21.12.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 327/58


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/2043 AL COMISIEI

din 18 decembrie 2018

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1153 pentru clarificarea condițiilor de testare WLTP și pentru asigurarea monitorizării datelor de omologare de tip

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile pentru autoturismele noi, ca parte a abordării integrate a Comunității de a reduce emisiile de CO2 generate de vehiculele ușoare (1), în special articolul 13 alineatul (7) primul paragraf,

întrucât:

(1)

Pentru a ține seama de diferența dintre nivelul emisiilor de CO2 calculat conform Noului ciclu de testare european (NEDC) și cel calculat conform noii Proceduri de testare a vehiculelor ușoare armonizată la nivel mondial (WLTP), a fost instituită, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1153 al Comisiei (2), o metodologie de corelare a valorilor emisiilor de CO2 pentru autoturisme.

(2)

Metodologia de corelare trebuie să producă rezultate care să asigure o rigoare comparabilă, în condițiile noii și vechii proceduri de testare, a cerințelor de reducere a emisiilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 443/2009. Prin urmare, autoritățile de omologare și serviciile tehnice ar trebui, împreună cu producătorii, să depună eforturi pentru a se asigura că testele WLTP și NEDC efectuate în scopul prezentului regulament se derulează în condiții comparabile și coerente cu obiectivul prezentului regulament.

(3)

În acest scop, este necesar să se clarifice anumite aspecte ale condițiilor de testare WLTP care ar trebui să se aplice pentru corelările efectuate în vederea furnizării de date WLTP și NEDC de monitorizare a emisiilor de CO2 ale vehiculelor nou înmatriculate în 2020. Clarificările respective ar trebui să se aplice fără a aduce atingere procedurii și cerințelor stabilite în Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei (3) și fără a afecta valabilitatea omologărilor acordate în temeiul acestuia.

(4)

De asemenea, este necesar să se determine diferența, în 2020, dintre valorile emisiilor de CO2 declarate de producători pentru omologarea de tip în ceea ce privește emisiile și cele măsurate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1151. Prin urmare, producătorilor ar trebui să li se solicite să calculeze și să raporteze Comisiei valorile emisiilor CO2 WLTP pentru toate autoturismele noi înmatriculate în anul calendaristic 2020, utilizând valorile măsurate pentru vehiculele H și L ca date de intrare pentru metoda interpolării.

(5)

Pentru un număr limitat de familii de interpolare, în 2020 vor fi disponibile numai valori măsurate pentru vehiculul H. Numărul acestor familii ar trebui monitorizat îndeaproape, iar Comisia ar trebui să ia în considerare excluderea acestor familii din calculul datelor de referință pentru 2020, dacă numărul lor va crește semnificativ în comparație cu 2018.

(6)

Ar trebui îmbunătățită transparența testelor privind emisiile și, prin urmare, datele privind testele WLTP și rezultatele corelării ar trebui să fie puse la dispoziția Comisiei. Acest lucru va permite Comisiei să identifice și să remedieze rapid problemele și posibilele inconsecvențe legate de punerea în aplicare a procedurilor. Din acest motiv, matricea datelor de intrare ar trebui completată pentru fiecare test WLTP efectuat și transmisă Comisiei în întregime, ca parte a schimbului de date privind instrumentul de corelare. Pentru a se asigura confidențialitatea, fișierul de date de intrare ar trebui criptat pentru transmitere.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind schimbările climatice,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1153 se modifică după cum urmează:

1.

Se adaugă următorul articol 7a:

„Articolul 7a

Raportarea rezultatelor măsurătorilor WLTP

(1)   Producătorii calculează valoarea CO2 combinată pentru fiecare autoturism nou înmatriculat în 2020, în conformitate cu formula prevăzută la al doilea paragraf de la punctul 3.2.3.2.4 din subanexa 7 a anexei XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151, înlocuind termenii MCO2-H și MCO2-L pentru familia de interpolare respectivă cu valorile MCO2,C,5 extrase de la punctele 2.5.1.1.3 (vehiculul H) și 2.5.1.2.3 (vehiculul L) din certificatul de omologare CE de tip, al cărui model este prevăzut în apendicele 4 la anexa I la Regulamentul (UE) 2017/1151.

