22.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 306/9

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/2169 AL COMISIEI

din 21 noiembrie 2017

privind formatul și modalitățile de transmitere a statisticilor europene referitoare la prețurile la gaze naturale și energie electrică în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/1952 al Parlamentului European și al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1952 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind statisticile europene referitoare la prețurile la gaze naturale și energie electrică și de abrogare a Directivei 2008/92/CE (1), în special articolul 5 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2016/1952 stabilește un cadru comun pentru producerea de statistici europene comparabile privind prețurile la gaze naturale și energie electrică practicate pentru clienții casnici și clienții noncasnici finali din Uniune.

(2)

În conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1952, statele membre ar trebui să transmită datele statistice în format electronic, respectând un format tehnic adecvat care urmează să fie stabilit de către Comisie.

(3)

Schimbul de date și metadate statistice (SDMX) oferă standarde statistice și tehnice pentru schimbul de statistici oficiale. Prin urmare, Comisia (Eurostat) ar trebui să stabilească, în strânsă cooperare cu statele membre, un format tehnic conform cu aceste standarde, în cadrul Sistemului Statistic European.

(4)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Datele privind prețurile la gaze naturale și energie electrică practicate pentru clienții casnici și clienții noncasnici finali din Uniune se pun la dispoziția Eurostat prin intermediul ghișeului unic, pentru a permite Comisiei (Eurostat) să extragă datele respective prin mijloace electronice.

Articolul 2

Structura utilizată pentru transmiterea datelor către Comisie (Eurostat) este stabilită în anexe.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 noiembrie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER

(1)  JO L 311, 17.11.2016, p. 1.

ANEXA I

Structura pentru transmiterea datelor statistice referitoare la prețul gazelor naturale

Informațiile care trebuie incluse în fișierele transmise:

Informații generale

Câmp

Observații

Frecvența raportării

Țara

Numele țării raportoare

Semestrial

Organizația

Numele organizației raportoare

Semestrial

Persoana de contact

Numele persoanei care raportează

Semestrial

Adresa de e-mail

Adresa de e-mail a persoanei care raportează

Semestrial

Anul

Anul de referință pentru date (2017, 2018 etc.)

Semestrial

Semestrul

1 sau 2

Semestrial

Pentru fiecare tranșă de consum, trebuie transmise câmpurile din tabelele 1, 2 și 4.

Tranșele pentru consumatorii casnici sunt:

Tranșa D1 (mic): consum anual sub 20 GJ;

Tranșa D2 (mediu): consum anual de 20 GJ sau mai mult, dar sub 200 GJ;

Tranșa D3 (mare): consum anual de 200 GJ sau mai mult.

Tranșele pentru consumatorii noncasnici sunt:

Tranșa I1: consum anual sub 1 000 GJ;

Tranșa I2: consum anual de 1 000 GJ sau mai mult, dar sub 10 000 GJ;

Tranșa I3: consum anual de 10 000 GJ sau mai mult, dar sub 100 000 GJ;

Tranșa I4: consum anual de 100 000 GJ sau mai mult, dar sub 1 000 000 GJ;

Tranșa I5: consum anual de 1 000 000 GJ sau mai mult, dar sub 4 000 000 GJ;

Tranșa I6: consum anual de 4 000 000 GJ sau mai mult.

Datele din tabelul 3 trebuie specificate ca medii care acoperă ansamblul tranșelor de consum.

Tabelul 1: Principalele niveluri ale prețurilor

Câmp

Observații

Frecvența raportării

Regimul de confidențialitate

Semestrial

Prețuri excluzând impozitele

valoare

statutul observației

Acest nivel al prețurilor include doar componenta referitoare la energie și furnizare și componenta referitoare la rețea.

Semestrial

Prețuri excluzând TVA și alte impozite recuperabile

valoare

statutul observației

Acest nivel al prețurilor include componenta referitoare la energie și furnizare, componenta referitoare la rețea și impozitele, comisioanele, taxele și tarifele considerate a fi nerecuperabile pentru clienții noncasnici finali. Acest nivel al prețurilor pentru clienții casnici include componenta referitoare la energie și componenta referitoare la rețea, precum și impozitele, comisioanele, taxele și tarifele, dar exclude TVA.

