14.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 332/1

(1)

La 3 iulie 2013, serviciile Comisiei au trimis tuturor statelor membre un chestionar privind funcționarea și fiscalitatea porturilor lor, cu scopul de a obține o imagine de ansamblu în materie și de a clarifica situația porturilor în conformitate cu normele Uniunii Europene în materie de ajutoare de stat, prevăzute la articolul 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „TFUE”). Autoritățile belgiene au răspuns prin scrisorile din 30 septembrie și 9 octombrie 2013. Prin scrisoarea din 20 ianuarie 2014, Comisia a solicitat informații suplimentare cu privire la regimul de impozitare aplicabil porturilor. Autoritățile belgiene au răspuns prin scrisoarea din 13 martie 2014, iar Portul din Bruxelles și-a transmis observațiile prin scrisoarea primită la 18 martie 2014.

(2)

Prin scrisoarea din 9 iulie 2014, Comisia a informat Belgia, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (2) (denumit în continuare „Regulamentul de procedură”), cu privire la evaluarea sa preliminară conform căreia scutirea de la plata impozitului pe profit prevăzută pentru anumite porturi belgiene (denumite în continuare „porturile belgiene”) constituie un ajutor de stat incompatibil cu piața internă, care este considerat ajutor existent în sensul articolului 1 litera (b) din regulamentul menționat. La 23 septembrie 2014, a fost organizată o reuniune cu autoritățile belgiene. Regiunea valonă și Portul din Bruxelles și-au prezentat fiecare observațiile prin scrisorile din 30 septembrie 2014, în timp ce Regiunea flamandă și-a prezentat observațiile prin scrisoarea din 1 octombrie 2014. Prin scrisoarea din 1 iunie 2015, Comisia a informat Belgia căa luat notă de toate argumentele prezentate de aceasta din urmă și consideră în continuare că scutirea unor porturi de la plata impozitului pe profit constituie un ajutor incompatibil cu piața internă, dacă și în măsura în care respectivele porturi desfășoară activități economice. La 3 august 2015, a fost formulat recurs (3) împotriva acestei scrisori, care a fost respins ca inadmisibil prin Ordonanța Tribunalului din 9 martie 2016 (4).

(3)

Prin scrisoarea din 21 ianuarie 2016, Comisia și-a reiterat poziția conform căreia scutirea porturilor de la plata impozitului pe profit constituie o schemă de ajutor de stat incompatibilă cu tratatul și a propus autorităților belgiene, ca măsură utilă, în conformitate cu articolul 108 alineatul (1) din TFUE și cu articolul 22 din Regulamentul de procedură, să elimine scutirea de la plata impozitului pe profit prevăzută pentru porturile belgiene, în măsura în care acestea desfășoară activități economice. Autoritățile belgiene au fost invitate să adapteze legislația în termen de 10 luni de la data deciziei, modificarea trebuind să se aplice veniturilor generate de activitățile economice cel târziu de la începutul anului fiscal 2017. Autoritățile belgiene au fost invitate să informeze în scris Comisia că Belgia acceptă, în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, în mod necondiționat și fără echivoc, aceste măsuri utile, în totalitate, în termen de 2 luni de la data primirii deciziei. La 18 martie 2016, a fost introdus recurs (5) împotriva acestei propuneri de măsuri utile, care a fost respins ca inadmisibil prin Ordonanța Tribunalului din 27 octombrie 2016 (6).

(4)

Prin scrisoarea din 21 martie 2016, autoritățile belgiene au transmis Comisiei observații cu privire la măsurile utile propuse.

(5)

Prin scrisoarea din 8 iulie 2016, Comisia a decis să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE, în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

(6)

Decizia Comisiei de a iniția procedura a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (7). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la măsura în cauză. La 24 august 2016 a avut loc o reuniune cu reprezentanți ai anumitor porturi belgiene care fac obiectul măsurii.

(7)

Belgia și-a prezentat observațiile prin scrisorile din 9 septembrie 2016 (Ministerul Federal al Finanțelor) și 16 septembrie 2016 (Regiunea valonă și porturile valone).

(8)

Comisia a primit observații de la următoarele părți interesate: Sea Invest, utilizator al porturilor din Antwerpen, Gent și Zeebrugge (14 septembrie 2016), portul din Rotterdam, care acționează în numele a cinci porturi maritime publice neerlandeze (16 septembrie 2016), portul din Bruxelles (16 septembrie 2016), Comisia portuară flamandă (Vlaamse Havencommissie) (19 septembrie 2016) și, în urma unei prelungiri a termenului-limită pentru prezentarea observațiilor, porturile din Antwerpen și Zeebrugge (4 octombrie 2016).

(9)

Comisia a transmis observațiile respective Belgiei, care a avut posibilitatea de a răspunde. Comisia a primit comentariile Belgiei prin scrisoarea din 14 noiembrie 2016. La 19 decembrie 2016, a fost organizată o reuniune între autoritățile belgiene și Comisie, în cursul căreia au fost transmise Comisiei observații suplimentare. O nouă reuniune a avut loc între autoritățile belgiene federale și regionale, unii dintre beneficiarii măsurii și Comisie la 10 ianuarie 2017.

(10)

În Belgia, terenurile ocupate de porturi fac parte din domeniul public. În anii 1990, exploatarea principalelor porturi belgiene a fost transferată către organisme descentralizate. Unele porturi sunt exploatate de regiile portuare comunale autonome (cum ar fi porturile din Gent, Oostende și Antwerpen); altele sunt exploatate de persoane juridice de drept public (cum ar fi porturile autonome din centru și din vest, din Liège, Charleroi și Namur) sau de o societate pe acțiuni de drept public în cazul portului din Zeebrugge.

(11)

Porturile sunt exploatate de organisme publice, autoritățile portuare.

(12)

În conformitate cu articolul 1 din Codul impozitelor pe venituri („Code des impôts sur les revenus”) coordonat în 1992 (8) (denumit în continuare „CIR”), „societățile” cu sediul în Belgia sunt plătitoare de impozit pe venituri denumit impozit pe profit („impôt des sociétés”) (9) (denumit în continuare „ISoc”). În schimb, persoanele juridice cu sediul în Belgia, altele decât „societățile” sunt plătitoare de impozit pe venituri, denumit impozit pe persoane juridice („impôt des personnes morales”) (10) (denumit în continuare „IPM”). Articolul 2 din CIR definește o „societate” ca fiind „orice societate, asociație, instituție sau organism oarecare constituit în mod corespunzător, care are personalitate juridică și este angajat(ă) într-o activitate de exploatare sau în operațiuni cu caracter lucrativ”.

(13)

Articolul 180 punctul 2 din CIR prevede că o serie de porturi belgiene nu sunt plătitoare de impozit pe profit (11). Articolul 220 punctul 2 din CIR prevede că persoanele juridice care sunt scutite de la plata ISoc, în conformitate cu articolul 180 din CIR, sunt plătitoare de impozit pe persoane juridice (12). Impozitul pe persoane juridice nu vizează suma totală a veniturilor sau a profiturilor, ci numai anumite tipuri de venituri. În conformitate cu articolul 221 din CIR, în cazul persoanelor juridice plătitoare de impozit pe persoane juridice, impozitul se percepe doar pe venitul cadastral provenit din bunurile lor imobile situate în Belgia și pe veniturile și încasările provenite din investițiile de capital și bunuri mobile (13). În plus, ratele aplicabile diferitelor tipuri de venituri supuse impozitului pe persoane juridice corespund, de regulă, ratelor impozitului pe proprietate sau ale impozitului pe bunuri mobile (14) și sunt în general mai mici decât ratele aplicabile în ceea ce privește impozitul pe profit (33,99 %).

(14)

În scrisoarea sa din 8 iulie 2016, Comisia a considerat că autoritățile belgiene nu au acceptat calendarul pentru punerea în aplicare a măsurilor utile indicat de Comisie în scrisoarea acesteia din 21 ianuarie 2016 și că guvernul belgian nu pare să accepte în mod clar principiul impozitării porturilor cu impozitul pe profit, nici să se angajeze să elimine scutirea de la plata impozitului de care beneficiază porturile belgiene. Prin urmare, Comisia a concluzionat că autoritățile belgiene nu au acceptat în mod necondiționat, neechivoc și în totalitate măsurile utile propuse de Comisie la 21 ianuarie 2016.

(15)

Întrucât Comisia continua să considere că scutirea de la plata impozitului pe profit de care beneficiază porturile belgiene, atunci când desfășoară activități economice, constituie o schemă de ajutor de stat existentă și avea îndoieli cu privire la compatibilitatea acestei scheme de ajutor cu piața internă, aceasta a decis să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE, în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

(16)

Porturile belgiene și autoritățile belgiene consideră că porturile nu sunt „întreprinderi” în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, în măsura în care misiunile acestora, în special gestionarea administrativă a domeniului public și privat, nu au un caracter economic. Acestea subliniază că astfel de misiuni sunt de interes general și le sunt impuse sau delegate de autoritățile publice, care au libertatea de a defini perimetrul serviciilor de interes general fără caracter economic. Acestea menționează că autoritățile portuare au competențe speciale pentru a exercita misiunile respective, sunt supuse controlului autorităților și nu urmăresc să realizeze profituri, excedentul fiind reinvestit în infrastructura portuară și, pentru unele porturi, plătit municipalității, care este acționară.

(17)

Porturile din Antwerpen și Zeebrugge și autoritățile belgiene consideră că jurisprudența Curții de Justiție privind aeroporturile [cauza C-82/01, Aéroports de Paris (15)] nu se poate aplica porturilor, care sunt infrastructuri diferite. Acestea arată, în special, că monopolul porturilor rezultă dintr-o descentralizare administrativă în favoarea unui organism de drept public care nu urmărește să realizeze un beneficiu, în timp ce gestionarea aeroporturilor este delegată unor persoane private în cadrul concesionării exclusive a unei activități economice cu transferul riscului operațional de natură economică. De asemenea, acestea consideră că litigiul analizat de Curtea de Justiție în cauza Aéroports de Paris nu se referea la furnizarea de „servicii de infrastructură”, astfel încât analogia cu punerea la dispoziție a domeniului portuar de către autoritățile portuare belgiene este inadecvată.

