22.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 49/9


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/259 AL COMISIEI

din 21 februarie 2018

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 427/2014 în scopul adaptării acestuia la schimbarea procedurii reglementare de testare și al simplificării procedurilor administrative de depunere a cererilor și de certificare

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 510/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2011 de stabilire a unor standarde de performanță pentru vehiculele utilitare ușoare noi, ca parte a abordării integrate a Uniunii de reducere a emisiilor de CO2 generate de vehiculele ușoare (1), în special articolul 12 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Procedura de testare a vehiculelor ușoare armonizată la nivel mondial (WLTP) prevăzută în Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei (2) a fost adoptată de Comisie la 1 iunie 2017. WLTP înlocuiește noul ciclu de conducere european (NEDC) prevăzut în anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (3). Începând cu anul 2021, respectarea obiectivelor privind emisiile de CO2 prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 510/2011 trebuie verificată pe baza emisiilor de CO2 determinate în conformitate cu WLTP. De la acea dată, și reducerile emisiilor de CO2 obținute datorită ecoinovațiilor ar trebui determinate pe baza WLTP.

(2)

Pentru a reflecta schimbarea procedurii reglementare de testare și luând în considerare procedura de corelare a valorilor CO2 bazate pe WLTP cu valorile corespunzătoare ale CO2 bazate pe NEDC, prevăzută în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1153 al Comisiei (4), este necesar să se modifice Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 427/2014 al Comisiei (5).

(3)

Pentru a asigura o tranziție fără dificultăți de la NEDC către WLTP, ar trebui să fie posibil ca o cerere pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație să fie depusă pe baza NEDC până la 31 decembrie 2019 și pe baza WLTP de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

(4)

Deși Comisia a acordat mai mult de douăzeci de aprobări de ecoinovații, implementarea de către producători a acestor tehnologii în parcul de vehicule din Uniunea Europeană a fost limitată până în 2017. Pentru a promova o implementare mai extinsă a acestor tehnologii și pentru a obține cel mai mare potențial de reducere a emisiilor de CO2 generate de vehiculele utilitare ușoare, procesul de aprobare și de certificare ar trebui să fie simplificat.

(5)

Diminuarea pragului reducerii la 0,5 g CO2/km este de natură să promoveze o implementare mai extinsă a tehnologiilor inovatoare capabile să reducă emisiile de CO2. Cu toate acestea, pentru a asigura faptul că aceste reduceri ale emisiilor de CO2 sunt realizate efectiv, este esențial ca acestea să fie determinate cu o foarte mare acuratețe. Prin urmare, este necesar să se evalueze și să se cuantifice incertitudinea legată de metodele utilizate pentru demonstrarea reducerilor și să se ia în considerare incertitudinea respectivă atunci când reducerile emisiilor de CO2 sunt certificate de autoritatea de omologare. Este oportun să se alinieze modificarea pragului reducerii cu introducerea WLTP și, prin urmare, noul prag ar trebui să se aplice în cazul cererilor depuse pe baza WLTP.

(6)

În scopul demonstrării reducerii emisiilor de CO2, ar trebui să fie posibilă testarea componentelor în cazurile în care reducerile nu sunt dependente de vehicul, pentru a îmbunătăți acuratețea și a simplifica stabilirea reducerii emisiilor de CO2.

(7)

Pentru a simplifica certificarea reducerii emisiilor de CO2, ar trebui să fie posibil ca solicitantul să propună, în cererea de aprobare a unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație, pe lângă o metodologie de testare detaliată pentru stabilirea reducerilor, o metodă de evaluare simplificată sau o valoare predefinită a reducerii emisiilor de CO2. În cazul în care sunt utilizate astfel de metode simplificare sau valori predefinite ale reducerilor emisiilor de CO2, reducerile certificate de autoritățile de omologare ar trebui să fie determinate în mod prudent, reflectând cel mai scăzut nivel al reducerilor demonstrat.

