7.4.2016 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 91/1 |
REGULAMENTUL (UE) 2016/539 AL COMISIEI
din 6 aprilie 2016
de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1178/2011 în ceea ce privește pregătirea, testarea și verificarea periodică a piloților pentru navigația bazată pe performanțe
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației și de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 și a Directivei 2004/36/CE (1), în special articolul 7 alineatul (6),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 al Comisiei (2) stabilește condiții pentru piloții a căror activitate presupune operarea anumitor aeronave și echipamente de pregătire sintetică pentru zbor, precum și pentru persoanele și organizațiile implicate în pregătirea, testarea și verificarea acestor piloți. |
(2) |
Este necesară includerea în respectivul regulament a unor cerințe suplimentare pentru pregătirea, testarea și verificarea periodică a piloților care execută zboruri în conformitate cu procedurile de navigație bazată pe performanțe („PBN”) și, prin urmare, au nevoie de înscrierea de privilegii PBN pe calificarea lor de zbor instrumental („IR”). Autorizarea PBN nu ar trebui să genereze o sarcină administrativă suplimentară pentru autoritatea competentă. |
(3) |
Piloții deținători ai unei IR care au obținut, pe baza cerințelor aplicabile ale legislației naționale sau în alt fel, cunoștințe teoretice și competențe practice privind operațiunile PBN înainte de data de aplicare a prezentului regulament ar trebui să fie considerați ca îndeplinind cerințele suplimentare, în cazul în care pot demonstra, într-un mod satisfăcător pentru autoritatea competentă, că cunoștințele și competențele astfel obținute sunt echivalente cu cele obținute prin intermediul cursurilor și al pregătirii obligatorii în temeiul prezentului regulament. Autoritățile competente ar trebui să își bazeze deciziile privind echivalența unor astfel de cunoștințe și competențe pe informații și criterii obiective. |
(4) |
Nu toți piloții, în special în cadrul aviației generale, execută zboruri în conformitate cu procedurile PBN deoarece, de exemplu, este posibil ca aeronavele lor sau aerodromul local să nu dispună de echipamentul adecvat certificat în acest scop. Prin urmare, este posibil ca în prezent acești piloți să nu aibă nevoie de pregătire și de verificări suplimentare legate de PBN. Având în vedere rata de implementare a echipamentelor și a procedurilor PBN în întreaga Uniune, prezentul regulament ar trebui să prevadă o perioadă rezonabilă de timp după care cerințele suplimentare pentru pregătirea, testarea și verificarea periodică a piloților în ceea ce privește PBN vor deveni aplicabile în cazul piloților respectivi. |
(5) |
Perioada în care statele membre au posibilitatea de a decide să nu aplice dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1178/2011 pe teritoriul lor în cazul piloților care dețin o licență și un certificat medical asociat eliberate de o țară terță și care sunt implicați în operarea necomercială a anumitor aeronave ar trebui să fie prelungită, ca urmare a negocierilor în curs ale Uniunii cu anumite țări terțe, vizând facilitarea conversiei unor astfel de licențe și de certificate medicale. Ar trebui clarificat faptul că, în cazul în care un stat membru ia sau a luat o astfel de decizie, acesta ar trebui să publice respectiva decizie într-un mod adecvat care să permită tuturor părților interesate să ia act de ea, precum și să se asigure că cerințele privind transparența și certitudinea juridică sunt îndeplinite. |
(6) |
De asemenea, în Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 ar trebui incluse cerințe suplimentare privind privilegiile piloților de încercare, pentru a le permite acestor piloți să opereze o aeronavă pentru anumite zboruri fără respectarea cerinței de a deține calificarea de clasă sau de tip corespunzătoare. |
(7) |
Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1178/2011, cursul de pregătire pentru licențe multipilot („MPL”) trebuie să fie furnizat numai de o organizație de pregătire aprobată care face parte dintr-un operator de transport aerian. În plus, regulamentul respectiv prevede că, cu excepția cazului în care titularul unei MPL a absolvit cursul de conversie al aceluiași operator, el nu poate exercita privilegiile asociate MPL. Există cazuri în care, din vina operatorului, unii titulari de MPL nu pot absolvi cursul de conversie al operatorului respectiv și, în consecință, nu sunt în măsură să lucreze nici pentru operatorul în cauză, nici pentru alt operator. Restricția privind exercitarea privilegiilor MPL în altă parte reprezintă un dezavantaj pentru titularii de MPL respectivi, fără ca ea să fie justificată de motive de siguranță. Piloții care trec la alt operator trebuie să termine cursul de conversie al noului operator, în pofida faptului că au urmat deja un curs de conversie la operatorul anterior. În plus, cursul de conversie al oricărui operator trebuie să țină seama pe deplin de nivelul de experiență al piloților care trec la operatorul respectiv. Prin urmare, este necesar să se elimine această restricție. Astfel, cerințele privind MPL devin de asemenea conforme cu standardele OACI. |