(18)

Majoritatea părților interesate și autoritățile belgiene contestă caracterul economic al activităților menționate de Comisie în decizia de inițiere a procedurii, în special punerea la dispoziție a infrastructurii portuare pentru nave, precum și închirierea de terenuri și de infrastructuri unor întreprinderi, explicând că tarifele de închiriere a terenurilor, de concesionare a infrastructurilor și de acces la infrastructura portuară (taxe portuare) sunt publice, nediscriminatorii, stabilite în prealabil în mod unilateral de către autoritățile portuare și nu sunt determinate de cerere și ofertă. Acestea menționează, în special, o hotărâre a Curții Constituționale belgiene din 19 noiembrie 2015 (16) care recunoaște că taxele portuare constituie „pure remunerații”, acordate de terți pentru intervenția autorităților portuare. Acestea se referă, de asemenea, la decretul portuar flamand din 2 martie 1999 privind politica și gestionarea porturilor maritime (17) (denumit în continuare „Decretul portuar flamand din 2 martie 1999”) care prevede că taxele portuare trebuie să fie stabilite în „proporție rezonabilă” față de valoarea contraprestației. În plus, acestea arată că taxele de concesiune sunt proporțional mai mici pentru terenurile care generează o valoare adăugată mai mare, se bazează pe parametri obiectivi (referitori la terenurile în cauză) și reflectă valoarea intrinsecă care este generată de serviciul furnizat. De asemenea, regiunea valonă și porturile valone consideră că plata unor taxe pentru utilizarea infrastructurii nu reprezintă neapărat un indicator al caracterului economic al activității porturilor, faptul că aceste taxe nu acoperă recuperarea capitalului investit fiind un indiciu al naturii de serviciu de interes general a activității portuare.

(19)

În opinia lor, principalele activități economice care se desfășoară în porturi sunt operate de concesionarii care asigură manipularea (încărcarea și descărcarea) mărfurilor, autoritățile portuare fiind total străine de contractele comerciale încheiate între societățile concesionare și proprietari. Prin urmare, porturile nu sunt exploatate din punct de vedere comercial de către autoritățile portuare, ci de societățile cărora le este concesionată infrastructura, pe care respectivele societăți trebuie să construiască ele însele suprastructuri (macarale, hangare) necesare pentru serviciile de manipulare a mărfurilor.

(20)

Acestea adaugă că autoritățile portuare trebuie să finanțeze din ce în ce mai mult activități fără caracter economic care intră în competența regiunilor și chiar activități care nu sunt legate de exploatarea portuară (18). Acestea fac trimitere la o serie de decizii ale Comisiei și hotărâri ale Curții de Justiție care stabilesc, în opinia lor, că nici punerea la dispoziție a unor infrastructuri deschise tuturor utilizatorilor potențiali în condiții egale și nediscriminatorii, nici gestionarea și exploatarea unor terenuri ale unei colectivități publice în vederea dezvoltării de activități industriale și comerciale pentru sectorul privat nu constituie activități economice.

(21)

În cele din urmă, acestea consideră că activitățile economice ale porturilor precum ridicarea (servicii realizate cu ajutorul macaralelor) și remorcarea sunt pur accesorii.

(22)

Comisia portuară flamandă consideră că, în măsura în care autoritățile portuare trebuie să finanțeze din ce în ce mai mult infrastructuri fără caracter economic care intră în competența regiunilor, scutirea de la plata impozitului pe profit nu constituie un avantaj.

(23)

Portul din Rotterdam afirmă că porturile din Antwerpen, Zeebrugge și Gent au o rată de impozitare reală mai mică de 1 % din profiturile contabile.

(24)

Autoritățile belgiene susțin că, în măsura în care porturile plătesc IPM, condiția conform căreia avantajul trebuie să fie acordat din resurse de stat nu este îndeplinită.

(25)

Majoritatea părților interesate și autoritățile belgiene consideră că sistemul de referință în materie de impozitare a persoanelor juridice nu este impozitul pe profit (astfel cum se prevedea în decizia de inițiere a procedurii), ci articolul 1 din CIR, care stabilește două sisteme paralele de impozitare a persoanelor juridice rezidente (ISoc și IPM), conform criteriilor prevăzute la articolul 2 din CIR (activitatea persoanei juridice constă sau nu într-o „exploatare” sau în „operațiuni cu caracter lucrativ”). Acestea adaugă că articolul 180 din CIR, care prevede că porturile nu sunt plătitoare de ISoc, nu face decât să precizeze și să aplice articolul 1 din CIR. Anumite părți interesate și autoritățile belgiene consideră, de asemenea, că IPM este sistemul de referință pentru porturile care nu sunt „societăți” în sensul articolului 2 din CIR, iar articolul 180 punctul 2 din CIR nu derogă de la normele generale privind impozitarea persoanelor juridice, ci doar aplică aceste norme generale. Prin urmare, acestea susțin că, inclusiv în cazul în care articolul 180 punctul 2 ar fi eliminat, porturile nu ar fi, în mod obligatoriu, plătitoare de ISoc în măsura în care administrația ar trebui să examineze în mod individual situația acestora având în vedere criteriile generale de la articolele 1 și 2 din CIR și că, întrucât porturile nu sunt „societăți” în sensul articolului 2 din CIR, acestea nu ar fi plătitoare de ISoc.

(26)

Regiunea valonă și porturile valone adaugă că această dualitate (existența a două sisteme de impozitare a veniturilor, ISoc și IPM) este esențială și inerentă sistemului de impozitare a veniturilor și decurge din Constituția belgiană. În plus, Constituția belgiană nu ar impune ca legiuitorul să impoziteze anumite activități și, pentru administrațiile publice prin natura lor (stat, comunități, regiuni, provincii și municipalități), bunurile din domeniul public sau din domeniul privat atribuite unui serviciu public ar fi scutite de la plata impozitelor în temeiul unui principiu general de drept. Autoritățile belgiene precizează, de asemenea, că, în conformitate cu jurisprudența instanțelor naționale, serviciile, misiunile și bunurile publice nu sunt impozitate dacă legislația nu prevede în mod expres acest lucru.

(27)

Potrivit autorităților portuare din Antwerpen și Zeebrugge și autorităților belgiene, entitățile care, asemenea porturilor, nu își distribuie profitul ci îl reinvestesc sau care urmăresc un obiectiv dincolo de propriile interese sunt plătitoare de IPM, ceea ce corespunde logicii sistemului.

(28)

Ele susțin, de asemenea, că acestea se află într-o situație diferită de a celorlalte întreprinderi care sunt plătitoare de ISoc. Deși se bucură de un anumit grad de autonomie și fără a aduce atingere eventualei existențe a unor activități economice, autoritățile portuare fac parte dintre autoritățile publice și îndeplinesc misiuni de interes general, fără a urmări un scop lucrativ, astfel cum rezultă din statutele lor. Acestea nu utilizează metode industriale și comerciale, iar acțiunile lor nu sunt ghidate de randamentul investițiilor pe termen scurt. Taxele de concesiune și taxele portuare nu acoperă întotdeauna costurile suportatea. Ele îndeplinesc misiuni de serviciu public ale căror costuri nete nu ar fi deductibile din baza de impozitare pentru impozitul pe profit, în conformitate cu articolul 49 din CIR, ceea ce, în cazul obligației de plată a ISoc, ar conduce la o discriminare în raport cu celelalte întreprinderi și la o diminuare a capacităților de investiție ale porturilor.

(29)

Autoritățile belgiene indică faptul că, într-o hotărâre din 1 decembrie 2016 (19), Curtea Constituțională a Belgiei a confirmat opțiunea legiuitorului de a scuti porturile de la plata ISoc.

(30)

Comisia portuară flamandă susține că, în alte state membre, în special în Țările de Jos, aceleași activități ale porturilor sunt finanțate de autoritățile publice, astfel încât condițiile de concurență nu sunt denaturate.

(31)

Autoritățile portuare din Antwerpen și Zeebrugge, făcând trimitere la punctul 188 din Comunicarea Comisiei privind noțiunea de „ajutor de stat” (20) (denumită în continuare „Comunicarea din 19 iulie 2016”), precizează că fiecare port dispune de un monopol legal asupra zonei sale portuare, acest monopol excluzând atât „concurența de pe piață, cât și pentru piață”. Acestea concluzionează că măsura nu denaturează concurența. Ele menționează, de asemenea, un aviz al autorității neerlandeze în domeniul concurenței (21) conform căruia portul din Rotterdam nu este în concurență cu operatorii din alte porturi în măsura în care taxele portuare nu reprezintă decât o mică parte din costurile de transport ale proprietarilor, astfel încât o modificare în sensul majorării sau reducerii acestor tarife nu ar avea niciun impact asupra traficului portuar.

(32)

Acestea arată că, astfel cum se precizează în Comunicarea din 19 iulie 2016, într-o infrastructură de rețea diferitele elemente ale rețelei se completează mai degrabă decât să concureze (punctul 211 și nota de subsol nr. 311), astfel încât o denaturare a concurenței este exclusă. Acestea precizează că, în comunicarea respectivă, Comisia aplică acest principiu în domeniul construirii de infrastructuri feroviare (punctul 219) și de infrastructuri rutiere, inclusiv drumurile cu taxă (punctul 220), dar acestea consideră că principiul se aplică, de asemenea, în cazul porturilor.

(33)

Regiunea valonă și porturile valone subliniază, în special, faptul că porturile interioare scutite de la plata ISoc nu sunt în concurență cu alte porturi interioare private care ar pune la dispoziție aceleași infrastructuri accesibile publicului. Autoritățile federale adaugă că porturile interioare, care sunt de mică dimensiune, sunt complementare celorlalte porturi și nu sunt în concurență cu transportul rutier.

(34)

Portul din Rotterdam afirmă că porturile publice neerlandeze sunt în concurență, în special, cu porturile din Antwerpen, Zeebrugge și Gent.

(35)

Regiunea valonă și porturile valone consideră că articolul 106 alineatul (2) din TFUE constituie un temei adecvat pentru compatibilitatea măsurii: porturile au un mandat legal clar și nu poate fi pus la îndoială faptul că porturile îndeplinesc toate condițiile prevăzute la articolul menționat. Acestea subliniază necesitatea de a evalua în mod extensiv compatibilitatea din perspectiva articolului 93 din TFUE, care nu include în aceste condiții de aplicare absența unui efect asupra schimburilor comerciale.

