REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/1105 AL COMISIEI
din 12 iunie 2017
de stabilire a formularelor menționate în Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului privind procedurile de insolvență
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (1), în special articolul 88,
în urma consultării comitetului înființat prin articolul 89 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/848,
întrucât:
(1)
În vederea asigurării unor condiții uniforme de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 2015/848, trebuie stabilite mai multe formulare.
(2)
În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Irlanda și Regatul Unit au participat la adoptarea Regulamentului (UE) 2015/848. Prin urmare, Irlanda și Regatul Unit participă la adoptarea prezentului regulament.
(3)
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu a participat la adoptarea Regulamentului (UE) 2015/848. Prin urmare, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
(1) Formularul-tip de notificare care trebuie utilizat pentru informarea creditorilor străini cunoscuți cu privire la deschiderea unei proceduri de insolvență, astfel cum se menționează la articolul 54 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/848, este cel prevăzut în anexa I la prezentul regulament.
(2) Formularul-tip care poate fi utilizat de creditorii străini pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor, astfel cum se menționează la articolul 55 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/848, este cel prevăzut în anexa II la prezentul regulament.
(3) Formularul-tip care poate fi utilizat de practicienii în insolvență numiți de membrii grupului pentru a formula obiecții în cadrul procedurii de coordonare a grupului, astfel cum se menționează la articolul 64 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2015/848, este cel prevăzut în anexa III la prezentul regulament.
(4) Formularul-tip care trebuie utilizat pentru transmiterea pe cale electronică a cererilor individuale de informații prin intermediul portalului european e-Justiție, astfel cum se menționează la articolul 27 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2015/848, este cel prevăzut în anexa IV la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la 26 iunie 2017.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele.
[Articolul 54 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (JO L 141, 5.6.2015, p. 19)]
Prin prezenta sunteți informat, în conformitate cu articolul 54 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență, că într-un alt stat membru a fost deschisă o procedură de insolvență (1) cu privire la debitorul dumneavoastră (menționat la punctul 1 din prezentul formular).
Sunteți invitat să depuneți eventualele cereri de admitere a creanțelor pe care le aveți față de debitor, astfel cum se precizează mai jos.
Este posibil să fiți invitat să depuneți eventualele cereri de admitere a creanțelor față de debitor printr-o notificare separată, introdusă ulterior, cu condiția să fie îndeplinite cerințele pentru înregistrarea unei cereri de admitere a creanțelor prevă
Nu este nevoie să depuneți cererile de admitere a creanțelor una câte una.
Dacă sunteți invitat să depuneți o cerere de admitere a creanțelor, puteți face acest lucru utilizând formularul-tip pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor, care
este anexat la prezenta notificare; sau
poate fi descărcat la următoarea adresă:
Limba
Cererile se pot depune în oricare dintre limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene. Totuși, este posibil ca ulterior să vi se ceară să furnizați o traducere în limba oficială a statului membru în care a fost deschisă procedura de insolvență sau, dacă în statul membru respectiv există mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale locului în care a fost deschisă procedura de insolvență ori într-o altă limbă pe care statul membru respectiv a indicat că o acceptă [limbile indicate de statele membre pot fi consultate la adresa: [https://e-justice.europa.eu/content_insolvency-447-ro-en.do?member=1] (2)].
Informații suplimentare
Puteți găsi informații suplimentare privind procedurile de insolvență din statele membre la următoarea adresă: [https://e-justice.europa.eu/content_insolvency-447-ro-en.do?member=1 (2)]
Puteți găsi informații relevante cu privire la o anumită procedură de insolvență vizată de prezenta notificare prin intermediul următoarei adrese de internet de pe portalul european e-Justiție: […] (2) (3)
(1) „Procedurile de insolvență” sunt procedurile definite la articolul 1 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (JO L 141, 5.6.2015, p. 19). Aceste proceduri sunt enumerate în anexa A la regulamentul în cauză.
(2) Atunci când utilizați acest formular, vă rugăm să folosiți întotdeauna linkul care vă duce la pagina web relevantă de pe portalul european e-Justiție.
(3) Vă rugăm să aveți în vedere faptul că această funcție a portalului european e-Justiție nu va fi operațională decât începând cu data de 26 iunie 2019 [a se vedea articolul 92 din Regulamentul (UE) 2015/848].
INSTRUCȚIUNI PRIVIND COMPLETAREA PREZENTULUI FORMULAR
Prezentul formular-tip de notificare trebuie să fie completat de către instanța care are competență cu privire la procedura de insolvență lansată împotriva debitorului sau de către practicianul în insolvență numit de instanța respectivă în cadrul procedurii respective.
Formularul trebuie trimis creditorilor cunoscuți, aflați pe teritoriul altor state membre.
Limba prezentului formular
Prezentul formular de notificare se transmite în limba oficială a statului în care s-a deschis procedura de insolvență sau, dacă există mai multe limbi oficiale în statul membru respectiv, în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale locului în care s-a deschis procedura de insolvență sau într-o altă limbă pe care statul membru respectiv a indicat că o acceptă, în conformitate cu articolul 55 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2015/848, în cazul în care se presupune că această limbă este mai ușor de înțeles pentru creditorii străini.
