21.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/72


DECIZIA (UE) 2016/2357 A COMISIEI

din 19 decembrie 2016

privind lipsa respectării efective a Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului și a normelor sale de punere în aplicare în ceea ce privește certificatele eliberate de Hellenic Aviation Training Academy (HATA) și licențele prevăzute în partea 66 eliberate pe baza acestora

[notificată cu numărul C(2016) 8645]

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației și de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 și a Directivei 2004/36/CE (1), în special articolul 11 alineatul (2),

după consultarea Comitetului de Siguranță Aeriană,

întrucât:

(1)

În februarie 2014, Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (denumită în continuare „agenția”) a efectuat o inspecție de standardizare a navigabilității (AIR.EL.02.2014) în ceea ce privește Hellenic Civil Aviation Authority (HCAA). În cursul acestei inspecții, s-a identificat o neconformitate care pune probleme de siguranță dacă nu este corectată la timp (constatare de clasă D), în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 628/2013 (2) privind metodele de lucru ale Agenției Europene de Siguranță a Aviației pentru efectuarea inspecțiilor de standardizare și pentru monitorizarea aplicării normelor din Regulamentul (CE) nr. 216/2008.

(2)

Această neconformitate se referă la o pretinsă fraudare a examinării întreprinderii de pregătire în domeniul întreținerii (partea 147), Hellenic Aviation Training Academy (HATA), având numărul de autorizare EL.147.0007. Au fost ridicate probleme de siguranță, având în vedere că personalul autorizat pentru certificarea întreținerii aeronavelor obținuse o licență prevăzută în partea 66 pe baza certificatelor de recunoaștere eliberate de HATA în conformitate cu anexa III (partea 66) la Regulamentul (UE) nr. 1321/2014 al Comisiei (3), în cadrul unor activități pretins frauduloase. Acest personal exercită privilegii și eliberează aeronave după întreținere fără a avea cunoștințele de bază necesare în domeniul aeronautic.

(3)

La 26 februarie 2014, HCAA a revocat autorizarea pentru HATA și a informat toate autoritățile competente ale statelor membre cu privire la posibilitatea existenței unor certificate de recunoaștere frauduloase eliberate de HATA.

(4)

La 3 iulie 2014, agenția și HCAA au convenit asupra unui plan de măsuri corective, incluzând, printre altele, investigații cu privire la certificatele de recunoaștere care au fost utilizate pentru a emite licențe prevăzute în partea 66 de către autoritățile competente ale statelor membre și certificate de recunoaștere care nu au fost încă utilizate pentru a obține licențe prevăzute în partea 66.

(5)

La 9 decembrie 2014, Agenția a publicat un Buletin de informații privind siguranța (Safety Information Bulletin – SIB nr. 2014-32) prin care informa cu privire la potențiala problemă de siguranță asociată cu pretinsa fraudă la examinare de către HATA și le recomanda măsuri concrete autorităților competente din statele membre pentru a aborda această situație.

(6)

În aprilie 2016, agenția a efectuat o nouă inspecție de standardizare la HCAA. În cursul acestei inspecții, agenția a examinat planul de acțiuni corective convenit și a concluzionat că HCCA nu a reușit să pună în aplicare în mod corespunzător acțiunile convenite înainte de datele stabilite de comun acord. Prin urmare, în mai 2016, agenția a emis un raport suplimentar în atenția HCCA, în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 628/2013.

(7)

Deoarece HCAA nu a realizat suficiente investigații cu privire la HATA pentru a depista frauda pretinsă comisă de această organizație și nu a investigat în întregime licențele prevăzute în partea 66 care au fost eliberate pe baza unor certificate de recunoaștere eliberate de HATA, se menține problema potențială de siguranță. Există preocupări cu privire la certificatele de recunoaștere eliberate de HATA pentru examinările cunoștințelor de bază privind modulele tehnice (modulele 7, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17).

