3.2.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 29/24 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/186 AL COMISIEI
din 2 februarie 2017
de stabilire a unor condiții specifice aplicabile pentru introducerea în Uniune a transporturilor din anumite țări terțe, din cauza contaminării microbiologice și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 669/2009
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (1), în special articolul 53 alineatul (1) litera (b) punctul (ii),
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (2), în special articolul 15 alineatul (5),
întrucât:
(1) |
Articolul 53 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 prevede posibilitatea de a adopta la nivelul Uniunii măsuri de urgență adecvate vizând produsele alimentare importate dintr-o țară terță în scopul de a proteja sănătatea oamenilor, a animalelor și mediul, în situațiile în care există un risc grav care nu poate fi limitat în mod satisfăcător prin intermediul măsurilor luate de statele membre în mod individual. |
(2) |
Articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 prevede că produsele alimentare importate în Uniune în vederea introducerii pe piață în Uniune trebuie să respecte cerințele relevante ale legislației alimentare sau condițiile recunoscute de Uniune ca fiind cel puțin echivalente cu acestea sau, în cazurile în care există un acord specific între Uniune și țara exportatoare, cu cerințele conținute în respectivul document. |
(3) |
Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3) stabilește normele generale privind igiena produselor alimentare. |
(4) |
Articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 stabilește cerințele pentru metodele de prelevare de probe și de analiză utilizate în contextul controalelor oficiale. |
(5) |
Articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 prevede că produsele alimentare care nu prezintă siguranță nu trebuie să fie introduse pe piață. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 882/2004, autoritățile competente trebuie să verifice respectarea legislației Uniunii de către operatorii din sectorul alimentar. |
(6) |
Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei (4) prevede intensificarea controalelor oficiale privind importurile de anumite produse de hrană pentru animale și de produse alimentare de origine nonanimală menționate în anexa I la respectivul regulament. |
(7) |
Timp de mulți ani, s-a înregistrat o frecvență ridicată a cazurilor de nerespectare a problemelor de siguranță microbiologică în semințele de susan (denumite în continuare „Semințe de susan”) și frunze de betel (denumite în continuare „Piper betle L.”) originare din India. Prin urmare, în 2014 a fost instituită o frecvență sporită a controalelor oficiale vizând produsele alimentare respective cu privire la prezența de Salmonella spp. Cu toate acestea, aceste controale sporite au confirmat frecvența ridicată a cazurilor de neconformitate a produselor alimentare respective cu siguranța microbiologică din cauza prezenței Salmonella spp. Prin urmare, importul produselor alimentare respective prezintă un risc grav pentru sănătatea publică în cadrul Uniunii și este, prin urmare, necesar să se adopte măsuri de urgență la nivelul Uniunii. |
(8) |
Garanțiile din partea autorităților competente din țările exportatoare că respectivele produse alimentare au fost produse în conformitate cu dispozițiile în materie de igienă stabilite în Regulamentul (CE) nr. 852/2004 sunt necesare pentru protecția sănătății umane la nivelul Uniunii. Pentru a se asigura efectuarea armonizată a controalelor la import pe teritoriul Uniunii, toate transporturile de astfel de produse trebuie să fie însoțite de un certificat sanitar semnat de autoritățile competente din țările exportatoare și de rezultatele testelor analitice care să garanteze că acestea au făcut obiectul unor eșantionări și analize cu rezultate satisfăcătoare în vederea detectării prezenței agenților patogeni microbiologici. |
(9) |
Articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 669/2009 prevede că operatorii din sectorul alimentar responsabili pentru transporturi trebuie să notifice în prealabil sosirea și natura acestora la punctul de intrare desemnat (PID). |
(10) |
Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 669/2009 prevede că, în ceea ce privește controalele oficiale consolidate, aceste controale trebuie să includă verificările documentelor, controale de identitate și fizice. Verificările documentelor trebuie efectuate fără întârzieri nejustificate, asupra tuturor transporturilor, în termen de două zile lucrătoare de la sosirea acestora la PID, iar controalele de identitate și controalele fizice, inclusiv analizele de laborator, cu frecvența stabilită în anexa I la respectivul regulament. |
(11) |
Pentru a garanta o organizare eficientă și controale la import armonizate la nivelul Uniunii cu privire la prezența unor agenți patogeni microbiologici în anumite alimente provenite din anumite țări terțe, ar trebui să fie stabilite condiții specifice de import pentru astfel de produse. Din motive de claritate juridică, este adecvat să se colecteze într-un singur regulament toate alimentele provenite din țări terțe care fac obiectul unor condiții speciale din cauza riscurilor microbiologice. Prin urmare, dispozițiile referitoare la frunzele de betel din India stabilite în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/166 al Comisiei (5) ar trebui introduse în prezentul regulament, iar Regulamentul (CE) nr. 669/2009 ar trebui să fie modificat în consecință. |
(12) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/166 ar trebui abrogat și înlocuit simultan cu un regulament mai general de stabilire a dispozițiilor în ceea ce privește importul anumitor produse alimentare din anumite țări terțe din cauza contaminării microbiologice. |
(13) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Obiect și domeniu de aplicare
Prezentul regulament se aplică introducerii produselor alimentare enumerate în anexa I.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile menționate la articolele 2 și 3 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 și la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 669/2009.
