|
27.2.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 55/50 |
DECIZIA (PESC) 2018/293 A CONSILIULUI
din 26 februarie 2018
de modificare a Deciziei (PESC) 2016/849 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,
având în vedere Decizia (PESC) 2016/849 a Consiliului din 27 mai 2016 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene și de abrogare a Deciziei 2013/183/PESC (1),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
|
(1) |
La 27 mai 2016, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2016/849. |
|
(2) |
La 22 decembrie 2017, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a adoptat Rezoluția 2397 (2017), prin care și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la lansarea de rachete balistice de către Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) la 28 noiembrie 2017 cu încălcarea rezoluțiilor actuale ale CSONU și la pericolul pe care îl reprezintă pentru menținerea păcii și a stabilității, în regiune și dincolo de aceasta, și a stabilit că există în continuare o amenințare clară la adresa păcii și a securității internaționale. |
|
(3) |
CSONU a recunoscut că veniturile provenite din comerțul RPDC cu mărfuri sectoriale, precum și venitul generat de lucrătorii RPDC în străinătate, printre altele, contribuie la programele RPDC care vizează armele nucleare și rachetele balistice și și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la faptul că respectivele programe deturnează resursele de strictă necesitate de la populația RPDC cu costuri enorme. |
|
(4) |
CSONU a decis să sporească măsurile restrictive existente într-o serie de sectoare, inclusiv în ceea ce privește furnizarea către RPDC a țițeiului și a tuturor produselor petroliere rafinate, și a introdus noi interdicții într-o serie de sectoare, inclusiv în ceea ce privește furnizarea de către RPDC de produse alimentare și agricole, utilaje, echipamente electrice, pământ și piatră și lemn, precum și interdicții privind furnizarea către RPDC a tuturor utilajelor industriale, vehiculelor de transport, precum și a fierului, oțelului și a altor metale. |
|
(5) |
CSONU a stipulat de asemenea competențe de a confisca, inspecta și îngheța orice navă considerată a fi implicată în încălcarea rezoluțiilor CSONU existente și de a solicita repatrierea tuturor lucrătorilor din RPDC aflați în străinătate, cu respectarea dreptului intern și internațional aplicabil. |
|
(6) |
Rubricile referitoare la trei persoane și o entitate care au fost desemnate de CSONU și incluse în anexa I la Decizia (PESC) 2016/849 ar trebui eliminate de pe lista privind persoanele și entitățile desemnate autonom de Consiliu prevăzută în anexa II la decizia menționată. |
|
(7) |
Se impun acțiuni suplimentare din partea Uniunii în vederea punerii în aplicare a anumitor măsuri din prezenta decizie. |
|
(8) |
Prin urmare, Decizia (PESC) 2016/849 ar trebui modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Decizia (PESC) 2016/849 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La articolul 9, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text: „(2) Se interzice furnizarea, vânzarea sau transferul, în mod direct sau indirect, a tuturor produselor petroliere rafinate către RPDC de către resortisanți ai statelor membre, prin tranzitarea sau de pe teritoriile statelor membre, sau utilizând nave sau aeronave aflate sub pavilionul statelor membre, conducte, linii feroviare sau vehicule ale statelor membre, indiferent dacă respectivele produse petroliere rafinate provin sau nu de pe teritoriile statelor membre respective. (3) Prin derogare de la interdicția de la alineatul (2), în cazul în care volumul de produse petroliere rafinate, inclusiv motorină și kerosen, furnizate, vândute sau transferate către RPDC nu depășește 500 000 de barili în perioada de 12 luni care începe la 1 ianuarie 2018 și pe perioade ulterioare de 12 luni, autoritatea competentă a unui stat membru poate autoriza, de la caz la caz, furnizarea, vânzarea sau transferul către RPDC a produselor petroliere rafinate în cazul în care autoritatea competentă a stabilit că furnizarea, vânzarea sau transferul sunt exclusiv în scopuri umanitare și cu condiția ca:
|
|
2. |
La articolul 9a, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Se interzice achiziționarea din RPDC, de către resortisanți ai statelor membre sau utilizând nave sau aeronave aflate sub pavilionul statelor membre, de fructe de mare, indiferent dacă provin sau nu de pe teritoriul RPDC, precum și achiziția de drepturi de pescuit din RDPC.” |
|
3. |
Articolul 9b se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 9b (1) Se interzice furnizarea, vânzarea sau transferul, în mod direct sau indirect, de țiței către RPDC, de către resortisanți ai statelor membre sau utilizând nave sau aeronave aflate sub pavilionul statelor membre, conducte, linii feroviare sau vehicule ale statelor membre, indiferent dacă provin sau nu de pe teritoriul statelor membre. (2) Prin derogare de la alineatul (1), interdicția de la alineatul (1) nu se aplică în cazul în care un stat membru stabilește că furnizarea, vânzarea sau transferul țițeiului către RPDC se face exclusiv în scopuri umanitare și Comitetul de sancțiuni a aprobat respectivul transport în prealabil, de la caz la caz, în conformitate cu punctul 4 din RCSONU 2397 (2017). (3) Uniunea ia măsurile necesare în vederea stabilirii articolelor relevante care intră sub incidența prezentului articol.” |