(36)

Autoritățile portuare din Antwerpen și Zeebrugge consideră că Comisia nu a răspuns într-un mod suficient de susținut la argumentele prezentate cu privire la compatibilitatea măsurii. Acestea adaugă că articolul 93 din TFUE ar putea fi utilizat ca temei pentru compatibilitatea măsurii, întrucât porturile sunt obligate să finanțeze infrastructuri care contribuie la rețelele transeuropene de transport.

(37)

Autoritățile belgiene solicită Comisiei o perioadă de tranziție în ceea ce privește obligația porturilor de a plăti ISoc. Acestea subliniază că termenul prevăzut în decizia de inițiere din 8 iulie 2016 (introducerea obligației de plată de către porturi a impozitului pe profit de la 1 ianuarie 2017) este prea scurt, în special în ceea ce privește termenul prevăzut pentru Țările de Jos în contextul cazului SA.25338. Acestea subliniază că eliminarea articolului 180 punctul 2 din CIR implică o procedură legislativă care durează „în general, cel puțin de la trei până la șase luni”. În opinia autorităților belgiene, este necesar să se realizeze modificări ale legislației mult mai complexe decât o simplă eliminare a articolului 180 punctul 2 din CIR, întrucât (i) această eliminare nu ar conduce în mod necesar la obligația ca porturile să plătească ISoc; (ii) elaborarea unui nou regim de impozitare pentru porturi trebuie să țină cont de principiul constituțional al egalității și (iii) trecerea unei persoane juridice de la IPM la ISoc nu este reglementată în mod expres de dreptul fiscal belgian. Acestea adaugă că, în cazul expirării unei presupuse scheme de ajutor existente, Comisia trebuie să respecte interesul legitim pe care îl are un stat membru ca securitatea juridică a beneficiarilor să fie garantată.

(38)

Portul din Rotterdam solicită Comisiei să amâne introducerea obligației ca porturile neerlandeze să plătească impozitul pe profit până în momentul în care va fi efectuată o anchetă sectorială și toate porturile maritime situate în Range nord vor fi supuse simultan impozitării sau, cel puțin, să introducă rapid și simultan obligația ca porturile belgiene și cele franceze să plătească impozitul pe profit.

(39)

În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din TFUE, sunt incompatibile cu piața internă, în măsura în care afectează schimburile dintre statele membre, ajutoarele acordate de un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri.

(40)

Astfel cum a precizat Curtea de Justiție, „este activitate economică orice activitate care constă în oferirea de bunuri sau de servicii pe o anumită piață” (22). În mod similar, „noțiunea de întreprindere cuprinde orice entitate care exercită o activitate economică, independent de statutul juridic al acestei entități și de modul în care este finanțată” (23).

(41)

În plus, în conformitate cu jurisprudența referitoare la caracterul economic al exploatării infrastructurilor (24), Comisia a stabilit, într-o serie de decizii, că exploatarea comercială și construcția de infrastructuri portuare constituie activități economice (25). De exemplu, exploatarea comercială a unui terminal portuar pus la dispoziția utilizatorilor contra plății unei taxe constituie o activitate economică (26). În mod similar, Curtea de Justiție a recunoscut deja, în mod implicit, însă cert, natura economică a anumitor operațiuni portuare, în special „operațiunile de încărcare, descărcare, transbordare, depozitare și deplasare, în general, a mărfurilor sau a oricărui material în port” (27). Comisia aplică aceste norme nu numai în cazul porturilor maritime, ci și în cazul porturilor interioare (28).

(42)

În această privință și contrar celor susținute de autoritățile belgiene și de anumite părți interesate, Comisia consideră că jurisprudența Curții privind aeroporturile trebuie să fie aplicată porturilor, care sunt doar un alt tip de infrastructură. Diferențele identificate de anumite părți interesate între porturi și aeroporturi – în special în ceea ce privește structura juridică sau faptul că porturile sunt organisme de drept public care nu urmăresc să realizeze un profit – nu sunt relevante în ceea ce privește criteriul general referitor la oferirea de bunuri sau servicii pe o piață, care stă la baza jurisprudenței Curții. În mod similar, Comisia ia act de faptul că, la punctul 90 din hotărârea în cauza Aéroports de Paris, Curtea subliniază că „Tribunalul a constatat în mod corect că taxele comerciale în discuție constituie contraprestația pentru serviciile de gestionare a instalațiilor aeroportuare”; prin urmare, este inexactă afirmația potrivit căreia cazul de față nu ar avea ca obiect furnizarea de servicii de infrastructură, astfel cum susțin autoritățile belgiene și anumite părți interesate.

(43)

Pentru a stabili dacă porturile belgiene constituie întreprinderi, nu este necesar să se evalueze caracterul economic sau neeconomic al fiecăreia dintre activitățile lor. Este suficient să se stabilească faptul că entitățile care intră sub incidența măsurii în cauză desfășoară efectiv una sau mai multe activități economice, pentru exercitarea cărora acestea vor fi considerate ca fiind o „întreprindere”. În această privință, faptul că o entitate desfășoară una sau mai multe activități de autoritate publică sau neeconomice nu împiedică, în general, calificarea acesteia drept „întreprindere”.

(44)

Porturile belgiene pot exercita mai multe tipuri de activități economice corespunzătoare furnizării unor servicii diferite pe diferite piețe. În primul rând, porturile furnizează un serviciu general utilizatorilor lor (în principal proprietarii și, în general, orice operator al unei nave), oferind acces navelor la infrastructura portuară în schimbul unei plăți denumite în general „taxă portuară” (29). În al doilea rând, unele porturi oferă servicii specifice navelor, cum ar fi pilotarea, ridicarea, manipularea, amararea, de asemenea în schimbul unei plăți (30). În al treilea rând, contra unei taxe, porturile pun anumite infrastructuri sau anumite terenuri la dispoziția unor întreprinderi care utilizează respectivele spații pentru propriile lor necesități sau pentru a furniza navelor anumite servicii specifice menționate mai sus.

(45)

Faptul că anumite întreprinderi terțe utilizează unele terenuri și infrastructuri portuare pentru a oferi servicii proprietarilor sau navelor nu exclude ca activitățile de gestionare desfășurate de autoritățile portuare, constând în special în închirierea terenurilor și infrastructurilor respective acestor întreprinderi terțe, să fie, de asemenea, de natură economică.

(46)

Comisia subliniază, de asemenea, că legislația națională belgiană cuprinde, la rândul său, indicații cu privire la caracterul industrial și/sau comercial al activităților portuare (31). În special, comentariul oficial din CIR implică în mod necesar ca porturile să exploateze „o întreprindere industrială, comercială sau agricolă oarecare” (32) sau ca acestea, chiar fără a avea un scop lucrativ, să desfășoare „o activitate profesională permanentă care să cuprindă […] repetarea, suficient de frecventă pentru a constitui o” activitate„, a unor operațiuni industriale, comerciale sau agricole [și] punerea în aplicare a unor metode industriale sau comerciale” (33), (34).

(47)

În plus, Comisia nu contestă faptul că anumite activități ale porturilor pot fi de natură neeconomică, în special anumite servicii furnizate de căpităniile porturilor, cum ar fi controlul și siguranța traficului maritim (35) sau supravegherea antipoluare (36). În speță, activitățile considerate de Comisie a fi economice sunt totuși diferite de aceste (alte) activități menționate în teza precedentă.

(48)

De asemenea, Comisia remarcă faptul că, dacă autoritățile naționale dispun de o „largă putere discreționară […] pentru a furniza, a executa și a organiza serviciile de interes economic general într-un mod care să răspundă cât mai bine nevoilor utilizatorilor” (37), aceasta nu exclude faptul ca respectivele activități să fie de natură economică. Cu toate acestea, conform unei jurisprudențe constante, noțiunea de „activitate economică” în sine este rezultatul unor elemente de fapt, în special existența unei piețe pentru serviciile în cauză (38), și nu depinde de alegerile sau evaluările naționale. Prin urmare, Comisia este îndreptățită să califice drept economice anumite activități ale porturilor, chiar dacă autoritățile naționale consideră că astfel de activități constituie servicii de interes general neeconomice.

(49)

În cele din urmă, următoarele considerații nu sunt susceptibile, ca atare, să repună în discuție caracterul economic sau neeconomic al activităților desfășurate:

(50)

Este, de asemenea, lipsit de relevanță în ceea ce privește calificarea drept „întreprinderi” argumentul invocat de autoritățile belgiene și de unele părți interesate potrivit căruia tarifele pentru serviciile furnizate de autoritățile portuare sunt publice, nediscriminatorii, stabilite în prealabil în mod unilateral de către autoritățile portuare și nu sunt determinate în mod direct de cerere și ofertă (43).

(51)

Comisia subliniază, mai întâi, faptul că aceste caracteristici ale tarifelor practicate de porturi (publicitate, nediscriminare etc.) sunt similare celor ale tarifelor practicate în cadrul SIEG (44) care sunt activități economice și fac obiectul legislației privind ajutoarele de stat. În mod similar, prețurile sunt, de asemenea, publice, nediscriminatorii și stabilite în prealabil în mod unilateral de către furnizor în marea majoritate a activităților economice.

(52)

În cazul în care proporția cheltuielilor legate de o activitate acoperită de veniturile provenite de la utilizatori și, invers, proporția cheltuielilor acoperite de impozit (contribuabil) poate fi uneori un indiciu cu privire la existența unei piețe și a unei activități economice, modul de stabilire a prețurilor nu este decisiv în sine pentru acest punct de vedere.

(53)

În rest, nu se contestă faptul că prețurile achitate de utilizatorii și clienții porturilor (taxe portuare generale și specifice, taxe de concesiune) acoperă cel puțin cea mai mare parte a costurilor suportate de autoritățile portuare, atunci când acestea își oferă serviciile pe piață (45).

(54)

În plus, atunci când Regiunea valonă și porturile valone arată că tarifele pentru utilizarea infrastructurii nu includ recuperarea capitalului investit, acestea nu furnizează niciun element de fapt în susținerea argumentării lor.

