8.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 183/30

(1)

Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor. Pentru instituirea treptată a acestuia, Uniunea trebuie să adopte măsuri privind cooperarea judiciară în materie civilă având implicații transfrontaliere, în special atunci când sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne.

(2)

În conformitate cu articolul 81 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), astfel de măsuri ar putea include măsuri menite să asigure compatibilitatea normelor aplicabile în statele membre în materie de conflict de legi și de competență.

(3)

Consiliul European reunit la Tampere la 15 și 16 octombrie 1999 a aprobat principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a altor hotărâri ale autorităților judiciare ca fundament al cooperării judiciare în materie civilă și a invitat Consiliul și Comisia să adopte un program de măsuri destinate punerii în aplicare a acestui principiu.

(4)

La 30 noiembrie 2000 s-a adoptat un program de măsuri privind punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (3), comun pentru Comisie și Consiliu. Programul respectiv identifică măsuri legate de armonizarea normelor privind conflictul de legi menite să faciliteze recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești și prevede elaborarea unui instrument în materia regimurilor matrimoniale și a efectelor patrimoniale ale separării cuplurilor necăsătorite.

(5)

Consiliul European reunit la Bruxelles la 4 și 5 noiembrie 2004 a adoptat un nou program, intitulat „Programul de la Haga: consolidarea libertății, a securității și a justiției în Uniunea Europeană” (4). În cadrul acestui program, Consiliul a invitat Comisia să prezinte o carte verde privind reglementarea conflictelor de legi în materia regimului matrimonial, care să abordeze competența judiciară și recunoașterea reciprocă. Programul a subliniat, de asemenea, necesitatea adoptării unui instrument în acest domeniu.

(6)

La 17 iulie 2006, Comisia a adoptat Cartea verde privind reglementarea conflictelor de legi în materia regimului matrimonial, inclusiv competența judiciară și recunoașterea reciprocă. Această carte verde a deschis o amplă consultare cu privire la ansamblul dificultăților cu care se confruntă cuplurile în Europa în cazul lichidării bunurilor comune, precum și cu privire la instrumentele juridice de surmontare a acestor dificultăți. De asemenea, cartea verde a abordat toate aspectele de drept internațional privat cu care se confruntă cuplurile aflate în alte forme de uniune decât căsătoria, inclusiv cuplurile care au înregistrat un parteneriat, precum și problemele specifice pe care le au acestea.

(7)

Cu ocazia reuniunii sale de la Bruxelles din 10 și 11 decembrie 2009, Consiliul European a adoptat un nou program multianual intitulat „Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora” (5). În programul respectiv, Consiliul European a considerat că recunoașterea reciprocă ar trebui extinsă la domenii care nu sunt încă incluse, dar care sunt esențiale pentru viața cotidiană, cum ar fi efectele patrimoniale ale separării cuplurilor, ținând seama în egală măsură de sistemele de drept ale statelor membre, inclusiv de ordinea publică (ordre public) și de tradițiile naționale din acest domeniu.

(8)

În „Raportul privind cetățenia UE în 2010: eliminarea obstacolelor din calea drepturilor cetățenilor UE”, adoptat la 27 octombrie 2010, Comisia a anunțat adoptarea unei propuneri de instrument legislativ care să permită eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și, în special, a dificultăților cu care se confruntă cuplurile în ceea ce privește administrarea sau împărțirea bunurilor lor.

(9)

La 16 martie 2011, Comisia a adoptat o propunere de regulament al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale și o propunere de regulament al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

(10)

În cadrul reuniunii sale din 3 decembrie 2015, Consiliul a concluzionat că nu s-a putut ajunge la un acord unanim pentru adoptarea propunerilor de regulamente referitoare la regimurile matrimoniale și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și că, prin urmare, obiectivele cooperării în acest domeniu nu pot fi atinse într-un termen rezonabil de Uniune, în ansamblul său.

(11)

Din decembrie 2015 până în februarie 2016, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia, Finlanda și Suedia, au comunicat Comisiei faptul că doresc să instituie o cooperare consolidată între ele în domeniul regimurilor patrimoniale ale cuplurilor internaționale și, mai precis, în ceea ce privește competența, legea aplicabilă și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale și competența, legea aplicabilă și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, solicitând Comisiei să prezinte Consiliului o propunere în acest sens. Printr-o scrisoare trimisă Comisiei în martie 2016, Cipru și-a exprimat intenția de a participa la instituirea unei cooperări consolidate; Cipru și-a reiterat această intenție pe durata lucrărilor Consiliului.

(12)

La 9 iunie 2016, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2016/954 de autorizare a unei astfel de cooperări consolidate;

(13)

În conformitate cu articolul 328 alineatul (1) din TFUE, de la data constituirii lor, formele de cooperare consolidată sunt deschise tuturor statelor membre, sub rezerva respectării eventualelor condiții de participare stabilite prin decizia de autorizare. De asemenea, acestea rămân deschise oricând pe durata funcționării lor, sub rezerva respectării, pe lângă condițiile menționate anterior, și a actelor deja adoptate în cadrul lor. Comisia și statele membre participante la o formă de cooperare consolidată ar trebui să asigure promovarea participării unui număr cât mai mare de state membre. Prezentul regulament ar trebui să fie obligatoriu în toate elementele sale și să se aplice direct numai în statele membre care participă la cooperarea consolidată în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești privind regimurile patrimoniale ale cuplurilor internaționale, care includ atât regimurile matrimoniale, cât și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, în temeiul Deciziei (UE) 2016/954 sau în temeiul unei decizii adoptate în conformitate cu articolul 331 alineatul (1) al doilea sau al treilea paragraf din TFUE.

