21.11.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/18

DECIZIA (PESC) 2018/1797 A CONSILIULUI

din 19 noiembrie 2018

de modificare și de actualizare a Deciziei (PESC) 2018/340 de stabilire a listei de proiecte care urmează să fie dezvoltate în cadrul PESCO

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 46 alineatul (6),

având în vedere Decizia (PESC) 2017/2315 a Consiliului din 11 decembrie 2017 de stabilire a cooperării structurate permanente (PESCO) și de adoptare a listei statelor membre participante (1),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 11 decembrie 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/2315.

(2)

Articolul 4 alineatul (2) litera (e) din Decizia (PESC) 2017/2315 prevede obligația Consiliului de a stabili lista de proiecte care urmează să fie dezvoltate în cadrul cooperării structurate permanente (PESCO), reflectând atât sprijinul acordat dezvoltării capabilităților, cât și furnizarea de sprijin substanțial în limita mijloacelor și capabilităților pentru operațiile și misiunile politicii de securitate și apărare comune (PSAC).

(3)

La 6 martie 2018, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/340 de stabilire a listei de proiecte care urmează să fie dezvoltate în cadrul PESCO (2).

(4)

La 6 martie 2018, Consiliul a adoptat Recomandarea privind o foaie de parcurs pentru implementarea PESCO (3) (denumită în continuare „recomandarea”).

(5)

La punctul 9 din recomandare se precizează că Consiliul ar trebui să actualizeze lista de proiecte PESCO până în noiembrie 2018 pentru a include următorul set de proiecte, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 5 din Decizia (PESC) 2017/2315, care stipulează, în mod deosebit, faptul că Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”) poate formula o recomandare referitoare la identificarea și evaluarea proiectelor PESCO, pe baza evaluărilor furnizate de secretariatul PESCO, astfel încât Consiliul să adopte o decizie, în urma unui aviz militar al Comitetului militar al Uniunii Europene (CMUE).

(6)

La 25 iunie 2018, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/909 de stabilire a unui set comun de norme de guvernanță pentru proiectele PESCO (4).

(7)

La 11 octombrie 2018, Înaltul Reprezentant a formulat o recomandare adresată Consiliului referitoare la identificarea și evaluarea propunerilor de proiecte în cadrul PESCO.

(8)

La 13 noiembrie 2018, Comitetul politic și de securitate a convenit asupra recomandărilor incluse în avizul militar al CMUE care vizează recomandarea Înaltului Reprezentant referitoare la identificarea și evaluarea propunerilor de proiecte în cadrul PESCO.

(9)

Prin urmare, Consiliul ar trebui să modifice și să actualizeze Decizia (PESC) 2018/340,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia (PESC) 2018/340 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 1, se adaugă pe listă următoarele proiecte:

„18.

Instruire pentru operarea elicopterelor în condiții hot and high (la altitudini mari și la temperaturi ridicate)

19.

Școala Comună de Informații a UE

20.

Centre de testare și evaluare ale UE

21.

Sistem autonom terestru integrat (UGS)

22.

Sisteme ale UE de rachete de luptă terestre în afara razei vizuale

23.

Dispozitiv modular desfășurabil al capabilității de intervenție subacvatică (DIVEPACK)

24.

Sistemul european de aeronave pilotate de la distanță de altitudine medie și de mare anduranță – European MALE RPAS (Eurodrone)

25.

Elicoptere europene de atac TIGER Mark III

26.

Sisteme anti-aeronave fără pilot la bord (C-UAS)

27.

Platformă europeană aeriană care acționează în straturile superioare ale atmosferei (EHAAP) – capabilitate persistentă de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR)

28.

Un post de comandă (CP) dislocabil pentru comanda și controlul (C2) tactice ale forțelor pentru operații speciale (SOF) pentru operațiuni comune de mică anvergură (SJO) – (SOCC) pentru SJO

29.

Capabilitate de război electronic și program de interoperabilitate pentru viitoarea cooperare în domeniul informațiilor, supravegherii și recunoașterii comune (JISR)

30.

Supravegherea pentru apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN) ca serviciu (CBRN SaaS)

31.

Partajarea bazelor (Co-basing)

32.

Element de coordonare a sprijinului geo-meteorologic și oceanografic (GeoMETOC) (GMSCE)

33.

Soluție a UE de radionavigație (EURAS)

34.

Rețea europeană de sensibilizare pentru supravegherea spațială militară (EU-SSA-N)”.

2.

Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 2

Lista membrilor fiecărui proiect individual este cea care figurează în anexa I.”

3.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 2a

Spre informare, lista actualizată consolidată cu membrii fiecărui proiect individual figurează în anexa II.”

4.

Anexa se modifică după cum urmează:

(a)

se renumerotează ca „anexa I”;

(b)

rubricile prevăzute la anexa I la prezenta decizie se adaugă la tabel.

5.

Textul care figurează în anexa II la prezenta decizie se adaugă ca anexa II.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 19 noiembrie 2018.

Pentru Consiliu

Președintele

F. MOGHERINI

(1)  JO L 331, 14.12.2017, p. 57.

(2)  JO L 65, 8.3.2018, p. 24.

(3)  JO C 88, 8.3.2018, p. 1.