Articolul 3
Introducerea în Uniune
Operatorul din sectorul alimentar se asigură că:
(a) |
transporturile de produse alimentare menționate în anexa I (denumite în continuare „produsele alimentare”) pot fi importate în Uniune numai în conformitate cu procedurile stabilite în prezentul regulament; |
(b) |
transporturile de produse alimentare pot fi introduse în Uniune numai printr-un punct de intrare desemnat (denumit în continuare „PID”). |
Articolul 4
Rezultatele prelevării de probe și ale analizei care însoțesc transportul
(1) Fiecare transport de produse alimentare este însoțit de rezultatele prelevării de probe și ale analizei efectuate de către autoritatea competentă din țara terță de expediere care verifică absența pericolelor menționate în anexa I.
(2) Prelevarea de probe și analiza menționate la alineatul (1) se efectuează în conformitate cu capitolul III „Prelevarea de probe și analiza” de la titlul II din Regulamentul (CE) nr. 882/2004. În special, prelevarea de probe se efectuează în conformitate cu standardele relevante ale ISO (Organizația Internațională de Standardizare) și orientările din Codex Alimentarius utilizate drept referință iar analiza pentru depistarea salmonelei se efectuează în conformitate cu metoda de referință EN/ISO 6579 (cea mai recentă versiune actualizată a metodei de detecție) sau cu o metodă validată în raport cu aceasta, în conformitate cu protocolul stabilit în standardul EN/ISO 16140 sau cu alte protocoale similare recunoscute la nivel internațional.
Articolul 5
Certificat sanitar
(1) Transporturile de produse alimentare enumerate în anexa I sunt însoțite de un certificat sanitar în conformitate cu modelul prezentat în anexa III.
(2) Certificatul sanitar este semnat și ștampilat de un reprezentant autorizat al autorității competente din țara terță de expediere.
(3) Certificatul sanitar și anexele acestuia sunt redactate în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale statului membru în care este situat PID. Totuși, statul membru poate consimți ca certificatele sanitare să fie redactate într-o altă limbă oficială a Uniunii.
(4) Certificatul sanitar este valabil pentru o perioadă de patru luni de la data eliberării, dar nu mai târziu de șase luni de la data ultimei analize microbiologice de laborator.
Articolul 6
Identificare
Fiecare transport de produse alimentare este identificat printr-un cod de identificare (codul transportului), care corespunde codului de identificare indicat în rezultatele eșantionării și analizei menționate la articolul 4 și în certificatul sanitar menționat la articolul 5. Fiecare sac individual, sau altă formă de ambalaj, din transport se identifică prin respectivul cod de identificare.
Articolul 7
Notificarea prealabilă a transporturilor
(1) Operatorii din sectorul alimentar sau reprezentanții acestora notifică în prealabil data și ora estimate pentru sosirea transporturilor precum și natura transportului autorităților competente ale PID.
(2) În scopul notificării prealabile, operatorii din sectorul alimentar sau reprezentanții acestora completează partea I din documentul comun de intrare („DCI”) și transmit documentul respectiv autorității competente de la PID, cu cel puțin o zi lucrătoare înainte de sosirea fizică a transportului.
