29.9.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 263/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/1702 AL COMISIEI

din 18 august 2016

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 în ceea ce privește formularele și instrucțiunile

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (1), în special articolul 99 alineatul (5) al patrulea paragraf, articolul 99 alineatul (6) al patrulea paragraf, articolul 101 alineatul (4) al treilea paragraf și articolul 394 alineatul (4) al treilea paragraf,

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei (2) stabilește cerințele pe care trebuie să le respecte instituțiile în materie de raportare a informațiilor privind conformitatea lor cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 575/2013. Întrucât cadrul de reglementare stabilit prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013 este completat și modificat treptat în ceea ce privește elemente neesențiale prin adoptarea de standarde tehnice de reglementare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 trebuie să fie actualizat în mod corespunzător pentru a reflecta aceste norme.

(2)

Pentru a asigura o aplicare corectă și uniformă a cerințelor prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014, ar trebui oferite detalii suplimentare privind formularele și instrucțiunile, inclusiv definițiile utilizate în contextul raportării de către instituții în scopuri de supraveghere. Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 ar trebui, de asemenea, actualizat pentru a se corecta greșelile de tipar, trimiterile eronate și inconsecvențele de formatare care au fost descoperite în cursul aplicării regulamentului respectiv. Așadar, din rațiuni de claritate juridică, este adecvat să se înlocuiască unele formulare din anexele I, III și IV și să se modifice o parte din instrucțiunile prevăzute în anexele II, V, VII și IX.

(3)

Pentru ca instituțiile și autoritățile competente să dispună de timpul necesar punerii în aplicare a modificărilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să se aplice de la 1 decembrie 2016.

(4)

Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare transmis Comisiei de Autoritatea Bancară Europeană (ABE).

(5)

Având în vedere faptul că modificările care se impun a fi aduse Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 nu presupun schimbări semnificative din punctul de vedere al conținutului, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3), ABE nu a întreprins nicio consultare publică deschisă, considerând că aceasta ar fi disproporționată în raport cu domeniul de aplicare și cu impactul proiectului de standarde tehnice de punere în aplicare în cauză.

(6)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 se modifică după cum urmează:

1.

Indexul și formularele cu numărul 2, 4, 7, 9.1, 9.2, 9.3, 9.4, 18 și 21 din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 se înlocuiesc cu indexul și formularele prevăzute în anexa I la prezentul regulament.

2.

Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 se înlocuiește cu textul din anexa II la prezentul regulament.

3.

Formularele cu numărul 1.2, 2, 8, 14, 16, 17, 18, 19, 20, 30, 31, 41, 43 și 45 din anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 se înlocuiesc cu formularele prevăzute în anexa III la prezentul regulament.

4.

Anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 se înlocuiește cu textul din anexa IV la prezentul regulament.

5.

Anexa V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 se înlocuiește cu textul din anexa V la prezentul regulament.

6.

Anexa VII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 se înlocuiește cu textul din anexa VI la prezentul regulament.

7.

Anexa IX la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 se înlocuiește cu textul din anexa VII la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 decembrie 2016, prima dată de referință pentru raportare fiind 31 decembrie 2016.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 august 2016.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 176, 27.6.2013, p. 1.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei din 16 aprilie 2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 191, 28.6.2014, p. 1).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12).


ANEXA I

RAPORTAREA PRIVIND FONDURILE PROPRII ȘI CERINȚELE DE FONDURI PROPRII

FORMULARE COREP

Numărul formularului

Codul formularului

Denumirea formularului/grupului de formulare

Denumirea scurtă

 

 

ADECVAREA CAPITALULUI

CA

1

C 01.00

FONDURI PROPRII

CA1

2

C 02.00

CERINȚE DE FONDURI PROPRII

CA2

3

C 03.00

RATELE CAPITALULUI

CA3

4

C 04.00

ELEMENTE MEMORANDUM:

CA4

 

 

DISPOZIȚII TRANZITORII

CA5

5.1

C 05.01

DISPOZIȚII TRANZITORII

CA5.1

5.2

C 05.02

INSTRUMENTE CARE ÎȘI PĂSTREAZĂ DREPTURILE OBȚINUTE: INSTRUMENTE CARE NU CONSTITUIE AJUTOR DE STAT

CA5.2

 

 

SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP

GS

6.1

C 06.01

SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP: INFORMAȚII PRIVIND ENTITĂȚILE ASOCIATE – TOTAL

Total GS

6.2

C 06.02

SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP: INFORMAȚII PRIVIND ENTITĂȚILE ASOCIATE

GS

 

 

RISCUL DE CREDIT

CR

7

C 07.00

RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PRIVIND CERINȚELE DE CAPITAL

CR SA

 

 

RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE: ABORDAREA IRB PRIVIND CERINȚELE DE CAPITAL

CR IRB

8.1

C 08.01

RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE: ABORDAREA IRB PRIVIND CERINȚELE DE CAPITAL

CR IRB 1

8.2

C 08.02

RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE: ABORDAREA IRB PRIVIND CERINȚELE DE CAPITAL (Defalcare pe clase de rating sau grupe de risc ale debitorilor)

CR IRB 2

 

 

REPARTIZARE GEOGRAFICĂ

CR GB

9.1

C 09.01

Tabelul 9.1 – Repartizarea geografică a expunerilor în funcție de reședința debitorului (expuneri din SA)

CR GB 1

9.2

C 09.02

Tabelul 9.2 – Repartizarea geografică a expunerilor în funcție de reședința debitorului (expuneri din IRB)

CR GB 2

9.4

C 09.04

Tabelul 9.4 – Defalcarea expunerilor de credit relevante pentru calculul amortizorului anticiclic în fiecare țară și rata amortizorului anticiclic specific instituției

CCB

 

 

RISCUL DE CREDIT: TITLURI DE CAPITAL – ABORDĂRILE IRB PRIVIND CERINȚELE DE CAPITAL

CR EQU IRB

10.1

C 10.01

RISCUL DE CREDIT: TITLURI DE CAPITAL – ABORDĂRILE IRB PRIVIND CERINȚELE DE CAPITAL

CR EQU IRB 1

10.2

C 10.02

RISCUL DE CREDIT: TITLURI DE CAPITAL – ABORDĂRILE IRB PRIVIND CERINȚELE DE CAPITAL. DEFALCAREA EXPUNERILOR TOTALE ÎN CADRUL METODEI PD/LGD PE CLASE DE RATING ALE DEBITORILOR:

CR EQU IRB 2

11

C 11.00

RISCUL DE DECONTARE/LIVRARE

CR SETT

12

C 12.00

RISCUL DE CREDIT: SECURITIZĂRI – ABORDAREA STANDARDIZATĂ PRIVIND CERINȚELE DE FONDURI PROPRII

CR SEC SA

13

C 13.00

RISCUL DE CREDIT: SECURITIZĂRI – ABORDAREA IRB PRIVIND CERINȚELE DE FONDURI PROPRII

CR SEC IRB

14

C 14.00

INFORMAȚII DETALIATE PRIVIND SECURITIZĂRILE

CR SEC Informații detaliate

 

 

RISCUL OPERAȚIONAL

OPR

16

C 16.00

RISCUL OPERAȚIONAL

OPR

17

C 17.00

RISCUL OPERAȚIONAL: PIERDERI BRUTE PE LINII DE ACTIVITATE ȘI PE TIPURI DE EVENIMENTE ÎN CURSUL ANULUI PRECEDENT

OPR Informații detaliate

 

 

RISCUL DE PIAȚĂ

MKR

18

C 18.00

RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PENTRU RISCURILE DE POZIȚIE AFERENTE INSTRUMENTELOR DE DATORIE TRANZACȚIONATE

MKR SA TDI

19

C 19.00

RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PRIVIND RISCUL SPECIFIC ÎN SECURITIZĂRI

MKR SA SEC

20

C 20.00

RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PRIVIND RISCUL SPECIFIC ÎN PORTOFOLIUL DE TRANZACȚIONARE PE BAZĂ DE CORELAȚIE

MKR SA CTP

21

C 21.00

RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PENTRU RISCUL DE POZIȚIE AFERENT TITLURILOR DE CAPITAL

MKR SA EQU

22

C 22.00

RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDĂRI STANDARDIZATE PRIVIND RISCUL VALUTAR

MKR SA FX

23

C 23.00

RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDĂRI STANDARDIZATE PRIVIND MĂRFURILE

MKR SA COM

24

C 24.00

MODELE INTERNE DE RISC DE PIAȚĂ

MKR IM

25

C 25.00

RISCUL DE AJUSTARE A VALORII CREDITULUI

CVA


C 02.00 – CERINȚE DE FONDURI PROPRII (CA2)

Rând

Post

Etichetă

Cuantum

010

1

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC

 

020

1*

Din care: firmele de investiții prevăzute la articolul 95 alineatul (2) și la articolul 98 din CRR

 

030

1**

Din care: firmele de investiții prevăzute la articolul 96 alineatul (2) și la articolul 97 din CRR

 

040

1.1

CUANTUMURILE PONDERATE LA RISC ALE EXPUNERILOR PENTRU RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII, RISCUL DE DIMINUARE A VALORII CREANȚEI ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE

 

050

1.1.1

Abordarea standardizată (SA)

 

060

1.1.1.1

Clasele de expuneri din SA excluzând pozițiile din securitizare

 

070

1.1.1.1.01

Administrații centrale sau bănci centrale

 

080

1.1.1.1.02

Administrații regionale sau autorități locale

 

090

1.1.1.1.03

Entități din sectorul public

 

100

1.1.1.1.04

Bănci multilaterale de dezvoltare

 

110

1.1.1.1.05

Organizații internaționale

 

120

1.1.1.1.06

Instituții

 

130

1.1.1.1.07

Societăți

 

140

1.1.1.1.08

Retail

 

150

1.1.1.1.09

Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile

 

160

1.1.1.1.10

Expuneri în stare de nerambursare

 

170

1.1.1.1.11

Elemente asociate unui risc extrem de ridicat

 

180

1.1.1.1.12

Obligațiuni garantate

 

190

1.1.1.1.13

Creanțe asupra instituțiilor și societăților cu o evaluare de credit pe termen scurt

 

200

1.1.1.1.14

Organisme de plasament colectiv (OPC)

 

210

1.1.1.1.15

Titluri de capital

 

211

1.1.1.1.16

Alte elemente

 

220

1.1.1.2

Pozițiile din securitizare cuprinse în SA

 

230

1.1.1.2*

din care: resecuritizare

 

240

1.1.2

Abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB)

 

250

1.1.2.1

Abordări IRB în care nu se utilizează nici estimări proprii ale pierderii în caz de nerambursare (LGD), nici factori de conversie

 

260

1.1.2.1.01

Administrații centrale și bănci centrale

 

270

1.1.2.1.02

Instituții

 

280

1.1.2.1.03

Societăți – IMM-uri

 

290

1.1.2.1.04

Societăți – Finanțări specializate

 

300

1.1.2.1.05

Societăți – Altele

 

310

1.1.2.2

Abordări IRB în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare (LGD) și/sau factori de conversie

 

320

1.1.2.2.01

Administrații centrale și bănci centrale

 

330

1.1.2.2.02

Instituții

 

340

1.1.2.2.03

Societăți – IMM-uri

 

350

1.1.2.2.04

Societăți – Finanțări specializate

 

360

1.1.2.2.05

Societăți – Altele

 

370

1.1.2.2.06

Retail – Expunerile IMM-urilor garantate cu bunuri imobile

 

380

1.1.2.2.07

Retail – Expunerile societăților, altele decât IMM-uri, garantate cu bunuri imobile

 

390

1.1.2.2.08

Retail – Expuneri eligibile reînnoibile

 

400

1.1.2.2.09

Retail – Alte IMM-uri

 

410

1.1.2.2.10

Retail – Societăți, altele decât IMM-uri

 

420

1.1.2.3

Titlurile de capital din abordarea IRB

 

430

1.1.2.4

Pozițiile din securitizare în abordarea IRB

 

440

1.1.2.4*

Din care: resecuritizare

 

450

1.1.2.5

Active, altele decât cele care reprezintă creanțe de natura creditelor

 

460

1.1.3

Cuantumul expunerii la risc pentru contribuțiile la fondul de garantare al unei CPC

 

490

1.2

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC PENTRU DECONTARE/LIVRARE

 

500

1.2.1

Riscul de decontare/livrare din afara portofoliului de tranzacționare

 

510

1.2.2

Riscul de decontare/livrare din portofoliul de tranzac?ionare

 

520

1.3

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERILOR LA RISCUL DE POZI?IE, RISCUL VALUTAR ?I RISCUL DE MARFA

 

530

1.3.1

Cuantumul expunerii la risc pentru riscul de pozi?ie, riscul valutar ?i riscul de marfa în cadrul abordarilor standardizate (SA)

 

540

1.3.1.1

Instrumente de datorie tranzac?ionate

 

550

1.3.1.2

Titluri de capital

 

555

1.3.1.3

Abordare speciala pentru riscul de pozi?ie aferent OPC-urilor

 

556

1.3.1.3*

Element memorandum: OPC-uri investite exclusiv în instrumente de datorie tranzac?ionate

 

557

1.3.1.3**

Element memorandum: OPC-uri investite exclusiv în instrumente de capital sau în instrumente mixte

 

560

1.3.1.4

Schimb valutar

 

570

1.3.1.5

Marfuri

 

580

1.3.2

Cuantumul expunerii la risc pentru riscul de pozi?ie, riscul valutar ?i riscul de marfa în cadrul modelelor interne (IM)

 

590

1.4

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC PENTRU RISCUL OPERA?IONAL (OpR)

 

600

1.4.1

Abordarea de baza a riscului opera?ional (BIA)

 

610

1.4.2

Abordarea standardizata a riscului opera?ional (STA) / Abordari standardizate alternative (ASA)

 

620

1.4.3

Abordari avansate de evaluare a riscului opera?ional (AMA)

 

630

1.5

CUANTUMUL SUPLIMENTAR AL EXPUNERII LA RISC DATORATE CHELTUIELILOR GENERALE FIXE

 

640

1.6

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC PENTRU AJUSTAREA EVALUARII CREDITULUI

 

650

1.6.1

Metoda avansata

 

660

1.6.2

Metoda standardizata

 

670

1.6.3

Pe baza metodei expunerii ini?iale

 

680

1.7

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERILOR LA RISC LEGAT DE EXPUNERILE MARI DIN PORTOFOLIUL DE TRANZAC?IONARE

 

690

1.8

ALTE CUANTUMURI ALE EXPUNERII LA RISC

 

710

1.8.2

Din care: cerin?e pruden?iale suplimentare mai stricte pe baza articolului 458

 

720

1.8.2*

Din care: cerin?e privind expunerile mari

 

730

1.8.2**

Din care: cele datorate ponderilor de risc modificate destinate ?intirii bulelor activelor în sectorul bunurilor imobile locative ?i comerciale

 

740

1.8.2***

Din care: cele datorate expunerilor intrasectoriale din sectorul financiar

 

750

1.8.3

Din care: cerin?e pruden?iale suplimentare mai stricte pe baza articolului 459

 

760

1.8.4

Din care: cuantumul suplimentar al expunerii la risc conform articolului 3 din CRR

 


C 04.00 - ELEMENTE MEMORANDUM (CA4)

Rând

ID

Element

Coloană

Creanțe și datorii privind impozitul amânat

010

010

1

Creanțe totale privind impozitul amânat

 

020

1.1

Creanțe privind impozitul amânat care nu se bazează pe profitabilitatea viitoare

 

030

1.2

Creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și nu decurg din diferențele temporare

 

040

1.3

Creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențele temporare

 

050

2

Datorii totale privind impozitul amânat

 

060

2.1

Datoriile privind impozitul amânat care nu sunt deductibile din creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare

 

070

2.2

Datoriile privind impozitul amânat care sunt deductibile din creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare

 

080

2.2.1

Datoriile deductibile privind impozitul amânat asociate creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și nu decurg din diferențele temporare

 

090

2.2.2

Datoriile deductibile privind impozitul amânat asociate creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențele temporare

 

Ajustări pentru riscul de credit și pierderi așteptate

100

3

Excedentul (+) sau deficitul (-), în cadrul abordării IRB, al ajustărilor pentru riscul de credit, al ajustărilor de valoare suplimentare și al altor reduceri ale fondurilor proprii în funcție de pierderile așteptate pentru expunerile care nu se află în stare de nerambursare

 

110

3.1

Total ajustări pentru riscul de credit, ajustări de valoare suplimentare și alte reduceri ale fondurilor proprii care sunt eligibile pentru a fi incluse în calculul cuantumului pierderii așteptate

 

120

3.1.1

Ajustări generale pentru riscul de credit

 

130

3.1.2

Ajustări specifice pentru riscul de credit

 

131

3.1.3

Ajustări de valoare suplimentare și alte reduceri ale fondurilor proprii

 

140

3.2

Pierderile eligibile așteptate totale

 

145

4

Excedentul (+) sau deficitul (-), conform abordării IRB, al ajustărilor specifice pentru riscul de credit în funcție de pierderile așteptate pentru expunerile care se află în stare de nerambursare

 

150

4.1

Ajustările specifice pentru riscul de credit și pozițiile tratate în mod similar

 

155

4.2

Pierderile eligibile așteptate totale

 

160

5

Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru calculul plafonului aferent excedentului provizioanelor eligibile drept fonduri proprii de nivel 2

 

170

6

Total provizioane brute eligibile pentru a fi incluse în fondurile proprii de nivel 2

 

180

7

Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru calculul plafonului în funcție de provizioanele eligibile drept fonduri proprii de nivel 2

 

Praguri pentru deducerile din fondurile proprii de nivel 1 de bază

190

8

Pragul nedeductibil al deținerilor în entitățile din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

200

9

Pragul de 10 % al fondurilor proprii de nivel 1 de bază

 

210

10

Pragul de 17,65 % al fondurilor proprii de nivel 1 de bază

 

225

11.1

Capitalul eligibil în scopul deținerilor calificate din afara sectorului financiar

 

226

11.2

Capitalul eligibil în scopul expunerilor mari

 

Investiții în instrumente de capital ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

230

12

Dețineri de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, excluzând pozițiile scurte

 

240

12.1

Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

250

12.1.1

Dețineri directe brute de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

260

12.1.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile directe brute incluse mai sus

 

270

12.2

Dețineri indirecte de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

280

12.2.1

Dețineri indirecte brute de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

290

12.2.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile indirecte brute incluse mai sus

 

291

12.3

Dețineri sintetice de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

292

12.3.1

Dețineri sintetice brute de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

293

12.3.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile sintetice brute incluse mai sus

 

300

13

Dețineri de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, excluzând pozițiile scurte

 

310

13.1

Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

320

13.1.1

Dețineri directe brute de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

330

13.1.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile directe brute incluse mai sus

 

340

13.2

Dețineri indirecte de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

350

13.2.1

Dețineri indirecte brute de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

360

13.2.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile indirecte brute incluse mai sus

 

361

13.3

Dețineri sintetice de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

362

13.3.1

Dețineri sintetice brute de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

363

13.3.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile sintetice brute incluse mai sus

 

370

14

Dețineri de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, excluzând pozițiile scurte

 

380

14.1

Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

390

14.1.1

Dețineri directe brute de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

400

14.1.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile directe brute incluse mai sus

 

410

14.2

Dețineri indirecte de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

420

14.2.1

Dețineri indirecte brute de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

430

14.2.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile indirecte brute incluse mai sus

 

431

14.3

Dețineri sintetice de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

432

14.3.1

Dețineri sintetice brute de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

 

433

14.3.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile sintetice brute incluse mai sus

 

Investiții în instrumente de capital ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

440

15

Dețineri de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, excluzând pozițiile scurte

 

450

15.1

Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

460

15.1.1

Dețineri directe brute de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

470

15.1.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile directe brute incluse mai sus

 

480

15.2

Dețineri indirecte de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

490

15.2.1

Dețineri indirecte brute de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

500

15.2.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile indirecte brute incluse mai sus

 

501

15.3

Dețineri sintetice de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

502

15.3.1

Dețineri sintetice brute de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

503

15.3.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile sintetice brute incluse mai sus

 

510

16

Dețineri de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, excluzând pozițiile scurte

 

520

16.1

Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

530

16.1.1

Dețineri directe brute de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

540

16.1.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile directe brute incluse mai sus

 

550

16.2

Dețineri indirecte de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

560

16.2.1

Dețineri indirecte brute de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

570

16.2.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile indirecte brute incluse mai sus

 

571

16.3

Dețineri sintetice de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

572

16.3.1

Dețineri sintetice brute de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

573

16.3.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile sintetice brute incluse mai sus

 

580

17

Dețineri de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, excluzând pozițiile scurte

 

590

17.1

Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

600

17.1.1

Dețineri directe brute de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

610

17.1.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile directe brute incluse mai sus

 

620

17.2

Dețineri indirecte de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

630

17.2.1

Dețineri indirecte brute de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

640

17.2.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile indirecte brute incluse mai sus

 

641

17.3

Dețineri sintetice de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

642

17.3.1

Dețineri sintetice brute de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

 

643

17.3.2

(–) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile sintetice brute incluse mai sus

 

Cuantumurile totale ale expunerilor la risc pentru deținerile care nu sunt deduse din categoria de capital corespunzătoare:

650

18

Expunerile ponderate la risc ale deținerilor de fonduri proprii de nivel 1 de bază în entități din sectorul financiar, care nu sunt deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază ale instituției

 

660

19

Expunerile ponderate la risc ale deținerilor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în entități din sectorul financiar, care nu sunt deduse din fondurile proprii de nivel 1 suplimentar ale instituției

 

670

20

Expunerile ponderate la risc ale deținerilor de fonduri proprii de nivel 2 în entități din sectorul financiar, care nu sunt deduse din fondurile proprii de nivel 2 ale instituției

 

Derogare temporară de la deducerea din fondurile proprii

680

21

Dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, care fac obiectul unei derogări temporare

 

690

22

Dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, care fac obiectul unei derogări temporare

 

700

23

Dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, care fac obiectul unei derogări temporare

 

710

24

Dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, care fac obiectul unei derogări temporare

 

720

25

Dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, care fac obiectul unei derogări temporare

 

730

26

Dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, care fac obiectul unei derogări temporare

 

Amortizoare de capital

740

27

Cerința privind amortizorul combinat

 

750

 

Amortizorul de conservare a capitalului

 

760

 

Amortizorul de conservare aferent riscului macroprudențial sau sistemic identificat la nivelul unui stat membru

 

770

 

Amortizorul anticiclic de capital specific instituției

 

780

 

Amortizorul de risc sistemic

 

790

 

Amortizorul instituțiilor de importanță sistemică

 

800

 

Amortizorul instituțiilor globale de importanță sistemică

 

810

 

Amortizorul altor instituții de importanță sistemică

 

Cerințe prevăzute de pilonul II

820

28

Cerințele de fonduri proprii aferente ajustărilor prevăzute de pilonul II

 

Informații suplimentare pentru firmele de investiții

830

29

Capital inițial

 

840

30

Fonduri proprii bazate pe cheltuieli generale fixe

 

Informații suplimentare pentru calculul pragurilor de raportare

850

31

Expuneri inițiale, altele decât cele interne

 

860

32

Total expuneri inițiale

 

Prag Basel I

870

 

Ajustări ale fondurilor proprii totale

 

880

 

Fonduri proprii ajustate complet pentru pragul Basel I

 

890

 

Cerințe de fonduri proprii pentru pragul Basel I

 

900

 

Cerințe de fonduri proprii pentru pragul Basel I – alternativa SA

 

910

 

Deficit de capital total în ceea ce privește cerințele minime de fonduri proprii pentru pragul Basel I

 


C 07.00 – RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PRIVIND CERINȚELE DE CAPITAL (CR SA)

Clasele de expuneri din SA

 

 

EXPUNEREA INIȚIALĂ ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

(–) AJUSTĂRILE DE VALOARE ȘI PROVIZIOANELE ASOCIATE EXPUNERII INIȚIALE

EXPUNEREA FĂRĂ AJUSTĂRILE DE VALOARE ȘI FĂRĂ PROVIZIOANE

TEHNICILE DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CU EFECT DE SUBSTITUȚIE ASUPRA EXPUNERII

EXPUNERE NETĂ DUPĂ EFECTELE DE SUBSTITUȚIE ALE DIMINUĂRII RISCULUI DE CREDIT ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

TEHNICILE DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CARE AFECTEAZĂ CUANTUMUL EXPUNERII: PROTECȚIA FINANȚATĂ A CREDITULUI. METODA EXTINSĂ A GARANȚIILOR FINANCIARE

VALOAREA AJUSTATĂ INTEGRAL A EXPUNERII (E*)

DEFALCAREA, PE FACTORI DE CONVERSIE, A VALORII AJUSTATE INTEGRAL A EXPUNERII AFERENTE ELEMENTELOR EXTRABILANȚIERE

VALOAREA EXPUNERII

 

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORULUI DE SPRIJINIRE A IMM-URILOR

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII DUPĂ APLICAREA FACTORULUI DE SPRIJINIRE A IMM-URILOR

 

PROTECȚIA NEFINANȚATĂ A CREDITULUI: VALORI AJUSTATE (Ga)

PROTECȚIA FINANȚATĂ A CREDITULUI

SUBSTITUȚIA EXPUNERII CA URMARE A APLICĂRII TEHNICILOR DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT

AJUSTAREA DE VOLATILITATE APLICATĂ EXPUNERII

(–) GARANȚII FINANCIARE: VALOAREA AJUSTATĂ (Cvam)

0 %

20 %

50 %

100 %

DIN CARE: DECURGÂND DIN RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII

DIN CARE: CU O EVALUARE A CREDITULUI EFECTUATĂ DE O INSTITUȚIE EXTERNĂ DE EVALUARE A CREDITULUI DESEMNATĂ

DIN CARE: CU O EVALUARE A CREDITULUI DERIVATĂ DIN ADMINISTRAȚIA CENTRALĂ

(–) GARANȚII

(–) INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CREDIT

(–) GARANȚII FINANCIARE: METODA SIMPLĂ

(–) ALTE TIPURI DE PROTECȚIE FINANȚATĂ A CREDITULUI

(–) TOTAL IEȘIRI

TOTAL INTRĂRI (+)

 

(–) DIN CARE: AJUSTĂRILE DE VOLATILITATE ȘI DE SCADENȚĂ

010

030

040

050

060

070

080

090

100

110

120

130

140

150

160

170

180

190

200

210

215

220

230

240

010

EXPUNERI TOTALE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Celulă legată de CA

 

 

015

din care: expuneri în stare de nerambursare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

020

din care: IMM-uri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

030

din care: expuneri aflate sub incidența factorului de sprijinire a IMM-urilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

040

din care: garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile – bunuri imobile locative

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

050

din care: expuneri aflate sub incidența utilizării parțiale permanente a abordării standardizate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

060

din care: expunerile din cadrul abordării standardizate cu permisiunea prealabilă a autorității de supraveghere de a efectua o implementare progresivă a abordării IRB

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DEFALCAREA EXPUNERILOR TOTALE PE TIPURI DE EXPUNERE:

070

Expuneri bilanțiere supuse riscului de credit

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

080

Expuneri extrabilanțiere supuse riscului de credit

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Expuneri/tranzacții supuse riscului de credit al contrapărții

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Tranzacții de finanțare prin titluri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

100

din care: compensate la nivel central printr-o CPCC

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Instrumente financiare derivate și tranzacții cu termen lung de decontare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

120

din care: compensate la nivel central printr-o CPCC

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

130

Din compensări contractuale între produse diferite

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DEFALCAREA EXPUNERILOR TOTALE PE PONDERI DE RISC:

140

0 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

150

2 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

160

4 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

170

10 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

180

20 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

190

35 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

200

50 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

210

70 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

220

75 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

230

100 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

240

150 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

250

250 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

260

370 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

270

1250 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

280

Alte ponderi de risc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ELEMENTE MEMORANDUM

290

Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile comerciale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

300

Expuneri în stare de nerambursare supuse unei ponderi de risc de 100 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

310

Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

320

Expuneri în stare de nerambursare supuse unei ponderi de risc de 150 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


C 09.01 – REPARTIZAREA GEOGRAFICĂ A EXPUNERILOR ÎN FUNCȚIE DE REȘEDINȚA DEBITORULUI: EXPUNERI DIN SA (CR GB 1)

Țara:

 

EXPUNEREA INIȚIALĂ ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Expuneri în stare de nerambursare

Noi cazuri de nerambursare observate în cursul perioadei

Ajustări generale pentru riscul de credit

Ajustări specifice pentru riscul de credit

Din care: eliminări din bilanț (write-off)

Ajustări pentru riscul de credit/eliminări din bilanț (write-off) pentru noi cazuri de nerambursare observate

VALOAREA EXPUNERII

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORULUI DE SPRIJINIRE A IMM-URILOR

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII DUPĂ APLICAREA FACTORULUI DE SPRIJINIRE A IMM-URILOR

010

020

040

050

055

060

070

075

080

090

010

Administrații centrale sau bănci centrale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

020

Administrații regionale sau autorități locale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

030

Entități din sectorul public

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

040

Bănci multilaterale de dezvoltare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

050

Organizații internaționale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Instituții

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Societăți

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

075

din care: IMM-uri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

080

Retail

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

085

din care: IMM-uri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

095

din care: IMM-uri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Expuneri în stare de nerambursare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Elemente asociate unui risc extrem de ridicat

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

120

Obligațiuni garantate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

130

Creanțe asupra instituțiilor și societăților cu o evaluare de credit pe termen scurt

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

140

Organisme de plasament colectiv (OPC)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

150

Expuneri provenind din titluri de capital

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

160

Alte expuneri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

170

Expuneri totale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


C 09.02 – REPARTIZAREA GEOGRAFICĂ A EXPUNERILOR ÎN FUNCȚIE DE REȘEDINȚA DEBITORULUI: EXPUNERI DIN IRB (CR GB 2)

Țara:

 

EXPUNEREA INIȚIALĂ ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Din care: în stare de nerambursare

Noi cazuri de nerambursare observate în cursul perioadei

Ajustări generale pentru riscul de credit

Ajustări specifice pentru riscul de credit

Din care: eliminări din bilanț (write-off)

Ajustări pentru riscul de credit/eliminări din bilanț (write-off) pentru noi cazuri de nerambursare observate

PROBABILITATEA DE NERAMBURSARE ATRIBUITĂ CLASEI DE RATING SAU GRUPEI DE RISC A DEBITORILOR (%)

VALOAREA MEDIE PONDERATĂ ÎN FUNCȚIE DE EXPUNERI A PIERDERII ÎN CAZ DE NERAMBURSARE (%)

Din care: în stare de nerambursare

VALOAREA EXPUNERII

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORULUI DE SPRIJINIRE A IMM-URILOR

Din care: în stare de nerambursare

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII DUPĂ APLICAREA FACTORULUI DE SPRIJINIRE A IMM-URILOR

CUANTUMUL PIERDERILOR AȘTEPTATE

010

030

040

050

055

060

070

080

090

100

105

110

120

125

130

010

Administrații centrale sau bănci centrale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

020

Instituții

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

030

Societăți

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

040

Din care: Finanțări specializate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

050

Din care: IMM-uri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Retail

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Garantate cu bunuri imobile

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

080

IMM-uri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Societăți, altele decât IMM-uri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Expuneri eligibile reînnoibile

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Alte expuneri de tip retail

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

120

IMM-uri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

130

Societăți, altele decât IMM-uri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

140

Titluri de capital

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

150

Expuneri totale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


C 09.04 – DEFALCAREA EXPUNERILOR DE CREDIT RELEVANTE PENTRU CALCULUL AMORTIZORULUI ANTICICLIC ÎN FIECARE ȚARĂ ȘI RATA AMORTIZORULUI ANTICICLIC SPECIFIC INSTITUȚIEI (CCB)

Țara:

 

Cuantum

Procent

Informații de calitate

010

020

030

Expuneri de credit relevante – riscul de credit

 

 

 

010

Valoarea expunerii în conformitate cu abordarea standardizată

 

 

 

020

Valoarea expunerii în conformitate cu abordarea IRB

 

 

 

Expuneri de credit relevante – riscul de piață

 

 

 

030

Suma pozițiilor lungi și scurte ale expunerilor incluse în portofoliul de tranzacționare pentru abordări standardizate

 

 

 

040

Valoarea expunerilor incluse în portofoliul de tranzacționare pentru modelele interne

 

 

 

Expuneri de credit relevante – securitizare

 

 

 

050

Valoarea expunerilor aferente pozițiilor din securitizare în portofoliul bancar în cadrul abordării standardizate

 

 

 

060

Valoarea expunerilor aferente pozițiilor din securitizare în portofoliul bancar în cadrul abordării IRB

 

 

 

Cerințe de fonduri proprii și ponderile aferente

 

 

 

070

Total cerințe de fonduri proprii pentru CCB

 

 

 

080

Cerințele de fonduri proprii pentru expunerile de credit relevante – riscul de credit

 

 

 

090

Cerințele de fonduri proprii pentru expunerile de credit relevante – riscul de piață

 

 

 

100

Cerințele de fonduri proprii pentru expunerile de credit relevante – poziții din securitizare în portofoliul bancar

 

 

 

110

Ponderile aplicate cerințelor de fonduri proprii

 

 

 

Ratele amortizorului anticiclic de capital

 

 

 

120

Rata amortizorului anticiclic de capital stabilită de autoritatea desemnată

 

 

 

130

Rata amortizorului anticiclic de capital aplicabilă în țara instituției

 

 

 

140

Rata amortizorului anticiclic de capital specific instituției

 

 

 

Utilizarea pragului de 2 %

 

 

 

150

Utilizarea pragului de 2 % pentru expunerea generală de credit

 

 

 

160

Utilizarea pragului de 2 % pentru expunerea din portofoliul bancar

 

 

 


C 18.00 – RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PENTRU RISCURILE DE POZIȚIE AFERENTE INSTRUMENTELOR DE DATORIE TRANZACȚIONATE (MKR SA TDI)

Moneda:

 

POZIȚII

CERINȚE DE FONDURI PROPRII

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC

TOATE POZIȚIILE

POZIȚII NETE

POZIȚII CARE FAC OBIECTUL UNEI CERINȚE DE CAPITAL

LUNGI

SCURTE

LUNGI

SCURTE

010

020

030

040

050

060

070

010

INSTRUMENTE DE DATORIE TRANZACȚIONATE DIN PORTOFOLIUL DE TRANZACȚIONARE

 

 

 

 

 

 

Celulă legată de CA2

011

Risc general

 

 

 

 

 

 

 

012

Instrumente financiare derivate

 

 

 

 

 

 

 

013

Alte active și datorii

 

 

 

 

 

 

 

020

Abordarea pe baza scadenței

 

 

 

 

 

 

 

030

Zona 1

 

 

 

 

 

 

 

040

0 ≤ 1 lună

 

 

 

 

 

 

 

050

> 1 ≤ 3 luni

 

 

 

 

 

 

 

060

> 3 ≤ 6 luni

 

 

 

 

 

 

 

070

> 6 ≤ 12 luni

 

 

 

 

 

 

 

080

Zona 2

 

 

 

 

 

 

 

090

> 1 ≤ 2 (1,9 pentru cupon de mai puțin de 3 %) ani

 

 

 

 

 

 

 

100

> 2 ≤ 3 (> 1,9 ≤ 2,8 pentru cupon de mai puțin de 3 %) ani

 

 

 

 

 

 

 

110

> 3 ≤ 4 (> 2,8 ≤ 3,6 pentru cupon de mai puțin de 3 %) ani

 

 

 

 

 

 

 

120

Zona 3

 

 

 

 

 

 

 

130

> 4 ≤ 5 (> 3,6 ≤ 4,3 pentru cupon de mai puțin de 3 %) ani

 

 

 

 

 

 

 

140

> 5 ≤ 7 (> 4,3 ≤ 5,7 pentru cupon de mai puțin de 3 %) ani

 

 

 

 

 

 

 

150

> 7 ≤ 10 (> 5,7 ≤ 7,3 pentru cupon de mai puțin de 3 %) ani

 

 

 

 

 

 

 

160

> 10 ≤ 15 (> 7,3 ≤ 9,3 pentru cupon de mai puțin de 3 %) ani

 

 

 

 

 

 

 

170

> 15 ≤ 20 (> 9,3 ≤ 10,6 pentru cupon de mai puțin de 3 %) ani

 

 

 

 

 

 

 

180

> 20 (> 10,6 ≤ 12,0 pentru cupon de mai puțin de 3 %) ani

 

 

 

 

 

 

 

190

(> 12,0 ≤ 20,0 pentru cupon de mai puțin de 3 %) ani

 

 

 

 

 

 

 

200

(> 20 pentru cupon de mai puțin de 3 %) ani

 

 

 

 

 

 

 

210

Abordarea pe baza duratei

 

 

 

 

 

 

 

220

Zona 1

 

 

 

 

 

 

 

230

Zona 2

 

 

 

 

 

 

 

240

Zona 3

 

 

 

 

 

 

 

250

Risc specific

 

 

 

 

 

 

 

251

Cerința de fonduri proprii pentru instrumentele de datorie care nu sunt poziții din securitizare

 

 

 

 

 

 

 

260

Titluri de datorie conform primei categorii din tabelul 1

 

 

 

 

 

 

 

270

Titluri de datorie conform celei de a doua categorii din tabelul 1

 

 

 

 

 

 

 

280

Cu durata reziduală ≤ 6 luni

 

 

 

 

 

 

 

290

Cu durata reziduală > 6 luni și ≤ 24 de luni

 

 

 

 

 

 

 

300

Cu durata reziduală > 24 de luni

 

 

 

 

 

 

 

310

Titluri de datorie conform celei de a treia categorii din tabelul 1

 

 

 

 

 

 

 

320

Titluri de datorie conform celei de a patra categorii din tabelul 1

 

 

 

 

 

 

 

321

Instrumente financiare derivate de credit de tipul „nth-to-default” care beneficiază de rating

 

 

 

 

 

 

 

325

Cerința de fonduri proprii pentru instrumentele care sunt poziții din securitizare

 

 

 

 

 

 

 

330

Cerința de fonduri proprii pentru portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație

 

 

 

 

 

 

 

350

Cerințe suplimentare pentru opțiuni (alte riscuri decât riscul delta)

 

 

 

 

 

 

 

360

Metoda simplificată

 

 

 

 

 

 

 

370

Abordarea delta plus – cerințe suplimentare pentru riscul gamma

 

 

 

 

 

 

 

380

Abordarea delta plus – cerințe suplimentare pentru riscul vega

 

 

 

 

 

 

 

390

Abordarea scenariului matrice

 

 

 

 

 

 

 


C 21.00 – RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PENTRU RISCUL DE POZIȚIE AFERENT TITLURILOR DE CAPITAL (MKR SA EQU)

Piața națională:

 

POZIȚII

CERINȚE DE FONDURI PROPRII

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC

TOATE POZIȚIILE

POZIȚII NETE

POZIȚII CARE FAC OBIECTUL UNEI CERINȚE DE CAPITAL

LUNGI

SCURTE

LUNGI

SCURTE

010

020

030

040

050

060

070

010

TITLURI DE CAPITAL DIN PORTOFOLIUL DE TRANZACȚIONARE

 

 

 

 

 

 

Celulă legată de CA

020

Risc general

 

 

 

 

 

 

 

021

Instrumente financiare derivate

 

 

 

 

 

 

 

022

Alte active și datorii

 

 

 

 

 

 

 

030

Contracte futures pe indici bursieri cu o largă diversificare, tranzacționate la bursă, supuse unei abordări speciale

 

 

 

 

 

 

 

040

Titluri de capital, altele decât contractele futures pe indici bursieri cu o largă diversificare, tranzacționate la bursă

 

 

 

 

 

 

 

050

Risc specific

 

 

 

 

 

 

 

090

Cerințe suplimentare pentru opțiuni (alte riscuri decât riscul delta)

 

 

 

 

 

 

 

100

Metoda simplificată

 

 

 

 

 

 

 

110

Abordarea delta plus – cerințe suplimentare pentru riscul gamma

 

 

 

 

 

 

 

120

Abordarea delta plus – cerințe suplimentare pentru riscul vega

 

 

 

 

 

 

 

130

Abordarea scenariului matrice

 

 

 

 

 

 

 


ANEXA II

„ANEXA II

RAPORTAREA PRIVIND FONDURILE PROPRII ȘI CERINȚELE DE FONDURI PROPRII

Cuprins

PARTEA I: INSTRUCȚIUNI GENERALE 44

1.

STRUCTURĂ ȘI CONVENȚII 44

1.1.

STRUCTURĂ 44

1.2.

CONVENȚIA PRIVIND NUMEROTAREA 44

1.3.

CONVENȚIA PRIVIND SEMNUL 44
PARTEA A II-A: INSTRUCȚIUNI AFERENTE FORMULARELOR 44

1.

PREZENTAREA GENERALĂ A ADECVĂRII CAPITALULUI (CA) 44

1.1.

OBSERVAȚII GENERALE 44

1.2.

C 01.00 – FONDURI PROPRII (CA1) 46

1.2.1.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 46

1.3.

C 02.00 – CERINȚE DE FONDURI PROPRII (CA2) 61

1.3.1.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 61

1.4.

C 03.00 - RATE ALE FONDURILOR PROPRII ȘI NIVELURI DE CAPITAL (CA3) 68

1.4.1.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 68

1.5.

C 04.00 - ELEMENTE MEMORANDUM (CA4) 69

1.5.1.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 69

1.6.

DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI INSTRUMENTE CARE ÎȘI PĂSTREAZĂ DREPTURILE: INSTRUMENTE CARE NU CONSTITUIE AJUTOARE DE STAT (CA 5) 85

1.6.1.

OBSERVAȚII GENERALE 85

1.6.2.

C 05.01 - DISPOZIȚII TRANZITORII (CA5.1) 85

1.6.2.1.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 86

1.6.3.

C 05.02 - INSTRUMENTE CARE ÎȘI PĂSTREAZĂ DREPTURILE OBȚINUTE: INSTRUMENTE CARE NU CONSTITUIE AJUTOARE DE STAT (CA5.2) 94

1.6.3.1.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 94

2.

SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP: INFORMAȚII PRIVIND ENTITĂȚILE ASOCIATE (GS) 96

2.1.

OBSERVAȚII GENERALE 96

2.2.

INFORMAȚII DETALIATE PRIVIND SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP 97

2.3.

INFORMAȚII PRIVIND CONTRIBUȚIA ENTITĂȚILOR INDIVIDUALE LA SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP 97

2.4.

C 06.01 – SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP: INFORMAȚII PRIVIND ENTITĂȚILE ASOCIATE – TOTAL (GS TOTAL) 98

2.5.

C 06.02 – SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP: INFORMAȚII PRIVIND ENTITĂȚILE ASOCIATE (GS) 98

3.

FORMULARE PRIVIND RISCUL DE CREDIT 105

3.1.

OBSERVAȚII GENERALE 105

3.1.1.

RAPORTAREA TEHNICILOR DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CU EFECT DE SUBSTITUȚIE 105

3.1.2.

RAPORTAREA RISCULUI DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII 106

3.2.

C 07.00 - RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PRIVIND CERINȚELE DE CAPITAL (CR SA) 106

3.2.1.

OBSERVAȚII GENERALE 106

3.2.2.

DOMENIUL DE APLICARE AL FORMULARULUI CR SA 106

3.2.3.

ALOCAREA EXPUNERILOR ÎN CLASE DE EXPUNERI ÎN CADRUL ABORDĂRII STANDARDIZATE 107

3.2.4.

CLARIFICĂRI PRIVIND DOMENIUL DE APLICARE AL ANUMITOR CLASE DE EXPUNERI MENȚIONATE LA ARTICOLUL 112 DIN CRR 110

3.2.4.1.

CLASA DE EXPUNERI „INSTITUȚII” 110

3.2.4.2.

CLASA DE EXPUNERI „OBLIGAȚIUNI GARANTATE” 111

3.2.4.3.

CLASA DE EXPUNERI „ORGANISME DE PLASAMENT COLECTIV” 111

3.2.5.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 111

3.3.

RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE: ABORDAREA IRB PRIVIND CERINȚELE DE FONDURI PROPRII (CR IRB) 119

3.3.1.

DOMENIUL DE APLICARE AL FORMULARULUI CR IRB 119

3.3.2.

ÎMPĂRȚIREA FORMULARULUI CR IRB 120

3.3.3.

C 08.01 - RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE: ABORDAREA IRB PRIVIND CERINȚELE DE CAPITAL (CR IRB 1) 121

3.3.3.1.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 121

3.3.4.

C 08.02 - RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE: ABORDAREA IRB PRIVIND CERINȚELE DE CAPITAL (DEFALCARE PE CLASE DE RATING SAU GRUPE DE RISC ALE DEBITORILOR (FORMULARUL CR IRB 2) 129

3.4.

RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE: INFORMAȚII CU REPARTIZARE GEOGRAFICĂ 130

3.4.1.

C 09.01 - DEFALCAREA GEOGRAFICĂ A EXPUNERILOR ÎN FUNCȚIE DE REȘEDINȚA DEBITORULUI: EXPUNERI DIN SA (CR GB 1) 130

3.4.1.1.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 130

3.4.2.

C 09.02 - DEFALCAREA GEOGRAFICĂ A EXPUNERILOR ÎN FUNCȚIE DE REȘEDINȚA DEBITORULUI: EXPUNERI DIN IRB (CR GB 2) 132

3.4.2.1.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 132

3.4.3.

C 09.04 – DEFALCAREA EXPUNERILOR DIN CREDITE RELEVANTE PENTRU CALCULUL AMORTIZORULUI ANTICICLIC ÎN FIECARE ȚARĂ ȘI RATA AMORTIZORULUI ANTICICLIC SPECIFIC INSTITUȚIEI(CCB) 135

3.4.3.1.

OBSERVAȚII GENERALE 135

3.4.3.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 135

3.5.

C 10.01 ȘI C 10.02 – EXPUNERI PROVENIND DIN TITLURI DE CAPITAL ÎN CADRUL UNEI ABORDĂRI BAZATE PE MODELE INTERNE DE RATING (CR EQU IRB 1 ȘI CR EQU IRB 2) 140

3.5.1.

OBSERVAȚII GENERALE 140

3.5.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII (APLICABILE ATÂT CR EQU IRB 1, CÂT ȘI CR EQU IRB 2) 141

3.6.

C 11.00 - RISCUL DE DECONTARE/LIVRARE (CR SETT) 144

3.6.1.

OBSERVAȚII GENERALE 144

3.6.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 144

3.7.

C 12.00 - RISCUL DE CREDIT: SECURITIZARE - ABORDAREA STANDARDIZATĂ PRIVIND CERINȚELE DE FONDURI PROPRII (CR SEC SA) 146

3.7.1.

OBSERVAȚII GENERALE 146

3.7.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 146

3.8.

C 13.00 - RISCUL DE CREDIT - SECURITIZĂRI: ABORDAREA BAZATĂ PE MODELE INTERNE DE RATING PRIVIND CERINȚELE DE FONDURI PROPRII (CR SEC IRB) 153

3.8.1.

OBSERVAȚII GENERALE 153

3.8.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 153

3.9.

C 14.00 - INFORMAȚII DETALIATE PRIVIND SECURITIZĂRILE (INFORMAȚII DETALIATE PRIVIND SEC) 161

3.9.1.

OBSERVAȚII GENERALE 161

3.9.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 162

4.

FORMULARE PRIVIND RISCUL OPERAȚIONAL 170

4.1.

C 16.00 – RISCUL OPERAȚIONAL (OPR) 170

4.1.1.

OBSERVAȚII GENERALE 170

4.1.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 171

4.2.

C 17.00 - RISCUL OPERAȚIONAL: PIERDERI ȘI RECUPERĂRI PE LINII DE ACTIVITATE ȘI PE TIPURI DE EVENIMENTE ÎN CURSUL ANULUI PRECEDENT (DETALII PRIVIND RISCUL OPERAȚIONAL - OPR) 173

4.2.1.

OBSERVAȚII GENERALE 173

4.2.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 175

5.

FORMULARE PRIVIND RISCUL DE PIAȚĂ 177

5.1.

C 18.00 - RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PENTRU RISCUL DE POZIȚIE AFERENT INSTRUMENTELOR DE DATORIE TRANZACȚIONATE (MKR SA TDI) 177

5.1.1.

OBSERVAȚII GENERALE 177

5.1.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 178

5.2.

C 19.00 - RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PENTRU RISCUL SPECIFIC AFERENT SECURITIZĂRILOR (MKR SA SEC) 184… 179

5.2.1.

OBSERVAȚII GENERALE 179

5.2.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 180

5.3.

C 20.00 - RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PENTRU RISCUL SPECIFIC ÎN CAZUL POZIȚIILOR ALOCATE PORTOFOLIULUI DE TRANZACȚIONARE PE BAZĂ DE CORELAȚIE (MKR SA CTP) 182

5.3.1.

OBSERVAȚII GENERALE 182

5.3.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 183

5.4.

C 21.00 - RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PENTRU RISCUL DE POZIȚIE AFERENT TITLURILOR DE CAPITAL (MKR SA EQU) 185

5.4.1.

OBSERVAȚII GENERALE 185

5.4.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 185

5.5.

C 22.00 - RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDĂRI STANDARDIZATE PENTRU RISCUL VALUTAR (MKR SA FX) 187

5.5.1.

OBSERVAȚII GENERALE 187

5.5.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 187

5.6.

C 23.00 - RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDĂRI STANDARDIZATE PENTRU RISCUL DE MARFĂ (MKR SA COM) 189

5.6.1.

OBSERVAȚII GENERALE 189

5.6.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 189

5.7.

C 24.00 - MODELUL INTERN DE RISC DE PIAȚĂ (MKR IM) 190

5.7.1.

OBSERVAȚII GENERALE 190

5.7.2.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 191

5.8.

C 25.00 - RISCUL DE AJUSTARE A EVALUĂRII CREDITULUI (CVA) 193

5.8.1.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ANUMITE POZIȚII 193

PARTEA I:   INSTRUCȚIUNI GENERALE

1.   STRUCTURĂ ȘI CONVENȚII

1.1.   STRUCTURĂ

1.

În ansamblu, cadrul este alcătuit din cinci blocuri de formulare:

(a)

adecvarea capitalului, o imagine de ansamblu a capitalului reglementat; cuantumul total al expunerilor la risc;

(b)

solvabilitatea la nivel de grup, o prezentare generală a îndeplinirii cerințelor de solvabilitate de către toate entitățile individuale incluse în perimetrul de consolidare a entității raportoare;

(c)

riscul de credit (inclusiv riscul de contraparte, de diminuare a valorii creanței și de decontare);

(d)

riscul de piață (inclusiv riscul de poziție în portofoliul de tranzacționare, riscul de schimb valutar, riscul de marfă și riscul aferent ajustării valorii creditului);

(e)

riscul operațional.

2.

Pentru fiecare formular sunt prevăzute referințe juridice. Informații suplimentare detaliate privind unele aspecte mai generale ale raportării pentru fiecare bloc de formulare, instrucțiuni privind anumite poziții, precum și norme de validare sunt incluse în această parte a standardului tehnic de punere în aplicare.

3.

Instituțiile raportează numai acele formulare care sunt relevante în funcție de metoda utilizată pentru determinarea cerințelor de fonduri proprii.

1.2.   CONVENțIA PRIVIND NUMEROTAREA

4.

Documentul respectă convenția privind etichetarea prevăzută în tabelul următor atunci când se face referire la coloanele, rândurile și celulele din formular. Aceste coduri numerice sunt utilizate pe scară largă în normele de validare.

5.

În instrucțiuni se utilizează următoarea notație generală: {Formular;Rând;Coloană}.

6.

În cazul validărilor realizate în interiorul unui formular, în care sunt utilizate doar punctele de date din formularul respectiv, notația nu se referă la un formular: {Rând;Coloană}.

7.

În cazul unor formulare cu o singură coloană, sunt menționate numai rândurile. {Formular;Rând}

8.

Pentru a indica efectuarea validării pentru rândurile sau coloanele menționate anterior, se utilizează un asterisc.

1.3.   CONVENȚIA PRIVIND SEMNUL

9.

Orice cuantum care majorează fondurile proprii sau cerințele de capital se raportează ca o valoare pozitivă. În schimb, orice cuantum care reduce totalul fondurilor proprii sau cerințele de capital se raportează ca o valoare negativă. În cazul în care există un semn minus (-) în fața etichetei unui post, nu se așteaptă să fie raportată nicio valoare pozitivă pentru postul în cauză.

PARTEA A II-A:   INSTRUCȚIUNI AFERENTE FORMULARELOR

1.   PREZENTAREA GENERALĂ A ADECVĂRII CAPITALULUI (CA)

1.1.   OBSERVAȚII GENERALE

10.

Formularele CA conțin informații despre numărătorii (fonduri proprii, fonduri proprii de nivel 1, fonduri proprii de nivel 1 de bază), numitorul (cerințele de fonduri proprii) și dispozițiile tranzitorii aferente pilonului 1 și se împart în cinci formulare:

(a)

Formularul CA1 cuprinde cuantumul fondurilor proprii ale instituțiilor, defalcat pe posturile necesare pentru a obține respectivul cuantum. Cuantumul fondurilor proprii obținut include efectul cumulat al dispozițiilor tranzitorii pe tipuri de capital.

(b)

Formularul CA2 prezintă un rezumat al cuantumurilor totale ale expunerilor la risc, astfel cum sunt definite la articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 („CRR”).

(c)

Formularul CA3 conține ratele pentru care CRR precizează un nivel minim, precum și alte date conexe.

(d)

Formularul CA4 conține elementele memorandum necesare pentru calcularea elementelor din CA1, precum și informații cu privire la amortizoarele de capital din Directiva privind cerințele de capital.

(e)

Formularul CA5 conține datele necesare pentru calcularea efectului dispozițiilor tranzitorii asupra fondurilor proprii. Formularul CA5 va înceta să existe odată ce dispozițiile tranzitorii vor expira.

11.

Formularele se aplică tuturor entităților raportoare, indiferent de standardele de contabilitate aplicate, deși unele elemente ale numărătorului sunt specifice pentru entitățile care aplică normele de evaluare de tipul IAS/IFRS. În general, informațiile din numitor sunt legate de rezultatele finale raportate în formularele corespunzătoare pentru calculul cuantumului total al expunerii la risc.

12.

Fondurile proprii totale constau în diferite tipuri de capital: fonduri proprii de nivel 1, care se compun din suma fondurilor proprii de nivel 1 de bază și a fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar, precum și fonduri proprii de nivel 2.

13.

Dispozițiile tranzitorii sunt tratate în formularele CA după cum urmează:

(a)

Posturile din CA1 nu țin seama, în general, de ajustările tranzitorii. Aceasta înseamnă că cifrele posturilor din CA1 sunt calculate în conformitate cu dispozițiile finale (cu alte cuvinte, ca și cum dispozițiile tranzitorii nu ar exista), cu excepția posturilor care rezumă efectul dispozițiilor tranzitorii. Pentru fiecare tip de capital (și anume fondurile proprii de nivel 1 de bază, fondurile proprii de nivel 1 suplimentar și fondurile proprii de nivel 2) există trei posturi diferite în care sunt incluse toate ajustările prevăzute de dispozițiile tranzitorii.

(b)

Dispozițiile tranzitorii pot, de asemenea, să influențeze deficitul fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar și al fondurilor proprii de nivel 2 [adică excesul deducerii aferente fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2, reglementat la articolul 36 alineatul (1) litera (j) și, respectiv, la articolul 56 litera (e) din CRR] și, prin urmare, posturile care conțin aceste deficite pot reflecta indirect efectul dispozițiilor tranzitorii.

(c)

Formularul CA5 este utilizat exclusiv pentru raportarea dispozițiilor tranzitorii.

14.

Cerințele din pilonul II pot fi tratate diferit în cadrul UE [articolul 104 alineatul (2) din CRD IV (Directiva privind cerințele de capital IV) trebuie transpus în legislația națională]. Numai impactul cerințelor din pilonul II privind rata de solvabilitate sau rata-țintă sunt incluse în dispozițiile din CRR privind raportarea solvabilității. Raportarea detaliată a cerințelor din pilonul II nu intră în sarcinile prevăzute la articolul 99 din CRR.

(a)

Formularele CA1, CA2 sau CA5 conțin numai date privind aspectele din pilonul I.

(b)

Formularul CA3 conține impactul cerințelor suplimentare din pilonul II privind rata de solvabilitate pe bază agregată. Un bloc se concentrează pe impactul cuantumurilor asupra ratelor, în timp ce celălalt bloc se concentrează pe rata propriu-zisă. Cele două blocuri nu au nicio altă legătură cu formularele CA1, CA2 sau CA5.

(c)

Formularul CA4 conține o celulă cuprinzând cerințele de fonduri proprii suplimentare referitoare la pilonul II. Această celulă nu are nicio legătură, prin normele de validare, cu ratele capitalului din formularul CA3 și reflectă articolul 104 alineatul (2) din CRD, care menționează în mod explicit cerințele de fonduri proprii suplimentare drept o posibilitate pentru deciziile aferente pilonului II.

1.2.   C 01.00 – FONDURI PROPRII (CA1)

1.2.1.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Rând

Referințe juridice și instrucțiuni

010

1.   Fonduri proprii

Articolul 4 alineatul (1) punctul 118 și articolul 72 din CRR

Fondurile proprii ale unei instituții sunt constituite din suma fondurilor sale proprii de nivel 1 și a fondurilor sale proprii de nivel 2.

015

1.1   Fonduri proprii de nivel 1

Articolul 25 din CRR

Fondurile proprii de nivel 1 sunt constituite din suma fondurilor proprii de nivel 1 de bază și a fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar.

020

1.1.1   Fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 50 din CRR

030

1.1.1.1   Instrumente de capital eligibile drept fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 26 alineatul (1) literele (a) și (b), articolele 27-30, articolul 36 alineatul (1) litera (f) și articolul 42 din CRR

040

1.1.1.1.1   Instrumente de capital plătite

Articolul 26 alineatul (1) litera (a) și articolele 27-31 din CRR

Sunt incluse instrumentele de capital ale societăților mutuale, organizațiilor cooperatiste de credit sau ale instituțiilor similare (articolele 27 și 29 din CRR).

Nu este inclusă prima de emisiune aferentă instrumentelor.

Instrumentele de capital subscrise de autoritățile publice în situații de urgență sunt incluse în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de la articolul 31 din CRR.

045

1.1.1.1.1*   Din care: Instrumentele de capital subscrise de autoritățile publice în situații de urgență

Articolul 31 din CRR

Instrumentele de capital subscrise de autoritățile publice în situații de urgență sunt incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de la articolul 31 din CRR.

050

1.1.1.1.2*   Element memorandum: Instrumente de capital care nu sunt eligibile

Articolul 28 alineatul (1) literele (b), (l) și (m) din CRR

Condițiile de la punctele respective reflectă diferitele situații ale capitalului care sunt reversibile și, prin urmare, cuantumul raportat aici poate fi eligibil în perioadele ulterioare.

Cuantumul care trebuie raportat nu include prima de emisiune aferentă instrumentelor.

060

1.1.1.1.3   Prime de capital

Articolul 4 alineatul (1) punctul 124 și articolul 26 alineatul (1) litera (b) din CRR

Prima de emisiune are același înțeles ca în standardul contabil aplicabil.

Cuantumul care urmează să fie raportat la acest post trebuie să fie partea referitoare la „Instrumentele de capital plătite”.

070

1.1.1.1.4   (-) Instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 36 alineatul (1) litera (f) și articolul 42 din CRR

Fondurile proprii de nivel 1 de bază deținute de instituția sau grupul raportor la data raportării. Sub rezerva excepțiilor prevăzute la articolul 42 din CRR.

Deținerile de acțiuni incluse ca „instrumente de capital care nu sunt eligibile” nu trebuie raportate la acest rând.

Cuantumul care trebuie raportat include prima de emisiune aferentă acțiunilor proprii.

Posturile 1.1.1.1.4-1.1.1.1.4.3 nu includ obligații reale sau contingente de a cumpăra instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază. Obligațiile reale sau contingente de a cumpăra instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază sunt raportate separat la postul 1.1.1.1.5.

080

1.1.1.1.4.1   (-) Dețineri directe de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 36 alineatul (1) litera (f) și articolul 42 din CRR

Instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază incluse în postul 1.1.1.1 deținute de instituțiile grupului consolidat.

Cuantumul care trebuie raportat include deținerile din portofoliul de tranzacționare calculate pe baza poziției nete lungi, astfel cum se menționează la articolul 42 litera (a) din CRR.

090

1.1.1.1.4.2   (-) Dețineri indirecte de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 36 alineatul (1) litera (f) și articolul 42 din CRR

091

1.1.1.1.4.3   (-) Dețineri sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 36 alineatul (1) litera (f) și articolul 42 din CRR

092

1.1.1.1.5   (-) Obligații reale sau contingente de a cumpăra instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 36 alineatul (1) litera (f) și articolul 42 din CRR

În conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (f) din CRR, „instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază pe care o instituție are obligația reală sau contingentă de a le achiziționa în temeiul unei obligații contractuale existente” se deduc.

130

1.1.1.2   Rezultatul reportat

Articolul 26 alineatul (1) litera (c) și articolul 26 alineatul (2) din CRR

Rezultatul reportat include rezultatul reportat din anul anterior plus profiturile intermediare sau pe cele de sfârșit de exercițiu financiar care sunt eligibile.

140

1.1.1.2.1   Rezultatul reportat din anii anteriori

Articolul 4 alineatul (1) punctul 123 și articolul 26 alineatul (1) litera (c) din CRR

Articolul 4 alineatul (1) punctul 123 din CRR definește rezultatul reportat drept „profiturile și pierderile reportate ca urmare a determinării finale a profitului sau pierderii în conformitate cu cadrul contabil aplicabil”.

150

1.1.1.2.2   Profitul sau pierderea eligibil(ă)

Articolul 4 alineatul (1) punctul 121, articolul 26 alineatul (2) și articolul 36 alineatul (1) litera (a) din CRR

Articolul 26 alineatul (2) din CRR permite includerea, ca rezultate reportate, a profiturilor intermediare sau a celor de sfârșit de exercițiu financiar, cu aprobarea prealabilă a autorităților competente, în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții.

Pe de altă parte, pierderile se deduc din fondurile proprii de nivel 1 de bază, astfel cum se menționează la articolul 36 alineatul (1) litera (a) din CRR.

160

1.1.1.2.2.1   Profit sau pierdere atribuibil(ă) deținătorilor capitalurilor proprii ale întreprinderii-mamă

Articolul 26 alineatul (2) și articolul 36 alineatul (1) litera (a) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat este cel al profitului sau al pierderii raportat(e) în contul de profit și pierdere.

170

1.1.1.2.2.2   (-) Partea din profiturile intermediare sau din cele de sfârșit de exercițiu financiar care nu este eligibilă

Articolul 26 alineatul (2) din CRR

Acest rând nu prezintă nicio cifră în cazul în care, în perioada de referință, instituția a raportat pierderi. Acest lucru se datorează faptului că pierderile trebuie să fie complet deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază.

În cazul în care instituția raportează un profit, trebuie raportată partea care nu este eligibilă, în conformitate cu articolul 26 alineatul (2) din CRR (și anume profiturile care nu au făcut obiectul unui audit și obligațiile sau dividendele previzibile).

De remarcat faptul că, în caz de profit, cuantumul care urmează să fie dedus este cel puțin cel al dividendelor intermediare.

180

1.1.1.3   Alte elemente cumulate ale rezultatului global

Articolul 4 alineatul (1) punctul 100 și articolul 26 alineatul (1) litera (d) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat nu include niciun impozit previzibil la momentul calculării și înainte de aplicarea filtrelor prudențiale. Cuantumul care trebuie raportat se stabilește în conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 241/2014 al Comisiei.

200

1.1.1.4   Alte rezerve

Articolul 4 alineatul (1) punctul 117 și articolul 26 alineatul (1) litera (e) din CRR

Alte rezerve sunt definite în CRR ca „rezerve în sensul cadrului contabil aplicabil care fac obiectul obligațiilor de publicare în temeiul respectivului standard contabil aplicabil, cu excepția sumelor deja incluse în alte elemente cumulate ale rezultatului global sau în rezultatul reportat”.

Cuantumul care trebuie raportat nu include niciun impozit previzibil la momentul calculării.

210

1.1.1.5   Fonduri pentru riscuri bancare generale

Articolul 4 alineatul (1) punctul 112 și articolul 26 alineatul (1) litera (f) din CRR

Fondurile pentru riscuri bancare generale sunt definite la articolul 38 din Directiva 86/635/CEE drept „valorile pe care o instituție de credit hotărăște să fie destinate acoperirii acestor riscuri, în cazul în care acest lucru este impus de riscurile speciale asociate operațiunilor bancare”.

Cuantumul care trebuie raportat nu include niciun impozit previzibil la momentul calculării.

220

1.1.1.6   Ajustări tranzitorii datorate instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază care își păstrează drepturile obținute

Articolul 483 alineatele (1)-(3) și articolele 484-487 din CRR

Cuantumul instrumentelor de capital care își păstrează în mod tranzitoriu drepturile ca fonduri proprii de nivel 1 de bază. Cuantumul care trebuie raportat se obține direct din CA5.

230

1.1.1.7   Interese minoritare incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază

Articolul 4 punctul 120 și articolul 84 din CRR

Suma tuturor cuantumurilor intereselor minoritare ale filialelor care este inclusă în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate.

240

1.1.1.8   Ajustări tranzitorii datorate intereselor minoritare suplimentare

Articolele 479 și 480 din CRR

Ajustări ale intereselor minoritare datorate dispozițiilor tranzitorii. Acest post se obține direct din CA5.

250

1.1.1.9   Ajustări ale fondurilor proprii de nivel 1 de bază datorate filtrelor prudențiale

Articolele 32-35 din CRR

260

1.1.1.9.1   (-) Creșteri ale capitalurilor proprii care rezultă din active securitizate

Articolul 32 alineatul (1) din CRR

Cuantumul de raportat este valoarea creșterii capitalurilor proprii ale instituției care rezultă din activele securitizate, în conformitate cu standardele contabile aplicabile.

De exemplu, acest post include venitul viitor din expuneri (future margin income) care duce la un câștig rezultat din vânzare pentru instituție sau, pentru inițiatori, câștigurile nete care rezultă din capitalizarea veniturilor viitoare din activele securitizate care asigură o îmbunătățire a calității creditului pentru pozițiile din securitizare.

270

1.1.1.9.2   Rezerva din operațiuni de acoperire a fluxurilor de numerar

Articolul 33 alineatul (1) litera (a) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat poate fi pozitiv sau negativ. Acesta este pozitiv în cazul în care acoperirile fluxurilor de numerar au drept rezultat o pierdere (adică în cazul în care acestea reduc nivelul capitalurilor proprii contabilizate) și viceversa. Astfel, semnul trebuie să fie contrar celui utilizat în declarațiile contabile.

Cuantumul nu include niciun impozit previzibil la momentul calculării.

280

1.1.1.9.3   Câștiguri și pierderi cumulate datorate unor modificări ale propriului risc de credit pentru datoriile evaluate la valoarea justă

Articolul 33 alineatul (1) litera (b) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat poate fi pozitiv sau negativ. Acesta este pozitiv dacă există o pierdere ca urmare a unor modificări ale propriului risc de credit (adică în cazul în care se reduce nivelul capitalurilor proprii contabilizate) și viceversa. Astfel, semnul trebuie să fie contrar celui utilizat în declarațiile contabile.

Profitul care nu a făcut obiectul unui audit nu este inclus la acest post.

285

1.1.1.9.4   Câștiguri și pierderi la valoarea justă care rezultă din propriul risc de credit al instituției în legătură cu datoriile aferente instrumentelor derivate

Articolul 33 alineatul (1) litera (c) și articolul 33 alineatul (2) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat poate fi pozitiv sau negativ. Acesta este pozitiv dacă există o pierdere datorată unor modificări ale propriului risc de credit și viceversa. Astfel, semnul trebuie să fie contrar celui utilizat în declarațiile contabile.

Profitul care nu a făcut obiectul unui audit nu este inclus la acest post.

290

1.1.1.9.5   (-) Ajustări de valoare datorate cerințelor de evaluare prudentă

Articolele 34 și 105 din CRR

Ajustările valorii juste a expunerilor incluse în portofoliul de tranzacționare sau în cel netranzacționabil datorate unor standarde mai stricte pentru evaluarea prudentă stabilită la articolul 105 din CRR.

300

1.1.1.10   (-) Fondul comercial

Articolul 4 alineatul (1) punctul 113, articolul 36 alineatul (1) litera (b) și articolul 37 din CRR

310

1.1.1.10.1   (-) Fondul comercial contabilizat drept active necorporale

Articolul 4 alineatul (1) punctul 113 și articolul 36 alineatul (1) litera (b) din CRR

Fondul comercial are același înțeles ca în standardele contabile aplicabile.

Cuantumul care trebuie raportat aici este același cu cel raportat în bilanț.

320

1.1.1.10.2   (-) Fondul comercial inclus în evaluarea investițiilor semnificative

Articolul 37 litera (b) și articolul 43 din CRR

330

1.1.1.10.3   Datoriile privind impozitul amânat asociate fondului comercial

Articolul 37 litera (a) din CRR

Cuantumul datoriilor privind impozitul amânat asociate fondului comercial care s-ar stinge în cazul în care fondul comercial s-ar deprecia sau ar fi derecunoscut în conformitate cu standardele contabile aplicabile.

340

1.1.1.11   (-) Alte active necorporale

Articolul 4 alineatul (1) punctul 115, articolul 36 alineatul (1) litera (b) și articolul 37 litera (a) din CRR

Alte active necorporale sunt activele necorporale din standardul contabil aplicabil, minus fondul comercial, în funcție, de asemenea, de standardul contabil aplicabil.

350

1.1.1.11.1   (-) Alte active necorporale înainte de deducerea datoriilor privind impozitul amânat

Articolul 4 alineatul (1) punctul 115 și articolul 36 alineatul (1) litera (b) din CRR

Alte active necorporale sunt activele necorporale din standardul contabil aplicabil, minus fondul comercial, în funcție, de asemenea, de standardul contabil aplicabil.

Cuantumul care trebuie raportat la această rubrică corespunde cuantumului raportat în bilanț pentru activele necorporale, altele decât fondul comercial.

360

1.1.1.11.2   Datoriile privind impozitul amânat asociate altor active necorporale

Articolul 37 litera (a) din CRR

Cuantumul datoriilor privind impozitul amânat care s-ar stinge în cazul în care activele necorporale, altele decât fondul comercial, s-ar deprecia sau ar fi derecunoscute în conformitate cu standardele contabile aplicabile.

370

1.1.1.12   (-) Creanțe privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și nu decurg din diferențele temporare din care se deduc datoriile asociate privind impozitul amânat

Articolul 36 alineatul (1) litera (c) și articolul 38 din CRR

380

1.1.1.13   (-) Deficitul ajustărilor, în cadrul abordării IRB, pentru riscul de credit în funcție de pierderile așteptate

Articolul 36 alineatul (1) litera (d), articolul 40, articolul 158 și articolul 159 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat nu se reduce printr-o creștere a nivelului creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare sau prin alte efecte fiscale suplimentare, care ar putea apărea în cazul în care provizioanele ar atinge nivelul pierderilor așteptate (articolul 40 din CRR).

390

1.1.1.14   (-) Activele fondului de pensii cu beneficii determinate

Articolul 4 alineatul (1) punctul 109, articolul 36 alineatul (1) litera (e) și articolul 41 din CRR

400

1.1.1.14.1   (-) Activele fondului de pensii cu beneficii determinate

Articolul 4 alineatul (1) punctul 109 și articolul 36 alineatul (1) litera (e) din CRR

Activele fondului de pensii cu beneficii determinate sunt definite drept „activele unui plan sau fond de pensii cu beneficii determinate, după caz, calculate după ce s-a scăzut cuantumul obligațiilor care decurg din același fond sau plan”.

Cuantumul care trebuie raportat la această rubrică corespunde cuantumului raportat în bilanț (dacă s-a raportat separat).

410

1.1.1.14.2   Datoriile privind impozitul amânat asociate activelor fondului de pensii cu beneficii determinate

Articolul 4 alineatul (1) punctele 108 și 109 și articolul 41 alineatul (1) litera (a) din CRR

Cuantumul datoriilor privind impozitul amânat care s-ar stinge în cazul în care activele fondului de pensii cu beneficii determinate s-ar deprecia sau ar fi derecunoscute în conformitate cu standardele contabile aplicabile.

420

1.1.1.14.3   Activele fondului de pensii cu beneficii determinate pe care instituția are capacitatea de a le utiliza fără restricții

Articolul 4 alineatul (1) punctul 109 și articolul 41 alineatul (1) litera (b) din CRR

Acest post prezintă o valoare numai în cazul în care există un acord prealabil al autorității competente de a reduce cuantumul activelor fondului de pensii cu beneficii determinate care trebuie deduse.

Activele incluse la acest rând primesc o pondere de risc pentru cerințele privind riscul de credit.

430

1.1.1.15   (-) Dețineri reciproce în fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 4 alineatul (1) punctul 122, articolul 36 alineatul (1) litera (g) și articolul 44 din CRR

Deținerile în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar (astfel cum sunt definite la articolul 4 punctul 27 din CRR), în cazul în care există dețineri reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a crește în mod artificial fondurile proprii ale instituției.

Cuantumul care trebuie raportat se calculează pe baza pozițiilor brute lungi și include elementele de fonduri proprii de nivel 1 specifice întreprinderilor de asigurare.

440

1.1.1.16   (-) Valoarea deducerilor din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ce excede fondurile proprii de nivel 1 suplimentar

Articolul 36 alineatul (1) litera (j) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat este luat direct din postul CA 1, „Elemente care trebuie deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care depășesc fondurile proprii de nivel 1 suplimentar”. Cuantumul trebuie să fie dedus din fondurile proprii de nivel 1 de bază.

450

1.1.1.17   (-) Dețineri calificate din afara sectorului financiar care pot fi, ca alternativă, supuse unei ponderi de risc de 1 250  %

Articolul 4 alineatul (1) punctul 36, articolul 36 alineatul (1) litera (k) punctul (i) și articolele 89-91 din CRR

Deținerile calificate sunt definite drept „o deținere directă sau indirectă într-o întreprindere care reprezintă cel puțin 10 % din capital sau din drepturile de vot sau care face posibilă exercitarea unei influențe semnificative asupra administrării întreprinderii respective”.

În conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k) punctul (i) din CRR acestea pot, ca alternativă, să fie deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază (utilizând acest post) sau să fie supuse unei ponderi de risc de 1 250  %.

460

1.1.1.18   (-) Poziții din securitizare care pot fi, ca alternativă, supuse unei ponderi de risc de 1 250  %

Articolul 36 alineatul (1) litera (k) punctul (ii), articolul 243 alineatul (1) litera (b), articolul 244 alineatul (1) litera (b), articolul 258 și articolul 266 alineatul (3) din CRR

Pozițiile din securitizare cărora li se aplică o pondere de risc de 1 250  %, dar care pot fi, ca alternativă, deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază [articolul 36 alineatul (1) litera (k) punctul (ii) din CRR]. În cazul din urmă, tranzacțiile incomplete se raportează la acest post.

470

1.1.1.19   (-) Tranzacții incomplete care pot fi, ca alternativă, supuse unei ponderi de risc de 1 250  %

Articolul 36 alineatul (1) litera (k) punctul (iii) și articolul 379 alineatul (3) din CRR

Tranzacțiilor incomplete li se aplică o pondere de risc de 1 250  % după 5 zile de la a doua plată contractuală sau al doilea segment al livrării până la stingerea tranzacției, în funcție de cerințele de fonduri proprii pentru riscul de decontare. Ca alternativă, tranzacțiile incomplete pot fi deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază [articolul 36 alineatul (1) litera (k) punctul (iii) din CRR]. În cazul din urmă, tranzacțiile incomplete se raportează la acest post.

471

1.1.1.20   (-) Poziții dintr-un coș de expuneri pentru care o instituție nu poate determina ponderea de risc aplicând abordarea IRB și care pot fi, ca alternativă, supuse unei ponderi de risc de 1 250  %

Articolul 36 alineatul (1) litera (k) punctul (iv) și articolul 153 alineatul (8) din CRR

În conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k) punctul (iv) din CRR, aceste poziții pot, ca alternativă, să fie deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază (utilizând acest post) sau să fie supuse unei ponderi de risc de 1 250  %.

472

1.1.1.21   (-) Expuneri provenind din titluri de capital în cadrul unei abordări bazate pe modele interne care pot fi, ca alternativă, supuse unei ponderi de risc de 1 250  %

Articolul 36 alineatul (1) litera (k) punctul (v) și articolul 155 alineatul (4) din CRR

În conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k) punctul (v) din CRR, aceste expuneri pot, ca alternativă, să fie deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază (utilizând acest post) sau să fie supuse unei ponderi de risc de 1 250  %.

480

1.1.1.22   (-) Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 27 și articolul 36 alineatul (1) litera (h); articolele 43-46, articolul 49 alineatele (2) și (3) și articolul 79 din CRR

Acea parte a deținerilor, de către instituție, ale unor instrumente ale entităților din sectorul financiar [astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 27 din CRR] în care instituția nu deține o investiție semnificativă care trebuie dedusă din fondurile proprii de nivel 1 de bază.

A se vedea alternativele la deducere în cazul în care se aplică consolidarea [articolul 49 alineatele (2) și (3)].

490

1.1.1.23   (-) Creanțele deductibile privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențele temporare

Articolul 36 alineatul (1) litera (c); articolul 38 și articolul 48 alineatul (1) litera (a) din CRR

Acea parte din creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențele temporare [fără partea datoriilor asociate privind impozitul amânat alocată creanțelor privind impozitul amânat care decurg din diferențele temporare, în conformitate cu articolul 38 alineatul (5) litera (b) din CRR] care trebuie dedusă aplicând pragul de 10 % de la articolul 48 alineatul (1) litera (a) din CRR.

500

1.1.1.24   (-) Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 27; articolul 36 alineatul (1) litera (i); articolele 43, 45 și 47; articolul 48 alineatul (1) litera (b); articolul 49 alineatele (1)-(3) și articolul 79 din CRR

Acea parte a deținerilor, de către instituție, ale unor instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar [astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 27 din CRR] în care instituția deține o investiție semnificativă, care trebuie dedusă aplicând pragul de 10 % de la articolul 48 alineatul (1) litera (b) din CRR.

A se vedea alternativele la deducere în cazul în care se aplică consolidarea [articolul 49 alineatele (1), (2) și (3)].

510

1.1.1.25   (-) Cuantum care depășește pragul de 17,65 %

Articolul 48 alineatul (1) din CRR

Acea parte a creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențele temporare și acea parte a deținerilor directe și indirecte de către instituție de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar [astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 27 din CRR] în care instituția deține o investiție semnificativă care trebuie dedusă aplicând pragul de 17,65 % de la articolul 48 alineatul (1) din CRR.

520

1.1.1.26   Alte ajustări tranzitorii aferente fondurilor proprii de nivel 1 de bază

Articolele 469-472, articolul 478 și articolul 481 din CRR

Ajustări ale deducerilor datorate dispozițiilor tranzitorii. Cuantumul care trebuie raportat se obține direct din CA5.

524

1.1.1.27   Deduceri suplimentare din fondurile proprii de nivel 1 de bază efectuate în temeiul articolului 3 din CRR

Articolul 3 din CRR

529

1.1.1.28   Elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 de bază sau deduceri din acestea - altele

Acest rând a fost conceput pentru a oferi flexibilitate exclusiv în scopul raportării. Acesta trebuie completat numai în cazurile rare în care nu există nicio decizie finală cu privire la raportarea unor elemente specifice de capital/deduceri din capital în actualul formular CA1. Prin urmare, acest rând nu se completează decât în cazul în care un element de capital al fondurilor proprii de nivel 1 de bază sau o deducere a unui element al fondurilor proprii de nivel 1 de bază nu se poate înscrie într-unul din rândurile 020-524.

Această celulă nu se utilizează pentru a aloca elemente de capital/deduceri care nu intră sub incidența CRR în calculul ratelor de solvabilitate (de exemplu, alocări de elemente de capital naționale/deduceri care se află în afara sferei CRR).

530

1.1.2   FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 SUPLIMENTAR

Articolul 61 din CRR

540

1.1.2.1   Instrumente de capital eligibile drept fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Articolul 51 litera (a), articolele 52-54, articolul 56 litera (a) și articolul 57 din CRR

550

1.1.2.1.1   Instrumente de capital plătite

Articolul 51 litera (a) și articolele 52-54 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat nu include prima de emisiune aferentă instrumentelor.

560

1.1.2.1.2   (*) Element memorandum: Instrumente de capital care nu sunt eligibile

Articolul 52 alineatul (1) literele (c), (e) și (f) din CRR

Condițiile de la punctele respective reflectă diferitele situații ale capitalului care sunt reversibile și, prin urmare, cuantumul raportat aici poate fi eligibil în perioadele ulterioare.

Cuantumul care trebuie raportat nu include prima de emisiune aferentă instrumentelor.

570

1.1.2.1.3   Prime de capital

Articolul 51 litera (b) din CRR

Prima de emisiune are același înțeles ca în standardul contabil aplicabil.

Cuantumul care urmează să fie raportat la acest post trebuie să fie partea referitoare la „Instrumentele de capital plătite”.

580

1.1.2.1.4   (-) Instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Articolul 52 alineatul (1) litera (b), articolul 56 litera (a) și articolul 57 din CRR

Instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar deținute de instituția sau grupul raportor la data raportării. Sub rezerva excepțiilor prevăzute la articolul 57 din CRR.

Deținerile de acțiuni incluse ca „instrumente de capital care nu sunt eligibile” nu trebuie raportate la acest rând.

Cuantumul care trebuie raportat include prima de emisiune aferentă acțiunilor proprii.

Posturile 1.1.2.1.4-1.1.2.1.4.3 nu includ obligațiile reale sau contingente de a cumpăra instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază. Obligațiile reale sau contingente de a cumpăra instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sunt raportate separat la postul 1.1.2.1.5.

590

1.1.2.1.4.1   (-) Dețineri directe de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 52 alineatul (1) litera (b), articolul 56 litera (a) și articolul 57 din CRR

Fondurile proprii de nivel 1 suplimentar incluse la postul 1.1.2.1.1 deținute de instituțiile grupului consolidat.

620

1.1.2.1.4.2   (-) Dețineri indirecte de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Articolul 52 alineatul (1) litera (b) punctul (ii), articolul 56 litera (a) și articolul 57 din CRR

621

1.1.2.1.4.3   (-) Dețineri sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 52 alineatul (1) litera (b), articolul 56 litera (a) și articolul 57 din CRR

622

1.1.2.1.5   (-) Obligații reale sau contingente de a cumpăra instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Articolul 56 litera (a) și articolul 57 din CRR

În conformitate cu articolul 56 litera (a) din CRR, „instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze ca rezultat al unor obligații contractuale existente” se deduc.

660

1.1.2.2   Ajustări tranzitorii datorate instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care își păstrează drepturile obținute

Articolul 483 alineatele (4) și (5), articolele 484-487, articolul 489 și articolul 491 din CRR

Cuantumul instrumentelor de capital care își păstrează în mod tranzitoriu drepturile ca fonduri proprii de nivel 1 suplimentar. Cuantumul care trebuie raportat se obține direct din CA5.

670

1.1.2.3   Instrumente emise de filiale care sunt recunoscute în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar

Articolele 83, 85 și 86 din CRR

Suma tuturor cuantumurilor fondurilor proprii de nivel 1 eligibile ale filialelor care este inclusă în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar consolidate.

Fondurile proprii de nivel 1 suplimentar eligibile emise de o entitate cu scop special (articolul 83 din CRR) sunt, de asemenea, incluse.

680

1.1.2.4   Ajustările tranzitorii datorate recunoașterii suplimentare în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar a instrumentelor emise de filiale

Articolul 480 din CRR

Ajustări ale fondurilor proprii de nivel 1 eligibile incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar consolidate datorită dispozițiilor tranzitorii. Acest post se obține direct din CA5.

690

1.1.2.5   (-) Dețineri reciproce în fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Articolul 4 alineatul (1) punctul 122, articolul 56 litera (b) și articolul 58 din CRR

Deținerile de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar [astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 27 din CRR] în cazul în care există dețineri reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a crește în mod artificial fondurile proprii ale instituției.

Cuantumul care trebuie raportat se calculează pe baza pozițiilor brute lungi și include elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar specifice întreprinderilor de asigurare.

700

1.1.2.6   (-) Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul (27); articolul 56 litera (c); articolele 59, 60 și 79 din CRR

Acea parte a deținerilor, de către instituție, ale unor instrumente ale entităților din sectorul financiar [astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 27 din CRR] în care instituția nu deține o investiție semnificativă care trebuie dedusă din fondurile proprii de nivel 1 suplimentar.

710

1.1.2.7   (-) Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 27, articolul 56 litera (d), articolul 59 și articolul 79 din CRR

Deținerile de către instituție ale unor instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar [astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 27 din CRR] în care instituția deține o investiție semnificativă trebuie deduse în totalitate.

720

1.1.2.8   (-) Valoarea deducerilor din elementele de fonduri proprii de nivel 2 care excede fondurile proprii de nivel 2

Articolul 56 litera (e) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat este luat direct din postul CA1, „Elemente care trebuie deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 2 care depășesc fondurile proprii de nivel 2 (deduse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar)”.

730

1.1.2.9   Alte ajustări tranzitorii aferente fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar

Articolele 474, 475, 478 și 481 din CRR

Ajustări datorate dispozițiilor tranzitorii. Cuantumul care trebuie raportat se obține direct din CA5.

740

1.1.2.10   Valoarea deducerilor din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care excede fondurile proprii de nivel 1 suplimentar (deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază)

Articolul 36 alineatul (1) litera (j) din CRR

Fondurile proprii de nivel 1 suplimentar nu pot fi negative, însă este posibil ca deducerile din fondurile proprii de nivel 1 suplimentar să fie mai mari decât fondurile proprii de nivel 1 suplimentar plus primele de emisiune aferente. Atunci când se întâmplă acest lucru, fondurile proprii de nivel 1 suplimentar trebuie să fie egale cu zero, iar surplusul deducerilor din fondurile proprii de nivel 1 suplimentar trebuie să fie dedus din fondurile proprii de nivel 1 de bază.

Cu acest post se asigură faptul că suma posturilor 1.1.2.1-1.1.2.12 nu este niciodată mai mică decât zero. Ulterior, în cazul în care acest post indică o cifră pozitivă, postul 1.1.1.16 reprezintă inversul acelei cifre.

744

1.1.2.11   (-) Deduceri suplimentare din fondurile proprii de nivel 1 suplimentar efectuate în temeiul articolului 3 din CRR

Articolul 3 din CRR

748

1.1.2.12   Elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar sau deduceri din acestea - altele

Acest rând a fost conceput pentru a oferi flexibilitate exclusiv în scopul raportării. Acesta trebuie completat numai în cazurile rare în care nu există nicio decizie finală cu privire la raportarea unor elemente specifice de capital/deduceri din capital în actualul formular CA1. Prin urmare, acest rând nu se completează decât în cazul în care un element al fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar sau o deducere a unui element al fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar nu se poate înscrie într-unul din rândurile 530-744.

Această celulă nu se utilizează pentru a aloca elemente de capital/deduceri care nu intră sub incidența CRR în calculul ratelor de solvabilitate (de exemplu, alocări de elemente de capital naționale/deduceri care se află în afara sferei CRR)!

750

1.2   FONDURI PROPRII DE NIVEL 2

Articolul 71 din CRR

760

1.2.1   Instrumente de capital și împrumuturi subordonate eligibile drept fonduri proprii de nivel 2

Articolul 62 litera (a), articolele 63-65, articolul 66 litera (a) și articolul 67 din CRR

770

1.2.1.1   Instrumente de capital plătite și împrumuturi subordonate

Articolul 62 litera (a), articolul 63 și articolul 65 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat nu include prima de emisiune aferentă instrumentelor.

780

1.2.1.2   (*) Element memorandum: Instrumente de capital și împrumuturi subordonate neeligibile

Articolul 63 literele (c), (e) și (f) și articolul 64 din CRR

Condițiile de la punctele respective reflectă diferitele situații ale capitalului care sunt reversibile și, prin urmare, cuantumul raportat aici poate fi eligibil în perioadele ulterioare.

Cuantumul care trebuie raportat nu include prima de emisiune aferentă instrumentelor.

790

1.2.1.3   Prime de capital

Articolul 62 litera (b) și articolul 65 din CRR

Prima de emisiune are același înțeles ca în standardul contabil aplicabil.

Cuantumul care urmează să fie raportat la acest post trebuie să fie partea referitoare la „Instrumentele de capital plătite”.

800

1.2.1.4   (-) Instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2

Articolul 63 litera (b) punctul (i), articolul 66 litera (a) și articolul 67 din CRR

Instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 2 deținute de instituția sau grupul raportor la data raportării. Sub rezerva excepțiilor prevăzute la articolul 67 din CRR.

Deținerile de acțiuni incluse ca „instrumente de capital care nu sunt eligibile” nu trebuie raportate la acest rând.

Cuantumul care trebuie raportat include prima de emisiune aferentă acțiunilor proprii.

Posturile 1.2.1.4-1.2.1.4.3 nu includ obligațiile reale sau contingente de a cumpăra instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2. Obligațiile reale sau contingente de a cumpăra instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2 sunt raportate separat la postul 1.2.1.5.

810

1.2.1.4.1   (-) Dețineri directe de instrumente de fonduri proprii de nivel 2

Articolul 63 litera (b), articolul 66 litera (a) și articolul 67 din CRR

Instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 incluse la postul 1.2.1.1 deținute de instituțiile grupului consolidat.

840

1.2.1.4.2   (-) Dețineri indirecte de instrumente de fonduri proprii de nivel 2

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 63 litera (b), articolul 66 litera (a) și articolul 67 din CRR

841

1.2.1.4.3   (-) Dețineri sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 2

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 63 litera (b), articolul 66 litera (a) și articolul 67 din CRR

842

1.2.1.5   (-) Obligații reale sau contingente de a cumpăra instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2

Articolul 66 litera (a) și articolul 67 din CRR

În conformitate cu articolul 66 litera (a) din CRR, „instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 2 pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze ca rezultat al unor obligații contractuale existente” se deduc.

880

1.2.2   Ajustări tranzitorii datorate instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 și împrumuturilor subordonate care își păstrează drepturile obținute

Articolul 483 alineatele (6) și (7) și articolele 484, 486, 488, 490 și 491 din CRR

Cuantumul instrumentelor de capital care își păstrează în mod tranzitoriu drepturile ca fonduri proprii de nivel 2. Cuantumul care trebuie raportat se obține direct din CA5.

890

1.2.3   Instrumente emise de filiale care sunt recunoscute în fondurile proprii de nivel 2

Articolele 83, 87 și 88 din CRR

Suma tuturor cuantumurilor fondurilor proprii eligibile ale filialelor care este inclusă în fondurile proprii de nivel 2 consolidate.

Fondurile proprii de nivel 2 eligibile emise de o entitate cu scop special (articolul 83 din CRR) sunt, de asemenea, incluse.

900

1.2.4   Ajustările tranzitorii datorate recunoașterii suplimentare în fondurile proprii de nivel 2 a instrumentelor emise de filiale

Articolul 480 din CRR

Ajustări ale fondurilor proprii eligibile incluse în fondurile proprii de nivel 2 consolidate datorită dispozițiilor tranzitorii. Acest post se obține direct din CA5.

910

1.2.5   Excesul provizioanelor, conform abordării IRB, în raport cu pierderile eligibile așteptate

Articolul 62 litera (d) din CRR

Pentru instituțiile care calculează cuantumul expunerilor ponderate la risc în conformitate cu abordarea IRB, acest post cuprinde cuantumurile pozitive care rezultă din compararea provizioanelor și a pierderilor așteptate care sunt eligibile drept fonduri proprii de nivel 2.

920

1.2.6   Ajustările generale pentru riscul de credit prevăzute de abordarea standard

Articolul 62 litera (c) din CRR

Pentru instituțiile care calculează cuantumurile expunerilor ponderate la risc în conformitate cu abordarea standard, acest post cuprinde ajustările generale pentru riscul de credit eligibile drept fonduri proprii de nivel 2.

930

1.2.7   (-) Dețineri reciproce în fonduri proprii de nivel 2

Articolul 4 alineatul (1) punctul 122, articolul 66 litera (b) și articolul 68 din CRR

Deținerile în fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar [astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 27 din CRR] în cazul în care există dețineri reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a crește în mod artificial fondurile proprii ale instituției.

Cuantumul care trebuie raportat se calculează pe baza pozițiilor brute lungi și include elementele de fonduri proprii de nivel 2 și 3 specifice întreprinderilor de asigurare.

940

1.2.8   (-) Instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 27, articolul 66 litera (c), articolele 68-70 și articolul 79 din CRR

Acea parte a deținerilor, de către instituție, ale unor instrumente ale entităților din sectorul financiar [astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 27 din CRR] în care instituția nu deține o investiție semnificativă care trebuie dedusă din fondurile proprii de nivel 2.

950

1.2.9   (-) Instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 27, articolul 66 litera (d), articolul 68, articolul 69 și articolul 79 din CRR

Deținerile de către instituție ale unor instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar (astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 27 din CRR) în care instituția deține o investiție semnificativă trebuie deduse în totalitate.

960

1.2.10   Alte ajustări tranzitorii aferente fondurilor proprii de nivel 2

Articolele 476-478 și articolul 481 din CRR

Ajustări datorate dispozițiilor tranzitorii. Cuantumul care trebuie raportat se obține direct din CA5.

970

1.2.11   Elemente care trebuie deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 2 care depășesc fondurile proprii de nivel 2 (deduse din fondurile proprii de nivel 1 suplimentar)

Articolul 56 litera (e) din CRR

Fondurile proprii de nivel 2 nu pot fi negative, însă este posibil ca deducerile din fondurile proprii de nivel 2 să fie mai mari decât fondurile proprii de nivel 2 plus primele de emisiune aferente. Atunci când se întâmplă acest lucru, fondurile proprii de nivel 2 trebuie să fie egale cu zero, iar surplusul deducerilor din fondurile proprii de nivel 2 se deduce din fondurile proprii de nivel 1 suplimentar.

Acest post asigură faptul că suma posturilor 1.2.1-1.2.13 nu este niciodată mai mică decât zero. În cazul în care acest post indică o cifră pozitivă, postul 1.1.2.8 reprezintă inversul acelei cifre.

974

1.2.12   (-) Deduceri suplimentare din fondurile proprii de nivel 2 efectuate în temeiul articolului 3 din CRR

Articolul 3 din CRR

978

1.2.13   Elemente ale fondurilor proprii de nivel 2 sau deduceri din acestea - altele

Acest rând a fost conceput pentru a oferi flexibilitate exclusiv în scopul raportării. Acesta trebuie completat numai în cazurile rare în care nu există nicio decizie finală cu privire la raportarea unor elemente specifice de capital/deduceri din capital în actualul formular CA1. Prin urmare, acest rând nu se completează decât în cazul în care un element de fonduri proprii de nivel 2 sau o deducere a unui element de fonduri proprii de nivel 2 nu se poate înscrie într-unul din rândurile 750-974.

Această celulă nu se utilizează pentru a aloca elemente de capital/deduceri care nu intră sub incidența CRR în calculul ratelor de solvabilitate (de exemplu, alocări de elemente de capital naționale/deduceri care se află în afara sferei CRR).

1.3.   C 02.00 – CERINȚE DE FONDURI PROPRII (CA2)

1.3.1.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Rând

Referințe juridice și instrucțiuni

010

1.   CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC

Articolul 92 alineatul (3), articolul 95, articolul 96 și articolul 98 din CRR

020

1*   Din care: Firmele de investiții prevăzute la articolul 95 alineatul (2) și la articolul 98 din CRR

Pentru firmele de investiții prevăzute la articolul 95 alineatul (2) și la articolul 98 din CRR

030

1**   Din care: Firmele de investiții prevăzute la articolul 96 alineatul (2) și la articolul 97 din CRR

Pentru firmele de investiții prevăzute la articolul 96 alineatul (2) și la articolul 97 din CRR

040

1.1   CUANTUMURILE PONDERATE LA RISC ALE EXPUNERILOR PENTRU RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII, RISCUL DE DIMINUARE A VALORII CREANȚEI ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE

Articolul 92 alineatul (3) literele (a) și (f) din CRR

050

1.1.1   Abordarea standardizată (SA)

Formularele CR SA (CR - riscul de credit) și SEC SA (SEC - securitizare) la nivelul expunerilor totale.

060

1.1.1.1   Clasele de expuneri din SA excluzând pozițiile din securitizare

Formularul CR SA la nivelul expunerilor totale. Clasele de expuneri SA sunt cele menționate la articolul 112 din CRR, pozițiile din securitizare fiind excluse.

070

1.1.1.1.01   Administrații centrale sau bănci centrale

A se vedea formularul CR SA

080

1.1.1.1.02   Administrații regionale sau autorități locale

A se vedea formularul CR SA

090

1.1.1.1.03   Entități din sectorul public

A se vedea formularul CR SA

100

1.1.1.1.04   Bănci multilaterale de dezvoltare

A se vedea formularul CR SA

110

1.1.1.1.05   Organizații internaționale

A se vedea formularul CR SA

120

1.1.1.1.06   Instituții

A se vedea formularul CR SA

130

1.1.1.1.07   Societăți

A se vedea formularul CR SA

140

1.1.1.1.08   Retail

A se vedea formularul CR SA

150

1.1.1.1.09   Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile

A se vedea formularul CR SA

160

1.1.1.1.10   Expuneri în stare de nerambursare

A se vedea formularul CR SA

170

1.1.1.1.11   Elemente asociate unui risc extrem de ridicat

A se vedea formularul CR SA

180

1.1.1.1.12   Obligațiuni garantate

A se vedea formularul CR SA

190

1.1.1.1.13   Creanțe asupra instituțiilor și societăților cu o evaluare de credit pe termen scurt

A se vedea formularul CR SA

200

1.1.1.1.14   Organisme de plasament colectiv (OPC)

A se vedea formularul CR SA

210

1.1.1.1.15   Titluri de capital

A se vedea formularul CR SA

211

1.1.1.1.16   Alte elemente

A se vedea formularul CR SA

220

1.1.1.2   Pozițiile din securitizare cuprinse în SA

Formularul CR SEC SA la nivelul tuturor tipurilor de securitizare

230

1.1.1.2.*   Din care: resecuritizare

Formularul CR SEC SA la nivelul tuturor tipurilor de securitizare

240

1.1.2

Abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB, internal ratings based)

250

1.1.2.1   Abordări IRB în care nu se utilizează nici estimări proprii ale pierderii în caz de nerambursare (LGD), nici factori de conversie

Formularul CR IRB la nivelul expunerilor totale (în cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare (LGD) și/sau factorii de conversie)

260

1.1.2.1.01   Administrații centrale și bănci centrale

A se vedea formularul CR IRB

270

1.1.2.1.02   Instituții

A se vedea formularul CR IRB

280

1.1.2.1.03   Societăți - IMM-uri

A se vedea formularul CR IRB

290

1.1.2.1.04   Societăți – Finanțări specializate

A se vedea formularul CR IRB

300

1.1.2.1.05   Societăți – Altele

A se vedea formularul CR IRB

310

1.1.2.2   Abordări IRB în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare (LGD) și/sau factori de conversie

Formularul CR IRB la nivelul expunerilor totale (în cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare (LGD) și/sau factorii de conversie)

320

1.1.2.2.01   Administrații centrale și bănci centrale

A se vedea formularul CR IRB

330

1.1.2.2.02   Instituții

A se vedea formularul CR IRB

340

1.1.2.2.03   Societăți - IMM-uri

A se vedea formularul CR IRB

350

1.1.2.2.04   Societăți – Finanțări specializate

A se vedea formularul CR IRB

360

1.1.2.2.05   Societăți – Altele

A se vedea formularul CR IRB

370

1.1.2.2.06   Retail – Expunerile IMM-urilor garantate cu bunuri imobile

A se vedea formularul CR IRB

380

1.1.2.2.07   Retail – Expunerile societăților, altele decât IMM-uri, garantate cu bunuri imobile

A se vedea formularul CR IRB

390

1.1.2.2.08   Retail – Expuneri eligibile reînnoibile

A se vedea formularul CR IRB

400

1.1.2.2. 09   Retail – Alte IMM-uri

A se vedea formularul CR IRB

410

1.1.2.2.10   Retail – Alte societăți, în afară de IMM-uri

A se vedea formularul CR IRB

420

1.1.2.3   Titlurile de capital din abordarea IRB

A se vedea formularul CR EQU IRB

430

1.1.2.4   Pozițiile din securitizare cuprinse în IRB

Formularul CR SEC IRB la nivelul tuturor tipurilor de securitizare

440

1.1.2.4*   Din care: resecuritizare

Formularul CR SEC IRB la nivelul tuturor tipurilor de securitizare

450

1.1.2.5   Active, altele decât cele care reprezintă creanțe de natura creditelor

Cuantumul care trebuie raportat este cuantumul ponderat la risc al expunerii calculat în conformitate cu articolul 156 din CRR.

460

1.1.3   Cuantumul expunerii la risc pentru contribuțiile la fondul de garantare al unei CPC

Articolele 307-309 din CRR

490

1.2   CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC PENTRU DECONTARE/LIVRARE

Articolul 92 alineatul (3) litera (c) punctul (ii) și articolul 92 alineatul (4) litera (b) din CRR

500

1.2.1   Riscul de decontare/livrare din portofoliul netranzacționabil

A se vedea formularul CR SETT

510

1.2.2   Riscul de decontare/livrare din portofoliul de tranzacționare

A se vedea formularul CR SETT

520

1.3   CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC PENTRU RISCUL DE POZIȚIE, RISCUL VALUTAR ȘI RISCUL DE MARFĂ

Articolul 92 alineatul (3) litera (b) punctul (i) și litera (c) punctul (iii) și articolul 92 alineatul (4) litera (b) din CRR

530

1.3.1

Cuantumul expunerii la risc pentru riscul de poziție, riscul de schimb valutar și riscul de marfă în cadrul abordărilor standardizate (SA)

540

1.3.1.1   Instrumente de datorie tranzacționate

Formularul MKR SA TDI la nivelul tuturor monedelor.

550

1.3.1.2   Titluri de capital

Formularul MKR SA EQU la nivelul tuturor piețelor naționale.

555

1.3.1.3   Abordare specială pentru riscul de poziție aferent OPC-urilor

Articolul 348 alineatul (1), articolul 350 alineatul (3) litera (c) și articolul 364 alineatul (2) litera (a) din CRR

Cuantumul total al expunerii la risc pentru pozițiile pe OPC-uri, în cazul în care cerințele de capital sunt calculate în conformitate cu articolul 348 alineatul (1) din CRR fie imediat, fie ca urmare a plafonului definit la articolul 350 alineatul (3) litera (c) din CRR. CRR nu alocă în mod explicit pozițiile respective nici riscului de rată a dobânzii și nici riscului de devalorizare a acțiunilor.

În cazul în care se aplică abordarea specială în conformitate cu articolul 348 alineatul (1) prima teză din CRR, cuantumul care trebuie raportat reprezintă 32 % din poziția netă a expunerii OPC în cauză, înmulțit cu 12,5.

În cazul în care se aplică abordarea specială în conformitate cu articolul 348 alineatul (1) a doua teză din CRR, cuantumul care trebuie raportat reprezintă valoarea cea mai mică dintre 32 % din poziția netă a expunerii OPC relevante și diferența dintre 40 % din poziția netă respectivă și cerințele de fonduri proprii care rezultă din riscul valutar asociat expunerii OPC, înmulțit cu 12,5.

556

1.3.1.3.*   Element memorandum: OPC-uri investite exclusiv în instrumente de datorie tranzacționate

Cuantumul total al expunerii la risc pentru pozițiile pe OPC-uri, în cazul în care OPC-ul este investit exclusiv în instrumente supuse riscului de rată a dobânzii.

557

1.3.1.3.**   OPC-uri investite exclusiv în instrumente de capital sau în instrumente mixte

Cuantumul total al expunerii la risc pentru pozițiile pe OPC-uri, în cazul în care OPC-ul este investit exclusiv în instrumente supuse riscului de devalorizare a acțiunilor sau în instrumente mixte ori în cazul în care nu se cunosc constituenții OPC-ului.

