|
15.11.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 298/1 |
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2017/2016 AL COMISIEI
din 29 august 2017
de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2195 al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul social european, în ceea ce privește definirea baremelor standard pentru costuri unitare și a sumelor forfetare pentru rambursarea cheltuielilor statelor membre de către Comisie
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul social european și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului (1), în special articolul 14 alineatul (1),
întrucât:
|
(1) |
În vederea simplificării utilizării Fondului social european (denumit în continuare „FSE”) și a reducerii sarcinii administrative a beneficiarilor, este oportun să se extindă domeniul de aplicare al baremelor standard pentru costurile unitare și a sumelor forfetare disponibile pentru rambursarea statelor membre. Baremele standard pentru costurile unitare și sumele forfetare pentru rambursarea statelor membre ar trebui să fie stabilite pe baza datelor prezentate de statele membre sau publicate de Eurostat și pe baza metodelor convenite de comun acord, inclusiv a metodelor prevăzute la articolul 67 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2) și la articolul 14 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 1304/2013. |
|
(2) |
Ținând cont de disparitățile semnificative existente între statele membre în ceea ce privește nivelul costurilor pentru un anumit tip de operațiune, definiția și sumele baremelor standard pentru costurile unitare și ale sumelor forfetare pot să difere în funcție de tipul de operațiune și de statul membru în cauză, pentru a reflecta caracteristicile specifice ale acestora. |
|
(3) |
Austria, Lituania, Polonia și România au prezentat metode pentru definirea baremelor standard pentru costurile unitare în vederea rambursării cheltuielilor de către Comisie, în timp ce Țările de Jos au prezentat o metodă de stabilire a unei sume forfetare. |
|
(4) |
Ca urmare a prezentării de către Republica Cehă, Malta, Italia și Slovacia a unor metode referitoare la tipuri de operațiuni care nu sunt încă reglementate de Regulamentul delegat (UE) 2015/2195, ar trebui să fie definite bareme standard suplimentare pentru costurile unitare în vederea rambursării cheltuielilor respectivelor state membre pentru aceste tipuri de operațiuni. |
|
(5) |
Baremele standard pentru costurile unitare pentru Suedia, prevăzute în prezent în Regulamentul delegat (UE) 2015/2195, cu excepția celor referitoare la indemnizațiile participanților, au fost modificate pe baza unei metode prezentate de Suedia. |
|
(6) |
Ținând seama de obiectivul extinderii posibilităților de care dispun statele membre pentru a solicita o rambursare din partea Comisiei pe baza baremelor standard pentru costurile unitare sau a sumelor forfetare, Comisia a definit costuri unitare și sume pentru fiecare stat membru, pe baza datelor publicate de Eurostat pentru operațiuni în domeniul educației. |
|
(7) |
Prin urmare, Regulamentul (UE) 2015/2195 ar trebui modificat în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexele I, III, V, VI, VII și IX la Regulamentul delegat (UE) 2015/2195 se înlocuiesc cu textul din anexa I la prezentul regulament.
Articolul 2
Textul din anexa II la prezentul regulament se adaugă la Regulamentul delegat (UE) 2015/2195 sub forma anexelor X-XIV.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 29 august 2017.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 470.
(2) Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 320)
ANEXA I
„ANEXA 1
Condiții de rambursare a cheltuielilor Suediei pe baza baremelor standard pentru costuri unitare
1. Definirea baremelor standard pentru costurile unitare
|
Tipul operațiunilor (1) |
Denumirea indicatorului |
Categoria costurilor |
Unitatea de măsură a indicatorului |
Sume |
|||||
|
Ore lucrate |
Toate categoriile de costuri, cu excepția salariilor pentru participanți. |
Numărul de ore lucrate (2) |
Categoria salarială (codul SSYK (3)) |
Regiune: Stockholm (SE 11) (cost unitar pe oră – sumă în SEK (4)) |
Toate regiunile, cu excepția regiunii Stockholm (SE 12-33) (cost unitar pe oră – sumă în SEK) |
|||
|
1 (912 – 913 -919 -921) |
321 |
328 |
|||||||
|
2 (414 – 415 – 421 – 422 -512 – 513 – 514 – 515 – 522 – 611 -612 -613 – 614 -826) |
360 |
356 |
|||||||
|
3 (331 – 348 – 411 – 412 – 413 – 419 – 711 – 712 – 713 – 714 – 721 – 722 – 723 – 724 – 731 – 732 – 734 – 741 – 742 – 743 – 811 – 812 – 813 – 814 – 815 – 816 – 817 – 821 – 822 – 823 -824 – 825 – 827 -828 -829 -831 – 832 – 833 – 834 – 914 – 915 – 931 – 932 – 933) |
416 |
395 |
|||||||
|
4 (223 – 232 – 233 – 234 – 235 – 243 – 249 – 313 – 322 – 323 – 324 – 332 – 342 – 343 – 344 – 345 – 346 – 347 – 511 – 011) |
473 |
438 |
|||||||
|
5 (213 – 221 – 231 – 241 – 244 – 245 – 246 – 247 – 248 – 311 – 312 – 315 – 321 – 341) |
587 |
512 |
|||||||
|
6 (211 – 212 – 214 – 222 – 242 – 314) |
776 |
724 |
|||||||
|
7 A (121) |
1 035 |
1 035 |
|||||||
|
7 B (111-123) |
1 121 |
875 |
|||||||
|
7 C (131-122) |
735 |
601 |
|||||||
|
Ore de participare la operațiune |
Salariul participantului |
Numărul de ore de participare (2) |
Regiune: Stockholm (SE 11) (cost unitar pe oră – sumă în SEK) |
Toate regiunile, cu excepția regiunii Stockholm (SE 12-33) (cost unitar pe oră – sumă în SEK) |
||||
|
229 |
234 |
||||||||
|
Ore lucrate |
Toate categoriile de costuri, cu excepția indemnizațiilor pentru participanți. |
Numărul de ore lucrate (2) |
Categorie profesională |
Regiune: Stockholm (SE 11) (cost unitar pe oră – sumă în SEK) |
Toate regiunile, cu excepția regiunii Stockholm (SE 12-33) (cost unitar pe oră – sumă în SEK) |
|||
|
Șef de proiect pentru operațiunile în cazul cărora totalul cheltuielilor eligibile, astfel cum se precizează în documentul care stabilește condițiile acordării sprijinului, este de peste 20 de milioane SEK |
535 |
435 |
|||||||
|
Șef de proiect pentru operațiunile în cazul cărora totalul cheltuielilor eligibile, astfel cum se precizează în documentul care stabilește condițiile acordării sprijinului, este mai mic sau egal cu 20 de milioane SEK/adjunct de șef de proiect pentru operațiunile în cazul cărora totalul cheltuielilor eligibile, astfel cum se precizează în documentul care stabilește condițiile acordării sprijinului, este de peste 20 de milioane SEK |
478 |
405 |
|||||||
|
Colaborator în cadrul proiectului |
331 |
300 |
|||||||
|
Economist în cadrul proiectului |
427 |
363 |
|||||||
|
Administrator |
297 |
270 |
|||||||
|
Ore de participare la operațiune |
Indemnizația participantului |
Numărul de ore de participare (2) |
Asistență financiară (cost unitar pe oră) |
|||||
|
Vârstă |
(SEK) |
||||||||
|
18-24 de ani |
32 |
||||||||
|
25-29 de ani |
40 |
||||||||
|
30-64 de ani |
46 |
||||||||
|
|
|||||||||
|
Subvenție pentru activitate și primă de dezvoltare (cost unitar pe oră) |
|||||||||
|
Vârstă |
(SEK) |
||||||||
|
15-19 de ani |
17 |
||||||||
|
20-24 de ani |
33 |
||||||||
|
25-29 de ani |
51 |
||||||||
|
30-44 de ani |
55 |
||||||||
|
45-69 de ani |
68 |
||||||||
|
|
|||||||||
|
Prestație de securitate socială și de boală (cost unitar pe oră) |
|||||||||
|
Vârstă |
(SEK) |
||||||||
|
19-29 de ani (prestație de securitate socială) |
51 |
||||||||
|
30-64 de ani (prestație de boală) |
58 |
||||||||
|
|
|||||||||
|
Prestație de boală, prestație de readaptare, prestație în caz de accident la locul de muncă sau de boală profesională (cost unitar pe oră) |
|||||||||
|
Vârstă |
(SEK) |
||||||||
|
– 19 ani |
48 |
||||||||
|
20-64 de ani |
68 |
||||||||
2. Ajustarea sumelor
Costurile unitare din tabel se aplică orelor lucrate sau orelor de participare în 2015. Cu excepția costurilor unitare referitoare la indemnizațiile participanților (menționate la punctul 4 din tabel), care nu vor fi ajustate, aceste valori vor fi majorate automat cu 2 %, pe data de 1 ianuarie a fiecărui an, începând din 2016 până în 2023.
„ANEXA III
Condiții de rambursare a cheltuielilor Republicii Cehe pe baza baremelor standard pentru costurile unitare
1. Definirea baremelor standard pentru costuri unitare
|
Tipul operațiunilor |
Denumirea indicatorului |
Categoria costurilor (5) |
Unitatea de măsură a indicatorului |
Sume (în moneda națională CZK) |
||||||||||||||||||||
|
Loc nou creat într-un nou centru de îngrijire a copiilor |
|
Număr de locuri nou create într-un nou centru de îngrijire a copiilor (6) |
20 053 inclusiv TVA sau 16 992 fără TVA |
||||||||||||||||||||
|
Loc transformat într-un „grup de copii” (7) |
|
Număr de locuri transformate într-un „grup de copii” (8) |
9 518 inclusiv TVA sau 8 279 fără TVA |
||||||||||||||||||||
|
Gradul de ocupare pe loc într-un centru de îngrijire a copiilor |
|
Gradul de ocupare (9) |
628 (10) |
||||||||||||||||||||
|
Obținerea unei calificări în calitate de îngrijitor într-un centru de îngrijire a copiilor |
|
Numărul de persoane care obțin un certificat de calificare profesională în calitate de îngrijitor într-un centru de îngrijire a copiilor |
14 178 |
||||||||||||||||||||
|
Gradul de ocupare pe loc într-un centru de îngrijire a copiilor |
|
Gradul de ocupare (9). |
56 (10) |
||||||||||||||||||||
|
O oră (60 de minute) de participare a unui angajat la un curs de formare extern privind tehnologiile generale ale informației (IT) |
Toate costurile eligibile, inclusiv:
|
Numărul de ore efectuate per angajat. |
324 |
||||||||||||||||||||
|
O oră (60 de minute) de participare a unui angajat la un curs de formare extern privind competențe non-tehnice și manageriale |
Toate costurile eligibile, inclusiv:
|
Numărul de ore efectuate per angajat. |
593 |
||||||||||||||||||||
|
O perioadă (45 de minute) de participare a unui angajat la cursuri externe de limbi străine |
Toate costurile eligibile, inclusiv:
|
Numărul de perioade efectuate per angajat. |
173 |
||||||||||||||||||||
|
O oră (60 de minute) de participare a unui angajat la un curs de formare privind instrumente informatice specializate |
Toate costurile eligibile, inclusiv:
|
Numărul de ore efectuate per angajat. |
609 |
||||||||||||||||||||
|
O oră (60 de minute) de participare a unui angajat la un curs de formare extern în domeniul contabilității, economiei și dreptului |
Toate costurile eligibile, inclusiv:
|
Numărul de ore efectuate per angajat. |
436 |
||||||||||||||||||||
|
O oră (60 de minute) de participare a unui angajat la un curs extern de formare tehnică și altă formare profesională |
Toate costurile eligibile, inclusiv:
|
Numărul de ore efectuate per angajat. |
252 |
||||||||||||||||||||
|
O oră (60 de minute) de participare a unui angajat la un curs de formare oferit de un formator intern în oricare dintre următoarele domenii:
|
Toate costurile eligibile, inclusiv:
|
Numărul de ore efectuate per angajat. |
144 |
||||||||||||||||||||
|
0,1 echivalent normă întreagă (ENI) pentru un psiholog școlar și/sau pedagog specializat pe lună |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul |
Număr de 0,1 ENI pe lună |
5 607 |
||||||||||||||||||||
|
0,1 ENI pentru un asistent școlar și/sau un pedagog social pe lună. |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul |
Număr de 0,1 ENI pe lună |
Asistent școlar: 3 502 Pedagog social: 4 695 |
||||||||||||||||||||
|
0,1 ENI pentru o dădacă pe lună |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul. |
Număr de 0,1 ENI pe lună |
3 227 |
||||||||||||||||||||
|
Furnizarea unui modul format din 16 lecții de activități extrașcolare, cu o durată de 90 de minute per lecție, acordate unui grup alcătuit din cel puțin 6 copii/elevi, dintre care 2 sunt expuși riscului de eșec școlar |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul. |
Numărul de module formate din 16 lecții cu o durată de 90 de minute per lecție, acordate unui grup alcătuit din cel puțin 6 copii/elevi, dintre care 2 sunt expuși riscului de eșec școlar, care au fost absolvite |
17 277 |
||||||||||||||||||||
|
Furnizarea unui modul format din 16 ore de instruire unui grup alcătuit din cel puțin 3 elevi înregistrați expuși riscului de eșec școlar |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul. |
Numărul de module formate din 16 ore de instruire furnizate unui grup alcătuit din cel puțin 3 elevi înregistrați expuși riscului de eșec școlar, care au fost absolvite |
8 523 |
||||||||||||||||||||
|
Ore de formare profesională oferite pedagogilor |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe ale furnizării de formare; |
Numărul de ore de formare absolvite per pedagog |
|
||||||||||||||||||||
|
Reuniune tematică cu minimum opt părinți, cu o durată minimă de două ore (120 de minute). |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul. |
Număr de reuniuni tematice cu minimum opt părinți, cu o durată minimă de două ore (120 de minute). |
3 676 |
||||||||||||||||||||
|
Modul format din 30 de ore de tutorat/îndrumare extern(ă) pentru un grup format din 3 până la 8 pedagogi. |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul. |
Numărul de module absolvite formate din 30 de ore de tutorat/îndrumare acordate unui grup format din între 3 și 8 pedagogi. |
29 698 |
||||||||||||||||||||
|
Ciclu de formare de 15 ore de observare structurată la locul de muncă de către un pedagog |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul. |
Numărul de cicluri de formare absolvite de 15 ore per pedagog în cadrul unei vizite structurate a unui alt pedagog într-o altă școală. |
4 246 |
||||||||||||||||||||
|
Ciclu de 10 ore de formare prin intermediul cooperării reciproce, implicând un grup format din cel puțin 3 pedagogi |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul. |
Numărul de cicluri de formare absolvite de 10 ore, care implică un grup format din cel puțin 3 pedagogi. |
8 068 |
||||||||||||||||||||
|
Lecție în comun (12) de 2,75 ore |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul. |
Numărul de lecții în comun efectuate |
778 |
||||||||||||||||||||
|
Ciclu de 19 ore de cooperare și învățare reciprocă, care implică un expert și 2 pedagogi. |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul. |
Numărul de cicluri absolvite de 19 ore, care implică un expert și 2 pedagogi. |
5 377 |
||||||||||||||||||||
|
0,1 ENI lucrate pe lună de către un consilier pe probleme de carieră și/sau un coordonator de cooperare între școli și angajatori. |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul |
Număr de 0,1 ENI lucrate pe lună |
4 942 |
||||||||||||||||||||
|
Ciclu de formare de 8,5 ore implicând observarea structurată la locul de muncă de către un pedagog și un mentor. |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul |
Număr de cicluri de formare absolvite de 8,5 ore per pedagog per vizită structurată într-o instituție/companie/structură. |
2 395 |
||||||||||||||||||||
|
Ciclu de 3,75 ore de formare care implică un pedagog și un expert/tehnician TIC. |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul |
Număr de cicluri de formare de 3,75 ore absolvite care implică un pedagog și un expert/tehnician TIC. |
1 050 |
2. Ajustarea sumelor.
Rata pentru costurile unitare 6-11 poate fi ajustată prin înlocuirea ratei salariului minim inițial în metoda de calcul care constă din salariul minim, costul pentru furnizarea de cursuri de formare și costurile indirecte.
Rata costului unitar 12 poate fi ajustată prin înlocuirea costurilor directe cu personalul inițiale, inclusiv contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate și/sau salariile participanților, inclusiv contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate în metoda de calcul care constă din costurile directe cu personalul, inclusiv contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate și/sau salariile participanților, inclusiv contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate.
Rata pentru costurile unitare 13-17 și 19-27 poate fi ajustată prin înlocuirea costurilor directe cu personalul inițiale, inclusiv contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate, în metoda de calcul care constă din costurile directe cu personalul, inclusiv contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate, la care se adaugă costurile indirecte.
