|
10.6.2016 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 153/1 |
REGULAMENTUL (UE) 2016/907 AL CONSILIULUI
din 9 iunie 2016
de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 174/2005 de impunere a anumitor restricții privind acordarea asistenței pentru activități cu caracter militar în Coasta de Fildeș și a Regulamentului (CE) nr. 560/2005 de impunere a anumitor măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Coasta de Fildeș
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 215,
având în vedere Decizia (PESC) 2016/917 din 9 iunie 2016 de abrogare a Deciziei 2010/656/PESC de reînnoire a măsurilor restrictive impuse împotriva Côte d'Ivoire (1),
având în vedere propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene,
întrucât:
|
(1) |
La 28 aprilie 2016, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite 2283 (2016) de încheiere, cu efect imediat, a tuturor sancțiunilor ONU împotriva Côte d'Ivoire. |
|
(2) |
La 29 octombrie 2010, Consiliul a abrogat Poziția comună 2004/852/PESC (2). |
|
(3) |
La 9 iunie 2016, Consiliul a abrogat Decizia 2010/656/PESC (3). |
|
(4) |
Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 174/2005 (4) și (CE) nr. 560/2005 (5) ale Consiliului ar trebui abrogate, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 174/2005 și Regulamentul (CE) nr. 560/2005 se abrogă.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Luxemburg, 9 iunie 2016.
Pentru Consiliu
Președintele
G.A. VAN DER STEUR
(1) A se vedea pagina 38 din prezentul Jurnal Oficial.
(2) Poziția comună 2004/852/PESC a Consiliului din 13 decembrie 2004 privind adoptarea unor măsuri restrictive împotriva Coastei de Fildeș (JO L 368, 15.12.2004, p. 50).
(3) Decizia 2010/656/PESC a Consiliului din 29 octombrie 2010 de reînnoire a măsurilor restrictive impuse împotriva Côte d'Ivoire (JO L 285, 30.10.2010, p. 28).
(4) Regulamentul (CE) nr. 174/2005 al Consiliului din 31 ianuarie 2005 de impunere a anumitor restricții privind acordarea asistenței pentru activități cu caracter militar în Coasta de Fildeș (JO L 29, 2.2.2005, p. 5).
(5) Regulamentul (CE) nr. 560/2005 al Consiliului din 12 aprilie 2005 de impunere a anumitor măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Coasta de Fildeș (JO L 95, 14.4.2005, p. 1).