(1)

Prin scrisoarea din 19 iunie 2013, Comisia a trimis Luxemburgului o cerere de informații detaliate cu privire la practicile naționale în materie de decizii fiscale (3).

(2)

Prin scrisoarea din 17 iulie 2013, autoritățile luxemburgheze au răspuns la modul general și au furnizat o parte din informațiile solicitate. În special, răspunsul acestora conținea o descriere a principiilor juridice și a normelor naționale care trebuie respectate de către administrația fiscală luxemburgheză (Administration des contributions directes) atunci când adoptă o decizie fiscală de impunere privind impozitarea societăților [„decizie fiscală” sau „decizie” (4)], preciza procedura de obținere a unei astfel de decizii și informațiile care trebuie să fie prezentate de către contribuabil și indica dacă deciziile adoptate de administrația fiscală sunt sau nu publicate. Autoritățile luxemburgheze nu au răspuns cererii formulate de Comisie de a-i prezenta lista deciziilor fiscale adoptate în 2010, 2011 și 2012 de către administrația fiscală din această țară, precum și alte informații relevante, cum ar fi denumirea societăților, activitatea acestora, data deciziilor, durata de valabilitate a deciziilor și tipul de tranzacții vizate de aceste decizii.

(3)

Prin scrisoarea din 30 august 2013, Comisia a adresat o atenționare autorităților luxemburgheze solicitându-le să furnizeze o listă a deciziilor fiscale adoptate în 2010, 2011 și 2012 (5).

(4)

Prin scrisorile din 20 și 23 septembrie 2013, autoritățile luxemburgheze și-au exprimat regretul cu privire la faptul că anumite informații privind cererea de informații din partea Comisiei au fost publicate în presă. De altfel, acestea au pus sub semnul întrebării temeiul juridic al cererii de informații a Comisiei.

(5)

Prin scrisoarea din 2 octombrie 2013, Comisia a răspuns autorităților luxemburgheze, precizând temeiul juridic care îi permite să inițieze o investigație din proprie inițiativă cu privire la practica în materie de decizii fiscale din Luxemburg și acordându-le un termen suplimentar pentru a prezenta lista solicitată a deciziilor fiscale.

(6)

La 11 octombrie 2013, a avut loc o reuniune între autoritățile luxemburgheze și Comisie. Ulterior, la 14 octombrie, autoritățile luxemburgheze și-au exprimat, printr-o scrisoare, îndoielile cu privire la faptul că temeiul juridic invocat de Comisie ar putea să justifice caracterul extins și general al cererii de informații. Comisia a răspuns la această scrisoare prin scrisoarea din 15 octombrie 2013.

(7)

Un nou schimb de scrisori a avut loc între autoritățile luxemburgheze (scrisorile din 11 noiembrie și 2 decembrie 2013) și Comisie (scrisorile din 14 noiembrie și 12 decembrie 2013), în cadrul căruia autoritățile luxemburgheze au explicat faptul că, din cauza formării unui nou guvern, nu au putut să răspundă cererii de informații. Prin urmare, Comisia le-a acordat o prelungire a termenului de răspuns până la 15 ianuarie 2014, precizând în cele două scrisori ale sale că ar putea fi obligată să adopte un ordin de furnizare a informațiilor în cazul în care cererea sa de informații ar rămâne fără răspuns.

(8)

Prin scrisoarea din 15 ianuarie 2014, autoritățile luxemburgheze au furnizat 22 de decizii fiscale referitoare la perioada 2010-2013 însă numele contribuabililor fuseseră eliminate din aceste documente. Potrivit autorităților luxemburgheze, aceste 22 de decizii – din care una se referea la un acord de preț în avans (denumit în continuare „APA”) adresat unei societăți denumită „FFT” („APA al FFT” sau „decizia fiscală contestată”) – erau reprezentative pentru practica în materie de decizii fiscale din Luxemburg.

(9)

APA al FFT cuprindea următoarele documente (6):

(10)

Prin scrisoarea din 7 martie 2014, Comisia a solicitat autorităților luxemburgheze să confirme faptul că „Fiat Finance and Trade Ltd” era contribuabilul denumit FFT în cadrul APA al FFT. De asemenea, aceasta a menționat că, pe baza informațiilor prezentate, nu poate exclude faptul că APA al FFT constituie ajutor de stat incompatibil cu piața internă în favoarea întreprinderii FFT. Comisia a solicitat autorităților luxemburgheze să îi prezinte informații suplimentare relevante pentru evaluarea APA al FFT. Având în vedere faptul că autoritățile luxemburgheze nu au răspuns la această scrisoare, Comisia a trimis o scrisoare de atenționare la 7 aprilie 2014 (7).

(11)

La 24 aprilie 2014, autoritățile luxemburgheze au răspuns la scrisoarea din 7 martie 2014 și au confirmat că nu dispuneau de informații suplimentare relevante necesare pentru evaluarea APA al FFT. Cu privire la întrebarea dacă „FFT” corespunde denumirii societății Fiat Finance and Trade Ltd, autoritățile luxemburgheze au invocat dispozițiile privind confidențialitatea din legislația luxemburgheză și au susținut că aceste dispoziții le interzic să confirme identitatea contribuabilului în cauză.

(12)

La 24 martie 2014, Comisia a adoptat un ordin de furnizare de informații, în temeiul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului (8), solicitând autorităților luxemburgheze lista deciziilor fiscale menționată în considerentul 2.

(13)

Prin decizia din 11 iunie 2014, Comisia a inițiat procedura oficială de investigare, în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) din TFUE (denumită în continuare „decizia de inițiere a procedurii”) (9), cu privire la APA al FFT. Decizia de inițiere a procedurii a fost însoțită de un ordin de furnizare de informații (denumit în continuare „ordinul”), care obliga Luxemburgul să furnizeze, în termen de o lună de la data notificării deciziei respective, toate documentele, informațiile și datele necesare pentru a îi permite Comisiei să se pronunțe cu privire la existența presupusului ajutor și, dacă este cazul, cu privire la compatibilitatea acestui ajutor cu piața internă. În special, Comisia solicita Luxemburgului să confirme identitatea beneficiarului măsurii.

(14)

Prin scrisoarea din 14 iulie 2014, Luxemburgul și-a prezentat observațiile cu privire la decizia de inițiere a procedurii. De asemenea, acesta a precizat că, întrucât Comisia nu a putut constata existența unui ajutor de stat, nu era necesar să răspundă la întrebările formulate în decizia de inițiere a procedurii și în ordinul de furnizare de informații.

(15)

Prin scrisoarea din 14 august 2014, Comisia a solicitat Luxemburgului să îi furnizeze informațiile lipsă menționate în decizia de inițiere a procedurii și în ordin. De asemenea, aceasta a solicitat Luxemburgului autorizația de a se adresa direct societății FFT pentru a îi prezenta întrebările rămase fără răspuns, în conformitate cu articolul 6a din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.

(16)

La 3 septembrie 2014, Luxemburgul a răspuns parțial la întrebările rămase până la momentul respectiv fără răspuns și a precizat că o parte din informațiile solicitate constituie secrete de afaceri ale FFT pe care nu le deține. În plus, acesta a confirmat că FFT era societatea Fiat Finance and Trade Ltd. și a autorizat Comisia să adreseze întrebările în mod direct societății FFT.

(17)

La 17 octombrie 2014, decizia de inițiere a procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (10). Comisia a invitat părțile interesate să prezinte observații cu privire la măsura de ajutor în cauză. Prin scrisoarea din 30 octombrie 2014, Comisia a primit observații din partea FFT.

(18)

La 22 decembrie 2014, Luxemburgul a furnizat o listă cu beneficiarii deciziilor fiscale în vederea respectării cererii de informații formulate în scrisoarea Comisiei din 19 iunie 2013. Această listă conține deciziile adoptate de administrația fiscală din Luxemburg în 2010, 2011 și 2012.

(19)

Prin scrisoarea din 5 ianuarie 2015, Luxemburgul și-a prezentat comentariile cu privire la observațiile primite ca răspuns la decizia de inițiere a procedurii.

(20)

La 12 februarie 2015, Comisia a adoptat o decizie prin care informa Luxemburgul că, în conformitate cu articolul 6a din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, a constatat că procedura oficială de investigare cu privire la decizia fiscală contestată rămăsese inactivă până la momentul respectiv. Pe această bază și cu autorizația din partea Luxemburgului (11), Comisia a putut să își adreseze întrebările în mod direct societății FFT.

(21)

Prin scrisorile din 20 februarie 2015, Comisia a adresat o cerere de informații Luxemburgului și societății FFT. Cererea de informații adresată societății FFT s-a bazat pe articolul 6a alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.

(22)

Prin scrisoarea din 24 februarie 2015, Luxemburgul a răspuns la decizia Comisiei din 12 februarie 2015, exprimându-și surprinderea cu privire la evoluția procedurii în cazul de față și îndoielile cu privire la caracterul întemeiat al deciziei de a declara procedura inactivă, având în vedere volumul mare de informații pe care Luxemburgul l-a furnizat Comisiei pe parcursul investigației.

(23)

Prin e-mailurile din 26 februarie și 3 martie 2015, FFT a solicitat clarificări cu privire la cererea de informații și o prelungire a termenului-limită pentru răspuns, care i-a fost acordată de către Comisie prin e-mailul din 5 martie 2015.

(24)

Prin scrisoarea din 5 martie 2015, Comisia a răspuns la scrisoarea Luxemburgului din 24 februarie 2015.

(25)

La 23 martie 2015 (12), Comisia a solicitat Luxemburgului, ca răspuns la lista cu deciziile fiscale pe care acesta i-a transmis-o la 22 decembrie 2014, să îi furnizeze informații suplimentare privind deciziile fiscale menționate pentru anii 2010, 2011 și 2012. În special, Comisia a solicitat Luxemburgului să precizeze care dintre deciziile în cauză se refereau la o funcție de trezorerie și care se refereau la societăți neintegrate sau autonome. De asemenea, Comisia a solicitat Luxemburgului să îi furnizeze o serie de decizii privind anumite grupuri de societăți.

(26)

Prin scrisoarea din 24 martie 2015, Luxemburgul a răspuns la cererea de informații a Comisiei din 20 februarie 2015 (13).

(27)

Prin scrisoarea din 31 martie 2015, FFT a răspuns la cererea de informații a Comisiei din 20 februarie 2015. Răspunsul său cuprindea, printre altele, liniile directoare ale grupului Fiat cu privire la prețurile de transfer.

(28)

La 23 aprilie 2015, Luxemburgul a furnizat informații suplimentare cu privire la 1 900 de decizii dintre cele care figurau în răspunsul său din 22 decembrie 2014. Acesta a precizat că trei dintre deciziile enumerate se refereau la o funcție de trezorerie: două fuseseră adoptate în 2010 și una în 2011. La 23 martie 2015, Comisia solicitase două din aceste decizii, întrucât acestea vizau societăți menționate în cererea sa din 23 martie 2015.

(29)

La 27 aprilie 2015, a avut loc o reuniune între FFT, autoritățile luxemburgheze și Comisie.

(30)

La 4 iunie 2015, Luxemburgul a furnizat informațiile suplimentare solicitate de Comisie la 23 martie 2015 cu privire la 5 327 de decizii dintre cele enumerate în răspunsul său din 22 decembrie 2014. În special, acesta a precizat că alte 10 decizii se refereau la funcții de trezorerie […]. De altfel, o decizie privind societatea G a fost comunicată Comisiei la 25 iunie 2015.

