21.6.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 158/5


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/886 AL COMISIEI

din 20 iunie 2018

privind anumite măsuri de politică comercială cu privire la anumite produse originare din Statele Unite ale Americii și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/724

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 654/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind exercitarea drepturilor Uniunii pentru aplicarea și respectarea normelor comerțului internațional (1), în special articolul 4 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/724 al Comisiei (2) a mandatat Comisia să notifice în scris Consiliului pentru comerțul cu mărfuri al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), până cel târziu la 18 mai 2018, cu privire la faptul că, în cazul în care Consiliul pentru comerțul cu mărfuri nu se opune, Uniunea suspendă aplicarea pentru comerțul cu Statele Unite a concesiilor privind taxele vamale în temeiul GATT 1994 cu privire la produsele enumerate în anexa I și în anexa II la regulamentul respectiv, astfel încât să poată fi aplicate taxe vamale suplimentare la importurile acestor produse originare din Statele Unite ale Americii.

(2)

La 18 mai 2018, Comisia a prezentat în scris notificarea menționată anterior, iar Consiliul pentru comerțul cu mărfuri din cadrul OMC nu s-a opus suspendării în termen de 30 de zile. În consecință, Uniunea a suspendat, în cadrul OMC, aplicarea pentru comerțul cu Statele Unite a concesiilor privind taxele vamale în temeiul GATT 1994 cu privire la produsele enumerate.

(3)

La 8 martie 2018, Statele Unite ale Americii au adoptat măsuri de salvgardare sub forma unor majorări de tarife pentru importurile de anumite produse din oțel și aluminiu, care au intrat în vigoare la 23 martie 2018 pentru o perioadă nelimitată. După două amânări ale datei aplicării efective a majorării tarifelor în ceea ce privește Uniunea Europeană, majorarea tarifelor a intrat în vigoare cu privire la Uniunea Europeană la 1 iunie 2018, cu o durată nelimitată.

(4)

În consecință, având în vedere articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/724, Comisia ar trebui să impună taxe vamale suplimentare asupra produselor enumerate în anexa I și anexa II, astfel cum au fost stabilite la considerentele 6 și 12-15 din regulamentul respectiv, în conformitate cu modalitățile prevăzute la considerentele 7 și 16-19 din regulamentul respectiv și respectând termenele prevăzute la considerentul 5 din regulamentul menționat, astfel încât:

(a)

taxele ad valorem suplimentare cu o rată de 10 % și 25 % la importurile produselor enumerate în anexa I, ar trebui să fie aplicate de la data intrării în vigoare a prezentului regulament și până când Statele Unite va înceta să aplice măsurile sale de salvgardare produselor originare din Uniune;

(b)

taxele ad valorem suplimentare cu o rată de 10 %, 25 %, 35 % și 50 % la importurile produselor enumerate în anexa II, ar trebui să fie aplicate începând de la 1 iunie 2021 sau de la data adoptării, de către Organul de soluționare a litigiilor al OMC, a unei hotărâri conform căreia măsurile de salvgardare ale Statelor Unite nu sunt conforme cu dispozițiile relevante din Acordul OMC ori, în cazul în care adoptarea sau notificarea survine mai devreme, până în momentul în care Statele Unite vor înceta să aplice măsurile sale de salvgardare Uniunii.

(5)

Din cauza unei erori materiale, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/724 ar trebui modificat. Eroarea materială se referă la taxa suplimentară maximă pentru NC 9504 40 00 în anexa I, care ar trebui să fie de 10 % în loc de 25 %. Considerentul 12, articolul 2 litera (a) și anexa I la regulamentul menționat ar trebui modificate în consecință. Produsele și nivelul taxelor suplimentare enumerate la anexa I și anexa II sunt identice în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/724, astfel cum a fost modificat, și în prezentul regulament.

(6)

Prezentul regulament nu aduce atingere chestiunii coerenței măsurilor de salvgardare ale Statelor Unite cu dispozițiile relevante din Acordul OMC.

(7)

Comisia poate modifica prezentul regulament, în cazul în care consideră că este necesar, pentru a ține seama de orice modificare sau amendament la măsurile de salvgardare ale Statelor Unite, inclusiv excluderea anumitor produse sau a anumitor societăți.

(8)

Articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/724 prevede că produsele enumerate în anexele la regulamentul respectiv pentru care s-a acordat, înainte de intrarea în vigoare a regulamentului respectiv, o licență de import însoțită de o scutire de la plata taxelor sau de o reducere a nivelului plății taxelor, nu sunt supuse aplicării unor taxe suplimentare. Regulamentul respectiv prevede, de asemenea, că produsele enumerate în anexele la respectivul regulament pentru care importatorii pot demonstra că au fost exportate din Statele Unite ale Americii către Uniune înainte de data de aplicare a unei taxe vamale suplimentare pentru produsele respective, nu ar trebui să facă obiectul taxelor suplimentare.

