8.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/10


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/1948 AL COMISIEI

din 7 noiembrie 2016

de adaptare a ratei de ajustare a plăților directe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește anul calendaristic 2016, precum și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1153 al Comisiei

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (1), în special articolul 26 alineatul (4),

după consultarea Comitetului pentru fondurile agricole,

întrucât:

(1)

La 22 martie 2016, Comisia a adoptat o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a ratei de ajustare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 pentru plățile directe în ceea ce privește anul calendaristic 2016 (2). Parlamentul European și Consiliul nu stabiliseră respectiva rată de ajustare până la 30 iunie 2016. Prin urmare, în conformitate cu articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia a stabilit rata de ajustare în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1153 (3).

(2)

Estimările privind plățile directe și cheltuielile de piață incluse în scrisoarea rectificativă nr. 1 a Comisiei la proiectul de buget pentru 2017 arată necesitatea de a se adapta rata mecanismului de disciplină financiară care a fost luată în considerare în proiectul de buget pentru 2017. Respectiva scrisoare rectificativă a fost întocmită ținând seama de un cuantum al disciplinei financiare de 450,5 milioane EUR pentru rezerva pentru situații de criză în sectorul agricol menționată la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Pentru a ține seama de aceste noi informații, Comisia ar trebui să adapteze rata de ajustare stabilită în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1153.

(3)

Ca regulă generală, fermierii care depun o cerere de ajutor pentru plăți directe în ceea ce privește un an calendaristic (N) primesc sumele aferente într-o anumită perioadă de plată din exercițiul financiar (N + 1). Cu toate acestea, statele membre au posibilitatea de a efectua cu întârziere plățile către fermieri, după respectiva perioadă de plată, în anumite limite. Astfel de plăți întârziate se pot efectua într-un exercițiu financiar ulterior. Atunci când disciplina financiară este aplicată pentru un anumit an calendaristic, rata de ajustare nu ar trebui să se aplice plăților pentru care cererile de ajutor au fost depuse în alți ani calendaristici decât cel pentru care se aplică disciplina financiară. Prin urmare, pentru a se asigura un tratament egal al fermierilor, este adecvat să se prevadă că rata de ajustare se aplică numai plăților pentru care s-au depus cereri de ajutor în anul calendaristic pentru care se aplică disciplina financiară, indiferent de momentul în care sunt efectuate plățile către fermieri.

(4)

Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4) prevede că rata de ajustare aplicată plăților directe stabilită în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 se aplică numai plăților directe care depășesc 2 000 EUR și care urmează să fie acordate fermierilor în anul calendaristic corespunzător. În plus, articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 prevede că, în urma introducerii progresive a plăților directe, rata de ajustare se aplică Croației numai de la 1 ianuarie 2022. Prin urmare, rata de ajustare care urmează să fie stabilită prin prezentul regulament ar trebui să nu se aplice plăților acordate fermierilor din respectivul stat membru.

(5)

Pentru a se garanta că rata de ajustare adaptată este aplicabilă începând cu data de la care încep să se efectueze plățile către fermieri în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 decembrie 2016.

(6)

Rata de ajustare adaptată ar trebui luată în considerare pentru calcularea tuturor plăților care urmează să fie acordate unui fermier pentru o cerere de ajutor depusă pentru anul calendaristic 2016. Prin urmare, din motive de claritate, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1153 ar trebui abrogat,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   În scopul stabilirii ratei de ajustare prevăzute la articolele 25 și 26 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 și în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, cuantumurile plăților directe care urmează să fie acordate fermierilor în cadrul schemelor de sprijin menționate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și care depășesc 2 000 EUR pentru o cerere de ajutor depusă pentru anul calendaristic 2016 se reduc cu o rată de ajustare de 1,353905 %.

(2)   Reducerea prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în Croația.

Articolul 2

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1153 se abrogă.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 decembrie 2016.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 7 noiembrie 2016.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 549.

(2)  COM(2016) 159 final.

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1153 al Comisiei din 14 iulie 2016 de stabilire a ratei de ajustare a plăților directe în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului pentru anul calendaristic 2016 (JO L 190, 15.7.2016, p. 76).

(4)  Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 608).