1.2.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 27/101


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/162 AL COMISIEI

din 31 ianuarie 2017

privind operarea de deduceri din cotele de pescuit disponibile pentru anumite stocuri în 2016 din cauza depășirii cotelor de pescuit pentru alte stocuri în anii precedenți și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/2226 privind operarea de deduceri din cotele de pescuit disponibile pentru anumite stocuri în 2016 din cauza depășirii cotelor de pescuit în anii precedenți

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (1), în special articolul 105 alineatele (1), (2), (3) și (5),

întrucât:

(1)

Cotele de pescuit pentru anul 2015 au fost stabilite prin:

Regulamentul (UE) nr. 1221/2014 al Consiliului (2),

Regulamentul (UE) nr. 1367/2014 al Consiliului (3),

Regulamentul (UE) 2015/104 al Consiliului (4) și

Regulamentul (UE) 2015/106 al Consiliului (5).

(2)

Cotele de pescuit pentru anul 2016 au fost stabilite prin:

Regulamentul (UE) nr. 1367/2014,

Regulamentul (UE) 2015/2072 al Consiliului (6),

Regulamentul (UE) 2016/72 al Consiliului (7) și

Regulamentul (UE) 2016/73 al Consiliului (8).

(3)

În conformitate cu articolul 105 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, în cazul în care Comisia stabilește că un stat membru a depășit cotele de pescuit care i-au fost alocate, aceasta operează deduceri din viitoarele cote de pescuit ale statului membru respectiv.

(4)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2226 al Comisiei (9) a stabilit deduceri din cotele de pescuit disponibile pentru anumite stocuri în 2016 din cauza depășirii cotelor de pescuit în anii precedenți.

(5)

Cu toate acestea, pentru anumite state membre nu au putut fi operate deduceri în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/2226 din cotele alocate stocurilor afectate de depășiri, din cauza faptului că respectivele state membre nu dispuneau de astfel de cote pentru anul 2016.

(6)

Potrivit articolului 105 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, dacă operarea de deduceri din cotele afectate de depășiri nu este posibilă în anul care urmează depășirii, deoarece statul membru în cauză nu dispune de nicio cotă, deducerile pot fi operate din alte stocuri din aceeași zonă geografică sau având aceeași valoare comercială. Conform Comunicării 2012/C 72/07 a Comisiei (10), aceste deduceri ar trebui operate de preferință din cotele alocate pentru stocurile exploatate de aceeași flotă ca cea care a depășit cota, ținând cont de necesitatea de a se evita aruncarea capturilor înapoi în mare în cadrul pescuitului mixt.

(7)

În anumite cazuri, schimburile de posibilități de pescuit încheiate în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (11) au permis deduceri parțiale din aceleași stocuri în cadrul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/2226. Deducerile rămase ar trebui operate din cote aferente altor stocuri în conformitate cu articolul 105 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

(8)

Statele membre vizate au fost consultate cu privire la propunerile de deduceri din cotele alocate pentru alte stocuri decât cele afectate de depășiri ale cotelor.

(9)

În 2015, Spania și-a depășit cota de pescuit pentru vulpi de mare și pisici de mare în apele Uniunii din subzonele ICES VIII și IX (SRX/89-C.). Prin scrisoarea din 30 septembrie 2016, Spania a solicitat repartizarea deducerii datorate pe o perioadă de doi ani. Având în vedere informațiile furnizate și ținând cont de faptul că o scădere semnificativă a cotei ar determina cantități excesive de capturi aruncate înapoi în mare din speciile în cauză, în conformitate cu punctul 3 litera (b) din Comunicarea 2012/C 72/07, această cerere poate fi admisă.

(10)

În ceea ce privește uva din zona geografică a diviziunilor ICES IIa și IIIa și a subdiviziunii ICES IV, având în vedere faptul că, în 2015, Danemarca și-a depășit capturile totale admisibile în apele Uniunii din zona de gestionare 1 definită în anexa IID la Regulamentul (UE) 2015/104, este necesar să se opereze deduceri. În 2016, s-au autorizat capturi minime de uvă în apele respective pentru a se monitoriza abundența uvei. Cu toate acestea, aplicând respectivele deduceri este imposibil să se mențină sistemul de monitorizare (12) recomandat de Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) pentru gestionarea uvei. Prin urmare, deducerile pentru cotele depășite de Danemarca în 2015 în această zonă ar trebui să fie operate din zona 3 de gestionare a uvei.

