30.11.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 306/14 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/1874 AL COMISIEI
din 29 noiembrie 2018
privind datele care trebuie furnizate în perspectiva anului 2020, în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1091 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile integrate referitoare la ferme și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1166/2008 și (UE) nr. 1337/2011, în ceea ce privește lista variabilelor și descrierea acestora
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1091 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile integrate referitoare la ferme și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1166/2008 și (UE) nr. 1337/2011 (1), în special articolul 5 alineatul (4) și articolul 8 alineatul (1),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (UE) 2018/1091 prevede atât instituirea unui cadru pentru statisticile europene la nivelul exploatațiilor agricole, cât și integrarea informațiilor cu privire la structura acestora cu cele privind metodele de producție, măsurile de dezvoltare rurală, aspectele de agromediu și alte informații conexe. |
(2) |
Statele membre ar trebui să colecteze datele de bază, datele pentru extinderea cadrului, precum și datele pentru temele și temele detaliate din cadrul modulelor, stabilite în Regulamentul (UE) 2018/1091. |
(3) |
Numărul total de variabile de bază și de variabile referitoare la module nu ar trebui să fie mai mare de 300, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1091. |
(4) |
În conformitate cu articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/1091, exploatațiilor agricole și statelor membre nu ar trebui să le fie impuse costuri suplimentare semnificative care conduc la o sarcină disproporționată și nejustificată. |
(5) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
(1) Descrierea variabilelor pentru datele structurale de bază enumerate în anexa III la Regulamentul (UE) 2018/1091 este cea stabilită în anexa I la prezentul regulament.
(2) Lista variabilelor pentru temele și temele detaliate din cadrul fiecărui modul este stabilită în anexa II.
(3) Descrierile variabilelor care trebuie utilizate de statele membre pentru temele și temele detaliate din cadrul fiecărui modul enumerate în anexa II sunt cele stabilite în anexa III.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 29 noiembrie 2018.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
ANEXA I
Descrierea variabilelor care trebuie utilizate pentru datele structurale de bază și pentru extinderea cadrului specificate în anexa III la Regulamentul (UE) 2018/1091
|
|||||||||||||
Informații privind ancheta |
|||||||||||||
CGNR 001 |
– |
Identificatorul exploatației agricole Identificatorul unic al exploatației agricole este un identificator numeric unic pentru transmiterea datelor. |
|||||||||||
Localizarea exploatației agricole Exploatația agricolă este localizată acolo unde ferma își desfășoară activitatea agricolă principală. |
|||||||||||||
CGNR 002 |
– |
Localizare geografică Codul celulei pentru caroiajul unităților statistice INSPIRE de 1 km pentru utilizare paneuropeană (1) corespunzător localizării fermei. Acest cod va fi utilizat doar în scopuri de transmitere. În scopul diseminării datelor, pe lângă mecanismele obișnuite de control al divulgării datelor tabulare, se va folosi caroiajul de 1 km doar dacă există peste 10 exploatații agricole în caroiajul respectiv; în caz contrar, se vor folosi, după caz, caroiaje imbricate de 5 km, 10 km sau mai mari. |
|||||||||||
CGNR 003 |
– |
Regiune NUTS 3 Codul regiunii NUTS 3 (2) [în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (3)] în care se află exploatația. |
|||||||||||
CGNR 004 |
– |
Exploatația agricolă include zone desemnate drept zone care se confruntă cu constrângeri naturale în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 Informațiile privind zonele care se confruntă cu constrângeri naturale trebuie furnizate în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4).
|
|||||||||||
Statutul juridic al exploatației agricole Statutul juridic al exploatației agricole depinde de statutul capului exploatației. |
|||||||||||||
|
Răspunderea juridică și economică a exploatației agricole este asumată de: |
||||||||||||
CGNR 005 |
– |
O persoană fizică care este capul unic al exploatației agricole, în cazul în care exploatația agricolă este independentă O singură persoană fizică care este capul unei exploatații agricole nelegate de alte exploatații agricole nici printr-o gestionare comună, nici prin dispoziții similare. Exploatațiile agricole care îndeplinesc această condiție sunt numite exploatații agricole cu cap unic . |
|||||||||||
CGNR 006 |
– |
– |
Dacă da, capul exploatației agricole este de asemenea șeful exploatației? |
||||||||||
CGNR 007 |
– |
– |
– |
Dacă nu, șeful exploatației agricole este un membru al familiei capului exploatației? |
|||||||||
CGNR 008 |
– |
– |
– |
– |
Dacă da, șeful exploatației agricole este soțul/soția capului exploatației? |
||||||||
CGNR 009 |
– |
Proprietate comună Persoane fizice care sunt capii unici ai unei exploatații agricole nelegate de alte exploatații agricole și care, împreună, dețin proprietatea și asigură gestiunea exploatației agricole. |
|||||||||||
CGNR 010 |
– |
Două sau mai multe persoane fizice care sunt parteneri, în cazul în care exploatația agricolă reprezintă un grup de exploatații agricole Partenerul (partenerii) într-un grup de exploatații sunt persoane fizice care posedă, dau în arendă sau gestionează în alt mod împreună o exploatație agricolă sau care își gestionează împreună exploatațiile individuale ca și cum ar fi vorba de o singură exploatație. O asemenea cooperare trebuie să se realizeze fie conform legislației, fie pe baza unui acord scris. |
|||||||||||
CGNR 011 |
– |
Persoană juridică O entitate juridică diferită de o persoană fizică, dar având drepturile și obligațiile normale ale unui particular, de exemplu posibilitatea de a se constitui parte în justiție sau de a fi chemată în justiție (capacitate juridică generală proprie). |
|||||||||||
CGNR 012 |
– |
– |
Dacă da, exploatația agricolă este parte a unui grup de întreprinderi? Un grup de întreprinderi este o asociație de întreprinderi unite prin legături juridice și/sau financiare și controlate de conducătorul grupului. O „întreprindere” este cea mai mică combinație de unități juridice, respectiv o unitate organizatorică producătoare de bunuri sau servicii, care beneficiază de un anumit nivel de autonomie în adoptarea deciziilor, în special în privința alocării resurselor sale curente. O întreprindere desfășoară una sau mai multe activități, într-unul sau mai multe amplasamente. O întreprindere poate fi o unitate juridică independentă. |
||||||||||
CGNR 013 |
– |
Exploatația agricolă este o unitate de terenuri comune În scopul colectării și înregistrării datelor, o exploatație agricolă sub formă de „unitate de terenuri comune” este o entitate formată din suprafața agricolă utilizată (SAU) care este folosită, în temeiul unor drepturi comune, de alte exploatații agricole. |
|||||||||||
CGNR 014 |
– |
Capul exploatației este un beneficiar de sprijin UE pentru teren sau pentru animalele din exploatația agricolă și este inclus așadar în Sistemul Integrat de Administrare și Control (IACS) Capul exploatației este un fermier activ în sensul articolului 9 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și cererea de subvenție a fost aprobată. |
|||||||||||
CGNR 015 |
– |
Capul exploatației agricole este un tânăr fermier sau un fermier debutant care a primit sprijin financiar în acest scop în cadrul politicii agricole comune (PAC) în ultimii trei ani Sprijinul financiar se poate referi la plăți directe în temeiul articolelor 50 și 51 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sau la sprijin acordat în cadrul programelor de dezvoltare rurală în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) litera (a) punctul (i) – ajutor pentru începerea activității acordat tinerilor fermieri în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1305/2013. |
|||||||||||
Șeful exploatației agricole Șeful exploatației agricole este persoana fizică responsabilă cu activitățile financiare și de producție cotidiene normale ale exploatației agricole. Se consideră activitate agricolă orice tip de muncă în cadrul exploatației agricole care contribuie la:
Timpul utilizat pentru activitatea agricolă în cadrul exploatației agricole reprezintă timpul de lucru alocat efectiv activității agricole pentru exploatația agricolă, excluzând munca în gospodăriile capului exploatației sau șefului exploatației. Unitatea anuală de muncă (UAM) este timpul de ocupare echivalent normă întreagă, și anume numărul total de ore de muncă împărțit la media anuală a orelor lucrate în cadrul locurilor de muncă cu normă întreagă din țară. Prin normă întreagă se înțelege numărul minim de ore impus de normele naționale care reglementează contractele de muncă. Dacă acestea nu precizează numărul anual de ore, atunci se va reține numărul de 1 800 de ore ca valoare minimă (225 de zile lucrătoare de opt ore). |
|||||||||||||
CGNR 016 |
– |
Anul nașterii Anul nașterii șefului exploatației agricole |
|||||||||||
CGNR 017 |
– |
Sexul Sexul șefului exploatației agricole:
|
|||||||||||
CGNR 018 |
– |
Activități agricole în cadrul exploatației agricole (în afara muncii din gospodărie) Intervalul procentual de unități anuale de muncă (6) pentru munca agricolă desfășurată de șeful exploatației agricole. |
|||||||||||
CGNR 019 |
– |
Anul în care a devenit șef al exploatației agricole Anul în care șeful exploatației agricole și-a asumat acest rol |
|||||||||||
CGNR 020 |
– |
Pregătirea agricolă a șefului exploatației agricole Cel mai înalt nivel de pregătire agricolă obținut de șeful exploatației:
|
|||||||||||
CGNR 021 |
– |
Formarea profesională a șefului exploatației în ultimele 12 luni Dacă șeful exploatației a urmat un stagiu de formare profesională, o măsură sau o activitate de formare furnizată de un formator sau de o instituție de formare care are ca prim obiectiv dobândirea de noi competențe legate de activitățile agricole sau de activități direct legate de exploatația agricolă ori dezvoltarea și perfecționarea celor existente. |
|||||||||||
Modul de deținere a SAU (raportat la capul exploatației agricole) Modul de deținere corespunde situației dintr-o zi de referință a anului în care se desfășoară ancheta. |
|||||||||||||
CGNR 022 |
– |
Agricultură pe teren în proprietate Suprafața agricolă, exprimată în hectare, care este utilizată de exploatația agricolă și se află în proprietatea capului exploatației sau este exploatată de acesta în calitate de uzufructuar sau ca deținător de emfiteoză sau în temeiul altui tip echivalent de deținere. |
|||||||||||
CGNR 023 |
– |
Agricultură pe teren în arendă Suprafața agricolă utilizată, exprimată în hectare, care este arendată de exploatația agricolă în schimbul unei chirii stabilite în prealabil (în lichidități, în natură sau altfel) și pentru care există un contract de închiriere (scris sau verbal). Suprafața agricolă utilizată este atribuită unei singure exploatații agricole. Dacă suprafața agricolă utilizată este arendată mai multor exploatații agricole pe durata anului de referință, ea este în mod normal alocată exploatației agricole cu care este asociată la data de referință a anchetei sau celei care a utilizat-o pe perioada cea mai lungă în cursul anului de referință. |
|||||||||||
CGNR 024 |
– |
În parte sau alte moduri de deținere Suprafața agricolă utilizată, exprimată în hectare, care:
|
|||||||||||
CGNR 025 |
– |
Teren comun Suprafața agricolă, exprimată în hectare, care este utilizată de exploatația agricolă, dar care nu îi aparține direct, și anume care face obiectul unor drepturi comune. |
|||||||||||
CGNR 026 |
– |
Agricultură ecologică Exploatația agricolă realizează o producție care corespunde unor practici agricole în conformitate cu anumite standarde stabilite și norme specificate: (i) în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (7) sau în Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului (8) sau, după caz, în cea mai recentă legislație; și (ii) în normele naționale corespunzătoare de punere în aplicare privind producția ecologică. |
|||||||||||
CGNR 027 |
– |
SAU totală a exploatației agricole pe care sunt aplicate și certificate, în conformitate cu normele naționale sau ale Uniunii Europene, metode de producție ale agriculturii ecologice Partea din suprafața agricolă utilizată a exploatației agricole, exprimată în hectare, pe care metoda de producție aplicată respectă pe deplin principiile producției ecologice la nivel de exploatație, astfel cum se stabilește: (i) în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 sau în Regulamentul (UE) 2018/848 sau, după caz, în cea mai recentă legislație; și (ii) în normele naționale de punere în aplicare corespunzătoare privind certificarea producției ecologice. |
|||||||||||
CGNR 028 |
– |
SAU totală a exploatației agricole aflată în conversie pentru a respecta metodele de producție ale agriculturii ecologice care urmează să fie certificate în conformitate cu normele naționale sau ale Uniunii Europene Partea din suprafața agricolă utilizată a exploatației agricole, exprimată în hectare, pe care sunt aplicate metode de producție ecologică în decursul tranziției de la producția neecologică la producția ecologică într-o perioadă dată („perioada de conversie”), astfel cum se stabilește: (i) în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 sau în Regulamentul (UE) 2018/848 sau, după caz, în cea mai recentă legislație; și (ii) în normele naționale de punere în aplicare corespunzătoare privind certificarea producției ecologice. |
