9.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 334/6


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/2214 AL COMISIEI

din 8 decembrie 2016

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 474/2006 în ceea ce privește lista transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2005 de stabilire a unei liste comunitare a transportatorilor aerieni care se supun unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității și de informare a pasagerilor transportului aerian cu privire la identitatea transportatorului aerian efectiv și de abrogare a articolului 9 din Directiva 2004/36/CE (1), în special articolul 4 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 474/2006 al Comisiei (2) a stabilit lista transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii, menționată în capitolul II din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005.

(2)

În conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, anumite state membre și Agenția Europeană de Siguranță a Aviației („AESA”) au comunicat Comisiei informații care sunt relevante în contextul actualizării listei respective. Informații relevante au fost comunicate, de asemenea, de țări terțe și de organizații internaționale. În baza acestor informații, lista ar trebui să fie actualizată.

(3)

Comisia a informat toți transportatorii aerieni în cauză, fie direct, fie prin intermediul autorităților responsabile cu supravegherea lor reglementară, cu privire la principalele fapte și considerente care ar urma să stea la baza unei decizii de impunere, în ceea ce îi privește, a unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii sau a unei decizii de modificare a condițiilor unei interdicții de exploatare impuse unui transportator aerian inclus în listă.

(4)

Comisia a oferit transportatorilor aerieni în cauză posibilitatea să consulte documentele furnizate de statele membre, să prezinte comentarii scrise și să susțină o prezentare orală în fața Comisiei și a comitetului instituit prin Regulamentul (CEE) nr. 3922/1991 al Consiliului (3) („Comitetul de siguranță aeriană”).

(5)

În cadrul Regulamentului (CE) nr. 2111/2005 și al Regulamentului (CE) nr. 473/2006 al Comisiei (4), Comisia a comunicat Comitetului de siguranță aeriană informații actualizate cu privire la consultările comune aflate în curs de desfășurare cu autoritățile competente și cu transportatorii aerieni din Afganistan, Benin, India, Indonezia, Iran, Kazahstan, Republica Kârgâzstan, Libia, Mozambic și Thailanda. De asemenea, Comisia a informat Comitetul de siguranță aeriană cu privire la situația siguranței aviației în Camerun, Republica Democratică Congo, Republica Dominicană, Irak, Liban, Nepal, Filipine și Sudan, precum și cu privire la consultările tehnice cu Federația Rusă.

(6)

AESA a prezentat Comisiei și Comitetului de siguranță aeriană rezultatele analizei rapoartelor de audit efectuate de Organizația Aviației Civile Internaționale („OACI”) în cadrul programului său universal de auditare a supravegherii siguranței (Universal Safety Oversight Audit Programme). În acest context, statele membre au fost invitate să acorde prioritate inspecțiilor la platformă privind transportatorii aerieni titulari ai unei licențe eliberate de statele în care OACI a identificat deficiențe semnificative în materie de siguranță (Significant Safety Concerns – SSC) sau de statele în care AESA a stabilit că există deficiențe semnificative ale sistemului de supraveghere a siguranței. Pe lângă consultările realizate de Comisie în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2111/2005, stabilirea priorității inspecțiilor la platformă va permite obținerea de informații suplimentare referitoare la performanțele în materie de siguranță ale transportatorilor aerieni titulari ai unei licențe eliberate de statele respective.

(7)

De asemenea, AESA a informat Comisia și Comitetul de siguranță aeriană cu privire la rezultatele analizei inspecțiilor la platformă efectuate în cadrul Programului de evaluare a siguranței aeronavelor străine (Safety Assessment of Foreign Aircraft – SAFA) în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 965/2012 al Comisiei (5).

(8)

Pe lângă aceasta, AESA a informat Comisia și Comitetul de siguranță aeriană cu privire la proiectele de asistență tehnică desfășurate în statele vizate de măsurile sau de activitatea de monitorizare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2111/2005. AESA a furnizat informații în legătură cu planurile și cu solicitările de continuare a asistenței și a cooperării tehnice în scopul creșterii capacității administrative și tehnice a autorităților aeronautice civile, pentru a contribui la soluționarea oricărei neconformități cu standardele internaționale aplicabile în materie de aviație civilă. Statele membre au fost invitate să răspundă la astfel de solicitări pe bază bilaterală, în coordonare cu Comisia și cu AESA. În această privință, Comisia a subliniat utilitatea informării comunității aeronautice internaționale, în special prin intermediul bazei de date a Rețelei de asistență colaborativă în materie de siguranță (Safety Collaborative Assistance Network – SCAN) a OACI, cu privire la asistența tehnică acordată de Uniune și de statele sale membre pentru îmbunătățirea siguranței aviației la nivel mondial.

(9)

Eurocontrol a furnizat Comisiei și Comitetului de siguranță aeriană informații actualizate cu privire la statutul funcției de alertă a programului SAFA și la statisticile actuale legate de mesajele de alertă referitoare la transportatorii care fac obiectul unei interdicții.

Transportatori aerieni din Uniune

(10)

Ca urmare a analizării de către AESA a informațiilor obținute în urma inspecțiilor la platformă efectuate în ceea ce privește aeronavele transportatorilor aerieni din Uniune sau în urma inspecțiilor de standardizare efectuate de AESA, precum și a inspecțiilor și auditurilor specifice efectuate de autoritățile aeronautice naționale, mai multe state membre au luat anumite măsuri pentru a asigura respectarea legislației și au informat Comisia și Comitetul de siguranță aeriană cu privire la măsurile respective. Grecia a informat Comisia și Comitetul de siguranță aeriană cu privire la măsurile pe care le-a luat în legătură cu transportatorul aerian Olympus Airways.

(11)

Statele membre și-au reiterat disponibilitatea de a acționa în mod corespunzător în cazul în care ar exista informații relevante privind siguranța care ar indica riscuri iminente la adresa siguranței din cauza nerespectării de către transportatorii aerieni din Uniune a standardelor de siguranță corespunzătoare.

Transportatori aerieni din Afganistan

(12)

Prin scrisoarea din 10 ianuarie 2016, Autoritatea Aeronautică Civilă din Republica Islamică Afganistan („ACAA”) a informat Comisia în legătură cu progresele înregistrate în ceea ce privește implementarea legii aviației din Afganistan, regulamentele aeriene civile din Afganistan, organizarea ACAA, inclusiv personalul și pregătirea inspectorilor, procedura de certificare a transportatorilor aerieni, rezultatele activităților lor de supraveghere a siguranței cu privire la transportatorii aerieni certificați în Afganistan pentru anii 2014 și 2015, evenimentele în materie de siguranță raportate și informațiile cu privire la investigarea accidentelor recente.

(13)

Aceste informații arată că în Afganistan a fost instituit un sistem de supraveghere a siguranței de bază, dar că sunt necesare evoluții suplimentare în ceea ce privește punerea efectivă în aplicare a tuturor standardelor internaționale de siguranță a aviației civile. Informațiile furnizate de ACAA cu privire la activitățile de supraveghere a siguranței sunt superficiale. ACAA a arătat că în decursul auditurilor și al inspecțiilor se formulează constatări și observații, însă nu a fost furnizată nicio dovadă cu privire la soluționarea acestor constatări, nici cu privire la o analiză a cauzelor principale și luarea de măsuri ulterioare corespunzătoare de către transportatorii aerieni în cauză.

(14)

ACAA a indicat că transportatorul aerian Pamir Airlines nu mai deține un certificat de operator aerian („AOC”) și că transportatorii aerieni de pasageri Afghan Jet International Airlines (AOC 008) și East Horizon Airlines (AOC 1013) au fost certificați de ACAA. ACAA nu a furnizat dovezi din care să rezulte că supravegherea în materie de siguranță a celor doi transportatori aerieni menționați este asigurată în conformitate cu standardele internaționale de siguranță.

(15)

Prin urmare, conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, se apreciază că lista comunitară a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii ar trebui să fie modificată pentru a elimina transportatorul aerian Pamir Airlines din anexa A la Regulamentul (CE) nr. 474/2006 și pentru a include transportatorii aerieni Afghan Jet International Airlines și East Horizon Airlines în anexa A la Regulamentul (CE) nr. 474/2006.