Dacă emisiile de CO2 combinate ale vehiculului individual sunt determinate prin referire numai la vehiculul H, producătorii furnizează valoarea MCO2,C,5 extrasă de la punctul 2.5.1.1.3 (vehiculul H) din certificatul de omologare CE de tip.

Producătorii transmit Comisiei aceste valori ale emisiilor de CO2 împreună cu valorile MCO2,C,5 utilizate pentru calcul, în termen de cel mult trei luni de la primirea notificării Comisiei cu datele provizorii pentru anul 2020, încărcând aceste date în contul producătorului din Depozitul de date comerciale al Agenției Europene de Mediu.

(2)   Dacă datele menționate la alineatul (1) nu sunt transmise în termenul indicat, Comisia ia valoarea înregistrată la punctul 2.5.1.2.3 din certificatul de omologare CE de tip și o consideră ca fiind valoarea emisiilor de CO2 combinate în sensul alineatului (1) pentru toate vehiculele noi din familia de interpolare înmatriculate, pentru care a fost emis certificatul de omologare de tip și, după caz, valoarea indicată la rubrica 2.5.1.1.3, pentru familiile pentru care sunt disponibile numai măsurători pentru vehiculul H.

(3)   Comisia monitorizează, pentru fiecare producător, numărul de familii de interpolare pentru care emisiile de CO2 sunt determinate prin referire numai la vehiculul H și, în cazul unei creșteri a numărului acestor familii în comparație cu situația din 2018, evaluează impactul acestei creșteri asupra calculului menționat la alineatul (1) și, după caz, exclude familiile respective din acest calcul.”

2.

Anexa I se modifică după cum urmează:

(a)

Se introduc punctele 2.2a și 2.2b:

„2.2a.   Condițiile de testare WLTP

Pentru ca testul WLTP să fie considerat relevant în conformitate cu punctul 2.2 și pentru a determina datele de intrare stabilite la punctul 2.4, condițiile de testare stabilite în anexa XXI la Regulamentul 2017/1151 se aplică cu următoarele precizări:

(a)

corecția rezultatelor testelor WLTP pentru emisiile masice de CO2 în conformitate cu apendicele 2 la subanexa 6 a anexei XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151 se aplică tuturor rezultatelor acestor teste, fără a aduce atingere dispozițiilor de la punctul 3.4.4 litera (a) din apendicele menționat;

(b)

fără a aduce atingere cerințelor Regulamentului (UE) 2017/1151, dacă vehiculul de testare este echipat cu tehnologii care îi influențează performanța din punctul de vedere al emisiilor de CO2, inclusiv, dar fără a se limita la cele menționate la punctele 42-50 din matricea datelor de intrare de la punctul 2.4 și care sunt concepute pentru a funcționa în timpul testării, aceste tehnologii vor funcționa în timpul testării vehiculului, indiferent de procedura de testare aplicată, și anume NEDC sau WLTP;

(c)

dacă vehiculul de testare este echipat cu transmisii automate, se utilizează același mod de funcționare selectabil de către conducătorul auto, indiferent de procedura de testare aplicată. Dacă se utilizează cel mai favorabil și cel mai nefavorabil mod pentru testele WLTP, în conformitate cu punctul 1.2 litera (c) din apendicele 6 la subanexa 8 a anexei XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151, se utilizează cel mai nefavorabil mod ca dată de intrare pentru instrumentul de corelare, precum și pentru orice test fizic NEDC;

(d)

dacă vehiculul de testare este echipat cu transmisie manuală, termenul nmin_drive_set este cel definit în formula de la litera (k) subpunctul 3 de la punctul 2 din subanexa 2 a anexei XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151.

Cu aprobarea autorității de omologare sau, după caz, a serviciului tehnic, producătorul poate calcula punctele de schimbare a treptei de viteză în mod diferit, cu condiția ca acest lucru să fie justificat având în vedere modul de conducere a vehiculului și ca marja de siguranță suplimentară a puterii aplicată în conformitate cu punctul 3.4 din subanexa 2 a anexei XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151 să nu depășească 20 %.