Rata pentru costul unitar 18 poate fi ajustată prin înlocuirea salariilor participanților, inclusiv contribuțiile la asigurări sociale și de sănătate în metoda de calcul care constă din costurile pentru furnizarea de formare plus salariile participanților, inclusiv contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate, la care se adaugă costurile indirecte.
Ajustările se vor baza pe date actualizate după cum urmează:
|
pentru salariul minim, modificările aduse salariului minim, astfel cum au fost stabilite prin Decretul guvernului nr. 567/2006 Coll; |
|
pentru contribuțiile de asigurări sociale, modificările aduse contribuțiilor angajatorilor la asigurări sociale, definite în Legea nr. 589/1992 Coll., privind asigurările sociale și |
|
pentru contribuțiile de sănătate, modificările aduse contribuțiilor angajatorilor la asigurări sociale, definite în Legea nr. 592/1992 Coll., privind primele de asigurări sociale. |
Pentru salariile medii în vederea stabilirii salariilor/costurilor cu personalul, modificările aduse celor mai recente date publicate anual pentru categoriile relevante ale sistemului de informare privind veniturile medii (www.ISPV.cz).
„ANEXA V
Condiții de rambursare a cheltuielilor Maltei pe baza baremelor standard pentru costuri unitare
1. Definirea baremelor standard pentru costuri unitare
|
Tipul operațiunilor |
Denumirea indicatorului |
Categoria costurilor |
Unitatea de măsură a indicatorului |
Sume (în EUR) |
||||||||
|
Ajutor pentru ocuparea forței de muncă plătit pe săptămână lucrătorilor care sunt defavorizați, extrem de defavorizați sau cu handicap (13). |
Toate costurile cu privire la subvențiile pentru angajare. |
Numărul de săptămâni în situație de angajare per angajat. |
|
||||||||
|
Participarea la o oră de formare externă acreditată sau neacreditată |
Costuri directe aferente furnizării de formare externă |
Număr de ore efectuate per participant |
25 |
||||||||
|
Furnizarea unei formări interne acreditate sau neacreditate cu durata de o oră. |
Costuri salariale pentru formatorul intern. |
Număr de ore de formare efectuate per formator |
4,90 |
||||||||
|
Participarea la o oră de formare internă sau externă acreditată sau neacreditată. |
Costuri salariale pentru participant. |
Număr de ore efectuate per participant. |
4,90 |
2. Ajustarea sumelor
Costul unitar 1 poate fi ajustat prin înlocuirea salariului minim inițial și/sau a primelor legale și/sau a indemnizațiilor săptămânale și/sau a contribuțiilor de asigurări sociale în metoda de calcul care constă din cea mai scăzută rată săptămânală a salariului minim la nivel național într-un anumit an, prima legală, indemnizațiile săptămânale și contribuțiile de asigurări sociale și împărțirea acestui rezultat la 2.
Costul unitar 2 poate fi ajustat prin aplicarea ratei anuale a inflației la ratele respective. Începând din 2017, pentru un an N dat, acest lucru poate fi făcut prin aplicarea ratei inflației pentru anul N-1, publicată de Oficiul Național de Statistică din Malta la adresa: https://nso.gov.mt/en/nso/Selected_Indicators/Retail_Price_Index/Pages/Index-of-Inflation.aspx
Costurile unitare 3-4 pot fi ajustate prin înlocuirea salariul minim inițial la nivel național pentru persoanele în vârstă de minimum 18 ani și/sau a primelor legale și/sau a indemnizațiilor săptămânale și/sau a contribuțiilor de asigurări sociale în metoda de calcul care constă din tariful orar corespunzător salariului minim la nivel național pentru persoanele în vârstă de minimum 18 ani pentru un anumit an, primele legale, indemnizațiile săptămânale și contribuțiile de asigurări sociale.
Ajustările se vor baza pe date actualizate după cum urmează:
|
Salariul minim la nivel național este specificat în legislația subsidiară națională 452.71 („National Minimum Wage Standing Order”, Ordonanță privind salariul minim la nivel național) |
|
Primele legale, indemnizațiile săptămânale și contribuțiile de asigurări sociale prevăzute în capitolul 452 din legislația malteză referitoare la ocuparea forței de muncă și la relațiile industriale. |
„ „ ANEXA VI
Condiții de rambursare a cheltuielilor Italiei pe baza baremelor standard pentru costurile unitare
1. Definirea baremelor standard pentru costuri unitare
|
Tipul operațiunilor |
Denumirea indicatorului |
Categoria costurilor |
Unitatea de măsură a indicatorului |
Sume (în EUR) |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Tarif orar pentru sprijinul de orientare de nivelul 1 |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul. |
Număr de ore în care s-a furnizat sprijin de orientare de nivelul 1. |
34,00 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Tarif orar pentru sprijinul de orientare specializat sau de nivelul 2 |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul. |
Număr de ore în care s-a furnizat sprijin de orientare specializat sau de nivelul 2 |
35,50 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul, dar excluzând orice indemnizație plătită participanților. |
Număr de ore per curs de formare, defalcat în funcție de tipul de curs și de numărul de ore per student. |
TIP DE CURS |
TARIF ORAR PER CURS |
TARIF ORAR PER ELEV |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
C |
73,13 |
0,80 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
B |
117,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
A |
146,25 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Noi contracte de muncă, ca urmare a consilierii profesionale |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul |
Numărul de noi contracte de muncă, defalcat în funcție de tipul de contract și clasa de profil (de la scăzut la foarte ridicat) (20) |
Clasa de profil |
SCĂZUT |
MEDIU |
RIDICAT |
FOARTE RIDICAT |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Contract cu durată nedeterminată și contract de ucenicie de nivelul 1 și 3 |
1 500 |
2 000 |
2 500 |
3 000 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
ucenicii de nivelul 2, contract cu durată determinată și contract temporar ≥ 12 luni |
1 000 |
1 300 |
1 600 |
2 000 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
contract cu durată determinată și contract temporar 6-12 luni |
600 |
800 |
1 000 |
1 200 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Noi stagii regionale/interregionale/transnaționale |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul pentru furnizarea de formare. |
Numărul de stagii, defalcat în funcție de clasa de profil. |
|
SCĂZUT |
MEDIU |
RIDICAT |
FOARTE RIDICAT |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
REGIONAL/INTERREGIONAL/TRANSNAȚIONAL |
200 |
300 |
400 |
500 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Stagii în cadrul mobilității interregionale |
Pentru mobilitatea interregională: toate costurile eligibile, inclusiv cheltuielile de deplasare, de cazare și masă, dar excluzând indemnizațiile participanților |
Numărul de stagii, defalcat în funcție de locație și, pentru mobilitatea interregională, de durata stagiului. |
Mobilitatea interregională în conformitate cu tarifele stabilite la punctul 3.4. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Stagii în cadrul mobilității transnaționale |
Pentru mobilitatea transnațională: toate costurile eligibile. |
Mobilitatea transnațională în conformitate cu tarifele stabilite la punctul 3.5. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
modul de 30 de ore de formare generală pregătitoare pentru accesul la funcția publică |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul, cu excepția indemnizațiilor și asigurărilor. |
Numărul de participanți care au absolvit modulul de 30 de ore de formare. |
90 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Tariful orar al sprijinului pentru desfășurarea de activități independente și de autoantreprenoriat (24) |
Toate costurile eligibile, inclusiv costurile directe cu personalul, dar excluzând orice indemnizație. |
Numărul de ore de sprijin oferite participanților. |
40 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
Toate costurile eligibile (subvenție unică pentru cheltuielile de deplasare, de cazare și de masă, precum și o indemnizație de interviu), excluzând orice indemnizații suplimentare pentru persoanele defavorizate și orice indemnizații de deplasare, de cazare sau de masă în cadrul mobilității interregionale oferite de angajator. |
Numărul de contracte de muncă sau de interviuri pentru obținerea unui loc de muncă, defalcat în funcție de locație |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Luni petrecute lucrând la doctorat. |
Toate costurile eligibile pentru participant (salariu și contribuțiile sociale aferente) și instituția care oferă doctoratul (costuri directe și indirecte). |
Numărul de luni în care a lucrat la doctorat, în funcție de locație în Italia sau în străinătate.. |
Fără o perioadă petrecută în străinătate: 1 927,63 pe lună Cu o perioadă petrecută în străinătate: 2 891,45 pe lună |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Participanții obțin un certificat de formare pentru adulți |
Toate categoriile de costuri |
Numărul participanților care obțin un certificat de formare pentru adulți, defalcat în funcție de lungimea modulului și de sprijinul specific suplimentar (27). |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Participanții obțin un certificat în inițiative legate de „Cetățenie și statul de drept”. |
Toate categoriile de costuri |
Numărul participanților care obțin un certificat legat de „Cetățenie și statul de drept”, defalcat în funcție de lungimea modulului, de sprijinul specific suplimentar și de indemnizația de hrană. |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Participanții obțin un certificat de formare în sală de curs |
Toate categoriile de costuri |
Numărul participanților care obțin un certificat de formare în sală de curs, defalcat în funcție de lungimea modulului, de sprijinul specific suplimentar și de indemnizația de hrană. |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Participanții obțin un certificat în formare lingvistică în contextul mobilității transnaționale. |
Toate categoriile de costuri, cu excepția costurilor de deplasare și de cazare pentru persoanele care-i însoțesc pe participanți. |
Numărul participanților care obțin un certificat de formare lingvistică în contextul mobilității transnaționale, defalcat în funcție de lungimea modulului, de țară, de durata șederii și de distanța parcursă. |
La aceste sume care se acordă fiecărui participant poate fi adăugată o sumă zilnică pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, defalcată în funcție de țară, astfel cum se prevede la punctul 3.8 de mai jos, precum și următoarele sume pentru cheltuielile de transport: |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Km |
Număr |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
100-499 500-1 999 2 000 -2 999 3 000 -3 999 4 000 -7 999 8 000 -19 999 |
· · · · · · |
180 275 360 530 820 1 100 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Participanții obțin un certificat de stagiu, cu sau fără mobilitate transnațională. |
Toate categoriile de costuri, cu excepția celor de deplasare și de cazare pentru persoanele care-i însoțesc pe participanți. |
Numărul participanților care obțin un certificat de stagiu, cu sau fără mobilitate transnațională, defalcat în funcție de lungimea modulului și, acolo unde se include mobilitatea transnațională, țara, durata șederii și distanța parcursă. |
Pentru stagiile cu mobilitate transnațională, la aceste sume care se acordă fiecărui participant poate fi adăugată o sumă zilnică pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, defalcată în funcție de țară, astfel cum se prevede la punctul 3.8 de mai jos, precum și o următoarele sume pentru cheltuielile de transport: |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Km |
Număr |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
100-499 500-1 999 2 000 -2 999 3 000 -3 999 4 000 -7 999 8 000 -19 999 |
· · · · · · |
180 275 360 530 820 1 100 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Persoanele care-i însoțesc pe participanți. |
Cheltuieli de deplasare și de cazare |
Numărul persoanelor care-i însoțesc pe participanți. |
Costuri de cazare per participant, defalcate în funcție de țară, astfel cum se prevede la punctul 3.8 de mai jos, precum și următoarele sume pentru cheltuielile de transport: |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Km |