(11)

Mai mult, anumite deduceri impuse prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2226 par să depășească cota adaptată disponibilă în anul 2016 și, în consecință, nu pot fi aplicate în întregime în anul respectiv. Potrivit Comunicării 2012/C 72/07, cantitățile rămase ar trebui deduse din cotele adaptate disponibile în anii următori, până la compensarea întregii cantități afectate de depășirea cotei.

(12)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2226 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cotele de pescuit stabilite pentru anul 2016 în regulamentele (UE) nr. 1367/2014, (UE) 2015/2072, (UE) 2016/72 și (UE) 2016/73 și menționate în anexa I la prezentul regulament se reduc prin aplicarea deducerilor la stocurile alternative prevăzute în anexa respectivă.

Articolul 2

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2226 se înlocuiește cu textul din anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 31 ianuarie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 343, 22.12.2009, p. 1.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 1221/2014 al Consiliului din 10 noiembrie 2014 de stabilire, pentru 2015, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește aplicabile în Marea Baltică și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 43/2014 și (UE) nr. 1180/2013 (JO L 330, 15.11.2014, p. 16).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 1367/2014 al Consiliului din 15 decembrie 2014 de stabilire, pentru 2015 și 2016, a posibilităților de pescuit pentru navele de pescuit din Uniune în ceea ce privește anumite stocuri de pești de adâncime (JO L 366, 20.12.2014, p. 1).

(4)  Regulamentul (UE) 2015/104 al Consiliului din 19 ianuarie 2015 de stabilire, pentru anul 2015, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 43/2014 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 779/2014 (JO L 22, 28.1.2015, p. 1).

(5)  Regulamentul (UE) 2015/106 al Consiliului din 19 ianuarie 2015 de stabilire, pentru 2015, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește din Marea Neagră (JO L 19, 24.1.2015, p. 8).

(6)  Regulamentul (UE) 2015/2072 al Consiliului din 17 noiembrie 2015 de stabilire, pentru 2016, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește, aplicabile în Marea Baltică, și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1221/2014 și a Regulamentului (UE) 2015/104 (JO L 302, 19.11.2015, p. 1).

(7)  Regulamentul (UE) 2016/72 al Consiliului din 22 ianuarie 2016 de stabilire, pentru anul 2016, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii și de modificare a Regulamentului (UE) 2015/104 (JO L 22, 28.1.2016, p. 1).

(8)  Regulamentul (UE) 2016/73 al Consiliului din 18 ianuarie 2016 de stabilire, pentru 2016, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește din Marea Neagră (JO L 16, 23.1.2016, p. 1).

(9)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2226 al Comisiei din 9 decembrie 2016 privind operarea de deduceri din cotele de pescuit disponibile pentru anumite stocuri în 2016 din cauza depășirii cotelor de pescuit în anii precedenți (JO L 336, 10.12.2016, p. 28).

(10)  Comunicarea Comisiei intitulată „Orientări privind deducerea cotelor în conformitate cu articolul 105 alineatele (1), (2) și (5) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009” (2012/C 72/07) (JO C 72, 10.3.2012, p. 27).

(11)  Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).

(12)  http://www.ices.dk/sites/pub/Publication%20Reports/Expert%20Group%20Report/acom/2016/HAWG/13%20HAWG%20Report%202016%20-%20Sec%2011%20Sandeel%20in%20Division%203.a%20and%20Subarea%204.pdf


ANEXA I

Deduceri din cote aferente unor stocuri alternative

Stat membru

Cod specie

Codul zonei

Denumirea speciei

Numele zonei

Debarcări permise în 2015 (cantitate adaptată totală în kilograme) (1)

Total capturi în 2015 (cantitate în kg)

Utilizarea cotelor (%)

Depășirea cotelor de pescuit în raport cu debarcările permise (cantitate în kg)

Factor de multiplicare (2)

Factor de multiplicare suplimentar (3)  (4)

Deduceri restante din anii precedenți (5) (cantitate în kg)

Deduceri în 2016 (cantitate în kg)

Deduceri aplicate deja în 2016 pentru același stoc (cantitate în kg) (6)

Cantitate restantă de dedus din stocuri alternative (cantitate în kg)

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

(8)

(9)

(10)

(11)

(12)

(13)

(14)

(15)

 

DK

DGS

03A-C.