560

1.3.1.4   Schimb valutar

A se vedea formularul MKR SA FX

570

1.3.1.5   Mărfuri

A se vedea formularul MKR SA COM

580

1.3.2   Cuantumul expunerii la risc pentru riscul de poziție, riscul valutar și riscul de marfă în cadrul modelelor interne (IM)

A se vedea formularul MKR IM

590

1.4   CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC PENTRU RISCUL OPERAȚIONAL (OpR)

Articolul 92 alineatul (3) litera (e) și articolul 92 alineatul (4) litera (b) din CRR

Pentru firmele de investiții menționate la articolul 95 alineatul (2), articolul 96 alineatul (2) și articolul 98 din CRR, acest element trebuie să fie egal cu zero.

600

1.4.1   Abordarea de bază a riscului operațional (BIA)

A se vedea formularul OPR

610

1.4.2   Abordarea standardizată a riscului operațional (STA)/Abordări standardizate alternative (ASA)

A se vedea formularul OPR

620

1.4.3   Abordări avansate de evaluare a riscului operațional (AMA)

A se vedea formularul OPR

630

1.5   CUANTUMUL SUPLIMENTAR AL EXPUNERII LA RISC DATORATE CHELTUIELILOR GENERALE FIXE

Articolul 95 alineatul (2), articolul 96 alineatul (2), articolul 97 și articolul 98 alineatul (1) litera (a) din CRR

Doar pentru firmele de investiții prevăzute la articolul 95 alineatul (2), la articolul 96 alineatul (2) și la articolul 98 din CRR. A se vedea, de asemenea, articolul 97 din CRR

Firmele de investiții prevăzute la articolul 96 din CRR raportează cuantumul menționat la articolul 97 înmulțit cu 12,5.

Firmele de investiții prevăzute la articolul 95 din CRR raportează:

în cazul în care cuantumul menționat la articolul 95 alineatul (2) litera (a) din CRR este mai mare decât cuantumul menționat la articolul 95 alineatul (2) litera (b) din CRR, cuantumul de raportat este zero;

în cazul în care cuantumul menționat la articolul 95 alineatul (2) litera (b) din CRR este mai mare decât cuantumul menționat la articolul 95 alineatul (2) litera (a) din CRR, cuantumul de raportat este rezultatul scăderii acestui din urmă cuantum din primul cuantum.

640

1.6   CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC PENTRU AJUSTAREA EVALUĂRII CREDITULUI

Articolul 92 alineatul (3) litera (d) din CRR; a se vedea formularul CVA.

650

1.6.1   Metoda avansată

Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de ajustare a evaluării creditului, conform articolului 383 din CRR. A se vedea formularul CVA.

660

1.6.2   Metoda standardizată

Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de ajustare a evaluării creditului, conform articolului 384 din CRR. A se vedea formularul CVA.

670

1.6.3.   Pe baza metodei expunerii inițiale

Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de ajustare a evaluării creditului, conform articolului 385 din CRR. A se vedea formularul CVA.

680

1.7   CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERILOR LA RISC LEGAT DE EXPUNERILE MARI DIN PORTOFOLIUL DE TRANZACȚIONARE

Articolul 92 alineatul (3) litera (b) punctul (ii) și articolele 395-401 din CRR

690

1.8   ALTE CUANTUMURI ALE EXPUNERII LA RISC

Articolele 3, 458 și 459 din CRR și cuantumurile expunerii la risc care nu pot fi încadrate la unul dintre posturile 1.1-1.7.

Instituțiile raportează cuantumurile necesare pentru a se conforma următoarelor elemente:

Cerințe prudențiale mai stricte impuse de către Comisie, în conformitate cu articolele 458 și 459 din CRR.

Cuantumul expunerii suplimentare la risc conform articolului 3 din CRR.

Acest element nu are nicio legătură cu un formular detaliat.

710

1.8.2   Din care: Cerințe prudențiale suplimentare mai stricte pe baza articolului 458

Articolul 458 din CRR

720

1.8.2*   Din care: cerințe privind expunerile mari

Articolul 458 din CRR

730

1.8.2**   Din care: cele datorate ponderilor de risc modificate destinate țintirii bulelor activelor în sectorul proprietăților imobile locative și comerciale

Articolul 458 din CRR

740

1.8.2***   Din care: Din care: cele datorate expunerilor intrasectoriale din sectorul financiar

Articolul 458 din CRR

750

1.8.3   Din care: Cerințe prudențiale suplimentare mai stricte pe baza articolului 459

Articolul 459 din CRR

760

1.8.4   Din care: Cuantumul suplimentar al expunerii la risc conform articolului 3 din CRR

Articolul 3 din CRR

Cuantumul suplimentar al expunerii la risc trebuie să includă numai cuantumurile suplimentare (de exemplu, în cazul în care o expunere de 100 are o pondere de risc de 20 % și instituțiile aplică o pondere de risc de 50 %, pe baza articolului 3 din CRR, cuantumul de raportat este 30).

1.4.   C 03.00 - RATE ALE FONDURILOR PROPRII ȘI NIVELURI DE CAPITAL (CA3)

1.4.1.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Rânduri

010

1   Rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază

Articolul 92 alineatul (2) litera (a) din CRR

Rata capitalului fondurilor proprii de nivel 1 de bază reprezintă fondurile proprii de nivel 1 de bază ale instituției exprimate ca procentaj din cuantumul total al expunerii la risc.

020

2   Excedentul(+)/Deficitul(-) fondurilor proprii de nivel 1 de bază

Acest post arată, în cifre absolute, cuantumul excedentului sau al deficitului fondurilor proprii de nivel 1 de bază în legătură cu cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (a) din CRR (4,5 %), cu alte cuvinte fără a lua în considerare amortizoarele de capital și dispozițiile tranzitorii privind rata capitalului.

030

3   Rata fondurilor proprii de nivel 1

Articolul 92 alineatul (2) litera (b) din CRR

Rata capitalului fondurilor proprii de nivel 1 reprezintă fondurile proprii de nivel 1 ale instituției exprimate ca procentaj din cuantumul total al expunerii la risc.

040

4   Excedentul(+)/Deficitul(-) fondurilor proprii de nivel 1

Acest post arată, în cifre absolute, cuantumul excedentului sau al deficitului fondurilor proprii de nivel 1 în legătură cu cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (b) din CRR (6 %), cu alte cuvinte fără a lua în considerare amortizoarele de capital și dispozițiile tranzitorii privind rata capitalului.

050

5   Rata fondurilor proprii totale

Articolul 92 alineatul (2) litera (c) din CRR

Rata fondurilor proprii totale reprezintă fondurile proprii ale instituției exprimate ca procentaj din cuantumul total al expunerii la risc.

060

6   Excedentul(+)/Deficitul(-) fondurilor proprii totale

Acest post arată, în cifre absolute, cuantumul excedentului sau al deficitului fondurilor proprii în legătură cu cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (c) din CRR (8 %), cu alte cuvinte fără a lua în considerare amortizoarele de capital și dispozițiile tranzitorii privind rata capitalului.

070

Rata capitalului fondurilor proprii de nivel 1 de bază cu includerea ajustărilor prevăzute de pilonul II

Articolul 92 alineatul (2) litera (a) din CRR și articolul 104 alineatul (2) din CRD IV

Această celulă trebuie completată doar în cazul în care o decizie luată de o autoritate competentă are un impact asupra ratei capitalului fondurilor proprii de nivel 1 de bază.

080

Rata-țintă a capitalului fondurilor proprii de nivel 1 de bază datorată ajustărilor prevăzute de pilonul II

Articolul 104 alineatul (2) din CRD IV

Această celulă trebuie completată doar în cazul în care o autoritate competentă decide că o instituție trebuie să atingă o țintă mai ridicată a ratei capitalului fondurilor proprii de nivel 1 de bază.

090

Rata capitalului fondurilor proprii de nivel 1 cu includerea ajustărilor prevăzute de pilonul II

Articolul 92 alineatul (2) litera (b) din CRR și articolul 104 alineatul (2) din CRD IV

Această celulă trebuie completată doar în cazul în care o decizie luată de o autoritate competentă are un impact asupra ratei capitalului fondurilor proprii de nivel 1.

100

Rata-țintă a capitalului fondurilor proprii de nivel 1 datorată ajustărilor prevăzute de pilonul II

Articolul 104 alineatul (2) din CRD IV

Această celulă trebuie completată doar în cazul în care o autoritate competentă decide că o instituție trebuie să atingă o țintă mai ridicată a ratei capitalului fondurilor proprii de nivel 1.

110

Rata fondurilor proprii totale cu includerea ajustărilor prevăzute de pilonul II

Articolul 92 alineatul (2) litera (c) din CRR și articolul 104 alineatul (2) din CRD IV

Această celulă trebuie completată doar în cazul în care o decizie luată de o autoritate competentă are un impact asupra ratei fondurilor proprii totale.

120

Rata-țintă a fondurilor proprii totale datorată ajustărilor prevăzute de pilonul II

Articolul 104 alineatul (2) din CRD IV

Această celulă trebuie completată doar în cazul în care o autoritate competentă decide că o instituție trebuie să atingă o țintă mai ridicată a ratei fondurilor proprii totale.

1.5.   C 04.00 - ELEMENTE MEMORANDUM (CA4)

1.5.1.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Rânduri

010

1.   Creanțe totale privind impozitul amânat

Cuantumul raportat la acest post trebuie să fie egal cu cuantumul înregistrat în ultimul bilanț contabil verificat/auditat.

020

1.1   Creanțe privind impozitul amânat care nu se bazează pe profitabilitatea viitoare

Articolul 39 din CRR

Creanțele privind impozitul amânat care nu se bazează pe profitabilitatea viitoare și, prin urmare, fac obiectul aplicării unei ponderi de risc.

030

1.2   Creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și nu decurg din diferențele temporare

Articolul 36 alineatul (1) litera (c) și articolul 38 din CRR

Creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare, dar nu decurg din diferențele temporare și, prin urmare, nu fac obiectul niciunui prag (cu alte cuvinte sunt deduse în totalitate din fondurile proprii de nivel 1 de bază).

040

1.3   Creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențele temporare

Articolul 36 alineatul (1) litera (c); articolul 38 și articolul 48 alineatul (1) litera (a) din CRR

Creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențele temporare și, prin urmare, deducerea lor din fondurile proprii de nivel 1 de bază este condiționată de pragurile de 10 % și 17,65 % prevăzute la articolul 48 din CRR.

050

2   Datoriile totale privind impozitul amânat

Cuantumul raportat la acest post trebuie să fie egal cu cuantumul înregistrat în ultimul bilanț contabil verificat/auditat.

060

2.1   Datoriile privind impozitul amânat care nu sunt deductibile din creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare

Articolul 38 alineatele (3) și (4) din CRR

Datoriile privind impozitul amânat pentru care nu sunt îndeplinite condițiile de la articolul 38 alineatele (3) și (4) din CRR. Prin urmare, acest post include datoriile privind impozitul amânat care reduc valoarea fondului comercial, precum și alte active necorporale sau active ale fondului de pensii cu beneficii determinate care trebuie deduse, care sunt raportate în posturile 1.1.1.10.3, 1.1.1.11.2 și, respectiv, 1.1.1.14.2 din CA1.

070

2.2   Datoriile privind impozitul amânat care sunt deductibile din creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare

Articolul 38 din CRR

080

2.2.1   Datoriile deductibile privind impozitul amânat asociate creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și nu decurg din diferențele temporare

Articolul 38 alineatele (3), (4) și (5) din CRR

Datoriile privind impozitul amânat care pot reduce cuantumul creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare, în conformitate cu articolul 38 alineatele (3) și (4) din CRR, și care nu sunt alocate creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențele temporare, în conformitate cu articolul 38 alineatul (5) din CRR.

090

2.2.2   Datoriile deductibile privind impozitul amânat asociate creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențele temporare

Articolul 38 alineatele (3), (4) și (5) din CRR

Datoriile privind impozitul amânat care pot reduce cuantumul creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare, în conformitate cu articolul 38 alineatele (3) și (4) din CRR, și care sunt alocate creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențele temporare, în conformitate cu articolul 38 alineatul (5) din CRR.

100

3.   Excedentul (+) sau deficitul (-), în cadrul abordării IRB, al ajustărilor pentru riscul de credit, al ajustărilor de valoare suplimentare și al altor reduceri ale fondurilor proprii în funcție de pierderile așteptate pentru expunerile care nu se află în stare de nerambursare

Articolul 36 alineatul (1) litera (d), articolul 62 litera (d), articolul 158 și articolul 159 din CRR

Acest post trebuie să fie raportat doar de instituțiile care aplică abordarea IRB.

110

3.1   Total ajustări pentru riscul de credit, ajustări de valoare suplimentare și alte reduceri ale fondurilor proprii care sunt eligibile pentru a fi incluse în calculul cuantumului pierderii așteptate

Articolul 159 din CRR

Acest post trebuie să fie raportat doar de instituțiile care aplică abordarea IRB.

120

3.1.1   Ajustări generale pentru riscul de credit

Articolul 159 din CRR

Acest post trebuie să fie raportat doar de instituțiile care aplică abordarea IRB.

130

3.1.2   Ajustări specifice pentru riscul de credit

Articolul 159 din CRR

Acest post trebuie să fie raportat doar de instituțiile care aplică abordarea IRB.

131

3.1.3   Ajustări de valoare suplimentare și alte reduceri ale fondurilor proprii

Articolele 34, 110 și 159 din CRR

Acest post trebuie să fie raportat doar de instituțiile care aplică abordarea IRB.

140

3.2   Pierderile eligibile așteptate totale

Articolul 158 alineatele (5), (6) și (10) și articolul 159 din CRR

Acest post trebuie să fie raportat doar de instituțiile care aplică abordarea IRB. Se raportează numai pierderea așteptată legată de expunerile care nu se află în stare de nerambursare.

145

4   Excedentul (+) sau deficitul (-), conform abordării IRB, al ajustărilor specifice pentru riscul de credit în funcție de pierderile așteptate pentru expunerile care se află în stare de nerambursare

Articolul 36 alineatul (1) litera (d), articolul 62 litera (d), articolul 158 și articolul 159 din CRR

Acest post trebuie să fie raportat doar de instituțiile care aplică abordarea IRB.

150

4.1   Ajustările specifice pentru riscul de credit și pozițiile tratate în mod similar

Articolul 159 din CRR

Acest post trebuie să fie raportat doar de instituțiile care aplică abordarea IRB.

155

4.2   Pierderile eligibile așteptate totale

Articolul 158 alineatele (5), (6) și (10) și articolul 159 din CRR

Acest post trebuie să fie raportat doar de instituțiile care aplică abordarea IRB. Se raportează numai pierderea așteptată legată de expunerile aflate în stare de nerambursare.

160

5   Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru calculul plafonului aferent excedentului provizioanelor eligibile drept fonduri proprii de nivel 2

Articolul 62 litera (d) din CRR

Pentru instituțiile care aplică abordarea IRB, în conformitate cu articolul 62 litera (d) din CRR, cuantumul în exces al provizioanelor (față de pierderile așteptate) eligibil pentru includerea în fondurile proprii de nivel 2 este plafonat la 0,6 % din cuantumurile expunerilor ponderate la risc calculate cu ajutorul abordării IRB.

Cuantumul care trebuie raportat la acest post este cuantumul ponderat la risc al expunerilor (adică neînmulțit cu 0,6 %), care reprezintă baza pentru calcularea plafonului.

170

6   Total provizioane brute eligibile pentru a fi incluse în fondurile proprii de nivel 2

Articolul 62 litera (c) din CRR

Acest post include ajustările generale pentru riscul de credit care sunt eligibile pentru a fi incluse în fondurile proprii de nivel 2 înainte de aplicarea plafonului.

Cuantumul care trebuie raportat nu ține cont de efectele impozitelor.

180

7   Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru calculul plafonului în funcție de provizioanele eligibile drept fonduri proprii de nivel 2

Articolul 62 litera (c) din CRR

În conformitate cu articolul 62 litera (c) din CRR, ajustările pentru riscul de credit eligibile pentru a fi incluse în fondurile proprii de nivel 2 sunt plafonate la 1,25 % din cuantumurile expunerilor ponderate la risc.

Cuantumul care trebuie raportat la acest post este cuantumul ponderat la risc al expunerilor (adică neînmulțit cu 1,25 %), care reprezintă baza pentru calcularea plafonului.

190

8   Pragul nedeductibil al deținerilor în entitățile din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 46 alineatul (1) litera (a) din CRR

Acest post conține pragul până la care deținerile într-o entitate din sectorul financiar în care o instituție nu deține o investiție semnificativă nu sunt deduse. Cuantumul este obținut prin adunarea tuturor elementelor care constituie baza pragului și înmulțirea sumei determinate astfel cu 10 %.

200

9   Pragul de 10 % al fondurilor proprii de nivel 1 de bază

Articolul 48 alineatul (1) literele (a) și (b) din CRR

Acest post conține pragul de 10 % pentru deținerile în entități din sectorul financiar în care o instituție deține o investiție semnificativă și pentru creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențele temporare.

Cuantumul este obținut prin adunarea tuturor elementelor care constituie baza pragului și înmulțirea sumei determinate astfel cu 10 %.

210

10   10 Pragul de 17,65 % al fondurilor proprii de nivel 1 de bază

Articolul 48 alineatul (1) din CRR

Acest post conține pragul de 17,65 % pentru deținerile în entități din sectorul financiar în care o instituție deține o investiție semnificativă și pentru creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențele temporare, care trebuie aplicat după pragul de 10 %.

Pragul este calculat astfel încât cuantumul celor două elemente care este recunoscut să nu depășească 15 % din fondurile proprii de nivel 1 de bază, calculate după toate deducerile și excluzând eventualele ajustări datorate dispozițiilor tranzitorii.

225

11.1   Capitalul eligibil în scopul deținerilor calificate din afara sectorului financiar

Articolul 4 alineatul (1) punctul 71 litera (a)

226

11.2   Capitalul eligibil în scopul expunerilor mari

Articolul 4 alineatul (1) punctul 71 litera (b)

230

12   Dețineri de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, excluzând pozițiile scurte

Articolele 44-46 și articolul 49 din CRR

240

12.1   Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolele 44, 45, 46 și 49 din CRR

250

12.1.1   Dețineri directe brute de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolele 44, 46 și 49 din CRR

Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, excluzând:

(a)

pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin;

(b)

cuantumurile referitoare la investițiile pentru care se aplică oricare dintre alternativele de la articolul 49; și

(c)

deținerile care sunt tratate drept dețineri reciproce în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (g) din CRR.

260

12.1.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile directe brute incluse mai sus

Articolul 45 din CRR

Articolul 45 din CRR permite pozițiile scurte de semn opus în aceeași expunere-suport cu condiția ca scadența poziției scurte să fie aceeași cu cea a poziției lungi sau să aibă o scadență reziduală de cel puțin un an.

270

12.2   Dețineri indirecte de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 44 și articolul 45 din CRR

280

12.2.1   Dețineri indirecte brute de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 44 și articolul 45 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat este cel al deținerilor indirecte din portofoliul de tranzacționare în instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar care iau forma unor dețineri de titluri de valoare bazate pe indici. Acesta se obține prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indici.

Deținerile care sunt tratate drept dețineri reciproce în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (g) din CRR nu sunt incluse.

290

12.2.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile indirecte brute incluse mai sus

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114 și articolul 45 din CRR

Articolul 45 litera (a) din CRR permite compensarea pozițiilor scurte de semn opus în aceeași expunere-suport cu condiția ca scadența poziției scurte să fie aceeași cu cea a poziției lungi sau să aibă o scadență reziduală de cel puțin un an.

291

12.3.1   Dețineri sintetice de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 44 și articolul 45 din CRR

292

12.3.2   Dețineri sintetice brute de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 44 și articolul 45 din CRR

293

12.3.3   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile sintetice brute incluse mai sus

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126 și articolul 45 din CRR

300

13   Dețineri de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, excluzând pozițiile scurte

Articolele 58-60 din CRR

310

13.1   Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 58, articolul 59 și articolul 60 alineatul (2) din CRR

320

13.1.1   Dețineri directe brute de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 58 și articolul 60 alineatul (2) din CRR

Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, excluzând:

(a)

pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin; și

(b)

deținerile care sunt tratate drept dețineri reciproce în conformitate cu articolul 56 litera (b) din CRR.

330

13.1.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile directe brute incluse mai sus

Articolul 59 din CRR

Articolul 59 litera (a) din CRR permite compensarea pozițiilor scurte de semn opus în aceeași expunere-suport cu condiția ca scadența poziției scurte să fie aceeași cu cea a poziției lungi sau să aibă o scadență reziduală de cel puțin un an.

340

13.2   Dețineri indirecte de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 58 și articolul 59 din CRR

350

13.2.1   Dețineri indirecte brute de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 58 și articolul 59 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat este cel al deținerilor indirecte din portofoliul de tranzacționare în instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar care iau forma unor dețineri de titluri de valoare bazate pe indici. Acesta se obține prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indici.

Deținerile care sunt tratate drept dețineri reciproce în conformitate cu articolul 56 litera (b) din CRR nu sunt incluse.

360

13.2.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile indirecte brute incluse mai sus

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114 și articolul 59 din CRR

Articolul 59 litera (a) din CRR permite pozițiile scurte de semn opus în aceeași expunere-suport cu condiția ca scadența poziției scurte să fie aceeași cu cea a poziției lungi sau să aibă o scadență reziduală de cel puțin un an.

361

13.3   Dețineri sintetice de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 58 și articolul 59 din CRR

362

13.3.1   Dețineri sintetice brute de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 58 și articolul 59 din CRR

363

13.3.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile sintetice brute incluse mai sus

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126 și articolul 59 din CRR

370

14.   Dețineri de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, excluzând pozițiile scurte

Articolele 68-70 din CRR

380

14.1   Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 68, articolul 69 și articolul 70 alineatul (2) din CRR

390

14.1.1   Dețineri directe brute de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 68 și articolul 70 alineatul (2) din CRR

Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, excluzând:

(a)

pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin; și

(b)

deținerile care sunt tratate drept dețineri reciproce în conformitate cu articolul 66 litera (b) din CRR.

400

14.1.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile directe brute incluse mai sus

Articolul 69 din CRR

Articolul 69 litera (a) din CRR permite compensarea pozițiilor scurte de semn opus în aceeași expunere-suport cu condiția ca scadența poziției scurte să fie aceeași cu cea a poziției lungi sau să aibă o scadență reziduală de cel puțin un an.

410

14.2   Dețineri indirecte de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 68 și articolul 69 din CRR

420

14.2.1   Dețineri indirecte brute de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 68 și articolul 69 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat este cel al deținerilor indirecte din portofoliul de tranzacționare în instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar care iau forma unor dețineri de titluri de valoare bazate pe indici. Acesta se obține prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indici.

Deținerile care sunt tratate drept dețineri reciproce în conformitate cu articolul 66 litera (b) din CRR nu sunt incluse.

430

14.2.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile indirecte brute incluse mai sus

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114 și articolul 69 din CRR

Articolul 69 litera (a) din CRR permite compensarea pozițiilor scurte de semn opus în aceeași expunere-suport cu condiția ca scadența poziției scurte să fie aceeași cu cea a poziției lungi sau să aibă o scadență reziduală de cel puțin un an.

431

14.3   Dețineri sintetice de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 68 și articolul 69 din CRR

432

14.3.1   Dețineri sintetice brute de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 68 și articolul 69 din CRR

433

14.3.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile sintetice brute incluse mai sus

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126 și articolul 69 din CRR

440

15   Dețineri de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, excluzând pozițiile scurte

Articolele 44, 45, 47 și 49 din CRR

450

15.1   Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolele 44, 45, 47 și 49 din CRR

460

15.1.1   Dețineri directe brute de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolele 44, 45, 47 și 49 din CRR

Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, excluzând:

(a)

pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin;

(b)

cuantumurile referitoare la investițiile pentru care se aplică oricare dintre alternativele de la articolul 49; și

(c)

deținerile care sunt tratate drept dețineri reciproce în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (g) din CRR.

470

15.1.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile directe brute incluse mai sus

Articolul 45 din CRR

Articolul 45 litera (a) din CRR permite compensarea pozițiilor scurte de semn opus în aceeași expunere-suport cu condiția ca scadența poziției scurte să fie aceeași cu cea a poziției lungi sau să aibă o scadență reziduală de cel puțin un an.

480

15.2   Dețineri indirecte de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 44 și articolul 45 din CRR

490

15.2.1   Dețineri indirecte brute de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 44 și articolul 45 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat este cel al deținerilor indirecte din portofoliul de tranzacționare în instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar care iau forma unor dețineri de titluri de valoare bazate pe indici. Acesta se obține prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indici.

Deținerile care sunt tratate drept dețineri reciproce în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (g) din CRR nu sunt incluse.

500

15.2.2   Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile indirecte brute incluse mai sus

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114 și articolul 45 din CRR

Articolul 45 litera (a) din CRR permite compensarea pozițiilor scurte de semn opus în aceeași expunere-suport cu condiția ca scadența poziției scurte să fie aceeași cu cea a poziției lungi sau să aibă o scadență reziduală de cel puțin un an.

501

15.3   Dețineri sintetice de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 44 și articolul 45 din CRR

502

15.3.1   Dețineri sintetice brute de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 44 și articolul 45 din CRR

503

15.3.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile sintetice brute incluse mai sus

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126 și articolul 45 din CRR

510

16   Dețineri de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, excluzând pozițiile scurte

Articolele 58 și 59 din CRR

520

16.1   Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolele 58 și 59 din CRR

530

16.1.1   Dețineri directe brute de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 58 din CRR

Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, excluzând:

(a)

pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin [articolul 56 litera (d)]; și

(b)

deținerile care sunt tratate drept dețineri reciproce în conformitate cu articolul 56 litera (b) din CRR.

540

16.1.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile directe brute incluse mai sus

Articolul 59 din CRR

Articolul 59 litera (a) din CRR permite compensarea pozițiilor scurte de semn opus în aceeași expunere-suport cu condiția ca scadența poziției scurte să fie aceeași cu cea a poziției lungi sau să aibă o scadență reziduală de cel puțin un an.

550

16.2   Dețineri indirecte de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 58 și articolul 59 din CRR

560

16.2.1   Dețineri indirecte brute de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 58 și articolul 59 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat este cel al deținerilor indirecte din portofoliul de tranzacționare în instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar care iau forma unor dețineri de titluri de valoare bazate pe indici. Acesta se obține prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indici.

Deținerile care sunt tratate drept dețineri reciproce în conformitate cu articolul 56 litera (b) din CRR nu sunt incluse.

570

16.2.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile indirecte brute incluse mai sus

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114 și articolul 59 din CRR

Articolul 59 litera (a) din CRR permite compensarea pozițiilor scurte de semn opus în aceeași expunere-suport cu condiția ca scadența poziției scurte să fie aceeași cu cea a poziției lungi sau să aibă o scadență reziduală de cel puțin un an.

571

16.3   Dețineri sintetice de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 58 și articolul 59 din CRR

572

16.3.1   Dețineri sintetice brute de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 58 și articolul 59 din CRR

573

16.3.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile sintetice brute incluse mai sus

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126 și articolul 59 din CRR

580

17   Dețineri de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, excluzând pozițiile scurte

Articolele 68 și 69 din CRR

590

17.1   Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolele 68 și 69 din CRR

600

17.1.1   Dețineri directe brute de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 68 din CRR

Dețineri directe de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, excluzând:

(a)

pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin [articolul 66 litera (d)]; și

(b)

deținerile care sunt tratate drept dețineri reciproce în conformitate cu articolul 66 litera (b) din CRR.

610

17.1.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile directe brute incluse mai sus

Articolul 69 din CRR

Articolul 69 litera (a) din CRR permite compensarea pozițiilor scurte de semn opus în aceeași expunere-suport cu condiția ca scadența poziției scurte să fie aceeași cu cea a poziției lungi sau să aibă o scadență reziduală de cel puțin un an.

620

17.2   Dețineri indirecte de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 68 și articolul 69 din CRR

630

17.2.1   Dețineri indirecte brute de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114, articolul 68 și articolul 69 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat este cel al deținerilor indirecte din portofoliul de tranzacționare în instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar care iau forma unor dețineri de titluri de valoare bazate pe indici. Acesta se obține prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indici.

Deținerile care sunt tratate drept dețineri reciproce în conformitate cu articolul 66 litera (b) din CRR nu sunt incluse.

640

17.2.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile indirecte brute incluse mai sus

Articolul 4 alineatul (1) punctul 114 și articolul 69 din CRR

Articolul 69 litera (a) din CRR permite compensarea pozițiilor scurte de semn opus în aceeași expunere-suport cu condiția ca scadența poziției scurte să fie aceeași cu cea a poziției lungi sau să aibă o scadență reziduală de cel puțin un an.

641

17.3   Dețineri sintetice de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 68 și articolul 69 din CRR

642

17.3.1   Dețineri sintetice brute de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126, articolul 68 și articolul 69 din CRR

643

17.3.2   (-) Poziții scurte de semn opus permise în ceea ce privește deținerile sintetice brute incluse mai sus

Articolul 4 alineatul (1) punctul 126 și articolul 69 din CRR

650

18   Expunerile ponderate la risc ale deținerilor de fonduri proprii de nivel 1 de bază în entități din sectorul financiar, care nu sunt deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază ale instituției

Articolul 46 alineatul (4), articolul 48 alineatul (4) și articolul 49 alineatul (4) din CRR

660

19   Expunerile ponderate la risc ale deținerilor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în entități din sectorul financiar, care nu sunt deduse din fondurile proprii de nivel 1 suplimentar ale instituției

Articolul 60 alineatul (4) din CRR

670

20   Expunerile ponderate la risc ale deținerilor de fonduri proprii de nivel 2 în entități din sectorul financiar, care nu sunt deduse din fondurile proprii de nivel 2 ale instituției

Articolul 70 alineatul (4) din CRR

680

21   Dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, care fac obiectul unei derogări temporare

Articolul 79 din CRR

O autoritate competentă poate acorda o derogare temporară de la aplicarea dispozițiilor privind deducerile din fondurile proprii de nivel 1 de bază aferente deținerilor de instrumente ale unei anumite entități din sectorul financiar, în cazul în care consideră că aceste dețineri au scopul unei operațiuni de asistență financiară destinate reorganizării și salvării entității respective.

A se reține faptul că aceste instrumente trebuie, de asemenea, raportate la postul 12.1.

690

22   Dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, care fac obiectul unei derogări temporare

Articolul 79 din CRR

O autoritate competentă poate acorda o derogare temporară de la aplicarea dispozițiilor privind deducerile din fondurile proprii de nivel 1 de bază aferente deținerilor de instrumente ale unei anumite entități din sectorul financiar, în cazul în care consideră că aceste dețineri au scopul unei operațiuni de asistență financiară destinate reorganizării și salvării entității respective.

A se reține faptul că aceste instrumente trebuie, de asemenea, raportate la postul 15.1.

700

23   Dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, care fac obiectul unei derogări temporare

Articolul 79 din CRR

O autoritate competentă poate acorda o derogare temporară de la aplicarea dispozițiilor privind deducerile din fondurile proprii de nivel 1 suplimentar aferente deținerilor de instrumente ale unei anumite entități din sectorul financiar, în cazul în care consideră că aceste dețineri au scopul unei operațiuni de asistență financiară destinate reorganizării și salvării entității respective.

A se reține faptul că aceste instrumente trebuie, de asemenea, raportate la postul 13.1.

710

24   Dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, care fac obiectul unei derogări temporare

Articolul 79 din CRR

O autoritate competentă poate acorda o derogare temporară de la aplicarea dispozițiilor privind deducerile din fondurile proprii de nivel 1 suplimentar aferente deținerilor de instrumente ale unei anumite entități din sectorul financiar, în cazul în care consideră că aceste dețineri au scopul unei operațiuni de asistență financiară destinate reorganizării și salvării entității respective.

A se reține faptul că aceste instrumente trebuie, de asemenea, raportate la postul 16.1.

720

25   Dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă, care fac obiectul unei derogări temporare

Articolul 79 din CRR

O autoritate competentă poate acorda o derogare temporară de la aplicarea dispozițiilor privind deducerile din fondurile proprii de nivel 2 aferente deținerilor de instrumente ale unei anumite entități din sectorul financiar, în cazul în care consideră că aceste dețineri au scopul unei operațiuni de asistență financiară destinate reorganizării și salvării entității respective.

A se reține faptul că aceste instrumente trebuie, de asemenea, raportate la postul 14.1.

730

26   Dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă, care fac obiectul unei derogări temporare

Articolul 79 din CRR

O autoritate competentă poate acorda o derogare temporară de la aplicarea dispozițiilor privind deducerile din fondurile proprii de nivel 2 aferente deținerilor de instrumente ale unei anumite entități din sectorul financiar, în cazul în care consideră că aceste dețineri au scopul unei operațiuni de asistență financiară destinate reorganizării și salvării entității respective.

A se reține faptul că aceste instrumente trebuie, de asemenea, raportate la postul 17.1.

740

27   Cerința privind amortizorul combinat

Articolul 128 alineatul (6) din CRD

750

Amortizorul de conservare a capitalului

Articolul 128 alineatul (1) și articolul 129 din CRD

În conformitate cu articolul 129 alineatul (1), amortizorul de conservare a capitalului este un cuantum suplimentar de fonduri proprii de nivel 1 de bază. Datorită faptului că rata de 2,5 % a amortizorului de conservare a capitalului este stabilă, în această celulă trebuie raportat un cuantum.

760

Amortizorul de conservare aferent riscului macroprudențial sau sistemic identificat la nivelul unui stat membru

Articolul 458 alineatul (2) litera (d) punctul (iv) din CRR

În această celulă se raportează cuantumul amortizorului de conservare aferent riscului macroprudențial sau sistemic identificat la nivelul unui stat membru, care poate fi impus în temeiul articolului 458 din CRR în plus față de amortizorul de conservare a capitalului.

770

Amortizorul anticiclic de capital specific instituției

Articolul 128 alineatul (2), articolul 130 și articolele 135-140 din CRD

780

Amortizorul de risc sistemic

Articolul 128 alineatul (5), articolul 133 și articolul 134 din CRD

790

Amortizorul instituțiilor de importantă sistemică

Articolul 131 din CRD

Instituțiile raportează cuantumul amortizorului instituției de importanță sistemică aplicabil pe bază consolidată.

800

Amortizorul instituțiilor globale de importanță sistemică

Articolul 128 alineatul (3) și articolul 131 din CRD

810

Amortizorul altor instituții de importanță sistemică

Articolul 128 alineatul (4) și articolul 131 din CRD

820

28   Cerințele de fonduri proprii aferente ajustărilor prevăzute de pilonul II

Articolul 104 alineatul (2) din CRD

În cazul în care o autoritate competentă decide că o instituție trebuie să calculeze cerințele de fonduri proprii suplimentare din motive legate de pilonul II, aceste cerințe de fonduri proprii suplimentare se raportează în această celulă.

830

29   Capitalul inițial

Articolele 12, 28 și 31 din CRD și articolul 93 din CRR

840

30   Fonduri proprii bazate pe cheltuieli generale fixe

Articolul 96 alineatul (2) litera (b), articolul 97 și articolul 98 alineatul (1) litera (a) din CRR

850

31   Expuneri inițiale, altele decât cele interne

Informațiile necesare pentru calcularea pragului de notificare a formularului CR GB în conformitate cu articolul 5 litera (a) punctul (4) din Standardele tehnice de implementare (ITS). Calcularea pragului se realizează la baza expunerii inițiale înainte de aplicarea factorilor de conversie.

Se consideră că expunerile sunt interne în cazul în care este vorba de expuneri față de contrapărțile situate în statul membru în care este situată instituția.

860

32   Total expuneri inițiale

Informațiile necesare pentru calcularea pragului de notificare a formularului CR GB în conformitate cu articolul 5 litera (a) punctul (4) din Standardele tehnice de implementare (ITS). Calcularea pragului se realizează la baza expunerii inițiale înainte de aplicarea factorilor de conversie.

Se consideră că expunerile sunt interne în cazul în care este vorba de expuneri față de contrapărțile situate în statul membru în care este situată instituția.

870

Ajustări la fondurile proprii totale

Articolul 500 alineatul (4) din CRR

Diferența dintre cuantumul raportat la poziția 880 și fondurile proprii totale în temeiul CRR trebuie raportată la această poziție.

În cazul în care se aplică alternativa SA [articolul 500 alineatul (2) din CRR], acest rând se lasă necompletat.

880

Fonduri proprii ajustate complet pentru pragul Basel I

Articolul 500 alineatul (4) din CRR

Fondurile proprii totale în temeiul CRR ajustate conform cerințelor prevăzute la articolul 500 alineatul (4) din CRR (adică ajustate complet pentru a reflecta diferențele existente între calculul fondurilor proprii, în conformitate cu Directiva 93/6/CEE și cu Directiva 2000/12/CE, aplicabile înainte de 1 ianuarie 2007, și calculul fondurilor proprii în conformitate cu CRR, diferențe provenind din tratamentele distincte aplicate pierderilor așteptate și pierderilor neașteptate în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 3 din CRR) trebuie raportate la această poziție.

În cazul în care se aplică alternativa SA [articolul 500 alineatul (2) din CRR], acest rând se lasă necompletat.

890

Cerințe de fonduri proprii pentru pragul Basel I

Articolul 500 alineatul (1) litera (b) din CRR

Cuantumul fondurilor proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 500 alineatul (1) litera (b) din CRR (adică 80 % din suma totală minimă de fonduri proprii pe care instituția ar trebui să le dețină în temeiul articolului 4 din Directiva 93/6/CEE în forma în care directiva respectivă și Directiva 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit au fost aplicabile înainte de ianuarie 2007) trebuie raportat la această poziție.

900

Cerințe de fonduri proprii pentru pragul Basel I – alternativa SA

Articolul 500 alineatele (2) și (3) din CRR

Cuantumul fondurilor proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 500 alineatul (2) din CRR (adică 80 % din fondurile proprii pe care instituția ar trebui să le dețină în temeiul articolului 92, calculând valorile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 și partea a treia titlul III capitolul 2 sau 3 din CRR, după caz, în loc să facă aceasta în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 3 sau partea a treia titlul III capitolul 4 din CRR, după caz) trebuie raportat la această poziție.

910

Deficitul de fonduri proprii totale în ceea ce privește cerințele de fonduri proprii impuse de pragul Basel I sau de alternativa SA

Articolul 500 alineatul (1) litera (b) și articolul 500 alineatul (2) din CRR

Acest rând trebuie completat cu:

— dacă se aplică articolul 500 alineatul (1) litera (b) din CRR și rândul 880 < rândul 890:

diferența dintre rândul 890 și rândul 880

— sau dacă se aplică articolul 500 alineatul (2) din CRR și rândul 010 din C 01.00 < rândul 900 din C 04.00: diferența dintre rândul 900 din C 04.00 și rândul 010 din C 01.00.

1.6.   DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI INSTRUMENTE CARE ÎȘI PĂSTREAZĂ DREPTURILE: INSTRUMENTE CARE NU CONSTITUIE AJUTOARE DE STAT (CA 5)

1.6.1.   Observații generale

15.

Formularul CA5 sintetizează calculul elementelor de fonduri proprii și al deducerilor care fac obiectul dispozițiilor tranzitorii prevăzute la articolele 465-491 din CRR.

16.

Formularul CA5 este structurat după cum urmează:

a.

Formularul 5.1 rezumă ajustările totale care trebuie aduse diferitor componente ale fondurilor proprii (raportate în CA1 în conformitate cu dispozițiile finale) ca urmare a aplicării dispozițiilor tranzitorii. Elementele din acest tabel sunt prezentate ca „ajustări” ale diferitor componente de capital în CA1, cu scopul de a reflecta efectele dispozițiilor tranzitorii în componentele fondurilor proprii.

b.

Formularul 5.2 oferă detalii suplimentare privind calcularea instrumentelor care își păstrează drepturile și care nu constituie ajutoare de stat.

17.

Instituțiile raportează în primele patru coloane ajustările fondurilor proprii de nivel 1 de bază, ale fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar și ale fondurilor proprii de nivel 2, precum și cuantumurile care trebuie tratate drept active ponderate la risc. Instituțiile sunt obligate, de asemenea, să raporteze procentajul aplicabil în coloana 050 și cuantumul eligibil fără recunoașterea dispozițiilor tranzitorii în coloana 060.

18.

Instituțiile trebuie să înregistreze elemente în CA5 numai în perioada în care se aplică dispozițiile tranzitorii în conformitate cu partea a zecea din CRR.

19.

Unele dintre dispozițiile tranzitorii impun o deducere din fondurile proprii de nivel 1. În acest caz și dacă valoarea reziduală a deducerii sau a deducerilor se aplică fondurilor proprii de nivel 1 și nu există suficiente fonduri proprii de nivel 1 suplimentar pentru a absorbi această valoare, atunci excesul trebuie dedus din fondurile proprii de nivel 1 de bază.

1.6.2.   C 05.01 - DISPOZIȚII TRANZITORII (CA5.1)

20.

Instituțiile raportează în tabelul 5.1 dispozițiile tranzitorii privind componentele fondurilor proprii prevăzute la articolele 465-491 de CRR, în comparație cu aplicarea dispozițiilor finale stabilite în partea a doua titlul II din CRR.

21.

Instituțiile raportează în rândurile 020-060 informații în legătură cu dispozițiile tranzitorii privind instrumentele care își păstrează drepturile. Cifrele care trebuie raportate în coloanele 010-060 pe rândul 030 din CA 5.1 pot fi derivate din secțiunile corespunzătoare din CA 5.2.

22.

Instituțiile înscriu la rândurile 070-092 informații în legătură cu dispozițiile tranzitorii privind interesele minoritare și instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și de nivel 2 emise de filiale (în conformitate cu articolele 479 și 480 din CRR).

23.

Începând de la rândul 100, instituțiile raportează informații în legătură cu dispozițiile tranzitorii privind câștigurile și pierderile nerealizate, deducerile, precum și deducerile și filtrele prudențiale suplimentare.

24.

Pot exista situații în care deducerile din fondurile proprii de nivel 1 de bază, de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2 din perioada de tranziție depășesc fondurile proprii de nivel 1 de bază, de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2 ale unei instituții. Acest efect – în cazul în care rezultă din dispozițiile tranzitorii – trebuie indicat în formularul CA1 cu ajutorul celulelor corespunzătoare. În consecință, ajustările din coloanele formularului CA5 nu includ efectele de propagare în cazul în care capitalul disponibil este insuficient.

1.6.2.1.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010

Ajustările fondurilor proprii de nivel 1 de bază

020

Ajustările fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar

030

Ajustările fondurilor proprii de nivel 2

040

Ajustările incluse în activele ponderate la risc

Coloana 040 include valoarea reziduală relevantă, și anume cea dinainte de aplicarea dispozițiilor părții a treia capitolul 2 sau 3 din CRR.

În timp ce coloanele 010-030 au o legătură directă cu formularul CA1, ajustările incluse în activele ponderate la risc nu au o legătură directă cu formularele relevante pentru riscul de credit. În cazul în care există ajustări care decurg din dispozițiile tranzitorii privind activele ponderate la risc, respectivele ajustări trebuie să fie incluse direct în CR SA, CR IRB sau CR EQU IRB. În plus, aceste efecte trebuie raportate în coloana 040 din CA5.1. În consecință, aceste cuantumuri reprezintă doar elemente memorandum.

050

Procentul aplicabil

060

Cuantumul eligibil fără dispozițiile tranzitorii

Coloana 060 include cuantumul fiecărui instrument înainte de aplicarea dispozițiilor tranzitorii. Este vorba despre cuantumul de bază relevant pentru calculul ajustărilor.


Rânduri

010

1.   Total ajustări

Acest rând reflectă efectul global al ajustărilor tranzitorii la nivelul diferitor tipuri de capital, plus cuantumurile ponderate la risc care rezultă din aceste ajustări

020

1.1   Instrumente care își păstrează drepturile obținute

Articolele 483-491 din CRR

Acest rând reflectă efectul global, la nivelul diferitor tipuri de capital, al instrumentelor care își păstrează drepturile în mod tranzitoriu.

030

1.1.1   Instrumente care își păstrează drepturile obținute: Instrumente care constituie ajutoare de stat

Articolul 483 din CRR

040

1.1.1.1   Instrumente care s-au calificat drept fonduri proprii în conformitate cu Directiva 2006/48/CE

Articolul 483 alineatele (1), (2), (4) și (6) din CRR

050

1.1.1.2   Instrumente emise de instituții care sunt înregistrate într-un stat membru care face obiectul unui program de ajustare economică

Articolul 483 alineatele (1), (3), (5), (7) și (8) din CRR

060

1.1.2   Instrumente care nu constituie ajutoare de stat

Cuantumurile care trebuie raportate se obțin din coloana 060 a tabelului CA 5.2.

070

1.2   Interese minoritare și elemente echivalente

Articolele 479 și 480 din CRR

Acest rând reflectă efectele dispozițiilor tranzitorii asupra intereselor minoritare eligibile drept fonduri proprii de nivel 1 de bază; asupra instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 eligibile drept fonduri proprii de nivel 1 suplimentar consolidate; precum și asupra fondurilor proprii calificate eligibile drept fonduri proprii de nivel 2 consolidate.

080

1.2.1   Instrumente de capital și elemente care nu se califică drept interese minoritare

Articolul 479 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând este cuantumul care se califică drept rezerve consolidate în conformitate cu reglementarea prealabilă.

090

1.2.2   Recunoașterea tranzitorie în fondurile proprii consolidate a intereselor minoritare

Articolele 84 și 480 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând este cuantumul eligibil fără dispozițiile tranzitorii.

091

1.2.3   Recunoașterea tranzitorie în fondurile proprii consolidate a fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar eligibile

Articolele 85 și 480 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând este cuantumul eligibil fără dispozițiile tranzitorii.

092

1.2.4   Recunoașterea tranzitorie în fondurile proprii consolidate a fondurilor proprii de nivel 2 eligibile

Articolele 87 și 480 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând este cuantumul eligibil fără dispozițiile tranzitorii.

100

1.3   Alte ajustări tranzitorii

Articolele 467-478 și articolul 481 din CRR

Acest rând reflectă efectul global al ajustărilor tranzitorii, la nivelul deducerii, în ceea ce privește diferitele tipuri de capital, câștigurile și pierderile nerealizate și deducerile și filtrele prudențiale suplimentare, plus cuantumurile ponderate la risc care rezultă din aceste ajustări.

110

1.3.1   Câștiguri și pierderi nerealizate

Articolele 467 și 468 din CRR

Acest rând reflectă efectul general al dispozițiilor tranzitorii asupra câștigurilor și pierderilor nerealizate evaluate la valoarea justă.

120

1.3.1.1   Câștiguri nerealizate

Articolul 468 alineatul (1) din CRR

130

1.3.1.2   Pierderi nerealizate

Articolul 467 alineatul (1) din CRR

133

1.3.1.3   Câștiguri nerealizate din expuneri față de administrații centrale clasificate în categoria „Disponibil pentru vânzare” din IAS 39 aprobat de UE

Articolul 468 din CRR

136

1.3.1.4   Pierderi nerealizate din expuneri față de administrații centrale clasificate în categoria „Disponibil pentru vânzare” din IAS 39 aprobat de UE

Articolul 467 din CRR

138

1.3.1.5   Câștigurile și pierderile din evaluarea la valoarea justă a datoriilor care provin din instrumente financiare derivate pe riscul de credit al instituției

Articolul 468 din CRR

140

1.3.2   Deduceri

Articolul 36 alineatul (1), articolul 469 și articolul 478 din CRR

Acest rând reflectă efectul global al dispozițiilor tranzitorii asupra deducerilor.

150

1.3.2.1.   Pierderile exercițiului financiar în curs

Articolul 36 alineatul (1) litera (a), articolul 469 alineatul (1), articolul 472 alineatul (3) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând este deducerea inițială prevăzută la articolul 36 alineatul (1) litera (a) din CRR.

În cazul în care firmele au avut doar obligația de a deduce pierderile materiale:

dacă pierderea netă intermediară totală a fost „materială”, întreaga valoare reziduală ar fi dedusă din fondurile proprii de nivel 1, iar

dacă pierderea netă intermediară totală nu a fost „materială”, nu s-ar efectua nicio deducere a valorii reziduale.

160

1.3.2.2.   Active necorporale

Articolul 36 alineatul (1) litera (b), articolul 469 alineatul (1), articolul 472 alineatul (4) și articolul 478 din CRR

Atunci când determină cuantumul activelor necorporale care trebuie deduse, instituțiile iau în considerare dispozițiile articolului 37 din CRR.

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând este deducerea inițială prevăzută la articolul 36 alineatul (1) litera (b) din CRR.

170

1.3.2.3.   Creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și nu decurg din diferențele temporare

Articolul 36 alineatul (1) litera (c), articolul 469 alineatul (1), articolul 472 alineatul (5) și articolul 478 din CRR

Atunci când se determină cuantumul creanțelor privind impozitul amânat sus-menționate care trebuie dedus, instituțiile iau în considerare dispozițiile articolului 38 din CRR referitoare la reducerea creanțelor privind impozitul amânat cu cuantumul datoriilor privind impozitul amânat.

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: cuantumul total în conformitate cu articolul 469 alineatul (1) litera (c) din CRR.

180

1.3.2.4.   Deficitul provizioanelor în raport cu pierderile așteptate calculat prin metoda IRB

Articolul 36 alineatul (1) litera (d), articolul 469 alineatul (1), articolul 472 alineatul (6) și articolul 478 din CRR

Atunci când determină cuantumul care trebuie dedus al deficitului sus-menționat al provizioanelor în raport cu pierderile așteptate calculat prin metoda IRB, instituțiile iau în considerare dispozițiile articolului 40 din CRR.

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială prevăzută la articolul 36 alineatul (1) litera (d) din CRR.

190

1.3.2.5.   Activele fondului de pensii cu beneficii determinate

Articolul 33 alineatul (1) litera (e), articolul 469 alineatul (1), articolul 472 alineatul (7), articolul 473 și articolul 478 din CRR

Atunci când determină cuantumul care trebuie dedus al activelor sus-menționate ale fondului de pensii cu beneficii determinate, instituțiile iau în considerare dispozițiile articolului 41 din CRR.

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială prevăzută la articolul 36 alineatul (1) litera (e) din CRR.

194

1.3.2.5.*   din care: Introducerea de modificări la IAS 19 – element pozitiv

Articolul 473 din CRR

198

1.3.2.5.**   din care: Introducerea de modificări la IAS 19 – element negativ

Articolul 473 din CRR

200

1.3.2.6.   Instrumente proprii

Articolul 36 alineatul (1) litera (f), articolul 469 alineatul (1), articolul 472 alineatul (8) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială prevăzută la articolul 36 alineatul (1) litera (f) din CRR.

210

1.3.2.6.1   Instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 36 alineatul (1) litera (f), articolul 469 alineatul (1), articolul 472 alineatul (8) și articolul 478 din CRR

Atunci când determină cuantumul care trebuie dedus al instrumentelor sus-menționate de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instituțiile iau în considerare dispozițiile articolului 42 din CRR.

Deoarece clasificarea „valorii reziduale” diferă în funcție de natura instrumentului, instituțiile trebuie să clasifice deținerile de instrumente proprii de fonduri proprii de bază în funcție de deținerile „directe” și „indirecte”.

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială prevăzută la articolul 36 alineatul (1) litera (f) din CRR.

211

1.3.2.6.1**   din care: Dețineri directe

Articolul 469 alineatul (1) litera (b) și articolul 472 alineatul (8) litera (a) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: cuantumul total al deținerilor directe, inclusiv instrumente pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze în temeiul unei obligații contractuale existente sau contingente.

212

1.3.2.6.1*   din care: Dețineri indirecte

Articolul 469 alineatul (1) litera (b) și articolul 472 alineatul (8) litera (b) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: cuantumul total al deținerilor indirecte, inclusiv instrumente pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze în temeiul unei obligații contractuale existente sau contingente.

220

1.3.2.6.2   Instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Articolul 56 litera (a), articolul 474, articolul 475 alineatul (2) și articolul 478 din CRR

Atunci când determină cuantumul deținerilor sus-menționate care trebuie dedus, instituțiile iau în considerare dispozițiile articolului 57 din CRR.

Deoarece clasificarea „valorii reziduale” diferă în funcție de natura instrumentului [articolul 475 alineatul (2) din CRR], instituțiile trebuie să clasifice deținerile sus-menționate în funcție de deținerile „directe” și „indirecte” de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar.

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială în conformitate cu articolul 56 litera (a) din CRR.

221

1.3.2.6.2**   din care: Dețineri directe

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: cuantumul total al deținerilor directe, inclusiv instrumente pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze în temeiul unei obligații contractuale existente sau contingente, articolul 474 litera (b) și articolul 475 alineatul (2) litera (a) din CRR.

222

1.3.2.6.2*   din care: Dețineri indirecte

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: cuantumul total al deținerilor indirecte, inclusiv instrumente pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze în temeiul unei obligații contractuale existente sau contingente, articolul 474 litera (b) și articolul 475 alineatul (2) litera (b) din CRR.

230

1.3.2.6.3   Instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2

Articolul 66 litera (a), articolul 476, articolul 477 alineatul (2) și articolul 478 din CRR

Atunci când determină cuantumul deținerilor care trebuie dedus, instituțiile iau în considerare dispozițiile articolului 67 din CRR.

Deoarece clasificarea „valorii reziduale” diferă în funcție de natura instrumentului [articolul 477 alineatul (2) din CRR], instituțiile trebuie să clasifice deținerile sus-menționate în funcție de deținerile „directe” și „indirecte” de fonduri proprii de nivel 2.

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială în conformitate cu articolul 66 litera (a) din CRR.

231

din care: Dețineri directe

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: cuantumul total al deținerilor directe, inclusiv instrumente pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze în temeiul unei obligații contractuale existente sau contingente, articolul 476 litera (b) și articolul 477 alineatul (2) litera (a) din CRR.

232

din care: Dețineri indirecte

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: cuantumul total al deținerilor indirecte, inclusiv instrumente pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze în temeiul unei obligații contractuale existente sau contingente, articolul 476 litera (b) și articolul 477 alineatul (2) litera (b) din CRR.

240

1.3.2.7.   Dețineri reciproce

Deoarece clasificarea „valorii reziduale” diferă în funcție de măsura în care deținerile de fonduri proprii de nivel 1 de bază, fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau fonduri proprii de nivel 2 în entitatea din sectorul financiar trebuie considerate a fi semnificative sau nu [articolul 472 alineatul (9), articolul 475 alineatul (3) și articolul 477 alineatul (3) din CRR], instituțiile trebuie să clasifice deținerile reciproce în funcție de investițiile semnificative și investițiile nesemnificative.

250

1.3.2.7.1   Dețineri reciproce în fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 36 alineatul (1) litera (g), articolul 469 alineatul (1), articolul 472 alineatul (9) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială prevăzută la articolul 36 alineatul (1) litera (g) din CRR.

260

1.3.2.7.1.1   Dețineri reciproce de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 36 alineatul (1) litera (g), articolul 469 alineatul (1), articolul 472 alineatul (9) litera (a) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: valoarea reziduală în conformitate cu articolul 469 alineatul (1) litera (b) din CRR.

270

1.3.2.7.1.2   Dețineri reciproce în fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 36 alineatul (1) litera (g), articolul 469 alineatul (1), articolul 472 alineatul (9) litera (b) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: valoarea reziduală în conformitate cu articolul 469 alineatul (1) litera (b) din CRR.

280

1.3.2.7.2   Dețineri reciproce de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Articolul 56 litera (b), articolul 474, articolul 475 alineatul (3) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială prevăzută la articolul 56 litera (b) din CRR.

290

1.3.2.7.2.1   Dețineri reciproce de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 56 litera (b), articolul 474, articolul 475 alineatul (3) litera (a) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: valoarea reziduală în conformitate cu articolul 475 alineatul (3) din CRR.

300

1.3.2.7.2.2   Dețineri reciproce de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 56 litera (b), articolul 474, articolul 475 alineatul (3) litera (b) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: valoarea reziduală în conformitate cu articolul 475 alineatul (3) din CRR.

310

1.3.2.7.3   Dețineri reciproce de fonduri proprii de nivel 2

Articolul 66 litera (b), articolul 476, articolul 477 alineatul (3) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială în conformitate cu articolul 66 litera (b) din CRR.

320

1.3.2.7.3.1   Dețineri reciproce de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 66 litera (b), articolul 476, articolul 477 alineatul (3) litera (a) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: valoarea reziduală în conformitate cu articolul 477 alineatul (3) din CRR.

330

1.3.2.7.3.2   Dețineri reciproce de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 66 litera (b), articolul 476, articolul 477 alineatul (3) litera (b) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: valoarea reziduală în conformitate cu articolul 477 alineatul (3) din CRR.

340

1.3.2.8.

Instrumente proprii de fonduri proprii ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

350

1.3.2.8.1   Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 36 alineatul (1) litera (h), articolul 469 alineatul (1), articolul 472 alineatul (10) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială prevăzută la articolul 36 alineatul (1) litera (h) din CRR.

360

1.3.2.8.2   Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 56 litera (c), articolul 474, articolul 475 alineatul (4) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială prevăzută la articolul 56 litera (c) din CRR.

370

1.3.2.8.3   Instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă

Articolul 66 litera (c), articolul 476, articolul 477 alineatul (4) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială prevăzută la articolul 66 litera (c) din CRR.

380

1.3.2.9   Creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențele temporare și instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 470 alineatele (2) și (3) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: articolul 470 alineatul (1) din CRR

390

1.3.2.10

Instrumente de fonduri proprii ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

400

1.3.2.10.1   Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 36 alineatul (1) litera (i), articolul 469 alineatul (1), articolul 472 alineatul (11) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială prevăzută la articolul 36 alineatul (1) litera (i) din CRR.

410

1.3.2.10.2   Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 56 litera (d), articolul 474, articolul 475 alineatul (4) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială prevăzută la articolul 56 litera (d) din CRR.

420

1.3.2.10.2   Instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă

Articolul 66 litera (d), articolul 476, articolul 477 alineatul (4) și articolul 478 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat în coloana 060 a acestui rând: deducerea inițială prevăzută la articolul 66 litera (d) din CRR.

425

1.3.2.11   Scutire de la deducerea din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază a deținerilor de capital în societățile de asigurare

Articolul 471 din CRR

430

1.3.3   Deduceri și filtre prudențiale suplimentare

Articolul 481 din CRR

Acest rând reflectă efectul global al dispozițiilor tranzitorii asupra deducerilor și filtrelor prudențiale suplimentare.

În conformitate cu articolul 481 din CRR, instituțiile raportează la postul 1.3.3 informații referitoare la filtrele și deducerile care sunt prevăzute în măsurile de transpunere la nivel național a articolelor 57 și 66 din Directiva 2006/48/CE și a articolelor 13 și 16 din Directiva 2006/49/CE și care nu sunt solicitate în conformitate cu partea a doua din CRR.

1.6.3.   C 05.02 - INSTRUMENTE CARE ÎȘI PĂSTREAZĂ DREPTURILE OBȚINUTE: INSTRUMENTE CARE NU CONSTITUIE AJUTOARE DE STAT (CA5.2)

25.

Instituțiile raportează informații în legătură cu dispozițiile tranzitorii privind instrumentele care își păstrează drepturile obținute și care nu constituie ajutoare de stat [articolul 484-491 din CRR).

1.6.3.1.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010

Cuantumul instrumentelor și al primei de emisiune aferente

Articolul 484 alineatele (3)-(5) din CRR

Instrumente care sunt eligibile pentru fiecare rând, inclusiv primele de emisiune aferente acestora.

020

Baza pentru calculul limitei

Articolul 486 alineatele (2)-(4) din CRR

030

Procentul aplicabil

Articolul 486 alineatul (5) din CRR

040

Limita

Articolul 486 alineatele (2)-(5) din CRR

050

(-) Cuantumul care depășește limitele păstrării drepturilor obținute

Articolul 486 alineatele (2)-(5) din CRR

060

Cuantumul total al drepturilor păstrate

Cuantumul care trebuie raportat este egal cu cuantumurile raportate în coloanele corespunzătoare ale rândului 060 din CA 5.1.


Rânduri

010

1.   Instrumentele care s-au calificat pentru articolul 57 litera (a) din Directiva 2006/48/CE

Articolul 484 alineatul (3) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat include conturile de prime de emisiune aferente.

020

2.   Instrumentele care s-au calificat pentru articolul 57 litera (ca) și articolul 154 alineatele (8) și (9) din Directiva 2006/48/CE, sub rezerva limitei de la articolul 489

Articolul 484 alineatul (4) din CRR

030

2.1   Totalul instrumentelor fără opțiune de cumpărare sau stimulent pentru răscumpărare

Articolul 489 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat include conturile de prime de emisiune aferente.

040

2.2   Instrumente care își păstrează drepturile, cu opțiune de cumpărare și stimulent pentru răscumpărare

Articolul 489 din CRR

050

2.2.1   Instrumente cu opțiune de cumpărare exercitabilă după data de raportare și care îndeplinesc condițiile de la articolul 49 din CRR după data scadenței efective

Articolul 489 alineatul (3) și articolul 491 litera (a) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat include conturile de prime de emisiune aferente.

060

2.2.2   Instrumente cu opțiune de cumpărare exercitabilă după data de raportare și care nu îndeplinesc condițiile de la articolul 49 din CRR după data scadenței efective

Articolul 489 alineatul (5) și articolul 491 litera (a) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat include conturile de prime de emisiune aferente.

070

2.2.3   Instrumente cu opțiune de cumpărare exercitabilă înainte de 20 iulie 2011 sau la această dată și care nu îndeplinesc condițiile de la articolul 49 din CRR după data scadenței efective

Articolul 489 alineatul (6) și articolul 491 litera (c) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat include conturile de prime de emisiune aferente.

080

2.3   Depășirea limitei instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază care și-au păstrat drepturile obținute

Articolul 487 alineatul (1) din CRR

Instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază care își păstrează drepturile și care au depășit limita stabilită pot fi tratate ca instrumente care își pot conserva drepturile ca instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar.

090

3.   Instrumentele care s-au calificat pentru articolul 57 litera (e), (f), (g) sau (h) din Directiva 2006/48/CE, sub rezerva limitei de la articolul 490

Articolul 484 alineatul (5) din CRR

100

3.1   Totalul elementelor fără stimulent pentru răscumpărare

Articolul 490 din CRR

110

3.2   Elemente cu drepturi păstrate cu stimulent pentru răscumpărare

Articolul 490 din CRR

120

3.2.1   Elemente cu opțiune de cumpărare exercitabilă după data de raportare și care îndeplinesc condițiile de la articolul 63 din CRR după data scadenței efective

Articolul 490 alineatul (3) și articolul 491 litera (a) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat include conturile de prime de emisiune aferente.

130

3.2.2   Elemente cu opțiune de cumpărare exercitabilă după data de raportare și care nu îndeplinesc condițiile de la articolul 63 din CRR după data scadenței efective

Articolul 490 alineatul (5) și articolul 491 litera (a) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat include conturile de prime de emisiune aferente.

140

3.2.3   Elemente cu opțiune de cumpărare exercitabilă înainte de 20 iulie 2011 sau la această dată și care nu îndeplinesc condițiile de la articolul 63 din CRR după data scadenței efective

Articolul 490 alineatul (6) și articolul 491 litera (c) din CRR

Cuantumul care trebuie raportat include conturile de prime de emisiune aferente.

150

3.3   Depășirea limitei instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care și-au păstrat drepturile obținute

Articolul 487 alineatul (2) din CRR

Instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care și-au păstrat drepturile obținute și care au depășit limita stabilită pot fi tratate ca instrumente care își pot conserva drepturile ca instrumente de fonduri proprii de nivel 2.

2.   SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP: INFORMAȚII PRIVIND ENTITĂȚILE ASOCIATE (GS)

2.1.   OBSERVAȚII GENERALE

26.

Formularele C 06.01 și C 06.02 se raportează dacă cerințele de fonduri proprii sunt calculate pe bază consolidată. Acest formular cuprinde patru părți destinate colectării de informații diverse privind toate entitățile individuale (inclusiv instituția raportoare) incluse în perimetrul de consolidare.

(a)

Entități aflate în perimetrul de consolidare;

(b)

Informații detaliate privind solvabilitatea la nivel de grup;

(c)

Informații privind contribuția entităților individuale la solvabilitatea la nivel de grup;

(d)

Informații privind amortizoarele de capital;

27.

Instituțiile care beneficiază de derogare în conformitate cu articolul 7 din CRR raportează numai coloanele 010-060 și 250-400.

2.2.   INFORMAȚII DETALIATE PRIVIND SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP

28.

Cea de a doua parte a acestui formular (informații detaliate privind solvabilitatea la nivel de grup), coloanele 070-210, este concepută pentru a aduna informații privind instituțiile de credit și alte instituții financiare reglementate care sunt supuse efectiv anumitor cerințe de solvabilitate pe bază individuală. Aceasta prevede, pentru fiecare dintre entitățile care fac obiectul raportării, cerințele de fonduri proprii pentru fiecare categorie de risc și fondurile proprii în scopuri de solvabilitate.

29.

În cazul consolidării proporționale a participațiilor, cifrele referitoare la cerințele de fonduri proprii și la fondurile proprii trebuie să reflecte respectivele cuantumuri proporționale.

2.3.   INFORMAȚII PRIVIND CONTRIBUȚIA ENTITĂȚILOR INDIVIDUALE LA SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP

30.

Obiectivul celei de a treia părți a acestui formular (informații privind contribuția la solvabilitatea la nivel de grup a tuturor entităților care intră sub incidența perimetrului de consolidare al CRR, inclusiv contribuția celor care nu fac obiectul anumitor cerințe de solvabilitate pe bază individuală), coloanele 250-400, constă în identificarea acelor entități din cadrul grupului care generează riscuri și mobilizează fonduri proprii de pe piață, pe baza datelor care sunt imediat disponibile sau care pot fi ușor reprelucrate, fără a fi nevoie să se reconstituie rata capitalului pe bază individuală sau subconsolidată. La nivel de entitate, atât cifrele privind riscul, cât și cifrele privind fondurile proprii reprezintă contribuții la cifrele grupului și nu elemente ale ratei de solvabilitate pe bază individuală și, ca atare, nu trebuie să fie comparate între ele.

31.

Cea de a treia parte include, de asemenea, cuantumurile intereselor minoritare, ale fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar eligibile și ale fondurilor proprii de nivel 2 eligibile în fondurile proprii consolidate.

32.

Deoarece cea de a treia parte a formularului se referă la „contribuții”, cifrele care trebuie raportate aici diferă, dacă este cazul, de cifrele raportate în coloanele referitoare la informațiile detaliate privind solvabilitatea la nivel de grup.

33.

Principiul este acela de a elimina expunerile reciproce în cadrul aceluiași grup în mod omogen, atât la nivelul riscurilor, cât și al fondurilor proprii, pentru a acoperi cuantumurile raportate în formularul CA consolidat al grupului, prin adăugarea cuantumurilor raportate pentru fiecare entitate în formularul „Solvabilitatea la nivel de grup”. În situațiile în care pragul de 1 % nu este depășit, o legătură directă către formularul CA nu este posibilă.

34.

Instituțiile definesc cea mai adecvată metodă de defalcare între entități pentru a lua în considerare posibilele efecte ale diversificării pentru riscul de piață și riscul operațional.

35.

Un grup consolidat poate fi inclus în cadrul altui grup consolidat. Acest lucru înseamnă că entitățile din cadrul unui subgrup se înscriu, entitate cu entitate, în formularul GS al întregului grup, chiar dacă subgrupul ca atare este supus cerințelor de raportare. Dacă este supus cerințelor de raportare, subgrupul raportează, de asemenea, formularul GS pentru fiecare entitate, deși informațiile respective sunt incluse în formularul GS al unui grup consolidat mai extins.

36.

O instituție trebuie să raporteze date privind contribuția unei entități atunci când contribuția acesteia la cuantumul total al expunerii la risc depășește 1 % din cuantumul total al expunerii la risc a grupului sau atunci când contribuția sa la fondurile proprii totale depășește 1 % din fondurile proprii totale ale grupului. Acest prag nu se aplică în cazul filialelor sau subgrupurilor care pun la dispoziția grupului fonduri proprii (sub formă de interese minoritare sau instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2 eligibile incluse în fondurile proprii).

2.4.   C 06.01 – SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP: INFORMAȚII PRIVIND ENTITĂȚILE ASOCIATE – TOTAL (GS TOTAL)

Coloane

Instrucțiuni

250-400

ENTITĂȚI AFLATE ÎN PERIMETRUL DE CONSOLIDARE

A se vedea instrucțiunile aferente coloanei C 06.02.

410-480

AMORTIZOARE DE CAPITAL

A se vedea instrucțiunile aferente coloanei C 06.02.


Rânduri

Instrucțiuni

010

TOTAL

Totalul reprezintă suma valorilor raportate pe toate rândurile formularului C 06.02.

2.5.   C 06.02 – SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP: INFORMAȚII PRIVIND ENTITĂȚILE ASOCIATE (GS)

Coloane

Instrucțiuni

010-060

ENTITĂȚI AFLATE ÎN PERIMETRUL DE CONSOLIDARE

Acest formular este destinat colectării de informații privind fiecare entitate în parte care se află în perimetrul de consolidare în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2 din CRR.

010

NUME

Denumirea entității aflate în perimetrul de consolidare.

020

COD

Acest cod este un număr de identificare a rândului și trebuie să fie unic pentru fiecare rând din tabel.

Codul atribuit entității aflate în perimetrul de consolidare.

Structura efectivă a codului depinde de sistemul național de raportare.

025

CODUL LEI

Codul LEI înseamnă codul de identificare a entității juridice (Legal Entity Identification), un cod de referință propus de Consiliul pentru Stabilitate Financiară (FSB) și aprobat de G20, al cărui scop este identificarea unică la nivel mondial a părților la tranzacții financiare.

Până când sistemul mondial LEI va fi complet operațional, contrapărților le sunt atribuite coduri pre-LEI de către o unitate operațională locală care a fost aprobată de Comitetul de supraveghere reglementară (ROC, pentru informații detaliate accesați: www.leiroc.org).

Dacă pentru o anumită contraparte există un cod de identificare a entității juridice (cod LEI), pentru identificarea contrapărții respective se utilizează codul în cauză.

030

INSTITUȚIE SAU ORGANISM ECHIVALENT (DA/NU)

Se înscrie „DA” în cazul în care entitatea este supusă cerințelor de fonduri proprii conform dispozițiilor CRD sau unor prevederi cel puțin echivalente cu dispozițiile Basel.

În caz contrar, se înscrie „NU”.

Interese minoritare:

Articolul 81 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și articolul 82 alineatul (1) litera (a) punctul (ii)

În ceea ce privește interesele minoritare și instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și de nivel 2 emise de filiale, filialele ale căror instrumente pot fi eligibile sunt instituțiile sau întreprinderile care fac obiectul, în virtutea legislației naționale aplicabile, cerințelor CRR.

040

CONȚINUTUL DATELOR: date individuale consolidate prin metoda consolidării globale (SF) SAU date individuale consolidate prin metoda consolidării parțiale (SP)

„SF” se raportează pentru fiecare filială consolidată prin metoda consolidării globale.

„SP” se raportează pentru fiecare filială consolidată prin metoda consolidării parțiale.

050

CODUL ȚĂRII

Instituțiile raportează codul de țară format din două litere în conformitate cu ISO 31662.

060

PROCENTAJUL DEȚINERII (%)

Acest procentaj se referă la procentul efectiv din capital deținut de întreprinderea-mamă în filialele sale. În cazul consolidării globale a unei filiale directe, procentajul efectiv este, de exemplu, de 70 %. În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) punctul 16 din CRR, procentajul participației unei filiale a unei filiale care trebuie raportat rezultă din înmulțirea procentajelor filialelor în cauză.

070-240

INFORMAȚII PRIVIND ENTITĂȚILE CARE SUNT SUPUSE CERINȚELOR DE FONDURI PROPRII

Secțiunea informațiilor detaliate (și anume coloanele 070-240) colectează doar informații despre acele entități și subgrupuri care, aflându-se în perimetrul de consolidare (partea întâi titlul II capitolul 2 din CRR), sunt supuse efectiv cerințelor de solvabilitate prevăzute de CRR sau altor prevederi cel puțin echivalente cu dispozițiile Basel (este vorba de cazurile în care s-a înscris „da” în coloana 030).

Trebuie să se includă informații despre toate instituțiile individuale dintr-un grup consolidat care sunt supuse cerințelor de fonduri proprii, indiferent de locul în care sunt situate.

Informațiile raportate în această parte trebuie să fie conforme cu normele de solvabilitate aplicabile la locul de activitate al instituției (prin urmare, pentru acest formular nu este necesar să se efectueze un calcul dublu pe bază individuală în conformitate cu normele instituției-mamă). Atunci când normele de solvabilitate locale diferă de dispozițiile CRR și nu este furnizată o defalcare comparabilă, informațiile trebuie completate în cazul în care sunt disponibile date în granularitatea respectivă. Prin urmare, această parte este un formular factual care sintetizează calculele pe care le realizează instituțiile individuale dintr-un grup, ținând în același timp cont de faptul că unele dintre aceste instituții pot face obiectul unor norme diferite de solvabilitate.

Raportarea cheltuielilor generale fixe ale firmelor de investiții

Firmele de investiții trebuie să includă cerințele de fonduri proprii aferente cheltuielilor generale fixe în calculul ratei capitalului în conformitate cu articolele 95, 96, 97 și 98 din CRR.

Partea din cuantumul total al expunerii la risc aferentă cheltuielilor generale fixe trebuie raportată în partea a II-a coloana 100 a acestui formular.

070

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC

Se raportează suma coloanelor 080-110.

080

RISCUL DE CREDIT; RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII; RISCUL DE DIMINUARE A VALORII CREANȚEI, TRANZACȚIILE INCOMPLETE ȘI RISCUL DE DECONTARE/LIVRARE

Cuantumul care trebuie raportat în această coloană corespunde sumei cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor care sunt egale sau echivalente cu cele care trebuie raportate în coloana 040 „CUANTUMURILE PONDERATE LA RISC ALE EXPUNERILOR PENTRU RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI RISCUL DE DIMINUARE A VALORII CREANȚEI ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE” și a cuantumurilor cerințelor de fonduri proprii care sunt egale sau echivalente cu cele care trebuie raportate în coloana 490 „CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC PENTRU RISCURILE DE DECONTARE/LIVRARE” a formularului CA2.

090

RISCUL DE POZIȚIE, RISCUL VALUTAR ȘI RISCUL DE MARFĂ

Cuantumul care trebuie raportat în această coloană corespunde cuantumului cerințelor de fonduri proprii care sunt egale sau echivalente cu cele care trebuie să fie raportate la rândul 520 „CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC PENTRU RISCUL DE POZIȚIE, RISCUL VALUTAR ȘI RISCUL DE MARFĂ” al formularului CA2.

100

RISCUL OPERAȚIONAL

Cuantumul care trebuie raportat în această coloană corespunde cuantumului expunerii la risc care este egal sau echivalent cu cel care trebuie să fie raportat la rândul 590 „CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC PENTRU RISCUL OPERAȚIONAL (OpR)” al formularului CA2.

Cheltuielile generale fixe se includ în această coloană, inclusiv la rândul 630 „CUANTUMUL EXPUNERII SUPLIMENTARE LA RISC DATORATE CHELTUIELILOR GENERALE FIXE” al formularului CA2.

110

ALTE CUANTUMURI ALE EXPUNERII LA RISC

Cuantumul care trebuie raportat în această coloană corespunde cuantumului expunerii la risc care nu este menționat în mod specific mai sus. Este vorba de totalul cuantumurilor raportate la rândurile 640, 680 și 690 din formularul CA2.

120-240

INFORMAȚII DETALIATE PRIVIND FONDURILE PROPRII PENTRU SOLVABILITATEA LA NIVEL DE GRUP

Informațiile raportate în coloanele următoare trebuie să respecte normele de solvabilitate aplicabile la locul de activitate al entității sau subgrupului.

120

FONDURI PROPRII

Cuantumul care trebuie raportat în această coloană corespunde cuantumului fondurilor proprii care sunt egale sau echivalente cu cele care trebuie să fie raportate la rândul 010 „FONDURI PROPRII” al formularului CA1.

130

DIN CARE: FONDURI PROPRII ELIGIBILE

Articolul 82 din CRR

Această coloană trebuie completată numai pentru filialele supuse raportării pe bază individuală care sunt consolidate prin metoda consolidării globale și care sunt instituții.

Deținerile calificate sunt, pentru filialele specificate mai sus, instrumentele (cărora li se adaugă rezultatele reportate conexe, conturile de prime de emisiune și alte rezerve) deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în perimetrul de consolidare al CRR.

Cuantumul care trebuie raportat include efectele oricărei dispoziții tranzitorii. Acesta este cuantumul eligibil la data raportării.

140

INSTRUMENTE DE FONDURI PROPRII CONEXE, REZULTATE REPORTATE CONEXE, CONTURI DE PRIME DE EMISIUNE ȘI ALTE REZERVE

Articolul 87 alineatul (1) litera (b) din CRR.

150

TOTAL FONDURI PROPRII DE NIVEL 1

Articolul 25 din CRR

160

DIN CARE: FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 ELIGIBILE

Articolul 82 din CRR

Această coloană trebuie completată numai pentru filialele supuse raportării pe bază individuală care sunt consolidate prin metoda consolidării globale și care sunt instituții.

Deținerile calificate sunt, pentru filialele specificate mai sus, instrumentele (cărora li se adaugă rezultatele reportate conexe și conturile de prime de emisiune) deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în perimetrul de consolidare al CRR.

Cuantumul care trebuie raportat include efectele oricărei dispoziții tranzitorii. Acesta este cuantumul eligibil la data raportării.

170

INSTRUMENTE DE FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 CONEXE, REZULTATE REPORTATE CONEXE ȘI CONTURI DE PRIME DE EMISIUNE

Articolul 85 alineatul (1) litera (b) din CRR.

180

FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 DE BAZĂ

Articolul 50 din CRR

190

DIN CARE: INTERESE MINORITARE

Articolul 81 din CRR

Această coloană trebuie completată numai pentru filialele consolidate prin metoda consolidării globale care sunt instituții, cu excepția filialelor menționate la articolul 84 alineatul (3) din CRR. Fiecare filială trebuie să fie examinată pe bază subconsolidată pentru toate calculele necesare în temeiul articolului 84 din CRR, dacă este cazul, în conformitate cu articolul 84 alineatul (2); în caz contrar, filialele trebuie examinate individual.

În sensul CRR și al acestui formular, interesele minoritare sunt, pentru filialele specificate mai sus, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază (cărora li se adaugă rezultatele reportate conexe și conturile de prime de emisiune) deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în perimetrul de consolidare al CRR.

Cuantumul care trebuie raportat include efectele oricărei dispoziții tranzitorii. Acesta este cuantumul eligibil la data raportării.

200

INSTRUMENTE DE FONDURI PROPRII CONEXE, REZULTATE REPORTATE CONEXE, CONTURI DE PRIME DE EMISIUNE ȘI ALTE REZERVE

Articolul 84 alineatul (1) litera (b) din CRR.

210

FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 SUPLIMENTAR

Articolul 61 din CRR

220

DIN CARE: FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 SUPLIMENTAR ELIGIBILE

Articolele 82 și 83 din CRR

Această coloană trebuie completată numai pentru filialele supuse raportării individuale consolidate prin metoda consolidării globale care sunt instituții, cu excepția filialelor menționate la articolul 85 alineatul (2) din CRR. Fiecare filială trebuie să fie examinată pe bază subconsolidată pentru toate calculele necesare în temeiul articolului 85 din CRR, dacă este cazul, în conformitate cu articolul 85 alineatul (2); în caz contrar, filialele trebuie examinate individual.

În sensul CRR și al acestui formular, interesele minoritare sunt, pentru filialele specificate mai sus, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar (cărora li se adaugă rezultatele reportate conexe și conturile de prime de emisiune) deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în perimetrul de consolidare al CRR.

Cuantumul care trebuie raportat include efectele oricărei dispoziții tranzitorii. Acesta este cuantumul eligibil la data raportării.

230

FONDURI PROPRII DE NIVEL 2

Articolul 71 din CRR

240

DIN CARE: FONDURI PROPRII DE NIVEL 2 ELIGIBILE

Articolele 82 și 83 din CRR

Această coloană trebuie completată numai pentru filialele supuse raportării individuale consolidate prin metoda consolidării globale care sunt instituții, cu excepția filialelor menționate la articolul 87 alineatul (2) din CRR. Fiecare filială trebuie să fie examinată pe bază subconsolidată pentru toate calculele necesare în temeiul articolului 87 din CRR, dacă este cazul, în conformitate cu articolul 87 alineatul (2) din CRR; în caz contrar, filialele trebuie examinate individual.

În sensul CRR și al acestui formular, interesele minoritare sunt, pentru filialele specificate mai sus, instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 (cărora li se adaugă rezultatele reportate conexe și conturile de prime de emisiune) deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în perimetrul de consolidare al CRR.

Cuantumul care trebuie raportat include efectele oricărei dispoziții tranzitorii, adică trebuie să fie cuantumul eligibil la data raportării.

250-400

INFORMAȚII PRIVIND CONTRIBUȚIA ENTITĂȚILOR LA SOLVABILITATEA GRUPULUI

250-290

CONTRIBUȚIA LA RISCURI

Informațiile raportate în coloanele următoare trebuie să respecte normele de solvabilitate aplicabile instituției raportoare.

250

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC

Se raportează suma coloanelor 260-290.

260

RISCUL DE CREDIT; RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII; RISCUL DE DIMINUARE A VALORII CREANȚEI, TRANZACȚIILE INCOMPLETE ȘI RISCUL DE DECONTARE/LIVRARE

Cuantumul care trebuie raportat se compune din cuantumurile ponderate la riscul de credit ale expunerilor și ale cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de decontare/livrare conform CRR, excluzându-se orice cuantum legat de tranzacțiile realizate cu alte entități incluse în calculul ratei de solvabilitate consolidate la nivel de grup.

270

RISCUL DE POZIȚIE, RISCUL VALUTAR ȘI RISCUL DE MARFĂ

Cuantumurile expunerilor la riscurile de piață trebuie calculate la nivelul fiecărei entități cu respectarea dispozițiilor CRR. Entitățile raportează contribuția la cuantumul total al expunerilor la riscul de poziție, riscul valutar și riscul de marfă al grupului. Suma cuantumurilor raportate aici corespunde cuantumului înregistrat la rândul 520 „CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERILOR LA RISCUL DE POZIȚIE, RISCUL VALUTAR ȘI RISCUL DE MARFĂ” din raportul consolidat.

280

RISCUL OPERAȚIONAL

În cazul abordărilor avansate de evaluare, cuantumul raportat al expunerilor la riscul operațional include efectul diversificării.

Cheltuielile generale fixe trebuie incluse în această coloană.

290

ALTE CUANTUMURI ALE EXPUNERII LA RISC

Cuantumul care trebuie raportat în această coloană corespunde cuantumului expunerii la risc care nu este menționat în mod specific mai sus.

300-400

CONTRIBUȚIA LA FONDURILE PROPRII

Această parte a formularului nu intenționează să impună instituțiilor să efectueze un calcul complet al ratei totale a capitalului la nivelul fiecărei entități.

Coloanele 300-350 se raportează pentru entitățile consolidate care contribuie la fondurile proprii prin interese minoritare, în timp ce coloanele 360-400 trebuie raportate de către toate celelalte entități consolidate care contribuie la fondurile proprii consolidate.

Fondurile proprii adăugate unei entități de către restul entităților incluse în perimetrul entității raportoare nu trebuie să fie luate în considerare. Numai contribuția netă la fondurile proprii ale grupului trebuie raportată în această coloană; este vorba în principal de fondurile proprii colectate de la părți terțe și rezervele acumulate.

Informațiile raportate în coloanele următoare trebuie să respecte normele de solvabilitate aplicabile instituției raportoare.

300-350

FONDURI PROPRII ELIGIBILE INCLUSE ÎN FONDURILE PROPRII CONSOLIDATE

Cuantumul care trebuie raportat drept „FONDURI PROPRII ELIGIBILE INCLUSE ÎN FONDURILE PROPRII CONSOLIDATE” este cuantumul care rezultă din partea a doua titlul II din CRR, excluzându-se orice fond cu care contribuie alte entități ale grupului.

300

FONDURI PROPRII ELIGIBILE INCLUSE ÎN FONDURILE PROPRII CONSOLIDATE

Articolul 87 din CRR

310

INSTRUMENTE DE FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 ELIGIBILE INCLUSE ÎN FONDURILE PROPRII DE NIVEL 1 CONSOLIDATE

Articolul 85 din CRR

320

INTERESE MINORITARE INCLUSE ÎN FONDURILE PROPRII DE NIVEL 1 DE BAZĂ CONSOLIDATE

Articolul 84 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat este cuantumul intereselor minoritare ale unei filiale inclus în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate în temeiul CRR.

330

INSTRUMENTE DE FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 ELIGIBILE INCLUSE ÎN FONDURILE PROPRII DE NIVEL 1 SUPLIMENTAR CONSOLIDATE

Articolul 86 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat este cuantumul fondurilor proprii de nivel 1 eligibile ale unei filiale inclus în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar consolidate în temeiul CRR.

340

INSTRUMENTE DE FONDURI PROPRII ELIGIBILE INCLUSE ÎN FONDURILE PROPRII DE NIVEL 2 CONSOLIDATE

Articolul 89 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat este cuantumul fondurilor proprii eligibile ale unei filiale inclus în fondurile proprii de nivel 2 consolidate în temeiul CRR.

350

ELEMENT MEMORANDUM: FOND COMERCIAL (-)/(+) FOND COMERCIAL NEGATIV

360-400

FONDURI PROPRII CONSOLIDATE

Articolul 18 din CRR

Cuantumul care trebuie raportat drept „FONDURI PROPRII CONSOLIDATE” este cuantumul care rezultă din bilanț, excluzându-se orice fond cu care contribuie alte entități ale grupului.

360

FONDURI PROPRII CONSOLIDATE

370

DIN CARE: FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 DE BAZĂ

380

DIN CARE: FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 SUPLIMENTAR

390

DIN CARE: CONTRIBUȚII LA REZULTATUL CONSOLIDAT

Se raportează contribuția fiecărei entități la rezultatul consolidat [profit sau pierdere (-)]. Aceasta include rezultatele care li se pot atribui intereselor minoritare.

400

DIN CARE: (-) FOND COMERCIAL/(+) FOND COMERCIAL NEGATIV

Aici se înregistrează fondul comercial sau fondul comercial negativ al entității raportoare în raport cu filiala.

410-480

AMORTIZOARE DE CAPITAL

Structura raportării amortizoarelor de capital pentru formularul GS urmează structura generală a formularului CA4, utilizând aceleași concepte de raportare. Atunci când se raportează amortizoarele de capital pentru formularul GS, cuantumurile relevante se raportează urmând calculul cerințelor privind amortizorul, adică în funcție de modul de calcul al cerințelor (pe bază consolidată, subconsolidată sau la nivel individual).

410

CERINȚELE DE AMORTIZOR COMBINAT

Articolul 128 alineatul (6) din CRD

420

AMORTIZORUL DE CONSERVARE A CAPITALULUI

Articolul 128 alineatul (1) și articolul 129 din CRD.

În conformitate cu articolul 129 alineatul (1), amortizorul de conservare a capitalului este un cuantum suplimentar de fonduri proprii de nivel 1 de bază. Datorită faptului că rata de 2,5 % a amortizorului de conservare a capitalului este stabilă, în această celulă trebuie raportat un cuantum.

430

AMORTIZORUL ANTICICLIC DE CAPITAL SPECIFIC INSTITUȚIEI

Articolul 128 alineatul (2), articolul 130 și articolele 135-140 din CRD.

În această celulă se raportează cuantumul concret al amortizorului anticiclic.

440

AMORTIZORUL DE CONSERVARE AFERENT RISCULUI MACROPRUDENȚIAL SAU SISTEMIC IDENTIFICAT LA NIVELUL UNUI STAT MEMBRU

Articolul 458 alineatul (2) litera (d) punctul (iv) din CRR

În această celulă se raportează cuantumul amortizorului de conservare aferent riscului macroprudențial sau sistemic identificat la nivelul unui stat membru, care poate fi impus în temeiul articolului 458 din CRR în plus față de amortizorul de conservare a capitalului.

450

AMORTIZORUL DE RISC SISTEMIC

Articolul 128 alineatul (5), articolul 133 și articolul 134 din CRD

În această celulă se raportează cuantumul amortizorului de risc sistemic.

460

AMORTIZORUL INSTITUȚIILOR DE IMPORTANȚĂ SISTEMICĂ

Articolul 131 din CRD

În această celulă se raportează cuantumul amortizorului instituțiilor de importanță sistemică.

470

AMORTIZORUL INSTITUȚIILOR GLOBALE DE IMPORTANȚĂ SISTEMICĂ

Articolul 128 alineatul (3) și articolul 131 din CRD

În această celulă se raportează cuantumul amortizorului instituțiilor globale de importanță sistemică.

480

AMORTIZORUL ALTOR INSTITUȚII DE IMPORTANȚĂ SISTEMICĂ

Articolul 128 alineatul (4) și articolul 131 din CRD

În această celulă se raportează cuantumul amortizorului altor instituții de importanță sistemică.

3.   FORMULARE PRIVIND RISCUL DE CREDIT

3.1.   OBSERVAȚII GENERALE

37.

Există diferite seturi de formulare pentru abordarea standardizată și abordarea IRB privind riscul de credit. În plus, în cazul în care este depășit pragul relevant prevăzut la articolul 5 litera (a) punctul 4, trebuie să fie raportate formulare separate pentru defalcarea geografică a pozițiilor care fac obiectul riscului de credit.

3.1.1.   Raportarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit cu efect de substituție

38.

Articolul 235 din CRR descrie procedura pentru calculul expunerii care este pe deplin protejată de o protecție nefinanțată.

39.

Articolul 236 din CRR descrie procedura pentru calculul expunerii care este pe deplin protejată de o protecție nefinanțată în cazul în care părțile protejate integral și cele protejate parțial au același rang.

40.

Articolele 196, 197 și 200 din CRR reglementează protecția finanțată a creditului.

41.

Expunerile față de debitori (contrapărți imediate) și față de furnizorii de protecție care sunt încadrați în aceeași clasă de expuneri se raportează atât ca o intrare, cât și ca o ieșire la aceeași clasă de expuneri.

42.

Protecția nefinanțată a creditului nu modifică tipul expunerii.

43.

În cazul în care o expunere este garantată de o protecție nefinanțată a creditului, partea garantată este desemnată, de exemplu, ca o ieșire în clasa de expuneri a debitorului și ca o intrare în clasa de expuneri a furnizorului de protecție. Cu toate acestea, schimbarea clasei de expuneri nu atrage după sine modificarea tipului expunerii.

44.

Efectul de substituție în cadrul de raportare COREP trebuie să reflecte tratarea ponderii riscului care se aplică efectiv părții garantate a expunerii. Ca atare, partea garantată a expunerii este ponderată la risc în conformitate cu abordarea SA și se raportează în formularul CR SA.

3.1.2.   Raportarea riscului de credit al contrapărții

45.

Expunerile care decurg din pozițiile riscului de credit al contrapărții trebuie raportate în formularele CR SA sau CR IRB indiferent dacă sunt elemente din portofoliul bancar sau din portofoliul de tranzacționare.

3.2.   C 07.00 - RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PRIVIND CERINțELE DE CAPITAL (CR SA)

3.2.1.   Observații generale

46.

Formularul CR SA furnizează informațiile necesare privind calculul cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit în conformitate cu abordarea standardizată. Mai precis, acestea oferă informații detaliate despre:

(a)

distribuirea valorilor expunerilor în funcție de diferitele tipuri de expuneri, ponderi de risc și clase de expuneri;

(b)

cuantumul și tipul tehnicilor de diminuare a riscului de credit utilizate pentru reducerea riscurilor.

3.2.2.   Domeniul de aplicare al formularului CR SA

47.

În conformitate cu articolul 112 din CRR, fiecare expunere SA se încadrează într-una dintre cele 16 clase de expuneri SA în vederea calculării cerințelor de fonduri proprii.

48.

Informațiile cuprinse în CR SA sunt necesare pentru totalul claselor de expuneri și individual pentru fiecare clasă de expuneri definită pentru abordarea standardizată. Sumele totale și informațiile din fiecare clasă de expuneri sunt raportate în altă parte.

49.

Cu toate acestea, următoarele poziții nu se încadrează în domeniul de aplicare al CR SA:

(a)

expunerile încadrate în clasa de expuneri „elemente reprezentând poziții din securitizare”, în conformitate cu articolul 112 litera (m) din CRR, care se raportează în formularele CR SEC;

(b)

expunerile deduse din fondurile proprii.

50.

Domeniul de aplicare al formularului CR SA acoperă următoarele cerințe de fonduri proprii:

(a)

riscurile de credit în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 din CRR (abordarea standardizată) în portofoliul bancar, printre care riscul de credit al contrapărții în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 6 din CRR (riscul de credit al contrapărții) în portofoliul bancar;

(b)

riscul de credit al contrapărții în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 6 din CRR (riscul de credit al contrapărții) în portofoliul de tranzacționare;

(c)

riscul de decontare care rezultă din tranzacții incomplete în conformitate cu articolul 379 din CRR în ceea ce privește toate activitățile economice.

51.

Domeniul de aplicare al formularului acoperă toate expunerile pentru care cerințele de fonduri proprii sunt calculate în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 din CRR coroborată cu partea a treia titlul II capitolele 4 și 6 din CRR. Instituțiile care aplică articolul 94 alineatul (1) din CRR trebuie, de asemenea, să raporteze pozițiile din portofoliul lor de tranzacționare în acest formular atunci când aplică partea a treia titlul II capitolul 2 din CRR cu scopul de a calcula cerințele de fonduri proprii aferente acestora (partea a treia titlul II capitolele 2 și 6 și titlul V din CRR). Prin urmare, formularul oferă nu numai informații detaliate privind tipul de expunere (de exemplu, elemente din bilanț/din afara bilanțului), dar și informații cu privire la alocarea ponderilor de risc în cadrul respectivelor clase de expuneri.

52.

În plus, CR SA include elemente memorandum la rândurile 290-320 pentru a colecta informații suplimentare cu privire la expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile și la expunerile în stare de nerambursare.

53.

Aceste elemente memorandum trebuie raportate numai pentru următoarele clase de expuneri:

(a)

față de administrații centrale sau bănci centrale [articolul 112 litera (a) din CRR];

(b)

față de administrații regionale sau autorități locale [articolul 112 litera (b) din CRR];

(c)

față de entități din sectorul public [articolul 112 litera (c) din CRR];

(d)

față de instituții [articolul 112 litera (f) din CRR];

(e)

față de societăți [articolul 112 litera (g) din CRR];

(f)

expuneri de tip retail [articolul 112 litera (h) din CRR].

54.

Raportarea elementelor memorandum nu aduce atingere calculului cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor din clasele de expuneri de la articolul 112 literele (a)-(c) și (f)-(h) din CRR sau din clasele de expuneri de la articolul 112 literele (i) și (j) din CRR care sunt raportate în CR SA.

55.

Rândurile memorandum furnizează informații suplimentare cu privire la structura, în funcție de debitori, a claselor de expuneri „în stare de nerambursare” sau „garantate cu bunuri imobile”. Expunerile trebuie raportate la aceste rânduri în cazul în care s-ar fi raportat debitori în clasele de expuneri „administrații centrale sau bănci centrale”, „administrații regionale sau autorități locale”, „entități din sectorul public”, „instituții”„societăți” și „retail” din CR SA, dacă expunerile respective nu s-ar fi încadrat în clasele de expuneri „în stare de nerambursare” sau „garantate cu bunuri imobile”. Cu toate acestea, cifrele raportate sunt aceleași ca cele utilizate pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru clasele de expuneri „în stare de nerambursare” sau „garantate cu bunuri imobile”.

56.

De exemplu, în cazul în care cuantumul expunerii la risc se calculează în temeiul articolului 127 din CRR și ajustările de valoare reprezintă mai puțin de 20 %, atunci aceste informații sunt raportate în CR SA, la rândul 320, în total și în clasa de expuneri „în stare de nerambursare”. În cazul în care, înainte de a fi în stare de nerambursare, această expunere a fost o expunere față de o instituție, atunci această informație trebuie, de asemenea, raportată la rândul 320 din clasa de expuneri „instituții”.

3.2.3.   Alocarea expunerilor în clase de expuneri în cadrul abordării standardizate

57.

Pentru a garanta consecvența clasificării expunerilor în diferitele clase de expuneri identificate la articolul 112 din CRR, se aplică următorul demers progresiv:

(a)

Într-o primă etapă, expunerea inițială înainte de aplicarea factorilor de conversie este clasificată în clasa de expuneri (inițială) corespunzătoare menționată la articolul 112 din CRR, fără a aduce atingere tratamentului specific (pondere de risc) pe care fiecare expunere la risc îl primește în cadrul clasei de expuneri alocate.

(b)

În a doua etapă, expunerile ar putea fi redistribuite în alte clase de expuneri ca urmare a aplicării tehnicilor de diminuare a riscului de credit cu efect de substituție privind expunerea (de exemplu, garanțiile, instrumentele financiare derivate de credit, metoda simplă a garanțiilor financiare) prin intrări și ieșiri.

58.

Următoarele criterii se aplică pentru clasificarea expunerii inițiale înainte de aplicarea factorilor de conversie în diferitele clase de expuneri (prima etapă) fără a aduce atingere redistribuirii ulterioare generate de utilizarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit cu efect de substituție asupra expunerii sau a tratamentului (ponderea de risc) pe care fiecare expunere la risc îl primește în cadrul clasei de expuneri alocate.

59.

În scopul clasificării expunerii inițiale înainte de aplicarea factorilor de conversie în prima etapă, tehnicile de diminuare a riscului de credit aferente expunerii nu trebuie luate în considerare (a se reține faptul că ele trebuie luate în considerare în mod explicit în a doua etapă), cu excepția cazului în care un efect de protecție face parte în mod intrinsec din definiția unei clase de expuneri, astfel cum este cazul clasei de expuneri menționate la articolul 112 litera (i) din CRR (expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile).

60.

Articolul 112 din CRR nu furnizează criterii pentru disocierea claselor de expuneri. Acest lucru ar putea însemna că o singură expunere ar putea fi clasificată în diferite clase de expuneri dacă nu ar exista nicio ordine a priorităților în ceea ce privește criteriile de evaluare pentru clasificare. Cazul cel mai evident este alegerea între expunerile față de instituții și societăți cu o evaluare de credit pe termen scurt [articolul 112 litera (n) din CRR] și expunerile față de instituții [articolul 112 litera (f) din CRR] sau expunerile față de societăți [articolul 112 litera (g) din CRR]. În acest caz, este evident că există o ordine implicită a priorităților în CRR, deoarece trebuie să se evalueze mai întâi dacă o anumită expunere este adecvată pentru a fi încadrată în expunerile pe termen scurt față de instituții și societăți, urmând ca doar apoi să se evalueze dacă aceasta se încadrează în expunerile față de instituții și expunerile față de societăți. În caz contrar, este evident că nicio expunere nu se va încadra vreodată în clasa de expuneri menționată la articolul 112 litera (n) din CRR. Exemplul citat este unul dintre cele mai evidente, însă nu singurul. A se nota faptul că criteriile utilizate pentru stabilirea claselor de expuneri în cadrul abordării standardizate sunt diferite (clasificare instituțională, termenul expunerii, statutul restant etc.), ceea ce constituie principalul motiv pentru nedisocierea grupurilor.

61.

Pentru o raportare omogenă și comparabilă este necesar să se specifice criteriile de evaluare a ordinii de prioritate pentru încadrarea expunerii inițiale înainte de aplicarea factorilor de conversie pe clase de expunere, fără a se aduce atingere tratamentului specific (ponderea de risc) pe care fiecare expunere îl primește în cadrul clasei de expuneri alocate. Criteriile de prioritate prezentate mai jos cu ajutorul unei scheme decizionale ramificate se bazează pe evaluarea condițiilor, stabilite în mod explicit în CRR, de încadrare a unei expuneri într-o anumită clasă de expuneri și, dacă este cazul, pe orice decizie a instituțiilor raportoare sau a supraveghetorului privind aplicabilitatea anumitor clase de expuneri. Ca atare, rezultatul procesului de încadrare a expunerii în scopuri de raportare ar fi conform cu dispozițiile CRR. Acesta nu împiedică instituțiile să aplice alte proceduri de încadrare internă care pot fi, de asemenea, conforme cu toate dispozițiile relevante ale CRR și cu interpretările aferente emise de forurile corespunzătoare.

62.

O clasă de expuneri trebuie să fie prioritară față de altele în clasamentul de evaluare din schema decizională ramificată (adică trebuie mai întâi să se evalueze dacă o expunere poate fi atribuită clasei respective, fără a se aduce atingere rezultatului acelei evaluări) dacă, în caz contrar, nicio expunere nu ar fi alocată clasei respective. Este vorba despre cazul în care, în absența unor criterii de prioritate, o clasă de expuneri ar fi un subansamblu al altor clase. Ca atare, criteriile reprezentate grafic în următoarea schemă decizională ramificată ar funcționa în cadrul unui proces progresiv.

63.

Astfel, clasamentul de evaluare din schema decizională ramificată de mai jos ar respecta următoarea ordine:

1.

Poziții din securitizare;

2.

Elemente asociate unui risc extrem de ridicat;

3.

Expuneri provenind din titluri de capital.

4.

Expuneri în stare de nerambursare;

5.

Expuneri sub formă de unități sau acțiuni deținute în organisme de plasament colectiv (OPC)/Expuneri sub formă de obligațiuni garantate (clase de expuneri disociate);

6.

Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile;

7.

Alte elemente;

8.

Expuneri față de instituții și societăți cu o evaluare de credit pe termen scurt;

9.

Toate celelalte clase de expuneri (clase de expuneri disociate) care includ expuneri față de administrații centrale sau bănci centrale; expuneri față de administrații regionale sau autorități locale; expuneri față de entități din sectorul public; expuneri față de bănci multilaterale de dezvoltare; expuneri față de organizații internaționale; expuneri față de instituții; expuneri față de societăți și expuneri de tip retail.

64.

În cazul expunerilor sub forma unor unități sau acțiuni deținute în organisme de plasament colectiv și în cazul în care se utilizează abordarea transparentă de tip „look-through” [articolul 132 alineatele (3)-(5) din CRR], expunerile-suport individuale sunt luate în considerare și clasificate la rândul corespunzător al ponderii de risc în funcție de tratamentul acestora, însă toate expunerile individuale trebuie clasificate în clasa de expuneri a expunerilor sub forma unităților sau acțiunilor deținute în organisme de plasament colectiv („OPC”).

65.

Instrumentele financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default” menționate la articolul 134 alineatul (6) din CRR trebuie clasificate, dacă beneficiază de rating, ca poziții din securitizare. În cazul în care nu beneficiază de rating, acestea trebuie încadrate în clasa de expuneri „Alte elemente”. În acest din urmă caz, valoarea nominală a contractului se raportează ca expunere inițială înainte de aplicarea factorilor de conversie la rândul „Alte ponderi de risc” [ponderea de risc utilizată este cea specificată de suma indicată la articolul 134 alineatul (6) din CRR].

66.

Într-o a doua etapă, ca urmare a aplicării tehnicilor de diminuare a riscului de credit cu efect de substituție, expunerile trebuie să fie realocate în clasa de expuneri a furnizorului de protecție.

SCHEMĂ DECIZIONALĂ RAMIFICATĂ PRIVIND MODUL DE ALOCARE A EXPUNERII INIȚIALE ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE ÎN CLASELE DE EXPUNERI ALE ABORDĂRII STANDARDIZATE CONFORM CRR

Expunere inițială înainte de aplicarea factorilor de conversie

 

 

Se poate încadra în clasa de expuneri de la articolul 112 litera (m)?

DA

Image

Poziții din securitizare

NU

Image

 

 

Se poate încadra în clasa de expuneri de la articolul 112 litera (k)?

DA

Image

Elemente asociate unui risc extrem de ridicat (a se vedea și articolul 128

NU

Image

 

 

Se poate încadra în clasa de expuneri de la articolul 112 litera (p)?

DA

Image

Expuneri provenind din titluri de capital (a se vedea și articolul 133

NU

Image

 

 

Se poate încadra în clasa de expuneri de la articolul 112 litera (j)?

DA

Image

Expuneri în stare de nerambursare

NU

Image

 

 

Se poate încadra în clasa de expuneri de la articolul 112 literele (l) și (o)?

