20.8.2016 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 227/1 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/1398 AL COMISIEI
din 19 august 2016
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1210/2003 al Consiliului privind anumite restricții specifice în relațiile economice și financiare cu Irak
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 al Consiliului din 7 iulie 2003 privind anumite restricții specifice în relațiile economice și financiare cu Irak, (1) în special articolul 11 litera (b),
întrucât:
(1) |
Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 cuprinde lista organismelor publice, corporațiilor și agențiilor și a persoanelor fizice și juridice, organismelor și entităților care, în temeiul regulamentului în cauză, fac obiectul înghețării fondurilor și resurselor economice care se aflau în afara Irakului la data de 22 mai 2003. |
(2) |
La 12 august 2016, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât să elimine două entități de pe lista persoanelor sau entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice, cu trimitere la punctele 19 și 23 din Rezoluția 1483(2003) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. |
(3) |
Prin urmare, anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 ar trebui modificată în consecință. |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 19 august 2016.
Pentru Comisie,
pentru președinte
Șeful Serviciului Instrumente de Politică Externă
(1) JO L 169, 8.7.2003, p. 6. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) nr. 131/2011 al Consiliului (JO L 41, 15.2.2011, p. 1).
ANEXĂ
În anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003, următoarele mențiuni se elimină:
(a) |
|
(b) |
|