|||||||||||
CGNR 029 |
– |
Participarea la alte scheme de certificare de mediu Exploatația agricolă participă la scheme de certificare de mediu naționale sau regionale, precum cele menționate la articolul 43 alineatul (2) și la articolul 43 alineatul (3) litera (b) sau în anexa IX la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune (scheme de certificare actuale echivalente cu plata pentru înverzire din cadrul PAC) și cererea de subvenție a fost aprobată. |
II. VARIABILE PRIVIND TERENURILE Suprafața totală a exploatației agricole constă în suprafața agricolă utilizată (teren arabil, pășune permanentă, culturi permanente și grădini familiale) și alte terenuri agricole (teren agricol neutilizat, suprafață împădurită sau alt tip de teren neclasificat în altă parte). Suprafața care trebuie culeasă pentru fiecare element este cunoscută sub denumirea de suprafață principală și se referă la suprafața fizică a parcelei (parcelelor), indiferent dacă a existat o singură cultură sau mai multe culturi pe durata anului agricol. În cazul culturilor anuale, suprafața principală corespunde suprafeței însămânțate; în cazul culturilor permanente, suprafața principală este suprafața totală plantată; în cazul culturilor succesive, suprafața principală corespunde suprafeței ocupate de cultura principală pe parcela respectivă în anul în cauză; în cazul culturilor simultane, suprafața principală corespunde suprafeței pe care coexistă culturile. Astfel, fiecare suprafață este înregistrată o singură dată. Cultura principală este cultura cu cea mai mare valoare economică. Dacă nu se poate stabili care este cultura principală pe baza valorii producției, atunci cultura principală va fi cea care ocupă terenul pe perioada cea mai îndelungată. Suprafața agricolă utilizată este suprafața totală acoperită cu teren arabil, pășune permanentă, culturi permanente și grădini familiale utilizate de exploatația agricolă, indiferent de modul de deținere. Rotația culturilor este practica de alternare a culturilor cultivate pe un teren specific conform unui model sau unei secvențe planificate în ani agricoli succesivi, astfel încât să nu fie cultivate fără întrerupere pe același teren culturi din aceleași specii. În cadrul unui sistem de rotație a culturilor, acestea se schimbă de obicei anual, dar este posibilă și rotația culturilor cu culturi multianuale. Culturile în câmp deschis și în seră se raportează separat. |
|||||||||||||
CLND 001 |
– |
SAU Suprafața agricolă utilizată, exprimată în hectare. |
|||||||||||
CLND 002 |
– |
– |
Teren arabil Suprafața de teren, exprimată în hectare, care este lucrată (arată sau cultivată) cu regularitate și care face în general parte dintr-un sistem de rotație a culturilor. |
||||||||||
CLND 003 |
– |
– |
– |
Cereale pentru producția de boabe (inclusiv semințe) Toate suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu cereale recoltate în stare uscată pentru boabe, indiferent de utilizare. |
|||||||||
CLND 004 |
– |
– |
– |
– |
Grâu comun și alac Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu Triticum aestivum L. emend. Fiori et Paol., Triticum spelta L. și Triticum monococcum L. |
||||||||
CLND 005 |
– |
– |
– |
– |
Grâu dur Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu Triticum durum Desf. |
||||||||
CLND 006 |
– |
– |
– |
– |
Secară și amestecuri de cereale de iarnă (secară cu grâu) Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu secară (Secale cereale L.), indiferent de momentul semănării, cu amestecuri de secară și de alte cereale, precum și cu alte amestecuri de cereale semănate înaintea sau în timpul iernii (secară cu grâu). |
||||||||
CLND 007 |
– |
– |
– |
– |
Orz Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu orz (Hordeum vulgare L.). |
||||||||
CLND 008 |
– |
– |
– |
– |
Ovăz și amestecuri de cereale de primăvară (alte amestecuri de boabe decât de secară cu grâu) Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu ovăz (Avena sativa L.) și cu alte cereale semănate primăvara, cultivate în amestec și recoltate sub formă de boabe uscate, inclusiv semințe. |
||||||||
CLND 009 |
– |
– |
– |
– |
Porumb boabe și amestec de porumb boabe cu știuleți Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu porumb (Zea mays L.) recoltat pentru boabe, ca semințe sau ca amestec de porumb boabe cu știuleți. |
||||||||
CLND 010 |
– |
– |
– |
– |
Triticală Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu triticală (x Triticosecale Wittmack). |
||||||||
CLND 011 |
– |
– |
– |
– |
Sorg Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu sorg [Sorghum bicolor (L.) Conrad Moench sau Sorghum x sudanense (Piper) Stapf.] |
||||||||
CLND 012 |
– |
– |
– |
– |
Alte cereale neclasificate în altă parte (hrișcă, mei, iarba-cănărașului etc.) Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu cereale recoltate în stare uscată pentru boabe care nu sunt înregistrate în altă parte la rubricile anterioare, cum ar fi meiul (Panicum miliaceum L.), hrișca (Fagopyrum esculentum Mill.), iarba-cănărașului (Phalaris canariensis L.) și alte cereale neclasificate în altă parte (n.c.a.). |
||||||||
CLND 013 |
– |
– |
– |
– |
Orez Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu orez (Oryza sativa L.). |
||||||||
CLND 014 |
– |
– |
– |
Leguminoase uscate și culturi proteice pentru boabe (inclusiv sămânță și amestecuri de cereale și leguminoase) Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu leguminoase uscate și culturi proteice recoltate în stare uscată pentru boabe, indiferent de utilizare. |
|||||||||
CLND 015 |
– |
– |
– |
– |
Mazăre de câmp, fasole și lupin dulce Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu toate soiurile de mazăre de câmp (Pisum sativum L. convar. sativum sau Pisum sativum L. convar. arvense L. sau convar. speciosum) recoltate în stare uscată, plus suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu toate soiurile de bob [Vicia faba L. (partim)] recoltate în stare uscată, plus suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu toate soiurile de lupin dulce (Lupinus sp.) recoltate în stare uscată pentru boabe, inclusiv pentru sămânță, indiferent de utilizare. |
||||||||
CLND 016 |
– |
– |
– |
Rădăcinoase Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu plante pentru rădăcini, tuberculi sau tulpină modificată. Sunt excluse din această rubrică legumele rădăcinoase, cele cu tuberculi sau cele cu bulbi precum morcovul, sfecla roșie sau gulia furajeră, printre altele. |
|||||||||
CLND 017 |
– |
– |
– |
– |
Cartofi (inclusiv cartofii de sămânță) Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu cartofi (Solanumtuberosum L.). |
||||||||
CLND 018 |
– |
– |
– |
– |
Sfeclă de zahăr (exceptând semințele) Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu sfeclă de zahăr (Beta vulgaris L.) destinată industriei zahărului și producerii de alcool. |
||||||||
CLND 019 |
– |
– |
– |
– |
Alte rădăcinoase n.c.a. Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu sfeclă furajeră (Beta vulgaris L.) și plante din familia Brassicaceae recoltate în principal pentru hrana animalelor, indiferent dacă rădăcinile sau tulpinile, și alte plante cultivate în principal pentru rădăcinile lor furajere, care nu sunt clasificate în altă parte. |
||||||||
CLND 020 |
– |
– |
– |
Culturi industriale Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de culturi industriale care, de obicei, nu sunt vândute direct pentru consum deoarece necesită o prelucrare industrială înainte de utilizarea finală. |
|||||||||
CLND 021 |
– |
– |
– |
– |
Oleaginoase Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu rapiță (Brassica napus L.) și cu rapiță navetă [Brassica rapa L. var. oleifera (Lam.)], cu semințe de floarea-soarelui (Helianthus annus L.), cu soia [Glycine max (L.) Merril], cu semințe de in (Linum usitatissimum L.), cu muștar (Sinapis alba L.), cu mac (Papaver somniferum L.), cu șofrănaș (Carthamus tinctorius L.), cu semințe de susan (Sesamum indicum L.), cu ciufă (Cyperus esculentus L.), cu arahide (Arachis hypogea L.), cu semințe de dovleac pentru ulei (Cucurbita pepo var. styriaca) și cu cânepă (Cannabis sativa L.), cultivate pentru producția de ulei, recoltate sub formă de boabe uscate, cu excepția semințelor de bumbac (Gossypium spp.). |
||||||||
CLND 022 |
– |
– |
– |
– |
– |
Semințe de rapiță și de rapiță navetă Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu rapiță (Brassica napus L.) și cu rapiță navetă [Brassica rapa L. var. oleifera (Lam.)] pentru producția de ulei, recoltate sub formă de boabe uscate. |
|||||||
CLND 023 |
– |
– |
– |
– |
– |
Semințe de floarea-soarelui Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu floarea-soarelui (Helianthus annuus L.), recoltată sub formă de boabe uscate. |
|||||||
CLND 024 |
– |
– |
– |
– |
– |
Soia Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu soia (Glycine max L. Merril), recoltată sub formă de boabe uscate, atât pentru producția de ulei, cât și pentru utilizare ca plantă proteică. |
|||||||
CLND 025 |
– |
– |
– |
– |
– |
Semințe de in (in pentru ulei) Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu soiuri de in pentru semințe (Linum usitatissimum L.), în special pentru producția de ulei, recoltate sub formă de boabe uscate. |
|||||||
CLND 026 |
– |
– |
– |
– |
– |
Alte culturi oleaginoase n.c.a. Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu alte plante în principal pentru conținutul de ulei, recoltate sub formă de boabe uscate, care nu sunt clasificate în altă parte (cu excepția semințelor de bumbac). |
|||||||
CLND 027 |
– |
– |
– |
– |
Culturi de plante pentru fibre Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu in pentru fibre (Linum usitatissimum L.), cu cânepă (Cannabis sativa L.), cu bumbac (Gossypium spp.), cu iută (Corchorus capsularis L.), cu abaca, numită și cânepă de Manila (Musa textilis Née), cu chenaf (Hibiscus cannabinus L.) și cu sisal (Agave sisalana Perrine). |
||||||||
CLND 028 |
– |
– |
– |
– |
– |
In pentru fibre Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu soiuri de in pentru fibre (Linum usitatissimum L.), în principal pentru producția de fibre. |
|||||||
CLND 029 |
– |
– |
– |
– |
– |
Cânepă Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu cânepă (Cannabis sativa L.) pentru paie. |
|||||||
CLND 030 |
– |
– |
– |
– |
– |
Bumbac Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu bumbac (Gossypium spp.), recoltat pentru producția de fibre și/sau pentru utilizarea semințelor oleaginoase. |
|||||||
CLND 031 |
– |
– |
– |
– |
– |
Alte plante pentru fibre n.c.a. Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu alte plante în principal pentru conținutul lor de fibre, neclasificate în altă parte, de exemplu iută (Corchorus capsularis L.), abaca, numită și cânepă de Manila (Musa textilis Née), sisal (Agave sisalana Perrine) și chenaf (Hibiscus cannabinus L.). |
|||||||
CLND 032 |
– |
– |
– |
– |
Tutun Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu tutun (Nicotiana tabacum L.) pentru frunze. |
||||||||
CLND 033 |
– |
– |
– |
– |
Hamei Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu hamei (Humulus lupulus L.) pentru conurile de semințe. |
||||||||
CLND 034 |
– |
– |
– |
– |
Plante aromatice, medicinale și culinare Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu plante aromatice, medicinale și culinare, în scopuri farmaceutice, pentru producția de parfumuri sau pentru consumul uman. |
||||||||
CLND 035 |
– |
– |
– |
– |
Culturi energetice n.c.a. Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu culturi energetice, utilizate exclusiv pentru producția de energie din surse regenerabile, neclasificate în altă parte și cultivate pe teren arabil. |
||||||||
CLND 036 |
– |
– |
– |
– |
Alte culturi industriale n.c.a. Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu alte culturi industriale neclasificate în altă parte. |
||||||||
CLND 037 |
– |
– |
– |
Plante recoltate verzi de pe terenuri arabile Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu toate culturile de pe terenuri arabile care sunt recoltate „verzi” și care sunt destinate în special hranei pentru animale, furajelor sau producției de energie din surse regenerabile, și anume cereale, ierburi, leguminoase sau culturi industriale și alte culturi de pe terenuri arabile recoltate și/sau utilizate „verzi”. |
|||||||||
CLND 038 |
– |
– |
– |
– |
Fânețe și pășuni temporare Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu plante erbacee pentru pășunat, fân sau însilozare incluse ca parte a unei rotații normale a culturilor, cu durata de cel puțin un an agricol și, în general, de mai puțin de cinci ani, semănate cu iarbă sau amestecuri de ierburi. |
||||||||
CLND 039 |
– |
– |
– |
– |
Plante leguminoase recoltate verzi Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu plante leguminoase recoltate verzi ca plante întregi în special pentru furaje sau pentru producția de energie. Sunt incluse amestecurile în care predomină (în mod normal > 80 %) leguminoasele și plantele erbacee, recoltate verzi sau ca fân. |
||||||||
CLND 040 |
– |
– |
– |
– |
Porumb verde Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu toate tipurile de porumb (Zea mays L.) în principal pentru însilozare (știuleți întregi, părți din plantă sau planta întreagă), care nu este recoltat pentru boabe. |
||||||||
CLND 041 |
– |
– |
– |
– |
Alte cereale recoltate verzi (cu excepția porumbului verde) Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu toate soiurile de cereale (cu excepția porumbului) recoltate verzi, ca plante întregi, utilizate ca furaje sau pentru producția de energie din surse regenerabile (producția de biomasă). |
||||||||
CLND 042 |
– |
– |
– |
– |
