3.2.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 30/1 |
REGULAMENTUL (UE) 2017/170 AL COMISIEI
din 30 ianuarie 2017
de modificare a anexelor II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime pentru reziduurile de bifentrin, carbetamid, cinidon-etil, fenpropimorf și triflusulfuron din sau de pe anumite produse
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a), articolul 18 alineatul (1) litera (b) și articolul 49 alineatul (2),
întrucât:
(1) |
Limitele maxime pentru reziduurile (LMR) de carbetamid și triflusulfuron au fost stabilite în partea A din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. LMR-urile pentru bifentrin, cinidon-etil și fenpropimorf au fost stabilite în anexa II și în partea B din anexa III la regulamentul respectiv. |
(2) |
Pentru bifentrin, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 (2). Autoritatea a identificat riscuri pentru consumatori în ceea ce privește LMR-urile pentru varza chinezească. Prin urmare, este necesară reducerea LMR-urilor respective. Autoritatea a propus modificarea definiției reziduurilor și a recomandat reducerea LMR-urilor pentru papaia, varză de Bruxelles, varză cu căpățână, semințe de rapiță, boabe de orz, boabe de porumb, condimente din fructe, condimente din rădăcini sau rizomi, mușchi provenind de la porcine, bovine, ovine și caprine și ficat de pasăre. Pentru alte produse, autoritatea a recomandat creșterea sau menținerea LMR-urilor existente. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru citrice, cireșe, piersici, prune, căpșuni, mure, mure de câmp, zmeură și ouă de păsări, unele informații nu erau disponibile și că este necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru produsele respective ar trebui stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul actual sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru mere, pere, coacăze, usturoi, castraveți, dovlecei, pepeni galbeni, pepeni verzi, fasole păstăi, fasole boabe, mazăre păstăi și mazăre boabe, unele informații nu erau disponibile și că este necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. LMR-urile pentru aceste produse ar trebui stabilite la limita specifică de cuantificare. Ținând cont de observațiile formulate de asociații ale părților interesate europene și de parteneri comerciali ai Uniunii și deoarece nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru infuzii de plante aromatice ar trebui să fie stabilite la nivelul actual în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
(3) |
Pentru carbetamid, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 (3). Autoritatea a propus modificarea definiției reziduurilor și a recomandat reducerea LMR-urilor pentru semințe de floarea-soarelui și semințe de rapiță. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru mere, pere, gutui, fructe sâmburoase, struguri de masă și de vin, lăptuci, scarolă, andive, linte (uscată), mazăre (uscată), rădăcini de cicoare și lapte provenind de la bovine, ovine și caprine, unele informații nu erau disponibile și că este necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru respectivele produse ar trebui să fie stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul actual sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru barba-caprei, kale, arpagic, frunze de țelină, pătrunjel, tarhon, fasole (uscată), șofrănaș, infuzii de plante aromatice (flori uscate), infuzii de plante aromatice (rădăcini uscate), condimente (fructe și bace), sfeclă de zahăr (rădăcină), mușchi, țesut gras, ficat și rinichi provenind de la porcine, bovine, ovine și caprine, nu existau informații disponibile și că este necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. LMR-urile pentru aceste produse ar trebui stabilite la limita specifică de cuantificare. |
(4) |
Pentru cinidon-etil, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 (4). Aprobarea pentru cinidon-etil nu a fost reînnoită în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1134/2011 al Comisiei (5). Având în vedere că utilizarea substanței cinidon-etil nu mai este autorizată în cadrul Uniunii și că nu au fost notificate utilizări autorizate în țări terțe, nu se preconizează apariția de reziduuri de cinidon-etil în produse de larg consum de origine vegetală sau animală. Cu toate acestea, autoritatea consideră necesară stabilirea de LMR-uri pentru cinidon-etil la limita specifică de cuantificare sau la LMR implicită, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
(5) |
