18.8.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 214/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/1482 AL COMISIEI

din 17 august 2017

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 861/2013 al Consiliului de instituire a unei taxe compensatorii definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii aplicate importurilor de anumite tipuri de sârmă din oțel inoxidabil originare din India, în ceea ce privește codurile TARIC ale producătorilor-exportatori cooperanți care nu au fost incluși în eșantion

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1) („regulamentul de bază”),

întrucât:

(1)

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 861/2013 al Consiliului (2), astfel cum a fost corectată printr-o rectificare în ceea ce privește denumirea a două societăți (3), stabilește lista producătorilor-exportatori cooperanți din India care nu au fost incluși în eșantion.

(2)

În urma publicării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/220 al Comisiei (4) de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1106/2013 al Consiliului (5) de instituire a unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de anumite tipuri de sârmă din oțel inoxidabil originare din India, codurile adiționale TARIC atribuite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 861/2013 nu mai sunt corecte pentru unele dintre societățile enumerate în anexa respectivă. Acest lucru se datorează faptului că respectivele coduri adiționale TARIC ar trebui să corespundă acum celor din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/220.

(3)

Prin urmare, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 861/2013 ar trebui rectificată în consecință.

(4)

Dispozițiile rectificate ar trebui să se aplice de la data aplicării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/220,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Tabelul din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 861/2013, cuprinzând codurile TARIC ale producătorilor-exportatori cooperanți din India care nu au fost incluși în eșantion, este rectificat în conformitate cu următorul tabel:

„Denumirea societății

Localitate

Cod adițional TARIC

Bekaert Mukand Wire Industries

Lonand, Tal. Khandala, Satara District, Maharastra

C189

Bhansali Bright Bars Pvt. Ltd

Mumbai, Maharashtra

C190

Bhansali Stainless Wire

Mumbai, Maharashtra

C191

Chandan Steel

Mumbai, Maharashtra

C192

Drawmet Wires

Bhiwadi, Rajastan

C193

Garg Inox

Bahadurgarh, Haryana and Pune, Maharashtra

B931

Jyoti Steel Industries Ltd

Mumbai, Maharashtra

C194

Macro Bars and Wires

Mumbai, Maharashtra

B932

Mukand Ltd

Thane

C195

Nevatia Steel & Alloys

Mumbai, Maharashtra

B933

Panchmahal Steel Ltd

Dist. Panchmahals, Gujarat

C196 ”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Cu toate acestea, articolul 1 se aplică de la 10 februarie 2017.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 august 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 176, 30.6.2016, p. 21.

(2)   JO L 240, 7.9.2013, p. 1.

(3)   JO L 251, 26.9.2015, p. 17.

(4)   JO L 34, 9.2.2017, p. 21.

(5)   JO L 298, 8.11.2013, p. 1.