Transportatori aerieni din Benin

(16)

Prin scrisoarea sa din 20 iulie 2016, Agence Nationale de l'Aviation Civile din Benin („ANAC Benin”) a informat Comisia că certificatele de operator aerian ale transportatorilor aerieni Aero Benin, Benin Golf Air, Cotair, Royal Air Limited, Trans Air Benin, Alafia Jet, Benin Littoral Airways și Africa Airways au fost revocate.

(17)

Prin scrisoarea sa din 18 noiembrie 2016, ANAC Benin a informat Comisia că, de la ultima actualizare pe care o transmisese Comisiei, a fost certificat un nou transportator aerian, și anume Air Taxi Benin (AOC nr. BEN 004 ATB-5). Cu toate acestea, ANAC Benin nu a furnizat dovezi din care să rezulte că supravegherea în materie de siguranță a respectivului transportator aerian este asigurată în conformitate cu standardele internaționale de siguranță.

(18)

Prin urmare, conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, se apreciază că lista comunitară a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii ar trebui să fie modificată pentru a include Air Taxi Benin în anexa A la Regulamentul (CE) nr. 474/2006 și pentru a elimina transportatorii aerieni Aero Benin, Benin Golf Air, Cotair, Royal Air Limited, Trans Air Benin, Alafia Jet, Benin Littoral Airways și Africa Airways din anexa respectivă.

Transportatori aerieni din India

(19)

La 8 noiembrie 2016 au avut loc consultări tehnice între Comisie, AESA, un stat membru, reprezentanți ai Direcției Generale pentru Aviație Civilă din India („DGCA India”) și transportatorul aerian Air India, certificat în India. Aceste consultări au avut loc în contextul acordului anterior cu DGCA India, în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 473/2006, de a organiza periodic consultări de natură tehnică cu Comisia pentru a discuta obligațiile DGCA India în ceea ce privește certificarea și supravegherea transportatorilor aerieni pe care i-a certificat.

(20)

În decursul acestor consultări, DGCA India a furnizat informații, care includeau analize ale propriei unități de inspecție la platformă, cu privire la performanța transportatorilor aerieni din India, inclusiv a Air India, în cadrul programului SAFA. Mai precis, DGCA India a prezentat detalii cu privire la interacțiunea sa cu Air India și cu alți transportatori aerieni certificați în India, în contextul obligațiilor sale de certificare și de supraveghere. În acest sens, DGCA India a furnizat o prezentare generală a activităților de supraveghere, care includea un rezumat al datelor pentru 2015 și 2016. DGCA India a prezentat, de asemenea, informații actualizate cu privire la programul său de dezvoltare a gestionării bazelor de date.

(21)

Air India a furnizat informații actualizate cu privire la programul său de gestionare în cadrul SAFA, inclusiv informații specifice referitoare la modul în care gestionează informațiile privind tendințele recurente în cadrul SAFA. În ceea ce privește sistemul său de management al siguranței și al calității, Air India a raportat cu privire la structura sa organizatorică și de reuniuni internă, cu privire la modul în care sunt difuzate informațiile referitoare la siguranța zborurilor și cu privire la implicarea sa în relația cu părțile interesate interne și externe.

(22)

Pe parcursul acestor consultări, Comisia a reamintit DGCA India o serie de elemente legate de obligațiile de supraveghere și de certificare ale DGCA India. În special, ținând seama totodată de modul transparent în care DGCA India a furnizat Comisiei informații legate de siguranță, faptul că există o necesitate continuă ca DGCA India să aibă o abordare proactivă în ceea ce privește dezvoltarea în continuare a proceselor sale interne legate de certificare și de supraveghere, inclusiv urmărirea și monitorizarea supravegherii siguranței, precum și luarea de măsuri în urma constatărilor.

(23)

În ceea ce privește Air India, luând totodată act de nivelul de detaliere pe care Air India a fost în măsură să îl furnizeze, precum și de modalitatea transparentă în care a făcut acest lucru, Comisia a reiterat faptul că ameliorările durabile în cadrul programului SAFA trebuie să rămână o prioritate specială.

(24)

Comisia ia act de informațiile prezentate de DGCA India și de Air India. Pe baza tuturor informațiilor disponibile în prezent, inclusiv pe baza informațiilor detaliate furnizate atât de DGCA India, cât și de Air India cu ocazia reuniunii de consultare tehnică din data de 8 noiembrie 2016, precum și pe baza acordării de către AESA a autorizației de operator dintr-o țară terță („TCO”), în temeiul Regulamentului (UE) nr. 452/2014 al Comisiei (6), mai multor transportatori aerieni certificați în India, între care și Air India, se consideră că în acest stadiu nu există niciun motiv pentru impunerea unei interdicții sau a unei restricții de exploatare asupra transportatorilor aerieni certificați în India.

(25)

Prin urmare, conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, se consideră că, în acest stadiu, nu există motive de modificare a listei transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii în sensul includerii transportatorilor aerieni din India.

(26)

Comisia intenționează să continue consultările sale oficiale cu DGCA India, în temeiul dispozițiilor prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 473/2006, în special pentru a discuta în mod regulat măsurile de siguranță implementate atât de DGCA India, cât și de transportatorii aerieni certificați în India, inclusiv Air India.

(27)

Statele membre trebuie să verifice în continuare respectarea efectivă a standardelor de siguranță relevante, efectuând cu prioritate inspecții la platformă care să vizeze transportatorii aerieni din India, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 965/2012.

(28)

În cazul în care există informații relevante privind siguranța care să indice riscuri iminente la adresa siguranței cauzate de nerespectarea standardelor internaționale de siguranță, Comisia ar putea fi nevoită să ia măsuri suplimentare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2111/2005.

Transportatori aerieni din Indonezia

(29)

Consultările cu Direcția Generală pentru Aviație Civilă din Indonezia („DGCA Indonezia”) continuă, în vederea monitorizării progreselor realizate de DGCA Indonezia în ceea ce privește asigurarea faptului că sistemul de supraveghere a siguranței aviației din Indonezia este aliniat la standardele internaționale de siguranță. În acest context, prin scrisoarea din 15 noiembrie 2016, DGCA Indonezia a furnizat Comisiei informații suplimentare.

(30)

Scrisoarea respectivă includea informații cu privire la decizia din 15 august 2016 a Administrației Federale a Aviației din SUA („FAA”) de îmbunătățire a statutului Indoneziei la categoria 1 din cadrul programului FAA de evaluare a siguranței aviației la nivel internațional. DGCA Indonezia așteaptă în 2017 o misiune de validare coordonată a OACI, cu scopul de a verifica progresele înregistrate. Evaluarea de către Comisie a informațiilor furnizate de DGCA Indonezia arată că punerea efectivă în aplicare a standardelor internaționale de siguranță se află încă la un nivel scăzut și că DGCA Indonezia trebuie să depună în continuare eforturi pentru implementarea unor măsuri corective.

(31)

Prin scrisoarea menționată, DGCA Indonezia informa Comisia și cu privire la faptul că, de la ultima actualizare transmisă Comisiei de DGCA Indonezia, au fost certificați patru noi transportatori aerieni, și anume: AOC nr. 135-037, eliberat pentru Tri M.G. Intra Asia Airlines la 11 noiembrie 2015; AOC nr. 135-054 eliberat pentru AMA la 29 decembrie 2015; AOC nr. 135-057 eliberat pentru Indo Star Aviation la 29 iunie 2016; și AOC nr. 135-058 eliberat pentru Spirit Aviation Sentosa la 7 martie 2016. Cu toate acestea, DGCA Indonezia nu a furnizat dovezi din care să rezulte că supravegherea în materie de siguranță a respectivilor transportatori aerieni este asigurată în conformitate cu standardele internaționale de siguranță.

(32)

Prin urmare, conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, se consideră că lista transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii ar trebui să fie modificată pentru a include în anexa A la Regulamentul (CE) nr. 474/2006 transportatorii aerieni Tri M.G. Intra Asia Airlines, AMA, Indo Star Aviation și Spirit Aviation Sentosa.

(33)

Statele membre trebuie să verifice în continuare respectarea efectivă a standardelor de siguranță relevante, efectuând cu prioritate inspecții la platformă care să vizeze transportatorii aerieni certificați în Indonezia, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 965/2012.