Alte plante recoltate verzi de pe terenuri arabile n.c.a. Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu alte culturi anuale sau multianuale (sub cinci ani) destinate în principal utilizării ca furaje și recoltate verzi. Se includ aici și restul de culturi neclasificate în altă parte, în cazul în care recolta principală a fost distrusă, dar se pot folosi totuși reziduurile (ca furaje sau pentru producția de energie din surse regenerabile). |
||||||||
CLND 043 |
– |
– |
– |
Legume proaspete (inclusiv pepeni) și căpșuni Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu toate soiurile de crucifere, legume cu frunze și tulpini, legume cultivate pentru fructe, rădăcini, tuberculi și bulbi, leguminoase proaspete, alte legume recoltate proaspete (nu uscate) și căpșuni cultivate pe teren arabil, în aer liber, prin sistemul de rotație cu alte culturi agricole sau horticole. |
|||||||||
CLND 044 |
– |
– |
– |
– |
Legume proaspete (inclusiv pepeni) și căpșuni cultivate prin sistemul de rotație cu culturi horticole (grădini pentru comercializare) Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu legume proaspete, pepeni și căpșuni pe teren arabil în rotație cu culturi horticole. |
||||||||
CLND 045 |
– |
– |
– |
– |
Legume proaspete (inclusiv pepeni) și căpșuni cultivate prin sistemul de rotație cu alte culturi decât cele horticole (în câmp deschis) Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu legume proaspete, pepeni și căpșuni pe teren arabil în rotație cu alte culturi agricole. |
||||||||
CLND 046 |
– |
– |
– |
Flori și plante ornamentale (cu excepția pepinierelor) Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu toate soiurile de flori și de plante ornamentale destinate vânzării sub formă de flori tăiate (de exemplu, trandafiri, garoafe, orhidee, gladiole, crizanteme, frunziș ornamental tăiat și alte produse tăiate), sub formă de plante și flori pentru ghiveci, rond sau balcon (de exemplu, rododendroni, azalee, crizanteme, begonii, mușcate, sporul-casei, alte plante pentru ghiveci, rond sau balcon) și sub formă de bulbi și cepe de flori și de alte plante ornamentale (lalele, zambile, orhidee, narcise și altele). |
|||||||||
CLND 047 |
– |
– |
– |
Semințe și răsaduri Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu semințe de rădăcinoase (cu excepția cartofilor și a altor plante ale căror rădăcini sunt utilizate și ca sămânță), culturi furajere, ierburi, culturi industriale (cu excepția semințelor oleaginoase) și semințe și răsaduri de legume și de flori. |
|||||||||
CLND 048 |
– |
– |
– |
Alte culturi pe teren arabil n.c.a. Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu culturi pe teren arabil neclasificate în altă parte. |
|||||||||
CLND 049 |
– |
– |
– |
Teren necultivat Suprafețele, exprimate în hectare, ale tuturor terenurilor arabile fie incluse într-un sistem de rotație a culturilor, fie menținute în bune condiții agricole și de mediu [BCAM (9)], lucrate sau nu, dar care nu vor fi recoltate pe durata unui an agricol. Caracteristica esențială a terenurilor necultivate este că terenurile se lasă în repaus în mod normal pe toată durata unui an agricol. Terenurile necultivate pot fi:
|
|||||||||
CLND 050 |
– |
– |
Pășuni și fânețe permanente Suprafețele de teren, exprimate în hectare, consacrate în mod permanent (pentru o perioadă de mai mulți ani consecutivi, în mod normal cinci ani sau mai mult) culturii de plante furajere erbacee, culturi furajere sau energetice, fie că acestea sunt cultivate (semănate) sau naturale (autoînsămânțate), care nu intră în sistemul de rotație a culturilor folosit de exploatația agricolă. Terenul poate fi utilizat ca pășune, cosit pentru însilozare și fân sau utilizat pentru producția de energie din surse regenerabile. |
||||||||||
CLND 051 |
– |
– |
– |
Pășuni și fânețe, cu excepția pășunilor și fânețelor pe teren accidentat Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de pășuni permanente pe soluri de calitate bună sau medie, care pot fi utilizate în mod normal pentru pășunatul intensiv. |
|||||||||
CLND 052 |
– |
– |
– |
Pășuni și fânețe pe teren accidentat Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de pășuni permanente cu randament slab, pe soluri în general sărace, de exemplu cele situate în zone accidentate și la altitudine mare, de obicei neameliorate cu îngrășăminte, prin cultură, însămânțări sau drenaj. Aceste suprafețe pot fi utilizate în mod normal numai pentru pășunatul extensiv și, în general, nu sunt cosite sau sunt cosite în mod extensiv, întrucât nu pot susține o densitate mare a animalelor. |
|||||||||
CLND 053 |
– |
– |
– |
Pășuni și fânețe permanente care nu mai sunt utilizate pentru producție și care sunt eligibile pentru plata subvențiilor Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de pășuni și de fânețe permanente care nu mai sunt utilizate pentru producție, care, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sau, după caz, în conformitate cu legislația cea mai recentă, sunt menținute într-o stare ce le face potrivite pentru pășunat sau pentru cultivare fără acțiuni pregătitoare care depășesc metodele și utilajele agricole obișnuite și care sunt eligibile pentru sprijin financiar. |
|||||||||
CLND 054 |
– |
– |
Culturi permanente (inclusiv plantații tinere și abandonate temporar, cu excepția suprafețelor destinate doar producției pentru consum propriu) Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate exclusiv de pomi fructiferi, de arbuști citrici, de nucifere, de plantații de arbuști fructiferi, de plantații viticole, de măslini și de toate celelalte culturi permanente utilizate pentru consumul uman (de exemplu, ceai, cafea sau roșcove) și în alte scopuri (de exemplu, pepiniere, pomi de Crăciun sau plante pentru împletit sau răsucit precum ratanul sau bambusul). |
||||||||||
CLND 055 |
– |
– |
– |
Fructe, arbuști fructiferi și nucifere (cu excepția citricelor, strugurilor și căpșunilor) Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de livezi de pomi cu fructe sămânțoase, de pomi cu fructe sâmburoase, de arbuști fructiferi, de nucifere și de fructe din zone cu climă tropicală și subtropicală. |
|||||||||
CLND 056 |
– |
– |
– |
– |
Fructe sămânțoase Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de livezi de pomi cu fructe sămânțoase, de exemplu mere (Malus spp.), pere (Pyrus spp.), gutui (Cydonia oblonga Mill.) sau moșmoane (Mespilus germanica, L.). |
||||||||
CLND 057 |
– |
– |
– |
– |
Fructe sâmburoase Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de livezi de pomi cu fructe sâmburoase, de exemplu piersici și nectarine [Prunus persica (L.) Batch], caise (Prunus armeniaca L. și altele), cireșe și vișine (Prunus avium L., P. cerasus), prune (Prunus domestica L. și altele), precum și alte fructe sâmburoase neclasificate în altă parte precum porumbele (Prunus spinosa L.) sau moșmoanele japoneze [Eriobotrya japonica (Thunb.) Lindl.]. |
||||||||
CLND 058 |
– |
– |
– |
– |
Fructe din zone cu climă subtropicală și tropicală Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu fructe din zone cu climă subtropicală și tropicală, de exemplu kiwi (Actinidia chinensis Planch.), avocado (Persea americana Mill.) sau banane (Musa spp.). |
||||||||
CLND 059 |
– |
– |
– |
– |
Arbuști fructiferi (cu excepția căpșunilor) Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu toate soiurile de arbuști fructiferi, de exemplu coacăze negre (Ribes nigrum L.), coacăze roșii (Ribes rubrum L.), zmeură (Rubus idaeus L.) sau afine (Vaccinium corymbosum L.). |
||||||||
CLND 060 |
– |
– |
– |
– |
Nucifere Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de livezi de nucifere: nuci, aluni, migdali, castani și altele. |
||||||||
CLND 061 |
– |
– |
– |
Citrice Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de livezi de citrice (Citrus spp.): portocale, citrice mici, lămâi, lămâi verzi, pomelo, grepfrut și alte citrice. |
|||||||||
CLND 062 |
– |
– |
– |
Struguri Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de plantații de viță-de-vie (Vitis vinifera L.) |
|||||||||
CLND 063 |
– |
– |
– |
– |
Struguri pentru vin Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de plantații de viță-de-vie cu soiuri de struguri cultivate în mod normal pentru producția de suc, de must și/sau de vin. |
||||||||
CLND 064 |
– |
– |
– |
– |
– |
Struguri pentru vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de plantații de viță-de-vie cu soiuri de struguri cultivate în mod normal pentru producția de vinuri cu denumire de origine protejată, care respectă: (i) cerințele Regulamentului (CE) nr. 491/2009 al Consiliului (10) sau, după caz, ale celei mai recente legislații; și (ii) normele naționale corespunzătoare. |
|||||||
CLND 065 |
– |
– |
– |
– |
– |
Struguri pentru vinuri cu indicație geografică protejată (IGP) Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de plantații de viță-de-vie cu soiuri de struguri cultivate în mod normal pentru producția de vinuri cu indicație geografică protejată, care respectă: (i) cerințele Regulamentului (CE) nr. 491/2009 al Consiliului sau, după caz, ale celei mai recente legislații; și (ii) normele naționale corespunzătoare. |
|||||||
CLND 066 |
– |
– |
– |
– |
– |
Struguri pentru alte vinuri n.c.a. (fără DOP/IGP) Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de plantații de viță-de-vie cu soiuri de struguri care sunt cultivate în mod normal pentru producția de alte vinuri decât cele cu DOP sau cu IGP. |
|||||||
CLND 067 |
– |
– |
– |
– |
Struguri de masă Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de plantații de viță-de-vie cu soiuri de struguri cultivate în mod normal pentru producția de struguri proaspeți. |
||||||||
CLND 068 |
– |
– |
– |
– |
Struguri pentru stafide Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de plantații de viță-de-vie cu soiuri de struguri cultivate în mod normal pentru producția de stafide. |
||||||||
CLND 069 |
– |
– |
– |
Măsline Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de livezi de măslini (Olea europea L.) pentru producția de măsline. |
|||||||||
CLND 070 |
– |
– |
– |
Pepiniere Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de pepiniere unde plantele tinere fibroase sunt cultivate în aer liber și sunt destinate replantării. |
|||||||||
CLND 071 |
– |
– |
– |
Alte culturi permanente, inclusiv alte culturi permanente destinate consumului uman Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de culturi permanente destinate consumului uman neclasificate în altă parte și cu pomi plantați pe suprafața agricolă utilizată pentru a fi folosiți ca pomi de Crăciun. |
|||||||||
CLND 072 |
– |
– |
– |
– |
Pomi de Crăciun Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu pomi de Crăciun destinați comercializării, situate în afara suprafețelor împădurite, pe suprafața agricolă utilizată. Se exclud plantațiile de pomi de Crăciun care nu mai sunt întreținute și se integrează în suprafața împădurită. |
||||||||
CLND 073 |
– |
– |
Grădini familiale Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate în mod normal cu legume, rădăcinoase și culturi permanente, printre altele, destinate consumului propriu al capului exploatației și al gospodăriei sale, care sunt în general separate de restul terenurilor agricole și pot fi recunoscute ca grădini familiale. |
||||||||||
CLND 074 |
– |
Alte terenuri agricole Suprafețele, exprimate în hectare, de teren agricol neutilizat (terenuri agricole care nu mai sunt exploatate din motive economice, sociale sau din alte motive și care nu se mai folosesc în sistemul de rotație a culturilor), de zone împădurite și de alte terenuri ocupate de clădiri, curți de ferme, drumuri, iazuri, cariere, terenuri aride, stânci etc. |
|||||||||||
CLND 075 |
– |
– |
Suprafață agricolă neutilizată Suprafețele, exprimate în hectare, care au fost utilizate anterior în scopuri agricole, dar care, în timpul anului de referință pentru anchetă, nu mai sunt lucrate și nu mai participă la sistemul de rotație a culturilor, cu alte cuvinte terenuri care nu sunt destinate niciunei utilizări agricole. Aceste terenuri ar putea fi redate culturii cu ajutorul mijloacelor disponibile în mod normal într-o exploatație agricolă. |
||||||||||
CLND 076 |
– |
– |
Suprafață (zonă) împădurită Suprafețele, exprimate în hectare, acoperite de copaci sau arbuști de pădure, inclusiv plantații de plopi și alți pomi similari în interiorul sau în afara pădurii și pepinierele de copaci de pădure cultivate pe teren împădurit pentru necesitățile proprii ale exploatației agricole, precum și infrastructuri forestiere (drumuri forestiere, depozite pentru cherestea etc.). |
||||||||||
CLND 077 |
– |
– |
– |
Crânguri în sistem de rotație pe termen scurt Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de zone împădurite gestionate în scopul creșterii plantelor de pădure, în cazul în care perioada de rotație este de 20 de ani sau mai puțin. Perioada de rotație este timpul dintre prima semănare/plantare a copacilor și recoltarea produsului final, în cazul în care recoltarea nu include acțiuni normale de gestionare, cum ar fi rărirea. |
|||||||||
CLND 078 |
– |
– |
Alte terenuri (terenuri ocupate de clădiri, curți de ferme, drumuri, iazuri și alte suprafețe neproductive) Suprafețele, exprimate în hectare, care fac parte din suprafața totală deținută de exploatația agricolă, dar care nu constituie nici suprafață agricolă utilizată, nici suprafață agricolă neutilizată, nici suprafață împădurită: de exemplu, terenuri ocupate de clădiri (cu excepția celor utilizate pentru cultivarea ciupercilor), curți de ferme, drumuri, iazuri, cariere, terenuri aride sau stânci. |
||||||||||
|
|
Suprafețe speciale ale exploatației agricole |
|||||||||||
CLND 079 |
– |
– |