(55)

Acest argument este prezentat ca o dovadă a caracterului de interes general al activității portuare, ceea ce nu este relevant ca atare pentru a determina caracterul economic sau neeconomic al activităților portuare. De asemenea, Comisia remarcă faptul că, prin definiție, costurile SIEG (care sunt activități economice) nu sunt, în general, acoperite integral de veniturile provenite de la utilizatori, astfel încât existența unui deficit de finanțare nu exclude în mod necesar existența unei activități economice în sensul articolului 107 din TFUE.

(56)

De altfel, simplul fapt că prețurile sunt stabilite de autoritățile portuare nu înseamnă că cererea nu este luată în considerare. Dimpotrivă, autoritățile portuare iau în considerare condițiile pieței (cerere și ofertă, în special tarifele practicate de concurenți și comportamentele utilizatorilor și clienților în ceea ce privește cererea) atunci când își stabilesc tarifele, în special taxele portuare (46). În ceea ce privește taxele de concesiune, porturile din Antwerpen și Zeebrugge indică faptul că tarifele sunt stabilite în funcție de parametri obiectivi, legați de natura terenului sau de activitatea vizată și reflectă „valoarea intrinsecă” și „valoarea adăugată” generate. Prin urmare, tarifele sunt strâns legate de caracteristicile serviciului furnizat de porturi și de caracteristicile întreprinderilor sau ale activităților pe care portul caută să le atragă. În această privință, tarifele constituie, în mod evident, un instrument important al politicii comerciale puse în aplicare de port pentru a încuraja proprietarii de nave și încărcătorii să utilizeze infrastructura portului, precum și întreprinderile să se stabilească în port pentru a-și dezvolta activitățile de producție sau de servicii.

(57)

Prin urmare, punerea la dispoziție atât a infrastructurii portuare, cât și a terenurilor contra plății unei remunerații constituie servicii oferite pe o piață și, prin urmare, activități economice.

(58)

În ceea ce privește serviciile oferite de porturi în schimbul plății taxelor portuare (accesul la infrastructura portuară în general și eventualele servicii specifice), Comisia observă că decizia Curții Constituționale belgiene din 19 noiembrie 2015 (nr. 162/2015), prin care se recunoaște că taxele portuare constituie „pure remunerații” plătite de părți terțe pentru intervenția autorităților portuare, precum și mențiunile din Decretul portuar flamand din 2 martie 1999 prin care se stabilește faptul că taxele portuare trebuie să fie stabilite „proporțional” cu valoarea contraprestației confirmă faptul că porturile oferă servicii pe o piață în schimbul unei plăți. Faptul că această remunerație ar trebui să acopere, în mod rezonabil, valoarea contraprestației permite să se excludă a priori ca serviciile furnizate utilizatorilor porturilor să fie finanțate în principal prin intermediul impozitelor mai degrabă decât printr-o remunerație reală a serviciului obținut de respectivii utilizatori, ceea ce confirmă din nou abordarea economică adoptată de Belgia în relația dintre porturi și utilizatorii acestora, precum și natura economică a activităților în cauză.

(59)

Comisia observă, de asemenea, că, în fața Curții Constituționale din Belgia, guvernul flamand a susținut că taxele portuare generale (contraprestație a accesului la infrastructura portuară generală) sunt comparabile „cu taxa care trebuie plătită pentru a merge pe un drum cu plată sau printr-un tunel” (47). Or, din practica decizională a Comisiei reiese că exploatarea unui drum sau a unui tunel cu plată reprezintă o activitate economică (48). În cele din urmă, Comisia constată că taxele portuare sunt, în principiu, supuse la plata TVA în Belgia, la fel ca celelalte prestări de servicii (49).

(60)

Deciziile Comisiei sau ale Curții de Justiție menționate de părțile interesate și de autoritățile belgiene nu repun în discuție această concluzie. În cazul N110/2008 JadeWeserPort (50), problema legată de caracterul economic sau neeconomic al activităților în cauză nu a fost soluționată de către Comisie, considerentele menționate de părțile interesate și de autoritățile belgiene pentru a-și susține raționamentul (considerentele 52-63 din decizie) fiind urmate de considerente care precizează că activitatea poate fi considerată activitate economică (considerentele 64-66 din decizie) În ceea ce privește cazurile N390/2005 construirea de instalații de transbordare pe linia de cale ferată Lanaken – Maastricht (51) și N478/2004 Coras Iompair Eireann (52), Comisia constată că acestea se referă la finanțarea construirii de infrastructuri feroviare și nu la punerea la dispoziție de infrastructuri portuare în schimbul unei plăți, și că, în orice caz, poziția Comisiei în aceste cazuri nu mai corespunde jurisprudenței Curții (53) și nici practicii decizionale actuale a Comisiei, conform căreia construirea unei infrastructuri care este menită să fie exploatată în scopuri economice reprezintă o activitate economică. În cele din urmă, hotărârea Curții de Justiție în cauza C-18/01 Korhonen (54) nu privește legislația în domeniul ajutoarelor de stat, ci Directiva 92/50/CEE a Consiliului (55).

(61)

Decizia Comisiei în cazul SA.36346 (56), menționată la punctul 17 litera (f) din Comunicarea din 19 iulie 2016 și invocată de părțile interesate și de autoritățile belgiene, nu implică faptul că gestionarea sau valorificarea domeniului portuar, în special închirierea sau punerea la dispoziție a unor terenuri și infrastructuri specifice în schimbul unei plăți, este o activitate neeconomică. Cazul SA.36346 viza, de fapt, un sprijin pentru revitalizarea unor terenuri publice și nu închirierea de terenuri sau infrastructuri contra cost.

(62)

În practica sa decizională, Comisia a considerat deja că închirierea domeniului public în schimbul unei plăți constituie o activitate economică, în special atunci când cealaltă parte la contractul încheiat cu portul furnizează servicii portuare clienților săi (57). Reiese, de asemenea, din condițiile tarifare publicate de autoritățile portuare (58) că taxele de concesiune sunt supuse la plata TVA, ceea ce reflectă natura economică a acestora. În mod similar, închirierea de terenuri de către porturi constituie activități economice supuse la plata TVA (59).

(63)

De asemenea, Comisia ia act de faptul că, în observațiile lor, porturile din Antwerpen și Zeebrugge subliniază că alegerea concesionarului se efectuează după o „invitație de participare la licitație”, ceea ce confirmă faptul că porturile respective, atunci când acordă acces la infrastructura portuară, oferă bunuri sau servicii pe o piață.

(64)

Faptul că activitățile economice ale unei entități sunt minoritare sau marginale în ceea ce privește activitățile sale neeconomice nu permite, în principiu, excluderea acestor activități economice de la normele privind ajutoarele de stat.

(65)

În plus și fără a fi necesar să se procedeze la o evaluare de la caz la caz a proporției diferitelor activități economice, rezultă din cele de mai sus că o foarte mare parte a activităților care sunt considerate a fi de natură neeconomică de către părțile interesate și de autoritățile belgiene (închirierea de terenuri, acces la infrastructură contra cost) sunt, în realitate, de natură economică. Astfel cum s-a arătat mai sus, este cert că taxele portuare și taxele pentru concesiuni reprezintă cea mai mare parte din cifra de afaceri a porturilor belgiene, iar aceste venituri sunt chiar mai mari decât cheltuielile curente totale în cazul portului din Antwerpen.

(66)

În cele din urmă, dacă Comisia este de acord că, în cazul în care o infrastructură este utilizată aproape exclusiv pentru o activitate neeconomică, întreaga finanțare a acesteia poate fi exclusă din domeniul de aplicare a normelor privind ajutoarele de stat, cu condiția ca utilizarea economică să rămână pur auxiliară (60), faptul că porturile exercită activități neeconomice nu înseamnă că infrastructura portuară însăși este utilizată aproape exclusiv pentru o activitate neeconomică.

(67)

Prin urmare, Comisia consideră că activitățile desfășurate de porturile belgiene vizate de măsură sunt – cel puțin parțial – activități economice.

(68)

Potrivit Curții de Justiție, constituie un avantaj nu numai o prestație pozitivă, ci și toate intervențiile care, sub diverse forme, reduc sarcinile care grevează, în mod normal, bugetul unei întreprinderi (61).

(69)

Comisia observă că, în conformitate cu legislația fiscală belgiană, profiturile obținute din activități economice care au fost realizate de porturile belgiene menționate la articolul 180 punctul 2 din CIR nu sunt supuse la plata impozitului pe profit. Prin urmare, aceste porturi nu trebuie să suporte costurile suportate în mod normal de către entitățile plătitoare de impozit pe profit.

(70)

Impozitul pe persoane juridice nu afectează valoarea totală a profiturilor. Entitățile plătitoare de impozit pe persoane juridice plătesc impozit doar pe o parte din veniturile generate de activitățile portuare, și anume venitul cadastral provenit din bunurile lor imobile situate în Belgia și veniturile și încasările provenite din investiții de capital și bunuri mobile (62). Prin urmare, suma impozabilă în temeiul impozitului pe persoane juridice nu include valoarea totală a profiturilor realizate de porturi, de exemplu taxele portuare și taxele plătite de clienți înschimbul unor servicii furnizate de porturi sau taxele și chiriile plătite pentru utilizarea infrastructurii portuare. În plus, pentru partea de venituri supusă la plata impozitului pe persoane juridice, ratele sunt, în general, mai scăzute (63) decât rata aplicabilă în ceea ce privește impozitul pe profit (33,99 %). Valoarea impozitului plătit pentru activitățile economice este, prin urmare, mai scăzută decât valoarea care rezultă din aplicarea legislației privind impozitul pe profit.

(71)

În plus, Belgia nu a furnizat niciun element care să contrazică această concluzie a Comisiei în cursul procedurii de cooperare lansate la 9 iulie 2014, nici în observațiile transmise după inițierea procedurii oficiale de investigare, la 8 iulie 2016. Aceasta nici nu a contestat observațiile prezentate de porturile neerlandeze potrivit cărora porturile din Antwerpen, Zeebrugge și Gent au o rată de impozitare efectivă mult mai redusă decât rata impozitului pe profit în Belgia (33,99 %).