|
4. |
Se introduc următoarele articole: „Articolul 9d (1) Se interzice achiziționarea directă sau indirectă din RPDC, de către resortisanți ai statelor membre sau utilizând nave sau aeronave aflate sub pavilionul statelor membre, de produse alimentare și agricole, utilaje, echipamente electrice, pământ și piatră, inclusiv magnezit și magnezie, lemn, precum și nave, indiferent dacă provin sau nu de pe teritoriul RPDC. (2) Interdicția de la alineatul (1) nu aduce atingere executării până la 21 ianuarie 2018 a contractelor încheiate înainte de 22 decembrie 2017. Detaliile oricărui transport se notifică Comitetului de sancțiuni până la 5 februarie 2018. (3) Uniunea ia măsurile necesare în vederea stabilirii articolelor relevante care intră sub incidența alineatului (1). Articolul 9e (1) Se interzice furnizarea, vânzarea sau transferul, în mod direct sau indirect, către RPDC, de către resortisanți ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre sau utilizând nave sau aeronave aflate sub pavilionul statelor membre, conducte, linii feroviare sau vehicule ale statelor membre, de utilaje industriale, vehicule de transport, fier, oțel și alte metale, indiferent dacă provin sau nu de pe teritoriul lor. (2) Prin derogare de la alineatul (1), interdicția de la alineatul (1) nu se aplică în cazul în care un stat membru stabilește că furnizarea de piese de schimb este necesară pentru a menține funcționarea în siguranță a aeronavelor de pasageri ale RPDC. (3) Uniunea ia măsurile necesare în vederea stabilirii articolelor relevante care intră sub incidența prezentului articol.” |
|
5. |
Articolul 16 se modifică după cum urmează:
|
|
6. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 18b (1) Statele membre confiscă, inspectează și indisponibilizează orice navă în porturile lor și pot confisca, inspecta și indisponibiliza orice navă care intră sub jurisdicția lor în apele lor teritoriale în cazul în care există motive întemeiate să se considere că nava a fost implicată în activități sau în transportul de articole interzise prin RCSONU 1718 (2006), 1874 (2009), 2087 (2013), 2094 (2013), 2270 (2016), 2321 (2016), 2356 (2017), 2371 (2017), 2375 (2017) sau 2397 (2017). (2) Dispozițiile pentru confiscarea și indisponibilizarea navelor de la alineatul (1) încetează să se aplice la șase luni de la data la care o astfel de navă a fost indisponibilizată în cazul în care Comitetul de sancțiuni decide, pentru fiecare caz și la cererea unui stat de pavilion, că s-au luat măsuri corespunzătoare pentru a împiedica nava să contribuie la viitoare încălcări ale RCSONU menționate la alineatul (1). (3) Statele membre radiază orice navă în cazul în care există motive întemeiate să se considere că nava a fost implicată în activități sau în transportul de articole interzise prin RCSONU 1718 (2006), 1874 (2009), 2087 (2013), 2094 (2013), 2270 (2016), 2321 (2016), 2356 (2017), 2371 (2017), 2375 (2017) sau 2397 (2017). (4) Se interzice furnizarea de către resortisanți ai statelor membre sau de pe teritoriile statelor membre de servicii de clasificare pentru navele care figurează pe lista din anexa VI, cu excepția cazului în care Comitetul de sancțiuni și-a dat în prealabil aprobarea, pentru fiecare caz. (5) Se interzice furnizarea de către resortisanți ai statelor membre sau de pe teritoriile statelor membre de servicii de asigurare sau reasigurare pentru navele care figurează pe lista din anexa VI. (6) Alineatele (4) și (5) nu se aplică în cazul în care Comitetul de sancțiuni stabilește de la caz la caz că nava este implicată în activități exclusiv în scopuri de subzistență, care nu vor fi utilizate de către persoane fizice sau entități din RPDC pentru a genera venituri, ori exclusiv în scopuri umanitare. (7) Anexa VI cuprinde navele menționate la alineatele (4) și (5) de la prezentul articol în cazul în care există motive întemeiate să se considere că nava a fost implicată în activități sau în transportul de articole interzise prin RCSONU 1718 (2006), 1874 (2009), 2087 (2013), 2094 (2013), 2270 (2016), 2321 (2016), 2356 (2017), 2371 (2017), 2375 (2017) sau 2397 (2017).” |
|
7. |
Articolul 21 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 21 Statele membre radiază orice navă care este deținută, controlată sau exploatată de către RPDC și nu înregistrează nicio navă care a fost radiată de un alt stat în temeiul punctului 24 din RCSONU 2321 (2016), punctului 8 din RCSONU 2375 (2017) sau punctului 12 din RCSONU 2397 (2017), cu excepția cazului în care Comitetul de sancțiuni aprobă acest lucru în prealabil, pentru fiecare caz.” |
|
8. |