(31)

La 18 iunie 2015, Luxemburgul a comunicat o decizie privind societatea E (decizie din 2011).

(32)

Prin scrisoarea din 10 iulie 2015, Luxemburgul a invocat argumentul conform căruia, în cazul unei decizii finale negative, Comisia nu ar trebui să poată recupera retroactiv un eventual ajutor de la beneficiar, și anume până la data emiterii deciziei fiscale.

(33)

La 15 iulie 2015, a avut loc o reuniune între directorul financiar al Fiat Chrysler Automobiles N.V., societatea succesoare a Fiat S.p.A., autoritățile luxemburgheze și Comisie.

(34)

FFT face parte din grupul Fiat. În perioada adoptării deciziei fiscale contestate, grupul Fiat era format din Fiat S.p.A., o societate de drept italian cu sediul în Torino și din toate societățile controlate de Fiat S.p.A. (denumite împreună în prezenta decizie „Fiat” sau „grupul Fiat”). În urma fuziunii dintre Fiat S.p.A. și Fiat Investments N.V., la 12 octombrie 2014, Fiat Chrysler Automobiles N.V. a succedat societății Fiat S.p.A. (14).

(35)

Fiat desfășoară activități industriale și de servicii financiare în sectorul autovehiculelor. Comisia face trimitere la considerentele 20 și 21 din decizia de inițiere a procedurii pentru o descriere mai exactă a activităților Fiat.

(36)

FFT furnizează servicii de trezorerie și finanțări societăților din cadrul grupului Fiat cu sediul (în principal) în Europa (cu excepția Italiei); aceasta gestionează, de asemenea, mai multe structuri de gestiune centrală de trezorerie pentru societățile din cadrul grupului Fiat stabilite în Regatul Unit, Danemarca, Belgia, Țările de Jos, Elveția, Austria, Germania și Spania. FFT acționează din Luxemburg unde se află sediul său social și prin intermediul a două sucursale, din care una are sediul la Londra (Regatul Unit), iar cealaltă la Madrid (Spania).

(37)

Raportul privind prețurile de transfer furnizat Comisiei de către Luxemburg la 15 ianuarie 2014 conține informațiile referitoare la FFT rezumate în considerentele 38-51 (15).

(38)

Fiat a decis să centralizeze funcțiile financiare și de trezorerie pentru care toate activitățile în materie de finanțare, serviciile financiare acordate societăților, relațiile bancare, gestionarea riscului valutar și al ratei dobânzii, gestiunea centrală a trezoreriei, operațiunile pe piața monetară, gestiunea trezoreriei, inițierea colectării și a plății sunt efectuate de către „societăți de trezorerie”.

(39)

Societățile de trezorerie sunt organizate după cum urmează:

(40)

Tranzacțiile transfrontaliere între societățile intragrup la care participă FFT pot fi regrupate în două categorii principale:

(41)

Figura de mai jos descrie operațiunile de finanțare (T1-T3).

Principalele tranzacții transfrontaliere intragrup

Împrumuturi către LT

FF

Împrumuturi către CT

Depozite

FF&T

Piață

FFNA

(42)

În ceea ce privește funcțiile îndeplinite, FFT își desfășoară activitatea în domenii precum finanțarea bazată pe piață și investițiile de lichidități, relațiile cu actorii de pe piața financiară, serviciile de coordonare și de consultanță financiară pentru societățile din cadrul grupului, serviciile de gestionare a trezoreriei pentru societățile din cadrul grupului, finanțarea între societăți pe termen scurt („T/S”) și pe termen mediu („T/M”) și coordonarea cu celelalte societăți de finanțare.

(43)

În ceea ce privește finanțarea bazată pe piață și investițiile în lichidități, FFT mobilizează fondurile în vederea dispunerii de acestea pentru a sprijini operațiunile și creșterea societăților din grup și pentru a le investi în consecință. În ceea ce privește gestionarea riscurilor financiare, FFT urmează orientările relevante stabilite de politicile interne ale grupului (riscul valutar și riscul ratei dobânzii). Finanțarea FFT provine din instrumente precum emiterea de obligațiuni (prin intermediul unui „Global Medium Term Note” sau al programului „GMTN”, în cadrul căruia FFT, împreună cu FFNA și FFC, este emitent), împrumuturi bancare la termen, linii de credit alocate și nealocate etc. Pentru gestionarea lichidităților, FFT investește excedentul de numerar în instituții bancare de prim rang sau fonduri de trezorerie foarte bine cotate.

(44)

În ceea ce privește expunerea la riscul valutar, FFT gestionează această expunere recurgând, în principal, la contracte forward pe cursul de schimb și la swap-uri valutare. Expunerea la riscul valutar este legată în mare parte de durata diferită a pasivelor și activelor, precum și de gestiune. FFT utilizează în principal swap-uri pe rata dobânzii („IRS”)și contracte forward pe rata dobânzii („FRA”).

(45)

În ceea ce privește relațiile cu actorii de pe piața financiară, FFT, în coordonare cu FF, tratează cu piețele și instituțiile financiare pentru a le furniza informații și date referitoare la grup pentru a sprijini solvabilitatea și poziția financiară a acestuia din urmă.

(46)

În cadrul serviciilor de coordonare și de consultanță financiară pentru societățile din cadrul grupului, FFT este responsabilă să furnizeze acestora din urmă asistență financiară, să examineze nevoile lor financiare, să identifice cele mai bune soluții financiare, să stabilească contractele financiare și să controleze performanțele produselor financiare în ceea ce privește nevoile societăților din grup.

(47)

Fluxurile de trezorerie, necesitățile de finanțare și lichiditățile societăților din cadrul grupului sunt supravegheate de FFT în vederea optimizării eficienței și eficacității gestionării resurselor de fonduri proprii ale grupului. FFT administrează structurile de gestiune centrală a trezoreriei în Regatul Unit, Danemarca, Belgia, Țările de Jos, Elveția, Austria, Germania și Spania. În fiecare zi, soldurile din fiecare țară sunt centralizate într-un cont centralizator al FFT, în vederea gestionării ansamblului poziției financiare. Mai precis, în timpul zilei, conturile societăților din cadrul grupului (deținute la bănci) primesc și efectuează plăți în cadrul activităților lor obișnuite. La sfârșitul zilei, soldurile conturilor societăților din cadrul grupului prezintă o poziție pozitivă sau negativă. În ambele cazuri, acestea sunt acoperite în mod automat de contul centralizator al FFT deschis în fiecare țară. Apoi, prin intermediul transferurilor manuale, sumele din diferitele conturi centralizatoare naționale sunt redirecționate (intrare sau ieșire) către un cont centralizator unic. Prin urmare, în fiecare zi, conturile curente ale societăților din cadrul grupului sunt restabilite la zero. În funcție de poziția zilnică a conturilor curente, participanții din partea societăților din cadrul grupului la regimurile de centralizare a trezoreriei vor fi creditați sau debitați pentru dobânzile calculate pe baza unei grile tarifare între societăți.

(48)

Rata dobânzii pentru împrumuturile intragrup este definită ca suma dintre costul mediu ponderat al capitalului grupului, plus o marjă. Rata dobânzii pentru depozite este stabilită la rata fără risc la care se adaugă o marjă aferentă depozitelor pe termen scurt la bănci, astfel cum este definită în politica de lichiditate a grupului.

(49)

În ceea ce privește finanțarea între societăți pe T/S și pe T/M și coordonarea cu celelalte societăți de finanțare, FFT procedează după cum urmează: cu privire la primul aspect, FFT pune la dispoziția societăților din cadrul grupului fonduri care au fost finanțate în mare parte în condiții cu ridicata pe piețele reglementate (piața obligațiunilor) sau prin negocieri cu instituțiile financiare; cu privire la cel de al doilea aspect, transferurile de fonduri sunt recurente între societățile de finanțare, pentru a răspunde solicitărilor financiare ale societăților din cadrul grupului fără a recurge la piață atunci când poziția financiară globală a grupului este pozitivă.

(50)

Principalele riscuri la care sunt expuse, în general, societățile de trezorerie, subliniate în raportul privind prețurile de transfer, sunt următoarele:

(51)

FFT gestionează un volum semnificativ de active financiare, care sunt în principal legate de împrumuturile între societăți din cadrul grupului, de creanțele societăților din cadrul grupului și, într-o mai mică măsură, de depozitele bancare. FFT utilizează sisteme informatice, care sunt necesare pentru efectuarea operațiunilor curente și pentru monitorizarea rezultatelor piețelor financiare.

(52)

Prezenta decizie se referă la APA al FFT, o decizie fiscală privind prețurile de transfer, adoptată de Luxemburg în favoarea FFT, prin scrisoarea din 3 septembrie 2012. Decizia fiscală contestată validează o metodă de alocare a profiturilor către FFT din cadrul grupului Fiat propusă de consultantul fiscal al acesteia din urmă și permite societății FFT să stabilească, în fiecare an, valoarea impozitului său pe profit datorat în Luxemburg.

(53)

Documentele furnizate Comisiei de către Luxemburg, ca reprezentând ansamblul elementelor-cheie în sprijinul deciziei fiscale contestate, constau în două scrisori și raportul privind prețurile de transfer menționat în considerentul 9.

(54)

Prin scrisoarea din 3 septembrie 2012, administrația fiscală luxemburgheză a confirmat că „analiza prețurilor de transfer de mai jos a fost realizată în conformitate cu Circulara 164/2 din 28 ianuarie 2011 și respectă principiul concurenței depline” (sic). Cu alte cuvinte, administrația fiscală luxemburgheză a admis faptul că analiza prețurilor de transfer efectuată de consultantul fiscal și inclusă în raportul privind prețurile de transfer conduce la o remunerație stabilită în condiții de concurență deplină pentru funcțiile exercitate și riscul suportat de FFT. „Remunerația în condiții de concurență deplină” a FFT, astfel cum este stabilită în raportul privind prețurile de transfer și acceptată prin decizia fiscală contestată, este următoarea: „Studiul prețurilor de transfer stabilește o remunerație adecvată a fondurilor proprii expuse la risc și a fondurilor proprii vizând remunerarea funcțiilor îndeplinite de societate în valoare de 2,542 milioane EUR, cu o abatere prevăzută de +/– 10 %”. Rata normală de impozitare a întreprinderilor în Luxemburg de 28,80 % se aplică la profitul net realizat de FFT pe baza acestei remunerații. Scrisoarea precizează, de asemenea, că decizia luată de administrația fiscală este obligatorie pentru o perioadă de cinci ani (și anume, 2012-2016) (18).

(55)

În conformitate cu raportul privind prețurile de transfer, metoda considerată ca fiind cea mai adecvată pentru stabilirea profitului impozabil al FFT în cadrul grupului Fiat este metoda tranzacțională a marjei nete („MTMN”). Potrivit consultantului fiscal, MTMN este în mod deosebit adecvată atunci când, în cadrul tranzacției, una dintre părți nu aduce contribuții unice și de valoare; având în vedere că, potrivit consultantului fiscal, FFT furnizează doar servicii financiare, această metodă este considerată cea mai adecvată pentru stabilirea prețurilor în condiții de concurență deplină, conforme cu Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer. În plus, având în vedere faptul că FFT își îndeplinește funcțiile doar pentru societățile din grupul Fiat, care nu primesc niciun alt tip de servicii similare de la părți terțe, nu este posibilă nicio comparație internă. În consecință, consultantul fiscal consideră că este mai adecvat să se efectueze o comparație externă stabilind marjele nete care ar fi fost percepute în cadrul unor tranzacții comparabile efectuate de către societăți independente (19).