Transportatori aerieni din Iran

(34)

AESA a transmis Organizației Aeronautice Civile din Republica Islamică Iran („CAO-IRI”) cinci scrisori separate, între 8 octombrie 2014 și 16 decembrie 2015, referitoare la deficiențele în materie de siguranță legate de rezultatele inspecțiilor la platformă efectuate asupra transportatorului aerian Iran Aseman Airlines în cadrul programului SAFA. Datele SAFA cuprind dovezi ale unui număr mare de probleme recurente constatate care afectează performanța în materie de siguranță a Iran Aseman Airlines.

(35)

La 15 octombrie 2014, Iran Aseman Airlines a solicitat AESA eliberarea unei autorizații TCO. AESA a evaluat cererea respectivă în conformitate cu cerințele Regulamentului (UE) nr. 452/2014.

(36)

În activitatea sa de evaluare a siguranței pentru acordarea autorizației TCO în privința Iran Aseman Airlines, AESA a exprimat motive de îngrijorare fundamentale cu privire la faptul că Iran Aseman Airlines nu a demonstrat conformitatea cu cerințele aplicabile. Prin urmare, AESA a concluzionat că o evaluare suplimentară nu ar conduce la eliberarea unei autorizații TCO pentru Iran Aseman Airlines și că acesta nu îndeplinea cerințele aplicabile ale Regulamentului (UE) nr. 452/2014. În consecință, la 3 august 2016 AESA a respins, din motive de siguranță, cererea TCO în cauză.

(37)

La 8 noiembrie 2016, Comisia a solicitat de la CAO-IRI informații privind măsurile luate în urma respingerii cererii TCO a Iran Aseman Airlines. Întrucât problemele în materie de siguranță nu fuseseră remediate, s-a oferit posibilitatea atât pentru CAO-IRI, cât și pentru Iran Aseman Airlines de a fi audiate, la 22 noiembrie 2016, de Comisie și de Comitetul de siguranță aeriană, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2111/2005.

(38)

Cu această ocazie, CAO-IRI a furnizat Comisiei și Comitetului de siguranță aeriană informații cu privire la dezvoltarea organizației sale, implementarea de noi reglementări, activitățile de supraveghere a siguranței și măsurile de aplicare a legislației luate în ceea ce privește constatările referitoare la transportatorii aerieni din Iran, în general, și în special la Iran Aseman Airlines. De asemenea, CAO-IRI a prezentat informații referitoare la activitățile de promovare a siguranței pe care le-a desfășurat.

(39)

Iran Aseman Airlines a furnizat Comisiei și Comitetului de siguranță aeriană informații cu privire la măsurile corective care au fost luate de la evaluarea de siguranță aferentă cererii TCO, inclusiv informații referitoare la măsurile corective în ceea ce privește pregătirea și calificările echipajului de zbor, limitările timpului de zbor și de serviciu, controlul navigabilității și al întreținerii, sistemul de management al siguranței și al calității și soluționarea constatărilor SAFA. Cu toate acestea, informațiile furnizate nu prezentau suficiente dovezi detaliate privind îmbunătățirile din domeniile respective, mai ales în ceea ce privește managementul navigabilității al Iran Aseman Airlines și funcționarea sistemului său de management al siguranței și al calității.

(40)

Informațiile disponibile în prezent, bazate pe constatările inspecțiilor SAFA și pe evaluarea siguranței pentru cererea TCO, împreună cu informațiile prezentate de Iran Aseman Airlines, arată că există dovezi verificate ale unor deficiențe grave în materie de siguranță la Iran Aseman Airlines și că Iran Aseman Airlines nu poate soluționa aceste deficiențe de siguranță, după cum a fost demonstrat, între altele, de planul de măsuri corective necorespunzător și insuficient pe care l-a prezentat ca răspuns la constatările identificate în decursul evaluării siguranței pentru cererea TCO.

(41)

Prin urmare, conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, se apreciază că lista comunitară a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii ar trebui să fie modificată pentru a include transportatorul aerian Iran Aseman Airlines în anexa A la Regulamentul (CE) nr. 474/2006.

(42)

Statele membre trebuie să verifice în continuare respectarea efectivă a standardelor de siguranță relevante, efectuând cu prioritate inspecții la platformă care să vizeze transportatorii aerieni certificați în Iran, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 965/2012.

(43)

În cazul în care există informații relevante privind siguranța care să indice riscuri iminente la adresa siguranței cauzate de nerespectarea standardelor internaționale de siguranță, Comisia ar putea fi nevoită să ia măsuri suplimentare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2111/2005.

Transportatori aerieni din Kazahstan

(44)

Începând din iulie 2009, toți transportatorii aerieni certificați în Kazahstan, cu excepția unuia, și anume Air Astana, sunt supuși unei interdicții de exploatare totale, cauzată în principal de incapacitatea autorității responsabile cu supravegherea siguranței pentru transportatorii aerieni certificați în Kazahstan, și anume Comisia de Aviație Civilă din Kazahstan („CAC”), de a pune în aplicare standardele internaționale de siguranță relevante și de a asigura aplicarea acestora. Air Astana a fost eliminat din anexa B la Regulamentul (CE) nr. 474/2006 în decembrie 2015 și este în prezent autorizat să opereze zboruri către Uniune.

(45)

În aprilie 2016 a avut loc o misiune de validare coordonată a OACI în Kazahstan. Această misiune a permis OACI să stabilească faptul că implementarea efectivă a standardelor internaționale de siguranță a crescut la 74 %. La 20 aprilie 2016, OACI a eliminat SSC privind certificarea transportatorilor aerieni, care era încă nerezolvată.

(46)

Între 19 și 23 septembrie 2016, în Kazahstan s-a desfășurat o vizită a Uniunii de evaluare la fața locului. La această vizită au participat experți ai Comisiei, ai AESA și ai statelor membre. În decursul acestei vizite, CAC a demonstrat că a făcut progrese considerabile în ultimii ani. CAC s-a concentrat asupra punerii în aplicare a standardelor și a practicilor recomandate ale OACI. CAC are o abordare tradițională în ceea ce privește siguranța aviației, bazată pe conformitate, iar recent a început să pună în aplicare tehnici moderne de management al siguranței aviației, inclusiv un program național de siguranță. De asemenea, a depus eforturi pentru a recruta și a pregăti inspectori suplimentari pentru supravegherea sectorului aviației din Kazahstan. Echipa executivă a CAC are un înalt nivel de experiență, iar personalul CAC deține, în general, un nivel bun de cunoștințe. Sistemul de supraveghere a siguranței al CAC este bazat pe verificarea conformității cu reglementările aplicabile în Kazahstan, deși folosește o abordare destul de rigidă, bazată pe liste de verificare.

(47)

Dovezile indică faptul că implementarea generală a sarcinilor încredințate CAC este conformă cu standardele OACI, că CAC a instituit un plan de audit și de supraveghere pentru a-și îndeplini funcțiile de supraveghere a siguranței în ceea ce privește transportatorii aerieni certificați în Kazahstan, că pune în aplicare respectivul plan de audit și de supraveghere și că efectuează inspecții la platformă.

(48)

În urma selectării unui eșantion reprezentativ de transportatori aerieni certificați în Kazahstan, în decursul vizitei de evaluare efectuate de Uniune la fața locului au fost vizitați doi transportatori aerieni. Acest eșantion a cuprins primii doi transportatori aerieni ca mărime, care la momentul vizitei erau în continuare incluși în anexa A la Regulamentul (CE) nr. 474/2006. Vizita a urmărit să verifice gradul de conformitate al acestora cu standardele internaționale de siguranță. În plus, conform criteriilor comune stabilite în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, vizita a avut ca scop efectuarea unei evaluări a disponibilității și a capacității fiecăruia dintre acești transportatori aerieni de a soluționa deficiențele în materie de siguranță. Principala concluzie a vizitelor la sediul acestor transportatori aerieni este că nu s-a constatat o lipsă a disponibilității și nici a capacității de a soluționa deficiențele în materie de siguranță.

