15.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 184/5


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/1272 AL COMISIEI

din 14 iulie 2017

de stabilire, pentru anul 2017, a plafoanelor bugetare aplicabile anumitor scheme de sprijin direct prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (1), în special articolul 22 alineatul (1), articolul 36 alineatul (4), articolul 42 alineatul (2), articolul 47 alineatul (3), articolul 49 alineatul (2), articolul 51 alineatul (4) și articolul 53 alineatul (7),

întrucât:

(1)

Pentru fiecare stat membru care pune în aplicare schema de plată de bază prevăzută la titlul III capitolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, plafonul național anual menționat la articolul 22 alineatul (1) din respectivul regulament pentru 2017 trebuie să fie stabilit de către Comisie prin deducerea, din plafonul național anual prevăzut în anexa II la respectivul regulament, a plafoanelor stabilite în conformitate cu articolele 42, 47, 49, 51 și 53 din respectivul regulament. În conformitate cu articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, trebuie să se ia în considerare eventualele majorări aplicate de statele membre în temeiul respectivei dispoziții.

(2)

Pentru fiecare stat membru care pune în aplicare schema de plată unică pe suprafață prevăzută în titlul III capitolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, plafonul național anual menționat la articolul 36 alineatul (4) din respectivul regulament pentru 2017 trebuie să fie stabilit de către Comisie prin deducerea, din plafonul național anual prevăzut în anexa II la respectivul regulament, a plafoanelor stabilite în conformitate cu articolele 42, 47, 49, 51 și 53 din respectivul regulament.

(3)

Pentru fiecare stat membru care acordă plata redistributivă prevăzută în titlul III capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, plafonul național anual menționat la articolul 42 alineatul (2) din respectivul regulament pentru 2017 trebuie să fie stabilit de către Comisie pe baza procentajului comunicat de statele membre respective în temeiul articolului 42 alineatul (1) din respectivul regulament.

(4)

În ceea ce privește plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu prevăzută în titlul III capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 pentru 2017, plafoanele naționale anuale menționate la articolul 47 alineatul (3) din respectivul regulament pentru 2017 trebuie să fie calculate în conformitate cu articolul 47 alineatul (1) din respectivul regulament și se ridică la 30 % din plafonul național al statului membru în cauză, prevăzut în anexa II la respectivul regulament.

(5)

Pentru statele membre care acordă plata pentru zonele cu constrângeri naturale prevăzută în titlul III capitolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, plafoanele naționale anuale menționate la articolul 49 alineatul (2) din respectivul regulament pentru 2017 trebuie să fie stabilite de către Comisie pe baza procentajului notificat de statele membre în cauză în temeiul articolului 49 alineatul (1) din respectivul regulament.

(6)

În ceea ce privește plata pentru tinerii fermieri prevăzută în titlul III capitolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, plafoanele naționale anuale menționate la articolul 51 alineatul (4) din respectivul regulament pentru 2017 trebuie să fie stabilite de către Comisie pe baza procentajului notificat de statele membre în temeiul articolului 51 alineatul (1) din respectivul regulament și nu trebuie să depășească 2 % din plafonul anual prevăzut în anexa II.

(7)

În cazul în care cuantumul total al plății pentru tinerii fermieri solicitate în 2017 într-un stat membru depășește plafonul stabilit în temeiul articolului 51 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 pentru statul membru în cauză, diferența trebuie să fie finanțată de către statul membru în conformitate cu articolul 51 alineatul (2) din respectivul regulament, respectându-se, în același timp, cuantumul maxim prevăzut la articolul 51 alineatul (1) din respectivul regulament. Din motive de claritate, este oportun să se stabilească acest cuantum maxim pentru fiecare stat membru.

(8)

Pentru fiecare stat membru care acordă sprijinul cuplat facultativ prevăzut în titlul IV capitolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 pentru 2017, Comisia trebuie să stabilească plafoanele naționale anuale menționate la articolul 53 alineatul (7) din respectivul regulament pentru 2017 pe baza procentajelor comunicate de statele membre în cauză în temeiul articolului 54 alineatul (1) din respectivul regulament.

(9)

În ceea ce privește anul 2017, punerea în aplicare a schemelor de sprijin direct prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 a început la 1 ianuarie 2017. Pentru a se asigura coerența între aplicabilitatea respectivului regulament pentru anul de cerere 2017 și aplicabilitatea plafoanelor bugetare corespunzătoare, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată.

(10)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind plățile directe,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Plafoanele naționale anuale pentru 2017 pentru schema de plată de bază menționate la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul I din anexa la prezentul regulament.

(2)   Plafoanele naționale anuale pentru 2017 pentru schema de plată unică pe suprafață menționate la articolul 36 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul II din anexa la prezentul regulament.

(3)   Plafoanele naționale anuale pentru 2017 pentru plata redistributivă menționate la articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul III din anexa la prezentul regulament.

(4)   Plafoanele naționale anuale pentru 2017 pentru plata pentru practicile agricole benefice pentru climă și mediu menționate la articolul 47 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul IV din anexa la prezentul regulament.

(5)   Plafoanele naționale anuale pentru 2017 privind plata pentru zonele cu constrângeri naturale menționate la articolul 49 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul V din anexa la prezentul regulament.