Câine de mare

Apele Uniunii din zona IIIa

0

3 840

N/A

3 840

1,00

/

/

3 840

0

3 840

Deducere de aplicat stocului următor

DK

NEP

3A/BCD

Langustină

Zona IIIa; Apele Uniunii din subdiviziunile 22-32

/

/

/

/

/

/

/

/

/

3 840

 

DK

DGS

2AC4-C

Câine de mare

Apele Uniunii din zonele IIa și IV

0

1 540

N/A

1 540

1,00

/

/

1 540

0

1 540

Deducere de aplicat stocului următor

DK

NEP

2AC4-C

Langustină

Apele Uniunii din zonele IIa și IV

/

/

/

/

/

/

/

/

/

1 540

 

DK

NOP

04-N.

Merluciu norvegian

Apele norvegiene din zona IV

0

28 270

N/A

28 270

1,00

/

/

28 270

0

28 270

Deducere de aplicat stocului următor

DK

NOP

2A3A4.

Merluciu norvegian

Zona IIIa; apele Uniunii din zonele IIa și IV

/

/

/

/

/

/

/

/

/

28 270

 

ES

BUM

ATLANT

Marlin albastru

Oceanul Atlantic

20 360

134 082

658,56

113 722

2,0

A

172 878

514 044

0

514 044

Deducere de aplicat stocului următor

ES

SWO

AN05N

Pește-spadă

Oceanul Atlantic, la nord de 5° N

/

/

/

/

/

/

/

/

/

514 044

 

ES

GHL

1N2AB.

Halibut negru

Apele norvegiene din zonele I și II

0

24 239

N/A

24 239

1,00

A

/

36 359

0

36 359

Deducere de aplicat stocului următor

ES

POK

1N2AB.

Cod saithe

Apele norvegiene din zonele I și II

/

/

/

/

/

/

/

/

/

36 359

 

FR

GHL

1N2AB.

Halibut negru

Apele norvegiene din zonele I și II

2 000

7 957

397,85

5 957

1,00

/

/

5 957

0

5 957

Deducere de aplicat stocului următor

FR

OTH

1N2AB.

Alte specii

Apele norvegiene din zonele I și II

/

/

/

/

/

/

/

/

/

5 957

 

NL

ANE

08.

Hamsie

VIII

0

12 493

N/A

12 493

1,00

/

/

12 493

0

12 493

Deducere de aplicat stocului următor

NL

WHB

1X14

Putasu

Apele Uniunii și apele internaționale din zonele I, II, III, IV, V, VI, VII, VIIIa, VIIIb, VIIId, VIIIe, XII și XIV

/

/

/

/

/

/

/

/

/

12 493

 

NL

HKE

3A/BCD

Merluciu

Zona IIIa; apele Uniunii din subdiviziunile 22-32

0

1 575

N/A

1 575

1,00

A+C (7)

/

2 363

0

2 363

Deducere de aplicat stocului următor

NL

HKE

2AC4-C

Merluciu

Apele Uniunii din zonele IIa și IV

/

/

/

/

/

/

/

/

/

2 363

 

NL

WHG

56-14

Merlan

Zona VI; apele Uniunii și apele internaționale din zona Vb; apele internaționale din zonele XII și XIV

0

11 475

N/A

11 475

1,00

/

/

11 475

0

11 475

Deducere de aplicat stocului următor

NL

HKE

8ABDE.

Merluciu

Zonele VIIIa, VIIIb, VIIId și VIIIe

/

/

/

/

/

/

/

/

/

11 475

 

PT

GHL

1N2AB.

Halibut negru

Apele norvegiene din zonele I și II

0

6 098

N/A

6 098

1,00

/

/

6 098

0

6 098

Deducere de aplicat stocului următor

PT

RED

1N2AB.