Mijloace de notificare
Pentru a asigura transmiterea rapidă a informațiilor către creditorii care își au reședința sau sediul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind notificarea sau comunicarea actelor (1) nu se aplică cu privire la obligația de a informa creditorii.
Instrucțiuni referitoare la anumite puncte din formular
Secțiunea II a formularului trebuie completată numai dacă prin prezenta notificare îl invitați și pe creditor să depună o cerere de admitere a creanțelor față de debitor. În cazul în care nu completați secțiunea II, aveți obligația să transmiteți o altă notificare creditorilor străini de îndată ce, în conformitate cu legislația aplicabilă privind insolvența, ia naștere obligația acestora de a-și depune în mod individual cererile de admitere a creanțelor în cadrul procedurii.
Atunci când completați o anumită secțiune a formularului, vă rugăm să aveți în vedere următoarele:
— Furnizarea informațiilor cerute la punctele marcate cu un asterisc (*) este obligatorie.
— Furnizarea informațiilor cerute la punctele marcate cu dublu asterisc (**) este obligatorie, însă cu o condiție. Condiția respectivă este indicată între paranteze la punctul respectiv sau la teza de la punctul precedent.
— Furnizarea informațiilor cerute la punctele fără niciun marcaj specific nu este obligatorie.
Pentru a face referire la un stat membru atunci când completați prezentul formular, vă rugăm să utilizați următoarele coduri de țară: Austria (AT), Belgia (BE), Bulgaria (BG), Cipru (CY), Republica Cehă (CZ), Germania (DE), Estonia (EE), Grecia (EL), Spania (ES), Finlanda (FI), Franța (FR), Croația (HR), Ungaria (HU), Irlanda (IE), Italia (IT), Lituania (LT), Luxemburg (LU), Letonia (LV), Malta (MT), Țările de Jos (NL), Polonia (PL), Portugalia (PT), România (RO), Suedia (SE), Slovenia (SI), Slovacia (SK), Regatul Unit (UK).
La punctul 1.2, „număr de înregistrare” înseamnă numărul individual de identificare atribuit entității sau persoanei în cauză, în conformitate cu legislația națională. Dacă debitorul este o societate sau o persoană juridică, numărul de înregistrare este numărul atribuit acestuia în registrul național corespunzător (al întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi). Dacă debitorul este o persoană fizică ce exercită o activitate independentă sau o activitate profesională („antreprenori”), numărul de înregistrare este numărul de identificare sub care acesta își desfășoară activitatea independentă sau profesională în statul membru în care a fost deschisă procedura de insolvență. În cazul în care, în conformitate cu legislația națională în materie de insolvență din statul membru în care a fost deschisă procedura de insolvență, pentru identificarea persoanei fizice care exercită o activitate independentă sau o activitate profesională se folosește codul de identificare fiscală sau codul numeric personal al debitorului, acesta este numărul care ar trebui indicat.
(1) Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului (JO L 324, 10.12.2007, p. 79).
La punctul 2.1, ar trebui să se precizeze „tipul de procedură de insolvență”, făcându-se referire la procedurile naționale corespunzătoare enumerate în anexa A la Regulamentul (UE) 2015/848 care au fost deschise și, după caz, la subcategoriile relevante ale respectivelor proceduri deschise în conformitate cu legislația națională.
La punctul 2.3, „instanța care a inițiat procedura de insolvență” înseamnă organul judiciar sau orice altă autoritate competentă dintr-un stat membru abilitată, conform legislației sale interne, să deschidă o procedură de insolvență, să confirme o astfel de deschidere sau să ia hotărâri pe parcursul procedurii.
Data sau ultima zi a termenului indicat la punctul 5 nu trebuie să intervină la mai puțin de 30 de zile de la data publicării hotărârii de inițiere a procedurii de insolvență în registrul de insolvență din statul membru în care a fost deschisă procedura sau, în cazul în care nu sunt incluse în registrul național informații cu privire la debitor, de la data primirii de către creditor a prezentei notificări.
1.1.1. Denumirea (dacă debitorul este o societate sau o persoană juridică):
sau
1.1.2. Numele de familie:
1.1.3. Prenumele:
(dacă debitorul este o persoană fizică)
1.2. Numărul de înregistrare (a se completa dacă există un astfel de număr, în conformitate cu legislația națională, în statul membru în care a fost deschisă procedura de insolvență) (**):
1.3. Adresa (cu excepția cazului în care se aplică punctul 1.5) (**):
1.3.1. Strada și numărul/căsuța poștală:
1.3.2. Localitatea și codul poștal:
1.3.3. Țara:
1.4. Adresa alternativă:
1.4.1. Strada și numărul/căsuța poștală:
1.4.2. Localitatea și codul poștal:
1.4.3. Țara:
1.5. Data și locul nașterii (a se completa în cazul în care debitorul este o persoană fizică, iar adresa sa este protejată) (**):
1.6. Orice alte informații referitoare la identitatea debitorului:
1.6.1. Codul numeric personal al debitorului:
1.6.2. Numele întreg al mamei înainte de căsătorie:
1.6.3. Numele tatălui:
1.6.4. Naționalitatea:
1.6.5. Altele (vă rugăm să specificați):
Punctele marcate cu (*): furnizarea de informații este obligatorie.
