9.5.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 119/7


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/788 AL COMISIEI

din 8 mai 2017

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1243/2014 al Comisiei de stabilire a unor norme în temeiul Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime în ceea ce privește informațiile care trebuie trimise de statele membre, precum și în ceea ce privește necesitățile în materie de date și sinergiile dintre potențialele surse de date

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (1), în special articolul 107 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1243/2014 al Comisiei (2) stabilește datele pe care statele membre trebuie să le înregistreze și să le pună la dispoziția Comisiei, în scopul de a permite monitorizarea și evaluarea operațiunilor sprijinite în cadrul gestiunii partajate prin Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM).

(2)

În conformitate cu articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1243/2014, aceste date trebuie actualizate la momentul aprobării și al finalizării fiecărei operațiuni. În schimb, raportul privind progresele înregistrate în implementarea programului operațional, prevăzut la articolul 50 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3), trebuie să fie trimis de către statele membre în fiecare an, cu date actualizate anual până la sfârșitul anului anterior. În plus, există, de asemenea, diferențe în ceea ce privește conținutul de date al celor două rapoarte care impun sarcini administrative inutile asupra statelor membre în momentul pregătirii rapoartelor respective.

(3)

Pentru a spori coerența între diferitele rapoarte și, prin urmare, pentru simplificarea îndeplinirii obligațiilor de raportare, datele solicitate prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1243/2014 ar trebui, de asemenea, să fie actualizate în fiecare an și ar trebui să se refere la același set de operațiuni și de date la care se face referire în raportul de implementare menționat la articolul 50 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.

(4)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1243/2014 stabilește informațiile care trebuie transmise de către statele membre. Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1242/2014 al Comisiei (4) stabilește norme privind prezentarea datelor relevante cumulative cu privire la operațiuni. În scopul de a clarifica faptul că aceste regulamente se referă la aceleași obligații de raportare de către statele membre, trebuie stabilită o legătură clară între cele două regulamente și obligațiile de raportare impuse de acestea.

(5)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1243/2014 ar trebui modificat în consecință.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1243/2014 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 2, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Lista de date se înregistrează și se transmite Comisiei până la data de 31 martie a fiecărui an, în conformitate cu modelele prevăzute în anexele la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1242/2014 al Comisiei (*1), pentru fiecare operațiune selectată pentru finanțare prin programul operațional sprijinit de FEPAM.

(*1)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1242/2014 al Comisiei din 20 noiembrie 2014 de stabilire, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, a normelor privind prezentarea datelor relevante cumulative cu privire la operațiuni (JO L 334, 21.11.2014, p. 11).”"

2.

Articolul 3 se elimină.

3.

Tabelul din anexa I partea A se înlocuiește cu tabelul din anexa I la prezentul regulament.

4.

Tabelul din anexa I partea B se înlocuiește cu tabelul din anexa II la prezentul regulament.

5.

Tabelul din anexa I partea C se înlocuiește cu tabelul din anexa III la prezentul regulament.

6.

Tabelul din anexa I partea D se înlocuiește cu tabelul din anexa IV la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 8 mai 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 149, 20.5.2014, p. 1.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1243/2014 al Comisiei din 20 noiembrie 2014 de stabilire a unor norme în temeiul Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime în ceea ce privește informațiile care trebuie trimise de statele membre, precum și în ceea ce privește necesitățile în materie de date și sinergiile dintre potențialele surse de date (JO L 334, 21.11.2014, p. 39).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, care fac obiectul cadrului strategic comun, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 320).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1242/2014 al Comisiei din 20 noiembrie 2014 de stabilire, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, a normelor privind prezentarea datelor relevante cumulative cu privire la operațiuni (JO L 334, 21.11.2014, p. 11).


ANEXA I

„PARTEA A

Informații administrative

Câmp

Conținutul câmpului

Descriere

Necesități în materie de date și sinergii

1

CCI

Cod comun de identificare a programului operațional

Câmpul de date 19 din anexa III la Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 al Comisiei (1)

2

Identificatorul unic al operațiunii (ID)

Necesar pentru toate operațiunile sprijinite de fond

Câmpul de date 5 din anexa III la Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014

3

Denumirea operațiunii

Dacă informația este disponibilă și dacă câmpul 2 este un număr

Câmpul de date 5 din anexa III la Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014

4

Numărul navei din «Registrul flotei comunitare» [CFR (2)]

Dacă este cazul

Specific FEPAM

5

Codul NUTS (3)

