22.1.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 19/3


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/93 AL CONSILIULUI

din 21 ianuarie 2019

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1509 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/1509 al Consiliului din 30 august 2017 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007 (1), în special articolul 47 alineatul (2),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 30 august 2017, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2017/1509.

(2)

Două persoane fizice desemnate în anexa XV la Regulamentul (UE) 2017/1509 au decedat, iar rubricile referitoare la acestea ar trebui eliminate din respectiva anexă.

(3)

Prin urmare, anexa XV la Regulamentul (UE) 2017/1509 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa XV la Regulamentul (UE) 2017/1509 se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 ianuarie 2019.

Pentru Consiliu

Președintele

F. MOGHERINI


(1)  JO L 224, 31.8.2017, p. 1.


ANEXĂ

În anexa XV la Regulamentul (UE) 2017/1509, de la secțiunea (a) se elimină următoarele rubrici:

2.

CHU Kyu-Chang (data nașterii: 25.11.1928)

4.

KIM Yong-chun (data nașterii: 4.3.1935)