Punctele marcate cu (**): furnizarea de informații este obligatorie, însă cu o condiție.
Punctele fără niciun marcaj specific: furnizarea de informații este facultativă/opțională.
2.1. Tipul de procedură de insolvență inițiată împotriva debitorului (*):
2.2. Data deschiderii procedurii de insolvență [în sensul definiției din Regulamentul (UE) 2015/848] (*):
2.3. Instanța (1) care a deschis procedura de insolvență (*):
2.3.1. Numele:
2.3.2. Adresa:
2.3.2.1. Strada și numărul/căsuța poștală:
2.3.2.2. Localitatea și codul poștal:
2.3.2.3. Țara:
2.4. Numărul de referință al cauzei (a se completa dacă este cazul) (**):
2.5. Practicianul (practicienii) în insolvență numit (numiți) în cadrul procedurii (a se completa dacă este cazul) (**):
2.5.1. Numele:
2.5.2. Adresa:
2.5.2.1. Strada și numărul/căsuța poștală:
2.5.2.2. Localitatea și codul poștal:
2.5.2.3. Țara:
2.5.2.4. Adresa de e-mail:
Punctele marcate cu (*): furnizarea de informații este obligatorie.
Punctele marcate cu (**): furnizarea de informații este obligatorie, însă cu o condiție.
Punctele fără niciun marcaj specific: furnizarea de informații este facultativă/opțională.
(1) Termenul „instanță” de la acest punct înseamnă, în conformitate cu articolul 2 alineatul (6) punctul (ii) din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență, organul judiciar sau orice altă autoritate competentă dintr-un stat membru, abilitată să deschidă o procedură de insolvență, să confirme o astfel de deschidere sau să ia hotărâri pe parcursul acestei proceduri.
Informații privind depunerea cererilor de admitere a creanțelor
3. ORGANISMUL SAU AUTORITATEA ABILITATĂ SĂ ACCEPTE DEPUNEREA CERERILOR (*)
Instanța menționată la punctul 2.3 din prezentul formular;
sau
Practicianul în insolvență menționat la punctul 2.5 din prezentul formular;
sau
organismul sau autoritatea abilitată să accepte depunerea cererilor de admitere a creanțelor este diferit(ă) de persoana/organismul indicat(ă) la punctul 2.3 sau 2.5 din prezentul formular. Datele acestuia sunt următoarele:
3.1. Numele (a se completa numai în cazul în care organismul sau autoritatea abilitată să accepte depunerea cererilor de admitere a creanțelor nu este nici instanța menționată la punctul 2.3, nici practicianul în insolvență menționat la punctul 2.5 din prezent
3.2. Adresa (a se completa numai în cazul în care organismul sau autoritatea abilitată să accepte depunerea cererilor de admitere a creanțelor nu este nici instanța menționată la punctul 2.3, nici practicianul în insolvență menționat la punctul 2.5 din prezentul formular) (**):
3.2.1. Strada și numărul/căsuța poștală:
3.2.2. Localitatea și codul poștal:
3.2.3. Țara:
3.3. Telefonul:
3.4. Adresa de e-mail:
4. MIJLOACE DE COMUNICARE PRIN CARE SE POT DEPUNE CERERILE DE ADMITERE A CREANȚELOR (*)
prin poștă (la adresa poștală indicată la punctul 3)
numai prin scrisoare recomandată
sau
prin fax (la următorul număr de fax):
sau
prin e-mail (la următoarea adresă de e-mail):
Punctele marcate cu (*): furnizarea de informații este obligatorie.
Punctele marcate cu (**): furnizarea de informații este obligatorie, însă cu o condiție.
Punctele fără niciun marcaj specific: furnizarea de informații este facultativă/opțională.
numai în conformitate cu următorul standard tehnic (vă rugăm să specificați):
sau
Altele (vă rugăm să specificați):
5. TERMENELE DE DEPUNERE A CERERILOR DE ADMITERE A CREANȚELOR (A SE COMPLETA ÎN CAZUL ÎN CARE ESTE INDICAT UN ASTFEL DE TERMEN) (**)
cererile de admitere a creanțelor se depun cel târziu:
sau
trimitere la criteriile de calculare a termenului:
6. CONSECINȚE ALE NEDEPUNERII CERERILOR DE ADMITERE A CREANȚELOR ÎN TERMENUL INDICAT LA PUNC- TUL 5 (*)
Va trebui să suportați eventualele costuri suplimentare rezultate din depunerea cu întârziere.