DA

Image

Expuneri sub formă de unități sau acțiuni deținute în organisme de plasament colectiv (OPC)

Expuneri sub formă de obligațiuni garantate (a se vedea și articolul 129

Aceste două clase de expuneri sunt disociate între ele (a se vedea comentariile privind abordarea de tip „look-through” din răspunsul de mai sus). Prin urmare, încadrarea într-una dintre aceste clase este simplă.

NU

Image

 

 

Se poate încadra în clasa de expuneri de la articolul 112 litera (i)?

DA

Image

Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile (a se vedea și articolul 124

NU

Image

 

 

Se poate încadra în clasa de expuneri de la articolul 112 litera (q)?

DA

Image

Alte elemente

NU

Image

 

 

Se poate încadra în clasa de expuneri de la articolul 112 litera (n)?

DA

Image

Expuneri față de instituții și societăți cu o evaluare de credit pe termen scurt

NU

Image

 

 

Clasele de expuneri de mai jos sunt disociate între ele. Prin urmare, încadrarea într-una dintre aceste clase este simplă.

Expuneri față de administrații centrale sau bănci centrale

Expuneri față de administrații regionale sau autorități locale

Expuneri față de entități din sectorul public

Expuneri față de bănci multilaterale de dezvoltare

Expuneri față de organizații internaționale

Expuneri față de instituții

Expuneri față de societăți

Expuneri de tip retail

3.2.4.   Clarificări privind domeniul de aplicare al anumitor clase de expuneri menționate la articolul 112 din CRR

3.2.4.1.   Clasa de expuneri „Instituții”

67.

Raportarea expunerilor intragrup în conformitate cu articolul 113 alineatele (6)-(7) din CRR se realizează după cum urmează:

68.

Expunerile care îndeplinesc cerințele articolului 113 alineatul (7) din CRR se raportează în clasele de expuneri în care acestea ar fi raportate dacă nu ar fi expuneri intragrup.

69.

În conformitate cu articolul 113 alineatele (6) și (7) din CRR, „o instituție poate decide, sub rezerva aprobării prealabile de către autoritățile competente, să nu aplice cerințele prevăzute la prezentul articol alineatul (1) pentru expunerile instituției respective față de o contraparte care este întreprinderea-mamă, filiala sa, o filială a întreprinderii-mamă sau o întreprindere legată printr-o relație în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE.” Aceasta înseamnă că contrapărțile intragrup nu sunt neapărat instituții, ci și întreprinderi care sunt încadrate în alte clase de expuneri, de exemplu, întreprinderi prestatoare de servicii auxiliare sau întreprinderi în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE. Prin urmare, expunerile intragrup trebuie raportate în clasa de expuneri corespunzătoare.

3.2.4.2.   Clasa de expuneri „Obligațiuni garantate”

70.

Încadrarea expunerilor SA în clasa de expuneri „Obligațiuni garantate” se realizează după cum urmează:

71.

Obligațiunile definite la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE trebuie să îndeplinească cerințele de la articolul 129 alineatele (1) și (2) din CRR pentru a putea fi clasificate în clasa de expuneri „Obligațiuni garantate”. Îndeplinirea acestor cerințe trebuie verificată pentru fiecare caz. Cu toate acestea, obligațiunile care intră sub incidența articolului 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE și care au fost emise înainte de 31 decembrie 2007 trebuie încadrate, de asemenea, în clasa de expuneri „Obligațiuni garantate”, în temeiul articolului 129 alineatul (6) din CRR.

3.2.4.3.   Clasa de expuneri „Organisme de plasament colectiv”

72.

În cazul în care se recurge la opțiunea prevăzută la articolul 132 alineatul (5) din CRR, expunerile sub formă de unități sau acțiuni deținute în OPC se raportează la fel ca în elementele bilanțului, în conformitate cu articolul 111 alineatul (1) prima teză din CRR.

3.2.5.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010

EXPUNEREA INIȚIALĂ ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Valoarea expunerii în conformitate cu articolul 111 din CRR fără a ține seama de ajustările de valoare și provizioane, de factorii de conversie și de efectul tehnicilor de diminuare a riscului de credit cu următoarele calificări care decurg din articolul 111 alineatul (2) din CRR:

Pentru instrumentele financiare derivate, tranzacțiile de răscumpărare, operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, tranzacțiile cu termen lung de decontare și tranzacțiile de creditare în marjă care fac obiectul părții a treia titlul II capitolul 6 din CRR sau al articolului 92 alineatul (3) litera (f) din CRR, expunerea inițială corespunde valorii expunerii aferente riscului de credit al contrapărții calculate conform metodelor prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 6 din CRR.

Valorile expunerilor pentru contractele de leasing fac obiectul dispozițiilor articolului 134 alineatul (7) din CRR.

În cazul compensării bilanțiere prevăzute la articolul 219 din CRR, valorile expunerilor se raportează conform garanțiilor în numerar primite.

În cazul unor acorduri-cadru de compensare având ca obiect tranzacțiile de răscumpărare și/sau operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut și/sau alte operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital care fac obiectul părții a treia titlul II capitolul 6 din CRR, în coloana 010 trebuie inclus efectul protecției finanțate a creditului sub forma acordurilor-cadru de compensare prevăzute la articolul 220 alineatul (4) din CRR. Prin urmare, în cazul acordurilor-cadru de compensare ce acoperă tranzacțiile de răscumpărare supuse dispozițiilor din partea a treia titlul II capitolul 6 din CRR, E*, calculată în conformitate cu articolele 220 și 221 din CRR, se raportează în coloana 010 din formularul CR SA.

030

(-) Ajustările de valoare și provizioanele asociate expunerii inițiale

Articolele 24 și 111 din CRR

Ajustările de valoare și provizioanele pentru deprecierile realizate în conformitate cu cadrul contabil sub incidența căruia se află entitatea raportoare.

040

Expunerea fără ajustările de valoare și fără provizioane

Suma coloanelor 010 și 030.

050-100

TEHNICILE DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CU EFECT DE SUBSTITUȚIE ASUPRA EXPUNERII

Tehnicile de diminuare a riscului de credit în sensul definiției de la articolul 4 punctul 57 din CRR, care reduc riscul de credit asociat unei expuneri sau unor expuneri prin substituția expunerilor, astfel cum sunt definite mai jos la rubrica „Substituția expunerii ca urmare a aplicării tehnicilor de diminuare a riscului de credit”.

În cazul în care garanțiile reale au un efect asupra valorii expunerii (de exemplu, în cazul în care sunt utilizate pentru tehnicile de diminuare a riscului de credit cu efect de substituție asupra expunerii), acestea trebuie să se limiteze la valoarea expunerii.

Elemente care trebuie raportate aici:

garanții reale, încorporate în conformitate cu metoda simplă a garanțiilor financiare;

protecția eligibilă nefinanțată a creditului.

A se vedea și instrucțiunile de la punctul 4.1.1.

050-060

Protecția nefinanțată a creditului: valori ajustate (Ga)

Articolul 235 din CRR

Articolul 239 alineatul (3) din CRR definește valoarea ajustată Ga a protecției nefinanțate a creditului.

050

Garanții

Articolul 203 din CRR

Protecția nefinanțată a creditului, astfel cum este definită la articolul 4 punctul 59 din CRR, diferită de instrumentele financiare derivate de credit.

060

Instrumente financiare derivate de credit

Articolul 204 din CRR.

070-080

Protecția finanțată a creditului

Aceste coloane se referă la protecția finanțată a creditului în conformitate cu articolul 4 punctul 58 din CRR și cu articolele 196, 197 și 200 din CRR. Cuantumurile nu includ acordurile-cadru de compensare (deja incluse în expunerea inițială înainte de aplicarea factorilor de conversie).

Instrumentele de tip „credit linked note” și pozițiile de compensare din bilanț care rezultă din acordurile de compensare bilanțieră eligibile în conformitate cu articolele 218 și 219 din CRR trebuie tratate drept garanții în numerar.

070

Garanții financiare: metoda simplă

Articolul 222 alineatele (1) și (2) din CRR.

080

Alte tipuri de protecție finanțată a creditului

Articolul 232 din CRR.

090-100

SUBSTITUȚIA EXPUNERII CA URMARE A APLICĂRII TEHNICILOR DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT

Articolul 222 alineatul (3), articolul 235 alineatele (1) și (2) și articolul 236 din CRR.

Ieșirile corespund părții garantate a expunerii inițiale înainte de aplicarea factorilor de conversie, care se deduce din clasa expunerilor debitorului și ulterior se alocă clasei de expuneri a furnizorului de protecție. Acest cuantum trebuie considerat ca o intrare în clasa de expuneri a furnizorului de protecție.

Intrările și ieșirile aferente aceleiași clase de expuneri trebuie să fie, de asemenea, raportate.

Expunerile determinate de posibile intrări din alte formulare și ieșiri către alte formulare trebuie să fie luate în considerare.

110

EXPUNERE NETĂ DUPĂ EFECTELE DE SUBSTITUȚIE ALE DIMINUĂRII RISCULUI DE CREDIT ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Cuantumul expunerii, fără ajustările de valoare, după ce s-au luat în considerare intrările și ieșirile datorate TEHNICILOR DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CU EFECT DE SUBSTITUȚIE ASUPRA EXPUNERII

120-140

TEHNICILE DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CARE AFECTEAZĂ CUANTUMUL EXPUNERII. PROTECȚIA FINANȚATĂ A CREDITULUI, METODA EXTINSĂ A GARANȚIILOR FINANCIARE

Articolele 223, 224, 225, 226, 227 și 228 din CRR. Aici sunt incluse, de asemenea, instrumentele de tip „credit linked note” (articolul 218 din CRR)

Instrumentele de tip „credit linked note” și pozițiile de compensare din bilanț care rezultă din acordurile de compensare bilanțieră eligibile în conformitate cu articolele 218 și 219 din CRR sunt tratate drept garanții în numerar.

Efectul acoperirii cu garanții reale pe care îl are metoda extinsă a garanțiilor financiare aplicată unei expuneri care este garantată de o garanție financiară eligibilă se calculează conform articolelor 223, 224, 225, 226, 227 și 228 din CRR.

120

Ajustarea de volatilitate aplicată expunerii

Articolul 223 alineatele (2) și (3) din CRR.

Cuantumul care trebuie raportat este dat de impactul ajustării de volatilitate aplicate expunerii (Eva-E) = E*He

130

(-) Valoarea ajustată a garanției financiare (Cvam)

Articolul 239 alineatul (2) din CRR.

Pentru operațiunile din portofoliul de tranzacționare se includ garanțiile financiare și mărfurile eligibile pentru expunerile portofoliului de tranzacționare în conformitate cu articolul 299 alineatul (2) literele (c)-(f) din CRR.

Cuantumul care trebuie raportat corespunde formulei Cvam = C*(1-Hc-Hfx)*(t-t*)/(Tt*). Pentru definiția C, Hc, Hfx, t, T și t*, a se vedea partea a treia titlul II capitolul 4 secțiunile 4 și 5 din CRR.

140

(-) Din care: ajustările de volatilitate și de scadență

Articolul 223 alineatul (1) și articolul 239 alineatul (2) din CRR.

Cuantumul care trebuie raportat corespunde impactului comun al ajustărilor de volatilitate și de scadență (Cvam-C) = C*[(1-Hc-Hfx)*(t-t*)/(T-t*)-1], unde impactul ajustării de volatilitate este (Cva-C) = C*[(1-Hc-Hfx)-1], iar impactul ajustărilor de scadență este (Cvam-Cva) = C*(1-Hc-Hfx)*[(t-t*)/(T-t*)-1].

150

Valoarea ajustată integral a expunerii (E*)

Articolul 220 alineatul (4), articolul 223 alineatele (2)-(5) și articolul 228 alineatul (1) din CRR.

160-190

Defalcarea, pe factori de conversie, a valorii ajustate integral a expunerii aferente elementelor extrabilanțiere

Articolul 111 alineatul (1) și articolul 4 punctul 56 din CRR. A se vedea, de asemenea, articolul 222 alineatul (3) și articolul 228 alineatul (1) din CRR.

Cifrele raportate sunt valorile ajustate integral ale expunerii înainte de aplicarea factorului de conversie.

200

Valoarea expunerii

Articolul 111 din CRR și partea a treia titlul II capitolul 4 secțiunea 4 din CRR.

Valoarea expunerii după luarea în considerare a ajustărilor de valoare, a tuturor factorilor de diminuare a riscului de credit și a factorilor de conversie a creditului care urmează să fie atribuită ponderilor de risc în conformitate cu articolul 113 și cu partea a treia titlul II capitolul 2 secțiunea 2 din CRR.

210

Din care: decurgând din riscul de credit al contrapărții

Pentru instrumente financiare derivate, tranzacțiile de răscumpărare, operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, tranzacțiile cu termen lung de decontare și tranzacțiile de creditare în marjă care fac obiectul părții a treia titlul II capitolul 6 din CRR, valoarea expunerii pentru riscul de credit al contrapărții calculate conform metodelor prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 6 secțiunile 2, 3, 4 și 5 din CRR.

215

Cuantumul ponderat la risc al expunerii înainte de aplicarea factorului de sprijinire a IMM-urilor

Articolul 113 alineatele (1)-(5) din CRR, fără luarea în considerare a factorului de sprijinire a IMM-urilor în conformitate cu articolul 501 din CRR.

220

Cuantumul ponderat la risc al expunerii după aplicarea factorului de sprijinire a IMM-urilor

Articolul 113 alineatele (1)-(5) din CRR, cu luarea în considerare a factorului de sprijinire a IMM-urilor în conformitate cu articolul 500 din CRR.

230

Din care: cu o evaluare a creditului efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului desemnată

240

Din care: cu o evaluare a creditului derivată din administrația centrală


Rânduri

Instrucțiuni

010

Expuneri totale

015

din care: expuneri în stare de nerambursare

Articolul 127 din CRR

Acest rând se raportează numai în clasele de expuneri „Elemente asociate unui risc extrem de ridicat” și „Expuneri provenind din titluri de capital”.

În cazul în care o expunere este enumerată la articolul 128 alineatul (2) din CRR sau îndeplinește criteriile stabilite la articolul 128 alineatul (3) sau la articolul 133 din CRR, aceasta se alocă clasei de expuneri „Elemente asociate unui risc extrem de ridicat” sau „Expuneri provenind din titluri de capital”. Prin urmare, nu ar trebui efectuată nicio altă alocare, chiar dacă expunerea este în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 127 din CRR.

020

din care: IMM-uri

Toate expunerile față de IMM-uri se raportează aici.

030

din care: Expuneri aflate sub incidența factorului de sprijinire a IMM-urilor

Numai expunerile care îndeplinesc cerințele de la articolul 501 din CRR se raportează aici.

040

din care: Garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile – bunurilor imobile locative

Articolul 125 din CRR.

Trebuie raportate doar în clasa de expuneri „garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile”

050

din care: Expuneri aflate sub incidența utilizării parțiale permanente a abordării standardizate

Expunerile prevăzute la articolul 150 alineatul (1) din CRR

060

din care: Expunerile din cadrul abordării standardizate cu permisiunea prealabilă a autorității de supraveghere de a efectua o implementare progresivă a abordării IRB

Expunerile prevăzute la articolul 148 alineatul (1) din CRR

070-130

DEFALCAREA EXPUNERILOR TOTALE PE TIPURI DE EXPUNERE

Pozițiile din „portofoliul bancar” al instituției raportoare trebuie defalcate, pe baza criteriilor prevăzute mai jos, în expuneri bilanțiere supuse riscului de credit, expuneri extrabilanțiere supuse riscului de credit și expuneri supuse riscului de credit al contrapărții.

Pozițiile supuse riscului de credit al contrapărții din „portofoliul de tranzacționare” al instituției raportoare în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) litera (f) și cu articolul 299 alineatul (2) din CRR sunt atribuite expunerilor care sunt supuse riscului de credit al contrapărții. Instituțiile care aplică articolul 94 alineatul (1) din CRR își defalcă, de asemenea, pozițiile din „portofoliul de tranzacționare”, pe baza criteriilor prevăzute mai jos, în expuneri bilanțiere supuse riscului de credit, expuneri extrabilanțiere supuse riscului de credit și expuneri supuse riscului de credit al contrapărții.

070

Expuneri bilanțiere supuse riscului de credit

Activele menționate la articolul 24 din CRR care nu sunt incluse în nicio altă categorie.

Expunerile care sunt elemente bilanțiere și sunt incluse ca tranzacții de finanțare prin titluri, instrumente financiare derivate și tranzacții cu termen lung de decontare sau cele dintr-o compensare contractuală între produse diferite trebuie să fie raportate la rândurile 090, 110 și 130 și, prin urmare, nu se raportează la acest rând.

Tranzacțiile incomplete prevăzute la articolul 379 alineatul (1) din CRR (dacă nu sunt deduse) nu constituie un element bilanțier, însă trebuie, cu toate acestea, raportate la acest rând.

Expunerile care decurg din active depuse la o CPC în conformitate cu articolul 4 punctul 90 din CRR și expunerile la fondul de garantare prevăzut la articolul 4 punctul 89 din CRR trebuie să fie incluse în cazul în care nu sunt raportate la rândul 030.

080

Expuneri extrabilanțiere supuse riscului de credit

Pozițiile extrabilanțiere cuprind elementele enumerate în anexa I la CRR.

Expunerile care sunt elemente extrabilanțiere și sunt incluse ca tranzacții de finanțare prin titluri, instrumente financiare derivate și tranzacții cu termen lung de decontare sau cele dintr-o compensare contractuală între produse diferite trebuie să fie raportate la rândurile 040 și 060 și, prin urmare, nu se raportează la acest rând.

Expunerile care decurg din active depuse la o CPC în conformitate cu articolul 4 punctul 90 din CRR și expunerile la fondul de garantare prevăzut la articolul 4 punctul 89 din CRR trebuie să fie incluse în cazul în care sunt considerate elemente extrabilanțiere.

090-130

Expuneri/tranzacții supuse riscului de credit al contrapărții

090

Tranzacțiile de finanțare prin titluri

Tranzacțiile de finanțare prin titluri, astfel cum sunt definite la punctul 17 din documentul Comitetului de la Basel „The Application of Basel II to Trading Activities and the Treatment of Double Default Effects”, includ: (i) acordurile repo și acordurile reverse repo definite la articolul 4 punctul 82 din CRR, precum și operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut; (ii) tranzacțiile de creditare în marjă definite la articolul 272 punctul 3 din CRR.

100

Din care: compensate la nivel central printr-o CPCC

Articolul 306 din CRR pentru clasificarea CPC în conformitate cu articolul 4 punctul 88 coroborat cu articolul 301 alineatul (2) din CRR.

Expunerile din tranzacții față de o CPC în conformitate cu articolul 4 punctul 91 din CRR

110

Instrumentele financiare derivate și tranzacțiile cu termen lung de decontare

Instrumentele financiare derivate includ contractele enumerate în anexa II la CRR.

Tranzacțiile cu termen lung de decontare definite la articolul 272 punctul 2 din CRR.

Instrumentele financiare derivate și tranzacțiile cu termen lung de decontare care sunt incluse într-o compensare între produse diferite și, prin urmare, raportate la rândul 130, nu trebuie raportate la acest rând.

120

Din care: compensate la nivel central printr-o CPCC

Articolul 306 din CRR pentru clasificarea CPC în conformitate cu articolul 4 punctul 88 coroborat cu articolul 301 alineatul (2) din CRR

Expunerile din tranzacții față de o CPC în conformitate cu articolul 4 punctul 91 din CRR

130

Din compensări contractuale între produse diferite

La acest rând se raportează expunerile care, având în vedere existența unei compensări contractuale între produse diferite (astfel cum este definită la articolul 272 punctul 11 din CRR), nu pot fi clasificate nici în categoria „Instrumente financiare derivate și tranzacții cu termen lung de decontare” și nici în categoria „Tranzacții de finanțare prin titluri”.

140-280

DEFALCAREA EXPUNERILOR PE PONDERI DE RISC

140

0  %

150

2 %

Articolul 306 alineatul (1) din CRR

160

4 %

Articolul 305 alineatul (3) din CRR

170

10  %

180

20  %

190

35  %

200

50  %

210

70 %

Articolul 232 alineatul (3) litera (c) din CRR.

220

75  %

230

100  %

240

150  %

250

250 %

Articolul 133 alineatul (2) din CRR

260

370 %

Articolul 471 din CRR

270

1 250  %

Articolul 133 alineatul (2) din CRR

280

Alte ponderi de risc

Acest rând nu este disponibil pentru clasele de expuneri față de administrații centrale, față de societăți, față de instituții și de tip retail.

Pentru raportarea expunerilor care nu sunt supuse ponderilor de risc enumerate în formular.

Articolul 113 alineatele (1) și (5) din CRR.

Instrumentele financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default” care nu beneficiază de rating din cadrul abordării standardizate [articolul 134 alineatul (6) din CRR] se raportează la acest rând în clasa de expuneri „Alte elemente”.

A se vedea, de asemenea, articolul 124 alineatul (2) și articolul 152 alineatul (2) litera (b) din CRR.

290-320

Elemente memorandum

A se vedea, de asemenea, explicația scopului elementelor memorandum în secțiunea generală a CR SA.

290

Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile comerciale

Articolul 112 litera (i) din CRR

Acesta este numai un element memorandum. Independent de calculul cuantumurilor expunerilor la risc ale expunerilor garantate cu bunuri imobile comerciale în conformitate cu articolele 124 și 126 din CRR, expunerile trebuie defalcate și raportate la acest rând dacă sunt garantate cu bunuri imobile comerciale.

300

Expuneri în stare de nerambursare supuse unei ponderi de risc de 100 %

Articolul 112 litera (j) din CRR.

Expunerile incluse în clasa de expuneri „expuneri în stare de nerambursare” care trebuie incluse în această clasă de expuneri dacă nu ar fi în stare de nerambursare.

310

Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative

Articolul 112 litera (i) din CRR.

Acesta este numai un element memorandum. Independent de calculul cuantumurilor expunerilor la risc ale expunerilor garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative în conformitate cu articolele 124 și 125 din CRR, expunerile trebuie defalcate și raportate la acest rând dacă sunt garantate cu bunuri imobile.

320

Expuneri în stare de nerambursare supuse unei ponderi de risc de 150 %

Articolul 112 litera (j) din CRR.

Expunerile incluse în clasa de expuneri „expuneri în stare de nerambursare” care trebuie incluse în această clasă de expuneri dacă nu ar fi în stare de nerambursare.

3.3.   RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE: ABORDAREA IRB PRIVIND CERINȚELE DE FONDURI PROPRII (CR IRB)

3.3.1.   Domeniul de aplicare al formularului CR IRB

73.

Domeniul de aplicare al formularului CR IRB acoperă cerințele de fonduri proprii pentru:

i.

riscurile de credit din portofoliul bancar, printre care:

riscul de credit al contrapărții din portofoliul bancar;

riscul de diminuare a valorii creanței în cazul creanțelor achiziționate;

ii.

riscul de credit al contrapărții din portofoliul de tranzacționare;

iii.

tranzacțiile incomplete care rezultă din toate activitățile economice.

74.

Domeniul de aplicare al formularului se referă la expunerile pentru care cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor se calculează în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 3 articolele 151-157 din CRR (abordarea IRB).

75.

Formularul CR IRB nu acoperă următoarele date:

i.

expunerile provenind din titluri de capital, care sunt raportate în formularul CR EQU IRB;

ii.

pozițiile din securitizare, care sunt raportate în formularele CR SEC SA, CR SEC IRB și/sau CR SEC Informații detaliate;

iii.

„active, altele decât cele care reprezintă creanțe de natura creditelor”, în conformitate cu articolul 147 alineatul (2) litera (g) din CRR. Ponderea de risc pentru această clasă de expuneri trebuie să fie stabilită la 100 % în orice moment, cu excepția numerarului aflat în casă și a elementelor echivalente de numerar, precum și a situațiilor în care expunerile sunt valori reziduale ale unor active care fac obiectul unui contract de leasing, în conformitate cu articolul 156 din CRR. Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru această clasă de expuneri se raportează direct în formularul CA;

iv.

riscul de ajustare a evaluării creditului, care este raportat în formularul CVA Risk (riscul aferent ajustării valorii creditului);

Formularul CR IRB nu implică o defalcare geografică a expunerilor supuse abordării IRB în funcție de locul de reședință al contrapărții. Această defalcare este raportată în formularul CR GB.

76.

Pentru a clarifica dacă instituția își utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare (LGD) și/sau ale factorilor de conversie, se furnizează următoarele informații cu privire la fiecare clasă de expuneri raportată:

„NU”

=

în cazul în care se utilizează estimările autorității de supraveghere ale pierderii în caz de nerambursare (LGD) și ale factorilor de conversie (IRB de bază)

„DA”

=

în cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare (LGD) și ale factorilor de conversie (IRB avansat)

În orice caz, pentru raportarea portofoliilor de retail, trebuie să se raporteze „DA”.

În cazul în care o instituție își utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare (LGD) pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru o parte a expunerilor sale supuse abordării IRB și utilizează, de asemenea, estimările autorității de supraveghere ale pierderii în caz de nerambursare pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru cealaltă parte a expunerilor sale supuse abordării IRB, trebuie să se raporteze un total CR IRB pentru pozițiile IRB de bază și un total CR IRB pentru pozițiile IRB avansat.

3.3.2.   Împărțirea formularului CR IRB

77.

CR IRB constă în două formulare. CR IRB 1 oferă o prezentare generală a expunerilor supuse abordării IRB și a diferitelor metode utilizate pentru a calcula cuantumurile totale ale expunerilor la risc, precum și o defalcare a expunerilor totale pe tipuri de expuneri. CR IRB 2 oferă o defalcare a expunerilor totale alocate pe clase de rating sau grupe de risc ale debitorilor. Formularele CR IRB 1 și CR IRB 2 sunt raportate separat pentru următoarele clase de expuneri și subexpuneri:

1.

Total

(Formularul „Total” trebuie raportat pentru abordarea IRB de bază și separat pentru abordarea IRB avansat.)

2.

Bănci centrale și administrații centrale

[Articolul 147 alineatul (2) litera (a) din CRR]

3.

Instituții

[Articolul 147 alineatul (2) litera (b) din CRR]

4.1)

Societăți – IMM-uri

[Articolul 147 alineatul (2) litera (c) din CRR]

4.2)

Societăți – Finanțări specializate

[Articolul 147 alineatul (8) din CRR]

4.3)

Societăți – Altele

[Toate societățile vizate de articolul 147 alineatul (2) litera (c) care nu sunt raportate la punctele 4.1 și 4.2]

5.1)

Retail – Expuneri garantate cu bunuri imobile ale IMM-urilor

[Expuneri care reflectă articolul 147 alineatul (2) litera (d) coroborat cu articolul 154 alineatul (3) din CRR care sunt garantate cu bunuri imobile]

5.2)

Retail – Expuneri garantate cu bunuri imobile ale întreprinderilor, altele decât IMM-uri

[Expuneri care reflectă articolul 147 alineatul (2) litera (d) din CRR care sunt garantate cu bunuri imobile și nu sunt raportate la punctul 5.1]

5.3)

Retail – Expuneri eligibile reînnoibile

[Articolul 147 alineatul (2) litera (d) coroborat cu articolul 154 alineatul (4) din CRR].

5.4)

Retail – Alte IMM-uri

[Expuneri care reflectă articolul 147 alineatul (2) litera (d) care nu sunt raportate la punctele 5.1 și 5.3]

5.5)

Retail – Alte întreprinderi, în afară de IMM-uri

[Expuneri care reflectă articolul 147 alineatul (2) litera (d) din CRR care nu au fost raportate la punctele 5.2 și 5.3].

3.3.3.   C 08.01 - Riscul de credit, riscul de credit al contrapărții și tranzacțiile incomplete: Abordarea IRB privind cerințele de capital (CR IRB 1)

3.3.3.1.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

Instrucțiuni

010

SISTEM DE RATING INTERN/PROBABILITATEA DE NERAMBURSARE ATRIBUITĂ CLASEI DE RATING SAU GRUPEI DE RISC A DEBITORILOR (%)

Probabilitatea de nerambursare atribuită clasei de rating sau grupei de risc a debitorilor care trebuie raportată trebuie să se bazeze pe dispozițiile prevăzute la articolul 180 din CRR. Pentru fiecare clasă de rating sau grupă de risc trebuie raportată probabilitatea de nerambursare atribuită clasei de rating sau grupei de risc a unui anumit debitor. Pentru cifre care corespund unei agregări a unor clase de rating sau grupe de risc ale debitorilor (de exemplu, expunerile totale), trebuie furnizată probabilitatea medie de nerambursare ponderată în funcție de expuneri atribuită claselor de rating sau grupelor de risc ale debitorilor care sunt incluse în agregare. Pentru calculul probabilității medii de nerambursare ponderate în funcție de expuneri se utilizează valoarea expunerii (coloana 110).

Pentru fiecare clasă de rating sau grupă de risc trebuie raportată probabilitatea de nerambursare atribuită clasei de rating sau grupei de risc a unui anumit debitor. Toți parametrii de risc raportați trebuie obținuți pornind de la parametrii de risc utilizați în sistemul de rating intern aprobat de autoritatea competentă respectivă.

Nu se are în vedere și nici nu este de dorit să existe o scară standard de supraveghere. Dacă instituția raportoare aplică un sistem unic de rating sau dacă este în măsură să raporteze în conformitate cu o scară standard internă, se utilizează respectiva scară.

În caz contrar, diversele sisteme de rating trebuie să fie fuzionate și să fie ordonate în conformitate cu următoarele criterii: clasele de rating ale debitorilor din diferitele sisteme de rating trebuie să fie grupate și ordonate de la valoarea cea mai scăzută și până la cea mai ridicată a probabilității de nerambursare atribuite fiecărei clase de debitori. În cazul în care instituția utilizează un număr mare de clase sau grupe, împreună cu autoritățile competente se poate conveni asupra raportării unui număr redus de clase sau grupe.

Dacă doresc să raporteze un număr de clase diferit de numărul intern de clase, instituțiile trebuie să contacteze în prealabil autoritatea competentă.

În scopul ponderării probabilității medii de nerambursare, se utilizează valoarea expunerii indicată în coloana 110. Toate expunerile, inclusiv expunerile în stare de nerambursare trebuie să fie luate în considerare pentru calcularea probabilității medii de nerambursare ponderate în funcție de expuneri (de exemplu, pentru „expunerea totală”). Expunerile aflate în stare de nerambursare sunt cele atribuite ultimei/ultimelor clase de rating, cu o probabilitate de nerambursare de 100 %.

020

EXPUNEREA INIȚIALĂ ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Instituțiile raportează valoarea expunerii înainte de a lua în considerare orice ajustare de valoare, provizion, efect datorat tehnicilor de diminuare a riscului de credit sau factor de conversie a creditului.

Valoarea expunerii inițiale trebuie raportată în conformitate cu articolul 24 din CRR și cu articolul 166 alineatele (1), (2) și (4)-(7) din CRR.

Efectul care derivă din articolul 166 alineatul (3) din CRR (efectul compensării bilanțiere a creditelor și depozitelor) se raportează separat ca protecție finanțată a creditului și, prin urmare, nu trebuie să reducă expunerea inițială.

030

DIN CARE: ENTITĂȚI DE MARI DIMENSIUNI DIN SECTORUL FINANCIAR ȘI ENTITĂȚI FINANCIARE NEREGLEMENTATE

Defalcarea expunerii inițiale înainte de aplicarea factorului de conversie pentru toate expunerile definite în conformitate cu articolul 142 punctele 4 și 5 din CRR care fac obiectul coeficientului mai ridicat de corelație prevăzut la articolul 153 alineatul (2) din CRR.

040-080

TEHNICILE DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CU EFECT DE SUBSTITUȚIE ASUPRA EXPUNERII

Tehnicile de diminuare a riscului de credit în sensul definiției de la articolul 4 punctul 57 din CRR, care reduc riscul de credit asociat unei expuneri sau unor expuneri prin substituția expunerilor, astfel cum se prevede mai jos la rubrica „SUBSTITUȚIA EXPUNERII CA URMARE A APLICĂRII TEHNICILOR DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT”.

040-050

PROTECȚIA NEFINANȚATĂ A CREDITULUI

Protecția nefinanțată a creditului: valorile definite la articolul 4 punctul 59 din CRR.

În cazul în care garanțiile reale au un efect asupra expunerii (de exemplu, în cazul în care sunt utilizate pentru tehnicile de diminuare a riscului de credit cu efect de substituție asupra expunerii), acestea trebuie să se limiteze la valoarea expunerii.

040

GARANȚII

Atunci când nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare, se raportează valoarea ajustată (Ga) prevăzută la articolul 236 din CRR.

Atunci când se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare [articolul 183 din CRR, cu excepția alineatului (3)], trebuie raportată valoarea relevantă utilizată în modelul intern.

În situația în care ajustarea nu se face la nivelul pierderii în caz de nerambursare, garanțiile se raportează în coloana 040. În situația în care ajustarea se face la nivelul pierderii în caz de nerambursare, cuantumul garanției se raportează în coloana 150.

În ceea ce privește expunerile care fac obiectul tratării efectelor dublei nerambursări, valoarea protecției nefinanțate a creditului este raportată în coloana 220.

050

INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CREDIT

Atunci când nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare, se raportează valoarea ajustată (Ga) prevăzută la articolul 216 din CRR.

Atunci când se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare (articolul 183 din CRR), trebuie raportată valoarea relevantă utilizată în modelele interne.

În situația în care ajustarea se face la nivelul pierderii în caz de nerambursare, cuantumul instrumentelor financiare derivate de credit se raportează în coloana 160.

În ceea ce privește expunerile care fac obiectul tratării efectelor dublei nerambursări, valoarea protecției nefinanțate a creditului trebuie raportată în coloana 220.

060

ALTE TIPURI DE PROTECȚIE FINANȚATĂ A CREDITULUI

În cazul în care garanțiile reale au un efect asupra expunerii (de exemplu, în cazul în care sunt utilizate pentru tehnicile de diminuare a riscului de credit cu efect de substituție asupra expunerii), acestea trebuie să se limiteze la valoarea expunerii.

Atunci când nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare, se aplică articolul 232 din CRR.

Atunci când se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare, se raportează factorii de diminuare a riscului de credit care îndeplinesc criteriile de la articolul 212 din CRR. Se raportează valoarea relevantă utilizată în modelul intern al instituției.

Se raportează în coloana 060, dacă ajustarea nu se face la nivelul pierderii în caz de nerambursare. În situația în care se face o ajustare în pierderea în caz de nerambursare, cuantumul se raportează în coloana 170.

070-080

SUBSTITUȚIA EXPUNERII CA URMARE A APLICĂRII TEHNICILOR DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT

Ieșirile corespund părții garantate a expunerii inițiale înainte de aplicarea factorilor de conversie, care se deduce din clasa de expuneri a debitorului și, dacă este cazul, din clasa de rating sau grupa de risc a debitorului și ulterior se alocă clasei de expuneri a furnizorului de protecție și, dacă este cazul, clasei de rating sau grupei de risc a debitorului. Acest cuantum trebuie considerat drept o intrare în clasa de expuneri a furnizorului de protecție și, dacă este cazul, în clasa de rating sau grupa de risc a debitorului.

Intrările și ieșirile din cadrul aceleiași clase de expuneri și, dacă este cazul, al aceleiași clase de rating sau grupe de risc ale debitorilor se iau, de asemenea, în considerare.

Expunerile determinate de posibile intrări din alte formulare și ieșiri către alte formulare trebuie să fie luate în considerare.

090

EXPUNERE DUPĂ EFECTELE DE SUBSTITUȚIE ALE DIMINUĂRII RISCULUI DE CREDIT ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Expunerea alocată clasei de rating sau grupei de risc a debitorului și clasei de expuneri corespunzătoare după luarea în considerare a intrărilor și ieșirilor datorate tehnicilor de diminuare a riscului de credit cu efect de substituție asupra expunerii.

100, 120

Din care: elemente extrabilanțiere

A se vedea instrucțiunile CR-SA

110

VALOAREA EXPUNERII

Se raportează valoarea prevăzută la articolul 166 și la articolul 230 alineatul (1) a doua teză din CRR.

Pentru instrumentele definite în anexa I se aplică factorii de conversie a creditului [articolul 166 alineatele (8)-(10) din CRR], indiferent de abordarea aleasă de către instituție.

Pentru rândurile 040-060 (tranzacții de finanțare prin titluri, instrumente financiare derivate și tranzacții cu termen lung de decontare, precum și expuneri din compensări contractuale între produse diferite), care fac obiectul părții a treia titlul II capitolul 6 din CRR, valoarea expunerii este aceeași cu valoarea pentru riscul de credit al contrapărții calculată conform metodelor prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 6 secțiunile 3, 4, 5, 6 și 7 din CRR. Aceste valori se raportează în această coloană, și nu în coloana 130 „Din care: decurgând din riscul de credit al contrapărții”.

130

Din care: decurgând din riscul de credit al contrapărții

A se vedea instrucțiunile CR SA.

140

DIN CARE: ENTITĂȚI DE MARI DIMENSIUNI DIN SECTORUL FINANCIAR ȘI ENTITĂȚI FINANCIARE NEREGLEMENTATE

Defalcarea valorii expunerii pentru toate expunerile definite în conformitate cu articolul 142 punctele 4 și 5 din CRR care fac obiectul coeficientului mai ridicat de corelație prevăzut la articolul 153 alineatul (2) din CRR.

150-210

TEHNICI DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT LUATE ÎN CONSIDERARE ÎN ESTIMĂRILE LGD, EXCLUZÂND TRATAREA EFECTELOR DUBLEI NERAMBURSĂRI

Tehnicile de diminuare a riscului de credit care au un impact asupra pierderilor datorate nerambursării ca urmare a aplicării efectului de substituție al tehnicilor de diminuare a riscului de credit nu se includ în aceste coloane.

În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare: articolul 228 alineatul (2), articolul 230 alineatele (1) și (2) și articolul 231 din CRR.

În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare:

În ceea ce privește protecția nefinanțată a creditului, pentru expunerile față de administrații centrale și bănci centrale, instituții și societăți: articolul 161 alineatul (3) din CRR. Pentru expunerile de tip retail: articolul 164 alineatul (2) din CRR.

În ceea ce privește garanția protecției finanțate a creditului luată în considerare în estimările pierderii în caz de nerambursare: articolul 181 alineatul (1) literele (e) și (f) din CRR.

150

GARANȚII

A se vedea instrucțiunile aferente coloanei 040.

160

INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CREDIT

A se vedea instrucțiunile aferente coloanei 050.

170

DACĂ SE UTILIZEAZĂ ESTIMĂRILE PROPRII ALE PIERDERII ÎN CAZ DE NERAMBURSARE: ALTE TIPURI DE PROTECȚIE FINANȚATĂ A CREDITULUI

Valoarea relevantă utilizată în modelele interne ale instituției.

Factorii de diminuare a riscului de credit care îndeplinesc criteriile de la articolul 212 din CRR.

180

GARANȚII FINANCIARE ELIGIBILE

Pentru operațiunile din portofoliul de tranzacționare se includ instrumentele financiare și mărfurile eligibile pentru expunerile portofoliului de tranzacționare în conformitate cu articolul 299 alineatul (2) literele (c)-(f) din CRR. Instrumentele de tip „credit linked note” și pozițiile de compensare din bilanț prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 4 secțiunea 4 din CRR sunt tratate drept garanții reale în numerar.

Atunci când nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare: valorile prevăzute la articolul 193 alineatele (1)-(4) și la articolul 194 alineatul (1) din CRR. Se raportează valoarea ajustată (Cvam) prevăzută la articolul 223 alineatul (2) din CRR.

Atunci când se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare: garanțiile financiare luate în considerare în estimările pierderii în caz de nerambursare în conformitate cu articolul 181 alineatul (1) literele (e) și (f) din CRR. Cuantumul care trebuie raportat este valoarea de piață estimată a garanțiilor reale.

190-210

ALTE GARANȚII REALE ELIGIBILE

În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare: articolul 199 alineatele (1)-(8) și articolul 229 din CRR.

În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare: alte garanții reale luate în considerare în estimările pierderii în caz de nerambursare în conformitate cu articolul 181 alineatul (1) literele (e) și (f) din CRR.

190

BUNURI IMOBILE

În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare, se raportează valorile prevăzute la articolul 199 alineatele (2)-(4) din CRR. Se includ, de asemenea, operațiunile de leasing de bunuri imobile [a se vedea articolul 199 alineatul (7) din CRR]. A se vedea, de asemenea, articolul 229 din CRR.

În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare, cuantumul care trebuie raportat este valoarea de piață estimată.

200

ALTE GARANȚII REALE CORPORALE

În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare, se raportează valorile prevăzute la articolul 199 alineatele (6) și (8) din CRR. De asemenea, trebuie incluse operațiunile de leasing de bunuri care sunt diferite de bunurile imobile [a se vedea articolul 199 alineatul (7) din CRR]. A se vedea, de asemenea, articolul 229 alineatul (3) din CRR.

În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare, cuantumul care trebuie raportat este valoarea de piață estimată a garanțiilor reale.

210

CREANȚE

În cazul în care nu se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare, se raportează valorile prevăzute la articolul 199 alineatul (5) și la articolul 229 alineatul (2) din CRR.

În cazul în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare, cuantumul care trebuie raportat este valoarea de piață estimată a garanțiilor reale.

220

EXPUNERI CARE FAC OBIECTUL TRATĂRII EFECTELOR DUBLEI NERAMBURSĂRI: PROTECȚIA NEFINANȚATĂ A CREDITULUI

Garanțiile și instrumentele financiare derivate de credit care acoperă expunerile ce fac obiectul tratării efectului dublei nerambursări care reflectă articolul 202 și articolul 217 alineatul (1) din CRR. A se vedea, de asemenea, coloanele 040 „Garanții” și 050 „Instrumente financiare derivate de credit”.

230

VALOAREA MEDIE PONDERATĂ ÎN FUNCȚIE DE EXPUNERI A PIERDERII ÎN CAZ DE NERAMBURSARE (%)

Trebuie să fie luat în considerare impactul total al tehnicilor de diminuare a riscului de credit asupra valorilor LGD specificate în partea a treia titlul II capitolele 3 și 4 din CRR. În cazul expunerilor care fac obiectul tratării efectului dublei nerambursări, LGD de raportat trebuie să corespundă celei selectate în conformitate cu articolul 161 alineatul (4) din CRR.

Pentru expunerile aflate în stare de nerambursare, trebuie luate în considerare dispozițiile prevăzute la articolul 181 alineatul (1) litera (h) din CRR.

Pentru calculul mediilor ponderate în funcție de expuneri trebuie utilizată definiția valorii expunerii din coloana 110.

Toate efectele trebuie luate în considerare (astfel, pragul aplicabil ipotecilor trebuie inclus în raportare).

În cazul instituțiilor care aplică abordarea IRB, dar care nu folosesc estimări proprii ale LGD, efectele garanției financiare de diminuare a riscului sunt reflectate în valoarea E*, valoarea ajustată integral a expunerii, și apoi în LGD*, în conformitate cu articolul 228 alineatul (2) din CRR.

Valoarea medie ponderată în funcție de expuneri a LGD asociată fiecărei probabilități de nerambursare atribuite clasei de rating sau grupei de risc a debitorului rezultă din media pierderilor prudențiale în caz de nerambursare alocate expunerilor respectivelor probabilități de nerambursare aferente acelor clase sau grupe, ponderată cu valoarea expunerii corespunzătoare din coloana 110.

În cazul în care se aplică estimările proprii ale LGD, trebuie avute în vedere articolul 175 și articolul 181 alineatele (1) și (2) din CRR.

În cazul expunerilor care fac obiectul tratării efectului dublei nerambursări, LGD de raportat trebuie să corespundă celei selectate în conformitate cu articolul 161 alineatul (4) din CRR.

Calculul valorii medii ponderate în funcție de expuneri a LGD derivă din parametrii de risc utilizați efectiv în sistemul de rating intern aprobat de autoritatea competentă corespunzătoare.

Nu trebuie raportate date pentru expunerile din finanțări specializate menționate la articolul 153 alineatul (5).

Expunerea și LGD corespunzătoare pentru entitățile reglementate de mari dimensiuni din sectorul financiar și pentru entitățile financiare nereglementate nu se includ în calculul coloanei 230, trebuind incluse doar în calculul coloanei 240.

240

VALOAREA MEDIE PONDERATĂ ÎN FUNCȚIE DE EXPUNERI A PIERDERII ÎN CAZ DE NERAMBURSARE (%) PENTRU ENTITĂȚILE DE MARI DIMENSIUNI DIN SECTORUL FINANCIAR ȘI ENTITĂȚILE FINANCIARE NEREGLEMENTATE

Valoarea medie ponderată în funcție de expuneri a LGD (%) pentru toate expunerile definite în conformitate cu articolul 142 alineatele (4) și (5) din CRR care fac obiectul coeficientului mai ridicat de corelație prevăzut la articolul 153 alineatul (2) din CRR.

250

VALOAREA MEDIE A SCADENȚEI PONDERATĂ ÎN FUNCȚIE DE EXPUNERI (ZILE)

Valoarea raportată reflectă articolul 162 din CRR. Pentru calculul mediilor ponderate în funcție de expuneri se utilizează valoarea expunerii (coloana 110). Scadența medie se raportează în zile.

Aceste date nu trebuie raportate pentru valorile expunerilor pentru care scadența nu constituie un element din calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor. Cu alte cuvinte, această coloană nu se completează pentru clasa de expuneri „de tip retail”.

255

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORULUI DE SPRIJINIRE A IMM-URILOR

Pentru expunerile față de administrații centrale și bănci centrale, societăți și instituții, a se vedea articolul 153 alineatele (1) și (3) din CRR. Pentru expunerile de tip retail, a se vedea articolul 154 alineatul (1) din CRR.

Factorul de sprijinire a IMM-urilor prevăzut la articolul 501 din CRR nu se ia în considerare.

260

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII DUPĂ APLICAREA FACTORULUI DE SPRIJINIRE A IMM-URILOR

Pentru expunerile față de administrații centrale și bănci centrale, societăți și instituții, a se vedea articolul 153 alineatele (1) și (3) din CRR. Pentru expunerile de tip retail, a se vedea articolul 154 alineatul (1) din CRR.

Factorul de sprijinire a IMM-urilor prevăzut la articolul 501 din CRR se ia în considerare.

270

DIN CARE: ENTITĂȚI DE MARI DIMENSIUNI DIN SECTORUL FINANCIAR ȘI ENTITĂȚI FINANCIARE NEREGLEMENTATE

Defalcarea cuantumului ponderat la risc al expunerii după aplicarea factorului de sprijinire a IMM-urilor pentru toate expunerile definite în conformitate cu articolul 142 punctele 4 și 5 din CRR care fac obiectul coeficientului mai ridicat de corelație prevăzut la articolul 153 alineatul (2) din CRR.

280

CUANTUMUL PIERDERILOR AȘTEPTATE

Pentru definiția pierderii așteptate, a se vedea articolul 5 punctul 3 din CRR, iar pentru calculul acesteia, articolul 158 din CRR. Cuantumul pierderii așteptate care trebuie raportat se bazează pe parametrii de risc utilizați efectiv în sistemul de rating intern aprobat de autoritatea competentă corespunzătoare.

290

(-) AJUSTĂRI DE VALOARE ȘI PROVIZIOANE

Se raportează ajustările de valoare, precum și provizioanele specifice și generale de la articolul 159 din CRR. Provizioanele generale trebuie raportate prin atribuirea proporțională a cuantumului - în funcție de pierderile așteptate ale diferitelor clase de rating ale debitorilor.

300

NUMĂRUL DEBITORILOR

Articolul 172 alineatele (1) și (2) din CRR.

Pentru toate clasele de expuneri cu excepția expunerilor de tip retail, instituția raportează numărul entităților juridice/debitorilor care au făcut obiectul unui rating separat, indiferent de numărul diferitelor împrumuturi sau expuneri acordate.

În clasa de expuneri de tip retail, instituția raportează numărul expunerilor care au fost alocate separat unei anumite clase de rating sau grupe de risc. În cazul în care se aplică articolul 172 alineatul (2) din CRR, un debitor poate fi luat în considerare în mai mult de o clasă.

Deoarece această coloană se referă la un element din structura sistemelor de rating, ea este legată de expunerile inițiale înainte de aplicarea factorilor de conversie alocate fiecărei clase de rating sau grupe de risc a debitorului fără a lua în considerare efectul tehnicilor de diminuare a riscului de credit (în special efectele de redistribuire).


Rânduri

Instrucțiuni

010

TOTAL EXPUNERI

015

din care: Expuneri aflate sub incidența factorului de sprijinire a IMM-urilor

Numai expunerile care îndeplinesc cerințele de la articolul 501 din CRR se raportează aici.

020-060

DEFALCAREA EXPUNERILOR TOTALE PE TIPURI DE EXPUNERE:

020

Elemente bilanțiere supuse riscului de credit

Activele menționate la articolul 24 din CRR care nu sunt incluse în nicio altă categorie.

Expunerile care sunt elemente bilanțiere și sunt incluse ca tranzacții de finanțare prin titluri, instrumente financiare derivate și tranzacții cu termen lung de decontare sau cele dintr-o compensare contractuală între produse diferite trebuie să fie raportate la rândurile 040-060 și, prin urmare, nu se raportează la acest rând.

Tranzacțiile incomplete prevăzute la articolul 379 alineatul (1) din CRR (dacă nu sunt deduse) nu constituie un element bilanțier, însă trebuie, cu toate acestea, raportate la acest rând.

Expunerile care decurg din active depuse la o CPC în conformitate cu articolul 4 punctul 91 din CRR și expunerile la fondul de garantare prevăzut la articolul 4 punctul 89 din CRR trebuie să fie incluse în cazul în care nu sunt raportate la rândul 030.

030

Elemente extrabilanțiere supuse riscului de credit

Pozițiile extrabilanțiere cuprind elementele enumerate în anexa I la CRR.

Expunerile care sunt elemente extrabilanțiere și sunt incluse ca tranzacții de finanțare prin titluri, instrumente financiare derivate și tranzacții cu termen lung de decontare sau cele dintr-o compensare contractuală între produse diferite trebuie să fie raportate la rândurile 040-060 și, prin urmare, nu se raportează la acest rând.

Expunerile care decurg din active depuse la o CPC în conformitate cu articolul 4 punctul 91 din CRR și expunerile la fondul de garantare prevăzut la articolul 4 punctul 89 din CRR trebuie să fie incluse în cazul în care sunt considerate elemente extrabilanțiere.

040-060

Expuneri/tranzacții supuse riscului de credit al contrapărții

040

Tranzacțiile de finanțare prin titluri

Tranzacțiile de finanțare prin titluri, astfel cum sunt definite la punctul 17 din documentul Comitetului de la Basel „The Application of Basel II to Trading Activities and the Treatment of Double Default Effects”, includ: (i) Acordurile repo și acordurile reverse repo definite la articolul 4 punctul 82 din CRR, precum și operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut și (ii) tranzacțiile de creditare în marjă definite la articolul 272 punctul 3 din CRR.

Tranzacțiile de finanțare prin titluri, care sunt incluse într-o compensare între produse diferite și, prin urmare, sunt raportate la rândul 060, nu trebuie raportate la acest rând.

050

Instrumentele financiare derivate și tranzacțiile cu termen lung de decontare

Instrumentele financiare derivate includ contractele enumerate în anexa II la CRR. Instrumentele financiare derivate și tranzacțiile cu termen lung de decontare care sunt incluse într-o compensare între produse diferite și, prin urmare, raportate la rândul 060 nu trebuie raportate la acest rând.

060

Din compensări contractuale între produse diferite

A se vedea instrucțiunile CR SA.

070

EXPUNERILE ALOCATE CLASELOR DE RATING SAU GRUPELOR DE RISC ALE DEBITORILOR: TOTAL

Pentru expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale, a se vedea articolul 142 alineatul (1) punctul 6 și articolul 170 alineatul (1) litera (c) din CRR.

Pentru expunerile de tip retail, a se vedea articolul 170 alineatul (3) litera (b) din CRR. Pentru expunerile provenind din creanțe achiziționate, a se vedea articolul 166 alineatul (6) din CRR.

Expunerile pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate nu trebuie raportate pe clase de rating sau grupe de risc ale debitorilor și se raportează la rândul 180.

În cazul în care instituția utilizează un număr mare de clase sau grupe, împreună cu autoritățile competente se poate conveni asupra raportării unui număr redus de clase sau grupe.

Nu se utilizează o scară standard. În schimb, instituțiile determină singure scara de utilizat.

080

CRITERII DE ÎNCADRARE A FINANȚĂRILOR SPECIALIZATE: TOTAL

Articolul 153 alineatul (5) din CRR. Acesta se aplică numai claselor de expuneri față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale.

090-150

DEFALCARE PE PONDERI DE RISC A EXPUNERILOR TOTALE ÎN TEMEIUL CRITERIILOR DE ÎNCADRARE A FINANȚĂRILOR SPECIALIZATE:

120

Din care: în categoria 1

Articolul 153 alineatul (5) tabelul 1 din CRR.

160

TRATAMENT ALTERNATIV: GARANTATE CU BUNURI IMOBILE

Articolul 193 alineatele (1) și (2), articolul 194 alineatele (1)-(7) și articolul 230 alineatul (3) din CRR.

170

EXPUNERI DIN TRANZACȚII INCOMPLETE CARE APLICĂ PONDERI DE RISC ÎN TEMEIUL TRATAMENTULUI ALTERNATIV SAU PONDERI DE 100 % ȘI ALTE EXPUNERI SUPUSE UNOR PONDERI DE RISC

Expunerile care decurg din tranzacții incomplete pentru care se aplică tratamentul alternativ menționat la articolul 379 alineatul (2) primul paragraf ultima teză din CRR sau pentru care se aplică o pondere de risc de 100 %, în conformitate cu articolul 379 alineatul (2) ultimul paragraf din CRR. La acest rând se raportează instrumentele financiare derivate de credit de tip „n-th-to-default” care nu beneficiază de rating, care fac obiectul articolului 153 alineatul (8) din CRR, precum și orice altă expunere supusă unor ponderi de risc care nu este inclusă în niciun alt rând.

180

RISCUL DE DIMINUARE A VALORII CREANȚEI: TOTALUL CREANȚELOR ACHIZIȚIONATE

Pentru o definiție a riscului de diminuare a valorii creanței, a se vedea articolul 4 punctul 53 din CRR. Pentru calculul ponderii de risc pentru riscul de diminuare a valorii creanței, a se vedea articolul 157 alineatul (1) din CRR.

În conformitate cu articolul 166 alineatul (6) din CRR, valoarea expunerii creanțelor achiziționate este suma în sold, minus cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanței înainte de diminuarea riscului de credit.

3.3.4.   C 08.02 - Riscul de credit, riscul de credit al contrapărții și tranzacțiile incomplete: Abordarea IRB privind cerințele de capital (defalcare pe clase de rating sau grupe de risc ale debitorilor (formularul CR IRB 2)

Coloană

Instrucțiuni

005

Clasa de rating a debitorilor (nr. rând)

Acesta este un număr de identificare a rândului și trebuie să fie unic pentru fiecare rând dintr-o anumită foaie a tabelului. Se folosesc numeralele 1, 2, 3 etc.

010-300

Instrucțiunile pentru fiecare dintre aceste coloane sunt aceleași ca cele pentru coloanele numerotate corespunzătoare din tabelul CR IRB 1.


Rând

Instrucțiuni

010-001 – 010-NNN

Valorile raportate la aceste rânduri trebuie să fie ordonate de la cea mai scăzută la cea mai ridicată, în funcție de probabilitatea de nerambursare atribuită clasei de rating sau grupei de risc a debitorului. În cazul debitorilor aflați în stare de nerambursare, probabilitatea de nerambursare este de 100 %. Expunerile supuse tratamentului alternativ pentru garanțiile reale imobiliare (disponibile numai atunci când nu se utilizează propriile estimări pentru LGD) nu se alocă în funcție de probabilitatea de nerambursare atribuită debitorului și nu se raportează în acest formular.

3.4.   RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CREDIT AL CONTRAPĂRȚII ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE: INFORMAȚII CU REPARTIZARE GEOGRAFICĂ

78.

Instituțiile care îndeplinesc pragul prevăzut la articolul 5 litera (a) punctul 4 din prezentul regulament transmit informații referitoare la țara proprie, precum și la orice țară străină. Pragul este aplicabil numai pentru tabelul 1 și tabelul 2. Expunerile față de organizațiile supranaționale se încadrează la zona geografică „alte țări”.

79.

Termenul „reședință a debitorului” se referă la țara de înregistrare a debitorului. Acest concept poate fi aplicat în funcție de debitorul imediat și în funcție de riscul final. Prin urmare, tehnicile de diminuare a riscului de credit pot modifica alocarea unei expuneri față de o țară. Expunerile față de organizațiile supranaționale nu se încadrează la țara de reședință a instituției, ci la zona geografică „alte țări”, indiferent de clasa de expuneri căreia îi este alocată expunerea față de organizațiile supranaționale.

80.

Datele privind „expunerea inițială înainte de aplicarea factorilor de conversie” se raportează făcându-se trimitere la țara de reședință a debitorului imediat. Datele privind „valoarea expunerii” și „cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor” se raportează făcându-se trimitere la țara de reședință a debitorului final.

3.4.1.   C 09.01 - Defalcarea geografică a expunerilor în funcție de reședința debitorului: Expuneri din SA (CR GB 1)

3.4.1.1.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010

EXPUNEREA INIȚIALĂ ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Aceeași definiție ca pentru coloana 010 din formularul CR SA.

020

Expuneri în stare de nerambursare

Expunerea inițială, înainte de aplicarea factorilor de conversie, pentru expunerile care au fost clasificate ca fiind „expuneri în stare de nerambursare”.

Acest „element memorandum” oferă informații suplimentare despre structura, în funcție de debitori, a clasei de expuneri „în stare de nerambursare”. Expunerile se raportează în cazul în care s-ar fi raportat debitorii dacă expunerile nu s-ar fi încadrat în clasele de expuneri „în stare de nerambursare”.

Aceste informații reprezintă un „element memorandum” – prin urmare, nu afectează calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor din clasa de expuneri „în stare de nerambursare”, în conformitate cu articolul 112 litera (j) din CRR.

040

Noi cazuri de nerambursare observate în cursul perioadei

Cuantumul expunerilor inițiale care s-au mutat în clasa de expuneri „Expuneri în stare de nerambursare” în timpul celor trei luni de la ultima dată de referință de raportare se raportează în clasa de expuneri în care fusese încadrat inițial debitorul.

050

Ajustările generale pentru riscul de credit

Ajustări pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 110 din CRR.

055

Ajustările specifice pentru riscul de credit

Ajustări pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 110 din CRR.

060

Eliminări din bilanț

Eliminările din bilanț includ atât reducerile valorii contabile a activelor financiare depreciate recunoscute direct în profit sau pierdere [IFRS 7 B5 litera (d) punctul (i)], cât și reducerile înregistrate în conturile de ajustări pentru depreciere în contraparte cu activele financiare depreciate [IFRS 7 B5 litera (d) punctul (ii)].

070

Ajustări pentru riscul de credit/eliminări din bilanț (write-off) pentru noi cazuri de nerambursare observate

Suma ajustărilor pentru riscul de credit și a eliminărilor din bilanț pentru expunerile care au fost clasificate ca fiind „expuneri în stare de nerambursare” în timpul celor 3 luni de la ultima trimitere a datelor.

075

Valoarea expunerii

Aceeași definiție ca pentru coloana 200 din formularul CR SA.

080

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORULUI DE SPRIJINIRE A IMM-URILOR

Aceeași definiție ca pentru coloana 215 din formularul CR SA.

090

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII DUPĂ APLICAREA FACTORULUI DE SPRIJINIRE A IMM-URILOR

Aceeași definiție ca pentru coloana 220 din formularul CR SA.


Rânduri

010

Administrații centrale sau bănci centrale

Articolul 112 litera (a) din CRR.

020

Administrații regionale sau autorități locale

Articolul 112 litera (b) din CRR.

030

Entități din sectorul public

Articolul 112 litera (c) din CRR.

040

Bănci multilaterale de dezvoltare

Articolul 112 litera (d) din CRR.

050

Organizații internaționale

Articolul 112 litera (e) din CRR.

060

Instituții

Articolul 112 litera (f) din CRR.

070

Societăți

Articolul 112 litera (g) din CRR.

075

din care: IMM-uri

Aceeași definiție ca pentru rândul 020 din formularul CR SA

080

Retail

Articolul 112 litera (h) din CRR.

085

din care: IMM-uri

Aceeași definiție ca pentru rândul 020 din formularul CR SA

090

Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile

Articolul 112 litera (i) din CRR.

095

din care: IMM-uri

Aceeași definiție ca pentru rândul 020 din formularul CR SA

100

Expuneri în stare de nerambursare

Articolul 112 litera (j) din CRR.

110

Elemente asociate unui risc extrem de ridicat

Articolul 112 litera (k) din CRR.

120

Obligațiuni garantate

Articolul 112 litera (l) din CRR.

130

Creanțe asupra instituțiilor și societăților cu o evaluare de credit pe termen scurt

Articolul 112 litera (n) din CRR.

140

Organisme de plasament colectiv (OPC)

Articolul 112 litera (o) din CRR.

150

Expuneri provenind din titluri de capital.

Articolul 112 litera (p) din CRR.

160

Alte expuneri

Articolul 112 litera (q) din CRR.

170

Expuneri totale

3.4.2.   C 09.02 - Defalcarea geografică a expunerilor în funcție de reședința debitorului: Expuneri din IRB (CR GB 2)

3.4.2.1.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010

EXPUNEREA INIȚIALĂ ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Aceeași definiție ca pentru coloana 020 din formularul CR IRB.

030

Din care: în stare de nerambursare

Valoarea expunerii inițiale pentru expunerile care au fost clasificate ca fiind „expuneri în stare de nerambursare” în conformitate cu articolul 178 din CRR.

040

Noi cazuri de nerambursare observate în cursul perioadei

Cuantumul expunerilor inițiale care s-au mutat în clasa de expuneri „Expuneri în stare de nerambursare” în timpul celor trei luni de la ultima dată de referință de raportare se raportează în clasa de expuneri în care fusese încadrat inițial debitorul.

050

Ajustările generale pentru riscul de credit

Ajustări pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 110 din CRR.

055

Ajustările specifice pentru riscul de credit

Ajustări pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 110 din CRR.

060

Eliminări din bilanț

Eliminările din bilanț includ atât reducerile valorii contabile a activelor financiare depreciate recunoscute direct în profit sau pierdere [IFRS 7 B5 litera (d) punctul (i)], cât și reducerile înregistrate în conturile de ajustări pentru depreciere în contraparte cu activele financiare depreciate [IFRS 7 B5 litera (d) punctul (ii)].

070

Ajustări pentru riscul de credit/eliminări din bilanț (write-off) pentru noi cazuri de nerambursare observate

Suma ajustărilor pentru riscul de credit și a eliminărilor din bilanț pentru expunerile care au fost clasificate ca fiind „expuneri în stare de nerambursare” în timpul celor 3 luni de la ultima trimitere a datelor.

080

SISTEM DE RATING INTERN/PROBABILITATEA DE NERAMBURSARE ATRIBUITĂ CLASEI DE RATING SAU GRUPEI DE RISC A DEBITORILOR (%)

Aceeași definiție ca pentru coloana 010 din formularul CR IRB.

090

VALOAREA MEDIE PONDERATĂ ÎN FUNCȚIE DE EXPUNERI A PIERDERII ÎN CAZ DE NERAMBURSARE (%)

Aceeași definiție ca pentru coloana 230 din formularul CR IRB. Se aplică dispozițiile prevăzute la articolul 181 alineatul (1) litera (h) din CRR.

Nu trebuie raportate date pentru expunerile din finanțări specializate menționate la articolul 153 alineatul (5).

100

Din care: în stare de nerambursare

Pierderea în caz de nerambursare (LGD) ponderată în funcție de expuneri pentru expunerile clasificate ca fiind „în stare de nerambursare” în conformitate cu articolul 178 din CRR.

105

Valoarea expunerii

Aceeași definiție ca pentru coloana 110 din formularul CR IRB.

110

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORULUI DE SPRIJINIRE A IMM-URILOR

Aceeași definiție ca pentru coloana 255 din formularul CR IRB.

120

Din care: în stare de nerambursare

Cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru expunerile clasificate ca fiind „în stare de nerambursare” în conformitate cu articolul 178 din CRR.

125

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII DUPĂ APLICAREA FACTORULUI DE SPRIJINIRE A IMM-URILOR

Aceeași definiție ca pentru coloana 260 din formularul CR IRB.

130

CUANTUMUL PIERDERILOR AȘTEPTATE

Aceeași definiție ca pentru coloana 280 din formularul CR IRB.


Rânduri

010

Bănci centrale și administrații centrale

[Articolul 147 alineatul (2) litera (a) din CRR]

020

Instituții

[Articolul 147 alineatul (2) litera (b) din CRR]

030

Societăți

[Toate societățile în conformitate cu articolul 147 alineatul (2) litera (c).]

040

Din care: finanțări specializate

[Articolul 147 alineatul (8) litera (a) din CRR]

Nu trebuie raportate date pentru expunerile din finanțări specializate menționate la articolul 153 alineatul (5).

050

Din care: IMM-uri

[Articolul 147 alineatul (2) litera (c) din CRR]

060

Retail

Toate expunerile de tip retail în conformitate cu articolul 147 alineatul (2) litera (d)

070

Retail – Expuneri garantate cu bunuri imobile

Expuneri care reflectă articolul 147 alineatul (2) litera (d) din CRR și care sunt garantate cu bunuri imobile.

080

IMM-uri

Expuneri de tip retail care reflectă articolul 147 alineatul (2) litera (d) coroborat cu articolul 153 alineatul (3) din CRR și care sunt garantate cu bunuri imobile.

090

Altele decât IMM-uri

Expuneri de tip retail care reflectă articolul 147 alineatul (2) litera (d) din CRR și care sunt garantate cu bunuri imobile.

100

Retail – Expuneri eligibile reînnoibile

[Articolul 147 alineatul (2) litera (d) coroborat cu articolul 154 alineatul (4) din CRR].

110

Alte expuneri de tip retail

Alte expuneri de tip retail în conformitate cu articolul 147 alineatul (2) litera (d) care nu sunt raportate la rândurile 070-100.

120

IMM-uri

Alte expuneri de tip retail care reflectă articolul 147 alineatul (2) litera (d) coroborat cu articolul 153 alineatul (3) din CRR.

130

Altele decât IMM-uri

Alte expuneri de tip retail care reflectă articolul 147 alineatul (2) litera (d) din CRR.

140

Titluri de capital

Expuneri provenind din titluri de capital care reflectă articolul 147 alineatul (2) litera (e) din CRR.

150

Expuneri totale

3.4.3.   C 09.04 – Defalcarea expunerilor din credite relevante pentru calculul amortizorului anticiclic în fiecare țară și rata amortizorului anticiclic specific instituției(CCB)

3.4.3.1.   Observații generale

81.

Prezentul tabel este utilizat pentru a primi mai multe informații cu privire la elementele amortizorului anticiclic de capital specific instituției. Informațiile solicitate se referă la cerințele de fonduri proprii determinate în conformitate cu partea a treia titlul II și titlul IV din CRR și la situarea geografică a expunerilor din credite, a expunerilor din securitizare și a expunerilor din portofoliul de tranzacționare relevante pentru calcularea amortizorului anticiclic de capital specific instituției (CCB) în conformitate cu articolul 140 din CRD (expuneri din credite relevante).

82.

Informațiile din formularul C 09.04 sunt solicitate pentru „Totalul” expunerilor din credite relevante din toate jurisdicțiile în care sunt situate aceste expuneri și individual pentru fiecare dintre jurisdicțiile în care sunt situate expunerile din credite relevante. Sumele totale și informațiile din fiecare jurisdicție sunt raportate în altă parte.

83.

Pragul prevăzut la articolul 5 litera (a) punctul 4 din prezentul regulament nu este relevant pentru raportarea acestei defalcări.

84.

Pentru a determina situarea geografică, expunerile sunt alocate pe baza debitorului imediat, astfel cum se prevede în Regulamentul delegat (UE) nr. 1152/2014 al Comisiei din 4 iunie 2014 în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la identificarea situării geografice a expunerilor din credite relevante în scopul calculării ratelor amortizorului anticiclic de capital specific instituției. Prin urmare, tehnicile de diminuare a riscului de credit nu modifică situarea geografică la care este alocată o expunere în scopul raportării informațiilor prevăzute în acest formular.

3.4.3.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010

Cuantum

Valoarea expunerilor din credite relevante și cerințele de fonduri proprii aferente acestora determinate în conformitate cu instrucțiunile pentru rândul respectiv.

020

Procent

030

Informații calitative

Aceste informații se raportează numai pentru țara de reședință a instituției (jurisdicția corespunzătoare statului membru de origine al instituției) și pentru „totalul” aferent tuturor țărilor.

Instituțiile raportează {y} sau {n} în conformitate cu instrucțiunile pentru rândul relevant.


Rânduri

010-020

Expuneri din credite relevante – riscul de credit

Expunerile din credite relevante definite în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) litera (a) din CRD.

010

Valoarea expunerii în conformitate cu abordarea standardizată

Valoarea expunerii determinată în conformitate cu articolul 111 din CRR pentru expunerile din credite relevante definite în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) litera (a) din CRD.

Valoarea expunerii la risc aferentă pozițiilor din securitizare incluse în portofoliul bancar în cadrul abordării standardizate este exclusă de la acest rând și se raportează la rândul 050.

020

Valoarea expunerii în conformitate cu abordarea IRB

Valoarea expunerii determinată în conformitate cu articolul 166 din CRR pentru expunerile din credite relevante definite în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) litera (a) din CRD.

Valoarea expunerii la risc aferentă pozițiilor din securitizare incluse în portofoliul bancar în cadrul abordării IRB sunt excluse de la acest rând și se raportează la rândul 060.

030-040

Expuneri din credite relevante – riscul de piață

Expunerile din credite relevante definite în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) litera (b) din CRD.

030

Suma pozițiilor lungi și scurte ale expunerilor incluse în portofoliul de tranzacționare pentru abordările standardizate

Suma pozițiilor lungi nete și a pozițiilor scurte nete în conformitate cu articolul 327 din CRR pentru expunerile din credite relevante definite în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) litera (b) din CRD în temeiul părții a treia titlul IV capitolul 2 din CRR:

expuneri la instrumente de datorie, altele decât securitizarea,

expuneri la poziții din securitizare incluse în portofoliul de tranzacționare,

expuneri la portofolii de tranzacționare pe bază de corelație,

expuneri la titluri de capital și

expuneri la OPC-uri în cazul în care cerințele de capital sunt calculate în conformitate cu articolul 348 din CRR.

040

Valoarea expunerilor incluse în portofoliul de tranzacționare în cadrul abordărilor bazate pe modele interne

Pentru expunerile din credite relevante definite în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) litera (b) din CRD în temeiul părții a treia titlul IV capitolul 2 și capitolul 5 din CRR, se raportează suma următoarelor elemente:

valoarea justă a pozițiilor nederivate, care reprezintă expuneri din credite relevante, astfel cum sunt definite în la articolul 140 alineatul (4) litera (b) din CRD, determinate în conformitate cu articolul 104 din CRR.

valoarea noțională a instrumentelor financiare derivate, care reprezintă expuneri din credite relevante, astfel cum sunt definite în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) litera (b) din CRD.

050-060

Expuneri din credite relevante – poziții din securitizare în portofoliul bancar

Expunerile din credite relevante definite în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) litera (c) din CRD.

050

Valoarea expunerilor aferente pozițiilor din securitizare în portofoliul bancar în cadrul abordării standardizate

Valoarea expunerii determinată în conformitate cu articolul 246 din CRR pentru expunerile din credite relevante definite în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) litera (c) din CRD.

060

Valoarea expunerilor aferente pozițiilor din securitizare în portofoliul bancar în cadrul abordării IRB

Valoarea expunerii determinată în conformitate cu articolul 246 din CRR pentru expunerile din credite relevante definite în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) litera (c) din CRD.

070-110

Cerințe de fonduri proprii și ponderile aferente

070

Total cerințe de fonduri proprii pentru CCB

Suma rândurilor 080, 090 și 100.

080

Cerințele de fonduri proprii pentru expunerile din credite relevante – riscul de credit

Cerințele de fonduri proprii determinate în conformitate cu partea a treia titlul II, capitolele 1-4 și capitolul 6 din CRR pentru expunerile din credite relevante, definite în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) litera (a) din CRD, în țara în cauză.

Cerințele de fonduri proprii aferente pozițiilor din securitizare incluse în portofoliul bancar sunt excluse de la acest rând și se raportează la rândul 100.

Cerințele de fonduri proprii reprezintă 8 % din cuantumul ponderat la risc al expunerii determinat în conformitate cu partea a treia, titlul II, capitolele 1-4 și capitolul 6 din CRR.

090

Cerințele de fonduri proprii pentru expunerile din credite relevante – riscul de piață

Cerințele de fonduri proprii determinate în conformitate cu partea a treia titlul IV capitolul 2 din CRR pentru riscul specific sau în conformitate cu partea a treia titlul IV capitolul 5 din CRR pentru riscurile de nerambursare și de migrare adiționale aferente expunerilor din credite relevante, definite în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) litera (b) din CRD, în țara în cauză.

Cerințele de fonduri proprii pentru expunerile din credite relevante din cadrul privind riscul de piață includ, printre altele, cerințele de fonduri proprii pentru pozițiile din securitizare în temeiul părții a treia titlul IV capitolul 2 din CRR și cerințele de fonduri proprii pentru expunerile față de organisme de plasament colectiv determinate în conformitate cu articolul 348 din CRR.

100

Cerințele de fonduri proprii pentru expunerile din credite relevante – poziții din securitizare în portofoliul bancar

Cerințele de fonduri proprii determinate în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 5 din CRR pentru expunerile din credite relevante, definite în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) litera (c) din CRD, în țara în cauză.

Cerințele de fonduri proprii reprezintă 8 % din cuantumul ponderat la risc al expunerii determinat în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 5 din CRR.

110

Ponderile aplicate cerințelor de fonduri proprii

Ponderea aplicată ratei amortizorului anticiclic în fiecare țară este calculată ca raport al cerințelor de fonduri proprii, determinat după cum urmează:

1.

:

numărător:

:

Totalul cerințelor de fonduri proprii care se referă la expunerile din credite relevante din țara în cauză [r070; c010 fișa țării],

2.

:

numitor:

:

Totalul cerințelor de fonduri proprii care se referă la toate expunerile din credite relevante pentru calculul amortizorului anticiclic în conformitate cu articolul 140 alineatul (4) din CRD [r070; c010; „Total”].

Informațiile privind ponderile aplicate cerințelor de fonduri proprii nu trebuie raportate pentru „Totalul” aferent tuturor țărilor.

120-140

Ratele amortizorului anticiclic

120

Rata amortizorului anticiclic de capital stabilită de autoritatea desemnată

Rata amortizorului anticiclic de capital stabilită pentru țara în cauză de către autoritatea desemnată din țara respectivă, în conformitate cu articolele 136, 137, 138 și 139 din CRD.

Acest rând ar trebui lăsat necompletat în cazul în care nu s-a stabilit nicio rată a amortizorului anticiclic pentru țara în cauză de către autoritatea desemnată din țara respectivă.

Ratele amortizorului anticiclic de capital care au fost stabilite de către autoritatea desemnată, dar care nu sunt încă aplicabile în țara în cauză la data de referință a raportării nu se raportează.

Informațiile privind rata amortizorului anticiclic de capital stabilită de autoritatea desemnată nu trebuie raportate pentru „Totalul” aferent tuturor țărilor.

130

Rata amortizorului anticiclic de capital aplicabilă în țara instituției

Rata amortizorului anticiclic de capital aplicabilă în țara în cauză, care a fost stabilită de către autoritatea desemnată din țara de reședință a instituției, în conformitate cu articolele 137, 138 și 139 și cu articolul 140 alineatele (1), (2) și (3) din CRD. Ratele amortizorului anticiclic de capital care nu sunt încă aplicabile la data de referință a raportării nu se raportează.

Informațiile privind rata amortizorului anticiclic de capital aplicabilă în țara instituției nu trebuie raportate pentru „Totalul” aferent tuturor țărilor.

140

Rata amortizorului anticiclic de capital specific instituției

Rata amortizorului anticiclic de capital specific instituției, determinată în conformitate cu articolul 140 alineatul (1) din CRD.

Rata amortizorului anticiclic de capital specific instituției este calculată ca medie ponderată a ratelor amortizorului anticiclic care se aplică în țările în care sunt situate expunerile din credite relevante ale instituției sau care se aplică în sensul articolului 140, în temeiul articolului 139 alineatul (2) sau (3) din CRD. Rata relevantă a amortizorului anticiclic de capital se raportează la [r120; c020; fișa țării] sau la [r130; c020; fișa țării], după caz.

Ponderea aplicată ratei amortizorului anticiclic în fiecare țară este ponderea cerințelor de fonduri proprii în totalul cerințelor de fonduri proprii și se raportează la [r110; c020; fișa țării].

Informațiile privind rata amortizorului anticiclic de capital specific instituției se raportează numai pentru „Totalul” aferent tuturor țărilor, și nu pentru fiecare țară în parte.

150-160

Utilizarea pragului de 2 %

150

Utilizarea pragului de 2 % pentru expunerea generală de credit

În conformitate cu articolul 2 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1152/2014 al Comisiei, expunerile generale externe la riscul de credit a căror valoare agregată nu depășește 2 % din valoarea agregată pentru expunerile generale din credite, expunerile incluse în portofoliul de tranzacționare și expunerile din securitizare ale instituției respective pot fi alocate statului membru de origine al instituției. Valoarea agregată pentru expunerile generale din credite, expunerile incluse în portofoliul de tranzacționare și expunerile din securitizare se calculează excluzând expunerile generale din credite situate în conformitate cu articolul 2 alineatul (5) litera (a) și cu articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1152/2014 al Comisiei.

În cazul în care instituția face uz de această derogare, indică „y” în tabel pentru jurisdicția corespunzătoare statului său membru de origine și pentru „Totalul” aferent tuturor țărilor.

În cazul în care o instituție nu face uz de această derogare, indică „n” în celula respectivă.

160

Utilizarea pragului de 2 % pentru expunerea din portofoliul bancar

În conformitate cu articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1152/2014 al Comisiei, instituțiile pot aloca statului lor membru de origine expunerile incluse în portofoliul de tranzacționare, dacă expunerile totale incluse în portofoliul de tranzacționare nu depășesc 2 % din valoarea totală pentru expunerile generale din credite, expunerile incluse în portofoliul de tranzacționare și expunerile din securitizare.

În cazul în care instituția face uz de această derogare, indică „y” în tabel pentru jurisdicția corespunzătoare statului său membru de origine și pentru „Totalul” aferent tuturor țărilor.

În cazul în care o instituție nu face uz de această derogare, indică „n” în celula respectivă.

3.5.   C 10.01 ȘI C 10.02 – EXPUNERI PROVENIND DIN TITLURI DE CAPITAL ÎN CADRUL UNEI ABORDĂRI BAZATE PE MODELE INTERNE DE RATING (CR EQU IRB 1 ȘI CR EQU IRB 2)

3.5.1.   Observații generale

85.

Formularul CR EQU IRB constă în două formulare: CR EQU IRB 1 oferă o prezentare generală a expunerilor IRB din clasa de expuneri provenind din titluri de capital și a diferitelor metode de a calcula cuantumurile totale ale expunerilor la risc. CR EQU IRB 2 oferă o defalcare a expunerilor totale alocate claselor de rating ale debitorilor în contextul abordării PD/LGD. În instrucțiunile următoare „CR EQU IRB” se referă atât la formularul „CR EQU IRB 1”, cât și la „CR EQU IRB 2”, după caz.

86.

Formularul CR EQU IRB oferă informații privind calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit [articolul 92 alineatul (3) litera (a) din CRR] în conformitate cu metoda IRB (partea a treia titlul II capitolul 3 din CRR) pentru expunerile provenind din titluri de capital menționate la articolul 147 alineatul (2) litera (e) din CRR.

87.

În conformitate cu articolul 147 alineatul (6) din CRR, următoarele expuneri se încadrează în clasa de expuneri provenind din titluri de capital:

(a)

expuneri care nu sunt reprezentate de titluri de datorie și care conferă un drept subordonat și rezidual asupra activelor sau venitului emitentului; sau

(b)

expuneri din titluri de datorie și alte titluri, parteneriate, instrumente financiare derivate sau alte vehicule, a căror semnificație economică este similară cu cea a expunerilor menționate la litera (a).

88.

Organismele de plasament colectiv tratate în conformitate cu abordarea simplă de ponderare la risc, astfel cum este menționată la articolul 152 din CRR, trebuie să fie, de asemenea, raportate în formularul CR EQU IRB.

89.

În conformitate cu articolul 151 alineatul (1) din CRR, instituțiile transmit formularul CR EQU IRB atunci când aplică una dintre cele trei metode menționate la articolul 155 din CRR:

metoda simplă de ponderare la risc;

metoda PD/LGD sau

abordarea bazată pe modele interne.

Mai mult, instituțiile care aplică abordarea IRB raportează în formularul CR EQU IRB și cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile provenite din titluri de capital care atrag un tratament prestabilit de ponderare la risc [fără a fi, însă, tratate în mod explicit în conformitate cu metoda simplă de ponderare la risc sau prin utilizarea parțială (temporară sau permanentă) a abordării standardizate pentru riscul de credit [de exemplu, expuneri provenind din titluri de capital care atrag o pondere de risc de 250 %, în conformitate cu articolul 48 alineatul (4) din CRR, respectiv o pondere de risc de 370 % în conformitate cu articolul 471 alineatul (2) din CRR].

90.

Următoarele creanțe din titluri de capital nu trebuie raportate în formularul CR EQU IRB:

Expunerile provenind din titluri de capital care fac parte din portofoliul de tranzacționare (în cazul în care instituțiile nu sunt exceptate de la calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru pozițiile din portofoliul de tranzacționare în conformitate cu articolul 94 din CRR).

Expunerile provenind din titluri de capital care fac obiectul utilizării parțiale a abordării standardizate (articolul 150 din CRR), inclusiv:

expunerile provenind din titluri de capital care își păstrează drepturile obținute în conformitate cu articolul 495 alineatul (1) din CRR;

expunerile provenind din titluri de capital față de entități ale căror obligații din credite primesc o pondere de risc de 0 % în conformitate cu abordarea standardizată, inclusiv față de entitățile sponsorizate public în cazul cărora se poate aplica o pondere de risc de 0 % [articolul 150 alineatul (1) litera (g) din CRR];

expunerile provenind din titluri de capital din cadrul programelor legislative de promovare a anumitor sectoare ale economiei care acordă instituției subvenții importante pentru investiții și implică o anumită formă de supraveghere guvernamentală, precum și restricții privind investițiile în titluri de capital [articolul 150 alineatul (1) litera (h) din CRR];

expunerile provenind din titluri de capital față de întreprinderi de servicii auxiliare pentru care cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pot fi calculate în conformitate cu tratamentul aplicat „altor active decât creanțele de natura creditelor” [în conformitate cu articolul 155 alineatul (1) din CRR];

creanțele din titluri de capital deduse din fondurile proprii, în conformitate cu articolele 46 și 48 din CRR.

3.5.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții (aplicabile atât CR EQU IRB 1, cât și CR EQU IRB 2)

Coloane

005

CLASA DE RATING A DEBITORILOR (NR. RÂND)

Clasa de rating a debitorilor este un număr de identificare a rândului și trebuie să fie unic pentru fiecare rând din tabel. Se folosesc numeralele 1, 2, 3 etc.

010

SISTEM DE RATING INTERN

PROBABILITATEA DE NERAMBURSARE (PD) ATRIBUITĂ CLASEI DE RATING A DEBITORILOR (%)

Instituțiile care aplică metoda PD/LGD raportează în coloana 010 probabilitatea de nerambursare calculată în conformitate cu dispozițiile menționate la articolul 165 alineatul (1) din CRR.

Probabilitatea de nerambursare alocată clasei de rating sau grupei de risc a debitorilor care urmează să fie raportată trebuie să respecte cerințele minime stabilite în partea a treia titlul II capitolul 3 secțiunea 6 din CRR. Pentru fiecare clasă de rating sau grupă de risc trebuie raportată probabilitatea de nerambursare atribuită respectivei clase de rating sau grupe de risc a debitorilor. Toți parametrii de risc raportați trebuie obținuți pornind de la parametrii de risc utilizați în sistemul de rating intern aprobat de autoritatea competentă respectivă.

Pentru cifre care corespund unei agregări a unor clase de rating sau grupe de risc ale debitorilor (de exemplu, „expunerile totale”), trebuie furnizată probabilitatea medie de nerambursare ponderată în funcție de expuneri atribuită claselor de rating sau grupelor de risc ale debitorilor care sunt incluse în agregare. Toate expunerile, inclusiv expunerile în stare de nerambursare, trebuie să fie luate în considerare pentru calcularea probabilității medii de nerambursare ponderate în funcție de expuneri. La calcularea probabilității medii de nerambursare ponderate în funcție de expuneri, în scopul ponderării se utilizează valoarea expunerii ținând seama de protecția nefinanțată a creditului (coloana 060).

020

EXPUNEREA INIȚIALĂ ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Instituțiile raportează în coloana 020 valoarea expunerii inițiale (înainte de aplicarea factorilor de conversie). În conformitate cu dispozițiile stabilite la articolul 167 din CRR, valoarea expunerii pentru expunerile provenind din titluri de capital este valoarea contabilă rezultată după ajustările specifice pentru riscul de credit. Valoarea expunerii pentru expunerile extrabilanțiere provenind din titluri de capital este valoarea nominală după ajustările specifice pentru riscul de credit.

Instituțiile includ în coloana 020 și elementele extrabilanțiere menționate în anexa I la CRR alocate clasei de expuneri provenind din titluri de capital (de exemplu, „partea neplătită din acțiunile achitate parțial”).

Instituțiile care aplică metoda simplă de ponderare la risc sau metoda PD/LGD [astfel cum este menționată la articolul 165 alineatul (1)] țin cont și de dispozițiile privind compensarea menționate la articolul 155 alineatul (2) din CRR.

030-040

TEHNICILE DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CU EFECT DE SUBSTITUȚIE ASUPRA EXPUNERII

PROTECȚIA NEFINANȚATĂ A CREDITULUI

GARANȚII

INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CREDIT

Indiferent de abordarea adoptată pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor provenind din titluri de capital, instituțiile pot recunoaște protecția nefinanțată a creditului obținută la expunerile provenind din titluri de capital [articolul 155 alineatele (2), (3) și (4) din CRR]. Instituțiile care aplică metoda simplă de ponderare la risc sau metoda PD/LGD raportează în coloanele 030 și 040 cuantumul protecției nefinanțate a creditului sub formă de garanții (coloana 030) sau cuantumul instrumentelor financiare derivate de credit (coloana 040) recunoscut în conformitate cu metodele prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 4 din CRR.

050

TEHNICILE DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CU EFECT DE SUBSTITUȚIE ASUPRA EXPUNERII

SUBSTITUȚIA EXPUNERII CA URMARE A APLICĂRII TEHNICILOR DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT

(-) TOTAL IEȘIRI

Instituțiile raportează în coloana 050 partea din expunerea inițială înainte de aplicarea factorilor de conversie care este acoperită de protecția nefinanțată a creditului recunoscută în conformitate cu metodele stabilite în partea a treia titlul II capitolul 4 din CRR.

060

VALOAREA EXPUNERII

Instituțiile care aplică metoda simplă de ponderare la risc sau metoda PD/LGD raportează în coloana 060 valoarea expunerii ținând seama de efectele de substituție care decurg din protecția nefinanțată a creditului [articolul 155 alineatele (2) și (3), articolul 167 din CRR].

Reamintim că, în cazul expunerilor extrabilanțiere provenind din titluri de capital, valoarea expunerii este valoarea nominală după ajustările specifice pentru riscul de credit (articolul 167 din CRR).

070

VALOAREA MEDIE PONDERATĂ ÎN FUNCȚIE DE EXPUNERI A PIERDERII ÎN CAZ DE NERAMBURSARE (%)

Instituțiile care aplică metoda PD/LGD raportează în coloana 070 din formularul CR EQU IRB 2 valoarea medie ponderată în funcție de expuneri a pierderilor în caz de nerambursare (LGD) alocată claselor de rating sau grupelor de risc ale debitorilor incluse în agregare; același lucru este valabil pentru rândul 020 din formularul CR EQU IRB. Pentru calculul valorii medii ponderate în funcție de expuneri a LGD se utilizează valoarea expunerii ținând cont de protecția nefinanțată a creditului (coloana 060). Instituțiile trebuie să țină seama de dispozițiile prevăzute la articolul 165 alineatul (2) din CRR.

080

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII

Instituțiile raportează în coloana 080 cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor provenind din titluri de capital, calculate în conformitate cu dispozițiile prevăzute la articolul 155 din CRR.

În cazul în care instituțiile care aplică metoda PD/LGD nu dispun de informații suficiente pentru a folosi definiția stării de nerambursare stabilită la articolul 178 din CRR, ponderilor de risc li se aplică un factor de multiplicare de 1,5 la calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor [articolul 155 alineatul (3) din CRR].

În ceea ce privește parametrul de intrare M (scadența) pentru funcția ponderii de risc, scadența atribuită expunerilor provenind din titluri de capital este de cinci ani [articolul 165 alineatul (3) din CRR].

090

ELEMENT MEMORANDUM: CUANTUMUL PIERDERILOR AȘTEPTATE

Instituțiile raportează în coloana 090 cuantumul pierderilor așteptate pentru expunerile provenind din titluri de capital calculate în conformitate cu articolul 158 alineatele (4), (7), (8) și (9) din CRR.

91.

În conformitate cu articolul 155 din CRR, instituțiile pot folosi abordări diferite (metoda simplă de ponderare la risc, metoda PD/LGD sau abordarea bazată pe modele interne) pentru portofolii diferite atunci când utilizează aceste abordări diferite pe plan intern. De asemenea, instituțiile trebuie să raporteze, în cadrul formularului CR EQU IRB 1, cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile provenind din titluri de capital care atrag un tratament prestabilit de ponderare la risc [fără a fi însă tratate în mod explicit în conformitate cu metoda simplă de ponderare la risc sau prin utilizarea parțială (temporară sau permanentă) a abordării standardizate pentru riscul de credit].

Rânduri

CR EQU IRB 1 - rândul 020,

METODA PD/LGD: TOTAL

Instituțiile care aplică metoda PD/LGD [articolul 155 alineatul (3) din CRR] raportează informațiile solicitate în formularul CR EQU IRB 1 la rândul 020.

CR EQU IRB 1 - rândurile 050-090

METODA SIMPLĂ DE PONDERARE LA RISC: TOTAL

DEFALCAREA PE PONDERI DE RISC A EXPUNERILOR TOTALE CONFORM METODEI SIMPLE DE PONDERARE LA RISC:

Instituțiile care aplică metoda simplă de ponderare la risc [articolul 155 alineatul (2) din CRR] raportează informațiile solicitate la rândurile 050-090, în funcție de caracteristicile expunerilor-suport.

CR EQU IRB 1 - rândul 100

ABORDAREA BAZATĂ PE MODELE INTERNE

Instituțiile care aplică abordarea bazată pe modele interne [articolul 155 alineatul (4) din CRR] raportează informațiile solicitate la rândul 100.

CR EQU IRB 1 - rândul 110

EXPUNERILE PROVENIND DIN TITLURI DE CAPITAL SUPUSE UNOR PONDERI DE RISC

Instituțiile care aplică abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB) raportează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor provenind din titluri de capital care atrag un tratament prestabilit de ponderare la risc [fără a fi însă tratate în mod explicit în conformitate cu metoda simplă de ponderare la risc sau prin utilizarea parțială (temporară sau permanentă) a abordării standardizate pentru riscul de credit]. De exemplu:

cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru pozițiile pe titluri de capital în entități din sectorul financiar tratate în conformitate cu articolul 48 alineatul (4) din CRR și

pozițiile pe titluri de capital care primesc o pondere de risc de 370 % în conformitate cu articolul 471 alineatul (2) din CRR

se raportează la rândul 110.

CR EQU IRB 2

DEFALCAREA EXPUNERILOR TOTALE ÎN CADRUL METODEI PD/LGD PE CLASE DE RATING ALE DEBITORILOR:

Instituțiile care aplică metoda PD/LGD [articolul 155 alineatul (3) din CRR] raportează informațiile solicitate în formularul CR EQU IRB 2.

În cazul în care instituțiile care utilizează metoda PD/LGD aplică un sistem unic de rating sau sunt în măsură să raporteze în conformitate cu o scară standard internă, acestea raportează în formularul CR EQU IRB 2 clasele de rating sau grupele de risc asociate sistemului de rating/scării standard interne unice în cauză. În caz contrar, diversele sisteme de rating trebuie să fuzioneze și să fie ordonate în conformitate cu următoarele criterii: clasele de rating sau grupele de risc ale debitorilor din diferitele sisteme de rating trebuie să fie grupate și ordonate de la valoarea cea mai scăzută până la cea mai ridicată a probabilității de nerambursare atribuite fiecărei clase de rating sau grupe de risc a debitorilor.

3.6.   C 11.00 - RISCUL DE DECONTARE/LIVRARE (CR SETT)

3.6.1.   Observații generale

92.

Acest formular prevede furnizarea de informații cu privire la tranzacțiile din portofoliul de tranzacționare și din afara acestuia care au rămas nedecontate după data de livrare prevăzută, precum și cu privire la cerințele de fonduri proprii pentru riscul de decontare aferente acestora, în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) litera (c) punctul (ii) și cu articolul 378 din CRR.

93.

Instituțiile raportează în formularul CR SETT informații privind riscul de decontare/livrare în legătură cu instrumentele de datorie, titlurile de capital, valutele și mărfurile deținute în portofoliul de tranzacționare sau în afara acestuia.

94.

Conform articolului 378 din CRR, tranzacțiile de răscumpărare, operațiunile de dare de titluri sau mărfuri cu împrumut și operațiunile de luare de titluri sau mărfuri cu împrumut în legătură cu instrumente de datorie, titluri de capital, valute și mărfuri nu sunt supuse riscului de decontare/livrare. Totuși, trebuie menționat faptul că instrumentele financiare derivate și tranzacțiile cu termen lung de decontare rămase nedecontate după data de livrare scadentă sunt supuse, cu toate acestea, cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de decontare/livrare, astfel cum sunt stabilite la articolul 378 din CRR.

95.

În cazul tranzacțiilor rămase nedecontate după data de livrare scadentă, instituțiile calculează diferența de preț la care sunt expuse. Aceasta reprezintă diferența dintre prețul de decontare convenit pentru instrumentul de datorie, titlul de capital, valuta sau marfa în cauză și valoarea de piață curentă, atunci când diferența ar putea implica o pierdere pentru instituție.

96.

Instituțiile înmulțesc această diferență cu factorul corespunzător din tabelul 1 de la articolul 378 din CRR pentru a determina cerințele de fonduri proprii corespunzătoare.

97.

În conformitate cu articolul 92 alineatul (4) litera (b), cerințele de fonduri proprii pentru riscul de decontare/livrare trebuie să fie multiplicate cu 12,5 pentru a calcula cuantumul expunerii la risc.

98.

Trebuie menționat faptul că cerințele de fonduri proprii pentru tranzacții incomplete, astfel cum sunt prevăzute la articolul 379 din CRR, nu se încadrează în domeniul de aplicare al formularului CR SETT; acestea din urmă se raportează în formularele privind riscul de credit (CR SA, CR IRB).

3.6.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010

TRANZACȚII NEDECONTATE LA PREȚUL DE DECONTARE

În conformitate cu articolul 378 din CRR, instituțiile raportează în coloana 010 tranzacțiile rămase nedecontate după data de livrare scadentă, la prețurile de decontare convenite.

Toate tranzacțiile rămase nedecontate trebuie să fie incluse în această coloană 010, indiferent dacă sunt în câștig sau în pierdere după data scadentă pentru decontare.

020

EXPUNEREA LA DIFERENȚE DE PREȚ DATORATE TRANZACȚIILOR NEDECONTATE

În conformitate cu articolul 378 din CRR, instituțiile raportează în coloana 020 diferența de preț dintre prețul de decontare convenit și valoarea de piață curentă pentru instrumentul de datorie, titlul de capital, valuta sau marfa în cauză, atunci când diferența poate implica o pierdere pentru instituție.

În coloana 020 se raportează numai tranzacțiile rămase nedecontate în pierdere după data scadentă pentru decontare

030

CERINȚE DE FONDURI PROPRII

Instituțiile raportează în coloana 030 cerințele de fonduri proprii calculate în conformitate cu articolul 378 din CRR.

040

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISCUL DE DECONTARE

În conformitate cu articolul 92 alineatul (4) litera (b) din CRR, instituțiile își multiplică cerințele de fonduri proprii raportate în coloana 030 cu 12,5 pentru a obține cuantumul expunerii la riscul de decontare.


Rânduri

010

Total tranzacții nedecontate din afara portofoliului de tranzacționare

Instituțiile raportează la rândul 010 informații agregate în legătură cu riscul de decontare/livrare pentru pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare [în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) litera (c) punctul (ii) și cu articolul 378 din CRR].

Instituțiile raportează la poziția 010/010 suma agregată a tranzacțiilor rămase nedecontate după data de livrare scadentă, la prețurile de decontare convenite.

Instituțiile raportează la poziția 010/020 informații agregate pentru expunerile la diferențe de preț cauzate de tranzacții rămase nedecontate în pierdere.

Instituțiile raportează la poziția 010/030 cerințele agregate de fonduri proprii obținute prin însumarea cerințelor de fonduri proprii pentru tranzacțiile rămase nedecontate prin multiplicarea „diferenței de preț” raportate în coloana 020 cu un factor corespunzător, în funcție de numărul de zile lucrătoare după data scadentă pentru decontare (categoriile menționate în tabelul 1 de la articolul 378 din CRR).

020-060

Tranzacții nedecontate până la 4 zile (factor 0 %)

Tranzacții nedecontate între 5 și 15 zile (factor 8 %)

Tranzacții nedecontate între 16 și 30 zile (factor 50 %)

Tranzacții nedecontate între 31 și 45 zile (factor 75 %)

Tranzacții nedecontate 46 de zile sau mai mult (factor 100 %)

Instituțiile raportează la rândurile 020-060 informațiile legate de riscul de decontare/livrare pentru pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare în conformitate cu categoriile menționate în tabelul 1 de la articolul 378 din CRR.

Nu se impun cerințe de fonduri proprii pentru riscul de decontare/livrare în cazul tranzacțiilor rămase nedecontate pentru o perioadă de mai puțin de cinci zile lucrătoare după data scadentă pentru decontare.

070

Total tranzacții nedecontate din portofoliul de tranzacționare

Instituțiile raportează la rândul 070 informații agregate în legătură cu riscul de decontare/livrare pentru pozițiile din portofoliul de tranzacționare [în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) litera (c) punctul (ii) și articolul 378 din CRR].

Instituțiile raportează la poziția 070/010 suma agregată a tranzacțiilor rămase nedecontate după data de livrare scadentă, la prețurile de decontare convenite.

Instituțiile raportează la poziția 070/020 informații agregate pentru expunerile la diferențe de preț cauzate de tranzacții rămase nedecontate în pierdere.

Instituțiile raportează la poziția 070/030 cerințele agregate de fonduri proprii obținute prin însumarea cerințelor de fonduri proprii pentru tranzacțiile rămase nedecontate prin multiplicarea „diferenței de preț” raportate în coloana 020 cu un factor corespunzător, în funcție de numărul de zile lucrătoare după data scadentă pentru decontare (categoriile menționate în tabelul 1 de la articolul 378 din CRR).

080-120

Tranzacții nedecontate până la 4 zile (factor 0 %)

Tranzacții nedecontate între 5 și 15 zile (factor 8 %)

Tranzacții nedecontate între 16 și 30 zile (factor 50 %)

Tranzacții nedecontate între 31 și 45 zile (factor 75 %)

Tranzacții nedecontate 46 de zile sau mai mult (factor 100 %)

Instituțiile raportează la rândurile 080-120 informațiile legate de riscul de decontare/livrare pentru pozițiile din portofoliul de tranzacționare în conformitate cu categoriile menționate în tabelul 1 de la articolul 378 din CRR.

Nu se impun cerințe de fonduri proprii pentru riscul de decontare/livrare în cazul tranzacțiilor rămase nedecontate pentru o perioadă de mai puțin de cinci zile lucrătoare după data scadentă pentru decontare.

3.7.   C 12.00 - RISCUL DE CREDIT: SECURITIZARE - ABORDAREA STANDARDIZATĂ PRIVIND CERINȚELE DE FONDURI PROPRII (CR SEC SA)

3.7.1.   Observații generale

99.

Informațiile din prezentul formular sunt solicitate pentru toate securitizările în cadrul cărora există o recunoaștere a transferului unei părți semnificative a riscului și în care instituția raportoare este implicată într-o securitizare tratată conform abordării standardizate. Informațiile care trebuie raportate sunt condiționate de rolul instituției în cadrul securitizării. Ca atare, sunt aplicabile elemente de raportare specifice pentru inițiatori, sponsori și investitori.

100.

Formularul CR SEC SA reunește informații comune privind atât securitizările tradiționale, cât și securitizările sintetice deținute în portofoliul bancar, astfel cum sunt definite la articolul 242 alineatul (10) și, respectiv, (11) din CRR.

3.7.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERILOR DIN SECURITIZĂRI INIȚIATE

Instituțiile inițiatoare trebuie să raporteze cuantumul rămas în sold la data raportării tuturor expunerilor din securitizare inițiate în cadrul tranzacției de securitizare, indiferent de cine deține pozițiile. Expunerile din securitizare înscrise în bilanț (de exemplu, obligațiunile, împrumuturile subordonate), precum și expunerile extrabilanțiere și instrumentele financiare derivate (de exemplu, liniile de credit subordonate, facilitățile de lichiditate, swapurile pe rata dobânzii, instrumentele de tip credit default swap etc.) care au fost inițiate în securitizare se raportează ca atare.

În cazul securitizărilor tradiționale în care inițiatorul nu deține nicio poziție, inițiatorul nu ține cont de securitizările respective în raportarea din cadrul formularelor CR SEC SA sau CR SEC IRB. În acest scop, pozițiile din securitizare deținute de inițiator includ dispoziții de amortizare anticipată în cadrul securitizării unor expuneri reînnoibile, în conformitate cu definiția dată de articolul 242 punctul 12 din CRR.

020-040

SECURITIZĂRI SINTETICE: PROTECȚIA CREDITULUI PENTRU EXPUNERILE SECURITIZATE

Conform dispozițiilor articolelor 249 și 250 din CRR, protecția creditului pentru expunerile securitizate este aceeași ca și în cazul în care nu ar fi existat nicio neconcordanță de scadențe.

020

(-) PROTECȚIE FINANȚATĂ A CREDITULUI (CVA)

Procedura detaliată de calcul al valorii ajustate în funcție de volatilitate a garanției reale (CVA) care se estimează că va fi raportată în această coloană este stabilită la articolul 223 alineatul (2) din CRR.

030

(-) TOTAL IEȘIRI: VALORI AJUSTATE ALE PROTECȚIEI NEFINANȚATE A CREDITULUI (G*)

Conform regulii generale pentru „intrări” și „ieșiri”, cuantumurile raportate în această coloană trebuie să figureze ca „intrări” în formularul corespunzător privind riscul de credit (CR SA sau CR IRB) și în categoria de expuneri relevantă pentru furnizorul de protecție (și anume partea terță căreia îi este transferată tranșa prin intermediul protecției nefinanțate a creditului)

Procedura de calcul al valorii nominale a protecției creditului, ajustată în funcție de „riscul valutar” (G*), este stabilită la articolul 233 alineatul (3) din CRR.

040

CUANTUMUL NOȚIONAL REȚINUT SAU RĂSCUMPĂRAT AL PROTECȚIEI CREDITULUI

Toate tranșele care au fost reținute sau răscumpărate, de exemplu pozițiile păstrate care suportă primele pierderea, trebuie să fie raportate la cuantumul lor nominal.

Efectul ajustărilor de supraveghere aplicate protecției creditului nu este luat în considerare la calcularea valorii reținute sau răscumpărate a protecției creditului.

050

POZIȚII DIN SECURITIZARE: EXPUNEREA INIȚIALĂ ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Pozițiile din securitizare deținute de instituția raportoare, calculate în conformitate cu articolul 246 alineatul (1) literele (a), (c) și (e) și alineatul (2) din CRR, fără a aplica factori de conversie a creditului și nici ajustări și provizioane pentru riscul de credit. Numai compensările relevante cu privire la contracte derivate multiple furnizate aceleiași entități special constituite în scopul securitizării (SSPE), acoperite de acorduri de compensare eligibile.