Precizările menționate la literele (a)-(d) se aplică pentru corelarea efectuată în temeiul prezentului regulament și nu aduc atingere dispozițiilor prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/1151 și omologărilor de tip acordate în temeiul regulamentului respectiv.

2.2b.   Aplicabilitatea condițiilor de testare WLTP

Precizările menționate la punctul 2.2a literele (a)-(d) se aplică în conformitate cu următoarele:

(a)

pentru noile tipuri de vehicule, de la data intrării în vigoare a prezentului regulament;

(b)

pentru tipurile de vehicule existente, producătorii furnizează autorității de omologare, în ceea ce privește tipurile de vehicule care reprezintă vehiculele introduse pe piață în 2020, dovezi pe baza cărora autoritatea de omologare eliberează o confirmare în care precizează dacă au fost îndeplinite condițiile de testare menționate la punctul 2.2a literele (a)(d).

În confirmare se specifică identificatorul familiei de interpolare, precum și dacă a fost îndeplinită fiecare dintre condițiile de testare menționate la literele (a)-(d). Autoritatea de omologare eliberează producătorului confirmarea și se asigură că aceasta este înregistrată și că poate fi pusă la dispoziție fără întârziere, la cererea Comisiei.

Dacă autoritatea de omologare nu poate confirma îndeplinirea uneia sau a mai multora dintre condițiile de testare menționate, producătorul se asigură că se efectuează un nou test WLTP sau, după caz, o serie de teste, în conformitate cu subanexa 6 a anexei XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151, sub supravegherea unei autorități de omologare sau, după caz, a unui serviciu tehnic, aplicând condițiile de testare stabilite la punctul 2.2a literele (a)-(d) pentru familia de interpolare în cauză, inclusiv o nouă corelare în conformitate cu prezentul regulament.

Dacă numai condiția de testare menționată la punctul 2.2a litera (a) nu este îndeplinită, producătorul poate corecta valoarea respectivă în matricea de intrare fără a fi nevoie de un nou test WLTP.

Autoritatea de omologare sau, după caz, serviciul tehnic desemnat înregistrează rezultatele noii testări sau corecția și corelarea în conformitate cu punctul 5 din anexa I, iar dosarul complet de corelare bazat pe datele introduse în urma noii testări se transmite Comisiei în conformitate cu punctul 3.1.1.2 cel târziu până la 30 aprilie 2021.”

(b)

Punctul 2.4 se modifică după cum urmează:

(i)

următoarea teză se adaugă la primul paragraf:

„Matricea datelor de intrare se completează pentru fiecare test WLTP efectuat.”;

(ii)

tabelul 1 se modifică după cum urmează:

la rubrica 56, textul din coloana „Observații” se înlocuiește cu următorul text:

„Set: datele sistemului OBD și ale standului cu rulouri, 1 Hz pentru OBD și 10 Hz pentru standul cu rulouri, rezoluția 0,1 km/h”;

la intrarea 57, textul din coloana „Observații” se înlocuiește cu următorul text:

„Set: 1 Hz. Schimbarea treptei de viteză teoretice calculate se furnizează pentru vehiculele H și L (dacă este cazul)”;

la rubrica 61, textul din coloana „Observații” se înlocuiește cu următorul text:

„Set: 1 Hz (frecvența de eșantionare a instrumentului 20 Hz), rezoluția 0,1A, dispozitiv de măsurare externă sincronizat cu standul cu rulouri”;

rubrica 67 se înlocuiește cu următorul text:

„67

Factorul de regenerare Ki multiplicativ/aditiv pentru vehiculele H și L

Apendicele 1 la subanexa 6 a anexei XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151

Pentru vehiculele fără sisteme de regenerare periodică, această valoare este 1.”

se adaugă următoarele rubrici:

„69

Puterea calorifică a combustibilului

kWh/l

Apendicele 2 la subanexa 6 a anexei XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151

