22.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 306/19


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/2170 A CONSILIULUI

din 15 noiembrie 2017

privind supunerea N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]furan-2-carboxamidă (furanilfentanil) unor măsuri de control

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Decizia 2005/387/JAI a Consiliului din 10 mai 2005 privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive ( (1)), în special articolul 8 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

întrucât:

(1)

Raportul de evaluare a riscurilor privind noua substanță psihoactivă N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]furan-2-carboxamidă (furanilfentanil) a fost elaborat, în conformitate cu Decizia 2005/387/JAI, în cadrul unei sesiuni speciale a Comitetului științific extins al Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT) și a fost transmis ulterior Comisiei și Consiliului la 24 mai 2017.

(2)

Furanilfentanilul este un opioid sintetic similar din punct de vedere structural cu fentanilul, o substanță controlată, utilizată pe scară largă în medicină pentru anestezia generală practicată în timpul intervențiilor chirurgicale și pentru calmarea durerii. Furanilfentanilul este, de asemenea, înrudit din punct de vedere structural cu acetilfentanilul și cu acriloilfentanilul, două substanțe care au făcut obiectul unor rapoarte comune OEDT-Europol elaborate în decembrie 2015 și noiembrie 2016.

(3)

Furanilfentanilul este disponibil în Uniune cel puțin din iunie 2015 și a fost detectat în 16 state membre. În majoritatea cazurilor, acesta a fost confiscat sub formă de pulbere, dar și sub formă lichidă sau de tablete. Cantitățile detectate sunt relativ mici. Cu toate acestea, astfel de cantități ar trebui luate în considerare în contextul potenței substanței.

(4)

Un număr de douăzeci și două de decese asociate furanilfentanilului au fost raportate de cinci state membre. În ceea ce privește cel puțin zece dintre aceste decese, furanilfentanilul a fost cauza decesului sau este posibil să fi contribuit la deces. În plus, trei state membre au raportat 11 cazuri de intoxicație acută neletală asociată cu furanilfentanilul.

(5)

Nu există informații care să sugereze implicarea grupurilor de criminalitate organizată în producția, distribuția (traficul) și furnizarea de furanilfentanil în Uniune. Datele disponibile sugerează că furanilfentanilul este produs de societăți din industria chimică din China.

(6)

Furanilfentanilul este vândut online, atât în cantități mici, cât și cu ridicata, ca „substanță chimică utilizată în cercetare”, de regulă, sub formă de pulbere și de spray nazal gata de utilizare. Informațiile obținute în urma confiscărilor sugerează că este posibil ca furanilfentanilul să fi fost vândut și pe piața de substanțe opioide ilegale.

(7)

Furanilfentanilul nu are utilizări recunoscute în domeniul medicinei umane sau veterinare în Uniune. Nu există indicii că furanilfentanilul poate fi utilizat în alt scop decât ca etalon analitic de referință și în cercetarea științifică.

(8)

Raportul de evaluare a riscurilor arată că prin cercetări suplimentare s-ar putea răspunde la multe dintre întrebările legate de furanilfentanil care apar ca urmare a lipsei de date cu privire la riscurile la adresa sănătății individuale, a sănătății publice și a societății. Cu toate acestea, dovezile și informațiile disponibile privind riscurile pentru sănătate și cele sociale pe care substanța le implică, având în vedere și similaritatea acesteia cu fentanilul, oferă suficiente motive pentru a supune furanilfentanilul unor măsuri de control în întreaga Uniune.

(9)

Furanilfentanilul nu se regăsește pe lista substanțelor supuse controlului în temeiul Convenției unice a Organizației Națiunilor Unite asupra stupefiantelor din 1961 sau al Convenției Organizației Națiunilor Unite asupra substanțelor psihotrope din 1971. Substanța nu face în prezent obiectul unei evaluări de către sistemul Organizației Națiunilor Unite.

(10)

Întrucât zece state membre controlează furanilfentanilul în temeiul legislației lor naționale în materie de control al drogurilor, iar trei state membre controlează furanilfentanilul în temeiul altei legislații, supunerea acestei substanțe la măsuri de control în întreaga Uniune ar contribui la evitarea apariției unor obstacole în asigurarea respectării legii și cooperarea judiciară la nivel transfrontalier, precum și la protecția Uniunii împotriva riscurilor pe care le pot genera disponibilitatea și consumul acesteia.

(11)

Decizia 2005/387/JAI conferă Consiliului competențe de executare cu scopul de a asigura, la nivelul Uniunii, un răspuns rapid și bazat pe cunoștințe de specialitate în cazul apariției unor noi substanțe psihoactive detectate și raportate de statele membre, prin supunerea substanțelor respective la măsuri de control în întreaga Uniune. Având în vedere că au fost respectate condițiile și procedura pentru începerea exercitării unor astfel de competențe de executare, ar trebui adoptată o decizie de punere în aplicare pentru a supune furanilfentanilul unor măsuri de control în întreaga Uniune.

(12)

Danemarcei îi revin obligații în temeiul Deciziei 2005/387/JAI și, prin urmare, aceasta participă la adoptarea și aplicarea prezentei decizii, care pune în aplicare Decizia 2005/387/JAI.

(13)

Irlandei îi revin obligații în temeiul Deciziei 2005/387/JAI și, prin urmare, aceasta participă la adoptarea și aplicarea prezentei decizii, care pune în aplicare Decizia 2005/387/JAI.

(14)

Regatului Unit nu îi revin obligații în temeiul Deciziei 2005/387/JAI și, prin urmare, acesta nu participă la adoptarea prezentei decizii, care pune în aplicare Decizia 2005/387/JAI, nu îi revin obligații în temeiul acesteia și nici nu i se aplică,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Noua substanță psihoactivă N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]furan-2-carboxamidă (furanilfentanil) se supune unor măsuri de control în întreaga Uniune.

Articolul 2

Până la 19 noiembrie 2018, statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu legislația lor națională, pentru a supune noua substanță psihoactivă, menționată la articolul 1, măsurilor de control și sancțiunilor penale prevăzute de legislația lor, în baza obligațiilor care le revin în temeiul Convenției Organizației Națiunilor Unite asupra substanțelor psihotrope din 1971.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezenta decizie se aplică în conformitate cu tratatele.

Adoptată la Bruxelles, 15 noiembrie 2017.

Pentru Consiliu

Președintele

J. AAB


(1)  JO L 127, 20.5.2005, p. 32.

(2)  Avizul din 24 octombrie 2017 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).