Semestrial

Prețuri incluzând toate impozitele și TVA (recuperabile și nerecuperabile)

valoare

statutul observației

Acest nivel al prețurilor include componenta referitoare la energie și furnizare, componenta referitoare la rețea, precum și toate impozitele, comisioanele, taxele și tarifele recuperabile și nerecuperabile, inclusiv TVA.

Semestrial

Valorile sunt exprimate în monedă națională per gigajoule (puterea calorifică superioară).

Regimul de confidențialitate și statutul observației se fixează utilizând listele de coduri standard.

Tabelul 2: Defalcarea detaliată a prețurilor pe componente și subcomponente

Câmp

Observații

Frecvența raportării

Regimul de confidențialitate

Prețul aferent energiei și furnizării

valoare

statutul observației

Această componentă include prețul gazelor naturale plătit de către furnizor sau prețul gazelor naturale la punctul de intrare în sistemul de transport, inclusiv, dacă este cazul, următoarele costuri suportate de utilizatorul final: costurile de depozitare și costurile de vânzare a gazelor naturale către clienții finali.

Anual

Prețul de rețea

valoare

statutul observației

Prețul de rețea include următoarele costuri suportate de utilizatorul final: tarifele de transport și de distribuție, pierderile înregistrate în cursul transportului și distribuției, costurile de rețea, costurile serviciilor postvânzare, costurile de întreținere a sistemului și costurile aferente închirierii contoarelor și costurile de contorizare.

Anual

Taxa pe valoarea adăugată

valoare

statutul observației

Taxa pe valoarea adăugată, astfel cum este definită în Directiva 2006/112/CE a Consiliului (1).

Anual

Impozite aferente surselor de energie regenerabile

valoare

statutul observației

Impozite, comisioane, taxe sau tarife legate de promovarea surselor de energie regenerabile, a eficienței energetice și a cogenerării energiei termice și electrice.

Anual

Impozite aferente capacităților

valoare

statutul observației

Impozite, comisioane, taxe sau tarife referitoare la stocurile strategice, plățile pentru capacitate și securitatea energetică; impozitele pe distribuția gazelor naturale; costurile nerecuperabile și taxele pentru finanțarea autorităților de reglementare în domeniul energiei sau a operatorilor pieței și a operatorilor de sisteme.

Anual

Taxe de mediu

valoare

statutul observației

Impozite, comisioane, taxe sau tarife referitoare la calitatea aerului și pentru alte obiective de mediu; impozitele pe emisiile de CO2 sau de alte gaze cu efect de seră.

Anual

Alte impozite

valoare

statutul observației

Toate celelalte impozite, comisioane, taxe sau tarife care nu intră sub incidența niciuneia dintre cele patru categorii anterioare: acordarea de sprijin pentru termoficare; tarifele fiscale locale sau regionale; compensările insulare; comisioanele de concesiune aferente licențelor și comisioanele de ocupare a terenurilor și a proprietăților publice sau private de către rețele sau alte dispozitive.

Anual

Perioada de referință pentru toate componentele și toate subcomponentele este anuală

Valorile sunt exprimate în monedă națională per gigajoule (GJ), pe baza puterii calorifice superioare (PCS).

Regimul de confidențialitate și statutul observației se fixează utilizând listele de coduri standard.

Tabelul 3: Costuri de rețea

Câmp

Observații

Frecvența raportării

Regimul de confidențialitate

Costuri de transport

procent

statutul observației

Cota relativă medie a costurilor cu transportul pentru clienții casnici și cota relativă medie a costurilor cu transportul pentru clienții noncasnici finali, exprimată ca procent din totalul costurilor de rețea.

Anual

Costuri de distribuție

procent

statutul observației

Cota relativă medie a costurilor cu distribuția pentru clienții casnici și cota relativă medie a costurilor cu distribuția pentru clienții noncasnici finali, exprimată ca procent din totalul costurilor de rețea.

Anual

Perioada de referință pentru costurile de transport și de distribuție este anuală.

