30.12.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 336/297


DECIZIA (UE) 2019/2248 A CONSILIULUI

din 19 decembrie 2019

privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt instituit prin Acordul privind transportul aerian dintre Canada și Comunitatea Europeană și statele sale membre

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 100 alineatul (2), coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Acordul privind transportul aerian dintre Canada și Comunitatea Europeană și statele sale membre (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2019/702 a Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 16 mai 2019.

(2)

Articolul 17 din acord instituie un comitet mixt însărcinat să asigure funcționarea și punerea în aplicare corespunzătoare a acordului.

(3)

Conform articolului 17 alineatul (8) din acord, Comitetul mixt își adoptă propriul regulament de procedură.

(4)

Pentru a asigura punerea în aplicare eficace a acordului, regulamentul de procedură al Comitetului mixt ar trebui adoptat.

(5)

Poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt ar trebui, prin urmare, să se bazeze pe proiectul atașat de decizie a Comitetului mixt,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul primei reuniuni a Comitetului mixt instituit prin articolul 17 din Acordul privind transportul aerian dintre Canada și Comunitatea Europeană și statele sale membre, în legătură cu adoptarea regulamentului de procedură al Comitetului mixt, se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului mixt atașat la prezenta decizie.

Modificări minore ale proiectului de decizie a Comitetului mixt pot fi convenite de reprezentanții Uniunii în cadrul Comitetului mixt fără a fi necesară o altă decizie a Consiliului.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 19 decembrie 2019.

Pentru Consiliu

Președintele

K. MIKKONEN


(1)  Decizia (UE) 2019/702 a Consiliului din 15 aprilie 2019 privind încheierea, în numele Uniunii, a Acordului privind transportul aerian dintre Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte (JO L 120, 8.5.2019, p. 1).


PROIECT

DECIZIA nr. 1/2020 A COMITETULUI MIXT CANADA-UE INSTITUIT PRIN ACORDUL PRIVIND TRANSPORTUL AERIAN DINTRE CANADA ȘI COMUNITATEA EUROPEANĂ ȘI STATELE SALE MEMBRE

din …

de adoptare a regulamentului său de procedură

COMITETUL MIXT CANADA-UE,

având în vedere Acordul privind transportul aerian dintre Canada și Comunitatea Europeană și statele sale membre (denumit în continuare „acordul”), în special articolul 17,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articol unic

Se adoptă regulamentul de procedură al Comitetului mixt, prevăzut în anexa la prezenta decizie.

Adoptată la …,

Pentru Comitetul mixt,

Șeful delegației Uniunii Europene

[nume]

Șeful delegației canadiene

[nume]


ANEXĂ

REGULAMENT DE PROCEDURĂ

COMITETUL MIXT

având în vedere Acordul privind transportul aerian dintre Canada și Comunitatea Europeană și statele sale membre, în special articolul 17,

ADOPTĂ URMĂTORUL REGULAMENT DE PROCEDURĂ

Articolul 1

Șefii de delegație

(1)   Comitetul mixt este compus din reprezentanți ai părților.

(2)   Comitetul mixt este prezidat în comun de șefii delegațiilor părților.

Articolul 2

Reuniunile

(1)   Comitetul mixt se reunește cel puțin o dată pe an, responsabilitatea găzduirii revenind în mod alternativ părților. În plus, oricare dintre părți poate solicita convocarea unei reuniuni a Comitetului mixt în temeiul articolului 17 alineatul (3) din acord.

(2)   Comitetul mixt poate organiza reuniuni față în față sau prin alte mijloace (teleconferințe sau videoconferințe).

Articolul 3

Delegațiile

(1)   Înaintea unei reuniuni, șefii delegațiilor se informează reciproc cu privire la componența prevăzută a delegațiilor lor pentru reuniunea respectivă.

(2)   Reprezentanți ai părților interesate din sectorul transportului aerian pot fi invitați să participe la reuniuni în calitate de observatori, în cazul în care Comitetul mixt convine în acest sens.

(3)   Comitetul mixt poate conveni să invite și alte părți interesate sau experți să participe la reuniuni, pentru a oferi informații cu privire la subiecte specifice.

Articolul 4

Secretariatul

Un funcționar al Comisiei Europene și un funcționar al guvernului Canadei exercită în comun funcțiile de secretari ai Comitetului mixt.