(14)

În conformitate cu articolul 81 din TFUE, prezentul regulament ar trebui să se aplice în contextul efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate cu implicații transfrontaliere.

(15)

Pentru a oferi cuplurilor necăsătorite securitate juridică în privința bunurilor acestora și o anumită previzibilitate, toate normele aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate ar trebui cuprinse într-un singur instrument.

(16)

Modul în care sunt prevăzute în legislația statelor membre alte forme de uniune decât căsătoria diferă de la un stat la altul și ar trebui făcută o distincție între cuplurile a căror uniune este recunoscută instituțional prin înregistrarea parteneriatelor la o autoritate publică și cuplurile care conviețuiesc de facto. Chiar dacă anumite state membre reglementează uniunile de facto, acestea ar trebui disociate de parteneriatele înregistrate, al căror caracter oficial permite luarea în considerare a specificității acestora și definirea dispozițiilor care le sunt aplicabile printr-un instrument al Uniunii. Pentru a facilita buna funcționare a pieței interne, trebuie eliminate obstacolele din calea liberei circulații a persoanelor aflate într-un parteneriat înregistrat, în special a acelora care creează dificultăți cuplurilor în administrarea bunurilor sau cu ocazia realizării partajului. Pentru a atinge obiectivele respective, prezentul regulament ar trebui să reunească dispozițiile privind competența, legea aplicabilă și recunoașterea sau, după caz, acceptarea, forța executorie și executarea hotărârilor judecătorești, a actelor autentice și a tranzacțiilor judiciare.

(17)

Prezentul regulament ar trebui să aibă ca obiect aspectele legate de efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Noțiunea de „parteneriat înregistrat” ar trebui definită doar în sensul prezentului regulament. Conținutul specific al acestei noțiuni ar trebui definit în continuare de dreptul intern al statelor membre. Nicio dispoziție din prezentul regulament nu ar trebui să oblige un stat membru care nu recunoaște instituția parteneriatului înregistrat să o prevadă în dreptul său intern.

(18)

Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să includă toate aspectele de drept civil referitoare la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, ce vizează atât administrarea curentă a bunurilor partenerilor, cât și lichidarea acestora, în special ca urmare a separării cuplului sau a decesului unuia dintre parteneri.

(19)

Prezentul regulament ar trebui să nu se aplice în alte domenii ale dreptului civil decât efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Din motive de claritate, o serie de aspecte care ar putea fi considerate ca având o legătură cu efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate ar trebui excluse în mod explicit din domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(20)

În acest sens, prezentul regulament ar trebui să nu se aplice aspectelor care privesc capacitatea juridică generală a partenerilor; cu toate acestea, respectiva excludere nu ar trebui să vizeze competențele și drepturile specifice ale fiecăruia dintre parteneri sau ale ambilor parteneri cu privire la bunuri, fie în relațiile dintre ei, fie în relațiile cu terții, întrucât respectivele competențe și drepturi ar trebui să intre în domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(21)

Prezentul regulament ar trebui să nu se aplice altor chestiuni prealabile, precum existența, valabilitatea sau recunoașterea unui parteneriat înregistrat, care intră sub incidența dreptului intern al statelor membre, inclusiv a normelor acestora de drept internațional privat.

(22)

Întrucât obligațiile de întreținere între soți sunt reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului (6), acestea ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, ca și aspectele privind succesiunea la patrimoniul unui partener decedat, deoarece acestea sunt reglementate prin Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (7).

(23)

Aspectele care țin de drepturile la transferul sau ajustarea între parteneri a drepturilor la pensia pentru limită de vârstă sau la pensia de invaliditate, indiferent de natura acestora, care au fost acumulate în timpul parteneriatului înregistrat și care nu au dat naștere unui venit provenit din pensie în timpul parteneriatului înregistrat sunt chestiuni care ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, ținându-se cont de sistemele specifice existente în statele membre. Cu toate acestea, această excludere ar trebui să fie de strictă interpretare. Așadar, prezentul regulament ar trebui să reglementeze în special clasificarea activelor cu titlu de pensii, sumele care au fost deja plătite unui partener pe durata parteneriatului înregistrat și posibila compensație care ar urma să fie acordată în cazul unei pensii la care s-a contribuit cu active comune.

(24)

Prezentul regulament ar trebui să permită crearea sau transferul care decurge din efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate al unui drept asupra unor bunuri imobile sau mobile, astfel cum se prevede în legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Totuși, regulamentul nu ar trebui să aducă atingere numărului limitat (numerus clausus) al drepturilor reale existente în dreptul intern al anumitor state membre. Unui stat membru nu ar trebui să i se solicite să recunoască un drept real referitor la bunuri situate în respectivul stat membru dacă dreptul real în cauză este inexistent în dreptul său.

(25)

Totuși, pentru a permite partenerilor să beneficieze, într-un alt stat membru, de drepturile care au fost create sau care le-au fost transferate ca urmare a efectelor patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat, prezentul regulament ar trebui să prevadă adaptarea unui drept real inexistent la cel mai apropiat drept real echivalent în temeiul dreptului respectivului alt stat membru. Atunci când se procedează la o astfel de adaptare, ar trebui luate în considerare obiectivele și interesele urmărite de dreptul real specific și efectele acestuia. În vederea determinării celui mai apropiat drept intern echivalent, autoritățile sau persoanele competente din statul a cărui lege se aplică efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat pot fi contactate pentru informații suplimentare asupra naturii și a efectelor dreptului respectiv. În acest scop, ar putea să se utilizeze rețelele existente în domeniul cooperării judiciare în materie civilă și comercială, precum și orice alte mijloace disponibile care facilitează înțelegerea dreptului străin.

