16.6.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 153/16


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/1008 AL COMISIEI

din 15 iunie 2017

privind autorizarea preparatului de Lactococcus lactis PCM B/00039, Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p, Lactobacillus casei PCM B/00080, Lactobacillus plantarum PCM B/00081 și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p ca aditiv pentru hrana puilor pentru îngrășare (titularul autorizației: JHJ Ltd)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor și stabilește motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare pentru preparatul de Lactococcus lactis PCM B/00039, Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p, Lactobacillus casei PCM B/00080, Lactobacillus plantarum PCM B/00081 și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

Cererea vizează autorizarea preparatului de Lactococcus lactis PCM B/00039, Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p, Lactobacillus casei PCM B/00080, Lactobacillus plantarum PCM B/00081 și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p ca aditiv pentru hrana puilor pentru îngrășare, urmând a fi clasificat în categoria „aditivi zootehnici”.

(4)

În avizul său din 12 iulie 2016 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare„autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de Lactococcus lactis PCM B/00039, Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p, Lactobacillus casei PCM B/00080, Lactobacillus plantarum PCM B/00081 și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p nu are efecte adverse asupra sănătății animalelor, a sănătății umane sau asupra mediului și că are potențialul de a îmbunătăți performanțele zootehnice ale puilor pentru îngrășare. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Ea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Evaluarea preparatului de Lactococcus lactis PCM B/00039, Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p, Lactobacillus casei PCM B/00080, Lactobacillus plantarum PCM B/00081 și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui autorizată, astfel cum se specifică în anexa la prezentul regulament.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Preparatul specificat în anexă, aparținând categoriei „aditivi zootehnici” și grupului funcțional „stabilizatori ai florei intestinale”, este autorizat ca aditiv pentru hrana animalelor.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 iunie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 268, 18.10.2003, p. 29.

(2)   EFSA Journal 2016;14(9):4555.


ANEXĂ

Numărul de identificare al aditivului

Numele titularului autorizației

Aditivul

Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda de analiză

Specia sau categoria de animale

Vârsta maximă

Conținutul minim

Conținutul maxim

Alte dispoziții

Sfârșitul perioadei de autorizare

CFU/kg de furaj complet cu un conținut de umiditate de 12 %

Categoria: aditivi zootehnici. Grupul funcțional: stabilizatori ai florei intestinale

4b1892

JHJ Ltd

Lactococcus lactis PCM B/00039, Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p, Lactobacillus casei PCM B/00080, Lactobacillus plantarum PCM B/00081 și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p

Compoziția aditivului

Preparat de Lactococcus lactis PCM B/00039, Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p, Lactobacillus casei PCM B/00080, Lactobacillus plantarum PCM B/00081 și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p cu un conținut minim de 1,2 × 109 CFU/g de bacterii lactice (LAB) totale și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p 1 × 107 CFU/g

cu un conținut minim de:

 

Lactococcus lactis PCM B/00039 ≥ 5 × 108 CFU/g

 

Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p ≥ 3 x 108 CFU/g

 

Lactobacillus casei PCM B/00080 ≥ 1 × 108 CFU/g

 

Lactobacillus plantarum PCM B/00081 ≥ 3 × 108 CFU/g

 

Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p ≥ 1 × 107 CFU/g

Caracterizarea substanței active

Celule viabile de Lactococcus lactis PCM B/00039, Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p, Lactobacillus casei PCM B/00080, Lactobacillus plantarum PCM B/00081 și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p

Metoda de analiză  (1)

Pentru numărarea de Lactococcus lactis PCM B/00039 și Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p în aditivul pentru hrana animalelor și în furaje:

metoda turnării pe placă utilizând agar Man, Rogosa și Sharpe (MRS) ISO 15214

Pentru numărarea de Lactobacilli în aditivul pentru hrana animalelor și în furaje:

metoda turnării pe placă utilizând agar MRS EN 15787

Pentru numărarea de Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p în aditivul pentru hrana animalelor și în furaje:

metoda turnării pe placă utilizând agar care conține cloramfenicol, glucoză și extract de drojdie (CGYE) EN 15789

Pentru identificarea de Lactobacilli, Lactococcus lactis PCM B/00039 și Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p:

Identificare: electroforeză în gel în câmp pulsatil (PFGE)

Pentru identificarea de Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p:

reacția în lanț a polimerazei (PCR)

Pui pentru îngrășare

5 × 108 (LAB)

5 × 106 (Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p)

1.

A se menționa temperatura de depozitare, termenul de valabilitate și stabilitatea la granulare în instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecurilor.

2.

Este permisă utilizarea în furajele care conțin următoarele coccidiostatice autorizate: narazin/nicarbazin, salinomicin sodiu, diclazuril, decochinat sau maduramicin amoniu.

3.

Pentru utilizatorii aditivului și ai preamestecurilor, operatorii din sectorul hranei pentru animale stabilesc proceduri operaționale și măsuri organizatorice pentru a contracara riscurile potențiale care rezultă din utilizarea lor. În cazul în care respectivele riscuri nu pot fi eliminate sau reduse la minimum prin astfel de proceduri și măsuri, aditivul și preamestecurile se utilizează cu echipament de protecție individuală, inclusiv cu echipamente de protecție respiratorie și cutanată.

6 iulie 2027


(1)  Detaliile metodelor de analiză pot fi consultate la următoarea adresă a laboratorului de referință: https://ec.europa.eu/jrc/en/eurl/feed-additives/evaluation-reports