Sebastă

Apele norvegiene din zonele I și II

/

/

/

/

/

/

/

/

/

6 098

 

PT

POK

1N2AB.

Cod saithe

Apele norvegiene din zonele I și II

9 700

9 690

99,90

–10

/

/

145 616

145 606

53

145 553

Deducere de aplicat stocului următor

PT

RED

1N2AB.

Sebastă

Apele norvegiene din zonele I și II

/

/

/

/

/

/

/

/

/

145 553


(1)  Cote aflate la dispoziția unui stat membru în temeiul regulamentelor relevante privind posibilitățile de pescuit, după luarea în considerare a schimburilor de posibilități de pescuit în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, a transferurilor de cote din 2014 în 2015 în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului (JO L 115, 9.5.1996, p. 3), cu articolul 5a din Regulamentul (UE) nr. 1221/2014, cu articolul 18a din Regulamentul (UE) 2015/104 sau realocarea și deducerea posibilităților de pescuit în conformitate cu articolele 37 și 105 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

(2)  Conform articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. În toate cazurile în care depășirea cotei de pescuit este mai mică sau egală cu 100 de tone, se aplică deduceri egale cu depășirea cotei de pescuit înmulțită cu 1,00.

(3)  Astfel cum se prevede la articolul 105 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 și cu condiția ca gradul de depășire să fie mai mare de 10 %.

(4)  Litera „A” indică faptul că s-a aplicat un factor de multiplicare suplimentar de 1,5 ca urmare a depășirilor consecutive ale cotelor de pescuit în anii 2013, 2014 și 2015. Litera „C” indică faptul că s-a aplicat un factor de multiplicare suplimentar de 1,5 deoarece stocul face obiectul unui plan multianual.

(5)  Cantități rămase care nu au putut fi deduse în 2015 în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1801 al Comisiei (JO L 263, 8.10.2015, p. 19), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2404 al Comisiei (JO L 333, 19.12.2015, p. 73), deoarece nu a existat o cotă disponibilă, sau cota disponibilă a fost insuficientă.

(6)  Cantitățile care ar putea fi deduse din același stoc datorită schimbului de posibilități de pescuit încheiat în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

(7)  Factorii de multiplicare suplimentari nu sunt cumulativi și sunt aplicați numai o singură dată.


ANEXA II

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2226 se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXĂ

Deduceri din cotele aferente stocurilor afectate de depășiri ale cotelor

Stat membru

Codul speciei

Codul zonei

Denumirea speciei

Numele zonei

Cota inițială pentru 2015 (cantitate în kg)

Debarcări permise în 2015 (cantitate adaptată totală în kg) (1)

Total capturi în 2015 (cantitate în kg)

Utilizarea cotelor în raport cu debarcările permise (%)

Depășirea cotelor de pescuit în raport cu debarcările permise (cantitate în kg)

Factor de multiplicare (2)

Factor de multiplicare suplimentar (3)  (4)

Deduceri restante din anii precedenți (5) (cantitate în kg)

Deduceri de aplicat în 2016 (cantitate în kg) (6)

Deduceri aplicate deja în 2016 (cantitate în kg) (7)

De dedus în 2017 și în anul (anii) următor(i) (cantitate în kg)

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

(8)

(9)

(10)

(11)

(12)

(13)

(14)

(15)

(16)

BE

SOL

24-C.

Limbă-de-mare comună

Apele Uniunii din zonele IIa și IV

991 000

929 510

939 590

101,08

10 080

/

/

/

10 080

10 080

/

BE

SRX

07D.

Vulpi de mare și pisici de mare

Apele Uniunii din zona VIId

72 000

70 511

69 495

98,56

– 1 016

/

/

1 097

81

81

/

BE

SRX

2AC4-C

Vulpi de mare și pisici de mare

Apele Uniunii din zonele IIa și IV

211 000

245 500

256 147

104,34

10 647

/

/

/

10 647

10 647

/

BE

SRX

67AKXD

Vulpi de mare și pisici de mare

Apele Uniunii din zonele VIa, VIb, VIIa-c și VIIe-k

725 000

915 262

918 243

100,33

2 981

/

/

/

2 981

2 981

/

DE

T/B

2AC4-C

Calcan și calcan-neted

Apele Uniunii din zonele IIa și IV

186 000

349 000

350 186

100,34

1 186

/

/

/

1 186  (12)

1 186

/

DK

COD

03AN.