(72)

De asemenea, nu este posibil să se urmeze raționamentul Comisiei portuare flamande potrivit căruia, în esență, avantajul care rezultă din scutirea de la plata impozitului pe profit este destinat exclusiv să compenseze finanțarea în creștere de către autoritățile portuare a unor infrastructuri neeconomice care depășesc sfera lor de competență. Într-adevăr, nicio dispoziție din dreptul intern nu garantează că suma avantajului este limitată la costul net al acestor infrastructuri neeconomice (64). Scutirea de la plata impozitului pe profit, al cărui cuantum este proporțional cu profitul realizat, conduce, prin urmare, la un avantaj disproporționat în raport cu eventualele costuri de finanțare a unor infrastructuri de natură neeconomică.

(73)

Prin urmare, Comisia consideră că porturile în cauză beneficiază de un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, care este egal cu diferența dintre impozitul pe venit pe care porturile ar fi trebuit să îl plătească pentru activitățile lor economice și partea din impozitul pe persoane juridice care poate fi atribuită acestor activități economice.

(74)

În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din TFUE, numai măsurile acordate de către statele membre sau prin intermediul resurselor de stat sunt considerate ajutoare de stat. Conform jurisprudenței constante, renunțarea la anumite resurse care, în principiu, ar fi trebuit să fie vărsate la bugetul statului constituie un transfer de resurse de stat (65).

(75)

Contrar celor afirmate de autoritățile belgiene, având în vedere că impozitarea activităților economice ale porturilor cu impozitul pe persoane juridice conduce la o impozitare mai favorabilă pentru contribuabil decât o impozitare cu impozitul pe profit (a se vedea secțiunea 5.1.2 de mai sus referitoare la existența unui avantaj economic), aceasta ar conduce la pierderi de venituri fiscale pentru stat.

(76)

În consecință, Comisia consideră că această măsură constituie un transfer de resurse de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(77)

În plus, dat fiind că sistemul fiscal în cauză face parte din legislația belgiană și nu este impus Belgiei de legislația Uniunii, acesta este imputabil statului (66).

(78)

Pentru a fi considerată ajutor de stat, o măsură trebuie să fie selectivă, și anume să favorizeze anumite întreprinderi sau producția anumitor bunuri în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE (67).

(79)

Conform unei jurisprudențe constante (68), evaluarea selectivității materiale a unei măsuri de reducere a costurilor care, în mod normal, grevează bugetul unei întreprinderi, cum ar fi o scutire de la plata taxelor, cuprinde trei etape: în primul rând, este necesar să se identifice regimul fiscal comun sau „normal” (numit „sistem de referință”) în vigoare în statul membru în cauză. În al doilea rând, este necesar să se determine dacă măsura în cauză reprezintă o derogare de la sistemul de referință, în măsura în care aceasta introduce diferențieri între operatorii care, din perspectiva obiectivului urmărit de respectivul regim fiscal de referință, se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă. În acest caz, măsura este a priori selectivă. În al treilea rând, este important să se stabilească dacă măsura de derogare este justificată de natura sau economia generală – cu alte cuvinte, logica intrinsecă – a sistemului fiscal de referință (69). În ceea ce privește această a treia etapă, statului membru îi revine responsabilitatea de a arăta că tratamentul fiscal diferențiat rezultă direct din principiile fondatoare sau directoare ale sistemului său fiscal (70).

(80)

În cursul procedurii, autoritățile belgiene au susținut în mod succesiv ambele puncte de vedere. În răspunsurile lor la chestionarul trimis de serviciile Comisiei la 3 iulie 2013, autoritățile belgiene au arătat mai întâi că articolul 180 punctul 2 din CIR este temeiul juridic al scutirii de la plata ISoc pentru porturi. Ulterior însă, acestea au considerat, în observațiile lor din 19 decembrie 2016, că porturile nu sunt plătitoare de ISoc prin simpla aplicare a normelor generale din CIR, prevăzute la articolele 1 și 2 din CIR, întrucât porturile nu sunt „societăți” în sensul articolului 2 din CIR.

(81)

Noțiunea de ajutor de stat este o noțiune obiectivă și numai efectele măsurii trebuie să fie luate în considerare. Nu se contestă faptul că porturile belgiene nu plătesc ISoc, dar fundamentul acestei neplăți a ISoc poate fi, potrivit autorităților belgiene, fie articolul 180 punctul 2 din CIR, fie articolele 1 și 2 din CIR.

(82)

În comentariile lor din 19 decembrie 2016, autoritățile belgiene susțin că articolul 180 punctul 2 din CIR nu are niciun efect juridic și este pur declarativ. Eliminarea acestuia nu ar schimba cu nimic situația porturilor în ceea ce privește ISoc. Acestea din urmă ar fi, potrivit autorităților belgiene, scutite de la plata ISoc în temeiul articolelor 1 și 2 din CIR și al criteriilor generale ale sistemului fiscal belgian. Autoritățile belgiene susțin că porturile nu sunt „societăți” în sensul articolelor 1 și 2 din CIR.

(83)

În acest caz, sistemul de referință ar fi constituit de articolele 1 și 2 din CIR, care prevăd că „societățile” sunt plătitoare de ISoc, în timp ce persoanele juridice rezidente altele decât societățile sunt plătitoare de IPM. Potrivit autorităților belgiene, dat fiind că porturile nu sunt „societăți”, acestea din urmă ar fi, în mod necesar, plătitoare de IPM. Articolul 180 punctul 2 din CIR, care, potrivit autorităților belgiene, nu face decât să extragă consecințele din normele generale prevăzute la articolele 1 și 2, nu ar constitui, prin urmare, o derogare de la sistemul de referință și chiar ar face parte integrantă din acesta. În măsura în care porturile nu ar fi „societăți”, normele referitoare la IPM ar putea fi considerate, de asemenea, drept un sistem de referință mai limitat.

(84)

Prin urmare, această interpretare se bazează mai ales pe ipoteza că natura activităților desfășurate de porturi ar exclude în mod necesar faptul ca acestea să poată fi calificate drept „societăți” în scopul impozitului pe veniturile (persoanelor juridice rezidente), în timp ce acestea constituie „întreprinderi” în sensul articolului 107 din TFUE, astfel cum s-a stabilit mai sus. Nici observațiile Belgiei, nici cele ale părților terțe nu oferă dovezi convingătoare cu privire la corectitudinea acestei ipoteze.

(85)

Dimpotrivă, Comisia consideră că, în principiu, porturile sunt „societăți” în scopul impozitului pe venituri pentru cele mai importante dintre activitățile lor și că acestea desfășoară activități economice care le pot califica drept „întreprinderi” în sensul articolului 107 din TFUE. De asemenea, nicio dispoziție din dreptul național nu vine să repună în discuție această definiție a societăților.

(86)

Comisia menționează că ipoteza care stă la baza raționamentului autorităților belgiene este în contradicție cu comentariul oficial al CIR, cu alte legi interne, precum și cu poziția oficială a guvernului belgian. Astfel, comentariul oficial al CIR arată că persoanele juridice care sunt excluse „necondiționat” de la plata ISoc (în special porturile în temeiul articolului 180 punctul 2 din CIR) ar trebui „să fie, în principiu, considerate drept contribuabili plătitori de Isoc” (71). Având în vedere, de asemenea, forma lor juridică (și caracteristicile asociate în general cu această formă juridică), majoritatea porturilor enumerate la articolul 180 punctul 2 din CIR - care sunt SA, SPRL sau regii autonome comunale - ar trebui, de asemenea, să fie, în principiu, plătitoare de IS (72). În continuare, Decretul portuar flamand din 2 martie 1999 conține el însuși indicații în ceea ce privește caracterul industrial (73) și/sau comercial (74) al activităților portuare și, prin urmare, calificarea acestora drept „societăți”, în sensul articolului 2 din CIR, ceea ce ar trebui să aibă ca rezultat obligația ca porturile să plătească ISoc. În mod similar, guvernul belgian a considerat el însuși, în fața Curții Constituționale belgiene, că porturile, printre alte societăți și persoane juridice menționate la articolul 180 și articolul 220 punctul 2 din CIR sunt, „efectiv, persoane juridice care sunt angajate într-o activitate de exploatare sau în operațiuni cu caracter lucrativ în sensul articolului 2 din CIR” (75). În fața Camerei Reprezentanților din Belgia, viceprim-ministrul și ministrul finanțelor și comerțului exterior a considerat, de asemenea, că porturile belgiene sunt întreprinderi publice care, în absența scutirii necondiționate prevăzute la articolul 180 din CIR, ar fi plătitoare de ISoc în conformitate cu articolele 1, 2 și 179 din CIR (76). În cele din urmă, porturile nu sunt în mod natural și direct plătitoare de IPM, ci numai în măsura în care acestea sunt scutite în mod specific de la plata ISoc prin articolul 180 punctul 2 din CIR, conform redactării articolului 220 punctul 2 din CIR, ceea ce contrazice interpretarea autorităților belgiene potrivit cărora porturile nu plătesc ISoc deoarece sunt în mod natural plătitoare de IPM ca persoane juridice rezidente, altele decât „societățile”.

(87)

Prin urmare, Comisia nu este de acord cu poziția potrivit căreia, chiar dacă articolul 180 punctul 2 ar fi eliminat, porturile nu ar fi plătitoare de ISoc în conformitate cu criteriile generale prevăzute la articolele 1 și 2 din CIR. Având în vedere elementele menționate în considerentul precedent, Comisia consideră, dimpotrivă, că, în conformitate cu normele generale ale dreptului național belgian, porturile, care sunt „societăți” în sensul articolului 2 din CIR, ar trebui să fie plătitoare de ISoc dacă acestea nu ar fi exceptate, în mod oficial și necondiționat, prin articolul 180 punctul 2 din CIR. Din aceleași motive, Comisia contestă că normele privind IPM constituie sistemul de referință pentru impozitarea porturilor.

(88)

În observațiile lor, autoritățile belgiene și unele părți interesate susțin că scutirea de la plata ISoc pentru porturi ar rezulta, dincolo de normele generale din CIR (articolele 1 și 2), din alte norme generale de drept intern (un principiu general de drept, o normă de jurisprudență în temeiul căreia serviciile, misiunile și bunurile publice nu sunt impozitate dacă legea nu prevede în mod expres acest lucru, însăși Constituția belgiană).