(6)   Plafoanele naționale anuale pentru 2017 pentru plata pentru tinerii fermieri menționate la articolul 51 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul VI din anexa la prezentul regulament.

(7)   Cuantumurile maxime pentru 2017 pentru plata pentru tinerii fermieri menționate la articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul VII din anexa la prezentul regulament.

(8)   Plafoanele naționale anuale pentru 2017 pentru sprijinul cuplat facultativ menționate la articolul 53 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul VIII din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică de la 1 ianuarie 2017.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 14 iulie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 347, 20.12.2013, p. 608.


ANEXĂ

I.   Plafoanele naționale anuale pentru schema de plată de bază menționate la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013

(mii EUR)

Anul calendaristic

2017

Belgia

222 198

Danemarca

553 021

Germania

3 022 776

Irlanda

826 181

Grecia

1 129 245

Spania

2 826 613

Franța

3 185 167

Croația

108 746

Italia

2 245 528

Luxemburg

22 779

Malta

648

Țările de Jos

504 278

Austria

470 393

Portugalia

274 189

Slovenia

73 619

Finlanda

262 269

Suedia

401 863

Regatul Unit

2 112 701

II.   Plafoanele naționale anuale pentru schema de plată unică pe suprafață menționate la articolul 36 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013

(mii EUR)

Anul calendaristic

2017

Bulgaria

379 042

Republica Cehă

462 074

Estonia

80 043

Cipru

30 396

Letonia

123 537

Lituania

180 990

Ungaria

733 351

Polonia

1 559 217

România

919 141

Slovacia

252 841

III.   Plafoanele naționale anuale pentru plata redistributivă menționate la articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013

(mii EUR)

Anul calendaristic

2017

Belgia

47 460

Bulgaria

55 922

Germania

339 366

Franța

723 902

Croația

24 113

Lituania

70 061

Polonia

289 802

Portugalia

16 298

România

97 072

Regatul Unit

48 599

IV.   Plafoanele naționale anuale pentru plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu menționate la articolul 47 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013

(mii EUR)

Anul calendaristic

2017

Belgia

150 629

Bulgaria

237 968

Republica Cehă

252 960

Danemarca

250 437

Germania

1 454 424

Estonia

37 111

Irlanda

363 570

Grecia

562 899

Spania

1 460 000

Franța

2 171 705

Croația

72 338

Italia

1 139 862

Cipru

14 900

Letonia

69 129

Lituania

140 121

Luxemburg

10 046

Ungaria

402 940

Malta

1 573

Țările de Jos

217 309

Austria

207 526

Polonia

1 023 556

Portugalia

174 617

România

540 401

Slovenia

40 801

Slovacia

133 391

Finlanda

157 048

Suedia

209 303

Regatul Unit

955 896

V.   Plafoanele naționale anuale pentru plata pentru zonele cu constrângeri naturale menționate la articolul 49 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013

(mii EUR)

Anul calendaristic

2017

Danemarca

2 857

Slovenia

2 149

VI.   Plafoanele naționale anuale pentru plata pentru tinerii fermieri menționate la articolul 51 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013

(mii EUR)

Anul calendaristic

2017

Belgia

8 367

Bulgaria

1 310

Republica Cehă

1 686

Danemarca

4 341

Germania

48 481

Estonia

408

Irlanda

24 238

Grecia

37 527

Spania

97 333

Franța

72 390

Croația

4 823

Italia

37 995

Cipru

397

Letonia

3 200

Lituania

5 838

Luxemburg

502

Ungaria

5 373

Malta

21

Țările de Jos

14 487

Austria

13 835

Polonia

34 119

Portugalia

11 641

România

18 013

Slovenia

2 040

Slovacia

604

Finlanda

5 235

Suedia

10 465

Regatul Unit

16 308

VII.   Cuantumurile maxime pentru plata pentru tinerii fermieri menționate la articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013

(mii EUR)

Anul calendaristic

2017

Belgia

10 042

Bulgaria

15 865

Republica Cehă

16 864

Danemarca

16 696

Germania

96 962

Estonia

2 474

Irlanda

24 238

Grecia

37 527

Spania

97 333

Franța

144 780

Croația

4 823

Italia

75 991

Cipru

993

Letonia

4 609

Lituania

9 341

Luxemburg

670

Ungaria

26 863

Malta

105

Țările de Jos

14 487

Austria

13 835

Polonia

68 237

Portugalia

11 641

România

36 027

Slovenia

2 720

Slovacia

8 893

Finlanda

10 470

Suedia

13 954

Regatul Unit

63 726

VIII.   Plafoanele naționale anuale pentru sprijinul cuplat facultativ menționate la articolul 53 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013

(mii EUR)

Anul calendaristic

2017

Belgia

83 985

Bulgaria

118 984

Republica Cehă

126 480

Danemarca

24 135

Estonia

6 142

Irlanda

3 000

Grecia

186 061

Spania

584 919

Franța

1 085 853

Croația

36 169

Italia

455 945

Cipru

3 973

Letonia

34 565

Lituania

70 060

Luxemburg

160

Ungaria

201 470

Malta

3 000

Țările de Jos

3 500

Austria

14 527

Polonia

505 160

Portugalia

117 535

România

226 708

Slovenia

17 680

Slovacia

57 800

Finlanda

102 605

Suedia

90 698

Regatul Unit

52 815