(49)

La 23 noiembrie 2016, CAC a prezentat Comisiei și Comitetului de siguranță aeriană măsurile luate în Kazahstan pentru îmbunătățirea siguranței aviației. Principalele măsuri sunt modificarea legislației sale privind aviația civilă și a reglementărilor de sprijin, îmbunătățiri la nivelul structurii și al personalului CAC, sporirea numărului de inspectori și actualizarea sistemului de gestionare a calificării și pregătirii inspectorilor, incluzând pregătire inițială, recurentă și la locul de muncă suplimentară pentru inspectori. Mai mult, CAC a explicat că a elaborat proceduri și liste de verificare suplimentare, a redactat programul de supraveghere a siguranței, a efectuat activități de supraveghere a siguranței și a implementat un mecanism de soluționare a deficiențelor în materie de siguranță. Îmbunătățirile aduse sistemului de supraveghere a siguranței au fost ilustrate prin măsurile de aplicare a legislației luate de CAC în 2015 și în 2016.

(50)

În prezentarea sa, CAC a furnizat un rezumat al planului său de măsuri corective legate de observațiile făcute în decursul vizitei de evaluare efectuate de Uniune la fața locului. Măsurile corective prezentate includeau actualizarea mai multor proceduri și liste de verificare pentru a îmbunătăți activitățile de supraveghere a siguranței, implementarea unei baze de date electronice în sprijinul procesului său de supraveghere, introducerea unui sistem de raportare voluntară a incidentelor, elaborarea unui nou program de pregătire pentru 2017 și a unor activități de pregătire suplimentare în vederea calificării unui număr mai mare de inspectori pentru inspecțiile la platformă privind mărfurile periculoase.

(51)

La 23 noiembrie 2016, în urma selectării unui eșantion reprezentativ, transportatorul aerian Aircompany SCAT a susținut o prezentare în fața Comisiei și a Comitetului de siguranță aeriană în legătură cu dezvoltarea sa, cuprinzând istoricul, rețeaua, flota și perspectivele și planurile de viitor ale transportatorului aerian respectiv. De asemenea, Aircompany SCAT a furnizat informații cu privire la organizațiile sale de întreținere și de pregătire. Transportatorul a prezentat detalii specifice privind sistemul său de management al siguranței, precum și inspecțiile și auditurile la care a fost supus. Aircompany SCAT a arătat că este înregistrat în cadrul Programului de auditare a siguranței operaționale („IOSA”) al Asociației Internaționale de Transport Aerian („IATA”) și că organizația de întreținere deține un Certificat AESA de autorizare a organizației de întreținere.

(52)

Pe baza tuturor informațiilor disponibile, inclusiv a rezultatelor vizitei de evaluare efectuate de Uniune la fața locului și a informațiilor furnizate în decursul audierii din 23 noiembrie 2016, se consideră că CAC a realizat îmbunătățiri durabile pe parcursul unei perioade de timp continue. De asemenea, se recunoaște faptul că CAC și-a dovedit disponibilitatea de a colabora în mod continuu cu Comisia și că CAC este transparentă în a admite faptul că trebuie să își continue eforturile pentru a-și dezvolta și mai mult obligațiile de supraveghere și pentru a soluționa deficiențele în materie de siguranță. Se apreciază că CAC are capacitatea de a-și îndeplini responsabilitățile cu privire la supravegherea transportatorilor aerieni certificați în Kazahstan. În decursul audierii, CAC s-a angajat să se implice pe deplin într-un dialog continuu în materie de siguranță cu Comisia, inclusiv prin participarea la reuniuni suplimentare, dacă și atunci când este considerat necesar de către Comisie.

(53)

În ceea ce privește Aircompany SCAT, transportatorul aerian din Kazahstan care, în urma selectării unui eșantion reprezentativ, a fost invitat la audiere, informațiile pe care le-a prezentat la 23 noiembrie 2016 sunt considerate satisfăcătoare. În special, acest transportator a prezentat detalii specifice privind sistemul de management al siguranței pe care l-a instituit.

(54)

Pe baza rezultatelor vizitei efectuate de Uniune la fața locului în Kazahstan, care a inclus vizite la CAC și la doi transportatori aerieni, precum și a prezentării efectuate de CAC și de transportatorul aerian Aircompany SCAT, există suficiente dovezi de conformitate a CAC și a transportatorilor aerieni certificați în Kazahstan cu practicile recomandate și cu standardele internaționale de siguranță relevante.

(55)

Prin urmare, conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, se consideră că lista Uniunii cuprinzând transportatorii aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii ar trebui să fie modificată pentru a elimina toți transportatorii aerieni certificați în Republica Kazahstan din anexa A la Regulamentul (CE) nr. 474/2006.

(56)

Statele membre trebuie să continue să verifice respectarea efectivă a standardelor de siguranță relevante de către toți transportatorii aerieni certificați în Kazahstan, prin efectuarea cu prioritate a unor inspecții la platformă în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 965/2012.

(57)

În cazul în care există informații relevante privind siguranța care să indice riscuri iminente la adresa siguranței cauzate de nerespectarea standardelor internaționale de siguranță, Comisia ar putea fi nevoită să ia măsuri suplimentare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2111/2005.

Transportatori aerieni din Republica Kârgâzstan

(58)

Între 25 ianuarie și 5 februarie 2016 a avut loc un audit, desfășurat în cadrul programului universal de auditare a supravegherii siguranței al OACI, cu privire la sistemul aviației civile din Republica Kârgâzstan. Pe baza rezultatelor auditului, OACI a identificat în Republica Kârgâzstan o SSC în domeniul acordării de licențe pentru personal și al pregătirii personalului, în ceea ce privește eliberarea licențelor de pilot și calificările. La 30 iunie 2016, OACI a anunțat că Republica Kârgâzstan a luat măsuri corective și că SSC referitoare la acordarea de licențe pentru personal a fost soluționată. Cu toate acestea, SSC referitoare la procesul de certificare pentru eliberarea certificatelor de operator aerian, identificată de OACI la 16 iulie 2015, este în continuare nesoluționată.

(59)

La 8 iulie 2016 au avut loc consultări între Comisie și reprezentanți ai Agenției Aviației Civile din Republica Kârgâzstan. În decursul acestor consultări, reprezentanții respectivi au afirmat că Republica Kârgâzstan dorește să colaboreze cu Comisia și să furnizeze informații actualizate de ordin tehnic cu privire la progresele înregistrate în legătură cu obligațiile sale internaționale în domeniul siguranței aviației.

(60)

Pe baza informațiilor limitate furnizate de Agenția Aviației Civile din Republica Kârgâzstan și deși angajamentul demonstrat de Republica Kârgâzstan de a colabora cu Comisia este lăudabil, se pare că progresele sunt în prezent insuficiente în ceea ce privește îmbunătățirea punerii în aplicare a standardelor internaționale de siguranță în legătură cu obligațiile de certificare și de supraveghere ale Agenției Aviației Civile din Republica Kârgâzstan.

(61)

Prin urmare, conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, se consideră că, în acest stadiu, nu există motive de modificare a listei Uniunii cuprinzând transportatorii aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii în ceea ce privește transportatorii aerieni din Republica Kârgâzstan.

Transportatori aerieni din Libia

(62)

La 27 iulie 2016 au avut loc consultări tehnice între Comisie și Autoritatea Aeronautică Civilă din Libia („LYCAA”) referitoare, în special, la interdicția de exploatare impusă în prezent tuturor transportatorilor aerieni din Libia în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2111/2005.

(63)

În decursul acestor consultări, LYCAA a furnizat informații detaliate privind planurile sale de dezvoltare referitoare la obligațiile sale de certificare și de supraveghere în ceea ce privește transportatorii aerieni din Libia. LYCAA a raportat că, în limitele constrângerilor cauzate de un mediu operațional dificil, este angajată să își îndeplinească obligațiile internaționale legate de siguranța aviației.

(64)

Comisia salută eforturile depuse de conducerea LYCAA și faptul că LYCAA este angajată să colaboreze cu Comisia pentru a furniza informații actualizate cu privire la stadiul îndeplinirii obligațiilor sale de certificare și de supraveghere.

(65)

Cu toate acestea, Comisia constată că mediul operațional dificil din Libia și consecințele acestuia în ceea ce privește capacitatea LYCAA de a-și îndeplini obligațiile de supraveghere a siguranței rămân un motiv de îngrijorare esențial, deoarece împiedică limitarea riscurilor pentru siguranța aviației care au condus la decizia de a include toți transportatorii aerieni certificați în Libia pe lista Uniunii. Pe baza tuturor informațiilor disponibile, se consideră că Libia nu poate să își îndeplinească în prezent obligațiile internaționale în ceea ce privește siguranța aviației.