(26)

Adaptarea drepturilor reale inexistente, astfel cum este prevăzută în mod explicit prin prezentul regulament, ar trebui să nu excludă alte forme de adaptare în contextul aplicării prezentului regulament.

(27)

Cerințele privind înscrierea într-un registru a unui drept asupra unor bunuri imobile sau mobile ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. Ar trebui deci ca legea statului membru în care este ținut registrul (pentru bunurile imobile, lex rei sitae) să fie aceea care stabilește în ce condiții juridice și în ce mod trebuie efectuată înscrierea și care sunt autoritățile, cum ar fi oficiile cadastrale sau notarii, responsabile de verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor și a faptului că documentația prezentată sau întocmită este suficientă sau conține informațiile necesare. În special, autoritățile pot verifica dacă dreptul unui partener la bunurile menționat în documentul prezentat spre înregistrare este un drept înscris ca atare în registru sau altfel dovedit în conformitate cu legea statului membru în care este ținut registrul. Pentru a evita duplicarea documentelor, autoritățile responsabile cu înregistrarea ar trebui să accepte astfel de documente întocmite de către autoritățile competente din alt stat membru, a căror circulație este prevăzută în prezentul regulament. Acest lucru nu ar trebui să excludă posibilitatea ca autoritățile implicate în operația de înregistrare să îi ceară persoanei care solicită înscrierea să furnizeze astfel de informații sau documente suplimentare, necesare în temeiul legii statului membru în care este ținut registrul, de exemplu informații sau documente referitoare la plata obligațiilor fiscale. Autoritatea competentă poate indica persoanei care solicită înscrierea cum să furnizeze informațiile sau documentele lipsă.

(28)

Efectele înscrierii unui drept într-un registru ar trebui, de asemenea, excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. Prin urmare, legea statului membru unde este ținut registrul ar trebui să fie cea care determină dacă înregistrarea are, de exemplu, efect declarativ sau constitutiv. Prin urmare, atunci când, de exemplu, dobândirea unui drept asupra unor bunuri imobile determină înscrierea într-un registru în temeiul legii statului membru pe teritoriul căruia este ținut registrul, pentru garantarea efectului erga omnes al registrelor sau pentru protejarea tranzacțiilor juridice, momentul în care are loc dobândirea ar trebui să fie determinat de legea respectivului stat membru.

(29)

Prezentul regulament ar trebui să respecte diferitele sisteme de abordare a materiei efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate aplicate în statele membre. În sensul prezentului regulament, termenul „instanță judecătoreascăf” ar trebui, în consecință, să aibă un sens larg, pentru a include nu numai instanțe judecătorești în sensul strict al cuvântului, care exercită atribuții judiciare, ci, de exemplu, și notari din unele state membre care, în anumite chestiuni în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, exercită atribuții judiciare asemenea instanțelor judecătorești, precum și notari și profesioniști din domeniul juridic care, în anumite state membre, exercită atribuții judiciare în cazul efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, prin delegarea de competențe de către o instanță judecătorească. Toate instanțele judecătorești, astfel cum sunt definite în prezentul regulament, ar trebui să intre sub incidența normelor în materie de competență stabilite în prezentul regulament. În schimb, termenul „instanță judecătorească” nu ar trebui să includă autoritățile extrajudiciare dintr-un stat membru competente, în temeiul legii naționale, în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, cum ar fi notarii, care, în majoritatea statelor membre, cum este de obicei cazul, nu exercită atribuții judiciare.

(30)

Prezentul regulament ar trebui să permită tuturor notarilor care sunt competenți în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în statele membre să exercite astfel de prerogative. Dacă notarii dintr-un anumit stat membru intră sau nu sub incidența normelor în materie de competență stabilite în prezentul regulament ar trebui să depindă de intrarea acestora sub incidența definiției termenului „instanță judecătorească” în sensul prezentului regulament.

(31)

Actele emise de notari în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în statele membre ar trebui să circule în conformitate cu prezentul regulament. Atunci când notarii exercită atribuții judiciare, aceștia ar trebui să intre sub incidența normelor în materie de competență din prezentul regulament, iar hotărârile pe care le pronunță ar trebui să circule în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament privind recunoașterea, forța executorie și executarea hotărârilor judecătorești. Atunci când notarii nu exercită atribuții judiciare, aceștia ar trebui să nu intre sub incidența normelor respective în materie de competență, iar actele autentice pe care le emit ar trebui să circule în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament privind actele autentice.

(32)

Pentru a reflecta mobilitatea în creștere a cuplurilor și pentru a facilita administrarea corectă a justiției, normele privind competența din prezentul regulament ar trebui să le permită cetățenilor să beneficieze de posibilitatea ca diferitele proceduri conexe care îi vizează să se deruleze în fața instanțelor judecătorești din același stat membru. În acest scop, prezentul regulament ar trebui să concentreze competența referitoare la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în statul membru ale cărui instanțe sunt chemate să dezbată succesiunea unui partener în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 650/2012 sau desfacerea ori anularea unui parteneriat înregistrat.

(33)

Prezentul regulamentul ar trebui să dispună că, în cazul în care procedurile privind succesiunea unui partener sunt pendinte în fața unei instanțe dintr-un stat membru, sesizată în temeiul Regulamentului (UE) nr. 650/2012, instanțele judecătorești din respectivul stat ar trebui să fie competente să se pronunțe în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate care apar în legătură cu respectiva cauză succesorală.