Ajustările de valoare și provizioanele care trebuie raportate în această coloană se referă numai la poziții din securitizare. Ajustările de valoare ale pozițiilor din securitizare nu sunt luate în considerare.

În cazul clauzelor de amortizare anticipată, instituțiile trebuie să precizeze valoarea aferentă „interesului inițiatorului”, astfel cum este definită la articolul 256 alineatul (2) din CRR.

În cazul securitizărilor sintetice, pozițiile deținute de inițiator sub forma unor elemente bilanțiere și/sau a interesului investitorului (amortizare anticipată) reprezintă rezultatul agregării coloanelor 010-040.

060

(-) AJUSTĂRI DE VALOARE ȘI PROVIZIOANE

Ajustările de valoare și provizioanele (articolul 159 din CRR) pentru deprecierile realizate în conformitate cu cadrul contabil sub incidența căruia intră entitatea raportoare. Ajustările de valoare includ orice cuantum recunoscut în profit sau pierdere pentru deprecierea activelor financiare de la recunoașterea inițială în bilanț a acestora (inclusiv pentru deprecierile cauzate de riscul de credit al activelor financiare evaluate la valoarea justă care nu se deduc din valoarea expunerii), plus discounturile la expuneri achiziționate atunci când acestea se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 166 alineatul (1) din CRR. Provizioanele includ cuantumurile cumulate ale deprecierilor elementelor extrabilanțiere.

070

EXPUNEREA FĂRĂ AJUSTĂRILE DE VALOARE ȘI FĂRĂ PROVIZIOANE

Poziții din securitizare, în conformitate cu articolul 246 alineatele (1) și (2) din CRR, fără aplicarea factorilor de conversie.

Această informație este legată de coloana 040 din formularul CR SA Total.

080-110

TEHNICILE DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CU EFECT DE SUBSTITUȚIE ASUPRA EXPUNERII

Articolul 4 punctul 57 și partea a treia titlul II capitolul 4 din CRR.

Acest bloc de coloane culege informații despre tehnicile de diminuare a riscului de credit care reduc riscul de credit asociat uneia sau mai multor expuneri prin substituirea expunerilor (astfel cum se indică mai jos pentru intrări și ieșiri).

A se vedea instrucțiunile CR SA (raportarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit cu efect de substituție).

080

(-) PROTECȚIE NEFINANȚATĂ A CREDITULUI: VALORI AJUSTATE (GA)

Protecția nefinanțată a creditului este definită la articolul 4 punctul 59 și reglementată la articolul 235 din CRR.

A se vedea instrucțiunile CR SA (raportarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit cu efect de substituție).

090

(-) PROTECȚIE FINANȚATĂ A CREDITULUI

Protecția finanțată a creditului este definită la articolul 4 punctul 58 și reglementată la articolele 195, 197 și 200 din CRR.

Instrumentele de tip „credit linked note” și compensarea bilanțieră prevăzute la articolele 218-236 din CRR sunt tratate drept garanții în numerar.

A se vedea instrucțiunile CR SA (raportarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit cu efect de substituție).

100-110

SUBSTITUȚIA EXPUNERII DATORATE DIMINUĂRII RISCULUI DE CREDIT:

Se raportează intrările și ieșirile din cadrul acelorași clase de expuneri și, dacă este cazul, al acelorași ponderi de risc sau clase de rating ale debitorilor.

100

(-) TOTAL IEȘIRI

Articolul 222 alineatul (3) și articolul 235 alineatele (1) și (2).

Ieșirile corespund părții garantate din „expunerea fără ajustările de valoare și fără provizioane”, care se deduce din clasa de expuneri a debitorului și, dacă este cazul, din ponderea de risc sau din clasa de rating a debitorului și se atribuie ulterior clasei de expuneri a furnizorului de protecție și, dacă este cazul, ponderii de risc sau clasei de rating a debitorului.

Acest cuantum trebuie considerat drept o intrare în clasa de expuneri a furnizorului de protecție și, dacă este cazul, în ponderile de risc sau în clasele de rating ale debitorilor.

Această informație este legată de coloana 090 [(-) Total ieșiri] din formularul CR SA.

110

TOTAL INTRĂRI

Pozițiile din securitizare care sunt titluri de datorie și sunt garanții financiare eligibile în conformitate cu articolul 197 alineatul (1) din CRR și în cazul cărora se folosește metoda simplă a garanțiilor financiare se raportează ca intrări în această coloană.

Această informație este legată de coloana 100 (Total intrări) din formularul CR SA.

120

EXPUNERE NETĂ DUPĂ EFECTELE DE SUBSTITUȚIE ALE DIMINUĂRII RISCULUI DE CREDIT ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Expunerea atribuită ponderii de risc și clasei de expuneri corespunzătoare după luarea în considerare a intrărilor și ieșirilor datorate „tehnicilor de diminuare a riscului de credit cu efect de substituție asupra expunerii”.

Această informație este legată de coloana 110 din formularul CR SA Total.

130

(-) TEHNICI DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CARE AFECTEAZĂ CUANTUMUL EXPUNERII: VALOAREA AJUSTATĂ A PROTECȚIEI FINANȚATE A CREDITULUI, DETERMINATĂ PRIN METODA EXTINSĂ A GARANȚIILOR FINANCIARE (CVAM)

Aici sunt incluse și instrumente de tip credit linked note (articolul 218 din CRR).

Această informație este legată de coloanele 120 și 130 din formularul CR SA Total.

140

VALOAREA AJUSTATĂ INTEGRAL A EXPUNERII (E*)

Poziții din securitizare, în conformitate cu articolul 246 din CRR, prin urmare, fără a se aplica cifrele de conversie prevăzute la articolul 246 alineatul (1) litera (c) din CRR.

Această informație este legată de coloana 150 din formularul CR SA Total.

150-180

DEFALCAREA, PE FACTORI DE CONVERSIE, A VALORII AJUSTATE INTEGRAL A EXPUNERII (E*) ELEMENTELOR EXTRABILANȚIERE

Articolul 246 alineatul (1) litera (c) din CRR prevede că valoarea expunerii aferentă unei poziții din securitizare extrabilanțiere este valoarea sa nominală înmulțită cu un factor de conversie. Acest factor de conversie este 100 %, cu excepția cazului în care se specifică altfel în CRR.

A se vedea coloanele 160 și 190 din formularul CR SA Total.

În scopul raportării, valorile ajustate integral ale expunerii (E*) se raportează în conformitate cu următoarele patru intervale de factori de conversie care se exclud reciproc: 0 %, [0 %, 20 %], [20 %, [50 %] și [50 %, 100 %].

190

VALOAREA EXPUNERII

Pozițiile din securitizare în conformitate cu articolul 246 din CRR.

Această informație este legată de coloana 200 din formularul CR SA Total.

200

(-) VALOAREA EXPUNERII DEDUSĂ DIN FONDURILE PROPRII

Articolul 258 din CRR prevede ca, în cazul unei poziții din securitizare căreia îi este atribuită o pondere de risc de 1 250  %, instituțiile de credit pot, ca alternativă la includerea poziției respective în calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, să deducă din fondurile proprii valoarea expunerii aferente poziției în cauză.

210

VALOAREA EXPUNERII CĂREIA I SE ATRIBUIE PONDERI DE RISC

Valoarea expunerii minus valoarea expunerii dedusă din fondurile proprii.

220-320

DEFALCAREA, PE PONDERI DE RISC, A VALORII EXPUNERII CARE FACE OBIECTUL UNOR PONDERI DE RISC

220-260

CARE BENEFICIAZĂ DE RATING

Articolul 242 punctul 8 din CRR definește pozițiile care beneficiază de rating.

Valorile expunerilor care fac obiectul unor ponderi de risc sunt defalcate în funcție de nivelurile de calitate a creditului (CQS) astfel cum sunt prevăzute pentru SA la articolul 251 (tabelul 1) din CRR.

270

1 250  % (CARE NU BENEFICIAZĂ DE RATING)

Articolul 242 punctul 7 din CRR definește pozițiile care nu beneficiază de rating.

280

POZIȚII PENTRU CARE PONDEREA DE RISC ESTE DETERMINATĂ PE BAZA PORTOFOLIULUI-SUPORT DE EXPUNERI (LOOK-THROUGH)

Articolul 253, articolul 254 și articolul 256 alineatul (5) din CRR.

Coloanele privind look-through cuprind toate cazurile de expuneri care nu beneficiază de rating în care ponderea de risc este obținută din portofoliul-suport de expuneri (ponderea de risc medie a grupei de risc, cea mai ridicată pondere de risc din grupa de risc sau utilizarea unui coeficient de concentrare).

290

LOOK-THROUGH - DIN CARE: A DOUA PIERDERE ÎN CADRUL UNUI PROGRAM DE EMISIUNE DE TITLURI PE TERMEN SCURT GARANTATE CU ACTIVE (PROGRAM ABCP)

Valoarea expunerii care face obiectul tratamentului pozițiilor din securitizare deținute în cadrul unei tranșe care suportă a doua pierdere sau al unei tranșe mai favorabile din cadrul unui program ABCP este stabilită la articolul 254 din CRR.

Articolul 242 punctul 9 din CRR definește programul de emisiune de titluri pe termen scurt garantate cu active (ABCP).

300

LOOK-THROUGH - DIN CARE: PONDERE DE RISC MEDIE (%)

Trebuie furnizată ponderea de risc medie ponderată cu valoarea expunerii.

310

ABORDAREA BAZATĂ PE EVALUĂRI INTERNE (IAA)

Articolul 109 alineatul (1) și articolul 259 alineatul (3) din CRR. Valoarea expunerilor aferente pozițiilor din securitizare în cadrul abordării bazate pe evaluări interne.

320

Abordarea bazată pe evaluări interne (IAA): PONDERE DE RISC MEDIE (%)

Trebuie furnizată ponderea de risc medie ponderată cu valoarea expunerii.

330

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII

Cuantumul total ponderat la risc al expunerii calculat în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 5 secțiunea 3 din CRR, înainte de ajustări cauzate de neconcordanțe ale scadenței sau de încălcarea dispozițiilor privind obligația de diligență, și excluzând orice cuantum ponderat la risc corespunzător expunerilor redistribuite prin ieșiri către un alt formular.

340

DIN CARE: SECURITIZĂRI SINTETICE

Pentru securitizările sintetice, cuantumul de raportat în această coloană trebuie să nu țină cont de nicio neconcordanță a scadențelor.

350

EFECT GLOBAL (AJUSTARE) CA URMARE A ÎNCĂLCĂRII DISPOZIȚIILOR PRIVIND OBLIGAȚIA DE DILIGENȚĂ

Articolul 14 alineatul (2), articolul 406 alineatul (2) și articolul 407 din CRR impun obligația ca, atunci când anumite cerințe de la articolele 405, 406 sau 409 din CCR nu sunt îndeplinite de către o instituție, statele membre să se asigure că autoritățile competente impun o pondere de risc suplimentară proporțională de cel puțin 250 % din ponderea de risc (limitată la 1 250  %), care ar urma să se aplice pozițiilor din securitizare relevante în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 5 secțiunea 3 din CRR. O astfel de pondere de risc suplimentară poate fi impusă nu numai instituțiilor care fac investiția, ci și inițiatorilor, sponsorilor sau creditorilor inițiali.

360

AJUSTAREA CUANTUMULUI PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII DIN CAUZA NECONCORDANȚELOR DE SCADENȚE

Pentru neconcordanțele de scadențe în cazul securitizărilor sintetice trebuie incluse cuantumurile RW*-RW(SP), astfel cum sunt definite la articolul 250 din CRR, cu excepția tranșelor cărora li s-a atribuit o pondere de risc de 1 250  %, în cazul cărora cuantumul raportat este zero. Trebuie menționat că RW(SP) nu include numai cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor raportate în coloana 330, ci și cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor corespunzătoare expunerilor redistribuite prin ieșiri către alte formulare.

370-380

CUANTUMUL TOTAL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII: ÎNAINTE DE APLICAREA PLAFONULUI/DUPĂ APLICAREA PLAFONULUI

Cuantumul total ponderat la risc al expunerii calculat în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 5 secțiunea 3 din CRR, înainte de (coloana 370)/după (coloana 380) aplicarea limitelor prevăzute la articolul 252 - securitizarea elementelor aflate la momentul respectiv în stare de nerambursare sau asociate unor elemente cu risc deosebit de ridicat - sau la articolul 256 alineatul (4) - cerințe de fonduri proprii suplimentare pentru securitizările expunerilor reînnoibile cu clauză de amortizare anticipată - din CRR.

390

ELEMENT MEMORANDUM: CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII CARE CORESPUNDE IEȘIRILOR DIN CLASA POZIȚIILOR DIN SECURITIZARE TRATATE POTRIVIT ABORDĂRII STANDARD CĂTRE ALTE CLASE DE EXPUNERI

Cuantumul ponderat la risc al expunerii obținut pe baza expunerilor redistribuite furnizorului de atenuare a riscului și calculate, prin urmare, în formularul corespunzător, care sunt luate în considerare la calcularea plafonului pentru pozițiile din securitizare.

101.

Formularul CR SEC SA este împărțit în trei mari blocuri de rânduri care colectează date privind expunerile inițiate/sponsorizate/reținute sau achiziționate de către inițiatori, investitori și sponsori. Pentru fiecare dintre acestea, informațiile sunt defalcate pe elemente bilanțiere, extrabilanțiere și instrumente financiare derivate, precum și pe securitizări și resecuritizări.

102.

Expunerile totale (la data de raportare) sunt defalcate la rândul lor în funcție de nivelurile de calitate a creditului aplicate inițial (ultimul bloc de rânduri). Aceste informații trebuie să fie raportate de către inițiatori, sponsori, precum și investitori.

Rânduri

010

TOTAL EXPUNERI

Totalul expunerilor se referă la cuantumul total al securitizărilor în sold. Acest rând rezumă toate informațiile raportate de către inițiatori, sponsori și investitori pe rândurile următoare.

020

DIN CARE: RESECURITIZĂRI

Cuantumul total al resecuritizărilor în sold conform definițiilor de la articolul 4 alineatul (1) punctele 63 și 64 din CRR.

030

INIȚIATOR: TOTAL EXPUNERI

Acest rând sintetizează informațiile referitoare la elementele bilanțiere, extrabilanțiere și instrumentele financiare derivate, precum și la amortizarea anticipată a pozițiilor din securitizare pentru care instituția joacă rolul de inițiator, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 13 din CRR.

040-060

ELEMENTE BILANȚIERE

Articolul 246 alineatul (1) litera (a) ale CRR prevede că pentru instituțiile care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate, valoarea expunerii aferentă unei poziții din securitizare din bilanț este valoarea sa contabilă rezultată după aplicarea ajustărilor specifice pentru riscul de credit.

Elementele din bilanț sunt defalcate pe securitizări (rândul 050) și resecuritizări (rândul 060).

070-090

ELEMENTE EXTRABILANȚIERE ȘI INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE

Aceste rânduri colectează informații cu privire la pozițiile din securitizare aferente elementelor extrabilanțiere și instrumentelor financiare derivate cărora li se aplică un factor de conversie în conformitate cu cadrul de securitizare. Valoarea expunerii aferentă unei poziții din securitizare din afara bilanțului este valoarea nominală a acesteia, minus eventualele ajustări specifice pentru riscul de credit ale poziției din securitizare respective, înmulțită cu un factor de conversie de 100 %, cu excepția cazului în care se specifică altfel.

Valoarea expunerii pentru riscul de credit al contrapărții aferentă unui instrument financiar derivat menționat în anexa II la CRR se stabilește în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 6 din CRR.

Pentru facilitățile de lichiditate, facilitățile de credit și avansurile în numerar ale administratorului de credite, instituțiile trebuie să raporteze cuantumul neutilizat.

Pentru swapurile valutare și pe rata dobânzii, instituțiile furnizează valoarea expunerii [în conformitate cu articolul 246 alineatul (1) din CRR] astfel cum se specifică în formularul CR SA Total.

Elementele din afara bilanțului și instrumentele financiare derivate sunt defalcate pe securitizări (rândul 080) și resecuritizări (rândul 090) conform articolului 251 tabelul 1 din CRR.

100

AMORTIZARE ANTICIPATĂ

Acest rând se aplică numai inițiatorilor cu expuneri din securitizări reînnoibile cu clauză de amortizare anticipată, astfel cum se menționează la articolul 242 punctele 13 și 14 din CRR.

110

INVESTITOR: TOTAL EXPUNERI

Acest rând sintetizează informațiile privind elementele bilanțiere, elementele extrabilanțiere și instrumentele financiare derivate ale pozițiilor din securitizare pentru care instituția joacă rolul de investitor.

CRR nu definește în mod explicit investitorul. Prin urmare, în acest context investitorul este o instituție care deține o poziție din securitizare într-o tranzacție de securitizare pentru care nu este nici inițiator și nici sponsor.

120-140

ELEMENTE BILANȚIERE

Se aplică aceleași criterii de clasificare pe securitizări și resecuritizări care se utilizează și pentru elementele bilanțiere în cazul inițiatorilor.

150-170

ELEMENTE EXTRABILANȚIERE ȘI INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE

Se aplică aceleași criterii de clasificare pe securitizări și resecuritizări care se utilizează și pentru elementele extrabilanțiere și instrumentele financiare derivate în cazul inițiatorilor.

180

SPONSOR: TOTAL EXPUNERI

Acest rând sintetizează informațiile privind elementele bilanțiere, elementele extrabilanțiere și instrumentele financiare derivate ale pozițiilor din securitizare pentru care instituția joacă rolul de sponsor, astfel cum este definit la articolul 4 punctul 14 din CRR. Dacă un sponsor securitizează și active proprii, acesta trebuie să completeze pe rândurile aferente inițiatorului informațiile referitoare la activele proprii securitizate.

190-210

ELEMENTE BILANȚIERE

Se aplică aceleași criterii de clasificare pe securitizări și resecuritizări care se utilizează și pentru elementele bilanțiere în cazul inițiatorilor.

220-240

ELEMENTE EXTRABILANȚIERE ȘI INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE

Se aplică aceleași criterii de clasificare pe securitizări și resecuritizări care se utilizează și pentru elementele extrabilanțiere și instrumentele financiare derivate în cazul inițiatorilor.

250-290

DEFALCAREA POZIȚIILOR ÎN SOLD CONFORM CQS DE LA INIȚIERE

Aceste rânduri colectează informații privind pozițiile în sold (la data de raportare) în funcție de nivelurile de calitate a creditului [preconizate pentru SA la articolul 251 (tabelul 1) din CRR] aplicate la data de inițiere. În lipsa acestor informații, se raportează cele mai vechi date echivalente cu nivelurile de calitate a creditului.

Aceste rânduri trebuie raportate numai pentru coloanele 190-270 și pentru coloanele 330-340.

3.8.   C 13.00 - RISCUL DE CREDIT - SECURITIZĂRI: ABORDAREA BAZATĂ PE MODELE INTERNE DE RATING PRIVIND CERINȚELE DE FONDURI PROPRII (CR SEC IRB)

3.8.1.   Observații generale

103.

Informațiile din prezentul formular sunt solicitate pentru toate securitizările în cazul cărora există o recunoaștere a transferului unei părți semnificative a riscului și în cazul cărora instituția raportoare este implicată într-o securitizare tratată conform abordării bazate pe modele interne de rating.

104.

Informațiile care trebuie raportate sunt condiționate de rolul instituției în cadrul securitizării. Ca atare, sunt aplicabile elemente de raportare specifice pentru inițiatori, sponsori și investitori.

105.

Formularul CR SEC IRB are același domeniu de aplicare ca și CR SEC SA; acesta colectează informații comune privind atât securitizările tradiționale, cât și securitizările sintetice deținute în portofoliul bancar.

3.8.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERILOR DIN SECURITIZĂRI INIȚIATE

Pentru rândul „Total” privind elementele bilanțiere, cuantumul raportat în această coloană corespunde soldului expunerilor securitizate la data de raportare.

A se vedea coloana 010 din CR SEC SA.

020-040

SECURITIZĂRI SINTETICE: PROTECȚIA CREDITULUI PENTRU EXPUNERILE SECURITIZATE

Articolele 249 și 250 din CRR

Neconcordanțele de scadență nu se iau în considerare la calculul valorii ajustate a tehnicilor de diminuare a riscului de credit implicate în structura securitizării.

020

(-) PROTECȚIE FINANȚATĂ A CREDITULUI (CVA)

Procedura detaliată de calcul al valorii ajustate în funcție de volatilitate a garanției reale (CVA) care se estimează că va fi raportată în această coloană este stabilită la articolul 223 alineatul (2) din CRR.

030

(-) TOTAL IEȘIRI: VALORI AJUSTATE ALE PROTECȚIEI NEFINANȚATE A CREDITULUI (G*)

Conform regulii generale pentru „intrări” și „ieșiri”, cuantumul raportat în coloana 030 din formularul CR SEC IRB trebuie să figureze ca „intrări” în formularul corespunzător privind riscul de credit (CR SA sau CR IRB) și în categoria de expuneri relevantă pentru furnizorul de protecție (și anume partea terță căreia îi este transferată tranșa prin intermediul protecției nefinanțate a creditului).

Procedura de calcul al valorii nominale a protecției creditului, ajustată în funcție de „riscul valutar” (G*), este stabilită la articolul 233 alineatul (3) din CRR.

040

CUANTUMUL NOȚIONAL REȚINUT SAU RĂSCUMPĂRAT AL PROTECȚIEI CREDITULUI

Toate tranșele care au fost reținute sau răscumpărate, de exemplu pozițiile păstrate care suportă primele pierderea, trebuie să fie raportate la cuantumul lor nominal.

Efectul ajustărilor de supraveghere aplicate protecției creditului nu este luat în considerare la calcularea valorii reținute sau răscumpărate a protecției creditului.

050

POZIȚII DIN SECURITIZARE: EXPUNEREA INIȚIALĂ ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Pozițiile din securitizare deținute de instituția raportoare, calculate în conformitate cu articolul 246 alineatul (1) literele (b), (d) și (e) și alineatul (2) din CRR, fără a aplica factori de conversie a creditului și înainte de deducerea ajustărilor de valoare și a provizioanelor. Numai compensările relevante cu privire la contracte derivate multiple furnizate aceleiași entități special constituite în scopul securitizării (SSPE), acoperite de acorduri de compensare eligibile.

Ajustările de valoare și provizioanele care trebuie raportate în această coloană se referă numai la poziții din securitizare. Ajustările de valoare ale pozițiilor din securitizare nu sunt luate în considerare.

În cazul clauzelor de amortizare anticipată, instituțiile trebuie să precizeze valoarea aferentă „interesului inițiatorului”, astfel cum este definită la articolul 256 alineatul (2) din CRR.

În cazul securitizărilor sintetice, pozițiile deținute de inițiator sub forma unor elemente bilanțiere și/sau a interesului investitorului (amortizare anticipată) reprezintă rezultatul agregării coloanelor 010-040.

060-090

TEHNICILE DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CU EFECT DE SUBSTITUȚIE ASUPRA EXPUNERII

A se vedea articolul 4 alineatul (1) punctul 57 și partea a treia titlul II capitolul 4 din CRR.

Acest bloc de coloane culege informații despre tehnicile de diminuare a riscului de credit care reduc riscul de credit asociat uneia sau mai multor expuneri prin substituirea expunerilor (astfel cum se indică mai jos pentru intrări și ieșiri).

060

(-) PROTECȚIE NEFINANȚATĂ A CREDITULUI: VALORI AJUSTATE (GA)

Protecția nefinanțată a creditului este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 59 din CRR.

Articolul 236 din CRR descrie procedura de calcul al GA pentru protecție integrală/protecție parțială – același rang.

Această informație este legată de coloanele 040 și 050 din formularul CR IRB.

070

(-) PROTECȚIE FINANȚATĂ A CREDITULUI

Protecția finanțată a creditului este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 58 din CRR.

Deoarece metoda simplă a garanțiilor financiare nu este aplicabilă, în această coloană se raportează numai protecția finanțată a creditului în conformitate cu articolul 200 din CRR.

Această informație este legată de coloana 060 din formularul CR IRB.

080-090

SUBSTITUȚIA EXPUNERII DATORATE DIMINUĂRII RISCULUI DE CREDIT:

Se raportează intrările și ieșirile din cadrul acelorași clase de expuneri și, dacă este cazul, al acelorași ponderi de risc sau clase de rating ale debitorilor.

080

(-) TOTAL IEȘIRI

Articolul 236 din CRR.

Ieșirile corespund părții garantate din „expunerea fără ajustările de valoare și fără provizioane”, care se deduce din clasa de expuneri a debitorului și, dacă este cazul, din ponderea de risc sau din clasa de rating a debitorului și se atribuie ulterior clasei de expuneri a furnizorului de protecție și, dacă este cazul, ponderii de risc sau clasei de rating a debitorului.

Acest cuantum trebuie considerat drept o intrare în clasa de expuneri a furnizorului de protecție și, dacă este cazul, în ponderile de risc sau în clasele de rating ale debitorilor.

Această informație este legată de coloana 070 din formularul CR IRB.

090

TOTAL INTRĂRI

Această informație este legată de coloana 080 din formularul CR IRB.

100

EXPUNERE DUPĂ EFECTELE DE SUBSTITUȚIE ALE DIMINUĂRII RISCULUI DE CREDIT ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Expunerea atribuită ponderii de risc și clasei de expuneri corespunzătoare după luarea în considerare a intrărilor și ieșirilor datorate „tehnicilor de diminuare a riscului de credit cu efect de substituție asupra expunerii”.

Această informație este legată de coloana 090 din formularul CR IRB.

110

(-) TEHNICI DE DIMINUARE A RISCULUI DE CREDIT CARE AFECTEAZĂ CUANTUMUL EXPUNERII: VALOAREA AJUSTATĂ A PROTECȚIEI FINANȚATE A CREDITULUI, DETERMINATĂ PRIN METODA EXTINSĂ A GARANȚIILOR FINANCIARE (CVAM)

Articolele 218-222 din CRR. Aici sunt incluse și instrumente de tip credit linked note (articolul 218 din CRR).

120

VALOAREA AJUSTATĂ INTEGRAL A EXPUNERII (E*)

Poziții din securitizare în conformitate cu articolul 246 din CRR, prin urmare, fără a se aplica factorii de conversie prevăzuți la articolul 246 alineatul (1) litera (c) din CRR.

130-160

DEFALCAREA, PE FACTORI DE CONVERSIE, A VALORII AJUSTATE INTEGRAL A EXPUNERII (E*) ELEMENTELOR EXTRABILANȚIERE

Articolul 246 alineatul (1) litera (c) din CRR prevede că valoarea expunerii aferentă unei poziții din securitizare extrabilanțiere este valoarea nominală a acesteia înmulțită cu un factor de conversie. Acest factor de conversie este 100 %, cu excepția cazului în care se specifică altfel.

În acest sens, articolul 4 alineatul (1) punctul 56 din CRR definește factorul de conversie.

În scopul raportării, valorile ajustate integral ale expunerii (E*) se raportează în conformitate cu următoarele patru intervale de factori de conversie care se exclud reciproc: 0 %, (0 %, 20 %], (20 %, 50 %] și (50 %, 100 %].

170

VALOAREA EXPUNERII

Pozițiile din securitizare în conformitate cu articolul 246 din CRR.

Această informație este legată de coloana 110 din formularul CR IRB.

180

(-) VALOAREA EXPUNERII DEDUSĂ DIN FONDURILE PROPRII

Articolul 266 alineatul (3) din CRR prevede că, în cazul unei poziții din securitizare căreia i se aplică o pondere de risc de 1 250  %, instituțiile de credit pot, ca alternativă la includerea poziției respective în calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, să deducă din fondurile proprii valoarea expunerii aferente poziției în cauză.

190

VALOAREA EXPUNERII CĂREIA I SE ATRIBUIE PONDERI DE RISC

200-320

METODA BAZATĂ PE RATINGURI (NIVELURI DE CALITATE A CREDITULUI)

Articolul 261 din CRR.

Pozițiile din securitizare bazate pe modele interne de rating care au un rating dedus în conformitate cu articolul 259 alineatul (2) din CRR se raportează ca poziții cu rating.

Valorile expunerilor cărora li se atribuie ponderi de risc sunt defalcate în funcție de nivelurile de calitate a creditului (CQS), astfel cum sunt prevăzute pentru abordarea IRB în tabelul 4 de la articolul 261 alineatul (1) din CRR.

330

METODA FORMULEI REGLEMENTATE

Pentru metoda formulei reglementate (SFM), a se vedea articolul 262 din CRR.

Ponderea de risc aferentă unei poziții din securitizare este valoarea cea mai mare dintre 7 % și ponderea de risc aplicabilă în conformitate cu formulele prevăzute în acest scop.

340

METODA FORMULEI REGLEMENTATE: PONDERE DE RISC MEDIE

Diminuarea riscului de credit pentru pozițiile din securitizare poate fi recunoscută în conformitate cu articolul 264 din CRR. În acest caz, instituția trebuie să indice „ponderea de risc efectivă” a respectivei poziții atunci când s-a acordat protecție integrală, în concordanță cu dispozițiile de la articolul 264 alineatul (2) din CRR (ponderea de risc efectivă este egală cu cuantumul ponderat la risc al expunerii poziției împărțit la valoarea expunerii poziției, înmulțit cu 100).

Atunci când poziția beneficiază de protecție parțială, instituția trebuie să aplice metoda formulei reglementate utilizând valoarea „T” ajustată în funcție de dispozițiile de la articolul 264 alineatul (3) din CRR.

În această coloană se raportează ponderile de risc medii ponderate.

350

POZIȚII PENTRU CARE PONDEREA DE RISC ESTE DETERMINATĂ PE BAZA PORTOFOLIULUI-SUPORT DE EXPUNERI (LOOK-THROUGH)

Coloanele privind look-through cuprind toate cazurile de expuneri care nu beneficiază de rating în care ponderea de risc este obținută din portofoliul-suport de expuneri (cea mai ridicată pondere de risc din grupa de risc).

Articolul 263 alineatele (2) și (3) din CRR prevăd un tratament excepțional în cazul în care Kirbnu poate fi calculat.

Cuantumul neutilizat al facilităților de lichiditate trebuie raportat la rubrica „Elemente extrabilanțiere și instrumente financiare derivate”.

Atât timp cât un inițiator ar beneficia de tratament excepțional în cazul în care Kirb nu poate fi calculat, coloana corectă pentru raportarea tratamentului de ponderare la risc aplicat valorii expunerii unei facilități de lichiditate care face obiectul tratamentului prevăzut la articolul 263 din CRR ar fi coloana 350.

Pentru amortizările anticipate, a se vedea articolul 256 alineatul (5) și articolul 265 din CRR.

360

POZIȚII PENTRU CARE PONDEREA DE RISC ESTE DETERMINATĂ PE BAZA PORTOFOLIULUI-SUPORT DE EXPUNERI (LOOK-THROUGH): PONDERE DE RISC MEDIE

Trebuie furnizată ponderea de risc medie ponderată cu valoarea expunerii.

370

ABORDAREA BAZATĂ PE EVALUĂRI INTERNE

Articolul 259 alineatele (3) și (4) din CRR prevede aplicarea „abordării bazate pe evaluări interne” (IAA) în cazul pozițiilor din cadrul programelor ABCP.

380

Abordarea bazată pe evaluări interne (IAA): PONDERE DE RISC MEDIE

În această coloană se raportează ponderile de risc medii ponderate.

390

(-) REDUCERE A CUANTUMULUI PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII CA URMARE A AJUSTĂRILOR DE VALOARE ȘI A PROVIZIOANELOR

Instituțiile care aplică abordarea IRB respectă articolul 266 alineatul (1) (aplicabil numai pentru inițiatori, atunci când expunerea nu a fost dedusă din fondurile proprii) și alineatul (2) din CRR.

Ajustările de valoare și provizioanele (articolul 159 din CRR) pentru deprecierile realizate în conformitate cu cadrul contabil sub incidența căruia intră entitatea raportoare. Ajustările de valoare includ orice cuantum recunoscut în profit sau pierdere pentru deprecierea activelor financiare de la recunoașterea inițială în bilanț a acestora (inclusiv pentru deprecierile cauzate de riscul de credit al activelor financiare evaluate la valoarea justă care nu se deduc din valoarea expunerii), plus discounturile la expuneri achiziționate atunci când acestea se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 166 alineatul (1) din CRR. Provizioanele includ cuantumurile cumulate ale deprecierilor elementelor extrabilanțiere.

400

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII

Cuantumul total ponderat la risc al expunerii calculat în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 5 secțiunea 3 din CRR, înainte de ajustări cauzate de neconcordanțe de scadențe sau de încălcarea dispozițiilor privind obligația de diligență, și excluzând cuantumul ponderat la risc al expunerii corespunzătoare expunerilor redistribuite prin ieșiri către un alt formular.

410

CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII - DIN CARE: SECURITIZĂRI SINTETICE

Pentru securitizările sintetice cu neconcordanțe de scadențe, cuantumul de raportat în această coloană trebuie să nu țină cont de nicio neconcordanță a scadențelor.

420

EFECT GLOBAL (AJUSTARE) CA URMARE A ÎNCĂLCĂRII DISPOZIȚIILOR PRIVIND OBLIGAȚIA DE DILIGENȚĂ

Articolul 14 alineatul (2), articolul 406 alineatul (2) și articolul 407 din CRR prevăd că, atunci când anumite cerințe nu sunt îndeplinite de către o instituție, statele membre se asigură că autoritățile competente impun o pondere de risc suplimentară proporțională de cel puțin 250 % din ponderea de risc (limitată la 1 250  %), care ar urma să se aplice pozițiilor din securitizare relevante în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 5 secțiunea 3 din CRR.

430

AJUSTAREA CUANTUMULUI PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII DIN CAUZA NECONCORDANȚEI DE SCADENȚE

Pentru neconcordanțele de scadențe în cazul securitizărilor sintetice trebuie incluse cuantumurile RW*-RW(SP), astfel cum sunt definite la articolul 250 din CRR, cu excepția tranșelor cărora li s-a atribuit o pondere de risc de 1 250  %, în cazul cărora cuantumul raportat este zero. Trebuie menționat că RW(SP) nu include numai cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor raportate în coloana 400, ci și cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor corespunzătoare expunerilor redistribuite prin ieșiri către alte formulare.

Valorile negative se raportează în această coloană.

440-450

CUANTUMUL TOTAL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII: ÎNAINTE DE APLICAREA PLAFONULUI/DUPĂ APLICAREA PLAFONULUI

Cuantumul total ponderată la risc al expunerii calculat în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 5 secțiunea 3 din CRR, înainte de (coloana 440)/după (coloana 450) aplicarea limitelor prevăzute la articolul 260 din CRR. În plus, trebuie să se țină cont de articolul 265 din CRR (cerințe de fonduri proprii suplimentare pentru securitizările expunerilor reînnoibile cu clauză de amortizare anticipată).

460

ELEMENT MEMORANDUM: CUANTUMUL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII CARE CORESPUNDE IEȘIRILOR DIN CLASA POZIȚIILOR DIN SECURITIZARE TRATATE POTRIVIT ABORDĂRII IRB CĂTRE ALTE CLASE DE EXPUNERI

Cuantumul ponderat la risc al expunerii obținut pe baza expunerilor redistribuite furnizorului de atenuare a riscului și calculate, prin urmare, în formularul corespunzător, care sunt luate în considerare la calcularea plafonului pentru pozițiile din securitizare.

106.

Formularul CR SEC IRB este împărțit în trei mari blocuri de rânduri care colectează date privind expunerile inițiate/sponsorizate/reținute sau achiziționate de către inițiatori, investitori și sponsori. Pentru fiecare dintre acestea, informațiile sunt defalcate pe elemente bilanțiere, extrabilanțiere și instrumente financiare derivate, precum și pe grupe de ponderi de risc pentru securitizări și resecuritizări.

107.

Expunerile totale (la data de raportare) sunt defalcate la rândul lor în funcție de nivelurile de calitate a creditului aplicate inițial (ultimul bloc de rânduri). Aceste informații trebuie să fie raportate de către inițiatori, sponsori, precum și investitori.

Rânduri

010

TOTAL EXPUNERI

Totalul expunerilor se referă la cuantumul total al securitizărilor în sold. Acest rând rezumă toate informațiile raportate de către inițiatori, sponsori și investitori pe rândurile următoare.

020

DIN CARE: RESECURITIZĂRI

Cuantumul total al resecuritizărilor în sold conform definițiilor de la articolul 4 alineatul (1) punctele 63 și 64 din CRR.

030

INIȚIATOR: TOTAL EXPUNERI

Acest rând sintetizează informațiile referitoare la elementele bilanțiere, extrabilanțiere și instrumentele financiare derivate, precum și la amortizarea anticipată a pozițiilor din securitizare pentru care instituția joacă rolul de inițiator, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 13 din CRR.

040-090

ELEMENTE BILANȚIERE

Articolul 246 alineatul (1) litera (b) din CRR prevede că, pentru instituțiile care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării IRB, valoarea expunerii aferentă unei poziții din securitizare bilanțiere este valoarea contabilă fără a ține cont de eventualele ajustări pentru riscul de credit efectuate.

Elementele bilanțiere sunt defalcate în funcție de grupele de ponderi de risc ale securitizărilor (A-B-C), pe rândurile 050-070, și ale resecuritizărilor (D-E), pe rândurile 080-090, astfel cum se menționează în tabelul 4 de la articolul 261 alineatul (1) din CRR.

100-150

ELEMENTE EXTRABILANȚIERE ȘI INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE

Aceste rânduri colectează informații cu privire la pozițiile din securitizare aferente elementelor extrabilanțiere și instrumentelor financiare derivate cărora li se aplică un factor de conversie în conformitate cu cadrul de securitizare. Valoarea expunerii aferentă unei poziții din securitizare extrabilanțiere este valoarea nominală a acesteia, minus eventualele ajustări specifice pentru riscul de credit ale poziției din securitizare respective, înmulțită cu un factor de conversie de 100 %, cu excepția cazului în care se specifică altfel.

Pozițiile din securitizare extrabilanțiere care derivă dintr-un instrument financiar derivat menționat în anexa II la CRR se stabilesc în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 6 din CRR. Valoarea expunerii pentru riscul de credit al contrapărții aferentă unui instrument financiar derivat menționat în anexa II la CRR se stabilește în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 6 din CRR.

Pentru facilitățile de lichiditate, facilitățile de credit și avansurile în numerar ale administratorului de credite, instituțiile trebuie să raporteze cuantumul neutilizat.

Pentru swapurile valutare și pe rata dobânzii, instituțiile furnizează valoarea expunerii [în conformitate cu articolul 246 alineatul (1) din CRR] astfel cum se specifică în formularul CR SA Total.

Elementele extrabilanțiere sunt defalcate în funcție de grupele de ponderi de risc ale securitizărilor (A-B-C), pe rândurile 110-130, și ale resecuritizărilor (D-E), pe rândurile 140-150, astfel cum se menționează în tabelul 4 de la articolul 261 alineatul (1) din CRR.

160

AMORTIZARE ANTICIPATĂ

Acest rând se aplică numai inițiatorilor cu expuneri din securitizări reînnoibile cu clauză de amortizare anticipată, astfel cum se menționează la articolul 242 punctele 13 și 14 din CRR.

170

INVESTITOR: TOTAL EXPUNERI

Acest rând sintetizează informațiile privind elementele bilanțiere, elementele extrabilanțiere și instrumentele financiare derivate ale pozițiilor din securitizare pentru care instituția joacă rolul de investitor.

CRR nu definește în mod explicit investitorul. Prin urmare, în acest context investitorul este o instituție care deține o poziție din securitizare într-o tranzacție de securitizare pentru care nu este nici inițiator și nici sponsor.

180-230

ELEMENTE BILANȚIERE

Se aplică aceleași criterii de clasificare pe securitizări (A-B-C) și resecuritizări (D-E) care se utilizează și pentru elementele bilanțiere în cazul inițiatorilor.

240-290

ELEMENTE EXTRABILANȚIERE ȘI INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE

Se aplică aceleași criterii de clasificare pe securitizări (A-B-C) și resecuritizări (D-E) care se utilizează și pentru elementele extrabilanțiere și instrumentele financiare derivate în cazul inițiatorilor.

300

SPONSOR: TOTAL EXPUNERI

Acest rând sintetizează informațiile privind elementele bilanțiere, elementele extrabilanțiere și instrumentele financiare derivate ale pozițiilor din securitizare pentru care instituția joacă rolul de sponsor, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 14 din CRR. Dacă un sponsor securitizează și active proprii, acesta trebuie să completeze pe rândurile aferente inițiatorului informațiile referitoare la activele proprii securitizate.

310-360

ELEMENTE BILANȚIERE

Se aplică aceleași criterii de clasificare pe securitizări (A-B-C) și resecuritizări (D-E) care se utilizează și pentru elementele bilanțiere și instrumentele financiare derivate în cazul inițiatorilor.

370-420

ELEMENTE EXTRABILANȚIERE ȘI INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE

Se aplică aceleași criterii de clasificare pe securitizări (A-B-C) și resecuritizări (D-E) care se utilizează și pentru elementele extrabilanțiere și instrumentele financiare derivate în cazul inițiatorilor.

430-540

DEFALCAREA POZIȚIILOR ÎN SOLD CONFORM CQS DE LA INIȚIERE

Aceste rânduri colectează informații privind pozițiile în sold (la data de raportare) în funcție de nivelurile de calitate a creditului (prevăzute pentru IRB în tabelul 4 de la articolul 261 din CRR) aplicate la data de inițiere. În lipsa acestor informații, se raportează cele mai vechi date echivalente cu nivelurile de calitate a creditului.

Aceste rânduri trebuie raportate numai pentru coloanele 170-320 și pentru coloanele 400-410.

3.9.   C 14.00 - INFORMAȚII DETALIATE PRIVIND SECURITIZĂRILE (INFORMAȚII DETALIATE PRIVIND SEC)

3.9.1.   Observații generale

108.

Acest model culege informații în funcție de tranzacție (spre deosebire de informațiile agregate raportate în formularele CR SEC SA, CR SEC IRB, MKR SA SEC și MKR SA CTP) privind toate securitizările în care este implicată instituția raportoare. Sunt solicitate caracteristicile principale ale fiecărei securitizări, cum ar fi natura portofoliului de expuneri suport și cerințele de fonduri proprii.

109.

Acest formular trebuie raportat pentru:

a.

Securitizări inițiate/sponsorizate de instituția raportoare, în cazul în care aceasta deține cel puțin o poziție din securitizarea respectivă. Aceasta înseamnă că, indiferent dacă a existat un transfer semnificativ al riscului sau nu, instituțiile trebuie să raporteze informații referitoare la toate pozițiile pe care le dețin (fie în portofoliul bancar, fie în portofoliul de tranzacționare). Pozițiile deținute includ și pozițiile reținute ca urmare a articolului 405 din CRR.

b.

Securitizările inițiate/sponsorizate de instituția raportoare în cursul anului de raportare (1), în cazul în care aceasta nu deține nicio poziție.

c.

Securitizări al căror suport final sunt datorii financiare emise inițial de instituția raportoare și achiziționate (parțial) de un vehicul de securitizare. Acest suport ar putea include obligațiuni garantate sau alte datorii și trebuie identificat ca atare în coloana 160.

d.

Pozițiile deținute în securitizări în care instituția raportoare nu este nici inițiator și nici sponsor (mai exact, investitori și creditori inițiali).

110.

Acest formular se raportează numai de către grupuri consolidate și instituții de sine stătătoare (2) situate în aceeași țară în care sunt supuse cerințelor de fonduri proprii. În cazul securitizărilor care implică mai mult de o entitate din același grup consolidat, trebuie furnizate informațiile detaliate defalcate pe fiecare entitate.

111.

În temeiul articolului 406 alineatul (1) din CRR, care stabilește că instituțiile care investesc în poziții din securitizare trebuie să dobândească un număr mare de informații referitor la acestea pentru a respecta cerințele aferente obligației de diligență, sfera de raportare a modelului li se aplică într-o măsură limitată investitorilor. În mod concret, aceștia raportează în coloanele 010-040; 070-110; 160; 190; 290-400; 420-470.

112.

Instituțiile care joacă rolul de creditori inițiali (dar nu și rolul de inițiatori sau sponsori în aceeași securitizare) raportează, în general, în formular în aceeași măsură ca și investitorii.

3.9.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

005

NUMĂRUL RÂNDULUI

Numărul rândului este un număr de identificare și trebuie să fie unic pentru fiecare rând din tabel. Se folosesc numeralele 1, 2, 3 etc.

010

COD INTERN

Codul intern (alfanumeric) utilizat de instituție pentru a identifica securitizarea. Codul intern va fi asociat codului de identificare al securitizării.

020

CODUL DE IDENTIFICARE AL SECURIZĂRII (Codul/Denumirea)

Codul utilizat pentru înregistrarea legală a securitizării sau, în cazul în care nu este disponibil, denumirea sub care securitizarea este cunoscută pe piață. Atunci când numărul internațional de identificare a valorilor mobiliare -ISIN- este disponibil (de exemplu, pentru tranzacții publice), în această coloană se raportează caracterele care sunt comune pentru toate tranșele de securitizare.

030

CODUL DE IDENTIFICARE AL INIȚIATORULUI (Codul/Denumirea)

În această coloană se raportează codul atribuit inițiatorului de autoritatea de supraveghere sau, în cazul în care nu este disponibil, numele instituției.

În cazul securitizărilor cu vânzători multipli, entitatea raportoare trebuie să furnizeze codul de identificare al tuturor entităților din cadrul grupului său consolidat care sunt implicate (în calitate de inițiator, sponsor sau creditor inițial) în tranzacție. Ori de câte ori codul nu este disponibil sau nu este cunoscut de către entitatea raportoare, se raportează numele instituției.

040

TIPUL DE SECURITIZARE: (TRADIȚIONALĂ/SINTETICĂ)

Se raportează următoarele abrevieri:

„T” pentru tradiționale;

„S” pentru sintetice.

Definițiile „securitizării tradiționale” și „securitizării sintetice” sunt prevăzute la articolul 242 punctele 10 și 11 din CRR.

050

TRATAMENTUL CONTABIL: EXPUNERILE SECURITIZATE SUNT INCLUSE ÎN BILANȚ SAU NU?

Inițiatorii, sponsorii și creditorii inițiali raportează una dintre următoarele abrevieri:

„K” dacă sunt recunoscute integral

„P” dacă sunt derecunoscute parțial

„R” dacă sunt derecunoscute integral

„N” în cazul în care nu se aplică.

Această coloană sintetizează tratamentul contabil al tranzacției.

În cazul securitizărilor sintetice, inițiatorii raportează că expunerile securitizate sunt eliminate din bilanț.

În cazul securitizărilor de datorii, inițiatorii nu raportează această coloană.

Opțiunea „P” (parțial eliminate) este raportată în cazul în care activele securitizate sunt recunoscute în bilanț în măsura implicării continue a entității raportoare, astfel cum se prevede în IAS 39.30-35.

060

TRATAMENTUL DE SOLVABILITATE: POZIȚIILE DIN SECURITIZARE FAC OBIECTUL CERINȚELOR DE FONDURI PROPRII?

Numai inițiatorii trebuie să raporteze următoarele abrevieri:

„N” nu fac obiectul cerințelor de fonduri proprii;

„B” portofoliul bancar;

„T” portofoliul de tranzacționare;

„A” parțial în ambele portofolii.

Articolele 109, 243 și 244 din CRR.

Această coloană sintetizează tratamentul de solvabilitate aplicat schemei de securitizare de către inițiator. Acesta indică dacă cerințele de fonduri proprii sunt calculate în conformitate cu expunerile securitizate sau cu pozițiile din securitizare (portofoliul bancar/portofoliul de tranzacționare).

În cazul în care cerințele de fonduri proprii se bazează pe expuneri securitizate (pentru că nu există un transfer semnificativ al riscului), calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit se raportează în formularul CR SA, dacă se folosește abordarea standardizată, sau în formularul CR IRB, dacă instituția utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating.

În schimb, în cazul în care cerințele de fonduri proprii se bazează pe poziții din securitizare deținute în portofoliul bancar (pentru că există un transfer semnificativ al riscului), calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit se raportează în formularul CR SEC SA sau în formularul CR SEC IRB. În cazul pozițiilor din securitizare deținute în portofoliul de tranzacționare, calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață se raportează în formularele MKR SA TDI (riscul de poziție general standardizat) și MKR SA SEC sau în formularele MKR SA CTP (riscul de poziție specific standardizat) sau MKR IM (modele interne).

În cazul securitizărilor de datorii, inițiatorii nu raportează această coloană.

070

SECURITIZARE SAU RESECURITIZARE?

În conformitate cu definițiile „securitizării și „resecuritizării” prevăzute la articolul 4 alineatul (1) punctul 61 și punctele 62-64 din CRR, tipul de elemente-suport se raportează prin intermediul următoarelor abrevieri:

„S” pentru securitizare;

„R” pentru resecuritizare.

080-100

REȚINERE

Articolele 404-410 din CRR.

080

TIP DE REȚINERE APLICAT

Pentru fiecare schemă de securitizare inițiată, trebuie raportat tipul relevant de reținere a unui interes economic net, astfel cum se prevede la articolul 405 din CRR:

A

Eșantion vertical (poziții din securitizare): „păstrarea a cel puțin 5 % din valoarea nominală a fiecăreia dintre tranșele vândute sau transferate investitorilor”.

V

Eșantion vertical (expuneri securitizate): păstrarea a cel puțin 5 % din riscul de credit al fiecărei expuneri securitizate, dacă riscul de credit astfel reținut cu privire la expunerile securitizate este întotdeauna de rang egal cu riscul de credit care a fost securitizat cu privire la aceste expuneri sau este subordonat acestuia.

B

Expuneri reînnoibile: „în cazul securitizărilor expunerilor reînnoibile, păstrarea interesului inițiatorului de cel puțin 5 % din valoarea nominală a expunerilor securitizate”.

C

În bilanț: „păstrarea unor expuneri selectate aleatoriu, echivalente cu cel puțin 5 % din valoarea nominală a expunerilor securitizate, în cazul în care aceste expuneri ar fi fost, altfel, securitizate în respectiva securitizare, cu condiția ca numărul expunerilor potențial securitizate să fie de cel puțin 100 la inițierea tranzacției de securitizare”.

D

Prima pierdere: „păstrarea tranșei care suportă prima pierdere și, dacă este necesar, a altor tranșe cu un profil de risc similar sau mai sever decât cele transferate sau vândute investitorilor și care nu sunt scadente mai devreme decât cele transferate sau vândute investitorilor, astfel încât reținerea să reprezinte în total cel puțin 5 % din valoarea nominală a expunerilor securitizate”.

E

Exceptate. Acest cod se raportează pentru securitizările afectate de dispozițiile de la articolul 405 alineatul (3) din CRR.

N

Nu se aplică. Acest cod se raportează pentru securitizările afectate de dispozițiile de la articolul 404 din CRR.

U

Care contravin sau necunoscute. Acest cod se raportează în cazul în care entitatea raportoare nu știe cu certitudine ce tip de reținere se aplică sau în caz de nerespectare.

090

% DIN REȚINERE LA DATA DE RAPORTARE

Păstrarea interesului economic net semnificativ de către inițiatorul, sponsorul sau creditorul inițial al securitizării nu trebuie să fie mai mică de 5 % (la data de inițiere).

Fără a aduce atingere articolului 405 alineatul (1) din CRR, gradul de reținere la inițiere poate fi interpretat în general ca momentul când expunerile au fost securitizate pentru prima dată, și nu când expunerile au fost create pentru prima dată (de exemplu, nu atunci când împrumuturile-suport au fost prelungite pentru prima dată). Gradul de reținere la inițiere înseamnă că 5 % este procentajul de reținere impus la momentul măsurării unui astfel de grad de reținere și al îndeplinirii cerinței (de exemplu, atunci când expunerile au fost securitizate pentru prima dată); remăsurarea dinamică și reajustarea procentajului reținut pe toată durata de viață a tranzacției nu este necesară.

Această coloană nu trebuie raportată în cazul în care codurile „E” (exceptat) sau „N” (nu se aplică) sunt raportate în coloana 080 (Tip de reținere aplicat).

100

CONFORMITATEA CU CERINȚA DE REȚINERE?

Articolul 405 alineatul (1) din CRR.

Se raportează următoarele abrevieri:

Y

Da;

N

Nu.

Această coloană nu trebuie raportată în cazul în care codurile „E” (exceptat) sau „N” (nu se aplică) sunt raportate în coloana 080 (Tip de reținere aplicat).

110

ROLUL INSTITUȚIEI: (INIȚIATOR/SPONSOR/CREDITOR INIȚIAL/INVESTITOR)

Se raportează următoarele abrevieri:

„O” pentru inițiator;

„S” pentru sponsor;

„L” pentru creditorul inițial;

„I” pentru investitor.

A se vedea definițiile de la articolul 4 alineatul (1) punctul 13 (inițiatorul) și de la articolul 4 alineatul (1) punctul 14 (sponsorul) din CRR. Se consideră că investitorii sunt instituțiile cărora li se aplică dispozițiile de la articolele 406 și 407 din CRR.

120-130

PROGRAME DIN AFARA ABCP

Din cauza caracterului lor special și întrucât cuprind mai multe poziții din securitizare unice, programele ABCP [definite la articolul 242 punctul 9 din CRR] sunt scutite de la raportare în coloanele 120 și 130.

120

DATA DE INIȚIERE (ll/aaaa)

Luna și anul datei de inițiere (și anume data limită sau data de închidere) a securitizării trebuie raportate în următorul format: „ll/aaaa”

Pentru fiecare schemă de securitizare, data de inițiere nu se poate schimba de la o dată de raportare la alta. În cazul special al schemelor de securitizare susținute de portofolii deschise, data de inițiere este data primei emisiuni de titluri de valoare.

Această informație trebuie să fie raportată chiar dacă entitatea raportoare nu deține poziții în securitizarea respectivă.

130

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERILOR SECURITIZATE LA DATA DE INIȚIERE

Această coloană colectează cuantumul (în funcție de expunerile inițiale înainte de aplicarea factorilor de conversie) portofoliului securitizat la data de inițiere.

În cazul schemelor de securitizare susținute de portofolii deschise, se raportează cuantumul referitor la data de inițiere a primei emisiuni de titluri de valoare. În cazul securitizărilor tradiționale, nu trebuie incluse niciun fel de alte active din portofoliul de securitizare. În cazul schemelor de securitizare cu vânzători multipli (și anume cu mai mult de un inițiator), se raportează doar cuantumul corespunzător contribuției entității raportoare la portofoliul securitizat. În cazul securitizării de datorii, se raportează doar cuantumurile emise de entitatea raportoare.

Această informație trebuie să fie raportată chiar dacă entitatea raportoare nu deține poziții în securitizarea respectivă.

140-220

EXPUNERI SECURITIZATE

În coloanele 140-220 se solicită informații privind o serie de caracteristici ale portofoliului securitizat de către entitatea raportoare.

140

CUANTUMUL TOTAL

Instituțiile raportează valoarea portofoliului securitizat la data de raportare, și anume cuantumul expunerilor securitizate în sold. În cazul securitizărilor tradiționale, nu trebuie incluse niciun fel de alte active din portofoliul de securitizare. În cazul schemelor de securitizare cu vânzători multipli (și anume cu mai mult de un inițiator), se raportează doar cuantumul corespunzător contribuției entității raportoare la portofoliul securitizat. În cazul schemelor de securitizare susținute de portofolii închise (adică portofoliul de active securitizate nu poate fi extins după data de inițiere), cuantumul va fi redus treptat.

Această informație trebuie să fie raportată chiar dacă entitatea raportoare nu deține poziții în securitizarea respectivă.

150

COTA INSTITUȚIEI (%)

Trebuie raportată cota instituției (ca procent, cu două zecimale) la data de raportare în cadrul portofoliului securitizat. Cifra care trebuie raportată în această coloană este, în mod implicit, 100 %, cu excepția schemelor de securitizare cu vânzători multipli. În acest caz, entitatea raportoare raportează contribuția sa actuală la portofoliul securitizat (echivalentul coloanei 140 în termeni relativi).

Această informație trebuie să fie raportată chiar dacă entitatea raportoare nu deține poziții în securitizarea respectivă.

160

TIP

Această coloană colectează informații privind tipul de active (de la „1” la „8”) sau de datorii („9” și „10”) din cadrul portofoliului securitizat. Instituția trebuie să raporteze unul dintre următoarele coduri numerice:

1

Ipoteci rezidențiale;

2

Ipoteci comerciale;

3

Creanțe aferente cărților de credit;

4

Leasing;

5

Credite către societăți sau IMM-uri (tratate ca societăți);

6

Credite de consum;

7

Creanțe comerciale;

8

Alte active;

9

Obligațiuni garantate;

10

Alte datorii.

În cazul în care portofoliul de expuneri securitizate este o combinație de tipuri enumerate anterior, instituția trebuie să indice tipul cel mai important. În cazul resecuritizărilor, instituția se referă la portofoliul de active suport final. Tipul „10” (alte datorii) include obligațiuni de stat și instrumente de tipul credit linked note.

Pentru schemele de securitizare susținute de portofolii închise, tipul nu poate fi schimbat de la o dată de raportare la alta.

170

ABORDAREA APLICATĂ (SA/IRB/MIXTĂ)

Această coloană colectează informații privind abordarea pe care instituția urmează să o aplice la data de raportare expunerilor securitizate.

Se raportează următoarele abrevieri:

„S”

pentru abordarea standardizată (SA);

„I”

pentru abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB);

„M”

pentru o combinație a celor două abordări (SA/IRB).

Dacă, în cadrul abordării SA, în coloana 050 se raportează „P”, atunci calculul cerințelor de fonduri proprii se raportează în formularul CR SEC SA.

Dacă, în cadrul abordării IRB, în coloana 050 se raportează „P”, atunci calculul cerințelor de fonduri proprii se raportează în formularul CR SEC IRB.

Dacă, în cadrul unei abordări care combină SA și IRB, în coloana 050 se raportează „P”, atunci calculul cerințelor de fonduri proprii se raportează atât în formularul CR SEC SA, cât și în formularul CR SEC IRB.

Această informație trebuie să fie raportată chiar dacă entitatea raportoare nu deține poziții în securitizarea respectivă. Totuși, această coloană nu se aplică securitizărilor de datorii. Sponsorii nu raportează această coloană.

180

NUMĂRUL DE EXPUNERI

Articolul 261 alineatul (1) din CRR.

Această coloană este obligatorie numai pentru instituțiile care utilizează abordarea IRB pentru pozițiile din securitizare (și, prin urmare, raportează „I” în coloana 170). Instituția raportează numărul efectiv de expuneri.

Această coloană nu trebuie raportată în cazul securitizării de datorii sau atunci când cerințele de fonduri proprii se bazează pe expunerile securitizate (în cazul securitizării de active). Această coloană nu se completează atunci când entitatea raportoare nu deține poziții în securitizarea respectivă. Această coloană nu trebuie completată de către investitori.

190

ȚARA

Se raportează codul (ISO 3166-1 alpha-2) țării de origine a elementului-suport final al tranzacției, și anume țara debitorului imediat al expunerilor securitizate inițiale (look through). În cazul în care portofoliul de securitizare este format din diferite țări, instituția trebuie să indice țara cea mai importantă. În cazul în care nicio țară nu depășește un prag de 20 % pe baza cuantumului activelor/datoriilor, atunci se raportează „OT” (altele).

200

ELGD (%)

Pierderea medie în caz de nerambursare ponderată în funcție de expunere (ELGD) nu trebuie raportată decât de instituțiile care aplică metoda formulei reglementate (și, prin urmare, raportează „I” în coloana 170). ELGD trebuie calculată astfel cum se indică la articolul 262 alineatul (1) din CRR.

Această coloană nu trebuie raportată în cazul securitizării de datorii sau atunci când cerințele de fonduri proprii se bazează pe expunerile securitizate (în cazul securitizării de active). Această coloană nu trebuie să fie completată nici când entitatea raportoare nu deține poziții în securitizarea respectivă. Sponsorii nu raportează această coloană.

210

(-) AJUSTĂRI DE VALOARE ȘI PROVIZIOANE

Ajustările de valoare și provizioanele (articolul 159 din CRR) pentru deprecierile realizate în conformitate cu cadrul contabil sub incidența căruia intră entitatea raportoare. Ajustările de valoare includ orice cuantum recunoscut în profit sau pierdere pentru deprecierea activelor financiare de la recunoașterea inițială în bilanț a acestora (inclusiv pentru deprecierile cauzate de riscul de credit al activelor financiare evaluate la valoarea justă care nu se deduc din valoarea expunerii), plus discounturile la expuneri achiziționate atunci când acestea se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 166 alineatul (1) din CRR. Provizioanele includ cuantumurile cumulate ale deprecierilor elementelor extrabilanțiere.

Această coloană colectează informații privind ajustările de valoare și provizioanele aplicate expunerilor securitizate. Această coloană nu trebuie raportată în cazul securitizării de datorii.

Această informație trebuie să fie raportată chiar dacă entitatea raportoare nu deține poziții în securitizarea respectivă.

Sponsorii nu raportează această coloană.

220

CERINȚE DE FONDURI PROPRII ÎNAINTE DE SECURITIZARE (%)

Această coloană colectează informații privind cerințele de fonduri proprii din cadrul portofoliului securitizat în cazul în care nu ar fi existat nicio securitizare plus pierderile preconizate legate de aceste riscuri (Kirb), exprimate ca procentaj (cu două zecimale) din totalul expunerilor securitizate la data de inițiere. Indicatorul Kirbeste definit la articolul 242 punctul 4 din CRR.

Această coloană nu trebuie raportată în cazul securitizării de datorii. În cazul securitizării de active, această informație trebuie să fie raportată chiar dacă entitatea raportoare nu deține poziții în securitizarea respectivă.

Sponsorii nu raportează această coloană.

230-300

STRUCTURA SECURITIZĂRII

Acest bloc de șase coloane colectează informații privind structura securitizării în funcție de poziții bilanțiere/extrabilanțiere, tranșe (rang superior/tip mezanin/prima pierdere) și scadență.

În cazul schemelor de securitizare cu vânzători multipli, pentru tranșa care suportă prima pierdere se raportează doar cuantumul corespunzător sau atribuit instituției raportoare.

230-250

ELEMENTE BILANȚIERE

Acest bloc de coloane colectează informații privind elementele bilanțiere defalcate pe tranșe (rang superior/tip mezanin/prima pierdere).

230

RANG SUPERIOR

Toate tranșele care nu sunt considerate tranșe care suportă prima pierdere sau tranșe de tip mezanin trebuie incluse în această categorie.

240

TIP MEZANIN

A se vedea articolul 243 alineatul (3) (securitizări tradiționale) și articolul 244 alineatul (3) (securitizări sintetice) din CRR.

250

PRIMA PIERDERE

Tranșa care suportă prima pierdere este definită la articolul 242 punctul 15 din CRR.

260-280

ELEMENTE EXTRABILANȚIERE ȘI INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE

Acest bloc de coloane colectează informații privind elementele extrabilanțiere și instrumentele financiare derivate defalcate pe tranșe (rang superior/tip mezanin/prima pierdere).

Se aplică aceleași criterii de clasificare pe tranșe care se utilizează și pentru elementele bilanțiere.

290

PRIMA DATĂ DE ÎNCETARE PREVIZIBILĂ

Data probabilă de încetare a întregii securitizări în funcție de clauzele contractuale și de condițiile financiare estimate în prezent. În general, ar fi cea mai apropiată dintre următoarele date:

(i)

data la care o opțiune de solicitare a stingerii securitizării [clean-up call option, definită la articolul 242 punctul 2 din CRR] ar putea fi exercitată pentru prima dată, ținând seama de scadența expunerii sau a expunerilor-suport, precum și rata de plată în avans preconizată sau eventualele activități de renegociere aferente acestora;

(ii)

data la care inițiatorul poate exercita pentru prima dată orice altă opțiune call inclusă în clauzele contractuale ale securitizării care ar duce la răscumpărarea totală a securitizării.

Se raportează ziua, luna și anul primei date de încetare previzibile. Se raportează data exactă, dacă această dată este disponibilă; în caz contrar, se raportează prima zi din lună.

300

SCADENȚA FINALĂ LEGALĂ

Data la care legislația impune rambursarea integrală a principalului și a dobânzii aferente securitizării (pe baza documentelor tranzacției).

Se raportează ziua, luna și anul scadenței finale legale. Se raportează data exactă, dacă această dată este disponibilă; în caz contrar, se raportează prima zi din lună.

310-400

POZIȚII DIN SECURITIZARE: EXPUNEREA INIȚIALĂ ÎNAINTE DE APLICAREA FACTORILOR DE CONVERSIE

Acest bloc de coloane colectează informații privind pozițiile din securitizare în funcție de poziții bilanțiere/extrabilanțiere și tranșe (rang superior/tip mezanin/prima pierdere) la data de raportare.

310-330

ELEMENTE BILANȚIERE

Se aplică aceleași criterii de clasificare pe tranșe care se utilizează și pentru elementele bilanțiere.

340-360

ELEMENTE EXTRABILANȚIERE ȘI INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE

Se aplică aceleași criterii de clasificare pe tranșe care se utilizează și pentru elementele extrabilanțiere.

370-400

ELEMENTE MEMORANDUM: ELEMENTE EXTRABILANȚIERE ȘI INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE

Acest bloc de coloane colectează informații suplimentare privind totalul elementelor extrabilanțiere și al instrumentelor financiare derivate (care sunt deja raportate în conformitate cu o defalcare diferită în coloanele 340-360).

370

SUBSTITUTE DIRECTE DE CREDIT (DCS)

Această coloană se aplică pozițiilor din securitizare deținute de inițiator și garantate cu substitute directe de credit (direct credit substitutes - DCS).

În conformitate cu anexa I la CRR, următoarele elemente extrabilanțiere cu risc maxim sunt considerate DCS:

Garanții având caracter de substitut de credit.

Acreditive stand-by irevocabile cu caracter de substitut de credit.

380

IRS/CRS

IRS înseamnă swapuri pe rata dobânzii (Interest Rate Swaps), iar CRS înseamnă swapuri valutare (Currency Rate Swaps). Instrumentele financiare derivate respective sunt enumerate în anexa II la CRR.

390

FACILITĂȚI DE LICHIDITATE ELIGIBILE

Facilitățile de lichiditate (LF) definite la articolul 242 punctul 3 din CRR trebuie să îndeplinească o listă de șase condiții stabilite la articolul 255 alineatul (1) din CRR pentru a fi considerate eligibile (indiferent de metoda aplicată de instituție - SA sau IRB).

400

ALTELE (INCLUSIV LF NEELIGIBILE)

Această coloană este dedicată celorlalte elemente extrabilanțiere, cum ar fi facilitățile de lichiditate neeligibile [adică LF care nu îndeplinesc condițiile enumerate la articolul 255 alineatul (1) din CRR].

410

AMORTIZARE ANTICIPATĂ: FACTORUL DE CONVERSIE APLICAT

Articolul 242 punctul 12 și articolul 256 alineatul (5) (SA) și articolul 265 alineatul (1) (IRB) din CRR prevăd o serie de factori de conversie care trebuie aplicați cuantumului aferent interesului investitorilor (pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor).

Această coloană se aplică în cazul schemelor de securitizare cu clauze de amortizare anticipată (adică în cazul securitizărilor reînnoibile).

În conformitate cu articolul 256 alineatul (6) din CRR, factorul de conversie care trebuie aplicat este determinat de nivelul marjei în exces medii pe trei luni efective.

În cazul securitizărilor de datorii, această coloană nu se raportează. Această informație este legată de rândul 100 din formularul CR SEC SA și de rândul 160 din formularul CR SEC IRB.

420

(-) VALOAREA EXPUNERII DEDUSĂ DIN FONDURILE PROPRII

Această informație este strâns legată de coloana 200 din formularul CR SEC SA și de coloana 180 din formularul CR SEC IRB.

În această coloană se raportează o valoare negativă.

430

CUANTUMUL TOTAL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII ÎNAINTE DE APLICAREA PLAFONULUI

În această coloană se colectează informații privind cuantumul ponderat la risc al expunerii înainte de aplicarea plafonului aplicabil pozițiilor din securitizare (și anume în cazul schemelor de securitizare cu transfer semnificativ al riscului). În cazul schemelor de securitizare fără transfer semnificativ al riscului (și anume cuantumul ponderat la risc al expunerii calculat în funcție de expunerile securitizate), nu se raportează date în această coloană.

În cazul securitizărilor de datorii, această coloană nu se raportează.

440

CUANTUMUL TOTAL PONDERAT LA RISC AL EXPUNERII DUPĂ APLICAREA PLAFONULUI

În această coloană se colectează informații privind cuantumul ponderat la risc al expunerii după aplicarea plafonului aplicabil pozițiilor din securitizare (și anume, în cazul schemelor de securitizare cu transfer semnificativ al riscului). În cazul schemelor de securitizare fără transfer semnificativ al riscului (adică cerințele de fonduri proprii sunt calculate în funcție de expunerile securitizate), în această coloană nu se raportează date.

În cazul securitizărilor de datorii, această coloană nu se raportează.

450-510

POZIȚII DIN SECURITIZARE - PORTOFOLIUL DE TRANZACȚIONARE

450

CTP SAU NON-CTP?

Se raportează următoarele abrevieri:

C

portofoliu de tranzacționare pe bază de corelație (CTP);

N

Non-CTP

460-470

POZIȚII NETE - LUNGI/SCURTE

A se vedea coloanele 050/060 din MKR SA SEC, respectiv din MKR SA CTP.

480

TOTAL CERINȚE DE FONDURI PROPRII (SA) - RISC SPECIFIC

A se vedea coloana 610 din MKR SA SEC, respectiv coloana 450 din MKR SA CTP.

4.   FORMULARE PRIVIND RISCUL OPERAȚIONAL

4.1.   C 16.00 – RISCUL OPERAȚIONAL (OPR)

4.1.1.   Observații generale

113.

Acest formular oferă informații privind calcularea cerințelor de fonduri proprii conform articolelor 312-324 din CRR pentru riscul operațional în conformitate cu abordarea de bază (BIA), abordarea standardizată (TSA), abordarea standardizată alternativă (ASA) și abordările avansate de evaluare (AMA). O instituție nu poate aplica TSA și ASA pentru liniile de activitate corespunzătoare serviciilor bancare pentru clienți de retail și serviciilor bancare comerciale în același timp la nivel individual.

114.

Instituțiile care utilizează BIA, TSA și/sau ASA își calculează cerințele de fonduri proprii pe baza informațiilor de la sfârșitul exercițiului financiar. În cazul în care nu sunt disponibile cifre auditate, instituțiile pot utiliza estimări. În cazul în care sunt utilizate cifre auditate, instituțiile raportează cifrele auditate, care ar trebui să rămână neschimbate. Sunt posibile abateri de la acest principiu al cifrelor „neschimbate”, de exemplu, dacă în perioada respectivă au existat circumstanțe excepționale, cum ar fi achiziții sau cedări de entități sau activități realizate recent.

115.

Dacă o instituție poate justifica în fața autorității sale competente că - din cauza unor circumstanțe excepționale, cum ar fi o fuziune sau a o cedare de entități sau activități - utilizarea unei medii pe trei ani pentru calcularea indicatorului relevant ar conduce la o estimare distorsionată a cerinței de fonduri proprii pentru riscul operațional, autoritatea competentă poate permite instituției să modifice calculul într-un mod care ar lua în considerare astfel de evenimente. De asemenea, autoritatea competentă poate să solicite din proprie inițiativă unei instituții să modifice calculul. În cazul în care o instituție funcționează de mai puțin de trei ani, poate utiliza estimări ale evoluției activității pentru calcularea indicatorului relevant, cu condiția să înceapă folosirea datelor istorice de îndată ce sunt disponibile.

116.

Acest formular prezintă, pe coloane, informații pentru ultimii trei ani cu privire la valoarea indicatorului relevant al activităților bancare supuse riscului operațional și la cuantumul creditelor și avansurilor (acestea din urmă se aplică numai în cazul ASA). În continuare, se raportează informații cu privire la cuantumul cerinței de fonduri proprii pentru riscul operațional. Dacă este cazul, trebuie precizat în detaliu ce parte din acest cuantum este datorată unui mecanism de alocare. În ceea ce privește AMA, se adaugă elemente memorandum pentru a prezenta un detaliu legat de efectul pierderii așteptate, al diversificării și al tehnicilor de diminuare a riscului asupra cerinței de fonduri proprii pentru riscul operațional.

117.

Informațiile sunt prezentate, pe rânduri, în funcție de metoda de calcul al cerinței de fonduri proprii pentru riscul operațional, prezentându-se în detaliu liniile de activitate pentru TSA și ASA.

118.

Acest formular trebuie să fie transmis de către toate instituțiile care fac obiectul cerinței de fonduri proprii pentru riscul operațional.

4.1.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010-030

INDICATOR RELEVANT

Instituțiile care utilizează indicatorul relevant pentru a calcula cerința de fonduri proprii pentru riscul operațional (BIA, TSA și ASA) raportează indicatorul relevant pentru anii respectivi în coloanele 010-030. Mai mult, în cazul utilizării combinate a unor abordări diferite, astfel cum se prevede la articolul 314 din CRR, instituțiile raportează, în scopuri informative, și indicatorul relevant pentru activitățile care fac obiectul AMA. Același lucru este valabil pentru toate celelalte bănci care aplică AMA.

În continuare, termenul „indicator relevant” se referă la „suma elementelor” de la sfârșitul exercițiului financiar, astfel cum sunt definite în tabelul 1 de la articolul 316 punctul 1 din CRR.

În cazul în care instituția are date disponibile privind „indicatorul relevant” pentru o perioadă mai mică de 3 ani, în coloanele corespunzătoare din tabel se înscriu datele istorice disponibile (cifre auditate) în funcție de prioritate. Dacă, de exemplu, sunt disponibile date istorice pentru un singur an, acestea se raportează în coloana 030. În cazul în care acest lucru pare justificat, estimările evoluției activității vor fi apoi incluse în coloana 020 (estimare pentru anul următor) și în coloana 010 (estimare pentru anul+ 2).

În plus, în cazul în care nu există date istorice disponibile privind „indicatorul relevant”, instituția poate utiliza estimări ale evoluției activității.

040-060

CREDITE ȘI AVANSURI (ÎN CAZUL APLICĂRII ASA)

Aceste coloane trebuie utilizate pentru a raporta cuantumurile creditelor și avansurilor pentru liniile de activitate „activitate bancară comercială” și „activitate bancară de retail”, astfel cum sunt menționate la articolul 319 alineatul (1) litera (b) din CRR. Aceste cuantumuri trebuie utilizate pentru a se calcula indicatorul relevant alternativ care duce la cerințele de fonduri proprii corespunzătoare activităților care fac obiectul ASA [articolul 319 alineatul (1) litera (a) din CRR].

Pentru linia de activitate „activitate bancară comercială”, trebuie incluse și titlurile de valoare din afara portofoliul de tranzacționare.

070

CERINȚA DE FONDURI PROPRII

Cerința de fonduri proprii se calculează în conformitate cu abordarea utilizată, conform articolelor 312-324 din CRR. Cuantumul rezultat este raportat în coloana 070.

071

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISCUL OPERAȚIONAL

Articolul 92 alineatul (4) din CRR. Cerințele de fonduri proprii din coloana 070 înmulțite cu 12,5.

080

DIN CARE: CA URMARE A UNUI MECANISM DE ALOCARE

Articolul 18 alineatul (1) din CRR, referitor la includerea, în cererea menționată la articolul 312 alineatul (2) din CRR, a metodologiei utilizate pentru alocarea capitalului în vederea acoperirii riscului operațional între diferitele entități ale grupului, precum și la eventuala intenție și modalitate de a integra efectele diversificării în cadrul sistemului de măsurare a riscului utilizat de o instituție de credit mamă din UE și de filialele sale sau în cadrul sistemului utilizat în comun de filialele unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE.

090-120

ELEMENTE MEMORANDUM AMA CARE TREBUIE RAPORTATE, DACĂ ESTE CAZUL

090

CERINȚA DE FONDURI PROPRII ÎNAINTE DE REDUCEREA CA URMARE A PIERDERILOR AȘTEPTATE, A DIVERSIFICĂRII ȘI A TEHNICILOR DE REDUCERE A RISCULUI

Cerința de fonduri proprii raportată în coloana 090 este cea din coloana 070, însă calculată înainte de a lua în considerare efectele de reducere ca urmare a pierderilor așteptate, a diversificării și a tehnicilor de diminuare a riscului (a se vedea mai jos).

100

(-) REDUCEREA CERINȚELOR DE FONDURI PROPRII CA URMARE A PIERDERII AȘTEPTATE REFLECTATE ÎN PRACTICILE INTERNE

În coloana 100 se raportează reducerea cerințelor de fonduri proprii ca urmare a pierderii așteptate reflectate în practicile interne [în conformitate cu articolul 322 alineatul (2) litera (a) din CRR].

110

(-) REDUCEREA CERINȚELOR DE FONDURI PROPRII CA URMARE A DIVERSIFICĂRII

Efectul de diversificare raportat în coloana 110 este diferența dintre suma cerințelor de fonduri proprii calculate separat pentru fiecare clasă de risc operațional (și anume o situație de „dependență perfectă”) și cerința de diversificare a fondurilor proprii calculată prin luarea în considerare a corelațiilor și a dependențelor (și anume în ipoteza în care între clasele de risc există o dependență mai puțin decât „perfectă”). Situația de „dependență perfectă” apare în „cazul stării de nerambursare”, adică atunci când instituția nu utilizează o structură explicită de corelații între clasele de risc și, prin urmare, capitalul AMA este calculat ca sumă a valorilor individuale ale riscului operațional aferente claselor de risc alese. În acest caz, corelația dintre clasele de risc se presupune a fi de 100 %, iar valoarea din coloană trebuie să fie zero. În schimb, în cazul în care instituția calculează o structură de corelații explicite între clasele de risc, trebuie să includă în această coloană diferența dintre capitalul AMA, astfel cum rezultă din „cazul stării de nerambursare”, și cel obținut după aplicarea structurii de corelații între clasele de risc. Valoarea reflectă „capacitatea de diversificare” a modelului AMA, și anume capacitatea modelului de a surprinde apariția nesimultană a unor evenimente grave de risc operațional cauzatoare de pierderi. În coloana 110 trebuie raportat cuantumul cu care structura de corelație diminuează capitalul AMA în ipoteza unei corelații de 100 %.

120

(-) REDUCEREA CERINȚEI DE FONDURI PROPRII CA URMARE A TEHNICILOR DE DIMINUARE A RISCURILOR (ASIGURĂRI ȘI ALTE MECANISME DE TRANSFER AL RISCULUI)

În coloana 120 se raportează impactul asigurărilor și al altor mecanisme de transfer al riscului în conformitate cu articolul 323 alineatele (1)-(5) din CRR.


Rânduri

010

ACTIVITĂȚI BANCARE CARE FAC OBIECTUL ABORDĂRII DE BAZĂ (BIA)

Acest rând prezintă cuantumurile corespunzătoare activităților care fac obiectul abordării BIA pentru a calcula cerința de fonduri proprii pentru riscul operațional (articolele 315 și 316 din CRR).

020

ACTIVITĂȚI BANCARE CARE FAC OBIECTUL ABORDĂRII STANDARDIZATE (TSA)/ABORDĂRII STANDARDIZATE ALTERNATIVE (ASA)

Se raportează cerința de fonduri proprii calculată conform TSA și ASA (articolele 317-319 din CRR).

030-100

CARE FAC OBIECTUL TSA

În cazul utilizării abordării TSA, indicatorul relevant pentru fiecare an este distribuit pe rândurile 030-100 în funcție de liniile de activitate definite în tabelul 2 de la articolul 317 din CRR. Încadrarea activităților pe linii de activitate trebuie să urmeze principiile descrise la articolul 318 din CRR.

110-120

CARE FAC OBIECTUL ASA

Instituțiile care utilizează ASA (articolul 319 din CRR) raportează pentru anii respectivi indicatorul relevant în mod separat pentru fiecare linie de activitate pe rândurile 030-050 și 080-100, iar pentru liniile de activitate „activitate bancară comercială” și „activitate bancară de retail” pe rândurile 110-120.

Rândurile 110 și 120 prezintă cuantumul indicatorului relevant al activităților care fac obiectul abordării ASA, făcându-se distincție între cele care corespund liniei de activitate „activitate bancară comercială” și cele care corespund liniei „activitate bancară de retail” (articolul 319 din CRR). Pot fi raportate cuantumuri pentru rândurile care corespund „activității bancare comerciale” și „activității bancare de retail” în cadrul abordării TSA (rândurile 060 și 070), precum și în cadrul abordării ASA - rândurile 110 și 120 (de exemplu, în cazul în care o filială face obiectul abordării TSA, iar entitatea-mamă face obiectul abordării ASA).

130

ACTIVITĂȚI BANCARE CARE FAC OBIECTUL ABORDĂRILOR AVANSATE DE EVALUARE (AMA)

Se raportează datele relevante pentru instituțiile care aplică AMA [articolul 312 alineatul (2) și articolele 321-323 din CRR].

În cazul utilizării combinate a unor abordări diferite, astfel cum se prevede la articolul 314 din CRR, se raportează informații privind indicatorul relevant pentru activitățile care fac obiectul AMA. Același lucru este valabil pentru toate celelalte bănci care aplică AMA.

4.2.   C 17.00 - RISCUL OPERAȚIONAL: PIERDERI ȘI RECUPERĂRI PE LINII DE ACTIVITATE ȘI PE TIPURI DE EVENIMENTE ÎN CURSUL ANULUI PRECEDENT (DETALII PRIVIND RISCUL OPERAȚIONAL - OPR)

4.2.1.   Observații generale

119.

Acest formular sintetizează informațiile privind pierderile brute și recuperările pierderilor înregistrate de o instituție în anul precedent în funcție de tipurile de evenimente și liniile de activitate.

120.

„Pierdere brută” înseamnă o pierdere care decurge dintr-un eveniment sau dintr-o categorie de evenimente de risc operațional - astfel cum sunt menționate la articolul 322 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 - înainte de orice tip de recuperări, fără a aduce atingere punctului 122.

121.

„Recuperare” înseamnă un eveniment independent legat de pierderea inițială din riscul operațional care este separat în timp și prin care sunt primite fonduri sau intrări de beneficii economice de la prima parte sau de la părți terțe, cum ar fi asigurătorii sau alte părți.

122.

„Evenimente de pierderi recuperate rapid” înseamnă evenimente de risc operațional generatoare de pierderi care sunt recuperate integral sau parțial în decurs de cinci zile lucrătoare. În cazul unui eveniment de pierderi recuperate rapid, numai partea din pierdere care nu este recuperată integral (adică pierderea din care se exclude recuperarea parțială rapidă) trebuie inclusă în definiția pierderii brute. Prin urmare, evenimentele de pierderi generatoare de pierderi care sunt recuperate integral în decurs de cinci zile lucrătoare nu trebuie incluse deloc în definiția pierderii brute și nici în raportarea detaliilor privind riscul operațional.

123.

„Data de contabilizare” înseamnă data la care s-a recunoscut pentru prima oară o pierdere sau o rezervă/un provizion în contul de profit și pierdere pentru o pierdere din riscul operațional. Această data este în mod logic ulterioară „Datei de apariție” (adică data la care evenimentul de risc operațional s-a produs sau a început pentru prima oară) și „Datei de descoperire” (adică data la care instituția a devenit conștientă de evenimentul de risc operațional).

124.

Numărul de evenimente este numărul de evenimente de risc operațional care sunt contabilizate pentru prima oară în cursul perioadei de raportare.

125.

Cuantumul total al pierderii este suma algebrică a următoarelor evenimente:

i.

cuantumurile pierderilor brute relevante pentru evenimentele de risc operațional „contabilizate pentru prima oară” în cursul perioadei de raportare (de exemplu cheltuieli directe, provizioane, decontări);

ii.

cuantumurile pierderilor brute relevante pentru ajustările pozitive ale pierderilor efectuate în cursul perioadei de raportare (de exemplu creșterea provizioanelor, evenimente de pierderi conexe, decontări suplimentare) pentru evenimentele de risc operațional „contabilizate pentru prima oară” în cursul perioadelor de raportare anterioare; și

iii.

cuantumurile pierderilor brute relevante pentru ajustările negative ale pierderilor efectuate în cursul perioadei de raportare - ca urmare a scăderii provizioanelor - pentru evenimentele de risc operațional „contabilizate pentru prima oară” în cursul perioadelor de raportare anterioare.

126.

Prin convenție, numărul de evenimente include și evenimentele care au fost contabilizate pentru prima oară în cursul perioadelor de raportare anterioare, dar care nu au fost încă raportate în rapoartele de supraveghere anterioare. Prin convenție, cuantumul total al pierderii include și elementele de la punctul 124 care sunt relevante pentru perioadele de raportare anterioare, dar care nu au fost încă raportate în rapoartele de supraveghere anterioare.

127.

Pierderea singulară maximă este valoare cea mai mare dintre cele incluse la punctul 124 subpunctul (i) sau la punctul 124 subpunctul (ii) de mai sus.

128.

Suma primelor cinci cele mai mari pierderi este suma primelor cinci cele mai mari cuantumuri dintre cele incluse la punctul 124 subpunctul (i) sau la punctul 124 subpunctul (ii) de mai sus.

129.

Recuperarea totală a pierderii este suma tuturor recuperărilor contabilizate în cursul perioadei de raportare și relevante pentru evenimentele de risc operațional contabilizate pentru prima oară în cursul perioadei de raportare sau al perioadelor anterioare de raportare.

130.

Cifrele raportate în luna iunie a anului respectiv sunt cifre intermediare, cifrele finale fiind raportate în luna decembrie. Prin urmare, cifrele din iunie au o perioadă de referință de șase luni (și anume de la 1.1 la 30.6 din anul calendaristic), în timp ce cifrele din decembrie au o perioadă de referință de douăsprezece luni (și anume de la 1.1 la 31.12 din anul calendaristic).

131.

Informațiile sunt prezentate prin repartizarea pierderilor și a recuperărilor care depășesc pragurile interne pe linii de activitate [astfel cum sunt definite în tabelul 2 de la articolul 317 din CRR, inclusiv linia de activitate suplimentară „elemente corporatiste”, astfel cum este menționată la articolul 322 alineatul (3) litera (b) din CRR] și pe categorii de evenimente (astfel cum sunt definite la articolul 324 din CRR), existând posibilitatea ca pierderile aferente unui eveniment să fie repartizate pe mai multe linii de activitate.

132.

Coloanele prezintă diferitele tipuri de evenimente și totalurile pentru fiecare linie de activitate, împreună cu un element memorandum care prezintă cel mai scăzut prag intern aplicat la colectarea datelor privind pierderile, specificând în cadrul fiecărei linii de activitate cel mai scăzut și cel mai ridicat prag, în cazul în care există mai mult de un singur prag.

133.

Rândurile prezintă liniile de activitate și, în cadrul fiecărei linii de activitate, informații privind numărul de evenimente, cuantumul total al pierderii, pierderea singulară maximă, suma primelor cinci cele mai mari pierderi și recuperarea totală a pierderii.

134.

Pentru totalul liniilor de activitate sunt solicitate, de asemenea, date privind numărul de evenimente și cuantumul total al pierderii pentru anumite intervale determinate pe baza unor praguri prestabilite: 10 000, 20 000, 100 000 și 1 000 000. Pragurile corespund unor cuantumuri în euro și sunt incluse în scopul comparării pierderilor raportate între instituții. Prin urmare, acestea nu corespund pragurilor de pierdere minimă utilizate pentru colectarea datelor interne privind pierderea, care trebuie raportate într-o altă secțiune a formularului.

135.

În cazul în care suma elementelor cuantumului total al pierderii, astfel cum sunt indicate la punctul 124 de mai sus, conduce la obținerea unei valori negative pentru unele linii de activitate/combinații de categorii de evenimente, se raportează valoarea 0 în celulele relevante.

136.

Acest formular trebuie raportat de către instituțiile care utilizează AMA sau TSA/ASA pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii.

137.

Pentru a verifica respectarea condițiilor prevăzute la articolul 5 litera (b) punctul (2) subpunctul (b), instituțiile utilizează cele mai recente statistici disponibile pe pagina de internet a ABE consacrată publicării de date în scopuri prudențiale pentru a determina „suma totalurilor bilanțurilor individuale ale tuturor instituțiilor din același stat membru”.

138.

Instituțiile cărora li se aplică dispozițiile articolului 5 litera (b) punctul 2 subpunctul (b) din prezentul regulament pot raporta numai următoarele informații pentru suma tuturor tipurilor de evenimente (coloana 080) din formularul „Detalii privind riscul operațional”:

(a)

numărul de evenimente (rândul 910);

(b)

cuantumul total al pierderii (rândul 920);

(c)

pierderea singulară maximă (rândul 930):

(d)

suma primelor cinci cele mai mari pierderi (rândul 940) și

(e)

recuperarea totală a pierderii (rândul 950).

4.2.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010-070

TIPURI DE EVENIMENTE

Instituțiile raportează pierderile în coloanele corespunzătoare, de la 010 la 070, în conformitate cu tipurile de evenimente definite la articolul 324 din CRR.

Instituțiile care își calculează cerința de fonduri proprii conform abordării TSA sau ASA pot raporta în coloana 080 pierderile pentru care tipul de eveniment nu este identificat

080

TOTAL TIPURI DE EVENIMENTE

În coloana 080, pentru fiecare linie de activitate, instituțiile raportează totalul „numărului de evenimente”, totalul „cuantumului total al pierderii” și totalul „recuperării totale a pierderii” prin simpla agregare a numărului de evenimente de pierdere, a cuantumurilor aferente pierderii totale brute și a cuantumurilor aferente recuperării totale a pierderii raportate în coloanele 010-070. „Pierderea singulară maximă” din coloana 080 este cuantumul maxim al „pierderilor brute singulare maxime” raportate în coloanele 010-070. Pentru suma primelor cinci cele mai mari pierderi, în coloana 080 se raportează suma primelor cinci cele mai mari pierderi suportate în cadrul unei linii de activitate.

090-100

ELEMENT MEMORANDUM: PRAGUL APLICAT LA COLECTAREA DATELOR

Instituțiile raportează în coloanele 090 și 100 pragurile de pierdere minimă pe care le folosesc la colectarea datelor interne privind pierderile în conformitate cu articolul 322 alineatul (3) litera (c) ultima teză din CRR. În cazul în care instituția aplică un singur prag pentru fiecare linie de activitate, se completează numai coloana 090. În cazul în care se aplică praguri diferite în cadrul aceleiași linii de activitate reglementate, se completează și cel mai înalt prag aplicabil (coloana 100).


Rânduri

010-850

LINII DE ACTIVITATE: FINANȚE CORPORATISTE, TRANZACȚIONARE ȘI VÂNZĂRI, BROKERAJ DE RETAIL, ACTIVITATE BANCARĂ COMERCIALĂ, ACTIVITATE BANCARĂ DE RETAIL, PLĂȚI ȘI DECONTĂRI, SERVICII DE AGENT, ADMINISTRAREA ACTIVELOR, ELEMENTE CORPORATISTE

Pentru fiecare linie de activitate, astfel cum sunt definite în tabelul 2 de la articolul 317 alineatul (4) din CRR, inclusiv linia de activitate suplimentară „elemente corporatiste”, astfel cum este menționată la articolul 322 alineatul (3) litera (b) din CRR, precum și pentru fiecare tip de eveniment instituția raportează, în funcție de pragurile interne, următoarele informații: numărul de evenimente, cuantumul total al pierderii, pierderea singulară maximă, suma primelor cinci cele mai mari pierderi și recuperarea totală a pierderii. Pentru un eveniment de pierdere care afectează mai multe linii de activitate, „cuantumul total al pierderii” este repartizat pe toate liniile de activitate afectate.

910-950

TOTAL LINII DE ACTIVITATE

Pentru fiecare tip de evenimente (coloanele 010-080) trebuie raportate următoarele informații [articolul 322 alineatul (3) literele (b), (c) și (e) din CRR pentru totalul liniilor de activitate (rândurile 910-950)]:

Numărul de evenimente (rândul 910): se raportează numărul de evenimente situate deasupra pragului intern, pe tipuri de evenimente, pentru totalul liniilor de activitate. Această cifră poate fi mai mică decât cea obținută prin agregarea numărului de evenimente pe linii de activitate, deoarece evenimentele cu impact multiplu (impact asupra mai multor linii de activitate diferite) sunt considerate un singur eveniment.

Numărul de evenimente. Din care ≥ 10 000 și < 20 000 , ≥ 20 000 și < 100 000 , ≥ 100 000 și < 1 000 000 , ≥ 1 000 000 (rândurile 911-914): se raportează numărul de evenimente interne cuprins în intervalele definite la rândurile relevante.

Cuantumul total al pierderii (rândul 920): cuantumul total al pierderii este simpla agregare a cuantumului total al pierderilor pentru fiecare linie de activitate.

Cuantumul total al pierderii, din care ≥ 10 000 și < 20 000 , ≥ 20 000 și < 100 000 , ≥ 100 000 și < 1 000 000 , ≥ 1 000 000 (rândurile 921-924): se raportează cuantumul total al pierderii cuprins în intervalele definite la rândurile relevante.

Pierderea singulară maximă (rândul 930): pierderea singulară maximă este pierderea maximă situată deasupra pragului intern pentru fiecare tip de eveniment și în cadrul tuturor liniilor de activitate. Aceste cifre pot fi mai mari decât cea mai mare pierdere singulară înregistrată în cadrul fiecărei linii de activitate în cazul în care un eveniment are impact asupra mai multor linii de activitate diferite.

Suma primelor cinci cele mai mari pierderi (rândul 940): se raportează suma primelor cinci cele mai mari pierderi brute pentru fiecare tip de eveniment și în cadrul tuturor liniilor de activitate. Această sumă poate fi mai mare decât cea mai mare sumă a primelor cinci cele mai mari pierderi înregistrate în cadrul fiecărei linie de activitate. Această sumă trebuie raportată indiferent de numărul de pierderi.

Recuperarea totală a pierderii (rândul 950): recuperarea totală a pierderii este simpla agregare a recuperării totale a pierderilor pentru fiecare linie de activitate.

910-950/080

TOTAL LINII DE ACTIVITATE – TOTAL TIPURI DE EVENIMENTE

Numărul de evenimente: pentru fiecare rând cuprins în intervalul 910-914, numărul de evenimente este egal cu agregarea pe orizontală a numărului de evenimente de pe rândul corespunzător, având în vedere că, la determinarea acestor cifre, evenimentele cu impact asupra mai multor linii de activitate diferite au fost deja considerate un singur eveniment. Numărul de la rândul 910 nu trebuie neapărat să fie egal cu agregarea pe verticală a numărului de evenimente care sunt incluse în coloana 080, având în vedere că un singur eveniment poate avea impact simultan asupra mai multor linii de activitate diferite.

Cuantumul total al pierderii: pentru fiecare rând cuprins în intervalul 920-924, cuantumul total al pierderii este egal cu agregarea pe orizontală a cuantumurilor totale ale pierderii pe tip de eveniment de pe rândul corespunzător. Cuantumul total al pierderii de la rândul 920 este egal cu agregarea pe verticală a cuantumurilor totale ale pierderii pe linii de activitate de la coloana 080.

Pierderea singulară maximă: astfel cum s-a menționat anterior, în cazul în care un eveniment are impact asupra mai multor linii de activitate diferite, este posibil ca, pentru evenimentul respectiv, cuantumul aferent „pierderii singulare maxime” din rubrica „Total linii de activitate” să depășească „pierderile singulare maxime” din cadrul fiecărei linii de activitate. Prin urmare, cuantumul din această celulă trebuie să fie egal cu cea mai mare dintre valorile „pierderii singulare maxime” din rubrica „Total linii de activitate”, care poate să nu fie neapărat egală cu cea mai mare valoare a „pierderii singulare maxime” din coloana 080 în cadrul tuturor liniilor de activitate.

Suma primelor cinci cele mai mari pierderi: este suma primelor cinci cele mai mari pierderi din întreaga matrice, ceea ce înseamnă că aceasta poate să nu fie neapărat egală nici cu valoarea maximă a „sumei primelor cinci cele mai mari pierderi” din rubrica „Total linii de activitate”, nici cu valoarea maximă a „sumei primelor cinci cele mai mari pierderi” din coloana 080.

Recuperarea totală a pierderii: este egală atât cu agregarea pe orizontală a recuperărilor totale ale pierderii pe categorii de eveniment de la rândul 950, cât și cu agregarea pe verticală a recuperărilor totale ale pierderii pe linii de activitate din coloana 080.

5.   FORMULARE PRIVIND RISCUL DE PIAȚĂ

139.

Aceste instrucțiuni se referă la formularele prin care se raportează calcularea cerințelor de fonduri proprii în conformitate cu abordarea standardizată pentru riscul valutar (MKR SA FX), riscul de marfă (MKR SA COM), riscul de rată a dobânzii (MKR SA TDI, MKR SA SEC, MKR SA CTP) și riscul de devalorizare a acțiunilor (MKR SA EQU). În plus, în această parte sunt incluse și instrucțiuni pentru formularul de raportare a calculării cerințelor de fonduri proprii în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne (MKR IM).

140.

Riscul de poziție pe un instrument de datorie sau titlu de capital tranzacționat (sau pe un instrument derivat pe un instrument de datorie sau titlu de capital) se divide în două componente pentru a calcula capitalul impus în legătură cu acest risc. Prima componentă este componenta de risc specific - respectiv riscul de modificare a prețului instrumentului în cauză ca urmare a unor factori legați de emitentul acestuia sau, în cazul unui instrument financiar derivat, de emitentul instrumentului-suport. A doua componentă acoperă riscul general - respectiv riscul de modificare a prețului instrumentului ca urmare a unei modificări a ratelor dobânzii (în cazul unui instrument de datorie sau al unui instrument financiar derivat pe un instrument de datorie tranzacționat) sau ca urmare a unei variații generale a pieței titlurilor de capital care nu este legată de niciun atribut specific al titlurilor individuale (în cazul unui titlu de capital sau al unui instrument financiar derivat pe un titlu de capital). Tratamentul general aplicat instrumentelor specifice și procedurilor de compensare poate fi găsit la articolele 326-333 din CRR.

5.1.   C 18.00 - RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PENTRU RISCUL DE POZIȚIE AFERENT INSTRUMENTELOR DE DATORIE TRANZACȚIONATE (MKR SA TDI)

5.1.1.   Observații generale

141.

Acest formular reflectă pozițiile și cerințele de fonduri proprii pentru riscul de poziție aferent instrumentelor de datorie tranzacționate conform abordării standardizate [articolul 102 și articolul 105 alineatul (1) din CRR]. Diferitele riscuri și metode disponibile în temeiul CRR sunt prezentate pe rânduri. Riscul specific asociat expunerilor incluse în MKR SA SEC și MKR SA CTP trebuie raportat numai în formularul Total al MKR SA TDI. Cerințele de fonduri proprii raportate în formularele respective sunt transferate în celula {325;060}(securitizări), respectiv în celula {330;060} (CTP).

142.

Formularul trebuie să fie completat separat pentru „Total”, precum și pentru o listă prestabilită cuprinzând monedele următoare: EUR, ALL, BGN, CZK, DKK, EGP, GBP, HRK, HUF, ISK, JPY, MKD, NOK, PLN, RON, RUB, RSD, SEK, CHF, TRY, UAH, USD, precum și un formular rezidual care acoperă toate celelalte monede.

5.1.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010-020

TOATE POZIȚIILE (LUNGI ȘI SCURTE)

Articolul 102 și articolul 105 alineatul (1) din CRR. Acestea sunt poziții brute, necompensate cu instrumente, excluzând însă pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă subscrise sau subangajate de către terțe părți (articolul 345 a doua teză din CRR). În ceea ce privește distincția dintre pozițiile lungi și scurte, care se aplică și în cazul acestor poziții brute, a se vedea articolul 328 alineatul (2) din CRR.

030-040

POZIȚII NETE (LUNGI ȘI SCURTE)

Articolele 327-329 și articolul 334 din CRR. În ceea ce privește distincția dintre pozițiile lungi și scurte, a se vedea articolul 328 alineatul (2) din CRR.

050

POZIȚII CARE FAC OBIECTUL UNEI CERINȚE DE CAPITAL

Pozițiile nete care, în conformitate cu diferitele abordări avute în vedere în partea a treia titlul IV capitolul 2 din CRR, sunt supuse unei cerințe de capital.

060

CERINȚE DE FONDURI PROPRII

Cerința de capital pentru orice poziție relevantă în conformitate cu partea a treia titlul IV capitolul 2 din CRR.

070

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC

Articolul 92 alineatul (4) litera (b) din CRR. Rezultatul multiplicării cerințelor de fonduri proprii cu 12,5.


Rânduri

010-350

INSTRUMENTE DE DATORIE TRANZACȚIONATE DIN PORTOFOLIUL DE TRANZACȚIONARE

Pozițiile pe instrumente de datorie tranzacționate din portofoliul de tranzacționare și cerințele de fonduri proprii pentru riscul de poziție corespunzătoare acestora în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) litera (b) punctul (i) din CRR și partea a treia titlul IV capitolul 2 din CRR sunt raportate în funcție de categoria de risc, de scadență și de abordarea utilizată.

011

RISC GENERAL.

012

Instrumente financiare derivate

Instrumentele financiare derivate incluse în calculul riscului de rată a dobânzii pentru pozițiile din portofoliul de tranzacționare, ținând cont de articolele 328-331, dacă este cazul.

013

Alte active și datorii

Alte instrumente decât instrumentele financiare derivate incluse în calculul riscului de rată a dobânzii pentru pozițiile din portofoliul de tranzacționare.

020-200

ABORDAREA PE BAZA SCADENȚEI

Pozițiile pe instrumente de datorie tranzacționate cărora li se aplică abordarea pe baza scadenței în conformitate cu articolul 339 alineatele (1)-(8) din CRR și cerințele de fonduri proprii corespunzătoare prevăzute la articolul 339 alineatul (9) din CRR. Poziția este defalcată pe zonele 1, 2 și 3, iar acestea, la rândul lor, sunt defalcate în funcție de scadența instrumentelor.

210-240

RISC GENERAL. ABORDAREA PE BAZA DURATEI

Pozițiile pe instrumente de datorie tranzacționate cărora li se aplică abordarea pe baza duratei în conformitate cu articolul 340 alineatele (1)-(6) din CRR și cerințele de fonduri proprii corespunzătoare prevăzute la articolul 340 alineatul (7) din CRR. Poziția este defalcată pe zonele 1, 2 și 3.

250

RISC SPECIFIC

Suma cuantumurilor raportate pe rândurile 251, 325 și 330.

Pozițiile pe instrumente de datorie tranzacționate cărora li se aplică cerința de capital pentru riscul specific și cerința de capital corespunzătoare acestora în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) litera (b) și cu articolul 335, articolul 336 alineatele (1)-(3), articolul 337 și articolul 338 din CRR. A se ține cont de articolul 327 alineatul (1) ultima teză din CRR.

251-321

Cerința de fonduri proprii pentru instrumentele de datorie care nu sunt poziții din securitizare

Suma cuantumurilor raportate pe rândurile 260-321.

Cerința de fonduri proprii pentru instrumentele financiare derivate de credit de tipul „n-th to default” care nu beneficiază de un rating extern trebuie calculată prin însumarea ponderilor de risc ale entităților de referință [articolul 332 alineatul (1) litera (e) primul și al doilea paragraf din CRR - „look-through”]. Instrumentele financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default” care beneficiază de un rating extern [articolul 332 alineatul (1) litera (e) al treilea paragraf din CRR] trebuie raportate separat pe rândul 321.

Raportarea pozițiilor cărora li se aplică articolul 336 alineatul (3) din CRR:

Există un tratament special pentru obligațiunile din portofoliul bancar care îndeplinesc condițiile pentru o pondere de risc de 10 % în conformitate cu articolul 129 alineatul (3) din CRR (obligațiunile garantate). Cerințele specifice de fonduri proprii reprezintă jumătate din procentajul menționat la articolul 336 tabelul 1 a doua categorie din CRR. Pozițiile respective trebuie alocate pe rândurile 280-300 în funcție de termenul rămas până la scadența finală.

În cazul în care riscul general al pozițiilor pe rata dobânzii este acoperit printr-un instrument financiar derivat de credit, se aplică articolele 346 și 347.

325

Cerința de fonduri proprii pentru instrumentele care sunt poziții din securitizare

Cerințele de fonduri proprii totale raportate în coloana 610 din formularul MKR SA SEC. Acestea se raportează numai la nivelul Total din formularul MKR SA TDI.

330

Cerința de fonduri proprii pentru portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație

Cerințele de fonduri proprii totale raportate în coloana 450 din formularul MKR SA SEC. Acestea se raportează numai la nivelul Total din formularul MKR SA TDI.