A se indica nivelul NUTS cel mai relevant (în mod automat = nivelul III)

Specific FEPAM

6

Beneficiar

Denumirea beneficiarului (numai persoane juridice și persoane fizice în conformitate cu dreptul intern)

Câmpul de date 1 din anexa III la Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014

7

Sexul beneficiarului

Dacă este cazul (valoare posibilă: 1: masculin, 2: feminin, 3: altul)

Specific FEPAM

8

Mărimea întreprinderii

Dacă este cazul (4) (valori posibile: 1: micro, 2: mică, 3: medie, 4: mare)

Specific FEPAM

9

Stadiul de avansare a operațiunii

1 cifră:

cod 0= operațiune acoperită de o decizie de acordare de ajutor, dar pentru care beneficiarul nu a declarat nicio cheltuială autorității de management

cod 1= operațiune întreruptă în urma implementării parțiale (pentru care beneficiarul a declarat anumite cheltuieli autorității de management)

cod 2= operațiune abandonată în urma implementării parțiale (pentru care beneficiarul a declarat anumite cheltuieli autorității de management)

cod 3= operațiune finalizată (pentru care toate cheltuielile au fost plătite beneficiarului)

cod 4= operațiune în curs de implementare (pentru care beneficiarul a declarat anumite cheltuieli autorității de management)

cod 5= operațiune complet implementată (dar pentru care nu toate cheltuielile au fost neapărat plătite beneficiarului)

Specific FEPAM


(1)  Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 al Comisiei din 3 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (JO L 138, 13.5.2014, p. 5).

(2)  Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 26/2004 al Comisiei din 30 decembrie 2003 privind registrul flotei de pescuit comunitare (JO L 5, 9.1.2004, p. 25).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) (JO L 154, 21.6.2003, p. 1).

(4)  În conformitate cu articolul 2 punctul 28 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 din 17 decembrie 2013 (JO L 347, 20.12.2013, p. 320) pentru IMM-uri.”


ANEXA II

„PARTEA B

Previziuni în materie de cheltuieli (în moneda aplicabilă operațiunii)

Câmp

Conținutul câmpului

Descriere

Necesități în materie de date și sinergii

10

Costuri eligibile totale

Suma costului total eligibil al operațiunii aprobat în documentul care stabilește condițiile acordării sprijinului

Câmpul de date 41 din anexa III la Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014

11

Costuri publice eligibile totale

Suma costurilor eligibile totale care constituie cheltuieli publice în conformitate cu definiția de la articolul 2 punctul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013

Câmpul de date 42 din anexa III la Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014

12

Sprijin din partea FEPAM

Cuantumul sprijinului din partea FEPAM prevăzut în documentul care stabilește condițiile acordării sprijinului

Specific FEPAM

13

Data aprobării

Data documentului care stabilește condițiile acordării sprijinului

Câmpul de date 12 din anexa III la Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014”


ANEXA III

„PARTEA C

Implementarea financiară a operațiunii (în EUR)

Câmp

Conținutul câmpului

Descriere

Necesități în materie de date și sinergii

14

Cheltuieli eligibile totale

Cheltuielile eligibile totale declarate de beneficiar autorității de management în cererea (cererile) de plată

Câmpul de date 46 din anexa III la Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014

15

Cheltuieli publice eligibile totale

Cheltuielile publice definite la articolul 2 punctul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, corespunzătoare cheltuielilor eligibile declarate de beneficiar autorității de management în cererea (cererile) de plată

Câmpul de date 47 din anexa III la Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014

16

Cheltuieli eligibile din FEPAM

Cheltuieli din FEPAM corespunzătoare cheltuielilor eligibile totale declarate de beneficiar autorității de management în cererea (cererile) de plată

Specific FEPAM

17

Data plății finale către beneficiar

 

Câmpul de date 45 din anexa III la Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 (numai data plății finale către beneficiar)”


ANEXA IV

„PARTEA D

Date privind implementarea operațională

Câmp

Conținutul câmpului

Observație

Necesități în materie de date și sinergii

18

Măsura vizată

Codul măsurii (a se vedea anexa II)

Specific FEPAM

19

Indicator de realizare

Valoare numerică

Specific FEPAM

20

Date privind implementarea operațională

A se vedea anexa II

Specific FEPAM

21

Valoarea datelor privind implementarea

Valoare numerică

Specific FEPAM

(se actualizează numai de două ori, în cazul în care câmpul 9 este egal cu codul 0 și codul 5)”