(34)

În mod similar, aspectele ce țin de efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate care au legătură cu procedurile pendinte în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru sesizate cu o cerere de desfacere sau anulare a unui parteneriat înregistrat ar trebui soluționate de instanțele judecătorești din respectivul stat membru, în cazul în care partenerii convin în acest sens.

(35)

În cazul în care aspectele ce țin de efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate nu au legătură cu procedurile pendinte în fața instanței judecătorești dintr-un stat membru referitoare la succesiunea unui partener sau la desfacerea ori anularea parteneriatului înregistrat, prezentul regulament ar trebui să prevadă o ierarhie a factorilor de legătură pentru stabilirea competenței, începând cu reședința obișnuită a partenerilor în momentul sesizării instanței judecătorești. Ultimul element din ierarhia factorilor de legătură privind competența ar trebui să fie reprezentat de statul membru în temeiul legii căruia s-a efectuat înregistrarea obligatorie a parteneriatului în vederea creării acestuia. Acești factori de legătură sunt stabiliți având în vedere mobilitatea în creștere a cetățenilor și pentru a asigura existența unui factor de legătură veritabil între parteneri și statul membru în care se exercită competența.

(36)

Având în vedere faptul că instituția parteneriatului înregistrat nu este prevăzută în toate statele membre, ar putea fi necesar, în mod excepțional, ca instanțele judecătorești dintr-un stat membru al cărui drept nu prevede instituția parteneriatului înregistrat să își decline competența în temeiul prezentului regulament. Într-un astfel de caz, instanțele judecătorești acționează rapid și ar trebui ca partea vizată să aibă posibilitatea de a intenta acțiunea în orice alt stat membru care are un factor de legătură care conferă competență, indiferent de ordinea acestor temeiuri de competență, respectând totodată autonomia părților. De asemenea, ar putea fi necesar, în mod excepțional, ca orice instanță judecătorească sesizată după o declinare de competență, alta decât instanțele judecătorești din statul membru în temeiul legii căruia s-a constituit parteneriatul înregistrat, competentă în temeiul unui acord de alegere a forului sau în temeiul înfățișării pârâtului, să își decline competența în aceleași condiții. În sfârșit, pentru a preveni riscul denegării de dreptate, dacă nicio altă instanță nu este competentă să se pronunțe asupra situației în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, prezentul regulament ar trebui să prevadă o normă de competență alternativă.

(37)

Pentru a spori securitatea juridică, previzibilitatea și autonomia părților, prezentul regulament ar trebui să permită, în anumite împrejurări, ca părțile să încheie un acord de alegere a forului în favoarea instanțelor judecătorești din statul membru a cărui lege este aplicabilă sau în favoarea instanțelor judecătorești din statul membru în temeiul legii căruia s-a constituit parteneriatul înregistrat.

(38)

Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice părțile să soluționeze cauza pe cale amiabilă printr-o tranzacție extrajudiciară, de exemplu în fața unui notar, într-un stat membru ales de acestea, în cazul în care acest lucru este posibil în temeiul legii statului membru respectiv. Acest lucru ar trebui să fie valabil chiar dacă legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat nu este legea statului membru respectiv.

(39)

Pentru a asigura faptul că instanțele judecătorești din toate statele membre pot să invoce aceleași temeiuri juridice pentru a-și exercita competența referitoare la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, prezentul regulament ar trebui să prevadă în mod exhaustiv temeiurile în care poate fi exercitată o astfel de competență subsidiară.

(40)

Pentru a se remedia în special situațiile de denegare de dreptate, în prezentul regulament ar trebui să se prevadă un forum necessitatis prin care să se permită unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, în cazuri excepționale, să se pronunțe cu privire la efectele patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat care prezintă o legătură strânsă cu un stat terț. Un astfel de caz excepțional ar putea fi considerată situația în care o acțiune se dovedește a fi imposibil de realizat în statul terț respectiv, de exemplu din cauza unui război civil, sau situația în care, în mod rezonabil, nu se poate aștepta ca un partener să inițieze sau să efectueze o acțiune în acel stat. Cu toate acestea, competența întemeiată pe forum necessitatis ar trebui să fie exercitată doar în cazul în care cauza prezintă o legătură suficientă cu statul membru al instanței judecătorești sesizate.

(41)

În interesul funcționării armonioase a justiției, ar trebui evitată pronunțarea de hotărâri contradictorii în state membre diferite. În acest scop, prezentul regulament ar trebui să prevadă norme generale de procedură similare celor proprii altor instrumente ale Uniunii din domeniul cooperării judiciare în materie civilă. O astfel de normă procedurală este norma privind litispendența, care va fi aplicată dacă aceeași cauză privind efectele patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat este introdusă înaintea unor instanțe judecătorești diferite din state membre diferite. Prin norma respectivă se va stabili care instanță judecătorească ar trebui să continue soluționarea cauzei.

(42)

Pentru a le permite cetățenilor să profite, în condiții de securitate juridică, de avantajele oferite de piața internă, prezentul regulament ar trebui să le permită partenerilor cunoașterea din timp a legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat. Prin urmare, ar trebui introduse norme armonizate privind conflictele de legi, pentru evitarea rezultatelor contradictorii. Norma principală ar trebui să asigure reglementarea efectelor patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat de o lege previzibilă, cu care acesta are legături strânse. Din motive de securitate juridică și pentru a evita fragmentarea, legea aplicabilă ar trebui să reglementeze efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat în ansamblul lor, adică toate efectele patrimoniale care intră sub incidența parteneriatului înregistrat, indiferent de natura activelor și indiferent dacă ele sunt situate într-un alt stat membru sau într-un stat terț.