(89)

Având în vedere elementele menționate mai sus, Comisia consideră că aplicarea normală a normelor generale din dreptul belgian ar conduce la obligația porturilor de a plăti ISoc pe baza veniturilor obținute din activitățile lor economice.

(90)

În plus, chiar dacă, contrar celor demonstrate de Comisie, normele naționale în cauză – sau interpretarea lor de către administrație – ar fi de natură să conducă la neplata ISoc de către porturile belgiene, aceste norme ar crea o discriminare între „întreprinderi” care desfășoară activități economice în sensul articolului 107 din TFUE (a se vedea secțiunea 5.1.1 de mai sus). La fel ca articolul 180 punctul 2 din CIR în analiza prezentată mai jos de Comisie, aceste norme, sau sistemul belgian de impozitare a veniturilor în ansamblul său, ar fi, prin urmare, sursa unor avantaje acordate anumitor „întreprinderi”, și anume porturile, în timp ce aceste întreprinderi sunt, în ceea ce privește veniturile obținute din „activități economice”, într-o situație comparabilă cu cea a altor întreprinderi (persoane juridice rezidente) plătitoare de ISoc din perspectiva obiectivului privind impozitul pe venitul persoanelor juridice rezidente – care este de a impozita profiturile. Comisia consideră că porturile nu fac obiectul unor „principii de funcționare speciale, care le disting în mod clar de ceilalți operatori economici” plătitori de ISoc (77). În special, faptul că porturile nu ar urmări un scop lucrativ (78) nu este suficient pentru a considera că acestea se află într-o situație diferită față de cea a celorlalți operatori plătitori de ISoc. În această ipoteză, sistemul belgian în sine ar fi selectiv (79).

(91)

Prin urmare, chiar dacă articolele 1 și 2 din CIR ar constitui temeiul juridic pentru neplata ISoc de către porturile belgiene, această neplată ar fi o măsură prima facie selectivă în ceea ce privește activitățile economice ale porturilor.

(92)

Astfel cum reiese din cele de mai sus, Comisia consideră că articolul 180 punctul 2 din CIR este singurul temei juridic pentru neplata ISoc de către porturile belgiene și că, în lipsa unei astfel de dispoziții, porturile ar plăti ISoc ca orice altă societate sau întreprindere care obține venituri impozabile dintr-o activitate economică.

(93)

Comisia consideră că sistemul de referință în speță este constituit din normele fiscale generale care reies din articolele 1 și 2 din CIR. Articolul 1 din CIR prevede, pentru persoanele juridice rezidente în Belgia, un sistem dual de impozitare a veniturilor: acesta obligă „societățile” la plata ISoc și „persoanele juridice altele decât societățile” la plata IPM. Articolul 2 din CIR include criteriile care permit definirea „societăților” și, prin urmare, stabilirea persoanelor juridice care vor fi plătitoare de ISoc și, prin eliminare, a celor ale căror venituri vor fi supuse IPM. Articolul 179 confirmă faptul că contribuabilii plătitori de ISoc sunt societățile rezidente.

(94)

Articolul 180 punctul 2 din CIR constituie o derogare de la aceste norme fiscale generale. Într-adevăr, acesta scutește porturile de ISoc în mod necondiționat, fără aplicarea criteriilor generale de repartizare între ISoc și IPM definite la articolele 1 și 2, și anume fără a lua în considerare calitatea de „societăți” (sau nu) a respectivelor porturi (80).

(95)

În măsura în care, din motivele prezentate în considerentul 86, porturile sunt „societăți” în sensul articolului 1 din CIR, sistemul de referință pentru impozitarea veniturilor porturilor poate, de asemenea, să fie definit într-un mod mai restrâns, ca totalitatea normelor privind impozitul pe profit (ISoc), și anume articolele 1 și 179 din CIR, care prevăd că „societățile” rezidente sunt plătitoare de ISoc, definit ca un „impozit pe venitul global”.

(96)

În raport cu acest sistem de referință, articolul 180 punctul 2 din CIR constituie o derogare expresă (aceasta este rațiunea existenței sale), întrucât exclude porturile din domeniul de aplicare a articolului 179 și de la plata ISoc, chiar dacă se prevede ulterior că acestea sunt plătitoare de IPM în temeiul articolului 220 punctul 2 din CIR. În absența scutirii explicite și specifice prevăzute la articolul 180 punctul 2 din CIR, porturile belgiene – la fel ca celelalte societăți rezidente – ar fi obligate, în mod automat, la plata ISoc.

(97)

Rezultă din cele de mai sus că articolul 180 punctul 2 din CIR constituie o derogare de la normele generale de impozitare a veniturilor „societăților” (atât prin trimitere la normele generale de la articolele 1 și 2 din CIR, cât și prin trimitere la normele mai puțin generale de la articolul 179 din CIR) și introduce diferențieri între operatori care, în ceea ce privește obiectivul urmărit de regimul fiscal de referință, se găsesc într-o situație de fapt și de drept comparabilă. Astfel, independent de sistemul de referință reținut (ISoc sau impozitarea veniturilor persoanelor juridice rezidente în general), obiectivul impozitului pe venit este de a impozita veniturile, obiectiv în privința căruia toate întreprinderile sunt, în ceea ce privește profitul din activitățile lor economice, în aceeași situație de fapt și de drept.

(98)

Faptul că porturile nu ar urmări un scop lucrativ sau ar acorda mai puțină atenție randamentului investițiilor pe termen scurt nu schimbă cu nimic această apreciere. Este cert că o scutire fiscală în favoarea unor întreprinderi fără scop lucrativ care desfășoară activități economice este considerată, în general, ca fiind selectivă, chiar dacă aceasta este acordată în funcție de obiectivul legiuitorului național de a favoriza organisme considerate, din punct de vedere social, demne de acest lucru (81). Faptul că porturile belgiene sunt deținute și controlate de autorități publice sau – exceptând activitățile economice – că desfășoară activități neeconomice, cum ar fi misiunile care țin de exercitarea prerogativelor de autoritate publică nu înseamnă că acestea se află într-o situație de fapt și de drept diferită în ceea ce privește aplicarea impozitului pe profit veniturilor generate de activitățile lor economice.

(99)

Prin urmare, măsura în cauză este prima facie selectivă în ceea ce privește activitățile economice ale porturilor.

(100)

Astfel cum s-a arătat mai sus, statului membru îi revine sarcina de a demonstra că derogarea este justificată de natura sau economia generală a sistemului fiscal de referință. În ultima etapă a analizei în trei etape, doar caracteristicile inerente sistemului fiscal de referință pot justifica un tratament diferențiat.

(101)

Conformitatea unei măsuri cu dispozițiile din legislația națională nu poate constitui, în sine, o justificare prin economia sistemului, atât timp cât nu este demonstrat că această justificare rezultă din caracteristicile inerente sistemului fiscal de referință (82).

(102)

În această privință, Decizia nr. 151/2016 a Curții Constituționale belgiene din 1 decembrie 2016 nu are, în orice caz, domeniul de aplicare pe care încearcă să i-o atribuie autoritățile belgiene. De fapt, decizia respectivă nu se referă la scutirea de la plata ISoc care aduce beneficii porturilor în temeiul legislației privind ajutoarele de stat ci la obligația de plată a ISoc de către asociațiile intercomunale, structurile de cooperare și asociațiile de proiect, în temeiul principiilor egalității și nediscriminării, astfel încât lipsa discriminării în legislația națională să nu aducă atingere lipsei de selectivitate în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(103)

În mod similar, întrucât criteriul decisiv pentru obligația de a plăti ISoc sau IPM este desfășurarea, de către entitatea considerată, a unei „activități de exploatare” sau a unor „operațiuni cu caracter lucrativ” (a se vedea articolul 2 din CIR), susținerea faptului că porturile ar fi scutite de la plata ISoc deoarece acestea nu își distribuie profitul ci îl reinvestesc, că acestea urmăresc un obiectiv care depășește interesul lor individual, că nu au drept obiectiv prevăzut de lege obținerea de profituri, că fac parte dintre autoritățile publice și asigură misiuni de interes general nu este suficientă pentru a justifica un tratament fiscal mai favorabil decât cel al altor societăți rezidente în ceea ce privește principiile directoare ale sistemului fiscal. Astfel, și alte întreprinderi își reinvestesc,de asemenea, profitul, urmăresc obiective sau generează efecte asupra economiei care depășesc interesul lor individual (83), fără a fi scutite de la plata ISoc pentru aceste motive. În mod similar, entitățile care nu fac parte dintre autoritățile publice (cum ar fi asociațiile fără scop lucrativ) pot fi plătitoare de IPM, cu condiția respectării criteriului general prevăzut la articolul 2 din CIR, astfel încât nici faptul de a aparține sferei publice nu este relevant în temeiul normelor naționale. Astfel, aceste asociații, în pofida scopului lor statutar fără caracter lucrativ, pot fi plătitoare de ISoc în temeiul criteriilor generale prevăzute la articolele 1 și 2 din CIR dacă acestea desfășoară o activitate de „exploatare” sau realizează „operațiuni cu caracter lucrativ”.

(104)

Faptul că resursele porturilor nu acoperă întotdeauna costurile acestora nu poate constitui o justificare pentru o scutire de la plata impozitului pe profit, întrucât, într-o astfel de situație de lipsă a profitului, nu este datorată nicio taxă în conformitate cu sistemul normal de impozitare a veniturilor și întrucât o pierdere poate fi reportată și dedusă din profiturile viitoare obținute, eventual, din activități economice, astfel încât o scutire este superfluă și nu are niciun efect decât în cazul în care porturile realizează un profit impozabil. Comisia constată că, în perioada 2004-2014 (unsprezece ani), venitul porturilor din Antwerpen, Gent, Zeebrugge și Oostende a fost aproape constant pozitiv (un venit negativ pentru Antwerpen în 2011 și un venit negativ pentru Oostende în 2013), astfel încât justificarea invocată este doar teoretică și chiar contrazisă de fapte. În plus, nicio scutire de la plata ISoc similară celei acordate porturilor nu este prevăzută pentru celelalte „societăți” în cazul în care resursele lor nu le acoperă costurile.