(56)

În raportul privind prețurile de transfer, consultantul fiscal stabilește remunerația datorată societății FFT, care constituie profitul impozabil, în raport cu capitalurile care îi sunt necesare acesteia pentru a-și îndeplini funcțiile și pentru a suporta riscurile la care este expusă, ținând seama de activele utilizate (20).

(57)

Această remunerație este stabilită după cum urmează: (i) estimarea „fondurilor proprii expuse la risc” ale FFT; (ii) identificarea fondurilor proprii ale FFT utilizate pentru îndeplinirea funcțiilor și susținerea investițiilor financiare; (iii) estimarea remunerației prevăzute a „fondurilor proprii expuse la risc” a FFT utilizând modelul de evaluare a activelor financiare („MEAF”) (21) și identificarea rentabilității pentru recompensarea fondurilor proprii utilizate în vederea îndeplinirii funcțiilor; și (iv) calculul rentabilității globale care îi revine societății FFT pentru remunerarea riscurilor suportate și a funcțiilor îndeplinite combinând rezultatele de la etapele (i)-(iii).

(58)

În ceea ce privește etapa (i), pe baza analizei funcționale inclusă în raportul privind prețurile de transfer, consultantul fiscal consideră că FFT este expusă la următoarele riscuri: risc operațional, de credit și de contraparte; în același timp, consultantul fiscal consideră că riscul valutar suportat de FFT este nul. Aplicând prin analogie (22) cadrul Basel II (23), consultantul fiscal a estimat cerințele minime de fonduri proprii ale FFT pentru a acoperi riscurile următoare: riscul operațional, riscul de contraparte, riscul valutar și riscul de credit, după cum urmează:

(59)

Aceste calcule conduc la ceea ce consultantul fiscal denumește „fonduri proprii expuse la risc” ale FFT, care corespund fondurilor proprii reglementate ipotetice ale FFT conform cadrului Basel II aplicat de către consultantul fiscal al FFT, rezumate în tabelul 1.

Tabelul 1

Cerințe minime de fonduri proprii ale FFT

(60)

În ceea ce privește etapa (ii), ceea ce raportul privind prețurile de transfer denumește „fonduri proprii utilizate pentru îndeplinirea funcțiilor” (24) este estimat prin deducerea din totalul fondurilor proprii ale FFT a părții reprezentând cerințele minime de fonduri proprii ale FFT care rezultă din cadrul Basel II, astfel cum au fost estimate de consultantul fiscal și a părții reprezentând fondurile proprii ale FFT utilizate pentru sprijinirea investițiilor financiare în FFNA și FFC.

(61)

Conform consultantului fiscal al FFT, la sfârșitul anului 2011, capitalurile proprii ale FFT se ridicau la 287,5 milioane EUR, din care:

(62)

Tabelul 2 prezintă repartizarea ansamblului capitalurilor proprii ale FFT, astfel cum este prezentată de către consultantul fiscal în raportul privind prețurile de transfer.

Tabelul 2

Repartizarea capitalurilor proprii ale FFT

(63)

În etapa (iii), consultantul fiscal propune, în primul rând, remunerarea componentei de capitaluri proprii ale FFT pe care o denumește „fonduri proprii minime expuse la risc”, care corespunde fondurilor proprii reglementate ipotetice ale FFT, astfel cum au fost determinate de către consultantul fiscal în etapa (i), estimând rentabilitatea capitalurilor proprii pe care investitorii ar spera să o primească („rentabilitatea preconizată înainte de impozitare”), utilizând MEAF, și anume:

Rentabilitatea preconizată înainte de impozitare = (rata dobânzii fără risc + β × prima de risc de fonduri proprii)/(1 – cota de impozitare)

(64)

În cadrul aplicării MEAF, consultantul fiscal al FFT a utilizat următoarele variabile:

(65)

Aplicând aceste variabile în formula menționată în considerentul 63, consultantul fiscal al FFT obține o „rentabilitate a capitalurilor proprii pe care investitorii ar spera să o primească pentru riscurile asumate” de 6,05 %.

(66)

Tabelul 3 prezintă lista societăților selectate de consultantul fiscal al FFT drept societăți comparabile care acționează în mod independent în sectorul financiar, precum și lista cu valorile beta ale acestora, utilizate în calcularea valorii beta utilizate în cadrul MEAF.

Tabelul 3

Lista societăților comparabile care furnizează servicii financiare

(67)

Tabelul 4 prezintă „intervalul de concurență deplină” al valorilor beta ale societăților comparabile selectate obținut de consultantul fiscal al FFT.

Tabelul 4

Intervalul de concurență deplină al valorilor beta ale societăților comparabile

(68)

În continuare, consultantul fiscal al FFT propune remunerarea părții de capitaluri proprii ale FFT pe care o numește „fonduri proprii care acoperă funcțiile îndeplinite” din tabelul 2, care corespunde „fondurilor proprii utilizate pentru îndeplinirea funcțiilor” identificate în etapa (ii), utilizând rata dobânzii de pe piață aplicată depozitului pe termen scurt (30) care, potrivit consultantului fiscal al FFT ar fi egală cu 0,87 %.

(69)

Consultantul fiscal al FFT propune apoi să nu se remunereze partea de capitaluri proprii ale FFT pe care acesta o desemnează ca acoperind investițiile financiare ale FFT în FFNA și FFC, denumită „fonduri proprii care acoperă investițiile financiare în cadrul FFNA și FFC” în tabelul 2, adică să existe o remunerație zero în vederea impozitării.

(70)

În sfârșit, în etapa (iv), consultantul fiscal calculează remunerația globală datorată societății FFT pentru activitățile sale de finanțare și de trezorerie și pentru riscurile pe care aceasta și le asumă. Această remunerație este alcătuită din următoarele elemente, obținute în etapele (i)-(iii) de mai sus:

(71)

Tabelul 5 prezintă estimarea făcută de consultantul fiscal a rentabilității globale care revine societății FFT în vederea impozitării în Luxemburg.

Tabelul 5

Estimarea bazei de impozitare a FTT

(72)

Suma totală de 2,542 milioane EUR corespunde sumei din decizia fiscală contestată pe care administrația fiscală luxemburgheză o consideră drept o remunerație în condiții de concurență deplină (32).

(73)

Tabelul 6 sintetizează concluziile la care a ajuns consultantul fiscal al FFT în urma etapelor (i)-(iv) de mai sus, din considerentele 58-72.

Tabelul 6

Calcul recapitulativ al cerințelor minime de fonduri proprii și al impactului asupra rezultatului înainte de impozitare al FFT

(74)

Decizia fiscală în favoarea societății FFT a fost adoptată în temeiul articolului 164 alineatul (3) din Codul privind impozitul pe venit din Luxemburg [Legea modificată din 4 decembrie 1967 privind impozitul pe venit (denumită în continuare „Legea privind impozitul pe venit”] și al Circularei nr. 164/2 din 28 ianuarie 2010 pentru Legea privind impozitul pe venit (denumită în continuare „circulara”) (33).

(75)

Articolul 164 alineatul (3) din Legea privind impozitul pe venit prevede că „distribuirile ascunse ale profiturilor trebuie incluse în venitul impozabil. O distribuire ascunsă a profiturilor există în special în cazul în care un asociat, membru sau interesat, primește direct sau indirect avantaje de la o societate sau asociație de care nu ar fi beneficiat în mod normal dacă nu ar fi avut această calitate”. Această dispoziție stabilește principiul concurenței depline în dreptul fiscal luxemburghez, conform căruia tranzacțiile efectuate între societățile din cadrul aceluiași grup trebuie să fie remunerate ca și când acestea ar fi fost acceptate de societăți independente prin negociere în circumstanțe comparabile în condiții de concurență deplină.

(76)

Articolul 164 alineatul (3) din Legea privind impozitul pe venit este clarificat de circulară, care se prezintă după cum urmează: secțiunea 1 definește termenii „societate de finanțare de grup” (34), „tranzacție de finanțare intragrup” (35) și „întreprinderi asociate” (36).

(77)

Secțiunea 2, intitulată „Generalități” începe prin descrierea, astfel cum este prezentată în continuare, a serviciilor intragrup în cazul cărora se aplică circulara: „Un serviciu intragrup (inclusiv o tranzacție de finanțare intragrup) a fost oferit dacă, în circumstanțe comparabile, o întreprindere independentă ar fi fost dispusă să plătească o altă întreprindere independentă pentru efectuarea acestei activități sau dacă aceasta ar fi efectuat-o ea însăși”. Secțiunea 2 din circulară conține, de asemenea, o descriere a principiului concurenței depline, astfel cum este definit în Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer și transpus în legislația națională. În această privință, se arată că, „[d]acă a fost oferit un serviciu intragrup, este necesar să se determine, ca și în cazul celorlalte tipuri de transferuri intragrup, dacă remunerația convenită este conformă cu principiul concurenței depline, și anume dacă aceasta corespunde prețului care ar fi fost practicat și acceptat de întreprinderi independente în circumstanțe comparabile” (37).

(78)

În ceea ce privește trimiterea la „circumstanțe comparabile”, circulara precizează că analiza comparativă trebuie să includă elemente precum „caracteristicile bunurilor sau serviciilor transferate, funcțiile asumate de părți, clauzele contractuale, situația economică a părților și strategiile industriale sau comerciale pe care acestea le urmăresc” (38).

(79)

Secțiunea 3 din circulară explică modul de determinare a unei remunerații în condiții de concurență deplină, în special în ceea ce privește societățile de finanțare de grup. Funcțiile asumate de aceste societăți, care determină remunerația pentru fiecare dintre ele, trebuie, în conformitate cu circulara, să fie comparabile cu funcțiile asumate de instituțiile financiare independente care fac obiectul supravegherii de către Comisia de Supraveghere a Sectorului Financiar. Prin urmare, remunerația în condiții de concurență deplină pentru funcțiile asumate (ținând seama de activele folosite și de riscurile asumate), „ar trebui să se bazeze pe remunerația solicitată de aceste instituții pentru operațiuni de credit comparabile” (39).

(80)

În plus, înainte de a acorda un credit sau un avans de fonduri, instituțiile financiare efectuează o analiză a riscurilor, evaluând în special riscul financiar legat de tranzacție, riscul inerent debitorului, riscul societății împrumutate și riscul structural. În ceea ce privește cheltuielile legate de acordarea împrumuturilor, costurile suplimentare trebuie, de asemenea, să ia în considerare, printre altele, „cheltuielile suplimentare suportate pentru respectarea cerințelor în materie de solvabilitate, cheltuielile suplimentare legate de riscul de credit, cheltuielile de procesare sau cheltuielile suplimentare datorate riscului valutar” (40). Riscul de credit este determinat pe baza condițiilor care reglementează contractul de credit și rezultatele analizei riscurilor.

