2.7.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 177/112


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1128 A COMISIEI

din 1 iulie 2019

privind drepturile de acces la recomandările privind siguranța și la răspunsurile la acestea stocate în Fișierul european centralizat și de abrogare a Deciziei 2012/780/UE

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 376/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 aprilie 2014 privind raportarea, analiza și acțiunile subsecvente cu privire la evenimentele de aviație civilă, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 996/2010 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2003/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului, și a Regulamentelor (CE) nr. 1321/2007 și (CE) nr. 1330/2007 ale Comisiei (1), în special articolul 8 alineatul (4),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 18 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 996/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2), toate recomandările privind siguranța și răspunsurile la acestea trebuie să fie înregistrate în fișierul centralizat.

(2)

Fișierul centralizat menționat la considerentul 1 este instituit prin Regulamentul (UE) nr. 376/2014 sub denumirea „Fișierul european centralizat”.

(3)

În conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 376/2014, accesul la rapoartele de eveniment stocate în Fișierul european centralizat este restricționat din cauza caracterului lor confidențial. Pe de altă parte, există un interes legitim în a oferi publicului acces la toate recomandările privind siguranța și la răspunsurile la acestea, având în vedere scopul general al Regulamentului (UE) nr. 996/2010 și al Regulamentului (UE) nr. 376/2014 de a reduce numărul accidentelor și de a promova diseminarea constatărilor referitoare la incidentele legate de siguranță. Existența unui astfel de interes legitim este confirmată și de faptul că rapoartele de investigație privind siguranța, care includ adesea recomandări privind siguranța, trebuie să fie făcute publice în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 996/2010.

(4)

În temeiul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 376/2014, Comisia trebuie să adopte proceduri pentru administrarea Fișierului european centralizat. Întrucât, din motive de securitate, nu ar trebui să existe un acces direct la Fișierul european centralizat, toate recomandările privind siguranța și răspunsurile la acestea conținute în Fișierul european centralizat ar trebui să fie puse la dispoziția publicului larg prin intermediul unui site web public separat.

(5)

În ceea ce privește stocarea, prelucrarea și schimbul de date, ar trebui să se asigure, în permanență și la toate nivelurile, respectarea obligațiilor privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și în Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (4).

(6)

Decizia 2012/780/UE a Comisiei (5) ar trebui să fie abrogată și înlocuită cu prezenta decizie, care, prin comparație cu Decizia 2012/780/UE, ar trebui să prevadă accesul public nu numai la recomandările privind siguranța, ci și la răspunsurile la acestea.

(7)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 127 din Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului (6),

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Obiect

Prezenta decizie stabilește măsuri privind administrarea Fișierului european centralizat instituit în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 376/2014, în ceea ce privește accesul la recomandările privind siguranța în sensul articolului 2 punctul 15 din Regulamentul (UE) nr. 996/2010 și la răspunsurile la acestea înregistrate în conformitate cu articolul 18 alineatul (3) din regulamentul respectiv.

Articolul 2

Statutul recomandărilor privind siguranța și al răspunsurilor la acestea

Toate recomandările privind siguranța și răspunsurile la acestea conținute în Fișierul european centralizat sunt puse la dispoziția publicului larg prin intermediul unui site web public care este creat și gestionat de Comisie.

Articolul 3

Protecția datelor cu caracter personal

Prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul prezentei decizii se efectuează în conformitate cu Regulamentele (UE) 2016/679 și (UE) 2018/1725.

Articolul 4

Confidențialitate

Răspunsurile la recomandările privind siguranța publicate în conformitate cu prezenta decizie nu conțin niciun fel de informații cu caracter confidențial. Statele membre stabilesc proceduri corespunzătoare în acest sens.

Articolul 5

Abrogare

Decizia 2012/780/UE se abrogă.

Articolul 6

Intrare în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 1 iulie 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 122, 24.4.2014, p. 18.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 996/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 privind investigarea și prevenirea accidentelor și incidentelor survenite în aviația civilă și de abrogare a Directivei 94/56/CE (JO L 295, 12.11.2010, p. 35).

(3)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).

(4)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

(5)  Decizia 2012/780/UE a Comisiei din 5 decembrie 2012 privind drepturile de acces la Fișierul european centralizat al recomandărilor privind siguranța și al răspunsurilor la acestea instituit în temeiul articolului 18 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 996/2010 al Parlamentului European și al Consiliului privind investigarea și prevenirea accidentelor și incidentelor survenite în aviația civilă și de abrogare a Directivei 94/56/CE (JO L 342, 14.12.2012, p. 46).

(6)  Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2018 privind normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (JO L 212, 22.8.2018, p. 1).