Număr |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
100 -499 500 -1 999 2 000 -2 999 3 000 -3 999 4 000 -7 999 8 000 -19 999 |
· · · · · · |
180 275 360 530 820 1 100 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. Ajustarea sumelor
|
(a) |
În ceea ce privește baremele standard pentru costurile unitare 1-9, sumele pot fi ajustate în cazul în care indicele FOI (indicele prețurilor de consum pentru gospodăriile muncitorilor și ale persoanelor care lucrează în birouri, cu excepția produselor din tutun) indică o reevaluare monetară mai mare sau egală cu 5 %. În special, într-un an y dat, ajustarea se face dacă într-o perioadă y+t, diferența dintre coeficienții de referință indicați de indicele FOI pentru astfel de ani este mai mare sau egală cu 5 %. Anul de referință aplicat, pe baza căruia au fost ajustate sumele, este 2014. În cazul în care această rată este mai mare sau egală cu 5 %, fiecare cost unitar poate fi ajustat în consecință. |
|
(b) |
În ceea ce privește baremul standard pentru costurile unitare 10, rata poate fi ajustată prin înlocuirea bursei lunare și/sau a contribuțiilor de asigurări sociale în metoda de calcul care constă din bursa lunară plus contribuțiile de asigurări sociale, la care se adaugă o sumă pentru toate celelalte costuri. Pentru informații actualizate, pot fi consultate modificările aduse Decretului ministerial din 18.6.2008 (care definește suma totală anuală brută a burselor de doctorat) și ajustarea bianuală a ratei contribuțiilor de asigurare socială (circulara nr. 13 din 29.1.2016 a directorului general al INPS, Institutul național pentru securitate socială). |
|
(c) |
În ceea ce privește baremele standard pentru costurile unitare 11-15, care se bazează pe media istorică a numărului de certificate acordate (rezultatul mediu istoric) pentru fiecare modul, rata poate fi ajustată la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar (31/12), după ce autoritatea de management face o evaluare a punerii în aplicare a operațiunilor legate de fiecare cost unitar în parte. În cazul în care respectiva evaluare indică o divergență în ceea ce privește numărul mediu de certificate eliberate per modul pentru fiecare tip de formare, în comparație cu numărul mediu luat ca bază pentru calculul costurilor unitare existente, se calculează un nou cost unitar, conform următoarei formule: CUnou = CUvechi + Variația unde Variația = CUvechi – (CUvechi * Rezultatulnou / Rezultatulvechi) |
3.1 Costuri de deplasare interregională (în EUR)
|
Regiunea de origine |
Cheltuieli de deplasare |
||||||||||||||||||||
|
Regiunea de destinație |
|||||||||||||||||||||
|
Valle d'Aosta |
PA Bolzano |
PA Trento |
Liguria |
Piemonte |
Lombardia |
Veneto |
Friuli Venezia Giulia |
Emilia-Romagna |
Toscana |
Marche |
Abruzzo |
Umbria |
Lazio |
Campania |
Molise |
Basilicata |
Puglia |
Calabria |
Sicilia |
Sardinia |
|
|
Abruzzo |
269,30 |
211,17 |
198,50 |
148,63 |
231,83 |
232,74 |
201,95 |
226,34 |
167,99 |
68,60 |
58,98 |
0,00 |
23,32 |
25,81 |
125,43 |
45,79 |
83,99 |
93,05 |
164,82 |
165,16 |
182,46 |
|
Basilicata |
271,11 |
236,02 |
227,31 |
236,81 |
294,55 |
239,98 |
259,23 |
264,89 |
201,50 |
176,59 |
97,35 |
83,99 |
142,75 |
67,92 |
33,96 |
31,24 |
0,00 |
55,47 |
71,43 |
114,33 |
224,18 |
|
Calabria |
369,32 |
285,04 |
273,72 |
242,02 |
351,32 |
340,51 |
304,28 |
304,39 |
270,32 |
238,63 |
243,15 |
164,82 |
178,18 |
139,01 |
90,33 |
85,58 |
71,43 |
69,05 |
0,00 |
75,62 |
280,55 |
|
Campania |
253,00 |
271,68 |
259,06 |
113,20 |
246,78 |
221,87 |
165,84 |
302,24 |
178,86 |
160,74 |
169,86 |
125,43 |
151,01 |
99,62 |
0,00 |
21,28 |
33,96 |
89,20 |
90,33 |
113,20 |
190,22 |
|
Emilia-Romagna |
146,48 |
81,50 |
74,71 |
38,26 |
129,05 |
92,82 |
63,39 |
55,47 |
0,00 |
54,34 |
62,26 |
167,99 |
52,07 |
131,31 |
178,86 |
160,52 |
201,50 |
140,37 |
270,32 |
292,06 |
188,94 |
|
Friuli Venezia Giulia |
129,05 |
103,24 |
82,30 |
120,22 |
175,52 |
99,62 |
37,36 |
0,00 |
55,47 |
70,18 |
163,01 |
226,34 |
162,50 |
113,20 |
302,24 |
218,87 |
264,89 |
241,12 |
304,39 |
325,00 |
279,13 |
|
Lazio |
230,31 |
172,06 |
160,74 |
129,05 |
210,55 |
201,50 |
165,27 |
113,20 |
131,31 |
99,62 |
70,18 |
25,81 |
54,34 |
0,00 |
99,62 |
29,21 |
67,92 |
113,20 |
139,01 |
138,10 |
156,65 |
|
Liguria |
53,66 |
113,94 |
105,11 |
0,00 |
36,22 |
49,81 |
106,41 |
120,22 |
38,26 |
67,47 |
118,07 |
148,63 |
75,50 |
129,05 |
113,20 |
152,03 |
236,81 |
250,17 |
242,02 |
231,61 |
224,15 |
|
Lombardia |
59,37 |
97,35 |
76,47 |
49,81 |
67,92 |
0,00 |
69,05 |
99,62 |
92,82 |
113,20 |
108,67 |
232,74 |
84,90 |
201,50 |
221,87 |
223,91 |
239,98 |
179,99 |
340,51 |
335,07 |
179,51 |
|
Marche |
200,25 |
84,90 |
76,98 |
118,07 |
119,99 |
108,67 |
70,18 |
163,01 |
62,26 |
108,11 |
0,00 |
58,98 |
43,92 |
70,18 |
169,86 |
75,96 |
97,35 |
107,54 |
243,15 |
216,21 |
251,20 |
|
Molise |
259,51 |
196,06 |
194,31 |
152,03 |
232,97 |
223,91 |
194,48 |
218,87 |
160,52 |
126,56 |
75,96 |
45,79 |
106,75 |
29,21 |
21,28 |
0,00 |
31,24 |
70,30 |
85,58 |
140,48 |
185,85 |
|
PA Bolzano |
118,58 |
0,00 |
36,22 |
113,94 |
151,35 |
97,35 |
96,22 |
103,24 |
81,50 |
110,94 |
84,90 |
67,92 |
127,01 |
172,06 |
271,68 |
196,06 |
236,02 |
138,10 |
285,04 |
310,17 |
273,47 |
|
PA Trento |
112,24 |
36,22 |
0,00 |
105,11 |
147,22 |
76,47 |
19,02 |
82,30 |
74,71 |
99,62 |
76,98 |
198,50 |
120,44 |
160,74 |
259,06 |
194,31 |
227,31 |
132,44 |
273,72 |
308,24 |
247,26 |
|
Piemonte |
17,43 |
151,35 |
147,22 |
36,22 |
0,00 |
67,92 |
103,01 |
175,52 |
129,05 |
147,16 |
119,99 |
231,83 |
181,74 |
210,55 |
246,78 |
232,97 |
294,55 |
191,31 |
351,32 |
273,60 |
187,92 |
|
Puglia |
275,59 |
138,10 |
132,44 |
250,17 |
191,31 |
179,99 |
164,71 |
241,12 |
140,37 |
212,82 |
107,54 |
93,05 |
156,78 |
113,20 |
89,20 |
70,30 |
55,47 |
0,00 |
69,05 |
147,61 |
279,42 |
|
Sardinia |
205,36 |
273,47 |
247,26 |
224,15 |
187,92 |
179,51 |
248,56 |
279,13 |
188,94 |
189,41 |
251,20 |
182,46 |
210,98 |
156,65 |
190,22 |
185,85 |
224,18 |
279,42 |
280,55 |
185,82 |
0,00 |
|
Sicilia |
350,35 |
310,17 |
308,24 |
231,61 |
273,60 |
335,07 |
303,38 |
325,00 |
292,06 |
273,94 |
216,21 |
165,16 |
189,50 |
138,10 |
113,20 |
140,48 |
114,33 |
147,61 |
75,62 |
0,00 |
185,82 |
|
Toscana |
169,12 |
110,94 |
99,62 |
67,47 |
147,16 |
113,20 |
95,09 |
70,18 |
54,34 |
0,00 |
108,11 |
68,60 |
36,22 |
99,62 |
160,74 |
126,56 |
176,59 |
212,82 |
238,63 |
273,94 |
189,41 |
|
Umbria |
199,18 |
127,01 |
120,44 |
75,50 |
181,74 |
84,90 |
125,14 |
162,50 |
52,07 |
36,22 |
43,92 |
23,32 |
0,00 |
54,34 |
151,01 |
106,75 |
142,75 |
156,78 |
178,18 |
189,50 |
210,98 |
|
Valle d'Aosta |
0,00 |
118,58 |
112,24 |
53,66 |
17,43 |
59,37 |
155,03 |
129,05 |
146,48 |
169,12 |
200,25 |
269,30 |
199,18 |
230,31 |
253,00 |
259,51 |
271,11 |
275,59 |
369,32 |
350,35 |
205,36 |
|
Veneto |
155,03 |
96,22 |
19,02 |
106,41 |
103,01 |
69,05 |
0,00 |
37,36 |
63,39 |
95,09 |
70,18 |
201,95 |
125,14 |
165,27 |
165,84 |
194,48 |
259,23 |
164,71 |
304,28 |
303,38 |
248,56 |
3.2 Costuri de cazare interregională (pentru mai mult de 600 de ore) (în EUR)
|
Regiunea de origine |
Costuri de cazare |
||||||||||||||||||||
|
Regiunea de destinație |
|||||||||||||||||||||
|
Valle d'Aosta |
PA Bolzano |
PA Trento |
Liguria |
Piemonte |
Lombardia |
Veneto |
Friuli Venezia Giulia |
Emilia-Romagna |
Toscana |
Marche |
Abruzzo |
Umbria |
Lazio |
Campania |
Molise |
Basilicata |
Puglia |
Calabria |
Sicilia |
Sardinia |
|
|
Abruzzo |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Basilicata |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Calabria |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Campania |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Emilia-Romagna |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Friuli Venezia Giulia |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Lazio |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Liguria |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Lombardia |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Marche |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Molise |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
PA Bolzano |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
PA Trento |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Piemonte |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Puglia |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Sardinia |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Sicilia |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Toscana |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Umbria |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Valle d'Aosta |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
|
Veneto |
803,84 |
1 153,94 |
788,70 |
741,25 |
695,62 |
1 229,98 |
700,07 |
703,65 |
967,41 |
1 227,68 |
601,19 |
578,51 |
628,23 |
1 229,68 |
930,19 |
519,08 |
684,62 |
607,95 |
575,50 |
988,35 |
600,62 |
3.3 Cheltuieli de ședere interregională (pentru mai mult de 600 de ore) (în EUR)
|
Regiunea de origine |
Cheltuieli pentru masă |
||||||||||||||||||||
|
Regiunea de destinație |
|||||||||||||||||||||
|
Valle d'Aosta |
PA Bolzano |
PA Trento |
Liguria |
Piemonte |
Lombardia |
Veneto |
Friuli Venezia Giulia |
Emilia-Romagna |
Toscana |
Marche |
Abruzzo |
Umbria |
Lazio |
Campania |
Molise |
Basilicata |
Puglia |
Calabria |
Sicilia |
Sardinia |
|
|
Abruzzo |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Basilicata |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Calabria |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Campania |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Emilia- Romagna |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Friuli Venezia Giulia |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Lazio |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Liguria |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Lombardia |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Marche |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Molise |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
PA Bolzano |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
PA Trento |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Piemonte |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Puglia |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Sardinia |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Sicilia |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Toscana |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Umbria |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Valle d'Aosta |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
|
Veneto |
482,30 |
252,45 |
320,93 |
407,41 |
521,52 |
502,26 |
416,04 |
616,19 |
514,94 |
200,21 |
480,95 |
433,27 |
641,87 |
596,60 |
298,90 |
638,86 |
205,47 |
440,97 |
487,71 |
359,11 |
256,27 |
3.4 Indemnizații pentru stagii interregionale (în EUR)
|
Numărul de ore de formare |
Abruzzo |
Basilicata |
Calabria |
Campania |
Emilia Romagna |
Friuli Venezia Giulia |
Lazio |
Liguria |
Lombardia |
Marche |
Molise |
PA Bolzano |
PA Trento |
Piemonte |
Puglia |
Sardinia |
Sicilia |
Toscana |
Umbria |
Valle d'Aosta |
Veneto |
||
|
Regiunea în care are loc formarea |
Valle d'Aosta |
160 |
611,70 |
613,51 |
711,72 |
595,40 |
488,88 |
471,45 |
572,71 |
396,06 |
401,77 |
542,65 |
601,91 |
460,98 |
454,64 |
359,83 |
617,99 |
547,76 |
692,75 |
511,52 |
541,58 |
— |
497,43 |
|
161 -200 |
613,84 |
615,65 |
713,86 |
597,54 |
491,02 |
473,59 |
574,85 |
398,20 |
403,91 |
544,79 |
604,05 |
463,12 |
456,78 |
361,97 |
620,13 |
549,90 |
694,89 |
513,66 |
543,72 |
— |
499,57 |
||
|
201-249 |
699,44 |
701,25 |
799,46 |
683,14 |
576,62 |
559,19 |
660,45 |
483,80 |
489,51 |
630,39 |
689,65 |
548,72 |
542,38 |
447,57 |
705,73 |
635,50 |
780,49 |
599,26 |
629,32 |
— |
585,17 |
||
|
250-300 |
804,30 |
806,11 |
904,32 |
788,00 |
681,48 |
664,05 |
765,31 |
588,66 |
594,37 |
735,25 |
794,51 |
653,58 |
647,24 |
552,43 |
810,59 |
740,36 |
885,35 |
704,12 |
734,18 |
— |
690,03 |
||
|
301-600 |
913,44 |
915,25 |
1 013,46 |
897,14 |
790,62 |
773,19 |
874,45 |
697,80 |
703,51 |
844,39 |
903,65 |
762,72 |
756,38 |
661,57 |
919,73 |
849,50 |
994,49 |
813,26 |
843,32 |
— |
799,17 |
||
|
> 600 |
1 555,44 |
1 557,25 |