(8)

O tehnologie care este deja, de un anumit timp, disponibilă pe piață la scară largă nu poate fi considerată inovatoare în sensul articolului 12 din Regulamentul (UE) nr. 510/2011 și nu ar trebui să fie eligibilă ca ecoinovație. Prin urmare, pentru a crea stimulentele adecvate, este oportun să se înlocuiască anul de referință 2009 cu un an de referință dinamică drept bază pentru determinarea caracterului inovator al unei tehnologii. Noul an de referință dinamică ar trebui să se aplice pentru cererile depuse începând cu 1 ianuarie 2020.

(9)

În cazul în care Comisia constată, pe baza experienței dobândite din evaluarea unui număr de tehnologii inovatoare cu aceleași caracteristici, că s-a demonstrat în mod satisfăcător și concludent că aceste tehnologii îndeplinesc criteriile de eligibilitate menționate la articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. 510/2011 sau în cazul în care o tehnologie inovatoare nu este dependentă de parametrii vehiculului specifici unui anumit producător, ar trebui să fie posibil să se aprobe tehnologia inovatoare ca ecoinovație printr-o decizie care oferă tuturor producătorilor posibilitatea de a certifica reducerile emisiilor de CO2 pe baza deciziei respective, cu condiția respectării condițiilor prevăzute în decizie.

(10)

Unele tehnologii inovatoare necesită dovezi statistice solide în sprijinul ipotezelor prezentate în cererea de aprobare a unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație și al parametrilor propuși în metodologia de testare. Pentru a dispune de seturi de date cât mai extinse, ar trebui să fie posibil ca un grup de producători sau de furnizori să depună o cerere comună. În acest caz, grupul ar trebui să aibă posibilitatea de a depune o cerere care să includă mai multe rapoarte de verificare, în cazul în care acest lucru este necesar din motive de confidențialitate sau de concurență.

(11)

În scopul asigurării faptului că reducerile emisiilor de CO2 certificate care sunt utilizate de către producători pentru a dovedi respectarea obiectivelor sunt corecte, Comisia ar trebui să fie în măsură să reacționeze rapid și să notifice producătorii în cazul în care constată sau este informată cu privire la orice abateri sau inconsecvențe în cadrul metodologiei de testare sau al tehnologiei inovatoare, care ar putea afecta nivelul reducerilor certificate.

(12)

Experiența arată că ar putea fi necesară adaptarea metodologiilor de testare prevăzute în deciziile de aprobare a unei ecoinovații, printre altele pentru a ține seama de evoluțiile tehnice, sau extinderea domeniului de aplicare al deciziei de aprobare la o gamă mai largă de vehicule. Prin urmare, ar trebui să fie posibilă, atât pentru solicitantul inițial, cât și pentru Comisie, inițierea unei modificări a deciziilor respective.

(13)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 427/2014 ar trebui modificat în consecință.

(14)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind schimbările climatice,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 427/2014 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (2), prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„O cerere de aprobare a unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație poate fi formulată în temeiul prezentului regulament cu privire la o tehnologie care îndeplinește următoarele condiții:”;

(b)

la alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)

a fost instalată în maximum 3 % din totalul vehiculelor utilitare ușoare noi înmatriculate în 2009, în cazul cererilor depuse până la 31 decembrie 2019 sau în maximum 3 % din totalul vehiculelor utilitare ușoare noi înmatriculate în anul n-4, n fiind anul de depunere a cererii, în cazul cererilor depuse începând cu 1 ianuarie 2020;”;

(c)

se adaugă alineatul (4), cu următorul text:

„(4)   O cerere de aprobare a unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație poate fi formulată pe baza procedurii de testare standard în conformitate cu următoarele:

(a)

pe baza noului ciclu de conducere european prevăzut în anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 692/2008 până la 31 decembrie 2019;

(b)

pe baza procedurii de testare a vehiculelor ușoare armonizată la nivel mondial prevăzută în Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei (*1) începând din 14 martie 2018.