Ciuperci de cultură Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de culturi de ciuperci crescute în clădiri care au fost construite special sau adaptate pentru cultivarea ciupercilor, precum și în spații subterane, peșteri și pivnițe. |
||||||||||
CLND 080 |
– |
SAU în sere sau solarii Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de culturi practicate în sere sau solarii fixe sau mobile (sticlă sau plastic rigid sau flexibil) pe tot parcursul sau pe o mare parte a ciclului vegetativ al acestora. Aceste suprafețe nu trebuie să fie incluse în variabilele menționate mai sus. |
|||||||||||
CLND 081 |
– |
– |
Legume, inclusiv pepeni și căpșuni cultivate în sere sau solarii Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu toate soiurile de crucifere, legume cu frunze și tulpini, legume cultivate pentru fructe, rădăcini, tuberculi și bulbi, leguminoase proaspete, alte legume recoltate proaspete (nu uscate) și căpșuni cultivate în sere sau solarii. |
||||||||||
CLND 082 |
– |
– |
Flori și plante ornamentale (cu excepția pepinierelor) cultivate în sere sau solarii Suprafețele, exprimate în hectare, cultivate cu toate soiurile de flori și de plante ornamentale destinate vânzării sub formă de flori tăiate (de exemplu, trandafiri, garoafe, orhidee, gladiole, crizanteme, frunziș ornamental tăiat și alte produse tăiate), sub formă de plante și de flori pentru ghiveci, rond sau balcon (de exemplu, rododendron, azalee, crizanteme, begonii, mușcate, sporul-casei sau alte plante pentru ghiveci, rond sau balcon) și sub formă de bulbi și cepe de flori și alte plante ornamentale (lalele, zambile, orhidee, narcise și altele) cultivate în sere sau solarii. |
||||||||||
CLND 083 |
– |
– |
Alte culturi pe teren arabil în sere sau solarii Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de alte culturi pe teren arabil neclasificate în altă parte, cultivate în sere sau solarii. |
||||||||||
CLND 084 |
– |
– |
Culturi permanente în sere sau solarii Suprafețele, exprimate în hectare, ocupate de culturi permanente în sere sau solarii. |
||||||||||
CLND 085 |
– |
– |
Alte SAU în sere sau solarii n.c.a. Suprafețele agricole utilizate neclasificate în altă parte, exprimate în hectare, cultivate în sere sau solarii. |
||||||||||
Agricultură ecologică Exploatația agricolă deține terenuri pe care sunt utilizate metode de producție ale agriculturii ecologice în conformitate cu anumite standarde stabilite și norme specificate (i) în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 sau în Regulamentul (UE) 2018/848 sau, după caz, în cea mai recentă legislație și (ii) în normele naționale corespunzătoare de punere în aplicare privind producția ecologică, inclusiv în decursul perioadei de conversie. Culturile sunt definite în secțiunea de bază II. VARIABILE PRIVIND TERENURILE |
|||||||||||||
CLND 086 |
– |
Suprafața agricolă cultivată ecologic |
|||||||||||
CLND 087 |
– |
– |
Terenul arabil cultivat ecologic |
||||||||||
CLND 088 |
– |
– |
– |
Cereale pentru producția de boabe (inclusiv semințe) cultivate ecologic |
|||||||||
CLND 089 |
– |
– |
– |
– |
Grâu comun și alac cultivate ecologic |
||||||||
CLND 090 |
– |
– |
– |
– |
Grâu dur cultivate ecologic |
||||||||
CLND 091 |
– |
– |
– |
Leguminoase uscate și culturi proteice pentru boabe (inclusiv sămânță și amestecuri de cereale și leguminoase) cultivate ecologic |
|||||||||
CLND 092 |
– |
– |
– |
Rădăcinoase cultivate ecologic |
|||||||||
CLND 093 |
– |
– |
– |
– |
Cartofi (inclusiv cartofii de sămânță) cultivați ecologic |
||||||||
CLND 094 |
– |
– |
– |
– |
Sfeclă de zahăr (exceptând sămânța) cultivată ecologic |
||||||||
CLND 095 |
– |
– |
– |
Culturi industriale cultivate ecologic |
|||||||||
CLND 096 |
– |
– |
– |
– |
Oleaginoase cultivate ecologic |
||||||||
CLND 097 |
– |
– |
– |
– |
– |
Soia cultivată ecologic |
|||||||
CLND 098 |
– |
– |
– |
Plante recoltate verzi de pe terenuri arabile, cultivate ecologic |
|||||||||
CLND 099 |
– |
– |
– |
– |
Fânețe și pășuni temporare în regim de agricultură ecologică |
||||||||
CLND 100 |
– |
– |
– |
– |
Plante leguminoase recoltate verzi, cultivate ecologic |
||||||||
CLND 101 |
– |
– |
– |
Legume proaspete (inclusiv pepeni) și căpșuni cultivate ecologic |
|||||||||
CLND 102 |
– |
– |
– |
Semințe și răsaduri cultivate ecologic |
|||||||||
CLND 103 |
– |
– |
Pășuni și fânețe permanente în regim de agricultură ecologică |
||||||||||
CLND 104 |
– |
– |
– |
Pășuni și fânețe, cu excepția pășunilor și fânețelor pe teren accidentat, în regim de agricultură ecologică |
|||||||||
CLND 105 |
– |
– |
– |
Pășuni și fânețe pe teren accidentat, în regim de agricultură ecologică |
|||||||||
CLND 106 |
– |
– |
Culturi permanente (inclusiv plantații tinere și abandonate temporar, cu excepția suprafețelor destinate doar producției pentru consum propriu), cultivate ecologic |
||||||||||
CLND 107 |
– |
– |
– |
Fructe, arbuști fructiferi și nucifere (cu excepția citricelor, strugurilor și căpșunilor) cultivate ecologic |
|||||||||
CLND 108 |
– |
– |
– |
Citrice cultivate ecologic |
|||||||||
CLND 109 |
– |
– |
– |
Struguri pentru vin cultivați ecologic |
|||||||||
CLND 110 |
– |
– |
– |
Măsline cultivate ecologic |
|||||||||
CLND 111 |
– |
– |
Legume, inclusiv pepeni și căpșuni cultivate în sere sau solarii, cultivate ecologic |
||||||||||
Irigații pe suprafețe cultivate în aer liber |
|||||||||||||
CLND 112 |
– |
Suprafața irigabilă totală Suprafețele, exprimate în hectare, din suprafața agricolă utilizată maximă totală care ar putea fi irigate în anul de referință folosind echipamentele și cantitatea de apă disponibile în mod normal în cadrul exploatației agricole. |
III. VARIABILE PRIVIND ANIMALELE Animalele nu sunt în mod necesar proprietatea capului exploatației. Aceste animale se pot afla în exploatația agricolă (pe suprafețele agricole utilizate sau în adăposturile pentru animale folosite de exploatația agricolă) sau în afara acesteia (pe pășunile comunale sau în curs de migrare etc.). |
|||||||||
|
|
Bovine Se referă la vite (Bos taurus L.) și la bivoli (Bubalus bubalis L.), inclusiv rase hibride precum Beefalo. |
|||||||
CLVS 001 |
– |
– |
Bovine sub un an Capete de bovine, masculi și femele, sub un an. |
||||||
CLVS 002 |
– |
– |
Bovine între unu și mai puțin de doi ani Capete de bovine în vârstă de cel puțin un an, dar mai puțin de doi ani. |
||||||
CLVS 003 |
– |
– |
– |
Bovine între unu și mai puțin de doi ani, masculi Capete de bovine, masculi, în vârstă de cel puțin un an, dar mai puțin de doi ani. |
|||||
CLVS 004 |
– |
– |
– |
Juninci între unu și mai puțin de doi ani Capete de bovine, femele, în vârstă de cel puțin un an, dar mai puțin de doi ani. |
|||||
|
|
|
Bovine, de cel puțin doi ani |
||||||
CLVS 005 |
– |
– |
– |
Bovine de cel puțin doi ani, masculi Capete de bovine, masculi, de cel puțin doi ani. |
|||||
CLVS 006 |
– |
– |
– |
Bovine de cel puțin doi ani, femele Capete de bovine, femele, de cel puțin doi ani. |
|||||
CLVS 007 |
– |
– |
– |
– |
Juninci de cel puțin doi ani Capete de bovine, femele, în vârstă de cel puțin doi ani, care nu au fătat. |
||||
CLVS 008 |
– |
– |
– |
– |
Vaci Capete de bovine, femele, în vârstă de cel puțin doi ani, care au fătat. |
||||
CLVS 009 |
– |
– |
– |
– |
– |
Vaci pentru lapte Capete de bovine, femele, care au fătat (inclusiv cele sub doi ani) și care, datorită rasei sau unor calități speciale, sunt crescute exclusiv sau în mod principal pentru producția de lapte pentru consum uman sau pentru prelucrare în vederea obținerii de produse lactate. |
|||
CLVS 010 |
– |
– |
– |
– |
– |
Vaci, altele decât cele pentru lapte Capete de bovine, femele, care au fătat (inclusiv cele sub doi ani) și care, datorită rasei sau unor calități speciale, sunt crescute exclusiv sau în mod principal pentru reproducție și al căror lapte nu este destinat consumului uman sau prelucrării în vederea obținerii de produse lactate. |
|||
CLVS 011 |
– |
– |
– |
– |
– |
Bivolițe Capete de bivolițe (femele din specia Bubalus bubalis L.) care au fătat (inclusiv cele sub doi ani). |
|||
CLVS 012 |
– |
Ovine (toate vârstele) Capete de animale domestice din specia Ovis aries L. |
|||||||
CLVS 013 |
– |
– |
Femele ovine de reproducție Capete de oi și de mioare montate, indiferent de calitățile în ceea ce privește producția de lapte/carne. |
||||||
CLVS 014 |
– |
– |
Alte ovine Toate capetele de ovine, altele decât femelele de reproducție. |
||||||
CLVS 015 |
– |
Caprine (toate vârstele) Capete de animale domestice din subspecia Capra aegagrus hircus L. |
|||||||
CLVS 016 |
– |
– |
Femele caprine de reproducție Capete de caprine, femele, care au fătat și care au fost împerecheate. |
||||||
CLVS 017 |
– |
– |
Alte caprine Toate capetele de caprine, altele decât femelele de reproducție. |
||||||
|
|
Porcine Se referă la animalele domestice din specia Sus scrofa domesticus Erxleben. |
|||||||
CLVS 018 |
– |
– |
Purcei cu greutatea animalului viu sub 20 de kilograme Capete de purcei cu greutatea animalului viu sub 20 de kilograme. |
||||||
CLVS 019 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe de reproducere cu greutatea animalului viu de minimum 50 de kilograme Capete de porcine, femele, de cel puțin 50 de kilograme, pentru reproducție, indiferent dacă au fătat sau nu. |
||||||
CLVS 020 |
– |
– |
Alte porcine Capete de porcine neclasificate în altă parte. |
||||||
|
|
Păsări de curte Se referă la păsările domestice, de exemplu găini și pui (Gallus gallus L.), curcani (Meleagris spp.), rațe (Anas spp. și Cairina moschata L.), gâște (Anser anser domesticus L.), struți (Struthio camelus L.) și alte păsări de curte neclasificate în altă parte, de exemplu prepelițe (Coturnix spp.), fazani (Phasianus spp.), bibilici (Numida meleagris domestica L.) și porumbei (Columbinae spp.). Se exclud totuși din această rubrică păsările crescute în captivitate în scopul vânătorii și nu pentru producția de carne/ouă. |
|||||||
CLVS 021 |
– |
– |
Pui de carne Capete de animale domestice din specia Gallus gallus L. crescute pentru producția de carne. |
||||||
CLVS 022 |
– |
– |
Găini ouătoare Capete de animale domestice din specia Gallus gallus L. care au ajuns la maturitate și care sunt crescute pentru producția de ouă. |
||||||
CLVS 023 |
– |
Alte păsări de curte Capete de păsări de curte care nu au fost menționate la rubricile „Pui de carne” sau „Găini ouătoare”. Se exclud puii. |
|||||||
CLVS 024 |
– |
– |
Curcani Capete de animale domestice din genul Meleagris. |
||||||
CLVS 025 |
– |
– |
Rațe Capete de animale domestice din genul Anas și specia Cairina moschata L. |
||||||
CLVS 026 |
– |
– |
Gâște Capete de animale domestice din specia Anser anser domesticus L. |
||||||
CLVS 027 |
– |
– |
Struți Capete de struți (Struthio camelus L.) |
||||||
CLVS 028 |
– |
– |
Alte păsări de curte n.c.a. Capete de alte păsări de curte neclasificate în altă parte. |
||||||
|
|
Iepuri Se referă la animalele domestice din genul Oryctolagus. |
|||||||
CLVS 029 |
– |
– |
Iepuri femele de reproducție Capete de iepuri femele (Oryctolagus spp.) pentru reproducția de iepuri pentru carne, care au fătat deja. |
||||||
CLVS 030 |
– |
Albine Numărul de stupi ocupați cu albine (Apis mellifera L.) pentru producerea de miere. |
|||||||
CLVS 031 |
– |
Cervide Prezența unor animale precum cerbul roșu (Cervus elaphus L.), cerbul sika (Cervus nippon Temminck), renul (Rangifer tarandus L.) sau cerbul lopătar (Dama dama L.), pentru producția de carne. |
|||||||
CLVS 032 |
– |
Animale de blană Prezența unor animale precum nurca (Neovison vison Schreber), dihorul (Mustela putorius L.), vulpea (Vulpes spp. și altele), câinele enot (Nyctereutes spp.) sau șinșila (Chinchilla spp.), pentru producția de blană. |
|||||||
CLVS 033 |
– |
Efective de animale n.c.a. Prezența unor animale care nu sunt clasificate în altă parte în prezenta secțiune. |
|||||||
Metode de producție ecologice aplicate creșterii animalelor Exploatația agricolă deține animale pentru care sunt utilizate practici agricole în conformitate cu anumite standarde stabilite și norme specificate: (i) în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 sau în Regulamentul (UE) 2018/848 sau, după caz, în cea mai recentă legislație; și (ii) în normele naționale corespunzătoare de punere în aplicare privind producția ecologică, inclusiv în decursul perioadei de conversie. Animalele sunt definite în secțiunea de bază III. VARIABILE PRIVIND ANIMALELE |
|||||||||
CLVS 034 |
– |
Efectivul de bovine crescute ecologic Capete de bovine crescute ecologic |
|||||||
CLVS 035 |
– |
– |
– |
– |
– |
Efectivul de vaci pentru lapte crescute ecologic Capete de vaci pentru lapte crescute ecologic |
|||
CLVS 036 |
– |
– |
– |
– |
– |
Efectivul de vaci, altele decât cele pentru lapte, crescute ecologic Capete de vaci, altele decât cele pentru lapte, crescute ecologic |
|||
CLVS 037 |
– |
– |
– |
– |
– |
Efectivul de bivolițe crescute ecologic Capete de bivolițe crescute ecologic |
|||
CLVS 038 |
– |
Efectivul de ovine (de toate vârstele) crescute ecologic Capete de ovine crescute ecologic |
|||||||
CLVS 039 |
– |
Efectivul de caprine (de toate vârstele) crescute ecologic Capete de caprine crescute ecologic |
|||||||
CLVS 040 |
– |
Efectivul de porcine crescute ecologic Capete de porcine crescute ecologic |
|||||||
CLVS 041 |
– |
Efectivul de păsări de curte crescute ecologic Capete de păsări de curte crescute ecologic |
|||||||
CLVS 042 |
– |
– |
Efectivul de pui de carne crescuți ecologic Capete de pui de carne crescuți ecologic |
||||||
CLVS 043 |
– |
– |
Efectivul de găini ouătoare crescute ecologic Capete de găini ouătoare crescute ecologic |
(1) Regulamentul (UE) nr. 1089/2010 al Comisiei din 23 noiembrie 2010 de punere în aplicare a Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește interoperabilitatea seturilor și serviciilor de date spațiale (JO L 323, 8.12.2010, p. 11).