(105)

În aceeași ordine de idei, nici faptul că anumite costuri fără legătură cu obiectul social al unei întreprinderi nu ar fi deductibile din ISoc, în conformitate cu articolul 49 din CIR, nu justifică scutirea porturilor de la plata ISoc. Articolul 49 din CIR prevede că „sunt deductibile cheltuielile pe care contribuabilul le-a efectuat sau suportat în cursul perioadei impozabile în vederea dobândirii sau a menținerii veniturilor impozabile”. În primul rând, scutirea de la plata ISoc de care beneficiază porturile nu este legată de faptul că porturile ar avea, din punct de vedere financiar, un handicap ca urmare a articolului 49 din CIR: scutirea de la plata ISoc privește toate profiturile realizate și nu este limitată la profiturile care rezultă din eventuala absență a deductibilității anumitor cheltuieli, în conformitate cu articolul 49 din CIR. Prin urmare, scutirea porturilor de la plata ISoc nu este justificată de o normă directoare a sistemului fiscal belgian, presupunând că articolul 49 din CIR constituie o astfel de normă directoare. În plus, nici autoritățile belgiene, nici părțile interesate nu demonstrează prin ce anume, având în vedere obiectivul măsurii (84) și modul de redactare a acestuia, o astfel de dispoziție ar fi efectiv de natură să excludă deductibilitatea costurilor activităților neeconomice de interes general ale porturilor. De altfel, porturile din Antwerpen și Zeebrugge nu prezintă această problemă decât ca un simplu risc, și nu ca un fapt dovedit.

(106)

De asemenea, faptul că scutirea porturilor de la plata ISoc, la fel ca scutirea de la plata impozitului asupra bunurilor aflate pe domeniul public sau pe domeniul privat ale anumitor persoane publice și atribuite unui serviciu public, ar rezulta dintr-un principiu general de drept sau chiar din Constituția belgiană în sine, presupunând că acest lucru este stabilit (85), nu este neapărat de natură să justifice, în sine, această scutire prin natura sau economia generală a sistemului, în măsura în care eventualele considerații reținute de constituitor sau de instanțele naționale pot fi fără legătură cu buna funcționare a sistemului fiscal sau cu principiile directoare ale acestuia.

(107)

În cele din urmă, argumentele autorităților belgiene și ale părților interesate care se referă la criteriile elaborate de jurisprudența națională pentru a aprecia dacă o persoană juridică este o „societate” în sensul articolelor 1 și 2 din CIR (absența unor metode industriale și comerciale, în special) sunt lipsite de relevanță pentru a demonstra că măsura este justificată prin logica intrinsecă a sistemului fiscal, în măsura în care acestea urmăresc, în realitate, să demonstreze că porturile nu sunt „societăți”, caz în care absența obligației de a plăti ISoc ar fi selectivă ca urmare a alegerii criteriilor utilizate pentru a determina indicatoarele sistemului de referință (a se vedea mai sus), și nu ca urmare a unei derogări de la acest sistem de referință care ar putea fi, eventual, justificată.

(108)

Pentru a fi considerată ajutor de stat, măsura trebuie să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența. Aceste două criterii sunt strâns legate.

(109)

Conform jurisprudenței, o denaturare a concurenței este constatată, în general, atunci când statul acordă un avantaj financiar unei întreprinderi într-un sector liberalizat în care există sau ar putea exista concurență (86). Cu toate acestea, nu se poate contesta faptul că există concurență în sectorul portuar și că aceasta este exacerbată de natura și caracteristicile specifice transportului, în special maritim și pe căi navigabile interioare. Serviciile de transport oferite de porturi sunt, cel puțin într-o anumită măsură, în concurență cu cele oferite de sau în alte porturi, precum și de alți furnizori de servicii de transport în Belgia și în alte state membre.

(110)

Astfel, în cadrul consultării publice a părților interesate cu privire la un proiect de regulament în domeniul portuar, „toate părțile interesate au subliniat necesitatea unor condiții stabile și echitabile […] în materie de concurență” interportuară „în UE (concurență între porturi) […]” (87). În mod similar, porturile, în special porturile interioare și, în general, transportul pe calea apei în cadrul căruia acestea reprezintă o verigă, se află în concurență cu alte forme de transport. În plus, concurența este deosebit de acerbă între porturile belgiene și neerlandeze în zonele de coastă (se vorbește adesea, în acest sens, de zona Amsterdam-Rotterdam-Antwerpen).

(111)

Prin urmare, prin consolidarea poziției beneficiarilor în comerțul internațional, măsura este de natură să afecteze comerțul intracomunitar și să denatureze concurența.

(112)

În plus, faptul că măsuri similare de ajutor de stat există în alte state membre, iar comportamentul Comisiei în ceea ce privește aceste eventuale măsuri nu afectează calificarea măsurii în cauză drept ajutor de stat, măsura de care beneficiază porturile belgiene menționate la articolul 180 punctul 2 din CIR are drept consecință o îmbunătățire a poziției lor concurențiale față de o situație de referință în care acestea ar fi impozitate în condițiile normale ale sistemului de impozit pe profit (88).

(113)

În plus, chiar dacă se poate considera că porturile se bucură de un monopol legal pentru a-și oferi serviciile în interiorul portului unde operează, serviciile de transport pe care le oferă acestea sunt, cel puțin într-o anumită măsură, în concurență cu cele oferite de alți furnizori de transport, în special porturile din alte state membre.

(114)

Avizul autorității neerlandeze în materie de concurență menționat de părțile interesate nu este relevant în cadrul prezentei proceduri privind ajutoarele de stat. Într-adevăr, acesta nu se referă la evaluarea unui sistem de ajutoare în temeiul articolului 107 din TFUE, care impune o examinare specifică a condiției referitoare la concurență. Articolul 25 din Decretul portuar flamand din 2 martie 1999 înseamnă, de altfel, că tarifele aplicate de porturi au o influență asupra poziției lor concurențiale (89). În plus, existența concurenței între porturile europene este confirmată, de asemenea, de observațiile prezentate de porturile publice neerlandeze.

(115)

În plus, trimiterile la punctele 211, 219 și 220 din Comunicarea din 19 iulie 2016 nu sunt relevante în speță, întrucât acestea nu se referă la infrastructurile portuare, care sunt menționate la punctul 215. Acesta din urmă prevede că „finanțarea publică a infrastructurilor portuare favorizează o activitate economică și face astfel, în principiu, obiectul normelor privind ajutoarele de stat” și că „porturile pot concura între ele și finanțarea infrastructurilor portuare este, prin urmare, de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre”. Înplus, punctele 219 și 220 din comunicarea menționată mai sus indică faptul că ajutorul pentru construirea infrastructurilor în cauză poate să nu aibă niciun efect asupra comerțului intracomunitar sau asupra concurenței, în timp ce măsura în discuție în prezenta procedură nu constituie ajutor pentru construirea infrastructurii, ci un ajutor de funcționare legat de profitul realizat în cadrul activităților de exploatare a portului.

(116)

Având în vedere argumentele prezentate mai sus, scutirea fiscală prevăzută la articolul 180 punctul 2 din CIR în favoarea porturilor belgiene constituie un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, în măsura în care veniturile scutite de impozitare provin din activitățile economice desfășurate de porturi.

(117)

Este de competența statului membru vizat să demonstreze că măsurile de ajutor de stat pot fi considerate compatibile cu piața internă. În diversele lor contribuții, răspunsuri și observații, autoritățile belgiene nu au prezentat niciun argument cu privire la compatibilitatea măsurii. Regiunea valonă și porturile valone consideră că articolul 93 și articolul 106 alineatul (2) din TFUE ar putea constitui temeiuri adecvate pentru compatibilitate. Autoritățile portuare din Antwerpen și Zeebrugge procedează la fel în ceea ce privește articolul 93 din TFUE.

(118)

În primul rând, articolul 106 alineatul (2) din TFUE prevede că o compensație pentru îndeplinirea misiunilor de serviciu public poate fi declarată compatibilă cu piața internă dacă îndeplinește anumite condiții (90). Cu toate acestea, Comisia constată că măsura în cauză, care face legătura între valoarea ajutorului și profitul realizat, nu este legată și nici limitată la costul net al misiunilor de serviciu public (91), deși aceasta reprezintă o condiție necesară pentru ca ajutorul să fie considerat compatibil în temeiul articolului 106 alineatul (2) din TFUE. În consecință, măsura nu poate fi considerată drept compensație pentru obligația de serviciu public compatibilă cu piața internă și nu este compatibilă în temeiul articolului 106 alineatul (2) din TFUE.

(119)

În al doilea rând, articolul 93 din TFUE prevede că ajutoarele care răspund necesităților de coordonare a transporturilor sau care corespund rambursării anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public pot, de asemenea, să fie declarate compatibile cu piața internă. Deși porturile joacă un rol important în dezvoltarea transportului multimodal, nu toate investițiile porturilor intră în domeniul de aplicare a articolului 93 din TFUE, limitat la ajutoarele care răspund necesităților de coordonare a transporturilor. În plus, scutirea de la plata impozitului pe profit nu constituie un ajutor pentru investiții, ci un ajutor pentru funcționare care nu vizează anumite investiții specifice. Măsura favorizează întreprinderile care obțin cel mai mare profit și care au, prin urmare, o capacitate internă a priori mai mare de a finanța investițiile. Această măsură nu este axată nici pe compensarea costurilor aferente anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public, astfel cum s-a menționat mai sus. În plus, măsura, constând într-o scutire de la plata impozitului, conduce la un avantaj neplafonat în ceea ce privește anumite costuri. Prin urmare, aceasta nu este limitată la valoarea necesară pentru a asigura coordonarea transportului, nici rambursarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public și nu garantează, așadar, respectarea principiului proporționalității. De asemenea, aceasta nici nu are un efect de stimulare identificat. Prin urmare, articolul 93 din TFUE nu este aplicabil.