350-390

CERINȚE SUPLIMENTARE PENTRU OPȚIUNI (ALTE RISCURI DECÂT RISCUL DELTA)

Articolul 329 alineatul (3) din CRR.

Cerințele suplimentare pentru opțiuni legate de alte riscuri decât riscul delta se raportează prin metoda utilizată pentru calcularea acestuia.

5.2.   C 19.00 - RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PENTRU RISCUL SPECIFIC AFERENT SECURITIZĂRILOR (MKR SA SEC)

5.2.1.   Observații generale

143.

Acest formular prevede furnizarea de informații cu privire la poziții (toate/nete și lungi/scurte) și la cerințele de fonduri proprii legate de acestea pentru componenta de risc specific a riscului de poziție aferent securitizărilor/resecuritizărilor deținute în portofoliul de tranzacționare (care nu sunt eligibile pentru portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație) în conformitate cu abordarea standardizată.

144.

Formularul MKR SA SEC determină cerința de fonduri proprii numai pentru riscul specific aferent pozițiilor din securitizare în conformitate cu articolul 335 coroborat cu articolul 337 din CRR. În cazul în care pozițiile din securitizare din portofoliul de tranzacționare sunt acoperite prin instrumente financiare derivate de credit, se aplică articolele 346 și 347 din CRR. Există un singur formular pentru toate pozițiile din portofoliul de tranzacționare, indiferent dacă instituția utilizează abordarea standardizată sau abordarea bazată pe modele interne de rating pentru a determina ponderea de risc pentru fiecare poziție în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 5 din CRR. Raportarea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul general al acestor poziții se realizează în cadrul formularului MKR SA TDI sau al formularului MKR IM.

145.

În mod alternativ, pozițiile care primesc o pondere de risc de 1 250 % pot fi deduse din CET1 [a se vedea articolul 243 alineatul (1) litera (b), articolul 244 alineatul (1) litera (b) și articolul 258 din CRR]. În acest caz, pozițiile respective trebuie raportate pe rândul 460 din CA1.

5.2.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010-020

TOATE POZIȚIILE (LUNGI ȘI SCURTE)

Articolul 102 și articolul 105 alineatul (1) din CRR coroborate cu articolul 337 din CRR (poziții din securitizare). În ceea ce privește distincția dintre pozițiile lungi și scurte, care se aplică și în cazul acestor poziții brute, a se vedea articolul 328 alineatul (2) din CRR.

030-040

(-) POZIȚII DEDUSE DIN FONDURILE PROPRII (LUNGI ȘI SURTE)

Articolul 258 din CRR.

050-060

POZIȚII NETE (LUNGI ȘI SCURTE)

Articolele 327-329 și articolul 334 din CRR. În ceea ce privește distincția dintre pozițiile lungi și scurte, a se vedea articolul 328 alineatul (2) din CRR.

070-520

DEFALCAREA POZIȚIILOR NETE PE PONDERI DE RISC

Articolul 251 (tabelul 1) și articolul 261 alineatul (1) (tabelul 4) din CRR. Defalcarea trebuie realizată separat pentru pozițiile lungi și pentru pozițiile scurte.

230-240 și 460-470

1 250  %

Articolul 251 (tabelul 1) și articolul 261 alineatul (1) (tabelul 4) din CRR.

250-260 și 480-490

METODA FORMULEI REGLEMENTATE

Articolul 337 alineatul (2) din CRR coroborat cu articolul 262 din CRR.

Aceste coloane trebuie raportate în cazul în care instituțiile utilizează abordarea formulei reglementate (SFA), care stabilește cerințele de fonduri proprii în funcție de caracteristicile portofoliului de garanții reale și de proprietățile contractuale ale tranșei.

270 și 500

LOOK THROUGH

SA: articolul 253, articolul 254 și articolul 256 alineatul (5) din CRR. Coloanele privind look-through cuprind toate cazurile de expuneri care nu beneficiază de rating în care ponderea de risc este obținută din portofoliul-suport de expuneri (ponderea de risc medie a grupei de risc, cea mai ridicată pondere de risc din grupa de risc sau utilizarea unui coeficient de concentrare).

IRB: articolul 263 alineatele (2) și (3) din CRR. Pentru amortizările anticipate, a se vedea articolul 265 alineatul (1) și articolul 256 alineatul (5) din CRR.

280-290/510-520

ABORDAREA BAZATĂ PE EVALUĂRI INTERNE

Articolul 109 alineatul (1) a doua teză și articolul 259 alineatele (3) și (4) din CRR.

Aceste coloane se raportează în cazul în care instituția utilizează abordarea bazată pe evaluări interne pentru a determina cerințele de capital pentru facilitățile de lichiditate și îmbunătățirea calității creditului pe care băncile (inclusiv băncile terților) le acordă emitenților de ABCP. Abordarea IAA, bazată pe metodologiile ECAI, este aplicabilă numai în cazul expunerilor față de emitenții de ABCP care la inițiere beneficiază de un rating intern echivalent cu investment grade (ratingul corespunzător investițiilor cu risc scăzut).

530-540

EFECT GLOBAL (AJUSTARE) CA URMARE A ÎNCĂLCĂRII DISPOZIȚIILOR PRIVIND OBLIGAȚIA DE DILIGENȚĂ

Articolul 337 alineatul (3) din CRR coroborat cu articolul 407 din CRR. Articolul 14 alineatul (2) din CRR

550-570

ÎNAINTE DE APLICAREA PLAFONULUI - POZIȚII NETE PONDERATE LUNGI/SCURTE ȘI SUMA POZIȚIILOR NETE PONDERATE LUNGI ȘI SCURTE

Articolul 337 din CRR, fără a ține cont de marja de apreciere prevăzută la articolul 335 din CRR, care permite instituțiilor să aplice produsului dintre pondere și poziția netă un plafon echivalent cu cuantumul maxim al pierderii posibile ca urmare a riscului de nerambursare.

580-600

DUPĂ APLICAREA PLAFONULUI - POZIȚII NETE PONDERATE LUNGI/SCURTE ȘI SUMA POZIȚIILOR NETE PONDERATE LUNGI ȘI SCURTE

Articolul 337 din CRR, ținând seama de marja de apreciere prevăzută la articolul 335 din CRR.

610

CERINȚE TOTALE DE FONDURI PROPRII

În conformitate cu articolul 337 alineatul (4) din CRR, pentru o perioadă de tranziție care se încheie la 31 decembrie 2014, instituția își calculează separat suma pozițiilor nete ponderate lungi (coloana 580) și suma pozițiilor nete ponderate scurte (coloana 590). Cea mai mare dintre aceste sume (după aplicarea plafonului) constituie cerința de fonduri proprii. Începând cu 2015, în conformitate cu articolul 337 alineatul (4) din CRR, pentru a calcula cerințele de fonduri proprii instituția trebuie să calculeze suma pozițiilor nete ponderate, indiferent dacă acestea sunt lungi sau scurte (coloana 600).


Rânduri

010

TOTAL EXPUNERI

Cuantumul total al securitizărilor în sold (deținute în portofoliul de tranzacționare) raportat de către instituția care îndeplinește rolul/rolurile de inițiator și/sau investitor și/sau sponsor.

040, 070 și 100

SECURITIZĂRI

Articolul 4 punctele 61 și 62 din CRR.

020,050, 080 și 110

RESECURITIZĂRI

Articolul 4 alineatul (63) din CRR.

030-050

INIȚIATOR

Articolul 4 alineatul (13) din CRR

060-080

INVESTITOR

Instituția de credit care deține o poziție din securitizare într-o tranzacție de securitizare pentru care nu este nici inițiator și nici sponsor

090-110

SPONSOR

Articolul 4 alineatul (14) din CRR. Dacă un sponsor securitizează și active proprii, acesta trebuie să completeze rândurile aferente inițiatorului cu informațiile referitoare la activele proprii securitizate.

120-210

DEFALCAREA SUMEI TOTALE A POZIȚIILOR NETE PONDERATE LUNGI ȘI SCURTE ÎN FUNCȚIE DE TIPURILE DE INSTRUMENTE- SUPORT

Articolul 337 alineatul (4) ultima teză din CRR

Defalcarea activelor-suport urmează clasificarea utilizată în formularul „Informații detaliate privind SEC” (coloana „Tip”):

1 - ipoteci rezidențiale;

2 - ipoteci comerciale;

3 - creanțe aferente cărților de credit;

4 - leasing;

5 - credite către societăți sau IMM-uri (tratate ca societăți);

6 - credite de consum;

7 - creanțe comerciale;

8 - alte active;

9 - obligațiuni garantate;

10 - alte datorii.

Pentru fiecare securitizare, în cazul în care portofoliul este format din diferite tipuri de active, instituția trebuie să ia în considerare cel mai important tip.

5.3.   C 20.00 - RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PENTRU RISCUL SPECIFIC ÎN CAZUL POZIȚIILOR ALOCATE PORTOFOLIULUI DE TRANZACȚIONARE PE BAZĂ DE CORELAȚIE (MKR SA CTP)

5.3.1.   Observații generale

146.

Acest formular prevede furnizarea de informații cu privire la pozițiile din CTP [cuprinzând securitizări, instrumente financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default” și alte poziții din CTP incluse în conformitate cu articolul 338 alineatul (3)] și la cerințele de fonduri proprii corespunzătoare conform abordării standardizate.

147.

Formularul MKR SA CTP determină cerința de fonduri proprii numai pentru riscul specific aferent pozițiilor alocate portofoliului de tranzacționare pe bază de corelație în conformitate cu articolul 335 coroborat cu articolul 338 alineatele (2) și (3) din CRR. În cazul în care pozițiile alocate portofoliului de tranzacționare pe bază de corelație din portofoliul de tranzacționare sunt acoperite prin instrumente financiare derivate de credit, se aplică articolele 346 și 347 din CRR. Există un singur formular pentru toate pozițiile alocate portofoliului de tranzacționare pe bază de corelație din portofoliul de tranzacționare, indiferent dacă instituția utilizează abordarea standardizată sau abordarea bazată pe modele interne de rating pentru a determina ponderea de risc pentru fiecare poziție în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 5 din CRR. Raportarea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul general al acestor poziții se realizează în cadrul formularului MKR SA TDI sau al formularului MKR IM.

148.

Această structură a formularului separă pozițiile din securitizare de instrumentele financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default” și de alte poziții alocate portofoliului de tranzacționare pe bază de corelație. Ca urmare, pozițiile din securitizare se raportează întotdeauna pe rândurile 030, 060 sau 090 (în funcție de rolul instituției în securitizarea respectivă). Instrumentele financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default” sunt întotdeauna raportate pe rândul 110. „Celelalte poziții alocate portofoliului de tranzacționare pe bază de corelație” nu sunt nici poziții din securitizare și nici instrumente financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default” [a se vedea definiția de la articolul 338 alineatul (3) din CRR], dar sunt în mod explicit „legate” (din cauza intenției de acoperire împotriva riscului) de una dintre aceste două poziții. De aceea sunt alocate fie la subrubrica „securitizare”, fie la „instrumente financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default”.

149.

În mod alternativ, pozițiile care primesc o pondere de risc de 1 250 % pot fi deduse din CET1 [a se vedea articolul 243 alineatul (1) litera (b), articolul 244 alineatul (1) litera (b) și articolul 258 din CRR]. În acest caz, pozițiile respective trebuie raportate pe rândul 460 din CA1.

5.3.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010-020

TOATE POZIȚIILE (LUNGI ȘI SCURTE)

Articolul 102 și articolul 105 alineatul (1) ale CRR în legătură cu pozițiile alocate portofoliului de tranzacționare pe bază de corelație, în conformitate cu articolul 338 alineatele (2) și (3) din CRR. În ceea ce privește distincția dintre pozițiile lungi și scurte, care se aplică și în cazul acestor poziții brute, a se vedea articolul 328 alineatul (2) din CRR.

030-040

(-) POZIȚII DEDUSE DIN FONDURILE PROPRII (LUNGI ȘI SURTE)

Articolul 258 din CRR.

050-060

POZIȚII NETE (LUNGI ȘI SCURTE)

Articolele 327-329 și articolul 334 din CRR. În ceea ce privește distincția dintre pozițiile lungi și scurte, a se vedea articolul 328 alineatul (2) din CRR.

070-400

DEFALCAREA POZIȚIILOR NETE PE PONDERI DE RISC (SA ȘI IRB)

Articolul 251 (tabelul 1) și articolul 261 alineatul (1) (tabelul 4) din CRR.

160 și 330

ALTELE

Alte ponderi de risc care nu sunt menționate în mod explicit în coloanele precedente.

Pentru instrumentele financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default”, doar cele care nu beneficiază de rating extern. Instrumentele financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default” care beneficiază de rating extern fie trebuie raportate în formularul MKR SA TDI (rândul 321), fie - dacă acestea sunt încorporate în CTP - trebuie repartizate în coloana corespunzătoare ponderii de risc respective.

170-180 și 360-370

1 250  %

Articolul 251 (tabelul 1) și articolul 261 alineatul (1) (tabelul 4) din CRR.

190-200 și 340-350

METODA FORMULEI REGLEMENTATE

Articolul 337 alineatul (2) din CRR coroborat cu articolul 262 din CRR.

210/380

LOOK THROUGH

SA: articolul 253, articolul 254 și articolul 256 alineatul (5) din CRR. Coloanele privind look-through cuprind toate cazurile de expuneri care nu beneficiază de rating în care ponderea de risc este obținută din portofoliul-suport de expuneri (ponderea de risc medie a grupei de risc, cea mai ridicată pondere de risc din grupa de risc sau utilizarea unui coeficient de concentrare).

IRB: articolul 263 alineatele (2) și (3) din CRR. Pentru amortizările anticipate, a se vedea articolul 265 alineatul (1) și articolul 256 alineatul (5) din CRR.

220-230 și 390-400

ABORDAREA BAZATĂ PE EVALUĂRI INTERNE

Articolul 259 alineatele (3) și (4) din CRR.

410-420

ÎNAINTE DE APLICAREA PLAFONULUI - POZIȚII NETE PONDERATE LUNGI/SCURTE

Articolul 338, fără a ține cont de marja de apreciere prevăzută la articolul 335 din CRR.

430-440

DUPĂ APLICAREA PLAFONULUI - POZIȚII NETE PONDERATE LUNGI/SCURTE

Articolul 338, fără a ține cont de marja de apreciere prevăzută la articolul 335 din CRR.

450

CERINȚE TOTALE DE FONDURI PROPRII

Cerința de fonduri proprii este determinată ca cea mai mare dintre (i) cerința pentru riscul specific care s-ar aplica numai pozițiilor nete lungi (coloana 430) și (ii) cerința pentru riscul specific care s-ar aplica numai pozițiilor nete scurte (coloana 440).


Rânduri

010

TOTAL EXPUNERI

Cuantumul total al pozițiilor în sold (deținute în portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație) raportat de către instituția care îndeplinește rolul/rolurile de inițiator și/sau investitor și/sau sponsor.

020-040

INIȚIATOR

Articolul 4 alineatul (13) din CRR

050-070

INVESTITOR

Instituția de credit care deține o poziție din securitizare într-o tranzacție de securitizare pentru care nu este nici inițiator și nici sponsor

080-100

SPONSOR

Articolul 4 alineatul (14) din CRR. Dacă un sponsor securitizează și active proprii, acesta trebuie să completeze rândurile aferente inițiatorului cu informațiile referitoare la activele proprii securitizate.

030, 060 și 090

SECURITIZĂRI

Portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație cuprinde securitizări, instrumente financiare derivate de credit de tip „n-th-to-default” și, eventual, alte poziții de acoperire care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 338 alineatele (2) și (3) din CRR.

Instrumentele financiare derivate ale expunerilor din securitizare care oferă o repartizare proporțională, precum și pozițiile care acoperă poziții din portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație trebuie incluse pe rândul „Alte poziții din portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație”.

110

INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CREDIT DE TIPUL N-TH-TO-DEFAULT

Aici se raportează instrumentele financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default” care sunt acoperite prin instrumente financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default” în conformitate cu articolul 347 CRR.

Inițiatorul, investitorul și sponsorul pozițiilor nu se încadrează la instrumentele financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default”. În consecință, în cazul instrumentelor financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default” nu se poate realiza o defalcare similară cu cea realizată în cazul pozițiilor din securitizare.

040,070, 100 și 120

ALTE POZIȚII CTP

Pozițiile din:

instrumentele financiare derivate ale unor expuneri din securitizare care oferă o repartizare proporțională, precum și pozițiile care acoperă poziții din portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație trebuie incluse pe rândul „Alte poziții din portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație”;

pozițiile din portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație acoperite prin instrumente financiare derivate de credit, în conformitate cu articolul 346 din CRR;

alte poziții care îndeplinesc cerințele de la articolul 338 alineatul (3) din CRR;

sunt incluse.

5.4.   C 21.00 - RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDAREA STANDARDIZATĂ PENTRU RISCUL DE POZIȚIE AFERENT TITLURILOR DE CAPITAL (MKR SA EQU)

5.4.1.   Observații generale

150.

Prezentul formular solicită informații privind pozițiile și cerințele de fonduri proprii corespunzătoare pentru riscul de poziție aferent titlurilor de capital deținute în portofoliul de tranzacționare și tratate conform abordării standardizate.

151.

Formularul trebuie completat separat pentru „Total”, precum și pentru o listă statică prestabilită cuprinzând piețele următoare: Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Egipt, Ungaria, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Polonia, România, Suedia, Regatul Unit, Albania, Japonia, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Federația Rusă, Serbia, Elveția, Turcia, Ucraina, SUA, Zona euro, precum și un formular rezidual pentru toate celelalte piețe. În sensul prezentei cerințe de raportare, termenul „piață” are înțelesul de „țară” (cu excepția țărilor din zona euro, a se vedea Regulamentul delegat (UE) nr. 525/2014 al Comisiei).

5.4.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010-020

TOATE POZIȚIILE (LUNGI ȘI SCURTE)

Articolul 102 și articolul 105 alineatul (1) din CRR. Acestea sunt poziții brute, necompensate cu instrumente, excluzând însă pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă subscrise sau subangajate de către terțe părți (articolul 345 a doua teză din CRR).

030-040

POZIȚII NETE (LUNGI ȘI SCURTE)

Articolele 327, 329, 332, 341 și 345 din CRR.

050

POZIȚII CARE FAC OBIECTUL UNEI CERINȚE DE CAPITAL

Pozițiile nete care, în conformitate cu diferitele abordări avute în vedere în partea a treia titlul IV capitolul 2 din CRR, sunt supuse unei cerințe de capital. Cerința de capital trebuie să fie calculată separat pentru fiecare piață națională. Pozițiile pe contracte futures pe indici bursieri în conformitate cu articolul 344 alineatul (4) a doua teză din CRR nu sunt incluse în această coloană.

060

CERINȚE DE FONDURI PROPRII

Cerința de capital pentru orice poziție relevantă în conformitate cu partea a treia titlul IV capitolul 2 din CRR.

070

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC

Articolul 92 alineatul (4) litera (b) din CRR. Rezultatul multiplicării cerințelor de fonduri proprii cu 12,5.


Rânduri

010-130

TITLURI DE CAPITAL DIN PORTOFOLIUL DE TRANZACȚIONARE

Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de poziție în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) litera (b) punctul (i) din CRR și cu partea a treia titlul IV capitolul 2 secțiunea 3 din CRR.

020-040

RISC GENERAL

Pozițiile pe titluri de capital care fac obiectul riscului general (articolul 343 din CRR) și cerințele de fonduri proprii aferente acestora în conformitate cu partea a treia titlul IV capitolul 2 secțiunea 3 din CRR.

Ambele defalcări (021/022, precum și 030/040) se referă la toate pozițiile care fac obiectul riscului general.

Rândurile 021 și 022 solicită informații privind defalcarea pe instrumente. Doar defalcarea de pe rândurile 030 și 040 este utilizată ca bază pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii.

021

Instrumente financiare derivate

Instrumentele financiare derivate incluse în calculul riscului de devalorizare a acțiunilor pentru pozițiile din portofoliul de tranzacționare, ținând cont de articolele 329-332, dacă este cazul.

022

Alte active și datorii

Alte instrumente decât instrumentele financiare derivate incluse în calculul riscului de devalorizare a acțiunilor pentru pozițiile din portofoliul de tranzacționare.

030

Contracte futures pe indici bursieri cu o largă diversificare, tranzacționate la bursă, supuse unei abordări speciale

Contracte futures pe indici bursieri cu o largă diversificare, tranzacționate la bursă, supuse unei abordări speciale în conformitate cu articolul 344 alineatele (1) și (4) din CRR. Aceste poziții sunt supuse numai riscului general și, în consecință, nu trebuie să fie raportate pe rândul (050).

040

Titluri de capital, altele decât contractele futures pe indici bursieri cu o largă diversificare, tranzacționate la bursă

Alte poziții pe titluri de capital supuse riscului specific și cerințele de fonduri proprii aferente acestora în conformitate cu articolul 343 și cu articolul 344 alineatul (3) din CRR.

050

RISC SPECIFIC

Poziții pe titluri de capital supuse riscului specific și cerințele de fonduri proprii aferente acestora în conformitate cu articolul 342 și cu articolul 344 alineatul (4) din CRR.

090-130

CERINȚE SUPLIMENTARE PENTRU OPȚIUNI (ALTE RISCURI DECÂT RISCUL DELTA)

Articolul 329 alineatele (2) și (3) din CRR.

Cerințele suplimentare pentru opțiuni legate de alte riscuri decât riscul delta se raportează prin metoda utilizată pentru calcularea acestuia.

5.5.   C 22.00 - RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDĂRI STANDARDIZATE PENTRU RISCUL VALUTAR (MKR SA FX)

5.5.1.   Observații generale

152.

Instituțiile raportează informații privind pozițiile pe fiecare valută (inclusiv moneda de raportare) și cerințele de fonduri proprii aferente acestora în cazul schimburilor valutare tratate conform abordării standardizate. Poziția se calculează pentru fiecare monedă (inclusiv euro), pentru aur și pentru pozițiile în OPC. Rândurile 100-470 din prezentul formular trebuie raportate chiar dacă instituțiile nu sunt obligate să își calculeze cerințele de fonduri proprii pentru riscul valutar, în conformitate cu articolul 351 din CRR.

153.

Elementele memorandum din formular se completează separat pentru toate monedele statelor membre ale Uniunii Europene și pentru monedele următoare: USD, CHF, JPY, RUB, TRY, AUD, CAD, RSD, ALL, UAH, MKD, EGP, ARS, BRL, MXN, HKD, ICK, TWD, NZD, NOK, SGD, KRW, CNY și toate celelalte monede.

5.5.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

020-030

TOATE POZIȚIILE (LUNGI ȘI SCURTE)

Poziții brute ca urmare a activelor, sumelor de încasat și elementelor similare menționate la articolul 352 alineatul (1) din CRR. În conformitate cu articolul 352 alineatul (2) și sub rezerva obținerii aprobărilor din partea autorităților competente, nu trebuie raportate pozițiile adoptate pentru a se acoperi efectul advers al cursului de schimb asupra ratelor lor în conformitate cu articolul 92 alineatul (1) și nici pozițiile în legătură cu elemente care sunt deja deduse la calcularea fondurilor proprii.

040-050

POZIȚII NETE (LUNGI ȘI SCURTE)

Articolul 352 alineatul (3) și alineatul (4) prima și a doua teză și articolul 353 din CRR.

Pozițiile nete sunt calculate pe fiecare valută, prin urmare pot exista simultan poziții lungi și scurte.

060-080

POZIȚII CARE FAC OBIECTUL UNEI CERINȚE DE CAPITAL

Articolul 352 alineatul (4) a treia teză, articolul 353 și articolul 354 din CRR.

060-070

POZIȚII CARE FAC OBIECTUL UNEI CERINȚE DE CAPITAL (LUNGI ȘI SCURTE)

Pozițiile nete lungi și scurte pentru fiecare valută se calculează prin deducerea totalului pozițiilor scurte din totalul pozițiilor lungi.

Pozițiile nete lungi pentru fiecare operațiune într-o valută se însumează pentru a obține poziția netă lungă în valuta respectivă.

Pozițiile nete scurte pentru fiecare operațiune într-o valută se însumează pentru a obține poziția netă scurtă în valuta respectivă.

Pozițiile nepuse în corespondență se adaugă la pozițiile care fac obiectul unor cerințe de capital pentru alte valute (rândul 030) în coloana (060) sau (070), în funcție de dispunerea lor scurtă sau lungă.

080

POZIȚII CARE FAC OBIECTUL UNEI CERINȚE DE CAPITAL (PUSE ÎN CORESPONDENȚĂ)

Poziții puse în corespondență pentru valute strâns corelate

 

CERINȚA DE CAPITAL DE RISC (%)

Cerințele de capital pentru risc în procente, astfel cum sunt definite la articolele 351 și 354.

090

CERINȚE DE FONDURI PROPRII

Cerința de capital pentru orice poziție relevantă în conformitate cu partea a treia titlul IV capitolul 3 din CRR.

100

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC

Articolul 92 alineatul (4) litera (b) din CRR. Rezultatul multiplicării cerințelor de fonduri proprii cu 12,5.


Rânduri

010

POZIȚII TOTALE ÎN VALUTE, ALTELE DECÂT MONEDA DE RAPORTARE

Pozițiile în alte valute decât cele de raportare și cerințele de fonduri proprii corespunzătoare acestora în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) litera (c) punctul (i) și cu articolul 352 alineatele (2) și (4) din CRR (pentru conversia în valuta de raportare).

020

VALUTE STRÂNS CORELATE

Pozițiile și cerințele de fonduri proprii corespunzătoare acestora pentru valutele menționate la articolul 354 din CRR.

030

TOATE CELELALTE VALUTE (inclusiv OPC-uri tratate ca valute diferite)

Pozițiile și cerințele de fonduri proprii corespunzătoare acestora pentru valutele care fac obiectul procedurii generale menționate la articolul 351 și articolul 352 alineatele (2) și (4) din CRR.

Raportarea OPC-urilor tratate ca valute separate, în conformitate cu articolul 353 din CRR:

Există două tratamente diferite aplicabile OPC-urilor tratate ca valute separate pentru calcularea cerințelor de capital:

1.

Metoda modificată a aurului, în cazul în care direcția investiției OPC-ului nu este disponibilă (OPC-urile în cauză se adaugă la poziția valutară netă generală a instituției)

2.

În cazul în care direcția investiției OPC-ului este disponibilă, OPC-urile în cauză se adaugă la poziția valutară deschisă totală (lungă sau scurtă, în funcție de direcția OPC-ului)

Raportarea OPC-urilor respective urmează calculul cerințelor de capital în mod corespunzător.

040

AUR

Pozițiile și cerințele de fonduri proprii corespunzătoare acestora pentru valutele care fac obiectul procedurii generale menționate la articolul 351 și articolul 352 alineatele (2) și (4) din CRR.

050-090

CERINȚE SUPLIMENTARE PENTRU OPȚIUNI (ALTE RISCURI DECÂT RISCUL DELTA)

Articolul 352 alineatele (5) și (6) din CRR.

Cerințele suplimentare pentru opțiuni legate de alte riscuri decât riscul delta se raportează prin metoda utilizată pentru calcularea acestuia.

100-120

Defalcarea pozițiilor totale (incluzând și moneda de raportare) pe tipuri de expuneri

Pozițiile totale trebuie defalcate pe instrumente financiare derivate, alte active și datorii și elemente extrabilanțiere.

100

Alte active și datorii decât elementele extrabilanțiere și instrumentele financiare derivate

Pozițiile care nu sunt incluse pe rândul 110 sau 120 trebuie incluse aici.

110

Elemente extrabilanțiere

Elementele incluse în anexa I la CRR, cu excepția celor incluse ca tranzacții de finanțare prin titluri & tranzacții cu termen lung de decontare sau care provin din compensare încrucișată contractuală.

120

Instrumente financiare derivate

Poziții evaluate în conformitate cu articolul 352 din CRR.

130-480

ELEMENTE MEMORANDUM: POZIȚII VALUTARE

Elementele memorandum din formular se completează separat pentru toate monedele statelor membre ale Uniunii Europene și pentru monedele următoare: USD, CHF, JPY, RUB, TRY, AUD, CAD, RSD, ALL, UAH, MKD, EGP, ARS, BRL, MXN, HKD, ICK, TWD, NZD, NOK, SGD, KRW, CNY și toate celelalte monede.

5.6.   C 23.00 - RISCUL DE PIAȚĂ: ABORDĂRI STANDARDIZATE PENTRU RISCUL DE MARFĂ (MKR SA COM)

5.6.1.   Observații generale

154.

Acest formular solicită informații privind pozițiile pe mărfuri și cerințele de fonduri proprii aferente acestora, tratate conform abordării standardizate.

5.6.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010-100

TOATE POZIȚIILE (LUNGI ȘI SCURTE)

Pozițiile brute lungi/scurte considerate a fi poziții pe aceeași marfă în conformitate cu articolul 357 alineatele (1) și (4) din CRR [a se vedea, de asemenea, articolul 359 alineatul (1) din CRR].

030-040

POZIȚII NETE (LUNGI ȘI SCURTE)

Astfel cum sunt definite la articolul 357 alineatul (3) din CRR.

050

POZIȚII CARE FAC OBIECTUL UNEI CERINȚE DE CAPITAL

Pozițiile nete care, în conformitate cu diferitele abordări avute în vedere în partea a treia titlul IV capitolul 4 din CRR, sunt supuse unei cerințe de capital.

060

CERINȚE DE FONDURI PROPRII

Cerința de capital pentru orice poziție relevantă în conformitate cu partea a treia titlul IV capitolul 4 din CRR.

070

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC

Articolul 92 alineatul (4) litera (b) din CRR. Rezultatul multiplicării cerințelor de fonduri proprii cu 12,5.


Rânduri

010

TOTAL POZIȚII PE MĂRFURI

Pozițiile pe mărfuri și cerințele de fonduri proprii aferente acestora pentru riscul de piață în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) litera (c) punctul (iii) din CRR și partea a treia titlul IV capitolul 4 din CRR.

020-060

POZIȚII PE CATEGORII DE MĂRFURI

În scopul raportării, mărfurile sunt grupate în cele patru categorii principale de mărfuri menționate în tabelul 2 de la articolul 361 din CRR.

070

ABORDAREA PE BENZI DE SCADENȚĂ

Poziții pe mărfuri care fac obiectul abordării pe benzi de scadență, astfel cum este menționată la articolul 359 din CRR.

080

ABORDAREA EXTINSĂ PE BENZI DE SCADENȚĂ

Poziții pe mărfuri care fac obiectul abordării extinse pe benzi de scadență, astfel cum este menționată la articolul 361 din CRR.

090

ABORDARE SIMPLIFICATĂ

Poziții pe mărfuri care fac obiectul abordării simplificate, astfel cum este menționată la articolul 360 din CRR.

100-140

CERINȚE SUPLIMENTARE PENTRU OPȚIUNI (ALTE RISCURI DECÂT RISCUL DELTA)

Articolul 358 alineatul (4) din CRR.

Cerințele suplimentare pentru opțiuni legate de alte riscuri decât riscul delta se raportează prin metoda utilizată la calcularea acestuia.

5.7.   C 24.00 - MODELUL INTERN DE RISC DE PIAȚĂ (MKR IM)

5.7.1.   Observații generale

155.

Acest formular prevede o defalcare a valorii VaR și a valorii VaR în situație de criză (sVaR) pe diferite riscuri de piață (datorii, titluri de capital, valutar, marfă) și alte informații relevante pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii.

156.

În general, raportarea depinde de structura modelului instituțiilor și de modul în care acestea raportează cifrele pentru riscul general și riscul specific - separat sau împreună. Același lucru este valabil și pentru defalcarea VAR/Var în situație de criză pe categorii de risc (riscul de rată a dobânzii, riscul de devalorizare a acțiunilor, riscul de marfă și riscul valutar). O instituție poate renunța la raportarea defalcărilor menționate mai sus dacă dovedește că raportarea cifrelor respective ar fi nejustificat de împovărătoare.

5.7.2.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

030-040

VaR

Aceasta înseamnă pierderea maximă potențială care ar rezulta dintr-o variație de preț cu o probabilitate dată pe o perioadă de timp determinată.

030

Factorul de multiplicare (mc) x Media VaR corespunzătoare celor 60 de zile lucrătoare precedente (VaRavg)

Articolul 364 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și articolul 365 alineatul (1) din CRR.

040

VaR aferent zilei precedente (VaRt-1)

Articolul 364 alineatul (1) litera (a) și articolul 365 alineatul (1) din CRR.

050-060

VaR în situație de criză

Aceasta înseamnă pierderea maximă potențială care ar rezulta dintr-o variație de preț cu o probabilitate dată pe o perioadă de timp determinată, obținută prin utilizarea de date de intrare calibrate în raport cu datele istorice dintr-o perioadă continuă de 12 luni de criză financiară relevantă pentru portofoliul instituției.

050

Factorul de multiplicare (mc) x Media VaR corespunzătoare celor 60 de zile lucrătoare precedente (SVaRavg)

Articolul 364 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) și articolul 365 alineatul (1) din CRR.

060

Cea mai recentă valoare disponibilă (SVaRt-1)

Articolul 364 alineatul (1) litera (b) punctul (i) și articolul 365 alineatul (1) din CRR.

070-080

CERINȚA DE CAPITAL PENTRU RISCURILE DE NERAMBURSARE ȘI DE MIGRARE ADIȚIONALE

Aceasta înseamnă pierderea maximă potențială care ar rezulta dintr-o variație de preț legată de riscurile de nerambursare și de migrare, calculată în conformitate cu articolul 364 alineatul (2) litera (b) coroborat cu partea a treia titlul IV capitolul 5 secțiunea 4 din CRR.

070

Valoarea medie corespunzătoare unei perioade de 12 săptămâni

Articolul 364 alineatul (2) litera (b) punctul (ii) coroborat cu partea a treia titlul IV capitolul 5 secțiunea 4 din CRR.

080

Ultima valoare

Articolul 364 alineatul (2) litera (b) punctul (ii) coroborat cu partea a treia titlul IV capitolul 5 secțiunea 4 din CRR.

090-110

CERINȚA DE CAPITAL PENTRU TOATE RISCURILE DE PREȚ PENTRU PORTOFOLIUL DE TRANZACȚIONARE PE BAZĂ DE CORELAȚIE (CTP)

090

PRAGUL MINIM

Articolul 364 alineatul (3) litera (c) din CRR.

= 8 % din cerința de capital care ar fi calculată în conformitate cu articolul 338 alineatul (1) din CRR pentru toate pozițiile încorporate în cerința de capital „pentru toate riscurile de preț”.

100-110

VALOAREA MEDIE CORESPUNZĂTOARE UNEI PERIOADE DE 12 SĂPTĂMÂNI ȘI CEA MAI RECENTĂ VALOARE

Articolul 364 alineatul (3) litera (b).

110

CEA MAI RECENTĂ VALOARE

Articolul 364 alineatul (3) litera (a)

120

CERINȚE DE FONDURI PROPRII

Menționate la articolul 364 din CRR pentru toți factorii de risc luând în considerare efectele de corespondență, dacă este cazul, precum și riscurile de nerambursare și de migrare adiționale și toate riscurile de preț pentru CTP, dar excluzând cerințele de capital pentru securitizare și instrumente financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default” în conformitate cu articolul 364 (2) din CRR.

130

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC

Articolul 92 alineatul (4) litera (b) din CRR. Rezultatul multiplicării cerințelor de fonduri proprii cu 12,5.

140

Numărul de depășiri (în cursul ultimelor 250 de zile lucrătoare)

Menționat la articolul 366 din CRR.

150-160

Factorul de multiplicare al VaR (mc) și factorul de multiplicare al SVaR (ms)

Astfel cum este menționat la articolul 366 din CRR.

170-180

BAZA DE CALCUL PENTRU PRAGUL MINIM AL CERINȚEI AFERENTE CTP -POZIȚIILE NETE PONDERATE LUNGI/SCURTE DUPĂ APLICAREA PLAFONULUI

Cuantumurile raportate care pot fi utilizate ca bază pentru calculul pragului minim al cerinței de capital pentru toate riscurile de preț în conformitate cu articolul 364 alineatul (3) litera (c) din CRR țin seama de marja de apreciere prevăzută la articolul 335 din CRR, care precizează faptul că instituția poate limita produsul dintre pondere și poziția netă la plafonul reprezentat de pierderea maximă posibilă ca urmare a riscului de nerambursare.


Rânduri

010

POZIȚII TOTALE

Corespunde părții din riscul de poziție, riscul valutar și riscul de marfă menționate la articolul 363 alineatul (1) din CRR în legătură cu factorii de risc specificați la articolul 367 alineatul (2) din CRR.

În ceea ce privește coloanele 030-060 (VAR și VAR în situație de criză) cifrele de pe rândul Total nu sunt egale cu defalcarea cifrelor pentru VAR/VAR în situație de criză aferente componentelor de risc relevante. Prin urmare, defalcarea cuprinde elemente memorandum.

020

INSTRUMENTE DE DATORIE TRANZACȚIONATE

Corespunde părții din riscul de poziție menționate la articolul 363 alineatul (1) din CRR, aferentă factorilor de risc de rată a dobânzii, astfel cum sunt specificați la articolul 367 alineatul (2) din CRR.

030

INSTRUMENTE DE DATORIE TRANZACȚIONATE - RISC GENERAL

Riscul general definit la articolul 362 din CRR.

040

INSTRUMENTE DE DATORIE TRANZACȚIONATE - RISC SPECIFIC

Riscul specific definit la articolul 362 din CRR.

050

TITLURI DE CAPITAL

Corespunde părții din riscul de poziție menționate la articolul 363 alineatul (1) din CRR aferentă factorilor de risc de devalorizare a acțiunilor, astfel cum sunt specificați la articolul 367 alineatul (2) din CRR.

060

TITLURI DE CAPITAL - RISC GENERAL

Riscul general definit la articolul 362 din CRR.

070

TITLURI DE CAPITAL - RISC SPECIFIC

Riscul specific definit la articolul 362 din CRR.

080

RISCUL VALUTAR

Articolul 363 alineatul (1) și articolul 367 alineatul (2) din CRR.

090

RISCUL DE MARFĂ

Articolul 363 alineatul (1) și articolul 367 alineatul (2) din CRR.

100

VALOAREA TOTALĂ A RISCULUI GENERAL

Riscul de piață cauzat de variațiile generale ale pieței instrumentelor de datorie tranzacționate, ale pieței titlurilor de capital, ale pieței valutare și ale pieței mărfurilor. VAR pentru riscul general aferent tuturor factorilor de risc (ținând cont de efectele de corelație, dacă este cazul).

110

VALOAREA TOTALĂ A RISCULUI SPECIFIC

Componenta riscului specific pentru instrumentele de datorie tranzacționate și titlurile de capital. VAR pentru riscul specific aferent titlurilor de capital și instrumentelor de datorie tranzacționate din portofoliul de tranzacționare (ținând cont de efectele de corelație, dacă este cazul).

5.8.   C 25.00 - RISCUL DE AJUSTARE A EVALUĂRII CREDITULUI (CVA)

5.8.1.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010

Valoarea expunerii

Articolul 271 din CRR coroborat cu articolul 382 din CRR.

Valoarea totală a expunerii în caz de nerambursare rezultată din toate tranzacțiile care fac obiectul cerinței privind CVA.

020

Din care: Instrumentele financiare derivate extrabursiere (OTC)

Articolul 271 din CRR coroborat cu articolul 382 alineatul (1) din CRR

Partea din totalul expunerii la riscul de credit al contrapărții datorată exclusiv instrumentelor financiare derivate extrabursiere. Nu se solicită informații din partea instituțiilor care folosesc metoda modelului intern (IMM) și care dețin instrumente financiare derivate extrabursiere și tranzacții de finanțare prin titluri (SFT) în același set de compensare.

030

Din care: SFT

Articolul 271 din CRR coroborat cu articolul 382 alineatul (2) din CRR

Partea din totalul expunerii la riscul de credit al contrapărții datorată exclusiv instrumentelor financiare derivate de tipul SFT. Nu se solicită informații din partea instituțiilor care folosesc metoda modelului intern (IMM) și care dețin instrumente financiare derivate extrabursiere și tranzacții de finanțare prin titluri (SFT) în același set de compensare.

040

FACTORUL DE MULTIPLICARE (mc) x MEDIA CORESPUNZĂTOARE CELOR 60 DE ZILE LUCRĂTOARE PRECEDENTE (VaRavg)

Articolul 383 din CRR coroborat cu articolul 363 alineatul (1) litera (d) din CRR

Calculul Var pe baza modelelor interne pentru riscul de piață.

050

AFERENT ZILEI PRECEDENTE (VaRt-1)

A se vedea instrucțiunile aferente coloanei 040.

060

FACTORUL DE MULTIPLICARE (ms) x MEDIA CORESPUNZĂTOARE CELOR 60 DE ZILE LUCRĂTOARE PRECEDENTE (SVaRavg)

A se vedea instrucțiunile aferente coloanei 040.

070

CEA MAI RECENTĂ VALOARE DISPONIBILĂ (sVaRt-1)

A se vedea instrucțiunile aferente coloanei 040.

080

CERINȚE DE FONDURI PROPRII

Articolul 92 alineatul (3) litera (d) din CRR

Cerințele de fonduri proprii pentru riscul CVA calculate prin metoda aleasă.

090

CUANTUMUL TOTAL AL EXPUNERII LA RISC

Articolul 92 alineatul (4) litera (b) din CRR

Cerințele de fonduri proprii multiplicate cu 12,5.

 

Elemente memorandum

100

Numărul de contrapărți

Articolul 382 din CRR

Numărul de contrapărți incluse în calculul fondurilor proprii pentru riscul CVA

Contrapărțile sunt o subclasă a debitorilor. Acestea există numai în cazul tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate sau cu SFT, reprezentând pur și simplu cealaltă parte contractantă.

110

Din care: indicatorul de aproximare utilizat pentru a determina marja de credit

Numărul de contrapărți în cazul cărora marja de credit a fost stabilită utilizând un indicator de aproximare în locul datelor de piață observate în mod direct

120

CVA SUPORTATĂ

Provizioane contabile ca urmare a scăderii bonității contrapărților de instrumente financiare derivate

130

CDS AVÂND LA BAZĂ O SINGURĂ SEMNĂTURĂ

Articolul 386 alineatul (1) litera (a) din CRR.

Total valori noționale ale CDS-urilor având la bază o singură semnătură utilizate pentru a acoperi riscul CVA

140

CDS BAZATE PE INDICI

Articolul 386 alineatul (1) litera (b) din CRR

Total valori noționale ale CDS-urilor bazate pe indici utilizate pentru a acoperi riscul CVA


Rânduri

010

Riscul CVA total

Suma rândurilor 020-040, după caz

020

În conformitate cu metoda avansată

Metoda avansată privind riscul CVA, astfel cum este prevăzută la articolul 383 din CRR

030

În conformitate cu metoda standardizată

Metoda standardizată privind riscul CVA, astfel cum este prevăzută la articolul 384 din CRR

040

Pe baza metodei expunerii inițiale

Cuantumuri cărora li se aplică articolul 385 din CRR”


(1)  Datele solicitate de la instituții prin acest formular se raportează pe o bază cumulată pentru anul calendaristic sau de raportare (și anume de la data de 1 ianuarie a anului curent).

(2)  „Instituțiile de sine stătătoare” nu fac parte dintr-un grup și nici nu sunt consolidate ele însele în aceeași țară în care sunt supuse cerințelor de fonduri proprii.


ANEXA III

RAPORTAREA INFORMAȚIILOR FINANCIARE ÎN CONFORMITATE CU IFRS

FORMULARE FINREP PENTRU IFRS

NUMĂRUL FORMULARULUI

CODUL FORMULARULUI

DENUMIREA FORMULARULUI SAU A GRUPULUI DE FORMULARE

 

 

PARTEA 1 [FRECVENȚĂ TRIMESTRIALĂ]

Bilanț [situația poziției financiare]

1.1

F 01.01

Bilanț: active

1.2

F 01.02

Bilanț: datorii

1.3

F 01.03

Bilanț: capitaluri proprii

2

F 02.00

Contul de profit sau pierdere

3

F 03.00

Situația rezultatului global

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții

4.1

F 04.01

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții: active financiare deținute în vederea tranzacționării

4.2

F 04.02

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții: active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

4.3

F 04.03

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții: active financiare disponibile pentru vânzare

4.4

F 04.04

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții: împrumuturi și creanțe și investiții păstrate până la scadență

4.5

F 04.05

Active financiare subordonate

5

F 05.00

Clasificarea creditelor și a avansurilor după tipul de produs

6

F 06.00

Clasificarea pe coduri NACE a creditelor și a avansurilor acordate societăților nefinanciare

7

F 07.00

Active financiare care fac obiectul deprecierii și care sunt restante sau depreciate

Clasificarea datoriilor financiare

8.1

F 08.01

Clasificarea datoriilor financiare după tipul de produs și după sectorul contrapărții

8.2

F 08.02

Datorii financiare subordonate

Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente

9.1

F 09.01

Expuneri extrabilanțiere: angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente date

9.2

F 09.02

Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite

10

F 10.00

Instrumente financiare derivate – tranzacționare

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire

11.1

F 11.01

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire: clasificare după tipul de risc și tipul de acoperire

12

F 12.00

Variația ajustărilor pentru depreciere și deprecierea instrumentelor de capital

Garanții reale și garanții primite

13.1

F 13.01

Clasificarea creditelor și a avansurilor în funcție de garanția reală și de garanții

13.2

F 13.02

Active obținute în cursul perioadei prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [deținute la data raportării]

13.3

F 13.03

Active obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [imobilizări corporale], valoarea cumulată

14

F 14.00

Ierarhia valorii juste: instrumente financiare evaluate la valoarea justă

15

F 15.00

Derecunoaștere și datorii financiare asociate aferente activelor financiare transferate

Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere

16.1

F 16.01

Venituri și cheltuieli cu dobânzile, defalcate pe instrumente și sectoare ale contrapărților

16.2

F 16.02

Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor și a datoriilor financiare, care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente

16.3

F 16.03

Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe instrumente

16.4

F 16.04

Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe tipuri de risc

16.5

F 16.05

Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente

16.6

F 16.06

Câștigurile sau pierderile din contabilitatea de acoperire

16.7

F 16.07

Deprecierea activelor financiare și nefinanciare

Reconciliere între perimetrul de consolidare contabil și perimetrul de consolidare CRR: Bilanț

17.1

F 17.01

Reconciliere între perimetrul de consolidare contabil și perimetrul de consolidare CRR: Active

17.2

F 17.02

Reconciliere între perimetrul de consolidare contabil și perimetrul de consolidare CRR: Expuneri extrabilanțiere – angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente date

17.3

F 17.03

Reconciliere între perimetrul de consolidare contabil și perimetrul de consolidare CRR: Datorii

18

F 18.00

Expuneri performante și neperformante

19

F 19.00

Expuneri restructurate în urma dificultăților financiare (forborne)

 

 

PARTEA 2 [TRIMESTRIAL CU PRAG: FRECVENȚĂ TRIMESTRIALĂ SAU NERAPORTARE]

Repartizare geografică

20.1

F 20.01

Repartizarea geografică a activelor în funcție de localizarea activităților

20.2

F 20.02

Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de localizarea activităților

20.3

F 20.03

Repartizarea geografică a principalelor elemente din contul de profit sau pierdere în funcție de localizarea activităților

20.4

F 20.04

Repartizarea geografică a activelor în funcție de locul de reședință al contrapărții

20.5

F 20.05

Repartizarea geografică a expunerilor extrabilanțiere în funcție de locul de reședință al contrapărții

20.6

F 20.06

Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de locul de reședință al contrapărții

20.7

F 20.07

Repartizarea geografică pe coduri NACE, în funcție de locul de reședință al contrapărții, a creditelor și avansurilor acordate societăților nefinanciare

21

F 21.00

Active corporale și necorporale: active care fac obiectul leasingului operațional

Gestionarea activelor, custodia și alte servicii

22.1

F 22.01

Venituri și cheltuieli cu taxe și comisioane, defalcate pe activități

22.2

F 22.02

Active implicate în serviciile furnizate

 

 

PARTEA 3 [SEMESTRIALE]

Activități extrabilanțiere: interese în entități structurate neconsolidate

30.1

F 30.01

Interese în entități structurate neconsolidate

30.2

F 30.02

Clasificarea, în funcție de natura activităților, a intereselor deținute în entități structurate neconsolidate

Părți afiliate

31.1

F 31.01

Părți afiliate: sume de plată către părțile afiliate și sume de încasat de la acestea

31.2

F 31.02

Părți afiliate: cheltuieli și venituri rezultate din tranzacțiile cu părțile afiliate

 

 

PARTEA 4 [ANUAL]

Structura grupului

40.1

F 40.01

Structura grupului: „entitate cu entitate”

40.2

F 40.02

Structura grupului: „instrument cu instrument” (instrument-by-instrument)

Valoarea justă

41.1

F 41.01

Ierarhia valorii juste: instrumente financiare evaluate la cost amortizat

41.2

F 41.02

Utilizarea opțiunii evaluării la valoarea justă

41.3

F 41.03

Instrumente financiare hibride care nu au fost desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

42

F 42.00

Active corporale și necorporale: valoarea contabilă în funcție de metoda de măsurare

43

F 43.00

Provizioane

Planuri de beneficii determinate și beneficiile angajaților

44.1

F 44.01

Componentele activelor și datoriilor nete ale planului de beneficii determinate

44.2

F 44.02

Variații ale obligațiilor privind planul de beneficii determinate

44.3

F 44.03

Elemente memorandum [aferente cheltuielilor cu personalul]

Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere

45.1

F 45.01

Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe portofolii contabile

45.2

F 45.02

Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, altele decât cele deținute în vederea vânzării

45.3

F 45.03

Alte venituri și cheltuieli de exploatare

46

F 46.00

Situația modificărilor capitalurilor proprii

1.   Bilanț [situația poziției financiare]

1.2.   Datorii

 

Referințe

Defalcare în tabel

Valoarea contabilă

010

010

Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării

IFRS 7.8 litera (e) punctul (ii); IAS 39.9, AG14-15

8

 

020

Instrumente financiare derivate

IAS 39.9, AG15 litera (a)

10

 

030

Poziții scurte

IAS 39 AG15 litera (b)

8

 

040

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

8

 

050

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

8

 

060

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

8

 

070

Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

8

 

080

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

8

 

090

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

8

 

100

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

8

 

110

Datorii financiare evaluate la cost amortizat

IFRS 7.8 litera (f); IAS 39.47

8

 

120

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

8

 

130

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

8

 

140

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

8

 

150

Instrumente financiare derivate — contabilitatea de acoperire

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 23

8

 

160

Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii

IAS 39.89A litera (b)

 

 

170

Provizioane

IAS 37.10; IAS 1.54 litera (l)

43

 

180

Pensii și alte obligații privind beneficiile determinate post-angajare

IAS 19.63; IAS 1.78 litera (d); Anexa V partea 2 punctul 8

43

 

190

Alte beneficii pe termen lung ale angajaților

IAS 19.153; IAS 1.78 litera (d); Anexa V partea 2 punctul 8

43

 

200

Restructurare

IAS 37.71, 84 litera (a)

43

 

210

Cauze legale în curs de soluționare și litigii privind impozitele

IAS 37 anexa C exemplele 6 și 10

43

 

220

Angajamente și garanții date

IAS 37 anexa C.9

43

 

230

Alte provizioane

 

43

 

240

Datorii privind impozitele

IAS 1.54 literele (n)-(o)

 

 

250

Datorii privind impozitul curent

IAS 1.54 litera (n); IAS 12.5

 

 

260

Obligații privind impozitul amânat

IAS 1.54 litera (o); IAS 12.5; CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 108

 

 

270

Capital social rambursabil la cerere

IAS 32 IE33; IFRIC 2; Anexa V partea 2 punctul 9

 

 

280

Alte datorii

Anexa V partea 2 punctul 10

 

 

290

Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

IAS 1.54 litera (p); IFRS 5.38, anexa V partea 2 punctul 11

 

 

300

TOTAL DATORII

IAS 1.9(b); IG 6

 

 

2.   Contul de profit sau pierdere

 

Referințe

Defalcare în tabel

Perioada curentă

010

010

Venituri din dobânzi

IAS 1.97; IAS 18.35 litera (b) punctul (iii); Anexa V partea 2 punctul 21

16

 

020

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i), B5 litera (e); Anexa V partea 2punctul 24

 

 

030

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i), B5 litera (e)

 

 

040

Active financiare disponibile pentru vânzare

IFRS 7.20 litera (b); IAS 39.55(b); IAS 39.9

 

 

050

Împrumuturi și creanțe

IFRS 7.20 litera (b); IAS 39.9, 39.46 litera (a)

 

 

060

Investiții păstrate până la scadență

IFRS 7.20 litera (b); IAS 39.9, 39.46 litera (b)

 

 

070

Instrumente derivate — contabilitatea de acoperire, riscul de rată a dobânzii

IAS 39.9; Anexa V partea 2 punctul 23

 

 

080

Alte active

Anexa V partea 2 punctul 25

 

 

085

Venituri din dobânzi aferente datoriilor

Anexa V partea 2 punctul 25

 

 

090

(Cheltuieli cu dobânzile)

IAS 1.97; Anexa V partea 2 punctul 21

16

 

100

(Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării)

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i), B5 litera (e); Anexa V partea 2punctul 24

 

 

110

(Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere)

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i), B5 litera (e)

 

 

120

(Datorii financiare evaluate la cost amortizat)

IFRS 7.20 litera (b); IAS 39.47

 

 

130

(Instrumente derivate — contabilitatea de acoperire, riscul de rată a dobânzii)

IAS 39.9; Anexa V partea 2 punctul 23

 

 

140

(Alte datorii)

Anexa V partea 2 punctul 26

 

 

145

(Cheltuieli cu dobânzile aferente activelor)

Anexa V partea 2 punctul 26

 

 

150

(Cheltuieli cu capitalul social rambursabil la cerere)

IFRIC 2.11

 

 

160

Venituri din dividende

IAS 18.35 litera (b) punctul (v); Anexa V partea 2 punctul 28

 

 

170

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i), B5 litera (e)

 

 

180

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i), B5 litera (e); IAS 39.9

 

 

190

Active financiare disponibile pentru vânzare

IFRS 7.20 litera (a) punctul (ii); IAS 39.9, 39.55 litera (b)

 

 

200

Venituri din taxe și comisioane

IFRS 7.20 litera (c)

22

 

210

(Cheltuieli cu taxe și comisioane)

IFRS 7.20 litera (c)

22

 

220

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere – net

IFRS 7.20 litera (a) punctele (ii)-(v); Anexa V partea 2 punctul 97

16

 

230

Active financiare disponibile pentru vânzare

IFRS 7.20 litera (a) punctul (ii); IAS 39.9, 39.55 litera (b)

 

 

240

Împrumuturi și creanțe

IFRS 7.20 litera (a) punctul (iv); IAS 39.9, 39.56

 

 

250

Investiții păstrate până la scadență

IFRS 7.20 litera (a) punctul (iii); IAS 39.9, 39.56

 

 

260

Datorii financiare evaluate la cost amortizat

IFRS 7.20 litera (a) punctul (v); IAS 39.56

 

 

270

Altele

 

 

 

280

Câștiguri sau (–) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării - net

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i); IAS 39.55 (a)

16

 

290

Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere - net

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i); IAS 39.55 (a)

16, 45

 

300

Câștiguri sau (–) pierderi din contabilitatea de acoperire - net

IFRS 7.24; Anexa V partea 2 punctul 30

16

 

310

Diferențe de curs de schimb [câștig sau (–) pierdere] - net

IAS 21.28, 52 litera (a)

 

 

330

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare - net

IAS 1.34

45

 

340

Alte venituri din exploatare

Anexa V partea 2 punctele 141-143

45

 

350

(Alte cheltuieli de exploatare)

Anexa V partea 2 punctele 141-143

45

 

355

VENITURI TOTALE DIN EXPLOATARE - NET

 

 

 

360

(Cheltuieli administrative)

 

 

 

370

(Cheltuieli cu personalul)

IAS 19.7; IAS 1.102, IG6

44

 

380

(Alte cheltuieli administrative)

 

 

 

390

(Amortizare)

IAS 1.102, 104

 

 

400

(Imobilizări corporale)

IAS 1.104; IAS 16.73 litera (e) punctul (vii)

 

 

410

(Investiții imobiliare)

IAS 1.104; IAS 40.79 litera (d) punctul (iv)

 

 

420

(Alte active necorporale)

IAS 1.104; IAS 38.118 litera (e) punctul (vi)

 

 

430

[Provizioane sau (–) reluări de provizioane]

IAS 37.59, 84; IAS 1.98 literele (b), (f), (g)

43

 

440

(Angajamente și garanții date)

 

 

 

450

(Alte provizioane)

 

 

 

460

[Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere]

IAS 7.20 litera (e)

16

 

470

(Active financiare evaluate la cost)

IAS 7.20 litera (e); IAS 39.66

 

 

480

(Active financiare disponibile pentru vânzare)

IAS 7.20 litera (e); IAS 39.67

 

 

490

(Împrumuturi și creanțe)

IAS 7.20 litera (e); IAS 39.63

 

 

500

(Investiții păstrate până la scadență)

IAS 7.20 litera (e); IAS 39.63

 

 

510

[Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate]

IAS 28.40-43

16

 

520

[Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor nefinanciare]

IAS 36.126 literele (a), (b)

16

 

530

(Imobilizări corporale)

IAS 16.73 litera (e) punctele (v)-(vi)

 

 

540

(Investiții imobiliare)

IAS 40.79 litera (d) punctul (v)

 

 

550

(Fond comercial)

IFRS 3 anexa B67 litera (d) punctul (v); IAS 36.124

 

 

560

(Alte active necorporale)

IAS 38.118 litera (e) punctele (iv), (v)

 

 

570

(Altele)

IAS 36.126(a)(b)

 

 

580

Fond comercial negativ recunoscut în profit sau pierdere

IFRS 3 anexa B64 litera (n) punctul (i)

 

 

590

Partea din profitul sau (–) pierderea aferent (aferentă) investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate

IAS 1.82 litera (c)

 

 

600

Profitul sau (–) pierderea din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, care nu pot fi considerate activități întrerupte

IFRS 5.37; Anexa V partea 2 punctul 27

 

 

610

PROFIT SAU (–) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE

IAS 1.102, IG6; IFRS 5.33A

 

 

620

[Cheltuieli sau (–) venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii din operațiuni continue]

IAS 1.82 litera (d); IAS 12.77

 

 

630

PROFIT SAU (–) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE

IAS 1, IG6

 

 

640

Profit sau (–) pierdere din activități întrerupte după impozitare

IAS 1.82 litera (e); IFRS 5.33 litera (a), 5.33A

 

 

650

Profit sau (–) pierdere din activități întrerupte înainte de impozitare

IFRS 5.33 litera (b) punctul (i)

 

 

660

[Cheltuieli sau (–) venituri cu impozitul legate de activități întrerupte]

IFRS 5.33 litera (b) punctele (i), (iv)

 

 

670

PROFIT SAU PIERDERE AFERENT(Ă) EXERCIȚIULUI

IAS 1.81A litera (a)

 

 

680

Atribuibil(ă) intereselor minoritare [interese care nu controlează]

IAS 1.83 litera (a) punctul (i)

 

 

690

Atribuibil(ă) proprietarilor întreprinderii-mamă

IAS 1.81B litera (b) punctul (ii)

 

 

8.   Clasificarea datoriilor financiare

8.1.   Clasificarea datoriilor financiare după tipul de produs și după sectorul contrapărții

 

Referințe

Valoarea contabilă

Valoarea modificării cumulate a valorii juste atribuibilă modificării riscului de credit

Valoarea de rambursare la scadență stabilită contractual

Deținute în vederea tranzacționării

Desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Cost amortizat

Contabilitatea de acoperire

IFRS 7.8 litera (e) punctul (ii); IAS 39.9, AG14-15

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (f); IAS 39.47

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9

CRR articolul 30 litera (b), articolul 424 alineatul (1) litera (d) punctul (i)

 

010

020

030

037

040

050

010

Instrumente financiare derivate

IAS 39.9, AG15 litera (a)

 

 

 

 

 

 

020

Poziții scurte

IAS 39 AG15 litera (b)

 

 

 

 

 

 

030

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

 

 

 

 

 

040

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

050

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

 

 

 

060

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

070

Conturi curente / depozite overnight

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

 

 

 

 

 

 

080

Depozite la termen

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

 

 

 

 

 

 

090

Depozite rambursabile după notificare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3 Anexa V partea 2 punctul 51

 

 

 

 

 

 

100

Acorduri de răscumpărare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

 

 

 

 

 

 

110

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

120

Conturi curente / depozite overnight

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

 

 

 

 

 

 

130

Depozite la termen

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

 

 

 

 

 

 

140

Depozite rambursabile după notificare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3 Anexa V partea 2 punctul 51

 

 

 

 

 

 

150

Acorduri de răscumpărare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

 

 

 

 

 

 

160

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

170

Conturi curente / depozite overnight

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

 

 

 

 

 

 

180

Depozite la termen

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

 

 

 

 

 

 

190

Depozite rambursabile după notificare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3 Anexa V partea 2 punctul 51

 

 

 

 

 

 

200

Acorduri de răscumpărare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

 

 

 

 

 

 

210

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

220

Conturi curente / depozite overnight

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

 

 

 

 

 

 

230

Depozite la termen

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

 

 

 

 

 

 

240

Depozite rambursabile după notificare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3 Anexa V partea 2 punctul 51

 

 

 

 

 

 

250

Acorduri de răscumpărare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

 

 

 

 

 

 

260

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

270

Conturi curente / depozite overnight

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

 

 

 

 

 

 

280

Depozite la termen

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

 

 

 

 

 

 

290

Depozite rambursabile după notificare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3 Anexa V partea 2 punctul 51

 

 

 

 

 

 

300

Acorduri de răscumpărare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

 

 

 

 

 

 

310

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

320

Conturi curente / depozite overnight

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

 

 

 

 

 

 

330

Depozite la termen

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

 

 

 

 

 

 

340

Depozite rambursabile după notificare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3 Anexa V partea 2 punctul 51

 

 

 

 

 

 

350

Acorduri de răscumpărare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

 

 

 

 

 

 

360

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31; Anexa V partea 2 punctul 52

 

 

 

 

 

 

370

Certificate de depozit

Anexa V partea 2 punctul 52 litera (a)

 

 

 

 

 

 

380

Titluri garantate cu active

CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 61

 

 

 

 

 

 

390

Obligațiuni garantate

CRR articolul 129 alineatul (1)

 

 

 

 

 

 

400

Contracte hibride

IAS 39.10-11, AG27, AG29; IFRIC 9; Anexa V partea 2 punctul 52 litera (d)

 

 

 

 

 

 

410

Alte titluri de datorie emise

Anexa V partea 2 punctul 52 litera (e)

 

 

 

 

 

 

420

Instrumente financiare compuse convertibile

IAS 32 AG31

 

 

 

 

 

 

430

Neconvertibile

 

 

 

 

 

 

 

440

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

 

 

 

 

450

DATORII FINANCIARE

 

 

 

 

 

 

 

8.2.   Datorii financiare subordonate

 

Valoarea contabilă

 

Referințe

Desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

La cost amortizat

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (f); IAS 39.47

010

020

010

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

020

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

030

DATORII FINANCIARE SUBORDONATE

Anexa V partea 2 punctele 53-54

 

 

14.   Ierarhia valorii juste: instrumente financiare evaluate la valoarea justă

 

Referințe

Ierarhia valorii juste IFRS 13.93 litera (b)

Modificarea valorii juste în cursul perioadei ITS V partea 2.86

Modificare cumulată a valorii juste înainte de impozitare ITS V partea 2.87

Nivelul 1

Nivelul 2

Nivelul 3

Nivelul 2

Nivelul 3

Nivelul 1

Nivelul 2

Nivelul 3

IFRS 13.76

IFRS 13.81

IFRS 13.86

IFRS 13.81

IFRS 13.86, 93 litera (f)

IFRS 13.76

IFRS 13.81

IFRS 13.86

010

020

030

040

050

060

070

080

ACTIVE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

010

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

IFRS 7.8 litera (a) punctul (ii); IAS 39.9, AG14

 

 

 

 

 

 

 

 

020

Instrumente financiare derivate

IAS 39.9

 

 

 

 

 

 

 

 

030

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

 

 

 

 

 

 

 

040

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

050

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IFRS 7.8 litera (a) punctul (i); IAS 39.9

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

 

 

 

 

 

 

 

080

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Active financiare disponibile pentru vânzare

IFRS 7.8 literele (h), (d); IAS 39.9

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

 

 

 

 

 

 

 

120

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

130

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

140

Instrumente financiare derivate — contabilitatea de acoperire

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 19

 

 

 

 

 

 

 

 

DATORII

 

 

 

 

 

 

 

 

 

150

Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării

IFRS 7.8 litera (e) punctul (ii); IAS 39.9, AG14-15

 

 

 

 

 

 

 

 

160

Instrumente financiare derivate

IAS 39.9, AG15 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

170

Poziții scurte

IAS 39 AG15 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

180

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

 

 

 

 

 

190

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

 

 

 

 

 

200

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

 

 

 

 

 

 

210

Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

 

 

 

 

 

 

 

 

220

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

 

 

 

 

 

230

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

 

 

 

 

 

240

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

 

 

 

 

 

 

250

Instrumente financiare derivate — contabilitatea de acoperire

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 19

 

 

 

 

 

 

 

 

16.   Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere

16.1   Venituri și cheltuieli cu dobânzile, defalcate pe instrumente și sectoare ale contrapărților

 

Perioada curentă

 

Referințe

Venituri

Cheltuieli

Anexa V partea 2 punctul 95

Anexa V partea 2 punctul 95

010

020

010

Instrumente financiare derivate – tranzacționare

IAS 39.9; Anexa V partea 2 punctul 96

 

 

020

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

 

 

030

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

040

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

050

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

060

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

070

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

080

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

 

 

090

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

100

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

110

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

120

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

130

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

140

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

150

Alte active

Anexa V partea 1 punctul 51

 

 

160

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

 

 

170

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

180

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

190

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

200

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

210

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

220

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

230

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

240

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

250

Instrumente derivate — contabilitatea de acoperire, riscul de rată a dobânzii

Anexa V partea 2 punctul 95

 

 

260

Alte datorii

Anexa V partea 2 punctul 10

 

 

270

DOBÂNZI

IAS 18.35 litera (b); IAS 1.97

 

 

16.2   Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor și a datoriilor financiare, care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente

 

Referințe

Perioada curentă

010

010

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

020

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

 

030

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

 

040

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

 

050

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

060

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

070

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI DIN DERECUNOAȘTEREA ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE CARE NU SUNT EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE - NET

IFRS 7.20 litera (a) punctele (v)-(vii); IAS 39.55 litera (a)

 

16.3   Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe instrumente

 

Referințe

Perioada curentă

 

010

010

Instrumente financiare derivate

IAS 39.9

 

020

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

030

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

 

040

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

 

050

Poziții scurte

IAS 39 AG15 litera (b)

 

060

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

 

070

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

080

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

090

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII - NET

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i)

 

16.4.   Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe tipuri de risc

 

Referințe

Perioada curentă

 

010

010

Instrumente de rată a dobânzii și instrumente derivate legate de acestea

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (a)

 

020

Instrumente de capital și instrumente derivate legate de acestea

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (b)

 

030

Tranzacții valutare și instrumente derivate legate de cursul de schimb și de aur

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (c)

 

040

Instrumente de risc de credit și instrumente derivate legate de acestea

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (d)

 

050

Instrumente derivate legate de mărfuri

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (e)

 

060

Altele

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (f)

 

070

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII - NET

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i)

 

16.5.   Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente

 

Referințe

Perioada curentă

Modificarea cumulată a valorii juste datorată riscului de credit

 

Anexa V partea 2 punctul 100

010

020

010

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

 

020

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

 

 

030

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

 

 

040

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

 

 

050

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

060

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

070

CÂȘTIGURI SAU PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DESEMNATE CA FIIND EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE - NET

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i)

 

 

16.6.   Câștigurile sau pierderile din contabilitatea de acoperire

 

Referințe

Perioada curentă

010

010

Modificările de valoare justă aferente instrumentelor de acoperire [inclusiv operațiuni întrerupte]

IFRS 7.24 litera (a) punctul (i)

 

020

Modificările de valoare justă aferente elementelor acoperite atribuibile riscului acoperit

IFRS 7.24 litera (a) punctul (ii)

 

030

Partea ineficientă din acoperirea fluxurilor de trezorerie, recunoscută în profit sau pierdere

IFRS 7.24 litera (b)

 

040

Partea ineficientă din acoperirea investițiilor nete în operațiuni din străinătate, recunoscută în profit sau pierdere

IFRS 7.24 litera (c)

 

050

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI DIN CONTABILITATEA DE ACOPERIRE - NET

IFRS 7.24

 

16.7.   Deprecierea activelor financiare și nefinanciare

 

Perioada curentă

 

 

Referințe

Creșteri Anexa V partea 2 punctul 102

Reluări Anexa V partea 2 punctul 102

Total

Depreciere cumulată

010

020

030

040

010

Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IAS 7.20 litera (e)

 

 

 

 

020

Active financiare evaluate la cost

IAS 7.20 litera (e); IAS 39.66

 

 

 

 

030

Active financiare disponibile pentru vânzare

IAS 7.20 litera (e); IAS 39.67-70

 

 

 

 

040

Împrumuturi și creanțe

IAS 7.20 litera (e); IAS 39.63-65

 

 

 

 

050

Investiții păstrate până la scadență

IAS 7.20 litera (e); IAS 39.63-65

 

 

 

 

060

Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate

IAS 28.40-43

 

 

 

 

070

Filiale

IFRS 10 anexa A

 

 

 

 

080

Asocieri în participație

IAS 28.3

 

 

 

 

090

Entități asociate

IAS 28.3

 

 

 

 

100

Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor nefinanciare

IAS 36.126 (a), (b)

 

 

 

 

110

Imobilizări corporale

IAS 16.73 litera (e) punctele (v)-(vi)

 

 

 

 

120

Investiții imobiliare

IAS 40.79 litera (d) punctul (v)

 

 

 

 

130

Fond comercial

IAS 36.10 litera (b); IAS 36.88-99, 124; IFRS 3 anexa B67 litera (d) punctul (v)

 

 

 

 

140

Alte active necorporale

IAS 38.118 litera (e) punctele (iv), (v)

 

 

 

 

145

Altele

IAS 36.126 literele (a),(b)

 

 

 

 

150

TOTAL

 

 

 

 

 

160

Venituri din dobânzi aferente activelor financiare depreciate acumulate

IFRS 7.20 litera (d); IAS 39 AG93

 

 

 

 

17.   Reconciliere între perimetrul de consolidare contabil și perimetrul de consolidare CRR: Bilanț

17.1   Active

 

Referințe

Perimetrul de consolidare contabil [valoare contabilă]

010

010

Numerar și solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere

IAS 1.54 litera (i)

 

020

Numerar în casă

Anexa V partea 2 punctul 1

 

030

Solduri de numerar la bănci centrale

Anexa V partea 2 punctul 2

 

040

Alte depozite la vedere

Anexa V partea 2 punctul 3

 

050

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

IFRS 7.8 litera (a) punctul (ii); IAS 39.9, AG14

 

060

Instrumente financiare derivate

IAS 39.9

 

070

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

080

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

090

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

100

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IFRS 7.8 litera (a) punctul (i); IAS 39.9

 

110

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

120

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

130

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

140

Active financiare disponibile pentru vânzare

IFRS 7.8 litera (d); IAS 39.9

 

150

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

160

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

170

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

180

Împrumuturi și creanțe

IFRS 7.8 litera (c); IAS 39.9, AG16, AG26; Anexa V partea 1 punctul 16

 

190

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

200

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

210

Investiții păstrate până la scadență

IFRS 7.8 litera (b); IAS 39.9, AG16, AG26

 

220

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

230

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

240

Instrumente financiare derivate — contabilitatea de acoperire

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9

 

250

Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii

IAS 39.89A litera (a)

 

260

Investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate

IAS 1.54 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 4

 

270

Active asociate contractelor de asigurare și de reasigurare

IFRS 4 IG20 literele (b)-(c); Anexa V partea 2 punctul 105

 

280

Active corporale

 

 

290

Active necorporale

IAS 1.54 litera (c); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 115

 

300

Fond comercial

IFRS 3 B67 litera (d); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 113

 

310

Alte active necorporale

IAS 38.8, 118

 

320

Creanțe privind impozitele

IAS 1.54 literele (n)-(o)

 

330

Creanțe privind impozitul curent

IAS 1.54 litera (n); IAS 12.5

 

340

Creanțe privind impozitul amânat

IAS 1.54 litera (o); IAS 12.5; CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 106

 

350

Alte active

Anexa V partea 2 punctul 5

 

360

Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

IAS 1.54 litera (j); IFRS 5.38, anexa V partea 2 punctul 6

 

370

TOTAL ACTIVE

IAS 1.9 litera (a), IG6

 

17.2   Expuneri extrabilanțiere: Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente date

 

Referințe

Perimetrul de consolidare contabil [valoare nominală]

010

010

Angajamente de creditare date

IAS 39.2 litera (h), 4 literele (a), (c), BC15; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 57

 

020

Garanții financiare date

IAS 39.9 AG4, BC21; IFRS 4A; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 58

 

030

Alte angajamente date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 59

 

040

EXPUNERI EXTRABILANȚIERE

 

 

17.3   Datorii și capitaluri proprii

 

Referințe

Perimetrul de consolidare contabil [valoare contabilă]

010

010

Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării

IFRS 7.8 litera (e) punctul (ii); IAS 39.9, AG14-15

 

020

Instrumente financiare derivate

IAS 39.9, AG15 litera (a)

 

030

Poziții scurte

IAS 39 AG15 litera (b)

 

040

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

050

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

060

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

070

Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

 

080

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

090

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

100

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

110

Datorii financiare evaluate la cost amortizat

IFRS 7.8 litera (f); IAS 39.47

 

120

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

130

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

140

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

150

Instrumente financiare derivate — contabilitatea de acoperire

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 23

 

160

Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii

IAS 39.89A litera (b)

 

170

Datorii asociate contractelor de asigurare și de reasigurare

IFRS 4 IG20 litera (a); Anexa V partea 2.106

 

180

Provizioane

IAS 37.10; IAS 1.54 litera (l)

 

190

Datorii privind impozitele

IAS 1.54 literele (n)-(o)

 

200

Datorii privind impozitul curent

IAS 1.54 litera (n); IAS 12.5

 

210

Obligații privind impozitul amânat

IAS 1.54 litera (o); IAS 12.5; CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 108

 

220

Capital social rambursabil la cerere

IAS 32 IE33; IFRIC 2; Anexa V partea 2 punctul 9

 

230

Alte datorii

Anexa V partea 2 punctul 10

 

240

Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

IAS 1.54 litera (p); IFRS 5.38, anexa V partea 2 punctul 11

 

250

DATORII

IAS 1.9 litera (b); IG6

 

260

Capital social

IAS 1.54 litera (r), BAD articolul 22

 

270

Prime de capital

IAS 1.78 litera (e); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 124

 

280

Instrumente de capital emise, altele decât capitalul

Anexa V partea 2 punctele 15-16

 

290

Alte capitaluri proprii

IFRS 2.10; Anexa V partea 2 punctul 17

 

300

Alte elemente cumulate ale rezultatului global

CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 100

 

310

Rezultat reportat

CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 123

 

320

Rezerve din reevaluare

IFRS 1.30, D5-D8

 

330

Alte rezerve

IAS 1.54; IAS 1.78 litera (e)

 

340

(–)

Acțiuni de trezorerie

IAS 1.79 litera (a) punctul (vi); IAS 32.33-34, AG14, AG36; Anexa V partea 2 punctul 20

 

350

Profitul sau pierderea care poate fi atribuit(ă) proprietarilor întreprinderii-mamă

IAS 27.28; IAS 1.83 litera (a) punctul (ii)

 

360

(–)

Dividende interimare

IAS 32.35

 

370

Interese minoritare [interese care nu controlează]

IAS 27.4; IAS 1.54 litera (q); IAS 27.27

 

380

TOTAL CAPITALURI PROPRII

IAS 1.9 litera (c), IG6

 

390

TOTAL CAPITALURI PROPRII ȘI TOTAL DATORII

IAS 1, IG6

 

18.   Informații privind expunerile performante și neperformante

 

Referințe

Valoare contabilă brută

Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioanelor

Garanții reale primite și garanții financiare primite

 

Performante

Neperformante

 

la expuneri performante

la expuneri neperformante

 

Nerestante sau restante ≤ 30 de zile

Restante > 30 de zile ≤ 60 de zile

Restante > 60 de zile ≤ 90 de zile

 

Cu probabilitate de neachitare integrală, nerestante sau restante ≤ 90 de zile

Restante > 90 de zile ≤ 180 de zile

Restante > 180 de zile ≤ 1 an

Restante > 1 an

Din care: în stare de nerambursare

Din care: depreciate

 

Cu probabilitate de neachitare integrală, nerestante sau restante ≤ 90 de zile

Restante > 90 de zile ≤ 180 de zile

Restante > 180 de zile ≤ 1 an

Restante > 1 an

Garanții reale primite la expuneri neperformante

Garanții financiare primite pentru expuneri neperformante

010

020

030

040

050

060

070

080

090

100

110

120

130

140

150

160

170

180

190

200

210

Anexa V partea 2 45, 109, 145-162

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 158

Anexa V partea 2 158

Anexa V partea 2 158

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 159

Anexa V partea 2 159

Anexa V partea 2 159

Anexa V partea 2 159

CRR articolul 178 Anexa V partea 2 punctul 61

IAS 39. 58-70

Anexa V partea 2 46

Anexa V partea 2 161

Anexa V partea 2 161

Anexa V partea 2 159,161

Anexa V partea 2 159,161

Anexa V partea 2 159,161

Anexa V partea 2 159,161

Anexa V partea 2 162

Anexa V partea 2 162

010

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

020

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

030

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

040

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

050

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

080

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

120

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

130

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

IMM-uri articolul 1 alineatul (2) litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

140

Din care: credite garantate cu bunuri imobile comerciale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

150

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

160

Din care: credite garantate cu bunuri imobile locative

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

170

Din care: credite pentru consum

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

180

INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (d), (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

190

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

200

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

210

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

220

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

230

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

240

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

250

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

260

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

270

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

280

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

290

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

300

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

310

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

320

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (b), (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

330

INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (b), (c), (d), (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

340

Angajamente de creditare date

IAS 39.2 litera (h), 4 literele (a), (c), BC 15; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56-57

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

350

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

360

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

370

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

380

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

390

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

400

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

410

Garanții financiare date

IAS 39.9 AG4, BC21; IFRS 4A; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 58

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

420

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

430

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

440

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

450

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

460

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

470

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

480

Alte angajamente date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 59

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

490

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

500

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

510

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

520

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

530

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

540

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

550

EXPUNERI EXTRABILANȚIERE

Anexa V partea 2 punctul 55

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

19.   Informații privind expunerile restructurate în urma dificultăților financiare

 

Referințe

Valoarea contabilă brută a expunerilor cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioanelor

Garanții reale primite și garanții financiare primite

 

Expuneri performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

Expuneri neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

 

pentru expuneri performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

pentru expuneri neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

 

Instrumente cu modificări ale termenilor și condițiilor lor

Refinanțare

din care: expuneri performante restructurate în urma dificultăților financiare supuse unei perioade de probă

 

Instrumente cu modificări ale termenilor și condițiilor lor

Refinanțare

din care: în stare de nerambursare

din care: depreciate

din care: restructurarea expunerilor neperformante datorată dificultăților financiare

 

Instrumente cu modificări ale termenilor și condițiilor lor

Refinanțare

Garanții reale primite pentru expunerile cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

Garanții financiare primite pentru expunerile cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

010

020

030

040

050

060

070

080

090

100

110

120

130

140

150

160

170

180

Anexa V partea 2 45, 109, 163-182

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (a), punctele 177, 178, 182

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (b), punctele 177, 178, 181, 182

Anexa V partea 2 punctul 176 litera (b), punctele 177, 180

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (a), punctele 179-180, 182

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (b), punctele 179-182

CRR articolul 178; Anexa V partea 2 punctul 61

IAS 39. 58-70

Anexa V partea 2 punctul 172 litera (a), punctul 157

Anexa V partea 2 46, 183

Anexa V partea 2 145-183

Anexa V partea 2 145-183

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (a), punctele 179-180, 182, 183

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (b), punctele 179-183

Anexa V partea 2 162

Anexa V partea 2 162

010

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

020

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

030

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

040

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

050

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

080

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

120

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

130

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

IMM-uri articolul 1 alineatul (2) litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

140

Din care: credite garantate cu bunuri imobile comerciale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

150

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

160

Din care: credite garantate cu bunuri imobile locative

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

170

Din care: credite pentru consum

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

180

INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (d), (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

190

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

200

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

210

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

220

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

230

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

240

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

250

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

260

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

270

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

280

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

290

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

300

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

310

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

320

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (b), (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

330

INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (b), (c), (d), (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

340

Angajamente de creditare date

IAS 39.2 litera (h), 4 literele (a), (c), BC 15; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56-57

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20.   Repartizare geografică

20.1   Repartizarea geografică a activelor în funcție de localizarea activităților

 

Referințe

Valoarea contabilă

Activități interne

Activități, altele decât cele interne

Anexa V partea 2 punctul 107

Anexa V partea 2 punctul 107

010

020

010

Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere

IAS 1.54 litera (i)

 

 

020

Numerar în casă

Anexa V partea 2 punctul 1

 

 

030

Solduri de numerar la bănci centrale

Anexa V partea 2 punctul 2

 

 

040

Alte depozite la vedere

Anexa V partea 2 punctul 3

 

 

050

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

IFRS 7.8 litera (a) punctul (ii); IAS 39.9, AG14

 

 

060

Instrumente financiare derivate

IAS 39.9

 

 

070

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

 

080

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

090

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

100

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IFRS 7.8 litera (a) punctul (i); IAS 39.9

 

 

110

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

 

120

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

130

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

140

Active financiare disponibile pentru vânzare

IFRS 7.8 litera (d); IAS 39.9

 

 

150

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

 

160

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

170

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

180

Împrumuturi și creanțe

IFRS 7.8 litera (c); IAS 39.9, AG16, AG26; Anexa V partea 1 punctul 16

 

 

190

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

200

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

210

Investiții păstrate până la scadență

IFRS 7.8 litera (b); IAS 39.9, AG16, AG26

 

 

220

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

230

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

240

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9

 

 

250

Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii

IAS 39.89 A litera (a)

 

 

260

Active corporale

 

 

 

270

Active necorporale

IAS 1.54 litera (c); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 115

 

 

280

Investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate

IAS 1.54 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 4

 

 

290

Creanțe privind impozitele

IAS 1.54 literele (n)-(o)

 

 

300

Alte active

Anexa V partea 2 punctul 5

 

 

310

Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

IAS 1.54 litera (j); IFRS 5.38

 

 

320

ACTIVE

IAS 1.9 litera (a), IG6

 

 

20.2   Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de localizarea activităților

 

Referințe

Valoarea contabilă

Activități interne

Activități, altele decât cele interne

Anexa V partea 2 punctul 107

Anexa V partea 2 punctul 107

010

020

010

Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării

IFRS 7.8 litera (e) punctul (ii); IAS 39.9, AG14-15

 

 

020

Instrumente financiare derivate

IAS 39.9, AG15 litera (a)

 

 

030

Poziții scurte

IAS 39 AG15 litera (b)

 

 

040

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

050

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

060

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

070

Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

 

 

080

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

090

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

100

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

110

Datorii financiare evaluate la cost amortizat

IFRS 7.8 litera (f); IAS 39.47

 

 

120

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

130

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

140

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

150

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 23

 

 

160

Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii

IAS 39.89A litera (b)

 

 

170

Provizioane

IAS 37.10; IAS 1.54 litera (l)

 

 

180

Datorii privind impozitele

IAS 1.54 literele (n)-(o)

 

 

190

Capital social rambursabil la cerere

IAS 32, IE 33; IFRIC 2; Anexa V partea 2 punctul 9

 

 

200

Alte datorii

Anexa V partea 2 punctul 10

 

 

210

Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

IAS 1.54 litera (p); IFRS 5.38

 

 

220

DATORII

IAS 1.9 litera (b); IG6

 

 

20.3   Repartizarea geografică a elementelor din contul de profit sau pierdere în funcție de localizarea activităților

 

Referințe

Perioada curentă

Activități interne

Activități, altele decât cele interne

Anexa V partea 2 punctul 107

Anexa V partea 2 punctul 107

010

020

010

Venituri din dobânzi

IAS 1.97; IAS 18.35 litera (b) punctul (iii); Anexa V partea 2 punctul 21

 

 

020

(Cheltuieli cu dobânzile)

IAS 1.97; Anexa V partea 2 punctul 21

 

 

030

(Cheltuieli cu capitalul social rambursabil la cerere)

IFRIC 2.11

 

 

040

Venituri din dividende

IAS 18.35 litera (b) punctul (v); Anexa V partea 2 punctul 28

 

 

050

Venituri din taxe și comisioane

IFRS 7.20 litera (c)

 

 

060

(Cheltuieli cu taxe și comisioane)

IFRS 7.20 litera (c)

 

 

070

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere – net

IFRS 7.20 litera (a) punctele (ii)-(v)

 

 

080

Câștiguri sau (–) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării - net

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i); IAS 39.55 litera (a)

 

 

090

Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere - net

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i); IAS 39.55 litera (a)

 

 

100

Câștiguri sau (–) pierderi din contabilitatea de acoperire - net

IFRS 7.24

 

 

110

Diferențe de curs de schimb [câștig sau (–) pierdere] - net

IAS 21.28, 52 litera (a)

 

 

130

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare – net

IAS 1.34

 

 

140

Alte venituri din exploatare

Anexa V partea 2 punctele 141-143

 

 

150

(Alte cheltuieli de exploatare)

Anexa V partea 2 punctele 141-143

 

 

155

VENITURI TOTALE DIN EXPLOATARE - NET

 

 

 

160

(Cheltuieli administrative)

 

 

 

170

(Amortizare)

IAS 1.102, 104

 

 

180

[Provizioane sau (–) reluări de provizioane]

IAS 37.59, 84; IAS 1.98 literele (b), (f), (g)

 

 

190

[Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere]

IAS 7.20 litera (e)

 

 

200

[Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate]

IAS 28.40-43

 

 

210

[Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor nefinanciare]

IAS 36.126 literele (a), (b)

 

 

220

Fond comercial negativ recunoscut în profit sau pierdere

IFRS 3 anexa B64 litera (n) punctul (i)

 

 

230

Partea din profitul sau (–) pierderea aferent(ă) investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate

IAS 1.82 litera (c)

 

 

240

Profitul sau (–) pierderea din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, care nu pot fi considerate activități întrerupte

IFRS 5.37; Anexa V partea 2 punctul 27

 

 

250

PROFIT SAU (–) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE

IAS 1.102, IG6; IFRS 5.33A

 

 

260

[Cheltuieli sau (–) venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii din operațiuni continue]

IAS 1.82 litera (d); IAS 12.77

 

 

270

PROFIT SAU (–) PIERDERE DIN ACTIVITĂȚI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE

IAS 1, IG6

 

 

280

Profit sau (–) pierdere din activități întrerupte după impozitare

IAS 1.82 litera (e); IFRS 5.33 litera (a), 5.33A

 

 

290

PROFIT SAU PIERDERE AFERENT(Ă) EXERCIȚIULUI

IAS 1.81A litera (a)

 

 

20.4   Repartizarea geografică a activelor în funcție de locul de reședință al contrapărții

axa z

Țara de reședință a contrapărții

 

 

 

Referințe

Valoarea contabilă brută

Din care: restructurarea datoriilor în urma dificultăților financiare

Din care: neperformante

Deprecierea cumulată sau modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

Anexa V partea 2 punctul 109

Anexa V partea 2 punctele 163-183

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 46

010

022

025

030

010

Instrumente financiare derivate

IAS 39.9

 

 

 

 

020

Din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

030

Din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

040

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

 

 

 

050

Din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

060

Din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

070

Din care: societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

080

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

090

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

100

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

110

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

120

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

130

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

140

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

150

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

160

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

170

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

180

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

190

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

200

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

IMM-uri articolul 1 alineatul (2) litera (a)

 

 

 

 

210

Din care: credite garantate cu bunuri imobile comerciale

 

 

 

 

 

220

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

230

Din care: credite garantate cu bunuri imobile locative

 

 

 

 

 

240

Din care: credite pentru consum

 

 

 

 

 

20.5   Repartizarea geografică a expunerilor extrabilanțiere în funcție de locul de reședință al contrapărții

axa z

Țara de reședință a contrapărții

 

 

 

Referințe

Valoarea nominală

Din care: restructurarea datoriilor în urma dificultăților financiare

Din care: neperformante

Provizioane pentru angajamente și garanții date

Anexa V partea 2 punctul 62

Anexa V partea 2 punctele 163-183

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 61

010

022

025

030

010

Angajamente de creditare date

IAS 39.2 litera (h), 4 literele (a), (c), BC15; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 57

 

 

 

 

020

Garanții financiare date

IAS 39.9 AG4, BC21; IFRS 4A; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 58

 

 

 

 

030

Alte angajamente date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 59

 

 

 

 

20.6   Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de locul de reședință al contrapărții

axa z

Țara de reședință a contrapărții

 

 

 

Referințe

Valoarea contabilă

Anexa V partea 1 punctul 28, partea 2 punctul 107

010

010

Instrumente financiare derivate

IAS 39.9, AG15 litera (a)

 

020

Din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

030

Din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

040

Poziții scurte

IAS 39 AG15 litera (b)

 

050

Din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

060

Din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

070

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

080

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

090

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

100

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

110

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

120

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

130

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

20.7   Repartizarea geografică pe coduri NACE, în funcție de locul de reședință al contrapărții, a creditelor și a avansurilor acordate societăților nefinanciare

axa z

Țara de reședință a contrapărții

 

 

 

 

Societăți nefinanciare

Referințe

Valoarea contabilă brută

Din care: neperformante

Deprecierea cumulată sau modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

Anexa V partea 2 punctul 109

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 46

010

012

020

010

A

Agricultură, silvicultură și pescuit

Regulamentul NACE

 

 

 

020

B

Industria extractivă

Regulamentul NACE

 

 

 

030

C

Industria prelucrătoare

Regulamentul NACE

 

 

 

040

D

Furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale, a aburului și aerului condiționat

Regulamentul NACE

 

 

 

050

E

Aprovizionare cu apă

Regulamentul NACE

 

 

 

060

F

Construcții

Regulamentul NACE

 

 

 

070

G

Comerț cu ridicata și cu amănuntul

Regulamentul NACE

 

 

 

080

H

Transport și depozitare

Regulamentul NACE

 

 

 

090

I

Servicii de cazare și restaurante

Regulamentul NACE

 

 

 

100

J

Informare și comunicații

Regulamentul NACE

 

 

 

110

L

Activități imobiliare

Regulamentul NACE

 

 

 

120

M

Activități specializate, științifice și tehnice

Regulamentul NACE

 

 

 

130

N

Servicii administrative și activități de sprijin

Regulamentul NACE

 

 

 

140

O

Administrație publică și apărare, asigurări sociale obligatorii

Regulamentul NACE

 

 

 

150

P

Educație

Regulamentul NACE

 

 

 

160

Q

Servicii privind sănătatea umană și servicii de asistență socială

Regulamentul NACE

 

 

 

170

R

Arte, divertisment și activități recreative

Regulamentul NACE

 

 

 

180

S

Alte servicii

Regulamentul NACE

 

 

 

190

CREDITE ȘI AVANSURI

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

30.   Activități extrabilanțiere: interese în entități structurate neconsolidate

30.1   Interese în entități structurate neconsolidate

 

Referințe

Valoarea contabilă a activelor financiare recunoscută în bilanț

Din care: sprijin de lichiditate tras

Valoarea justă a sprijinului de lichiditate tras

Valoarea contabilă a datoriilor financiare recunoscută în bilanț

Valoarea nominală a elementelor extrabilanțiere provenită de la instituția raportoare

Din care: Valoarea nominală a angajamentelor de creditare date

Pierderi suportate de instituția raportoare în perioada curentă

IFRS 12.29 litera (a)

IFRS 12.29 litera (a); Anexa V partea 2 punctul 118

 

IFRS 12.29 litera (a)

IFRS 12.B26 litera (e)

 

IFRS 12 B26 litera (b)

010

020

030

040

050

060

070

010

Total

 

 

 

 

 

 

 

 

30.2   Clasificarea, în funcție de natura activităților, a intereselor în entități structurate neconsolidate

În funcție de natura activităților

Referințe

Entități special constituite în scopul securitizării

Administrarea activelor

Alte activități

CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 66

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (a)

Valoarea contabilă

IFRS 12.28, B6 litera (a)

010

020

030

010

Active financiare selectate recunoscute în bilanțul instituției raportoare

IFRS 12.29 literele (a), (b)

 

 

 

021

din care: neperformante

Anexa V partea 2 145-162

 

 

 

030

Instrumente financiare derivate

IAS 39.9

 

 

 

040

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

 

 

050

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

060

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

070

Capitaluri proprii și datorii financiare selectate recunoscute în bilanțul instituției raportoare

IFRS 12.29 literele (a), (b)

 

 

 

080

Instrumente de capital emise

IAS 32.4

 

 

 

090

Instrumente financiare derivate

IAS 39.9, AG15 litera (a)

 

 

 

100

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

110

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

 

Valoarea nominală

120

Elemente extrabilanțiere provenite de la instituția raportoare

IFRS 12.B26 litera (e)

 

 

 

131

din care: neperformante

Anexa V partea 2 145-162

 

 

 

31.   Părți afiliate

31.1   Părți afiliate: sume de plătit și sume de încasat

 

Referințe

Solduri restante

Întreprinderea-mamă și entități care exercită un control comun sau au o influență semnificativă

Filiale și alte entități din același grup

Asociați și asocieri în participație

Personalul-cheie din conducerea entității sau a întreprinderii-mamă

Alte părți afiliate

IAS 24.19 literele (a), (b)

IAS 24.19 litera (c); Anexa V partea 2 punctul 120

IAS 24.19 literele (d), (e); Anexa V partea 2 punctul 120

IAS 24.19 litera (f)

IAS 24.19 litera (g)

Anexa V partea 2 punctul 120

010

020

030

040

050

010

Active financiare selectate

IAS 24.18 litera (b)

 

 

 

 

 

020

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

 

 

 

 

030

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

040

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

050

din care: Active financiare depreciate

 

 

 

 

 

 

060

Datorii financiare selectate

IAS 24.18 litera (b)

 

 

 

 

 

070

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

 

 

080

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

 

 

090

Valoarea nominală a angajamentelor de creditare, a garanțiilor financiare și a altor angajamente date

IAS 24.18 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 62

 

 

 

 

 

100

din care: în stare de nerambursare

IAS 24.18 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 61

 

 

 

 

 

110

Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite

IAS 24.18 litera (b); Anexa V partea 2 punctele 63, 121

 

 

 

 

 

120

Valoarea noțională a instrumentelor derivate

Anexa V partea 2 punctele 70-71

 

 

 

 

 

130

Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioanelor pentru expuneri neperformante

IAS 24.18 litera (c)

 

 

 

 

 

31.2   Părți afiliate: cheltuieli și venituri generate de tranzacții

 

Referințe

Perioada curentă

Întreprinderea-mamă și entități care exercită un control comun sau au o influență semnificativă

Filiale și alte entități din același grup

Asociați și asocieri în participație

Personalul-cheie din conducerea entității sau a întreprinderii-mamă

Alte părți afiliate

IAS 24.19 literele (a), (b)

IAS 24.19 litera (c)

IAS 24.19 literele (d), (e)

IAS 24.19 litera (f)

IAS 24.19 litera (g)

Anexa V partea 2 punctul 120

010

020

030

040

050

010

Venituri din dobânzi

IAS 24.18 litera (a); IAS 18.35 litera (b) punctul (iii); Anexa V partea 2 punctul 21

 

 

 

 

 

020

Cheltuieli cu dobânzile

IAS 24.18 litera (a); IAS 1.97; Anexa V partea 2 punctul 21

 

 

 

 

 

030

Venituri din dividende

IAS 24.18 litera (a); IAS 18.35 litera (b) punctul (v); Anexa V partea 2 punctul 28

 

 

 

 

 

040

Venituri din taxe și comisioane

IAS 24.18 litera (a); IFRS 7.20 litera (c)

 

 

 

 

 

050

Cheltuieli cu taxe și comisioane

IAS 24.18 litera (a); IFRS 7.20 litera (c)

 

 

 

 

 

060

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IAS 24.18 litera (a)

 

 

 

 

 

070

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare

IAS 24.18 litera (a); Anexa V partea 2 punctul 122

 

 

 

 

 

080

Creșteri sau (-) diminuări în cursul perioadei ale deprecierii cumulate, modificările valorii juste cumulate datorate riscului de credit și provizioanelor pentru instrumente de datorie, garanții și angajamente neperformante

IAS 24.18 litera (d)

 

 

 

 

 

41.   Valoarea justă

41.1   Ierarhia valorii juste: instrumente financiare la cost amortizat

ACTIVE

Referințe

Valoarea justă

Ierarhia valorii juste

IFRS 13.93 litera (b), BC216

IFRS 7.25-26

Nivelul 1

IFRS 13.76

Nivelul 2

IFRS 13.81

Nivelul 3

IFRS 13.86

010

020

030

040

010

Împrumuturi și creanțe

IFRS 7.8 litera (c); IAS 39.9, AG16, AG26

 

 

 

 

020

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

030

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

040

Investiții păstrate până la scadență

IFRS 7.8 litera (b); IAS 39.9, AG16, AG26

 

 

 

 

050

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

060

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

DATORII

 

 

 

 

 

070

Datorii financiare evaluate la cost amortizat

IFRS 7.8 litera (f); IAS 39.47

 

 

 

 

080

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

 

090

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

 

100

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

 

 

41.2   Utilizarea opțiunii de evaluare la valoarea justă

 

Instrumente financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Referințe

Valoarea contabilă

Neconcordanță contabilă

Evaluare la valoarea justă

Contracte hibride

IFRS 7.B5 litera (a)

IAS 39.9b punctul (i)

IAS 39.9b punctul (ii)

IAS 39.11A-12

ACTIVE

010

020

030

010

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IFRS 7.8 litera (a) punctul (i); IAS 39.9

 

 

 

020

Instrumente de capital

IAS 32.11

 

 

 

030

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

040

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

DATORII

 

 

 

 

050

Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

 

 

 

060

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

070

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

080

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

 

41.3   Instrumente financiare hibride care nu au fost desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

 

Restul contractelor hibride separabile [nedesemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere]

Referințe

Valoarea contabilă

ACTIVE FINANCIARE

010

010

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

IAS 39.9; Anexa V partea 2 punctul 129

 

020

Disponibil pentru vânzare [Contracte-gazdă]

IAS 39.11; Anexa V partea 2 punctul 130

 

030

Împrumuturi și creanțe [Contracte-gazdă]

IAS 39.11; Anexa V partea 2 punctul 130

 

040

Investiții păstrate până la scadență [Contracte-gazdă]

IAS 39.11; Anexa V partea 2 punctul 130

 

DATORII FINANCIARE

 

 

050

Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării

IAS 39.9; Anexa V partea 2 punctul 129

 

060

Datorii financiare evaluate la cost amortizat [Contracte-gazdă]

IAS 39.11; Anexa V partea 2 punctul 130

 

43.   Provizioane

 

Referințe

Valoarea contabilă

Pensii și alte obligații privind beneficiile determinate post-angajare

Alte beneficii pe termen lung ale angajaților

Restructurare

Cauze legale în curs de soluționare și litigii privind impozitele

Angajamente și garanții date

Alte provizioane

Total

IAS 19.63; IAS 1.78 litera (d); Anexa V partea 2 punctul 8

IAS 19.153; IAS 1.78 litera (d); Anexa V partea 2 punctul 8

IAS 37.70-83

IAS 37 anexa C.6-10

IAS 37 anexa C.9; IAS 39.2 litera (h), 47 literele (c) (d), BC 15, AG4

IAS 37.14

 

010

020

030

040

050

060

070

010

Sold de deschidere [valoarea contabilă la începutul perioadei]

IAS 37.84 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

020

Provizioane suplimentare, inclusiv creșteri ale provizioanelor existente

IAS 37.84 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

030

(–)

Valori utilizate

IAS 37.84 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

040

(–)

Valori neutilizate și reluate în cursul perioadei

IAS 37.84 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

050

Creșterea valorii actualizate [trecerea timpului] și efectul oricărei modificări a ratei de actualizare

IAS 37.84 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

060

Alte transferuri

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Sold de închidere [valoarea contabilă la sfârșitul perioadei]

IAS 37.84 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

45.   Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere

45.1   Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe portofolii contabile

 

Referințe

Perioada curentă

Modificările valorii juste datorate riscului de credit

010

020

010

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i); IAS 39.55 litera (a)

 

 

020

Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i); IAS 39.55 litera (a)

 

 

030

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DESEMNATE CA FIIND EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i)

 

 

45.2   Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, altele decât cele deținute în vederea vânzării

 

Referințe

Perioada curentă

010

020

Investiții imobiliare

IAS 40.69; IAS 1.34 litera (a), 98 litera (d)

 

030

Active necorporale

IAS 38.113-115A; IAS 1.34 litera (a)

 

040

Alte active

IAS 1.34 litera (a)

 

050

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI DIN DERECUNOAȘTEREA ACTIVELOR NEFINANCIARE

IAS 1.34

 

45.3   Alte venituri și cheltuieli de exploatare

 

Referințe

Venituri

Cheltuieli

010

020

010

Modificările valorii juste a activelor corporale evaluate folosind modelul valorii juste

IAS 40.76 litera (d); Anexa V partea 2 punctul 141

 

 

020

Investiții imobiliare

IAS 40.75 litera (f) Anexa V partea 2 punctul 141

 

 

030

Leasing operațional, altul decât investițiile imobiliare

IAS 17.50, 51, 56 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 142

 

 

040

Altele

Anexa V partea 2 punctul 143

 

 

050

ALTE VENITURI ȘI CHELTUIELI DE EXPLOATARE

Anexa V partea 2 punctele 141-142

 

 


ANEXA IV

„ANEXA IV

RAPORTAREA INFORMAȚIILOR FINANCIARE ÎN CONFORMITATE CU CADRELE CONTABILE NAȚIONALE

FORMULARE FINREP PENTRU GAAP

NUMĂRUL FORMULARULUI

CODUL FORMULARULUI

DENUMIREA FORMULARULUI SAU A GRUPULUI DE FORMULARE

 

 

PARTEA 1 [FRECVENȚĂ TRIMESTRIALĂ]

Bilanț [situația poziției financiare]

1.1

F 01.01

Bilanț: active

1.2

F 01.02

Bilanț: datorii

1.3

F 01.03

Bilanț: capitaluri proprii

2

F 02.00

Contul de profit sau pierdere

3

F 03.00

Situația rezultatului global

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții

4.1

F 04.01

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții: active financiare deținute în vederea tranzacționării

4.2

F 04.02

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții: active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

4.3

F 04.03

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții: active financiare disponibile pentru vânzare

4.4

F 04.04

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții: împrumuturi și creanțe și investiții păstrate până la scadență

4.5

F 04.05

Active financiare subordonate

4.6

F 04.06

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții: active financiare destinate tranzacționării

4.7

F 04.07

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții: active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

4.8

F 04.08

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții: active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin capitaluri proprii

4.9

F 04.09

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții: instrumente de datorie nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri

4.10

F 04.10

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții: alte active financiare nederivate nedestinate tranzacționării

5

F 05.00

Clasificarea creditelor și a avansurilor după tipul de produs

6

F 06.00

Clasificarea pe coduri NACE a creditelor și a avansurilor acordate societăților nefinanciare

7

F 07.00

Active financiare care fac obiectul deprecierii și care sunt restante sau depreciate

Clasificarea datoriilor financiare

8.1

F 08.01

Clasificarea datoriilor financiare după tipul de produs și după sectorul contrapărții

8.2

F 08.02

Datorii financiare subordonate

Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente

9.1

F 09.01

Expuneri extrabilanțiere: angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente date

9.2

F 09.02

Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite

10

F 10.00

Instrumente financiare derivate – destinate tranzacționării

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire

11.1

F 11.01

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire: clasificare după tipul de risc și tipul de acoperire

11.2

F 11.02

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire în conformitate cu GAAP naționale: clasificare după tipul de risc