(9)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind barierele în calea comerțului instituit prin Regulamentul (UE) 2015/1843 al Parlamentului European și al Consiliului (3),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Uniunea aplică taxe vamale suplimentare la importurile în Uniune de produse enumerate în anexa I și anexa II la prezentul regulament și originare din Statele Unite ale Americii (denumite în continuare „Statele Unite”).

Articolul 2

Aplicarea taxelor vamale suplimentare pentru aceste produse se efectuează după cum urmează:

(a)

în prima etapă, se aplică o taxă ad valorem suplimentară cu o rată de 10 % și de 25 % importurilor produselor enumerate în anexa I, astfel cum se specifică în respectiva anexă, de la data intrării în vigoare a prezentului regulament;

(b)

în a doua etapă, se aplică o altă taxă ad valorem suplimentară cu o rată de 10 %, 25 %, 35 % și 50 % importurilor produselor enumerate în anexa II.

de la 1 iunie 2021; sau

începând cu a cincea zi de la data adoptării de către Organul de soluționare a litigiilor al OMC a unei hotărâri potrivit căreia măsurile de salvgardare ale Statelor Unite nu sunt în conformitate cu dispozițiile relevante ale Acordului OMC sau de la data notificării organului respectiv cu privire la adoptarea hotărârii sus-menționate, dacă adoptarea sau notificarea survine înainte de 1 iunie 2021. În cel de al doilea caz, Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz care indică data la care este adoptată sau notificată hotărârea în cauză.

Articolul 3

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/724 se modifică după cum urmează:

1.

Considerentul 12 se înlocuiește cu următorul text:

„Pentru a ține seama de cerințele legate de calendar prevăzute în considerentul 5, taxele vamale suplimentare ar trebui să se aplice, în cazul în care este necesar sau în măsura în care este necesar, în două etape. În prima etapă, taxe vamale ad valorem cu o rată maximă de 10 % și 25 % la importurile produselor enumerate în anexa I pot fi aplicate imediat și până când Statele Unite va înceta să aplice măsurile sale de salvgardare produselor originare din Uniune.”

2.

La articolul 2, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„În prima etapă, pentru importurile de produse enumerate în anexa I se aplică, de la 20 iunie 2018, o taxă ad valorem suplimentară cu o rată maximă de 10 % și 25 %”.

3.

În anexa I, taxa suplimentară pentru NC 9504 40 00 se modifică după cum urmează:

„25 %” se înlocuiește cu „10 %”.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 iunie 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  Regulamentul (UE) nr. 654/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind exercitarea drepturilor Uniunii pentru aplicarea și respectarea normelor comerțului internațional și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 3286/94 al Consiliului privind adoptarea procedurilor comunitare în domeniul politicii comerciale comune în vederea asigurării exercitării de către Comunitate a drepturilor care îi sunt conferite de normele comerțului internațional, în special de cele instituite sub egida Organizației Mondiale a Comerțului (JO L 189, 27.6.2014, p. 50).

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/724 al Comisiei din 16 mai 2018 privind unele măsuri specifice de politică comercială cu privire la anumite produse originare din Statele Unite ale Americii (JO L 122, 17.5.2018, p. 14).

(3)  Regulamentul (UE) 2015/1843 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 octombrie 2015 privind adoptarea procedurilor Uniunii în domeniul politicii comerciale comune în vederea asigurării exercitării de către Uniune a drepturilor care îi sunt conferite de normele comerțului internațional, în special de cele instituite sub egida Organizației Mondiale a Comerțului (codificare) (JO L 272, 16.10.2015, p. 1).


ANEXA I

Produsele care fac obiectul taxelor suplimentare în prima etapă

NC 2018 (1)