Valoare din tabelul A6.App2/1 din Regulamentul (UE) 2017/1151

70

Consumul de combustibil al vehiculelor H și L conform testului WLTP

l/100 km

Punctul 6 din subanexa 7 a anexei XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151

Consum de combustibil neechilibrat din testul de tipul 1

71

Tensiunea nominală a SRSEE

V

În conformitate cu DIN EN 60050-482

Pentru alimentarea la joasă tensiune, definită în apendicele 2 la subanexa 6 a anexei XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151

72

factorul de corecție al familiei ATCT

Subanexa 6a a anexei XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151

Factorul de corecție al familiei ATCT (corecție 14 °C)

73

Corecția de viteză și de distanță a testului WLTP

Regulamentul (UE) 2017/1151

S-a efectuat corecția?

0 = Nu | 1 = Da

74

Corecția RCB a testului WLTP

Apendicele 2 la subanexa 6 a anexei XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151

S-a efectuat corecția?

0 = Nu | 1 = Da

75

Numărul de teste WLTP

1, 2 sau 3

 

A se indica dacă datele provin din primul, al doilea sau al treilea test WLTP

76

Valoarea CO2 WLTP declarată pentru vehiculele H și/sau L

g/km

Declarația producătorului

Valoarea WLTP declarată pentru vehiculele H și L. Valoarea trebuie să includă toate corecțiile (dacă este cazul).

77

Valoarea CO2 WLTP măsurată și corectată pentru vehiculele H și/sau L

g/km

Valorile MCO2,C,5 din apendicele 4 la anexa I la Regulamentul (UE) 2017/1151

Emisiile de CO2 combinate măsurate pentru vehiculele H și L, după toate corecțiile aplicabile. În cazul testelor WLTP 2 și 3, se furnizează toate rezultatele măsurate.

78

Repetarea testului WLTP

Anexa I punctul 2.2b litera (b)

A se preciza condițiile de testare menționate la punctul 2.2a literele (a)-(d) din anexa I care au făcut obiectul unei noi testări.”

(c)

Punctul 3.1.1.1 se modifică după cum urmează:

(i)

litera (a) se elimină;

(ii)

la litera (c), punctul (iii) se înlocuiește cu următorul text:

„(iii)

datele de intrare specificate la punctul 2.4”;

(iii)

se adaugă următorul paragraf:

„Fișierul sintetic menționat la litera (c) se criptează pentru a asigura confidențialitatea.”

(d)

Punctul 3.1.1.2 se înlocuiește cu următorul text:

„3.1.1.2.   Fișierul de corelare complet

Dacă raportul original privind rezultatele corelării a fost emis în conformitate cu punctul 3.1.1.1, autoritatea de omologare de tip sau, după caz, serviciul tehnic desemnat încarcă fișierul sintetic menționat la punctul 3.1.1.1 litera (c) pe un server al Comisiei, care trimite un răspuns expeditorului (cu serviciile relevante ale Comisiei în copie), ce include un număr întreg generat în mod aleatoriu, cuprins între 0 și 99, un cod hash al fișierului sintetic care leagă în mod neechivoc acest număr de raportul original privind rezultatele semnat digital de serverul Comisiei.

Autoritatea de omologare de tip sau, după caz, serviciul tehnic desemnat creează un fișier de corelare complet, care include raportul original privind rezultatele corelării menționat la punctul 3.1.1.1 și răspunsul trimis de serverul Comisiei. Fișierul se păstrează de către autoritatea de omologare de tip ca raport de testare în conformitate cu anexa VIII la Directiva 2007/46/CE.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 1 alineatul (2) literele (c) și (d) se aplică de la 1 februarie 2019.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 decembrie 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 140, 5.6.2009, p. 1.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1153 al Comisiei din 2 iunie 2017 de stabilire a metodologiei de determinare a parametrilor de corelare necesari pentru a reflecta schimbarea procedurii reglementare de testare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1014/2010 (JO L 175, 7.7.2017, p. 679).

(3)  Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei din 1 iunie 2017 de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor, de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei și a Regulamentului (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (JO L 175, 7.7.2017, p. 1).