(*1)  Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei din 1 iunie 2017 de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor, de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei și a Regulamentului (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (JO L 175, 7.7.2017, p. 1).”"

2.

Articolul 3 se modifică după cum urmează:

(a)

punctul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„3.

«solicitant» înseamnă producătorul sau furnizorul ori un grup de producători sau de furnizori care depune o cerere pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație;”;

(b)

punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:

„6.

«solicitantul modificărilor» înseamnă producătorul sau furnizorul ori un grup de producători sau de furnizori care solicită modificarea unei decizii de aprobare a unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație.”

3.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a)

titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 4

Cerere pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație”;

(b)

alineatul (2) se modifică după cum urmează:

(i)

teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Cererea pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație include următoarele:”;

(ii)

litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

„(e)

o metodologie care urmează să fie utilizată pentru demonstrarea reducerilor emisiilor de CO2 obținute cu ajutorul tehnologiei inovatoare, incluzând o trimitere la procedura de testare standard aplicabilă în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) sau, în cazul în care această metodologie a fost deja aprobată de către Comisie, o trimitere la metodologia aprobată;”;

(iii)

se introduce următoarea literă (ea):

„(ea)

după caz și în plus față de metodologia menționată la litera (e), o metodă simplificată de evaluare a reducerilor emisiilor de CO2 care urmează să fie certificate sau valori predefinite ale reducerilor emisiilor de CO2 care urmează a fi utilizate în scopul certificării tuturor vehiculelor echipate cu tehnologia inovatoare;”;

(iv)

la litera (f), punctele (i) și (ii) se înlocuiesc cu următorul text:

„(i)

reducerea emisiilor cu ajutorul tehnologiei inovatoare, astfel cum este determinată în conformitate cu literele (e) și, după caz, (ea), atinge pragul relevant menționat la articolul 9 alineatul (1), luând în considerare eventuala deteriorare în timp a tehnologiei;

(ii)

reducerile emisiilor de CO2 obținute cu ajutorul tehnologiei inovatoare nu fac obiectul sau fac doar parțial obiectul procedurii de testare standard pentru măsurarea emisiilor de CO2, astfel cum este menționată la articolul 12 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 510/2011 și astfel cum este prevăzută la articolul 2 alineatul (4) din prezentul regulament;”;

(v)

la litera (f), se adaugă următorul punct (iv):

„(iv)

în cazul literei (ea) din prezentul articol, valoarea reducerii emisiilor de CO2 care urmează să fie atribuită unui vehicul la momentul certificării utilizând metoda simplificată de evaluare sau prin intermediul valorilor predefinite ale reducerilor emisiilor de CO2, astfel cum se menționează la litera (ea), este mai mică sau egală cu reducerea emisiilor obținută cu ajutorul tehnologiei inovatoare astfel cum este determinată utilizând metodologia de testare menționată la litera (e), incluzând eventualele interacțiuni cu alte ecoinovații aprobate.”

4.

Articolul 5 se modifică după cum urmează:

(a)

titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 5

Referința și ecoinovarea”;

(b)

la alineatul (1), literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:

„(a)

un vehicul ecoinovator care urmează să fie echipat cu tehnologia inovatoare sau, după caz, tehnologia inovatoare ca o componentă de sine stătătoare;

(b)

un vehicul de referință care nu este echipat cu tehnologia inovatoare, dar care, în toate celelalte privințe, este identic cu vehiculul ecoinovator sau, după caz, o tehnologie de referință ca o componentă de sine stătătoare.”;

(c)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Dacă solicitantul consideră că informațiile menționate la articolele 8 și 9 pot fi demonstrate prin alte mijloace decât cele menționate la alineatul (1) din prezentul articol, cererea pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație trebuie să includă informațiile necesare care să justifice această concluzie și o metodologie care să conducă la rezultate echivalente.”;

(d)

se adaugă alineatul (4), cu următorul text:

„(4)   În cazul în care cererea pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație este depusă pe baza WLTP, astfel cum se menționează la articolul 2 alineatul (4) litera (b), vehiculul de referință este vehiculul din familia de interpolare sau familia de matrice de rezistențe la înaintarea pe drum care reprezintă cazul cel mai defavorabil în scopul demonstrării reducerilor emisiilor obținute datorită ecoinovației.