(8)

Având în vedere cele de mai sus, agenția a solicitat Comisiei să se asigure că articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 nu se mai aplică în cazul certificatelor de recunoaștere pentru examinarea cunoștințelor de bază privind modulele tehnice eliberate de HATA și în cazul licențelor prevăzute în partea 66 eliberate de autoritățile competente ale statelor membre pe baza acestor certificate de recunoaștere. În plus, agenția este de părere că respectivele autorități competente vor fi obligate să ia măsuri corective și de salvgardare corespunzătoare pentru a aborda aceste riscuri în materie de siguranță.

(9)

În conformitate cu analiza prezentată de agenție, Comisia concluzionează că situația a arătat un eșec sistemic în sarcinile și responsabilitățile în materie de supravegherea siguranței ale HCAA, care a dus la lipsa unor garanții suficiente care să stea la baza certificatelor de recunoaștere eliberate de HATA. În consecință, este necesar ca autoritățile competente în cauză să ia măsuri corective care să garanteze nivelul de siguranță impus în aceste împrejurări,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Lipsa respectării efective

Următoarele nu respectă efectiv Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și normele sale de punere în aplicare:

1.

certificatele de recunoaștere pentru examinarea cunoștințelor de bază cu privire la modulele tehnice eliberate de Hellenic Aviation Training Academy (HATA) în conformitate cu punctul 147.A.145(a)(4) și cu apendicele III din anexa IV (partea 147) la Regulamentul (UE) nr. 1321/2014, care sunt prezentate de un solicitant ca documente doveditoare pentru eliberarea unei licențe prevăzute în partea 66 de către autoritățile competente în conformitate cu punctul 66.B.100 din anexa III (partea 66) la regulamentul menționat;

2.

licențele de întreținere a aeronavelor prevăzute în partea 66 eliberate de autoritățile competente în conformitate cu anexa III (partea 66) la Regulamentul (UE) nr. 1321/2014 pe baza certificatelor de recunoaștere a examinării cunoștințelor de bază cu privire la modulele tehnice eliberate de HATA în conformitate cu punctul 147.A.145(a)(4) și cu apendicele III din anexa IV (partea 147) la regulamentul menționat.

Articolul 2

Acțiuni corective

(1)   În termen de trei luni de la data notificării prezentei decizii, autoritățile competente care au eliberat licențe prevăzute în partea 66 pe baza certificatelor de recunoaștere a examinării cunoștințelor de bază cu privire la modulele tehnice eliberate de HATA vor efectua o reevaluare a fiecărei licențe în cauză prevăzute în partea 66, ținând seama, fără a aduce atingere dispozițiilor prezentei decizii, de recomandările stabilite în Buletinul de informații privind siguranța EASA SIB nr. 2014-32 emis de agenție la 9 decembrie 2014, în cea mai recentă revizuire a sa.

(2)   După finalizarea prezentei reevaluări, autoritățile competente:

(a)

vor limita, suspenda sau revoca licența prevăzută în partea 66, în cazurile în care se justifică în conformitate cu articolul 1, astfel cum se prevede la punctul 66.B.500 din anexa III (partea 66); și

(b)

în orice caz, vor prezenta Comisiei și agenției rezultatele reevaluării.

Articolul 3

Destinatari și publicare

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 19 decembrie 2016.

Pentru Comisie

Violeta BULC

Membru al Comisiei


(1)   JO L 79, 19.3.2008, p. 1.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 628/2013 al Comisiei din 28 iunie 2013 privind metodele de lucru ale Agenției Europene de Siguranță a Aviației pentru efectuarea inspecțiilor de standardizare și pentru monitorizarea aplicării normelor din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 736/2006 al Comisiei (JO L 179, 29.6.2013, p. 46).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 1321/2014 al Comisiei din 26 noiembrie 2014 privind menținerea navigabilității aeronavelor și a produselor, reperelor și dispozitivelor aeronautice și autorizarea întreprinderilor și a personalului cu atribuții în domeniu (JO L 362, 17.12.2014, p. 1).