|
31.5.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 134/10 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/789 A CONSILIULUI
din 25 mai 2018
de autorizare a Ungariei să introducă o măsură specială de derogare de la articolul 193 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), în special articolul 395 alineatul (1),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
|
(1) |
În conformitate cu articolul 193 din Directiva 2006/112/CE, orice persoană impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii impozabilă are în general obligația de a plăti taxa pe valoarea adăugată (TVA) către autoritățile fiscale. |
|
(2) |
Prin scrisoarea înregistrată la Comisie la 13 iulie 2017, Ungaria a solicitat autorizarea de a introduce o măsură de derogare de la articolul 193 din Directiva 2006/112/CE (denumită în continuare „măsura specială”) în ceea ce privește persoana care are obligația de a plăti TVA în cazul anumitor livrări efectuate de o persoană impozabilă aflată în proces de lichidare sau vizată de oricare alte proceduri care îi stabilesc în mod legal insolvabilitatea. |
|
(3) |
În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, prin scrisorile din data de 15 ianuarie 2018, Comisia a transmis cererea prezentată de Ungaria celorlalte state membre. Prin scrisoarea din 16 ianuarie 2018, Comisia a notificat Ungariei că dispune de toate informațiile necesare pentru a analiza cererea. |
|
(4) |
Ungaria susține că, adesea, persoanele impozabile aflate în proces de lichidare sau în procedură de insolvabilitate nu plătesc TVA-ul datorat autorităților fiscale. În același timp, cumpărătorul, fiind o persoană impozabilă cu drept de deducere, poate totuși să deducă TVA-ul datorat, producându-se astfel un efect negativ asupra bugetului și finanțându-se lichidarea. Ungaria a înregistrat și cazuri de fraudă în care societăți aflate în proces de lichidare au emis facturi fictive către societăți active, reducându-și în mare măsură taxele de plătit, fără garanția că emitentul va plăti TVA-ul datorat. |
|
(5) |
În conformitate cu articolul 199 alineatul (1) litera (g) din Directiva 2006/112/CE, statele membre pot să desemneze ca persoană care are obligația de a plăti TVA persoana impozabilă către care se face livrarea unui bun imobil vândut de un debitor împotriva căruia s-a pronunțat o hotărâre în cadrul unei proceduri de vânzare silită („mecanismul de taxare inversă”). În scopul de a se găsi o soluție la pierderile pentru veniturile publice, Ungaria a solicitat o derogare de la articolul 193 din Directiva 2006/112/CE prin care să fie autorizată să introducă mecanismul de taxare inversă în cazul altor livrări realizate de persoane impozabile aflate în procedura de insolvabilitate, și anume livrarea de bunuri de capital și livrarea de alte bunuri sau prestarea de alte servicii care au o valoare de piață mai mare de 100 000 HUF. |
|
(6) |
Pe baza informațiilor furnizate de Ungaria, desemnarea beneficiarului care este o persoană impozabilă ca persoana având obligația de a plăti TVA în acele cazuri speciale va duce la simplificarea procedurii de colectare a TVA-ului și la prevenirea evaziunii fiscale și a fraudei. Ungaria consideră că măsura specială va avea totodată ca efect limitarea pierderilor pentru veniturile publice și va avea ca rezultat generarea de venituri suplimentare. |
|
(7) |
Prin urmare, Ungaria ar trebui să fie autorizată să aplice mecanismul de taxare inversă pentru livrarea de bunuri de capital sau pentru livrarea de bunuri sau prestări de servicii cu o valoare de piață mai mare de 100 000 HUF efectuate de o persoană impozabilă aflată în proces de lichidare sau vizată de oricare alte proceduri care îi stabilesc în mod legal insolvabilitatea. |
|
(8) |
Măsura specială ar trebui să fie limitată în timp. |
|
(9) |
Dat fiind domeniul de aplicare și elementul de noutate al măsurii speciale, este important ca efectul măsurii să fie evaluat. Prin urmare, în cazul în care Ungaria ar avea în vedere solicitarea unei prelungiri a măsurii speciale după 2021, această țară ar trebui să transmită Comisiei, până la 31 decembrie 2020 cel târziu, un raport care să includă reexaminarea măsurii speciale, împreună cu cererea de prelungire. |
|
(10) |
Măsura specială va avea doar un efect neglijabil asupra cuantumului total al încasărilor din impozite colectate în etapa de consum final și nu va afecta resursele proprii ale Uniunii provenite din TVA, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Prin derogare de la articolul 193 din Directiva 2006/112/CE, Ungaria este autorizată să desemneze ca persoană care are obligația de a plăti TVA persoana impozabilă căreia îi sunt destinate oricare din următoarele livrări sau prestări:
|
(a) |
livrarea de bunuri de capital efectuată de către o persoană impozabilă aflată în proces de lichidare sau vizată de oricare alte proceduri care îi stabilesc în mod legal insolvabilitatea; |
|
(b) |
livrarea de alte bunuri și prestarea de alte servicii care au o valoare de piață mai mare de 100 000 HUF la momentul livrării/prestării de către o persoană impozabilă aflată în proces de lichidare sau vizată de oricare alte proceduri care îi stabilesc în mod legal insolvabilitatea. |
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data notificării.
Expiră la 31 decembrie 2021.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează Ungariei.
Adoptată la Bruxelles, 25 mai 2018.
Pentru Consiliu
Președintele
V. GORANOV