(2) NUTS: Nomenclatorul unităților teritoriale de statistică.
(3) Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) (JO L 154, 21.6.2003, p. 1).
(4) Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 487).
(5) Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 608).
(6) Intervalul procentual 2 de unități anuale de muncă (UAM): (> 0-< 25), (≥ 25-< 50), (≥ 50-< 75), (≥ 75-< 100), (100).
(7) Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 (JO L 189, 20.7.2007, p. 1).
(8) Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (JO L 150, 14.6.2018, p. 1).
(9) Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 549).
(10) Regulamentul (CE) nr. 491/2009 al Consiliului din 25 mai 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) (JO L 154, 17.6.2009, p. 1).
ANEXA II
Lista variabilelor per modul
MODULUL 1. FORȚA DE MUNCĂ ȘI ALTE ACTIVITĂȚI ADUCĂTOARE DE VENITURI
Variabile |
Unități/categorii |
|||
Temă: gestionarea exploatației agricole |
|
|||
|
Teme detaliate: capul exploatației agricole și echilibrul de gen |
|
||
MLFO 001 |
– |
Sexul capului exploatației |
masculin/feminin |
|
MLFO 002 |
– |
Anul nașterii |
Anul |
|
|
Temă detaliată: aportul forței de muncă |
|
||
MLFO 003 |
– |
Activitățile agricole desfășurate de capul exploatației în cadrul exploatației agricole |
Intervalul 1 (1) UAM |
|
|
Temă detaliată: măsuri de siguranță, inclusiv planul de siguranță al exploatației agricole |
|
||
MLFO 004 |
– |
Planul de siguranță al exploatației agricole |
da/nu |
|
Temă: forța de muncă familială |
|
|||
|
Teme detaliate: aportul forței de muncă, numărul persoanelor implicate și echilibrul de gen |
|
||
MLFO 005 |
– |
Membrii de gen masculin ai familiei, care desfășoară activități agricole |
Număr de persoane corespunzător intervalului 2 (2) UAM |
|
MLFO 006 |
– |
Membrii de gen feminin ai familiei, care desfășoară activități agricole |
Număr de persoane corespunzător intervalului 2 (2) UAM |
|
Temă: forța de muncă nefamilială |
|
|||
|
Teme detaliate: aportul forței de muncă, numărul persoanelor angajate și echilibrul de gen |
|
||
|
|
Forța de muncă nefamilială care lucrează în mod regulat în exploatația agricolă |
|
|
MLFO 007 |
– |
– |
Membrii de gen masculin ai forței de muncă nefamiliale, care lucrează în mod regulat la fermă |
Număr de persoane corespunzător intervalului 2 (2) UAM |
MLFO 008 |
– |
– |
Membrii de gen feminin ai forței de muncă nefamiliale, care lucrează în mod regulat la fermă |
Număr de persoane corespunzător intervalului 2 (2) UAM |
|
Temă detaliată: forța de muncă angajată în cadrul fermei fără contract permanent |
|
||
MLFO 009 |
– |
Forța de muncă nefamilială angajată fără contract permanent: bărbați și femei |
Zile lucrătoare cu normă întreagă |
|
|
Temă detaliată: aportul forței de muncă din partea terților |
|
||
MLFO 010 |
– |
Persoanele care nu sunt angajate direct de exploatația agricolă și care nu sunt incluse în categoriile precedente. |
Zile lucrătoare cu normă întreagă |
|
Temă: alte activități aducătoare de venituri (AAV) legate direct de exploatația agricolă |
|
|||
|
Temă detaliată: tipuri de activități |
|
||
MLFO 011 |
– |
Furnizarea de servicii medicale, sociale sau educaționale |
da/nu |
|
MLFO 012 |
– |
Turism, cazare și alte activități de agrement |
da/nu |
|
MLFO 013 |
– |
Artizanat |
da/nu |
|
MLFO 014 |
– |
Prelucrarea produselor agricole |
da/nu |
|
MLFO 015 |
– |
Producerea de energie din surse regenerabile |
da/nu |
|
MLFO 016 |
– |
Prelucrarea lemnului |
da/nu |
|
MLFO 017 |
– |
Acvacultură |
da/nu |
|
|
|
Lucrări contractuale (folosind mijloacele de producție ale exploatației agricole): |
|
|
MLFO 018 |
– |
– |
Lucrări contractuale agricole |
da/nu |
MLFO 019 |
– |
– |
Alte lucrări contractuale decât cele agricole |
da/nu |
MLFO 020 |
– |
Silvicultură |
da/nu |
|
MLFO 021 |
– |
Alte activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă n.c.a. |
da/nu |
|
|
Temă detaliată: importanța pe care o prezintă pentru exploatația agricolă |
|
||
MLFO 022 |
– |
Procentul de alte activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă din producția finală a exploatației agricole. |
Intervale procentuale (3) |
|
|
Temă detaliată: aportul forței de muncă |
|
||
MLFO 023 |
– |
Capul exploatației desfășoară alte activități aducătoare de venituri (legate de exploatația agricolă). |
M/S/N (4) |
|
MLFO 024 |
– |
Membrii familiei care lucrează în cadrul exploatației agricole și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (legate de exploatația agricolă) ca activitate principală a lor. |
Număr de persoane |
|
MLFO 025 |
– |
Membrii familiei care lucrează în cadrul exploatației agricole și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (legate de exploatația agricolă) ca activitate secundară a lor. |
Număr de persoane |
|
MLFO 026 |
– |
Forța de muncă nefamilială care lucrează în mod regulat în cadrul exploatației agricole și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (legate de exploatația agricolă) ca activitate principală a sa. |
Număr de persoane |
|
MLFO 027 |
– |
Forța de muncă nefamilială care lucrează în mod regulat în cadrul exploatației agricole și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (legate de exploatația agricolă) ca activitate secundară a sa. |
Număr de persoane |
|
Temă: alte activități aducătoare de venituri care nu sunt legate direct de exploatația agricolă |
|
|||
|
Temă detaliată: aportul forței de muncă |
|
||
MLFO 028 |
– |
Capul unic al exploatației care este și șeful exploatației agricole cu cap unic și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (nelegate de exploatația agricolă). |
M/S/N (4) |
|
MLFO 029 |
– |
Membrii familiei capului unic al exploatației (în cazul în care acesta este și șeful exploatației agricole), care lucrează în exploatația agricolă și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (nelegate de exploatația agricolă) ca activitate principală. |
Număr de persoane |
|
MLFO 030 |
– |
Membrii familiei capului unic al exploatației agricole (în cazul în care acesta este și șeful exploatației agricole), care lucrează în cadrul exploatației agricole și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (nelegate de exploatația agricolă) ca activitate secundară. |
Număr de persoane |
MODULUL 2. DEZVOLTARE RURALĂ
Variabile |
Unități/categorii |
|||
Temă: exploatații agricole care beneficiază de sprijin prin intermediul unor măsuri de dezvoltare rurală |
|
|||
MRDV 001 |
– |
Servicii de consultanță, de administrare a fermelor și de ajutorare a acestora |
da/nu |
|
MRDV 002 |
– |
Scheme de calitate pentru produse agricole și alimentare |
da/nu |
|
MRDV 003 |
– |
Investiții în active fizice |
da/nu |
|
MRDV 004 |
– |
Refacerea potențialului de producție agricolă afectat de dezastre naturale și de evenimente catastrofale și instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare |
da/nu |
|
|
|
Dezvoltarea fermelor și a întreprinderilor |
|
|
MRDV 005 |
– |
– |
Sprijin la înființare pentru tinerii fermieri |
da/nu |
MRDV 006 |
– |
– |
Sprijin la înființare pentru dezvoltarea fermelor mici |
da/nu |
MRDV 007 |
– |
– |
Plăți directe naționale complementare pentru Croația |
da/nu |
MRDV 008 |
– |
Investiții în dezvoltarea zonelor forestiere și în ameliorarea viabilității pădurilor |
da/nu |
|
|
|
Plăți pentru agromediu și climă |
|
|
MRDV 009 |
– |
– |
Agromediu și climă |
da/nu |
MRDV 010 |
– |
– |
Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor |
da/nu |
MRDV 011 |
– |
Agricultură ecologică |
da/nu |
|
MRDV 012 |
– |
Plăți legate de Natura 2000 și de Directiva-cadru privind apa |
da/nu |
|
MRDV 013 |
– |
Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice |
da/nu |
|
MRDV 014 |
– |
Bunăstarea animalelor |
da/nu |
|
MRDV 015 |
– |
Gestionarea riscurilor |
da/nu |
MODULUL 3. ADĂPOSTURI PENTRU ANIMALE ȘI GESTIONAREA DEJECȚIILOR ANIMALIERE
Variabile |
Unități/categorii |
|||
Temă: adăposturi pentru animale |
|
|||
|
Temă detaliată: adăposturi pentru bovine |
|
||
MAHM 001 |
– |
Vaci pentru lapte |
Efectiv mediu |
|
MAHM 002 |
– |
– |
Vaci pentru lapte în staule cu restrângerea mișcării (dejecții lichide) |
Locuri |
MAHM 003 |
– |
– |
Vaci pentru lapte în staule cu restrângerea mișcării (dejecții solide) |
Locuri |
MAHM 004 |
– |
– |
Vaci pentru lapte în stabulație liberă/adăposturi compartimentate (dejecții lichide) |
Locuri |
MAHM 005 |
– |
– |
Vaci pentru lapte în stabulație liberă/adăposturi compartimentate (dejecții solide) |
Locuri |
MAHM 006 |
– |
– |
Vaci pentru lapte în alte tipuri de adăposturi (dejecții lichide) |
Locuri |
MAHM 007 |
– |
– |
Vaci pentru lapte în alte tipuri de adăposturi (dejecții solide) |
Locuri |
MAHM 008 |
– |
– |
Vaci pentru lapte crescute doar în aer liber |
Locuri |
MAHM 009 |
– |
– |
Vaci pentru lapte crescute parțial în aer liber (la păscut) |
Luni |
MAHM 010 |
– |
– |
Vaci pentru lapte cu acces la curți pentru mișcare |
da/nu |
MAHM 011 |
– |
Alte bovine |
Efectiv mediu |
|
MAHM 012 |
– |
– |
Alte bovine în staule cu restrângerea mișcării (dejecții lichide) |
Locuri |
MAHM 013 |
– |
– |
Alte bovine în staule cu restrângerea mișcării (dejecții solide) |
Locuri |
MAHM 014 |
– |
– |
Alte bovine în stabulație liberă/adăposturi compartimentate (dejecții lichide) |
Locuri |
MAHM 015 |
– |
– |
Alte bovine în stabulație liberă/adăposturi compartimentate (dejecții solide) |
Locuri |
MAHM 016 |
– |
– |
Alte bovine în alte tipuri de adăposturi (dejecții lichide) |
Locuri |
MAHM 017 |
– |
– |
Alte bovine în alte tipuri de adăposturi (dejecții solide) |
Locuri |
MAHM 018 |
– |
– |
Alte bovine crescute doar în aer liber |
Locuri |
MAHM 019 |
– |
– |
Alte bovine crescute parțial în aer liber (la păscut) |
Luni |
MAHM 020 |
– |
– |
Alte bovine cu acces la curți pentru mișcare |
da/nu |
|
Temă detaliată: adăposturi pentru porcine |
|
||
MAHM 021 |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere |
Efectiv mediu |
|
MAHM 022 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere în adăposturi cu podele acoperite integral cu grătare |
Locuri |
MAHM 023 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere în adăposturi cu podele acoperite parțial cu grătare |
Locuri |
MAHM 024 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere în adăposturi cu podele solide (cu excepția celor cu litieră profundă) |
Locuri |
MAHM 025 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere în adăposturi în care întreaga suprafață a podelei este prevăzută cu litieră profundă |
Locuri |
MAHM 026 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere în alte tipuri de adăposturi |
Locuri |
MAHM 027 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere crescute în aer liber |
Locuri |
MAHM 028 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere crescute în aer liber |
Luni |
MAHM 029 |
– |
Alte porcine |
Efectiv mediu |
|
MAHM 030 |
– |
– |
Alte porcine în adăposturi cu podele acoperite integral cu grătare |
Locuri |
MAHM 031 |
– |
– |
Alte porcine în adăposturi cu podele acoperite parțial cu grătare |
Locuri |
MAHM 032 |
– |
– |
Alte porcine în adăposturi cu podele solide (cu excepția celor cu litieră profundă) |
Locuri |
MAHM 033 |
– |
– |
Alte porcine în adăposturi în care întreaga suprafață a podelei este prevăzută cu litieră profundă |
Locuri |
MAHM 034 |
– |
– |
Alte porcine în alte tipuri de adăposturi |
Locuri |
MAHM 035 |
– |
– |
Alte porcine crescute în aer liber |
Locuri |
MAHM 036 |
– |
– |
Alte porcine cu acces la curți pentru mișcare |
da/nu |
|
Temă detaliată: adăposturi pentru găini ouătoare |
|
||
MAHM 037 |
– |
Găini ouătoare |
Efectiv mediu |
|
MAHM 038 |
– |
– |
Găini ouătoare în adăposturi cu litieră profundă |
Locuri |
MAHM 039 |
– |
– |
Găini ouătoare în voliere (fără litieră) |
Locuri |
MAHM 040 |
– |
– |
Găini ouătoare în baterii cu bandă rulantă pentru găinaț |
Locuri |
MAHM 041 |
– |
– |
Găini ouătoare în baterii cu gropi adânci |
Locuri |
MAHM 042 |
– |
– |
Găini ouătoare în baterii înălțate |
Locuri |
MAHM 043 |
– |
– |
Găini ouătoare în alte tipuri de adăposturi |
Locuri |
MAHM 044 |
– |
– |
Găini ouătoare crescute în aer liber |
Locuri |
Temă: utilizarea de nutrienți și dejecțiile animaliere în cadrul fermei |
|
|||
|
Temă detaliată: SAU fertilizată |
|
||
MAHM 045 |
– |
SAU totală fertilizată cu îngrășământ mineral |
ha |
|
MAHM 046 |
– |
SAU totală fertilizată cu dejecții animaliere |
ha |
|
|
Temă detaliată: dejecțiile animaliere exportate și importate de către exploatația agricolă |
|
||
|
|
Exportul net de dejecții animaliere de la fermă |
|
|
MAHM 047 |
– |
– |
Exportul net de dejecții animaliere lichide de la fermă |
m3 |
MAHM 048 |
– |
– |
Exportul net de dejecții animaliere solide de la fermă |
tone |
|
Temă detaliată: îngrășăminte organice și bazate pe deșeuri, altele decât dejecțiile animaliere |
|
||
MAHM 049 |
– |
Îngrășăminte organice și bazate pe deșeuri, altele decât dejecțiile animaliere, utilizate în exploatația agricolă |
tone |
|
Temă: tehnici de împrăștiere a dejecțiilor animaliere |
|
|||
|
Temă detaliată: timp de încorporare per tip de împrăștiere |
|
||
|
|
Împrăștiere |
|
|
MAHM 050 |
– |
– |
Încorporarea în termen de 4 ore |
interval procentual (5) |
MAHM 051 |
– |
– |