(66)

Prin urmare, conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, se consideră că, în acest stadiu, nu există motive de modificare a listei Uniunii cuprinzând transportatorii aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii în ceea ce privește transportatorii aerieni din Libia.

Transportatori aerieni din Mozambic

(67)

În ultima perioadă, Comisia și AESA au continuat să furnizeze asistență tehnică autorităților competente din Mozambic. La 10 noiembrie 2016, autoritatea aeronautică civilă din Mozambic, și anume Instituto de Aviação Civil de Moçambique („IACM”), a informat Comisia că a luat recent un număr substanțial de măsuri în vederea îmbunătățirii reglementărilor, a infrastructurilor și a organizației sale, precum și a capacităților sale de supraveghere în domeniul standardelor de zbor și al aerodromurilor. În plus, IACM a confirmat faptul că s-a recrutat personal și că s-a asigurat o pregătire recurentă în toate domenii tehnice.

(68)

Cu toate acestea, capacitatea IACM de a supraveghea activitățile din domeniul aviației civile din Mozambic nu este încă, în acest stadiu, pe deplin conformă cu standardele internaționale de siguranță. Prin urmare, nu există suficiente dovezi pentru a justifica o decizie de ajustare a interdicției de exploatare impuse tuturor transportatorilor aerieni certificați în Mozambic.

(69)

Deși îmbunătățirile nu sunt suficiente pentru a justifica o ajustare a interdicției actuale, situația este destul de promițătoare pentru a justifica o nouă vizită a Uniunii de evaluare la fața locului în următoarele luni.

(70)

Conform listei furnizate de IACM la 16 noiembrie 2016, în Mozambic au fost certificați doi noi transportatori aerieni, și anume Archipelago Charters Lda (AOC MOZ-25), care desfășoară activități de aviație comercială cu elicoptere, și Solenta Aviation Mozambique SA (AOC MOZ-23), care desfășoară activități de aviație comercială cu avioane. De asemenea, IACM a informat Comisia și cu privire la faptul că certificatul de operator aerian al transportatorului aerian SAM – Solenta Aviation Mozambique SA (AOC MOZ-10), care desfășura activități de aviație de afaceri cu avioane, a fost revocat.

(71)

Prin urmare, conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, se consideră că lista comunitară a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii ar trebui să fie modificată pentru a include transportatorii aerieni Archipelago Charters Lda și Solenta Aviation Mozambique SA în anexa A la Regulamentul (CE) nr. 474/2006 și pentru a elimina transportatorul aerian SAM – Solenta Aviation Mozambique SA din anexa respectivă.

Transportatori aerieni din Federația Rusă

(72)

Comisia, AESA și autoritățile competente ale statelor membre au continuat să monitorizeze îndeaproape, în ultima perioadă, performanțele în materie de siguranță ale transportatorilor aerieni certificați în Federația Rusă care efectuează zboruri pe teritoriul Uniunii, inclusiv prin efectuarea cu prioritate a inspecțiilor la platformă în cazul anumitor transportatori aerieni din Federația Rusă în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 965/2012.

(73)

La 28 octombrie 2016, Comisia, asistată de AESA, s-a întâlnit cu reprezentanți ai Agenției de Transport Aerian a Federației Ruse („FATA”). Scopul acestei reuniuni a fost reexaminarea performanței în materie de siguranță a transportatorilor aerieni ruși pe baza rapoartelor de inspecție la platformă SAFA pentru perioada cuprinsă între 18 octombrie 2015 și 17 octombrie 2016, precum și identificarea cazurilor care necesită o atenție specială.

(74)

În decursul reuniunii, Comisia a examinat mai în detaliu rezultatele SAFA în cazul a șase transportatori aerieni certificați în Federația Rusă. FATA a informat Comisia că a luat măsuri de aplicare a legislației în ceea ce îl privește pe unul dintre transportatorii aerieni respectivi, impunându-i transportatorului aerian în cauză o interdicție de a opera zboruri către Uniune.

(75)

Pe baza informațiilor disponibile, s-a ajuns la concluzia că nu este necesară o audiere, în fața Comisiei și a Comitetului de siguranță aeriană, a autorităților aeronautice ruse sau a transportatorilor aerieni certificați în Federația Rusă.

(76)

Prin urmare, conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, se consideră că, în acest stadiu, nu există motive de modificare a listei cuprinzând transportatorii aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii pentru a include transportatori aerieni din Federația Rusă.

(77)

Statele membre trebuie să verifice în continuare respectarea efectivă de către transportatorii aerieni din Federația Rusă a standardelor internaționale de siguranță relevante, efectuând cu prioritate inspecții la platformă, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 965/2012.

(78)

În cazul în care respectivele inspecții ar indica existența unui risc iminent la adresa siguranței din cauza nerespectării standardelor de siguranță relevante, Comisia ar putea fi nevoită să ia măsuri împotriva transportatorilor aerieni din Federația Rusă, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2111/2005.

Transportatori aerieni din Thailanda

(79)

La 13 septembrie 2016 a avut loc o reuniune tehnică între Comisie, AESA și Autoritatea Aeronautică Civilă din Thailanda („CAAT”). În decursul acestei reuniuni, CAAT a comunicat Comisiei informații actualizate cu privire la punerea în aplicare a planului de măsuri corective elaborat de CAAT pentru a soluționa SSC și constatările identificate de OACI în urma auditului realizat în ianuarie 2015. În special, CAAT a furnizat informații referitoare la ameliorările implementate începând din mai 2016 în ceea ce privește schema sa de finanțare, dezvoltarea organizației sale, inclusiv numărul de inspectori disponibili, administratorii recent numiți, introducerea unui sistem de management al informațiilor, îmbunătățirea legislației primare din domeniul aviației, actualizarea regulamentelor de operare și a manualelor interne, pregătirea inspectorilor și un nou început pentru activitățile de supraveghere a siguranței în Thailanda.

(80)

CAAT lucrează în prezent la recertificarea transportatorilor aerieni certificați în Thailanda și, în acest scop, utilizează abordarea structurată în cinci etape. Acest proiect a demarat la 12 septembrie 2016, iar pentru cei 25 de transportatori aerieni care operează la nivel internațional este programat să se încheie în septembrie 2017. Potrivit CAAT, pentru realizarea proiectului există suficienți inspectori și suficient sprijin din partea furnizorilor de asistență tehnică. În acest sens, este important să se menționeze faptul că CAAT continuă să nu accepte cereri de certificate de operator aerian din partea unor transportatori aerieni noi, iar dezvoltarea activității transportatorilor aerieni existenți este limitată. Acest lucru contribuie la gestionarea volumului de lucru al proiectului de certificare și asigură faptul că nu sunt introduse noi riscuri pentru siguranță.

(81)

Pe baza informațiilor prezentate în decursul reuniunii a reieșit în mod clar că, deși CAAT a indicat că acest lucru este o prioritate, supravegherea și monitorizarea de zi cu zi a activităților de aviație au rămas în urmă. Activitățile de inspecție au loc în principal în privința navigabilității, nu în ceea ce privește operațiunile de zbor. Potrivit CAAT, supravegherea și monitorizarea de zi cu zi a activităților de aviație se vor îmbunătăți treptat, pe măsură ce sunt recrutați și pregătiți noi inspectori și sistemul de monitorizare automată este complet implementat.

(82)

La 14 noiembrie 2016, CAAT a furnizat informații suplimentare cu privire la progresele înregistrate în implementarea măsurilor corective și detalii referitoare la activitățile de supraveghere și de monitorizare recente. Potrivit acestor informații, CAAT efectuează inspecții operaționale, se fac constatări și transportatorii aerieni în cauză au la dispoziție o procedură pentru a reacționa la aceste constatări și pentru a implementa măsuri corective care, la rândul lor, sunt aprobate de CAAT.

(83)

Guvernul thailandez și CAAT demonstrează un angajament clar de a îmbunătăți sistemul de supraveghere a siguranței din Thailanda, iar CAAT a furnizat dovezi conform cărora s-au înregistrat progrese pertinente în ultimele șase luni. În plus, informațiile disponibile privind siguranța în cazul transportatorilor aerieni certificați în Thailanda nu sprijină o decizie de impunere a unei interdicții sau a unor restricții de exploatare. Pentru a monitoriza îndeaproape această situație, consultările cu autoritățile thailandeze urmează să continue, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 473/2006.