Veți fi excluși de la participarea la distribuțiile (intermediare sau finale) care au loc înainte de depunerea (sau acceptarea) cererii dumneavoastră.
Vă veți pierde dreptul de vot în orice proces de luare a deciziilor sau la reuniunile creditorilor care au loc înainte de data de depunere a cererii dumneavoastră.
Va trebui să depuneți o petiție personală în fața instanței în vederea admiterii creanței dumneavoastră.
Datoria bazată pe cererea dumneavoastră de admitere a creanței va fi considerată stinsă în cadrul procedurii.
Este posibil ca cererea dumneavoastră să nu fie luată în considerare în cadrul procedurii.
Drepturile dumneavoastră garantate sau preferențiale asociate creanței vor fi anulate.
Altele (vă rugăm să specificați):
7. ALTE CONDIȚII CARE TREBUIE ÎNDEPLINITE ÎN MOMENTUL DEPUNERII CERERII
Conform legii aplicabile procedurii de insolvență, valoarea creanței (punctul 6.1.8 din formularul standard „depunerea cererilor de admitere a creanțelor”) și costurile generate de afirmarea creanței (punctul 6.4.3 din formularul standard „depunerea cererilor de admitere a creanțelor”) trebuie indicate în moneda statului membru în care a fost deschisă procedura de insolvență. Această monedă este următoarea:
euro (EUR) levă bulgărească (BGN) coroană cehă (CZK) kună croată (HRK) forint maghiar (HUF) zlot polonez (PLN) leu românesc (RON) coroană suedeză (SEK) liră sterlină a Regatului Unit (GBP)
Punctele marcate cu (*): furnizarea de informații este obligatorie.
Punctele marcate cu (**): furnizarea de informații este obligatorie, însă cu o condiție.
Punctele fără niciun marcaj specific: furnizarea de informații este facultativă/opțională.
8. OBLIGAȚIA CREDITORILOR ALE CĂROR CREANȚE SUNT PREFERENȚIALE SAU GARANTATE CU GARANȚII REALE (*)
trebuie să indicați în mod explicit natura specifică a creanței în cererile de admitere a creanțelor; sau
trebuie să depuneți cererile de admitere a creanțelor; sau
nu trebuie să depuneți cererile de admitere a creanțelor; sau
trebuie să depuneți cererile de admitere a creanțelor numai pentru partea care nu este acoperită de valoarea garanției sau a priorității; sau
trebuie să indicați cuantumul până la care există probabilitatea garantării creanțelor;
altele (vă rugăm să specificați):
9. CREANȚELE DE RANG INFERIOR
Cererile de admitere a creanțelor de rang inferior și subordonate se depun doar în cazul în care sunt solicitate în mod expres de instanța competentă în materie de insolvență.
10. INFORMAȚII SUPLIMENTARE CARE AR PUTEA FI RELEVANTE PENTRU CREDITOR
Punctele marcate cu (*): furnizarea de informații este obligatorie.
Punctele marcate cu (**): furnizarea de informații este obligatorie, însă cu o condiție.
Punctele fără niciun marcaj specific: furnizarea de informații este facultativă/opțională.
instanță care are competență în cazul procedurii de insolvență
practician în insolvență numit în cadrul procedurii de insolvență
Întocmită la , data
Semnătura și/sau ștampila
ANEXA II
BG
Предявяване на вземания
ES
Presentación de créditos
CS
Přihláška pohledávky
DA
Anmeldelse af fordringer
DE
Forderungsanmeldung
ET
Nõuete esitamine
EL
Αναγγελία απαιτήσεων
EN
Lodgement of claims
FR
Production de créances
GA
Taisceadh éileamh
HR
Prijava tražbina
IT
Insinuazione di crediti
LV
Prasījumu iesniegšana
LT
Reikalavimų pateikimas
HU
Követelések előterjesztése
MT
Tressiq ta' pretensjonijiet
NL
Indiening van schuldvorderingen
PL
Zgłoszenie wierzytelności
PT
Reclamação de créditos
RO
Depunerea cererilor de admitere a creanțelor
SK
Prihláška pohľadávok
SL
Prijava terjatev
FI
Saatavien ilmoittaminen
SV
Anmälan av fordringar
[Articolul 55 alineatele (1)-(3) din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (JO L 141, 5.6.2015, p. 19)]
Prin prezenta fac apel la procedura de insolvență indicată mai jos și depun cererea mea (cererile mele) de admitere a creanțelor la masa credală, după cum urmează:
INSTRUCȚIUNI PENTRU COMPLETAREA PREZENTULUI FORMULAR
Prezentul formular-tip de cerere de admitere a creanțelor ar trebui să fie utilizat pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor, în conformitate cu capitolul IV din Regulamentul (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență. Solicitările de excludere a anumitor bunuri din activele debitorului ar trebui să fie depuse în conformitate cu legislația națională.
Utilizarea prezentului formularul-tip pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor este opțională. Cu toate acestea, atunci când se depun cereri de admitere a creanțelor prin alte mijloace decât prezentul formular-tip, cererea trebuie să conțină toate informațiile menționate ca obligatorii în prezentul formular.