Cod

Skagerrak

3 336 000

3 223 407

3 349 360

103,91

125 923

/

(C) (8)

/

125 923

125 923

/

DK

DGS

03A-C.

Câine de mare

Apele Uniunii din zona IIIa

0

0

3 840

N/A

3 840

1,00

/

/

3 840

3 840

/

DK

DGS

2AC4-C

Câine de mare

Apele Uniunii din zonele IIa și IV

0

0

1 540

N/A

1 540

1,00

/

/

1 540

1 540

/

DK

HER

03A-BC

Hering nordic

IIIa

5 692 000

5 770 000

6 056 070

104,96

286 070

/

/

/

286 070

286 070

/

DK

NOP

04-N.

Merluciu norvegian

Apele norvegiene din zona IV

0

0

28 270

N/A

28 270

1,00

/

/

28 270

28 270

/

DK

SAN

234_1

Uvă

Apele Uniunii din zona 1 de gestionare a uvei

125 459 000

115 924 000

130 977 950

112,99

15 053 950

1,2

/

/

18 064 740

18 064 740  (14)

/

DK

SAN

234_6

Uvă

Apele Uniunii din zona 6 de gestionare a uvei

206 000

219 000

228 860

104,50

9 860

/

/

/

9 860

9 860

/

ES

ALF

3X14-

Beryx

Apele Uniunii și apele internaționale din zonele III, IV, V, VI, VII, VIII, IX, X, XII și XIV

67 000

80 045

62 544

78,13

– 9 496  (9)

/

/

16 159

6 663

5 846

817

ES

ANE

08.

Hamsie

VIII

22 500 000

22 923 784

24 068 471

104,99

1 144 687

/

/

/

1 144 687

1 144 687

/

ES

BSF

8910-

Sabie neagră

Apele Uniunii și apele internaționale din zonele VIII, IX și X

12 000

30 050

110

0,37

– 26 936  (10)

/

/

29 639

2 703

0

2 703

ES

BUM

ATLANT

Marlin albastru

Oceanul Atlantic

10 360

20 360

134 082

658,56

113 722

2,0

A

172 878

514 044

514 044

/

ES

COD

1/2B

Cod

Zonele I și IIb

13 283 000

12 182 091

12 391 441

101,72

209 350

/

/

/

209 350

209 350

/

ES

GHL

1N2AB.

Halibut negru

Apele norvegiene din zonele I și II

/

0

24 239

N/A

24 239

1,00

A

/

36 359

36 359

/

ES

RED

N3LN.

Sebastă

Zona NAFO 3LN

/

171 440

173 836

101,40

2 396

/

/

/

2 396

2 396

/

ES

SOL

8AB.

Limbă-de-mare comună

Zonele VIIIa și VIIIb

9 000

6 968

7 397

106,13

(429) (11)

/

(A+C) (8)  (13)

2 759

2 759

2 759

/

ES

SRX

67AKXD

Vulpi de mare și pisici de mare

Apele Uniunii din zonele VIa, VIb, VIIa-c și VIIe-k

43 800

412 000

445 713

108,18

33 713

/

/

/

33 713

33 713

/

ES

SRX

89-C.

Vulpi de mare și pisici de mare

Apele Uniunii din zonele VIII și IX

1 057 000

650 485

771 246

118,56

120 761

1,2

/

118 622

263 535

131 768  (15)

131 767  (15)

ES

USK

567EI.

Brosme

Apele Uniunii și apele internaționale din zonele V, VI și VII

46 000

135 008

62 646

46,40

- 72 362

/

/

58 762

0

/

/

ES

WHM

ATLANT

Marlin alb de Atlantic

Oceanul Atlantic

24 310

24 310

68 613

282,24

44 303

1,00

A

72 539

138 994

0

138 994

FR

GHL

1N2AB.

Halibut negru

Apele norvegiene din zonele I și II

/

2 000

7 957

397,85

5 957

1,00

/

/

5 957

5 957

/

FR

HAD

7X7A34

Eglefin

Zonele VIIb-k, VIII, IX și X; apele Uniunii din subzona CECAF 34.1.1

5 561 000

5 760 984

5 775 607

100,25

14 623

/

/

/

14 623

14 623

/

FR

PLE

7HJK.