(84)

Prin urmare, conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, se consideră că, în acest stadiu, nu există motive de modificare a listei transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii în ceea ce privește transportatorii aerieni din Thailanda.

(85)

Statele membre trebuie să verifice în continuare respectarea efectivă a standardelor de siguranță relevante, efectuând cu prioritate inspecții la platformă care să vizeze transportatorii aerieni certificați în Thailanda, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 965/2012.

(86)

În cazul în care există informații relevante privind siguranța care să indice riscuri iminente la adresa siguranței cauzate de nerespectarea standardelor internaționale de siguranță, Comisia ar putea fi nevoită să ia măsuri suplimentare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2111/2005.

(87)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 474/2006 ar trebui modificat în consecință.

(88)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de siguranță aeriană,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 474/2006 se modifică după cum urmează:

1.

Anexa A se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa I la prezentul regulament.

2.

Anexa B se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 8 decembrie 2016.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Violeta BULC

Membru al Comisiei


(1)  JO L 344, 27.12.2005, p. 15.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 474/2006 al Comisiei din 22 martie 2006 de stabilire a listei comunitare a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității menționate la capitolul II din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 84, 23.3.2006, p. 14).

(3)  Regulamentul (CEE) nr. 3922/1991 al Consiliului din 16 decembrie 1991 privind armonizarea cerințelor tehnice și a procedurilor administrative în domeniul aviației civile (JO L 373, 31.12.1991, p. 4).

(4)  Regulamentul (CE) nr. 473/2006 al Comisiei din 22 martie 2006 de stabilire a normelor de aplicare pentru lista comunitară a transportatorilor aerieni care se supun unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității menționate la capitolul II din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 84, 23.3.2006, p. 8).

(5)  Regulamentul (UE) nr. 965/2012 al Comisiei din 5 octombrie 2012 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, (JO L 296, 25.10.2012, p. 1).

(6)  Regulamentul (UE) nr. 452/2014 al Comisiei din 29 aprilie 2014 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene ale operatorilor din țări terțe în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 133, 6.5.2014, p. 12).


ANEXA I

„ANEXA A

LISTA TRANSPORTATORILOR AERIENI CARE FAC OBIECTUL UNEI INTERDICȚII DE EXPLOATARE PE TERITORIUL UNIUNII, CU EXCEPȚII  (1)

Denumirea de persoană juridică a transportatorului aerian, așa cum este indicată pe certificatul AOC al acestuia (și denumirea comercială, dacă este diferită)

Numărul certificatului de operator aerian (Air Operator Certificate – AOC) sau numărul licenței de operare

Indicativul OACI de desemnare a companiei aeriene

Statul operatorului

(1)

(2)

(3)

(4)

BLUE WING AIRLINES

SRBWA-01/2002

BWI

Surinam

IRAN ASEMAN AIRLINES

FS-102

IRC

Republica Islamică Iran

IRAQI AIRWAYS

001

IAW

Irak

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Afganistan, inclusiv

 

 

Republica Islamică Afganistan

AFGHAN JET INTERNATIONAL AIRLINES

AOC 008

AJA

Republica Islamică Afganistan

ARIANA AFGHAN AIRLINES

AOC 009

AFG

Republica Islamică Afganistan

EAST HORIZON AIRLINES

AOC 1013

EHN

Republica Islamică Afganistan

KAM AIR

AOC 001

KMF

Republica Islamică Afganistan

SAFI AIRWAYS

AOC 181

SFW

Republica Islamică Afganistan

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Angola, cu excepția TAAG Angola Airlines, care figurează în anexa B, inclusiv

 

 

Republica Angola

AEROJET

AO 008-01/11

TEJ

Republica Angola

AIR GICANGO

009

Necunoscut

Republica Angola

AIR JET

AO 006-01/11-MBC

MBC

Republica Angola

AIR NAVE

017

Necunoscut

Republica Angola

AIR26

AO 003-01/11-DCD

DCD

Republica Angola

ANGOLA AIR SERVICES

006

Necunoscut

Republica Angola

DIEXIM

007

Necunoscut

Republica Angola

FLY540

AO 004-01 FLYA

Necunoscut

Republica Angola

GIRA GLOBO

008

GGL

Republica Angola

HELIANG

010

Necunoscut

Republica Angola

HELIMALONGO

AO 005-01/11

Necunoscut

Republica Angola

MAVEWA

016

Necunoscut

Republica Angola

SONAIR

AO 002-01/10-SOR

SOR

Republica Angola

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Benin, inclusiv

 

 

Republica Benin

AIR TAXI BENIN

BEN 004 ATB-5

Necunoscut

Republica Benin

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Republica Congo, inclusiv

 

 

Republica Congo

AERO SERVICE

RAC06-002

RSR

Republica Congo

CANADIAN AIRWAYS CONGO

RAC06-012

Necunoscut

Republica Congo

EMERAUDE

RAC06-008

Necunoscut

Republica Congo

EQUAFLIGHT SERVICES

RAC 06-003

EKA

Republica Congo

EQUAJET

RAC06-007

EKJ

Republica Congo

EQUATORIAL CONGO AIRLINES S.A.

RAC 06-014

Necunoscut

Republica Congo

MISTRAL AVIATION

RAC06-011

Necunoscut

Republica Congo

TRANS AIR CONGO

RAC 06-001

TSG

Republica Congo

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Republica Democratică Congo (RDC), inclusiv

 

 

Republica Democratică Congo (RDC)

AIR FAST CONGO

409/CAB/MIN/TVC/0112/2011

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

AIR KASAI

409/CAB/MIN/TVC/0053/2012

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

AIR KATANGA

409/CAB/MIN/TVC/0056/2012

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

AIR TROPIQUES

409/CAB/MIN/TVC/00625/2011

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

BLUE AIRLINES

106/CAB/MIN/TVC/2012

BUL

Republica Democratică Congo (RDC)

BLUE SKY

409/CAB/MIN/TVC/0028/2012

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

BUSY BEE CONGO

409/CAB/MIN/TVC/0064/2010

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

COMPAGNIE AFRICAINE D'AVIATION (CAA)

409/CAB/MIN/TVC/0050/2012

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

CONGO AIRWAYS

019/CAB/MIN/TVC/2015

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

DAKOTA SPRL

409/CAB/MIN/TVC/071/2011

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

DOREN AIR CONGO

102/CAB/MIN/TVC/2012

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

GOMAIR

409/CAB/MIN/TVC/011/2010

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

KIN AVIA

409/CAB/MIN/TVC/0059/2010

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

KORONGO AIRLINES

409/CAB/MIN/TVC/001/2011

KGO

Republica Democratică Congo (RDC)

MALU AVIATION

098/CAB/MIN/TVC/2012

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

MANGO AIRLINES

409/CAB/MIN/TVC/009/2011

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

SERVE AIR

004/CAB/MIN/TVC/2015

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

SERVICES AIR

103/CAB/MIN/TVC/2012

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

SWALA AVIATION

409/CAB/MIN/TVC/0084/2010

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

TRANSAIR CARGO SERVICES

409/CAB/MIN/TVC/073/2011

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

WILL AIRLIFT

409/CAB/MIN/TVC/0247/2011

Necunoscut

Republica Democratică Congo (RDC)

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Djibouti, inclusiv

 

 

Djibouti

DAALLO AIRLINES

Necunoscut

DAO

Djibouti

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Guineea Ecuatorială, inclusiv

 

 

Guineea Ecuatorială

CEIBA INTERCONTINENTAL

2011/0001/MTTCT/DGAC/SOPS

CEL

Guineea Ecuatorială

Cronos AIRLINES

2011/0004/MTTCT/DGAC/SOPS

Necunoscut

Guineea Ecuatorială

PUNTO AZUL

2012/0006/MTTCT/DGAC/SOPS

Necunoscut

Guineea Ecuatorială

TANGO AIRWAYS

Necunoscut

Necunoscut

Guineea Ecuatorială

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Eritreea, inclusiv

 

 

Eritreea

ERITREAN AIRLINES

AOC nr. 004

ERT

Eritreea

NASAIR ERITREA

AOC nr. 005

NAS

Eritreea

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Republica Gaboneză, cu excepția Afrijet și SN2AG, care figurează în anexa B, inclusiv