Valorile sunt exprimate în procente.

Regimul de confidențialitate și statutul observației se fixează utilizând listele de coduri standard.

Tabelul 4: Volumele de consum

Câmp

Observații

Frecvența raportării

Regimul de confidențialitate

Volumele de consum

procent

statutul observației

Ponderea relativă a gazelor naturale în fiecare tranșă de consum bazată pe volumul total la care se referă prețurile.

Anual

Perioada de referință pentru volumele de consum este anuală.

Valorile sunt exprimate în procente.

Regimul de confidențialitate și statutul observației se fixează utilizând listele de coduri standard.

(1)  Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, 11.12.2006, p. 1).

ANEXA II

Structura pentru transmiterea datelor statistice referitoare la prețul energiei electrice

Informațiile care trebuie incluse în fișierele transmise:

Informații generale

Câmp

Observații

Frecvența raportării

Țara

Numele țării raportoare

Semestrial

Organizația

Numele organizației raportoare

Semestrial

Persoana de contact

Numele persoanei care raportează

Semestrial

Adresa de e-mail

Adresa de e-mail a persoanei care raportează

Semestrial

Anul

Anul de referință pentru date (2017, 2018 etc.)

Semestrial

Semestrul

1 sau 2

Semestrial

Pentru fiecare tranșă de consum, trebuie transmise câmpurile din tabelele 1, 2 și 4.

Tranșele pentru consumatorii casnici sunt:

Tranșa DA (foarte mic): consum anual sub 1 000 kWh;

Tranșa DB (mic): consum anual de 1 000 kWh sau mai mult, dar sub 2 500 kWh;

Tranșa DC (mediu): consum anual de 2 500 kWh sau mai mult, dar sub 5 000 kWh;

Tranșa DD (mare): consum anual de 5 000 kWh sau mai mult, dar sub 15 000 kWh;

Tranșa DE (foarte mare): consum anual de 15 000 kWh sau mai mult.

Tranșele pentru consumatorii noncasnici sunt:

Tranșa IA: consum anual sub 20 MWh;

Tranșa IB: consum anual de 20 MWh sau mai mult, dar sub 500 MWh;

Tranșa IC: consum anual de 500 MWh sau mai mult, dar sub 2 000 MWh;

Tranșa ID: consum anual de 2 000 MWh sau mai mult, dar sub 20 000 MWh;

Tranșa IE: consum anual de 20 000 MWh sau mai mult, dar sub 70 000 MWh;

Tranșa IF: consum anual de 70 000 MWh sau mai mult, dar sub 150 000 MWh;

Tranșa IG: consum anual de 150 000 MWh sau mai mult.

Datele din tabelul 3 trebuie specificate ca medii care acoperă ansamblul tranșelor de consum.

Tabelul 1: Principalele niveluri ale prețurilor

Câmp

Observații

Frecvența raportării

Regimul de confidențialitate

Semestrial

Prețuri excluzând impozitele:

valoare

statutul observației

Acest nivel al prețurilor include doar componenta referitoare la energie și furnizare și componenta referitoare la rețea.

Semestrial

Prețuri excluzând TVA și alte impozite recuperabile

valoare

statutul observației

Acest nivel al prețurilor include componenta referitoare la energie și furnizare, componenta referitoare la rețea și impozitele, comisioanele, taxele și tarifele considerate a fi nerecuperabile pentru clienții noncasnici finali. Acest nivel al prețurilor pentru clienții casnici include componenta referitoare la energie și componenta referitoare la rețea, precum și impozitele, comisioanele, taxele și tarifele, dar exclude TVA.

Semestrial

Prețuri incluzând toate impozitele și TVA (recuperabile și nerecuperabile)

valoare

statutul observației

Acest nivel al prețurilor include componenta referitoare la energie și furnizare, componenta referitoare la rețea, precum și toate impozitele, comisioanele, taxele și tarifele recuperabile și nerecuperabile, inclusiv TVA.

Semestrial

Valorile sunt exprimate în monedă națională per kilowatt-oră.

Regimul de confidențialitate și statutul observației se fixează utilizând listele de coduri standard.

