16.4.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 101/3


REGULAMENTUL (UE) 2016/582 AL COMISIEI

din 15 aprilie 2016

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 333/2007 în ceea ce privește analiza arsenului anorganic, a plumbului și a hidrocarburilor aromatice policiclice și anumite criterii de performanță referitoare la analiză

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (1), în special articolul 11 alineatul (4),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 333/2007 al Comisiei (2) stabilește metodele de prelevare a probelor și de analiză pentru controlul oficial al nivelurilor anumitor contaminanți din produsele alimentare.

(2)

Nivelurile maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare au fost stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comisiei (3). Regulamentul (UE) 2015/1006 al Comisiei (4) a modificat Regulamentul (CE) nr. 1881/2006, stabilind niveluri maxime pentru arsenul anorganic, prin urmare este oportun să se stabilească proceduri specifice legate de analiză pentru arsenul anorganic.

(3)

Standardul EN 13804 referitor la stabilirea elementelor și a speciilor lor chimice a fost actualizat și, prin urmare, este oportun să se actualizeze trimiterea la standardul respectiv în consecință.

(4)

Nivelurile maxime pentru hidrocarburile aromatice policiclice (HAP) din boabele de cacao și din produsele derivate trebuie să fie stabilite în raport cu conținutul de grăsime. Testele de aptitudine efectuate de laboratorul de referință al Uniunii Europene pentru HAP arată divergențe în ceea ce privește determinarea conținutului de grăsime. Prin urmare, este oportun să se armonizeze abordarea privind determinarea conținutului de grăsime.

(5)

În urma avizului laboratorului de referință al Uniunii Europene privind metalele grele din hrana pentru animale și din produsele alimentare, este oportun să se modifice definiția limitei de cuantificare, precum și criteriile de performanță referitoare la limita de detecție pentru metodele de analiză aplicabile plumbului, cadmiului, mercurului și staniului anorganic.

(6)

Este oportun ca dispozițiile referitoare la metodele de prelevare a probelor și la metodele de analiză să se aplice, de asemenea, în afara controalelor oficiale.

(7)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 333/2007 ar trebui modificat în consecință.

(8)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 333/2007 se modifică după cum urmează:

1.

Titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Regulamentul (CE) nr. 333/2007 al Comisiei din 28 martie 2007 de stabilire a metodelor de prelevare a probelor și de analiză pentru controlul nivelurilor de oligoelemente și de contaminanți rezultați în urma prelucrării din produsele alimentare”.

2.

La articolul 1, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Prelevarea de probe și analiza pentru controlul nivelurilor de plumb, cadmiu, mercur, staniu anorganic, arsen anorganic, 3-MCPD și hidrocarburi aromatice policiclice (denumite în continuare «HAP») enumerate în secțiunile 3, 4 și 6 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 trebuie efectuate în conformitate cu anexa la prezentul regulament.”

3.

Anexa se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 aprilie 2016.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 165, 30.4.2004, p. 1.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 333/2007 al Comisiei din 28 martie 2007 de stabilire a metodelor de prelevare a probelor și de analiză pentru controlul oficial al nivelurilor de plumb, cadmiu, mercur, staniu anorganic, 3-MCPD și benzo(a)piren din produsele alimentare (JO L 88, 29.3.2007, p. 29).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comisiei din 19 decembrie 2006 de stabilire a nivelurilor maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare (JO L 364, 20.12.2006, p. 5).

(4)  Regulamentul (UE) 2015/1006 al Comisiei din 25 iunie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1881/2006 în ceea ce privește nivelurile maxime de arsen anorganic din produsele alimentare (JO L 161, 26.6.2015, p. 14).


ANEXĂ

Anexa la Regulamentul (CE) nr. 333/2007 se modifică după cum urmează:

1.

Punctul C.2.2.1 se înlocuiește cu următorul text:

„C.2.2.1.   Proceduri specifice pentru plumb, cadmiu, mercur, staniu anorganic și arsen anorganic

Analistul trebuie să se asigure de faptul că probele nu se vor contamina în timpul pregătirii lor. Acolo unde este posibil, aparatele și echipamentele care vin în contact cu proba nu trebuie să conțină metalele care urmează să fie determinate și trebuie să fie confecționate din materiale inerte, de exemplu materiale plastice precum polipropilena sau politetrafluoretilena (PTFE) etc. Acestea trebuie să fie curățate cu acid, pentru a reduce la minimum riscul de contaminare. Oțelul inoxidabil de înaltă calitate poate fi folosit pentru lamele de triturare.

