(1)

Printre obiectivele pe care și le-a stabilit Uniunea Europeană se numără promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau reținerii ilicite reprezintă o parte esențială a acestei politici.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea asigurării înapoierii imediate a copiilor în statul în care își au reședința obișnuită, precum și în vederea garantării protecției drepturilor de vizitare și a drepturilor privind încredințarea.

(3)

Regulamentul Bruxelles IIa completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește să asigure înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină punerea în aplicare corectă a Convenției de la Haga din 1980, prin participarea alături de statele membre, printre altele, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de drept internațional privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 prevede că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și acele state contractante care vor fi declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională, precum Uniunea, să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția respectivă și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.

(9)

În temeiul Avizului 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene (3), declarațiile de acceptare făcute în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 23 februarie 1994, Chile și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Chile la 1 mai 1994.

(11)

Toate statele membre în cauză, cu excepția României, au acceptat deja aderarea Chile la Convenția de la Haga din 1980. Chile a acceptat aderarea Ciprului, Sloveniei, Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Maltei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Chile a condus la concluzia că România este în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Chile în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(12)

La 14 august 1996, Islanda și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Islanda la 1 septembrie 1996.

(13)

Toate statele membre în cauză, cu excepția României, au acceptat deja aderarea Islandei la Convenția de la Haga din 1980. Islanda a acceptat aderarea Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Maltei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Islanda a condus la concluzia că România este în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Islandei în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(14)

La 1 octombrie 1993, Bahamas și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Bahamas la 1 ianuarie 1994.

(15)

Toate statele membre în cauză, cu excepția României, au acceptat deja aderarea Bahamas la Convenția de la Haga din 1980. Bahamas a acceptat aderarea Bulgariei, Ciprului, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Maltei și Sloveniei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Bahamas a condus la concluzia că România este în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Bahamas în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(16)

Prin urmare, România ar trebui autorizată să își depună declarația de acceptare a aderării Chile, a Islandei și a Bahamas la Convenția de la Haga din 1980, în interesul Uniunii, în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii. Celelalte state membre ale Uniunii care au acceptat deja aderarea Chile, a Islandei și a Bahamas la Convenția de la Haga din 1980 nu ar trebui să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.

(17)

Regatului Unit și Irlandei le revin obligații în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(18)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică,