8.4.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 97/24


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/672 AL COMISIEI

din 7 aprilie 2017

de autorizare a unei mențiuni de sănătate înscrise pe produsele alimentare, alta decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor, și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 432/2012

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare (1), în special articolul 18 alineatul (4),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede că mențiunile de sănătate înscrise pe produsele alimentare sunt interzise, cu excepția cazului în care sunt autorizate de Comisie în conformitate cu regulamentul respectiv și incluse într-o listă cu mențiuni permise.

(2)

În temeiul articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, s-a adoptat Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei (2), prin care se stabilește o listă cu mențiuni de sănătate permise care pot fi înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede, de asemenea, că cererile de autorizare a mențiunilor de sănătate pot fi trimise de către operatorii din sectorul alimentar autorității naționale competente a unui stat membru. Autoritatea națională competentă trebuie să transmită cererile valabile Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), denumită în continuare „autoritatea”, în vederea efectuării unei evaluări științifice, precum și Comisiei și statelor membre în scop informativ.

(4)

Autoritatea trebuie să emită un aviz cu privire la mențiunea de sănătate respectivă.

(5)

Comisiei îi revine sarcina să decidă cu privire la autorizarea mențiunilor de sănătate ținând seama de avizul emis de autoritate.

(6)

Pentru a stimula inovarea, mențiunile de sănătate care se bazează pe dovezi științifice nou apărute și/sau care includ o cerere de protecție a datelor care fac obiectul unor drepturi de proprietate sunt supuse unei proceduri de autorizare accelerate.

(7)

Ca urmare a unei cereri din partea AlzChem AG, prezentată în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, s-a solicitat autorității să emită un aviz cu privire la o mențiune de sănătate privind creatina în combinație cu antrenamentul de rezistență și îmbunătățirea forței musculare [întrebarea nr. EFSA-Q-2015-00437 (3)]. Mențiunea propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: „creatina contribuie la menținerea funcției musculare la persoanele în vârstă”.

(8)

La 23 februarie 2016, Comisia și statele membre au primit avizul științific din partea autorității, care conchidea că, pe baza datelor prezentate, s-a stabilit o relație de cauză-efect între consumul de creatină în combinație cu antrenamentul de rezistență și îmbunătățirea forței musculare. Populația-țintă este reprezentată de adulți cu vârste de peste 55 de ani, care efectuează cu regularitate antrenamente de rezistență. În consecință, o mențiune de sănătate care reflectă această concluzie ar trebui considerată conformă cu cerințele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 și ar trebui inclusă în lista mențiunilor permise a Uniunii, stabilită prin Regulamentul (UE) nr. 432/2012.

(9)

Unul dintre obiectivele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 este acela de a asigura veridicitatea, claritatea, fiabilitatea și utilitatea mențiunilor de sănătate pentru consumatori, precum și faptul că formularea și prezentarea lor sunt luate în considerare în mod corespunzător. Prin urmare, în situația în care formularea mențiunilor utilizate de solicitant are același înțeles pentru consumatori ca și cea a unei mențiuni de sănătate autorizate, deoarece ele demonstrează că există aceeași relație între o categorie de alimente, un aliment sau unul dintre constituenții săi și sănătate, aceste mențiuni ar trebui să facă obiectul unor condiții de utilizare identice cu cele menționate în anexa la prezentul regulament.

(10)

În conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, registrul cu mențiuni nutriționale și de sănătate care conține toate mențiunile de sănătate autorizate ar trebui să fie actualizat pentru a lua în considerare prezentul regulament.

(11)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 432/2012 ar trebui modificat în consecință.

(12)

Statele membre au fost consultate,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mențiunea de sănătate prezentată în anexa la prezentul regulament se include în lista Uniunii conținând mențiunile permise, astfel cum se prevede la articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006.

Articolul 2

Anexa la Regulamentul (UE) nr. 432/2012 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 7 aprilie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 404, 30.12.2006, p. 9.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei din 16 mai 2012 de stabilire a unei liste de mențiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor (JO L 136, 25.5.2012, p. 1).

(3)  EFSA Journal 2016; 14(2):4400.


ANEXĂ

În anexa la Regulamentul (UE) nr. 432/2012 se introduce următoarea rubrică, în ordine alfabetică:

Nutrient, substanță, produs alimentar sau categorie de produse alimentare

Mențiune

Condiții de utilizare a mențiunii

Condiții și/sau restricții de utilizare a produsului alimentar și/sau indicații sau avertizări suplimentare

Număr în Jurnalul EFSA

Numărul corespunzător înregistrării din lista consolidată prezentată spre a fi evaluată de către EFSA

„Creatină

Consumul zilnic de creatină poate potența efectul antrenamentului de rezistență asupra forței musculare la adulții cu vârste de peste 55 de ani.

Consumatorii trebuie să fie informați că:

mențiunea este destinată adulților cu vârste de peste 55 de ani, care efectuează cu regularitate antrenamente de rezistență;

efectul benefic se obține la consumul zilnic de 3 g de creatină în combinație cu un antrenament de rezistență, care permite creșterea în timp a sarcinii de antrenament și care ar trebui efectuat cel puțin de trei ori pe săptămână timp de mai multe săptămâni, la o intensitate de cel puțin 65 %-75 % din sarcina maximă pentru o repetiție (*1).

Mențiunea poate fi utilizată numai pentru produse alimentare destinate adulților cu vârste de peste 55 de ani, care efectuează cu regularitate antrenamente de rezistență.

2016;14(2):4400

 


(*1)  Sarcina maximă pentru o repetiție este greutatea sau forța maximă pe care o poate exercita o persoană la o singură ridicare.”