(3) Pentru completarea DCI, operatorii din sectorul alimentar sau reprezentanții acestora iau în considerare notele explicative privind DCI stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 669/2009.
(4) DCI-urile se redactează în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru unde se află PID. Totuși, statul membru în care se află PID poate consimți ca DCI-urile să fie redactate într-o altă limbă oficială a Uniunii.
Articolul 8
Controale oficiale
(1) Autoritatea competentă de la PID efectuează controale documentare pentru fiecare transport de produse alimentare pentru a asigura conformitatea cu cerințele de la articolele 4 și 5.
(2) Controalele de identitate și cele fizice vizând produsele alimentare se efectuează în conformitate cu articolele 8, 9 și 19 din Regulamentul (CE) nr. 669/2009, cu frecvența stabilită în anexa II la prezentul regulament.
(3) Atunci când un transport de produse alimentare nu este însoțit de rezultatele prelevării de probe și ale analizei menționate la articolul 4 și de certificatul sanitar menționat la articolul 5 sau, în cazul în care aceste rezultate sau certificatul de sănătate respectiv nu respectă cerințele prevăzute în prezentul regulament, transportul nu este importat în Uniune și este reexpediat către țara terță de origine sau distrus.
(4) După efectuarea controalelor de identitate și fizice, autoritățile competente:
(a) |
completează rubricile relevante din partea II a DCI; |
(b) |
anexează rezultatele prelevării de probe și ale analizelor efectuate, în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol; |
(c) |
furnizează DCI numărul de referință al DCI; |
(d) |
ștampilează și semnează exemplarul DCI original; |
(e) |
fac și păstrează o copie a DCI semnat și ștampilat. |
(5) Originalul DCI și al certificatului sanitar menționat la articolul 5, împreună cu rezultatele prelevării de probe și ale analizei menționate la articolul 4 însoțesc transportul în cursul transferului acestuia până la punerea lui în liberă circulație. În cazul autorizării continuării transportării până la sosirea rezultatelor controalelor fizice, se emite în acest scop o copie certificată a exemplarului DCI original. În cazul în care se acordă autorizația, autoritatea competentă de la PID notifică autoritatea competentă de la punctul de destinație și se realizează aranjamentele necesare pentru a garanta că transportul rămâne sub controlul continuu al autorităților competente și că nu pot fi modificate în niciun fel în așteptarea rezultatelor controalelor fizice.
Articolul 9
Divizarea unui transport
(1) Transporturile nu se divizează până la finalizarea tuturor controalelor oficiale și până la completarea integrală a DCI de către autoritățile competente, astfel cum se prevede la articolul 8.
(2) În cazul divizării ulterioare a transportului, fiecare parte a transportului este însoțită, pe durata transportării până la punerea sa în liberă circulație, de o copie autentificată a DCI.
Articolul 10
Punerea în liberă circulație
Punerea în liberă circulație a transporturilor de produse alimentare enumerate în anexa I se face cu condiția prezentării (fizice sau electronice) de către operatori din sectorul alimentar sau de către reprezentanții acestora, către autoritățile vamale, a unui DCI completat corespunzător de autoritatea competentă de la PID, după ce toate controalele oficiale au fost efectuate și după ce se cunosc rezultatele favorabile ale controalelor fizice, în cazul în care acestea sunt necesare. Autoritățile vamale pun în liberă circulație transportul numai dacă autoritatea competentă indică o decizie favorabilă în caseta II.14 și semnează în caseta II.21 din DCI.
Articolul 11
Neconformitatea
În cazul în care controalele oficiale constată neconformitatea cu dispozițiile din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, autoritatea competentă de la PID completează partea III a DCI și adoptă măsuri în conformitate cu articolele 19, 20 și 21 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004.
Articolul 12
Rapoartele
Statele membre înaintează Comisiei un raport care conține toate rezultatele analitice ale transporturilor de produse alimentare realizate în temeiul articolului 8 din prezentul regulament.
Raportul respectiv acoperă o perioadă de șase luni și se prezintă de două ori pe an, până la sfârșitul lunii următoare fiecărui semestru.