Pentru fenpropimorf, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 (6). Autoritatea a identificat riscuri pentru consumatori în ceea ce privește LMR-urile pentru căpșuni, mure și praz. Prin urmare, este necesară reducerea LMR-urilor respective. Autoritatea a propus modificarea definiției reziduurilor și a recomandat reducerea LMR-urilor pentru banane, morcovi, hrean, păstârnac, rădăcină de pătrunjel, barba-caprei, orz, ovăz, secară și grâu. Pentru alte produse, autoritatea a recomandat creșterea sau menținerea LMR-urilor existente. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru mure de câmp, zmeură, afine, merișoare, coacăze, agrișe și hamei, unele informații nu erau disponibile și că este necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru produsele respective ar trebui stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul actual sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru sfecla de zahăr (rădăcină), unele informații nu erau disponibile și că este necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. LMR-urile pentru acest produs ar trebui să fie stabilite la limita specifică de cuantificare. |
(6) |
Pentru triflusulfuron, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 (7). Autoritatea a propus modificarea definiției reziduurilor și a recomandat reducerea LMR-urilor pentru sfeclă, andive, sfeclă de zahăr (rădăcină) și rădăcini de cicoare. |
(7) |
În ceea ce privește produsele pe care utilizarea produsului de protecție a plantelor în cauză nu este autorizată și pentru care nu există toleranțe la import sau limite maxime pentru reziduuri conform Codex Alimentarius (CXL-uri), LMR-urile ar trebui stabilite la limita specifică de cuantificare sau ar trebui să se aplice LMR implicită, astfel cum se prevede la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
(8) |
Comisia a consultat laboratoarele de referință ale Uniunii Europene pentru reziduurile de pesticide cu privire la necesitatea de a adapta anumite limite de cuantificare. În privința mai multor substanțe, laboratoarele menționate au concluzionat că, pentru anumite produse de bază, dezvoltarea tehnică necesită stabilirea unor limite specifice de cuantificare. |
(9) |
Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în cauză, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
(10) |
Partenerii comerciali ai Uniunii au fost consultați cu privire la noile LMR-uri prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului, iar observațiile lor au fost luate în considerare. |
(11) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință. |
(12) |
Pentru a permite comercializarea, prelucrarea și consumul produselor în condiții normale, prezentul regulament ar trebui să prevadă o măsură tranzitorie pentru produsele care au fost produse înainte de modificarea LMR-urilor și pentru care informațiile arată că se menține un nivel înalt de protecție a consumatorilor. Întrucât riscul pentru consumatori nu poate fi exclus la valoarea actuală a LMR-urilor, valoarea pentru bifentrin de 0,01 mg/kg pentru varza chinezească și valoarea pentru fenpropimorf de 0,01 mg/kg pentru căpșuni, mure și praz ar trebui să se aplice tuturor produselor de la data aplicării prezentului regulament. |
(13) |
Înainte ca LMR-urile modificate să devină aplicabile, ar trebui acordată o perioadă de timp rezonabilă pentru a permite statelor membre, țărilor terțe și operatorilor din industria alimentară să se pregătească pentru îndeplinirea noilor cerințe care vor rezulta din modificarea LMR-urilor. |
(14) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexele II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
În ceea ce privește substanțele active carbetamid, cinidon-etil și triflusulfuron din și de pe toate produsele, Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de a fi modificat prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost produse înainte de 23 august 2017.
În ceea ce privește substanțele active bifentrin din și de pe toate produsele, cu excepția verzei chinezești și fenpropimorf din și de pe toate produsele, cu excepția căpșunilor, murelor și prazului, Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de a fi modificat prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost produse înainte de 23 august 2017.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 23 august 2017.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 30 ianuarie 2017.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(2) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Reasoned opinion on the review of the existing maximum residue levels (MRLs) for bifenthrin according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Aviz motivat privind reexaminarea limitelor maxime existente pentru reziduurile (LMR) de bifentrin în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2015;13(4):4081.