 

 

Republica Gaboneză

AFRIC AVIATION

010/MTAC/ANAC-G/DSA

EKG

Republica Gaboneză

ALLEGIANCE AIR TOURIST

007/MTAC/ANAC-G/DSA

LGE

Republica Gaboneză

NATIONALE REGIONALE TRANSPORT (N.R.T)

008/MTAC/ANAC-G/DSA

NRG

Republica Gaboneză

SKY GABON

009/MTAC/ANAC-G/DSA

SKG

Republica Gaboneză

SOLENTA AVIATION GABON

006/MTAC/ANAC-G/DSA

SVG

Republica Gaboneză

TROPICAL AIR-GABON

011/MTAC/ANAC-G/DSA

Necunoscut

Republica Gaboneză

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Indonezia, cu excepția Garuda Indonesia, Airfast Indonesia, Ekspres Transportasi Antarbenua, Indonesia Air Asia, Citilink, Lion Air și Batik Air, inclusiv

 

 

Republica Indonezia

AIR BORN INDONESIA

135-055

Necunoscut

Republica Indonezia

AIR PACIFIC UTAMA

135-020

Necunoscut

Republica Indonezia

ALDA TRANS PAPUA

135-056

Necunoscut

Republica Indonezia

ALFA TRANS DIRGANTARA

135-012

Necunoscut

Republica Indonezia

AMA

135-054

Necunoscut

Republica Indonezia

ANGKASA SUPER SERVICE

135-050

LBZ

Republica Indonezia

ASI PUDJIASTUTI

135-028

SQS

Republica Indonezia

AVIASTAR MANDIRI

135-029

VIT

Republica Indonezia

DABI AIR NUSANTARA

135-030

Necunoscut

Republica Indonezia

DERAYA AIR TAXI

135-013

DRY

Republica Indonezia

DERAZONA AIR SERVICE

135-010

DRZ

Republica Indonezia

EASTINDO

135-038

ESD

Republica Indonezia

ELANG LINTAS INDONESIA

135-052

Necunoscut

Republica Indonezia

ELANG NUSANTARA AIR

135-053

Necunoscut

Republica Indonezia

ENGGANG AIR SERVICE

135-045

Necunoscut

Republica Indonezia

ERSA EASTERN AVIATION

135-047

Necunoscut

Republica Indonezia

GATARI AIR SERVICE

135-018

GHS

Republica Indonezia

HEVILIFT AVIATION

135-042

Necunoscut

Republica Indonezia

INDONESIA AIR ASIA EXTRA

121-054

Necunoscut

Republica Indonezia

INDONESIA AIR TRANSPORT

121-034

IDA

Republica Indonezia

INDO STAR AVIATION

135-057

Necunoscut

Republica Indonezia

INTAN ANGKASA AIR SERVICE

135-019

Necunoscut

Republica Indonezia

JAYAWIJAYA DIRGANTARA

121-044

JWD

Republica Indonezia

JOHNLIN AIR TRANSPORT

135-043

JLB

Republica Indonezia

KAL STAR AVIATION

121-037

KLS

Republica Indonezia

KARTIKA AIRLINES

121-003

KAE

Republica Indonezia

KOMALA INDONESIA

135-051

Necunoscut

Republica Indonezia

KURA-KURA AVIATION

135-016

KUR

Republica Indonezia

MARTA BUANA ABADI

135-049

Necunoscut

Republica Indonezia

MATTHEW AIR NUSANTARA

135-048

Necunoscut

Republica Indonezia

MIMIKA AIR

135-007

Necunoscut

Republica Indonezia

MY INDO AIRLINES

121-042

Necunoscut

Republica Indonezia

NAM AIR

121-058

Necunoscut

Republica Indonezia

NATIONAL UTILITY HELICOPTER

135-011

Necunoscut

Republica Indonezia

NUSANTARA AIR CHARTER

121-022

SJK

Republica Indonezia

PEGASUS AIR SERVICES

135-036

Necunoscut

Republica Indonezia

PELITA AIR SERVICE

121-008

PAS

Republica Indonezia

PENERBANGAN ANGKASA SEMESTA

135-026

Necunoscut

Republica Indonezia

PURA WISATA BARUNA

135-025

Necunoscut

Republica Indonezia

RIAU AIRLINES

121-016

RIU

Republica Indonezia

SAYAP GARUDA INDAH

135-004

Necunoscut

Republica Indonezia

SMAC

135-015

SMC

Republica Indonezia

SPIRIT AVIATION SENTOSA

135-058

Necunoscut

Republica Indonezia

SRIWIJAYA AIR

121-035

SJY

Republica Indonezia

SURYA AIR

135-046

Necunoscut

Republica Indonezia

TRANSNUSA AVIATION MANDIRI

121-048

TNU

Republica Indonezia

TRANSWISATA PRIMA AVIATION

135-021

TWT

Republica Indonezia

TRAVEL EXPRESS AVIATION SERVICE

121-038

XAR

Republica Indonezia

TRAVIRA UTAMA

135-009

TVV

Republica Indonezia

TRI MG-INTRA ASIA AIRLINES

121-018

TMG

Republica Indonezia

TRI MG-INTRA ASIA AIRLINES

135-037

Necunoscut

Republica Indonezia

TRIGANA AIR SERVICE

121-006

TGN

Republica Indonezia

UNINDO

135-040

Necunoscut

Republica Indonezia

WESTSTAR AVIATION INDONESIA

135-059

Necunoscut

Republica Indonezia

WING ABADI AIRLINES

121-012

WON

Republica Indonezia

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Republica Kârgâzstan, inclusiv

 

 

Republica Kârgâzstan

AIR BISHKEK (fosta EASTOK AVIA)

15

EAA

Republica Kârgâzstan

AIR MANAS

17

MBB

Republica Kârgâzstan

AVIA TRAFFIC COMPANY

23

AVJ

Republica Kârgâzstan

CENTRAL ASIAN AVIATION SERVICES (CAAS)

13

CBK

Republica Kârgâzstan

HELI SKY

47

HAC

Republica Kârgâzstan

AIR KYRGYZSTAN

03

LYN

Republica Kârgâzstan

MANAS AIRWAYS

42

BAM

Republica Kârgâzstan

S GROUP INTERNATIONAL (fosta S GROUP AVIATION)

45

IND

Republica Kârgâzstan

SKY BISHKEK

43

BIS

Republica Kârgâzstan

SKY KG AIRLINES

41

KGK

Republica Kârgâzstan

SKY WAY AIR

39

SAB

Republica Kârgâzstan

TEZ JET

46

TEZ

Republica Kârgâzstan

VALOR AIR

07

VAC

Republica Kârgâzstan

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Liberia.

 

 

Liberia

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Libia, inclusiv

 

 

Libia

AFRIQIYAH AIRWAYS

007/01

AAW

Libia

AIR LIBYA

004/01

TLR

Libia

BURAQ AIR

002/01

BRQ

Libia

GHADAMES AIR TRANSPORT

012/05

GHT

Libia

GLOBAL AVIATION AND SERVICES

008/05

GAK

Libia

LIBYAN AIRLINES

001/01

LAA

Libia

PETRO AIR

025/08

PEO

Libia

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Republica Mozambic, inclusiv

 

 

Republica Mozambic

ARCHIPELAGO CHARTERS LDA

MOZ-25

Necunoscut

Republica Mozambic

AMBASSADOR LDA

MOZ-21

Necunoscut

Republica Mozambic

CFM – TRABALHOS E TRANSPORTES AÉREOS LDA

MOZ-07

TTA

Republica Mozambic

CHC HELICÓPTEROS LDA

MOZ-22

Necunoscut

Republica Mozambic

COA – COASTAL AVIATION

MOZ-15

Necunoscut

Republica Mozambic

CPY – CROPSPRAYERS

MOZ-06

Necunoscut

Republica Mozambic

CRA – CR AVIATION LDA

MOZ-14

Necunoscut

Republica Mozambic

ETA – EMPRESA DE TRANSPORTES AÉREOS LDA

MOZ-04

Necunoscut

Republica Mozambic

EVERETT AVIATION LDA

MOZ-18

Necunoscut

Republica Mozambic

HCP – HELICÓPTEROS CAPITAL LDA

MOZ-11

Necunoscut

Republica Mozambic

INAER AVIATION MOZAMBIQUE LDA

MOZ-19

Necunoscut

Republica Mozambic

INTER AIRWAYS LDA

MOZ-24

Necunoscut

Republica Mozambic

LAM – LINHAS AÉREAS DE MOÇAMBIQUE S.A.

