29.12.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 350/1 |
REGULAMENTUL (UE) 2017/2391 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 12 decembrie 2017
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1059/2003 în ceea ce privește tipologiile teritoriale (Tercet)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 338 alineatul (1),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (4) instituie un nomenclator statistic comun al unităților teritoriale (nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică, „NUTS”), care permite colectarea, întocmirea și difuzarea statisticilor regionale armonizate în Uniunea Europeană. |
(2) |
Comisia, în colaborare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, a definit o serie de tipologii teritoriale de bază și de cea mai mare relevanță pentru a clasifica unitățile statistice instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1059/2003. |
(3) |
Sistemul statistic european utilizează deja tipologiile respective, în special gradul de urbanizare, care include definiția conceptului de orașe. |
(4) |
Codificarea tipologiilor este necesară pentru a stabili definiții și condiții neechivoce pentru tipurile de teritorii, asigurând aplicarea transparentă și armonizată a acestora și stabilizarea tipologiilor, pentru a facilita întocmirea și difuzarea statisticilor europene. Aceste tipologii statistice nu aduc atingere identificării domeniilor specifice ale politicilor Uniunii. |
(5) |
Un sistem de grile statistice ar trebui să se aplice la calcularea și alocarea tipurilor de teritorii regiunilor și zonelor în cauză, întrucât tipurile respective depind de distribuția și densitatea populației în celulele de grilă de un kilometru pătrat. |
(6) |
O serie de aspecte minore ale unităților administrative locale (UAL) ar trebui, de asemenea, să fie clarificate pentru a simplifica terminologia și mecanismul de transmitere a listelor UAL de la statele membre către Comisie (Eurostat). |
(7) |
În vederea adaptării la evoluțiile corespunzătoare din statele membre, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea, în conformitate cu informațiile transmise de statele membre, a clasificării NUTS din anexa I, a listei privind unitățile administrative existente din anexa II și a listei UAL din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1059/2003. Este deosebit de important ca, în cadrul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (5). În special, pentru a se asigura o participare egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate. |
(8) |
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește aplicarea tipologiilor teritoriale și a seriilor de timp pe care statele membre urmează să le transmită Comisiei, în cazul oricărei modificări a nomenclatorului NUTS. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6). |
(9) |
Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume armonizarea clasificării regionale, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului menționat. |
(10) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 ar trebui modificat în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 se modifică după cum urmează:
1. |
Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1 Obiect (1) Prezentul regulament stabilește un nomenclator statistic comun al unităților teritoriale (NUTS), pentru a permite colectarea, întocmirea și difuzarea de statistici europene la diferite niveluri teritoriale ale Uniunii. (2) Clasificarea NUTS este prevăzută în anexa I. (3) Unitățile administrative locale (UAL), astfel cum sunt menționate la articolul 4, completează nomenclatorul NUTS. (4) Grilele statistice, astfel cum sunt menționate la articolul 4a, completează nomenclatorul NUTS. Grilele statistice respective sunt utilizate pentru a calcula tipologiile teritoriale pe baza populației. (5) Tipologiile teritoriale ale Uniunii, astfel cum sunt menționate la articolul 4b, completează clasificarea NUTS prin atribuirea de tipuri unităților teritoriale.” |
2. |
La articolul 2, alineatul (5) se elimină. |
3. |
Articolul 3 se modifică după cum urmează:
|
4. |
Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 4 Unități administrative locale (1) În fiecare stat membru, unitățile administrative locale (UAL) împart nivelul NUTS 3 în unul sau două niveluri suplimentare de unități teritoriale. Cel puțin unul din nivelurile UAL este o unitate administrativă, astfel cum este definită în articolul 3 alineatul (1) și astfel cum este stabilită în anexa III. Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 7a pentru a modifica lista UAL din anexa III pe baza modificărilor aduse unităților administrative care i-au fost transmise de către statul membru în cauză, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1). (2) În primele șase luni ale fiecărui an, statele membre transmit Comisiei (Eurostat) lista UAL care indică orice modificări și regiunea NUTS 3 de care aparțin, de la data de 31 decembrie a anului precedent. În acest sens, lista respectă formatul electronic impus de către Comisie (Eurostat). (3) Comisia (Eurostat) publică lista UAL în secțiunea dedicată a site-ului său web, până la data de 31 decembrie a fiecărui an.” |
5. |
Se introduc următoarele articole: „Articolul 4a Grile statistice Comisia (Eurostat) întreține și publică un sistem de grile statistice la nivelul Uniunii în secțiunea dedicată a site-ului său web. Grilele statistice respectă specificațiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1089/2010 al Comisiei (*1). Articolul 4b Tipologiile teritoriale ale Uniunii (1) Comisia (Eurostat) întreține și publică în secțiunea dedicată a site-ului său web tipologiile Uniunii compuse din unități teritoriale la nivelul NUTS, al UAL și la nivelul celulei de grilă. (2) Tipologia pe baza grilei se stabilește la un nivel de rezoluție de 1 km2, după cum urmează:
(3) Următoarele tipologii se stabilesc la nivelul UAL:
În cazul în care există mai mult de un singur nivel administrativ UAL într-un stat membru, Comisia (Eurostat) consultă respectivul stat membru pentru a stabili nivelul administrativ UAL care este utilizat pentru atribuirea de tipologii. (4) Următoarele tipologii și denumiri se stabilesc la nivelul NUTS 3:
(5) Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, condiții uniforme pentru aplicarea armonizată a tipologiilor stabilite la nivelul Uniunii. Condițiile respective descriu metoda conform căreia tipologiile vor fi atribuite regiunilor individuale UAL și NUTS 3. Atunci când pune în aplicare condițiile uniforme, Comisia ia în considerare caracteristicile geografice, socioeconomice, istorice, culturale și de mediu. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 7. (*1) Regulamentul (UE) nr. 1089/2010 al Comisiei din 23 noiembrie 2010 de punere în aplicare a Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește interoperabilitatea seturilor și serviciilor de date spațiale (JO L 323, 8.12.2010, p. 11).”" |
6. |
Articolul 5 se modifică după cum urmează:
|
7. |
Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 7 Procedura comitetului (1) Comisia este asistată de Comitetul Sistemului Statistic European. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011. (2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.” |
8. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 7a Exercitarea delegării de competențe (1) Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute în prezentul articol. (2) Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 3 alineatul (4), la articolul 4 alineatul (1) și la articolul 5 alineatul (4) se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani începând de la 18 ianuarie 2018. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cel târziu cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade. (3) Delegarea de competențe menționată la articolul 3 alineatul (4), la articolul 4 alineatul (1) și la articolul 5 alineatul (4) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare. (4) Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare. (5) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului. (6) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 3 alineatul (4), al articolului 4 alineatul (1) sau al articolului 5 alineatul (4) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European, nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.” |
9. |
Articolul 8 se elimină. |
10. |
Titlul anexei III se înlocuiește cu: „UNITĂȚI ADMINISTRATIVE LOCALE”. |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Strasbourg, 12 decembrie 2017.
Pentru Parlamentul European
Președintele
A. TAJANI
Pentru Consiliu
Președintele
M. MAASIKAS
(1) JO C 209, 30.6.2017, p. 71.
(2) JO C 342, 12.10.2017, p. 74.
(3) Poziția Parlamentului European din 14 noiembrie 2017 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 4 decembrie 2017.
(4) Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) (JO L 154, 21.6.2003, p. 1).
(5) JO L 123, 12.5.2016, p. 1.
(6) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).