(81)

În sfârșit, în conformitate cu circulara, prestatorii independenți de servicii financiare corelează, în general, cuantumul remunerației fie cu suma împrumutată, fie cu valoarea reală a activelor administrate. De asemenea, ca și în cazul prestatorilor independenți de servicii, „societățile de finanțare de grup care efectuează operațiuni de credit intragrup ar trebui, de asemenea, să efectueze o analiză a riscurilor înainte de a acorda un credit unei întreprinderi asociate și să țină seama de oricare alți factori care pot influența stabilirea prețurilor lor de transfer” (41).

(82)

Secțiunea 4 din circulară precizează faptul că autoritățile fiscale nu oferă informații prin care acestea își asumă obligații decât în cazul în care societatea în cauză are o prezență reală în Luxemburg. Aceasta enumeră apoi diferitele condiții pe care trebuie să le îndeplinească o societate de finanțare de grup pentru a avea o prezență reală în țară. În special, capitalurile proprii ale societății trebuie să fie adecvate din perspectiva funcțiilor îndeplinite (ținând seama de activele folosite și de riscurile asumate), iar valoarea capitalurilor proprii trebuie să reprezinte cel puțin 1 % din valoarea nominală a creditului (creditelor) acordat (acordate) sau suma de 2 milioane EUR, fără nicio altă indicație.

(83)

Circulara precizează, de asemenea, informațiile și documentele necesare pentru a obține informații prin care administrația fiscală își asumă obligații. Astfel, o cerere de informații cu caracter obligatoriu trebuie să conțină, printre altele, „un studiu privind prețurile de transfer conform Liniilor directoare stabilite de OCDE în acest domeniu incluzând, în special, o descriere completă a metodologiei propuse și informații și analize detaliate în sprijinul acestei metodologii, de exemplu, identificarea de elemente comparabile și gama de rezultate preconizate să fie obținute” (42). În sfârșit, circulara precizează că o decizie fiscală este în general valabilă pentru o perioadă de cinci ani, cu excepția cazului în care se modifică datele și circumstanțele sau cerințele juridice pe care s-a bazat decizia sau una dintre caracteristicile esențiale ale tranzacției (43).

(84)

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică („OCDE”) oferă țărilor sale membre orientări în materie de impozitare, expuse în „Liniile directoare privind prețurile de transfer” („Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer”), care constituie un instrument juridic fără caracter obligatoriu care oferă îndrumări cu privire la prețurile de transfer (44).

(85)

Prețurile de transfer se referă la prețurile facturate pentru tranzacții comerciale între diferite părți ale aceluiași grup de societăți. Societățile multinaționale au un stimulent financiar în a atribui cât mai puține profituri posibil teritoriilor care impozitează într-o mai mare măsură aceste profituri, ceea ce poate conduce la prețuri de transfer excesive, care nu ar trebui acceptate drept bază pentru calcularea venitului impozabil. Pentru a evita această problemă, administrațiile fiscale nu ar trebui să accepte prețurile de transfer între societăți din cadrul aceluiași grup decât în cazul în care tranzacțiile sunt remunerate ca și când acestea ar fi fost acceptate de către societăți independente prin negociere în circumstanțe comparabile, în condiții de concurență deplină (45). Acesta este „principiul concurenței depline”.

(86)

Declarația de principii cu privire la principiul concurenței depline este prevăzută la articolul 9 alineatul (1) din Convenția-model OCDE pentru evitarea dublei impuneri, care stă la baza convențiilor fiscale bilaterale la care sunt părți țările membre ale OCDE și un număr tot mai mare de țări terțe. Articolul 9 prevede că „[d]acă între cele două întreprinderi [asociate], în relațiile lor comerciale sau financiare, sunt convenite sau impuse condiții care diferă de cele care ar putea fi convenite între întreprinderi independente, în acest caz orice profit care, în absența condițiilor respective, ar fi fost realizat de una dintre întreprinderi, dar nu a putut fi realizat de aceasta din cauza condițiilor respective, poate fi inclus în profiturile întreprinderii respective și impozitate în consecință”.

(87)

La 27 iunie 1995, Comitetul pentru probleme fiscale al OCDE a adoptat Liniile directoare privind prețurile de transfer în versiunea lor originală (46); aceasta a fost actualizată în mod semnificativ în iulie 2010 (47). Având în vedere caracterul neobligatoriu al acestor linii directoare, administrațiile fiscale ale țărilor membre ale OCDE sunt pur și simplu încurajate să le urmeze. În general, acestea servesc totuși drept referință și au un impact clar asupra practicilor fiscale din țările membre (și chiar care nu sunt membre) ale OCDE. În plus, în numeroase țări membre ale OCDE, acestor linii directoare le-a fost conferită forță juridică sau servesc drept referință în interpretarea legislației fiscale naționale. Comisia citează Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer în prezenta decizie deoarece acestea constituie un manual existent în acest domeniu care reprezintă rezultatul discuțiilor dintre experți în cadrul OCDE și care clarifică tehnicile menite să abordeze provocările comune care rezultă din aplicarea principiului concurenței depline în situații concrete. Prin urmare, Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer oferă administrațiilor fiscale și societăților multinaționale orientări utile cu privire la aplicarea principiului concurenței depline. Acestea evidențiază, de asemenea, consensul internațional în materie de prețuri de transfer.

(88)

Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer enumeră cinci metode pentru stabilirea unei aproximări a prețurilor în condiții de concurență deplină pentru tranzacțiile și repartizarea profiturilor între societățile din cadrul aceluiași grup: (i) metoda prețului comparabil pe piața liberă („comparable uncontrolled price” sau „metoda CUP”); (ii) metoda cost-plus; (iii) metoda prețului de revânzare; (iv) MTMN; și (v) metoda tranzacțională a profiturilor. Acestea fac distincția între metodele tradiționale bazate pe tranzacții (și anume, primele trei) și metodele tranzacționale ale profiturilor (ultimele două). Societățile multinaționale sunt libere să aplice metode care nu sunt descrise în aceste linii directoare pentru a stabili prețurile de transfer, cu condiția ca prețurile respective să fie conforme cu principiul concurenței depline.

(89)

Metoda CUP și MTMN sunt relevante pentru prezenta decizie și, prin urmare, sunt prezentate în detaliu în considerentele 90-92.

(90)

Metoda CUP compară prețul facturat pentru transferul de bunuri sau servicii în cadrul unei tranzacții controlate (tranzacție între două întreprinderi care sunt asociate una cu cealaltă) cu prețul facturat pentru transferul de bunuri sau servicii în cadrul unui tranzacții comparabile efectuată pe piața liberă (tranzacție între două întreprinderi care sunt independente una față de cealaltă) în circumstanțe comparabile.

(91)

MTMN este una dintre „metodele indirecte” utilizate pentru stabilirea unei aproximări a prețurilor în condiții de concurență deplină pentru tranzacțiile și repartizarea profitului între societățile din cadrul aceluiași grup. Aceasta constă în estimarea cuantumului potențial al profitului pe baza principiului concurenței depline, pentru o activitate considerată în ansamblul ei, mai curând decât pentru anumite tranzacții specifice. Aceasta nu vizează să stabilească prețul bunurilor vândute, ci estimează profiturile la care s-ar putea aștepta niște societăți independente să le realizeze cu privire la o anumită activitate, cum ar fi vânzarea de bunuri. În acest scop, MTMN selectează o bază adecvată (un „indicator al nivelului profitului”), cum ar fi costurile, cifra de afaceri sau investițiile fixe, la care aplică o rată a profitului care reflectă rata observată în tranzacții similare efectuate pe piața liberă.

(92)

Având în vedere că MTMN nu stabilește prețuri pentru tranzacții individuale, venitul impozabil al unei entități pentru care se aplică această metodă ar putea să nu aibă un impact direct asupra venitului impozabil al unei alte entități din cadrul aceluiași grup de societăți. Prin urmare, această metodă este diferită de metoda CUP care stabilește prețul de transfer ca fiind prețul unui anumit bun sau serviciu, care este apoi înscris în venitul impozabil, cu aceeași sumă, de către societatea din cadrul grupului care vinde și de către cea care achiziționează bunul sau serviciul în cauză.

(93)

Ca răspuns la întrebările formulate în decizia de inițiere a procedurii, Luxemburgul a informat Comisia că creditele acordate în cadrul grupului Fiat nu erau plafonate.

(94)

Luxemburgul a furnizat, de asemenea, clarificări cu privire la prețurile medii ale creditelor și împrumuturilor intragrup ale FFT în perioada 2011-2013. Rata dobânzii aplicabilă împrumuturilor intragrup acordate de FFT este […]. La sfârșitul anului 2011, aceasta corespundea ratei EURIBOR plus o marjă de [6-9 %]. Rata medie a dobânzii aplicată soldurilor de cont curent ale societăților din cadrul grupului a fost în 2012 și 2013 [6-9 %], respectiv [6-9 %]. În 2011, 2012 și 2013, rata medie plătită de FFT pentru depozitele intragrup se ridica la [0-3 %], la [0-3 %] și, respectiv, la [03 %] (rate forfetare medii).

(95)

De asemenea, Luxemburgul a prezentat observații cu privire la remunerația capitalului autorizată prin decizia fiscală contestată. Acesta a precizat, în special, că partea de capital investită în participații era remunerată prin distribuirea de dividende și că acestea, prin natura lor, nu fac obiectul unei analize privind prețurile de transfer, întrucât sunt primite de o societate în calitatea sa de acționar. Prin urmare, dividendele nu sunt luate în considerare în vederea stabilirii importanței funcțiilor îndeplinite și a riscurilor asumate.

(96)

Luxemburgul a explicat, de asemenea, că achiziționarea de participații de către FFT a fost finanțată integral din fonduri proprii și că acest mod de finanțare nu înseamnă în mod automat că aceste fonduri nu mai sunt disponibile pentru a acoperi alte riscuri suportate de FFT.

(97)

De asemenea, Luxemburgul a făcut trimitere la articolul 57 din Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului (48) privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit, în temeiul căruia fondurile proprii neconsolidate ale instituțiilor de credit nu includ participațiile în cadrul altor instituții de credit care depășesc 10 % din capitalul acestora.

(98)

În plus, Luxemburgul a făcut trimitere la abordarea de bază definită de cadrul Basel II, care stabilește la 15 % rata care se aplică în cazul mediei a trei perioade de venit brut anual pozitiv.

(99)

Ca răspuns la cererea Comisiei, în care i se solicita să furnizeze exemple de decizii adresate unor contribuabili aflați într-o situație similară celei în care se afla FFT, Luxemburgul a precizat în scrisoarea sa din data de 24 martie 2015 că situația FFT era una foarte specială. În opinia sa, acest lucru se datorează faptului că FFT este o instituție financiară care constituie fonduri proprii pe piață, spre deosebire de cea mai mare parte a instituțiilor financiare din Luxemburg care împrumută, cu o marjă, fonduri puse la dispoziția acestora de alte societăți din cadrul grupului din care fac parte.

(100)

În plus, potrivit administrației fiscale luxemburgheze, situația fiecărui contribuabil este suficient de specifică pentru a face imposibilă orice comparație cu situația celorlalți contribuabili. Acesta este motivul pentru care dreptul național luxemburghez conține doar o dispoziție generală care oferă un cadru pentru prețurile de transfer (și anume, articolul 164 din Legea privind impozitul pe venit), care îi permite să abordeze cât mai precis posibil realitatea economică a fiecărui caz în parte, indiferent dacă face sau nu obiectul unei decizii fiscale.