(8) |
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 ar trebui modificat în consecință. |
(9) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament se bazează pe avizul (3) Agenției Europene de Siguranță a Aviației, emis în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) litera (b) și cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008. |
(10) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 65 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 al Comisiei se modifică după cum urmează:
1. |
Se introduce următorul articol 4a: „Articolul 4a Privilegii de navigație bazată pe performanțe pentru calificarea de zbor instrumental (1) Piloții pot zbura în conformitate cu procedurile de navigație bazată pe performanțe («PBN») numai după ce le-au fost înscrise privilegii PBN pe calificarea de zbor instrumental («IR»). (2) Unui pilot i se acordă privilegii PBN atunci când îndeplinește toate cerințele de mai jos:
(3) Cerințele de la alineatul (2) literele (a) și (b) sunt considerate ca fiind îndeplinite atunci când autoritatea competentă consideră că competențele dobândite, fie prin pregătire, fie prin familiarizarea cu operațiunile PBN, sunt echivalente cu competențele dobândite în urma cursurilor menționate la alineatul (2) literele (a) și (b), iar pilotul face dovada acestor competențe într-un mod considerat satisfăcător de către examinator în cadrul testului de îndemânare sau al verificării competenței menționate la alineatul (2) litera (c). (4) La finalizarea testului de îndemânare sau a verificării competenței menționate la alineatul (2) litera (c), se consemnează demonstrarea cu succes a competenței PBN în carnetul de zbor al pilotului sau într-un document echivalent și se semnează de către examinatorul care a efectuat testul sau verificarea. (5) Piloții cu calificări IR care nu dețin privilegii PBN pot efectua zboruri numai pe rute și pot efectua numai apropieri care nu necesită privilegii PBN, iar pentru reînnoirea calificărilor IR ale acestora nu trebuie să fie necesar niciun element PBN, până la 25 august 2020; după această dată, pentru fiecare calificare IR vor fi necesare privilegii PBN.” |
2. |
La articolul 10a, se adaugă următorul alineat (5): „(5) Organizațiile de pregătire a piloților trebuie să se asigure că cursul de pregătire IR pe care îl furnizează include pregătirea pentru privilegiile PBN în conformitate cu cerințele din anexa I (partea FCL), până la 25 august 2020 cel târziu.” |
3. |
Articolul 12 alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot decide să nu aplice dispozițiile prezentului regulament până la 8 aprilie 2017 în cazul piloților care dețin o licență și un certificat medical asociat eliberate de o țară terță și care sunt implicați în operarea necomercială a aeronavelor menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (b) sau (c) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008. Statele membre fac publice aceste decizii.” |
4. |
Anexele I și VII se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament. |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 8 aprilie 2016.
Cu toate acestea, punctele 1, 2 și 4 de la articolul 1 se aplică de la 25 august 2018, cu excepția punctului 1 litera (g) din anexă, care se aplică de la 8 aprilie 2016.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 6 aprilie 2016.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(2) Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 al Comisiei din 3 noiembrie 2011 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviația civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 311, 25.11.2011, p. 1).
(3) Avizul nr. 03/2015 al Agenției Europene de Siguranță a Aviației din 31.3.2015 privind un regulament al Comisiei de revizuire a criteriilor de aprobare operaționale pentru navigația bazată pe performanțe (PBN).
ANEXĂ
Anexele I și VII la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 se modifică după cum urmează:
1. |
Anexa I se modifică după cum urmează:
|
2. |
În anexa VII, litera (a) de la punctul ORA.ATO.135 se înlocuiește cu următorul text:
|
(°) |
Trebuie efectuat numai cu ajutorul instrumentelor. |
(*) Se poate efectua într-un FFS, FTD2/3 sau FNPT II.
(+) |
Se poate efectua fie în secțiunea 5, fie în secțiunea 6. |
(++) |
Pentru a obține sau a menține privilegii PBN, o apropiere fie din secțiunea 4, fie din secțiunea 5 trebuie să fie o RNP APCH. Atunci când o RNP APCH nu este posibilă din punct de vedere practic, aceasta se efectuează într-un FSTD echipat în mod corespunzător. |
(+) |
Pentru a obține sau a menține privilegii PBN, o apropiere fie din secțiunea 4, fie din secțiunea 5 trebuie să fie o RNP APCH. Atunci când o RNP APCH nu este posibilă din punct de vedere practic, aceasta se efectuează într-un FSTD echipat în mod corespunzător. |
(**) A se efectua fie în secțiunea 4, fie în secțiunea 5.
(***) Numai pentru elicoptere multimotor.
(****) Se testează numai unul dintre elemente.”;