24.3.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 78/47


REGULAMENTUL (UE) 2016/441 AL COMISIEI

din 23 martie 2016

de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește utilizarea glicozidelor derivate din steviol (E 960) ca îndulcitor în muștar

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari (1), în special articolul 10 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 prevede o listă a Uniunii conținând aditivii alimentari autorizați pentru utilizare în produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestora.

(2)

Această listă poate fi actualizată în conformitate cu procedura comună menționată la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (2), fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri.

(3)

La 23 ianuarie 2015, a fost depusă o cerere de autorizare a utilizării glicozidelor derivate din steviol (E 960) ca îndulcitor în muștar. Cererea a fost ulterior pusă la dispoziția statelor membre, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008.

(4)

Glicozidele derivate din steviol sunt constituenți non-calorici cu gust dulce, care pot fi utilizați pentru a înlocui zaharoza în producția de muștar, permițând astfel o prelungire a termenului de valabilitate și a stabilității microbiologice a acestuia (reducerea conținutului de zahăr previne procesul de fermentare, în care zahărul este un substrat) și păstrând, în același timp, caracteristicile organoleptice ale produsului. Autorizarea utilizării glicozidelor derivate din steviol în muștar va permite lărgirea gamei produselor de acest tip, prin obținerea unor muștaruri conținând îndulcitori diferiți de cei utilizați până în prezent și având proprietăți gustative ușor diferite.

(5)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a evaluat siguranța glicozidelor derivate din steviol, extrase din frunzele plantei Stevia rebaudiana„Bertoni”, în ceea ce privește utilizarea lor ca îndulcitor și a emis un aviz, la 14 aprilie 2010 (3). Pentru glicozidele derivate din steviol, autoritatea a stabilit o doză zilnică admisă (DZA) de 4 mg/kg de masă corporală/pe zi, exprimată în echivalenți de steviol.

(6)

Autorizarea acestui îndulcitor în muștar, la nivelul de 120 mg/kg (în echivalenți de steviol), ar conduce la o creștere a dozei de E 960 în următoarele limite: de la 0 până la 0,133 % din DZA, în cazul unui consum de nivel mediu, și de la 0 până la 1,143 % din DZA, în cazul unui consum de nivel ridicat. Această expunere suplimentară a consumatorilor este considerată a fi neglijabilă, ea nereprezentând, prin urmare, un pericol din punctul de vedere al siguranței.

(7)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, pentru actualizarea listei de aditivi alimentari a Uniunii prevăzută în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, Comisia trebuie să solicite avizul autorității, cu excepția cazului în care actualizarea în cauză nu este susceptibilă a avea un efect asupra sănătății umane. Întrucât autorizarea utilizării glicozidelor derivate din steviol (E 960) ca îndulcitor în muștar constituie o actualizare a acestei liste, care nu este susceptibilă a avea un efect asupra sănătății umane, nu este necesar să se solicite avizul autorității.

(8)

Este, deci, oportun să se autorizeze utilizarea glicozidelor derivate din steviol (E 960) ca îndulcitor adăugat muștarului (subcategoria de produse alimentare 12.4), la un nivel maxim de 120 mg/kg.

(9)

Prin urmare, anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 ar trebui modificată în consecință.

(10)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 martie 2016.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 354, 31.12.2008, p. 16.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 de instituire a unei proceduri comune de autorizare pentru aditivii alimentari, enzimele alimentare și aromele alimentare (JO L 354, 31.12.2008, p. 1).

(3)  EFSA Journal 2010;8(4):1537.


ANEXĂ

Partea E din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 se modifică după cum urmează:

1.

La subcategoria de produse alimentare 12.4. Muștar, după rubrica E 959 se adaugă următoarea rubrică:

 

„E 960

Glicozide derivate din steviol

120

(60)”

 

2.

Se adaugă următoarea notă de subsol:

„(60):

Exprimat ca echivalenți de steviol.”