Încorporarea după 4 ore |
interval procentual (5) |
MAHM 052 |
– |
– |
Fără încorporare |
interval procentual (5) |
|
|
Împrăștiere în fâșii |
|
|
MAHM 053 |
– |
– |
Rampă orizontală cu furtunuri |
interval procentual (5) |
MAHM 054 |
– |
– |
Rampă orizontală cu duze de stropire la înălțime mică |
interval procentual (5) |
|
|
Injectare |
|
|
MAHM 055 |
– |
– |
Brazdă de suprafață/deschisă |
interval procentual (5) |
MAHM 056 |
– |
– |
Brazdă de adâncime/închisă |
interval procentual (5) |
Temă: unități prevăzute pentru dejecțiile animaliere |
|
|||
|
Temă detaliată: instalații de stocare a dejecțiilor animaliere și capacitatea de stocare |
|
||
MAHM 057 |
– |
Stocarea dejecțiilor animaliere solide în grămezi |
% |
|
MAHM 058 |
– |
Dejecții animaliere stocate în stive de compost |
% |
|
MAHM 059 |
– |
Dejecții animaliere stocate în gropi, sub adăposturile animalelor |
% |
|
MAHM 060 |
– |
Dejecții animaliere stocate în sisteme de litieră profundă |
% |
|
MAHM 061 |
– |
Depozit de dejecții animaliere lichide fără acoperitoare |
% |
|
MAHM 062 |
– |
Depozit de dejecții animaliere lichide cu acoperitoare permeabilă |
% |
|
MAHM 063 |
– |
Depozit de dejecții animaliere lichide cu acoperitoare impermeabilă |
% |
|
MAHM 064 |
– |
Dejecții animaliere stocate în alte instalații n.c.a. |
% |
|
MAHM 065 |
– |
Împrăștiere zilnică |
% |
|
MAHM 066 |
– |
Dejecții animaliere stocate în stive de compost |
Luni |
|
MAHM 067 |
– |
Stocarea dejecțiilor animaliere în gropi, sub adăposturile animalelor |
Luni |
|
MAHM 068 |
– |
Stocarea dejecțiilor animaliere în sisteme de litieră profundă |
Luni |
|
MAHM 069 |
– |
Depozit de dejecții animaliere lichide |
Luni |
|
MAHM 070 |
– |
Dejecții animaliere stocate în alte instalații n.c.a. |
Luni |
(1) Intervalul procentual 1 de unități anuale de muncă (UAM): (0), (> 0-< 25), (≥ 25-< 50), (≥ 50-< 75), (≥ 75-< 100), (100).
(2) Intervalul procentual 2 de unități anuale de muncă (UAM): (> 0-< 25), (≥ 25-< 50), (≥ 50-< 75), (≥ 75-< 100), (100).
(3) Intervale procentuale pentru producția finală a exploatației agricole: (≥ 0-≤ 10), (> 10-≤ 50), (> 50-< 100).
(4) M – activitate principală, S – activitate secundară, N – nicio participare.
(5) Intervale procentuale pentru dejecțiile animaliere împrăștiate prin tehnici specifice: (0), (> 0-< 25), (≥ 25-< 50), (≥ 50-< 75), (≥ 75-< 100), (100).
ANEXA III
Descrierea variabilelor care trebuie utilizate pentru modulele de date referitoare la fermă specificate în anexa II la prezentul regulament de punere în aplicare
MODULUL 1. FORȚA DE MUNCĂ ȘI ALTE ACTIVITĂȚI ADUCĂTOARE DE VENITURI
DESCRIEREA VARIABILELOR REFERITOARE LA FORȚA DE MUNCĂ |
|||||||||||||
Capul exploatației agricole Capul exploatației agricole este persoana fizică (sau, în cazul unui grup de exploatații, persoana fizică aleasă) în contul și în numele căreia este administrată exploatația și care este responsabilă din punct de vedere juridic și economic pentru exploatație. În cazul în care capul exploatației este o persoană juridică, nu se culeg date despre acesta. Activitatea agricolă este definită în anexa I. VARIABILE GENERALE DE BAZĂ |
|||||||||||||
Temă: gestionarea exploatației agricole |
|||||||||||||
|
Teme detaliate: capul exploatației agricole și echilibrul de gen |
||||||||||||
MLFO 001 |
– |
Sexul capului exploatației Sexul capului exploatației
|
|||||||||||
MLFO 002 |
– |
Anul nașterii Anul nașterii capului exploatației |
|||||||||||
|
Temă detaliată: aportul forței de muncă |
||||||||||||
MLFO 003 |
– |
Activitățile agricole desfășurate de capul exploatației în cadrul exploatației agricole Intervalul procentual de unități anuale de muncă pentru activitățile agricole desfășurate de capul exploatației în cadrul exploatației agricole, în afara activităților din gospodărie. |
|||||||||||
|
Temă detaliată: măsuri de siguranță, inclusiv planul de siguranță al exploatației agricole |
||||||||||||
MLFO 004 |
– |
Planul de siguranță al exploatației agricole Ferma a efectuat o evaluare a riscurilor la locul de muncă, cu scopul de a reduce aceste pericole, și a întocmit un document în urma evaluării (de tipul „plan de siguranță al exploatației agricole”). |
|||||||||||
Temă: forța de muncă familială |
|||||||||||||
|
Teme detaliate: aportul forței de muncă, numărul persoanelor implicate și echilibrul de gen |
||||||||||||
|
Membrii familiei care desfășoară activități agricole Această rubrică se aplică doar exploatațiilor cu cap unic, întrucât grupurile de exploatații și persoanele juridice sunt considerate a nu avea forță de muncă familială. Membrii familiei care desfășoară activități agricole (în afara activităților gospodărești) includ soțul/soția, rudele pe linie ascendentă și descendentă și frații/surorile capului exploatației și ai soțului/soției capului exploatației în cazul exploatațiilor cu cap unic. Dacă este relevant, aici se include și șeful exploatației care este membru al familiei capului exploatației. |
||||||||||||
MLFO 005 |
– |
Membrii de gen masculin ai familiei, care desfășoară activități agricole Numărul de membri de gen masculin ai familiei, per interval procentual de unități anuale de muncă |
|||||||||||
MLFO 006 |
– |
Membrii de gen feminin ai familiei, care desfășoară activități agricole Numărul de membri de gen feminin ai familiei, per interval procentual de unități anuale de muncă |
|||||||||||
Temă: forța de muncă nefamilială |
|||||||||||||
|
Teme detaliate: aportul forței de muncă, numărul persoanelor angajate și echilibrul de gen |
||||||||||||
|
|
Forța de muncă nefamilială care lucrează în mod regulat în exploatația agricolă Forța de muncă nefamilială care lucrează în mod regulat se referă la alte persoane decât capul exploatației și membrii familiei acestuia, care au desfășurat activități agricole în cadrul exploatației în fiecare săptămână din cursul celor 12 luni care precedă data de referință a anchetei, indiferent de durata săptămânii de lucru și indiferent dacă au primit vreo remunerație (salariu lunar sau săptămânal, cotă din profit sau alte modalități de plată, inclusiv plata în natură). Se includ aici și persoanele care nu au putut lucra întreaga perioadă din motive precum:
|
|||||||||||
MLFO 007 |
– |
– |
Membrii de gen masculin ai forței de muncă nefamiliale, care lucrează în mod regulat la fermă Numărul de membri de gen masculin ai forței de muncă nefamiliale, per interval procentual de unități anuale de muncă. |
||||||||||
MLFO 008 |
– |
– |
Membrii de gen feminin ai forței de muncă nefamiliale, care lucrează în mod regulat la fermă Numărul de membri de gen feminin ai forței de muncă nefamiliale, per interval procentual de unități anuale de muncă. |
||||||||||
|
Temă detaliată: forța de muncă angajată în cadrul fermei fără contract permanent |
||||||||||||
|
|
Forța de muncă nefamilială angajată fără contract permanent se referă la lucrătorii care nu au muncit în cadrul exploatației agricole în fiecare săptămână din cursul celor 12 luni care precedă data de referință a anchetei, din alte motive decât cele enumerate la rubrica „Forța de muncă nefamilială care lucrează în mod regulat în exploatația agricolă”. Numărul de zile de lucru efectuate de forța de muncă nefamilială angajată fără contract permanent se referă la orice zi cu o durată care să îl îndreptățească pe lucrător la plata salariului sau a oricărui alt tip de remunerare (salarii săptămânale, cotă din profit sau alte modalități de plată, inclusiv plata în natură) pentru o zi completă de muncă în cursul căreia este prestată o muncă de tipul celei efectuate în mod normal de un lucrător agricol angajat cu normă întreagă. Zilele de concediu de odihnă și de concediu medical nu se socotesc drept zile de muncă. |
|||||||||||
MLFO 009 |
– |
Forța de muncă nefamilială angajată fără contract permanent: bărbați și femei Numărul total de zile lucrătoare cu normă întreagă lucrate de persoanele angajate fără contract permanent în cadrul exploatației agricole. |
|||||||||||
|
Temă detaliată: aportul forței de muncă din partea terților |
||||||||||||
MLFO 010 |
– |
Persoanele care nu sunt angajate direct de exploatația agricolă și care nu sunt incluse în categoriile precedente Numărul total de zile lucrătoare cu normă întreagă lucrate în exploatația agricolă de persoane care nu sunt angajate direct de exploatația agricolă (de exemplu, subcontractanți angajați de terți). |
|||||||||||
Temă: alte activități aducătoare de venituri (AAV) legate direct de exploatația agricolă Informațiile privind alte activități aducătoare de venituri se înregistrează pentru:
Pentru exploatațiile administrate de persoane juridice nu se colectează informații privind alte activități aducătoare de venituri. Alte activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă se referă la alte activități aducătoare de venituri desfășurate:
Alte activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă sunt activitățile care utilizează fie resursele exploatației agricole (suprafața, clădirile, utilajele etc.), fie produsele acesteia. Se includ atât activitățile neagricole, cât și cele agricole pentru alte exploatații. Se exclud investițiile pur financiare. Se exclude, de asemenea, închirierea terenului pentru activități diverse fără implicarea subsecventă în aceste activități. |
|||||||||||||
|
Temă detaliată: tipuri de activități |
||||||||||||
MLFO 011 |
– |
Furnizarea de servicii medicale, sociale sau educaționale Prezența oricărei activități care este legată de furnizarea de servicii medicale, sociale sau educaționale și/sau de activități economice sociale conexe, în care sunt utilizate fie resursele exploatației agricole, fie produsele primare ale acesteia. |
|||||||||||
MLFO 012 |
– |
Turism, cazare și alte activități de agrement Prezența oricărei activități legate de turism, servicii de cazare, prezentarea exploatației agricole turiștilor sau altor grupuri, activități sportive și recreative etc. pentru care se utilizează suprafața, clădirile sau alte resurse ale exploatației agricole. |
|||||||||||
MLFO 013 |
– |
Artizanat Prezența unor obiecte artizanale fabricate în cadrul exploatației agricole de către capul exploatației, de către membrii familiei acestuia sau de către forța de muncă nefamilială, indiferent de modul de vânzare a produselor. |
|||||||||||
MLFO 014 |
– |
Prelucrarea produselor agricole Prezența oricărei prelucrări, în cadrul exploatației agricole, a unui produs agricol primar într-un produs secundar prelucrat, indiferent dacă materia primă este produsă în cadrul exploatației agricole sau cumpărată din afară. |
|||||||||||
MLFO 015 |
– |
Producerea de energie din surse regenerabile Prezența producerii de energie din surse regenerabile destinată pieței, inclusiv biogazul, biocombustibilii sau energia electrică obținute cu ajutorul turbinelor eoliene sau al altor echipamente ori din materii prime agricole. Energia din surse regenerabile produsă numai pentru nevoile proprii ale exploatației agricole nu se include aici. |
|||||||||||
MLFO 016 |
– |
Prelucrarea lemnului Prezența în cadrul exploatației agricole a prelucrării lemnului brut destinat vânzării (tăierea de cherestea etc.). |
|||||||||||
MLFO 017 |
– |
Acvacultură Prezența producției de pește, raci etc. în cadrul exploatației. Se exclud activitățile care țin numai de pescuit. |
|||||||||||
|
|
Lucrări contractuale (folosind mijloacele de producție ale exploatației agricole) Lucrările contractuale care folosesc echipamentele exploatației agricole, cu defalcare între lucrările realizate în cadrul, respectiv în afara sectorului agricol. |
|||||||||||
MLFO 018 |
– |
– |
Lucrări contractuale agricole Prezența lucrărilor realizate în cadrul sectorului agricol. |
||||||||||
MLFO 019 |
– |
– |
Alte lucrări contractuale decât cele agricole Prezența lucrărilor realizate în afara sectorului agricol (de exemplu, deszăpezire, remorcare, întreținerea peisajului, servicii agricole și legate de mediu etc.). |
||||||||||
MLFO 020 |
– |
Silvicultură Prezența lucrărilor de silvicultură care folosesc atât forța de muncă, cât și utilajele și echipamentele exploatației agricole utilizate în general în scopuri agricole. |
|||||||||||
MLFO 021 |
– |
Alte activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă n.c.a. Prezența altor activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă care nu au fost menționate în altă parte. |
|||||||||||
|
Temă detaliată: importanța pe care o prezintă pentru exploatația agricolă |
||||||||||||
MLFO 022 |
– |
Procentul de alte activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă din producția finală a exploatației agricole Intervalul procentual de alte activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă din producția finală a exploatației agricole. Cota altor activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă din producția finală a exploatației agricole este estimată ca partea din cifra de afaceri generată de alte activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă raportată la suma dintre cifra de afaceri totală a exploatației agricole și plățile directe ale respectivei exploatații agricole în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 sau al legislației mai recente.
