16.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 308/3


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/1996 AL CONSILIULUI

din 15 noiembrie 2016

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 36/2012 al Consiliului din 18 ianuarie 2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 442/2011 (1), în special articolul 32 alineatul (1),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 18 ianuarie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria.

(2)

Două entități ar trebui eliminate de pe lista entităților care fac obiectul unor măsuri restrictive, care figurează la secțiunea B din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012.

(3)

Prin urmare, anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 noiembrie 2016.

Pentru Consiliu

Președintele

I. KORČOK


(1)   JO L 16, 19.1.2012, p. 1.


ANEXĂ

I.   

Următoarele entități, precum și rubricile aferente acestora se elimină din lista prevăzută în secțiunea B din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012:

55.

Tri-Ocean Trading

55a.

Tri-Ocean Energy