Tabelul 2: Defalcarea detaliată a prețurilor pe componente și subcomponente

Câmp

Observații

Frecvența raportării

Regimul de confidențialitate

Prețul aferent energiei și furnizării

valoare

statutul observației

Această componentă a prețului total se referă la energie și furnizare, excluzând impozitele.

Această componentă include următoarele costuri suportate de utilizatorii finali: generare, agregare, echilibrare energetică, costuri ale energiei furnizate, servicii pentru clienți, management postvânzare și alte costuri de furnizare.

Anual

Prețul de rețea

valoare

statutul observației

Această componentă a prețului total se referă la prețurile de rețea, excluzând impozitele.

Prețul de rețea include următoarele costuri suportate de utilizatorii finali: tarifele de transport și de distribuție, pierderile înregistrate în cursul transportului și distribuției, costurile de rețea, costurile serviciilor postvânzare, costurile de întreținere a sistemului și costurile cu închirierea contoarelor și costurile de contorizare.

Anual

Taxa pe valoarea adăugată

valoare

statutul observației

Taxa pe valoarea adăugată, astfel cum este definită în Directiva 2006/112/CE.

Anual

Impozite aferente surselor de energie regenerabile

valoare

statutul observației

Impozite, comisioane, taxe sau tarife legate de promovarea surselor de energie regenerabile, a eficienței energetice și a cogenerării energiei termice și electrice.

Anual

Impozite aferente capacităților

valoare

statutul observației

Impozite, comisioane, taxe sau tarife legate de plățile pentru capacitate, securitatea energetică și suficiența producției; impozite pe restructurarea industriei cărbunelui; impozite pe distribuția energiei electrice; costurile nerecuperabile și taxele pentru finanțarea autorităților de reglementare în domeniul energiei sau operatorilor pieței și operatorilor de sisteme.

Anual

Taxe de mediu

valoare

statutul observației

Impozite, comisioane, taxe sau tarife referitoare la calitatea aerului și pentru alte obiective de mediu; impozitele pe emisiile de CO2 sau de alte gaze cu efect de seră.

Anual

Impozite legate de sectorul nuclear

valoare

statutul observației

Impozite, comisioane, taxe sau tarife legate de sectorul nuclear, inclusiv de dezafectarea instalațiilor nucleare, inspecții și comisioane pentru instalații nucleare.

Anual

Alte impozite

valoare

statutul observației

Toate celelalte impozite, comisioane, taxe sau tarife care nu intră sub incidența niciuneia dintre cele cinci categorii anterioare: acordarea de sprijin pentru termoficare; tarifele fiscale locale sau regionale; compensările insulare; comisioanele de concesiune aferente licențelor și comisioanele de ocupare a terenurilor și a proprietăților publice sau private de către rețele sau alte dispozitive.

Anual

Perioada de referință pentru toate componentele și toate subcomponentele este anuală.

Valorile sunt exprimate în monedă națională per kilowatt-oră.

Regimul de confidențialitate și statutul observației se fixează utilizând listele de coduri standard.

Tabelul 3: Costuri de rețea

Câmp

Observații

Frecvența raportării

Regimul de confidențialitate

Costuri de transport

procent

statutul observației

Cota relativă medie a costurilor cu transportul pentru clienții casnici și cota relativă medie a costurilor cu transportul pentru clienții noncasnici finali, exprimată ca procent din totalul costurilor de rețea.

Anual

Costuri de distribuție

procent

statutul observației

Cota relativă medie a costurilor cu distribuția pentru clienții casnici și cota relativă medie a costurilor cu distribuția pentru clienții noncasnici finali, exprimată ca procent din totalul costurilor de rețea.

Anual

Perioada de referință pentru costurile de transport și de distribuție este anuală.

Valorile sunt exprimate în procente.

Regimul de confidențialitate și statutul observației se fixează utilizând listele de coduri standard.

Tabelul 4: Volumele de consum

Câmp

Observații

Frecvența raportării

Regimul de confidențialitate

Volumele de consum

procent

statutul observației

Ponderea relativă a energiei electrice în fiecare tranșă de consum bazată pe volumul total la care se referă prețurile.