22.8.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 211/5


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/1193 A COMISIEI

din 21 august 2018

de încheiere a procedurilor antidumping privind importurile de siliciu originar din Bosnia și Herțegovina și din Brazilia

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”), în special articolul 9 alineatul (1),

întrucât:

A.   DESCHIDEREA ANCHETEI ȘI PROCEDURA

(1)

La 19 decembrie 2017, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a deschis o anchetă antidumping privind importurile în Uniune de siliciu originar din Bosnia și Herțegovina și din Brazilia și a publicat un aviz de deschidere în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2).

(2)

Ancheta a fost deschisă în urma unei plângeri depuse de către Ferroatlántica și Ferropem (denumite în continuare „reclamanții”), reprezentând peste 85 % din producția totală de siliciu din Uniune. Plângerea conținea probe prima facie care atestau existența dumpingului prejudiciabil și care au fost considerate suficiente pentru a justifica deschiderea procedurii.

(3)

Comisia a informat reclamanții, producătorii-exportatori cunoscuți din Bosnia și Herțegovina și din Brazilia, importatorii și utilizatorii cunoscuți și alte părți cunoscute a fi interesate, precum și reprezentanții Bosniei și Herțegovinei și ai Braziliei cu privire la deschiderea anchetei. Părțile interesate au avut posibilitatea de a-și face cunoscute în scris punctele de vedere și de a solicita o audiere în termenul stabilit în avizul de deschidere.

B.   RETRAGEREA PLÂNGERII ȘI ÎNCHEIEREA PROCEDURII

(4)

Prin e-mailul din 7 mai 2018, reclamanții au informat Comisia că doresc să își retragă plângerea.

(5)

În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din regulamentul de bază, procedura poate fi încheiată dacă plângerea este retrasă, cu excepția cazului în care încheierea nu ar fi în interesul Uniunii.

(6)

Ancheta nu a relevat niciun motiv care să indice că o asemenea încheiere ar fi împotriva intereselor Uniunii. Prin urmare, Comisia a considerat că ancheta privind importurile în Uniune de siliciu originar din Bosnia și Herțegovina și din Brazilia ar trebui încheiată.

(7)

Părțile interesate au fost informate în consecință și li s-a acordat posibilitatea de a prezenta observații. Cu toate acestea, Comisia nu a primit nicio observație care să indice că încheierea procedurii nu ar fi în interesul Uniunii.

(8)

Prin urmare, Comisia concluzionează că procedura antidumping privind importurile în Uniune de siliciu originar din Bosnia și Herțegovina și din Brazilia ar trebui încheiată fără impunerea de măsuri.

(9)

Prezenta decizie este conformă cu avizul comitetului instituit prin articolul 15 alineatul (1) din regulamentul de bază,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Procedura antidumping privind importurile de siliciu cu un conținut de siliciu sub 99,99 % din greutatea reală, originar din Bosnia și Herțegovina și din Brazilia, încadrat în prezent la codul NC 2804 69 00, se încheie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 21 august 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 176, 30.6.2016, p. 21.

(2)  Aviz de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de siliciu originar din Bosnia și Herțegovina și din Brazilia (JO C 438, 19.12.2017, p. 39).