|
12.2.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 55/6 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI
din 7 februarie 2019
privind publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a documentului unic menționat la articolul 94 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și a trimiterii la publicarea caietului de sarcini al unei denumiri din sectorul vitivinicol
[Nizza (DOP)]
(2019/C 55/06)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 97 alineatul (3),
întrucât:
|
(1) |
Italia a depus o cerere de protecție a denumirii „Nizza” în conformitate cu partea II titlul II capitolul I secțiunea 2 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. |
|
(2) |
În conformitate cu articolul 97 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, Comisia a examinat această cerere și a constatat că sunt îndeplinite condițiile stabilite la articolele 93-96, la articolul 97 alineatul (1), precum și la articolele 100, 101 și 102 din regulamentul respectiv. |
|
(3) |
Prin urmare, pentru a se permite prezentarea de declarații de opoziție în conformitate cu articolul 98 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, ar trebui publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene documentul unic menționat la articolul 94 alineatul (1) litera (d) din regulamentul respectiv, precum și trimiterea la publicarea caietului de sarcini făcută în cursul procedurii naționale de examinare a cererii de protecție a denumirii „Nizza”, |
DECIDE:
Articol unic
Documentul unic întocmit în conformitate cu articolul 94 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și trimiterea la publicarea caietului de sarcini al denumirii „Nizza” (DOP) sunt incluse în anexa la prezenta decizie.
În conformitate cu articolul 98 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, se acordă dreptul de opoziție la protecția denumirii menționate la primul paragraf din prezentul articol timp de două luni de la data publicării prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 7 februarie 2019.
Pentru Comisie
Phil HOGAN
Membru al Comisiei
ANEXĂ
DOCUMENT UNIC
„Nizza”
PDO-IT-01896
Data depunerii cererii: 2.12.2014
1. Denumirea propusă pentru înregistrare
Nizza
2. Tip de indicație geografică
DOP – Denumire de origine protejată
3. Categorii de produse vitivinicole
|
1. |
Vin |
4. Descrierea vinului (vinurilor)
„Nizza” și „Nizza” Riserva (categoria de vin 1)
Culoare: roșu rubiniu intens, tinzând către roșu granat pe măsură ce se învechește;
Aromă: intensă, distinctivă, eterică;
Gust: sec, corpolent, armonios și rotund.
Concentrație alcoolică totală minimă în volume: 13 % vol.;
Limita minimă a extractului fără zahăr: 26 g/l.
Parametrii analitici care nu sunt indicați în tabelul de mai jos sunt conformi cu limitele prevăzute de legislația națională și de legislația UE.
Caracteristici analitice generale
|
Tăria alcoolică totală maximă (în % volum): |
|
|
Tăria alcoolică dobândită minimă (în % volum): |
|
|
Aciditatea totală minimă: |
5,0 grame pe litru, exprimată ca acid tartric |
|
Aciditatea volatilă maximă (în miliechivalenți pe litru): |
|
|
Cantitatea totală maximă de dioxid de sulf (în miligrame pe litru): |
|
„Nizza” cu indicația „vigna” și „Nizza” Riserva cu indicația „vigna” (categoria de vin 1)
Culoare: roșu rubiniu intens, tinzând către roșu granat pe măsură ce se învechește;
Aromă: intensă, distinctivă, eterică;
Gust: sec, corpolent, armonios și rotund.
Concentrație alcoolică totală minimă în volume: 13,5 % vol.;
Limita minimă a extractului fără zahăr: 28 g/l.
Parametrii analitici care nu sunt indicați în tabelul de mai jos sunt conformi cu limitele prevăzute de legislația națională și de legislația UE.
Caracteristici analitice generale
|
Tăria alcoolică totală maximă (în % volum): |
|
|
Tăria alcoolică dobândită minimă (în % volum): |
|
|
Aciditatea totală minimă: |
5,0 grame pe litru, exprimată ca acid tartric |
|
Aciditatea volatilă maximă (în miliechivalenți pe litru): |
|
|
Cantitatea totală maximă de dioxid de sulf (în miligrame pe litru): |
|
5. Practici oenologice
5.1. Practica oenologică specifică
Maturare
Practica oenologică specifică
„Nizza”: trebuie să fie maturat timp de cel puțin 18 luni, dintre care cel puțin 6 luni în butoaie de lemn, începând de la data de 1 ianuarie a anului următor recoltei.
„Nizza” vigna: trebuie să fie maturat timp de cel puțin 18 luni, dintre care cel puțin 6 luni în butoaie de lemn, începând de la data de 1 ianuarie a anului următor recoltei.
„Nizza” Riserva: trebuie să fie maturat timp de cel puțin 30 luni, dintre care cel puțin 12 luni în butoaie de lemn, începând de la data de 1 ianuarie a anului următor recoltei.