12

F 12.00

Variația ajustărilor pentru depreciere și deprecierea instrumentelor de capital

Garanții reale și garanții primite

13.1

F 13.01

Clasificarea creditelor și a avansurilor în funcție de garanția reală și de garanții

13.2

F 13.02

Active obținute în cursul perioadei prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [deținute la data raportării]

13.3

F 13.03

Active obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [active corporale], valoarea cumulată

14

F 14.00

Ierarhia valorii juste: instrumente financiare evaluate la valoarea justă

15

F 15.00

Derecunoaștere și datorii financiare asociate aferente activelor financiare transferate

Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere

16.1

F 16.01

Venituri și cheltuieli cu dobânzile, defalcate pe instrumente și sectoare ale contrapărților

16.2

F 16.02

Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor și a datoriilor financiare, care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente

16.3

F 16.03

Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe instrumente

16.4

F 16.04

Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe tipuri de risc

16.5

F 16.05

Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente

16.6

F 16.06

Câștiguri sau pierderi din contabilitatea de acoperire

16.7

F 16.07

Deprecierea activelor financiare și nefinanciare

Reconciliere între perimetrul de consolidare contabil și perimetrul de consolidare CRR: bilanț

17.1

F 17.01

Reconciliere între perimetrul de consolidare contabil și perimetrul de consolidare CRR: active

17.2

F 17.02

Reconciliere între perimetrul de consolidare contabil și perimetrul de consolidare CRR: expuneri extrabilanțiere – angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente date

17.3

F 17.03

Reconciliere între perimetrul de consolidare contabil și perimetrul de consolidare CRR: datorii

18

F 18.00

Expuneri performante și neperformante

19

F 19.00

Expuneri restructurate în urma dificultăților financiare (forborne)

 

 

PARTEA 2 [TRIMESTRIAL CU PRAG: FRECVENȚĂ TRIMESTRIALĂ SAU NERAPORTARE]

Repartizare geografică

20.1

F 20.01

Repartizarea geografică a activelor în funcție de localizarea activităților

20.2

F 20.02

Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de localizarea activităților

20.3

F 20.03

Repartizarea geografică a principalelor elemente din contul de profit sau pierdere în funcție de localizarea activităților

20.4

F 20.04

Repartizarea geografică a activelor în funcție de locul de reședință al contrapărții

20.5

F 20.05

Repartizarea geografică a expunerilor extrabilanțiere în funcție de locul de reședință al contrapărții

20.6

F 20.06

Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de locul de reședință al contrapărții

20.7

F 20.07

Repartizarea geografică pe coduri NACE, în funcție de locul de reședință al contrapărții, a creditelor și a avansurilor acordate societăților nefinanciare

21

F 21.00

Active corporale și necorporale: active care fac obiectul leasingului operațional

Funcții aferente serviciilor de administrare a activelor, de custodie și altor servicii

22.1

F 22.01

Venituri și cheltuieli cu taxe și comisioane, defalcate pe activități

22.2

F 22.02

Active implicate în serviciile furnizate

 

 

PARTEA 3 [SEMESTRIAL]

Activități extrabilanțiere: interese în entități structurate neconsolidate

30.1

F 30.01

Interese în entități structurate neconsolidate

30.2

F 30.02

Clasificarea, în funcție de natura activităților, a intereselor deținute în entități structurate neconsolidate

Părți afiliate

31.1

F 31.01

Părți afiliate: sume de plătit și sume de încasat

31.2

F 31.02

Părți afiliate: cheltuieli și venituri generate de tranzacții

 

 

PARTEA 4 [ANUAL]

Structura grupului

40.1

F 40.1

Structura grupului: „entitate cu entitate”

40.2

F 40.02

Structura grupului: „instrument cu instrument”

Valoarea justă

41.1

F 41.01

Ierarhia valorii juste: instrumente financiare la cost amortizat

41.2

F 41.02

Utilizarea opțiunii de evaluare la valoarea justă

41.3

F 41.03

Instrumente financiare hibride care nu au fost desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

42

F 42.00

Active corporale și necorporale: valoarea contabilă în funcție de metoda de evaluare

43

F 43.00

Provizioane

Planuri de beneficii determinate și beneficiile angajaților

44.1

F 44.01

Componente ale activelor și datoriilor nete ale planului de beneficii determinate

44.2

F 44.02

Variația obligațiilor din planul de beneficii determinate

44.3

F 44.03

Elemente memorandum [aferente cheltuielilor cu personalul]

Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere

45.1

F 45.01

Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe portofolii contabile

45.2

F 45.02

Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, altele decât cele deținute în vederea vânzării

45.3

F 45.03

Alte venituri și cheltuieli de exploatare

46

F 46.00

Situația modificărilor capitalurilor proprii

 

Părți pentru instituțiile care raportează conform GAAP naționale

 

Celule care nu trebuie transmise în cazul instituțiilor raportoare care fac obiectul cadrului contabil relevant

1.   Bilanț [situația poziției financiare]

1.1   Active

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Defalcare în tabel

Valoarea contabilă

010

010

Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere

BAD articolul 4 Active punctul (1)

IAS 1.54 litera (i)

 

 

020

Numerar în casă

Anexa V partea 2 punctul 1

Anexa V partea 2 punctul 1

 

 

030

Solduri de numerar la bănci centrale

BAD articolul 13 alineatul (2); Anexa V partea 2 punctul 2

Anexa V partea 2 punctul 2

 

 

040

Alte depozite la vedere

 

Anexa V partea 2 punctul 3

5

 

050

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (5); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (a) punctul (ii); IAS 39.9, AG14

 

 

060

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II

IAS 39.9

10

 

070

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

4

 

080

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

4

 

090

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

4

 

091

Active financiare destinate tranzacționării

Anexa V partea 1 punctul 15

 

 

 

092

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II; Anexa V partea 1 punctul 15

 

10

 

093

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

4

 

094

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

4

 

095

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

4

 

100

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (5); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (a) punctul (i); IAS 39.9

4

 

110

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

4

 

120

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

4

 

130

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

4

 

140

Active financiare disponibile pentru vânzare

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (5); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (d); IAS 39.9

4

 

150

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

4

 

160

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

4

 

170

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

4

 

171

Active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (4)

 

4

 

172

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

4

 

173

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

4

 

174

Credite și avansuri

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (4) litera (b); Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

4

 

175

Active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin capitaluri proprii

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (8)

 

4

 

176

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

4

 

177

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

4

 

178

Credite și avansuri

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (4) litera (b); Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

4

 

180

Împrumuturi și creanțe

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (b), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (c); IAS 39.9, AG16, AG26; Anexa V partea 1 punctul 16

4

 

190

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

4

 

200

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

4

 

210

Investiții păstrate până la scadență

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (b); IAS 39.9, AG16, AG26

4

 

220

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

4

 

230

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

4

 

231

Instrumente de datorie nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri

BAD articolul 37 alineatul (1); articolul 42a alineatul (4) litera (b); Anexa V partea 1 punctul 16

 

4

 

232

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

4

 

233

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

4

 

234

Alte active financiare nederivate nedestinate tranzacționării

BAD articolele 35-37; Anexa V partea 1 punctul 17

 

4

 

235

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

4

 

236

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

4

 

237

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

4

 

240

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatele (6), (8); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 19

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9

11

 

250

Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii

Directiva contabilă articolul 8 alineatele (5), (6); IAS 39.89A litera (a)

IAS 39.89A litera (a)

 

 

260

Investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate

BAD articolul 4 Active punctele (7)-(8); Directiva contabilă articolul 2 alineatul (2); Anexa V partea 2 punctul 4

IAS 1.54 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 4

4, 40

 

270

Active corporale

BAD articolul 4 Active punctul (10)

 

 

 

280

Imobilizări corporale

 

IAS 16.6; IAS 1.54 litera (a)

21, 42

 

290

Investiții imobiliare

 

IAS 40.5; IAS 1.54 litera (b)

21, 42

 

300

Active necorporale

BAD articolul 4 Active punctul (9); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 115

IAS 1.54 litera (c); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 115

 

 

310

Fond comercial

BAD articolul 4 Active punctul (9); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 113

IFRS 3.B67 litera (d); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 113

 

 

320

Alte active necorporale

BAD articolul 4 Active punctul (9)

IAS 38.8, 118

21, 42

 

330

Creanțe privind impozitele

 

IAS 1.54 literele (n)-(o)

 

 

340

Creanțe privind impozitul curent

 

IAS 1.54 litera (n); IAS 12.5

 

 

350

Creanțe privind impozitul amânat

Directiva contabilă articolul 17 alineatul (1) litera (f); CRR articolul 4 punctul 106

IAS 1.54 litera (o); IAS 12.5; CRR articolul 4 punctul 106

 

 

360

Alte active

Anexa V partea 2 punctele 5, 14

Anexa V partea 2 punctul 5

 

 

370

Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

 

IAS 1.54 litera (j); IFRS 5.38, Anexa V partea 2 punctul 6

 

 

380

TOTAL ACTIVE

BAD articolul 4 Active

IAS 1.9 litera (a), IG 6

 

 

1.2   Datorii

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Defalcare în tabel

Valoarea contabilă

010

010

Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9, AG14-15

IFRS 7.8 litera (e) punctul (ii); IAS 39.9, AG14-15

8

 

020

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II

IAS 39.9, AG15 litera (a)

10

 

030

Poziții scurte

 

IAS 39 AG15 litera (b)

8

 

040

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

8

 

050

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

8

 

060

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

8

 

061

Datorii financiare destinate tranzacționării

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (3)

 

8

 

062

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II; Anexa V partea 1 punctul 21

 

10

 

063

Poziții scurte

 

 

8

 

064

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

8

 

065

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

8

 

066

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

8

 

070

Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

8

 

080

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

8

 

090

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

8

 

100

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

8

 

110

Datorii financiare evaluate la cost amortizat

Directiva contabilă articolul 8 alineatele (3), (6); IAS 39.47

IFRS 7.8 litera (f); IAS 39.47

8

 

120

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

8

 

130

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

8

 

140

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

8

 

141

Datorii financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (3)

 

8

 

142

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

8

 

143

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

8

 

144

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

8

 

150

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6), alineatul (8) litera (a); Anexa V partea 1 punctul 23

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 23

11

 

160

Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii

Directiva contabilă articolul 8 alineatele (5), (6); Anexa V partea 2 punctul 7; IAS 39.89A litera (b)

IAS 39.89A litera (b)

 

 

170

Provizioane

BAD articolul 4 Pasive punctul (6)

IAS 37.10; IAS 1.54 litera (l)

43

 

175

Fonduri pentru riscuri bancare generale [în cazul în care sunt prezentate în cadrul datoriilor]

BAD articolul 38 alineatul (1); CRR articolul 4 punctul 112; Anexa V partea 2 punctul 12

 

 

 

180

Pensii și alte obligații privind beneficiile determinate post-angajare

Anexa V partea 2 punctul 8

IAS 19.63; IAS 1.78 litera (d); Anexa V partea 2 punctul 8

43

 

190

Alte beneficii pe termen lung ale angajaților

Anexa V partea 2 punctul 8

IAS 19.153; IAS 1.78 litera (d); Anexa V partea 2 punctul 8

43

 

200

Restructurare

 

IAS 37.71, 84 litera (a)

43

 

210

Cauze legale în curs de soluționare și litigii privind impozitele

 

IAS 37 apendicele C exemplele 6 și 10

43

 

220

Angajamente și garanții date

BAD articolele 24-25, articolul 31 alineatul (1)

IAS 37 apendicele C.9

43

 

230

Alte provizioane

 

 

43

 

240

Datorii privind impozitele

 

IAS 1.54 literele (n)-(o)

 

 

250

Datorii privind impozitul curent

 

IAS 1.54 litera (n); IAS 12.5

 

 

260

Datorii privind impozitul amânat

Directiva contabilă articolul 17 alineatul (1) litera (f); CRR articolul 4 punctul 108

IAS 1.54 litera (o); IAS 12.5; CRR articolul 4 punctul 108

 

 

270

Capital social rambursabil la cerere

 

IAS 32, IE 33; IFRIC 2; Anexa V partea 2 punctul 9

 

 

280

Alte datorii

Anexa V partea 2 punctul 10

Anexa V partea 2 punctul 10

 

 

290

Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

 

IAS 1.54 litera (p); IFRS 5.38, Anexa V partea 2 punctul 11

 

 

300

TOTAL DATORII

 

IAS 1.9 litera (b); IG 6

 

 

1.3   Capitaluri proprii

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Defalcare în tabel

Valoarea contabilă

010

010

Capital

BAD articolul 4 Pasive punctul (9), BAD articolul 22

IAS 1.54 litera (r), BAD articolul 22

46

 

020

Capital vărsat

BAD articolul 4 Pasive punctul (9)

IAS 1.78 litera (e)

 

 

030

Capital subscris nevărsat

BAD articolul 4 Pasive punctul (9); Anexa V partea 2 punctul 14

IAS 1.78 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 14

 

 

040

Prime de emisiune

BAD articolul 4 Pasive punctul (10); CRR articolul 4 punctul 124

IAS 1.78 litera (e); CRR articolul 4 punctul 124

46

 

050

Instrumente de capital emise, altele decât capitalul

Anexa V partea 2 punctele 15-16

Anexa V partea 2 punctele 15-16

46

 

060

Componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (6); Anexa V partea 2 punctul 15

IAS 32.28-29; Anexa V partea 2 punctul 15

 

 

070

Alte instrumente de capital emise

Anexa V partea 2 punctul 16

Anexa V partea 2 punctul 16

 

 

080

Alte capitaluri proprii

Anexa V partea 2 punctul 17

IFRS 2.10; Anexa V partea 2 punctul 17

 

 

090

Alte elemente cumulate ale rezultatului global

CRR articolul 4 punctul 100

CRR articolul 4 punctul 100

46

 

095

Elemente care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere

 

IAS 1.82A litera (a)

 

 

100

Active corporale

 

IAS 16.39-41

 

 

110

Active necorporale

 

IAS 38.85-87

 

 

120

Câștiguri sau (–) pierderi actuariale din planurile de pensii cu beneficii determinate

 

IAS 1.7

 

 

122

Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

 

IFRS 5.38, IG exemplul 12

 

 

124

Partea din alte venituri și cheltuieli recunoscute, aferente investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate

 

IAS 1.82 litera (h); IAS 28.11

 

 

128

Elemente care pot fi reclasificate în profit sau pierdere

 

IAS 1.82A litera (b)

 

 

130

Acoperirea unei investiții nete într-o operațiune din străinătate [partea eficientă]

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6)

IAS 39.102 litera (a)

 

 

140

Conversie valutară

BAD articolul 39 alineatul (6)

IAS 21.52 litera (b); IAS 21.32, 38-49

 

 

150

Instrumente derivate de acoperire. Acoperirea fluxurilor de trezorerie [partea eficientă]

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6)

IFRS 7.23 litera (c); IAS 39.95-101

 

 

160

Active financiare disponibile pentru vânzare

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6)

IFRS 7.20 litera (a) punctul (ii); IAS 39.55 litera (b)

 

 

170

Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

 

IFRS 5.38, IG exemplul 12

 

 

180

Partea din alte venituri și cheltuieli recunoscute, aferente investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate

 

IAS 1.82 litera (h); IAS 28.11

 

 

190

Rezultat reportat

BAD articolul 4 Pasive punctul (13); CRR articolul 4 punctul 123

CRR articolul 4 punctul 123

 

 

200

Rezerve din reevaluare

BAD articolul 4 Pasive punctul (12)

IFRS 1.30, D5-D8; Anexa V partea 2 punctul 18

 

 

201

Active corporale

Directiva contabilă articolul 7 alineatul (1)

 

 

 

202

Instrumente de capital

Directiva contabilă articolul 7 alineatul (1)

 

 

 

203

Titluri de datorie

Directiva contabilă articolul 7 alineatul (1)

 

 

 

204

Altele

Directiva contabilă articolul 7 alineatul (1)

 

 

 

205

Rezerve de valoare justă

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a)

 

 

 

206

Acoperirea unei investiții nete într-o operațiune din străinătate

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (8) litera (b)

 

 

 

207

Instrumente derivate de acoperire. Acoperirea fluxurilor de trezorerie

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (8) litera (a); CRR articolul 30 litera (a)

 

 

 

208

Instrumente derivate de acoperire. Alte acoperiri

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (8) litera (a)

 

 

 

209

Active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin capitaluri proprii

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (8) al doilea paragraf

 

 

 

210

Alte rezerve

BAD articolul 4 Pasive punctele (11)-(13)

IAS 1.54; IAS 1.78 litera (e)

 

 

215

Fonduri pentru riscuri bancare generale [în cazul în care sunt prezentate în cadrul capitalurilor proprii]

BAD articolul 38 alineatul (1); CRR articolul 4 punctul 112; Anexa V partea 1 punctul 38

 

 

 

220

Rezerve sau pierderi cumulate aferente investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate

Directiva contabilă articolul 9 alineatul (7) litera (a); articolul 27; Anexa V partea 2 punctul 19

IAS 28.11; Anexa V partea 2 punctul 19

 

 

230

Altele

Anexa V partea 2 punctul 19

Anexa V partea 2 punctul 19

 

 

235

Diferențe din prima consolidare

Directiva contabilă articolul 24 alineatul (3) litera (c)

 

 

 

240

(–) Acțiuni de trezorerie

Directiva contabilă anexa III Active, secțiunea D (III) (2); BAD articolul 4 Active punctul (12); Anexa V partea 2 punctul 20

IAS 1.79 litera (a) punctul (vi); IAS 32.33-34, AG14, AG36; Anexa V partea 2 punctul 20

46

 

250

Profit sau pierdere care poate fi atribuit(ă) proprietarilor întreprinderii-mamă

BAD articolul 4 Pasive punctul (14)

IAS 27.28; IAS 1.81B litera (b) punctul (ii)

2

 

260

(–) Dividende interimare

CRR articolul 26 alineatul (2) litera (b)

IAS 32.35

 

 

270

Interese minoritare [interese care nu controlează]

Directiva contabilă articolul 24 alineatul (4)

IAS 27.4; IAS 1.54 litera (q); IAS 27.27

 

 

280

Alte elemente cumulate ale rezultatului global

CRR articolul 4 punctul 100

IAS 27.27-28; CRR articolul 4 punctul 100

46

 

290

Alte elemente

 

IAS 27.27-28

46

 

300

TOTAL CAPITALURI PROPRII

 

IAS 1.9 litera (c), IG 6

46

 

310

TOTAL CAPITALURI PROPRII ȘI TOTAL DATORII

BAD articolul 4 Pasive

IAS 1, IG 6

 

 

2.   Contul de profit sau pierdere

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Defalcare în tabel

Perioada curentă

010

010

Venituri din dobânzi

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (1); Anexa V partea 2 punctul 21

IAS 1.97; IAS 18.35 litera (b) punctul (iii); Anexa V partea 2 punctul 21

16

 

020

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

 

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i), B5 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 24

 

 

030

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

 

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i), B5 litera (e)

 

 

040

Active financiare disponibile pentru vânzare

 

IFRS 7.20 litera (b); IAS 39.55 litera (b); IAS 39.9

 

 

050

Împrumuturi și creanțe

 

IFRS 7.20 litera (b); IAS 39.9, 39.46 litera (a)

 

 

060

Investiții păstrate până la scadență

 

IFRS 7.20 litera (b); IAS 39.9, 39.46 litera (b)

 

 

070

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire, riscul de rată a dobânzii

 

IAS 39.9; Anexa V partea 2 punctul 23

 

 

080

Alte active

 

Anexa V partea 2 punctul 25

 

 

085

Venituri din dobânzi aferente datoriilor

Anexa V partea 2 punctul 25

Anexa V partea 2 punctul 25

 

 

090

(Cheltuieli cu dobânzile)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (2); Anexa V partea 2 punctul 21

IAS 1.97; Anexa V partea 2 punctul 21

16

 

100

(Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării)

 

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i), B5 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 24

 

 

110

(Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere)

 

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i), B5 litera (e)

 

 

120

(Datorii financiare evaluate la cost amortizat)

 

IFRS 7.20 litera (b); IAS 39.47

 

 

130

(Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire, riscul de rată a dobânzii)

 

IAS 39.9; Anexa V partea 2 punctul 23

 

 

140

(Alte datorii)

 

Anexa V partea 2 punctul 26

 

 

145

(Cheltuieli cu dobânzile aferente activelor)

Anexa V partea 2 punctul 26

Anexa V partea 2 punctul 26

 

 

150

(Cheltuieli cu capitalul social rambursabil la cerere)

 

IFRIC 2.11

 

 

160

Venituri din dividende

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (3); Anexa V partea 2 punctul 28

IAS 18.35 litera (b) punctul (v); Anexa V partea 2 punctul 28

 

 

170

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

 

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i), B5 litera (e)

 

 

180

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

 

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i), B5 litera (e); IAS 39.9

 

 

190

Active financiare disponibile pentru vânzare

 

IFRS 7.20 litera (a) punctul (ii); IAS 39.9, 39.55 litera (b)

 

 

200

Venituri din taxe și comisioane

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (4)

IFRS 7.20 litera (c)

22

 

210

(Cheltuieli cu taxe și comisioane)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (5)

IFRS 7.20 litera (c)

22

 

220

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere – net

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

IFRS 7.20 litera (a) punctele (ii)-(v); Anexa V partea 2 punctul 97

16

 

230

Active financiare disponibile pentru vânzare

 

IFRS 7.20 litera (a) punctul (ii); IAS 39.9, 39.55 litera (b)

 

 

240

Împrumuturi și creanțe

 

IFRS 7.20 litera (a) punctul (iv); IAS 39.9, 39.56

 

 

250

Investiții păstrate până la scadență

 

IFRS 7.20 litera (a) punctul (iii); IAS 39.9, 39.56

 

 

260

Datorii financiare evaluate la cost amortizat

 

IFRS 7.20 litera (a) punctul (v); IAS 39.56

 

 

270

Altele

 

 

 

 

280

Câștiguri sau (–) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării – net

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i); IAS 39.55 litera (a)

16

 

285

Câștiguri sau (–) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare destinate tranzacționării – net

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

 

16

 

290

Câștiguri sau (–) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere – net

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i); IAS 39.55 litera (a)

16, 45

 

295

Câștiguri sau (–) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare nedestinate tranzacționării – net

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

 

16

 

300

Câștiguri sau (–) pierderi din contabilitatea de acoperire – net

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatele (6), (8)

IFRS 7.24; Anexa V partea 2 punctul 30

16

 

310

Diferențe de curs de schimb [câștig sau (–) pierdere] – net

BAD articolul 39

IAS 21.28, 52 litera (a)

 

 

320

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate – net

BAD articolul 27 Structura verticală punctele (13)-(14)

 

 

 

330

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare – net

 

IAS 1.34

45

 

340

Alte venituri din exploatare

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (7); Anexa V partea 2 punctele 141-143

Anexa V partea 2 punctele 141-143

45

 

350

(Alte cheltuieli de exploatare)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (10); Anexa V partea 2 punctele 141-143

Anexa V partea 2 punctele 141-143

45

 

355

VENITURI TOTALE DIN EXPLOATARE – NET

 

 

 

 

360

(Cheltuieli administrative)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (8)

 

 

 

370

(Cheltuieli cu personalul)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (8) litera (a)

IAS 19.7; IAS 1.102, IG 6

44

 

380

(Alte cheltuieli administrative)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (8) litera (b);

 

 

 

390

(Amortizare)

 

IAS 1.102, 104

 

 

400

(Imobilizări corporale)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (9)

IAS 1.104; IAS 16.73 litera (e) punctul (vii)

 

 

410

(Investiții imobiliare)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (9)

IAS 1.104; IAS 40.79 litera (d) punctul (iv)

 

 

415

(Fond comercial)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (9)

 

 

 

420

(Alte active necorporale)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (9)

IAS 1.104; IAS 38.118 litera (e) punctul (vi)

 

 

430

[Provizioane sau (–) reluări de provizioane]

 

IAS 37.59, 84; IAS 1.98 literele (b), (f), (g)

43

 

440

(Angajamente și garanții date)

BAD articolul 27. Structura verticală punctele (11)-(12)

 

 

 

450

(Alte provizioane)

 

 

 

 

455

[Creșteri sau (–) diminuări ale fondului pentru riscuri bancare generale – net]

BAD articolul 38 alineatul (2)

 

 

 

460

[Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere]

BAD articolele 35-37, Anexa V partea 2 punctul 29

IFRS 7.20 litera (e)

16

 

470

(Active financiare evaluate la cost)

 

IFRS 7.20 litera (e); IAS 39.66

 

 

480

(Active financiare disponibile pentru vânzare)

 

IFRS 7.20 litera (e); IAS 39.67

 

 

490

(Împrumuturi și creanțe)

 

IFRS 7.20 litera (e); IAS 39.63

 

 

500

(Investiții păstrate până la scadență)

 

IFRS 7.20 litera (e); IAS 39.63

 

 

510

[Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate]

BAD articolul 27 Structura verticală punctele (13)-(14)

IAS 28.40-43

16

 

520

[Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor nefinanciare]

 

IAS 36.126 literele (a), (b)

16

 

530

(Imobilizări corporale)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (9)

IAS 16.73 litera (e) punctele (v)-(vi)

 

 

540

(Investiții imobiliare)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (9)

IAS 40.79 litera (d) punctul (v)

 

 

550

(Fond comercial)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (9)

IFRS 3 anexa B67 litera (d) punctul (v); IAS 36.124

 

 

560

(Alte active necorporale)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (9)

IAS 38.118 litera (e) punctele (iv), (v)

 

 

570

(Altele)

 

IAS 36.126 literele (a), (b)

 

 

580

Fond comercial negativ recunoscut în profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 24 alineatul (3) litera (f)

IFRS 3 anexa B64 litera (n) punctul (i)

 

 

590

Partea din profitul sau (–) pierderea aferent(ă) investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate

BAD articolul 27 Structura verticală punctele (13)-(14)

IAS 1.82 litera (c)

 

 

600

Profitul sau (–) pierderea din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, care nu pot fi considerate activități întrerupte

 

IFRS 5.37; Anexa V partea 2 punctul 27

 

 

610

PROFIT SAU (–) PIERDERE DIN ACTIVITĂȚI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE

 

IAS 1.102, IG 6; IFRS 5.33A

 

 

620

[Cheltuieli sau (–) venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii din activități continue]

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (15)

IAS 1.82 litera (d); IAS 12.77

 

 

630

PROFIT SAU (–) PIERDERE DIN ACTIVITĂȚI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (16)

IAS 1, IG 6

 

 

632

Profit sau (–) pierdere extraordinară după impozitare

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (21)

 

 

 

633

Profit sau pierdere extraordinară înainte de impozitare

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (19)

 

 

 

634

[Cheltuieli sau (–) venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii extraordinare]

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (20)

 

 

 

640

Profit sau (–) pierdere din activități întrerupte după impozitare

 

IAS 1.82 litera (e); IFRS 5.33 litera (a), 5.33A

 

 

650

Profit sau (–) pierdere din activități întrerupte înainte de impozitare

 

IFRS 5.33 litera (b) punctul (i)

 

 

660

[Cheltuieli sau (–) venituri cu impozitul legate de activități întrerupte]

 

IFRS 5.33 litera (b) punctele (ii), (iv)

 

 

670

PROFIT SAU (–) PIERDERE AFERENT(Ă) EXERCIȚIULUI

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (23)

IAS 1.81A litera (a)

 

 

680

Atribuibil(ă) intereselor minoritare [interese care nu controlează]

 

IAS 1.83 litera (a) punctul (i)

 

 

690

Atribuibil(ă) proprietarilor întreprinderii-mamă

 

IAS 1.81B litera (b) punctul (ii)

 

 

3.   Situația rezultatului global

 

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perioada curentă

010

010

Profit sau (–) pierdere aferent(ă) exercițiului

IAS 1.7, 81 litera (b), 83 litera (a), IG 6

 

020

Alte elemente ale rezultatului global

IAS 1.7, 81 litera (b), IG 6

 

030

Elemente care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere

IAS 1.82A litera (a)

 

040

Active corporale

IAS 1.7, IG 6; IAS 16.39-40

 

050

Active necorporale

IAS 1.7; IAS 38.85-86

 

060

Câștiguri sau (–) pierderi actuariale din planurile de pensii cu beneficii determinate

IAS 1.7, IG 6; IAS 19.93A

 

070

Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

IFRS 5.38

 

080

Partea din alte venituri și cheltuieli recunoscute aferente entităților contabilizate prin metoda punerii în echivalență

IAS 1.82 litera (h), IG 6; IAS 28.11

 

090

Impozit pe venit aferent elementelor care nu vor fi reclasificate

IAS 1.91 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 31

 

100

Elemente care pot fi reclasificate în profit sau pierdere

IAS 1.82A litera (b)

 

110

Acoperirea unei investiții nete într-o operațiune din străinătate [partea eficientă]

IAS 39.102 litera (a)

 

120

Câștiguri sau (–) pierderi din evaluare înregistrate în capitaluri proprii

IAS 39.102 litera (a)

 

130

Transferate la profit sau pierdere

IAS 1.7, 92-95; IAS 39.102 litera (a)

 

140

Alte reclasificări

 

 

150

Conversie valutară

IAS 1.7, IG 6; IAS 21.52 litera (b)

 

160

Câștiguri sau (–) pierderi din conversie înregistrate în capitaluri proprii

IAS 21.32, 38-47

 

170

Transferate la profit sau pierdere

IAS 1.7, 92-95; IAS 21.48-49

 

180

Alte reclasificări

 

 

190

Acoperirea fluxurilor de trezorerie [partea eficientă]

IAS 1.7, IG 6; IFRS 7.23 litera (c); IAS 39.95 litera (a), 96

 

200

Câștiguri sau (–) pierderi din evaluare înregistrate în capitaluri proprii

IAS 1, IG 6; IAS 39.95 litera (a), 96

 

210

Transferate la profit sau pierdere

IAS 1.7, 92-95, IG 6; IAS 39.97-101

 

220

Transferate în valoarea contabilă inițială a elementelor acoperite

IAS 1, IG 6; IAS 39.97-101

 

230

Alte reclasificări

 

 

240

Active financiare disponibile pentru vânzare

IAS 1.7, IG 6; IFRS 7.20 litera (a) punctul (ii); IAS 1, IG 6; IAS 39.55 litera (b)

 

250

Câștiguri sau (–) pierderi din evaluare înregistrate în capitaluri proprii

IFRS 7.20 litera (a) punctul (ii); IAS 1, IG 6; IAS 39.55 litera (b)

 

260

Transferate la profit sau pierdere

IFRS 7.20 litera (a) punctul (ii); IAS 1.7, IAS 1.92-95, IAS 1, IG 6; IAS 39.55 litera (b)

 

270

Alte reclasificări

IFRS 5, IG exemplul 12

 

280

Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

IFRS 5.38

 

290

Câștiguri sau (–) pierderi din evaluare înregistrate în capitaluri proprii

IFRS 5.38

 

300

Transferate la profit sau pierdere

IAS 1.7, 92-95; IFRS 5.38

 

310

Alte reclasificări

IFRS 5, IG exemplul 12

 

320

Partea din alte venituri și cheltuieli recunoscute, aferente investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate

IAS 1.82 litera (h), IG 6; IAS 28.11

 

330

Impozit pe venit aferent elementelor care pot fi reclasificate în profit sau (–) pierdere

IAS 1.91 litera (b), IG 6; Anexa V partea 2 punctul 31

 

340

Rezultat global total al exercițiului

IAS 1.7, 81A litera (a), IG 6

 

350

Atribuibil intereselor minoritare [interese care nu controlează]

IAS 1.83 litera (b) punctul (i), IG 6

 

360

Atribuibil proprietarilor întreprinderii-mamă

IAS 1.83 litera (b) punctul (ii), IG 6

 

4.   Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții

4.1   Active financiare deținute în vederea tranzacționării

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

Modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

Anexa V partea 2 punctul 46

010

020

010

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

020

din care: la cost

 

IAS 39.46 litera (c)

 

 

030

din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

040

din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

050

din care: societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

060

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

070

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

080

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

090

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

100

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

110

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

120

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

130

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

140

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

150

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

160

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

170

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

180

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

4.2   Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

Modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

IFRS 7.9 litera (c); Anexa V partea 2 punctul 46

010

020

010

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

020

din care: la cost

 

IAS 39.46 litera (c)

 

 

030

din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

040

din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

050

din care: societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

060

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

070

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

080

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

090

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

100

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

110

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

120

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

130

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

140

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

150

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

160

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

170

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

180

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

190

ACTIVE FINANCIARE DESEMNATE CA FIIND EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (a) punctul (i); IAS 39.9

 

 

4.3   Active financiare disponibile pentru vânzare

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă a activelor nedepreciate

Valoarea contabilă a activelor depreciate

Valoarea contabilă

Depreciere cumulată

IAS 39.58-62

Anexa V partea 2 punctul 34

Anexa V partea 2 punctul 46

010

020

030

040

010

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

 

 

020

din care: la cost

 

IAS 39.46 litera (c)

 

 

 

 

030

din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

040

din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

050

din care: societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

060

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

070

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

080

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

090

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

100

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

110

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

120

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

130

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

140

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

150

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

160

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

170

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

180

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

190

ACTIVE FINANCIARE DISPONIBILE PENTRU VÂNZARE

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (d); IAS 39.9

 

 

 

 

4.4   Împrumuturi și creanțe și investiții păstrate până la scadență

 

 

 

Active nedepreciate [valoarea contabilă brută]

Active depreciate [valoarea contabilă brută]

Ajustări specifice pentru active financiare evaluate individual

Ajustări specifice pentru active financiare evaluate colectiv

Ajustări colective pentru pierderi suportate, dar neraportate

Valoarea contabilă

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

 

IFRS 7.37 litera (b); IFRS 7, IG 29 litera (a); IAS 39.58-59

IAS 39 AG84-92; Anexa V partea 2 punctul 36

IAS 39 AG84-92; Anexa V partea 2 punctul 37

IAS 39 AG84-92; Anexa V partea 2 punctul 38

Anexa V partea 2 punctul 39

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

 

 

 

Anexa V partea 2 punctul 36

Anexa V partea 2 punctul 37

Anexa V partea 2 punctul 38

Anexa V partea 2 punctul 39

 

010

020

030

040

050

060

010

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

020

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

030

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

040

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

050

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

060

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

070

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

080

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

090

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

100

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

110

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

120

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

130

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

140

ÎMPRUMUTURI ȘI CREANȚE

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (b), alineatul (6); IAS 39.9

IAS 39.9, AG16, AG26; Anexa V partea 1 punctul 16

 

 

 

 

 

 

150

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

160

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

170

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

180

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

190

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

200

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

210

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

220

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

230

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

240

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

250

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

260

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

270

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

280

PĂSTRATE PÂNĂ LA SCADENȚĂ

Directiva contabilă articolul 8 alineatele (4), (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (c); IAS 39.9, AG16, AG26

 

 

 

 

 

 

4.5   Active financiare subordonate

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

010

010

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

020

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

030

ACTIVE FINANCIARE SUBORDONATE [PENTRU EMITENT]

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a)

Anexa V partea 2 punctele 40, 54

 

4.6   Active financiare destinate tranzacționării

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Valoarea contabilă

Modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

 

Anexa V partea 2 punctul 46

010

020

010

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

020

din care: necotate

 

 

 

030

din care: instituții de credit

 

 

 

040

din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

050

din care: societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

060

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

070

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

080

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

090

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

100

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

110

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

120

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

130

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

140

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

150

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

160

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

170

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

180

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

4.7   Active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Valoarea contabilă

Modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

 

Anexa V partea 2 punctul 46

010

020

010

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

020

din care: necotate

 

 

 

030

din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

040

din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

050

din care: societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

060

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

070

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

080

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

090

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

100

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

110

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

120

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

130

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

140

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

150

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

160

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

170

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

180

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

190

ACTIVE FINANCIARE NEDERIVATE NEDESTINATE TRANZACȚIONĂRII, EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (4)

 

 

4.8   Active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin capitaluri proprii

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Valoarea contabilă

Modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

 

Anexa V partea 2 punctul 46

010

020

010

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

020

din care: necotate

 

 

 

030

din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

040

din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

050

din care: societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

060

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

070

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

080

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

090

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

100

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

110

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

120

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

130

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

140

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

150

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

160

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

170

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

180

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

190

ACTIVE FINANCIARE NEDERIVATE NEDESTINATE TRANZACȚIONĂRII, EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN CAPITALURI PROPRII

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (8) al doilea paragraf

 

 

4.9   Instrumente de datorie nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Active nedepreciate

Active depreciate [valoarea contabilă brută]

Ajustări specifice pentru riscul de credit

Ajustări generale pentru riscul de credit și riscul bancar care afectează valoarea contabilă

Valoarea contabilă

 

CRR articolul 4 punctul 95

CRR articolul 4 punctul 95

CRR articolul 4 punctul 95; Anexa V partea 2 punctul 38

Anexa V partea 2 punctul 39

010

020

030

040

050

010

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

020

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

030

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

040

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

050

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

060

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

070

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

080

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

090

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

100

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

110

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

120

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

130

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

140

INSTRUMENTE DE DATORIE NEDESTINATE TRANZACȚIONĂRII, EVALUATE PRINTR-O METODĂ BAZATĂ PE COSTURI

BAD articolul 37 alineatul (1); articolul 42a alineatul (4) litera (b)

 

 

 

 

 

4.10   Alte active financiare nederivate nedestinate tranzacționării

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Valoarea contabilă

010

010

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

020

din care: necotate

 

 

030

din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

040

din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

050

din care: societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

060

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

070

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

080

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

090

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

100

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

110

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

120

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

130

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

140

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

150

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

160

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

170

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

180

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

190

ALTE ACTIVE FINANCIARE NEDERIVATE NEDESTINATE TRANZACȚIONĂRII

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (8) al doilea paragraf

 

5.   Clasificarea creditelor și a avansurilor pe tipuri de produs

 

 

 

Bănci centrale

Administrații publice

Instituții de credit

Alte societăți financiare

Societăți nefinanciare

Gospodării

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

010

020

030

040

050

060

În funcție de tipul de produs

010

La vedere [la cerere] și cu preaviz scurt [cont curent]

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (a)

 

 

 

 

 

 

020

Creanțe aferente cărților de credit

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (b)

 

 

 

 

 

 

030

Creanțe comerciale

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (c)

 

 

 

 

 

 

040

Contracte de leasing financiar

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (d)

 

 

 

 

 

 

050

Credite acordate în cadrul operațiunilor reverse repo

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (e)

 

 

 

 

 

 

060

Alte credite la termen

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (f)

 

 

 

 

 

 

070

Avansuri care nu sunt credite

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (g)

 

 

 

 

 

 

080

CREDITE ȘI AVANSURI

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

În funcție de garanțiile reale

090

din care: credite ipotecare [credite garantate cu bunuri imobile]

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (h)

 

 

 

 

 

 

100

din care: alte credite garantate

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (i)

 

 

 

 

 

 

În funcție de scop

110

din care: credite pentru consum

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (j)

 

 

 

 

 

 

120

din care: credite pentru achiziționarea de locuințe

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (k)

 

 

 

 

 

 

În funcție de subordonare

130

din care: credite pentru finanțarea de proiecte

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (l)

 

 

 

 

 

 

6.   Clasificarea creditelor și a avansurilor acordate societăților nefinanciare

 

 

Societăți nefinanciare

 

Valoarea contabilă brută

din care: neperformante

Deprecierea cumulată sau modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Anexa V partea 2 punctul 45

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 46

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Anexa V partea 2 punctul 45

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 46

 

010

012

020

010

A

Agricultură, silvicultură și pescuit

Regulamentul NACE

 

 

 

020

B

Industria extractivă

Regulamentul NACE

 

 

 

030

C

Industria prelucrătoare

Regulamentul NACE

 

 

 

040

D

Furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale, a aburului și aerului condiționat

Regulamentul NACE

 

 

 

050

E

Aprovizionare cu apă

Regulamentul NACE

 

 

 

060

F

Construcții

Regulamentul NACE

 

 

 

070

G

Comerț cu ridicata și cu amănuntul

Regulamentul NACE

 

 

 

080

H

Transport și depozitare

Regulamentul NACE

 

 

 

090

I

Servicii de cazare și restaurante

Regulamentul NACE

 

 

 

100

J

Informare și comunicații

Regulamentul NACE

 

 

 

110

L

Activități imobiliare

Regulamentul NACE

 

 

 

120

M

Activități specializate, științifice și tehnice

Regulamentul NACE

 

 

 

130

N

Servicii administrative și activități de sprijin

Regulamentul NACE

 

 

 

140

O

Administrație publică și apărare, asigurări sociale obligatorii

Regulamentul NACE

 

 

 

150

P

Educație

Regulamentul NACE

 

 

 

160

Q

Servicii privind sănătatea umană și servicii de asistență socială

Regulamentul NACE

 

 

 

170

R

Arte, divertisment și activități recreative

Regulamentul NACE

 

 

 

180

S

Alte servicii

Regulamentul NACE

 

 

 

190

CREDITE ȘI AVANSURI

Anexa V partea 1 punctele 24, 27, partea 2 punctele 42-43

 

 

 

7.   Active financiare care fac obiectul deprecierii și care sunt restante sau depreciate

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Restante, dar nedepreciate

Valoarea contabilă a activelor depreciate

Ajustări specifice pentru active financiare evaluate individual

Ajustări specifice pentru active financiare evaluate colectiv

Ajustări colective pentru pierderi suportate, dar neraportate

Ajustări specifice pentru riscul de credit

Ajustări generale pentru riscul de credit

Ajustare generală pentru riscurile bancare

Valoarea cumulată a sumelor eliminate din bilanț (write-off cumulat)

≤ 30 de zile

> 30 de zile ≤ 60 de zile

> 60 de zile ≤ 90 de zile

> 90 de zile ≤ 180 de zile

> 180 de zile ≤ 1 an

> 1 an

IFRS 7.37 litera (a); IG 26-28; Anexa V partea 2 punctele 47-48

IAS 39.58-70

IAS 39 AG84-92; IFRS 7.37 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 36

IAS 39 AG84-92; Anexa V partea 2 punctul 37

IAS 39 AG84-92; Anexa V partea 2 punctul 38

 

IAS 39 AG84-92; IFRS 7.16, 37 litera (b); B5 litera (d); Anexa V partea 2 punctele 49-50

CRR articolul 4 punctul 95; Anexa V partea 2 punctele 47-48

CRR articolul 4 punctul 95

CRR articolul 4 punctul 95; Anexa V partea 2 punctul 36

CRR articolul 4 punctul 95; Anexa V partea 2 punctul 37

CRR articolul 4 punctul 95; Anexa V partea 2 punctul 38

CRR articolul 4 punctul 95

CRR articolul 4 punctul 95

BAD articolul 37 alineatul (2); CRR articolul 4 punctul 95

CRR articolul 4 punctul 95; Anexa V partea 2 punctele 49-50

010

020

030

040

050

060

070

080

090

100

102

103

104

110

010

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

020

din care: la cost

 

IAS 39.46 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

030

din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

040

din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

050

din care: societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

080

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

120

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

130

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

140

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

150

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

160

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

170

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

180

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

190

TOTAL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Credite și avansuri, defalcate pe tipuri de produs, de garanție reală și de subordonare

200

La vedere [la cerere] și cu preaviz scurt [cont curent]

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

210

Creanțe aferente cărților de credit

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (b)

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

220

Creanțe comerciale

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

230

Contracte de leasing financiar

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (d)

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

240

Credite acordate în cadrul operațiunilor reverse repo

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (e)

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

250

Alte credite la termen

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (f)

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

260

Avansuri care nu sunt credite

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (g)

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (g)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

270

din care: credite ipotecare [credite garantate cu bunuri imobile]

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (h)

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (h)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

280

din care: alte credite garantate

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (i)

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (i)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

290

din care: credite pentru consum

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (j)

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (j)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

300

din care: credite pentru achiziționarea de locuințe

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (k)

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (k)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

310

din care: credite pentru finanțarea de proiecte

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (l)

Anexa V partea 2 punctul 41 litera (l)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8.   Clasificarea datoriilor financiare

8.1   Clasificarea datoriilor financiare după tipul de produs și după sectorul contrapărții

 

 

 

Valoarea contabilă

Modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

Valoarea de rambursare la scadență stabilită contractual

Deținute în vederea tranzacționării

Desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Cost amortizat

Destinate tranzacționării

Printr-o metodă bazată pe costuri

Contabilitatea de acoperire

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

IFRS 7.8 litera (e) punctul (ii); IAS 39.9, AG14-15

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (f); IAS 39.47

 

 

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9

CRR articolul 33 alineatul (1) litera (b), articolul 33 alineatul (1) litera (c)

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

 

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9, AG14-15

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

Directiva contabilă articolul 8 alineatele (3), (6); IAS 39.47

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (3); Anexa V partea 1 punctul 15

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (3)

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6), alineatul (8) primul paragraf litera (a)

CRR articolul 33 alineatul (1) litera (b), articolul 33 alineatul (1) litera (c)

BCE/2013/33 articolul 7 alineatul (2)

 

010

020

030

034

035

037

040

050

010

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II

IAS 39.9, AG15 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

020

Poziții scurte

 

IAS 39 AG15 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

030

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

 

 

 

 

 

 

040

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

050

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Conturi curente / depozite overnight

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

 

 

 

 

 

 

 

 

080

Depozite la termen

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Depozite rambursabile după notificare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3; Anexa V partea 2 punctul 51

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3; Anexa V partea 2 punctul 51

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Acorduri de răscumpărare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

120

Conturi curente / depozite overnight

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

 

 

 

 

 

 

 

 

130

Depozite la termen

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

 

 

 

 

 

 

 

 

140

Depozite rambursabile după notificare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3; Anexa V partea 2 punctul 51

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3; Anexa V partea 2 punctul 51

 

 

 

 

 

 

 

 

150

Acorduri de răscumpărare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

 

 

 

 

 

 

 

 

160

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

170

Conturi curente / depozite overnight

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

 

 

 

 

 

 

 

 

180

Depozite la termen

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

 

 

 

 

 

 

 

 

190

Depozite rambursabile după notificare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3; Anexa V partea 2 punctul 51

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3; Anexa V partea 2 punctul 51

 

 

 

 

 

 

 

 

200

Acorduri de răscumpărare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

 

 

 

 

 

 

 

 

210

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

220

Conturi curente / depozite overnight

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

 

 

 

 

 

 

 

 

230

Depozite la termen

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

 

 

 

 

 

 

 

 

240

Depozite rambursabile după notificare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3; Anexa V partea 2 punctul 51

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3; Anexa V partea 2 punctul 51

 

 

 

 

 

 

 

 

250

Acorduri de răscumpărare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

 

 

 

 

 

 

 

 

260

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

270

Conturi curente / depozite overnight

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

 

 

 

 

 

 

 

 

280

Depozite la termen

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

 

 

 

 

 

 

 

 

290

Depozite rambursabile după notificare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3; Anexa V partea 2 punctul 51

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3; Anexa V partea 2 punctul 51

 

 

 

 

 

 

 

 

300

Acorduri de răscumpărare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

 

 

 

 

 

 

 

 

310

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

320

Conturi curente / depozite overnight

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.1

 

 

 

 

 

 

 

 

330

Depozite la termen

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.2

 

 

 

 

 

 

 

 

340

Depozite rambursabile după notificare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3; Anexa V partea 2 punctul 51

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.3; Anexa V partea 2 punctul 51

 

 

 

 

 

 

 

 

350

Acorduri de răscumpărare

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9.4

 

 

 

 

 

 

 

 

360

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31; Anexa V partea 2 punctul 52

Anexa V partea 1 punctul 31; Anexa V partea 2 punctul 52

 

 

 

 

 

 

 

 

370

Certificate de depozit

Anexa V partea 2 punctul 52 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 52 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

380

Titluri garantate cu active

CRR articolul 4 punctul 61

CRR articolul 4 punctul 61

 

 

 

 

 

 

 

 

390

Obligațiuni garantate

CRR articolul 129 alineatul (1)

CRR articolul 129 alineatul (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

400

Contracte hibride

Anexa V partea 2 punctul 52 litera (d)

IAS 39.10-11, AG27, AG29; IFRIC 9; Anexa V partea 2 punctul 52 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

410

Alte titluri de datorie emise

Anexa V partea 2 punctul 52 litera (e)

Anexa V partea 2 punctul 52 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

420

Instrumente financiare compuse convertibile

 

IAS 32 AG31

 

 

 

 

 

 

 

 

430

Neconvertibile

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

440

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

 

 

 

 

 

 

450

DATORII FINANCIARE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8.2   Datorii financiare subordonate

 

 

 

Valoarea contabilă

Desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

La cost amortizat

Printr-o metodă bazată pe costuri

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (f); IAS 39.47

 

Trimiteri la GAAP naționale

 

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

Directiva contabilă articolul 8 alineatele (3), (6); IAS 39.47

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (3)

 

010

020

030

010

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

020

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

030

DATORII FINANCIARE SUBORDONATE

Anexa V partea 2 punctele 53-54

Anexa V partea 2 punctele 53-54

 

 

 

9.   Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente

9.1   Expuneri extrabilanțiere: angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente date

 

Trimiteri la GAAP naționale

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea nominală

IFRS 7.36 litera (a), B10 literele (c), (d); CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctul 62

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctul 62

010

010

Angajamente de creditare date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56-57

IAS 39.2 litera (h), 4 literele (a), (c), BC 15; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56-57

 

021

din care: neperformante

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 145-162

 

030

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

040

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

050

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

060

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

070

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

080

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

090

Garanții financiare date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 58

IAS 39.9, AG4, BC 21; IFRS 4 anexa A; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 58

 

101

din care: neperformante

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 145-162

 

110

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

120

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

130

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

140

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

150

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

160

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

170

Alte angajamente date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 59

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 59

 

181

din care: neperformante

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 145-162

 

190

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

200

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

210

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

220

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

230

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

240

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

9.2   Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite

 

Trimiteri la GAAP naționale

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea maximă a garanției care poate fi luată în considerare

Valoarea nominală

IFRS 7.36 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 63

Anexa V partea 2 punctul 63

Anexa V partea 2 punctul 63

Anexa V partea 2 punctul 63

010

020

010

Angajamente de creditare primite

Anexa V partea 2 punctele 56-57

IAS 39.2 litera (h), 4 literele (a), (c), BC 15; Anexa V partea 2 punctele 56-57

 

 

020

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

030

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

040

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

050

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

060

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

070

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

080

Garanții financiare primite

Anexa V partea 2 punctele 56, 58

IAS 39.9, AG4, BC 21; IFRS 4 anexa A; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 58

 

 

090

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

100

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

110

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

120

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

130

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

140

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

150

Alte angajamente primite

Anexa V partea 2 punctele 56, 59

Anexa V partea 2 punctele 56, 59

 

 

160

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

170

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

180

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

190

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

200

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

210

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

10.   Instrumente financiare derivate – destinate tranzacționării

Pe tipuri de risc/pe tipuri de produs sau pe tipuri de piață

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

Valoarea de piață

Valoarea noțională

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării

Valoare pozitivă. Destinate tranzacționării

Valoare negativă. Destinate tranzacționării

Total destinate tranzacționării

din care: vândute

Anexa V partea 2 punctul 69

Anexa V partea 2 punctul 69

 

 

Anexa V partea 2 punctele 70-71

Anexa V partea 2 punctul 72

Anexa V partea 2 punctele 4, 69

Anexa V partea 2 punctele 7, 69

 

 

Anexa V partea 2 punctele 70-71

Anexa V partea 2 punctul 72

010

020

022

025

030

040

010

Rata dobânzii

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (a)

 

 

 

 

 

 

020

din care: instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor

Anexa V partea 2 punctul 74

Anexa V partea 2 punctul 74

 

 

 

 

 

 

030

Opțiuni extrabursiere

 

 

 

 

 

 

 

 

040

Alte instrumente extrabursiere

 

 

 

 

 

 

 

 

050

Opțiuni pe piețe organizate

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Alte instrumente pe piețe organizate

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Capitaluri proprii

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (b)

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (b)

 

 

 

 

 

 

080

din care: instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor

Anexa V partea 2 punctul 74

Anexa V partea 2 punctul 74

 

 

 

 

 

 

090

Opțiuni extrabursiere

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Alte instrumente extrabursiere

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Opțiuni pe piețe organizate

 

 

 

 

 

 

 

 

120

Alte instrumente pe piețe organizate

 

 

 

 

 

 

 

 

130

Schimb valutar și aur

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (c)

 

 

 

 

 

 

140

din care: instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor

Anexa V partea 2 punctul 74

Anexa V partea 2 punctul 74

 

 

 

 

 

 

150

Opțiuni extrabursiere

 

 

 

 

 

 

 

 

160

Alte instrumente extrabursiere

 

 

 

 

 

 

 

 

170

Opțiuni pe piețe organizate

 

 

 

 

 

 

 

 

180

Alte instrumente pe piețe organizate

 

 

 

 

 

 

 

 

190

Credit

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (d)

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (d)

 

 

 

 

 

 

200

din care: instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor

Anexa V partea 2 punctul 74

Anexa V partea 2 punctul 74

 

 

 

 

 

 

210

Swap pe riscul de credit

 

 

 

 

 

 

 

 

220

Opțiune pe marja de credit

 

 

 

 

 

 

 

 

230

Swap pe randamentul total (total return swap)

 

 

 

 

 

 

 

 

240

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

250

Mărfuri

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (e)

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (e)

 

 

 

 

 

 

260

din care: instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor

Anexa V partea 2 punctul 74

Anexa V partea 2 punctul 74

 

 

 

 

 

 

270

Altele

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (f)

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (f)

 

 

 

 

 

 

280

din care: instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor

Anexa V partea 2 punctul 74

Anexa V partea 2 punctul 74

 

 

 

 

 

 

290

INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE

CRR anexa II; Anexa V partea 1 punctul 15

IAS 39.9

 

 

 

 

 

 

300

din care: extrabursiere – instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c), partea 2 punctul 75 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c), partea 2 punctul 75 litera (a)

 

 

 

 

 

 

310

din care: extrabursiere – alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d), partea 2 punctul 75 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d), partea 2 punctul 75 litera (b)

 

 

 

 

 

 

320

din care: extrabursiere – restul

Anexa V partea 2 punctul 75 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 75 litera (c)

 

 

 

 

 

 

11.   Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire

11.1   Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire: clasificare după tipul de risc și tipul de acoperire

Pe tipuri de produs sau pe tipuri de piață

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

Valoarea noțională

Active

Datorii

Total acoperiri

din care: vândute

Anexa V partea 2 punctul 69

Anexa V partea 2 punctul 69

Anexa V partea 2 punctele 70, 71

Anexa V partea 2 punctul 72

010

020

030

040

010

Rata dobânzii

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (a)

 

 

 

 

020

Opțiuni extrabursiere

 

 

 

 

 

030

Alte instrumente extrabursiere

 

 

 

 

 

040

Opțiuni pe piețe organizate

 

 

 

 

 

050

Alte instrumente pe piețe organizate

 

 

 

 

 

060

Capitaluri proprii

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (b)

 

 

 

 

070

Opțiuni extrabursiere

 

 

 

 

 

080

Alte instrumente extrabursiere

 

 

 

 

 

090

Opțiuni pe piețe organizate

 

 

 

 

 

100

Alte instrumente pe piețe organizate

 

 

 

 

 

110

Schimb valutar și aur

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (c)

 

 

 

 

120

Opțiuni extrabursiere

 

 

 

 

 

130

Alte instrumente extrabursiere

 

 

 

 

 

140

Opțiuni pe piețe organizate

 

 

 

 

 

150

Alte instrumente pe piețe organizate

 

 

 

 

 

160

Credit

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (d)

 

 

 

 

170

Swap pe riscul de credit

 

 

 

 

 

180

Opțiune pe marja de credit

 

 

 

 

 

190

Swap pe randamentul total (total return swap)

 

 

 

 

 

200

Altele

 

 

 

 

 

210

Mărfuri

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (e)

 

 

 

 

220

Altele

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (f)

 

 

 

 

230

ACOPERIREA VALORII JUSTE

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.86 litera (a)

 

 

 

 

240

Rata dobânzii

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (a)

 

 

 

 

250

Opțiuni extrabursiere

 

 

 

 

 

260

Alte instrumente extrabursiere

 

 

 

 

 

270

Opțiuni pe piețe organizate

 

 

 

 

 

280

Alte instrumente pe piețe organizate

 

 

 

 

 

290

Capitaluri proprii

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (b)

 

 

 

 

300

Opțiuni extrabursiere

 

 

 

 

 

310

Alte instrumente extrabursiere

 

 

 

 

 

320

Opțiuni pe piețe organizate

 

 

 

 

 

330

Alte instrumente pe piețe organizate

 

 

 

 

 

340

Schimb valutar și aur

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (c)

 

 

 

 

350

Opțiuni extrabursiere

 

 

 

 

 

360

Alte instrumente extrabursiere

 

 

 

 

 

370

Opțiuni pe piețe organizate

 

 

 

 

 

380

Alte instrumente pe piețe organizate

 

 

 

 

 

390

Credit

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (d)

 

 

 

 

400

Swap pe riscul de credit

 

 

 

 

 

410

Opțiune pe marja de credit

 

 

 

 

 

420

Swap pe randamentul total (total return swap)

 

 

 

 

 

430

Altele

 

 

 

 

 

440

Mărfuri

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (e)

 

 

 

 

450

Altele

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (f)

 

 

 

 

460

ACOPERIREA FLUXURILOR DE TREZORERIE

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.86 litera (b)

 

 

 

 

470

ACOPERIREA INVESTIȚIILOR NETE ÎNTR-O OPERAȚIUNE DIN STRĂINĂTATE

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.86 litera (c)

 

 

 

 

480

ACOPERIREA VALORII JUSTE A UNUI PORTOFOLIU ÎMPOTRIVA RISCULUI DE RATĂ A DOBÂNZII

IAS 39.89A, IE 1-31

 

 

 

 

490

OPERAȚIUNI DE ACOPERIRE A FLUXULUI DE TREZORERIE AL UNUI PORTOFOLIU ÎMPOTRIVA RISCULUI DE RATĂ A DOBÂNZII

IAS 39, IG F6 1-3

 

 

 

 

500

INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE – CONTABILITATEA DE ACOPERIRE

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9

 

 

 

 

510

din care: extrabursiere – instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c), partea 2 punctul 75 litera (a)

 

 

 

 

520

din care: extrabursiere – alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d), partea 2 punctul 75 litera (b)

 

 

 

 

530

din care: extrabursiere – restul

Anexa V partea 2 punctul 75 litera (c)

 

 

 

 

11.2   Instrumente financiare derivate – Contabilitatea de acoperire în temeiul GAAP naționale: clasificare după tipul de risc

Pe tipuri de produs sau pe tipuri de piață

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Valoarea contabilă

Valoarea noțională

Active

Datorii

Total acoperiri

din care: vândute

Anexa V partea 2 punctele 4, 69

Anexa V partea 2 punctele 7, 69

Anexa V partea 2 punctele 70, 71

Anexa V partea 2 punctul 72

005

007

010

020

010

Rata dobânzii

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (a)

 

 

 

 

020

Opțiuni extrabursiere

 

 

 

 

 

030

Alte instrumente extrabursiere

 

 

 

 

 

040

Opțiuni pe piețe organizate

 

 

 

 

 

050

Alte instrumente pe piețe organizate

 

 

 

 

 

060

Capitaluri proprii

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (b)

 

 

 

 

070

Opțiuni extrabursiere

 

 

 

 

 

080

Alte instrumente extrabursiere

 

 

 

 

 

090

Opțiuni pe piețe organizate

 

 

 

 

 

100

Alte instrumente pe piețe organizate

 

 

 

 

 

110

Schimb valutar și aur

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (c)

 

 

 

 

120

Opțiuni extrabursiere

 

 

 

 

 

130

Alte instrumente extrabursiere

 

 

 

 

 

140

Opțiuni pe piețe organizate

 

 

 

 

 

150

Alte instrumente pe piețe organizate

 

 

 

 

 

160

Credit

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (d)

 

 

 

 

170

Swap pe riscul de credit

 

 

 

 

 

180

Opțiune pe marja de credit

 

 

 

 

 

190

Swap pe randamentul total (total return swap)

 

 

 

 

 

200

Altele

 

 

 

 

 

210

Mărfuri

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (e)

 

 

 

 

220

Altele

Anexa V partea 2 punctul 67 litera (f)

 

 

 

 

230

INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE – CONTABILITATEA DE ACOPERIRE

 

 

 

 

 

240

din care: extrabursiere – instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c), partea 2 punctul 75 litera (a)

 

 

 

 

250

din care: extrabursiere – alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d), partea 2 punctul 75 litera (b)

 

 

 

 

260

din care: extrabursiere – restul

Anexa V partea 2 punctul 75 litera (c)

 

 

 

 

12.   Variația ajustărilor pentru depreciere și deprecierea instrumentelor de capital

 

Trimiteri la GAAP naționale

CRR articolul 442 litera (i)

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

IFRS 7.16, B5 litera (d); CRR articolul 442 litera (i)

Sold de deschidere

Majorări datorate ajustărilor constituite pentru pierderi probabile aferente creditelor, estimate în cursul perioadei

Diminuări datorate ajustărilor pentru depreciere reluate pentru pierderi probabile aferente creditelor, estimate în cursul perioadei

Diminuări datorate anulărilor de ajustări pentru depreciere

Transferuri între conturile de ajustări pentru depreciere

Alte ajustări

Sold de închidere

Recuperări înregistrate direct în contul de profit sau pierdere

Ajustări de valoare înregistrate direct în contul de profit sau pierdere

 

Anexa V partea 2 punctul 77

Anexa V partea 2 punctul 77

Anexa V partea 2 punctul 78

 

 

 

 

Anexa V partea 2 punctul 78

 

Anexa V partea 2 punctul 77

Anexa V partea 2 punctul 77

Anexa V partea 2 punctul 78

 

 

 

 

Anexa V partea 2 punctul 78

010

020

030

040

050

060

070

080

090

010

Instrumente de capital

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

020

Ajustări specifice pentru active financiare evaluate individual

CRR articolul 4 punctul 95; Anexa V partea 2 punctul 36

IAS 39.63-70, AG84-92; IFRS 7.37 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 36

 

 

 

 

 

 

 

 

 

030

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

Anexa V partea 1 punctul 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

040

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

050

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

080

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

Anexa V partea 1 punctul 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

120

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

130

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

140

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

150

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

160

Ajustări specifice pentru active financiare evaluate colectiv

CRR articolul 4 punctul 95; Anexa V partea 2 punctul 37

IAS 39.59, 64; Anexa V partea 2 punctul 37

 

 

 

 

 

 

 

 

 

170

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

Anexa V partea 1 punctul 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

180

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

190

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

200

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

210

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

220

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

230

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

Anexa V partea 1 punctul 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

240

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

250

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

260

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

270

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

280

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

290

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

300

Ajustări colective pentru pierderi suportate, dar neraportate aferente activelor financiare

CRR articolul 4 punctul 95; Anexa V partea 2 punctul 38

IAS 39.59, 64; Anexa V partea 2 punctul 38

 

 

 

 

 

 

 

 

 

310

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

Anexa V partea 1 punctul 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

320

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

Anexa V partea 1 punctul 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

330

Ajustări specifice pentru riscul de credit

CRR articolul 428 litera (g) punctul (ii)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

340

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

350

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

360

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

370

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

380

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

390

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

400

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 17

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

410

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

420

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

430

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

440

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

450

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

460

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

470

Ajustări generale pentru riscul de credit

CRR articolul 4 punctul 95

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

480

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

490

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

500

Ajustare generală pentru riscurile bancare

BAD articolul 37 alineatul (2); CRR articolul 4 punctul 95

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

510

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

520

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

530

Total

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

13.   Garanții reale și garanții primite

13.1   Clasificarea creditelor și a avansurilor în funcție de garanția reală și de garanții

Garanții și garanții reale

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

 

Valoarea maximă a garanției reale sau a garanției care poate fi luată în considerare

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Credite ipotecare

[Credite garantate cu bunuri imobile]

Alte credite garantate

Garanții financiare primite

 

Locative

Comerciale

Numerar [Instrumente de datorie emise]

Restul

IFRS 7.36 litera (b)

Anexa V partea 2 punctul 81 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 81 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 81 litera (b)

Anexa V partea 2 punctul 81 litera (b)

Anexa V partea 2 punctul 81 litera (c)

 

010

020

030

040

050

010

Credite și avansuri

Anexa V partea 2 punctul 80

Anexa V partea 2 punctul 81

 

 

 

 

 

020

din care: Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

030

din care: Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

040

din care: Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

13.2   Active obținute în cursul perioadei prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [deținute la data raportării]

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

010

010

Active imobilizate deținute în vederea vânzării

 

IFRS 7.38 litera (a)

 

020

Imobilizări corporale

 

IFRS 7.38 litera (a)

 

030

Investiții imobiliare

 

IFRS 7.38 litera (a)

 

040

Instrumente de capital și de datorie

 

IFRS 7.38 litera (a)

 

050

Altele

 

IFRS 7.38 litera (a)

 

060

Total

 

 

 

13.3   Active obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [active corporale], valoarea cumulată

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

010

010

Executare silită [active corporale]

Anexa V partea 2 punctul 84

IFRS 7.38 litera (a); Anexa V partea 2 punctul 84

 

14.   Ierarhia valorii juste: instrumente financiare evaluate la valoarea justă

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Ierarhia valorii juste IFRS 13.93 litera (b)

Modificarea valorii juste în cursul perioadei Anexa V partea 2 punctul 86

Modificarea cumulată a valorii juste înainte de impozitare Anexa V partea 2 punctul 87

Nivelul 1

Nivelul 2

Nivelul 3

Nivelul 2

Nivelul 3

Nivelul 1

Nivelul 2

Nivelul 3

IFRS 13.76

IFRS 13.81

IFRS 13.86

IFRS 13.81

IFRS 13.86, 93 litera (f)

IFRS 13.76

IFRS 13.81

IFRS 13.86

010

020

030

040

050

060

070

080

ACTIVE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

010

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (a) punctul (ii); IAS 39.9, AG14

 

 

 

 

 

 

 

 

020

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II

IAS 39.9

 

 

 

 

 

 

 

 

030

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

 

 

 

 

 

 

040

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

050

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (a) punctul (i); IAS 39.9

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

 

 

 

 

 

 

080

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Active financiare disponibile pentru vânzare

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 literele (h), (d); IAS 39.9

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

 

 

 

 

 

 

120

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

130

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

140

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6), alineatul (8) primul paragraf litera (a); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 19

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 19

 

 

 

 

 

 

 

 

DATORII

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

150

Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării

Directiva contabilă articolul 4, articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9, AG14-15

IFRS 7.8 litera (e) punctul (ii); IAS 39.9, AG14-15

 

 

 

 

 

 

 

 

160

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II

IAS 39.9, AG15 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

170

Poziții scurte

 

IAS 39 AG15 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

180

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

 

 

 

 

 

190

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

 

 

 

 

 

200

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

 

 

 

 

 

 

210

Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

 

 

 

 

 

 

 

 

220

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

 

 

 

 

 

230

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

 

 

 

 

 

240

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

 

 

 

 

 

 

250

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6), alineatul (8) primul paragraf litera (a); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 19

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 19

 

 

 

 

 

 

 

 

15.   Derecunoaștere și datorii financiare asociate aferente activelor financiare transferate

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Active financiare transferate recunoscute integral

Active financiare transferate recunoscute în măsura implicării continue a instituției

Principal scadent al activelor financiare transferate derecunoscute integral pentru care instituția își păstrează drepturi de administrare

Valori derecunoscute în scopuri de capital

Active transferate

Datorii asociate Anexa V partea 2 punctul 89

Principal scadent aferent activelor inițiale

Valoarea contabilă a activelor încă recunoscute [implicare continuă]

Valoarea contabilă a datoriilor asociate

Valoarea contabilă

din care: securitizări

din care: acorduri de răscumpărare

Valoarea contabilă

din care: securitizări

din care: acorduri de răscumpărare

IFRS 7.42D litera (e)

IFRS 7.42D litera (e); CRR articolul 4 punctul 61

IFRS 7.42D litera (e); Anexa V partea 2 punctele 91, 92

IFRS 7.42D litera (e)

IFRS 7.42D litera (e)

IFRS 7.42D litera (e); Anexa V partea 2 punctele 91, 92

 

IFRS 7.42D litera (f)

IFRS 7.42D litera (f); Anexa V partea 2 punctul 89

 

CRR articolul 109 Anexa V partea 2 punctul 90

 

CRR articolul 4 punctul 61

Anexa V partea 2 punctele 91, 92

 

CRR articolul 4 punctul 61

Anexa V partea 2 punctele 91, 92

 

 

 

 

CRR articolul 109 Anexa V partea 2 punctul 90

010

020

030

040

050

060

070

080

090

100

110

010

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (a) punctul (ii); IAS 39.9, AG14

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

020

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

030

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

040

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

041

Active financiare destinate tranzacționării

Anexa V partea 1 punctul 15

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

042

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

043

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

044

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

050

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (a) punctul (i); IAS 39.9

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

080

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Active financiare disponibile pentru vânzare

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (d); IAS 39.9

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

120

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

121

Active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (4)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

122

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

123

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

124

Credite și avansuri

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (4) litera (b); partea 1.14, partea 3.35

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

125

Active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin capitaluri proprii

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (8) al doilea paragraf

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

126

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

127

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

128

Credite și avansuri

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (4) litera (b); partea 1.14, partea 3.35

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

130

Împrumuturi și creanțe

Directiva contabilă articolul 42a alineatul (4) litera (b), alineatul (5a); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (c); IAS 39.9, AG16, AG26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

140

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

150

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

160

Investiții păstrate până la scadență

Directiva contabilă articolul 42a alineatul (4) litera (b), alineatul (5a); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (b); IAS 39.9, AG16, AG26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

170

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

180

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

181

Instrumente de datorie nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri

BAD articolul 37 alineatul (1); articolul 42a alineatul (4) litera (b); Anexa V partea 1 punctul 16

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

182

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

183

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

184

Alte active financiare nederivate nedestinate tranzacționării

BAD articolele 35-37

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

185

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

186

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

187

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

190

Total

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

16.   Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere

16.1   Venituri și cheltuieli cu dobânzile, defalcate pe instrumente și sectoare ale contrapărților

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perioada curentă

Venituri

Cheltuieli

Anexa V partea 2 punctul 95

Anexa V partea 2 punctul 95

010

020

010

Instrumente financiare derivate – destinate tranzacționării

CRR anexa II; Anexa V partea 2 punctul 96

IAS 39.9; Anexa V partea 2 punctul 96

 

 

020

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

Anexa V partea 1 punctul 26

 

 

030

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

040

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

050

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

060

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

070

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

080

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

Anexa V partea 1 punctul 27

 

 

090

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

100

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

110

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

120

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

130

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

140

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

150

Alte active

Anexa V partea 1 punctul 51

Anexa V partea 1 punctul 51

 

 

160

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

 

 

170

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

180

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

190

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

200

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

210

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

220

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

230

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

240

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

250

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire, riscul de rată a dobânzii

Anexa V partea 2 punctul 95

Anexa V partea 2 punctul 95

 

 

260

Alte datorii

Anexa V partea 2 punctul 10

Anexa V partea 2 punctul 10

 

 

270

DOBÂNZI

BAD articolul 27 Structura verticală punctele (1)-(2)

IAS 18.35 litera (b); IAS 1.97

 

 

16.2   Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor și a datoriilor financiare, care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perioada curentă

010

010

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

020

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

Anexa V partea 1 punctul 26

 

030

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

Anexa V partea 1 punctul 27

 

040

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

 

050

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

060

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

070

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI DIN DERECUNOAȘTEREA ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE CARE NU SUNT EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE – NET

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6); Anexa V partea 2 punctul 97

IFRS 7.20 litera (a) punctele (v)-(vii); IAS 39.55 litera (a)

 

16.3   Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe instrumente

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perioada curentă

010

010

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II

IAS 39.9

 

020

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

030

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

Anexa V partea 1 punctul 26

 

040

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

Anexa V partea 1 punctul 27

 

050

Poziții scurte

 

IAS 39 AG15 litera (b)

 

060

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

 

070

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

080

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

090

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII – NET

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i)

 

100

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II

 

 

110

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

120

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

 

 

130

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

 

 

140

Poziții scurte

 

 

 

150

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

 

 

160

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

170

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

180

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DESTINATE TRANZACȚIONĂRII – NET

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6); Anexa V partea 2 punctul 98

 

 

16.4   Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe tipuri de risc

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perioada curentă

010

010

Instrumente de rată a dobânzii și instrumente derivate legate de acestea

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (a)

 

020

Instrumente de capital și instrumente derivate legate de acestea

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (b)

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (b)

 

030

Tranzacții valutare și instrumente derivate legate de schimbul valutar și de aur

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (c)

 

040

Instrumente de risc de credit și instrumente derivate legate de acestea

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (d)

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (d)

 

050

Instrumente derivate legate de mărfuri

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (e)

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (e)

 

060

Altele

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (f)

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (f)

 

070

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII – NET

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i)

 

080

Instrumente de rată a dobânzii și instrumente derivate legate de acestea

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (a)

 

 

090

Instrumente de capital și instrumente derivate legate de acestea

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (b)

 

 

100

Tranzacții valutare și instrumente derivate legate de schimbul valutar și de aur

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (c)

 

 

110

Instrumente de risc de credit și instrumente derivate legate de acestea

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (d)

 

 

120

Instrumente derivate legate de mărfuri

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (e)

 

 

130

Altele

Anexa V partea 2 punctul 99 litera (f)

 

 

140

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DESTINATE TRANZACȚIONĂRII – NET

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

 

 

16.5   Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perioada curentă

Modificările valorii juste datorate riscului de credit

 

Anexa V partea 2 punctul 100

010

020

010

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

020

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

Anexa V partea 1 punctul 26

 

 

030

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

Anexa V partea 1 punctul 27

 

 

040

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

 

 

050

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

060

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

070

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DESEMNATE CA FIIND EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE – NET

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i)

 

 

080

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

 

090

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctul 26

 

 

 

100

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctul 27

 

 

 

110

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9

 

 

 

120

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

130

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

 

140

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE NEDESTINATE TRANZACȚIONĂRII – NET

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

 

 

 

16.6   Câștiguri sau pierderi din contabilitatea de acoperire

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perioada curentă

010

010

Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de acoperire [inclusiv operațiuni întrerupte]

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6), alineatul (8) primul paragraf litera (a)

IFRS 7.24 litera (a) punctul (i)

 

020

Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite atribuibile riscului acoperit

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6), alineatul (8) primul paragraf litera (a)

IFRS 7.24 litera (a) punctul (ii)

 

030

Partea ineficientă din acoperirea fluxurilor de trezorerie, recunoscută în profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6), alineatul (8) primul paragraf litera (a)

IFRS 7.24 litera (b)

 

040

Partea ineficientă din acoperirea investițiilor nete în operațiuni din străinătate, recunoscută în profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a)

IFRS 7.24 litera (c)

 

050

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI DIN CONTABILITATEA DE ACOPERIRE – NET

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6), alineatul (8) primul paragraf litera (a)

IFRS 7.24

 

16.7   Deprecierea activelor financiare și nefinanciare

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perioada curentă

 

Creșteri Anexa V partea 2 punctul 102

Reluări Anexa V partea 2 punctul 102

Total

Depreciere cumulată

010

020

030

040

010

Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

BAD articolele 35-37

IFRS 7.20 litera (e)

 

 

 

 

020

Active financiare evaluate la cost

 

IFRS 7.20 litera (e); IAS 39.66

 

 

 

 

030

Active financiare disponibile pentru vânzare

 

IFRS 7.20 litera (e); IAS 39.67-70

 

 

 

 

040

Împrumuturi și creanțe

 

IFRS 7.20 litera (e); IAS 39.63-65

 

 

 

 

050

Investiții păstrate până la scadență

 

IFRS 7.20 litera (e); IAS 39.63-65

 

 

 

 

060

Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate

BAD articolul 27 Structura verticală punctele (13)-(14)

IAS 28.40-43

 

 

 

 

070

Filiale

 

IFRS 10 anexa A

 

 

 

 

080

Asocieri în participație

 

IAS 28.3

 

 

 

 

090

Entități asociate

 

IAS 28.3

 

 

 

 

100

Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor nefinanciare

 

IAS 36.126 literele (a), (b)

 

 

 

 

110

Imobilizări corporale

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (9)

IAS 16.73 litera (e) punctele (v)-(vi)

 

 

 

 

120

Investiții imobiliare

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (9)

IAS 40.79 litera (d) punctul (v)

 

 

 

 

130

Fond comercial

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (9)

IAS 36.10 litera (b); IAS 36.88-99, 124; IFRS 3 anexa B67 litera (d) punctul (v)

 

 

 

 

140

Alte active necorporale

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (9)

IAS 38.118 litera (e) punctele (iv), (v)

 

 

 

 

145

Altele

 

IAS 36.126 literele (a), (b)

 

 

 

 

150

TOTAL

 

 

 

 

 

 

160

Venituri din dobânzi aferente activelor financiare depreciate acumulate

 

IFRS 7.20 litera (d); IAS 39 AG93

 

 

 

 

17.   Reconciliere între perimetrul de consolidare contabil și perimetrul de consolidare CRR: Bilanț

17.1   Active

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perimetrul de consolidare contabil [valoare contabilă]

010

010

Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere

BAD articolul 4 Active punctul (1)

IAS 1.54 litera (i)

 

020

Numerar în casă

Anexa V partea 2 punctul 1

Anexa V partea 2 punctul 1

 

030

Solduri de numerar la bănci centrale

BAD articolul 13 alineatul (2); Anexa V partea 2 punctul 2

Anexa V partea 2 punctul 2

 

040

Alte depozite la vedere

 

Anexa V partea 2 punctul 3

 

050

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (5); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (a) punctul (ii); IAS 39.9, AG14

 

060

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II

IAS 39.9

 

070

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

080

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

090

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

091

Active financiare destinate tranzacționării

Anexa V partea 1 punctul 15

 

 

092

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II; Anexa V partea 1 punctul 15

 

 

093

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

094

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

095

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

100

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (5); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (a) punctul (i); IAS 39.9

 

110

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

120

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

130

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

140

Active financiare disponibile pentru vânzare

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (5); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (d); IAS 39.9

 

150

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

160

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

170

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

171

Active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (4)

 

 

172

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

173

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

174

Credite și avansuri

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (4) litera (b); Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

175

Active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin capitaluri proprii

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (8)

 

 

176

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

177

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

178

Credite și avansuri

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (4) litera (b); Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

180

Împrumuturi și creanțe

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (b), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (c); IAS 39.9, AG16, AG26; Anexa V partea 1 punctul 16

 

190

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

200

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

210

Investiții păstrate până la scadență

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (b); IAS 39.9, AG16, AG26

 

220

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

230

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

231

Instrumente de datorie nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri

BAD articolul 37 alineatul (1); articolul 42a alineatul (4) litera (b); Anexa V partea 1 punctul 16

 

 

232

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

233

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

234

Alte active financiare nederivate nedestinate tranzacționării

BAD articolele 35-37; Anexa V partea 1 punctul 17

 

 

235

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

236

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

237

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

240

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatele (6), (8); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 19

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9

 

250

Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii

Directiva contabilă articolul 8 alineatele (5), (6); IAS 39.89A litera (a)

IAS 39.89A litera (a)

 

260

Investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate

BAD articolul 4 Active punctele (7)-(8); Directiva contabilă articolul 2 alineatul (2); Anexa V partea 2 punctul 4

IAS 1.54 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 4

 

270

Active asociate contractelor de asigurare și de reasigurare

 

IFRS 4, IG 20 literele (b)-(c); Anexa V partea 2 punctul 105

 

280

Active corporale

BAD articolul 4 Active punctul (10)

 

 

290

Active necorporale

BAD articolul 4 Active punctul (9); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 115

IAS 1.54 litera (c); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 115

 

300

Fond comercial

BAD articolul 4 Active punctul (9); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 113

IFRS 3.B67 litera (d); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 113

 

310

Alte active necorporale

BAD articolul 4 Active punctul (9)

IAS 38.8, 118

 

320

Creanțe privind impozitele

 

IAS 1.54 literele (n)-(o)

 

330

Creanțe privind impozitul curent

 

IAS 1.54 litera (n); IAS 12.5

 

340

Creanțe privind impozitul amânat

Directiva contabilă articolul 17 alineatul (1) litera (f); CRR articolul 4 punctul 106

IAS 1.54 litera (o); IAS 12.5; CRR articolul 4 punctul 106

 

350

Alte active

Anexa V partea 2 punctul 5

Anexa V partea 2 punctul 5

 

360

Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

 

IAS 1.54 litera (j); IFRS 5.38, Anexa V partea 2 punctul 6

 

370

TOTAL ACTIVE

BAD articolul 4 Active

IAS 1.9 litera (a), IG 6

 

17.2   Expuneri extrabilanțiere: angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente date

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perimetrul de consolidare contabil [valoare nominală]

010

010

Angajamente de creditare date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 57

IAS 39.2 litera (h), 4 literele (a), (c), BC 15; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 57

 

020

Garanții financiare date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 58

IAS 39.9, AG4, BC 21; IFRS 4 anexa A; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 58

 

030

Alte angajamente date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 59

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 59

 

040

EXPUNERI EXTRABILANȚIERE

 

 

 

17.3   Datorii și capitaluri proprii

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perimetrul de consolidare contabil [valoare contabilă]

010

010

Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9, AG14-15

IFRS 7.8 litera (e) punctul (ii); IAS 39.9, AG14-15

 

020

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II

IAS 39.9, AG15 litera (a)

 

030

Poziții scurte

 

IAS 39 AG15 litera (b)

 

040

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

 

050

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

060

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

061

Datorii financiare destinate tranzacționării

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (3)

 

 

062

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II; Anexa V partea 1 punctul 15

 

 

063

Poziții scurte

 

 

 

064

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

065

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

066

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

070

Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

 

080

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

 

090

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

100

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

110

Datorii financiare evaluate la cost amortizat

Directiva contabilă articolul 8 alineatele (3), (6); IAS 39.47

IFRS 7.8 litera (f); IAS 39.47

 

120

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

 

130

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

140

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

141

Datorii financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (3)

 

 

142

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

 

 

143

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

144

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

150

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6), alineatul (8) litera (a); Anexa V partea 1 punctul 23

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 23

 

160

Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii

Directiva contabilă articolul 8 alineatele (5), (6); IAS 39.89A litera (b)

IAS 39.89A litera (b)

 

170

Datorii asociate contractelor de asigurare și de reasigurare

 

IFRS 4, IG 20 litera (a); Anexa V partea 2 punctul 106

 

180

Provizioane

BAD articolul 4 Pasive punctul (6)

IAS 37.10; IAS 1.54 litera (l)

 

190

Datorii privind impozitele

 

IAS 1.54 literele (n)-(o)

 

200

Datorii privind impozitul curent

 

IAS 1.54 litera (n); IAS 12.5

 

210

Datorii privind impozitul amânat

Directiva contabilă articolul 17 alineatul (1) litera (f); CRR articolul 4 punctul 108

IAS 1.54 litera (o); IAS 12.5; CRR articolul 4 punctul 108

 

220

Capital social rambursabil la cerere

 

IAS 32, IE 33; IFRIC 2; Anexa V partea 2 punctul 9

 

230

Alte datorii

Anexa V partea 2 punctul 10

Anexa V partea 2 punctul 10

 

240

Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

 

IAS 1.54 litera (p); IFRS 5.38, Anexa V partea 2 punctul 11

 

250

DATORII

 

IAS 1.9 litera (b); IG 6

 

260

Capital

BAD articolul 4 Pasive punctul (9), BAD articolul 22

IAS 1.54 litera (r), BAD articolul 22

 

270

Prime de emisiune

BAD articolul 4 Pasive punctul (10); CRR articolul 4 punctul 124

IAS 1.78 litera (e); CRR articolul 4 punctul 124

 

280

Instrumente de capital emise, altele decât capitalul

Anexa V partea 2 punctele 15-16

Anexa V partea 2 punctele 15-16

 

290

Alte capitaluri proprii

Anexa V partea 2 punctul 17

IFRS 2.10; Anexa V partea 2 punctul 17

 

300

Alte elemente cumulate ale rezultatului global

CRR articolul 4 punctul 100

CRR articolul 4 punctul 100

 

310

Rezultat reportat

CRR articolul 4 punctul 123

CRR articolul 4 punctul 123

 

320

Rezerve din reevaluare

BAD articolul 4 Pasive punctul (12)

IFRS 1.30, D5-D8

 

325

Rezerve de valoare justă

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a)

 

 

330

Alte rezerve

BAD articolul 4 Pasive alineatele (11)-(13)

IAS 1.54; IAS 1.78 litera (e)

 

335

Diferențe din prima consolidare

Directiva contabilă articolul 24 alineatul (3) litera (c)

 

 

340

(–) Acțiuni de trezorerie

Directiva contabilă anexa III Active, secțiunea D (III) (2); BAD articolul 4 Active punctul (12); Anexa V partea 2 punctul 20

IAS 1.79 litera (a) punctul (vi); IAS 32.33-34, AG14, AG36; Anexa V partea 2 punctul 20

 

350

Profit sau pierdere care poate fi atribuit(ă) proprietarilor întreprinderii-mamă

BAD articolul 4 Pasive punctul (14)

IAS 27.28; IAS 1.83 litera (a) punctul (ii)

 

360

(–) Dividende interimare

CRR articolul 26 alineatul (2)

IAS 32.35

 

370

Interese minoritare [interese care nu controlează]

Directiva contabilă articolul 24 alineatul (4)

IAS 27.4; IAS 1.54 litera (q); IAS 27.27

 

380

TOTAL CAPITALURI PROPRII

 

IAS 1.9 litera (c), IG 6

 

390

TOTAL CAPITALURI PROPRII ȘI TOTAL DATORII

BAD articolul 4 Pasive

IAS 1, IG 6

 

18.   Informații privind expunerile performante și neperformante

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă brută

Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioanelor

Garanții reale primite și garanții financiare primite

 

Performante

Neperformante

 

la expuneri performante

la expuneri neperformante

 

Nerestante sau restante ≤ 30 de zile

Restante > 30 de zile ≤ 60 de zile

Restante > 60 de zile ≤ 90 de zile

 

Cu plată improbabilă, care nu sunt restante sau restante ≤ 90 zile

Restante > 90 de zile ≤ 180 de zile

Restante > 180 de zile ≤ 1 an

Restante > 1 an

din care: în stare de nerambursare

din care:depreciate

 

Cu plată improbabilă, care nu sunt restante sau restante ≤ 90 zile

Restante > 90 de zile ≤ 180 de zile

Restante > 180 de zile ≤ 1 an

Restante > 1 an

Garanții reale primite pentru expuneri neperformante

Garanțiifinanciare primite pentru expuneri neperformante

010

020

030

040

050

060

070

080

090

100

110

120

130

140

150

160

170

180

190

200

210

Anexa V partea 2 45, 109, 145-162

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 158

Anexa V partea 2 158

Anexa V partea 2 158

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 159

Anexa V partea 2 159

Anexa V partea 2 159

Anexa V partea 2 159

CRR articolul 178; Anexa V partea 2 punctul 61

IAS 39 58-70

Anexa V partea 2 46

Anexa V partea 2 161

Anexa V partea 2 161

Anexa V partea 2 159,161

Anexa V partea 2 159,161

Anexa V partea 2 159,161

Anexa V partea 2 159,161

Anexa V partea < 2 162

Anexa V partea < 2 162

Anexa V partea 2 45, 109, 145-162

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 158

Anexa V partea 2 158

Anexa V partea 2 158

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 159

Anexa V partea 2 159

Anexa V partea 2 159

Anexa V partea 2 159

CRR articolul 178; Anexa V partea 2 punctul 61

CRR articolul 4 punctul 95

Anexa V partea 2 46

Anexa V partea 2 161

Anexa V partea 2 161

Anexa V partea 2 159,161

Anexa V partea 2 159,161

Anexa V partea 2 159,161

Anexa V partea 2 159,161

Anexa V partea < 2 162

Anexa V partea < 2 162

010

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

020

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

030

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

040

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

050

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

080

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

120

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

130

din care: Întreprinderi mici și mijlocii

IMM-uri articolul 1 alineatul (2) litera (a)

IMM-uri articolul 1 alineatul (2) litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

140

din care: credite garantate cu bunuri imobile comerciale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

150

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

160

din care: credite garantate cu bunuri imobile locative

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

170

din care: credite pentru consum

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

180

INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (d), (e); punctul 14 literele (d), (e) Anexa V partea 2 punctul 149

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (d), (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

190

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

200

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

210

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

220

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

230

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

240

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

250

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

260

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

270

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

280

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

290

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

300

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

310

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

320

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (b), (c); punctul 14 literele (b), (c) Anexa V partea 2 punctul 149

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (b), (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

330

INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (b), (c), (d), (e); punctul 14 literele (b), (c), (d), (e)

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (b), (c), (d), (e);

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

340

Angajamente de creditare date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56-57

IAS 39.2 litera (h), 4 literele (a), (c), BC 15; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56-57

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

350

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

360

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

370

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

380

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

390

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

400

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

410

Garanții financiare date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 58

IAS 39.9, AG4, BC 21; IFRS 4 A; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 58

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

420

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

430

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

440

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

450

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

460

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

470

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

480

Alte angajamente date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 59

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 59

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

490

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

500

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

510

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

520

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

530

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

540

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

550

EXPUNERI EXTRABILANȚIERE

Anexa V partea 2 punctul 55

Anexa V partea 2 punctul 55

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

19.   Informații privind expunerile restructurate în urma dificultăților financiare

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă brută a expunerilor cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioanelor

Garanții reale primite și garanții financiare primite

 

Expuneri performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

Expuneri neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

 

pentru expuneri performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

pentru expuneri neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

 

Instrumente cu modificări ale termenilor și condițiilor lor

Refinanțare

din care: Expuneri performante restructurate în urma dificultăților financiare supuse unei perioade de probă

 

Instrumente cu modificări ale termenilor și condițiilor lor

Refinanțare

din care: în stare de nerambursare

din care: depreciate

din care: restructurarea expunerilor neperformante datorată dificultăților financiare

 

Instrumente cu modificări ale termenilor și condițiilor lor

Refinanțare

Garanții reale primite pentru expunerile cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

Garanțiifinanciare primite pentru expunerile cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare

010

020

030

040

050

060

070

080

090

100

110

120

130

140

150

160

170

180

Anexa V partea 2 45, 109, 163-182

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (a), punctele 177, 178, 182

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (b), punctele 177, 178, 181, 182

Anexa V partea 2 punctul 176 litera (b), punctele 177, 180

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (a), punctele 179-180, 182

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (b), punctele 179-182

CRR articolul 178; Anexa V partea 2 punctul 61

IAS 39 58-70

Anexa V partea 2 punctul 172 litera (a), punctul 157

Anexa V partea 2 46, 183

Anexa V partea 2 145-183

Anexa V partea 2 145-183

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (a), punctele 179-180, 182, 183

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (b), punctele 179-183

Anexa V partea <2 162

Anexa V partea <2 162

Anexa V partea 2 45, 109, 163-182

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (a), punctele 177, 178, 182

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (b), punctele 177, 178, 181, 182

Anexa V partea 2 punctul 176 litera (b), punctele 177, 180

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (a), punctele 179-180, 182

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (b), punctele 179-182

CRR articolul 178; Anexa V partea 2 punctul 61

CRR articolul 4 punctul 95

Anexa V partea 2 punctul 172 litera (a), punctul 157

Anexa V partea 2 46, 183

Anexa V partea 2 145-183

Anexa V partea 2 145-183

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (a), punctele 179-180, 182, 183

Anexa V partea 2 punctul 164 litera (b), punctele 179-183

Anexa V partea <2 162

Anexa V partea <2 162

010

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

020

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

030

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

040

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

050

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

080

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

120

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

130

din care: Întreprinderi mici și mijlocii

IMM-uri articolul 1 alineatul (2) litera (a)

IMM-uri articolul 1 alineatul (2) litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

140

din care: credite garantate cu bunuri imobile comerciale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

150

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

160

din care: credite garantate cu bunuri imobile locative

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

170

din care: credite pentru consum

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

180

INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (d), (e); punctul 14 literele (d), (e) Anexa V partea 2 punctul 169

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (d), (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

190

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

200

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

210

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

220

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

230

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

240

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

250

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

260

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

270

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

280

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

290

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

300

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

310

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

320

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (b), (c); punctul 14 literele (b), (c) Anexa V partea 2 punctul 169

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (b), (c)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

330

INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (b), (c), (d), (e); punctul 14 literele (b), (c), (d), (e)

Anexa V partea 1 punctul 13 literele (b), (c), (d), (e);

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

340

Angajamente de creditare date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56-57

IAS 39.2 litera (h), 4 literele (a), (c), BC 15; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56-57

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20.   Repartizare geografică

20.1   Repartizarea geografică a activelor în funcție de localizarea activităților

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

Activități interne

Activități, altele decât cele interne

Anexa V partea 2 punctul 107

Anexa V partea 2 punctul 107

010

020

010

Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere

BAD articolul 4 Active punctul (1)

IAS 1.54 litera (i)

 

 

020

Numerar în casă

Anexa V partea 2 punctul 1

Anexa V partea 2 punctul 1

 

 

030

Solduri de numerar la bănci centrale

BAD articolul 13 alineatul (2); Anexa V partea 2 punctul 2

Anexa V partea 2 punctul 2

 

 

040

Alte depozite la vedere

 

Anexa V partea 2 punctul 3

 

 

050

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (5); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (a) punctul (ii); IAS 39.9, AG14

 

 

060

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II

IAS 39.9

 

 

070

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

080

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

090

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

091

Active financiare destinate tranzacționării

Anexa V partea 1 punctul 15

 

 

 

092

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II; Anexa V partea 1 punctul 15

 

 

 

093

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

 

094

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

095

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

100

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (5); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (a) punctul (i); IAS 39.9

 

 

110

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

120

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

130

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

140

Active financiare disponibile pentru vânzare

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (5); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (d); IAS 39.9

 

 

150

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

160

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

170

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

171

Active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (4)

 

 

 

172

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

 

173

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

174

Credite și avansuri

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (4) litera (b); Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

175

Active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin capitaluri proprii

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (8)

 

 

 

176

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

 

177

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

178

Credite și avansuri

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (4) litera (b); Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

180

Împrumuturi și creanțe

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (b), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (c); IAS 39.9, AG16, AG26; Anexa V partea 1 punctul 16

 

 

190

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

200

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

210

Investiții păstrate până la scadență

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (b); IAS 39.9, AG16, AG26

 

 

220

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

230

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

231

Instrumente de datorie nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri

BAD articolul 37 alineatul (1); articolul 42a alineatul (4) litera (b); Anexa V partea 1 punctul 16

 

 

 

232

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

233

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

234

Alte active financiare nederivate nedestinate tranzacționării

BAD articolele 35-37; Anexa V partea 1 punctul 17

 

 

 

235

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

 

 

 

236

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

237

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

240

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatele (6), (8); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 19

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9

 

 

250

Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii

Directiva contabilă articolul 8 alineatele (5), (6); IAS 39.89A litera (a)

IAS 39.89A litera (a)

 

 

260

Active corporale

BAD articolul 4 Active punctul (10)

 

 

 

270

Active necorporale

BAD articolul 4 Active punctul (9); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 115

IAS 1.54 litera (c); CRR articolul 4 alineatul (1) punctul 115

 

 

280

Investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate

BAD articolul 4 Active punctele (7)-(8); Directiva contabilă articolul 2 alineatul (2); Anexa V partea 2 punctul 4

IAS 1.54 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 4

 

 

290

Creanțe privind impozitele

 

IAS 1.54 literele (n)-(o)

 

 

300

Alte active

Anexa V partea 2 punctul 5

Anexa V partea 2 punctul 5

 

 

310

Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

 

IAS 1.54 litera (j); IFRS 5.38

 

 

320

ACTIVE

BAD articolul 4 Active

IAS 1.9 litera (a), IG 6

 

 

20.2   Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de localizarea activităților

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

Activități interne

Activități, altele decât cele interne

Anexa V partea 2 punctul 107

Anexa V partea 2 punctul 107

010

020

010

Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9, AG14-15

IFRS 7.8 litera (e) punctul (ii); IAS 39.9, AG14-15

 

 

020

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II

IAS 39.9, AG15 litera (a)

 

 

030

Poziții scurte

 

IAS 39 AG15 litera (b)

 

 

040

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

 

 

050

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

060

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

061

Datorii financiare destinate tranzacționării

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (3)

 

 

 

062

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II; Anexa V partea 1 punctul 15

 

 

 

063

Poziții scurte

 

 

 

 

064

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

065

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

066

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

 

070

Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

 

 

080

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

 

 

090

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

100

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

110

Datorii financiare evaluate la cost amortizat

Directiva contabilă articolul 8 alineatele (3), (6); IAS 39.47

IFRS 7.8 litera (f); IAS 39.47

 

 

120

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

 

 

130

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

140

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

141

Datorii financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (3)

 

 

 

142

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

 

 

 

143

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

144

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

 

150

Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6), alineatul (8) litera (a); Anexa V partea 1 punctul 23

IFRS 7.22 litera (b); IAS 39.9; Anexa V partea 1 punctul 23

 

 

160

Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii

Directiva contabilă articolul 8 alineatele (5), (6); IAS 39.89A litera (b)

IAS 39.89A litera (b)

 

 

170

Provizioane

BAD articolul 4 Pasive punctul (6)

IAS 37.10; IAS 1.54 litera (l)

 

 

180

Datorii privind impozitele

 

IAS 1.54 literele (n)-(o)

 

 

190

Capital social rambursabil la cerere

 

IAS 32, IE 33; IFRIC 2; Anexa V partea 2 punctul 9

 

 

200

Alte datorii

Anexa V partea 2 punctul 10

Anexa V partea 2 punctul 10

 

 

210

Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării

 

IAS 1.54 litera (p); IFRS 5.38

 

 

220

DATORII

 

IAS 1.9 litera (b); IG 6

 

 

20.3   Repartizarea geografică a elementelor din contul de profit sau pierdere în funcție de localizarea activităților

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perioada curentă

Activități interne

Activități, altele decât cele interne

Anexa V partea 2 punctul 107

Anexa V partea 2 punctul 107

010

020

010

Venituri din dobânzi

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (1); Anexa V partea 2 punctul 21

IAS 1.97; IAS 18.35 litera (b) punctul (iii); Anexa V partea 2 punctul 21

 

 

020

(Cheltuieli cu dobânzile)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (2); Anexa V partea 2 punctul 21

IAS 1.97; Anexa V partea 2 punctul 21

 

 

030

(Cheltuieli cu capitalul social rambursabil la cerere)

 

IFRIC 2.11

 

 

040

Venituri din dividende

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (3); Anexa V partea 2 punctul 28

IAS 18.35 litera (b) punctul (v); Anexa V partea 2 punctul 28

 

 

050

Venituri din taxe și comisioane

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (4)

IFRS 7.20 litera (c)

 

 

060

(Cheltuieli cu taxe și comisioane)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (5)

IFRS 7.20 litera (c)

 

 

070

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere – net

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

IFRS 7.20 litera (a) punctele (ii)-(v)

 

 

080

Câștiguri sau (–) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării – net

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i); IAS 39.55 litera (a)

 

 

085

Câștiguri sau (–) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare destinate tranzacționării – net

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

 

 

 

090

Câștiguri sau (–) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere – net

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i); IAS 39.55 litera (a)

 

 

095

Câștiguri sau (–) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare nedestinate tranzacționării – net

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

 

 

 

100

Câștiguri sau (–) pierderi din contabilitatea de acoperire – net

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatele (6), (8)

IFRS 7.24

 

 

110

Diferențe de curs de schimb [câștig sau (–) pierdere] – net

BAD articolul 39

IAS 21.28, 52 litera (a)

 

 

120

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate – net

BAD articolul 27 Structura verticală punctele (13)-(14)

 

 

 

130

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare – net

 

IAS 1.34

 

 

140

Alte venituri din exploatare

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a)

Anexa V partea 2 punctele 141-143

 

 

150

(Alte cheltuieli de exploatare)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (10); Anexa V partea 2 punctele 141-143

Anexa V partea 2 punctele 141-143

 

 

155

VENITURI TOTALE DIN EXPLOATARE – NET

 

 

 

 

160

(Cheltuieli administrative)

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (8)

 

 

 

170

(Amortizare)

 

IAS 1.102, 104

 

 

175

[Creșteri sau (–) diminuări ale fondului pentru riscuri bancare generale – net]

BAD articolul 38 alineatul (2)

 

 

 

180

[Provizioane sau (–) reluări de provizioane]

 

IAS 37.59, 84; IAS 1.98 literele (b), (f), (g)

 

 

190

[Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere]

BAD articolele 35-37

IFRS 7.20 litera (e)

 

 

200

[Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate]

BAD articolul 27 Structura verticală punctele (13)-(14)

IAS 28.40-43

 

 

210

[Deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor nefinanciare]

 

IAS 36.126 literele (a), (b)

 

 

220

Fond comercial negativ recunoscut în profit sau pierdere

 

IFRS 3 anexa B64 litera (n) punctul (i)

 

 

230

Partea din profitul sau (–) pierderea aferent(ă) investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate

BAD articolul 27 Structura verticală punctele (13)-(14)

IAS 1.82 litera (c)

 

 

240

Profitul sau (–) pierderea din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, care nu pot fi considerate activități întrerupte

 

IFRS 5.37; Anexa V partea 2 punctul 27

 

 

250

PROFIT SAU (–) PIERDERE DIN ACTIVITĂȚI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE

 

IAS 1.102, IG 6; IFRS 5.33A

 

 

260

[Cheltuieli sau (–) venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii din activități continue]

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (15)

IAS 1.82 litera (d); IAS 12.77

 

 

270

PROFIT SAU (–) PIERDERE DIN ACTIVITĂȚI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (16)

IAS 1, IG 6

 

 

275

Profit sau (–) pierdere extraordinară după impozitare

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (21)

 

 

 

280

Profit sau (–) pierdere din activități întrerupte după impozitare

 

IAS 1.82 litera (e); IFRS 5.33 litera (a), 5.33A

 

 

290

PROFIT SAU (–) PIERDERE AFERENT(Ă) EXERCIȚIULUI

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (23)

IAS 1.81A litera (a)

 

 

20.4   Repartizarea geografică a activelor în funcție de locul de reședință al contrapărții

axa z

Țara de reședință a contrapărții

 

 

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă brută

din care: restructurarea datoriilor în urma dificultăților financiare

din care: neperformante

Deprecierea cumulată sau modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

Anexa V partea 2 punctul 109

Anexa V partea 2 punctele 163-183

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 46

010

022

025

030

010

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II; Anexa V partea 1 punctul 15

IAS 39.9

 

 

 

 

020

din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

030

din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

040

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

 

 

050

din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

060

din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

070

din care: societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

080

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

090

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

100

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

110

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

120

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

130

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

140

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

150

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

 

 

 

160

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

 

 

 

170

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

 

 

 

180

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

 

 

 

190

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

 

 

 

200

din care: Întreprinderi mici și mijlocii

IMM-uri articolul 1 alineatul (2) litera (a)

IMM-uri articolul 1 alineatul (2) litera (a)

 

 

 

 

210

din care: credite garantate cu bunuri imobile comerciale

 

 

 

 

 

 

220

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

 

 

 

230

din care: credite garantate cu bunuri imobile locative

 

 

 

 

 

 

240

din care: credite pentru consum

 

 

 

 

 

 

20.5   Repartizarea geografică a expunerilor extrabilanțiere în funcție de locul de reședință al contrapărții

axa z

Țara de reședință a contrapărții

 

 

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea nominală

din care: restructurarea datoriilor în urma dificultăților financiare

din care: neperformante

Provizioane pentru angajamente și garanții date

Anexa V partea 2 punctul 62

Anexa V partea 2 punctele 163-183

Anexa V partea 2 145-162

 

010

022

025

030

010

Angajamente de creditare date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 57

IAS 39.2 litera (h), 4 literele (a), (c), BC 15; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 57

 

 

 

 

020

Garanții financiare date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 58

IAS 39.9, AG4, BC 21; IFRS 4 A; CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 58

 

 

 

 

030

Alte angajamente date

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 59

CRR anexa I; Anexa V partea 2 punctele 56, 59

 

 

 

 

20.6   Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de locul de reședință al contrapărții

axa z

Țara de reședință a contrapărții

 

 

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

Anexa V partea 1 punctul 28, partea 2 punctul 107

010

010

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II

IAS 39.9, AG15 litera (a)

 

020

din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

030

din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

040

Poziții scurte

 

IAS 39 AG15 litera (b)

 