În cazul menționat la al doilea paragraf de la punctul 1.2.3.1 din subanexa 6 sau punctul 3.2.3.1 din subanexa 7 la anexa XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151, vehiculul de referință este vehiculul de încercare H.

Alegerea vehiculului de referință trebuie să fie susținută de dovezi statistice fiabile și independente, pe baza cărora pot fi formulate ipoteze verificabile cu privire la caracterul adecvat și la reprezentativitatea vehiculului de referință.”

5.

Articolul 7 se modifică după cum urmează:

(a)

se adaugă alineatul (1a), cu următorul text:

„(1a)   În cazul în care solicitantul este un grup de producători sau de furnizori, se aplică următoarele condiții:

(a)

organismul independent și certificat efectuează verificările menționate la literele (a)-(e) de la alineatul (2) în legătură cu fiecare membru al grupului solicitant, după caz, în funcție de conținutul cererii pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație;

(b)

în cazul în care acest lucru este justificat din motive de confidențialitate sau de concurență, membrii grupului solicitant pot furniza mai multe rapoarte de verificare pentru diferite seturi de date care susțin aceeași cerere.”;

(b)

alineatul (2) se modifică după cum urmează:

(i)

la primul paragraf, se introduce următoarea literă (ca):

„(ca)

verifică, în cazul literei (ea) de la articolul 4 alineatul (2), dacă metoda de evaluare simplificată sau valorile predefinite ale reducerilor emisiilor de CO2 menționate la litera respectivă sunt adecvate pentru certificarea reducerilor emisiilor de CO2 pentru vehiculele relevante menționate la litera (d) de la articolul 4 alineatul (2) și îndeplinesc cerințele minime prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (f) punctul (iv);”;

(ii)

ultimul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„În sensul literelor (c) și (ca), organismul independent și certificat furnizează protocoalele de testare stabilite pentru verificare.”;

(c)

la alineatul (3), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   În scopul certificării reducerilor de emisii de CO2 în conformitate cu articolul 11, organismul independent și certificat întocmește, la cererea producătorului, un raport cu privire la interacțiunea dintre mai multe ecoinovații instalate pe un singur tip, o singură variantă sau o singură versiune de vehicul și, după caz, o singură familie de interpolare.”;

(d)

alineatul (4) se elimină.

6.

Articolul 8 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:

„(a)

emisiile de CO2 generate de vehiculul de referință și de vehiculul ecoinovator echipat cu tehnologia inovatoare funcțională, care rezultă din aplicarea metodologiei menționate la articolul 4 alineatul (2) litera (e) și, după caz, din aplicarea metodei simplificate de evaluare menționate la litera (ea) de la articolul respectiv;

(b)

emisiile de CO2 generate de vehiculul de referință și de vehiculul ecoinovator echipat cu tehnologia inovatoare funcțională, care rezultă din aplicarea procedurii de testare standard menționate în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) litera (a) sau (b).”;

(b)

la alineatul (2), se adaugă următorul paragraf:

„În cazul cererilor pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație depuse pe baza articolului 2 alineatul (4) litera (b), se evaluează și se cuantifică incertitudinea în scopul determinării reducerilor de emisii. Incertitudinea cuantificată se scade din reducerile totale.”;

(c)

se adaugă alineatul (3), cu următorul text:

„(3)   În cazul valorilor predefinite ale reducerilor emisiilor de CO2 propuse în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (ea), aceste valori se stabilesc la un nivel care este mai mic sau egal cu nivelul reducerilor totale determinate în conformitate cu alineatul (2).”

7.