Limba
Cererile se pot depune în oricare dintre limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene. Totuși, este posibil ca ulterior să vi se ceară să furnizați o traducere în limba oficială a statului membru în care a fost deschisă procedura de insolvență sau, dacă în statul membru respectiv există mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale locului în care a fost deschisă procedura de insolvență ori într-o altă limbă pe care statul membru respectiv a indicat că o acceptă (limbile indicate de statele membre pot fi consultate la adresa: [https://e-justice.europa.eu/content_insolvency-447-ro-en.do?member=1 (1)]
Pentru a face referire la un stat membru atunci când completați prezentul formular, vă rugăm să utilizați următoarele coduri de țară: Austria (AT), Belgia (BE), Bulgaria (BG), Cipru (CY), Republica Cehă (CZ), Germania (DE), Estonia (EE), Grecia (EL), Spania (ES), Finlanda (FI), Franța (FR), Croația (HR), Ungaria (HU), Irlanda (IE), Italia (IT), Lituania (LT), Luxemburg (LU), Letonia (LV), Malta (MT), Țările de Jos (NL), Polonia (PL), Portugalia (PT), România (RO), Suedia (SE), Slovenia (SI), Slovacia (SK), Regatul Unit (UK).
Atunci când completați o anumită secțiune a formularului, vă rugăm să aveți în vedere următoarele:
— Furnizarea informațiilor cerute la punctele marcate cu un asterisc (*) este obligatorie.
— Furnizarea informațiilor cerute la punctele marcate cu dublu asterisc (**) este obligatorie, însă cu o condiție. Condiția respectivă este indicată între paranteze la punctul în cauză.
— Furnizarea informațiilor cerute la punctele fără niciun marcaj specific nu este obligatorie.
În cazul în care aveți mai multe cereri de depus în același timp, trebuie să completați punctele de la 6 la 10 pentru fiecare cerere de admitere a creanțelor în parte.
Puteți găsi informații relevante pentru punctele 1 și 2 în secțiunea I a formularului prin care v-a fost notificată procedura de insolvență deschisă într-un alt stat membru. Formularul respectiv este intitulat „notificare privind procedura de insolvență” și v-a fost trimis de instanța dintr-un alt stat membru care a deschis procedura de insolvență sau de către un practician în insolvență numit de instanța respectivă în cadrul procedurii.
La punctul 1.1, „instanța care a deschis procedura de insolvență” înseamnă organul judiciar sau orice altă autoritate competentă dintr-un stat membru abilitată, conform legislației sale interne, să deschidă o procedură de insolvență, să confirme o astfel de deschidere sau să ia hotărâri pe parcursul procedurii.
Punctul 1.2 trebuie completat numai dacă procedura de insolvență are un număr de referință în statul membru în care a fost deschisă. Punctul 1.3 trebuie completat numai dacă a fost numit un practician în insolvență pentru cauza respectivă.
La punctele 2.2 și 3.3, „număr de înregistrare” înseamnă numărul de identificare individual atribuit, în conformitate cu legislația națională, entității sau persoanei în cauză. Dacă debitorul este o societate sau o persoană juridică, numărul de înregistrare este numărul atribuit acestuia în registrul național corespunzător (al întreprinderilor sau al asociațiilor de întreprinderi). Dacă debitorul este o persoană fizică ce exercită o activitate independentă sau o activitate profesională (un antreprenor), numărul de înregistrare este numărul de identificare sub care acesta își desfășoară activitatea independentă sau profesională în statul membru în care a fost deschisă procedura de insolvență. În cazul în care, în conformitate cu legislația națională în materie de insolvență din statul membru în care a fost deschisă procedura de insolvență, pentru identificarea persoanei fizice care exercită o activitate independentă sau o activitate profesională se folosește codul de identificare fiscală sau codul numeric personal al debitorului, acesta este numărul care ar trebui indicat.
(1) Atunci când completați prezentul formular, vă rugăm să folosiți întotdeauna linkul care vă duce la pagina web relevantă de pe portalul european e-Justiție.
La punctul 4 trebuie să bifați prima opțiune referitoare la persoana pe care creditorul a indicat-o la punctul 3 numai în cazul în care creditorul este o persoană fizică. Dacă marcați cea de a doua opțiune referitoare la o persoană diferită de cea indicată la punctul 3, trebuie să completați punctele 4.1-4.6, punctele 4.1, 4.2 și 4.6 fiind câmpuri obligatorii.
La punctul 6.2, „data nașterii creanței” înseamnă momentul în care a luat naștere obligația debitorului față de creditor (prin încheierea unui contract, apariția unui prejudiciu). La punctul 6.3, „data la care creanța a devenit scadentă” înseamnă momentul în care debitorul a fost obligat să execute obligația (momentul în care plata a devenit scadentă). Penalitățile prevăzute de lege pentru efectuarea cu întârziere a plăților, care sunt calculate ca procent din suma care face obiectul creanței, ar trebui afirmate ca dobândă legală (a se vedea punctul 6.1.3).
