|
11.2.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 39/7 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/239 A COMISIEI
din 6 februarie 2019
de modificare a Deciziei 2011/891/UE și a Deciziilor de punere în aplicare (UE) 2017/1211, (UE) 2017/1212, (UE) 2017/2449 și (UE) 2017/2450 în ceea ce privește reprezentantul sau titularul autorizației
[notificată cu numărul C(2019) 736]
(Numai textul în limbile franceză și engleză este autentic)
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (1), în special articolul 9 alineatul (2) și articolul 21 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Dow AgroSciences Europe, cu sediul în Regatul Unit, este reprezentantul în Uniune al Dow AgroSciences LLC, Mycogen Seeds și M.S. Technologies LLC, cu sediul în Statele Unite ale Americii, în conformitate cu Decizia 2011/891/UE a Comisiei (2) și Deciziile de punere în aplicare (UE) 2017/1211 (3), (UE) 2017/2449 (4) și (UE) 2017/2450 (5) ale Comisiei pentru produsele alimentare și furajele modificate genetic în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1829/2003. |
|
(2) |
Dow AgroSciences Europe este, de asemenea, titularul autorizației pentru produsele modificate genetic autorizate în temeiul Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/1212 a Comisiei (6). |
|
(3) |
Prin scrisoarea din 13 septembrie 2018, Dow AgroSciences Europe a solicitat Comisiei, în contextul retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană, ca autorizațiile pentru produsele alimentare și furajele modificate genetic pentru care societatea este reprezentant sau titular al autorizației să fie transferate către Dow AgroSciences Distribution S.A.S., cu sediul în Franța. Dow AgroSciences Distribution S.A.S. și-a confirmat acordul cu privire la transfer printr-o scrisoare din data de 7 septembrie 2018. |
|
(4) |
Prin scrisoarea din 10 octombrie 2018, M.S. Technologies LLC și-a confirmat acordul cu privire la transferul autorizațiilor de la actualul reprezentant. |
|
(5) |
Prin scrisoarea din 12 octombrie 2018, Dow AgroSciences LLC și-a confirmat, de asemenea, acordul cu transferul reprezentantului și a precizat că Mycogen Seeds este o filială a Dow AgroSciences LLC. |
|
(6) |
Modificările propuse cu privire la titularii autorizațiilor și, în consecință, la destinatarii deciziilor de autorizare au un caracter pur administrativ și, prin urmare, nu implică o nouă evaluare a produselor în cauză. |
|
(7) |
Prin urmare, Decizia 2011/891/UE și Deciziile de punere în aplicare (UE) 2017/1211, (UE) 2017/1212, (UE) 2017/2449 și (UE) 2017/2450 ar trebui modificate în consecință. |
|
(8) |
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Modificare a Deciziei 2011/891/UE
Decizia 2011/891/UE se modifică după cum urmează:
|
1. |
Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 6 Titularul autorizației Titularul autorizației este Dow AgroSciences Distribution S.A.S., Franța, reprezentând Mycogen Seeds, Statele Unite.” |
|
2. |
Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 8 Destinatar Prezenta decizie se adresează Dow AgroSciences Distribution S.A.S., 6, rue Jean Pierre Timbaud, 78180 Montigny-le-Bretonneux, Franța.” |
|
3. |
Litera (a) din anexă se înlocuiește cu următorul text:
|
Articolul 2
Modificarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/1211
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1211 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 6 Titularul autorizației Titularul autorizației este Dow AgroSciences Distribution S.A.S., Franța, reprezentând Mycogen Seeds, Statele Unite.” |
|
2. |
Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 8 Destinatar Prezenta decizie se adresează Dow AgroSciences Distribution S.A.S., 6, rue Jean Pierre Timbaud, 78180 Montigny-le-Bretonneux, Franța.” |
|
3. |
Litera (a) din anexă se înlocuiește cu următorul text:
|
Articolul 3
Modificarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/1212
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1212 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 6 Titularul autorizației Titularul autorizației este Dow AgroSciences Distribution S.A.S., Franța.” |
|
2. |
Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 8 Destinatar Prezenta decizie se adresează Dow AgroSciences Distribution S.A.S., 6, rue Jean Pierre Timbaud, 78180 Montigny-le-Bretonneux, Franța.” |
|
3. |
Litera (a) din anexă se înlocuiește cu următorul text:
|
Articolul 4
Modificarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/2449
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2449 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 7 Titularul autorizației Titularul autorizației este Dow AgroSciences Distribution S.A.S., Franța, în numele Dow AgroSciences LLC.” |
|
2. |
Articolul 9 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 9 Destinatar Prezenta decizie se adresează Dow AgroSciences Distribution S.A.S., 6, rue Jean Pierre Timbaud, 78180 Montigny-le-Bretonneux, Franța.” |
|
3. |
La litera (a) din anexă, numele „Dow AgroSciences Europe” se înlocuiește cu „Dow AgroSciences Distribution S.A.S.”; adresa „European Development Centre, 3 Milton Park, Abingdon, Oxon OX14 4RN, Regatul Unit” se înlocuiește cu „6, rue Jean Pierre Timbaud, 78180 Montigny-le-Bretonneux, Franța”. |
Articolul 5
Modificarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/2450
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2450 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 7 Titularul autorizației Titularul autorizație este Dow AgroSciences Distribution S.A.S., Franța, reprezentând Dow AgroSciences LLC, Statele Unite, și M.S. Technologies LLC, Statele Unite.” |
|
2. |
Articolul 9 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 9 Destinatar Prezenta decizie se adresează Dow AgroSciences Distribution S.A.S., 6, rue Jean Pierre Timbaud, 78180 Montigny-le-Bretonneux, Franța.” |
|
3. |
La litera (a) din anexă, numele „Dow AgroSciences Europe” se înlocuiește cu „Dow AgroSciences Distribution S.A.S.”; adresa „European Development Centre, 3 Milton Park, Abingdon, Oxon OX14 4RN, Regatul Unit” se înlocuiește cu „6, rue Jean Pierre Timbaud, 78180 Montigny-le-Bretonneux, Franța”. |
Articolul 6
Destinatar
Prezenta decizie se adresează Dow AgroSciences Distribution S.A.S., 6, rue Jean Pierre Timbaud, 78180 Montigny-le-Bretonneux, Franța.
Adoptată la Bruxelles, 6 februarie 2019.
Pentru Comisie
Vytenis ANDRIUKAITIS
Membru al Comisiei
(1) JO L 268, 18.10.2003, p. 1.
(2) Decizia 2011/891/UE a Comisiei din 22 decembrie 2011 de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, sunt compuse sau fabricate din bumbac modificat genetic 281-24-236 × 3006-210-23 (DAS-24236-5 × DAS-21Ø23-5) în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 344, 28.12.2011, p. 51).
(3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1211 a Comisiei din 4 iulie 2017 de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din bumbac modificat genetic 281-24-236 × 3006-210-23 × MON 88913 (DAS-24236-5 × DAS-21Ø23-5 × MON-88913-8), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 173, 6.7.2017, p. 38).
(4) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2449 a Comisiei din 21 decembrie 2017 de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt produse din soia modificată genetic DAS-68416-4 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (JO L 346, 28.12.2017, p. 12).
(5) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2450 a Comisiei din 21 decembrie 2017 de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt produse din soia modificată genetic DAS-44406-6 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (JO L 346, 28.12.2017, p. 16).
(6) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1212 a Comisiei din 4 iulie 2017 de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt produse din porumb modificat genetic DAS-40278-9, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (JO L 173, 6.7.2017, p. 43).