Articolul 9 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Reducerea minimă care urmează a fi obținută cu ajutorul tehnologiei inovatoare în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) este de:

(a)

1 g CO2/km în cazul unei cereri depuse pe baza articolului 2 alineatul (4) litera (a);

(b)

0,5 g CO2/km în cazul unei cereri depuse pe baza articolului 2 alineatul (4) litera (b).”;

(b)

la alineatul (2), formularea „ciclul de testare standard” se înlocuiește cu „procedura de testare standard”.

8.

Titlul articolului 10 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 10

Evaluarea unei cereri pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație”.

9.

Articolul 11 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Reducerile certificate de emisii de CO2 obținute cu ajutorul ecoinovației, demonstrate în conformitate cu decizia corespunzătoare de aprobare a unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație, se specifică separat atât în documentația pentru omologarea de tip, cât și în certificatul de conformitate, în concordanță cu Directiva 2007/46/CE, pe baza încercărilor efectuate de serviciile tehnice în conformitate cu articolul 11 din directiva respectivă, utilizând metodologia de testare aprobată.

Sub rezerva cerințelor prevăzute în decizia de aprobare, incertitudinea cuantificată menționată la articolul 8 alineatul (2) se scade din reducerile totale care urmează să fie certificate. În cazul în care reducerile de emisii de CO2 obținute cu ajutorul unei ecoinovații pentru un anumit tip, o anumită variantă sau o anumită versiune de vehicul și, după caz, pentru o anumită familie de interpolare sunt inferioare pragului relevant prevăzut la articolul 9 alineatul (1), reducerile nu se certifică.

În cazul în care în decizia de aprobare este specificată o valoare predefinită a reducerilor emisiilor de CO2 determinată în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (ea), respectiva valoare predefinită a reducerilor emisiilor de CO2 poate fi introdusă direct în documentația de omologare de tip, cu condiția ca autoritatea de omologare să fie în măsură să confirme că vehiculul este echipat cu tehnologia în conformitate cu specificațiile din decizia de aprobare.”;

(b)

în al doilea paragraf de la alineatul (4), valoarea „1 g CO2/km” se înlocuiește cu „0,5 g CO2/km”.

10.

Articolul 12 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), după paragraful al doilea se introduce următorul paragraf:

„De asemenea, Comisia poate, în cazul în care constată sau este informată cu privire la orice abateri sau inconsecvențe în cadrul metodologiei de testare sau al tehnologiei inovatoare în comparație cu informațiile primite ca parte a cererii de aprobare a tehnologiei inovatoare ca ecoinovație, să notifice aceste aspecte producătorului.”;

(b)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Un producător în cazul căruia reducerile certificate ale emisiilor de CO2 nu mai sunt luate în considerare poate depune o nouă cerere de certificare a vehiculelor în cauză, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 sau poate, după caz, să înainteze o solicitare de modificare a deciziei de aprobare în conformitate cu articolul 12a, care să fie susținută de dovezile necesare pentru a confirma caracterul adecvat al metodologiei de testare și nivelul reducerilor emisiilor de CO2 obținute cu ajutorul tehnologiei inovatoare.”

11.

Se introduce următorul articol 12a:

„Articolul 12a

Modificarea unei decizii de aprobare a unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație

(1)   Un producător sau furnizor, inclusiv solicitantul inițial, poate prezenta Comisiei o solicitare de modificare a unei decizii de aprobare existente. Solicitarea, împreună cu toate documentele justificative, trebuie trimisă, de asemenea, prin poșta electronică sau pe un suport electronic de stocare a datelor sau trebuie încărcată pe un server administrat de Comisie. Solicitarea scrisă trebuie să conțină o enumerare a documentelor justificative.