(101)

Luxemburgul a furnizat, de asemenea, baza de impozitare a FTT pentru perioada 2009-2013, pe baza declarațiilor fiscale ale societății (49), prezentată în tabelul 7.

Tabelul 7

Baza de impozitare a FFT pentru perioada 2009-2013

(102)

Luxemburgul a precizat că, din declarația fiscală a FFT din 2013, reiese că preocupările exprimate în considerentul 64 din decizia de inițiere a procedurii, potrivit cărora baza de impozitare este stabilită într-un interval cuprins între 2 288 000 și 2 796 000 EUR, erau lipsite de orice temei. Este clar că decizia fiscală contestată autorizează doar metoda stabilită și că parametrii de pe piață sunt variabili.

(103)

În sfârșit, la cererea Comisiei, Luxemburgul a furnizat, de asemenea, toate deciziile fiscale anterioare adoptate de administrația fiscală luxemburgheză cu privire la societățile din grupul Fiat.

(104)

În primul rând, o cerere de emitere a deciziei fiscale din 9 decembrie 2009 și acceptată de administrația fiscală luxemburgheză se referea la autorizarea bazei de impozitare a FFT […].

(105)

În al doilea rând, administrația fiscală luxemburgheză a prezentat două scrisori din data de 3 septembrie 2012. Prima dintre acestea este decizia fiscală contestată care se bazează pe o cerere de emitere a deciziei din data de 14 martie 2012, astfel cum se precizează în considerentul 9. Această cerere de emitere a deciziei a fost prezentată din nou Comisiei și integral în scrisoarea din partea Luxemburgului din 24 martie 2015, care cuprindea informații pe care anterior Luxemburgul le anonimizase în momentul în care a transmis inițial Comisiei această decizie.

(106)

O a doua scrisoare, aproape identică, a fost trimisă ca răspuns la o cerere paralelă de emitere a deciziei adresată […] administrației fiscale luxemburgheze la 18 aprilie 2012 de către o societate denumită [F], care pare să corespundă societății FFT într-o altă structură de societăți de finanțare a grupului. În această a doua cerere de emitere a deciziei, descrierea funcțiilor [societății F] este identică cu cea a funcțiilor îndeplinite de FFT, astfel cum figurează în cererea din 14 martie 2012. Această nouă structură ar fi diferită doar prin faptul că societatea nu ar deține decât o singură sucursală în Regatul Unit, nu ar avea nicio sucursală în Spania, iar [societatea F] nu ar fi proprietara [niciunei filiale].

(107)

A doua cerere de emitere a deciziei, însoțită de un raport privind prețurile de transfer, conține o concluzie identică cu cea din cererea FFT de emitere a deciziei (reprodusă în considerentul 54). Cu toate acestea, rezultatul analizei prețurilor de transfer este sensibil diferit. Remunerația în condiții de concurență deplină a [societății F], astfel cum este stabilită în raportul privind prețurile de transfer, este următoarea: „Studiul privind prețurile de transfer stabilește o remunerație corespunzătoare bazată pe: (i) capitalul de risc în valoare de 44,6 milioane EUR; și pe (ii) capitalul care permite remunerarea funcțiilor îndeplinite de societate în valoare de 8,8 milioane EUR, cu o marjă de ± 10 %”.

(108)

Ambele decizii au fost incluse pe lista transmisă Comisiei de Luxemburg la 4 iunie 2015 privind deciziile fiscale care vizau o funcție de trezorerie (a se vedea considerentul 29).

(109)

În al treilea rând, alte două cereri de emitere a unor decizii […], acceptate de administrația fiscală din Luxemburg au fost, de asemenea, transmise Comisiei. Aceste cereri de emitere a unor decizii datau din 2002 și 2012 și vizau alte aspecte referitoare la structura grupului Fiat în Luxemburg. Aceste decizii nu sunt examinate în prezenta decizie.

(110)

Fiat reamintește faptul că FFT aparține în proporție de aproximativ 40 % societății Fiat S.p.A. și în proporție de aproximativ 60 % societății FF, care este o filială deținută în proporție de 100 % de Fiat S.p.A (50). La rândul său, FFT deține integral FFNA și FFC (51). Fiat reamintește, de asemenea, că FFT este una din societățile de finanțare ale grupului Fiat enumerate în considerentul 39.

(111)

La cererea Comisiei, Fiat a furnizat informații financiare detaliate cu privire la societățile de finanțare ale grupului. În special, aceasta a transmis raportul anual al societăților FFT, FF, FFNA, FFC și FFB pentru anii 2011, 2012 și 2013, precum și o descriere a funcțiilor acestor societăți. Conform acestor informații, FF are 52 de angajați, din care [20-30] în departamentul „finanțare” și [10-20] în cadrul departamentului „contabilitate”. FFT are 14 angajați, și anume un director, [0-10] angajați în contact direct cu clienții (din Regatul Unit), [0-10] angajați responsabili cu sarcini administrative și [0-10] angajați care se ocupă de contabilitate și control. FFNA are cinci angajați, în timp ce FFC desfășoară activități limitate.

(112)

Potrivit informațiilor oferite de Fiat, valoarea contabilă a filialelor FFT (FFNA și FFC) […]. Raportul anual al FFT indică faptul că FFNA și FFC au fost cumpărate de la Fiat S.p.A. și de la FF în 2011. Începând cu anul 2011, FFT stabilea în Luxemburg situații financiare consolidate.

(113)

FF și FFT sunt societățile de finanțare pentru zona euro. Datele financiare referitoare la acestea pentru perioada 2010-2013, pe baza rapoartelor anuale transmise, sunt prezentate în tabelele 8 și 9 (52).

Tabelul 8

Datele financiare ale FFT pentru perioada 2010-2013

(114)

La sfârșitul anilor 2011, 2012 și 2013, FFT a emis la diferite bănci garanții în favoarea societăților din cadrul grupului, în valoare totală de 2 560 802 EUR, 10 772 314 EUR și, respectiv, 10 155 339 EUR.

Tabelul 9

Datele financiare ale FF pentru perioada 2010-2013

(115)

La sfârșitul anului 2013 (și la sfârșitul anului 2012), participarea societății FF la capitalul întreprinderilor afiliate consta în deținerea de participații în cadrul FFT, în valoare de 157 269 000 EUR (adică 60 % din capitalul social al FFT), și în cadrul FFB, în valoare de 2 013 000 EUR, precum și în deținerea de dobânzi care nu confereau niciun control în cadrul altor societăți din grup, în valoare de 725 000 EUR. La sfârșitul anului 2011, toate acțiunile FFT erau contabilizate în participațiile deținute de FF în valoare de 262 102 000 EUR. La sfârșitul anului 2010, înainte de vânzarea FFNA și a FFC către FFT în 2011, FF deținea o participație de 7 213 000 EUR în cadrul FFC, de 262 077 000 EUR în cadrul FFT, de 87 055 EUR în cadrul FFNA și de 2 013 000 EUR în cadrul FFB, adică o participație totală de 358 000 000 EUR în filiale deținute integral de Fiat, astfel cum se arată în tabelul 8.

(116)

Fiat a transmis numele a 61 de contrapărți din cadrul grupului cu care FFT a încheiat tranzacții pe parcursul perioadei 2011-2013. Aceasta a transmis stocul mediu dintre FFT și aceste contrapărți pentru cei șase creditori și debitori principali pentru anii 2011, 2012 și 2013. Informațiile referitoare la 2013 sunt reproduse în tabelul 10 (coloana privind dobânzile aferente soldului mediu a fost adăugată de Comisie).

Tabelul 10

Contrapărți ale FFT în 2013

(117)

De asemenea, Fiat a furnizat informații referitoare la emisiunea de titluri de creanță de către FFT începând din 2009 în cadrul programului EMTN (54), principala sursă de finanțare a FFT, precum și cu privire la prospectul de emisiune al acesteia. FFT a lansat în această perioadă 14 emisiuni cu scadențe de până la șapte ani. Aceasta a emis obligațiuni denominate în euro, cu cupoane cuprinse între 5,75 % și 7,75 % (cu excepția unei singure emisiuni cu o rată de 9 %) și în franci elvețieni cu cupoane de la 4 % la 5 %.

(118)

Informațiile furnizate de Fiat indică scadența operațiunilor de finanțare intragrup. La sfârșitul anului 2013, scadența contractuală a creanțelor era mai mică de un an pentru un cuantum al creanțelor de 12 613 000 EUR din suma totală de 12 858 000 EUR (lichiditățile și împrumuturile acordate societăților din cadrul grupului sunt prezentate în tabelul 9).

(119)

Din informațiile transmise cu privire la diferitele tranzacții intragrup, reiese că numeroase tranzacții sunt operațiuni zilnice. Cu toate acestea, FFT încheie, de asemenea, tranzacții cu scadențe diferite […]. FFT acordă împrumuturi grupului sub diferite forme […]. La sfârșitul anului 2013, aproape toate depozitele aveau o scadență de […]. Emisiunile de obligațiuni aveau scadențe diferite […].

(120)

Fiat a furnizat, de asemenea, documentul privind politica grupului cu privire la lichidități, la care se face referire în raportul privind prețurile de transfer pe care se sprijină cererea de emitere a deciziei. Acest document prezintă normele interne aplicabile în cazurile de plasamente de trezorerie ale grupului. […]

(121)

În scrisoarea sa din 20 februarie 2015, Comisia a cerut Fiat să explice mecanismul care îi permite să ajungă la un rezultat net egal cu un procent stabil din capitalurile proprii în cursul anilor 2009, 2010 și 2011 (după cum reiese din tabelul 4 din considerentul 51 din decizia de inițiere a procedurii), în pofida unor diferențe considerabile în ceea ce privește activele, pasivele, precum și cheltuielile financiare și veniturile.

(122)

Fiat a furnizat un document intitulat „Transfer Pricing Policy” (politica în materie de prețuri de transfer) ca răspuns la această cerere prin care era invitat să explice modul de stabilire a prețurilor împrumuturilor și depozitelor intragrup. Din acest document reiese că Fiat stabilește prețurile pentru împrumuturile intragrup acordate de societățile de finanțare din cadrul grupului astfel încât acestea din urmă să obțină o rentabilitate stabilită în avans.

(123)

Funcțiile descrise drept cele îndeplinite de FFT și riscul asumat sunt identice cu cele descrise în raportul privind prețurile de transfer, astfel cum au fost sintetizate în considerentele 38-51, cu excepția anumitor informații. […] documentul privind politica în materie de prețuri de transfer consideră riscul de credit și riscul de contraparte, descrise în cererea de emitere a deciziei ca fiind inexistente în ceea ce privește activele grupului, deși documentul califică acest risc ca fiind unul „limitat”.

(124)

Documentul privind politica în materie de prețuri de transfer explică faptul că stabilirea prețurilor pentru tranzacțiile intragrup este estimată după cum urmează. […], aceasta estimează cuantumul împrumuturilor intragrup care urmează să fie finanțate. […], aceasta estimează o marjă aplicabilă împrumuturilor intragrup pe această bază, împărțind suma rentabilității-țintă, plus costurile de funcționare, la valoarea totală a împrumuturilor care urmează să fie finanțate. În sfârșit, aceasta adaugă marja respectivă la costurile de finanțare ale societăților de finanțare pentru a obține o estimare a prețurilor împrumuturilor intragrup.