La articolul 26a, se introduce următorul alineat: „(5) Statele membre repatriază în RPDC toți resortisanții RPDC care obțin venituri în jurisdicția statului membru respectiv și toți atașații RPDC însărcinați cu supravegherea siguranței publice care monitorizează lucrătorii RPDC în străinătate imediat, dar nu mai târziu de 21 decembrie 2019, cu excepția cazului în care statul membru stabilește că un resortisant al RPDC este resortisant al unui stat membru sau resortisant al RPDC a cărui repatriere este interzisă, cu respectarea dreptului intern și internațional aplicabil, inclusiv dreptul internațional privind refugiații și dreptul internațional al drepturilor omului, precum și Acordul privind sediul Organizației Națiunilor Unite și Convenția privind privilegiile și imunitățile Organizației Națiunilor Unite.” |
|
9. |
Articolul 32 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 32 Nu se dă curs niciunei cereri în legătură cu orice contract sau tranzacție a cărei executare a fost afectată, în mod direct sau indirect, integral sau parțial, de măsurile stabilite în temeiul RCSONU 1718 (2006), 1874 (2009), 2087 (2013), 2094 (2013), 2270 (2016), 2321 (2016), 2356 (2017), 2375 (2017) sau 2397 (2017), inclusiv de măsurile luate de Uniune sau orice stat membru în conformitate cu deciziile relevante ale Consiliului de Securitate al ONU, măsuri necesare pentru punerea în aplicare a deciziilor respective sau în legătură cu aceasta, sau de măsurile care intră sub incidența prezentei decizii, inclusiv cererilor de despăgubire sau oricărei alte cereri de acest tip, cum ar fi cererile de compensare sau cele de chemare în garanție, în mod deosebit cererilor de prelungire sau de plată a unei obligațiuni, a unei garanții sau a unei indemnizații, în special a unei garanții financiare sau a unei indemnizații financiare, indiferent de formă, în cazul în care sunt formulate de:
|
|
10. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 32a Măsurile impuse prin RCSONU 1718 (2006), 1874 (2009), 2087 (2013), 2094 (2013), 2270 (2016), 2321 (2016), 2356 (2017), 2371 (2017), 2375 (2017) și 2397 (2017) nu se aplică dacă acestea aduc în vreun fel atingere activităților misiunilor diplomatice sau consulare în RPDC în temeiul Convențiilor de la Viena cu privire la relațiile diplomatice și la relațiile consulare.” |
|
11. |
La articolul 33, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text: „(1) Consiliul aplică modificările aduse anexelor I și IV pe baza hotărârilor luate de Consiliul de Securitate al ONU sau de Comitetul de sancțiuni. (2) Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea statelor membre sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, stabilește listele prevăzute în anexele II, III, V și VI și adoptă modificările la acestea.” |
|
12. |
La articolul 34, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) În cazul în care decide să aplice unei persoane sau entități măsurile prevăzute la articolul 18b alineatul (4) sau (5), la articolul 23 alineatul (1) litera (b) sau (c) sau la articolul 27 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), Consiliul modifică anexa II, III, V sau VI în consecință.” |
|
13. |
Articolul 36a se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 36a Prin derogare de la măsurile impuse prin RCSONU 1718 (2006), 1874 (2009), 2087 (2013), 2094 (2013), 2270 (2016), 2321 (2016), 2356 (2017), 2371 (2017), 2375 (2017) sau 2397 (2017), cu condiția ca Comitetul de sancțiuni să fi stabilit că este necesară o scutire pentru a facilita activitatea organizațiilor internaționale și neguvernamentale care desfășoară activități de asistență și ajutor în RPDC în beneficiul populației civile din RPDC sau în orice alt scop conform cu obiectivele RCSONU menționate, autoritatea competentă a unui stat membru acordă autorizația necesară.” |
|
14. |
Anexa II se modifică în conformitate cu anexa I la prezenta decizie. |
|
15. |
Anexa IV se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa II la prezenta decizie. |
|
16. |
Textul prevăzut în anexa III la prezenta decizie se adaugă ca anexa VI. |
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 26 februarie 2018.
Pentru Consiliu
Președintele
F. MOGHERINI
ANEXA I
Rubricile referitoare la următoarele persoane și următoarea entitate sunt eliminate din lista prevăzută în anexa II la Decizia (PESC) 2016/849:
|
I. |
Persoane și entități responsabile de programele RPDC din domeniul nuclear sau legate de rachete balistice sau de alte arme de distrugere în masă ori persoane sau entități acționând în numele acestora sau în conformitate cu instrucțiunile lor ori entități aflate în proprietatea lor sau controlate de acestea
|
|
II. |
Persoane și entități care furnizează servicii financiare care ar putea contribui la programele RPDC din domeniul nuclear sau legate de rachete balistice sau de alte arme de distrugere în masă
|
ANEXA II
„ANEXA IV
LISTA NAVELOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 18a ALINEATUL (6)
|
A. |
Nave cărora li s-a retras pavilionul |
|
B. |
Nave direcționate către un port |
|
C. |
Nave radiate |
|
D. |
Nave care au accesul interzis în porturi
|
|
E. |
Nave care fac obiectul înghețării activelor |
ANEXA III
„ANEXA VI
LISTA NAVELOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 18b ALINEATUL (7) ”