|
|||||||||||
|
Temă detaliată: aportul forței de muncă Prezenta rubrică se aplică:
Pentru exploatațiile administrate de persoane juridice nu se colectează informații. |
||||||||||||
MLFO 023 |
– |
Capul exploatației desfășoară alte activități aducătoare de venituri (legate de exploatația agricolă) Capul unei exploatații cu cap unic sau al unui grup de exploatații desfășoară alte activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă:
Activitățile pot fi desfășurate în cadrul exploatației agricole (activități neagricole în cadrul exploatației agricole) sau în afara acesteia. |
|||||||||||
MLFO 024 |
– |
Membrii familiei care lucrează în cadrul exploatației agricole și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (legate de exploatația agricolă) ca activitate principală Numărul membrilor familiei care desfășoară alte activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă ca activitate principală. |
|||||||||||
MLFO 025 |
– |
Membrii familiei care lucrează în cadrul exploatației agricole și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (legate de exploatația agricolă) ca activitate secundară Numărul membrilor familiei care desfășoară alte activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă ca activitate secundară. |
|||||||||||
MLFO 026 |
– |
Forța de muncă nefamilială care lucrează în mod regulat în cadrul exploatației agricole și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (legate de exploatația agricolă) ca activitate principală Numărul membrilor forței de muncă nefamiliale care desfășoară alte activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă ca activitate principală, în exploatații cu cap unic sau în grupuri de exploatații. |
|||||||||||
MLFO 027 |
– |
Forța de muncă nefamilială care lucrează în mod regulat în cadrul exploatației agricole și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (legate de exploatația agricolă) ca activitate secundară Numărul membrilor forței de muncă nefamiliale care desfășoară alte activități aducătoare de venituri legate direct de exploatația agricolă ca activitate secundară, în exploatații cu cap unic sau în grupuri de exploatații. |
|||||||||||
Temă: alte activități aducătoare de venituri care nu sunt legate direct de exploatația agricolă Se referă la activitățile neagricole din cadrul exploatației agricole și la munca din afara exploatației agricole. Aici se include orice activitate desfășurată în schimbul unei remunerații (salariu lunar sau săptămânal, cotă din profit sau alte modalități de plată, inclusiv plata în natură), cu excepția următoarelor:
Alte activități aducătoare de venituri care nu sunt legate de exploatația agricolă se referă la alte activități aducătoare de venituri desfășurate:
|
|||||||||||||
|
Temă detaliată: aportul forței de muncă |
||||||||||||
MLFO 028 |
– |
Capul unic al exploatației care este și șeful exploatației agricole cu cap unic și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (nelegate de exploatația agricolă) Capul exploatației desfășoară activități aducătoare de venituri care nu sunt legate direct de exploatația agricolă:
Activitățile pot fi desfășurate în cadrul exploatației agricole (activități neagricole în cadrul exploatației agricole) sau în afara acesteia. |
|||||||||||
MLFO 029 |
– |
Membrii familiei capului unic al exploatației (în cazul în care acesta este și șeful exploatației agricole), care lucrează în cadrul exploatației agricole și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (nelegate de exploatația agricolă) ca activitate principală Numărul membrilor familiei care desfășoară activități aducătoare de venituri ce nu sunt legate de exploatația agricolă, ca activitate principală. |
|||||||||||
MLFO 030 |
– |
Membrii familiei capului unic al exploatației agricole (în cazul în care acesta este și șeful exploatației agricole), care lucrează în cadrul exploatației agricole și care desfășoară alte activități aducătoare de venituri (nelegate de exploatația agricolă) ca activitate secundară Numărul membrilor familiei care desfășoară activități aducătoare de venituri ce nu sunt legate de exploatația agricolă, ca activitate secundară. |
MODULUL 2. DEZVOLTARE RURALĂ
DESCRIEREA VARIABILELOR REFERITOARE LA DEZVOLTAREA RURALĂ |
|||
Temă: exploatații agricole care beneficiază de sprijin prin intermediul unor măsuri de dezvoltare rurală Se consideră că exploatația agricolă a beneficiat în ultimii trei ani de măsurile de dezvoltare rurală prevăzute la titlul III capitolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, în conformitate cu anumite standarde stabilite și norme specificate în cea mai recentă legislație, indiferent dacă plata s-a efectuat sau nu în perioada de referință, atât timp cât s-a luat o decizie pozitivă de acordare a unei astfel de măsuri (de exemplu, a fost aprobată cererea de subvenție). |
|||
MRDV 001 |
– |
Servicii de consultanță, de administrare a fermelor și de ajutorare a acestora Exploatația agricolă a beneficiat de măsurile de dezvoltare rurală în temeiul articolului 15 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
|
MRDV 002 |
– |
Scheme de calitate pentru produse agricole și alimentare Exploatația agricolă a beneficiat de măsurile de dezvoltare rurală în temeiul articolului 16 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
|
MRDV 003 |
– |
Investiții în active fizice Exploatația agricolă a beneficiat de măsurile de dezvoltare rurală în temeiul articolului 17 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
|
MRDV 004 |
– |
Refacerea potențialului de producție agricolă afectat de dezastre naturale și de evenimente catastrofale și instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare Exploatația agricolă a beneficiat de măsuri de dezvoltare rurală în temeiul articolului 18 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
|
|
|
Dezvoltarea fermelor și a întreprinderilor Măsuri de dezvoltare rurală în temeiul articolului 19 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 și, în cazul Croației, și în temeiul articolului 40 din același regulament. |
|
MRDV 005 |
– |
– |
Sprijin la înființare pentru tinerii fermieri Exploatația agricolă a beneficiat de măsuri de dezvoltare rurală în temeiul articolului 19 litera (a) punctul (i) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
MRDV 006 |
– |
– |
Sprijin la înființare pentru dezvoltarea fermelor mici Exploatația agricolă a beneficiat de măsuri de dezvoltare rurală în temeiul articolului 19 litera (a) punctul (iii) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
MRDV 007 |
– |
– |
Plăți directe naționale complementare pentru Croația Exploatația agricolă a beneficiat de măsuri de dezvoltare rurală în temeiul articolului 40 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
MRDV 008 |
– |
Investiții în dezvoltarea zonelor forestiere și în ameliorarea viabilității pădurilor Exploatația agricolă a beneficiat de măsuri de dezvoltare rurală în temeiul articolului 21 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
|
|
|
Plăți pentru agromediu și climă |
|
MRDV 009 |
– |
– |
Agromediu și climă Exploatația agricolă a beneficiat de măsuri de dezvoltare rurală în temeiul articolului 28 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
MRDV 010 |
– |
– |
Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor Exploatația agricolă a beneficiat de măsuri de dezvoltare rurală în temeiul articolului 34 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
MRDV 011 |
– |
Agricultură ecologică Exploatația agricolă a beneficiat de măsuri de dezvoltare rurală în temeiul articolului 29 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
|
MRDV 012 |
– |
Plăți legate de Natura 2000 și de Directiva-cadru privind apa Exploatația agricolă a beneficiat de măsuri de dezvoltare rurală în temeiul articolului 30 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
|
MRDV 013 |
– |
Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice Exploatația agricolă a beneficiat de măsuri de dezvoltare rurală în temeiul articolului 31 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
|
MRDV 014 |
– |
Bunăstarea animalelor Exploatația agricolă a beneficiat de măsuri de dezvoltare rurală în temeiul articolului 33 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
|
MRDV 015 |
– |
Gestionarea riscurilor Exploatația agricolă a beneficiat de măsuri de dezvoltare rurală în temeiul articolului 36 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. |
MODULUL 3. ADĂPOSTURI PENTRU ANIMALE ȘI GESTIONAREA DEJECȚIILOR ANIMALIERE
DESCRIEREA VARIABILELOR REFERITOARE LA ADĂPOSTURILE PENTRU ANIMALE ȘI LA GESTIONAREA DEJECȚIILOR ANIMALIERE |
|||
Temă: adăposturi pentru animale Locurile din adăposturile pentru bovine, porcine și păsări de curte. Termenul „locuri” se referă la numărul obișnuit de animale prezente în adăposturi în cursul anului de referință. Aceasta înseamnă că numărul de animale trebuie corectat la data de referință în cazul în care condițiile nu sunt normale (suprapopulare, subpopulare, golire în scopuri sanitare, sisteme speciale de producție etc.). Se înregistrează exclusiv locurile din adăposturile aflate în uz în cursul perioadei de referință. Se înregistrează, de asemenea, numărul de locuri din adăposturile de animale care au fost temporar libere în cursul perioadei de referință. Animalele sunt definite în secțiunea de bază III. VARIABILE PRIVIND ANIMALELE |
|||
|
Temă detaliată: adăposturi pentru bovine |
||
MAHM 001 |
– |
Vaci pentru lapte Numărul mediu de vaci pentru lapte din cursul anului de referință. |
|
MAHM 002 |
– |
– |
Vaci pentru lapte în staule cu restrângerea mișcării (dejecții lichide) Numărul de locuri pentru vaci pentru lapte în staule cu restrângerea mișcării și sistem de gestionare a dejecțiilor lichide. |
MAHM 003 |
– |
– |
Vaci pentru lapte în staule cu restrângerea mișcării (dejecții solide) Numărul de locuri pentru vaci pentru lapte în staule cu restrângerea mișcării și sistem de gestionare a dejecțiilor solide. |
MAHM 004 |
– |
– |
Vaci pentru lapte în stabulație liberă/adăposturi compartimentate (dejecții lichide) Numărul de locuri pentru vaci pentru lapte în stabulație liberă/adăposturi compartimentate cu sistem de gestionare a dejecțiilor lichide. |
MAHM 005 |
– |
– |
Vaci pentru lapte în stabulație liberă/adăposturi compartimentate (dejecții solide) Numărul de locuri pentru vaci pentru lapte în stabulație liberă/adăposturi compartimentate cu sistem de gestionare a dejecțiilor solide. |
MAHM 006 |
– |
– |
Vaci pentru lapte în alte tipuri de adăposturi (dejecții lichide) Numărul de locuri pentru vaci pentru lapte în alte tipuri de adăposturi, neclasificate în altă parte, cu sistem de gestionare a dejecțiilor lichide. |
MAHM 007 |
– |
– |
Vaci pentru lapte în alte tipuri de adăposturi (dejecții solide) Numărul de locuri pentru vaci pentru lapte în alte tipuri de adăposturi, neclasificate în altă parte, cu sistem de gestionare a dejecțiilor solide. |
MAHM 008 |
– |
– |
Vaci pentru lapte crescute doar în aer liber Numărul de locuri pentru vaci pentru lapte crescute doar în aer liber. |
MAHM 009 |
– |
– |
Vaci pentru lapte crescute parțial în aer liber (la păscut) Lunile petrecute de vacile pentru lapte în aer liber, la păscut. |
MAHM 010 |
– |
– |
Vaci pentru lapte cu acces la curți pentru mișcare Prezența curților pentru mișcare destinate vacilor pentru lapte. |
MAHM 011 |
– |
Alte bovine Numărul mediu de alte bovine din cursul anului de referință. |
|
MAHM 012 |
– |
– |
Alte bovine în staule cu restrângerea mișcării (dejecții lichide) Numărul de locuri pentru alte bovine în staule cu restrângerea mișcării și sistem de gestionare a dejecțiilor lichide. |
MAHM 013 |
– |
– |
Alte bovine în staule cu restrângerea mișcării (dejecții solide) Numărul de locuri pentru alte bovine în staule cu restrângerea mișcării și sistem de gestionare a dejecțiilor solide. |
MAHM 014 |
– |
– |
Alte bovine în stabulație liberă/adăposturi compartimentate (dejecții lichide) Numărul de locuri pentru alte bovine în stabulație liberă/adăposturi compartimentate cu sistem de gestionare a dejecțiilor lichide. |
MAHM 015 |
– |
– |
Alte bovine în stabulație liberă/adăposturi compartimentate (dejecții solide) Numărul de locuri pentru alte bovine în stabulație liberă/adăposturi compartimentate cu sistem de gestionare a dejecțiilor solide. |
MAHM 016 |
– |
– |
Alte bovine în alte tipuri de adăposturi (dejecții lichide) Numărul de locuri pentru alte bovine în alte tipuri de adăposturi, neclasificate în altă parte, cu sistem de gestionare a dejecțiilor lichide. |
MAHM 017 |
– |
– |