1 655,46 |
1 539,14 |
1 432,62 |
1 415,19 |
1 516,45 |
1 339,80 |
1 345,51 |
1 486,39 |
1 545,65 |
1 404,72 |
1 398,38 |
1 303,57 |
1 561,73 |
1 491,50 |
1 636,49 |
1 455,26 |
1 485,32 |
— |
1 441,17 |
||
|
Bolzano |
160 |
585,59 |
610,44 |
659,45 |
646,09 |
455,92 |
477,65 |
546,48 |
488,35 |
471,77 |
459,31 |
570,48 |
— |
410,64 |
525,76 |
512,52 |
647,88 |
684,58 |
485,35 |
501,42 |
492,99 |
470,63 |
|
|
161-200 |
587,93 |
612,78 |
661,79 |
648,43 |
458,26 |
479,99 |
548,82 |
490,69 |
474,11 |
461,65 |
572,82 |
— |
412,98 |
528,10 |
514,86 |
650,22 |
686,92 |
487,69 |
503,76 |
495,33 |
472,97 |
||
|
201-249 |
681,53 |
706,38 |
755,39 |
742,04 |
551,86 |
573,60 |
642,42 |
584,29 |
567,71 |
555,26 |
666,42 |
— |
506,58 |
621,71 |
608,46 |
743,83 |
780,53 |
581,29 |
597,37 |
588,93 |
566,58 |
||
|
250-300 |
796,20 |
821,04 |
870,06 |
856,70 |
666,53 |
688,26 |
757,09 |
698,96 |
682,37 |
669,92 |
781,08 |
— |
621,25 |
736,37 |
723,13 |
858,49 |
895,19 |
695,96 |
712,03 |
703,60 |
681,24 |
||
|
301-600 |
915,54 |
940,39 |
989,40 |
976,05 |
785,87 |
807,60 |
876,43 |
818,30 |
801,72 |
789,27 |
900,43 |
— |
740,59 |
855,71 |
842,47 |
977,83 |
1 014,53 |
815,30 |
831,38 |
822,94 |
800,59 |
||
|
> 600 |
1 617,57 |
1 642,41 |
1 691,43 |
1 678,07 |
1 487,90 |
1 509,63 |
1 578,46 |
1 520,33 |
1 503,74 |
1 491,29 |
1 602,45 |
— |
1 442,62 |
1 557,74 |
1 544,50 |
1 679,86 |
1 716,56 |
1 517,33 |
1 533,40 |
1 524,97 |
1 502,61 |
||
|
Trento |
160 |
493,91 |
522,71 |
569,13 |
554,47 |
370,12 |
377,71 |
456,15 |
400,52 |
371,88 |
372,38 |
489,72 |
331,63 |
— |
442,63 |
427,85 |
542,67 |
603,65 |
395,02 |
415,85 |
407,65 |
314,43 |
|
|
161-200 |
495,75 |
524,56 |
570,97 |
556,31 |
371,97 |
379,55 |
458,00 |
402,36 |
373,72 |
374,23 |
491,56 |
333,48 |
— |
444,47 |
429,70 |
544,52 |
605,50 |
396,87 |
417,70 |
409,49 |
316,27 |
||
|
201-249 |
569,60 |
598,41 |
644,82 |
630,17 |
445,82 |
453,40 |
531,85 |
476,21 |
447,57 |
448,08 |
565,42 |
407,33 |
— |
518,32 |
503,55 |
618,37 |
679,35 |
470,72 |
491,55 |
483,35 |
390,12 |
||
|
250-300 |
660,07 |
688,88 |
735,29 |
720,63 |
536,29 |
543,87 |
622,32 |
566,68 |
538,04 |
538,55 |
655,88 |
497,80 |
— |
608,79 |
594,02 |
708,84 |
769,82 |
561,19 |
582,02 |
573,81 |
480,59 |
||
|
301-600 |
754,23 |
783,04 |
829,46 |
814,80 |
630,45 |
638,03 |
716,48 |
660,84 |
632,20 |
632,71 |
750,05 |
591,96 |
— |
702,95 |
688,18 |
803,00 |
863,98 |
655,35 |
676,18 |
667,98 |
574,76 |
||
|
> 600 |
1 308,13 |
1 336,93 |
1 383,35 |
1 368,69 |
1 184,34 |
1 191,93 |
1 270,37 |
1 214,74 |
1 186,10 |
1 186,61 |
1 303,94 |
1 145,85 |
— |
1 256,85 |
1 242,07 |
1 356,89 |
1 417,87 |
1 209,25 |
1 230,07 |
1 221,87 |
1 128,65 |
||
|
Liguria |
160 |
454,43 |
542,61 |
547,82 |
419,00 |
344,06 |
426,02 |
434,85 |
— |
355,61 |
423,87 |
457,83 |
419,74 |
410,91 |
342,02 |
555,97 |
529,95 |
537,41 |
373,27 |
381,30 |
359,46 |
412,21 |
|
|
161-200 |
456,34 |
544,52 |
549,73 |
420,91 |
345,97 |
427,93 |
436,76 |
— |
357,52 |
425,78 |
459,74 |
421,65 |
412,82 |
343,93 |
557,88 |
531,86 |
539,32 |
375,18 |
383,21 |
361,37 |
414,12 |
||
|
201-249 |
532,79 |
620,97 |
626,18 |
497,36 |
422,42 |
504,38 |
513,21 |
— |
433,97 |
502,23 |
536,19 |
498,10 |
489,27 |
420,38 |
634,33 |
608,31 |
615,77 |
451,63 |
459,66 |
437,82 |
490,57 |
||
|
250-300 |
626,44 |
714,63 |
719,83 |
591,01 |
516,07 |
598,03 |
606,86 |
— |
527,62 |
595,88 |
629,84 |
591,75 |
582,92 |
514,04 |
727,98 |
701,96 |
709,42 |
545,28 |
553,32 |
531,47 |
584,22 |
||
|
301-600 |
723,92 |
812,10 |
817,31 |
688,48 |
613,55 |
695,50 |
704,33 |
— |
625,09 |
693,35 |
727,31 |
689,22 |
680,39 |
611,51 |
825,46 |
799,43 |
806,89 |
642,75 |
650,79 |
628,94 |
681,69 |
||
|
> 600 |
1 297,29 |
1 385,47 |
1 390,68 |
1 261,86 |
1 186,92 |
1 268,88 |
1 277,71 |
— |
1 198,47 |
1 266,73 |
1 300,69 |
1 262,59 |
1 253,76 |
1 184,88 |
1 398,83 |
1 372,81 |
1 380,27 |
1 216,13 |
1 224,16 |
1 202,32 |
1 255,07 |
||
|
Piemonte |
160 |
555,86 |
618,58 |
675,35 |
570,81 |
453,08 |
499,55 |
534,58 |
360,26 |
391,95 |
444,02 |
557,00 |
475,38 |
471,25 |
— |
515,34 |
511,95 |
597,64 |
471,19 |
505,77 |
341,46 |
427,04 |
|
|
161-200 |
557,89 |
620,60 |
677,37 |
572,83 |
455,10 |
501,57 |
536,61 |
362,28 |
393,98 |
446,05 |
559,02 |
477,40 |
473,27 |
— |
517,36 |
513,98 |
599,66 |
473,22 |
507,80 |
343,49 |
429,07 |
||
|
201-249 |
638,90 |
701,61 |
758,38 |
653,84 |
536,11 |
582,58 |
617,62 |
443,29 |
474,98 |
527,06 |
640,03 |
558,41 |
554,28 |
— |
598,37 |
594,99 |
680,67 |
554,22 |
588,81 |
424,50 |
510,08 |
||
|
250-300 |
738,13 |
800,85 |
857,61 |
753,07 |
635,35 |
681,82 |
716,85 |
542,52 |
574,22 |
626,29 |
739,26 |
657,65 |
653,52 |
— |
697,61 |
694,22 |
779,90 |
653,46 |
688,04 |
523,73 |
609,31 |
||
|
301-600 |
841,42 |
904,13 |
960,90 |
856,36 |
738,63 |
785,10 |
820,14 |
645,81 |
677,50 |
729,58 |
842,55 |
760,93 |
756,80 |
— |
800,89 |
797,51 |
883,19 |
756,74 |
791,33 |
627,02 |
712,60 |
||
|
> 600 |
1 448,98 |
1 511,69 |
1 568,46 |
1 463,92 |
1 346,19 |
1 392,66 |
1 427,69 |
1 253,37 |
1 285,06 |
1 337,13 |
1 450,11 |
1 368,49 |
1 364,36 |
— |
1 408,45 |
1 405,07 |
1 490,75 |
1 364,30 |
1 398,88 |
1 234,57 |
1 320,15 |
||
|
Lombardia |
160 |
693,90 |
701,15 |
801,67 |
683,03 |
553,99 |
560,78 |
662,66 |
510,97 |
— |
569,83 |
685,07 |
558,51 |
537,63 |
529,08 |
641,15 |
640,67 |
796,23 |
574,36 |
546,06 |
520,54 |
530,21 |
|
|
161-200 |
696,78 |
704,03 |
804,55 |
685,92 |
556,87 |
563,66 |
665,54 |
513,85 |
— |
572,72 |
687,95 |
561,40 |
540,51 |
531,96 |
644,03 |
643,56 |
799,12 |
577,24 |
548,94 |
523,42 |
533,10 |
||
|
201-249 |
812,07 |
819,32 |
919,84 |
801,21 |
672,16 |
678,95 |
780,83 |
629,14 |
— |
688,01 |
803,24 |
676,69 |
655,80 |
647,26 |
759,32 |
758,85 |
914,41 |
692,54 |
664,24 |
638,71 |
648,39 |
||
|
250-300 |
953,31 |
960,55 |
1 061,07 |
942,44 |
813,39 |
820,18 |
922,06 |
770,37 |
— |
829,24 |
944,48 |
817,92 |
797,03 |
788,49 |
900,55 |
900,08 |
1 055,64 |
833,77 |
805,47 |
779,94 |
789,62 |
||
|
301-600 |
1 100,30 |
1 107,55 |
1 208,07 |
1 089,43 |
960,39 |
967,18 |
1 069,06 |
917,37 |
— |
976,23 |
1 091,47 |
964,91 |
944,03 |
935,48 |
1 047,55 |
1 047,07 |
1 202,63 |
980,76 |
952,46 |
926,94 |
936,61 |
||
|
> 600 |
1 964,98 |
1 972,23 |
2 072,75 |
1 954,11 |
1 825,07 |
1 831,86 |
1 933,74 |
1 782,05 |
— |
1 840,91 |
1 956,15 |
1 829,59 |
1 808,71 |
1 800,16 |
1 912,23 |
1 911,75 |
2 067,31 |
1 845,44 |
1 817,14 |
1 791,61 |
1 801,29 |
||
|
Veneto |
160 |
499,08 |
556,36 |
601,42 |
462,97 |
360,53 |
334,49 |
462,41 |
403,54 |
366,19 |
367,32 |
491,61 |
393,36 |
316,15 |
400,15 |
461,84 |
545,70 |
600,51 |
392,22 |
422,28 |
452,16 |
— |
|
|
161-200 |
500,94 |
558,22 |
603,27 |
464,83 |
362,38 |
336,35 |
464,26 |
405,40 |
368,04 |
369,18 |
493,47 |
395,21 |
318,01 |
402,00 |
463,70 |
547,56 |
602,37 |
394,08 |
424,13 |
454,02 |
— |
||
|
201-249 |
575,22 |
632,50 |
677,56 |
539,11 |
436,67 |
410,63 |
538,55 |
479,68 |
442,33 |
443,46 |
567,75 |
469,50 |
392,29 |
476,29 |
537,98 |
621,84 |
676,65 |
468,36 |
498,42 |
528,30 |
— |
||
|
250-300 |
666,22 |
723,50 |
768,56 |
630,11 |
527,67 |
501,63 |
629,55 |
570,68 |
533,33 |
534,46 |
658,75 |
560,49 |
483,29 |
567,29 |
628,98 |
712,84 |
767,65 |
559,36 |
589,42 |
619,30 |
— |
||
|
301-600 |
760,93 |
818,21 |
863,27 |
724,82 |
622,38 |
596,34 |
724,26 |
665,39 |
628,04 |
629,17 |
753,46 |
655,21 |
578,00 |
662,00 |
723,69 |
807,55 |
862,36 |
654,07 |
684,13 |
714,01 |
— |
||
|
> 600 |
1 318,06 |
1 375,34 |
1 420,39 |
1 281,95 |
1 179,51 |
1 153,47 |
1 281,39 |
1 222,52 |
1 185,17 |
1 186,30 |
1 310,59 |
1 212,33 |
1 135,13 |
1 219,13 |
1 280,82 |
1 364,68 |
1 419,49 |
1 211,20 |
1 241,26 |
1 271,14 |
— |
||
|
Friuli Venezia Giulia |
160 |
577,72 |
616,26 |
655,77 |
653,62 |
406,84 |
— |
464,57 |
471,59 |
450,99 |
514,38 |
570,24 |
454,61 |
433,67 |
526,89 |
592,49 |
630,50 |
676,37 |
421,56 |
513,87 |
480,42 |
388,73 |
|
|
161-200 |
579,91 |
618,46 |
657,96 |
655,81 |
409,04 |
— |
466,77 |
473,79 |
453,18 |
516,58 |
572,44 |
456,81 |
435,86 |
529,08 |
594,68 |
632,70 |
678,57 |
423,75 |
516,07 |
482,62 |
390,92 |
||
|
201-249 |
667,75 |
706,30 |
745,81 |
743,66 |
496,88 |
— |
554,61 |
561,63 |
541,03 |
604,42 |
660,28 |
544,65 |
523,71 |
616,93 |
682,53 |
720,54 |
766,41 |
511,60 |
603,91 |
570,46 |
478,77 |
||
|
250-300 |
775,36 |
813,91 |
853,41 |
851,26 |
604,49 |
— |
662,22 |
669,24 |
648,63 |
712,03 |
767,89 |
652,26 |
631,32 |
724,54 |
790,13 |
828,15 |
874,02 |
619,20 |
711,52 |
678,07 |
586,37 |
||
|
301-600 |
887,36 |
925,91 |
965,41 |
963,26 |
716,49 |
— |
774,22 |
781,24 |
760,63 |
824,03 |
879,89 |
764,26 |
743,31 |
836,54 |
902,13 |
940,15 |
986,02 |
731,20 |
823,52 |
790,07 |
698,37 |
||
|
> 600 |
1 546,18 |
1 584,73 |
1 624,24 |
1 622,09 |
1 375,31 |
— |
1 433,04 |
1 440,06 |
1 419,46 |
1 482,85 |
1 538,71 |
1 423,08 |
1 402,14 |
1 495,36 |
1 560,96 |
1 598,97 |
1 644,84 |
1 390,03 |
1 482,34 |
1 448,89 |
1 357,20 |
||
|
Numărul de ore de formare |
Abruzzo |
Basilicata |
Calabria |
Campania |
Emilia Romagna |
Friuli Venezia Giulia |
Lazio |
Liguria |
Lombardia |
Marche |
Molise |
PA Bolzano |
PA Trento |
Piemonte |
Puglia |
Sardinia |
Sicilia |
Toscana |
Umbria |
Valle d'Aosta |
Veneția |
||
|
Regiunea în care are loc formarea |
Emilia Romagna |
160 |
562,62 |
596,13 |
664,95 |
573,49 |
— |
450,10 |
525,95 |
432,89 |
487,46 |
456,89 |
555,15 |
476,14 |
469,35 |
523,68 |
535,00 |
583,58 |
686,69 |
448,97 |
446,71 |
541,11 |
458,03 |
|
161-200 |
565,09 |
598,60 |
667,42 |
575,96 |
— |
452,57 |
528,41 |
435,36 |
489,92 |
459,36 |
557,62 |
478,60 |
471,81 |
526,15 |
537,47 |
586,04 |
689,16 |
451,44 |
449,17 |
543,58 |
460,49 |
||
|
201-249 |
663,75 |
697,25 |
766,08 |
674,61 |
— |
551,23 |
627,07 |
534,02 |
588,58 |
558,02 |
656,28 |
577,26 |
570,47 |
624,81 |
636,13 |
684,70 |
787,81 |
550,09 |
547,83 |
642,24 |
559,15 |
||
|
250-300 |
784,60 |
818,11 |
886,94 |
795,47 |
— |
672,08 |
747,93 |
654,88 |
709,44 |
678,87 |
777,13 |
698,12 |
691,33 |
745,66 |
756,98 |
805,56 |
908,67 |
670,95 |
668,69 |
763,10 |
680,01 |
||
|
301-600 |
910,39 |
943,90 |
1 012,73 |
921,26 |
— |
797,87 |
873,72 |
780,67 |
835,23 |
804,66 |
902,92 |
823,91 |
817,12 |
871,45 |
882,77 |
931,35 |
1 034,46 |
796,74 |
794,48 |
888,88 |
805,80 |
||
|
> 600 |
1 650,33 |
1 683,84 |
1 752,66 |
1 661,20 |
— |
1 537,81 |
1 613,65 |
1 520,60 |
1 575,16 |
1 544,60 |
1 642,86 |
1 563,84 |
1 557,05 |
1 611,39 |
1 622,71 |
1 671,28 |
1 774,40 |
1 536,68 |
1 534,41 |
1 628,82 |
1 545,73 |
||
|
Toscana |
160 |
448,73 |
556,73 |
618,76 |
540,88 |
434,47 |
450,32 |
479,75 |
447,60 |
493,34 |
488,24 |
506,69 |
491,07 |
479,75 |
527,30 |
592,95 |
569,54 |
654,08 |
— |
416,36 |
549,26 |
475,22 |
|
|
161-200 |
451,11 |
559,10 |
621,14 |
543,26 |
436,85 |
452,70 |
482,13 |
449,98 |
495,71 |
490,62 |
509,07 |
493,45 |
482,13 |
529,67 |
595,33 |
571,92 |
656,46 |
— |
418,74 |
551,63 |
477,60 |
||
|
201-249 |
546,14 |
654,14 |
716,17 |
638,29 |
531,88 |
547,73 |
577,16 |
545,01 |
590,75 |
585,65 |
604,10 |
588,48 |
577,16 |
624,71 |
690,36 |
666,95 |
751,49 |
— |
513,77 |
646,67 |
572,63 |
||
|
250-300 |
662,56 |
770,55 |
832,59 |
754,71 |
648,30 |
664,15 |
693,58 |
661,43 |
707,16 |
702,07 |
720,52 |
704,90 |
693,58 |
741,12 |
806,78 |
783,37 |
867,91 |
— |
630,19 |
763,08 |
689,05 |
||
|
301-600 |
783,73 |
891,72 |
953,76 |
875,87 |
769,47 |
785,31 |
814,75 |
782,60 |
828,33 |
823,24 |
841,69 |
826,07 |
814,75 |
862,29 |
927,95 |
904,54 |
989,07 |
— |
751,35 |
884,25 |
810,22 |
||
|
> 600 |
1 496,48 |
1 604,48 |
1 666,51 |
1 588,63 |
1 482,22 |
1 498,07 |
1 527,50 |
1 495,35 |
1 541,08 |
1 535,99 |
1 554,44 |
1 538,82 |
1 527,50 |
1 575,04 |
1 640,70 |
1 617,29 |
1 701,83 |
— |
1 464,11 |
1 597,01 |
1 522,97 |
||
|
Marche |
160 |
347,07 |
385,44 |
531,24 |
457,95 |
350,35 |
451,10 |
358,27 |
406,16 |
396,76 |
— |
364,05 |
372,99 |
365,07 |
408,08 |
395,63 |
539,29 |
504,30 |
396,20 |
332,01 |
488,34 |
358,27 |
|
|
161-200 |
348,87 |
387,24 |
533,04 |
459,75 |
352,15 |
452,90 |
360,07 |
407,96 |
398,56 |
— |
365,85 |
374,79 |
366,87 |
409,88 |
397,43 |
541,09 |
506,10 |
398,00 |
333,81 |
490,14 |
360,07 |
||
|
201-249 |
420,89 |
459,27 |
605,07 |
531,77 |
424,17 |
524,92 |
432,10 |
479,98 |
470,59 |
— |
437,87 |
446,81 |
438,89 |
481,91 |
469,45 |
613,12 |
578,13 |
470,02 |
405,83 |
562,16 |
432,10 |
||
|
250-300 |
509,12 |
547,49 |