(43)

Legea stabilită prin prezentul regulament ar trebui să se aplice indiferent dacă este sau nu legea unui stat membru.

(44)

Pentru a facilita administrarea de către parteneri a bunurilor lor, prezentul regulament ar trebui să le permită acestora să desemneze legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat, indiferent de natura sau de situarea bunurilor, dintre legile care au o legătură strânsă cu partenerii, de exemplu în virtutea reședinței obișnuite sau a cetățeniei acestora. Cu toate acestea, pentru a evita ca alegerea legii să rămână fără efect, punând astfel partenerii în situație de vid juridic, o astfel de alegere a legii ar trebui limitată la o lege care acordă efecte patrimoniale parteneriatelor înregistrate. Această alegere poate fi făcută în orice moment, anterior înregistrării parteneriatului, în momentul înregistrării acestuia sau în timpul parteneriatului înregistrat.

(45)

Pentru a asigura securitatea juridică a tranzacțiilor și a împiedica orice schimbare a legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate fără notificarea partenerilor, nu ar trebui să se facă nicio schimbare a legii aplicabile decât la cererea expresă a părților. O astfel de schimbare hotărâtă de parteneri nu ar trebui să aibă efect retroactiv, cu excepția cazului în care aceștia au stipulat în mod expres acest lucru. Oricare ar fi situația, nu se poate aduce atingere drepturilor terților.

(46)

Ar trebui să fie stabilite norme privind condițiile de fond și de formă ale unui acord privind alegerea legii aplicabile, astfel încât să fie facilitată alegerea informată a partenerilor, iar consimțământul lor să fie respectat, pentru a se asigura securitatea juridică, precum și un acces mai bun la justiție. În ceea ce privește condițiile de formă, ar trebui introduse anumite garanții pentru a se asigura faptul că partenerii sunt conștienți de consecințele alegerii lor. O condiție minimă ar fi ca acordul privind alegerea legii aplicabile să fie încheiat în scris, datat și semnat de ambele părți. Cu toate acestea, în cazul în care legea statului membru în care ambii parteneri își au reședința obișnuită în momentul încheierii acordului prevede condiții de formă suplimentare, acestea ar trebui respectate. De exemplu, asemenea condiții de formă suplimentare pot exista într-un stat membru în care acordul este inclus într-o convenție privind efectele patrimoniale ale parteneriatului. Dacă, la data încheierii acordului, partenerii își au reședința obișnuită în state membre diferite care prevăd condiții de formă diferite, ar trebuie să fie suficientă respectarea cerințelor de formă ale unuia dintre aceste state. Dacă, la data încheierii acordului, numai unul dintre parteneri își are reședința obișnuită într-un stat membru care prevede condiții de formă suplimentare, condițiile respective ar trebui respectate.

(47)

Convenția privind efectele patrimoniale ale parteneriatului reprezintă un acord privind bunurile partenerilor, a cărui admisibilitate și acceptare variază în rândul statelor membre. Pentru ca drepturile de proprietate dobândite ca urmare a unei convenții privind efectele patrimoniale ale parteneriatului să fie mai ușor acceptate în statele membre, ar trebui definite condițiile de formă ale unei astfel de convenții. Ca o condiție minimă, convenția ar trebui încheiată în scris, datată și semnată de către ambele părți. Cu toate acestea, convenția ar trebui să îndeplinească și condițiile de formă suplimentare prevăzute în legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat, astfel cum este determinată prin prezentul regulament, și în legea statului membru în care partenerii își au reședința obișnuită. Prezentul regulament ar trebui să determine și legea care ar urma să reglementeze condițiile de fond ale unei astfel de convenții.

(48)

În situația în care nu este aleasă o lege aplicabilă și în scopul de a concilia previzibilitatea și securitatea juridică cu luarea în considerare a vieții pe care cuplul o are în mod concret, prezentul regulament ar trebui să prevadă faptul că efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat li se aplică legea statului în temeiul legii căruia s-a efectuat înregistrarea obligatorie a parteneriatului în vederea creării sale.

(49)

Atunci când prezentul regulament face referire la cetățenie ca factor de legătură, chestiunea referitoare la modul în care trebuie considerată o persoană având cetățenie multiplă constituie o chestiune prealabilă care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament și ar trebui reglementată de legea națională, inclusiv, după caz, de convențiile internaționale, cu respectarea deplină a principiilor generale ale Uniunii. Acest lucru nu ar trebui să afecteze valabilitatea unei alegeri a legii făcute în conformitate cu prezentul regulament.

(50)

În ceea ce privește stabilirea legii aplicabile efectelor patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat în lipsa unei alegeri a legii și a unei convenții privind efectele patrimoniale ale parteneriatului, autoritatea judiciară dintr-un stat membru, la solicitarea oricăruia dintre parteneri, ar trebui, în cazuri excepționale – atunci când partenerii s-au mutat pentru o perioadă îndelungată în statul reședinței lor obișnuite – să poată ajunge la concluzia că se poate aplica legea statului respectiv, dacă partenerii s-au bazat pe aceasta. Oricare ar fi situația, nu se poate aduce atingere drepturilor terților.

(51)

Legea determinată ca fiind legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate ar trebui să reglementeze aceste efecte, de la aspecte precum clasificarea bunurilor unuia sau ambilor parteneri în categorii diferite pe durata parteneriatului înregistrat și după desfacerea acestuia, până la lichidarea bunurilor și ar trebui să includă consecințele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat asupra raportului juridic dintre un partener și terți. Cu toate acestea, legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate poate fi invocată de către un partener împotriva unui terț ca reglementând astfel de efecte numai când raporturile juridice dintre partener și terț s-au constituit într-un moment în care terțul cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască respectiva lege.

(52)

Considerații de interes public, precum protecția organizării politice, sociale sau economice a unui stat membru, ar trebui să dea instanțelor judecătorești și altor autorități competente din statele membre posibilitatea, în cazuri excepționale, de a aplica excepții în temeiul normelor de aplicare imediată. În acest sens, conceptul de „norme de aplicare imediată” ar trebui să includă normele cu caracter imperativ, precum cele referitoare la protecția locuinței familiale. Totuși, această excepție de la aplicarea legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate necesită o interpretare strictă, pentru a păstra compatibilitatea cu obiectivul general al prezentului regulament.

(53)

În circumstanțe excepționale, considerații de interes public ar trebui să dea posibilitatea, de asemenea, instanțelor judecătorești și altor autorități competente în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate din statele membre de a nu ține seama de anumite dispoziții dintr-o lege străină atunci când, într-un anumit caz, aplicarea unor astfel de dispoziții ar fi vădit incompatibilă cu ordinea publică (ordre public) a statului membru în cauză. Cu toate acestea, instanțele judecătorești sau celelalte autorități competente nu ar trebui să poată invoca excepția de ordine publică pentru a nu aplica legea unui alt stat sau pentru a refuza să recunoască ori, după caz, să accepte sau să execute o hotărâre, un act autentic sau o tranzacție judiciară dintr-un alt stat membru, dacă în felul acesta ar încălca dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”), în special articolul 21 privind principiul nediscriminării.

(54)

Având în vedere că există state în care coexistă două sau mai multe sisteme de drept sau seturi de norme care privesc aspectele reglementate de prezentul regulament, ar trebui prevăzut în ce măsură dispozițiile prezentului regulament se aplică în diferitele unități teritoriale ale respectivelor state.

(55)

Având în vedere obiectivul său general, care este recunoașterea reciprocă a hotărârilor pronunțate în statele membre în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme cu privire la recunoașterea, forța executorie și executarea hotărârilor judecătorești similare celor din alte instrumente ale Uniunii în domeniul cooperării judiciare în materie civilă.

(56)

Pentru a se ține seama de diferitele modalități de soluționare a aspectelor legate de efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în statele membre, prezentul regulament ar trebui să garanteze recunoașterea și forța executorie, în toate statele membre, a actelor autentice în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

(57)

Actele autentice ar trebui să aibă în alt stat membru aceeași forță probantă pe care o au în statul membru de origine sau o forță cât mai apropiată. Atunci când se stabilește forța probantă sau forța cât mai apropiată a unui anumit act autentic într-un alt stat membru, ar trebui să se facă trimitere la natura și amploarea forței probante ale actului autentic în statul membru de origine. În consecință, legea statului membru de origine va fi cea care va stabili ce forță probantă ar trebui să aibă un anumit act autentic într-un alt stat membru.

(58)

Caracterul „autentic” al unui act autentic ar trebui să fie un concept autonom care să se refere la elemente cum ar fi autenticitatea actului, cerințele de formă ale actului, competențele autorității care întocmește actul și procedura utilizată pentru întocmirea actului. Acesta ar trebui să privească, de asemenea, elementele de fapt înscrise în actul autentic de autoritatea implicată, precum faptul că părțile indicate s-au înfățișat la data indicată în fața autorității respective și că acestea au făcut declarațiile indicate. Partea care dorește să conteste caracterul autentic al unui act autentic ar trebui să facă acest lucru în fața instanței judecătorești competente din statul membru de origine al actului autentic în temeiul dreptului statului membru respectiv.

(59)

Sintagma „actele juridice sau raporturile juridice înregistrate într-un act autentic” ar trebui interpretată ca o trimitere la conținutul pe fond înregistrat în actul autentic. O parte care dorește să conteste actele juridice sau raporturile juridice înregistrate într-un act autentic ar trebui să facă acest lucru în fața instanțelor judecătorești competente în temeiul prezentului regulament, care ar trebui să soluționeze contestarea în temeiul legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat.

(60)

Dacă o chestiune legată de actele juridice sau raporturile juridice înregistrate într-un act autentic este invocată ca o chestiune incidentală înaintea unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, instanța judecătorească respectivă ar trebui să fie competentă cu privire la acea chestiune incidentală.

(61)

Un act autentic care este contestat nu ar trebui să aibă forță probantă într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, atât timp cât acțiunea de contestare se află pe rol. Dacă acțiunea de contestare se referă numai la o chestiune specifică cu privire la actele juridice sau raporturile juridice înregistrate într-un act autentic, actul autentic contestat ar trebui să fie lipsit de forță probantă în ceea ce privește chestiunea contestată într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, atât timp cât acțiunea de contestare se află pe rol. Un act autentic care, ca urmare a unei acțiuni de contestare, este declarat nul ar trebui să înceteze să mai aibă forță probantă.

(62)

O autoritate căreia, în aplicarea prezentului regulament, i s-ar prezenta două acte autentice incompatibile ar trebui să evalueze dacă ar trebui să se acorde prioritate unuia dintre actele autentice și căruia dintre acestea ar trebui să i se acorde prioritate, luând în considerare împrejurările cazului particular. În cazul în care, din aceste circumstanțe nu reiese clar dacă ar trebui să se acorde prioritate unuia dintre actele autentice și căruia dintre acestea ar trebui să i se acorde prioritate, chestiunea ar trebui să fie soluționată de instanțele judecătorești competente în temeiul prezentului regulament sau, în cazul în care chestiunea este invocată ca o chestiune incidentală în cursul unei acțiuni, de instanța sesizată cu respectiva acțiune. În cazul unei incompatibilități între un act autentic și o hotărâre, ar trebui să se ia în considerare motivele de nerecunoaștere a hotărârilor în temeiul prezentului regulament.

(63)

Recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în temeiul prezentului regulament nu ar trebui să presupună sub nicio formă recunoașterea parteneriatului înregistrat care a condus la pronunțarea hotărârii judecătorești.

(64)

Ar trebui precizată relația dintre prezentul regulament și convențiile bilaterale sau multilaterale în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate la care sunt parte statele membre.

(65)

Pentru a facilita aplicarea prezentului regulament, este oportun să se prevadă obligația statelor membre de a comunica anumite informații privind propriile legislații și proceduri referitoare la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în cadrul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială, înființată prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului (8). Pentru a permite publicarea la timp în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a tuturor informațiilor relevante pentru aplicarea practică a prezentului regulament, statele membre ar trebui, de asemenea, să comunice Comisiei aceste informații înainte de data aplicării prezentului regulament.

(66)

Tot pentru a facilita aplicarea prezentului regulament și pentru a permite utilizarea tehnologiilor moderne de comunicații, ar trebui prevăzute formulare-tip pentru atestatele care trebuie furnizate în ceea ce privește cererea de încuviințare a executării unei hotărâri, a unui act autentic sau a unei tranzacții judiciare.

(67)

Pentru calcularea perioadelor și a termenelor stabilite prin prezentul regulament, ar trebui să se aplice dispozițiile Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului (9).

(68)

Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare în ceea ce privește întocmirea și modificarea ulterioară a atestatelor și formularelor referitoare la încuviințarea executării hotărârilor judecătorești, a tranzacțiilor judiciare și a actelor autentice. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).

(69)

Ar trebui să se folosească procedura de consultare pentru adoptarea actelor de punere în aplicare privind stabilirea și modificarea ulterioară a atestatelor și a formularelor prevăzute în prezentul regulament.

(70)

Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume libera circulație a persoanelor în Uniune, posibilitatea ca partenerii să își organizeze raporturile patrimoniale între ei și față de terți pe durata existenței cuplului, precum și în momentul lichidării bunurilor lor, precum și o mai mare previzibilitate și securitate juridică, nu pot fi realizate în mod satisfăcător la nivelul statelor membre, însă, datorită amplorii și efectelor prezentului regulament, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, după caz prin intermediul unei cooperări consolidate între statele membre. În conformitate cu principiul subsidiarității consacrat la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea are, prin urmare, competența de a acționa. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.

(71)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în Cartă, în special la articolele 7, 9, 17, 21 și 47, referitoare la respectarea vieții private și de familie, dreptul de a întemeia o familie în conformitate cu legile interne, dreptul de proprietate, principiul nediscriminării și, respectiv, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil. Prezentul regulament ar trebui aplicat de instanțele judecătorești și de alte autorități competente din statele membre cu respectarea respectivelor drepturi și principii,

(a)

capacitatea juridică a partenerilor;

(b)

existența, valabilitatea sau recunoașterea unui parteneriat înregistrat;

(c)

obligațiile de întreținere;

(d)

succesiunea la patrimoniul unui partener decedat;

(e)

securitatea socială;

(f)

dreptul la transferul sau ajustarea, între parteneri, în cazul desfacerii sau al anulării parteneriatului înregistrat, a drepturilor la pensia pentru limită de vârstă sau la pensia de invaliditate acumulate în timpul parteneriatului înregistrat și care nu au dat naștere unui venit provenit din pensie în timpul parteneriatului înregistrat;

(g)

natura drepturilor reale asupra unui bun; și

(h)

orice înscriere într-un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele legale pentru o astfel de înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într-un registru.

(a)

„parteneriat înregistrat” înseamnă un regim de viață comun între două persoane, prevăzut de lege, a cărui înregistrare este obligatorie în temeiul respectivei legi și care îndeplinește formalitățile juridice impuse de respectiva lege pentru constituirea sa;

(b)

„efecte patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat” înseamnă ansamblul normelor privind raporturile patrimoniale dintre parteneri și dintre parteneri și terți, care rezultă din raportul juridic creat prin înregistrarea parteneriatului sau prin desfacerea acestuia;

(c)

„convenție privind efectele patrimoniale ale parteneriatului” înseamnă orice acord între parteneri sau viitori parteneri prin care aceștia organizează efectele patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat;

(d)

„act autentic” înseamnă un document în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate care a fost întocmit sau înregistrat în mod formal ca act autentic într-un stat membru și a cărui autenticitate:

(e)

„hotărâre judecătorească” înseamnă orice hotărâre în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate pronunțată de o instanță judecătorească dintr-un stat membru, indiferent de denumirea hotărârii, inclusiv o hotărâre privind stabilirea de către un grefier a cheltuielilor de judecată;

(f)

„tranzacție judiciară” înseamnă o tranzacție în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate care a fost aprobată de o instanță judecătorească sau încheiată în fața unei instanțe judecătorești în cursul unei acțiuni;

(g)

„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească, s-a întocmit actul autentic, s-a încuviințat sau s-a încheiat tranzacția judiciară;

(h)

„stat membru de executare” înseamnă statul membru în care se solicită recunoașterea și/sau executarea hotărârii judecătorești, a actului autentic sau a tranzacției judiciare.

(a)

să poată face obiectul unei căi de atac sau al unui control de către o autoritate judiciară; și

(b)

să aibă o forță și un efect similare cu cele ale unei hotărâri a unei autorități judiciare privind aceleași aspecte.