(4)  JO L 161, 26.6.2018, p. 37.

ANEXA I

Proiect

Membrii proiectului

„18.

Instruire pentru operarea elicopterelor în condiții hot and high (la altitudini mari și la temperaturi ridicate)

Grecia, Italia, România

19.

Școala Comună de Informații a UE

Grecia, Cipru

20.

Centre de testare și evaluare ale UE

Franța, Suedia, Spania, Slovacia

21.

Sistem autonom terestru integrat (UGS)

Estonia, Belgia, Cehia, Spania, Franța, Letonia, Ungaria, Țările de Jos, Polonia, Finlanda

22.

Sisteme ale UE de rachete de luptă terestre în afara razei vizuale

Franța, Belgia, Cipru

23.

Dispozitiv modular desfășurabil al capabilității de intervenție subacvatică (DIVEPACK)

Bulgaria, Grecia, Franța

24.

Sistemul european de aeronave fără pilot uman la bord de altitudine medie, cu anduranță mare – European MALE RPAS (Eurodrone)

Germania, Cehia, Spania, Franța, Italia

25.

Elicoptere de atac europene TIGER Mark III

Franța, Germania, Spania

26.

Sisteme anti-aeronave fără pilot la bord (C-UAS)

Italia, Cehia

27.

Platformă europeană aeriană care acționează în straturile superioare ale atmosferei (EHAAP) – capabilitate persistentă de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR)

Italia, Franța

28.

Un post de comandă (CP) dislocabil pentru comanda și controlul (C2) tactice ale forțelor pentru operații speciale (SOF) pentru operațiuni comune de mică anvergură (SJO) – (SOCC) pentru SJO

Grecia, Cipru

29.

Capabilitate de război electronic și program de interoperabilitate pentru viitoarea cooperare în domeniul informațiilor, supravegherii și recunoașterii comune (JISR)

Cehia, Germania

30.

Supravegherea pentru apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN) ca serviciu (CBRN SaaS)

Austria, Franța, Croația, Ungaria, Slovenia

31.

Partajarea bazelor (Co-basing)

Franța, Belgia, Cehia, Germania, Spania, Țările de Jos

32.

Element de coordonare a sprijinului geo-meteorologic și oceanografic (GeoMETOC) (GMSCE)

Germania, Grecia, Franța, România

33.

Soluție a UE de radionavigație (EURAS)

Franța, Belgia, Germania, Spania, Italia

34.

Rețea europeană de sensibilizare pentru supravegherea spațială militară (EU-SSA-N)

Italia, Franța”

ANEXA II

ANEXA II

LISTA ACTUALIZATĂ CONSOLIDATĂ CU MEMBRII FIECĂRUI PROIECT INDIVIDUAL

Proiect

Membrii proiectului

1.

Comandamentul medical european

Germania, Cehia, Spania, Franța, Italia, Țările de Jos, România, Slovacia, Suedia

2.

Tehnologiile radio europene securizate definite prin software (ESSOR)

Franța, Belgia, Germania, Spania, Italia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Finlanda

3.

Rețeaua de centre logistice în Europa și de sprijin pentru operații

Germania, Belgia, Bulgaria, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Ungaria, Țările de Jos, Polonia, Slovenia, Slovacia

4.

Mobilitatea militară

Țările de Jos, Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia

5.

Centrul de competențe pentru misiunile de formare ale Uniunii Europene (EU TMCC)

Germania, Belgia, Cehia, Irlanda, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, Austria, România, Suedia

6.

Centrul european de certificare a instruirii pentru armatele europene

Italia, Grecia

7.

Funcția operațională în materie de energie (EOF)

Franța, Belgia, Spania, Italia

8.

Dispozitivul militar de desfășurare a capabilităților de ajutor în caz de dezastre

Italia, Grecia, Spania, Croația, Austria

9.

Sistemele maritime (semi)autonome de măsuri antimine (MAS MCM)

Belgia, Grecia, Letonia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România

10.

Supravegherea și protecția portuară și maritimă (HARMSPRO)

Italia, Grecia, Polonia, Portugalia

11.

Modernizarea supravegherii maritime

Grecia, Bulgaria, Irlanda, Spania, Croația, Italia, Cipru

12.

Platforma pentru schimbul de informații privind răspunsul la amenințările și incidentele cibernetice

Grecia, Spania, Italia, Cipru, Ungaria, Austria, Portugalia

13.

Echipele de răspuns rapid în domeniul cibernetic și asistența reciprocă în ceea ce privește securitatea cibernetică

Lituania, Estonia, Spania, Franța, Croația, Țările de Jos, Polonia, România, Finlanda

14.

Sistemul de comandă și control strategice (C2) pentru misiunile și operațiile PSAC

Spania, Franța, Germania, Italia, Portugalia

15.

Vehicul blindat de luptă pentru infanterie/vehicul amfibiu de atac/vehicul blindat ușor

Italia, Grecia, Slovacia

16.

Sprijin de foc indirect (EuroArtillery)

Slovacia, Italia

17.

Centrul de operații pentru răspuns în caz de criză EUFOR (EUFOR CROC)

Germania, Spania, Franța, Italia, Cipru

18.