12.12.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 315/25 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/1958 A CONSILIULUI
din 6 decembrie 2018
privind numirea președintelui Consiliului de supraveghere al BCE
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (1), în special articolul 26 alineatul (3),
întrucât:
(1) |
La 15 octombrie 2013, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene (BCE) în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit. |
(2) |
Planificarea și executarea atribuțiilor conferite BCE ar trebui asumate în întregime de Consiliul de supraveghere al acesteia, care este format din președintele, vicepreședintele și patru reprezentanți ai BCE, precum și din câte un reprezentant al autorității naționale competente din fiecare stat membru participant. |
(3) |
Consiliul de supraveghere este un organism esențial în executarea atribuțiilor de supraveghere de către BCE. Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 a conferit Consiliului competența de a numi președintele și vicepreședintele Consiliului de supraveghere. |
(4) |
La 16 decembrie 2013, Consiliul a numit primul președinte al Consiliului de supraveghere prin intermediul Deciziei de punere în aplicare 2013/797/UE a Consiliului (2). În temeiul articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, mandatul președintelui Consiliului de supraveghere este de cinci ani și nu poate fi reînnoit. |
(5) |
În conformitate cu articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, la 7 noiembrie 2018, după audierea Consiliului de supraveghere, BCE a prezentat Parlamentului European o propunere de numire a domnului Andrea ENRIA în calitate de președinte al Consiliului de supraveghere, care s-a bazat pe o procedură deschisă de selecție a persoanelor cu reputație și experiență recunoscute în domeniul financiar-bancar. Parlamentul European a aprobat propunerea respectivă la 29 noiembrie 2018, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Domnul Andrea ENRIA este numit în funcția de președinte al Consiliului de supraveghere al Băncii Centrale Europene pentru o perioadă de cinci ani, începând cu 1 ianuarie 2019.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2019.
Adoptată la Bruxelles, 6 decembrie 2018.
Pentru Consiliu
Președintele
H. KICKL
(1) JO L 287, 29.10.2013, p. 63.
(2) Decizia de punere în aplicare 2013/797/UE a Consiliului din 16 decembrie 2013 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO L 352, 24.12.2013, p. 50).