19.12.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 337/1 |
REGULAMENTUL (UE) 2017/2360 AL CONSILIULUI
din 11 decembrie 2017
de stabilire, pentru 2018, a posibilităților de pescuit pentru anumite resurse halieutice și grupe de resurse halieutice din Marea Neagră
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1) |
În conformitate cu articolul 43 alineatul (3) din tratat, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsuri privind stabilirea și repartizarea posibilităților de pescuit. |
(2) |
Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1) prevede adoptarea de măsuri de conservare care să țină seama de avizele științifice, tehnice și economice disponibile, inclusiv, atunci când este cazul, de rapoartele elaborate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP). |
(3) |
Consiliului îi revine sarcina de a adopta măsuri privind stabilirea și repartizarea posibilităților de pescuit pe activități de pescuit sau pe grupuri de activități de pescuit din Marea Neagră, inclusiv, după caz, anumite condiții legate funcțional de acestea. În conformitate cu articolul 16 alineatele (1) și (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, posibilitățile de pescuit se alocă între statele membre într-un mod care să asigure fiecărui stat membru o stabilitate relativă a activităților de pescuit pentru fiecare stoc sau pescuit și în conformitate cu obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul respectiv. |
(4) |
La cea de a 41-a reuniune anuală a sa, în 2017, Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM) a adoptat Recomandarea CGPM/40/2017/4 privind un plan multianual de gestionare a pescuitului de calcan în subzona geografică 29 (Marea Neagră). Recomandarea stabilește un nivel al capturii totale admisibile (TAC) pentru calcan pentru doi ani (2018-2019), cu o alocare temporară de cote. Măsura respectivă ar trebui să fie pusă în aplicare în dreptul Uniunii. |
(5) |
Posibilitățile de pescuit ar trebui stabilite pe baza avizelor științifice disponibile, luându-se în considerare aspectele biologice și socioeconomice și asigurându-se totodată un tratament echitabil pentru toate sectoarele de pescuit, precum și pe baza opiniilor exprimate cu ocazia consultării părților interesate. |
(6) |
În conformitate cu avizele științifice disponibile furnizate de CSTEP, este necesar să se mențină nivelul actual al mortalității prin pescuit, pentru a se asigura sustenabilitatea stocurilor de șprot din Marea Neagră. |
(7) |
Pentru pescuitul de șprot, obligația de debarcare menționată la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică de la 1 ianuarie 2015. Pentru pescuitul de calcan, obligația de debarcare menționată la articolul respectiv se aplică de la 1 ianuarie 2017. |
(8) |
Utilizarea posibilităților de pescuit prevăzute în prezentul regulament face obiectul Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (2) și, în special, al articolelor 33 și 34 referitoare la înregistrarea capturilor și la transmiterea datelor privind epuizarea posibilităților de pescuit. Prin urmare, este necesar să se precizeze codurile care urmează să fie utilizate de statele membre atunci când transmit Comisiei date cu privire la debarcarea stocurilor care fac obiectul prezentului regulament. |
(9) |
În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului (3), trebuie identificate stocurile care fac obiectul diferitelor măsuri prevăzute de acesta. |
(10) |
În ceea ce privește stocurile de calcan, ar trebui luate măsuri de remediere suplimentare. Prin menținerea perioadei de interdicție de două luni aplicabile în prezent între 15 aprilie și 15 iunie s-ar asigura în continuare protecția stocurilor respective pe durata sezonului de reproducere a calcanului. Gestionarea efortului de pescuit și limitarea zilelor de pescuit la 180 pe an ar avea un impact pozitiv asupra conservării stocurilor de calcan. |
(11) |
Posibilitățile de pescuit ar trebui utilizate în deplină conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii. |
(12) |
Pentru a evita întreruperea activităților de pescuit și pentru a asigura mijloacele de subzistență ale pescarilor din Uniune, este important ca respectivele activități de pescuit din Marea Neagră să fie deschise de la 1 ianuarie 2018. Din motive de urgență, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare imediat după publicarea sa, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL I
OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII
Articolul 1
Obiect
Prezentul regulament stabilește posibilitățile de pescuit pentru navele de pescuit ale Uniunii care arborează pavilionul Bulgariei și al României pentru anul 2018, pentru anumite stocuri de pește din Marea Neagră:
(a) |
calcan (Psetta maxima); |
(b) |
șprot (Sprattus sprattus). |
Articolul 2
Domeniul de aplicare
Prezentul regulament se aplică navelor de pescuit ale Uniunii care își desfășoară activitatea în Marea Neagră.