(2)   Următoarele informații și elemente de probă trebuie furnizate împreună cu solicitarea de modificare:

(a)

datele de contact ale solicitantului modificării;

(b)

trimiterea la decizia de aprobare care ar urma să fie modificată;

(c)

o descriere a modificărilor propuse, inclusiv un rezumat al descrierii respective;

(d)

elemente de probă care demonstrează necesitatea și caracterul adecvat al modificărilor;

(e)

elemente de probă care demonstrează că reducerea emisiilor obținută cu ajutorul tehnologiei inovatoare, astfel a fost determinată utilizând fie metodologia de testare modificată sau, după caz, metoda simplificată de evaluare nouă sau modificată, fie reducerile predefinite ale emisiilor de CO2, respectă pragul relevant menționat la articolul 9 alineatul (1), ținând seama de deteriorarea în timp a tehnologiei;

(f)

un raport specific de validare întocmit de un organism independent și certificat care verifică dacă:

metodologia de testare modificată îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 6 alineatul (1) și, după caz, cerințele prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (f) punctul (iv);

reducerea emisiilor obținută cu ajutorul tehnologiei inovatoare, astfel cum a fost determinată utilizând fie metodologia de testare modificată sau, după caz, metoda simplificată de evaluare nouă sau modificată, fie reducerile predefinite ale emisiilor de CO2, respectă pragul relevant menționat la articolul 9 alineatul (1), ținând seama de deteriorarea în timp a tehnologiei.

(3)   La primirea unei solicitări de modificare, Comisia publică rezumatul descrierii modificărilor propuse menționat la alineatul (2) litera (c).

(4)   Comisia evaluează solicitarea de modificare și, în termen de nouă luni de la primirea unei solicitări complete, modifică decizia de aprobare, cu excepția cazului în care sunt formulate obiecții în ceea ce privește caracterul adecvat al modificărilor propuse.

În decizia de aprobare modificată se precizează, după caz, aplicabilitatea sa și informațiile necesare pentru certificarea reducerilor emisiilor de CO2 în conformitate cu articolul 11 din prezentul regulament, sub rezerva aplicării excepțiilor de la dreptul de acces public la documente prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1049/2001.

(5)   Comisia poate solicita adaptări ale modificărilor propuse. În acest caz, Comisia consultă solicitantul modificărilor, precum și alte părți interesate relevante, inclusiv solicitantul inițial al aprobării tehnologiei inovatoare ca ecoinovație, cu privire la modificările propuse și, după caz, ia în considerare observațiile primite.

(6)   Perioada de evaluare poate fi prelungită cu cinci luni, în cazul în care Comisia constată că solicitarea nu poate fi evaluată corespunzător în cursul perioadei de evaluare de nouă luni, din cauza complexității tehnologiei inovatoare și a metodologiei de testare modificate aferente sau din cauza dimensiunii și a conținutului solicitării de modificare.

Dacă perioada de evaluare trebuie prelungită, Comisia îi comunică solicitantului modificărilor acest lucru în termen de 40 de zile de la primirea solicitării.

(7)   Comisia poate modifica în orice moment o decizie de aprobare din proprie inițiativă, în special pentru a ține seama de progresul tehnic. Comisia consultă solicitantul inițial al aprobării tehnologiei inovatoare ca ecoinovație, precum și alte părți interesate relevante, cu privire la modificările pe care le preconizează și, după caz, ia în considerare observațiile primite.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 februarie 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 145, 31.5.2011, p. 1.

(2)  Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei din 1 iunie 2017 de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor, de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei și a Regulamentului (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (JO L 175, 7.7.2017, p. 1).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei din 18 iulie 2008 de punere în aplicare și modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (JO L 199, 28.7.2008, p. 1).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1153 al Comisiei din 2 iunie 2017 de stabilire a metodologiei de determinare a parametrilor de corelare necesari pentru a reflecta schimbarea procedurii reglementare de testare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1014/2010 (JO L 175, 7.7.2017, p. 679).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 427/2014 al Comisiei din 25 aprilie 2014 de stabilire a unei proceduri de aprobare și de certificare a tehnologiilor inovatoare care contribuie la reducerea emisiilor de CO2 generate de vehiculele utilitare ușoare, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 510/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 125, 26.4.2014, p. 57).