Articolul 5

Ordinea de zi a reuniunilor

(1)   Șefii delegațiilor stabilesc de comun acord ordinea de zi provizorie a fiecărei reuniuni. Pentru a facilita distribuirea către membrii fiecărei delegații și consultarea cu aceștia, în măsura posibilului, respectiva ordine de zi provizorie se stabilește cu cel puțin 15 zile înainte de data reuniunii.

(2)   Comitetul mixt adoptă ordinea de zi la începutul fiecărei reuniuni. Pe ordinea de zi pot fi incluse și alte puncte decât cele care figurează pe ordinea de zi provizorie, în cazul în care Comitetul mixt convine în acest sens.

(3)   Șefii delegațiilor pot reduce termenul prevăzut la alineatul (1) pentru a ține seama de caracterul urgent al unei anumite chestiuni.

Articolul 6

Procesul-verbal al reuniunii

(1)   La sfârșitul fiecărei reuniuni a Comitetului mixt se întocmește un proiect de proces-verbal al reuniunii. Acesta indică punctele discutate și concluziile comune la care s-a ajuns, inclusiv eventualele recomandări și decizii adoptate.

(2)   Procesul-verbal al reuniunii se aprobă în scris de către șefii delegațiilor, în termen de 30 de zile de la data reuniunii sau până la o altă dată stabilită de părți.

(3)   Odată aprobat, procesul-verbal al reuniunii se semnează de șefii delegațiilor și fiecare parte va păstra câte un exemplar original. Părțile pot stabili ca această cerință să fie îndeplinită prin semnarea și schimbul de exemplare electronice.

(4)   În absența unor dispoziții contrare, reuniunile Comitetului mixt nu sunt publice. Procesul-verbal al reuniunii și schimburile de corespondență, după caz, sunt publice, cu excepția cazului în care una dintre părți solicită contrariul. Dacă este necesar, Comitetul mixt poate conveni să recomande publicarea unui comunicat de presă comun.

Articolul 7

Procedura scrisă

Atunci când este necesar și motivat în mod corespunzător, deciziile și recomandările Comitetului mixt pot fi adoptate prin procedură scrisă. În acest scop, șefii delegațiilor își transmit reciproc proiectele de măsuri pentru care este solicitat avizul Comitetului mixt, care poate fi apoi confirmat prin schimb de corespondență.

Articolul 8

Deliberări

(1)   Comitetul mixt își adoptă deciziile și formulează recomandări pe bază de consens.

(2)   Deciziile sau recomandările Comitetului mixt se intitulează „Decizia” și, respectiv, „Recomandarea”, urmate de un număr de ordine, de data adoptării și de o descriere a obiectului lor.

(3)   Deciziile și recomandările Comitetului mixt se semnează de șefii delegațiilor și se atașează la procesul-verbal al reuniunii.

(4)   Orice decizie adoptată de Comitetul mixt se pune în aplicare de către părți în conformitate cu propriile proceduri interne.

Articolul 9

Grupurile de lucru

(1)   Comitetul mixt poate conveni să înființeze grupuri de lucru pentru a studia aspecte specifice relevante pentru acord. Mandatul unui grup de lucru se aprobă de Comitetul mixt și este inclus în procesul-verbal al reuniunii corespunzător.

(2)   Componența grupurilor de lucru se stabilește de Comitetul mixt.

(3)   Grupurile de lucru răspund în fața Comitetului mixt. Ele nu pot lua decizii, dar pot transmite recomandări Comitetului mixt.

(4)   Comitetul mixt poate conveni în orice moment să dizolve orice grup de lucru existent, să modifice mandatele acestora sau să înființeze noi grupuri de lucru care să îl asiste în îndeplinirea sarcinilor sale.

Articolul 10

Cheltuielile

(1)   Membrii fiecărei delegații suportă cheltuielile aferente participării lor la o reuniune sau la un grup de lucru.

(2)   Orice alte cheltuieli aferente organizării reuniunilor sunt suportate de partea care găzduiește reuniunea.

Articolul 11

Modificarea regulamentului de procedură

Comitetul mixt poate modifica în orice moment prezentul regulament de procedură, printr-o decizie adoptată în conformitate cu articolul 8.