La punctul 7, în cazul în care aveți o poziție preferențială, vă sunt datorate creanțe care, în conformitate cu legislația internă, trebuie plătite cu titlu preferențial, înaintea altor categorii de creanțe. La punctul 8, garanție reală se referă la orice garanție pe care o dețineți cu privire la creanța dumneavoastră împotriva debitorului. O astfel de garanție poate lua diferite forme, cum ar fi o garanție fixă asupra unui anumit activ sau o garanție fluctuantă asupra unui grup de active.
La punctul 9, cu privire la compensare, în cazul în care creditorul este o instituție financiară și solicită compensarea față de debitor, creditorul ar trebui să indice și detalii privind conturile în cauză. Punctele 9.1 și 9.5 ar trebui completate numai dacă solicitați o compensare.
Punctul 10: formularul trebuie să fie însoțit de copii ale eventualelor documente justificative.
1.1. Numele instanței care a deschis procedura de insolvență (*):
1.2. Numărul de referință al cazului (a se completa dacă e cazul) (**):
1.3. Numele practicianului (practicienilor) în insolvență numit (numiți) în cadrul procedurii (a se completa dacă e cazul) (**):
2. DEBITORUL
2.1. Numele (*)
2.1.1. Denumirea (dacă debitorul este o societate sau o persoană juridică):
sau
2.1.2. Numele de familie:
2.1.3. Prenumele:
(dacă debitorul este o persoană fizică)
2.2. Numărul de înregistrare (a se completa dacă există un astfel de număr, în conformitate cu legislația națională, în statul membru în care debitorul își are principalul centru de interese) (**):
2.3. Adresa (cu excepția cazului în care se aplică punctul 2.4) (**):
2.3.1. Strada și numărul/căsuța poștală:
2.3.2. Localitatea și codul poștal:
2.3.3. Țara:
2.4. Data și locul nașterii (a se completa în cazul în care debitorul este o persoană fizică, iar adresa sa este protejată) (**):
3. INFORMAȚII DESPRE CREDITORUL CARE DEȚINE CREANȚA (CREANȚELE)
3.1. Numele (*):
3.1.1. Numele:
3.1.2. Reprezentantul legal:
(dacă creditorul este o societate sau o persoană juridică)
sau
3.1.3. Numele de familie:
3.1.4. Prenumele:
(dacă creditorul este o persoană fizică)
Punctele marcate cu (*): furnizarea de informații este obligatorie.
Punctele marcate cu (**): furnizarea de informații este obligatorie, însă cu o condiție.
Punctele fără niciun marcaj specific: furnizarea de informații este facultativă/opțională.
6.1.7. Valoarea totală a creanței (punctul 6.1.1 + 6.1.6) (*):
6.1.8. Moneda (*):
euro (EUR) levă bulgărească (BGN) coroană cehă (CZK) kună croată (HRK) forint maghiar (HUF) zlot polonez (PLN) leu românesc (RON) coroană suedeză (SEK) lira sterlină a Regatului Unit (GBP): altă monedă (vă rugăm să precizați codul ISO):
6.2. Data nașterii creanței (*):
6.3. Data la care creanța a devenit scadentă (dacă diferă de data indicată la punctul 6.2):
6.4. Costurile care au rezultat din afirmarea creanței înainte de deschiderea procedurii de insolvență (a se completa dacă fac obiectul cererii de admitere a creanțelor) (**):
6.4.1. valoarea acestor costuri:
6.4.2. detaliile costurilor:
6.4.3. Moneda:
euro (EUR) levă bulgărească (BGN) coroană cehă (CZK) kună croată (HRK) forint maghiar (HUF) zlot polonez (PLN) leu românesc (RON) coroană suedeză (SEK) lira sterlină a Regatului Unit (GBP): altă monedă (vă rugăm să precizați codul ISO):
6.5. Natura creanței (*):
creanța se referă la o obligație contractuală a debitorului
răspunderea debitorului care rezultă dintr-o faptă ilicită săvârșită cu intenție
creanța este rezultatul unei alte obligații necontractuale
creanța se referă la un drept real al creditorului
[arierate legale de întreținere pe care debitorul în cauză nu le-a achitat în mod deliberat, încălcându-și obligațiile contractuale]
creanțe rezultate dintr-un contract de muncă
creanță fiscală
creanță cu privire la contribuțiile la fondul asigurărilor sociale
altele (vă rugăm să precizați)
7. REVENDICAȚI STATUTUL DE CREDITOR PREFERENȚIAL (*)
Nu
Da
Dacă da, vă rugăm să precizați:
Punctele marcate cu (*): furnizarea de informații este obligatorie.
Punctele marcate cu (**): furnizarea de informații este obligatorie, însă cu o condiție.
Punctele fără niciun marcaj specific: furnizarea de informații este facultativă/opțională.
vreun alt drept care permite acoperirea separată a creanțelor legate de anumite elemente ale patrimoniului debitorului?