Raportul include următoarele informații:
(a) |
Numărul de transporturi introduse, inclusiv dimensiunea din punct de vedere al greutății nete și țara de origine a fiecărui transport; |
(b) |
numărul de transporturi supuse eșantionării pentru analize; |
(c) |
rezultatele controalelor de identitate și ale controalelor fizice menționate la articolul 8 alineatul (2). |
Articolul 13
Costurile
Toate costurile care decurg din controalele oficiale prevăzute la articolul 8, inclusiv prelevarea de probe, analiza, depozitarea și orice măsuri adoptate ca urmare a nonconformității menționate la articolul 11, sunt suportate de către operatorii din sectorul produselor alimentare.
Articolul 14
Măsurile tranzitorii
Statele membre autorizează introducerea transporturilor de produse alimentare care au părăsit țara terță de expediere, înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament fără a fi însoțite de un certificat de sănătate astfel cum se menționează la articolul 5 și de rezultatele prelevării de probe și ale analizei menționate la articolul 4.
Articolul 15
Abrogarea
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/166 se abrogă.
Articolul 16
Modificarea Regulamentului (CE) nr. 669/2009
Regulamentul (CE) nr. 669/2009 se modifică în conformitate cu anexa IV la prezentul regulament.
Articolul 17
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 2 februarie 2017.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(2) JO L 165, 30.4.2004, p. 1.
(3) Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare (JO L 139, 30.4.2004, p. 1).
(4) Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei din 24 iulie 2009 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controalele oficiale consolidate efectuate asupra importurilor de anumite produse de hrană pentru animale și alimentare de origine neanimală și de modificare a Deciziei 2006/504/CE (JO L 194, 25.7.2009, p. 11).
(5) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/166 al Comisiei din 8 februarie 2016 de stabilire a unor condiții specifice aplicabile importurilor de produse alimentare care conțin sau constau în frunze de betel („Piper betle”) originare din India și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 669/2009 (JO L 32, 9.2.2016, p. 143).
ANEXA I
Lista produselor alimentare menționate la articolul 1
Produse alimentare (utilizare preconizată) |
Cod NC (1) |
Subdiviziunea TARIC |
Țara de origine |
Risc |
Semințe de susan (Sesamum seeds) (Produse alimentare – proaspete sau refrigerate) |
1207 40 90 |
|
India (IN) |
Salmonella |
Frunze de betel (Piper betle L.) (Produse alimentare) |
ex 1404 90 00 |
10 |
India (IN) |
Salmonella |
(1) În cazul în care trebuie examinate numai anumite produse de la orice cod NC și nu există nicio subdiviziune specifică a codului respectiv, codul NC este marcat cu „ex”.
ANEXA II
Frecvența controalelor de identitate și fizice pentru produsele alimentare menționate la articolul 1 de la punctul de intrare desemnat (PID), în conformitate cu articolul 8 alineatul (2)
Produse alimentare (utilizare preconizată) |
Cod NC (1) |
Subdiviziunea TARIC |
Țara de origine |
Risc |
Frecvența controalelor fizice și de identitate (%) |
Semințe de susan (Sesamum seeds) (Produse alimentare – proaspete sau refrigerate) |
1207 40 90 |
|
India (IN) |
Salmonella (2) |
20 |
Frunze de betel (Piper betle L.) (Produse alimentare) |
ex 1404 90 00 |
10 |
India (IN) |
Salmonella (2) |
10 |
(1) În cazul în care trebuie examinate numai anumite produse de la orice cod NC și nu există nicio subdiviziune specifică a codului respectiv, codul NC este marcat cu „ex”.
(2) Metoda de referință EN/ISO 6579 (cea mai recentă versiune actualizată a metodei de detectare) sau o metodă validată în raport cu aceasta în conformitate cu protocolul stabilit în standardul EN/ISO 16140 sau cu alte protocoale similare recunoscute la nivel internațional.
ANEXA III
Certificat de sănătate pentru introducerea frunzelor de betel și semințelor de susan originare din India în Uniunea Europeană
Textul imaginii
Textul imaginii
Textul imaginii
ANEXA IV
Se elimină următoarea rubrică din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 669/2009:
„Sesamum seeds (Produse alimentare – proaspete sau refrigerate) |
1207 40 90 |
|
India (IN) |
Salmonella (12) |
20” |