Cambulă de Baltica

Zonele VIIh, VIIj și VIIk

17 000

57 007

59 833

104,95

2 826

/

/

/

2 826

2 826

/

FR

SRX

07D.

Vulpi de mare și pisici de mare

Apele Uniunii din zona VIId

602 000

591 586

689 868

116,61

98 282

1,00

/

/

98 282

98 282

/

FR

SRX

89-C.

Vulpi de mare și pisici de mare

Apele Uniunii din zonele VIII și IX

1 298 000

1 507 000

1 578 469

104,74

71 469

/

/

/

71 469

71 469

/

IE

COD

07A.

Cod

Zona VIIa

120 000

134 776

138 122

102,48

3 346

/

/

/

3 346

3 346

/

IE

SRX

67AKXD

Vulpi de mare și pisici de mare

Apele Uniunii din zonele VIa, VIb, VIIa-c și VIIe-k

1 048 000

946 554

1 044 694

110,37

98 140

1,00

/

/

98 140

98 140

/

NL

ANE

08.

Hamsie

Zona VIII

/

0

12 493

N/A

12 493

1,00

/

/

12 493

12 493

/

NL

COD

2A3AX4

Cod

Zona IV; apele Uniunii din zona IIa; partea din zona IIIa neinclusă în Skagerrak și Kattegat

2 800 000

1 340 520

1 348 815

100,62

8 295

/

(C) (8)

/

8 295

8 295

/

NL

HER

*25B-F

Hering nordic

Zonele II, Vb la nord de 62° N (apele Insulelor Feroe)

1 104 000

1 841 160

2 230 998

121,17

389 838

1,4

/

/

545 773

522 222

23 551

NL

HKE

3A/BCD

Merluciu

Zona IIIa; apele Uniunii din subdiviziunile 22-32

/

0

1 575

N/A

1 575

1,00

A+C (13)

/

2 363

2 363

/

NL

MAC

*3A4BC

Macrou

Zonele IIIa și IVbc

490 000

1 084 500

1 090 087

100,52

5 587

/

/

/

5 587

5 587

/

NL

POK

2A34.

Cod saithe

Zonele IIIa și IV; apele Uniunii din subzonele IIa, IIIb, IIIc și subdiviziunile 22-32

68 000

56 600

63 411

112,03

6 811

1,00

/

/

6 811

5 754

1 057

NL

SRX

2AC4-C

Vulpi de mare și pisici de mare

Apele Uniunii din zonele IIa și IV

180 000

245 300

252 765

103,04

7 465

/

/

/

7 465

7 465

/

NL

T/B

2AC4-C

Calcan și calcan-neted

Apele Uniunii din zonele IIa și IV

2 579 000

2 783 000

2 793 239

100,37

10 239

/

/

/

10 239

10 239

/

NL

WHB

1X14

Putasu

Apele Uniunii și apele internaționale din zonele I, II, III, IV, V, VI, VII, VIIIa, VIIIb, VIIId, VIIIe, XII și XIV

36 711 000

55 297 456

55 584 332

100,52

286 876

/

/

/

286 876

286 876

/

NL

WHG

2AC4.

Merlan

Zona IV; apele Uniunii din zona IIa

699 000

527 900

547 717

103,75

19 817

/

/

/

19 817

19 817

/

NL

WHG

56-14

Merlan

Zona VI; apele Uniunii și apele internaționale din zona Vb; apele internaționale din zonele XII și XIV

/

0

11 475

N/A

11 475

1,00

/

/

11 475

11 475

/

PT

GHL

1N2AB.

Halibut negru

Apele norvegiene din zonele I și II

/

0

6 098

N/A

6 098

1,00

/

/

6 098

6 098

/

PT

POK

1N2AB.

Cod saithe

Apele norvegiene din zonele I și II

/

9 700

9 690

99,90

– 10

/

/

145 616

145 606

53

145 553

UK

COD

2A3AX4

Cod

Zona IV; apele Uniunii din zona IIa; partea din zona IIIa neinclusă în Skagerrak și Kattegat

11 369 000

14 828 600

14 846 189

100,12

17 589

/

(C) (8)

/

17 589

17 589

/

UK

HER

4AB.