693,29 |
620,00 |
512,40 |
613,15 |
520,32 |
568,21 |
558,81 |
— |
526,10 |
535,04 |
527,12 |
570,13 |
557,68 |
701,34 |
666,35 |
558,25 |
494,06 |
650,39 |
520,32 |
||
|
301-600 |
600,95 |
639,32 |
785,12 |
711,83 |
604,23 |
704,98 |
612,15 |
660,04 |
650,64 |
— |
617,93 |
626,87 |
618,95 |
661,96 |
649,51 |
793,17 |
758,18 |
650,08 |
585,89 |
742,22 |
612,15 |
||
|
>600 |
1 141,12 |
1 179,49 |
1 325,29 |
1 251,99 |
1 144,40 |
1 245,15 |
1 152,32 |
1 200,21 |
1 190,81 |
— |
1 158,10 |
1 167,04 |
1 159,11 |
1 202,13 |
1 189,68 |
1 333,34 |
1 298,35 |
1 190,24 |
1 126,06 |
1 282,39 |
1 152,32 |
||
|
Abruzzo |
160 |
— |
353,35 |
434,18 |
394,78 |
437,35 |
495,70 |
295,17 |
417,99 |
502,10 |
328,34 |
315,15 |
337,28 |
467,86 |
501,19 |
362,41 |
451,81 |
434,52 |
337,96 |
292,68 |
538,66 |
471,31 |
|
|
161-200 |
— |
355,04 |
435,86 |
396,47 |
439,03 |
497,39 |
296,85 |
419,67 |
503,78 |
330,02 |
316,83 |
338,96 |
469,54 |
502,88 |
364,09 |
453,50 |
436,20 |
339,64 |
294,36 |
540,35 |
472,99 |
||
|
201-249 |
— |
422,38 |
503,20 |
463,81 |
506,37 |
564,73 |
364,19 |
487,01 |
571,12 |
397,36 |
384,17 |
406,30 |
536,88 |
570,22 |
431,43 |
520,84 |
503,54 |
406,98 |
361,70 |
607,69 |
540,33 |
||
|
250-300 |
— |
504,87 |
585,69 |
546,30 |
588,86 |
647,22 |
446,68 |
569,51 |
653,61 |
479,85 |
466,66 |
488,79 |
619,37 |
652,71 |
513,92 |
603,33 |
586,03 |
489,47 |
444,19 |
690,18 |
622,82 |
||
|
301-600 |
— |
590,73 |
671,55 |
632,16 |
674,72 |
733,08 |
532,54 |
655,36 |
739,47 |
565,71 |
552,52 |
574,65 |
705,23 |
738,57 |
599,78 |
689,19 |
671,89 |
575,33 |
530,05 |
776,03 |
708,68 |
||
|
> 600 |
— |
1 095,77 |
1 176,60 |
1 137,21 |
1 179,77 |
1 238,12 |
1 037,59 |
1 160,41 |
1 244,52 |
1 070,76 |
1 057,57 |
1 079,70 |
1 210,28 |
1 243,61 |
1 104,83 |
1 194,24 |
1 176,94 |
1 080,38 |
1 035,10 |
1 281,08 |
1 213,73 |
||
|
Umbria |
160 |
361,45 |
480,87 |
516,31 |
489,14 |
390,20 |
500,63 |
392,46 |
413,63 |
423,03 |
382,05 |
444,88 |
465,14 |
458,57 |
519,87 |
494,91 |
549,11 |
527,63 |
374,35 |
— |
537,30 |
463,27 |
|
|
161-200 |
363,56 |
482,99 |
518,42 |
491,25 |
392,31 |
502,74 |
394,58 |
415,75 |
425,14 |
384,16 |
446,99 |
467,25 |
460,69 |
521,98 |
497,02 |
551,22 |
529,74 |
376,47 |
— |
539,42 |
465,38 |
||
|
201-249 |
448,09 |
567,52 |
602,95 |
575,78 |
476,85 |
587,27 |
479,11 |
500,28 |
509,67 |
468,70 |
531,52 |
551,78 |
545,22 |
606,52 |
581,56 |
635,76 |
614,27 |
461,00 |
— |
623,95 |
549,92 |
||
|
250-300 |
551,65 |
671,07 |
706,50 |
679,34 |
580,40 |
690,82 |
582,66 |
603,83 |
613,23 |
572,25 |
635,07 |
655,34 |
648,77 |
710,07 |
685,11 |
739,31 |
717,82 |
564,55 |
— |
727,50 |
653,47 |
||
|
301-600 |
659,42 |
778,85 |
814,28 |
787,11 |
688,18 |
798,60 |
690,44 |
711,61 |
721,00 |
680,03 |
742,85 |
763,12 |
756,55 |
817,85 |
792,89 |
847,09 |
825,60 |
672,33 |
— |
835,28 |
761,25 |
||
|
> 600 |
1 293,42 |
1 412,84 |
1 448,27 |
1 421,11 |
1 322,17 |
1 432,59 |
1 324,43 |
1 345,60 |
1 355,00 |
1 314,02 |
1 376,84 |
1 397,11 |
1 390,54 |
1 451,84 |
1 426,88 |
1 481,08 |
1 459,59 |
1 306,32 |
— |
1 469,27 |
1 395,24 |
||
|
Lazio |
160 |
512,01 |
554,12 |
625,21 |
585,81 |
617,51 |
599,40 |
— |
615,25 |
687,69 |
556,38 |
515,40 |
658,26 |
646,94 |
696,75 |
599,40 |
642,84 |
624,30 |
585,81 |
540,53 |
716,50 |
651,47 |
|
|
161-200 |
515,05 |
557,16 |
628,25 |
588,85 |
620,55 |
602,44 |
— |
618,28 |
690,73 |
559,42 |
518,44 |
661,30 |
649,98 |
699,79 |
602,44 |
645,88 |
627,34 |
588,85 |
543,57 |
719,54 |
654,51 |
||
|
201-249 |
636,60 |
678,71 |
749,80 |
710,40 |
742,10 |
723,99 |
— |
739,83 |
812,28 |
680,97 |
639,99 |
782,85 |
771,53 |
821,34 |
723,99 |
767,43 |
748,89 |
710,40 |
665,12 |
841,09 |
776,06 |
||
|
250-300 |
785,49 |
827,60 |
898,69 |
859,30 |
891,00 |
872,88 |
— |
888,73 |
961,18 |
829,87 |
788,89 |
931,75 |
920,43 |
970,24 |
872,88 |
916,33 |
897,79 |
859,30 |
814,02 |
989,99 |
924,96 |
||
|
301-600 |
940,47 |
982,58 |
1 053,67 |
1 014,27 |
1 045,97 |
1 027,86 |
— |
1 043,71 |
1 116,15 |
984,84 |
943,86 |
1 086,72 |
1 075,40 |
1 125,21 |
1 027,86 |
1 071,31 |
1 052,76 |
1 014,27 |
968,99 |
1 144,96 |
1 079,93 |
||
|
> 600 |
1 852,09 |
1 894,20 |
1 965,29 |
1 925,89 |
1 957,59 |
1 939,48 |
— |
1 955,33 |
2 027,77 |
1 896,46 |
1 855,48 |
1 998,34 |
1 987,02 |
2 036,83 |
1 939,48 |
1 982,93 |
1 964,38 |
1 925,89 |
1 880,61 |
2 056,58 |
1 991,55 |
||
|
Campania |
160 |
452,64 |
361,17 |
417,55 |
— |
506,07 |
629,46 |
426,83 |
440,41 |
549,08 |
497,07 |
348,49 |
598,89 |
586,27 |
573,99 |
416,41 |
517,43 |
440,41 |
487,96 |
478,22 |
580,21 |
493,05 |
|
|
161-200 |
454,68 |
363,22 |
419,59 |
— |
508,11 |
631,50 |
428,87 |
442,46 |
551,13 |
499,11 |
350,54 |
600,94 |
588,32 |
576,03 |
418,46 |
519,48 |
442,46 |
490,00 |
480,27 |
582,26 |
495,10 |
||
|
201-249 |
536,49 |
445,02 |
501,39 |
— |
589,92 |
713,30 |
510,68 |
524,26 |
632,93 |
580,92 |
432,34 |
682,74 |
670,12 |
657,84 |
500,26 |
601,28 |
524,26 |
571,80 |
562,07 |
664,06 |
576,90 |
||
|
250-300 |
636,69 |
545,23 |
601,60 |
— |
690,13 |
813,51 |
610,89 |
624,47 |
733,14 |
681,13 |
532,55 |
782,95 |
770,33 |
758,05 |
600,47 |
701,49 |
624,47 |
672,01 |
662,28 |
764,27 |
677,11 |
||
|
301-600 |
740,99 |
649,53 |
705,90 |
— |
794,42 |
917,81 |
715,18 |
728,77 |
837,44 |
785,42 |
636,85 |
887,25 |
874,63 |
862,34 |
704,77 |
805,79 |
728,77 |
776,31 |
766,58 |
868,57 |
781,41 |
||
|
> 600 |
1 354,52 |
1 263,05 |
1 319,43 |
— |
1 407,95 |
1 531,34 |
1 328,71 |
1 342,29 |
1 450,96 |
1 398,95 |
1 250,37 |
1 500,77 |
1 488,15 |
1 475,87 |
1 318,29 |
1 419,31 |
1 342,29 |
1 389,84 |
1 380,10 |
1 482,09 |
1 394,93 |
||
|
Molise |
160 |
354,06 |
339,51 |
393,85 |
329,55 |
468,79 |
527,14 |
337,48 |
460,30 |
532,18 |
384,23 |
— |
504,33 |
502,58 |
541,24 |
378,57 |
494,12 |
448,75 |
434,83 |
415,02 |
567,78 |
502,75 |
|
|
161-200 |
355,99 |
341,44 |
395,78 |
331,48 |
470,71 |
529,07 |
339,40 |
462,22 |
534,11 |
386,15 |
— |
506,26 |
504,50 |
543,16 |
380,49 |
496,05 |
450,68 |
436,75 |
416,94 |
569,71 |
504,67 |
||
|
201-249 |
433,05 |
418,51 |
472,84 |
408,55 |
547,78 |
606,14 |
416,47 |
539,29 |
611,17 |
463,22 |
— |
583,33 |
581,57 |
620,23 |
457,56 |
573,12 |
527,75 |
513,82 |
494,01 |
646,78 |
581,74 |
||
|
250-300 |
527,46 |
512,92 |
567,25 |
502,95 |
642,19 |
700,54 |
510,88 |
633,70 |
705,58 |
557,63 |
— |
677,73 |
675,98 |
714,64 |
551,97 |
667,52 |
622,15 |
608,23 |
588,42 |
741,18 |
676,15 |
||
|
301-600 |
625,72 |
611,18 |
665,51 |
601,21 |
740,45 |
798,81 |
609,14 |
731,96 |
803,84 |
655,89 |
— |
776,00 |
774,24 |
812,90 |
650,23 |
765,78 |
720,41 |
706,49 |
686,68 |
839,44 |
774,41 |
||
|
> 600 |
1 203,73 |
1 189,18 |
1 243,52 |
1 179,22 |
1 318,46 |
1 376,81 |
1 187,14 |
1 309,97 |
1 381,85 |
1 233,90 |
— |
1 354,00 |
1 352,25 |
1 390,90 |
1 228,24 |
1 343,79 |
1 298,42 |
1 284,50 |
1 264,69 |
1 417,45 |
1 352,42 |
||
|
Numărul de ore de formare |
Abruzzo |
Basilicata |
Calabria |
Campania |
Emilia Romagna |
Friuli Venezia Giulia |
Lazio |
Liguria |
Lombardia |
Marche |
Molise |
PA Bolzano |
PA Trento |
Piemonte |
Puglia |
Sardinia |
Sicilia |
Toscana |
Umbria |
Valle d'Aosta |
Veneția |
||
|
Regiunea în care are loc formarea |
Basilicata |
160 |
320,95 |
— |
308,39 |
270,92 |
438,46 |
501,85 |
304,88 |
473,77 |
476,94 |
334,31 |
268,20 |
472,98 |
464,27 |
531,51 |
292,43 |
461,14 |
351,29 |
413,55 |
379,71 |
508,07 |
496,19 |
|
161-200 |
322,44 |
— |
309,87 |
272,40 |
439,94 |
503,33 |
306,36 |
475,26 |
478,43 |
335,79 |
269,68 |
474,46 |
465,75 |
532,99 |
293,91 |
462,62 |
352,77 |
415,03 |
381,19 |
509,56 |
497,67 |
||
|
201-249 |
381,68 |
— |
369,11 |
331,64 |
499,18 |
562,57 |
365,60 |
534,50 |
537,67 |
395,03 |
328,92 |
533,70 |
524,99 |
592,23 |
353,15 |
521,86 |
412,01 |
474,27 |
440,43 |
568,80 |
556,91 |
||
|
250-300 |
454,25 |
— |
441,68 |
404,21 |
571,75 |
635,14 |
438,17 |
607,07 |
610,23 |
467,60 |
401,49 |
606,27 |
597,56 |
664,80 |
425,72 |
594,43 |
484,58 |
546,84 |
513,00 |
641,36 |
629,48 |
||
|
301-600 |
529,78 |
— |
517,21 |
479,74 |
647,28 |
710,67 |
513,70 |
682,60 |
685,77 |
543,13 |
477,02 |
681,80 |
673,09 |
740,33 |
501,25 |
669,96 |
560,11 |
622,37 |
588,53 |
716,90 |
705,01 |
||
|
> 600 |
974,08 |
— |
961,51 |
924,04 |
1 091,58 |
1 154,97 |
958,00 |
1 126,90 |
1 130,07 |
987,43 |
921,33 |
1 126,10 |
1 117,39 |
1 184,63 |
945,55 |
1 114,26 |
1 004,41 |
1 066,67 |
1 032,83 |
1 161,20 |
1 149,31 |
||
|
Puglia |
160 |
372,30 |
334,71 |
348,30 |
368,45 |
419,61 |
520,36 |
392,45 |
529,42 |
459,23 |
386,79 |
349,54 |
417,35 |
411,69 |
470,55 |
— |
558,67 |
426,86 |
492,06 |
436,03 |
554,83 |
443,95 |
|
|
161-200 |
374,04 |
336,46 |
350,04 |
370,19 |
421,36 |
522,11 |
394,19 |
531,16 |
460,98 |
388,53 |
351,29 |
419,09 |
413,43 |
472,30 |
— |
560,41 |
428,60 |
493,81 |
437,77 |
556,58 |
445,70 |
||
|
201-249 |
443,85 |
406,27 |
419,85 |
440,00 |
491,17 |
591,92 |
464,00 |
600,97 |
530,79 |
458,34 |
421,10 |
488,91 |
483,25 |
542,11 |
— |
630,22 |
498,41 |
563,62 |
507,58 |
626,39 |
515,51 |
||
|
250-300 |
529,37 |
491,79 |
505,37 |
525,52 |
576,69 |
677,44 |
549,52 |
686,49 |
616,31 |
543,86 |
506,62 |
574,42 |
568,76 |
627,63 |
— |
715,74 |
583,93 |
649,14 |
593,10 |
711,91 |
601,03 |
||
|
301-600 |
618,38 |
580,80 |
594,38 |
614,53 |
665,70 |
766,45 |
638,53 |
775,50 |
705,32 |
632,87 |
595,63 |
663,43 |
657,77 |
716,64 |
— |
804,75 |
672,94 |
738,15 |
682,11 |
800,92 |
690,04 |
||
|
> 600 |
1 141,97 |
1 104,38 |
1 117,97 |
1 138,12 |
1 189,28 |
1 290,03 |
1 162,11 |
1 299,09 |
1 228,90 |
1 156,45 |
1 119,21 |
1 187,02 |
1 181,36 |
1 240,22 |
— |
1 328,34 |
1 196,53 |
1 261,73 |
1 205,70 |
1 324,50 |
1 213,62 |
||
|
Calabria |
160 |
447,87 |
354,48 |
— |
373,38 |
553,37 |
587,45 |
422,06 |
525,07 |
623,56 |
526,20 |
368,63 |
568,09 |
556,77 |
634,37 |
352,10 |
563,61 |
358,67 |
521,68 |
461,23 |
652,37 |
587,33 |
|
|
161-200 |
449,64 |
356,25 |
— |
375,15 |
555,14 |
589,22 |
423,83 |
526,84 |
625,33 |
527,97 |
370,40 |
569,86 |
558,54 |
636,14 |
353,87 |
565,38 |
360,44 |
523,45 |
463,00 |
654,14 |
589,10 |
||
|
201-249 |
520,40 |
427,01 |
— |
445,92 |
625,90 |
659,98 |
494,59 |
597,60 |
696,09 |
598,74 |
441,16 |
640,62 |
629,30 |
706,90 |
424,64 |
636,14 |
431,20 |
594,21 |
533,76 |
724,90 |
659,86 |
||
|
250-300 |
607,09 |
513,70 |
— |
532,60 |
712,59 |
746,66 |
581,28 |
684,29 |
782,77 |
685,42 |
527,85 |
727,31 |
715,99 |
793,58 |
511,32 |
722,82 |
517,89 |
680,89 |
620,44 |
811,58 |
746,55 |
||
|
301-600 |
697,31 |
603,92 |
— |
622,82 |
802,81 |
836,88 |
671,50 |
774,51 |
873,00 |
775,64 |
618,07 |
817,53 |
806,21 |
883,81 |
601,54 |
813,04 |
608,11 |
771,12 |
710,67 |
901,81 |
836,77 |
||
|
> 600 |
1 228,03 |
1 134,64 |
— |
1 153,54 |
1 333,53 |
1 367,61 |
1 202,22 |
1 305,23 |
1 403,72 |
1 306,36 |
1 148,79 |
1 348,25 |
1 336,93 |
1 414,53 |
1 132,26 |
1 343,77 |
1 138,83 |
1 301,84 |
1 241,39 |
1 432,53 |
1 367,49 |
||
|
Sicilia |
160 |
523,88 |
473,06 |
434,34 |
471,93 |
650,78 |
683,72 |
496,83 |
590,33 |
693,80 |
574,94 |
499,21 |
668,89 |
666,97 |
632,33 |
506,34 |
544,54 |
— |
632,67 |
548,22 |
709,08 |
662,10 |
|
|
161-200 |
526,13 |
475,30 |
436,59 |
474,17 |
653,02 |
685,96 |
499,07 |
592,57 |
696,04 |
577,18 |
501,45 |
671,14 |
669,21 |
634,57 |
508,58 |
546,79 |
— |
634,91 |
550,46 |
711,32 |
664,34 |
||
|
201-249 |
615,81 |
564,98 |
526,27 |
563,85 |
742,70 |
775,65 |
588,75 |
682,26 |
785,72 |
666,86 |
591,13 |
760,82 |
758,89 |
724,25 |
598,26 |
636,47 |
— |
724,59 |
640,15 |
801,00 |
754,02 |
||
|
250-300 |
725,67 |
674,84 |
636,13 |
673,71 |
852,56 |
885,51 |
698,61 |
792,12 |
895,58 |
776,72 |
700,99 |
870,68 |
868,75 |
834,11 |
708,12 |
746,33 |
— |
834,45 |
750,01 |
910,86 |
863,88 |
||
|
301-600 |
840,01 |
789,18 |
750,47 |
788,05 |
966,91 |
999,85 |
812,96 |
906,46 |
1 009,92 |
891,06 |
815,33 |
985,02 |
983,10 |
948,46 |
822,46 |
860,67 |
— |
948,80 |
864,35 |
1 025,21 |
978,23 |
||
|
> 600 |
1 512,62 |
1 461,79 |
1 423,08 |
1 460,66 |
1 639,52 |
1 672,46 |
1 485,57 |
1 579,07 |
1 682,53 |
1 563,67 |
1 487,94 |
1 657,63 |
1 655,71 |
1 621,07 |
1 495,08 |
1 533,28 |
— |
1 621,41 |
1 536,96 |
1 697,82 |
1 650,84 |
||
|
Sardinia |
160 |
410,58 |
452,31 |
508,68 |
418,35 |
417,07 |
507,25 |
384,77 |
452,27 |
407,64 |
479,33 |
413,98 |
501,59 |
475,39 |
416,05 |
507,55 |
— |
413,94 |
417,53 |
439,11 |
433,48 |
476,69 |
|
|
161-200 |
412,01 |
453,73 |
510,10 |
419,77 |
418,49 |