„Nizza” Riserva vigna: trebuie să fie maturat timp de cel puțin 30 luni, dintre care cel puțin 12 luni în butoaie de lemn, începând de la data de 1 ianuarie a anului următor recoltei.
Completarea butoaielor
Practica oenologică specifică
În perioada obligatorie de maturare, butoaiele pot fi completate cu același vin din aceeași recoltă, care poate fi păstrat în alte tipuri de recipiente decât butoaie de lemn și care poate reprezenta până la 10 % din volumul total.
Îmbogățirea
Restricție relevantă privind producerea vinurilor
Nu există nicio dispoziție privind vreo formă de îmbogățire în vederea creșterii tăriei alcoolice a vinurilor cu DOCG „Nizza”.
5.2. Producții maxime:
„Nizza” și „Nizza” Riserva
49 de hectolitri la hectar
„Nizza” cu indicația „vigna”, în cel de-al treilea an de la plantare
26,60 hectolitri la hectar
„Nizza” cu indicația „vigna”, în cel de-al patrulea an de la plantare
30,80 hectolitri la hectar
„Nizza” cu indicația „vigna”, în cel de-al cincilea an de la plantare
35 de hectolitri la hectar
„Nizza” cu indicația „vigna”, în cel de-al șaselea an de la plantare
39,90 hectolitri la hectar
„Nizza” cu indicația „vigna”, începând din cel de-al șaptelea an de la plantare
44,10 hectolitri la hectar
6. Aria geografică delimitată
Aria de producție a DOCG (DOP) „Nizza” cuprinde întregul teritoriu al următoarelor comune: Agliano Terme, Belveglio, Calamandrana, Castel Boglione, Castelnuovo Belbo, Castelnuovo Calcea, Castel Rocchero, Cortiglione, Incisa Scapaccino, Mombaruzzo, Mombercelli, Nizza Monferrato, Vaglio Serra, Vinchio, Bruno, Rocchetta Palafea, Moasca și San Marzano Oliveto
7. Soiul/soiurile de struguri de vin principal/principale
Barbera N.
8. Descrierea legăturii (legăturilor)
DOCG (DOP) „Nizza” (Categoria de vin 1)
Factori naturali care își aduc contribuția la legătură
(A) Zona de producție cuprinde 18 comune limitrofe comunei Nizza din provincia Asti; în mod tradițional, aceasta a fost zona aleasă pentru cultivarea soiului de viță-de-vie Barbera.
Această arie geografică de dealuri joase are o altitudine cuprinsă între 150 și 400 de metri și este caracterizată de o climă temperată, cu un vânt slab și cu precipitații medii anuale de aproximativ 700 mm. Solul este, în principal, calcaros, de adâncime medie și este situat deasupra unei matrice formate din roci de marnă, calcaroase și nisipoase. Din punct de vedere geologic, terenul zonei viticole Nizza face parte din bazinul pliocen din regiunea Asti; originea lui este predominant sedimentară, acesta fiind constituit predominant din formațiuni de marnă și nisip terțiare. Solurile au un conținut ridicat de carbonat de calciu și, în general, un conținut scăzut de substanțe organice, prezentând niveluri scăzute de nutrienți, dar perfect echilibrate.
Factori umani care își aduc contribuția la legătură
Sinergia perfectă între mediu și om în zona Nizza este rezumată prin utilizarea sistemului tradițional de plantare „pe contururi”, a sistemului de tăiere Guyot dublu și prin rărirea adecvată a ciorchinilor, ceea ce determină obținerea unei producții foarte reduse în podgoriile din Nizza, de maximum 7 tone; folosirea ocazională a sistemului de tăiere în cordon speronat (cu cepi de rod), recoltele reduse și gestionarea rațională a frunzișului, împreună cu expunerea spre sud, maximizează calitatea strugurilor din soiul Barbera. Recoltarea strugurilor se face cu cea mai mare grijă, în întregime manual, astfel încât să se mențină calitatea caracteristică cât mai mult posibil. Tehnica de producere a vinului a fost perfecționată pentru această materie primă de calitate înaltă. Urmează o perioadă de maturare adecvată de minimum 18 luni și de peste 30 de luni pentru „Nizza” Riserva. Peisajul viticol al zonei viticole Nizza este rezultatul excepțional al unei tradiții de producție a vinurilor care a evoluat și a fost transmisă încă din Antichitate; aceasta stă la baza comunității și a economiei locale.
Această tradiție culturală a produs un patrimoniu bine stabilit de expertiză și de tehnici de cultivare a viței-de-vie, de vinificație și de maturare, pe baza unei cunoașteri aprofundate a soiului Barbera, cultivat în mod tradițional și a capacității sale de a se adapta la condițiile specifice de mediu.
(B) Detalii privind calitatea sau caracteristicile produsului care pot fi atribuite în principal sau exclusiv mediului geografic.