Hering nordic

Apele Uniunii și apele norvegiene din zona IV la nord de 53° 30′ N

62 292 000

66 892 860

68 024 970

101,69

1 132 100

/

/

/

1 132 110

1 132 110

/

UK

MAC

2CX14-

Macrou

Zonele VI, VII, VIIIa, VIIIb, VIIId și VIIIe; apele Uniunii și apele internaționale din zona Vb; apele internaționale din subzonele IIa, XII și XIV

245 363 000

237 093 794

242 496 391

102,28

5 402 597

/

(A) (8)

/

5 402 597

5 402 597

/

UK

MAC

*3A4BC

Macrou

Zonele IIIa și IVbc

490 000

620 500

626 677

101,00

6 177

/

/

/

6 177

6 177

/

UK

SAN

234_1

Uvă

Apele Uniunii din zona 1 de gestionare a uvei

2 742 000

1 219 400

2 000 034

164,02

780 634

2,00

/

/

1 561 268

95 100

1 466 168


(1)  Cote aflate la dispoziția unui stat membru în temeiul regulamentelor relevante privind posibilitățile de pescuit, după luarea în considerare a schimburilor de posibilități de pescuit în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22), a transferurilor de cote din 2014 în 2015 în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului (JO L 115, 9.5.1996, p. 3), cu articolul 5a din Regulamentul (UE) nr. 1221/2014 al Consiliului (JO L 330, 15.11.2014, p. 16), cu articolul 18a din Regulamentul (UE) 2015/104 al Consiliului (JO L 22, 28.1.2015, p. 1) sau realocarea și deducerea posibilităților de pescuit în conformitate cu articolele 37 și 105 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului.

(2)  Conform articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. În toate cazurile în care depășirea cotei de pescuit este mai mică sau egală cu 100 de tone, se aplică deduceri egale cu depășirea cotei de pescuit înmulțită cu 1,00.

(3)  Astfel cum se prevede la articolul 105 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 și cu condiția ca gradul de depășire să fie mai mare de 10 %.

(4)  Litera „A” indică faptul că s-a aplicat un factor de multiplicare suplimentar de 1,5, ca urmare a depășirilor consecutive ale cotelor de pescuit în anii 2013, 2014 și 2015. Litera „C” indică faptul că s-a aplicat un factor de multiplicare suplimentar de 1,5, deoarece stocul face obiectul unui plan multianual.

(5)  Cantități rămase care nu au putut fi deduse în 2015 în temeiul Regulamentului (UE) 2015/1801, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/2404, deoarece nu a existat o cotă disponibilă, sau cota disponibilă a fost insuficientă.

(6)  Deduceri de efectuat în 2016, astfel cum s-a stabilit prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2226 al Comisiei (JO L 336, 10.12.2016, p. 38).

(7)  Deduceri de efectuat în 2016, care ar putea fi efectiv aplicate luând în considerare cota disponibilă la data intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/2226.

(8)  Factor de multiplicare suplimentar neaplicabil deoarece gradul de depășire a cotelor nu este mai mare de 10 % din debarcările permise.

(9)  Cantitate rămasă neutilizată după transferul a 8 005 kilograme din 2015 în 2016, efectuat în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1142 al Comisiei (JO L 189, 14.7.2016, p. 9).

(10)  Cantitate rămasă neutilizată după transferul a 3 004 kilograme din 2015 în 2016, operat în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1142.

(11)  Cantitățile mai mici de o tonă nu sunt luate în considerare.

(12)  La cererea Germaniei, Comisia a permis debarcări suplimentare de până la 10 % din cota de calcan și calcan neted (T/B), în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

(13)  Factorii de multiplicare suplimentari nu sunt cumulativi și sunt aplicați numai o singură dată.

(14)  De dedus din SAN/234_3 (zona 3 de gestionare a uvei).

(15)  La cererea Spaniei, deducerea de 263 535 de kilograme care trebuie aplicată în 2016 va fi repartizată egal pe doi ani (2016 și 2017).”