(125)

Documentul privind politica în materie de prețuri de transfer ilustrează această metodă de stabilire a prețurilor împrumuturilor intragrup pe baza cifrelor pentru 2012. În ceea ce privește rentabilitatea preconizată a capitalurilor proprii, aceasta este estimată pentru 2012 la [4-7 %] pentru FF și FFT pe bază consolidată. Documentul conține estimări ale valorilor beta pentru Uniunea Europeană pentru 2012, precum și rate fără risc și prime de risc pentru Italia și Luxemburg, prezentate separat, și estimează pe această bază următoarea rentabilitate preconizată:

Tabelul 11

Informații cuprinse în documentul intern privind politica în materie de prețuri de transfer

(126)

Documentul face, de asemenea, distincția între împrumuturile pe durată predeterminată, care au fost stabilite în trecut, pentru care nu este posibilă modificarea condițiilor de stabilire a prețurilor și împrumuturile intragrup, revizuibile, cu rată variabilă a dobânzii. […]

(127)

În scrisoarea sa din 10 iulie 2015, Luxemburgul susține că Comisia ar încălca principiul securității juridice în cazul în care ar dispune recuperarea pretinsului ajutor de la beneficiar în decizia sa de închidere a procedurii oficiale de investigare. Acesta face trimitere la decizii anterioare ale Comisiei privind schemele de ajutoare fiscale relevante pentru această chestiune, în cadrul cărora Comisia a admis că acest principiu ar putea împiedica recuperarea ajutoarelor (56) și a permis o perioadă de tranziție pe baza existenței unei încrederi legitime (57).

(128)

În plus, Luxemburgul susține că, având în vedere că în momentul stabilirii prețurilor de transfer, prețul exact în condiții de concurență deplină nu poate fi și nici nu trebuie să fie determinat în conformitate cu Liniile directoare ale OCDE, nu este posibil să se dispună recuperarea unui anumit cuantum al ajutorului. În plus, Luxemburgul susține că, dat fiind caracterul de noutate al măsurii și în conformitate cu deciziile anterioare, Comisia nu ar trebui să dispună recuperarea ajutorului, în temeiul principiului protecției încrederii legitime (58).

(129)

Comisia a decis să inițieze procedura oficială de investigare, deoarece a estimat, cu titlu preliminar, că decizia fiscală contestată ar acorda societății FFT un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, care este incompatibil cu piața internă.

(130)

În special, Comisia și-a exprimat îndoielile cu privire la compatibilitatea deciziei fiscale contestate cu principiul concurenței depline. Îndoielile Comisiei se refereau la elementele menționate în continuare, în considerentele 131-137.

(131)

În primul rând, decizia părea să accepte o bază de impozitare fixă de 2,542 milioane EUR (± 10 %) pentru activitățile desfășurate de FFT în Luxemburg, care nu putea să varieze și să rămână stabilă decât într-o foarte mică măsură chiar dacă, de exemplu, activitățile desfășurate de FFT pe care se întemeiază stabilirea bazei de impozitare ar crește în mod semnificativ.

(132)

În al doilea rând, Comisia și-a exprimat îndoielile cu privire la caracterul adecvat al metodei alese de către consultantul fiscal al FFT pentru estimarea remunerației acesteia din urmă pentru funcțiile pe care le îndeplinește. În analiza sa privind prețurile de transfer, consultantul fiscal a utilizat o metodă indirectă, MTMN, pentru a calcula această remunerație, însă Comisia consideră că ar trebui favorizată utilizarea metodelor directe, în special a metodei CUP, în cazurile în care pot fi observate tranzacții comparabile pe piață. În această privință, Comisia a observat că societatea americană a grupului Fiat, Chrysler, apelează în mod direct la piețele de capital pentru finanțarea operațiunilor sale și că unele dintre aceste tranzacții sunt comparabile cu cele realizate de FFT.

(133)

În al treilea rând, în ceea ce privește utilizarea MEAF pentru estimarea rentabilității necesare a capitalurilor proprii, Comisia și-a exprimat îndoielile cu privire la aplicarea corectă a MEAF de către consultantul fiscal al FFT. Aceasta a subliniat faptul că cele două componente care determină remunerarea FFT pe baza MEAF, și anume valoarea capitalurilor proprii remunerate și nivelul de remunerare aplicat acestei valori a capitalurilor proprii, au fost stabilite la un nivel prea scăzut.

(134)

În ceea ce privește valoarea capitalurilor proprii remunerate, decizia fiscală accepta aplicarea MEAF doar pentru o parte a capitalurilor proprii, cea care a fost etichetată drept „fonduri proprii expuse la risc”, în timp ce capitalurile proprii injectate în cadrul FFNA și FFC erau deduse din capitalurile proprii care urmau să fie remunerate fără explicații plauzibile (59). În plus, s-a constatat că calculul „fondurilor proprii expuse la risc” a condus la stabilirea unei baze de impozitare prea mici, având în vedere că acesta nu includea activele intragrup, din nou fără niciun motiv convingător. În decizia sa de inițiere a procedurii, Comisia a pus sub semnul întrebării ipoteza conform căreia nu ar exista niciun risc de credit cu privire la tranzacțiile realizate cu societățile din cadrul grupului. De asemenea, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la calculul cerințelor minime de fonduri proprii pentru riscul de contraparte și riscul de credit. În special, nu se justifica alegerea unui factor de ponderare a riscurilor relativ scăzut de 20 % pentru riscul de contraparte și nu exista niciun element care să indice ceea ce ar fi prevăzut în cazul unei modificări semnificative a cadrului de reglementare. Raportul privind prețurile de transfer al consultantului fiscal nu explică prin ce „diferența dintre dobânzile acumulate creditoare pentru depozitele bancare și dobânzile acumulate debitoare pentru împrumuturile bancare” constituie un indiciu relevant al riscului operațional și nu explică, de asemenea, motivul pentru care se impune o pondere a riscului de 15 %. Totodată, acesta nu explică motivul pentru care riscul de contraparte este înmulțit cu 6 %, și nu cu 8 %, având în vedere că cerințele minime de fonduri proprii prevăzute de cadrul Basel II pentru riscul de contraparte la care se face referire în mod explicit în raportul privind prețurile de transfer, sunt de 8 %.

(135)

În ceea ce privește remunerația aplicată acestui capital, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la stabilirea valorii beta, având în vedere că aceasta părea să fie prea mică în comparație cu cea a altor societăți care furnizează servicii financiare. De asemenea, Comisia și-a exprimat îndoiala în ceea ce privește alegerea, de către consultantul fiscal, a percentilei 25 în locul medianei pentru calcularea valorii beta.

(136)

În al patrulea rând, în ceea ce privește rentabilitatea preconizată a capitalurilor proprii considerate excedentare în cererea de emitere a deciziei, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la acceptarea, în cadrul deciziei fiscale contestate, a utilizării unei rate extrem de reduse de 0,87 %, fără nicio justificare.

(137)

Având în vedere că analiza prețului de transfer acceptată prin decizia fiscală contestată nu părea să respecte principiul concurenței depline, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că această decizie conferea un avantaj societății FFT. S-a considerat că acest avantaj a fost obținut în fiecare an și s-a perpetuat de fiecare dată când impozitul exigibil calculat pe baza acestei decizii era acceptat de către administrația fiscală din Luxemburg. Potrivit Comisiei, acest avantaj a fost, de asemenea, acordat în mod selectiv, întrucât reprezenta o abatere de la practica administrativă favorizând în mod specific FFT în raport cu societățile care se aflau într-o situație de fapt și de drept similară.

(138)

Toate celelalte condiții prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE fiind îndeplinite și în absența unor motive clare de compatibilitate, Comisia a concluzionat, cu titlu preliminar, că decizia fiscală contestată constituie ajutor de stat incompatibil cu piața internă. Prin urmare, Comisia a decis să inițieze procedura oficială de investigare cu privire la această decizie fiscală.

(139)

În decizia sa de inițiere a procedurii, Comisia a obligat, în plus, Luxemburgul, în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, să furnizeze toate documentele, informațiile și datele privind măsura contestată, care îi erau necesare pentru a se pronunța cu privire la existența unui ajutor de stat și, dacă este cazul, cu privire la compatibilitatea acestui ajutor cu piața internă. În cazul în care Luxemburgul nu ar furniza toate informațiile solicitate, Comisia a invitat Luxemburgul să accepte, în conformitate cu articolul 6a alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, ca aceasta să solicite beneficiarului măsurii contestate, și anume FFT, să furnizeze informațiile cerute.

(140)

Luxemburgul a transmis observațiile sale privind decizia de inițiere a procedurii la 19 iulie 2014. Acesta susține, în primul rând, că procedura este viciată și, în al doilea rând, că, în ceea ce privește fondul deciziei de inițiere a procedurii, Comisia a comis erori.

(141)

În ceea ce privește procedura, Luxemburgul susține că, în acest caz, nu a fost respectată procedura corectă pentru emiterea unui ordin privind furnizarea de informații, în sensul că Regulamentul (CE) nr. 659/1999 nu permite Comisiei să emită ordine în cadrul unei decizii de inițiere a procedurii. Înainte să se poată emite un astfel de ordin, ar fi trebuit să fie respectată procedura prevăzută la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.

(142)

În plus, Luxemburgul susține că, în ceea ce privește informațiile solicitate în ordinul de furnizare de informații, Comisia nu a explicat motivul pentru care era necesară divulgarea identității beneficiarului pentru evaluarea măsurii în temeiul normelor privind ajutoarele de stat. Având în vedere numărul mare de scurgeri de informații și afirmațiile lejere ale Comisiei în public, Luxemburgul nu putea divulga identitatea beneficiarului în stadiul respectiv. De altfel, ordinul de furnizare de informații nu preciza nicio altă informație care trebuia să fie furnizată. Însă conform manualului de proceduri al Comisiei, un ordin trebuie să explice în mod clar ce informații sunt necesare în cadrul prezentei proceduri.

(143)

De asemenea, Luxemburgul susține că, întrucât decizia de inițiere a procedurii nu explică modul în care decizia fiscală contestată constituie ajutor de stat, acesta se află în imposibilitatea de a pune în aplicare clauza de standstill. FFT trebuie să prezinte o declarație fiscală și, întrucât Comisia nu a precizat în decizia de inițiere a procedurii care este metoda indicată pentru calcularea impozitului exigibil, administrația fiscală luxemburgheză va utiliza metodologia convenită în decizia fiscală.

(144)

De asemenea, Luxemburgul susține încălcarea de către Comisie a principiului cooperării loiale, al imparțialității și al bunei administrări, în special prin faptul că nu a întreprins nicio acțiune ca răspuns la solicitările sale de reuniune care ar fi permis autorităților luxemburgheze să îi explice metodologia utilizată în decizia fiscală contestată.

(145)

Luxemburgul contestă decizia Comisiei de inițiere a unei proceduri cu privire la FFT (cu un nou număr de caz, SA.38375) diferită de cea generală referitoare la practicile din Luxemburg în materie de decizii fiscale, inițiată cu numărul de caz SA.37267. Având în vedere că Luxemburgul a formulat în fața Tribunalului un apel împotriva ordinului de furnizare de informații adoptat de Comisie în cazul SA.37267, Comisia a putut să evite în mod artificial o anulare a ordinului respectiv prin deschiderea unui nou dosar.

