27.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 55/18


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/288 AL COMISIEI

din 19 februarie 2018

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 367/2014 de stabilire a soldului net disponibil pentru cheltuielile FEGA

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (1), în special articolul 16 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 367/2014 al Comisiei (2) stabilește soldul net disponibil pentru cheltuielile Fondului european de garantare agricolă (FEGA), precum și sumele disponibile pentru exercițiile bugetare 2014-2020 pentru Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în temeiul articolului 10c alineatul (2) și al articolelor 136, 136a și 136b din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (3), precum și în temeiul articolului 7 alineatul (2), al articolului 14 și al articolului 66 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4).

(2)

În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, Franța, Lituania și Țările de Jos au notificat Comisiei, până la 1 august 2017, decizia lor de a-și revizui, pentru anii calendaristici 2018 și 2019, decizia anterioară de a transfera un anumit procent din plafoanele lor naționale anuale pentru plățile directe către programele de dezvoltare rurală finanțate din FEADR, astfel cum a fost specificat în Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Plafoanele naționale pertinente au fost adaptate prin Regulamentul delegat (UE) 2018/162 al Comisiei (6).

(3)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (7), subplafonul pentru cheltuielile legate de piață și pentru plățile directe din cadrul financiar multianual, prevăzut în anexa I la respectivul regulament, se ajustează în temeiul ajustării tehnice prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat, în urma transferurilor dintre FEADR și plățile directe.

(4)

Ca urmare a acestor modificări, este necesar să se ajusteze soldul net disponibil pentru FEGA, astfel cum este prevăzut în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 367/2014. Din motive de claritate, sumele care urmează să fie puse la dispoziția FEADR ar trebui să fie, de asemenea, publicate.

(5)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 367/2014 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 367/2014 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 februarie 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 549.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 367/2014 al Comisiei din 10 aprilie 2014 de stabilire a soldului net disponibil pentru cheltuielile FEGA (JO L 108, 11.4.2014, p. 13).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (JO L 30, 31.1.2009, p. 16).

(4)  Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 608).

(5)  Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 487).

(6)  Regulamentul delegat (UE) 2018/162 al Comisiei din 23 noiembrie 2017 de modificare a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și a anexelor II și III la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 30, 2.2.2018, p. 6).

(7)  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (JO L 347, 20.12.2013, p. 884).


ANEXĂ

ANEXĂ

(milioane EUR – în prețuri curente)

Exercițiul bugetar

Sumele puse la dispoziția FEADR

Sumele transferate de la FEADR

Soldul net disponibil pentru cheltuielile FEGA

Articolul 10b din Regulamentul (CE) nr. 73/2009

Articolul 136 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009

Articolul 136b din Regulamentul (CE) nr. 73/2009

Articolul 66 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013

Articolul 136a alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 și articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013

Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013

Articolul 136a alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 și articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013

2014

296,300

51,600

 

4,000

 

 

 

43 778,100

2015

 

 

51,600

4,000

621,999

 

499,384

44 189,785

2016

 

 

 

4,000

1 138,146

108,659

573,047

43 950,242

2017

 

 

 

4,000

1 174,732

111,026

572,440

44 145,682

2018

 

 

 

4,000

1 184,257

110,213

571,820

44 162,350

2019

 

 

 

4,000

1 491,459

111,358

571,158

43 880,341

2020

 

 

 

4,000

1 507,843

112,041

570,356

43 887,472