MOZ-01

LAM

Republica Mozambic

MAKOND, LDA

MOZ-20

Necunoscut

Republica Mozambic

MEX – MOÇAMBIQUE EXPRESSO, SARL MEX

MOZ-02

MXE

Republica Mozambic

OHI – OMNI HELICÓPTEROS INTERNATIONAL LDA

MOZ-17

Necunoscut

Republica Mozambic

SAF – SAFARI AIR LDA

MOZ-12

Necunoscut

Republica Mozambic

SOLENTA AVIATION MOZAMBIQUE SA

MOZ-23

Necunoscut

Republica Mozambic

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Nepal, inclusiv

 

 

Republica Federală Democratică Nepal

AIR DYNASTY HELI. S.

035/2001

Necunoscut

Republica Federală Democratică Nepal

AIR KASTHAMANDAP

051/2009

Necunoscut

Republica Federală Democratică Nepal

BUDDHA AIR

014/1996

BHA

Republica Federală Democratică Nepal

FISHTAIL AIR

017/2001

Necunoscut

Republica Federală Democratică Nepal

GOMA AIR

064/2010

Necunoscut

Republica Federală Democratică Nepal

HIMALAYA AIRLINES

084/2015

Necunoscut

Republica Federală Democratică Nepal

MAKALU AIR

057A/2009

Necunoscut

Republica Federală Democratică Nepal

MANANG AIR PVT LTD

082/2014

Necunoscut

Republica Federală Democratică Nepal

MOUNTAIN HELICOPTERS

055/2009

Necunoscut

Republica Federală Democratică Nepal

MUKTINATH AIRLINES

081/2013

Necunoscut

Republica Federală Democratică Nepal

NEPAL AIRLINES CORPORATION

003/2000

RNA

Republica Federală Democratică Nepal

SAURYA AIRLINES

083/2014

Necunoscut

Republica Federală Democratică Nepal

SHREE AIRLINES

030/2002

SHA

Republica Federală Democratică Nepal

SIMRIK AIR

034/2000

Necunoscut

Republica Federală Democratică Nepal

SIMRIK AIRLINES

052/2009

RMK

Republica Federală Democratică Nepal

SITA AIR

033/2000

Necunoscut

Republica Federală Democratică Nepal

TARA AIR

053/2009

Necunoscut

Republica Federală Democratică Nepal

YETI AIRLINES DOMESTIC

037/2004

NYT

Republica Federală Democratică Nepal

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din São Tomé și Principe, inclusiv

 

 

São Tomé și Principe

AFRICA'S CONNECTION

10/AOC/2008

ACH

São Tomé și Principe

STP AIRWAYS

03/AOC/2006

STP

São Tomé și Principe

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Sierra Leone, inclusiv

 

 

Sierra Leone

AIR RUM, LTD

Necunoscut

RUM

Sierra Leone

DESTINY AIR SERVICES, LTD

Necunoscut

DTY

Sierra Leone

HEAVYLIFT CARGO

Necunoscut

Necunoscut

Sierra Leone

ORANGE AIR SIERRA LEONE LTD

Necunoscut

ORJ

Sierra Leone

PARAMOUNT AIRLINES, LTD

Necunoscut

PRR

Sierra Leone

SEVEN FOUR EIGHT AIR SERVICES LTD

Necunoscut

SVT

Sierra Leone

TEEBAH AIRWAYS

Necunoscut

Necunoscut

Sierra Leone

Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Sudan, inclusiv

 

 

Republica Sudan

ALFA AIRLINES SD

54

AAJ

Republica Sudan

BADR AIRLINES

35

BDR

Republica Sudan

BLUE BIRD AVIATION

11

BLB

Republica Sudan

ELDINDER AVIATION

8

DND

Republica Sudan

GREEN FLAG AVIATION

17

Necunoscut

Republica Sudan

HELEJETIC AIR

57

HJT

Republica Sudan

KATA AIR TRANSPORT

9

KTV

Republica Sudan

KUSH AVIATION CO.

60

KUH

Republica Sudan

NOVA AIRWAYS

46

NOV

Republica Sudan

SUDAN AIRWAYS CO.

1

SUD

Republica Sudan

SUN AIR

51

SNR

Republica Sudan

TARCO AIR

56

TRQ

Republica Sudan”


(1)  Transportatorii aerieni enumerați în anexa A ar putea fi autorizați să exercite drepturi de trafic în cazul în care utilizează aeronave închiriate cu echipaj aparținând unui transportator aerian care nu face obiectul unei interdicții de exploatare, cu condiția respectării standardelor de siguranță relevante.


ANEXA II

„ANEXA B

LISTA TRANSPORTATORILOR AERIENI CARE FAC OBIECTUL UNOR RESTRICȚII DE EXPLOATARE PE TERITORIUL UNIUNII  (1)

Denumirea de persoană juridică a transportatorului aerian, așa cum este indicată pe certificatul AOC al acestuia (și denumirea comercială, dacă este diferită)

Numărul certificatului de operator aerian (AOC)

Indicativul OACI de desemnare a companiei aeriene

Statul operatorului

Tipurile de aeronave restricționate

Însemnele de înmatriculare și, dacă este (sunt) disponibil(e), numărul (numerele) de serie al(e) aeronavei care face obiectul restricției

Statul de înmatriculare

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

TAAG ANGOLA AIRLINES

001

DTA

Republica Angola

Toată flota, cu excepția: aeronavelor de tip Boeing B737-700, a aeronavelor de tip Boeing B777-200, a aeronavelor de tip Boeing B777-300 și a aeronavelor de tip Boeing B777-300ER.

Toată flota, cu excepția: aeronavelor din cadrul flotei de tip Boeing B737-700, astfel cum se menționează în AOC; aeronavelor din cadrul flotei de tip Boeing B777-200, astfel cum se menționează în AOC; aeronavelor din cadrul flotei de tip Boeing B777-300, astfel cum se menționează în AOC și aeronavelor din cadrul flotei de tip Boeing B777-300ER, astfel cum se menționează în AOC.

Republica Angola

AIR SERVICE COMORES

06-819/TA-15/DGACM

KMD

Comore

Toată flota, cu excepția: LET 410 UVP.

Toată flota, cu excepția: D6-CAM (851336).

Comore

AFRIJET BUSINESS SERVICE  (2)

002/MTAC/ANAC-G/DSA

ABS

Republica Gaboneză

Toată flota, cu excepția: a două aeronave de tip Falcon 50 și a două aeronave de tip Falcon 900.

Toată flota, cu excepția: TR-LGV; TR-LGY; TR-AFJ; TR-AFR.

Republica Gaboneză

NOUVELLE AIR AFFAIRES GABON (SN2AG)

003/MTAC/ANAC-G/DSA

NVS

Republica Gaboneză

Toată flota, cu excepția: unei aeronave de tip Challenger CL-601 și a unei aeronave de tip HS-125-800.

Toată flota, cu excepția: TR-AAG, ZS-AFG.

Republica Gaboneză; Republica Africa de Sud

IRAN AIR

FS100

IRA

Republica Islamică Iran

Toate aeronavele de tip Fokker F100 și de tip Boeing B747

Aeronavele de tip Fokker F100, astfel cum se menționează în AOC; aeronavele de tip Boeing B747, astfel cum se menționează în AOC

Republica Islamică Iran

AIR KORYO

GAC-AOC/KOR-01

KOR

Republica Populară Democrată Coreeană

Toată flota, cu excepția: a două aeronave de tip TU-204.

Toată flota, cu excepția: P-632, P-633.

Republica Populară Democrată Coreeană


(1)  Transportatorii aerieni enumerați în anexa B ar putea fi autorizați să exercite drepturi de trafic în cazul în care utilizează aeronave închiriate cu echipaj aparținând unui transportator aerian care nu face obiectul unei interdicții de exploatare, cu condiția respectării standardelor de siguranță aplicabile.

(2)  Afrijet este autorizat să utilizeze numai aeronavele specifice menționate pentru nivelul său actual de operațiuni în Uniune.”