(146)

În sfârșit, Luxemburgul susține că Comisia a comis un exces de putere confundând exercitarea unei puteri discreționare cu simpla interpretare a unei norme de drept comun. În special, decizia fiscală cu privire la FFT nu a fost rezultatul exercitării unei puteri discreționare de către administrația fiscală luxemburgheză, ci aceasta este în conformitate cu articolul 164 alineatul (3) din Legea privind impozitul pe venit și cu circulara. În opinia Luxemburgului, în momentul aplicării acestor dispoziții, este inevitabilă interpretarea acestora în lumina situației de fapt din fiecare caz în parte pentru a găsi soluții care să țină cont de circumstanțele speciale și care să se bazeze pe acestea din urmă. Comisia nu respectă distincția între, pe de o parte, puterea discreționară și, pe de altă parte, interpretarea normelor, inclusiv a termenilor juridici abstracți aplicabili ulterior în cazul respectiv. În plus, substituindu-se autorităților luxemburgheze pentru interpretarea dreptului luxemburghez, Comisia nu respectă competența statelor membre în domeniul impozitării directe.

(147)

În opinia Luxemburgului, dat fiind faptul că administrația fiscală nu și-a exercitat puterea discreționară în cazul FFT, Comisia nu a fost în măsură să demonstreze că decizia fiscală contestată a făcut excepție de la practica administrativă obișnuită. Luxemburgul explică că acțiunea sa administrativă se bazează pe principiile de legalitate și egalitate, asigurând astfel același tratament tuturor contribuabililor aflați în aceeași situație. Luxemburgul susține că decizia de inițiere a procedurii este examinată doar din perspectiva Liniilor directoare ale OCDE privind prețurile de transfer, nu și din perspectiva practicii administrative din Luxemburg.

(148)

În general, Luxemburgul susține că Comisia a comis o eroare de fond prin faptul că a considerat principiul concurenței depline prevăzut în Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer drept sistem de referință pentru determinarea avantajului selectiv, și nu legislația și practicile naționale.

(149)

În plus, Luxemburgul susține că Comisia a interpretat greșit Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer. În considerentul 65 din decizia de inițiere a procedurii, Comisia pare să stabilească o ierarhie a metodelor de stabilire a prețurilor de transfer, precizând că trebuie favorizată utilizarea metodelor directe și, în special, metoda CUP, în raport cu metodele indirecte precum MTMN. Prin urmare, Comisia nu ia în considerare faptul că, începând cu anul 2010, Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer stabilesc faptul că o ierarhie a metodelor nu mai este în conformitate cu cerințele și practicile actuale. Făcând trimitere la punctul 1.13 din respectivele linii directoare, Luxemburgul precizează că acestea admit faptul că „stabilirea prețurilor de transfer nu este o știință exactă” și că „alegerea metodei de stabilire a prețului în condiții de concurență deplină nu va fi, în multe cazuri, perfect clară”. Întrucât consultantul fiscal al FFT a estimat că alegerea MTMN era justificată și a aplicat articolul 164 din Legea privind impozitul pe venit, administrația fiscală luxemburgheză a confirmat pur și simplu corectitudinea juridică a analizei.

(150)

Conform Luxemburgului, Comisia recunoaște că interpretarea și aplicarea principiului concurenței depline variază de la o administrație fiscală la alta și între administrațiile fiscale și societăți (60); prin urmare, aceasta nu poate, pe de o parte, să permită ca principiul concurenței depline să facă obiectul unor interpretări și aplicări diferite și, pe de altă parte, să considere că există o singură metodă corectă conform căreia Luxemburgul ar fi trebuit să aplice principiul concurenței depline.

(151)

În plus, Luxemburgul reproșează Comisiei că nu a aplicat în speță dispoziția legislativă națională în cauză, și anume articolul 164 alineatul (3) din Legea privind impozitul pe venit și, practica administrativă rezultată și că a considerat drept referință doar Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer. În acest fel, Comisia stabilește metoda de calcul pe care o consideră cea mai adecvată în timp ce dreptul luxemburghez nu stabilește utilizarea unor metode specifice pentru determinarea prețurilor de transfer. Prin urmare, Comisia nu respectă deloc cadrul juridic și practica administrativă din Luxemburg în acest domeniu. În plus, în scopul analizei selectivității, Comisia nu realizează o comparație între tratamentul fiscal aplicat societății FFT și cel aplicat altor societăți aflate într-o situație de fapt și de drept similară în Luxemburg.

(152)

În ceea ce privește îndoielile exprimate de Comisie în decizia sa de inițiere a procedurii, Luxemburgul reproșează Comisiei că se axează prea mult și de o manieră prea unilaterală, pe presupusa strategie fiscală a Fiat la nivel de grup, fără să țină seama de faptul că Fiat, întrucât este un grup, a putut fi motivat de alte rațiuni pentru a se structura în modul în care a făcut-o.

(153)

În primul rând, autoritățile fiscale luxemburgheze nu au convenit în niciun caz o „bază de impozitare fixă”, astfel cum se menționează în considerentul 64 din decizia de inițiere a procedurii. Venitul impozabil al FFT depinde de volumul împrumuturilor acordate, iar raportul privind prețurile de transfer nu reușește să rețină decât o serie în termeni de puncte de bază cu privire la marja de realizat.

(154)

În al doilea rând, în ceea ce privește cuantumul fondurilor proprii solicitate și îndoielile exprimate de Comisie în această privință, Luxemburgul consideră că alegerea cadrului Basel II este rezonabilă, precum și decizia de a exclude participațiile. Luxemburgul precizează că era logic ca participațiile financiare să fie excluse din calcul, întrucât acestea nu își găsesc locul în cadrul unui exercițiu limitat la prețurile de transfer pentru împrumuturile intragrup. În plus, conform raportului privind prețurile de transfer, valoarea utilizată pentru finanțarea participațiilor se ridică la 165 244 000 EUR, sumă care corespunde prețului de achiziție a participațiilor deținute de FFT și, prin urmare, în opinia Luxemburgului, nu poate fi criticată. În plus, având în vedere că participațiile sunt scutite în temeiul legislației luxemburgheze, cheltuielile aferente acestora, precum cheltuielile cu dobânzile nu sunt, de asemenea, deductibile. În sfârșit, deoarece remunerația participațiilor s-a efectuat sub formă de dividende provenind de la filiale, al căror cuantum poate varia în funcție de rezultatele filialelor și de nevoile acestora în ceea ce privește reinvestițiile, conceptul de marjă aplicabilă acestui flux de venituri nu are sens în plan comercial.

(155)

În al treilea rând, Luxemburgul susține că excluderea creanțelor intragrup din calculul este, de asemenea, justificată, având în vedere că datoriile FFT sunt însoțite de o garanție explicită în favoarea creditorilor FFT. Având în vedere strategia industrială, interesele economice și riscul unui eventual faliment asupra reputației societății, riscul de neplată al FFT este foarte scăzut, iar suma „liberă” în valoare de 93 710 000 EUR este mai mult decât suficientă pentru a acoperi acest risc.

(156)

În al patrulea rând, Luxemburgul reproșează Comisiei că a pus sub semnul întrebării modul în care a fost calculată valoarea beta în vederea stabilirii primei de risc. În primul rând, aceste calcule nu sunt pur matematice și pot fi justificate rezultate diferite; în consecință, rezultatele obținute în raportul privind prețurile de transfer sunt perfect justificabile și solide. În al doilea rând, chiar în cazul în care rezultatele obținute de Comisie ar fi diferite, aceasta trebuie totuși să examineze dacă acest lucru conferă societății FFT un avantaj în raport cu celelalte întreprinderi stabilite în Luxemburg. În al treilea rând, chiar și în cadrul unei evaluări alternative în care se compară prima de risc calculată pentru FFT și remunerația plătită acționarilor societății cotate la bursă, care rezultă într-un procent de 3,5 până la 4 %, un procent semnificativ mai mic decât prima de risc de 6,05 % calculată pentru FFT, comparația arată că prima de risc de 6,05 % este perfect justificată și că aceasta respectă pe deplin cerințele prevăzute la articolul 164 din Legea privind impozitul pe venit.

(157)

În sfârșit, Luxemburgul susține că, având în vedere că grupul de lucru pentru Codul de conduită (impozitarea întreprinderilor) a confirmat în mod explicit faptul că practica în materie de decizii fiscale din Luxemburg este în concordanță cu Codul de conduită și cu Liniile directoare ale OCDE, principiul încrederii legitime implică faptul că FFT ar trebui să se poată baza pe decizia fiscală din 3 septembrie 2012 pe întreaga sa perioada de valabilitate, respectiv cinci ani.

(158)

FFT și-a prezentat observațiile privind decizia de inițiere a procedurii la 30 octombrie 2014. Aceste observații au sosit în două documente separate.

(159)

Primul set de observații din partea FFT se împarte în două părți. Prima parte expune motivele pentru care FFT consideră că, în cazul APA al FFT, Comisia a aplicat în mod eronat Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer. A doua parte descrie elementele prin care decizia de inițiere a procedurii nu respectă norma juridică prevăzută pentru stabilirea selectivității în temeiul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

(160)

În primul rând, contrar celor susținute de Comisie în decizia de inițiere a procedurii, FFT susține că nu a convenit cu administrația fiscală luxemburgheză un venit impozabil fix. Acordul nu viza decât o metodă de remunerare a funcțiilor de trezorerie îndeplinite de FFT. Începând cu 2011, în fiecare an, FFT își actualizează toți parametrii utilizați pentru a-și estima capitalurile proprii expuse la risc și rentabilitatea capitalurilor proprii pentru a-și calcula profitul-țintă. În plus, APA al FFT este valabil doar pentru o perioadă de cinci ani, cu condiția ca faptele și circumstanțele pe care acesta se bazează să nu se modifice; această durată corespunde practicii în materie de decizii fiscale din alte state membre.

(161)

În al doilea rând, nimic nu împiedică consultantul fiscal al FFT să aleagă MTMN, având în vedere că nu există niciun element de comparație internă în raport cu tranzacțiile efectuate de FFT care să poată fi folosit pentru a aplica metoda CUP. Motivele care stau la baza acestei situații sunt următoarele: (i) FFT nu acordă împrumuturi către terți; și (ii) societățile din grupul Fiat nu obțin împrumuturi similare de la terți. FFT face trimitere la punctul 2.2 din Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer, conform căruia metoda de selecție urmărește întotdeauna să identifice metoda cea mai adecvată într-un anumit caz. FFT menționează apoi punctul 2.4 din aceleași linii directoare, conform căruia există situații în care metodele tranzacționale bazate pe profituri se dovedesc mai potrivite decât metodele tradiționale bazate pe tranzacții.

(162)

Potrivit FFT, în cazul în care consultantul fiscal ar fi utilizat valoarea obligațiilor sale în cadrul metodei CUP pentru a stabili prețurile de transfer aplicate împrumuturilor acordate societăților din cadrul grupului, FFT ar fi suferit pierderi, deoarece nu ar fi recuperat costul lichidităților necesare pentru a acoperi nevoile financiare ale grupului. FFT este o entitate mai puțin complexă decât celelalte societăți din grup, ale căror marje ar putea fi verificate cu ajutorul MTMN. Această metodă este utilizată din ce în ce mai des în cadrul analizelor privind prețurile de transfer, iar Liniile directoare ale OCDE din 2010 privind prețurile de transfer nu stabilesc nicio ierarhie a metodelor.