Taxă suplimentară

0710 40 00

25 %

0711 90 30

25 %

0713 33 90

25 %

1005 90 00

25 %

1006 30 21

25 %

1006 30 23

25 %

1006 30 25

25 %

1006 30 27

25 %

1006 30 42

25 %

1006 30 44

25 %

1006 30 46

25 %

1006 30 48

25 %

1006 30 61

25 %

1006 30 63

25 %

1006 30 65

25 %

1006 30 67

25 %

1006 30 92

25 %

1006 30 94

25 %

1006 30 96

25 %

1006 30 98

25 %

1006 40 00

25 %

1904 10 30

25 %

1904 90 10

25 %

2001 90 30

25 %

2004 90 10

25 %

2005 80 00

25 %

2008 11 10

25 %

2009 12 00

25 %

2009 19 11

25 %

2009 19 19

25 %

2009 19 91

25 %

2009 19 98

25 %

2009 81 11

25 %

2009 81 19

25 %

2009 81 31

25 %

2009 81 59

25 %

2009 81 95

25 %

2009 81 99

25 %

2208 30 11

25 %

2208 30 19

25 %

2208 30 82

25 %

2208 30 88

25 %

2402 10 00

25 %

2402 20 10

25 %

2402 20 90

25 %

2402 90 00

25 %

2403 11 00

25 %

2403 19 10

25 %

2403 19 90

25 %

2403 91 00

25 %

2403 99 10

25 %

2403 99 90

25 %

3304 20 00

25 %

3304 30 00

25 %

3304 91 00

25 %

6109 10 00

25 %

6109 90 20

25 %

6109 90 90

25 %

6203 42 31

25 %

6203 42 90

25 %

6203 43 11

25 %

6204 62 31

25 %

6204 62 90

25 %

6302 31 00

25 %

6403 59 95

25 %

7210 12 20

25 %

7210 12 80

25 %

7219 12 10

25 %

7219 12 90

25 %

7219 13 10

25 %

7219 13 90

25 %

7219 32 10

25 %

7219 32 90

25 %

7219 33 10

25 %

7219 33 90

25 %

7219 34 10

25 %

7219 34 90

25 %

7219 35 90

25 %

7222 20 11

25 %

7222 20 21

25 %

7222 20 29

25 %

7222 20 31

25 %

7222 20 81

25 %

7222 20 89

25 %

7222 40 10

25 %

7222 40 50

25 %

7222 40 90

25 %

7223 00 11

25 %

7223 00 19

25 %

7223 00 91

25 %

7226 92 00

25 %

7228 30 20

25 %

7228 30 41

25 %

7228 30 49

25 %

7228 30 61

25 %

7228 30 69

25 %

7228 30 70

25 %

7228 30 89

25 %

7228 50 20

25 %

7228 50 40

25 %

7228 50 69

25 %

7228 50 80

25 %

7229 90 20

25 %

7229 90 50

25 %

7229 90 90

25 %

7301 20 00

25 %

7304 31 20

25 %

7304 31 80

25 %

7304 41 00

25 %

7306 30 11

25 %

7306 30 19

25 %

7306 30 41

25 %

7306 30 49

25 %

7306 30 72

25 %

7306 30 77

25 %

7306 30 80

25 %

7306 40 20

25 %

7306 40 80

25 %

7307 11 10

25 %

7307 11 90

25 %

7307 19 10

25 %

7307 19 90

25 %

7308 30 00

25 %

7308 40 00

25 %

7308 90 51

25 %

7308 90 59

25 %

7308 90 98

25 %

7309 00 10

25 %

7309 00 51

25 %

7309 00 59

25 %

7310 29 10

25 %

7310 29 90

25 %

7311 00 13

25 %

7311 00 19

25 %

7311 00 99

25 %

7314 14 00

25 %

7314 19 00

25 %

7314 49 00

25 %

7315 11 10

25 %

7315 11 90

25 %

7315 12 00

25 %

7315 19 00

25 %

7315 89 00

25 %

7315 90 00

25 %

7318 14 10

25 %

7318 14 91

25 %

7318 14 99

25 %

7318 16 40

25 %

7318 16 60

25 %

7318 16 92

25 %

7318 16 99

25 %

7321 11 10

25 %

7321 11 90

25 %

7322 90 00

25 %

7323 93 00

25 %

7323 99 00

25 %

7324 10 00

25 %

7325 10 00

25 %

7325 99 10

25 %

7325 99 90

25 %

7326 90 30

25 %

7326 90 40

25 %

7326 90 50

25 %

7326 90 60

25 %

7326 90 92

25 %

7326 90 96

25 %

7606 11 10

25 %

7606 11 91

25 %

7606 12 20

25 %

7606 12 92

25 %

7606 12 93

25 %

8711 40 00

25 %

8711 50 00

25 %

8903 91 10

25 %

8903 91 90

25 %

8903 92 10

25 %

8903 92 91

25 %

8903 92 99

25 %

8903 99 10

25 %

8903 99 91

25 %

8903 99 99

25 %

9504 40 00

10 %


(1)  Codurile de nomenclatură sunt preluate din Nomenclatura combinată, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1) și astfel cum sunt prevăzute în anexa I la acesta, valabile la momentul publicării prezentului regulament și, mutatis mutandis, astfel cum au fost modificate prin acte legislative ulterioare, inclusiv, cel mai recent, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1925 al Comisiei din 12 octombrie 2017 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 282, 31.10.2017, p. 1).


