|
2.12.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 318/29 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE, Euratom) 2017/2220 A COMISIEI
din 30 noiembrie 2017
de modificare a Deciziei 90/181/Euratom, CEE de autorizare a Italiei să utilizeze anumite estimări aproximative pentru calculul bazei resurselor proprii provenite din TVA
[notificată cu numărul C(2017) 7854]
(Numai textul în limba italiană este autentic)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,
având în vedere Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89 al Consiliului din 29 mai 1989 privind regimul unitar definitiv de colectare a resurselor proprii provenite din taxa pe valoarea adăugată (1), în special articolul 6 alineatul (3) a doua liniuță,
după consultarea Comitetului consultativ privind resursele proprii,
întrucât:
|
(1) |
În temeiul articolului 370 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului (2), în conformitate cu condițiile aplicate în Italia la 1 ianuarie 1978, acest stat membru poate continua să impoziteze operațiunile prevăzute în anexa X partea A din directiva menționată. Conform articolului menționat, aceste operațiuni trebuie luate în considerare la stabilirea bazei resurselor proprii provenite din taxa pe valoarea adăugată (TVA). |
|
(2) |
Prin Decizia 90/181/Euratom, CEE a Comisiei (3), Italia a fost autorizată să utilizeze estimări aproximative pentru operațiunile menționate în anexa X partea A punctul 3 din Directiva 2006/112/CE cu privire la clădiri și terenuri construibile. |
|
(3) |
Într-o scrisoare din 4 aprilie 2017, Italia a solicitat retragerea autorizării sale privind calculul bazei resurselor proprii provenite din TVA pentru operațiunile prevăzute în anexa X partea A punctul 3 din Directiva 2006/112/CE, întrucât nu mai este necesară ca urmare a unei modificări survenite în legislația națională. După această modificare legislativă, Italia nu mai impozitează operațiunile respective. Astfel, compensarea negativă nu mai este permisă în scopul resurselor proprii provenite din TVA. Așadar, autorizarea ar trebui să fie retrasă. |
|
(4) |
Prin urmare, Decizia 90/181/Euratom, CEE ar trebui modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
La articolul 1 primul paragraf din Decizia 90/181/Euratom, CEE, se elimină punctul 1.
Articolul 2
Prezenta decizie se adresează Republicii Italiene.
Adoptată la Bruxelles, 30 noiembrie 2017.
Pentru Comisie
Günther OETTINGER
Membru al Comisiei
(2) Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, 11.12.2006, p. 1).
(3) Decizia 90/181/Euratom, CEE a Comisiei din 23 martie 1990 de autorizare a Italiei să utilizeze anumite estimări aproximative pentru calculul bazei resurselor proprii provenite din TVA (JO L 99, 19.4.1990, p. 32).