8.1. Descrierea activelor acoperite de garanție, de rezerva de proprietate sau de alt drept invocat care permite acoperirea separată a creanței:
8.2. Data la care a fost acordată în mod formal taxa, ipoteca, altă garanție (vă rugăm să precizați), rezerva titlului de proprietate sau alt drept care permite acoperirea separată a creanțelor:
8.3. În cazul în care garanția, rezerva titlului de proprietate sau alt drept care permite acoperirea separată a creanțelor a fost înregistrat(ă) la o autoritate publică corespunzătoare, data și locul de înregistrare și numărul de înregistrare (*)
9. DEBITORUL ARE O CREANȚĂ ÎMPOTRIVA DUMNEAVOASTRĂ (CREDITORUL) CARE POATE CONDUCE LA O COMPENSARE? (*)
da (în acest caz, vă rugăm să precizați detaliile mai jos)
nu
9.1. Valoarea creanței debitorului care poate conduce la o compensare în raport cu creditorul la data deschiderii procedurii de insolvență:
9.2. Data la care a luat naștere creanța debitorului indicată la punctul 9.1:
9.3. Valoarea creanței, după deducerea compensării (punctele 6.1.7-9.1)
9.4. Moneda:
euro (EUR) levă bulgărească (BGN) coroană cehă (CZK) kună croată (HRK) forint maghiar (HUF) zlot polonez (PLN) leu românesc (RON) coroană suedeză (SEK) lira sterlină a Regatului Unit (GBP): altă monedă (vă rugăm să precizați codul ISO):
9.5. Identificarea creanței debitorului pentru care creditorul solicită compensare:
10. LISTA COPIILOR DUPĂ DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE ANEXATE
Punctele marcate cu (*): furnizarea de informații este obligatorie.
Punctele marcate cu (**): furnizarea de informații este obligatorie, însă cu o condiție.
Punctele fără niciun marcaj specific: furnizarea de informații este facultativă/opțională.
Declar că, din cunoștințele pe care le dețin, informațiile furnizate în prezenta cerere sunt adevărate și complete.
Întocmit la , data
Semnătura
ANEXA III
Obiecție în ceea ce privește procedura de coordonare a grupului
[Articolul 64 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (JO L 141, 5.6.2015, p. 19)]
Subsemnatul, în calitate de practician în insolvență numit în raport cu o societate membră a unui grup de societăți, care este notificată cu privire la o solicitare de deschidere a unei „proceduri de coordonare a grupului” în conformitate cu articolul 63 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență,
mă opun prin prezenta
☐
(a)
includerii în cadrul procedurii de coordonare a grupului a procedurii de insolvență în legătură cu care am fost numit;
2. INFORMAȚII CU PRIVIRE LA „PROCEDURA DE COORDONARE A GRUPULUI” SOLICITATĂ
2.1. Instanța sesizată cu privire la solicitarea de inițiere a procedurii de coordonare a grupului (căreia trebuie să i se trimită prezenta obiecție)
2.1.1. Numele (*):
2.1.2. Adresa (*):
2.1.2.1. Strada și numărul/căsuța poștală:
2.1.2.2. Localitatea și codul poștal:
2.1.2.3. Țara:
2.1.3. Adresa de e-mail:
2.1.4. Numărul de fax:
2.2. Numărul de referință al cauzei la instanța sesizată cu privire la solicitarea de inițiere a procedurii de coordonare a grupului (*):
2.3. Persoana propusă drept coordonator al grupului:
2.3.1. Numele:
2.3.2. Adresa:
2.3.2.1. Strada și numărul/căsuța poștală:
2.3.2.2. Localitatea și codul poștal:
2.3.2.3. Țara:
3. DATA PRIMIRII NOTIFICĂRII DIN PARTEA INSTANȚEI INDICATE LA PUNCTUL 2.1. CU PRIVIRE LA SOLICITAREA DE INIȚIERE A PROCEDURII DE COORDONARE A GRUPULUI (*)
4. OBSERVAȚII ÎN SPRIJINUL OBIECȚIEI
5. LISTA COPIILOR DUPĂ DOCUMENTELE ANEXATE (DACĂ ESTE CAZUL)
Utilizarea prezentului formular-tip pentru depunerea obiecțiilor este opțională.
Obiecția trebuie depusă la instanța menționată la punctul 2.1 din prezentul formular.
Obiecția trebuie depusă de către un practician în insolvență numit în legătură cu o societate membră a grupului inclusă în solicitarea de deschidere a „procedurii de coordonare a grupului”.
Obiecția trebuie depusă în termen de 30 de zile de la primirea notificării cu privire la solicitarea de deschidere a procedurii de coordonare a grupului de către practicianul în insolvență respectiv.
Înainte de a lua decizia de a participa sau nu la „procedura de coordonare a grupului”, practicianul în insolvență trebuie să obțină toate aprobările necesare în temeiul dreptului statului în care a fost deschisă procedura în legătură cu care a fost numit.
Furnizarea informațiilor cerute la punctele marcate cu un asterisc (*) este obligatorie.
La punctul 1.1 din formular, ar trebui să se precizeze „tipul de procedură de insolvență”, făcându-se referire la procedurile naționale corespunzătoare enumerate în anexa A la Regulamentul (UE) 2015/848 care au fost deschise și, după caz, la subcategoriile relevante ale respectivelor proceduri deschise în conformitate cu legislația națională.
La punctul 1.3, „instanța care a deschis procedura de insolvență” înseamnă organul judiciar sau orice altă autoritate competentă dintr-un stat membru abilitată, conform legislației sale interne, să deschidă o procedură de insolvență, să confirme o astfel de deschidere sau să ia hotărâri pe parcursul procedurii.
La punctul 1.6.2, „număr de înregistrare” înseamnă numărul individual de identificare atribuit entității sau persoanei în cauză, în conformitate cu legislația națională. Dacă debitorul este o societate sau o persoană juridică, numărul de înregistrare este numărul atribuit acestuia în registrul național corespunzător (al întreprinderilor sau al asociațiilor de întreprinderi).
Vă atragem atenția asupra faptului că este posibil să trebuiască să completați punctele 4 și 5 numai dacă aveți obiecții cu privire la persoana propusă în calitate de coordonator.
Accesul la informațiile privind anumite persoane fizice înscrise în registrele de insolvență din [numele statelor membre în cauză (1)] este condiționat de depunerea unei cereri în acest sens, adresată autorității competente. În [numele statelor membre în cauză (2)] trebuie, de asemenea, să aveți un interes legitim pentru accesarea acestor informații. [Articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență].
Statele membre menționate mai sus au dreptul să condiționeze în acest fel accesul la astfel de informații numai în cazul în care accesul îi privește pe așa-numiții „debitori consumatori”, adică debitorii persoane fizice care nu exercită o activitate independentă sau o activitate profesională ori care exercită o astfel de activitate, însă procedura de insolvență deschisă împotriva lor nu este legată de această activitate [articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/848].
Puteți solicita accesul la astfel de informații de la autoritățile competente ale statelor membre în cauză, completând formularul de mai jos.
Puteți să completați acest formular sau să anexați la acesta documente redactate sau traduse în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene.
Vă puteți depune cererea la autoritatea competentă din oricare stat membru în cauză prin intermediul portalului european e-Justiție, în format electronic, făcând clic pe butonul „Trimite” situat în partea de jos a formularului.
Portalul european e-Justiție oferă asistență numai în cazul transmiterii electronice a cererii. După ce ați transmis cererea autorității competente din statul membru în cauză, orice comunicare între dumneavoastră și autoritățile statului membru respectiv (inclusiv furnizarea informațiilor solicitate după ce instanța declară cererea dumneavoastră admisibilă) va avea loc la nivel bilateral, prin adresa de contact pe care ați indicat-o atunci când ați completat formularul.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că, odată ce ați depus o cerere:
— trebuie să primiți un răspuns din partea autorității căreia i-ați adresat cererea în termen de trei zile lucrătoare;
— nu vi se poate pretinde să furnizați traduceri ale documentelor justificative atașate cererii și nu vi se poate cere să suportați eventualele costuri ale traducerilor pe care este posibil să le fi solicitat autoritatea competentă.
(1) Formularul de pe site-ul web al portalului european e-Justiție trebuie să reflecte efectiv lista statelor membre care au decis să se prevaleze de opțiunea prevăzută la articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2015/848 de a acorda acces la informații în baza unei cereri individuale adresate autorităților din aceste state.
(2) Formularul de pe site-ul web al portalului european e-Justiție trebuie să reflecte lista statelor membre care au decis să se prevaleze de opțiunea prevăzută la articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2015/848 de a acorda acces la informații în baza demonstrării de către solicitant a unui interes legitim de accesare a informațiilor care fac obiectul cererii.
3. DEBITORUL CU PRIVIRE LA CARE SUNT SOLICITATE INFORMAȚIILE
3.1. Numele:
3.1.1. Numele de familie:
3.1.2. Prenumele:
3.2. Informații suplimentare care pot facilita identificarea debitorului (nu trebuie să completați acest punct decât dacă dispuneți de astfel de informații; cu toate acestea, dacă nu furnizați informații suplimentare, este posibil ca persoana să nu poată fi identificată):
3.2.1. Codul numeric personal al debitorului:
3.2.2. Locul și data nașterii:
3.2.3. Naționalitatea:
4. INTERESUL LEGITIM CARE JUSTIFICĂ CEREREA DE ACCES LA INFORMAȚII (1)
4.1. Scurtă descriere a faptelor care demonstrează interesul dumneavoastră legitim de a accesa informațiile solicitate:
4.2. Numărul de copii după documentele atașate la cerere:
(1) Trebuie să completați acest câmp numai în cazul în care statul membru căruia i se adresează cererea, pentru a putea răspunde solicitării dumneavoastră, cere să se demonstreze un interes legitim (aceste SM sunt: [numele statelor membre în cauză]).