|
13.1.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 10/5 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/55 AL COMISIEI
din 9 ianuarie 2018
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1998 în ceea ce privește adăugarea Republicii Singapore pe lista țărilor terțe recunoscute că aplică standarde de securitate echivalente cu standardele de bază comune din domeniul securității aviației civile
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 300/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2008 privind norme comune în domeniul securității aviației civile și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2320/2002 (1), în special articolul 4 alineatul (3),
întrucât:
|
(1) |
În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 al Comisiei (2) sunt enumerate țările terțe recunoscute că aplică standarde de securitate echivalente cu standardele de bază comune din domeniul securității aviației civile împotriva actelor de intervenție ilicită care periclitează securitatea aviației civile. |
|
(2) |
Comisia a verificat, de asemenea, dacă Republica Singapore satisface criteriile de recunoaștere a echivalenței standardelor de securitate ale țărilor terțe prevăzute în partea E din anexa la Regulamentul (CE) nr. 272/2009 al Comisiei (3). |
|
(3) |
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 ar trebui modificat în consecință. |
|
(4) |
Ar trebui prevăzut un termen adecvat, înainte de aplicarea prezentului regulament, având în vedere faptul că ar putea fi necesare modificări ale operațiunilor sau ale infrastructurii aeroporturilor, sau ale ambelor. |
|
(5) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru securitatea aviației civile, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 6 februarie 2018.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 9 ianuarie 2018.
Pentru Comisie,
Pentru Președinte,
Violeta BULC
Membru al Comisiei
(2) JO L 299, 14.11.2015, p. 1.
(3) Regulamentul (CE) nr. 272/2009 al Comisiei din 2 aprilie 2009 de completare a standardelor de bază comune în domeniul securității aviației civile prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 300/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 91, 3.4.2009, p. 7).
ANEXĂ
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 se modifică după cum urmează:
|
1. |
la capitolul 3, apendicele 3-B se înlocuiește cu următorul text: „APENDICELE 3-B SECURITATEA AERONAVELOR ȚĂRI TERȚE, PRECUM ȘI ALTE ȚĂRI ȘI TERITORII CĂRORA, ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 355 DIN TRATATUL PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE, NU LI SE APLICĂ PARTEA TREI TITLUL VI DIN TRATATUL RESPECTIV ȘI CARE SUNT RECUNOSCUTE CĂ APLICĂ STANDARDE DE SECURITATE ECHIVALENTE CU STANDARDELE DE BAZĂ COMUNE DIN DOMENIUL SECURITĂȚII AVIAȚIEI CIVILE În ceea ce privește securitatea aeronavelor, următoarele țări terțe, precum și alte țări și teritorii cărora, în conformitate cu articolul 355 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, nu li se aplică partea trei titlul VI din tratatul respectiv, sunt recunoscute că aplică standarde de securitate echivalente cu standardele de bază comune din domeniul securității aviației civile:
Comisia notifică imediat autoritățile competente ale statelor membre, în cazul în care deține informații conform cărora standardele de securitate aplicate de țara terță sau de o altă țară sau teritoriu în cauză, cu impact semnificativ asupra nivelurilor generale de securitate a aviației în Uniune, nu mai sunt echivalente cu standardele de bază comune ale Uniunii. Autoritățile competente ale statelor membre sunt notificate fără întârziere atunci când Comisia deține informații cu privire la acțiuni, inclusiv măsuri compensatorii, care confirmă restabilirea echivalenței standardelor de securitate relevante aplicate de țara terță sau de altă țară sau teritoriu în cauză.”; |
|
2. |
la capitolul 4, apendicele 4-B se înlocuiește cu următorul text: „APENDICELE 4-B PASAGERI ȘI BAGAJE DE MÂNĂ ȚĂRI TERȚE, PRECUM ȘI ALTE ȚĂRI ȘI TERITORII CĂRORA, ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 355 DIN TRATATUL PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE, NU LI SE APLICĂ PARTEA TREI TITLUL VI DIN TRATATUL RESPECTIV ȘI CARE SUNT RECUNOSCUTE CĂ APLICĂ STANDARDE DE SECURITATE ECHIVALENTE CU STANDARDELE DE BAZĂ COMUNE DIN DOMENIUL SECURITĂȚII AVIAȚIEI CIVILE În ceea ce privește pasagerii și bagajele de mână, următoarele țări terțe, precum și alte țări și teritorii cărora, în conformitate cu articolul 355 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, nu li se aplică partea trei titlul VI din tratatul respectiv, sunt recunoscute că aplică standarde de securitate echivalente cu standardele de bază comune din domeniul securității aviației civile:
Comisia informează fără întârziere autoritățile competente din statele membre în cazul în care deține informații conform cărora standardele de securitate aplicate de țara terță sau de o altă țară sau teritoriu în cauză, cu impact semnificativ asupra nivelurilor generale de securitate a aviației în Uniune, nu mai sunt echivalente cu standardele de bază comune ale Uniunii. Autoritățile competente ale statelor membre sunt notificate fără întârziere atunci când Comisia deține informații cu privire la acțiuni, inclusiv măsuri compensatorii, care confirmă restabilirea echivalenței standardelor de securitate relevante aplicate de țara terță sau de altă țară sau teritoriu în cauză.”; |
|
3. |
la capitolul 5, apendicele 5-A se înlocuiește cu următorul text: „APENDICELE 5-A BAGAJELE DE CALĂ ȚĂRI TERȚE, PRECUM ȘI ALTE ȚĂRI ȘI TERITORII CĂRORA, ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 355 DIN TRATATUL PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE, NU LI SE APLICĂ PARTEA TREI TITLUL VI DIN TRATATUL RESPECTIV ȘI CARE SUNT RECUNOSCUTE CĂ APLICĂ STANDARDE DE SECURITATE ECHIVALENTE CU STANDARDELE DE BAZĂ COMUNE DIN DOMENIUL SECURITĂȚII AVIAȚIEI CIVILE În ceea ce privește securitatea aeronavelor, următoarele țări terțe, precum și alte țări și teritorii cărora, în conformitate cu articolul 355 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, nu li se aplică partea trei titlul VI din tratatul respectiv, sunt recunoscute că aplică standarde de securitate echivalente cu standardele de bază comune din domeniul securității aviației civile:
Comisia informează fără întârziere autoritățile competente din statele membre în cazul în care deține informații conform cărora standardele de securitate aplicate de țara terță sau de o altă țară sau teritoriu în cauză, cu impact semnificativ asupra nivelurilor generale de securitate a aviației în Uniune, nu mai sunt echivalente cu standardele de bază comune ale Uniunii. Autoritățile competente ale statelor membre sunt notificate fără întârziere atunci când Comisia deține informații cu privire la acțiuni, inclusiv măsuri compensatorii, care confirmă restabilirea echivalenței standardelor de securitate relevante aplicate de țara terță sau de altă țară sau teritoriu în cauză.” |