(a)

pe teritoriul căruia partenerii își au reședința obișnuită în momentul sesizării instanței judecătorești; sau, în lipsă,

(b)

pe teritoriul căruia partenerii își aveau ultima reședință obișnuită, cu condiția ca unul dintre aceștia să locuiască acolo în momentul sesizării instanței judecătorești; sau, în lipsă,

(c)

pe teritoriul căruia pârâtul își are reședința obișnuită în momentul sesizării instanței judecătorești; sau, în lipsă,

(d)

al cetățeniei comune a partenerilor în momentul sesizării instanței judecătorești; sau, în lipsă,

(e)

în temeiul legii căruia s-a constituit parteneriatul înregistrat.

(a)

în momentul în care actul de sesizare a instanței judecătorești sau un alt act echivalent a fost depus la instanța judecătorească, cu condiția ca reclamantul să nu fi omis ulterior să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie comunicat sau notificat pârâtului;

(b)

în cazul în care actul trebuie notificat sau comunicat înainte de fi depus la instanța judecătorească, în momentul primirii acestuia de către autoritatea responsabilă pentru notificare sau comunicare, cu condiția ca reclamantul să nu fi omis ulterior să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie depus la instanța judecătorească; sau

(c)

dacă procedurile sunt inițiate de instanța judecătorească din oficiu, în momentul adoptării deciziei de inițiere a acțiunii de către instanța judecătorească sau, în cazul în care o astfel de decizie nu este necesară, în momentul înregistrării dosarului de către instanța judecătorească.

(a)

legea statului în care partenerii sau viitorii parteneri sau unul dintre ei își au (are) reședința obișnuită în momentul încheierii acordului;

(b)

legea unui stat a cărui cetățenie este deținută de către oricare dintre parteneri sau viitorii parteneri în momentul încheierii acordului; sau

(c)

legea statului în temeiul căreia s-a constituit parteneriatul înregistrat.

(a)

partenerii au avut ultima reședință obișnuită comună în respectivul stat pe o perioadă semnificativ de lungă; și

(b)

ambii parteneri s-au bazat pe legea respectivului alt stat la stabilirea sau planificarea raporturilor lor patrimoniale.

(a)

clasificarea bunurilor aflate în proprietatea fiecăruia dintre parteneri sau a ambilor parteneri în diferite categorii în cursul parteneriatului înregistrat și după parteneriatul înregistrat;

(b)

transferul bunurilor dintr-o categorie în alta;

(c)

responsabilitatea unui partener pentru pasivele și datoriile celuilalt partener;

(d)

prerogativele, drepturile și obligațiile fiecăruia dintre parteneri sau ale ambilor parteneri cu privire la bunuri;

(e)

împărțirea, distribuirea sau lichidarea bunurilor cu ocazia desfacerii parteneriatului înregistrat;

(f)

consecințele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate asupra raportului juridic dintre un partener și terți; și

(g)

condițiile de fond ale convenției privind efectele patrimoniale ale parteneriatului.

(a)

legea respectivă este:

sau

(b)

fiecare partener a îndeplinit cerințele aplicabile privind publicitatea sau înregistrarea efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat prevăzute de:

(a)

de legea statului a cărui lege este aplicabilă tranzacției dintre un partener și terț; sau

(b)

în situațiile în care sunt implicate bunuri imobile sau bunuri ori drepturi înregistrate, de legea statului în care sunt situate bunurile sau în care sunt înregistrate bunurile ori drepturile.

(a)

orice trimitere la legea statului menționată la alineatul (1) se interpretează, în sensul stabilirii legii aplicabile în temeiul dispozițiilor privind reședința obișnuită a partenerilor, ca făcând trimitere la legea unității teritoriale în care își au reședința obișnuită partenerii;

(b)

orice trimitere la legea statului menționată la alineatul (1) se interpretează, în sensul stabilirii legii aplicabile în temeiul dispozițiilor privind cetățenia partenerilor, ca făcând trimitere la legea unității teritoriale cu care partenerii au legătura cea mai strânsă;

(c)

orice trimitere la legea statului menționată la alineatul (1) se interpretează, în sensul stabilirii legii aplicabile în temeiul oricăror altor dispoziții privind alte elemente ca factori de legătură, ca făcând trimitere la legea unității teritoriale în care se situează elementul relevant.

(a)

dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice (ordre public) a statului membru în care se solicită recunoașterea;

(b)

în cazul în care a fost pronunțată în lipsă, dacă actul de sesizare a instanței judecătorești sau un act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului în timp util și într-un mod care să-i permită acestuia să-și pregătească apărarea, cu excepția cazului în care pârâtul nu a demarat proceduri prin care să atacehotărârea atunci când a avut posibilitatea să o facă;

(c)

dacă este contradictorie cu o hotărâre pronunțată în cadrul unei acțiuni între aceleași părți în statul membru în care se solicită recunoașterea;

(d)

dacă este contradictorie cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț între aceleași părți, într-o acțiune având același obiect, cu condiția ca hotărârea pronunțată anterior să întrunească condițiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru în care se solicită recunoașterea.

(a)

o copie a hotărârii care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale;

(b)

atestatul eliberat de instanța judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de origine utilizând formularul stabilit în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 67 alineatul (2), fără a aduce atingere articolului 46.

(a)

instanțele judecătorești sau autoritățile competente în ceea ce privește cererile de încuviințare a executării în conformitate cu articolul 44 alineatul (1) și în ceea ce privește căile de atac exercitate împotriva hotărârilor privind astfel de cereri în conformitate cu articolul 49 alineatul (2);

(b)

procedura menționată la articolul 50 de contestare a hotărârii pronunțate ca urmare a exercitării căii de atac.