16.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 299/24


DIRECTIVA (UE) 2017/2096 A COMISIEI

din 15 noiembrie 2017

de modificare a anexei II la Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind vehiculele scoase din uz

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind vehiculele scoase din uz (1), în special articolul 4 alineatul (2) litera (b),

întrucât:

(1)

Articolul 4 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/53/CE interzice utilizarea plumbului, a mercurului, a cadmiului și a cromului hexavalent în materialele și componentele vehiculelor introduse pe piață după 1 iulie 2003.

(2)

Anexa II la Directiva 2000/53/CE cuprinde materialele și componentele de vehicule exceptate de la interdicția prevăzută la articolul 4 alineatul (2) litera (a) din directiva respectivă. Această anexă trebuie modificată cu regularitate în funcție de progresul tehnic și științific, iar exceptările prevăzute la punctele 2(c), 3 și 5 în legătură cu utilizarea plumbului trebuie revizuite.

(3)

Evaluarea progresului tehnic și științific a demonstrat că utilizarea plumbului rămâne inevitabilă în cazul materialelor și componentelor care intră sub incidența exceptării prevăzute la punctul 2(c). Cu toate acestea, informațiile actuale sugerează că într-un viitor apropiat ar putea fi disponibili înlocuitori ai plumbului pentru materialele și componentele menționate. Se preconizează că înlocuitorii plumbului vor fi disponibili pentru unele materiale și componente mai curând decât pentru altele; prin urmare, este oportun să se împartă exceptarea prevăzută la punctul 2(c) în două subpuncte având date de revizuire diferite, în funcție de progresul înregistrat în elaborarea respectivilor înlocuitori.

(4)

Evaluarea progresului tehnic și științific a demonstrat, de asemenea, că utilizarea plumbului rămâne inevitabilă în cazul materialelor și componentelor care intră sub incidența exceptării prevăzute la punctul 3. Există eventuali înlocuitori, însă este necesar ca aceștia să fie dezvoltați în continuare. Prin urmare, ar trebui să fie stabilită o nouă dată de revizuire a acestei exceptări, ținând seama de progresul înregistrat în elaborarea înlocuitorilor.

(5)

În cele din urmă, evaluarea progresului tehnic și științific a demonstrat că, în cazul anumitor materiale și componente care fac obiectul exceptării prevăzute la punctul 5, există deja alternative pentru plumb, dar acestea nu sunt utilizabile în toate vehiculele care intră sub incidența exceptării respective. În cazul celorlalte materiale și componente care fac obiectul exceptării prevăzute la punctul 5, utilizarea plumbului este în continuare inevitabilă. Drept consecință, această exceptare ar trebui împărțită în două subpuncte. În cazul materialelor și componentelor pentru care există alternative, ar trebui stabilită o dată de expirare a exceptării care să asigure timpul necesar pentru ca utilizarea plumbului să poată fi evitată în toate vehiculele vizate. În cazul exceptării referitoare la materialele și componentele pentru care utilizarea plumbului este în continuare inevitabilă, ar trebui stabilită o nouă dată de revizuire, ținând seama de progresul înregistrat în elaborarea înlocuitorilor.

(6)

Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 39 din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexa II la Directiva 2000/53/CE se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 6 iunie 2018. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 15 noiembrie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 269, 21.10.2000, p. 34.

(2)  JO L 312, 22.11.2008, p. 3.


ANEXĂ

ANEXA II

Materiale și componente exceptate de la dispozițiile articolului 4 alineatul (2) litera (a)

Într-un material omogen, se tolerează o concentrație maximă de plumb, crom hexavalent și, respectiv, mercur de până la 0,1 % în greutate și o concentrație maximă de cadmiu de până la 0,01 % în greutate.

Piesele de schimb puse pe piață după 1 iulie 2003 care sunt folosite pentru vehiculele puse pe piață înainte de 1 iulie 2003, cu excepția maselor de echilibrare pentru roți, a periilor de grafit pentru motoare electrice și a garniturilor de frână, sunt exceptate de la dispozițiile articolului 4 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/53/CE.

Materiale și componente

Domeniul de aplicare și data de expirare a exceptării

Se etichetează sau se identifică în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (b) punctul (iv)

Plumbul ca element de aliere

1(a).

Oțel pentru prelucrări mecanice și componente din oțel galvanizate la cald în loturi, cu conținut de plumb de până la 0,35 % în greutate

 

 

1(b).

Table din oțel galvanizate continuu, cu conținut de plumb de până la 0,35 % în greutate

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2016 și piese de schimb pentru aceste vehicule

 

2(a).