508,68 |
386,20 |
453,70 |
409,06 |
480,75 |
415,40 |
503,02 |
476,81 |
417,47 |
508,97 |
— |
415,37 |
418,96 |
440,53 |
434,91 |
478,11 |
||
|
201-249 |
469,04 |
510,76 |
567,14 |
476,80 |
475,52 |
565,71 |
443,23 |
510,73 |
466,09 |
537,78 |
472,43 |
560,05 |
533,84 |
474,50 |
566,00 |
— |
472,40 |
475,99 |
497,56 |
491,94 |
535,15 |
||
|
250-300 |
538,90 |
580,63 |
637,00 |
546,67 |
545,39 |
635,57 |
513,09 |
580,59 |
535,96 |
607,65 |
542,30 |
629,91 |
603,71 |
544,37 |
635,87 |
— |
542,26 |
545,85 |
567,43 |
561,80 |
605,01 |
||
|
301-600 |
611,61 |
653,34 |
709,71 |
619,38 |
618,10 |
708,29 |
585,80 |
653,31 |
608,67 |
680,36 |
615,01 |
702,63 |
676,42 |
617,08 |
708,58 |
— |
614,98 |
618,56 |
640,14 |
634,51 |
677,72 |
||
|
> 600 |
1 039,35 |
1 081,07 |
1 137,45 |
1 047,11 |
1 045,83 |
1 136,02 |
1 013,54 |
1 081,04 |
1 036,40 |
1 108,09 |
1 042,74 |
1 130,36 |
1 104,15 |
1 044,81 |
1 136,31 |
— |
1 042,71 |
1 046,30 |
1 067,87 |
1 062,25 |
1 105,46 |
||
3.5 Indemnizații pentru stagii în cadrul mobilității transnaționale (în EUR)
|
Țară |
Luni |
SS (28) |
LS (29) |
ZS (30) |
|||||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
||||
|
Ungaria |
1 617 |
2 312 |
3 094 |
4 082 |
4 732 |
5 382 |
162,5 |
650,2 |
22,733 |
|
Belgia |
1 501 |
2 183 |
2 841 |
3 719 |
4 305 |
4 890 |
151,0 |
585,3 |
21,575 |
|
Bulgaria |
990 |
1 413 |
1 831 |
2 583 |
2 980 |
3 377 |
99,2 |
396,7 |
13,97 |
|
Cipru |
1 342 |
1 854 |
2 499 |
3 316 |
3 957 |
4 495 |
134,5 |
538,2 |
18,94 |
|
Republica Cehă |
1 365 |
1 876 |
2 522 |
3 369 |
4 018 |
4 564 |
136,5 |
546,17 |
19,51 |
|
Germania |
1 477 |
2 114 |
2 751 |
3 749 |
4 344 |
4 939 |
148,7 |
594,67 |
21,24 |
|
Danemarca |
1 973 |
2 840 |
3 707 |
5 080,5 |
5 889 |
6 698 |
202,1 |
808,5 |
28,88 |
|
Estonia |
1 504 |
2 226 |
2 949 |
3 765 |
4 366 |
4 968 |
150,3 |
601,33 |
21,48 |
|
Spania |
1 552 |
2 199 |
2 860 |
3 894 |
4 514 |
5 133 |
154,8 |
619,17 |
22,11 |
|
Finlanda |
1 806 |
2 587 |
3 351 |
4 537 |
5 260 |
5 982 |
180,6 |
722,5 |
25,80 |
|
Franța |
1 771 |
2 533 |
3 295 |
4 451 |
5 162 |
5 873 |
177,8 |
711 |
25,39 |
|
Regatul Unit |
1 972 |
2 820 |
3 668 |
4 950 |
5 737 |
6 525 |
196,9 |
787,67 |
28,13 |
|
Ungaria |
1 255 |
1 790 |
2 324 |
3 223 |
3 727 |
4 231 |
126,1 |
504,33 |
18,01 |
|
Grecia |
1 402 |
2 000 |
2 598 |
3 674 |
4 251 |
4 828 |
144,2 |
576,83 |
20,60 |
|
Irlanda |
1 788 |
2 559 |
3 330 |
4 493 |
5 210 |
5 927 |
179,3 |
717,3 |
25,62 |
|
Islanda |
1 614 |
2 312 |
3 011 |
4 062 |
4 710 |
5 358 |
162 |
648 |
23,14 |
|
Liechtenstein |
1 978 |
2 817 |
3 656 |
4 968 |
5 758 |
6 547 |
197,4 |
789,5 |
28,20 |
|
Lituania |
1 145 |
1 639 |
2 133 |
2 912 |
3 420 |
3 882 |
115,6 |
462,3 |
16,51 |
|
Luxemburg |
1 501 |
2 148 |
2 794 |
3 802 |
4 406 |
5 010 |
151 |
604 |
21,57 |
|
Letonia |
1 204 |
1 721 |
2 238 |
3 104 |
3 589 |
4 074 |
121,2 |
484,8 |
17,32 |
|
Malta |
1 315 |
1 883 |
2 452 |
3 362 |
3 891 |
4 420 |
132,3 |
529 |
18,89 |
|
Țările de Jos |
1 597 |
2 350 |
3 058 |
4 144 |
4 805 |
5 466 |
165,3 |
661,2 |
23,61 |
|
Norvegia |
2 129 |
3 035 |
3 942 |
5 341 |
6 189 |
7 036 |
211,9 |
847,7 |
30,27 |
|
Polonia |
1 232 |
1 758 |
2 284 |
3 174 |
3 669 |
4 165 |
123,9 |
495,5 |
17,70 |
|
Portugalia |
1 371 |
1 959 |
2 548 |
3 492 |
4 041 |
4 591 |
137,4 |
549,5 |
19,63 |
|
România |
1 056 |
1 507 |
1 958 |
2 745 |
3 170 |
3 596 |
106,3 |
425,3 |
15,19 |
|
Suedia |
1 771 |
2 533 |
3 288 |
4 452 |
5 161 |
5 871 |
177,3 |
709,3 |
25,33 |
|
Slovenia |
1 363 |
1 945 |
2 526 |
3 465 |
4 011 |
4 556 |
136,3 |
545,3 |
19,48 |
|
Slovacia |
1 293 |
1 850 |
2 408 |
3 308 |
3 827 |
4 346 |
129,8 |
519,2 |
18,54 |
|
Turcia |
1 194 |
1 706 |
2 218 |
3 071 |
3 552 |
4 033 |
120,3 |
481 |
17,18 |
|
Elveția |
1 879 |
2 579 |
3 279 |
4 670 |
5 370 |
6 070 |
175,0 |
700,0 |
25,00 |
|
Croația |
1 157 |
1 589 |
2 021 |
2 953 |
3 385 |
3 817 |
108 |
432 |
15,43 |
3.6 Indemnizații pentru interviu (interviuri)
|
Locul sau țara de destinație |
Distanța (KM) |
Suma (EUR) |
|
|
Deplasare și cazare |
Diurnă |
||
|
Oricare stat UE-28 sau Islanda și Norvegia |
0-50 |
0 |
50 / zi (> 12 ore) 25/
|
|
> 50-250 |
100 |
||
|
> 250-500 |
250 |
||
|
> 500 |
350 |
||
3.7 Indemnizație pentru mutarea într-un alt stat membru (stagiu)
|
Țara de destinație |
Sumă (EUR) |
|
Austria |
1 025 |
|
Belgia |
970 |
|
Bulgaria |
635 |
|
Croația |
675 |
|
Cipru |
835 |
|
Republica Cehă |
750 |
|
Danemarca |
1 270 |
|
Estonia |
750 |
|
Finlanda |
1 090 |
|
Franța |
1 045 |
|
Germania |
940 |
|
Grecia |
910 |
|
Ungaria |
655 |
|
Islanda |
945 |
|
Irlanda |
1 015 |
|
Italia |
995 |
|
Letonia |
675 |
|
Lituania |
675 |
|
Luxemburg |
970 |
|
Malta |
825 |
|
Țările de Jos |
950 |
|
Norvegia |
1 270 |
|
Polonia |
655 |
|
Portugalia |
825 |
|
România |
635 |
|
Slovacia |
740 |
|
Slovenia |
825 |
|
Spania |
890 |
|
Suedia |
1 090 |
|
Regatul Unit |
1 060 |
3.8 Costuri de cazare zilnice (în EUR)
|
|
|
Diurne pentru studenți |
Diurne pentru personal |
||
|
Grupa de țări |
Țară |
(Ziua 1-ziua 14) |
(Ziua 15-ziua 60) |
(Ziua 1-ziua 14) |
(Ziua 15-ziua 60) |
|
Grupa A |
Regatul Unit |
90 |
63 |
128 |
90 |
|
Grupa B |
Danemarca |
86 |
60 |
128 |
90 |
|
Grupa C |
Țările de Jos |
83 |
58 |
128 |
90 |
|
|
Suedia |
83 |
58 |
128 |
90 |
|
Grupa D |
Cipru |
77 |
54 |
112 |
78 |
|
|
Finlanda |
77 |
54 |
112 |
78 |
|
|
Luxemburg |
77 |
54 |
112 |
78 |
|
Grupa E |
Austria |
74 |
52 |
112 |
78 |
|
|
Belgia |
74 |
52 |
112 |
78 |
|
|
Bulgaria |
74 |
52 |
112 |
78 |
|
|
Republica Cehă |
74 |
52 |
112 |
78 |
|
Grupa F |
Grecia |
70 |
49 |
112 |
78 |
|
|
Ungaria |
70 |
49 |
112 |
78 |
|
|
Elveția |
70 |
49 |
112 |
78 |
|
|
Liechtenstein |
70 |
49 |
112 |
78 |
|
|
Norvegia |
70 |
49 |
112 |
78 |
|
|
Polonia |
70 |
49 |
112 |
78 |
|
|
România |
70 |
49 |
112 |
78 |
|
|
Turcia |
70 |
49 |
112 |
78 |
|
Grupa G |
Germania |
67 |
47 |
96 |
67 |
|
|
Spania |
67 |
47 |
96 |
67 |
|
|
Letonia |
67 |
47 |
96 |
67 |
|
|
FYROM |
67 |
47 |
96 |
67 |
|
|
Malta |
67 |
47 |
96 |
67 |
|
|
Slovacia |
67 |
47 |
96 |
67 |
|
Grupa H |
Croația |
58 |
41 |
80 |
56 |
|
|
Estonia |
58 |
41 |
80 |
56 |
|
|
Lituania |
58 |
41 |
80 |
56 |
|
|
Slovenia |
58 |
41 |
80 |
56 |
|
Grupa I |
Franța |
80 |
56 |
112 |
78 |
|
|
Irlanda |
80 |
56 |
128 |
90 |
|
|
Islanda |
80 |
56 |
112 |
78 |
|
Grupa L |
Portugalia |
64 |
45 |
96 |
67” |
„„ANEXA VII
Condiții de rambursare a cheltuielilor Slovaciei pe baza baremelor standard pentru costurile unitare
1. Definirea baremelor standard pentru costuri unitare
|
Tipul operațiunilor |
Denumirea indicatorului |
Categoria costurilor |
Unitatea de măsură a indicatorului |
Sume (în EUR) |
|||
|
Un curs de limbi străine cu durata de 45 de minute per angajat |
Toate costurile eligibile ale operațiunii, inclusiv costurile directe ale furnizării de formare. |
Numărul de cursuri de limbi străine cu durata de 45 de minute efectuate per angajat. |
8,53 |
|||
|
Certificarea ECDL |
Toate costurile eligibile ale operațiunii, inclusiv costurile directe ale examenului și eliberării certificatului |
Numărul de certificate ECDL acordate, defalcate în funcție de profil și modul (31). |
Denumirea certificatului |
Preț |
||
|
Profil ECDL – 1 examen de bază/standard |
31,50 |
||||||
|
Profil ECDL – 2 examene de bază/standard |
59,00 |
||||||
|
Profil ECDL – 3 examene de bază/standard |
76,50 |
||||||
|
Profil ECDL – 4 examene de bază/standard |
92,00 |
||||||
|
Profil ECDL – 5 examene de bază/standard |
111,50 |
||||||
|
Profil ECDL – 6 examene de bază/standard |
127,00 |
||||||
|
Profil ECDL – 7 examene de bază/standard |
142,50 |
||||||
|
Profil ECDL – 8 examene de bază/standard |
163,00 |
||||||
|
Profil ECDL – 1 examen avansat |
39,10 |
||||||
|
Profil ECDL – 2 examene avansat |
74,30 |
||||||
|
Profil ECDL – 3 examene avansat |
99,40 |
||||||
|
Profil ECDL – 4 examene avansat |
122,50 |
||||||
|
Ocuparea de locuri de muncă nou-create în echipe incluzive |
Costuri salariale directe Costuri indirecte |
Numărul de luni în cursul cărora este ocupat un post nou-creat într-o echipă incluzivă. |
Psiholog școlar – 1 235 pe lună Pedagog special/pedagog social – 1 440 pe lună |
|||
|
Ocuparea de locuri de muncă nou-create pentru asistenți pedagogici |
Costuri salariale directe Costuri indirecte |
Numărul de luni în cursul cărora este ocupat un post nou-creat pentru un asistent pedagogic. |
1 005 pe lună |
|||
|
Ocuparea unui post nou-creat de profesor asistent |
Costuri salariale directe Costuri indirecte |
Numărul de luni în cursul cărora este ocupat un post nou-creat de profesor asistent |
865 pe lună |
|||
|
O oră de analiză a activității pedagogice directe (sală de clasă) sau a activității educaționale directe (școală) a unui student, efectuată de un profesor de formare |
Costuri salariale directe Costuri indirecte |
Numărul de ore de analiză directă a activității pedagogice directe (sală de clasă) sau a activității educaționale directe (școală) a unui student, efectuate de un profesor de formare |
9,66 pe oră |
|||
|
O oră de participare la formare pentru personalul didactic și personalul specializat |
Costurile salariale directe ale formatorilor și salariul participantului. |
Numărul de ore efectuate per participant la formare pentru personalul didactic și personalul specializat |
Grupă de 20 de participanți: 10,10 per oră efectuată per participant Grupă de 12 de participanți: 10,65 per oră efectuată per participant |
|||
2. Ajustarea sumelor
Nu se aplică
„ANEXA IX
Condiții de rambursare a cheltuielilor Țărilor de Jos pe baza costurilor unitare și a sumelor forfetare
1. Definirea baremelor standard pentru costuri unitare
|
Tipul operațiunilor |
Denumirea indicatorului |
Categoria costurilor |
Unitatea de măsură a indicatorului |
Sume (în EUR) |
||
|
Zile calendaristice de participare a unui deținut în cursul perioadei de intervenție (32), în sectorul serviciilor penitenciare (GW). |
Toate costurile eligibile (costurile cu personalul, alte costuri directe și indirecte). |
Numărul de zile calendaristice de participare a unui deținut în perioada de intervenție |
14,50 |
||
|
Zile calendaristice de participare a unui deținut în cursul perioadei de intervenție, în sectorul asistenței psihiatrice/psihologice (Forzo). |
Toate costurile eligibile (costurile cu personalul, alte costuri directe și indirecte). |
Numărul de zile calendaristice de participare a unui deținut în perioada de intervenție |
21,00 |
||
|
Zile calendaristice de participare a unui delicvent juvenil și a unui tânăr în perioada de intervenție în sectorul delincvenților juvenili și al tinerilor în instituții penitenciare în temeiul dreptului civil (JI) |
Toate costurile eligibile (costurile cu personalul, alte costuri directe și indirecte). |
Numărul de zile calendaristice de participare a unui delicvent juvenil și a unui tânăr în perioada de intervenție. |
26,50 |
2. Ajustarea sumelor
Sumele costurilor unitare stabilite pentru tipurile de operațiuni 1-3 se vor ajusta anual în conformitate cu indicele neerlandez al prețurilor de consum (IPC): https://www.cbs.nl/nl-nl/conversie/uitgelicht/de-consumentenprijsindex. Valorile indicelui pot fi consultate pe site-ul CBS Statline.
Prima indexare va fi calculată în 2017. Anul de referință pentru sumele costurilor unitare stabilite în prezenta anexă este 2015. (IPC 2015 = 100).
În fiecare an (N), începând cu 2017, sumele se vor indexa aplicând IPC-ul anului N-1 și luând ca referință anul 2015. Se va utiliza următoarea formulă de calculare a sumelor costurilor unitare care urmează să fie aplicate într-un an dat:
Sumele costurilor unitare în anul N = sumele costurilor unitare incluse în prezenta anexă * IPC în anul N-1 (cu referința 2015 = 100)/100
3. Definirea sumei forfetare
|
Tipul operațiunilor |
Denumirea indicatorului |
Categoria costurilor |
Unitatea de măsură a indicatorului |
Sume (în EUR) |
|
Asistență tehnică Axa prioritară 4 2014NL05SFOP001 |
Noi cheltuieli totale incluse într-o cerere de plată (de exemplu, cheltuielile eligibile totale incluse într-o cerere de plată care nu a fost încă luată în considerare pentru calcularea unei tranșe de 100 000 EUR). |
Toate costurile eligibile. |
Tranșe de 100 000 EUR de noi cheltuielile totale incluse într-o cerere de plată transmisă Comisiei Europene, până la atingerea sumei maxime (33) prevăzute în buget la axa prioritară de asistență tehnică. |
5 690 |
4. Ajustarea valorilor
Nu se aplică.