050

din care: instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

060

din care: alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

070

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2 punctul 9, Anexa V, partea 1 punctul 30

 

080

Bănci centrale

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (a)

 

090

Administrații publice

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (b)

 

100

Instituții de credit

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (c)

 

110

Alte societăți financiare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (d)

 

120

Societăți nefinanciare

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (e)

 

130

Gospodării

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

Anexa V partea 1 punctul 35 litera (f)

 

20.7   Repartizarea geografică pe coduri NACE, în funcție de locul de reședință al contrapărții, a creditelor și a avansurilor acordate societăților nefinanciare

axa z

Țara de reședință a contrapărții

 

 

 

 

Societăți nefinanciare

 

Valoarea contabilă brută

din care: neperformante

Deprecierea cumulată sau modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Anexa V partea 2 punctul 109

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 46

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Anexa V partea 2 punctul 109

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 punctul 46

 

010

012

020

010

A

Agricultură, silvicultură și pescuit

Regulamentul NACE

 

 

 

020

B

Industria extractivă

Regulamentul NACE

 

 

 

030

C

Industria prelucrătoare

Regulamentul NACE

 

 

 

040

D

Furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale, a aburului și aerului condiționat

Regulamentul NACE

 

 

 

050

E

Aprovizionare cu apă

Regulamentul NACE

 

 

 

060

F

Construcții

Regulamentul NACE

 

 

 

070

G

Comerț cu ridicata și cu amănuntul

Regulamentul NACE

 

 

 

080

H

Transport și depozitare

Regulamentul NACE

 

 

 

090

I

Servicii de cazare și restaurante

Regulamentul NACE

 

 

 

100

J

Informare și comunicații

Regulamentul NACE

 

 

 

110

L

Activități imobiliare

Regulamentul NACE

 

 

 

120

M

Activități specializate, științifice și tehnice

Regulamentul NACE

 

 

 

130

N

Servicii administrative și activități de sprijin

Regulamentul NACE

 

 

 

140

O

Administrație publică și apărare, asigurări sociale obligatorii

Regulamentul NACE

 

 

 

150

P

Educație

Regulamentul NACE

 

 

 

160

Q

Servicii privind sănătatea umană și servicii de asistență socială

Regulamentul NACE

 

 

 

170

R

Arte, divertisment și activități recreative

Regulamentul NACE

 

 

 

180

S

Alte servicii

Regulamentul NACE

 

 

 

190

CREDITE ȘI AVANSURI

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

21.   Active corporale și necorporale: active care fac obiectul leasingului operațional

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

Anexa V partea 2 punctele 110-111

010

010

Imobilizări corporale

 

IAS 16.6; IAS 1.54 litera (a)

 

020

Model de reevaluare

 

IAS 17.49; IAS 16.31, 73 literele (a), (d)

 

030

Model bazat pe cost

 

IAS 17.49; IAS 16.30, 73 literele (a), (d)

 

040

Investiții imobiliare

 

IAS 40.IN5; IAS 1.54 litera (b)

 

050

Modelul valorii juste

 

IAS 17.49; IAS 40.33-55, 76

 

060

Model bazat pe cost

 

IAS 17.49; IAS 40.56, 79 litera (c)

 

070

Alte active necorporale

BAD articolul 4 Active punctul (9)

IAS 38.8, 118

 

080

Model de reevaluare

 

IAS 17.49; IAS 38.75-87, 124 litera (a) punctul (ii)

 

090

Model bazat pe cost

 

IAS 17.49; IAS 38.74

 

22.   Funcții aferente serviciilor de administrare a activelor, de custodie și altor servicii

22.1   Venituri și cheltuieli cu taxe și comisioane, defalcate pe activități

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perioada curentă

BAD articolul 27 Structura verticală punctele (4)-(5)

IFRS 7.20 litera (c)

010

010

Venituri din taxe și comisioane

 

ITS 2. Partea 2.10-12

 

020

Titluri

 

 

 

030

Emisiuni

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (a)

 

040

Ordine de transfer

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (b)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (b)

 

050

Altele

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (c)

 

060

Compensare și decontare

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (d)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (d)

 

070

Administrarea activelor

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 117 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 117 litera (a)

 

080

Custodie [pe tipuri de clienți]

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 117 litera (b)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 117 litera (b)

 

090

Plasamente colective

 

 

 

100

Altele

 

 

 

110

Servicii administrative centrale pentru plasamente colective

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 117 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 117 litera (c)

 

120

Tranzacții fiduciare

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 117 litera (d)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 117 litera (d)

 

130

Servicii de plată

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 117 litera (e)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (e); Anexa V partea 2 punctul 117 litera (e)

 

140

Resurse ale clienților distribuite, dar neadministrate [pe tipuri de produse]

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (f)

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (f)

 

150

Plasamente colective

 

 

 

160

Produse de asigurare

 

 

 

170

Altele

 

 

 

180

Finanțare structurată

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (f)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (f)

 

190

Comisioane de administrare din activități de securitizare

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (g)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (g)

 

200

Angajamente de creditare date

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (h)

IAS 39.47 litera (d) punctul (ii); Anexa V partea 2 punctul 116 litera (h)

 

210

Garanții financiare date

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (h)

IAS 39.47 litera (c) punctul (ii); Anexa V partea 2 punctul 116 litera (h)

 

220

Altele

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (j)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (j)

 

230

(Cheltuieli cu taxe și comisioane)

 

ITS 2. Partea 2.10-12

 

240

(Compensare și decontare)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (d)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (d)

 

250

(Custodie)

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (b)

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (b)

 

260

(Comisioane de administrare din activități de securitizare)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (g)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (g)

 

270

(Angajamente de creditare primite)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (i)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (i)

 

280

(Garanții financiare primite)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (i)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (i)

 

290

(Altele)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (j)

Anexa V partea 2 punctul 116 litera (j)

 

22.2   Active implicate în serviciile furnizate

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Cuantumul activelor implicate în serviciile furnizate

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (g)

010

010

Administrarea activelor [pe tipuri de clienți]

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (a)

 

020

Plasamente colective

 

 

 

030

Fonduri de pensii

 

 

 

040

Portofolii ale clienților gestionate în mod discreționar

 

 

 

050

Alte vehicule investiționale

 

 

 

060

Active în custodie [pe tipuri de clienți]

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (b)

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (b)

 

070

Plasamente colective

 

 

 

080

Altele

 

 

 

090

din care: încredințate altor entități

 

 

 

100

Servicii administrative centrale pentru plasamente colective

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (c)

 

110

Tranzacții fiduciare

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (d)

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (d)

 

120

Servicii de plată

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (e)

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (e)

 

130

Resurse ale clienților distribuite, dar neadministrate [pe tipuri de produse]

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (f)

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (f)

 

140

Plasamente colective

 

 

 

150

Produse de asigurare

 

 

 

160

Altele

 

 

 

30.   Activități extrabilanțiere: interese în entități structurate neconsolidate

30.1   Interese în entități structurate neconsolidate

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă a activelor financiare recunoscută în bilanț

din care: sprijin de lichiditate tras

Valoarea justă a sprijinului de lichiditate tras

Valoarea contabilă a datoriilor financiare recunoscută în bilanț

Valoarea nominală a elementelor extrabilanțiere provenită de la instituția raportoare

din care: Valoarea nominală a angajamentelor de creditare date

Pierderi suportate de instituția raportoare în perioada curentă

IFRS 12.29 litera (a)

IFRS 12.29 litera (a); Anexa V partea 2 punctul 118

 

IFRS 12.29 litera (a)

IFRS 12.B26 litera (e)

 

IFRS 12 B26 litera (b)

010

020

030

040

050

060

070

010

Total

 

 

 

 

 

 

 

 

 

30.2   Clasificarea, în funcție de natura activităților, a intereselor în entități structurate neconsolidate

În funcție de natura activităților

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Entități special constituite în scopul securitizării

Administrarea activelor

Alte activități

CRR articolul 4 punctul 66

Anexa V partea 2 punctul 117 litera (a)

Valoarea contabilă

 

IFRS 12.28, B6 litera (a)

010

020

030

010

Active financiare selectate recunoscute în bilanțul instituției raportoare

 

IFRS 12.29 literele (a), (b)

 

 

 

021

din care: neperformante

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 145-163

 

 

 

030

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II; Anexa V partea 1 punctul 6

IAS 39.9

 

 

 

040

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

 

050

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

060

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

070

Capitaluri proprii și datorii financiare selectate recunoscute în bilanțul instituției raportoare

 

IFRS 12.29 literele (a), (b)

 

 

 

080

Instrumente de capital emise

 

IAS 32.4

 

 

 

090

Instrumente financiare derivate

CRR anexa II

IAS 39.9, AG15 litera (a)

 

 

 

100

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

110

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

 

Valoarea nominală

120

Elemente extrabilanțiere provenite de la instituția raportoare

 

IFRS 12.B26 litera (e)

 

 

 

131

din care: neperformante

Anexa V partea 2 145-162

Anexa V partea 2 145-162

 

 

 

31.   Părți afiliate

31.1   Părți afiliate: sume de plătit și sume de încasat

 

 

 

Solduri restante

Întreprinderea-mamă și entități care exercită un control comun sau au o influență semnificativă

Filiale și alte entități din același grup

Asociați și asocieri în participație

Personalul-cheie din conducerea entității sau a întreprinderii-mamă

Alte părți afiliate

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

IAS 24.19 literele (a), (b)

IAS 24.19 litera (c); Anexa V partea 2 punctul 120

IAS 24.19 literele (d), (e); Anexa V partea 2 punctul 120

IAS 24.19 litera (f)

IAS 24.19 litera (g)

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

 

Directiva contabilă articolul 17 alineatul (1) litera (p)

Directiva contabilă articolul 17 alineatul (1) litera (p)

Directiva contabilă articolul 17 alineatul (1) litera (p)

Directiva contabilă articolul 17 alineatul (1) litera (p)

Directiva contabilă articolul 17 alineatul (1) litera (p)

 

Anexa V partea 2 punctul 120

Anexa V partea 2 punctul 120

010

020

030

040

050

010

Active financiare selectate

 

IAS 24.18 litera (b)

 

 

 

 

 

020

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

 

 

 

030

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

 

040

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

 

050

din care: Active financiare depreciate

 

 

 

 

 

 

 

060

Datorii financiare selectate

 

IAS 24.18 litera (b)

 

 

 

 

 

070

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

 

 

080

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

 

 

090

Valoarea nominală a angajamentelor de creditare, a garanțiilor financiare și a altor angajamente date

Anexa V partea 2 punctul 62

IAS 24.18 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 62

 

 

 

 

 

100

din care: în stare de nerambursare

Anexa V partea 2 punctul 61

IAS 24.18 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 61

 

 

 

 

 

110

Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite

Anexa V partea 2 punctele 63, 121

IAS 24.18 litera (b); Anexa V partea 2 punctele 63, 121

 

 

 

 

 

120

Valoarea noțională a instrumentelor derivate

Anexa V partea 2 punctele 70-71

Anexa V partea 2 punctele 70-71

 

 

 

 

 

130

Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioanelor pentru expuneri neperformante

 

IAS 24.18 litera (c)

 

 

 

 

 

31.2   Părți afiliate: cheltuieli și venituri generate de tranzacții

 

 

 

Perioada curentă

Întreprinderea-mamă și entități care exercită un control comun sau au o influență semnificativă

Filiale și alte entități din același grup

Asociați și asocieri în participație

Personalul-cheie din conducerea entității sau a întreprinderii-mamă

Alte părți afiliate

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

IAS 24.19 literele (a), (b)

IAS 24.19 litera (c)

IAS 24.19 literele (d), (e)

IAS 24.19 litera (f)

IAS 24.19 litera (g)

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

 

 

 

 

 

 

 

Anexa V partea 2 punctul 120

Anexa V partea 2 punctul 120

010

020

030

040

050

010

Venituri din dobânzi

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (1); Anexa V partea 2 punctul 21

IAS 24.18 litera (a); IAS 18.35 litera (b) punctul (iii); Anexa V partea 2 punctul 21

 

 

 

 

 

020

Cheltuieli cu dobânzile

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (2); Anexa V partea 2 punctul 21

IAS 24.18 litera (a); IAS 1.97; Anexa V partea 2 punctul 21

 

 

 

 

 

030

Venituri din dividende

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (3); Anexa V partea 2 punctul 28

IAS 24.18 litera (a); IAS 18.35 litera (b) punctul (v); Anexa V partea 2 punctul 28

 

 

 

 

 

040

Venituri din taxe și comisioane

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (4)

IAS 24.18 litera (a); IFRS 7.20 litera (c)

 

 

 

 

 

050

Cheltuieli cu taxe și comisioane

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (5)

IAS 24.18 litera (a); IFRS 7.20 litera (c)

 

 

 

 

 

060

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

IAS 24.18 litera (a)

 

 

 

 

 

070

Câștiguri sau (–) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare

Anexa V partea 2 punctul 122

IAS 24.18 litera (a); Anexa V partea 2 punctul 122

 

 

 

 

 

080

Creșteri sau (–) diminuări în cursul perioadei ale deprecierii cumulate, modificările valorii juste cumulate datorate riscului de credit și provizioanelor pentru instrumente de datorie, garanții și angajamente neperformante

 

IAS 24.18 litera (d)

 

 

 

 

 

40.   Structura grupului

40.1   Structura grupului: „entitate cu entitate”

Codul LEI

Codul entității

Denumirea entității

Data intrării

Capital social

Capitaluri proprii ale entității în care s-a investit

Active totale ale entității în care s-a investit

Profit sau (–) pierdere a entității în care s-a investit

Reședința entității în care s-a investit

Sectorul entității în care s-a investit

Codul NACE

Participații cumulate în capitalurile proprii [%]

Drepturi de vot [%]

Structura grupului [relație]

Tratament contabil [grup contabil]

Tratament contabil [grup CRR]

Valoarea contabilă

Costul de achiziție

Legătura, în ceea ce privește fondul comercial, cu entitatea în care s-a investit

Valoarea justă a plasamentelor pentru care există cotații de preț publicate

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (b)

IFRS 12.12 litera (a), 21 litera (a) punctul (i); Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (d)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (e)

IFRS 12.B12 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (f)

IFRS 12.B12 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (f)

IFRS 12.B12 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (f)

IFRS 12.12 litera (b), 21 litera (a) punctul (iii); Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (g)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (h)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (i)

IFRS 12.21 litera (iv); Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (j)

IFRS 12.21 litera (iv); Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (k)

IFRS 12.10 litera (a) punctul (i); Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (l)

IFRS 12.21 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (m)

CRR articolul 423 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (n)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (o)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (p)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (q)

IAS 12.21 litera (b) punctul (iii); Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (r)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (b)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (d)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (e)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (f)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (f)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (f)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (q)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (h)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (i)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (j)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (k)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (l)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (m)

CRR articolul 423 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (n)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (o)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (p)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (q)

Anexa V partea 2 punctul 123, punctul 124 litera (r)

010

020

030

040

050

060

070

080

090

095

100

110

120

130

140

150

160

170

180

190

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

40.2.   Structura grupului: „instrument cu instrument”

Codul titlului

Codul entității

Codul LEI al societății holding

Codul societății holding

Denumirea societății holding

Participații cumulate în capitalurile proprii (%)

Valoarea contabilă

Costul de achiziție

Anexa V partea 2 punctul 125 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 124 litera (b), punctul 125 litera (c)

 

Anexa V partea 2 punctul 125 litera (b)

 

Anexa V partea 2 punctul 124 litera (j), punctul 125 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 124 litera (o), punctul 125 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 124 litera (p), punctul 125 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 125 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 124 litera (b), punctul 125 litera (c)

 

Anexa V partea 2 punctul 125 litera (b)

 

Anexa V partea 2 punctul 124 litera (j), punctul 125 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 124 litera (o), punctul 125 litera (c)

Anexa V partea 2 punctul 124 litera (p), punctul 125 litera (c)

010

020

030

040

050

060

070

080

 

 

 

 

 

 

 

 

41.   Valoarea justă

41.1   Ierarhia valorii juste: instrumente financiare la cost amortizat

ACTIVE

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea justă

Ierarhia valorii juste IFRS 13.93 litera (b), BC216

IFRS 7.25-26

Nivelul 1 IFRS 13.76

Nivelul 2 IFRS 13.81

Nivelul 3 IFRS 13.86

010

020

030

040

010

Împrumuturi și creanțe

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (b), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (c); IAS 39.9, AG16, AG26

 

 

 

 

020

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

030

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

040

Investiții păstrate până la scadență

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (b); IAS 39.9, AG16, AG26

 

 

 

 

050

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

 

060

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

 

DATORII

070

Datorii financiare evaluate la cost amortizat

Directiva contabilă articolul 8 alineatele (3), (6); IAS 39.47

IFRS 7.8 litera (f); IAS 39.47

 

 

 

 

080

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

 

090

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

 

100

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

 

 

41.2   Utilizarea opțiunii de evaluare la valoarea justă

 

Valoarea contabilă

Instrumente financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Neconcordanță contabilă

Evaluare la valoarea justă

Contracte hibride

IFRS 7.B5 litera (a)

IAS 39.9b punctul (i)

IAS 39.9b punctul (ii)

IAS 39.11A-12; Anexa V partea 2 punctul 127

ACTIVE

010

020

030

010

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (a) punctul (i); IAS 39.9

 

 

 

020

Instrumente de capital

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.4-5

IAS 32.11

 

 

 

030

Titluri de datorie

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

Anexa V partea 1 punctele 24, 26

 

 

 

040

Credite și avansuri

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

Anexa V partea 1 punctele 24, 27

 

 

 

DATORII

 

 

 

 

 

050

Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.8 litera (e) punctul (i); IAS 39.9

 

 

 

060

Depozite

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

BCE/2013/33 anexa 2 partea 2.9; Anexa V partea 1 punctul 30

 

 

 

070

Titluri de datorie emise

Anexa V partea 1 punctul 31

Anexa V partea 1 punctul 31

 

 

 

080

Alte datorii financiare

Anexa V partea 1 punctele 32-34

Anexa V partea 1 punctele 32-34

 

 

 

41.3   Instrumente financiare hibride care nu au fost desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

 

Restul contractelor hibride separabile [nedesemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere]

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

ACTIVE FINANCIARE

010

010

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

Directiva contabilă articolul 24 alineatul (3) litera (c)

IAS 39.9; Anexa V partea 2 punctul 129

 

020

Disponibil pentru vânzare [Contracte-gazdă]

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (b), alineatul (6); IAS 39.11; Anexa V partea 2 punctul 130

IAS 39.11; Anexa V partea 2 punctul 130

 

030

Împrumuturi și creanțe [Contracte-gazdă]

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (b), alineatul (6); IAS 39.11; Anexa V partea 2 punctul 130

IAS 39.11; Anexa V partea 2 punctul 130

 

040

Investiții păstrate până la scadență [Contracte-gazdă]

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (b), alineatul (6); IAS 39.11; Anexa V partea 2 punctul 130

IAS 39.11; Anexa V partea 2 punctul 130

 

DATORII FINANCIARE

 

 

 

050

Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (b), alineatul (6); IAS 39.9; Anexa V partea 2 punctul 129

IAS 39.9; Anexa V partea 2 punctul 129

 

060

Datorii financiare evaluate la cost amortizat [Contracte-gazdă]

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (4) litera (b), alineatul (6); IAS 39.9; Anexa V partea 2 punctul 130

IAS 39.11; Anexa V partea 2 punctul 130

 

42.   Active corporale și necorporale: valoarea contabilă în funcție de metoda de evaluare

 

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

010

010

Imobilizări corporale

IAS 16.6; IAS 16.29; IAS 1.54 litera (a)

 

020

Model de reevaluare

IAS 16.31, 73 literele (a), (d)

 

030

Model bazat pe cost

IAS 16.30, 73 literele (a), (d)

 

040

Investiții imobiliare

IAS 40.5, 30; IAS 1.54 litera (b)

 

050

Modelul valorii juste

IAS 40.33-55, 76

 

060

Model bazat pe cost

IAS 40.56, 79 litera (c)

 

070

Alte active necorporale

IAS 38.8, 118, 122; Anexa V partea 2 punctul 132

 

080

Model de reevaluare

IAS 38.75-87, 124 litera (a) punctul (ii)

 

090

Model bazat pe cost

IAS 38.74

 

43.   Provizioane

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea contabilă

Pensii și alte obligații privind beneficiile determinate post-angajare

Alte beneficii pe termen lung ale angajaților

Restructurare

Cauze legale în curs de soluționare și litigii privind impozitele

Angajamente și garanții date

Alte provizioane

Total

IAS 19.63; IAS 1.78 litera (d); Anexa V partea 2 punctul 8

IAS 19.153; IAS 1.78 litera (d); Anexa V partea 2 punctul 8

IAS 37.70-83

IAS 37 apendicele C.6-10

IAS 37 apendicele C.9; IAS 39.2 litera (h), 47 literele (c) (d), BC 15, AG4

IAS 37.14

 

Anexa V partea 2 punctul 8

Anexa V partea 2 punctul 8

 

 

BAD articolele 24-25, articolul 31 alineatul (1)

 

 

010

020

030

040

050

060

070

010

Sold de deschidere [valoarea contabilă la începutul perioadei]

 

IAS 37.84 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

020

Provizioane suplimentare, inclusiv creșteri ale provizioanelor existente

 

IAS 37.84 litera (b)

 

 

 

 

 

 

 

030

(–) Valori utilizate

 

IAS 37.84 litera (c)

 

 

 

 

 

 

 

040

(–) Valori neutilizate și reluate în cursul perioadei

 

IAS 37.84 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

050

Creșterea valorii actualizate [trecerea timpului] și efectul oricărei modificări a ratei de actualizare

 

IAS 37.84 litera (e)

 

 

 

 

 

 

 

060

Alte transferuri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Sold de închidere [valoarea contabilă la sfârșitul perioadei]

 

IAS 37.84 litera (a)

 

 

 

 

 

 

 

44   Planuri de beneficii determinate și beneficiile angajaților

44.1   Componente ale activelor și datoriilor nete ale planului de beneficii determinate

 

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Valoarea

010

010

Valoarea justă a activelor planurilor de beneficii determinate

IAS 19.140 litera (a) punctul (i), 142

 

020

din care: Instrumente financiare emise de instituție

IAS 19.143

 

030

Instrumente de capital

IAS 19.142 litera (b)

 

040

Instrumente de datorie

IAS 19.142 litera (c)

 

050

Bunuri imobile

IAS 19.142 litera (d)

 

060

Alte active ale planurilor de beneficii determinate

 

 

070

Valoarea actualizată a obligațiilor aferente beneficiilor determinate

IAS 19.140 litera (a) punctul (ii)

 

080

Efectul plafonului activelor

IAS 19.140 litera (a) punctul (iii)

 

090

Active nete aferente beneficiilor determinate [Valoare contabilă]

IAS 19.63; Anexa V partea 2 punctul 136

 

100

Provizioane pentru pensii și alte obligații aferente beneficiilor determinate post-angajare [Valoare contabilă]

IAS 19.63, IAS 1.78 litera (d); Anexa V partea 2 punctul 7

 

110

Element memorandum: valoarea justă a oricărui drept la rambursare recunoscut drept activ

IAS 19.140 litera (b)

 

44.2   Variații ale obligațiilor privind beneficiile determinate

 

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Obligații privind beneficiile determinate

010

010

Sold de deschidere [valoare actualizată]

IAS 19.140 litera (a) punctul (ii)

 

020

Costul serviciului curent

IAS 19.141 litera (a)

 

030

Cheltuielile cu dobânzile

IAS 19.141 litera (b)

 

040

Contribuții plătite

IAS 19.141 litera (f)

 

050

(–) Câștiguri sau pierderi actuariale din modificări ale ipotezelor demografice

IAS 19.141 litera (c) punctul (ii)

 

060

(–) Câștiguri sau pierderi actuariale din modificări ale ipotezelor financiare

IAS 19.141 litera (c) punctul (iii)

 

070

Creșteri sau (–) diminuări din schimburi valutare

IAS 19.141 litera (e)

 

080

Prestații plătite

IAS 19.141 litera (g)

 

090

Costul serviciilor anterioare, inclusiv câștiguri și pierderi rezultate din decontări

IAS 19.141 litera (d)

 

100

Creșteri sau (–) diminuări prin combinări și vânzări de activități

IAS 19.141 litera (h)

 

110

Alte creșteri sau (–) diminuări

 

 

120

Sold de închidere [valoare actualizată]

IAS 19.140 litera (a) punctul (ii); Anexa V partea 2 punctul 138

 

44.3   Elemente memorandum [aferente cheltuielilor cu personalul]

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perioada curentă

010

010

Pensii și cheltuieli similare

Anexa V partea 2 punctul 139 litera (a)

Anexa V partea 2 punctul 139 litera (a)

 

020

Plăți pe bază de acțiuni

Anexa V partea 2 punctul 139 litera (b)

IFRS 2.44; Anexa V partea 2 punctul 139 litera (b)

 

45   Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere

45.1   Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe portofolii contabile

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perioada curentă

Modificările valorii juste datorate riscului de credit

010

020

010

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i); IAS 39.55 litera (a)

 

 

020

Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6); IAS 39.9

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i); IAS 39.55 litera (a)

 

 

030

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DESEMNATE CA FIIND EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE

BAD articolul 27 Structura verticală punctul (6)

IFRS 7.20 litera (a) punctul (i)

 

 

45.2   Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, altele decât cele deținute în vederea vânzării

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Perioada curentă

010

020

Investiții imobiliare

 

IAS 40.69; IAS 1.34 litera (a), 98 litera (d)

 

030

Active necorporale

 

IAS 38.113-115A; IAS 1.34 litera (a)

 

040

Alte active

 

IAS 1.34 litera (a)

 

050

CÂȘTIGURI SAU (–) PIERDERI DIN DERECUNOAȘTEREA ACTIVELOR NEFINANCIARE

 

IAS 1.34

 

45.3   Alte venituri și cheltuieli de exploatare

 

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

Venituri

Cheltuieli

010

020

010

Modificările valorii juste a activelor corporale evaluate folosind modelul valorii juste

Anexa V partea 2 punctul 141

IAS 40.76 litera (d); Anexa V partea 2 punctul 141

 

 

020

Investiții imobiliare

Anexa V partea 2 punctul 141

IAS 40.75 litera (f) Anexa V partea 2 punctul 141

 

 

030

Leasing operațional, altul decât investițiile imobiliare

Anexa V partea 2 punctul 142

IAS 17.50, 51, 56 litera (b); Anexa V partea 2 punctul 142

 

 

040

Altele

Anexa V partea 2 punctul 143

Anexa V partea 2 punctul 143

 

 

050

ALTE VENITURI ȘI CHELTUIELI DE EXPLOATARE

Anexa V partea 2 punctele 141-142

Anexa V partea 2 punctele 141-142

 

 

46.   Situația modificărilor capitalurilor proprii

Surse de modificare a capitalurilor proprii

 

 

Capital

Prime de emisiune

Instrumente de capital emise, altele decât capitalul

Alte capitaluri proprii

Alte elemente cumulate ale rezultatului global

Rezultat reportat

Rezerve din reevaluare

Rezerve de valoare justă

Alte rezerve

Diferențe din prima consolidare

(–) Acțiuni de trezorerie

Profit sau (–) pierdere atribuibil(ă) proprietarilor întreprinderii-mamă

(–) Dividende interimare

Interese minoritare

Total

Alte elemente cumulate ale rezultatului global

Alte elemente

Trimiteri la GAAP naționale compatibile cu IFRS

IAS 1.106, 54 litera (r)

IAS 1.106, 78 litera (e)

IAS 1.106, Anexa V partea 2 punctele 15-16

IAS 1.106; Anexa V partea 2 punctul 17

IAS 1.106

CRR articolul 4 punctul 123

IFRS 1.30, D5-D8

 

IAS 1.106, 54 litera (c)

 

IAS 1.106; IAS 32.34, 33; Anexa V partea 2 punctul 20

IAS 1.106 litera (a), 83 litera (a) punctul (ii)

IAS 1.106; IAS 32.35

IAS 1.54 litera (q), 106 litera (a); IAS 27.27-28

IAS 1.54 litera (q), 106 litera (a); IAS 27.27-28

IAS 1.9 litera (c), IG 6

Trimiteri la GAAP naționale bazate pe BAD

 

BAD articolul 4 Pasive punctul (9), BAD articolul 22

BAD articolul 4 Pasive punctul (10); CRR articolul 4 punctul 124

Anexa V partea 2 punctele 15-17

Anexa V partea 2 punctul 17

Directiva contabilă articolul 8 alineatul (1) litera (a), alineatul (6)

BAD articolul 4. Pasive punctul (13); CRR articolul 4 punctul 123

 

BAD articolul 4 Pasive punctul (12)

 

Directiva contabilă articolul 24 alineatul (3) litera (c)

Directiva contabilă anexa III Active, secțiunea D (III) (2); BAD articolul 4 Active punctul (12); Anexa V partea 2 punctul 20

BAD articolul 4 Pasive punctul (14)

CRR articolul 26 alineatul (2) litera (b)

Directiva contabilă articolul 24 alineatul (4)

Directiva contabilă articolul 24 alineatul (4)

 

 

010

020

030

040

050

060

070

075

080

085

090

100

110

120

130

140

010

Sold de deschidere [înainte de retratare]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

020

Efectul corecțiilor erorilor

 

IAS 1.106 litera (b); IAS 8.42

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

030

Efectul modificărilor de politici contabile

 

IAS 1.106 litera (b); IAS 1, IG 6; IAS 8.22

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

040

Sold de deschidere [perioada curentă]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

050

Emisiuni de acțiuni ordinare

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

060

Emisiuni de acțiuni preferențiale

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

070

Emisiuni de alte instrumente de capital

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

080

Exercitarea sau expirarea altor instrumente de capital emise

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

090

Conversia datoriilor în capitaluri proprii

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

100

Reducerea de capital

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

110

Dividende

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii); IAS 32.35; IAS 1, IG 6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

120

Cumpărarea de acțiuni de trezorerie

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii); IAS 32.33

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

130

Vânzarea sau anularea acțiunilor de trezorerie

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii); IAS 32.33

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

140

Reclasificarea instrumentelor financiare din capitaluri proprii în datorii

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

150

Reclasificarea instrumentelor financiare din datorii în capitaluri proprii

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

160

Transferuri între componentele capitalurilor proprii

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

170

Creșteri sau (–) diminuări rezultate din combinări de activități

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

180

Plăți pe bază de acțiuni

 

IAS 1.106 litera (d) punctul (iii); IFRS 2.10

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

190

Alte creșteri sau (–) diminuări ale capitalurilor proprii

 

IAS 1.106 litera (d)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

200

Rezultat global total al exercițiului

 

IAS 1.106 litera (d) punctele (i)-(ii); IAS 1.81A litera (c); IAS 1, IG 6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

210

Sold de închidere [perioada curentă]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


ANEXA V

“ANEXA V

RAPORTARE PRIVIND INFORMAȚIILE FINANCIARE

Cuprins

INSTRUCȚIUNI GENERALE 460

1.

Referințe 460

2.

Convenție 461

3.

Consolidare 462

4.

Portofolii contabile 462

4.1.

Active 462

4.2.

Datorii 463

5.

Instrumente financiare 464

5.1.

Active financiare 464

5.2.

Datorii financiare 464

6.

Clasificare după contraparte 465
INSTRUCȚIUNI AFERENTE FORMULARELOR 465

1.

Bilanț 465

1.1.

Active (1.1) 465

1.2.

Datorii (1.2) 466

1.3.

Capitaluri proprii (1.3) 467

2.

Contul de profit sau pierdere (2) 467

3.

Situația rezultatului global (3) 469

4.

Clasificarea activelor financiare după instrument și după sectorul contrapărții (4) 469

5.

Clasificarea creditelor și a avansurilor după tipul de produs (5) 470

6.

Clasificarea pe coduri NACE a creditelor și a avansurilor acordate societăților nefinanciare (6) 471

7.

Active financiare care fac obiectul deprecierii și care sunt restante sau depreciate (7) 471

8.

Clasificarea datoriilor financiare (8) 471

9.

Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente (9) 472

10.

Instrumente financiare derivate (10 și 11) 474

10.1.

Clasificarea instrumentelor financiare derivate după tipul de risc 474

10.2.

Sumele de raportat pentru instrumentele financiare derivate 475

10.3.

Instrumente financiare derivate clasificate ca „instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor” 476

10.4.

Clasificarea instrumentelor financiare derivate după sectorul contrapărții 476

11.

Variația ajustărilor pentru depreciere și deprecierea instrumentelor de capital (12) 477

12.

Garanții reale și garanții primite (13) 477

12.1.

Clasificarea creditelor și a avansurilor în funcție de garanția reală și de garanții (13.1) 477

12.2.

Active obținute în cursul perioadei prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [deținute la data raportării] (13.2) 478

12.3.

Active obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [active corporale], valoarea cumulată (13.3) 478

13.

Ierarhia valorii juste: instrumente financiare evaluate la valoarea justă (14) 478

14.

Derecunoaștere și datorii financiare asociate activelor financiare transferate (15) 478

15.

Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere (16) 479

15.1.

Venituri și cheltuieli cu dobânzile, defalcate pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților (16.1) 479

15.2.

Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor și a datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente (16.2) 479

15.3.

Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe instrumente (16.3) 479

15.4.

Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe tipuri de risc (16.4) 479

15.5.

Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente (16.5) 480

15.6.

Câștiguri sau pierderi din contabilitatea de acoperire (16.6) 480

15.7.

Deprecierea activelor financiare și nefinanciare (16.7) 480

16.

Reconciliere între perimetrul de consolidare contabil și perimetrul de consolidare CRR (17) 480

17.

Repartizare geografică (20) 480

18.

Active corporale și necorporale: active care fac obiectul leasingului operațional (21) 481

19.

Funcții aferente serviciilor de administrare a activelor, de custodie și altor servicii (22) 481

19.1.

Venituri și cheltuieli cu taxe și comisioane, defalcate pe activități (22.1) 481

19.2.

Active implicate în serviciile furnizate (22.2) 482

20.

Interese în entități structurate neconsolidate (30) 483

21.

Părți afiliate (31) 483

21.1.

Părți afiliate: sume de plătit și sume de încasat (31.1) 483

21.2.

Părți afiliate: cheltuieli și venituri generate de tranzacții (31.2) 483

22.

Structura grupului (40) 484

22.1.

Structura grupului: „entitate cu entitate” (40.1) 484

22.2.

Structura grupului: „instrument cu instrument” (40.2) 485

23.

Valoarea justă (41) 485

23.1.

Ierarhia valorii juste: instrumente financiare la cost amortizat (41.1) 485

23.2.

Utilizarea opțiunii de evaluare la valoarea justă (41.2) 485

23.3.

Instrumente financiare hibride care nu au fost desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (41.3) 485

24.

Active corporale și necorporale: valoarea contabilă în funcție de metoda de evaluare (42) 486

25.

Provizioane (43) 486

26.

Planuri de beneficii determinate și beneficiile angajaților (44) 486

26.1.

Componentele activelor și datoriilor nete ale planului de beneficii determinate (44.1) 486

26.2.

Variații ale obligațiilor privind beneficiile determinate (44.2) 486

26.3.

Elemente memorandum [aferente cheltuielilor cu personalul] (44.3) 486

27.

Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere (45) 486

27.1.

Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, altele decât cele deținute în vederea vânzării (45.2) 486

27.2.

Alte venituri și cheltuieli de exploatare (45.3) 487

28.

Situația modificărilor capitalurilor proprii (46) 487

29.

EXPUNERI NEPERFORMANTE (18) 487

30.

EXPUNERI RESTRUCTURATE ÎN URMA DIFICULTĂȚILOR FINANCIARE (19) 490
Corespondența dintre clasele de expuneri și sectoarele contrapărților 493

PARTEA 1

INSTRUCȚIUNI GENERALE

1.   REFERINȚE

1.

Prezenta anexă conține instrucțiuni suplimentare pentru formularele privind informațiile financiare (denumite în continuare „FINREP”) din anexele III și IV la prezentul regulament. Prezenta anexă completează instrucțiunile incluse sub formă de referințe în formularele din anexele III și IV.

2.

Punctele de date identificate în formulare se elaborează în conformitate cu regulile privind recunoașterea, compensarea și evaluarea din cadrul contabil relevant, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 77 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 (denumit în continuare „CRR”).

3.

Instituțiile transmit numai părțile din formulare referitoare la:

(a)

activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile și cheltuielile care sunt recunoscute de instituție;

(b)

expunerile extrabilanțiere și activitățile în care este implicată instituția;

(c)

tranzacțiile efectuate de către instituție;

(d)

regulile de evaluare, inclusiv metodele pentru estimarea ajustărilor pentru riscul de credit, aplicate de instituție.

4.

În sensul anexelor III și IV, precum și în sensul prezentei anexe, se aplică următoarele abrevieri:

(a)

„Regulamentul IAS”: Regulamentul (CE) nr. 1606/2002;

(b)

„IAS” sau „IFRS”: „Standardele internaționale de contabilitate”, astfel cum sunt definite la articolul 2 din Regulamentul IAS adoptat de Comisie;

(c)

„Regulamentul BCE BSI” sau „BCE/2013/33”: Regulamentul (CE) nr. 1071/2013 al Băncii Centrale Europene (1);

(d)

„Regulamentul NACE”: Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (2);

(e)

„BAD”: Directiva 86/635/CEE a Consiliului (3);

(f)

„Directiva contabilă”: Directiva 2013/34/UE (4);

(g)

„GAAP naționale”: principii contabile general acceptate la nivel național, elaborate în temeiul BAD;

(h)

„IMM-uri”: microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în Recomandarea C(2003)1422 a Comisiei (5);

(i)

„codul ISIN”: numărul internațional de identificare a valorilor mobiliare alocat titlurilor de valoare, compus din 12 caractere alfanumerice, care identifică în mod unic o emisiune de titluri de valoare;

(j)

„codul LEI”: identificatorul global al entității juridice alocat entităților, care identifică în mod unic o parte la o tranzacție financiară.

2.   CONVENȚIE

5.

În sensul anexelor III și IV, un punct de date evidențiat cu gri înseamnă că respectivul punct de date nu este solicitat sau că nu este posibilă raportarea acestuia. În anexa IV, un rând sau o coloană cu referințe evidențiate cu negru înseamnă că punctele de date asociate nu trebuie prezentate de către instituțiile care utilizează referințele din rândul sau coloana respectivă.

6.

Formularele din anexele III și IV includ reguli de validare implicite, care sunt stabilite în cadrul formularelor respective prin utilizarea de convenții.

7.

Utilizarea de paranteze în indicarea unui element în cadrul unui formular înseamnă că elementul respectiv trebuie scăzut pentru a obține un rezultat total, dar nu înseamnă că acesta trebuie raportat ca fiind negativ.

8.

Elementele care sunt raportate ca fiind negative sunt identificate în formularele de compilare prin includerea semnului „(–)” în fața denumirii acestora, precum în „(–) acțiuni de trezorerie”.

9.

În „Modelul privind punctele de date” („MPD”) pentru formularele de raportare a informațiilor financiare din anexele III și IV, fiecare punct (celulă) de date are un „element de bază” căruia i se alocă atributul „credit/debit”. Alocarea garantează că toate entitățile care raportează puncte de date respectă „convenția privind semnele” și permite cunoașterea atributului „credit/debit” corespunzător fiecărui punct de date.

10.

Schematic, această convenție funcționează astfel cum se indică în tabelul 1.

Tabelul 1

Convenția credit/debit, semne pozitive și negative

Element

Credit

/Debit

Sold

/Variație

Cifra raportată

Active

Debit

Soldul activelor

Pozitivă („Normal”, fără semn)

Creștere a activelor

Pozitivă („Normal”, fără semn)

Soldul negativ al activelor

Negativă (este necesar semnul minus „–”)

Scădere a activelor

Negativă (este necesar semnul minus „–”)

Cheltuieli

Soldul cheltuielilor

Pozitivă („Normal”, fără semn)

Creștere a cheltuielilor

Pozitivă („Normal”, fără semn)

Soldul negativ (inclusiv reluările) al cheltuielilor

Negativă (este necesar semnul minus „–”)

Scădere a cheltuielilor

Negativă (este necesar semnul minus „–”)

Datorii

Credit

Soldul datoriilor

Pozitivă („Normal”, fără semn)

Creștere a datoriilor

Pozitivă („Normal”, fără semn)

Soldul negativ al datoriilor

Negativă (este necesar semnul minus „–”)

Scădere a datoriilor

Negativă (este necesar semnul minus „–”)

Capitaluri proprii

Soldul capitalurilor proprii

Pozitivă („Normal”, fără semn)

Creștere a capitalurilor proprii

Pozitivă („Normal”, fără semn)

Soldul negativ al capitalurilor proprii

Negativă (este necesar semnul minus „–”)

Scădere a capitalurilor proprii

Negativă (este necesar semnul minus „–”)

Venituri

Soldul veniturilor

Pozitivă („Normal”, fără semn)

Creștere a veniturilor

Pozitivă („Normal”, fără semn)

Soldul negativ (inclusiv reluările) al veniturilor

Negativă (este necesar semnul minus „–”)

Scădere a veniturilor

Negativă (este necesar semnul minus „–”)

3.   CONSOLIDARE

11.

Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezenta anexă, formularele FINREP se elaborează utilizând perimetrul de consolidare prudențial, în conformitate cu partea 1 titlul II capitolul 2 secțiunea 2 din CRR. Instituțiile transmit raportări privind filialele și asocierile în participație folosind aceleași metode ca și în cazul consolidării prudențiale:

(a)

instituțiile pot obține permisiunea sau pot fi obligate să aplice metoda punerii în echivalență în cazul investițiilor în filiale din domeniul asigurărilor și în filiale nefinanciare, în conformitate cu articolul 18 alineatul (5) din CRR;

(b)

instituțiile pot obține permisiunea de a utiliza metoda consolidării proporționale în cazul filialelor financiare, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) din CRR;

(c)

instituțiile pot fi obligate să utilizeze metoda consolidării proporționale în cazul investițiilor în asocieri în participație, în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din CRR.

4.   PORTOFOLII CONTABILE

4.1.   Active

12.

„Portofolii contabile” înseamnă instrumente financiare agregate după reguli de evaluare. Agregările nu includ investițiile în filiale, asocieri în participație și entități asociate, soldurile de încasat la vedere clasificate ca „numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere”, precum și instrumentele financiare clasificate ca „deținute în vederea vânzării”, prezentate la elementele „active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării” și „datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării”.

13.

În cazul activelor financiare, se utilizează următoarele portofolii contabile bazate pe IFRS:

(a)

„active financiare deținute în vederea tranzacționării”;

(b)

„active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere”;

(c)

„active financiare disponibile pentru vânzare”;

(d)

„împrumuturi și creanțe”;

(e)

„investiții păstrate până la scadență”.

14.

În cazul activelor financiare, se utilizează următoarele portofolii contabile bazate pe GAAP naționale:

(a)

„active financiare destinate tranzacționării”;

(b)

„active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere”;

(c)

„active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin capitaluri proprii”;

(d)

„instrumente de datorie nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri” și

(e)

„alte active financiare nederivate nedestinate tranzacționării”.

15.

„Active financiare destinate tranzacționării” include toate activele financiare clasificate ca fiind destinate tranzacționării în temeiul GAAP naționale relevante bazate pe BAD. Conform GAAP naționale bazate pe BAD, și instrumentele financiare derivate care nu sunt deținute în vederea contabilității de acoperire se raportează la acest element fără a ține cont de metoda aplicată pentru evaluarea contractelor.

Indiferent de metodologia de evaluare aplicată conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, instrumentele financiare derivate care nu sunt clasificate în categoria contabilității de acoperire sunt clasificate ca active financiare destinate tranzacționării. Această clasificare se aplică și pentru instrumentele financiare derivate care, în conformitate cu GAAP naționale bazate pe BAD, nu sunt recunoscute în bilanț sau au doar modificările valorii juste recunoscute în bilanț.

16.

În cazul activelor financiare, „metodele bazate pe costuri” includ regulile de evaluare conform cărora activul financiar este evaluat la costul majorat cu dobânda acumulată, minus pierderile din depreciere.

17.

Conform GAAP naționale bazate pe BAD, „alte active financiare nederivate nedestinate tranzacționării” includ activele financiare care nu se califică pentru a fi incluse în alte portofolii contabile. Portofoliul contabil include, printre altele, activele financiare care sunt evaluate la valoarea mai mică dintre valoarea acestora în momentul recunoașterii inițiale și valoarea justă a acestora (cunoscută sub denumirea de „valoarea mai mică dintre valoarea de achiziție și valoarea de piață” sau „LOCOM”).

18.

Conform GAAP naționale bazate pe BAD, instituțiile cărora li se permite sau li se solicită să aplice anumite reguli de evaluare prevăzute de IFRS pentru instrumentele financiare prezintă, în măsura în care acestea sunt aplicate, portofoliile contabile relevante.

19.

„Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire” include instrumentele financiare derivate deținute în vederea contabilității de acoperire conform IFRS. Conform GAAP naționale bazate pe BAD, instrumentele derivate din portofoliul bancar sunt clasificate ca instrumente financiare derivate deținute în vederea contabilității de acoperire numai dacă există norme contabile speciale pentru instrumentele derivate din portofoliul bancar conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD și dacă instrumentele financiare derivate reduc riscurile legate de o altă poziție din portofoliul bancar. Indiferent de metodologia de evaluare aplicată conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, instrumentele financiare derivate utilizate ca instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor și instrumentele financiare derivate care nu sunt clasificate în categoria contabilității de acoperire sunt clasificate ca instrumente financiare derivate destinate tranzacționării. Această clasificare se aplică și pentru instrumentele financiare derivate care, în conformitate cu GAAP naționale bazate pe BAD, nu sunt recunoscute în bilanț sau au doar modificările valorii juste recunoscute în bilanț.

4.2.   Datorii

20.

În cazul datoriilor financiare, se utilizează următoarele portofolii contabile bazate pe IFRS:

(a)

„datorii financiare deținute în vederea tranzacționării”;

(b)

„datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere”;

(c)

„datorii financiare evaluate la cost amortizat”.

21.

În cazul datoriilor financiare, se utilizează următoarele portofolii contabile bazate pe GAAP naționale:

(a)

„datorii financiare destinate tranzacționării” și

(b)

„datorii financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri”.

„Datorii financiare destinate tranzacționării” include toate datoriile financiare clasificate ca fiind destinate tranzacționării în temeiul GAAP naționale relevante bazate pe BAD. Indiferent de metodologia de evaluare aplicată conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, instrumentele financiare derivate care nu sunt clasificate în categoria contabilității de acoperire sunt clasificate ca datorii financiare destinate tranzacționării. Această clasificare se aplică și pentru instrumentele financiare derivate care, în conformitate cu GAAP naționale bazate pe BAD, nu sunt recunoscute în bilanț sau au doar modificările valorii juste recunoscute în bilanț.

22.

Conform GAAP naționale, instituțiile cărora li se permite sau care sunt obligate să aplice anumite reguli de evaluare prevăzute de IFRS pentru instrumentele financiare prezintă, în măsura în care acestea sunt aplicate, portofoliile contabile relevante.

23.

„Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire” include instrumentele financiare derivate deținute în vederea contabilității de acoperire conform IFRS. Conform GAAP naționale bazate pe BAD, instrumentele derivate din portofoliul bancar sunt clasificate în categoria contabilității de acoperire numai dacă există norme contabile speciale pentru instrumentele derivate din portofoliul bancar conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD și dacă instrumentele financiare derivate reduc riscurile legate de o altă poziție din portofoliul bancar. Indiferent de metodologia de evaluare aplicată conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, instrumentele financiare derivate utilizate ca instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor și instrumentele financiare derivate care nu sunt clasificate în categoria contabilității de acoperire sunt clasificate ca instrumente financiare derivate destinate tranzacționării. Această clasificare se aplică și pentru instrumentele financiare derivate care, în conformitate cu GAAP naționale bazate pe BAD, nu sunt recunoscute în bilanț sau au doar modificările valorii juste recunoscute în bilanț.

5.   INSTRUMENTE FINANCIARE

5.1.   Active financiare

24.

Valoarea contabilă înseamnă valoarea de raportat în activul bilanțier. Valoarea contabilă a activelor financiare include dobânda acumulată. Conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, valoarea contabilă a instrumentelor financiare derivate este valoarea contabilă conform GAAP naționale, incluzând angajamentele, valorile primei și provizioanele, dacă este cazul.

25.

Activele financiare se distribuie în următoarele clase de instrumente: „numerar în casă”, „instrumente financiare derivate”, „instrumente de capital”, „titluri de datorie”, și „credite și avansuri”.

26.

„Titlurile de datorie” sunt instrumente de datorie deținute de instituție, emise ca titluri care nu sunt împrumuturi conform Regulamentului BCE BSI.

27.

„Credite și avansuri” sunt instrumente de datorie deținute de instituții care nu sunt titluri de valoare; acest element include „credite” conform Regulamentului BCE BSI, precum și avansurile care nu pot fi clasificate drept „credite” conform Regulamentului BCE BSI. „Avansurile care nu sunt credite” sunt descrise mai detaliat la punctul 41 litera (g) din partea 1 a prezentei anexe. Prin urmare, „instrumente de datorie” include „credite și avansuri” și „titluri de datorie”.

5.2.   Datorii financiare

28.

Valoarea contabilă înseamnă valoarea de raportat în secțiunea din bilanț aferentă datoriilor. Valoarea contabilă a datoriilor financiare include dobânda acumulată. Conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, valoarea contabilă a instrumentelor financiare derivate este valoarea contabilă conform GAAP naționale, incluzând angajamentele, valorile primei și provizioanele, dacă este cazul.

29.

Datoriile financiare se distribuie în următoarele clase de instrumente: „instrumente financiare derivate”, „poziții scurte”, „depozite”, „titluri de datorie emise” și „alte datorii financiare”.

30.

„Depozitele” sunt definite la fel ca în Regulamentul BCE BSI.

31.

„Titlurile de datorie emise” sunt instrumente de datorie emise sub formă de titluri de către instituție și care nu sunt depozite conform Regulamentului BCE BSI.

32.

„Alte datorii financiare” includ toate datoriile financiare, altele decât instrumentele financiare derivate, pozițiile scurte, depozitele și titlurile de datorie emise.

33.

Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, „alte datorii financiare” pot include garanții financiare atunci când acestea sunt evaluate fie la valoarea justă prin profit sau pierdere [IAS 39 punctul 47 litera (a)], fie la valoarea recunoscută inițial, minus amortizarea cumulativă [IAS 39 punctul 47 litera (c) punctul (ii)]. Angajamentele de creditare se raportează ca „alte datorii financiare” atunci când sunt desemnate ca fiind datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [IAS 39 punctul 4 litera (a)] sau atunci când reprezintă angajamente de a oferi un împrumut la o rată a dobânzii sub valoarea de pe piață [IAS 39 punctul 4 litera (b), punctul 47 litera (d)]. Provizioanele care rezultă din astfel de contracte [IAS 39 punctul 47 litera (c) punctul (i), litera (d) punctul (i)] se raportează ca provizioane pentru „angajamente și garanții date”.

34.

„Alte datorii financiare” pot include, de asemenea, dividendele de plătit, sumele de plătit înregistrate în conturile de așteptare și de tranzit și sumele de plătit referitoare la decontări viitoare ale tranzacțiilor în titluri de valoare sau tranzacții în valută (sume de plătit pentru tranzacțiile recunoscute înainte de termenul de plată).

6.   CLASIFICARE DUPĂ CONTRAPARTE

35.

În cazul în care se solicită o clasificare după contraparte, se utilizează următoarele sectoare ale contrapărții:

(a)

bănci centrale;

(b)

administrații publice: administrații centrale, administrații de stat sau regionale și administrații locale, inclusiv organe administrative și întreprinderi cu scop necomercial, dar excluzând companiile publice și companiile private deținute de aceste administrații care au o activitate comercială (care sunt raportate la „societăți nefinanciare”); fonduri de asigurări sociale și organizații internaționale, precum Comunitatea Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Reglementelor Internaționale;

(c)

instituții de credit: orice instituție căreia i se aplică definiția de la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din CRR („o întreprindere a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu”) și băncile multilaterale de dezvoltare;

(d)

alte societăți financiare: toate societățile financiare și cvasi-societățile, altele decât instituțiile de credit, cum ar fi firmele de investiții, fondurile de investiții, societățile de asigurări, fondurile de pensii, organismele de plasament colectiv și casele de compensare, precum și alți intermediari financiari și auxiliari financiari;

(e)

societăți nefinanciare: societăți și cvasi-societăți a căror activitate nu constă în intermedierea financiară ci, în principal, în producția de bunuri de piață și servicii nefinanciare conform Regulamentului BCE BSI;

(f)

gospodării: persoane sau grupuri de persoane, cum ar fi consumatorii și producătorii de bunuri și de servicii nefinanciare exclusiv pentru consumul final al acestora și producători de bunuri de piață și servicii nefinanciare și financiare, cu condiția ca activitățile acestora să nu fie cele ale cvasi-societăților. Sunt, de asemenea, incluse instituțiile fără scop lucrativ care deservesc gospodăriile populației și a căror activitate principală constă în producția de bunuri și prestarea de servicii fără caracter comercial pentru grupuri specifice de gospodării.

36.

Alocarea în funcție de sectorul contrapărții se bazează exclusiv pe natura contrapărții imediate. Clasificarea expunerilor comune față de mai mulți debitori se realizează pe baza caracteristicilor debitorului care a fost cel mai relevant sau determinant pentru ca instituția să acorde expunerea. Printre alte clasificări, distribuția expunerilor comune în funcție de sectorul contrapărții, țara de reședință și codurile NACE ar trebui să fie determinată de caracteristicile debitorului celui mai relevant sau determinant.

PARTEA 2

INSTRUCȚIUNI AFERENTE FORMULARELOR

1.   BILANȚ

1.1.   Active (1.1)

1.

„Numerar în casă” include deținerile de bancnote și monede naționale și străine în circulație care sunt utilizate în mod obișnuit pentru a face plăți.

2.

„Solduri de numerar la bănci centrale” include soldurile de încasat la vedere la băncile centrale.

3.

„Alte depozite la vedere” includ soldurile de încasat la vedere la instituții de credit.

4.

Conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, valoarea contabilă a instrumentelor financiare derivate care nu sunt recunoscute în bilanț este egală cu zero.

„Investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate” include investițiile în entități asociate, asocieri în participație și filiale care nu sunt consolidate integral sau proporțional. Valoarea contabilă a investițiilor contabilizate prin aplicarea metodei punerii în echivalență include fondul comercial asociat.

5.

Activele care nu sunt active financiare și care datorită naturii lor nu au putut fi clasificate la posturi specifice din bilanț se raportează la „alte active”. Alte active pot include aur, argint și alte mărfuri, inclusiv atunci când sunt deținute cu intenția de a fi tranzacționate.

Valoarea contabilă a acțiunilor proprii răscumpărate conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD se raportează ca „alte active” în cazul în care prezentarea drept activ este permisă în conformitate cu GAAP naționale relevante.

Dacă sunt recunoscute conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, angajamentele și amânările legate de instrumente financiare, inclusiv acumulările de dobânzi, primele și rabaturile sau costurile de tranzacție, se raportează împreună cu instrumentul, și nu ca alte active.

6.

„Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării” are același înțeles precum cel conform IFRS 5.

1.2.   Datorii (1.2)

7.

Conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, valoarea contabilă a instrumentelor financiare derivate care nu sunt recunoscute în bilanț este egală cu zero.

Conform GAAP naționale bazate pe BAD, provizioanele pentru pierderi anticipate rezultate din partea ineficientă a relației de acoperire a portofoliului se raportează fie la rândul „Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire”, fie la rândul „Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii” dacă pierderea rezultă din evaluarea instrumentului derivat de acoperire sau din evaluarea poziției acoperite.

8.

Provizioanele pentru „pensii și alte obligații privind beneficiile determinate post-angajare” includ valoarea datoriilor nete privind beneficiile determinate.

Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, provizioanele pentru „alte beneficii pe termen lung ale angajaților” includ cuantumul deficitelor din planurile de beneficii ale angajaților pe termen lung enumerate în IAS 19 punctul 153. Cheltuielile angajate din beneficiile pe termen scurt ale angajaților [IAS 19 punctul 11 litera (a)], planurile de contribuții determinate [IAS 19 punctul 51 litera (a)] și compensațiile pentru încetarea contractului de muncă [IAS 19 punctul 169 litera (a)] se includ la „alte datorii”.

9.

„Capital social rambursabil la cerere” include instrumentele de capital emise de instituție care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi clasificate drept capitaluri proprii. La acest element, instituțiile includ părțile sociale ale organizațiilor cooperatiste de credit care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi clasificate drept capitaluri proprii.

10.

Datoriile care nu sunt datorii financiare și care datorită naturii lor nu au putut fi clasificate la posturi specifice din bilanț se raportează la „alte datorii”.

Dacă sunt recunoscute conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, angajamentele și amânările legate de instrumente financiare, inclusiv acumulările de dobânzi, primele și rabaturile sau costurile de tranzacție, se raportează împreună cu instrumentul, și nu ca alte datorii.

11.

„Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării” are același înțeles ca cel conform IFRS 5.

12.

„Fonduri pentru riscuri bancare generale” sunt cuantumuri care au fost atribuite în conformitate cu articolul 38 din BAD. În momentul recunoașterii, acestea apar separat, fie ca datorii, la „provizioane”, fie în cadrul capitalurilor proprii, la „alte rezerve”.

1.3.   Capitaluri proprii (1.3)

13.

Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, instrumentele de capital care sunt instrumente financiare includ contractele care intră sub incidența IAS 32.

14.

„Capital subscris nevărsat” include valoarea contabilă a capitalului social emis de instituție solicitat subscriitorilor, dar nevărsat la data de referință. În cazul în care majorarea de capital, nevărsată încă, este înregistrată ca o majorare de capital social conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, capitalul subscris nevărsat se raportează pe ambele laturi ale bilanțului. Capitalul nevărsat se raportează la „capital subscris nevărsat” în formularul 1.3 și ca o creanță de la acționari în „alte active” din formularul 1.1. Conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, atunci când majorarea de capital poate fi înregistrată numai după primirea plății din partea acționarilor, capitalul nevărsat nu se raportează în formularul 1.3.

15.

„Componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse” include componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse (cu alte cuvinte, instrumente financiare care comportă atât o componentă de datorie, cât și una de capitaluri proprii) emise de instituție, atunci când sunt separate în conformitate cu cadrul contabil relevant (inclusiv instrumentele financiare compuse cu instrumente derivate încorporate multiple ale căror valori sunt interdependente).

16.

„Alte instrumente de capital emise” includ instrumentele de capital care sunt instrumente financiare, altele decât „capital” și „componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse”.

17.

„Alte capitaluri proprii” cuprind toate instrumentele de capital care nu sunt instrumente financiare, inclusiv, printre altele, tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni cu decontare în acțiuni [IFRS 2 punctul 10].

18.

Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, „rezerve din reevaluare” include cuantumul rezervelor care rezultă din prima adoptare a IAS sau a GAAP naționale compatibile, care nu au fost transferate la alte tipuri de rezerve.

19.

„Alte rezerve” sunt grupate în „rezerve sau pierderi cumulate aferente investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate” și „altele”. „Rezerve sau pierderi cumulate aferente investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate” include cuantumul cumulat al veniturilor și cheltuielilor generate de investițiile menționate mai sus prin profit sau pierdere în anii anteriori. „Altele” includ rezervele diferite de cele menționate separat la celelalte elemente și poate include rezerve legale și rezerve statutare.

20.

„Acțiuni de trezorerie” acoperă toate instrumentele financiare care au caracteristicile instrumentelor de capitaluri proprii care au fost redobândite de către instituție.

2.   CONTUL DE PROFIT SAU PIERDERE (2)

21.

Veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile din instrumente financiare deținute în vederea tranzacționării și din instrumente financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere se raportează fie separat de alte câștiguri și pierderi la elementele „venituri din dobânzi” și „cheltuieli cu dobânzile” (așa-numitul „preț curat”), fie ca parte a câștigurilor sau pierderilor din aceste categorii de instrumente („preț murdar”).

22.

Instituțiile raportează următoarele elemente clasificate după portofoliile contabile:

(a)

„venituri din dobânzi”;

(b)

„cheltuieli cu dobânzile”;

(c)

„venituri din dividende”;

(d)

„câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere – net”;

(e)

„deprecierea sau (–) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere”.

23.

„Venituri din dobânzi. Instrumente financiare derivate – Contabilitatea de acoperire, riscul de rată a dobânzii” și „Cheltuieli cu dobânzile. Instrumente financiare derivate – Contabilitatea de acoperire, riscul de rată a dobânzii” includ cuantumurile aferente instrumentelor financiare derivate clasificate în categoria „contabilitatea de acoperire” care acoperă riscul de rată a dobânzii. Acestea se raportează ca venituri din dobânzi și cheltuieli cu dobânzile la valoarea brută, pentru a prezenta valori corecte ale veniturilor din dobânzi și ale cheltuielilor cu dobânzile din elementele acoperite împotriva riscurilor de care sunt legate.

24.

Cuantumurile aferente instrumentelor financiare derivate clasificate în categoria „deținute în vederea tranzacționării” care sunt instrumente de acoperire împotriva riscurilor din punct de vedere economic, dar nu și contabil, pot fi raportate ca venituri din dobânzi și cheltuieli cu dobânzile, pentru a prezenta valori corecte ale veniturilor din dobânzi și ale cheltuielilor cu dobânzile din instrumentele financiare care sunt acoperite împotriva riscurilor. Aceste cuantumuri sunt incluse ca parte a elementelor „Venituri din dobânzi. Active financiare deținute în vederea tranzacționării” și „Cheltuieli cu dobânzile. Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării”.

25.

„Venituri din dobânzi – alte active” include cuantumurile aferente veniturilor din dobânzi care nu au fost incluse la alte elemente. Acest element poate include veniturile din dobânzi aferente numerarului, soldurilor de numerar la băncile centrale și altor depozite la vedere și activelor imobilizate și grupurilor destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării, precum și veniturile nete din dobânzi din activele nete aferente beneficiilor determinate.

În conformitate cu IFRS și în cazul în care nu se prevede altfel în GAAP naționale bazate pe BAD, dobânzile aferente datoriilor financiare cu o rată a dobânzii efective negative se raportează ca venituri din dobânzi la „venituri din dobânzi aferente datoriilor financiare”. Aceste datorii și dobânzile aferente generează un randament pozitiv pentru instituție.

26.

„Cheltuieli cu dobânzile – alte datorii” include cuantumurile aferente cheltuielilor cu dobânzile care nu au fost incluse la alte elemente. Acest element poate include cheltuielile cu dobânzile aferente datoriilor incluse în grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării, cheltuielile derivate din majorările valorii contabile a unui provizion reflectând trecerea timpului sau cheltuielile nete cu dobânzile din datorii nete aferente beneficiilor determinate.

În conformitate cu IFRS și în cazul în care nu se prevede altfel în GAAP naționale bazate pe BAD, dobânzile aferente activelor financiare cu o rată a dobânzii efective negative se raportează drept cheltuieli cu dobânzile la „cheltuielile cu dobânzile aferente activelor financiare”. Aceste active și dobânzile aferente generează un randament negativ pentru instituție.

27.

„Profit sau pierdere din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, care nu pot fi considerate activități întrerupte” include profitul sau pierderile generate de activele imobilizate și grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, care nu pot fi considerate activități întrerupte.

28.

Veniturile din dividende din active financiare deținute în vederea tranzacționării și din active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere se raportează fie ca „venituri din dividende” separat de alte câștiguri sau pierderi din aceste categorii, fie ca parte a câștigurilor și pierderilor din aceste categorii de instrumente. Veniturile din dividende de la filiale, entități asociate și asocieri în participație care nu intră în perimetrul consolidării se raportează la „partea din profitul sau (–) pierderea aferent(ă) investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate” și, conform IAS 28 punctul 10, valoarea contabilă a investiției se reduce pentru cele contabilizate conform metodei punerii în echivalență. Conform IFRS, câștigurile sau pierderile din derecunoașterea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate se raportează la „partea din profitul sau (–) pierderea aferent(ă) investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate”.

29.

Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, deprecierea „activelor financiare la cost” include pierderile din depreciere rezultate din aplicarea regulilor privind deprecierea prevăzute în IAS 39 punctul 66. Conform GAAP naționale bazate pe BAD, elementul „deprecierea sau reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere” include toate ajustările și reluarea ajustărilor instrumentelor financiare evaluate prin aplicarea unor metode bazate pe costuri din cauza schimbării bonității emitentului.

30.

Pentru „câștiguri sau (–) pierderi din contabilitatea de acoperire – net”, instituțiile raportează modificările valorii juste a instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor și a elementelor acoperite împotriva riscurilor, inclusiv rezultatul ineficacității rezultate din acoperirea fluxurilor de trezorerie și din acoperirea unei investiții nete într-o operațiune din străinătate.

3.   SITUAȚIA REZULTATULUI GLOBAL (3)

31.

Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, „impozitul pe venit aferent elementelor care nu vor fi reclasificate” și „impozitul pe venit aferent elementelor care pot fi reclasificate în profit sau (–) pierdere” [IAS 1 punctul 91 litera (b), IG 6] se raportează ca elemente-rânduri separate.

4.   CLASIFICAREA ACTIVELOR FINANCIARE DUPĂ INSTRUMENT ȘI DUPĂ SECTORUL CONTRAPĂRȚII (4)

32.

Activele financiare sunt clasificate după instrument și – dacă este cazul – după contraparte.

33.

Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, instrumentele de capital se raportează cu o clasificare specifică („din care”) pentru a identifica numai instrumentele evaluate la cost și anumite sectoare ale contrapărții. Conform GAAP naționale bazate pe BAD, instrumentele de capital se raportează cu o clasificare specifică („din care”) pentru a identifica numai instrumentele necotate și anumite sectoare ale contrapărții.

34.

Pentru activele financiare disponibile pentru vânzare, instituțiile raportează valoarea justă a activelor depreciate și, respectiv, a celor nedepreciate și valoarea cumulativă a pierderilor din depreciere recunoscute în profit sau pierdere la data raportării. Suma dintre valoarea justă a activelor nedepreciate și valoarea justă a activelor depreciate reprezintă valoarea contabilă a activelor respective.

35.

Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, pentru activele financiare clasificate ca „împrumuturi și creanțe” sau ca „păstrate până la scadență”, se raportează valoarea contabilă brută a activelor nedepreciate și a activelor depreciate. Ajustările sunt clasificate în „ajustări specifice pentru activele financiare evaluate individual”, „ajustări specifice pentru activele financiare evaluate colectiv” și „ajustări colective pentru pierderile suportate, dar neraportate”. Conform GAAP naționale bazate pe BAD, pentru activele financiare clasificate ca „active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri”, se raportează valoarea contabilă brută a activelor nedepreciate și a activelor depreciate.

36.

„Ajustări specifice pentru activele financiare evaluate individual” include valoarea cumulativă a deprecierii aferentă activelor financiare care au fost evaluate individual.

37.

„Ajustări specifice pentru activele financiare evaluate colectiv” include valoarea cumulativă a deprecierii colective, calculată pentru creditele nesemnificative care sunt depreciate la nivel individual și pentru care instituția decide să utilizeze o abordare statistică (pe bază de portofoliu). Această abordare nu exclude efectuarea de evaluări individuale ale deprecierii pentru creditele care sunt nesemnificative la nivel individual și, prin urmare, raportarea acestora ca ajustări specifice pentru activele financiare evaluate individual.

38.

„Ajustări colective pentru pierderile suportate, dar neraportate” include valoarea cumulativă a deprecierii colective, determinate pentru activele financiare care nu sunt depreciate la nivel individual. Pentru „ajustări pentru pierderile suportate, dar neraportate”, pot fi urmate normele prevăzute în IAS 39 punctul 59 litera (f), punctele AG87 și AG90.

Elementul „ajustări generale pentru riscul de credit” include atât ajustările generale pentru riscul de credit, cât și ajustările generale pentru riscurile bancare. Din ajustările generale pentru riscurile bancare se raportează numai acea parte care afectează valoarea contabilă a creditelor [BAD articolul 37 alineatul (2)].

39.

Suma dintre activele nedepreciate și activele depreciate, fără nicio ajustare, este egală cu valoarea contabilă.

40.

Formularul 4.5 include valoarea contabilă a „creditelor și avansurilor” și a „titlurilor de datorie” care corespund definiției „datoriilor subordonate” de la punctul 54 din prezenta parte.

5.   CLASIFICAREA CREDITELOR ȘI A AVANSURILOR DUPĂ TIPUL DE PRODUS (5)

41.

„Valoarea contabilă” a creditelor și a avansurilor se raportează după tipul de produs, fără ajustările pentru depreciere. Soldurile de încasat la vedere clasificate ca „numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere” se raportează, de asemenea, în acest formular, independent de „portofoliul contabil” în care sunt incluse și se alocă următoarelor produse:

(a)

„la vedere [la cerere] și cu preaviz scurt [cont curent]” include soldurile de încasat la vedere (la cerere), cu preaviz scurt, conturile curente și soldurile similare care pot include împrumuturile care constituie depozite overnight pentru împrumutat, indiferent de forma juridică a acestora. Acesta include, de asemenea, sume reprezentând „descoperit de cont”, care sunt solduri debitoare ale conturilor curente;

(b)

„creanțe aferente cărților de credit” include creditele acordate fie prin intermediul cardurilor cu debit amânat, fie prin intermediul cardurilor de credit [Regulamentul BCE BSI];

(c)

„creanțe comerciale” include creditele către alți debitori acordate în baza efectelor de comerț sau a altor documente care oferă dreptul de a primi încasările din tranzacțiile pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii. Acest element include toate tranzacțiile factoring (cu și fără recurs);

(d)

„contracte de leasing financiar” include valoarea contabilă a creanțelor din contractele de leasing financiar. Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, „creanțele din contractele de leasing financiar” sunt conforme definiției prevăzute în IAS 17;

(e)

„credite acordate în cadrul operațiunilor reverse repo” include fondurile acordate în schimbul titlurilor cumpărate în temeiul acordurilor repo sau împrumutate în temeiul acordurilor de împrumut de titluri;

(f)

„alte credite la termen” includ soldurile debitoare cu scadențe sau termene contractuale fixe care nu sunt incluse la alte elemente;

(g)

„avansuri care nu sunt credite” include avansurile care nu pot fi clasificate drept „credite” conform Regulamentului BCE BSI. Acest element include, printre altele, creanțe la valoarea brută în legătură cu elementele aflate în așteptare (cum ar fi fondurile aflate în așteptarea plasamentului, transferului sau decontării) și elementele în tranzit (cum ar fi cecurile și alte forme de plată care au fost trimise în vederea încasării);

(h)

„credite ipotecare [credite garantate cu bunuri imobile]” include creditele garantate în mod oficial cu garanții reale sub formă de bunuri imobile indiferent de ponderea creditelor în valoarea garanțiilor reale (cunoscută, de regulă, sub denumirea de „loan-to-value”);

(i)

„alte credite garantate” includ creditele acoperite în mod oficial de garanții reale, indiferent de ponderea creditelor în valoarea garanțiilor reale (așa-numita „loan-to-value”), altele decât „credite garantate cu bunuri imobile”, „contracte de leasing financiar” și „credite acordate în cadrul operațiunilor reverse repo”. Această garanție reală include depuneri de titluri, numerar și alte garanții reale;

(j)

„credit pentru consum” include creditele acordate în special pentru consumul personal de bunuri și servicii [Regulamentul BCE BSI];

(k)

„credite pentru achiziționarea de locuințe” include creditele acordate gospodăriilor în scopul investițiilor în locuințe pentru utilizare proprie sau pentru închiriere, inclusiv în scopul construirii sau în scopul renovării locuințelor [Regulamentul BCE BSI];

(l)

„credite pentru finanțarea de proiecte” include creditele care sunt recuperate exclusiv din venitul generat de proiectele finanțate de acestea.

6.   CLASIFICAREA PE CODURI NACE A CREDITELOR ȘI A AVANSURILOR ACORDATE SOCIETĂȚILOR NEFINANCIARE (6)

42.

Valoarea contabilă brută a creditelor și a avansurilor către societăți nefinanciare se clasifică după sectorul activităților economice folosind codurile prevăzute în Regulamentul NACE („codurile NACE”), pe baza activității principale a contrapărții.

43.

Clasificarea expunerilor comune față de mai mulți debitori se realizează în conformitate cu punctul 36 din partea 1.

44.

Raportarea codurilor NACE se realizează cu primul nivel de dezagregare (după „secțiune”).

45.

Pentru instrumentele de datorie desemnate ca fiind evaluate la cost amortizat sau la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, „valoarea contabilă brută” înseamnă valoarea contabilă excluzând „deprecierea cumulată”. Pentru instrumentele de datorie desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, „valoarea contabilă brută” înseamnă valoarea contabilă excluzând „modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit”.

46.

„Deprecierea cumulată” se raportează pentru activele financiare la cost amortizat sau la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. Cifrele aferente „modificărilor cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit” se raportează pentru activele financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. „Deprecierea cumulată” include ajustările specifice pentru activele financiare evaluate individual și colectiv, astfel cum au fost definite la punctele 36 și 37, precum și „ajustările colective pentru pierderile suportate, dar neraportate”, astfel cum au fost definite la punctul 38, dar nu include sumele aferente „write-off cumulat”, astfel cum sunt definite la punctul 49.

7.   ACTIVE FINANCIARE CARE FAC OBIECTUL DEPRECIERII ȘI CARE SUNT RESTANTE SAU DEPRECIATE (7)

47.

Instrumentele de datorie care sunt restante, dar nedepreciate la data de raportare de referință se raportează în portofoliile contabile supuse deprecierii. Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, astfel de portofolii contabile cuprind categoriile „disponibile pentru vânzare”, „împrumuturi și creanțe” și „păstrate până la scadență”. Conform GAAP naționale bazate pe BAD, portofoliile contabile respective cuprind, de asemenea, „instrumente de datorie nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri” și „alte active financiare nederivate nedestinate tranzacționării”.

48.

Activele se califică drept restante atunci când contrapărțile nu au efectuat o plată scadentă prin contract. Valorile totale ale activelor în cauză sunt raportate și clasificate în funcție de numărul de zile de la ultima tranșă scadentă. Analiza activelor restante nu include activele depreciate. Valoarea contabilă a activelor financiare depreciate se raportează separat de activele restante.

49.

Coloana „Write-off cumulat” include suma cumulativă a principalului și a dobânzii restante a oricărui instrument de datorie pe care instituția nu le mai recunoaște deoarece sunt considerate nerecuperabile, independent de portofoliul în care au fost incluse. Aceste sume se raportează până la stingerea totală a tuturor drepturilor instituției (prin expirarea termenului de prescripție, prin iertare de plată sau din alte cauze) sau până la recuperare.

50.

Operațiunile de write-off ar putea fi cauzate atât de reducerea valorii contabile a activelor financiare recunoscută direct în profit sau pierdere, cât și de reducerea valorii ajustărilor pentru pierderile din credite în contrapartidă cu valoarea contabilă a activelor financiare.

8.   CLASIFICAREA DATORIILOR FINANCIARE (8)

51.

Deoarece „depozitele” sunt definite în același mod ca și în Regulamentul BCE BSI, depozitele de economii reglementate sunt clasificate în conformitate cu Regulamentul BCE BSI și sunt distribuite în funcție de contraparte. În particular, depozitele de economii la vedere netransferabile, care, deși din punct de vedere legal sunt rambursabile la cerere, fac obiectul unor penalități și restricții semnificative și au caracteristici care sunt foarte apropiate de cele ale depozitelor overnight, sunt clasificate ca depozite rambursabile după notificare.

52.

„Titluri de datorie emise” sunt împărțite în următoarele tipuri de produse:

(a)

„certificate de depozit” reprezintă titluri care permit titularilor să retragă fonduri dintr-un cont;

(b)

„titluri garantate cu active” conform articolului 4 alineatul (1) punctul 61 din CRR;

(c)

„obligațiuni garantate” conform articolului 129 alineatul (1) din CRR;

(d)

„contracte hibride” cuprind contractele pe instrumente financiare derivate încorporate;

(e)

„alte titluri de datorie emise” includ titlurile de datorie care nu au fost înregistrate la rândurile anterioare, făcându-se distincția între instrumente convertibile și neconvertibile.

53.

„Datoriile financiare subordonate” emise sunt tratate în același mod ca și alte datorii financiare. Datoriile subordonate emise sub forma titlurilor sunt clasificate ca „titluri de datorie emise”, în timp ce datoriile subordonate sub forma depozitelor sunt clasificate ca „depozite”.

54.

Formularul 8.2 include valoarea contabilă a „depozitelor” și „titlurilor de datorie emise” care corespund definiției datoriilor subordonate clasificate după portofoliul contabil. Instrumentele de „datorii subordonate” conferă un drept de creanță subsidiar asupra instituției emitente, care poate fi exercitat numai după realizarea tuturor celorlalte drepturi de creanță care au un grad de prioritate mai înalt [Regulamentul BCE BSI].

9.   ANGAJAMENTE DE CREDITARE, GARANȚII FINANCIARE ȘI ALTE ANGAJAMENTE (9)

55.

Expunerile extrabilanțiere includ elementele extrabilanțiere enumerate în anexa I la CRR. Expunerile extrabilanțiere sunt clasificate în angajamente de creditare date, garanții financiare date și alte angajamente date.

56.

Informațiile privind angajamentele de creditare, garanțiile financiare și alte angajamente date și primite includ atât angajamentele revocabile, cât și pe cele irevocabile.

57.

„Angajamentele de creditare” sunt angajamente ferme de a acorda un credit în conformitate cu termeni și condiții prestabilite, cu excepția celor care sunt instrumente financiare derivate deoarece acestea pot fi decontate net în numerar sau prin furnizarea sau emiterea altui instrument financiar. Următoarele elemente din anexa I la CRR sunt clasificate ca „angajamente de creditare”:

(a)

„depozite forward”;

(b)

„facilități de credit neutilizate”, care includ acordurile de „creditare” sau de furnizare a unor „facilități de acceptare” conform unor termeni și condiții predeterminate.

58.

„Garanțiile financiare” sunt contracte care solicită emitentului să efectueze plăți specificate pentru a rambursa titularului o pierdere pe care acesta o suportă, deoarece un anumit debitor nu efectuează plata atunci când aceasta este scadentă în conformitate cu termenii inițiali sau modificați ai unui instrument de datorie. Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, contractele respective corespund definiției prevăzute în IAS 39 punctul 9 și în IFRS 4 anexa A a contractelor de garanție financiară. Următoarele elemente din anexa I la CRR sunt clasificate ca „garanții financiare”:

(a)

„garanții având caracter de substitut de credit”;

(b)

„instrumente financiare derivate de credit” care corespund definiției garanției financiare;

(c)

„acreditive stand-by irevocabile, cu caracter de substitut de credit”;

59.

„Alte angajamente” includ următoarele elemente din anexa I la CRR:

(a)

„partea neplătită din acțiunile și titlurile achitate parțial”;

(b)

„acreditive documentare emise sau confirmate”;

(c)

elemente extrabilanțiere aferente finanțării comerțului;

(d)

„credite documentare în cadrul cărora bunurile supuse livrării funcționează ca garanție reală și alte tranzacții care se lichidează de la sine (self-liquidating transactions)”;

(e)

„garanții și cauțiuni” (inclusiv garanții de licitație și de execuție) și „garanții care nu au caracter de substitut de credit”;

(f)

„garanții pentru transport naval, angajamente vamale și fiscale”;

(g)

„facilitați de emisiune de efecte (NIF)” și „facilități reînnoibile de subscriere fermă (RUF)”;

(h)

„facilități de credit neutilizate” care cuprind acordurile de „creditare” sau de furnizare a unor „facilități de acceptare” atunci când termenii și condițiile nu sunt predeterminate;

(i)

„facilități de credit neutilizate” care cuprind acorduri de „achiziție de titluri” sau de „furnizare de garanții”;

(j)

„facilități de credit neutilizate pentru garanții de licitație și de execuție”;

(k)

„alte elemente extrabilanțiere” din anexa I la CRR.

60.

Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, următoarele elemente sunt recunoscute în bilanț, prin urmare nu ar trebui raportate ca expuneri extrabilanțiere:

(a)

„instrumentele financiare derivate de credit” care nu corespund definiției garanțiilor financiare sunt „instrumente financiare derivate” conform IAS 39;

(b)

„acceptările” sunt obligații ale unei instituții de a plăti la scadență valoarea nominală a unei cambii, care acoperă în mod normal vânzarea de bunuri. În consecință, acestea sunt clasificate drept „creanțe comerciale” în bilanț;

(c)

„efecte de comerț andosate” care nu îndeplinesc criteriile pentru derecunoaștere conform IAS 39;

(d)

„tranzacțiile cu recurs” care nu îndeplinesc criteriile pentru derecunoaștere conform IAS 39;

(e)

„activele achiziționate în baza unor contracte ferme de cumpărare la termen” sunt „instrumente financiare derivate” conform IAS 39;

(f)

„vânzarea de active și acorduri repo, astfel cum sunt definite la articolul 12 alineatele (3) și (5) din Directiva 86/635/CEE”. În astfel de contracte, cesionarul are opțiunea, dar nu și obligația de a returna activele la un preț convenit în avans la o dată stabilită (sau care urmează să fie stabilită). Prin urmare, contractele respective corespund definiției instrumentelor financiare derivate conform IAS 39 punctul 9

61.

„Din care: în stare de nerambursare” include valoarea nominală a angajamentelor de creditare, a garanțiilor financiare și a altor angajamente date a căror contraparte nu și-a respectat obligațiile de plată conform articolului 178 din CRR.

62.

Pentru expunerile extrabilanțiere, „valoarea nominală” este valoarea care reprezintă cel mai bine expunerea maximă a instituției la riscul de credit fără a lua în considerare nicio garanție reală deținută sau alte îmbunătățiri ale calității creditului. În particular, pentru garanțiile financiare date, valoarea nominală este valoarea maximă pe care entitatea ar putea să fie nevoită să o plătească dacă se apelează la garanție. Pentru angajamentele de creditare, valoarea nominală este valoarea neutilizată pe care instituția s-a angajat să o împrumute. Valorile nominale sunt valori ale expunerilor înainte de aplicarea factorilor de conversie și a tehnicilor de reducere a riscului de credit.

63.

În formularul 9.2, pentru angajamentele de creditare primite, valoarea nominală este valoarea neutilizată totală pe care o contraparte s-a angajat să o împrumute instituției. Pentru alte angajamente primite, valoarea nominală este valoarea totală la care s-a angajat cealaltă parte la tranzacție. Pentru garanțiile financiare primite, „valoarea maximă a garanțiilor care poate fi luată în considerare” este valoarea maximă pe care o contraparte ar putea fi nevoită să o plătească dacă se apelează la garanție. Atunci când o garanție financiară primită a fost emisă de mai mulți garanți, valoarea garantată se raportează o singură dată în acest formular; valoarea garantată se alocă garantului care este mai relevant în ceea ce privește reducerea riscului de credit.

10.   INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE (10 și 11)

64.

Valoarea contabilă și valoarea noțională a instrumentelor financiare derivate deținute în vederea tranzacționării și a instrumentelor financiare derivate deținute pentru contabilitatea de acoperire se raportează clasificate după tipul de risc-suport, după tipul pieței (piețe extrabursiere sau piețe organizate) și după tipul de produs.

Conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, toate instrumentele financiare derivate destinate tranzacționării și de acoperire se raportează în aceste formulare, indiferent de portofoliu și indiferent dacă sunt recunoscute în bilanț sau nu în conformitate cu GAAP naționale relevante.

65.

Instituțiile raportează instrumentele financiare derivate deținute pentru contabilitatea de acoperire clasificate după tipul de acoperire.

66.

Instrumentele financiare derivate incluse în instrumentele hibride care au fost separate de contractul-gazdă se raportează în formularele 10 și 11 în funcție de natura instrumentului derivat. Valoarea contractului-gazdă nu este inclusă în aceste formulare. Cu toate acestea, dacă instrumentul hibrid este evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere, contractul pe ansamblu este inclus în categoria „deținute în vederea tranzacționării” sau „instrumente financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere” (și, astfel, instrumentele financiare derivate încorporate nu se raportează în formularele 10 și 11).

10.1.   Clasificarea instrumentelor financiare derivate după tipul de risc

67.

Toate instrumentele financiare derivate se clasifică în următoarele categorii de risc:

(a)

rata dobânzii: instrumentele financiare derivate pe rata dobânzii sunt contracte legate de un instrument financiar purtător de dobândă ale cărui fluxuri de trezorerie sunt determinate prin referire la ratele dobânzii sau la alt contract pe rata dobânzii, cum ar fi o opțiune în cadrul unui contract futures de a achiziționa o obligațiune de trezorerie. Această categorie se limitează la tranzacțiile în care toate părțile sunt expuse la rata dobânzii aferentă unei singure monede. Astfel, aceasta exclude contractele care implică schimbul uneia sau mai multor valute, cum ar fi swap-urile valutare încrucișate și opțiunile pe valute, precum și alte contracte a căror caracteristică predominantă de risc este riscul de schimb valutar, care trebuie raportate drept contracte de schimb valutar. Contractele pe rata dobânzii includ contracte forward pe rata dobânzii, swap-uri pe rata dobânzii într-o singură valută, futures pe rata dobânzii, opțiuni pe rata dobânzii (inclusiv caps, floors, collars și corridors), swaption pe rata dobânzii și warranturi pe rata dobânzii.

(b)

instrumente de capital: instrumentele financiare derivate pe instrumente de capital sunt contracte în cazul cărora randamentul sau o parte a randamentului este legat(ă) de prețul unui anumit instrument de capital sau de un indice al prețurilor unui instrument de capital.

(c)

schimb valutar și aur: aceste instrumente financiare derivate includ contractele care presupun schimb valutar pe piața la termen și expunerea la aur. Prin urmare, acestea acoperă angajamentele ferme de cumpărare la termen, swap-urile pe cursul de schimb, swap-urile valutare (inclusiv swap-uri pe rata dobânzii în valute diferite), contracte futures pe valute, opțiuni pe valută, swaption pe valută și warrant pe valută. Instrumentele financiare derivate pe cursul de schimb includ toate tranzacțiile care implică expunerea la mai multe monede, fie prin rate ale dobânzii, fie prin cursuri de schimb. Contractele pe aur includ toate tranzacțiile care implică expunerea la această marfă.

(d)

credit: instrumentele financiare derivate pe riscul de credit sunt contracte care nu corespund definiției garanțiilor financiare și în care plata este legată în primul rând de o măsură a bonității unui anumit credit de referință. Contractele menționează un schimb de plăți în care cel puțin una dintre cele două părți este determinată de performanța creditului de referință. Plățile pot fi determinate de un număr de evenimente, inclusiv o nerespectare a obligațiilor de plată, o scădere a ratingului sau o modificare stipulată a marjei de credit a activului de referință.

(e)

mărfuri: aceste instrumente financiare derivate sunt contracte în cazul cărora randamentul sau o parte a randamentului este legat(ă) de prețul sau indicele de preț al unor mărfuri cum ar fi un metal prețios (cu excepția aurului), petrolul, lemnul sau produsele agricole.

(f)

altele: aceste instrumente financiare derivate sunt oricare alte contracte derivate care nu implică o expunere la riscul de curs valutar, de rată a dobânzii, la riscul de devalorizare a acțiunilor, la riscul de marfă sau de credit, cum ar fi instrumentele financiare derivate climatice sau instrumentele financiare derivate de asigurări.

68.

Atunci când un instrument derivat este influențat de mai multe tipuri de risc-suport, instrumentul se alocă tipului de risc celui mai sensibil. Pentru instrumentele financiare derivate cu expunere multiplă, în caz de incertitudine, tranzacțiile se alocă conform următoarei ordini de prioritate:

(a)

mărfuri: toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate care implică o expunere la mărfuri sau la un indice de mărfuri, indiferent dacă implică sau nu o expunere comună la mărfuri sau la oricare altă categorie de risc care ar putea include riscul de curs valutar, riscul de rată a dobânzii sau riscul de devalorizare a acțiunilor, se raportează în această categorie.

(b)

instrumente de capital: cu excepția contractelor cu expunere comună pe mărfuri și pe titluri de capital, care se raportează ca mărfuri, toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate corelate cu performanța titlurilor de capital sau a indicilor titlurilor de capital se raportează în categoria instrumentelor de capital. Tranzacțiile cu instrumente de capital cu expunere pe cursul de schimb sau pe rata dobânzii ar trebui incluse în această categorie.

(c)

schimb valutar și aur: această categorie include toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate (cu excepția celor deja raportate în categoriile privind mărfurile sau instrumentele de capital) cu expunere la mai multe monede, fie că aparțin instrumentelor financiare purtătoare de dobândă sau instrumentelor pe rate de schimb.

10.2.   Sumele de raportat pentru instrumentele financiare derivate

69.

„Valoarea contabilă” pentru toate instrumentele financiare derivate (pentru acoperirea împotriva riscurilor sau în vederea tranzacționării) este valoarea justă conform IFRS. Instrumentele financiare derivate cu o valoare justă pozitivă (peste zero) sunt „active financiare”, iar instrumentele financiare derivate cu o valoare justă negativă (sub zero) sunt „datorii financiare”. „Valoarea contabilă” se raportează separat pentru instrumentele financiare derivate cu o valoare justă pozitivă („active financiare”) și pentru cele cu o valoare justă negativă („datorii financiare”). La data recunoașterii inițiale, un instrument financiar derivat este clasificat ca „activ financiar” sau ca „datorie financiară” în funcție de valoarea sa justă inițială. Ulterior recunoașterii inițiale, pe măsură ce valoarea justă a unui instrument financiar derivat crește sau scade, termenii de schimb pot deveni fie favorabili instituției (și instrumentul derivat este clasificat ca „activ financiar”), fie defavorabili (și instrumentul derivat este clasificat ca „datorie financiară”).

Conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, valoarea contabilă raportată este valoarea contabilă care include angajamentele, valorile primelor și provizioanele, după caz, conform GAAP naționale. Pe lângă valorile contabile, instituțiile raportoare raportează valorile de piață în conformitate cu GAAP naționale bazate pe BAD.

70.

„Valoarea noțională” este valoarea nominală brută a tuturor tranzacțiilor încheiate și nedecontate încă la data de referință. În special, următoarele elemente se iau în calcul la determinarea valorii noționale:

(a)

pentru contractele cu valori nominale sau valori ale principalului noțional variabile, baza pentru raportare o constituie valoarea nominală sau a principalului noțional la data de referință;

(b)

valoarea noțională care trebuie raportată pentru un contract pe instrumente financiare derivate cu o componentă de multiplicare este valoarea noțională efectivă sau valoarea nominală a contractului;

(c)

swap-uri: valoarea noțională a unui swap este valoarea principalului activului-suport pe care se bazează schimbul de dobândă, schimbul valutar sau alte venituri sau cheltuieli;

(d)

contracte pe instrumente de capital și mărfuri: valoarea noțională care trebuie raportată pentru un contract pe instrumente de capital sau mărfuri este cantitatea aferentă mărfii sau instrumentului de capital contractat în vederea cumpărării sau vânzării, înmulțită cu prețul din contract pentru o unitate. Valoarea noțională care trebuie raportată pentru contractele pe mărfuri cu schimburi multiple de principal este valoarea contractuală înmulțită cu numărul de schimburi de principal rămase în contract;

(e)

instrumente financiare derivate de credit: valoarea contractuală care trebuie raportată pentru instrumentele financiare derivate de credit este valoarea nominală a creditului de referință relevant;

(f)

opțiunile digitale au o plată predefinită care poate fi fie o valoare monetară, fie un număr de contracte ale unui activ-suport. Valoarea noțională pentru opțiunile digitale este definită fie ca valoarea monetară predefinită, fie ca valoarea justă a activului-suport la data de referință.

71.

Coloana „Valoarea noțională” a instrumentelor financiare derivate include, pentru fiecare element-rând, suma valorilor noționale ale tuturor contractelor la care instituția este contraparte, indiferent dacă instrumentele financiare derivate sunt considerate active sau datorii în bilanț. Toate valorile noționale se raportează indiferent dacă valoarea justă a instrumentelor financiare derivate este pozitivă, negativă sau egală cu zero. Nu este permisă compensarea între valorile noționale.

72.

„Valoarea noțională” se raportează după „total” și după „din care: vândute” pentru elementele-rânduri: „Opțiuni extrabursiere”, „Opțiuni pe piețe organizate”, „Mărfuri” și „Altele”. Elementul „din care: vândute” include valorile noționale (preț de exercitare) ale contractelor în care contrapărțile (titularii opțiunilor) instituției (emitentul opțiunilor) au dreptul de a exercita opțiunea, iar pentru elementele legate de instrumentele financiare derivate pe riscul de credit, valorile noționale ale contractelor în care instituția (vânzătorul de protecție) a vândut (oferă) protecție contrapărților acestora (cumpărătorii de protecție).

10.3.   Instrumente financiare derivate clasificate ca „instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor”

73.

Instrumentele financiare derivate care nu sunt instrumente eficace de acoperire împotriva riscurilor în conformitate cu IAS 39 sau cu cadrul contabil instituit în temeiul GAAP naționale bazate pe BAD ar trebui incluse la portofoliul „deținute în vederea tranzacționării”. Acest lucru este valabil, de asemenea, pentru instrumentele financiare derivate deținute în scopuri de acoperire împotriva riscurilor care nu îndeplinesc cerințele prevăzute în IAS 39 sau în cadrul contabil instituit în temeiul GAAP naționale bazate pe BAD pentru a fi instrumente eficace de acoperire împotriva riscurilor, precum și pentru instrumentele financiare derivate legate de instrumente de capital necotate, a căror valoare justă nu poate fi evaluată în mod fiabil.

74.

Instrumentele financiare derivate „deținute în vederea tranzacționării” care corespund definiției „instrumentelor de acoperire economică împotriva riscurilor” se raportează separat pentru fiecare tip de risc. Elementul „instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor” include instrumentele financiare derivate care sunt clasificate ca „deținute în vederea tranzacționării”, dar care nu fac parte din portofoliul de tranzacționare, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 86 din CRR. Acest element nu include instrumentele financiare derivate pentru tranzacționarea în cont propriu.

10.4.   Clasificarea instrumentelor financiare derivate după sectorul contrapărții

75.

Valoarea contabilă și valoarea noțională totală a instrumentelor financiare derivate deținute în vederea tranzacționării, precum și a instrumentelor financiare derivate deținute în vederea contabilității de acoperire care sunt tranzacționate pe piața extrabursieră se raportează după contraparte folosind următoarele categorii:

(a)

„instituții de credit”;

(b)

„alte societăți financiare” și

(c)

„restul” cuprinzând toate celelalte contrapărți.

76.

Toate instrumentele financiare derivate extrabursiere, indiferent de tipul de risc aferent acestora, sunt clasificate după aceste contrapărți. Clasificarea contrapărților pentru instrumentele financiare derivate pe riscul de credit se referă la sectorul alocat contrapărții instituției din contract (cumpărător sau vânzător de protecție).

11.   VARIAȚIA AJUSTĂRILOR PENTRU DEPRECIERE ȘI DEPRECIEREA INSTRUMENTELOR DE CAPITAL (12)

77.

„Majorări datorate ajustărilor constituite pentru pierderi probabile aferente creditelor, estimate în cursul perioadei” se raportează atunci când, pentru categoria principală de active sau contraparte, estimarea deprecierii aferente perioadei conduce la recunoașterea unor cheltuieli nete; cu alte cuvinte, pentru categoria sau contrapartea dată, majorările deprecierii pentru perioada respectivă depășesc diminuările. „Diminuări datorate ajustărilor pentru depreciere reluate pentru pierderi probabile aferente creditelor, estimate în cursul perioadei” se raportează atunci când, pentru categoria principală de active sau contraparte, estimarea deprecierii aferente perioadei conduce la recunoașterea unui venit net; cu alte cuvinte, pentru categoria sau contrapartea dată, diminuările deprecierii pentru perioada respectivă depășesc majorările.

78.

Astfel cum s-a explicat la punctul 50 din prezenta parte, operațiunile de write-off pot fi efectuate fie prin recunoașterea directă în contul de profit sau pierdere a reducerii valorii activului financiar (fără a utiliza un cont de ajustări pentru depreciere), fie prin reducerea valorii conturilor de ajustări pentru depreciere aferente unui activ financiar. „Diminuări datorate anulărilor de ajustări pentru depreciere” înseamnă reducerea valorii cumulate a ajustărilor pentru depreciere datorată operațiunilor de write-off efectuate în cursul perioadei deoarece instrumentele de datorie asociate sunt considerate nerecuperabile. „Ajustările de valoare înregistrate direct în contul de profit sau pierdere” sunt sumele aferente operațiunilor de write-off efectuate în cursul perioadei direct în contrapartidă cu valoarea activului financiar asociat.

12.   GARANȚII REALE ȘI GARANȚII PRIMITE (13)

12.1.   Clasificarea creditelor și a avansurilor în funcție de garanția reală și de garanții (13.1)

79.

Gajurile și garanțiile aferente creditelor și avansurilor se raportează după tipul de gaj, drept credite ipotecare și alte credite garantate, precum și după garanțiile financiare. Creditele și avansurile sunt clasificate după contraparte.

80.

În formularul 13.1, se raportează „valoarea maximă a garanției reale sau a garanției care poate fi luată în considerare”. Suma valorilor unei garanții financiare și/sau ale unei garanții reale, indicată în coloanele aferente din formularul 13.1, nu trebuie să depășească valoarea contabilă a creditului asociat.

81.

Pentru raportarea creditelor și a avansurilor în funcție de tipul de gaj, se utilizează următoarele definiții:

(a)

în cadrul categoriei „credite ipotecare [credite garantate cu bunuri imobile]”, subcategoria „rezidențiale” include creditele garantate cu bunuri imobile rezidențiale, iar subcategoria „comerciale” include creditele garantate cu bunuri imobile comerciale; în ambele cazuri, astfel cum sunt definite în CRR;

(b)

în cadrul categoriei „alte credite garantate”, subcategoria „numerar [instrumente de datorie emise]” include: (a) depozite ale instituției raportoare care au fost constituite drept garanții reale pentru un împrumut (b) sau titluri de datorie emise de instituția raportoare care au fost constituite drept garanții reale pentru un împrumut. Categoria „restul” include gajuri pe alte titluri emise de către orice parte terță sau gajuri pe alte active;

(c)

elementul „garanții financiare primite” include contractele care solicită emitentului să efectueze plăți specificate pentru a rambursa instituției o pierdere pe care aceasta o suportă, deoarece un anumit debitor nu efectuează plata la scadență în conformitate cu termenii inițiali sau modificați ai unui instrument de datorie.

82.

Pentru credite și avansuri care au simultan mai multe tipuri de garanții reale sau garanții, „valoarea maximă a garanției reale/garanției care poate fi luată în considerare” se alocă în funcție de calitatea acesteia începând cu cea mai bună calitate.

12.2.   Active obținute în cursul perioadei prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [deținute la data raportării] (13.2)

83.

Acest formular include valoarea contabilă a garanției reale care a fost obținută între începutul și sfârșitul perioadei de referință și care a rămas recunoscută în bilanț la data de referință.

12.3.   Active obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [active corporale], valoarea cumulată (13.3)

84.

„Executare silită [active corporale]” este valoarea contabilă cumulată a activelor corporale obținute prin intrarea în posesia garanției reale care rămâne recunoscută în bilanț la data de referință excluzându-le pe cele clasificate ca „imobilizări corporale”.

13.   IERARHIA VALORII JUSTE: INSTRUMENTE FINANCIARE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ (14)

85.

Instituțiile raportează valoarea instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă conform ierarhiei prevăzute în IFRS 13 punctul 72.

86.

„Modificarea valorii juste în cursul perioadei” include câștigurile sau pierderile din reevaluările efectuate în cursul perioadei în ceea ce privește instrumentele care continuă să existe la data raportării. Respectivele câștiguri sau pierderi sunt raportate pentru a fi incluse în contul de profit sau pierderi; Astfel, valorile raportate sunt cele de dinaintea impozitării.

87.

„Modificarea cumulată a valorii juste înainte de impozitare” include cuantumul câștigurilor sau pierderilor din reevaluările instrumentelor cumulate de la recunoașterea inițială până la data de referință.

14.   DERECUNOAȘTERE ȘI DATORII FINANCIARE ASOCIATE ACTIVELOR FINANCIARE TRANSFERATE (15)

88.

Formularul 15 include informații privind activele financiare transferate, din care o parte sau toate nu se califică pentru derecunoaștere, precum și activele financiare derecunoscute în totalitate, pentru care instituția reține drepturi legate de administrare.

89.

Datoriile asociate se raportează în funcție de portofoliul în care activele financiare transferate asociate au fost incluse în activ, și nu în funcție de portofoliul în care au fost incluse în secțiunea de datorii a bilanțului.

90.

Coloana „Valori derecunoscute în scopuri de capital” include valoarea contabilă a activelor financiare recunoscute în scopuri contabile, dar derecunoscute în scopuri prudențiale deoarece instituția le tratează ca poziții din securitizare în scopuri de capital, în conformitate cu articolul 109 din CRR, având în vedere că o parte semnificativă a riscului de credit a fost transferată în conformitate cu articolele 243 și 244 din CRR.

91.

„Acordurile de răscumpărare” („repo”) sunt tranzacții în care instituția primește numerar în schimbul unor active financiare vândute la un anumit preț, cu angajamentul răscumpărării acelorași active (sau a unora identice) la un preț fix la o dată ulterioară specificată. Tranzacțiile care implică transferul temporar de aur, garantate cu numerar, se consideră, de asemenea, „acorduri de răscumpărare” („repo”). Cuantumurile primite de instituție în schimbul activelor financiare transferate către o parte terță („cumpărător temporar”) se clasifică la „acorduri de răscumpărare” în cazul în care există un angajament de inversare a operațiunii, și nu doar o opțiune în acest sens. Acordurile de răscumpărare includ, de asemenea, operațiunile de tip repo care pot include:

(a)

sumele primite în schimbul titlurilor de valoare transferate temporar unui terț sub forma unor împrumuturi de titluri de valoare garantate cu numerar;

(b)

sumele primite în schimbul titlurilor de valoare transferate temporar unui terț sub forma unui contract de vânzare/răscumpărare.

92.

„Acorduri de răscumpărare” („repo”) și „credite acordate în cadrul operațiunilor reverse repo” („reverse repo”) presupun numerar primit sau dat cu împrumut de către instituție.

93.

În cadrul unei tranzacții de securitizare, atunci când activele financiare transferate sunt derecunoscute, instituțiile declară câștigurile (pierderile) generate de elementul din cadrul contului de profit sau pierdere care corespunde „portofoliului contabil” în care activele financiare au fost incluse anterior derecunoașterii acestora.

15.   CLASIFICAREA ANUMITOR ELEMENTE DIN CONTUL DE PROFIT SAU PIERDERE (16)

94.

Pentru anumite elemente din contul de profit sau pierdere se raportează defalcări suplimentare ale câștigurilor (sau veniturilor) și pierderilor (sau cheltuielilor).

15.1.   Venituri și cheltuieli cu dobânzile, defalcate pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților (16.1)

95.

Dobânzile sunt defalcate atât după venituri din dobânzi aferente activelor financiare și altor active, precum și datoriilor financiare cu o rată a dobânzii efective negative, cât și după cheltuieli cu dobânzile aferente datoriilor financiare și altor datorii, precum și activelor financiare cu o rată a dobânzii efective negative. Veniturile din dobânzi aferente activelor financiare și datoriilor financiare cu o rată a dobânzii efective negative includ veniturile din dobânzi aferente instrumentelor financiare derivate deținute în vederea tranzacționării, titlurilor de datorie și creditelor și avansurilor, precum și depozitelor, titlurilor de datorie emise și altor datorii financiare cu o rată a dobânzii efective negative. Cheltuielile cu dobânzile aferente datoriilor financiare și activelor financiare cu o rată a dobânzii efective negative includ cheltuielile cu dobânzile aferente instrumentelor financiare derivate deținute în vederea tranzacționării, depozitelor, titlurilor de datorie emise și altor datorii financiare, precum și titlurilor de datorie și creditelor și avansurilor cu o rată a dobânzii efective negative. În sensul formularului 16.1, pozițiile scurte sunt luate în considerare în cadrul altor datorii financiare. Toate instrumentele din diferitele portofolii sunt luate în considerare, cu excepția celor incluse la elementele „Instrumente financiare derivate – contabilitatea de acoperire” neutilizate pentru acoperirea împotriva riscului de rată a dobânzii.

96.