ANEXA II

Produsele care fac obiectul taxelor suplimentare în a doua etapă

NC 2018 (1)

Taxă suplimentară

2008 93 11

25 %

2008 93 19

25 %

2008 93 29

25 %

2008 93 91

25 %

2008 93 93

25 %

2008 93 99

25 %

2208 30 11

25 %

2208 30 19

25 %

2208 30 82

25 %

2208 30 88

25 %

3301 12 10

10 %

3301 13 10

10 %

3301 90 10

10 %

3301 90 30

10 %

3301 90 90

10 %

3302 90 10

10 %

3302 90 90

10 %

3304 10 00

10 %

3305 30 00

10 %

4818 20 10

25 %

4818 20 91

35 %

4818 20 99

25 %

4818 30 00

25 %

4818 50 00

35 %

4818 90 10

25 %

4818 90 90

35 %

5606 00 91

10 %

5606 00 99

10 %

5907 00 00

10 %

5911 10 00

10 %

5911 20 00

10 %

5911 31 11

10 %

5911 31 19

10 %

5911 31 90

10 %

5911 32 11

10 %

5911 32 19

10 %

5911 32 90

10 %

6203 42 11

50 %

6203 42 33

50 %

6203 42 35

50 %

6203 42 51

50 %

6203 42 59

50 %

6203 43 19

50 %

6203 43 31

50 %

6203 43 39

50 %

6203 43 90

50 %

6204 62 11

50 %

6204 62 33

50 %

6204 62 39

50 %

6204 62 51

50 %

6204 62 59

50 %

6205 30 00

50 %

6301 30 10

50 %

6301 30 90

50 %

6402 19 00

25 %

6402 99 10

50 %

6402 99 31

25 %

6402 99 39

25 %

6402 99 50

25 %

6402 99 91

25 %

6402 99 93

25 %

6402 99 96

25 %

6402 99 98

25 %

6403 59 05

25 %

6403 59 11

25 %

6403 59 31

25 %

6403 59 35

25 %

6403 59 39

25 %

6403 59 50

25 %

6403 59 91

25 %

6403 59 99

25 %

6601 10 00

50 %

6911 10 00

50 %

6911 90 00

50 %

6912 00 21

50 %

6912 00 23

50 %

6912 00 25

50 %

6912 00 29

50 %

6912 00 81

50 %

6912 00 83

50 %

6912 00 85

50 %

6912 00 89

50 %

6913 10 00

50 %

6913 90 10

50 %

6913 90 93

50 %

6913 90 98

50 %

6914 10 00

50 %

6914 90 00

50 %

7005 21 25

25 %

7005 21 30

25 %

7005 21 80

25 %

7007 19 10

10 %

7007 19 20

10 %

7007 19 80

10 %

7007 21 20

10 %

7007 21 80

10 %

7007 29 00

10 %

7009 10 00

25 %

7009 91 00

10 %

7013 28 10

10 %

7013 28 90

10 %

7102 31 00

10 %

7113 11 00

25 %

7113 19 00

25 %

7113 20 00

25 %

7228 50 61

25 %

7326 90 98

10 %

7604 29 90

25 %

7606 11 93

25 %

7606 11 99

25 %

8422 11 00

50 %

8450 11 11

50 %

8450 11 19

50 %

8450 11 90

50 %

8450 12 00

50 %

8450 19 00

50 %

8506 10 11

10 %

8506 10 18

10 %

8506 10 91

10 %

8506 10 98

10 %

8506 90 00

10 %

8543 70 01

50 %

8543 70 02

50 %

8543 70 03

50 %

8543 70 04

50 %

8543 70 05

50 %

8543 70 06

50 %

8543 70 07

50 %

8543 70 08

50 %

8543 70 09

50 %

8543 70 10

50 %

8543 70 30

50 %

8543 70 50

50 %

8543 70 60

50 %

8543 70 90

25 %

8704 21 10

10 %

8704 21 31

10 %

8704 21 39

10 %

8704 21 91

10 %

8704 21 99

10 %

8711 40 00

25 %

8711 50 00

25 %

8901 90 10

50 %

8901 90 90

50 %

8902 00 10

50 %

8902 00 90

50 %

8903 10 10

10 %

8903 10 90

10 %

8903 92 91

25 %

8903 92 99

25 %

9401 61 00

50 %

9401 69 00

50 %

9401 71 00

50 %

9401 79 00

50 %

9401 80 00

50 %

9404 90 10

25 %

9404 90 90

25 %

9405 99 00

25 %


(1)  Codurile de nomenclatură sunt preluate din Nomenclatura combinată, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1) și astfel cum sunt prevăzute în anexa I la acesta, valabile la momentul publicării prezentului regulament și, mutatis mutandis, astfel cum au fost modificate prin acte legislative ulterioare, inclusiv, cel mai recent, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1925 al Comisiei din 12 octombrie 2017 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 282, 31.10.2017, p. 1).