14.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 126/1


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2016/757 AL COMISIEI

din 3 februarie 2016

de stabilire a operațiunilor legate de aplicarea reglementărilor agricole, pentru care trebuie introduse informații în Sistemul de informare vamală

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 515/97 al Consiliului din 13 martie 1997 privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale statelor membre și cooperarea dintre acestea și Comisie în vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol (1), în special articolul 23 alineatul (4),

întrucât:

(1)

Obiectivul Sistemului de informare vamală (SIV) este de a sprijini autoritățile competente în prevenirea, investigarea și urmărirea penală a operațiunilor care încalcă legislația vamală și cea agricolă. Pentru ca SIV să răspundă în continuare nevoilor autorităților competente, este necesar să se actualizeze lista operațiunilor referitoare la aplicarea legislației agricole, care ar trebui incluse în SIV.

(2)

Introducerea în SIV a informațiilor referitoare la operațiunile legate de aplicarea legislației agricole ar trebui să fie limitată la produsele care intră sub incidența capitolelor 1-24 din Nomenclatura combinată.

(3)

Urmărirea și trasabilitatea circulației produselor supuse legislației agricole sunt extrem de importante pentru asigurarea capacității autorităților competente de a reacționa rapid la situațiile de urgență sanitară. Pentru asigurarea urmăririi și trasabilității mărfurilor respective în toate etapele circulației, ar trebui să se furnizeze informații privind importul, exportul, tranzitul, depozitarea temporară și circulația în interiorul UE a acestor mărfuri,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Operațiunile legate de aplicarea legislației agricole, pentru care, în temeiul articolului 23 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 515/97, trebuie introduse informații în SIV, sunt cele referitoare la:

(a)

importurile din țări terțe de produse supuse dispozițiilor adoptate în temeiul politicii agricole comune și al normelor speciale privind mărfurile rezultate din transformarea produselor agricole;

(b)

exporturile către țări terțe de produse supuse dispozițiilor adoptate în temeiul politicii agricole comune și al normelor speciale privind mărfurile rezultate din transformarea produselor agricole;

(c)

circulația produselor supuse dispozițiilor adoptate în temeiul politicii agricole comune și al normelor speciale privind mărfurile rezultate din transformarea produselor agricole, în regim de tranzit comun sau extern, și operațiunile care implică depozitarea temporară în Uniune a unor astfel de produse atunci când sunt reexportate din Uniune către o țară terță;

(d)

circulația în interiorul UE a produselor supuse unor restricții sau interdicții pe baza dispozițiilor adoptate în temeiul politicii agricole comune și al normelor speciale privind mărfurile rezultate din transformarea produselor agricole sau care beneficiază de asistență din partea UE.

Articolul 2

Regulamentul (CE) nr. 696/98 al Comisiei (2) se abrogă.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la data de 1 septembrie 2016.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 3 februarie 2016.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 82, 22.3.1997, p. 1.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 696/98 al Comisiei din 27 martie 1998 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 515/97 al Consiliului privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale statelor membre și cooperarea dintre acestea și Comisie în vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol (JO L 96, 28.3.1998, p. 22).