Există numeroase proceduri specifice de pregătire a probelor care pot fi utilizate în mod satisfăcător pentru produsele examinate. Pentru aspectele care nu sunt cuprinse în mod specific în prezentul regulament, standardul CEN «Produse alimentare. Determinarea elementelor și a speciilor lor chimice. Considerații generale și cerințe specifice» (*) a fost considerat satisfăcător, dar pot exista și alte metode de pregătire a probelor la fel de valide.

În cazul staniului anorganic, trebuie luate măsuri în vederea asigurării faptului că tot materialul este dizolvat în soluție, deoarece pot apărea rapid pierderi, în special datorită hidrolizei din care rezultă hidroxizi de Sn(IV) insolubili.

(*)  Standardul EN 13804:2013 «Produse alimentare. Determinarea elementelor și a speciilor lor chimice. Considerații generale și cerințe specifice», CEN, Rue de Stassart 36, B-1050 Bruxelles.”"

2.

La punctul C.2.2.2. Proceduri specifice pentru hidrocarburi aromatice policiclice, se adaugă următorul paragraf:

„Pentru analiza HAP din cacao și produsele derivate din cacao, determinarea conținutului de grăsime se efectuează în conformitate cu metoda oficială 963.15 a AOAC pentru determinarea conținutului de grăsime din boabele de cacao și din produsele derivate. Pot fi aplicate proceduri echivalente de determinare a conținutului de grăsime, dacă se poate demonstra că procedura de determinare a conținutului de grăsime utilizată furnizează o valoare egală (echivalentă) pentru conținutul de grăsime.”

3.

La punctul C.3.1. Definiții, definiția pentru „LOQ” se înlocuiește cu următoarea definiție:

„«LOQ»

=

Limita de cuantificare – cel mai scăzut conținut de analit care poate fi măsurat cu o certitudine statistică rezonabilă. Dacă atât acuratețea, cât și precizia sunt constante pentru un interval de concentrații în jurul limitei de detecție, atunci limita de cuantificare este numeric egală cu de zece ori deviația standard a mediei determinărilor efectuate pentru matricea martor (n ≥ 20).”

4.

La punctul C.3.3.1. Criterii de performanță, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)

Criterii de performanță pentru metodele de analiză pentru plumb, cadmiu, mercur, staniu anorganic și arsen anorganic

Tabelul 5

Parametru

Criteriu

Aplicabilitate

Produsele alimentare precizate în Regulamentul (CE) nr. 1881/2006

Specificitate

Fără interferențe spectrale sau cauzate de matrice

Repetabilitate (RSDr)

HORRATr mai mic decât 2

Reproductibilitate (RSDR)

HORRATR mai mic decât 2

Recuperare

Se aplică dispozițiile de la punctul D.1.2

LOD

= trei zecimi din LOQ

LOQ

Staniu anorganic

≤ 10 mg/kg

Plumb

LM ≤ 0,01 mg/kg

0,01 < LM ≤ 0,02 mg/kg

0,02 < LM < 0,1 mg/kg

LM ≥ 0,1 mg/kg

≤ LM

≤ două treimi din LM

≤ două cincimi din LM

≤ o cincime din LM

Cadmiu, mercur, arsen anorganic

LM < 0,100 mg/kg

LM ≥ 0,100 mg/kg

≤ două cincimi din LM

≤ o cincime din LM”

5.

Punctul C.3.2 se înlocuiește cu următorul text:

„C.3.2.   Cerințe generale

Metodele de analiză utilizate pentru controlul produselor alimentare trebuie să fie conforme cu dispozițiile din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

Metodele de analiză pentru staniul total sunt adecvate pentru controlul nivelurilor de staniu anorganic.

Pentru analiza plumbului în vin, metodele și normele stabilite de OIV (**) se aplică în conformitate cu articolul 80 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 (***).

Metodele de analiză pentru arsenul total sunt adecvate pentru screening în vederea controlului nivelurilor de arsen anorganic. În cazul în care concentrația de arsen total este sub nivelul maxim de arsen anorganic, nu mai sunt necesare alte teste, proba fiind considerată conformă cu nivelul maxim de arsen anorganic. În cazul în care concentrația de arsen total este egală cu sau mai mare decât nivelul maxim de arsen anorganic, se vor efectua teste suplimentare pentru a determina dacă concentrația de arsen anorganic este mai mare decât nivelul maxim de arsen anorganic.

(**)  Organisation internationale de la vigne et du vin (Organizația Internațională a Viei și Vinului)."

(***)  Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 671).”"