(3) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Reasoned opinion on the review of the existing maximum residue levels (MRLs) for carbetamide according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Aviz motivat privind reexaminarea limitelor maxime existente pentru reziduurile (LMR) de carbetamid în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2015;13(7):4192.
(4) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Reasoned opinion on the review of the existing maximum residue levels (MRLs) for cinidon-ethyl according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Aviz motivat privind reexaminarea limitelor maxime existente pentru reziduurile (LMR) de cinidon-etil în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2015;13(7):4166.
(5) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1134/2011 al Comisiei din 9 noiembrie 2011 privind nereînnoirea aprobării substanței active cinidon-etil, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (JO L 292, 10.11.2011, p. 1).
(6) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Reasoned opinion on the review of the existing maximum residue levels (MRLs) for fenpropimorph according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Aviz motivat privind reexaminarea limitelor maxime existente pentru reziduurile (LMR) de fenpropimorf în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2015;13(3):4050.
(7) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Reasoned opinion on the review of the existing maximum residue levels (MRLs) for triflusulfuron according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Aviz motivat privind reexaminarea limitelor maxime existente pentru reziduurile (LMR) de triflusulfuron în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2015;13(7):4190.
ANEXĂ
Anexele II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:
1. |
Anexa II se modifică după cum urmează:
|
2. |
În anexa III, coloanele referitoare la substanțele bifentrin, carbetamid, cinidon-etil, fenpropimorf și triflusulfuron se elimină. |
3. |
În anexa V, se adaugă următoarea coloană referitoare la cinidon-etil: „Reziduuri de pesticide și limite maxime pentru reziduuri (mg/kg)
|
(*1) Indică limita inferioară de cuantificare analitică
(**) |
Combinația pesticid-cod pentru care se aplică LMR stabilită în anexa III partea B. |
(F) |
= |
Liposolubil |
Bifentrin (sumă de izomeri) (F)
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la stabilitatea în timpul depozitării. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2019 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040), având în vedere variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
(+) |
Date privind prezența substanței în cauză arată că o LMR mai mică de 0,01 mg/kg nu poate fi obținută în prezent. Sunt necesare date suplimentare pentru a monitoriza acest nivel de-a lungul timpului în ceea ce privește o posibilă reducere a acestuia. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile respective, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile respective, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2019 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
Fenpropimorf (sumă de izomeri) (F)
(R) |
= |
Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod: Fenpropimorf – cod 1000000: Acid fenpropimorf carboxilic (BF 421-2) exprimat ca fenpropimorf. |
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la stabilitatea la depozitare și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile respective, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2019 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040), având în vedere variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
(*2) Indică limita inferioară de cuantificare analitică
(**) |
Combinația pesticid-cod pentru care se aplică LMR stabilită în anexa III partea B. |
(F) |
= |
Liposolubil |
Carbetamid (sumă de carbetamid și izomerul S al acestuia)
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la metabolismul în plantele de cultură și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2019 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la metabolismul în plantele de cultură, la trialurile privind reziduurile și la stabilitatea la depozitare. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2019 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la metabolismul în plantele de cultură și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2019 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la metabolismul în plantele de cultură. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2019 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la stabilitatea în timpul depozitării. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2019 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040), având în vedere variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la metabolismul în plantele de cultură. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2019 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
Triflusulfuron (6-(2,2,2-trifluoroetoxi)-1,3,5-triazină-2,4-diamină (IN-M7222) (A)
(A) |
= |
Laboratoarele de referință ale UE au identificat indisponibilitatea pe piață a standardului de referință pentru metabolitul 6-(2,2,2-trifluoroetoxi)-1,3,5-triazină-2,4-diamină (IN-M7222). La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de disponibilitatea pe piață a standardului de referință menționat în prima teză până la 3 februarie 2018 sau, în cazul în care standardul de referință menționat nu este disponibil pe piață până la data specificată, de lipsa disponibilității acestuia. |
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040), având în vedere variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
(*3) Indică limita inferioară de cuantificare analitică
(1) Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.
Cinidon-etil
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040), având în vedere variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|