Articolul 3
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
(a) |
„CGPM” înseamnă Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană; |
(b) |
„Marea Neagră” înseamnă subzona geografică 29, astfel cum este definită în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1343/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (4); |
(c) |
„navă de pescuit” înseamnă orice navă echipată pentru exploatarea comercială a resurselor biologice marine; |
(d) |
„navă de pescuit a Uniunii” înseamnă o navă de pescuit care arborează pavilionul unui stat membru și care este înmatriculată în Uniune; |
(e) |
„stoc” înseamnă o resursă biologică marină existentă într-o anumită zonă de gestionare; |
(f) |
„cotă autonomă a Uniunii” înseamnă o limită a capturilor alocată în mod autonom navelor de pescuit ale Uniunii în lipsa unui acord asupra unei TAC; |
(g) |
„cotă analitică” înseamnă o cotă autonomă a Uniunii pentru care este disponibilă o evaluare analitică. |
CAPITOLUL II
POSIBILITĂȚI DE PESCUIT
Articolul 4
Alocarea posibilităților de pescuit
(1) Cota autonomă a Uniunii pentru șprot, alocarea acestei cote între statele membre și, atunci când este cazul, condițiile legate funcțional de aceasta sunt stabilite în anexă.
(2) TAC pentru calcan, aplicabilă în apele Uniunii și pentru navele de pescuit ale Uniunii, precum și alocarea TAC între statele membre și, acolo unde este cazul, condițiile legate funcțional de aceasta sunt stabilite în anexă.
Articolul 5
Dispoziții speciale privind alocarea
Alocarea posibilităților de pescuit între statele membre conform prezentului regulament nu aduce atingere:
(a) |
schimburilor efectuate în temeiul articolului 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013; |
(b) |
deducerilor și realocărilor efectuate în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009; |
(c) |
deducerilor efectuate în conformitate cu articolele 105 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. |
Articolul 6
Gestionarea efortului de pescuit pentru calcan
Navele de pescuit ale Uniunii autorizate să pescuiască calcan în Marea Neagră, indiferent de lungimea lor maximă, nu depășesc 180 de zile de pescuit pe an.
CAPITOLUL III
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 7
Transmiterea datelor
Atunci când, în temeiul articolelor 33 și 34 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre transmit Comisiei date privind cantitățile debarcate din fiecare stoc de pește, acestea utilizează codurile stocurilor prevăzute în anexa la prezentul regulament.
Articolul 8
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 ianuarie 2018.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 11 decembrie 2017.
Pentru Consiliu
Președintele
S. KIISLER
(1) Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).
(2) Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).
(3) Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului din 6 mai 1996 privind introducerea unor condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a totalurilor admise de captură (TAC) și a cotelor de pescuit (JO L 115, 9.5.1996, p. 3).
(4) Regulamentul (UE) nr. 1343/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2011 privind unele dispoziții referitoare la pescuitul în zona Acordului CGPM (Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană) și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului privind măsurile de gestionare pentru exploatarea durabilă a resurselor halieutice în Marea Mediterană (JO L 347, 30.12.2011, p. 44).
ANEXĂ
Specia: |
Calcan Psetta maxima |
Zona: |
apele Uniunii din Marea Neagră (TUR/F3742C) |
|
Bulgaria |
57 |
|
|
|
România |
57 |
|
|
|
Uniune |
114 (*1) |
|
|
|
TAC |
644 |
|
TAC analitică Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică. Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică. |
Specia: |
Șprot Sprattus sprattus |
Zona: |
apele Uniunii din Marea Neagră (SPR/F3742C) |
|
Bulgaria |
8 032,50 |
|
|
|
România |
3 442,50 |
|
|
|
Uniune |
11 475 |
|
|
|
TAC |
Nu se aplică/Niciun acord |
|
Cotă analitică Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică. Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică. |
(*1) Între 15 aprilie și 15 iunie 2018, nu este autorizată nicio activitate de pescuit, inclusiv transbordarea, luarea la bord, debarcarea și prima vânzare.