30.1.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 25/4


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/139 AL COMISIEI

din 29 ianuarie 2018

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1033/2006 în ceea ce privește trimiterile la dispozițiile OACI

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 552/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind interoperabilitatea rețelei europene de gestionare a traficului aerian (regulament privind interoperabilitatea) (1), în special articolul 3 alineatul (5),

după consultarea Comitetului pentru cerul unic,

întrucât:

(1)

Articolul 2 alineatul (2) punctul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1033/2006 al Comisiei (2) face trimitere la definițiile prevăzute în volumul 1 al Procedurilor pentru serviciile de navigație aeriană ale Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) – Operațiunile aeronavelor (PANS-OPS, Doc. 8168), mai precis la a cincea sa ediție din 2006, care include amendamentul nr. 6. La 10 noiembrie 2016, OACI a modificat Doc. 8168, incluzând amendamentul nr. 7.

(2)

Punctul 2 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1033/2006 face trimitere la dispozițiile prevăzute în Procedurile pentru serviciile de navigație ale OACI – Managementul traficului aerian (PANS-ATM, Doc. 4444), mai precis la cea de a 15-a ediție din 2007, care include amendamentul nr. 6. La 10 noiembrie 2016, OACI a modificat Doc. 4444, incluzând amendamentul nr. 7A.

(3)

Trimiterile din Regulamentul (CE) nr. 1033/2006 la Doc. 8168 și la Doc. 4444 ar trebui actualizate pentru a permite statelor membre să își îndeplinească obligațiile juridice internaționale și pentru a asigura coerența cu cadrul de reglementare internațional al OACI.

(4)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1033/2006 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1033/2006 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 2 alineatul (2), punctul 16 se înlocuiește cu următorul text:

„16.

«proceduri în zona terminală» înseamnă plecările instrumentale obișnuite și sosirile instrumentale obișnuite, astfel cum sunt definite în procedurile OACI pentru serviciile de navigație aeriană – Operațiunile aeronavelor (PANS-OPS, Doc. 8168 – volumul 1 – ediția a cincea – 2006, care include toate amendamentele până la nr. 7).”;

2.

În anexă, punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„2.

Capitolul 4 din secțiunea 4.4 (Planuri de zbor) și capitolul 11 punctul 11.4.2.2 (Mesaje de mișcare) din Doc. 4444 al PANS-ATM al OACI (ediția a 16-a – 2016, care include toate amendamentele până la nr. 7A).”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 29 ianuarie 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 96, 31.3.2004, p. 26.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1033/2006 al Comisiei din 4 iulie 2006 de stabilire a cerințelor privind procedurile pentru planurile de zbor în faza premergătoare zborului pentru cerul unic european (JO L 186, 7.7.2006, p. 46).