19.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 193/27


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/1169 AL COMISIEI

din 18 iulie 2016

de stabilire a coeficientului de alocare care urmează să fie aplicat cantităților ce fac obiectul cererilor de licențe de import introduse în perioada 1-7 iulie 2016 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul (CE) nr. 341/2007 pentru usturoi

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 188 alineatele (1) și (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 341/2007 al Comisiei (2) a deschis contingente tarifare anuale pentru importul de usturoi.

(2)

Cantitățile care fac obiectul cererilor de licențe de import „A” introduse în primele șapte zile lucrătoare ale lunii iulie 2016, pentru subperioada 1 septembrie 2016-30 noiembrie 2016, sunt, pentru anumite contingente, mai mari decât cantitățile disponibile. Este necesar, prin urmare, să se stabilească în ce măsură se pot elibera licențele de import „A”, stabilindu-se coeficientul de alocare care urmează să fie aplicat cantităților solicitate, calculat în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei (3).

(3)

Pentru a se garanta eficacitatea măsurii, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cantităților care fac obiectul cererilor de licențe de import „A” introduse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 341/2007 pentru subperioada 1 septembrie 2016-30 noiembrie 2016 li se aplică coeficientul de alocare care figurează în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 iulie 2016.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Jerzy PLEWA

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 341/2007 al Comisiei din 29 martie 2007 privind deschiderea și modul de gestionare a contingentelor tarifare și de instituire a unui regim de licențe de import și certificate de origine pentru usturoi și anumite alte produse agricole importate din țări terțe (JO L 90, 30.3.2007, p. 12).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (JO L 238, 1.9.2006, p. 13).


ANEXĂ

Origine

Număr de ordine

Coeficient de alocare – cereri introduse pentru subperioada 1.9.2016-30.11.2016

(în %)

China

Importatori tradiționali

09.4105

99,306141

Noi importatori

09.4100

0,465017

Alte țări terțe

Importatori tradiționali

09.4106

Noi importatori

09.4102