Alte bovine în alte tipuri de adăposturi (dejecții solide) Numărul de locuri pentru alte bovine în alte tipuri de adăposturi, neclasificate în altă parte, cu sistem de gestionare a dejecțiilor solide. |
MAHM 018 |
– |
– |
Alte bovine crescute doar în aer liber Numărul de locuri pentru alte bovine crescute doar în aer liber. |
MAHM 019 |
– |
– |
Alte bovine crescute parțial în aer liber (la păscut) Lunile petrecute de aceste alte bovine în aer liber, la păscut. |
MAHM 020 |
– |
– |
Alte bovine cu acces la curți pentru mișcare Prezența curților pentru mișcare destinate altor bovine. |
|
Temă detaliată: adăposturi pentru porcine |
||
MAHM 021 |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere Numărul mediu de scroafe și de scrofițe pentru reproducere din cursul anului de referință. |
|
MAHM 022 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere în adăposturi cu podele acoperite integral cu grătare Numărul de locuri pentru scroafe și scrofițe pentru reproducere în adăposturi cu podele acoperite integral cu grătare. |
MAHM 023 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere în adăposturi cu podele acoperite parțial cu grătare Numărul de locuri pentru scroafe și scrofițe pentru reproducere în adăposturi cu podele acoperite parțial cu grătare. |
MAHM 024 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere în adăposturi cu podele solide (cu excepția celor cu litieră profundă) Numărul de locuri pentru scroafe și scrofițe pentru reproducere în adăposturi cu podele solide, cu excepția celor cu litieră profundă. |
MAHM 025 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere în adăposturi în care întreaga suprafață a podelei este prevăzută cu litieră profundă Numărul de locuri pentru scroafe și scrofițe pentru reproducere în adăposturi cu litieră profundă. |
MAHM 026 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere în alte tipuri de adăposturi Numărul de locuri pentru scroafe și scrofițe pentru reproducere în alte tipuri de adăposturi. |
MAHM 027 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere crescute în aer liber Numărul de locuri pentru scroafe și scrofițe pentru reproducere crescute în aer liber. |
MAHM 028 |
– |
– |
Scroafe și scrofițe pentru reproducere crescute în aer liber Lunile petrecute de scroafele și scrofițele pentru reproducere în aer liber, la păscut. |
MAHM 029 |
– |
Alte porcine Numărul mediu de alte porcine din cursul anului de referință. |
|
MAHM 030 |
– |
– |
Alte porcine în adăposturi cu podele acoperite integral cu grătare Numărul de locuri pentru alte porcine în adăposturi cu podele acoperite integral cu grătare. |
MAHM 031 |
– |
– |
Alte porcine în adăposturi cu podele acoperite parțial cu grătare Numărul de locuri pentru alte porcine în adăposturi cu podele acoperite parțial cu grătare. |
MAHM 032 |
– |
– |
Alte porcine în adăposturi cu podele solide (cu excepția celor cu litieră profundă) Numărul de locuri pentru alte porcine în adăposturi cu podele solide, cu excepția celor cu litieră profundă. |
MAHM 033 |
– |
– |
Alte porcine în adăposturi în care întreaga suprafață a podelei este prevăzută cu litieră profundă Numărul de locuri pentru alte porcine în adăposturi cu litieră profundă. |
MAHM 034 |
– |
– |
Alte porcine în alte tipuri de adăposturi Numărul de locuri pentru alte porcine în alte tipuri de adăposturi. |
MAHM 035 |
– |
– |
Alte porcine crescute în aer liber Numărul de locuri pentru alte porcine crescute în aer liber. |
MAHM 036 |
– |
– |
Alte porcine cu acces la curți pentru mișcare Prezența curților pentru mișcare destinate altor porcine (se exclud de aici porcinele crescute în aer liber). |
|
Temă detaliată: adăposturi pentru găini ouătoare |
||
MAHM 037 |
– |
Găini ouătoare Numărul mediu de găini ouătoare din cursul anului de referință. |
|
MAHM 038 |
– |
– |
Găini ouătoare în adăposturi cu litieră profundă Numărul de locuri pentru găini ouătoare în adăposturi cu litieră profundă. |
MAHM 039 |
– |
– |
Găini ouătoare în voliere (fără litieră) Numărul de locuri pentru găini ouătoare în voliere. |
MAHM 040 |
– |
– |
Găini ouătoare în baterii cu bandă rulantă pentru găinaț Numărul de locuri pentru găini ouătoare în baterii cu bandă rulantă pentru găinaț. |
MAHM 041 |
– |
– |
Găini ouătoare în baterii cu gropi adânci Numărul de locuri pentru găini ouătoare în baterii cu gropi adânci. |
MAHM 042 |
– |
– |
Găini ouătoare în baterii înălțate Numărul de locuri pentru găini ouătoare în baterii înălțate. |
MAHM 043 |
– |
– |
Găini ouătoare în alte tipuri de adăposturi Numărul de locuri pentru găini ouătoare în alte tipuri de adăposturi. |
MAHM 044 |
– |
– |
Găini ouătoare crescute în aer liber Numărul de locuri pentru găini ouătoare crescute în aer liber. |
Temă: utilizarea de nutrienți și dejecțiile animaliere în cadrul fermei |
|||
|
Temă detaliată: SAU fertilizată |
||
MAHM 045 |
– |
SAU totală fertilizată cu îngrășământ mineral Suprafața agricolă utilizată, exprimată în hectare, fertilizată cu îngrășământ mineral. |
|
MAHM 046 |
– |
SAU totală fertilizată cu dejecții animaliere Suprafața agricolă utilizată, exprimată în hectare, fertilizată cu dejecții animaliere. |
|
|
Temă detaliată: dejecțiile animaliere exportate și importate de către exploatația agricolă Cantitatea netă de dejecții animaliere exportată/importată de către fermă. |
||
|
|
Exportul net de dejecții animaliere de la fermă Cantitatea netă de dejecții animaliere transportată de la/către exploatația agricolă. |
|
MAHM 047 |
– |
– |
Exportul net de dejecții animaliere lichide de la fermă Volumul, exprimat în metri cubi, de dejecții animaliere lichide importate/exportate de exploatația agricolă pentru utilizare directă ca îngrășământ sau destinate prelucrării industriale, indiferent dacă sunt vândute, cumpărate sau fac obiectul unui troc. Se includ aici dejecțiile animaliere lichide care au fost utilizate pentru producerea de energie și care, într-o etapă ulterioară, vor fi refolosite în agricultură. |
MAHM 048 |
– |
– |
Exportul net de dejecții animaliere solide de la fermă Cantitatea, exprimată în tone, de dejecții animaliere solide importate/exportate de exploatația agricolă pentru utilizare directă ca îngrășământ sau destinate prelucrării industriale, indiferent dacă sunt vândute, cumpărate sau fac obiectul unui troc. Se includ aici dejecțiile animaliere solide care au fost utilizate pentru producerea de energie și care, într-o etapă ulterioară, vor fi refolosite în agricultură. |
|
Temă detaliată: îngrășăminte organice și bazate pe deșeuri, altele decât dejecțiile animaliere |
||
MAHM 049 |
– |
Îngrășăminte organice și bazate pe deșeuri, altele decât dejecțiile animaliere, utilizate în exploatația agricolă Cantitatea, exprimată în tone, de îngrășăminte organice și îngrășăminte bazate pe deșeuri, altele decât dejecțiile animaliere, utilizate în exploatația agricolă în scopuri agricole. |
|
Temă: tehnici de împrăștiere a dejecțiilor animaliere Tehnicile utilizate pentru împrăștierea dejecțiilor animaliere |
|||
|
Temă detaliată: timp de încorporare per tip de împrăștiere |
||
|
|
Împrăștiere Îngrășământul este împrăștiat pe suprafața unui teren sau a unei culturi, fără a utiliza împrăștierea în fâșii sau tehnici de injectare. |
|
MAHM 050 |
– |
– |
Încorporarea în termen de 4 ore Intervalul procentual pentru îngrășământul total aplicat care a fost încorporat mecanic în sol în termen de 4 ore de la aplicare. |
MAHM 051 |
– |
– |
Încorporarea după 4 ore Intervalul procentual pentru îngrășământul total aplicat care a fost încorporat mecanic în sol într-un termen cuprins între 4 și 24 de ore de la aplicare. |
MAHM 052 |
– |
– |
Fără încorporare Intervalul procentual pentru îngrășământul total aplicat în cazul căruia nu s-a efectuat nicio încorporare în sol sau a cărui încorporare nu s-a realizat în termen de 24 de ore de la împrăștiere. |
|
|
Împrăștiere în fâșii Dejecțiile animaliere lichide se aplică pe o suprafață în fâșii paralele fără îngrășământ între ele, cu ajutorul unui dispozitiv (de împrăștiere în fâșii) fixat la capătul rezervorului sau al unui tractor care împrăștie dejecțiile animaliere lichide la nivelul solului. |
|
MAHM 053 |
– |
– |
Rampă orizontală cu furtunuri Intervalul procentual pentru dejecțiile animaliere lichide aplicate cu ajutorul unei rampe orizontale cu furtunuri. |
MAHM 054 |
– |
– |
Rampă orizontală cu duze de stropire la înălțime mică Intervalul procentual pentru dejecțiile animaliere lichide aplicate cu ajutorul unei rampe orizontale cu duze de stropire la înălțime mică. |
|
|
Injectare Aplicarea de dejecții animaliere lichide prin plasarea în brazde create în sol la diferite adâncimi în funcție de tipul de injector. |
|
MAHM 055 |
– |
– |
Brazdă de suprafață/deschisă Intervalul procentual pentru dejecțiile lichide aplicate în brazde de suprafață (în general, cu adâncime de aproximativ 50 mm), indiferent dacă brazdele sunt lăsate deschise sau sunt închise după aplicare. |
MAHM 056 |
– |
– |
Brazdă de adâncime/închisă Intervalul procentual pentru dejecțiile lichide aplicate în brazde de adâncime (în general, cu adâncime de aproximativ 150 mm), care sunt închise după aplicare. |
Temă: unități prevăzute pentru dejecțiile animaliere |
|||
|
Temă detaliată: instalații de stocare a dejecțiilor animaliere și capacitatea de stocare Instalații destinate stocării dejecțiilor animaliere Capacitatea instalațiilor de stocare a dejecțiilor animaliere este definită ca fiind numărul de luni în care dejecțiile animaliere produse de exploatația agricolă pot rămâne în instalațiile de stocare respective fără a deversa și fără să se efectueze nicio golire ocazională. |
||
MAHM 057 |
– |
Stocarea dejecțiilor animaliere solide în grămezi Procentul de dejecții animaliere stocate în grămezi sau stive în spații neizolate sau în spații izolate în aer liber, în mod normal pe o durată de mai multe luni. |
|
MAHM 058 |
– |
Dejecții animaliere stocate în stive de compost Procentul de dejecții animaliere stocate în stive de compost izolate, care sunt aerate și/sau amestecate. |
|
MAHM 059 |
– |
Dejecții animaliere stocate în gropi, sub adăposturile animalelor Procentul de dejecții animaliere stocate cu o cantitate redusă de apă adăugată sau fără apă adăugată, în general dedesubtul podelei acoperite cu grătare dintr-un adăpost pentru animale închis, de obicei pe perioade mai mici de un an. |
|
MAHM 060 |
– |
Dejecții animaliere stocate în sisteme de litieră profundă Procentul de dejecții animaliere care se acumulează pe durata unui ciclu de producție, acesta putând dura până la 6 sau 12 luni. |
|
MAHM 061 |
– |
Depozit de dejecții animaliere lichide fără acoperitoare Procentul de dejecții animaliere stocate în tancuri sau iazuri neacoperite, de obicei pe perioade mai mici de un an. |
|
MAHM 062 |
– |
Depozit de dejecții animaliere lichide cu acoperitoare permeabilă Procentul de dejecții animaliere stocate în tancuri sau iazuri, de obicei pe perioade mai mici de un an, fiind acoperite cu un capac permeabil (de exemplu, din lut, paie sau crustă naturală). |
|
MAHM 063 |
– |
Depozit de dejecții animaliere lichide cu acoperitoare impermeabilă Procentul de dejecții animaliere stocate în tancuri sau iazuri, de obicei pe perioade mai mici de un an, fiind acoperite cu un capac impermeabil (de exemplu, polietilenă cu densitate ridicată sau capace cu presiune negativă). |
|
MAHM 064 |
– |
Dejecții animaliere stocate în alte instalații n.c.a. Procentul de dejecții animaliere (indiferent dacă sunt solide sau lichide) stocate în alte instalații neclasificate în altă parte. |
|
MAHM 065 |
– |
Împrăștiere zilnică Procentul de dejecții animaliere care este extras în mod curent dintr-o instalație izolată și este aplicat pe terenuri cultivate sau pe pășuni în termen de 24 de ore de la excretare. |
|
MAHM 066 |
– |
Dejecții animaliere stocate în stive de compost Numărul de luni pe durata cărora dejecțiile animaliere solide pot fi stocate în stive de compost izolate. |
|
MAHM 067 |
– |
Stocarea dejecțiilor animaliere în gropi, sub adăposturile animalelor Numărul de luni pe durata cărora gropile pentru dejecții animaliere de la fermă pot păstra dejecțiile animaliere. |
|
MAHM 068 |
– |
Stocarea dejecțiilor animaliere în sisteme de litieră profundă Numărul de luni pe durata cărora dejecțiile animaliere pot fi stocate în sistemele de litieră profundă. |
|
MAHM 069 |
– |
Depozit de dejecții animaliere lichide Numărul de luni pe durata cărora dejecțiile animaliere pot fi stocate în depozite de dejecții animaliere lichide, indiferent de acoperitoare. |
|
MAHM 070 |
– |
Dejecții animaliere stocate în alte instalații n.c.a. Numărul de luni pe durata cărora dejecțiile animaliere (indiferent dacă sunt solide sau lichide) pot fi stocate în alte instalații neclasificate în altă parte. |