(120)

În al treilea rând și chiar dacă articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE nu a fost adus în discuție nici de către Belgia, nici de părțile interesate, Comisia examinează dacă măsura în cauză este de natură să „faciliteze dezvoltarea anumitor activități economice sau a anumitor regiuni economice” fără să afecteze condițiile schimburilor comerciale într-o măsură contrară interesului comun. Pentru motivele deja expuse mai sus (lipsa proporționalității, lipsa unui efect stimulativ și lipsa vreunei legături cu un obiectiv de interes general identificat), Comisia consideră însă că articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE nu este aplicabil.

(121)

Autoritățile belgiene au explicat că porturile au fost supuse impozitului pe persoane juridice începând din anii 1960 și că, înainte de această perioadă, acestea au făcut obiectul impozitului pe categorii de venituri, care este un impozit similar cu impozitul pe persoane juridice. Tratamentul fiscal rezervat porturilor era legat, de asemenea, de statutul juridic al porturilor, care s-a schimbat de-a lungul timpului. Potrivit autorităților belgiene, sistemul de impozit pe persoane juridice era deja aplicabil porturilor înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma în 1958. Prin urmare, pe baza informațiilor primite, porturile ar fi fost întotdeauna scutite de la plata impozitului pe profit.

(122)

În conformitate cu articolul 1 litera (b) punctul (i) din Regulamentul de procedură, schemele de ajutor puse în aplicare înainte de intrarea în vigoare a tratatului constituie scheme de ajutor existente.

(123)

Pe baza informațiilor disponibile, scutirea fiscală de la plata impozitului pe profit pentru porturi era aplicabilă înainte de 1958 și nu a fost supusă nici unei modificări substanțiale de la acea dată. În consecință, măsura este considerată o schemă de ajutor existentă.

(124)

În ceea ce privește cererea privind o perioadă de tranziție înaintată de autoritățile belgiene, Comisia reamintește că, în acest stadiu al procedurii referitoare la un ajutor existent, o perioadă de tranziție nu poate, în principiu, să fie acordată, cu excepția unor circumstanțe excepționale. În decizia sa finală, Comisia nu poate acorda statului membru în cauză decât un termen pentru punerea în aplicare care este rezonabil din punct de vedere al modificărilor necesare.

(125)

Comisia menționează, de asemenea, că, de la începutul procedurii de cooperare, lansată la 9 iulie 2014, autoritățile belgiene au dispus deja de o anumită perioadă de timp pentru a demara un proces de reflecție cu privire la posibilele modificări legislative. De asemenea, Comisia subliniază că nu se pune problema, astfel cum se temeau autoritățile belgiene, ca porturile să fie plătitoare de impozit pe profit la 1 ianuarie 2017.

(126)

În conformitate cu rolul imperativ care îi este conferit de articolele 107 și 108 din TFUE, Comisia trebuie să pună capăt, cu diligență, ajutoarelor de stat considerate incompatibile cu piața internă și să restabilească condițiile unei concurențe echitabile. Dacă, în acest stadiu al procedurii, Comisia consideră că un ajutor incompatibil este acordat anumitor întreprinderi, aceasta nu poate, în principiu, să suspende procedura de ajutor de stat în discuție sau să acorde o perioadă de tranziție, întrucât acest lucru ar conduce la autorizarea pentru o perioadă mai lungă a plății ajutorului incompatibil cu piața internă, ceea ce ar fi, de asemenea, inechitabil față de concurenții care nu beneficiază de sprijin sau chiar față de cei care beneficiază de un ajutor în cuantum mai mic. Comisia menționează, în această privință, că porturile neerlandeze, care sunt plătitoare de impozit pe profit începând cu data de 1 ianuarie 2017, solicită ca porturile belgiene să fie supuse rapid la plata impozitului pe profit.

(127)

Astfel cum s-a arătat mai sus, eventuala existență a altor ajutoare de stat pentru alte porturi în alte state membre nu justifică o suspendare a procedurii sau amânarea intrării în vigoare a măsurilor naționale de punere în aplicare a deciziei Comisiei. O astfel de amânare ar avea drept efect prelungirea denaturărilor actuale între porturile din nordul Europei, mai exact între porturile belgiene, porturile neerlandeze menționate deja și porturile franceze, întrucât acestea fac obiectul unei decizii similare paralele care elimină scutirile fiscale de care beneficiază în prezent.

(128)

În continuare, faptul că Comisia ar fi acordat, se presupune, o perioadă mai lungă pentru punerea în aplicare în Țările de Jos în cazul SA.25338 (92) nu este relevant în sprijinul unei cereri pentru o perioadă de tranziție în acest caz. Comisia tratează toate statele membre în același mod și fiecare caz având în vedere caracteristicile proprii, iar cazul Țărilor de Jos nu poate fi comparat cu cazul Belgiei. În plus, în decizia sa finală, Comisia a refuzat în mod explicit să acorde o perioadă de tranziție Țărilor de Jos, în pofida existenței unor măsuri similare încă în vigoare în alte state membre. Trebuie remarcat, de asemenea, că Țările de Jos au pus capăt avantajelor fiscale în cauză înaintea Belgiei, ceea ce nu este de natură să favorizeze porturile acestora.

(129)

În plus, în speță, argumentele invocate de autoritățile belgiene cu privire la dificultățile de punere în conformitate în temeiul legislației naționale nu constituie circumstanțe excepționale de natură să justifice o perioadă de tranziție. În special, astfel cum a subliniat Comisia mai sus, eliminarea articolului 180 punctul 2 din CIR ar trebui, în principiu, să fie suficientă pentru a supune porturile la plata ISoc. În mod similar, faptul că trecerea unei persoane juridice de la IPM la ISoc nu este reglementată în mod expres de legislația fiscală belgiană nu esteun argument suficient; administrația fiscală belgiană are posibilitatea (și o utilizează efectiv) de a recalifica activitatea unei entități plătitoare de IPM pentru a o supune la plata ISoc, în absența unei măsuri legislative care să organizeze acest transfer. În cele din urmă, autoritățile belgiene nu explică modul în care eliminarea unei scutiri necondiționate de la plata ISoc pentru porturi ar fi contrară principiului egalității, presupunând că această circumstanță, extrasă din legislația națională, este relevantă pentru acordarea unei perioade de tranziție. Dimpotrivă, reforma recentă care urmărește să supună asociațiile intercomunale belgiene la plata ISoc, în timp ce, anterior, acestea erau scutite de la plata ISoc și supuse la plata IPM (astfel cum este, de asemenea, cazul porturilor), a fost prezentată de guvernul belgian ca urmărind să promoveze egalitatea de tratament (93).

(130)

În plus, Comisia nu a aprobat niciodată măsura în cauză, care nu a fost notificată niciodată de către autoritățile belgiene. Principiile securității juridice și al încrederii legitime nu sunt, prin urmare, aplicabile în cazul de față, mai ales că, întrucât măsura este un ajutor existent, Comisia nu poate să dispună recuperarea ajutoarelor acordate în trecut.

(131)

În ceea ce privește solicitarea porturilor neerlandeze de a-și amâna obligația de plată a impozitului pe profit, Comisia reamintește că prezenta procedură nu privește porturile neerlandeze, ci porturile belgiene. În decizia sa finală în cazul SA.25338 privind porturile neerlandeze (94), Comisia a refuzat, de altfel, să amâne introducerea obligației ca porturile neerlandeze să plătească impozit pe profit pentru aceleași motive de principiu precum cele prezentate în prezenta decizie. Obligația de plată a impozitului pe profit de către porturile neerlandeze reiese din legislația națională a Țărilor de Jos, iar Comisia, în orice caz, nu este în măsură, în cadrul articolului 107 din TFUE, să impună unui stat membru să își modifice legislația pentru a acorda ajutor de stat anumitor operatori.

(132)

Scutirea de la plata impozitului pe profit în favoarea porturilor belgiene menționate la articolul 180 punctul 2 din CIR constituie o schemă de ajutor de stat existentă incompatibilă cu piața internă.

(133)

Prin urmare, este oportun ca autoritățile belgiene să elimine scutirea de la plata impozitului pe profit în cauză și să supună entitățile în cauză la plata impozitului pe profit. Această măsură ar trebui să fie adoptată înainte de sfârșitul anului calendaristic în curs la data prezentei decizii și să se aplice veniturilor generate de activități economice cel târziu de la începutul anului fiscal care urmează adoptării acesteia,

1.

un impozit pe venitul global al locuitorilor Regatului, denumit impozit pe persoane fizice («impôt des personnes physiques»);

2.

un impozit pe venitul global al societăților rezidente, denumit impozit pe profit («impôt des sociétés»);

3.

un impozit pe veniturile persoanelor juridice din Belgia, altele decât societățile, denumit impozit pe persoane juridice («impôt des personnes morales»);

4.

un impozit pe veniturile nerezidenților, denumit impozit pe veniturile nerezidenților («impôt des non-résidents»).”

1.

pe venitul cadastral provenit din bunurile lor imobile situate în Belgia, (…);

2.

pe veniturile și încasările provenite din investițiile de capital și bunuri mobile, inclusiv primele tranșe de venituri menționate la articolul 21 punctele 5, 6 și 10, și dobânzile menționate la articolul 21 punctul 13, precum și pe alte venituri menționate la articolul 90 punctele 5-7 și 11.”

—

Numărul 2/4: „Prin «societate» se înțelege orice societate, asociație, instituție sau organism oarecare care:

Pentru mai multe explicații cu privire la conceptele menționate la literele (a), (b) și (c), se face trimitere la 179/6 la 20.”

—

Numărul 179/10: „Expresia «a fi angajat într-o activitate de exploatare» trebuie înțeleasă ca «a exploata o întreprindere industrială, comercială sau agricolă oarecare», ale cărei beneficii ar constitui venituri profesionale supuse IPP în această calitate, dacă această activitate de exploatare ar fi efectuată de o persoană fizică sau de o societate etc. fără personalitate juridică [articolul 23 alineatul (1), punctele 1 și 24, CIR 92].”

—

Numărul 179/11: „În ceea ce privește expresia «a fi angajat în operațiuni cu caracter lucrativ», aceasta se referă, în același timp, la:

Prin urmare, la punctul 2 este vorba despre activități care, prin însăși natura lor, produc, în mod normal, beneficii sau profituri, chiar dacă persoana juridică care este angajată în aceste activități nu urmărește, în conformitate cu statutul său sau în fapt, niciun scop lucrativ.”