Dobânda aferentă instrumentelor financiare derivate deținute în vederea tranzacționării include cuantumurile asociate instrumentelor financiare derivate deținute în vederea tranzacționării care se califică ca „instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor” care sunt incluse ca venituri din dobânzi sau cheltuieli cu dobânzile pentru a corecta veniturile și cheltuielile instrumentelor financiare acoperite împotriva riscurilor din punct de vedere economic, însă nu din punct de vedere contabil.

15.2.   Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor și a datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente (16.2)

97.

Câștigurile sau pierderile din derecunoașterea activelor financiare și a datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sunt defalcate după tipul de instrument financiar și după portofoliul contabil. Pentru fiecare element, se raportează câștigul sau pierderea netă realizată rezultată din tranzacția derecunoscută. Cuantumul net reprezintă diferența dintre câștigurile realizate și pierderile realizate. Câștigurile și pierderile din instrumentele financiare clasificate ca fiind destinate tranzacționării în conformitate cu GAAP naționale relevante bazate pe BAD nu se raportează în acest formular, indiferent de regulile de evaluare aplicabile acestor instrumente.

15.3.   Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe instrumente (16.3)

98.

Câștigurile sau pierderile aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării sunt defalcate după tipul de instrument; fiecare element din clasificare reprezintă cuantumul net realizat și nerealizat (câștiguri minus pierderi) al instrumentului financiar. Câștigurile și pierderile din tranzacționarea în valută pe piața la vedere, cu excepția schimbului de bancnote și monede străine, ar trebui incluse, de asemenea, la câștiguri și pierderi din tranzacționare. Câștigurile și pierderile din tranzacționarea de metale prețioase nu ar trebui incluse la câștiguri și pierderi din tranzacționare întrucât metalele prețioase nu sunt instrumente financiare.

15.4.   Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe tipuri de risc (16.4)

99.

Câștigurile sau pierderile aferente activelor financiare și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării sunt, de asemenea, defalcate după tipul de risc. Fiecare element din clasificare reprezintă cuantumul net realizat și nerealizat (câștiguri minus pierderi) al riscului-suport (rată a dobânzii, instrumente de capital, curs de schimb valutar, credit, mărfuri și altele) asociat expunerii, inclusiv instrumentele financiare derivate asociate. Câștigurile sau pierderile din diferențele de curs valutar se includ la elementul unde sunt incluse celelalte câștiguri sau pierderi rezultate din instrumentul convertit. Câștigurile sau pierderile din active și datorii altele decât instrumentele financiare derivate se includ după cum urmează:

(a)

rata dobânzii: incluzând tranzacționarea de credite și avansuri, depozite și titluri de datorie (deținute sau emise);

(b)

instrumente de capital: incluzând tranzacționarea de acțiuni, cote ale OPCVM și alte instrumente de capital;

(c)

tranzacționare valutară: incluzând exclusiv tranzacționarea pe valute;

(d)

riscul de credit: incluzând tranzacționarea de instrumente de tipul credit link note;

(e)

mărfuri: acest element include numai instrumentele financiare derivate deoarece mărfurile deținute în vederea tranzacționării se raportează la „alte active”, și nu la „active financiare deținute în vederea tranzacționării”.

(f)

altele: incluzând tranzacționarea de instrumente financiare care nu pot fi clasificate la alte elemente.

15.5.   Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente (16.5)

100.

Câștigurile sau pierderile din active și datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sunt clasificate după tipul de instrument. Instituțiile raportează cuantumul net realizat și cuantumul net nerealizat și cuantumul modificării valorii juste în cursul perioadei datorate modificărilor riscului de credit (riscul de credit propriu al împrumutatului sau al emitentului).

15.6.   Câștiguri sau pierderi din contabilitatea de acoperire (16.6)

101.

Câștigurile sau pierderile din contabilitatea de acoperire sunt clasificate după tipul de contabilitate de acoperire: acoperirea valorii juste, acoperirea fluxurilor de trezorerie și acoperirea investițiilor nete în operațiuni din străinătate. Câștigurile sau pierderile aferente acoperirii valorii juste sunt repartizate între instrumentul de acoperire și elementul acoperit.

15.7.   Deprecierea activelor financiare și nefinanciare (16.7)

102.

„Creșterile” se raportează atunci când, pentru portofoliul contabil sau categoria principală de active, estimarea deprecierii aferente perioadei conduce la recunoașterea unor cheltuieli nete. „Reluările” se raportează atunci când, pentru portofoliul contabil sau categoria principală de active, estimarea deprecierii aferente perioadei conduce la recunoașterea unor venituri nete.

16.   RECONCILIERE ÎNTRE PERIMETRUL DE CONSOLIDARE CONTABIL ȘI PERIMETRUL DE CONSOLIDARE CRR (17)

103.

„Perimetrul de consolidare contabil” include valoarea contabilă a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și valorile nominale ale expunerilor extrabilanțiere obținute folosindu-se perimetrul de consolidare contabil, și anume, incluzând în consolidare societățile de asigurări și societățile nefinanciare.

104.

În acest formular, elementul „investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate” nu include filialele deoarece, conform perimetrului de consolidare contabil, toate filialele sunt consolidate prin metoda consolidării globale.

105.

„Active asociate contractelor de asigurare și de reasigurare” include activele din cadrul contractelor de reasigurare cedate, precum și, dacă este cazul, activele aferente contractelor de asigurare și de reasigurare emise.

106.

„Datorii asociate contractelor de asigurare și de reasigurare” include datoriile aferente contractelor de asigurare și de reasigurare emise.

17.   REPARTIZARE GEOGRAFICĂ (20)

107.

Formularul 20 se raportează atunci când instituția depășește pragul descris la articolul 5 alineatul (1) litera (a) punctul (iv). Repartizarea geografică în funcție de localizarea activităților în formularele 20.1-20.3 face diferența între „activități interne” și „activități, altele decât cele interne”. „Localizare” înseamnă jurisdicția în care este înregistrată entitatea juridică care a recunoscut activul sau datoria corespunzătoare; în cazul sucursalelor, aceasta înseamnă jurisdicția în care acestea își au reședința. În acest sens, „interne” include activitățile recunoscute într-un stat membru unde este localizată instituția.

108.

Formularele 20.4-20.7 conțin informații „pentru fiecare țară” pe baza reședinței contrapărții imediate. Clasificarea furnizată include expunerile sau datoriile aferente rezidenților din fiecare țară străină în care instituția deține expuneri. Expunerile sau datoriile față de organizațiile supranaționale nu se încadrează la țara de reședință a instituției, ci la zona geografică „Alte țări”.

109.

În formularul 20.4 pentru instrumente de datorie, „valoarea contabilă brută” se raportează astfel cum este definită la punctul 45 din partea 2. Pentru instrumentele financiare derivate și instrumentele de capital, valoarea raportată este valoarea contabilă. „Din care:” creditele și avansurile „neperformante” se raportează astfel cum se definește la punctele 145-157 din prezenta anexă. Restructurarea datoriilor în urma dificultăților financiare cuprinde toate contractele de „datorie” în sensul formularului 19, cărora li se aplică măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare, astfel cum sunt definite la punctele 163-179 din prezenta anexă. Formularul 20.7 se raportează împreună cu clasificarea pe coduri NACE „pentru fiecare țară”. Codurile NACE se raportează începând cu primul nivel de dezagregare (după „secțiuni”).

18.   ACTIVE CORPORALE ȘI NECORPORALE: ACTIVE CARE FAC OBIECTUL LEASINGULUI OPERAȚIONAL (21)

110.

În scopul calculării pragului prevăzut la articolul 9 litera (e), activele corporale oferite în sistem de leasing de către instituție (locator) unor părți terțe în cadrul unor acorduri care se califică drept contracte de leasing operațional conform cadrului contabil relevant se împart la totalul activelor corporale.

111.

Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, activele care au fost oferite în sistem de leasing de către instituție (sau locator) unor părți terțe în cadrul unor contracte de leasing operațional se raportează clasificate după metoda de evaluare.

19.   FUNCȚII AFERENTE SERVICIILOR DE ADMINISTRARE A ACTIVELOR, DE CUSTODIE ȘI ALTOR SERVICII (22)

112.

În scopul calculării pragului de la articolul 9 litera (f), cuantumul „veniturilor nete din taxe și comisioane” este valoarea absolută a diferenței dintre „venituri din taxe și comisioane” și „cheltuieli cu taxe și comisioane”. În aceleași scopuri, cuantumul „dobânzii nete” este valoarea absolută a diferenței dintre „venituri din dobânzi” și „cheltuieli cu dobânzile”.

19.1.   Venituri și cheltuieli cu taxe și comisioane, defalcate pe activități (22.1)

113.

Veniturile din taxe și comisioane și cheltuielile cu taxele și comisioanele se raportează după tipul de activitate. Conform IFRS sau GAAP naționale compatibile, formularul include veniturile din taxe și comisioane și cheltuielile cu taxele și comisioanele altele decât:

(a)

cuantumurile luate în considerare pentru calcularea dobânzii efective a instrumentelor financiare [IFRS 7 punctul 20 litera (c)] și

(b)

cuantumurile rezultate din instrumente financiare care sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [IFRS 7 punctul 20 litera (c) punctul (i)].

114.

Costurile de tranzacționare direct atribuibile achiziționării sau emisiunii de instrumente financiare care nu au fost evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere nu sunt incluse; acestea fac parte din valoarea inițială de achiziție/emisiune a instrumentelor și sunt amortizate prin profit sau pierdere în cursul duratei de viață reziduale a acestora folosindu-se rata efectivă a dobânzii [a se vedea IAS 39 punctul 43].

115.

Costurile de tranzacționare direct atribuibile achiziționării sau emisiunii de instrumente financiare care au fost evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sunt incluse ca parte din „câștigurile sau pierderile aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării – net” sau din „câștigurile sau pierderile aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere – net”. Acestea nu fac parte din valoarea inițială de achiziție sau de emisiune a acestor instrumente și sunt recunoscute imediat în profit sau pierdere.

116.

Instituțiile raportează veniturile din taxe și comisioane și cheltuielile cu taxele și comisioanele conform următoarelor criterii:

(a)

„Titluri. Emisiuni” include taxele și comisioanele primite pentru implicarea în inițierea sau emisiunea de titluri care nu au fost inițiate sau emise de către instituție;

(b)

„Titluri. Ordine de transfer” include taxele și comisioanele generate de primirea, transmiterea și executarea în numele clienților a ordinelor de cumpărare sau de vânzare de titluri;

(c)

„Titluri. Altele” include taxele și comisioanele generate de instituția care furnizează alte servicii asociate unor titluri care nu au fost inițiate sau emise de către instituție;

(d)

„Compensare și decontare” include veniturile (sau cheltuielile) din taxe și comisioane generate de (sau percepute de la) instituție atunci când participă la facilitățile de compensare și de decontare cu contrapartea;

(e)

„Administrarea activelor”, „Custodie”, „Servicii administrative centrale pentru organismele de plasament colectiv”, „Tranzacții fiduciare”, „Servicii de plată” includ veniturile (sau cheltuielile) din taxe și comisioane generate de (sau percepute de la) de instituție atunci când furnizează astfel de servicii;

(f)

„Finanțare structurată” include taxele și comisioanele primite pentru implicarea în inițierea sau emisiunea de instrumente financiare, altele decât titlurile inițiate sau emise de către instituție;

(g)

„Comisioane de administrare din activități de securitizare” include, în ceea ce privește veniturile, veniturile din taxe și comisioane generate de instituția care oferă servicii de administrare a împrumutului și, în ceea ce privește cheltuielile, cheltuielile cu taxe și comisioane percepute instituției de către furnizorii de servicii de administrare a creditelor;

(h)

„Angajamente de creditare date” și „Garanții financiare date” includ cuantumul, recunoscut ca venit aferent perioadei, al amortizării taxelor și comisioanelor pentru aceste activități recunoscute inițial ca „alte datorii financiare”;

(i)

„Angajamente de creditare primite” și „Garanții financiare primite” includ cheltuielile cu taxele și comisioanele recunoscute de instituție ca o consecință a valorii percepute de către contrapartea care a dat angajamentul de creditare sau care a acordat garanția financiară;

(j)

„Altele” includ alte venituri (cheltuieli) din taxe și comisioane generate (percepute) de instituție, cum ar fi cele derivate din „alte angajamente”, din servicii de schimb valutar (cum ar fi schimbul de bancnote sau monede străine) sau din furnizarea (primirea) de consultanță și alte servicii pe bază de taxe.

19.2.   Active implicate în serviciile furnizate (22.2)

117.

Activitățile legate de administrarea activelor, funcțiile de custodie și alte servicii furnizate de instituție se raportează folosind următoarele definiții:

(a)

„Administrarea activelor” se referă la activele care aparțin direct clienților, pentru care instituția oferă servicii de administrare. „Administrarea activelor” se raportează după tipul de client: organisme de plasament colectiv, fonduri de pensii, portofolii de clienți administrate discreționar și alte vehicule investiționale;

(b)

„Active în custodie” se referă la serviciile de conservare și de administrare a instrumentelor financiare furnizate de instituție în contul clienților și la serviciile conexe serviciilor de custodie, cum ar fi administrarea numerarului și a garanțiilor reale. „Active în custodie” se raportează după tipul de client pentru care instituția păstrează activele, făcându-se distincția între organismele de plasament colectiv și alții. Elementul „din care: încredințate altor entități” se referă la cuantumul activelor incluse în activele aflate în custodie a căror custodie efectivă a fost acordată de către instituție altor entități;

(c)

„Servicii administrative centrale pentru plasamente colective” se referă la serviciile administrative furnizate de către instituție organismelor de plasament colectiv. Acestea includ, printre altele, serviciile de agent de transfer, de compilare a documentelor contabile, de elaborare a prospectului, a rapoartelor financiare și a altor documente destinate investitorilor, de efectuare a corespondenței prin distribuirea rapoartelor financiare și a tuturor celorlalte documente destinate investitorilor, de efectuare a emisiunilor și a răscumpărărilor și de ținere a evidenței investitorilor, precum și de calculare a valorii nete a activelor;

(d)

„Tranzacții fiduciare” se referă la activitățile în care instituția acționează în nume propriu, dar în contul și pe riscul clienților săi. În mod frecvent, în tranzacțiile fiduciare, instituția furnizează servicii, cum ar fi servicii de administrare a activelor aflate în custodie, unei entități structurate, sau servicii de administrare a portofoliilor pe bază discreționară. Toate tranzacțiile fiduciare se raportează exclusiv la acest element, indiferent dacă instituția furnizează și alte servicii;

(e)

„Servicii de plată” se referă la colectarea în numele clienților a plăților generate de instrumentele de datorie care nu sunt recunoscute în bilanțul instituției și nici nu au fost inițiate de aceasta;

(f)

„Resurse ale clienților distribuite, dar neadministrate” se referă la produsele emise de entități din afara grupului pe care instituția le-a distribuit clienților săi actuali. Acest element se raportează după tipul de produs;

(g)

„Cuantumul activelor implicate în serviciile furnizate” include cuantumul activelor în legătură cu care instituția acționează, folosind valoarea justă. Alte metode de evaluare, inclusiv cele bazate pe valoarea nominală, pot fi folosite în cazul în care valoarea justă nu este disponibilă. În cazurile în care instituția furnizează servicii unor entități precum organismele de plasament colectiv sau fondurile de pensii, activele în cauză pot fi raportate la valoarea la care entitățile respective raportează activele în propriile bilanțuri. Valorile raportate includ dobânda acumulată, dacă este cazul.

20.   INTERESE ÎN ENTITĂȚI STRUCTURATE NECONSOLIDATE (30)

118.

„Sprijin de lichiditate tras” înseamnă suma dintre valoarea contabilă a creditelor și a avansurilor acordate unor entități structurate neconsolidate și valoarea contabilă a titlurilor de datorie deținute care au fost emise de către entitățile structurate neconsolidate.

21.   PĂRȚI AFILIATE (31)

119.

Instituțiile raportează cuantumurile și/sau tranzacțiile aferente bilanțului și expunerile extrabilanțiere atunci când contrapartea este o parte afiliată.

120.

Tranzacțiile intragrup și soldurile intragrup sunt eliminate. La „Filiale și alte entități din același grup”, instituțiile includ soldurile și tranzacțiile aferente filialelor care nu au fost eliminate, fie pentru că filialele nu sunt consolidate prin metoda consolidării globale conform perimetrului de consolidare prudențial, fie pentru că, în conformitate cu articolul 19 din CRR, filialele sunt excluse din perimetrul de consolidare prudențial pentru că sunt neglijabile sau întrucât, pentru instituțiile care fac parte dintr-un grup mai mare, filialele aparțin ultimei societăți-mamă, și nu instituției în cauză. La „Asociați și asocieri în participație”, instituțiile includ părțile din solduri și din tranzacțiile cu asocieri în participație și entități asociate din grupul de care aparține entitatea care nu au fost eliminate atunci când se aplică fie metoda consolidării proporționale, fie metoda punerii în echivalență.

21.1.   Părți afiliate: sume de plătit și sume de încasat (31.1)

121.

Pentru „Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite”, suma care se raportează este suma dintre „valoarea nominală” a angajamentelor de creditare primite, „valoarea maximă a garanției reale/garanției care poate fi luată în considerare” pentru garanțiile financiare primite și „valoarea nominală” a celorlalte angajamente primite.

21.2.   Părți afiliate: cheltuieli și venituri generate de tranzacții (31.2)

122.

„Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare” include toate câștigurile și pierderile din derecunoașterea activelor nefinanciare generate de tranzacțiile cu părți afiliate. Acest element include câștigurile și pierderile din derecunoașterea activelor nefinanciare care au fost generate de tranzacțiile cu părți afiliate și care fac parte din următoarele elemente-rânduri din „contul de profit sau pierdere”:

(a)

„câștiguri sau pierderi din derecunoașterea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate”;

(b)

„câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, altele decât cele deținute în vederea vânzării”;

(c)

„profitul sau pierderea din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, care nu pot fi considerate activități întrerupte” și

(d)

„profit sau pierdere din activități întrerupte după impozitare”.

22.   STRUCTURA GRUPULUI (40)

123.

Instituțiile furnizează informații detaliate privind filialele, asocierile în participație și entitățile asociate, așa cum se prezintă acestea la data raportării. Sunt incluse în raport toate filialele, indiferent de activitatea pe care o desfășoară. Titlurile de valoare clasificate ca „active financiare deținute în vederea tranzacționării”, „active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere”, „active financiare disponibile pentru vânzare” și acțiuni de trezorerie, adică acțiuni proprii deținute de instituția raportoare, sunt excluse din domeniul de aplicare al acestui formular.

22.1.   Structura grupului: „entitate cu entitate” (40.1)

124.

Următoarele informații se raportează în baza unei abordări „entitate cu entitate”:

(a)

„codul LEI” include codul LEI al entității în care s-a investit;

(b)

„codul entității” include codul de identificare a entității în care s-a investit. Acest cod al entității este un număr de identificare a rândului și trebuie să fie unic pentru fiecare rând din formularul 40.1;

(c)

„denumirea entității” include denumirea entității în care s-a investit;

(d)

„data intrării” înseamnă data la care entitatea în care s-a investit a intrat în „perimetrul de consolidare al grupului”;

(e)

„capital social” înseamnă cuantumul total al capitalului emis de entitatea în care s-a investit la data de referință;

(f)

„capitaluri proprii ale entității în care s-a investit”, „active totale ale entității în care s-a investit” și „profit (sau pierdere) al (a) entității în care s-a investit” includ cuantumurile acestor elemente din ultimele situații financiare ale entității în care s-a investit;

(g)

„reședința entității în care s-a investit” înseamnă țara de reședință a entității în care s-a investit;

(h)

„sectorul entității în care s-a investit” înseamnă sectorul contrapărții, astfel cum este definit la punctul 35 din partea 1;

(i)

„codul NACE” se furnizează pe baza activității principale a entității în care s-a investit. Pentru societățile nefinanciare, codurile NACE se raportează începând cu primul nivel de dezagregare (după „secțiune”); pentru societățile financiare, codurile NACE se raportează cu un grad de detaliere cu două niveluri (după „divizie”);

(j)

„participații cumulate în capitalurile proprii (%)” reprezintă procentul de instrumente de participație deținute de instituție la data de referință;

(k)

„drepturi de vot (%)” înseamnă procentul de drepturi de vot asociat instrumentelor de participație deținute de instituție la data de referință;

(l)

„structura grupului [relație]” indică relația dintre societatea-mamă și entitatea în care s-a investit (filială, asociere în participație sau entitate asociată);

(m)

„tratament contabil [grup contabil]” indică tratamentul contabil conform perimetrului de consolidare contabil (metoda consolidării globale, a consolidării proporționale, metoda punerii în echivalență sau o altă metodă);

(n)

„tratament contabil [grup CRR]” indică tratamentul contabil conform perimetrului de consolidare CRR (metoda consolidării globale, a consolidării proporționale, metoda punerii în echivalență sau o altă metodă);

(o)

„valoarea contabilă” înseamnă valorile raportate în bilanțul instituției pentru entitatea în care s-a investit, care nu sunt consolidate prin metoda consolidării globale sau proporționale;

(p)

„costul de achiziție” înseamnă suma plătită de investitori;

(q)

„legătura, în ceea ce privește fondul comercial, cu entitatea în care s-a investit” înseamnă cuantumul fondului comercial raportat în bilanțul consolidat al instituției pentru entitatea în care s-a investit la elementele „fond comercial” sau „investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate”;

(r)

„valoarea justă a plasamentelor pentru care există cotații de preț publicate” înseamnă prețul la data de referință; aceasta se furnizează numai dacă instrumentele sunt cotate.

22.2.   Structura grupului: „instrument cu instrument” (40.2)

125.

Următoarele informații se raportează în baza unei abordări „instrument cu instrument”:

(a)

„codul titlului” include codul ISIN al titlului. Pentru titlurile care nu au atribuit un cod ISIN, acesta include un alt cod care identifică în mod unic titlul. „Codul titlului” și „codul societății holding” sunt un număr compozit de identificare a rândului și împreună trebuie să fie unice pentru fiecare rând din formularul 40.2;

(b)

„codul societății holding” este codul de identificare a entității din cadrul grupului care deține investiția;

(c)

„codul entității”, „participații cumulate în capitalurile proprii (%)”, „valoarea contabilă” și „costuri de achiziție” sunt definite mai sus. Cuantumurile corespund titlului deținut de societatea holding asociată.

23.   VALOAREA JUSTĂ (41)

23.1.   Ierarhia valorii juste: instrumente financiare la cost amortizat (41.1)

126.

Informațiile privind valoarea justă a instrumentelor financiare evaluate la cost amortizat, utilizând ierarhia prevăzută în IFRS 7 punctul 27A, se raportează în acest formular.

23.2.   Utilizarea opțiunii de evaluare la valoarea justă (41.2)

127.

Informațiile privind utilizarea opțiunii de evaluare la valoarea justă pentru activele și datoriile financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere se raportează în acest formular. „Contracte hibride” include valoarea contabilă a instrumentelor financiare hibride clasificate, în ansamblul lor, în aceste portofolii contabile; cu alte cuvinte, sunt incluse integral instrumentele hibride neseparate.

23.3.   Instrumente financiare hibride care nu au fost desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (41.3)

128.

În acest formular se raportează informațiile privind instrumentele financiare hibride, cu excepția contractelor hibride evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere conform „opțiunii de evaluare la valoarea justă”, care se raportează în formularul 41.2.

129.

„Deținute în vederea tranzacționării” include valoarea contabilă a instrumentelor financiare hibride clasificate, în ansamblul lor, ca „active financiare deținute în vederea tranzacționării” sau ca „datorii financiare deținute în vederea tranzacționării”; cu alte cuvinte, sunt incluse integral instrumentele hibride neseparate.

130.

Celelalte rânduri includ valoarea contabilă a contractelor-gazdă care au fost separate de instrumentele financiare derivate încorporate conform cadrului contabil relevant. Valorile contabile ale instrumentelor financiare derivate încorporate separate de contractele-gazdă, în conformitate cu cadrul contabil relevant, se raportează în formularele 10 și 11.

24.   ACTIVE CORPORALE ȘI NECORPORALE: VALOAREA CONTABILĂ ÎN FUNCȚIE DE METODA DE EVALUARE (42)

131.

„Imobilizări corporale”, „investiții imobiliare” și „alte active necorporale” se raportează după criteriile utilizate pentru evaluarea acestora.

132.

„Alte active necorporale” includ toate activele necorporale, cu excepția fondului comercial.

25.   PROVIZIOANE (43)

133.

Acest formular include reconcilierea dintre valoarea contabilă a elementului „provizioane” la începutul și la sfârșitul perioadei, după natura variației.

26.   PLANURI DE BENEFICII DETERMINATE ȘI BENEFICIILE ANGAJAȚILOR (44)

134.

Aceste formulare includ informațiile cumulate ale tuturor planurilor de beneficii determinate ale instituției. Atunci când există mai multe planuri de beneficii determinate, se raportează valoarea agregată a tuturor planurilor.

26.1.   Componentele activelor și datoriilor nete ale planului de beneficii determinate (44.1)

135.

„Componente ale activelor și datoriilor nete ale planului de beneficii determinate” indică reconcilierea valorii actualizate cumulate a tuturor datoriilor (activelor) nete privind beneficiile determinate, precum și drepturile de rambursare [IAS 19 punctul 140 literele (a) și (b)].

136.

„Active nete aferente beneficiilor determinate” include, în cazul unui surplus, cuantumurile excedentare care sunt recunoscute în bilanț în măsura în care acestea nu sunt afectate de limitele prevăzute în IAS 19 punctul 63. Cuantumul acestui element și cuantumul recunoscut la elementul memorandum „valoarea justă a oricărui drept de rambursare recunoscut drept activ” sunt incluse la elementul „alte active” din bilanț.

26.2.   Variații ale obligațiilor privind beneficiile determinate (44.2)

137.

„Variații ale obligațiilor privind beneficiile determinate” indică reconcilierea dintre soldul de deschidere și cel de închidere al valorii actualizate cumulate a tuturor obligațiilor privind beneficiile determinate ale instituției. Efectele diferitelor elemente enumerate în IAS 19 punctul 141 aferente perioadei sunt prezentate separat.

138.

Cuantumul „soldului de închidere [valoare actualizată]” din formularul pentru variațiile obligațiilor privind beneficiile determinate este egal cu „valoarea actualizată a obligațiilor privind beneficiile determinate”.

26.3.   Elemente memorandum [aferente cheltuielilor cu personalul] (44.3)

139.

Pentru raportarea elementelor memorandum privind cheltuielile cu personalul, se folosesc următoarele definiții:

(a)

„pensii și cheltuieli similare” include cuantumul recunoscut în cursul perioadei ca reprezentând cheltuieli de personal pentru toate obligațiile privind beneficiile post-angajare (atât planurile de contribuții determinate, cât și planurile de beneficii determinate) și contribuții la fondurile de asigurări sociale;

(b)

„plăți pe bază de acțiuni” include cuantumul recunoscut în cursul perioadei ca reprezentând cheltuieli cu personalul pentru plățile pe bază de acțiuni.

27.   CLASIFICAREA ANUMITOR ELEMENTE DIN CONTUL DE PROFIT SAU PIERDERE (45)

27.1.   Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, altele decât cele deținute în vederea vânzării (45.2)

140.

Câștigurile sau pierderile din derecunoașterea activelor nefinanciare, altele decât cele deținute în vederea vânzării, sunt clasificate după tipul de activ; fiecare element-rând include câștigul sau pierderea legată de activ (cum ar fi proprietăți, software, hardware, aur, investiții) care a fost derecunoscut. Conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, acest formular include câștigurile sau pierderile din derecunoașterea tuturor activelor nefinanciare.

27.2.   Alte venituri și cheltuieli de exploatare (45.3)

141.

Alte venituri și cheltuieli de exploatare sunt clasificate în funcție de următoarele elemente: ajustări ale valorii juste a activelor corporale evaluate folosind modelul valorii juste; venituri din închiriere și cheltuieli de exploatare directe din investiții imobiliare; venituri și cheltuieli aferente contractelor de leasing operațional, altele decât investițiile imobiliare și restul veniturilor și cheltuielilor de exploatare.

142.

„Leasing operațional, altul decât investițiile imobiliare” include, la coloana „Venituri”, randamentul obținut, iar la coloana „Cheltuieli”, costurile suportate de instituție în calitate de locator în activitățile sale de leasing operațional, altele decât cele cu active clasificate ca investiții imobiliare. Costurile pentru instituție în calitate de locatar sunt incluse la elementul „alte cheltuieli administrative”.

143.

Câștiguri sau pierderi din reevaluări ale deținerilor de metale prețioase și de alte mărfuri evaluate la valoarea justă minus costurile generate de vânzare se raportează printre elementele incluse la „Alte venituri de exploatare. Altele” sau „Alte cheltuieli de exploatare. Altele”.

28.   SITUAȚIA MODIFICĂRILOR CAPITALURILOR PROPRII (46)

144.

Situația modificărilor capitalurilor proprii prezintă reconcilierea dintre valoarea contabilă la începutul perioadei (sold de deschidere) și la sfârșitul perioadei (sold de închidere) pentru fiecare componentă de capitaluri proprii.

29.   EXPUNERI NEPERFORMANTE (18)

145.

În sensul formularului 18, expunerile neperformante sunt cele care îndeplinesc oricare dintre următoarele criterii:

(a)

sunt expuneri semnificative cu scadența depășită cu peste 90 de zile;

(b)

se consideră că, în lipsa executării garanției reale, este improbabil ca debitorul să își achite integral obligațiile din credite, indiferent de existența oricărei sume restante sau de numărul de zile de întârziere la plată.

146.

Această calificare ca expuneri neperformante se aplică fără a se aduce atingere clasificării unei expuneri ca fiind în stare de nerambursare în scopuri de reglementare, în conformitate cu articolul 178 din CRR, sau ca fiind depreciată în scopuri contabile, în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.

147.

Expunerile care se consideră că sunt în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 din CRR și expunerile care s-a constatat că sunt depreciate în conformitate cu cadrul contabil aplicabil sunt considerate întotdeauna expuneri neperformante. Expunerile cu „ajustări colective pentru pierderi suportate, dar neraportate” menționate la punctul 38 din prezenta anexă nu sunt considerate expuneri neperformante, cu excepția cazului în care acestea îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate expuneri neperformante.

148.

Expunerile se clasifică pentru cuantumul lor total și fără a ține seama de existența oricăror garanții reale. Importanța se evaluează în conformitate cu articolul 178 din CRR.

149.

În sensul formularului 18, termenul „expuneri” include toate instrumentele de datorie (credite și avansuri, inclusiv soldurile de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere, precum și titluri de datorie) și expuneri extrabilanțiere, cu excepția celor deținute în vederea tranzacționării expunerilor. Expunerile extrabilanțiere cuprind următoarele elemente revocabile și irevocabile:

(a)

angajamente de creditare date;

(b)

garanții financiare date;

(c)

alte angajamente date.

Expunerile includ activele imobilizate și grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5.

Conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, portofoliile „instrumente de datorie nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri” și „alte active financiare nederivate nedestinate tranzacționării” se raportează la rândurile referitoare la „instrumente de datorie la cost amortizat”. Portofoliile „active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere” și „active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin capitaluri proprii” se raportează la rândurile referitoare la „titluri de datorie la valoarea justă, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării”.

150.

În sensul formularului 18, o expunere este „restantă” atunci când cuantumul principalului, al dobânzii sau al taxei nu a fost achitat la data scadenței.

151.

În sensul formularului 18, „debitor” înseamnă un debitor în sensul articolului 178 din CRR.

152.

Se consideră că un angajament constituie o expunere neperformantă pentru valoarea sa nominală în cazul în care, atunci când este retras sau utilizat în alt mod, acesta ar duce la expuneri care riscă să nu fie restituite în întregime fără executarea garanțiilor reale.

153.

Se consideră că garanțiile financiare date constituie expuneri neperformante pentru valoarea lor nominală în cazul în care există riscul ca garanția financiară să fie exercitată de contraparte („beneficiarul garanției”), inclusiv, în special, în cazul în care expunerea garantată suport îndeplinește criteriile pentru a fi considerată drept neperformantă, menționate la punctul 145. În cazul în care suma datorată beneficiarului garanției în temeiul contractului de garanție financiară este restantă, instituția raportoare evaluează dacă suma de încasat rezultată îndeplinește criteriile privind expunerile neperformante.

154.

Expunerile clasificate drept neperformante în conformitate cu punctul 145 sunt clasificate fie ca neperformante pe bază individuală („pe baza tranzacției”), fie ca neperformante pentru expunerea globală față de un anumit debitor („pe baza debitorului”). Pentru clasificarea expunerilor neperformante pe bază individuală sau față de un anumit debitor, se utilizează următoarele abordări în materie de clasificare pentru diferitele tipuri de expuneri neperformante:

(a)

pentru expunerile neperformante clasificate ca fiind în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 din CRR, se aplică abordarea în materie de clasificare de la articolul 178;

(b)

pentru expunerile care sunt clasificate drept neperformante din cauza deprecierii, în conformitate cu cadrul contabil aplicabil, se aplică criteriile de recunoaștere a deprecierii în conformitate cu cadrul contabil aplicabil;

(c)

pentru alte expuneri neperformante care nu sunt clasificate nici ca fiind în stare de nerambursare, nici ca fiind depreciate, se aplică dispozițiile de la articolul 178 din CRR pentru expunerile aflate în stare de nerambursare.

155.

În cazul în care o instituție are expuneri bilanțiere față de un debitor care sunt restante de mai mult de 90 de zile și valoarea contabilă brută a expunerilor restante reprezintă mai mult de 20 % din valoarea contabilă brută a tuturor expunerilor bilanțiere față de debitorul respectiv, toate expunerile bilanțiere și extrabilanțiere față de debitorul respectiv sunt considerate ca fiind neperformante. În cazul în care un debitor aparține unui grup, se evaluează necesitatea de a considera și expunerile față de alte entități ale grupului ca fiind expuneri neperformante, dacă acestea nu sunt deja considerate ca fiind depreciate sau aflate în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 din CRR, cu excepția expunerilor care fac obiectul unor litigii izolate, care nu sunt legate de solvabilitatea contrapărții.

156.

Se consideră că expunerile încetează să fie neperformante atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

expunerea îndeplinește criteriile de ieșire aplicate de instituția raportoare pentru încetarea clasificării referitoare la depreciere și la starea de nerambursare;

(b)

situația debitorului s-a îmbunătățit într-o asemenea măsură încât este probabil să se efectueze rambursarea integrală, în conformitate cu condițiile inițiale sau, după caz, cu condițiile modificate;

(c)

debitorul nu are nicio sumă restantă de peste 90 de zile.

O expunere este clasificată în continuare drept neperformantă atunci când aceste condiții nu sunt îndeplinite, chiar dacă expunerea a îndeplinit deja criteriile de încetare aplicate de instituția raportoare pentru clasificarea referitoare la depreciere și la starea de nerambursare în conformitate cu cadrul contabil aplicabil și, respectiv, cu articolul 178 din CRR.

Clasificarea unei expuneri neperformante drept activ imobilizat deținut în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5 nu întrerupe clasificarea expunerii drept expunere neperformantă, dat fiind că activele imobilizate deținute în vederea vânzării sunt incluse în sfera de aplicare a definiției expunerilor neperformante.

157.

În cazul unor expuneri neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare (6), se consideră că expunerile respective nu mai sunt neperformante atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

expunerile nu sunt considerate a fi depreciate sau în stare de nerambursare;

(b)

a trecut un an de la aplicarea măsurilor de restructurare datorată dificultăților financiare;

(c)

nu există, în urma măsurilor de restructurare datorată dificultăților financiare, nicio sumă restantă și nicio preocupare legată de rambursarea integrală a expunerii în conformitate cu condițiile ulterioare măsurilor de restructurare datorată dificultăților financiare. Absența preocupărilor în acest sens se determină după o analiză a situației financiare a debitorului, efectuată de către instituție. Se poate considera că nu mai există preocupări în cazul în care debitorul a plătit, prin intermediul plăților sale periodice în conformitate cu condițiile posterioare măsurilor de restructurare datorată dificultăților financiare, un total egal cu suma care era anterior restantă (în cazul în care existau sume restante) sau care a fost anulată (în cazul în care nu existau sume restante), în conformitate cu măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare, sau debitorul și-a demonstrat în alt mod capacitatea de a se conforma condițiilor ulterioare măsurilor de restructurare datorată dificultăților financiare.

Aceste condiții de ieșire specifice se aplică în plus față de criteriile aplicate de instituțiile raportoare pentru expunerile depreciate și cele în stare de nerambursare, în conformitate cu cadrul contabil aplicabil și, respectiv, cu articolul 178 din CRR.

158.

Expunerile restante se raportează separat, în cadrul categoriilor performante și neperformante pentru cuantumul lor total. Expunerile performante restante de mai puțin de 90 de zile se raportează separat pentru cuantumul lor total.

159.

Expunerile neperformante se raportează defalcat în funcție de intervalele de timp de întârziere la plată. Expunerile care nu sunt restante sau sunt restante cu 90 de zile sau mai puțin, dar, cu toate acestea, sunt identificate drept neperformante din cauza probabilității de a nu fi rambursate integral se raportează într-o coloană specifică. Expunerile care prezintă atât sume restante, cât și probabilitatea de a nu fi rambursate integral se alocă în funcție de intervalele de timp de întârziere la plată, în conformitate cu numărul de zile de întârziere la plată.

Soldurile de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere se raportează la rândul 070, precum și la rândurile 080 și 100 din formularul 18.

Expunerile neperformante clasificate drept deținute în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5 nu se raportează în formularul 18.

160.

Următoarele expuneri sunt identificate în coloane separate:

(a)

expunerile care sunt considerate a fi depreciate în conformitate cu cadrul contabil aplicabil, cu excepția cazului în care acestea sunt expuneri cu pierderi suportate, dar neraportate;

(b)

expunerile care se consideră că sunt în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 din CRR.

161.

Cifrele corespunzătoare „deprecierii cumulate” și „modificărilor cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit” sunt raportate în conformitate cu punctul 46. „Deprecierea cumulată” înseamnă reducerea valorii contabile a expunerii fie direct, fie prin utilizarea unui cont de ajustări pentru depreciere. Deprecierea cumulată raportată cu privire la expunerile neperformante nu include pierderile suportate, dar neraportate. Pierderile suportate, dar neraportate se includ în deprecierea cumulată referitoare la expunerile performante. „Modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit” se raportează pentru expunerile desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.

162.

Informațiile privind garanțiile reale deținute și garanțiile financiare primite cu privire la expunerile neperformante se raportează separat. Cuantumurile raportate pentru garanțiile reale primite și garanțiile financiare primite se calculează în conformitate cu punctele 79-82. Prin urmare, suma cuantumurilor raportate atât pentru garanțiile reale, cât și pentru garanțiile financiare este limitată la valoarea contabilă a expunerii aferente.

30.   EXPUNERI RESTRUCTURATE ÎN URMA DIFICULTĂȚILOR FINANCIARE (19)

163.

În sensul formularului 19, expunerile restructurate în urma dificultăților financiare sunt contracte de datorie pentru care s-au aplicat măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare. Măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare constau în concesii față de un debitor care se confruntă sau urmează să se confrunte cu dificultăți în îndeplinirea angajamentelor sale financiare („dificultăți financiare”).

164.

În sensul formularului 19, o concesie se referă la una dintre următoarele acțiuni:

(a)

o modificare a clauzelor anterioare ale unui contract pe care debitorul este considerat în imposibilitatea de le respecta din cauza dificultăților sale financiare („datorie problematică”) care îi reduc acestuia capacitatea de a-și onora obligațiile financiare, și la care nu s-ar fi recurs dacă debitorul nu s-ar fi confruntat cu dificultăți financiare;

(b)

o refinanțare totală sau parțială a contractului de datorie problematic, care nu ar fi fost acordată dacă debitorul nu s-ar fi confruntat cu dificultăți financiare.

O concesiune poate duce la o pierdere pentru creditor.

165.

Printre dovezile acordării unei concesii se numără următoarele:

(a)

o diferență în favoarea debitorului între clauzele contractuale modificate și clauzele anterioare ale contractului;

(b)

includerea într-un contract modificat a unor clauze mai favorabile decât cele pe care le-ar fi putut obține alți debitori cu un profil de risc similar de la aceeași instituție la momentul respectiv.

166.

Exercitarea unor clauze care, atunci când sunt utilizate în mod discreționar de către debitor, îi permit acestuia să modifice clauzele contractului („clauze implicite de restructurare datorată dificultăților financiare” – embedded forbearance clauses) este considerată o concesie în cazul în care instituția aprobă execuția clauzelor respective și concluzionează că debitorul se confruntă cu dificultăți financiare.

167.

„Refinanțare” înseamnă utilizarea unor contracte de datorie pentru a asigura plata totală sau parțială a altor contracte de datorie ale căror clauze actuale debitorul nu este în măsură să le respecte.

168.

În sensul formularului 19, „debitorul” include toate entitățile fizice și juridice din grupul debitorului care sunt incluse în perimetrul de consolidare contabil.

169.

În sensul formularului 19, „datoria” include creditele și avansurile (care includ, de asemenea, soldurile de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere), titlurile de datorie și angajamentele de creditare revocabile și irevocabile acordate, dar exclude expunerile deținute în vederea tranzacționării. „Datoria” include activele imobilizate și grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5.

Conform GAAP naționale relevante bazate pe BAD, portofoliile „instrumente de datorie nedestinate tranzacționării, evaluate printr-o metodă bazată pe costuri” și „alte active financiare nederivate nedestinate tranzacționării” se raportează la rândurile referitoare la „instrumente de datorie la cost amortizat”. Portofoliile „active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere” și „active financiare nederivate nedestinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin capitaluri proprii” se raportează la rândurile referitoare la „titluri de datorie la valoarea justă, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării”.

170.

În sensul formularului 19, „expunere” are același înțeles cu cel al termenului „datorie” de la punctul 169.

171.

În sensul formularului 19, „instituție” înseamnă instituția care a aplicat măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare.

172.

Expunerile sunt considerate expuneri restructurate în urma dificultăților financiare în cazul în care s-a acordat o concesie, indiferent dacă o sumă este restantă sau indiferent de clasificarea expunerilor ca fiind depreciate, în conformitate cu cadrul contabil aplicabil, sau ca fiind în stare de nerambursare, în conformitate cu articolul 178 din CRR. Expunerile nu sunt tratate ca expuneri restructurate în urma dificultăților financiare atunci când debitorul nu se confruntă cu dificultăți financiare. Cu toate acestea, se consideră că au fost aplicate măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare în cazul în care:

(a)

un contract modificat a fost clasificat drept neperformant înainte de modificare sau ar fi considerat neperformant în absența modificării;

(b)

modificarea unui contract implică o anulare totală sau parțială prin ștergerea datoriei;

(c)

instituția aprobă utilizarea clauzelor implicite de restructurare datorată dificultăților financiare pentru un debitor care este neperformant sau care ar fi considerat drept neperformant în lipsa utilizării acestor clauze;

(d)

simultan cu acordarea unei concesii pentru o datorie suplimentară de către instituție sau într-un moment apropiat în timp de o astfel de concesie, debitorul a efectuat plățile principalului sau ale dobânzilor pentru un alt contract cu instituția clasificată drept neperformantă sau care, în absența refinanțării, ar fi clasificată drept neperformantă.

173.

O modificare care implică rambursări efectuate prin intrarea în posesia garanțiilor reale este tratată ca o măsură de restructurare datorată dificultăților financiare în cazul în care această modificare reprezintă o concesie.

174.

Există o prezumție relativă conform căreia s-a aplicat o măsură de restructurare datorată dificultăților financiare în următoarele circumstanțe:

(a)

contractul modificat a fost restant în totalitate sau parțial cu peste 30 de zile (fără a fi neperformant) cel puțin o dată în cursul celor trei luni anterioare modificării sale sau ar fi restant cu peste 30 de zile, în totalitate sau parțial, în lipsa modificării;

(b)

simultan cu concesia pentru o datorie suplimentară de către instituție sau într-un moment apropiat în timp de o astfel de concesie, debitorul a efectuat plățile principalului sau ale dobânzilor pentru un alt contract cu instituția, care a fost în totalitate sau parțial restant cu peste 30 de zile cel puțin o dată în cursul celor trei luni anterioare refinanțării sale;

(c)

instituția aprobă utilizarea clauzelor implicite de restructurare datorată dificultăților financiare pentru debitorii care înregistrează întârzieri la plată de 30 de zile sau debitorii care ar înregistra astfel de întârzieri de 30 de zile în lipsa exercitării acestor clauze.

175.

Dificultățile financiare se evaluează la nivelul debitorului, astfel cum se menționează la punctul 168. Numai expunerile cărora li s-au aplicat măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare sunt identificate ca expuneri restructurate în urma dificultăților financiare.

176.

Expunerile restructurate în urma dificultăților financiare se includ în categoria expunerilor neperformante sau în cea a expunerilor performante în conformitate cu punctele 145-162 și 177-179. Clasificarea ca expunere restructurată în urma dificultăților financiare încetează în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos:

(a)

expunerea restructurată în urma dificultăților financiare este considerată drept performantă, inclusiv în cazul în care a fost reclasificată din categoria expunerilor neperformante după ce analiza situației financiare a debitorului a arătat că aceasta nu mai îndeplinește condițiile pentru a fi considerată neperformantă;

(b)

a trecut o perioadă de probă de minimum doi ani de la data la care expunerea restructurată în urma dificultăților financiare a fost considerată ca fiind performantă;

(c)

pe parcursul a cel puțin jumătate din perioada de probă, s-au efectuat plăți periodice a căror valoare agregată a principalului sau a dobânzii nu este neglijabilă;

(d)

niciuna dintre expunerile față de debitor nu este restantă cu peste 30 de zile la sfârșitul perioadei de probă.

177.

În cazul în care condițiile menționate la punctul 176 nu sunt îndeplinite la sfârșitul perioadei de probă, expunerea este identificată în continuare drept expunere performantă restructurată în urma dificultăților financiare, supusă unei perioade de probă până la îndeplinirea tuturor condițiilor. Condițiile se evaluează cu o frecvență cel puțin trimestrială. Expunerile restructurate în urma dificultăților financiare care sunt clasificate drept active imobilizate deținute în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5 continuă să fie clasificate drept expuneri restructurate în urma dificultăților financiare, dat fiind că activele imobilizate deținute în vederea vânzării sunt incluse în sfera de aplicare a definiției expunerilor restructurate în urma dificultăților financiare.

178.

O expunere restructurată în urma dificultăților financiare poate fi considerată performantă de la data la care s-au aplicat măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare, în cazul în care este îndeplinită oricare dintre condițiile următoare:

(a)

aplicarea măsurilor de restructurare respective nu a dus la clasificarea expunerii drept neperformantă;

(b)

expunerea nu a fost considerată drept expunere neperformantă la data la care au fost aplicate măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare.

179.

În cazul în care se aplică măsuri suplimentare de restructurare datorată dificultăților financiare unei expuneri performante restructurate în urma dificultăților financiare și supuse unei perioade de probă care a fost reclasificată din categoria expunerilor neperformante sau dacă aceasta devine restantă cu peste 30 de zile, ea va fi clasificată drept neperformantă.

180.

„Expunerile performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare” (expuneri performante restructurate în urma dificultăților financiare) cuprind expunerile restructurate în urma dificultăților financiare care nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi considerate drept neperformante și sunt incluse în categoria expunerilor performante. Expunerile performante restructurate în urma dificultăților financiare sunt supuse unei perioade de probă în conformitate cu punctul 176, inclusiv în cazul în care se aplică punctul 178. Expunerile restructurate în urma dificultăților financiare supuse unei perioade de probă și care au fost reclasificate din categoria expunerilor neperformante se raportează separat în cadrul expunerilor performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare, în coloana „din care: Expuneri performante restructurate în urma dificultăților financiare, supuse unei perioade de probă”.

„Expunerile neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare” (expuneri neperformante restructurate în urma dificultăților financiare) cuprind expunerile restructurate în urma dificultăților financiare care îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi considerate drept neperformante și sunt incluse în categoria expunerilor neperformante. Aceste expuneri neperformante restructurate în urma dificultăților financiare includ următoarele:

(a)

expunerile care au devenit neperformante în urma aplicării măsurilor de restructurare datorată dificultăților financiare;

(b)

expunerile care erau neperformante înainte de aplicarea măsurilor de restructurare datorată dificultăților financiare;

(c)

expunerile restructurate în urma dificultăților financiare care au fost reclasificate din categoria expunerilor performante, inclusiv expunerile reclasificate în conformitate cu punctul 179.

În cazul în care măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare se aplică și expunerilor neperformante, valoarea acestor expuneri restructurate în urma dificultăților financiare este identificată separat în coloana „din care: restructurarea expunerilor neperformante datorată dificultăților financiare”.

Expunerile restructurate în urma dificultăților financiare clasificate drept solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere se raportează la rândul 070, precum și la rândurile 080 și 100 din formularul 19.

Expunerile restructurate în urma dificultăților financiare clasificate drept deținute în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5 nu se raportează în formularul 19.

181.

Coloana „Refinanțare” cuprinde valoarea contabilă brută a noului contract („datorie în curs de refinanțare”), acordată în cadrul unei operațiuni de refinanțare care se califică drept măsură de restructurare datorată dificultăților financiare, precum și valoarea contabilă brută a vechiului contract rambursat care este încă restantă.

182.

Expunerile restructurate în urma dificultăților financiare care combină modificări și refinanțări se alocă coloanei „Instrumente cu modificări ale termenilor și condițiilor lor” sau coloanei „Refinanțare”, în funcție de măsura care are cel mai mare impact asupra fluxurilor de trezorerie. Refinanțarea de către un grup de bănci se raportează în coloana „Refinanțare” pentru cuantumul total al datoriei în curs de refinanțare furnizate de instituția raportoare sau al datoriei refinanțate încă restantă la instituția raportoare. Regruparea mai multor datorii într-o nouă datorie se raportează drept modificare, cu excepția cazului în care există, de asemenea, o operațiune de refinanțare care are un impact mai mare asupra fluxurilor de numerar. În cazul în care restructurarea datorată dificultăților financiare prin modificarea termenilor și condițiilor unei expuneri problematice conduce la derecunoașterea sa și la recunoașterea unei noi expuneri, noua expunere este tratată drept datorie restructurată în urma dificultăților financiare.

183.

Deprecierea cumulată și modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit sunt raportate în conformitate cu punctul 46. „Deprecierea cumulată” înseamnă reducerea valorii contabile a expunerii fie direct, fie prin utilizarea unui cont de ajustări pentru depreciere. Cuantumul „deprecierii cumulate” care trebuie raportat în coloana „expuneri neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare” pentru expuneri neperformante nu include pierderile suportate, dar neraportate. Pierderile suportate, dar neraportate se raportează în coloana „expuneri performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare”. „Modificările cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit” sunt raportate pentru expunerile desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.

PARTEA 3

CORESPONDENȚA DINTRE CLASELE DE EXPUNERI ȘI SECTOARELE CONTRAPĂRȚILOR

1. Următoarele tabele pun în corespondență clasele de expuneri utilizate pentru calcularea cerințelor de capital în conformitate cu CRR și sectoarele contrapărților utilizate în tabelele FINREP.

The following tables map exposure classes used to calculate capital requirements according to the CRR to counterparty sectors used in FINREP tables.

Tabelul 2

Abordarea standardizată

Clase de expuneri conform AS (articolul 112 din CRR)

Sectoare ale contrapărții conform FINREP

Observații

(a)

Administrații centrale sau bănci centrale

(1)

Bănci centrale

(2)

Administrații publice

Aceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.

(b)

Administrații regionale sau autorități locale

(2)

(2) Administrații publice

 

(c)

Entități din sectorul public

(2)

(2) Administrații publice

 

(d)

Bănci multilaterale de dezvoltare

(3)

Instituții de credit

 

(e)

Organizații internaționale

(2)

(2) Administrații publice

 

(f)

Instituții

(instituții de credit și firme de investiții)

(3)

Instituții de credit

(4)

Alte societăți financiare

Aceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.

(g)

Societăți

(2)

(2) Administrații publice

(4)

Alte societăți financiare

(5)

Societăți nefinanciare

(6)

Gospodării

 

(h)

Retail

(4)

Alte societăți financiare

(5)

Societăți nefinanciare

(6)

Gospodării

Aceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.

(i)

Garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile

(2)

(2) Administrații publice

(3)

Instituții de credit

(4)

Alte societăți financiare

(5)

Societăți nefinanciare

(6)

Gospodării

Aceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.

(j)

În stare de nerambursare

(1)

Bănci centrale

(2)

Administrații publice

(3)

Instituții de credit

(4)

Alte societăți financiare

(5)

Societăți nefinanciare

(6)

Gospodării

Aceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.

(ja) Elemente asociate unui risc extrem de ridicat

(1)

Bănci centrale

(2)

Administrații publice

(3)

Instituții de credit

(4)

Alte societăți financiare

(5)

Societăți nefinanciare

(6)

Gospodării

Aceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.

(k)

Obligațiuni garantate

(3)

Instituții de credit

(4)

Alte societăți financiare

(5)

Societăți nefinanciare

Aceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.

(l)

Poziții din securitizare

(2)

(2) Administrații publice

(3)

Instituții de credit

(4)

Alte societăți financiare

(5)

Societăți nefinanciare

(6)

Gospodării

Aceste expuneri ar trebui atribuite sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de riscul-suport al securitizării. În FINREP, atunci când pozițiile securitizate rămân recunoscute în bilanț, sectoarele contrapărții sunt sectoarele contrapărților imediate ale acestor poziții.

(m)

Instituții și societăți cu o evaluare de credit pe termen scurt

(3)

Instituții de credit

(4)

Alte societăți financiare

(5)

Societăți nefinanciare

Aceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.

(n)

Organisme de plasament colectiv

Instrumente de capital

Investițiile în OPC-uri se clasifică ca instrumente de capital în FINREP, indiferent dacă CRR permite abordarea de tip look through.

(o)

Capitaluri proprii

Instrumente de capital

În FINREP, instrumentele de capital sunt separate ca instrumente în cadrul diferitelor categorii de active financiare.

(p)

Alte elemente

Diferite elemente din bilanț

În FINREP, alte elemente pot fi incluse în cadrul diferitelor categorii de active.


Tabelul 3

Abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB)

Clasele de expuneri conform abordării IRB

(articolul 147 din CRR)

Sectoare ale contrapărții conform FINREP

Observații

(a)

Administrații centrale și bănci centrale

(1)

Bănci centrale

(2)

Administrații publice

(3)

Instituții de credit

Aceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.

(b)

Instituții

(instituții de credit și firme de investiții, precum și unele administrații publice și bănci multilaterale)

(2)

(2) Administrații publice

(3)

(3) Instituții de credit

(4)

Alte societăți financiare

Aceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.

(c)

Societăți

(4)

Alte societăți financiare

(5)

Societăți nefinanciare

(6)

Gospodării

Aceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.

(d)

Retail

(4)

Alte societăți financiare

(5)

Societăți nefinanciare

(6)

Gospodării

Aceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.

(e)

Capitaluri proprii

Instrumente de capital

În FINREP, instrumentele de capital sunt separate ca instrumente în cadrul diferitelor categorii de active financiare.

(f)

Poziții din securitizare

(2)

(2) Administrații publice

(3)

(3) Instituții de credit

(4)

Alte societăți financiare

(5)

Societăți nefinanciare

(6)

Gospodării

Aceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de riscul-suport al pozițiilor din securitizare. În FINREP, atunci când pozițiile securitizate rămân recunoscute în bilanț, sectoarele contrapărții sunt sectoarele contrapărților imediate ale acestor poziții.

(g)

Alte obligații decât cele legate de credit

Diferite elemente din bilanț

În FINREP, alte elemente pot fi incluse în cadrul diferitelor categorii de active.


(1)  Regulamentul (CE) nr. 1071/2013 al Băncii Centrale Europene din 24 septembrie 2013 privind bilanțul sectorului instituții financiare monetare (reformare) (BCE/2013/33) (JO L 297, 7.11.2013, p. 1).

(2)  Regulamentul (CE) 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului, precum și a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice (JO L 393, 30.12.2006, p. 1).

(3)  Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (JO L 372, 31.12.1986, p. 1).

(4)  Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).

(5)  Recomandarea Comisiei din 6 mai 2003 de definire a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii [C(2003)1422] (JO L 124, 20.5.2003, p. 36).

(6)  Expunerile neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare se referă la expunerile enumerate la punctul 180.


ANEXA VI

„ANEXA VII

INSTRUCȚIUNI PRIVIND RAPORTAREA PIERDERILOR CARE DECURG DIN CREDITE GARANTATE CU BUNURI IMOBILE

1.

Prezenta anexă conține instrucțiuni suplimentare în legătură cu tabelele incluse în anexa VI la prezentul regulament. Prezenta anexă completează instrucțiunile sub formă de referințe incluse în tabelele din anexa VI.

2.

Se aplică, de asemenea, toate instrucțiunile generale incluse în partea I din anexa II la prezentul regulament.

1.   Domeniul de aplicare al raportării

3.

Datele specificate la articolul 101 alineatul (1) din CRR fac obiectul raportării de către toate instituțiile care folosesc bunuri imobile în sensul părții a treia titlul II din CRR.

4.

Formularul acoperă toate piețele naționale la care este expus(ă) o instituție/un grup de instituții [a se vedea articolul 101 alineatul (1) din CRR]. În conformitate cu articolul 101 alineatul (2) a treia teză, datele se raportează separat pentru fiecare piață de bunuri imobile din cadrul Uniunii.

2.   Definiții

5.

Definiția pierderii: „pierdere” înseamnă „pierdere economică”, astfel cum este definită la articolul 5 alineatul (2) din CRR, cuprinzând pierderile care decurg din bunuri imobile aflate în leasing. Fluxurile de recuperare care provin din alte surse (de exemplu, garanții bancare, asigurări de viață etc.) nu sunt recunoscute atunci când se calculează pierderile care decurg din bunuri imobile. Pierderile de la o anumită poziție nu pot fi compensate cu profitul de la o altă poziție generat de o recuperare reușită.

6.

În conformitate cu definiția de la articolul 5 alineatul (2) din CRR, în cazul expunerilor garantate cu bunuri imobile locative și comerciale, calcularea pierderii economice ar trebui să aibă ca punct de plecare valoarea expunerii existente la data raportării și ar trebui să includă cel puțin: (i) veniturile din executarea garanțiilor reale; (ii) costurile directe (inclusiv plăți ale ratelor dobânzii și costurile de restructurare legate de lichidarea garanției reale) și (iii) costurile indirecte (inclusiv costurile de exploatare ale unității de restructurare). Toate componentele trebuie să fie actualizate la data de referință a raportării.

7.

Valoarea expunerii: valoarea expunerii respectă normele prevăzute în partea a treia titlul II din CRR [a se vedea capitolul 2 pentru instituțiile care utilizează abordarea standardizată și capitolul 3 pentru instituțiile care utilizează abordarea bazată pe rating intern (IRB)].

8.

Valoarea bunurilor imobile: valoarea bunurilor imobile respectă normele prevăzute în partea a treia titlul II din CRR

9.

Efectul F/X: moneda de raportare este utilizată la cursul de schimb de la data raportării. În plus, estimările pierderilor economice ar trebui să țină seama de efectul F/X în cazul în care expunerea sau garanția reală este denominată în altă monedă.

3.   Repartizare geografică

10.

Conform domeniului de aplicare al raportării, raportarea pierderilor care decurg din credite garantate cu bunuri imobile (CR IP Losses) se realizează pe baza următoarelor formulare:

(a)

un formular global

(b)

un formular pentru fiecare piață națională din Uniune la care este expusă instituția și

(c)

un formular cu datele agregate privind toate piețele naționale din afara Uniunii la care este expusă instituția.

4.   Raportarea expunerilor și a pierderilor

11.

Expuneri: toate expunerile care sunt tratate în conformitate cu partea a treia titlul II din CRR și pentru care garanția reală este utilizată pentru a reduce cerințele de fonduri proprii sunt raportate în formularul aferent pierderilor care decurg din credite garantate cu bunuri imobile (CR IP Losses). De asemenea, acest lucru înseamnă că, în cazul în care efectul bunurilor imobile de diminuare a riscurilor este utilizat numai în scopuri interne (adică în cadrul pilonului 2) sau pentru expuneri mari (a se vedea partea a patra din CRR), expunerile și pierderile în cauză nu trebuie să fie raportate.

12.

Pierderi: pierderile sunt raportate de instituția care deține expunerea până la sfârșitul perioadei de raportare. Pierderile sunt raportate de îndată ce trebuie să fie contabilizate provizioane în conformitate cu normele contabile. Pierderile estimate ar trebui să fie, de asemenea, raportate. Datele privind pierderile sunt colectate pentru fiecare împrumut în parte, adică sunt agregate datele privind pierderile individuale care decurg din expunerile garantate cu bunuri imobile.

13.

Data de referință: Pentru raportarea pierderilor, ar trebui utilizată valoarea expunerii de la data la care s-a înregistrat starea de nerambursare.

(a)

Pierderile trebuie raportate pentru toate cazurile de nerambursare legate de împrumuturi garantate cu proprietăți imobiliare care au loc în cursul perioadei de raportare și indiferent dacă restructurarea a avut sau nu loc în cursul perioadei. Datele raportate ca pierderi la 30 iunie se referă la perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 30 iunie, iar datele raportate ca pierderi la 31 decembrie se referă la întregul an calendaristic. Dat fiind că poate exista un decalaj de timp important între momentul la care s-a înregistrat neplata și realizarea pierderii, în cazurile în care restructurarea nu a fost efectuată în perioada de raportare se raportează estimări ale pierderilor (care includ procesele de restructurare nefinalizate).

(b)

Pentru toate cazurile de nerambursare observate în perioada de raportare, există trei scenarii: (i.) împrumutul nerambursat poate fi restructurat, astfel încât să nu mai fie considerat în stare de nerambursare (nu se înregistrează nicio pierdere); (ii.) executarea tuturor garanțiilor reale este finalizată (restructurare finalizată, se cunoaște pierderea reală) sau (iii.) restructurare nefinalizată (se utilizează estimări ale pierderilor). Raportarea pierderilor trebuie să includă doar pierderile care decurg din scenariul (ii.) executarea garanțiilor reale (pierderi cunoscute) și din scenariul (iii.) restructurare nefinalizată (estimări ale pierderilor).

(c)

Dat fiind că pierderile trebuie raportate numai pentru expunerile care au intrat în stare de nerambursare în cursul perioadei de raportare, modificările pierderilor provocate de expunerile care au intrat în stare de nerambursare în cursul perioadelor anterioare de raportare nu se vor reflecta în datele raportate. Cu alte cuvinte, nu se raportează sumele obținute din executarea garanției reale într-o perioadă de raportare ulterioară sau la un nivel al costurilor de executare mai mic decât se estimase anterior.

14.

Rolul evaluării bunurilor imobile: ultima evaluare a bunurilor imobile înainte de data la care s-a înregistrat starea de nerambursare a expunerii este necesară ca dată de referință pentru raportarea părții din expunere garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile. După înregistrarea stării de nerambursare, bunurile imobile ar putea fi reevaluate. Totuși, această nouă valoare nu ar trebui să fie relevantă pentru identificarea părții din expunere care a fost inițial garantată integral (și pe deplin) cu ipoteci pe bunuri imobile. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de noua valoare a bunurilor imobile în raportarea pierderii economice (o valoare redusă a bunurilor face parte din costurile economice). Cu alte cuvinte, ultima evaluare a bunurilor imobile înainte de data la care s-a înregistrat starea de nerambursare se utilizează pentru a stabili care parte din pierdere se raportează în celula 010 (identificarea valorii expunerilor care sunt garantate integral și pe deplin), iar valoarea reevaluată a bunurilor imobile se utilizează pentru cuantumul de raportat (estimarea unei posibile restructurări din garanția reală) în celulele 010 și 030.

15.

Tratarea vânzărilor de împrumuturi în cursul perioadei de raportare: pierderile sunt raportate de instituția care deține expunerea până la sfârșitul perioadei de raportare, dar numai în cazul în care s-a constatat starea de nerambursare pentru expunerea respectivă.

5.   Instrucțiuni privind anumite poziții

Coloane

010

Suma pierderilor care decurg din împrumuturi până la procentajele de referință

Articolul 101 alineatul (1) litera (a) și, respectiv, litera (d) din CRR,

Valoarea de piață și valoarea ipotecară în conformitate cu articolul 4 punctele 74 și 76 din CRR

În această coloană sunt colectate toate pierderile care decurg din împrumuturi garantate cu bunuri imobile locative sau comerciale până la partea din expunere tratată ca fiind integral și pe deplin garantată în conformitate cu articolul 124 alineatul (1) din CRR.

020

Din care: bunuri imobile evaluate la valoarea ipotecară

Raportarea acestor pierderi în cazul în care valoarea garanției reale a fost calculată ca fiind valoarea ipotecară.

030

Suma pierderilor totale

Articolul 101 alineatul (1) litera (b) și, respectiv, litera (e) din CRR,

Valoarea de piață și valoarea ipotecară în conformitate cu articolul 4 punctele 74 și 76 din CRR

În această coloană sunt colectate toate pierderile care decurg din împrumuturi garantate cu bunuri imobile locative sau cu bunuri imobile comerciale până la partea din expunere tratată ca fiind integral garantată în conformitate cu articolul 124 alineatul (1) din CRR.

040

Din care: bunuri imobile evaluate la valoarea ipotecară

Raportarea acestor pierderi în cazul în care valoarea garanției reale a fost calculată ca fiind valoarea ipotecară

050

Suma expunerilor

Articolul 101 alineatul (1) litera (c) și, respectiv, litera (f) din CRR

Valoarea care trebuie raportată este doar partea din valoarea expunerii care este tratată ca fiind integral garantată cu bunuri imobile, cu alte cuvinte partea care este tratată ca negarantată nu este relevantă pentru raportarea pierderii.


Rânduri

010

Bunuri imobile locative

020

Bunuri imobile comerciale


ANEXA VII

„ANEXA IX

INSTRUCȚIUNI PENTRU RAPORTAREA EXPUNERILOR MARI ȘI

Cuprins

PARTEA I:

INSTRUCȚIUNI GENERALE 500

1.

Structură și convenții 500

PARTEA A II-a:

INSTRUCȚIUNI AFERENTE FORMULARELOR 500

1.

Domeniul de aplicare și nivelul raportării LE 500

2.

Structura formularului LE 501

3.

Definiții și instrucțiuni generale în scopul raportării LE 501

4.

C 26.00 – Formularul LE privind limitele aplicate 502

4.1.

Instrucțiuni privind anumite rânduri 502

5.

C 27.00 – Identificarea contrapărții (LE1) 503

5.1.

Instrucțiuni privind anumite coloane 503

6.

C 28.00 – Expunerile din portofoliul de tranzacționare și din afara acestuia (LE2) 505

6.1.

Instrucțiuni privind anumite coloane 505

7.

C 29.00 – Detalii privind expunerile față de clienți individuali din cadrul unui grup de clienți aflați în legătură (LE3) 511

7.1.

Instrucțiuni privind anumite coloane 511

8.

C 30.00 – Tranșe de scadență pentru cele mai mari zece expuneri față de instituții și pentru cele mai mari zece expuneri față de entități din sectorul financiar nereglementate (formularul LE4) 512

8.1.

Instrucțiuni privind anumite coloane 512

9.

C 31.00 – Tranșe de scadență pentru cele mai mari zece expuneri față de instituții și pentru cele mai mari zece expuneri față de entități din sectorul financiar nereglementate: detalii privind expunerile față de clienți individuali din cadrul unui grup de clienți aflați în legătură (formularul LE5) 513

9.1.

Instrucțiuni privind anumite coloane 513

PARTEA I:   INSTRUCȚIUNI GENERALE

1.   Structură și convenții

1.

Cadrul de raportare pentru expunerile mari („LE”) este format din șase formulare care includ următoarele informații:

(a)

limitele expunerilor mari;

(b)

identificarea contrapărții (formularul LE1);

(c)

expunerile din portofoliul de tranzacționare și din afara acestuia (formularul LE2);

(d)

detalii privind expunerile față de clienți individuali din cadrul unui grup de clienți aflați în legătură (formularul LE3);

(e)

tranșe de scadență pentru cele mai mari zece expuneri față de instituții și pentru cele mai mari zece expuneri față de entități din sectorul financiar nereglementate (formularul LE4);

(f)

tranșe de scadență pentru cele mai mari zece expuneri față de instituții și pentru cele mai mari zece expuneri față de entități din sectorul financiar nereglementate: detalii privind expunerile față de clienți individuali din cadrul unui grup de clienți aflați în legătură (formularul LE5).

2.

Instrucțiunile cuprind referințe juridice, precum și informații detaliate cu privire la datele care se raportează în fiecare formular.

3.

Instrucțiunile și normele de validare urmăresc convenția de denumire prezentată la punctele de mai jos, atunci când se face referire la coloanele, rândurile și celulele din formular.

4.

Următoarea convenție este, în general, utilizată în instrucțiunile și normele de validare: {Formular;Rând;Coloană}. Se utilizează semnul de asterisc pentru a exprima faptul că validarea se realizează pentru toate rândurile raportate.

5.

În cazul validărilor din cadrul unui formular, în care se utilizează doar puncte de date din formularul respectiv, notele de trimitere nu se referă la un anumit formular: {Rând;Coloană}.

6.

(Valoarea) ABS: valoarea absolută fără semn. Orice cuantum care mărește expunerile se înregistrează ca valoare pozitivă. În schimb, orice cuantum care reduce expunerile se înregistrează ca valoare negativă. În cazul în care există un semn negativ (–) înainte de denumirea unui element, nu se raportează nicio valoare pozitivă pentru elementul respectiv.

PARTEA a II-a:   INSTRUCȚIUNI AFERENTE FORMULARELOR

În prezenta anexă, instrucțiunile privind raportarea expunerilor mari se aplică și în cazul raportării expunerilor semnificative prevăzute la articolele 9 și 11, în conformitate cu domeniul de aplicare definit la articolele respective.

1.   Domeniul de aplicare și nivelul raportării LE

1.

Pentru a raporta, pe bază individuală, informații privind expunerile mari față de clienți sau grupuri de clienți aflați în legătură, în conformitate cu articolul 394 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 (CRR), instituțiile utilizează formularele LE1, LE2 și LE3.

2.

Pentru a raporta, pe bază consolidată, informații privind expunerile mari față de clienți sau grupuri de clienți aflați în legătură, în conformitate cu articolul 394 alineatul (1) din CRR, instituțiile-mamă dintr-un stat membru utilizează formularele LE1, LE2 și LE3.

3.

Trebuie raportate toate expunerile mari definite în conformitate cu articolul 392 din CRR, inclusiv expunerile mari care nu sunt luate în considerare pentru respectarea limitelor expunerilor mari stabilite la articolul 395 din CRR.

4.

Pentru a raporta, pe bază consolidată, informații privind cele mai mari 20 de expuneri față de clienți sau grupuri de clienți aflați în legătură, în conformitate cu articolul 394 alineatul (1) ultima teză din CRR, instituțiile-mamă dintr-un stat membru care fac obiectul părții a treia titlul II capitolul 3 din CRR trebuie să utilizeze formularele LE1, LE2 și LE3. Valoarea expunerii care este rezultatul scăderii sumei înscrise în coloana 320 («Cuantumuri exceptate») din formularul LE2 din suma de la coloana 210 («Total») din același formular reprezintă cuantumul care se utilizează pentru determinarea acestor cele mai mari 20 de expuneri.

5.

Pentru a raporta, pe bază consolidată, informații privind cele mai mari zece expuneri față de instituții și cele mai mari zece expuneri față de entități din sectorul financiar nereglementate, în conformitate cu articolul 394 alineatul (2) literele (a)-(d) din CRR, instituțiile-mamă dintr-un stat membru trebuie să utilizeze formularele LE1, LE2 și LE3. Pentru raportarea structurii scadențelor pentru aceste expuneri în conformitate cu articolul 394 alineatul (2) litera (e) din CRR, instituțiile-mamă dintr-un stat membru trebuie să utilizeze formularele LE4 și LE5. Valoarea expunerii calculată în coloana 210 («Total») din formularul LE2 reprezintă cuantumul care se utilizează pentru a determina cele mai mari 20 de expuneri.

6.

Datele referitoare la expunerile mari și la cele mai mari expuneri relevante față de grupurile de clienți aflați în legătură și de clienți individuali care nu aparțin unui grup de clienți aflați în legătură sunt raportate în formularul LE2 (în care expunerea față de un grup de clienți aflați în legătură se raportează ca o singură expunere).

7.

Instituțiile trebuie să raporteze în formularul LE3 datele referitoare la expunerile față de clienții individuali aparținând grupurilor de clienți aflați în legătură care sunt raportate în formularul LE2. Raportarea unei expuneri față de un client individual în formularul LE2 nu trebuie repetată în formularul LE3.

2.   Structura formularului LE

8.

Coloanele din formularul LE1 prezintă informațiile privind identificarea clienților individuali sau a grupurilor de clienți aflați în legătură față de care o instituție are o expunere.

9.

Coloanele din formularele LE2 și LE3 prezintă următoarele seturi de informații:

(a)

valoarea expunerii înainte de aplicarea exceptărilor și înainte de a se lua în considerare efectul diminuării riscului de credit, inclusiv expuneri directe, expuneri indirecte și expuneri suplimentare care decurg din tranzacții care implică o expunere față de active-suport;

(b)

efectul exceptărilor și al tehnicilor de diminuare a riscului de credit;

(c)

valoarea expunerii după aplicarea exceptărilor și după ce a fost luat în considerare efectul diminuării riscului de credit, calculat în sensul articolului 395 alineatul (1) din CRR.

10.

Coloanele din formularele LE4 și LE5 prezintă informații cu privire la tranșa de scadență în care sunt alocate cuantumurile care se preconizează că vor deveni scadente pentru cele mai mari zece expuneri față de instituții, precum și pentru cele mai mari zece expuneri față de entități din sectorul financiar nereglementate.

3.   Definiții și instrucțiuni generale în scopul raportării LE

11.

Termenul «grup de clienți aflați în legătură» este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 39 din CRR.

12.

«Entitățile din sectorul financiar nereglementate» sunt definite la articolul 142 alineatul (1) punctul 5 din CRR.

13.

«Instituțiile» sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 3 din CRR.

14.

Trebuie raportate expunerile față de «asociațiile de drept civil». În plus, instituțiile trebuie să adauge cuantumurile creditelor asociației de drept civil la gradul de îndatorare al fiecărui partener. Expunerile față de asociațiile de drept civil care prezintă cote sunt împărțite sau alocate partenerilor în funcție de cotele lor respective. Anumite construcții (de exemplu, conturile comune, comunitățile de moștenitori, împrumuturile în numele unui terț) care funcționează de fapt ca asociații de drept civil trebuie să fie raportate la fel ca și acestea.

15.

Activele și elementele extrabilanțiere sunt utilizate fără aplicarea ponderilor de risc sau a gradelor de risc, în conformitate cu articolul 389 din CRR. În mod specific, factorii de conversie a creditului nu se aplică elementelor extrabilanțiere.

16.

«Expunerile» sunt definite la articolul 389 din CRR:

(a)

orice activ sau element extrabilanțier din portofoliul de tranzacționare și din afara acestuia, inclusiv elementele menționate la articolul 400 din CRR, dar cu excepția elementelor care intră sub incidența articolului 390 alineatul (6) literele (a)-(d) din CRR;

(b)

«expunerile indirecte» sunt expunerile alocate mai degrabă garantului sau emitentului garanției reale decât debitorului imediat în conformitate cu articolul 403 din CRR. [Definițiile furnizate în prezenta anexă nu se pot abate sub niciun aspect de la definițiile prevăzute în actul de bază.]

Expunerile față de grupuri de clienți aflați în legătură se calculează în conformitate cu articolul 390 alineatul (5).

17.

Se permite luarea în considerare a «acordurilor de compensare» în scopul calculării valorii expunerii aferente expunerilor mari, astfel cum se prevede la articolul 390 alineatele (1), (2) și (3) din CRR. Valoarea expunerii unui instrument financiar derivat enumerat în anexa II la CRR se stabilește în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 6 din CRR, luându-se în considerare efectele contractelor de novație și ale altor acorduri de compensare în scopul aplicării metodelor respective în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 6 din CRR. În cazul tranzacțiilor de răscumpărare, al tranzacțiilor de dare sau luare de titluri de valoare sau mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii se poate determina fie în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 4, fie în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 6 din CRR. În conformitate cu articolul 296 din CRR, valoarea expunerii unei singure obligații juridice care decurge din acorduri de compensare contractuală între produse diferite cu o contraparte a instituției raportoare se raportează ca «alte angajamente» în formularele LE.

18.

«Valoarea expunerii» se calculează în conformitate cu articolul 390 din CRR.

19.

Efectul aplicării totale sau parțiale a exceptărilor și a tehnicilor eligibile de diminuare a riscului de credit în vederea calculării expunerilor în sensul articolului 395 alineatul (1) din CRR este descris la articolele 399-403 din CRR.

20.

Acordurile reverse repo care fac obiectul raportării pentru expunerile mari sunt raportate în conformitate cu articolul 402 alineatul (3) din CRR. Cu condiția respectării criteriilor prevăzute la articolul 402 alineatul (3) din CRR, instituția raportează expunerile mari față de fiecare terț drept cuantum al creanței pe care contrapartea la tranzacție o deține asupra părții terțe, și nu drept cuantum al expunerii față de contraparte.

4.   C 26.00 – Formularul LE privind limitele aplicate

4.1.   Instrucțiuni privind anumite rânduri

Rânduri

Referințe juridice și instrucțiuni

010

Non-instituții

Articolul 395 alineatul (1), articolul 458 alineatul (2) litera (d) punctul (ii), articolul 458 alineatul (10) și articolul 459 litera (b) din CRR.

Se raportează cuantumul limitei aplicabile pentru alte contrapărți decât instituțiile. Acest cuantum reprezintă 25 % din capitalul eligibil, care este raportat la rândul 226 din formularul 4 din anexa I, cu excepția cazului în care se aplică un procentaj mai restrictiv în urma aplicării unor măsuri naționale în conformitate cu articolul 458 din CRR sau cu actele europene delegate adoptate în conformitate cu articolul 459 litera (b) din CRR.

020

Instituții

Articolul 395 alineatul (1), articolul 458 alineatul (2) litera (d) punctul (ii), articolul 458 alineatul (10) și articolul 459 litera (b) din CRR.

Se raportează cuantumul limitei aplicabile pentru contrapărțile care sunt instituții. În conformitate cu articolul 395 alineatul (1) din CRR, acest cuantum trebuie să fie următorul:

în cazul în care procentajul de 25 % din capitalul eligibil reprezintă mai mult de 150 de milioane EUR [sau o limită mai mică decât 150 de milioane EUR stabilită de autoritatea competentă în conformitate cu articolul 395 alineatul (1) paragraful al treilea din CRR], se raportează 25 % din capitalul eligibil;

în cazul în care 150 de milioane EUR [sau o limită mai mică stabilită de autoritatea competentă în conformitate cu articolul 395 alineatul (1) paragraful al treilea din CRR] reprezintă mai mult de 25 % din capitalul eligibil al instituției, se raportează 150 de milioane EUR (sau limita mai mică, dacă autoritatea competentă a stabilit o astfel de limită). În cazul în care instituția a stabilit o limită mai mică în ceea ce privește capitalul său eligibil, impusă prin dispozițiile de la articolul 395 alineatul (1) al doilea paragraf din CRR, se raportează limita respectivă.

Aceste limite pot fi mai stricte în cazul aplicării unor măsuri naționale în conformitate cu articolul 395 alineatul (6) sau cu articolul 458 din CRR ori cu actele delegate adoptate în conformitate cu articolul 459 litera (b) din CRR.

030

Instituții în %

Articolul 395 alineatul (1) și articolul 459 litera (a) din CRR.

Cuantumul care trebuie raportat este limita absolută (raportată la rândul 020) exprimată ca procentaj din capitalul eligibil.

5.   C 27.00 – Identificarea contrapărții (LE1)

5.1.   Instrucțiuni privind anumite coloane

Coloană

Referințe juridice și instrucțiuni

010-070

Identificarea contrapărții:

Instituțiile raportează elementele de identificare privind orice contraparte pentru care sunt prezentate informații în oricare din formularele C 28.00-C 31.00. Identificarea grupului de clienți aflați în legătură nu se raportează, cu excepția cazului în care sistemul național de raportare oferă un cod unic pentru un grup de clienți aflați în legătură.

În conformitate cu articolul 394 alineatul (1) litera (a) din CRR, instituțiile raportează elementele de identificare a contrapărții față de care dețin o expunere mare, astfel cum este definită la articolul 392 din CRR.

În conformitate cu articolul 394 alineatul (2) litera (a) din CRR, instituțiile raportează elementele de identificare a contrapărții față de care dețin cele mai mari expuneri (în cazurile în care contrapartea este o instituție sau o entitate din sectorul financiar nereglementată).

010

Cod

Codul este un număr de identificare a rândului și trebuie să fie unic pentru fiecare rând din tabel.

Codul trebuie să fie utilizat pentru identificarea contrapărții individuale. Cu toate acestea, scopul acestei coloane este de a conexa detaliile privind contrapartea din C 27.00 cu expunerile raportate în C 28.00-C 31.00. Codul de grupul de clienți aflați în legătură nu se raportează, cu excepția cazului în care sistemul național de raportare oferă un cod unic pentru un grup de clienți aflați în legătură. Codurile trebuie utilizate în mod consecvent de-a lungul timpului.

Componența codului depinde de sistemul de raportare național, cu excepția cazului în care un sistem uniform de codificare este disponibil în Uniune.

020

Denumire

Denumirea corespunde denumirii grupului ori de câte ori se raportează un grup de clienți aflați în legătură. În orice alt caz, denumirea corespunde contrapărții individuale.

Pentru un grup de clienți aflați în legătură, denumirea care trebuie raportată este denumirea întreprinderii-mamă sau, în cazul în care grupul de clienți aflați în legătură nu are o întreprindere-mamă, trebuie raportată denumirea comercială a grupului.

030

Codul LEI

Codul de identificare a entității juridice corespunzător contrapărții.

040

Reședința contrapărții

Se utilizează codul ISO 3166-1-alpha-2 al țării de înregistrare a contrapărții [inclusiv codurile pseudo-ISO pentru organizații internaționale disponibile în ultima ediție a «Vademecumului balanței de plăți» (Balance of Payments Vademecum) publicat de Eurostat).

Pentru grupurile de clienți aflați în legătură, nu se raportează nicio reședință.

050

Sectorul contrapărții

Se alocă un sector fiecărei contrapărți pe baza claselor din sectorul economic din cadrul FINREP:

(i) bănci centrale; (ii) administrații centrale; (iii) instituții de credit; (iv) alte societăți financiare; (v) societăți nefinanciare; (vi) gospodării.

Pentru grupurile de clienți aflați în legătură nu se raportează niciun sector.

060

Codul NACE

Pentru sectorul economic, se utilizează codurile NACE (Nomenclature statistique des activités économiques dans l’Union européenne = clasificarea statistică a activităților economice în Uniunea Europeană).

Această coloană se aplică numai pentru contrapărțile care sunt «Alte societăți financiare» și «Societăți nefinanciare». Codurile NACE trebuie utilizate pentru «Societăți nefinanciare» cu un singur nivel de detaliu (de exemplu «F – Construcții”) și pentru «Alte societăți financiare» cu două niveluri de detaliu, ceea ce oferă informații separate privind activitățile de asigurări (de exemplu «K65 – Asigurări, reasigurări și fonduri de pensii, cu excepția asigurărilor sociale obligatorii»).

Sectoarele economice pentru «Alte societăți financiare» și «Societăți nefinanciare» sunt clasificate pe baza clasificării FINREP a contrapărții.

Pentru grupurile de clienți aflați în legătură, nu se raportează niciun cod NACE.

070

Tipul de contraparte

Articolul 394 alineatul (2) din CRR

Se precizează tipul de contraparte pentru cele mai mari zece expuneri față de instituții și cele mai mari zece expuneri față de entități din sectorul financiar nereglementate utilizând litera «I» pentru instituții sau «U» pentru entități din sectorul financiar nereglementate.

6.   C 28.00 – Expunerile din portofoliul de tranzacționare și din afara acestuia (LE2)

6.1.   Instrucțiuni privind anumite coloane

Coloană

Referințe juridice și instrucțiuni

010

Cod

Pentru un grup de clienți aflați în legătură, în cazul în care este disponibil un cod unic la nivel național, se raportează acest cod ca fiind codul grupului de clienți aflați în legătură. În cazul în care nu există un cod unic la nivel național, codul care se raportează este cel utilizat pentru raportarea expunerilor față de grupul de clienți aflați în legătură în C 27.00.

În cazul în care grupul de clienți aflați în legătură nu are o întreprindere-mamă, codul care trebuie raportat este codul entității individuale pe care instituția o consideră cea mai importantă în cadrul grupului de clienți aflați în legătură. În orice alt caz, codul corespunde contrapărții individuale.

Codurile trebuie utilizate în mod consecvent de-a lungul timpului.

Componența codului depinde de sistemul de raportare național, cu excepția cazului în care un sistem uniform de codificare este disponibil în UE.

020

Grup sau individual

Instituția completează «1» pentru raportarea expunerilor față de clienți individuali sau «2» pentru raportarea expunerilor față de grupurile de clienți aflați în legătură.

030

Tranzacții în care există o expunere la active-suport

Articolul 390 alineatul (7) din CRR.

În conformitate cu specificațiile tehnice suplimentare ale autorităților naționale competente, în cazul în care instituția are expuneri față de contrapartea raportată prin intermediul unei tranzacții în care există o expunere la active-suport, se raportează «Da»; în caz contrar, se raportează «Nu».

040-180

Expuneri inițiale

Articolele 24, 389, 390 și 392 din CRR.

Instituția raportează în acest set de coloane expunerile inițiale corespunzătoare expunerilor directe, expunerilor indirecte și expunerilor suplimentare care decurg din tranzacții în care există o expunere la active-suport.

Conform articolului 389 din CRR, activele și elementele extrabilanțiere se folosesc fără aplicarea ponderilor de risc sau a gradelor de risc. În mod specific, factorii de conversie a creditului nu se aplică elementelor extrabilanțiere.

Aceste coloane conțin expunerea inițială, și anume valoarea expunerii fără a se ține seama de ajustările de valoare și de provizioane, care se deduc în coloana 210.

Definiția valorii expunerii și calculul acesteia sunt prevăzute la articolele 389 și 390 din CRR. Evaluarea activelor și a elementelor extrabilanțiere se efectuează în conformitate cu cadrul contabil care reglementează instituția, conform articolului 24 din CRR.

Expunerile deduse din fondurile proprii, care nu reprezintă expuneri în conformitate cu articolul 390 alineatul (6) litera (e), sunt incluse în aceste coloane. Aceste expuneri se deduc în coloana 200.

Expunerile menționate la articolul 390 alineatul (6) literele (a)-(d) din CRR nu sunt incluse în aceste coloane.

Expunerile inițiale includ orice activ și element extrabilanțier în conformitate cu articolul 400 din CRR. Exceptările sunt deduse în coloana 320 în sensul articolului 395 alineatul (1) din CRR.

Sunt incluse atât expunerile din portofoliul de tranzacționare, cât și cele din afara acestuia.

Pentru defalcarea expunerilor pe instrumente financiare, în cazul în care diferite expuneri care decurg din acorduri de compensare constituie o singură expunere, aceasta din urmă este alocată instrumentului financiar care corespunde activului principal inclus în acordul de compensare (a se vedea, de asemenea, secțiunea introductivă).

040

Total expunere inițială

Instituția raportează suma expunerilor directe și indirecte, precum și expunerile suplimentare care rezultă din expunerea la tranzacții în care există o expunere la active-suport.

050

Din care: în stare de nerambursare

Articolul 178 din CRR.

Instituția raportează partea din totalul expunerii inițiale care corespunde expunerilor în stare de nerambursare.

060-110

Expuneri directe

Expunerile directe înseamnă expunerile pe baza unui «debitor imediat».

060

Instrumente de datorie

Regulamentul (CE) nr. 25/2009 («Regulamentul BCE/2008/32»), anexa II partea 2, tabel, categoriile 2 și 3.

Instrumentele de datorie cuprind titlurile de datorie și creditele și creanțele.

Instrumentele incluse în această coloană sunt cele calificate drept «împrumuturi de până la un an inclusiv/de peste un an și împrumuturi cu scadența inițială de până la cinci ani inclusiv/de peste cinci ani» sau drept «titluri de valoare altele decât acțiunile», în conformitate cu Regulamentul BCE/2008/32.

În această coloană sunt incluse tranzacțiile de răscumpărare, operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut (tranzacții de finanțare cu titluri de valoare) și tranzacțiile de creditare în marjă.

070

Instrumente de capital

BCE/2008/32, anexa II partea a 2-a, tabel, categoriile 4 și 5.

Instrumentele incluse în această coloană sunt cele calificate drept «Acțiuni și alte titluri de capital» sau drept «Acțiuni/unități ale FPM» conform Regulamentului BCE/2008/32.

080

Instrumente financiare derivate

Articolul 272 alineatul (2) din CRR și anexa II la CRR.

Instrumentele care se raportează în această coloană includ instrumentele financiare derivate enumerate în anexa II la CRR și tranzacțiile cu termen lung de decontare, astfel cum sunt definite la articolul 272 punctul 2 din CRR.

Instrumentele financiare derivate de credit care sunt supuse riscului de credit al contrapărții sunt incluse în această coloană.

090-110

Elemente extrabilanțiere

Anexa I la CRR.

Valoarea care este raportată în aceste coloane trebuie să fie valoarea nominală înainte de orice reducere a ajustărilor specifice pentru riscul de credit și fără aplicarea factorilor de conversie.

090

Angajamente de creditare

Punctul 1 literele (c) și (h), punctul 2 litera (b) subpunctul (ii), punctul 3 litera (b) subpunctul (i) și articolul 4 litera (a) din anexa I la CRR.

Angajamentele de creditare sunt angajamente ferme de a acorda un credit în conformitate cu termeni și condiții prestabilite, cu excepția celor care sunt instrumente financiare derivate deoarece acestea pot fi decontate net în numerar sau prin furnizarea sau emiterea altui instrument financiar.

100

Garanții financiare

Punctul 1 literele (a), (b) și (f) din anexa I la CRR.

Garanțiile financiare sunt contracte care solicită emitentului să efectueze plăți specificate pentru a rambursa titularului o pierdere pe care acesta o suportă, deoarece un anumit debitor nu efectuează plata atunci când aceasta este scadentă în conformitate cu termenii inițiali sau modificați ai unui instrument de datorie. Instrumentele financiare derivate de credit care nu sunt incluse în coloana «Instrumente financiare derivate» sunt raportate în această coloană.

110

Alte angajamente

Alte angajamente sunt elementele din anexa I la CRR care nu sunt incluse în categoriile precedente. Valoarea expunerii unei singure obligații juridice care decurge din acorduri de compensare contractuală între produse diferite cu o contraparte a instituției este raportată în această coloană.

120-180

Expuneri indirecte

Articolul 403 din CRR.

În conformitate cu articolul 403 din CRR, o instituție de credit poate utiliza metoda substituției în cazul în care o expunere față de un client este garantată de o terță parte sau printr-o garanție reală emisă de o terță parte.

Instituția raportează în acest set de coloane cuantumurile expunerilor directe care sunt reatribuite garantului sau emitentului de garanții reale, cu condiția ca acestuia din urmă să i se atribuie o pondere de risc egală sau mai mică decât ponderea de risc care ar fi aplicată terței părți în temeiul părții a treia titlul II capitolul 2 din CRR. Expunerea inițială protejată de referință (expunerea directă) se deduce din expunerea față de debitorul inițial în coloanele «Tehnici eligibile de diminuare a riscului de credit». Expunerea indirectă va mări expunerea față de garant sau de emitentul de garanții reale prin efectul de substituție. Acest lucru este valabil și în cazul garanțiilor acordate în cadrul unui grup de clienți aflați în legătură.

Instituția raportează cuantumul inițial al expunerilor indirecte în coloana care corespunde tipului de expunere directă garantată printr-o garanție sau printr-o garanție reală, de exemplu atunci când expunerea directă garantată este un instrument de datorie, cuantumul «Expunerii indirecte» atribuit garantului trebuie raportat în coloana «Instrumente de datorie».

Expunerile care decurg din titluri de valoare asociate unui risc de credit (credit-linked notes) sunt, de asemenea, raportate în acest set de coloane, în conformitate cu dispozițiile de la articolul 399 din CRR.

120

Instrumente de datorie

A se vedea coloana 060.

130

Instrumente de capital

A se vedea coloana 070.

140

Instrumente financiare derivate

A se vedea coloana 080.

150-170

Elemente extrabilanțiere

Valoarea de la aceste coloane trebuie să fie valoarea nominală înainte de orice reducere a ajustărilor specifice pentru riscul de credit și înainte de aplicarea factorilor de conversie.

150

Angajamente de creditare

A se vedea coloana 090.

160

Garanții financiare

A se vedea coloana 100.

170

Alte angajamente

A se vedea coloana 110.

180

Expuneri suplimentare din tranzacții în care există o expunere la active-suport

Articolul 390 alineatul (7) din CRR.

Expuneri suplimentare care decurg din tranzacții în care există o expunere la active-suport.

190

Ajustări de valoare și provizioane

Articolele 34, 24, 110 și 111 din CRR

Ajustări de valoare și provizioane incluse în cadrul contabil corespunzător [Directiva 86/635/CEE sau Regulamentul (CE) nr. 1606/2002] care afectează evaluarea expunerilor în conformitate cu articolele 24 și 110 din CRR.

Ajustările de valoare și provizioanele pentru expunerea brută înscrisă în coloana 040 sunt raportate în această coloană.

200

Expuneri deduse din fondurile proprii

Articolul 390 alineatul (6) litera (e) din CRR

Se raportează expunerile deduse din fondurile proprii, care trebuie incluse în diferitele coloane din «Total expunere inițială».

210-230

Valoarea expunerii înainte de aplicarea scutirilor și de diminuarea riscului de credit

Articolul 394 alineatul (1) litera (b) din CRR.

Instituțiile raportează valoarea expunerii înainte de a se lua în considerare efectul diminuării riscului de credit, dacă este cazul.

210

Total

Valoarea expunerii care este raportată în această coloană trebuie să fie cuantumul utilizat pentru a stabili dacă o expunere reprezintă o expunere mare în conformitate cu definiția de la articolul 392 din CRR.

Aceasta include expunerea inițială după deducerea ajustărilor de valoare și a provizioanelor și cuantumul expunerilor deduse din fondurile proprii.

220

Din care: în afara portofoliului de tranzacționare

Cuantumul expunerii totale corespunzătoare elementelor din afara portofoliului de tranzacționare înainte de aplicarea exceptărilor și a tehnicilor de diminuare a riscului de credit.

230

% din capitalul eligibil

Articolul 4 alineatul (1) punctul 71 litera (b) și articolul 395 din CRR.

Cuantumul care este raportat este procentajul din valoarea expunerii înainte de aplicarea exceptărilor și a tehnicilor de diminuare a riscului de credit legate de capitalul eligibil al instituției, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 71 litera (b) din CRR.

240-310

Tehnici eligibile de diminuare a riscului de credit (CRM)

Articolul 399 și articolele 401-403 din CRR.

Tehnicile CRM sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 57 din CRR.

În scopul prezentei raportări, tehnicile de diminuare a riscului de credit recunoscute în partea a treia titlul II capitolele 3 și 4 din CRR sunt utilizate în conformitate cu articolele 401-403 din CRR.

Tehnicile de diminuare a riscului de credit pot avea trei efecte în cadrul aplicabil expunerilor mari: efectul de substituție; protecția finanțată a creditului, alta decât efectul de substituție și tratamentul bunurilor imobile.

240-290

Efectul de substituție al tehnicilor eligibile de diminuare a riscului de credit

Articolul 403 din CRR.

Cuantumul corespunzător protecției finanțate și nefinanțate a creditului care se raportează în aceste coloane trebuie să corespundă cu cel al expunerilor garantate de o terță parte sau printr-o garanție reală emisă de o terță parte în cazul în care instituția decide să trateze expunerea ca și când ar fi suportată de garant sau de emitentul de garanții reale.

240

Instrumente de datorie

A se vedea coloana 060.

250

Instrumente de capital

A se vedea coloana 070.

260

Instrumente financiare derivate

A se vedea coloana 080.

270-290

Elemente extrabilanțiere

Valoarea de la aceste coloane trebuie să fie valoarea fără aplicarea factorilor de conversie.

270

Angajamente de creditare

A se vedea coloana 090.

280

Garanții financiare

A se vedea coloana 100.

290

Alte angajamente

A se vedea coloana 110.

300

Protecția finanțată a creditului, alta decât efectul de substituție

Articolul 401 din CRR.

Instituția raportează cuantumurile aferente protecției finanțate a creditului, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 58 CRR, care sunt deduse din valoarea expunerii ca urmare a aplicării articolului 401 din CRR.

310

Bunuri imobile

Articolul 402 din CRR.

Instituția raportează cuantumurile deduse din valoarea expunerii ca urmare a aplicării articolului 402 din CRR.

320

Cuantumuri exceptate

Articolul 400 din CRR.

Instituția raportează cuantumurile exceptate din regimul aplicabil expunerilor mari.

330-350

Valoarea expunerii după aplicarea scutirilor și diminuarea riscului de credit

Articolul 394 alineatul (1) litera (d) din CRR.

Instituția raportează valoarea expunerii după luarea în considerare a efectului exceptărilor și al diminuării riscului de credit, calculat în sensul articolului 395 alineatul (1) din CRR.

330

Total

Această coloană include cuantumul care trebuie luat în considerare în vederea respectării limitei expunerilor mari stabilite la articolul 395 din CRR.

340

Din care: în afara portofoliului de tranzacționare

Instituția raportează expunerea totală după aplicarea exceptărilor și după luarea în considerare a efectului tehnicilor de diminuare a riscului de credit în legătură cu elementele din afara portofoliului de tranzacționare.

350

% din capitalul eligibil

Instituția raportează procentajul din valoarea expunerii după aplicarea exceptărilor și a tehnicilor de diminuare a riscului de credit legate de capitalul eligibil al instituției, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 71 litera (b) din CRR.

7.   C 29.00 – Detalii privind expunerile față de clienți individuali din cadrul unui grup de clienți aflați în legătură (LE3)

7.1.   Instrucțiuni privind anumite coloane

Coloană

Referințe juridice și instrucțiuni

010-360

Instituțiile trebuie să raporteze în formularul LE3 datele referitoare la expunerile față de clienții individuali aparținând grupurilor de clienți aflați în legătură care sunt incluse în rândurile din formularul LE2.

010

Cod

Coloanele 010 și 020 reprezintă un număr compozit de identificare a rândului și împreună trebuie să fie unice pentru fiecare rând din tabel.

Se raportează codul contrapărții individuale aparținând grupurilor de clienți aflați în legătură.

020

Codul grupului

Coloanele 010 și 020 reprezintă un număr compozit de identificare a rândului și împreună trebuie să fie unice pentru fiecare rând din tabel.

În cazul în care există un cod unic la nivel național pentru un grup de clienți aflați în legătură, se raportează acest cod. În cazul în care nu există un cod unic la nivel național, codul care trebuie raportat este cel utilizat pentru raportarea expunerilor față de grupul de clienți aflați în legătură în C 28.00 (LE 2).

În cazul în care un client aparține mai multor grupuri de clienți aflați în legătură, acesta trebuie raportat ca fiind membru al tuturor grupurilor de clienți aflați în legătură.

030

Tranzacții în care există o expunere la active-suport

A se vedea coloana 030 din formularul LE2.

040

Tip de legătură

Tipul de legătură care există între entități individuale și grupul de clienți aflați în legătură se specifică folosind:

«a» legătură în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 39 litera (a) din CRR (control) sau

«b» legătură în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 39 litera (b) din CRR (interconectare).

050-360

Atunci când instrumentele financiare din formularul LE2 sunt furnizate întregului grup de clienți aflați în legătură, acestea trebuie să fie alocate fiecărei contrapărți în formularul LE3 în conformitate cu criteriile de afaceri ale instituției.

Restul instrucțiunilor sunt identice cu cele pentru formularul LE2.

8.   C 30.00 – Tranșe de scadență pentru cele mai mari zece expuneri față de instituții și pentru cele mai mari zece expuneri față de entități din sectorul financiar nereglementate (formularul LE4)

8.1.   Instrucțiuni privind anumite coloane

Coloană

Referințe juridice și instrucțiuni

010

Cod

Codul este un număr de identificare a rândului și trebuie să fie unic pentru fiecare rând din tabel.

A se vedea coloana 010 din formularul LE1.

020-250

Tranșele de scadență ale expunerii

Articolul 394 alineatul (2) litera (e) din CRR

Instituția raportează aceste informații pentru cele mai mari zece expuneri față de instituții și pentru cele mai mari zece expuneri față de entități din sectorul financiar nereglementate.

Tranșele de scadență sunt definite în tranșe lunare până la un an, în tranșe trimestriale între un an și trei ani și în tranșe mai mari după trei ani.

Fiecare valoare a expunerii înainte de aplicarea exceptărilor și a tehnicilor de diminuare a riscului de credit (coloana 210 din formularul LE2) trebuie raportată cu întreaga sumă restantă din fiecare tranșă de scadență preconizată a fi scadența reziduală. În cazul mai multor relații separate care constituie o expunere față de un client, se raportează fiecare dintre aceste părți ale expunerii cu întreaga sumă restantă din fiecare tranșă de scadență preconizată a fi scadența reziduală. Instrumentele care nu au o dată fixă de scadență, precum capitalurile proprii, sunt incluse în coloana «Scadență nedefinită».

Scadența preconizată a expunerii trebuie să fie raportată atât pentru expunerile directe, cât și pentru expunerile indirecte.

Pentru expunerile directe, în momentul alocării cuantumurilor preconizate ale instrumentelor de capital, ale instrumentelor de datorie și ale instrumentelor financiare derivate în diferitele tranșe de scadență din acest formular, se utilizează instrucțiunile din tabelul de scadență al indicatorilor complementari privind lichiditatea (a se vedea documentul de consultare CP18 publicat la 23.5.2013).

În cazul elementelor extrabilanțiere, se utilizează scadența riscului-suport pentru alocarea cuantumurilor preconizate în tranșele de scadență. Mai exact, pentru depozite forward se utilizează structura scadențelor aferentă depozitului; pentru garanțiile financiare, structura scadențelor aferentă activelor financiare suport; pentru facilitățile angajamentelor de creditare neutilizate, structura scadențelor aferentă împrumutului; pentru alte angajamente, structura scadențelor aferentă angajamentului.

În cazul expunerilor indirecte, alocarea în tranșe de scadență se bazează pe scadența operațiunile garantate care generează expunerea directă.

În cazul în care o expunere sau o parte a unei expuneri urmează să fie considerată în stare de nerambursare și este raportată ca atare în formularele C 28.00 (LE 2, coloana 050) și C 29.00 (LE 3, coloana 060), retragerea așteptată a expunerii aflate în stare de nerambursare trebuie alocată în respectivele tranșe de scadență, după cum urmează:

Dacă entitatea raportoare, în ciuda stării de nerambursare, are un calendar clar de rambursări așteptate ale expunerii, le alocă în tranșele respective, în consecință.

În cazul în care entitatea raportoare nu are o imagine justificată asupra momentelor în care vor fi restituite sumele aflate în stare de nerambursare (dacă acest lucru se va întâmpla vreodată), aceasta le alocă în categoria „Scadență nedefinită”.

9.   C 31.00 – Tranșe de scadență pentru cele mai mari zece expuneri față de instituții și pentru cele mai mari zece expuneri față de entități din sectorul financiar nereglementate: detalii privind expunerile față de clienți individuali din cadrul unui grup de clienți aflați în legătură (formularul LE5)

9.1.   Instrucțiuni privind anumite coloane

Coloană

Referințe juridice și instrucțiuni

010-260

Instituțiile trebuie să raporteze în formularul LE5 datele referitoare la expunerile față de contrapărțile individuale aparținând grupurilor de clienți aflați în legătură care sunt incluse în rândurile din formularul LE4.

010

Cod

Coloanele 010 și 020 reprezintă un număr compozit de identificare a rândului și împreună trebuie să fie unice pentru fiecare rând din tabel.

A se vedea coloana 010 din formularul LE3.

020

Codul grupului

Coloanele 010 și 020 reprezintă un număr compozit de identificare a rândului și împreună trebuie să fie unice pentru fiecare rând din tabel.

A se vedea coloana 020 din formularul LE3.

030-260

Tranșele de scadență ale expunerilor

A se vedea coloanele 020-250 din formularul LE4.