Aluminiu pentru prelucrări mecanice, cu conținut de plumb de până la 2 % în greutate

Ca piese de schimb pentru vehiculele puse pe piață înainte de 1 iulie 2005

 

2(b).

Aluminiu cu conținut de plumb de până la 1,5 % în greutate

Ca piese de schimb pentru vehiculele puse pe piață înainte de 1 iulie 2008

 

2(c)(i).

Aliaje de aluminiu pentru prelucrări mecanice, cu conținut de plumb de până la 0,4 % în greutate

 (1)

 

2(c)(ii).

Aliaje de aluminiu care nu sunt incluse la punctul 2(c)(i), cu conținut de plumb de până la 0,4 % în greutate (1)

 (2)

 

3.

Aliaje de cupru cu conținut de plumb de până la 4 % în greutate

 (1)

 

4(a).

Carcase de lagăr și bucșe

Ca piese de schimb pentru vehiculele puse pe piață înainte de 1 iulie 2008

 

4(b).

Carcase de lagăr și bucșe în motoare, transmisii și compresoare de aer condiționat

Ca piese de schimb pentru vehiculele puse pe piață înainte de 1 iulie 2011

 

Plumb și compuși ai plumbului în componente

5(a).

Plumbul din bateriile sistemelor de înaltă tensiune (2), care sunt utilizate numai pentru propulsie în vehiculele din categoriile M1 și N1

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2019 și piese de schimb pentru aceste vehicule

X

5(b).

Plumbul din bateriile destinate altor aplicații decât cele incluse la punctul 5(a)

 (1)

X

6.

Amortizoare de vibrații

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2016 și piese de schimb pentru aceste vehicule

X

7(a).

Agenți de vulcanizare și stabilizatori pentru elastomerii utilizați în furtunurile de frână, furtunurile pentru combustibil, furtunurile pentru ventilare și piesele din elastomeri/metal ale șasiului și ale suporților motorului

Ca piese de schimb pentru vehiculele puse pe piață înainte de 1 iulie 2005

 

7(b).

Agenți de vulcanizare și stabilizatori pentru elastomerii utilizați în furtunurile de frână, furtunurile pentru combustibil, furtunurile pentru ventilare, piesele din elastomeri/metal ale șasiului și ale suporților motorului, cu conținut de plumb de până la 0,5 % în greutate

Ca piese de schimb pentru vehiculele puse pe piață înainte de 1 iulie 2006

 

7(c).

Lianți pentru elastomerii utilizați în aplicații de transmisie, cu conținut de plumb de până la 0,5 % în greutate

Ca piese de schimb pentru vehiculele introduse pe piață înainte de 1 iulie 2009

 

8(a).

Plumbul din aliajele de sudură pentru lipirea componentelor electrice și electronice pe plăcile de circuite electronice și plumbul din finisajele de pe bornele componentelor, altele decât condensatorii electrolitici cu aluminiu, de pe contactele componentelor și de pe plăcile de circuite electronice

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2016 și piese de schimb pentru aceste vehicule

X (4)

8(b).

Plumbul din aliajele de sudură utilizate în aplicații electrice, altele decât sudura pe plăcile de circuite electronice sau pe sticlă

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2011 și piese de schimb pentru aceste vehicule

X (4)

8(c).

Plumbul din finisajele de pe bornele condensatorilor electrolitici cu aluminiu

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2013 și piese de schimb pentru aceste vehicule

X (4)

8(d).

Plumbul utilizat la sudura pe sticlă în senzori de flux de masă de aer

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2015 și piese de schimb pentru aceste vehicule

X (4)

8(e).

Plumbul din aliajele de sudură cu temperatură ridicată de topire (și anume aliajele de plumb cu conținut de plumb de cel puțin 85 % în greutate)

 (3)

X (4)

8(f)(a).

Plumbul din sistemele conforme de conectori cu pini

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2017 și piese de schimb pentru aceste vehicule

X (4)

8(f)(b).

Plumbul din sistemele conforme de conectori cu pini, altele decât aria de joncțiune a conectorilor cablurilor vehiculului

 (3)

X (4)

8(g).

Plumbul din aliajele de sudură utilizate pentru realizarea unei conexiuni electrice viabile între purtător și pastila semiconductoare în capsulele de circuite integrate tip Flip Chip

 (3)

X (4)

8(h).

Plumbul din aliajele de sudură utilizate pentru fixarea disipatorilor de căldură la radiator în ansamblurile de semiconductori de putere cu un cip cu zona de proiecție de cel puțin 1 cm2 și densitatea curentului nominal de cel puțin 1 A/mm2 de suprafață din siliciu a cipului

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2016 și, după această dată, ca piese de schimb pentru aceste vehicule

X (4)

8(i).