(1) Valorile baremelor standard pentru costuri unitare se aplică numai acelor părți ale operațiunilor referitoare la categoriile de costuri stabilite în prezenta anexă.
(2) Numărul total de ore declarate într-un an nu trebuie să depășească numărul standard de ore anuale lucrate în Suedia, și anume 1 862 de ore.
(3) Cod profesional aplicabil în Suedia.
(4) Monedă în Suedia.
(5) În fiecare dintre cazurile enumerate mai jos, categoriile de costuri menționate includ toate costurile asociate operațiunii respective, cu excepția tipurilor de operațiuni 1 și 2, care pot include și alte categorii de costuri.
(6) Și anume, un nou loc inclus în capacitatea noului centru de îngrijire a copiilor, astfel cum a fost înregistrat prin reglementările naționale, și pentru care este disponibilă o dovadă referitoare la echipamente în cazul fiecărui nou loc prevăzut.
(7) Un „grup de copii” trebuie să fi fost înregistrat ca atare în temeiul legislației naționale referitoare la prestarea de servicii de îngrijire a copiilor în cadrul unui grup de copii.
(8) Și anume, locurile dintr-un centru existent, nou înregistrat ca „grup de copii” în conformitate cu legislația națională, care sunt incluse în capacitatea oficială a grupului respectiv și pentru care este disponibilă o dovadă referitoare la echipamente în cazul fiecărui loc.
(9) Gradul de ocupare este definit ca numărul de copii care frecventează centrul de îngrijire a copiilor pe jumătate de zi timp de 6 luni, împărțit la capacitatea maximă a centrului pe jumătate de zi timp de 6 luni, înmulțit cu 100.
(10) Această sumă va fi plătită pentru fiecare punct procentual de ocupare pe loc, până la un nivel maxim de 75 % pe o perioadă de 6 luni. Dacă gradul de ocupare este mai mic de 20 %, nu se va efectua nicio rambursare.
(11) Adică oferită de un formator intern.
(12) Lecția în comun trebuie înțeleasă ca o cooperare între doi pedagogi în vederea consolidării reciproce a dezvoltării profesionale prin planificarea, punerea în aplicare și analizarea metodelor de predare în comun într-o clasă.
(13) Conform definițiilor din Regulamentul (UE) nr. 651/2014.
(14) „Operațiunile similare” trebuie înțelese ca fiind operațiuni cu activități similare celor ale măsurii 1.B din PON IOFMT, dar având alte grupuri-țintă.
(15) „Operațiunile similare” trebuie înțelese ca fiind operațiuni cu activități similare celor ale măsurii 1.C din PON IOFMT, dar având alte grupuri-țintă.
(16) „Operațiunile similare” trebuie înțelese ca fiind operațiuni cu activități similare celor ale măsurilor 2A, 2B, 4A, 4C și 7.1 din PON IOFMT, dar având alte grupuri-țintă.
(17) În ceea ce privește costul unitar 3 referitor la formare pentru desfășurarea de activități independente și de autoantreprenoriat, suma va fi rambursată numai în cazul grupurilor de formare alcătuite din 4 sau mai mulți studenți.
(18) Definiția cursurilor este conformă dispozițiilor din Circulara ministerială nr. 2 din 2 februarie 2009. Această circulară definește cursurile în funcție de tipul de profesori care asigură formarea.
(19) „Operațiunile similare” trebuie înțelese ca fiind operațiuni cu activități similare celor ale măsurii 3 din PON IOFMT, dar având alte grupuri-țintă.
(20) Tânărul este încadrat într-una dintre cele patru clase de profil (scăzut, mediu, ridicat, foarte ridicat), pe baza următoarelor variabile:
|
— |
vârstă; |
|
— |
sex; |
|
— |
nivel de studii; |
|
— |
statutul profesional din anul anterior; |
|
— |
regiunea și provincia în care își are sediul organismul competent care a luat în evidență tânărul; |
|
— |
competențe lingvistice (doar în cazul cetățenilor străini care nu și-au obținut diploma în Italia), pentru a căror evaluare va fi utilizată metodologia deja elaborată pentru eliberarea unui permis CE de ședere pentru rezidenții pe termen lung. |
În funcție de variabilele identificate pentru tânăr, se calculează un „coeficient de defavorizare” cu o valoare cuprinsă între 0 și 1
(21) „Operațiunile similare” trebuie înțelese ca fiind operațiuni cu activități similare celor ale măsurii 5 din PON IOFMT, dar având alte grupuri-țintă.
(22) „Operațiunile similare” trebuie înțelese ca fiind operațiuni cu activități similare celor din PON IOFMT, dar având alte grupuri-țintă.
(23) „Operațiunile similare” trebuie înțelese ca fiind operațiuni cu activități similare celor ale măsurii 7.1 din PON IOFMT, dar având alte grupuri-țintă.
(24) În ceea ce privește costul unitar 8 referitor la sprijinul pentru desfășurarea de activități independente și de autoantreprenoriat, suma va fi rambursată numai în cazul formării individuale sau individualizate („individualizată” însemnând maximum 3 studenți).
(25) „Operațiunile similare” trebuie înțelese ca fiind operațiuni cu activități similare celor ale măsurii 8 din PON IOFMT, dar având alte grupuri-țintă.
(26) Sumele din tabelul 3.4 reprezintă valoarea maximă a indemnizațiilor care pot fi plătite. În cazul în care un angajator oferă o indemnizație care să acopere cheltuielile de deplasare, de cazare sau de masă, indemnizația menționată la punctul 3.4 se va reduce cu:
|
— |
suma menționată la punctul 3.1 pentru deplasare (în funcție de locație) |
|
— |
suma menționată la punctul 3.2 pentru cazare (în funcție de locație) |
|
— |
suma menționată la punctul 3.3 pentru masă (în funcție de locație) |
Sumele menționate în tabelele 3.1, 3.2 și 3.3 vor fi, de asemenea, plătite în situația în care beneficiarul plătește doar categoriile de indemnizații prevăzute în tabelele respective.
(27) Sprijinul specific suplimentar este limitat la o unitate per elev per modul.
(28)
|
SS |
= |
săptămână suplimentară |
|
LS |
= |
lună suplimentară |
|
ZS |
= |
zi suplimentară |
(31) Există două module posibile— 1) De bază/standard și 2) Avansat.
(32) În sensul tipurilor de operațiuni 1 și 3, perioada de intervenție este perioada cuprinsă între data de intrare și data de ieșire din activitatea de reintegrare.
(33) A se vedea articolul 119 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013. „Cuantumul fondurilor alocate pentru asistență tehnică se limitează la 4 % din suma totală a fondurilor alocate pentru programele operaționale într-un stat membru (…)”.
ANEXA II
„ANEXA X
Condiții de rambursare a cheltuielilor Austriei pe baza baremelor standard pentru costurile unitare
1. Definirea baremelor standard pentru costurile unitare
|
Tipul operațiunilor |
Denumirea indicatorului |
Categoria costurilor |
Unitatea de măsură a indicatorului |
Sume (în EUR) |
|
|
Măsuri de reducere a numărului persoanelor care părăsesc timpuriu școala. Axa prioritară 3 2014AT05SFOP001 |
Furnizarea unei ore de predare (1). |
Costurile de personal pentru profesori (2). |
Numărul de ore de predare per tip de școală. |
Tipul școlii (3) |
Sumă |
|
3070 |
95,91 |
||||
|
3080 |
89,98 |
||||
|
3081 |
96,28 |
||||
|
3082 |
107,09 |
||||
|
3091 |
78,87 |
||||
2. Ajustarea sumelor
Ratele sunt ajustate anual în conformitate cu WFA Financial Effects Regulation (4) (Regulamentul privind efectele financiare al WFA). Acest regulament este publicat anual și conține specificații privind valorizarea costurilor cu personalul, în scopul planificării bugetare pentru anii următori. Ratele vor fi ajustate pentru prima dată la 1 septembrie 2017, pe baza valorizării pentru 2017 prevăzute în regulamentul respectiv.
„ „ ANEXA XI
Condiții de rambursare a cheltuielilor Lituaniei pe baza baremelor standard pentru costurile unitare
1. Definirea baremelor standard pentru costurile unitare
|
Tipul operațiunilor |
Denumirea indicatorului |
Categoria costurilor |
Unitatea de măsură a indicatorului |
Sume (în EUR) |
||
|
Șomeri care au absolvit cu succes o formare profesională formală pe termen lung |
Toate costurile eligibile |
Numărul participanților care au primit un certificat atestând absolvirea cu succes a unei formări formale pe termen lung de minimum 184 de zile. |
3 460,33 |
||
|
Șomeri care au absolvit cu succes o formare profesională formală pe termen mediu |
Toate costurile eligibile |
Numărul participanților care au primit un certificat atestând absolvirea cu succes a unei formări formale pe termen mediu cu durata cuprinsă între 97 și 183 de zile. |
2 508,12 |
||
|
Șomeri care au absolvit cu succes o formare profesională formală pe termen scurt |
Toate costurile eligibile |
Numărul participanților care au primit un certificat atestând absolvirea cu succes a unei formări formale pe termen scurt de minimum 96 de zile. |
872,66 |
||
|
Șomeri care au absolvit cu succes o formare profesională informală |
Toate costurile eligibile |
Numărul participanților care au primit un certificat atestând absolvirea cu succes a unei formări informale |
1 136,97 |
2. Ajustarea sumelor
Sumele menționate mai sus pot fi ajustate până în al doilea trimestru al fiecărui an prin luarea în considerare, în anul N, a ratei publicate a inflației prețurilor de consum [indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC), care poate fi consultat la adresa https://osp.stat.gov.lt/en/statistiniu-rodikliu-analize#/] pentru anul N-1.
Sumele pot fi, de asemenea, ajustate înlocuind:
|
salariul minim pe economie în Lituania; |
|
cheltuielile maxime care acoperă formarea profesională; |
|
coeficientul burselor de formare prevăzut de Legea Republicii Lituania privind sprijinul pentru ocuparea forței de muncă; |
|
tariful la kilometru aprobat prin Ordinul Ministrului Securității Sociale și al Muncii (20 iulie 2010, Ordinul nr. A1-352 privind aprobarea tarifului la kilometru) în metoda de calcul și |
|
rata fixă a costurilor indirecte declarate în Schema privind aplicarea ratei fixe la costurile indirecte ale proiectelor, aprobată prin Ordinul ministrului de finanțe (8 octombrie 2014, Ordinul nr. 1K-316 de aprobare a Regulamentului privind administrarea și finanțarea proiectelor), |
|
în metoda de calcul conform căreia costurile totale de formare profesională constau din totalul: costurilor serviciilor de formare profesională, costurilor legate de bursele de formare profesională, al cheltuielilor de călătorie până la locul de cazare și înapoi, al costurilor de cazare, al costurilor de depistare medicală obligatorie și de vaccinare împotriva bolilor infecțioase și al costurilor indirecte.” |
„ „ ANEXA XII
Condiții de rambursare a cheltuielilor Poloniei pe baza baremelor standard pentru costurile unitare
1. Definirea baremelor standard pentru costurile unitare
|
Tipul operațiunilor |
Denumirea indicatorului |
Categoria costurilor |
Unitatea de măsură a indicatorului |
Sume (în EUR) |
|||
|
Rata zilnică pentru șederea pe durata unui proiect de mobilitate transnațională. |
Diurna legată de șederea în străinătate a participanților. |
Numărul de zile calendaristice petrecute în străinătate de către un participant. |
Țara de destinație |
Sumă |
||
|
Austria |
57,13 |
||||||
|
Belgia |
57,13 |
||||||
|
Bulgaria |
57,13 |
||||||
|
Croația |
44,97 |
||||||
|
Cipru |
59,37 |
||||||
|
Republica Cehă |
57,13 |
||||||
|
Danemarca |
66,07 |
||||||
|
Estonia |
44,97 |
||||||
|
Finlanda |
59,37 |
||||||
|
Franța |
61,60 |
||||||
|
Germania |
51,67 |
||||||
|
Grecia |
53,90 |
||||||
|
Ungaria |
53,90 |
||||||
|
Irlanda |
61,60 |
||||||
|
Italia |
57,13 |
||||||
|
Letonia |
51,67 |
||||||
|
Lituania |
44,97 |
||||||
|
Luxemburg |
59,37 |
||||||
|
Malta |
51,67 |
||||||
|
Țările de Jos |
63,83 |
||||||
|
Portugalia |
49,43 |
||||||
|
România |
53,90 |
||||||
|
Slovacia |
51,67 |
||||||
|
Slovenia |
44,97 |
||||||
|
Spania |
51,67 |
||||||
|
Suedia |
63,83 |
||||||
|
Regatul Unit |
69,30 |
||||||
|
Rata zilnică de ședere în străinătate în cadrul unui proiect de mobilitate transnațională pentru participanții cu handicapuri grave (5). |
Diurna legată de șederea în străinătate a participanților. |
Numărul de zile calendaristice petrecute în străinătate de către un participant cu handicap grav. |
Țara de destinație |
Sumă |
||
|
Austria |
74 |
||||||
|
Belgia |
74 |
||||||
|
Bulgaria |
74 |
||||||
|
Croația |
58 |
||||||
|
Cipru |
77 |
||||||
|
Republica Cehă |
74 |
||||||
|
Danemarca |
86 |
||||||
|
Estonia |
58 |
||||||
|
Finlanda |
77 |
||||||
|
Franța |
80 |
||||||
|
Germania |
67 |
||||||
|
Grecia |
70 |
||||||
|
Ungaria |
70 |
||||||
|
Irlanda |
80 |
||||||
|
Italia |
74 |
||||||
|
Letonia |
67 |
||||||
|
Lituania |
58 |
||||||
|
Luxemburg |
77 |
||||||
|
Malta |
67 |
||||||
|
Țările de Jos |
83 |
||||||
|
Portugalia |
64 |
||||||
|
România |
70 |
||||||
|
Slovacia |
67 |
||||||
|
Slovenia |
58 |
||||||
|
Spania |
67 |
||||||
|
Suedia |
83 |
||||||
|
Regatul Unit |
90 |
||||||
|
Rata zilnică pentru un mentor care însoțește un grup de participanți pe durata șederii lor în străinătate în cadrul unui proiect de mobilitate transnațională. |
Diurna aferentă șederii în străinătate a mentorilor. |
Numărul de zile calendaristice petrecute în străinătate de un mentor; grupul trebuie să fie format din cel puțin 4 participanți în ziua în care mentorul călătorește în străinătate. |
Țara de destinație |
Sumă |
||
|
Austria |
75,77 |
||||||
|
Belgia |
75,77 |
||||||
|
Bulgaria |
75,77 |
||||||
|
Croația |
53,90 |
||||||
|
Cipru |
75,77 |
||||||
|
Republica Cehă |
75,77 |
||||||
|
Danemarca |
85,93 |
||||||
|
Estonia |
53,90 |
||||||
|
Finlanda |
75,77 |
||||||
|
Franța |
75,77 |
||||||
|
Germania |
64,83 |
||||||
|
Grecia |
75,77 |
||||||
|
Ungaria |
75,77 |
||||||
|
Irlanda |
85,93 |
||||||
|
Italia |
75,77 |
||||||
|
Letonia |
64,83 |
||||||
|
Lituania |
53,90 |
||||||
|
Luxemburg |
75,77 |
||||||
|
Malta |
64,83 |
||||||
|
Țările de Jos |
85,93 |
||||||
|
Portugalia |
64,83 |
||||||
|
România |
75,77 |
||||||
|
Slovacia |
64,83 |
||||||
|
Slovenia |
53,90 |
||||||
|
Spania |
64,83 |
||||||
|
Suedia |
85,93 |
||||||
|
Regatul Unit |
85,93 |
||||||
|
Rata zilnică pentru o persoană care însoțește un participant cu handicap grav pe durata șederii sale în străinătate în cadrul unui proiect de mobilitate transnațională. |
Diurna aferentă șederii în străinătate a persoanelor însoțitoare. |
Numărul de zile calendaristice al șederii în străinătate a persoanei însoțitoare. |
Țara de destinație |
Sumă |
||
|
Austria |
75,77 |
||||||
|
Belgia |
75,77 |
||||||
|
Bulgaria |
75,77 |
||||||
|
Croația |
53,90 |
||||||
|
Cipru |
75,77 |
||||||
|
Republica Cehă |
75,77 |
||||||
|
Danemarca |
85,93 |
||||||
|
Estonia |
53,90 |
||||||
|
Finlanda |
75,77 |
||||||
|
Franța |
75,77 |
||||||
|
Germania |
64,83 |
||||||
|
Grecia |
75,77 |
||||||
|
Ungaria |
75,77 |
||||||
|
Irlanda |
85,93 |
||||||
|
Italia |
75,77 |
||||||
|
Letonia |
64,83 |
||||||
|
Lituania |
53,90 |
||||||
|
Luxemburg |
75,77 |
||||||
|
Malta |
64,83 |
||||||
|
Țările de Jos |
85,93 |
||||||
|
Portugalia |
64,83 |
||||||
|
România |
75,77 |
||||||
|
Slovacia |
64,83 |
||||||
|
Slovenia |
53,90 |
||||||
|
Spania |
64,83 |
||||||
|
Suedia |
85,93 |
||||||
|
Regatul Unit |
85,93 |
||||||
|
Rata zilnică pentru găzduirea unui grup de participanți la proiecte de mobilitate transnațională. |
Toate costurile organizației gazdă legate de acordarea de asistență și sprijin în cadrul proiectului de mobilitate transnațională sunt acoperite de rata zilnică. |
Numărul de zile calendaristice de găzduire a unui grup de participanți. Dacă grupul este format din mai puțin de 8 participanți în ziua în care călătorește în străinătate, rata organizației gazdă se reduce proporțional. Dimensiunea minimă necesară a grupului este de 4 participanți (rata ar fi redusă cu 50 % în acest caz). |
Țara de destinație |
Sumă |
||
|
Danemarca. Irlanda. Luxembourg. Țările de Jos. Austria. Suedia |
241 |
||||||
|
Belgia. Franța. Italia. Finlanda. Germania. Regatul Unit. |
214 |
||||||
|
Republica Cehă. Grecia. Spania. Cipru. Malta. Portugalia. Slovenia |
137 |
||||||
|
Bulgaria. Estonia. Croația. Letonia. Lituania. Ungaria. România. Slovacia |
74 |
||||||
2. Ajustarea sumelor.
În cazul unor schimbări în ratele naționale Erasmus +, care constituie baza costurilor unitare stabilite în prezentul regulament, autoritatea de management poate ajusta ratele în mod corespunzător. Dacă ratele Erasmus + se schimbă, aceeași schimbare pot fi reflectată în baremul standard respectiv al costurilor unitare pentru noile cereri (și anume cererile lansate după intrarea în vigoare a noilor rate Erasmus+). Pentru operațiunile 1-4, formula utilizată pentru actualizarea respectivelor rate zilnice este (14 × A + 46 × B) / 60, unde „A” reprezintă rata zilnică a programului polonez ERASMUS + în primele 14 zile ale șederii în străinătate, iar „B”, restul de 46 de zile.”