Vinul cu DOCG (DOP) „Nizza” este cel mai valoros vin produs în zonă. Produsul final se distinge prin caracteristicile solurilor din aria de producție. În special, vinurile „Nizza” provenite din zone alcătuite în principal din soluri argilo-nisipoase, formate pe marne, au o intensitate și culori mai puternice, un pH mediu-ridicat și o aciditate scăzută, precum și arome de „pământ” foarte intense („tuf” este denumirea marnei în dialectul local). Aceste vinuri sunt elegante, foarte structurate și au o durată lungă de viață. Cele care provin din zone cu soluri predominant nisipoase au o aciditate mai pronunțată, o intensitate mai scăzută a culorii și un amestec de arome fine și elegante și de parfumuri balsamice, de ierburi aromatice, precum și o structură armonioasă.
Expunerea optimă la soare, condițiile pedoclimatice, precum și tipurile de sol descrise mai sus permit obținerea unor vinuri bine structurate, cu culoare intensă, care pot fi maturate și care se păstrează bine de-a lungul timpului. Expunerea plantațiilor viticole, de la sud la sud-vest și sud-est, afectează, de asemenea, absorbția razelor solare și favorizează coacerea și calitatea strugurilor, mărind concentrația de zaharuri și de polifenoli.
(C) Descrierea interacțiunii cauzale dintre aspectele menționate la litera (A) și cele menționate la litera (B).
Vinurile „Nizza” își datorează caracteristicile calitative specifice interacțiunii dintre mediul natural și factorii umani, respectiv tradiția și cunoștințele în ceea ce privește cultivarea, producerea vinului și maturarea acestuia. În special, producătorii au făcut anumite alegeri care vizează obținerea unor produse de calitate înaltă, în ceea ce privește cultivarea strugurilor (producții limitate, în special pentru tipurile cu indicația „vigna”) și producția de vinuri cu DOCG (DOP) „Nizza”, abținându-se de la utilizarea practicii de îmbogățire.
Cunoștințele în materie de cultivare care datează din Antichitate, de exemplu cultivarea viței-de-vie utilizând sistemul „pe contururi”, sunt gestionate perfect cu ajutorul sistemului de tăiere tradițional Guyot dublu. Acești factori, combinați cu temperaturi zilnice destul de ridicate, permit o maturare optimă a strugurilor, ceea ce îi conferă produsului „Nizza” caracteristicile sale organoleptice și analitice specifice.
Regiunea Nizza are o tradiție îndelungată în ceea ce privește producția de vinuri Barbera din Piemonte și o tradiție impresionantă în materie de prelucrare, maturare și comercializare a produsului final – o condiție prealabilă pentru producția și stabilirea ulterioară pe piață a vinurilor roșii și structurate, cu o maturare medie și îndelungată.
9. Condiții esențiale suplimentare
Îmbuteliere în cadrul ariei delimitate
Cadrul juridic:
Legislația UE
Tipul condiției suplimentare:
Îmbuteliere în aria geografică delimitată
Descrierea condiției:
În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 607/2009, îmbutelierea sau ambalarea trebuie să aibă loc în aria geografică delimitată pentru a garanta calitatea, a garanta originea și a asigura eficacitatea controalelor.
De fapt, calitățile și caracteristicile speciale ale vinurilor cu DOCG (DOP) „Nizza”, legate de aria geografică de origine, sunt mai bine asigurate prin îmbutelierea în aria delimitată, deoarece aplicarea tuturor normelor tehnice referitoare la transport și la îmbuteliere, precum și respectarea acestor norme țin de responsabilitatea și de competența profesională a societăților care produc în aria delimitată.
Această obligație permite evitarea posibilelor riscuri pe care le-ar putea implica transportul în afara zonei vitivinicole a DOCG (DOP), cum ar fi oxidarea și stresul termic datorat temperaturilor ridicate sau scăzute, care conduc la deteriorarea produsului și care generează efecte negative asupra caracteristicilor fizico-chimice (aciditate, polifenoli și substanțe colorante) și organoleptice (culoare, gust), precum și asupra stabilității produsului. În special, riscul de contaminare microbiologică (cu bacterii, viruși, ciuperci, mucegaiuri și drojdii) este redus.
Această obligație permite evitarea riscurilor menționate anterior, deoarece sistemul de control efectuat de organismele competente, la care sunt supuși operatorii în toate fazele de producție, în special în faza de îmbuteliere, este mai eficace în zona delimitată.
Prin urmare, această condiție este introdusă în beneficiul operatorilor responsabili cu protecția calității DOCG (DOP) „Nizza”, pentru a le oferi consumatorilor garanția originii, a calității și a conformității cu caietul de sarcini al produsului și pentru a menține o reputație solidă a denumirii.
Link către caietul de sarcini al produsului
https://www.politicheagricole.it/flex/cm/pages/ServeBLOB.php/L/IT/IDPagina/12401