Plumbul din aliajele de lipit utilizate în aplicații electrice pe sticlă, cu excepția lipirii pe sticlă laminată.

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2016 și, după această dată, ca piese de schimb pentru aceste vehicule

X (4)

8(j).

Plumbul din aliajele de lipit utilizate pe sticlă laminată

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2020 și, după această dată, ca piese de schimb pentru aceste vehicule

X (4)

9.

Scaune de supapă

Ca piese de schimb pentru tipurile de motoare proiectate înainte de 1 iulie 2003

 

10(a).

Componente electrice și electronice care conțin plumb, inserate în sticlă sau materiale ceramice, în matrice de sticlă sau de ceramică, în materiale vitroceramice sau în matrice vitroceramică

Această exceptare nu se referă la utilizarea plumbului în:

sticla becurilor și glazura bujiilor;

materialele ceramice dielectrice ale componentelor de la punctele 10(b), 10(c) și 10(d).

 

X (5) (pentru alte componente decât cele piezoelectrice din motoare)

10(b).

Plumbul din materialele ceramice dielectrice de tip PZT ale condensatorilor care fac parte din circuite integrate sau din semiconductori discreți

 

 

10(c).

Plumbul din materialele ceramice dielectrice ale condensatorilor cu o tensiune nominală mai mică de 125 V c.a. sau 250 V c.c.

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2016 și piese de schimb pentru aceste vehicule

 

10(d).

Plumbul din materialele ceramice dielectrice ale condensatorilor care compensează deviațiile legate de temperatură ale senzorilor din sistemele sonar cu ultrasunete

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2017 și, după această dată, ca piese de schimb pentru aceste vehicule

 

11.

Inițiatori pirotehnici

Vehicule omologate înainte de 1 iulie 2006 și piese de schimb pentru aceste vehicule

 

12.

Materiale termoelectrice care conțin plumb, utilizate în aplicații electrice la vehicule pentru reducerea emisiilor de CO2 prin recuperarea căldurii gazelor de eșapament

Vehicule omologate înainte de 1 ianuarie 2019 și piese de schimb pentru aceste vehicule

X

Crom hexavalent

13(a).

Acoperiri anticorozive

Ca piese de schimb pentru vehiculele puse pe piață înainte de 1 iulie 2007

 

13(b).

Acoperiri anticorozive pentru ansamblurile șurub-piuliță ale șasiului

Ca piese de schimb pentru vehiculele puse pe piață înainte de 1 iulie 2008

 

14.

Ca agent anticoroziv, cu o concentrație de până la 0,75 % în greutate în soluția de răcire, utilizat în sistemul de răcire din oțel-carbon al frigiderelor cu absorbție pentru rulote, cu excepția cazurilor în care se pot utiliza alte tehnologii de răcire (și anume, dacă acestea sunt disponibile pe piață pentru utilizarea la rulote), ce nu produc efecte negative asupra mediului și asupra sănătății și/sau siguranței consumatorilor

 

X

Mercur

15(a).

Lămpi cu descărcare pentru faruri

Vehicule omologate înainte de 1 iulie 2012 și piese de schimb pentru aceste vehicule

X

15(b).

Tuburi fluorescente utilizate la panourile de afișaj

Vehicule omologate înainte de 1 iulie 2012 și piese de schimb pentru aceste vehicule

X

Cadmiu

16.

Baterii pentru vehicule electrice

Ca piese de schimb pentru vehiculelepuse pe piață înainte de 31 decembrie 2008

 


(1)  Această exceptare va fi revizuită în 2021.

(1)  

(1a)

Se aplică aliajelor de aluminiu în care plumbul nu este introdus în mod intenționat, ci este prezent ca urmare a utilizării de aluminiu reciclat.

(2)  Această exceptare va fi revizuită în 2024.

(2)  

(2a)

Sistemele cu o tensiune mai mare de 75 V c.c., astfel cum sunt definite în Directiva 2006/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la echipamentele electrice destinate utilizării în cadrul unor anumite limite de tensiune (JO L 374, 27.12.2006, p. 10).

(3)  Această exceptare va fi revizuită în 2019.

(4)  Se demontează dacă, în corelație cu punctul 10(a), se depășește un prag mediu de 60 de grame per vehicul. La aplicarea acestei clauze nu se iau în considerare dispozitivele electronice care nu sunt instalate de fabricant pe linia de producție.

(5)  Se demontează dacă, în corelație cu punctele 8(a)-8(j), se depășește un prag mediu de 60 de grame per vehicul. La aplicarea acestei clauze nu se iau în considerare dispozitivele electronice care nu sunt instalate de fabricant pe linia de producție.