„ „ ANEXA XIII
Condiții de rambursare a cheltuielilor României pe baza baremelor standard pentru costurile unitare
1. Definirea baremelor standard pentru costuri unitare
|
Tipul operațiunilor |
Denumirea indicatorului |
Categoria costurilor |
Unitatea de măsură a indicatorului |
Sume (în LEI) |
||||||||||||||||||
|
Subvenție lunară plătită unui angajator pentru fiecare persoană angajată cu un contract cu durată nedeterminată. |
Toate costurile legate de subvenția pentru angajare |
Numărul de luni lucrate |
|
2. Ajustarea sumelor
Ratele stabilite prin prezenta pot fi ajustate prin orice modificare a ratelor stabilite prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Modificările respective vor intra în vigoare la aceeași dată la care intră în vigoare modificările la legea menționată mai sus.”
„„ANEXA XIV
Condiții de rambursare a cheltuielilor tuturor statelor membre specificate, pe baza baremelor standard pentru costuri unitare
1. Definirea baremelor standard pentru costuri unitare
|
Tipul operațiunilor (6) |
Denumirea indicatorului |
Categoria costurilor |
Unitatea de măsură a indicatorului |
Sume (în EUR) |
|
Operațiuni de sprijinire a participării la activități de educație (de la educația copiilor preșcolari până la nivelul terțiar, inclusiv educația și formarea profesională formală) în toate programele operaționale ale FSE |
Participanții la un an de învățământ universitar |
Toate costurile eligibile ale operațiunii. |
Numărul de participanți cu o prezență verificată (7) într-un an de învățământ universitar, defalcat în funcție de clasificarea ISCED (8). |
A se vedea punctul 3 (9). |
2. Ajustarea sumelor
N/A
3. Sume per participare în educația formală (în EUR) (10)
|
Nivel de studii |
AT |
BE |
BG |
CY |
CZ |
DE |
EE |
FI |
HU |
IE |
IT |
ES |
HR |
|
Educație a copiilor preșcolari ED0 |
6 252 |
n/a |
1 415 |
2 700 |
2 040 |
6 662 |
2 941 |
9 897 |
2 439 |
n/a |
3 676 |
3 261 |
2 198 |
|
Dezvoltarea educației copiilor preșcolari ED01 |
6 937 |
n/a |
n/a |
n/a |
n/a |
9 214 |
n/a |
15 714 |
n/a |
n/a |
n/a |
3 039 |
n/a |
|
Învățământ preșcolar ED02 |
6 127 |
5 893 |
1 415 |
2 700 |
2 040 |
5 793 |
n/a |
8 493 |
n/a |
4 986 |
3 676 |
3 330 |
2 716 |
|
Învățământ primar ED1 |
8 113 |
7 744 |
898 |
6 594 |
2 079 |
6 201 |
3 426 |
7 952 |
1 287 |
6 471 |
5 176 |
3 816 |
4 592 |
|
Învățământ primar și învățământ secundar inferior (nivelurile 1 și 2) ED1_2 |
9 669 |
8 327 |
986 |
6 990 |
2 650 |
7 060 |
3 517 |
9 485 |
1 318 |
6 925 |
5 396 |
4 181 |
2 181 |
|
Învățământ secundar inferior ED2 |
11 233 |
9 563 |
1 089 |
7 756 |
3 456 |
7 607 |
3 711 |
12 511 |
1 351 |
8 200 |
5 747 |
4 881 |
n/a |
|
Învățământ secundar inferior – general ED24 |
11 233 |
n/a |
1 130 |
7 756 |
3 463 |
7 607 |
3 691 |
12 511 |
1 329 |
8 200 |
5 748 |
4 881 |
n/a |
|
Învățământ secundar inferior – profesional ED25 |
n/a |
n/a |
n/a |
n/a |
2 089 |
n/a |
5 930 |
n/a |
4 421 |
n/a |
5 566 |
n/a |
n/a |
|
Învățământ secundar superior ED3 |
10 785 |
n/a |
1 036 |
7 980 |
3 134 |
7 708 |
3 488 |
7 838 |
3 172 |
8 496 |
5 650 |
5 071 |
1 995 |
|
Învățământ secundar superior și învățământ postsecundar neterțiar (nivelurile 3 și 4) ED3_4 |
10 127 |
10 109 |
1 039 |
7 886 |
3 061 |
6 846 |
3 603 |
7 838 |
3 271 |
9 252 |
5 995 |
5 071 |
1 995 |
|
Învățământ secundar superior – general ED34 |
9 395 |
n/a |
921 |
7 281 |
2 629 |
8 045 |
3 194 |
7 199 |
3 288 |
n/a |
n/a |
4 495 |
n/a |
|
Învățământ secundar superior și învățământ postsecundar neterțiar – general (nivelurile 34 și 44) |
9 395 |
10 271 |
921 |
7 281 |
2 450 |
7 988 |
3 194 |
7 199 |
3 288 |
n/a |
n/a |
4 495 |
n/a |
|
Învățământ secundar superior – profesional ED35 |
11 690 |
n/a |
1 145 |
11 881 |
3 311 |
7 368 |
4 017 |
8 081 |
2 820 |
n/a |
n/a |
6 188 |
2 826 |
|
Învățământ secundar superior și învățământ postsecundar neterțiar – profesional (nivelurile 35 și 45) |
10 552 |
10 000 |
1 151 |
11 020 |
3 296 |
6 051 |
4 023 |
8 081 |
3 237 |
n/a |
n/a |
6 188 |
2 826 |
|
Învățământ postsecundar neterțiar ED4 |
1 341 |
n/a |
2 135 |
n/a |
710 |
3 854 |
4 022 |
n/a |
3 952 |
10 628 |
n/a |
n/a |
n/a |
|
Învățământ postsecundar neterțiar – general ED44 |
n/a |
n/a |
n/a |
n/a |
660 |
6 918 |
n/a |
n/a |
n/a |
n/a |
n/a |
n/a |
n/a |
|
Învățământ postsecundar neterțiar – profesional ED45 |
1 341 |
n/a |
2 135 |
n/a |
931 |
3 539 |
4 022 |
n/a |
3 952 |
10 628 |
n/a |
n/a |
n/a |
|
Învățământ terțiar cu ciclu scurt ED5 |
12 098 |
9 089 |
n/a |
1 241 |
6 928 |
5 963 |
n/a |
n/a |
1 994 |
n/a |
4 000 |
4 883 |
n/a |
|
Învățământ terțiar (nivelurile 5-8) ED5-8 |
9 105 |
7 592 |
885 |
3 637 |
1 849 |
6 450 |
2 712 |
10 199 |
1 837 |
6 562 |
2 197 |
3 637 |
3 258 |
|
Învățământ terțiar cu excepția învățământului terțiar cu ciclu scurt (nivelurile 6-8) ED6-8 |
8 525 |
7 534 |
885 |
3 884 |
1 836 |
6 450 |
2 712 |
10 199 |
1 829 |
6 562 |
2 191 |
3 309 |
n/a |
|
Nivel de studii |
FR |
LT |
LU |
LV |
MT |
NL |
PL |
PT |
RO |
SE |
SI |
SK |
UK |
|
Educație a copiilor preșcolari ED0 |
5 259 |
1 853 |
15 898 |
2 534 |
4 731 |
6 065 |
1 759 |
2 367 |
916 |
13 267 |
4 433 |
2 037 |
3 978 |
|
Dezvoltarea educației copiilor preșcolari ED01 |
n/a |
2 178 |
n/a |
n/a |
n/a |
n/a |
n/a |
n/a |
1 606 |
14 879 |
5 344 |
n/a |
4 008 |
|
Învățământ preșcolar ED02 |
5 259 |
1 789 |
15 898 |
2 534 |
4 731 |
6 065 |
1 759 |
2 367 |
893 |
12 692 |
4 067 |
2 037 |
3 973 |
|
Învățământ primar ED1 |
4 950 |
2 197 |
16 253 |
3 147 |
5 173 |
6 681 |
2 627 |
3 718 |
674 |
10 390 |
4 985 |
2 348 |
8 777 |
|
Învățământ primar și învățământ secundar inferior (nivelurile 1 și 2) ED1_2 |
5 828 |
2 141 |
16 575 |
3 143 |
6 048 |
7 757 |
2 638 |
4 227 |
919 |
10 568 |
4 794 |
2 410 |
8 898 |
|
Învățământ secundar inferior ED2 |
6 931 |
2 108 |
17 103 |
3 136 |
7 720 |
9 352 |
2 663 |
5 116 |
1 217 |
10 974 |
4 393 |
2 467 |
9 142 |
|
Învățământ secundar inferior – general ED24 |
6 931 |
2 083 |
17 103 |
3 138 |
7 738 |
8 228 |
2 663 |
n/a |
1 217 |
n/a |
4 393 |
2 449 |
9 464 |
|
Învățământ secundar inferior – profesional ED25 |
n/a |
3 332 |
n/a |
2 944 |
5 821 |
12 367 |
n/a |
n/a |
n/a |
n/a |
n/a |
3 150 |
6 370 |
|
Învățământ secundar superior ED3 |
9 225 |
2 362 |
16 722 |
3 087 |
5 162 |
6 995 |
2 336 |
4 411 |
1 236 |
10 858 |
3 482 |
2 607 |
8 701 |
|
Învățământ secundar superior și învățământ postsecundar neterțiar (nivelurile 3 și 4) ED3_4 |
9 145 |
2 485 |
16 199 |
3 121 |
5 065 |
6 995 |
2 230 |
4 411 |
1 137 |
10 535 |
3 482 |
2 629 |
8 701 |
|
Învățământ secundar superior – general ED34 |
9 106 |
2 043 |
14 368 |
3 152 |
5 230 |
7 589 |
2 101 |
n/a |
2 820 |
7 908 |
4 241 |
1 932 |
8 895 |
|
Învățământ secundar superior și învățământ postsecundar neterțiar – general (nivelurile 34 și 44) |
9 087 |
2 043 |
14 368 |
3 152 |
5 238 |
7 589 |
2 101 |
n/a |
2 820 |
7 856 |
4 241 |
1 932 |
8 895 |
|
Învățământ secundar superior – profesional ED35 |
9 425 |
3 224 |
18 265 |
2 995 |
4 670 |
6 710 |
2 520 |
n/a |
47 |
14 773 |
3 717 |
2 978 |
8 295 |
|
Învățământ secundar superior și învățământ postsecundar neterțiar – profesional (nivelurile 35 și 45) |
9 238 |
3 136 |
17 333 |
3 082 |
4 518 |
6 709 |
2 317 |
n/a |
120 |
13 882 |
3 717 |
2 984 |
8 295 |
|
Învățământ postsecundar neterțiar ED4 |
6 088 |
3 030 |
1 189 |
3 667 |
4 463 |
5 056 |
1 057 |
n/a |
423 |
4 146 |
n/a |
3 052 |
n/a |
|
Învățământ postsecundar neterțiar – general ED44 |
6 808 |
n/a |
n/a |
n/a |
6 598 |
n/a |
n/a |
n/a |
n/a |
5 639 |
n/a |
n/a |
n/a |
|
Învățământ postsecundar neterțiar – profesional ED45 |
5 908 |
3 030 |
1 189 |
3 667 |
4 391 |
5 056 |
1 057 |
n/a |
423 |
3 613 |
n/a |
3 052 |
n/a |
|
Învățământ terțiar cu ciclu scurt ED5 |
8 752 |
n/a |
22 145 |
3 050 |
6 322 |
6 205 |
7 791 |
n/a |
n/a |
6 339 |
1 725 |
3 352 |
1 731 |
|
Învățământ terțiar (nivelurile 5-8) ED5-8 |
6 289 |
2 736 |
33 659 |
2 449 |
8 819 |
6 081 |
2 384 |
1 293 |
1 772 |
10 477 |
3 869 |
1 937 |
2 257 |
|
Învățământ terțiar cu excepția învățământului terțiar cu ciclu scurt (nivelurile 6-8) ED6-8 |
5 479 |
2 736 |
34 862 |
2 349 |
9 307 |
6 081 |
2 374 |
1 293 |
1 772 |
10 828 |
4 200 |
1 913 |
2 304 |
(1) O oră de predare este egală cu 50 de minute.
(2) Acestea sunt singurele costuri care urmează să fie incluse într-o cerere de rambursare FSE pentru operațiunile specificate.
(3) Tipul școlii:
|
3070 |
Școli secundare academice (AHS) |
|
3080 |
Școli tehnice/industriale (TMHS) |
|
3081 |
Școli secundare și colegii pentru turism și pentru ocupații din sfera socială și a serviciilor (HUM) |
|
3082 |
Academii comerciale și școli comerciale (HAK/HAS) |
|
3091 |
Colegii secundare de pedagogie a copiilor preșcolari/Colegi secundare de pedagogie socială (BAfEP/BASOP) |
(4) WFA Finanzielle-Auswirkungen-Verordnung, www.ris.bka.gv.at
(5) Astfel cum sunt definite în Legea din 27 august 1997 privind reabilitarea socială și profesională și angajarea persoanelor cu handicap, http://isap.sejm.gov.pl/DetailsServlet?id=WDU19971230776
(6) Aceste costuri unitare nu pot fi utilizate pentru tipurile de operațiuni pentru care nu există opțiuni simplificate mai specifice în materie de costuri în alte anexe la prezentul regulament delegat.
(7) Prezență verificată înseamnă că dovada participării studentului la cursuri trebuie să fie verificată de autoritățile naționale de două sau trei ori per an universitar, în conformitate cu practicile normale ale fiecărui stat membru și cu procedurile de verificare a prezenței în cadrul educației formale.
(8) Clasificarea Internațională Standard a Educației: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/International_Standard_Classification_of_Education_(ISCED)
(9) Tabelul de la punctul 3 stabilește ratele pentru toate statele membre cu excepția Greciei și a Danemarcei, pentru care în prezent nu există date disponibile. Aceste sume pot fi rambursate statului membru pe baza următoare: 50 % pentru prima dovadă de participare din cursul anului universitar (în mod normal la începutul anului universitar, în conformitate cu normele și practicile naționale), 30 % pentru cea de-a doua dovadă de participare și 20 % pentru cea de-a treia și ultima dovadă de participare. Pentru statele membre ale căror sisteme naționale prevăd colectarea acestor informații doar de două ori pe an, baza de rambursare va fi de 50 % pentru prima dovadă de participare și 50 % pentru cea de-a doua și ultima dovadă de participare.
(10) N/A indică faptul că nu există date disponibile pentru statul membru respectiv și nivelul de educație menționat.