(163)

În plus, potrivit FFT, capitalurile proprii pot fi adesea rezultatul deciziilor anterioare legate de activitățile unei societăți și să nu aibă nicio legătură directă cu nivelul de capitaluri proprii necesar pentru acoperirea riscurilor asociate cu activitatea societății.

(164)

În sfârșit, FFT observă că Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer recunosc faptul că stabilirea prețurilor de transfer nu este o știință exactă. În acest sens, aceasta face trimitere la punctul 1.13 din aceste linii directoare și mai exact la următoarea dispoziție: „[…] este important să se aibă în vedere obiectivul de a realiza o aproximare rezonabilă a unui rezultat în condiții de concurență deplină pe baza unor informații fiabile. De asemenea, trebuie reamintit faptul că stabilirea prețurilor de transfer nu este o știință exactă și că aceasta necesită o apreciere atât din partea administrației fiscale, cât și din partea contribuabilului”. FFT precizează că aceasta s-a străduit totuși să estimeze, pe cât posibil, o remunerație în condiții de concurență deplină pentru activitățile sale.

(165)

În al treilea rând, în ceea ce privește adecvarea capitalurilor proprii ale FFT, aceasta din urmă trebuie să demonstreze că nivelul său de capitaluri proprii este suficient pentru a suporta riscurile legate de activitatea sa de finanțare. Circulara nu oferă orientări specifice de urmat pentru determinarea nivelului adecvat de fonduri proprii expuse la risc. Acesta este motivul pentru care FFT a decis să analizeze capitalurile sale proprii pentru a evalua partea de capitaluri proprii necesară pentru exercitarea activităților sale și pentru suportarea riscurilor conform cadrului Basel II. În mod similar, circulara compară societățile care desfășoară activități de finanțare intermediară cu instituții financiare independente. Circulara prevede, de asemenea, că contribuabilii care efectuează tranzacții de finanțare intragrup trebuie să dispună de fonduri proprii suficiente pentru a suporta riscurile de finanțare legate de aceste tranzacții. În schimb, activitățile de participare nu sunt luate în considerare în vederea APA al FFT; din acest motiv este justificată excluderea participațiilor FFT din fondurile sale proprii de risc. De altfel, cuantumul capitalurilor proprii echivalent cu investițiile în filialele FFT nu a fost luat în considerare, deoarece acesta include investițiile în afara portofoliului în filiale remunerate sub formă de dividende. Totuși, dividendele nu fac obiectul analizelor privind prețurile de transfer, întrucât acestea nu țin cont de importanța funcțiilor îndeplinite și nici de riscurile suportate. O astfel de deducere este, de asemenea, în conformitate cu cadrul Basel II (61) și cu articolul 57 din Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului („CRD III”) (62).

(166)

În al patrulea rând, în ceea ce privește analiza Comisiei cu privire la tratamentul creanțelor intragrup și la faptul că APP al FFT nu ia în considerare ansamblul activelor, altele decât cele care aparțin unor părți terțe, FFT susține că ratingul de credit al grupului este deja inclus în costul de finanțare a grupului de către FFT. Având în vedere că FFT și toate societățile asociate ale grupului au un rating de credit echivalent cu cel al FIAT S.p.A. (63), FFT nu se confruntă cu un risc de credit suplimentar în ceea ce privește împrumuturile sale acordate societăților sale asociate în cadrul grupului. Prin urmare, rata dobânzii solicitată de FFT societăților sale asociate din cadrul grupului corespunde sumei dintre: (i) costul de finanțare a grupului, (ii) comisioanele de garanție plătite către Fiat S.p.A.; (iii) costurile operaționale suportate pentru a putea furniza propriile servicii celorlalte societăți din cadrul grupului; (iv) „portajul negativ” rezultat din faptul că sumele importante împrumutate de FFT trebuie să fie pe termen scurt și cu rate ale dobânzii mai mici pentru a răspunde nevoilor de lichiditate ale grupului pe termen scurt; și (v) remunerarea capitalurilor pentru riscurile suportate, care este legată de funcțiile asumate de FFT în gestiunea de trezorerie a grupului.

(167)

În al cincilea rând, potrivit FFT, era justificată utilizarea coeficientului de 6 % aplicat activelor ponderate în funcție de risc („RWA”), având în vedere că acesta corespunde concepției pe care o are FFT cu privire la cadrul Basel II transpus în cazul instituțiilor financiare nebancare din anumite regiuni din UE (de exemplu, în Italia) de către autoritățile de reglementare locale, în conformitate cu Directiva privind cerințele de capital. În plus, întrucât expunerea activelor FFT față de terți constă în principal din depozite bancare, ponderea de risc de 20 % s-a aplicat în conformitate cu abordarea standard prevăzută în cadrul Basel II (64). În mod similar, în ceea ce privește ponderea de risc de 15 % aplicată în cazul riscului operațional, FFT face trimitere la abordarea privind indicatorul de bază în cadrul căreia, în conformitate cu punctul 649 din cadrul Basel II, trebuie să se aplice un astfel de coeficient. În mod similar, în cadrul aceleiași abordări, produsul brut corespunde veniturilor nete din dobânzi la care se adaugă alte venituri nete decât cele din dobânzi, sumele brute ale tuturor provizioanelor și cheltuielilor de exploatare, însă fără măsuri cu caracter excepțional. Deoarece FFT nu are alte venituri în afara dobânzilor, trimiterea la dobânzile creditoare pentru depozitele bancare, fără dobânzile debitoare pentru împrumuturile bancare, este justificată ca fiind cea mai bună aproximare a riscurilor operaționale ale FFT. În ceea ce privește potențialele modificări ale cadrului de reglementare, FFT susține că, chiar și în cadrul Basel III (65) și al Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (66) („CRD IV”) cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, criteriile relevante sunt încă valabile.

(168)

În al șaselea rând, în ceea ce privește îndoielile exprimate de Comisie cu privire la valoarea beta utilizată, FFT susține că, deși se exclud anumite elemente de comparație (de exemplu, băncile naționale), intervalul de concurență deplină rămâne aproape neschimbat. Având în vedere că FFT acționează ca o societate de finanțare și nu poate fi asimilată unei bănci, valorile beta ale societăților de finanțare sunt considerate de FFT și de [consultantul fiscal] ca fiind elementele de comparație cele mai adecvate. În plus, circulara face în mod clar referire la prestatorii de servicii financiare. Pe această bază, este rezonabil să se țină seama de o serie de societăți care își desfășoară activitatea în sectorul serviciilor financiare pentru a determina o valoare beta adecvată. În ceea ce privește adoptarea percentilei 25 din intervalul de concurență deplină, aceasta este în concordanță cu Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer, care consideră că toate punctele din intervalul de concurență deplină generează prețuri/profituri în condiții de concurență deplină. În plus, se estimează că FFT este expusă unor riscuri limitate având în vedere că aceasta lucrează exclusiv pentru societățile din cadrul grupului, că activitățile grupului sunt foarte bine integrate și că societatea-mamă este pe deplin interesată să sprijine activitățile filialelor sale.

(169)

În al șaptelea rând, FFT nu împărtășește îndoielile Comisiei cu privire la faptul că rentabilitatea capitalurilor sale proprii de 0,87 % ar fi prea mică. Capitalurile proprii excedentare, și anume cele care nu sunt necesare pentru a acoperi riscurile suportate de FFT în cadrul activității sale de finanțare sunt fie împrumutate unei alte societăți din cadrul grupului care are nevoie de finanțare suplimentară, fie utilizate pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare a FTT în cadrul activității sale de prestare de servicii financiare. Prin urmare, remunerarea lor trebuie să fie adaptată investițiilor în lichidități pe termen scurt.

(170)

FFT susține că, deși analiza Comisiei privind respectarea principiului concurenței depline ar fi corectă, decizia de inițiere a procedurii nu furnizează nicio dovadă potrivit căreia FFT a beneficiat de un tratament mai favorabil decât cel acordat oricărui alt contribuabil din Luxemburg aflat într-o situație de fapt și de drept comparabilă. Decizia de inițiere a procedurii nu conține nicio comparație a poziției FFT cu cea a altor contribuabili din Luxemburg, ca în cazul celorlalți 21 de contribuabili ale căror APA au fost examinate de Comisie.

(171)

FFT a fost autorizată să încheie un APA cu administrația fiscală din Luxemburg, la fel ca oricare alt contribuabil luxemburghez care are o prezență reală în Luxemburg.

(172)

În plus, având în vedere faptul că rata globală a impozitului pe profit în Luxemburg pentru FFT era de 28,8 % (pentru anul 2011), în timp ce în Italia, rata principală a impozitului pe profit este de aproximativ 33 %, un profit mai mare pentru FFT ar fi generat costuri deductibile mai mari în Italia, deoarece cea mai mare parte a împrumuturilor acordate de FFT sunt către Fiat Finance S.p.A. Prin urmare, nu este clar ce tip de „ajutor” a obținut grupul în ansamblul său în cazul în care FFT a declarat un profit mai mic în Luxemburg și, prin urmare, a beneficiat de deduceri de dobândă mai mici în Italia.

(173)

Al doilea set de observații formulate de FFT începe prin explicarea importanței APA în general; acestea sunt considerate ca făcând parte din sistemul fiscal general și sunt acceptate de sistemul fiscal luxemburghez. APA al FFT respectă orientările stabilite prin circulară și nu se îndepărtează de sistemul fiscal general luxemburghez. Durata APA al FTT, de cinci ani, este conformă cu durata standard a APA încheiate în alte state membre.

(174)

Normele luxemburgheze privind prețurile de transfer, care constituie baza circularei, fac parte din sistemul fiscal general, având în vedere că acestea se aplică între societățile afiliate din cadrul unui grup în cadrul tranzacțiilor între întreprinderi. Normele luxemburgheze privind prețurile de transfer nu derogă de la sistemul fiscal general în sensul că acestea respectă, în practică, Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer și vizează determinarea profiturilor în condiții de concurență deplină.

(175)

În ceea ce privește îndoielile exprimate de Comisie în decizia sa de inițiere a procedurii cu privire la alegerea metodei de stabilire a prețurilor de transfer, FFT susține că MTMN este o metodologie general acceptată, aprobată de OCDE și care este conformă cu sistemul fiscal general din Luxemburg. Utilizarea pe scară largă a MTMN a fost recunoscută de Comisie, precum și faptul că aplicarea acesteia poate genera dificultăți (67). Orientările cu privire la anumite aspecte detaliate sunt insuficiente, însă Comisia își rezervă dreptul de a soluționa problemele controversate legate de prețurile de transfer prin intermediul propriei sale viziuni asupra modului în care ar trebui să fie aplicată MTMN în acest caz. În plus, beneficiile fiscale ale FTT sunt aliniate la beneficiile statutare, ceea ce confirmă încă o dată faptul că utilizarea MTMN nu a conferit niciun avantaj economic societății FTT.

(176)

Potrivit FFT, autoritățile fiscale ar trebui să beneficieze de o anumită marjă de apreciere atunci când aplică MTMN, care, în ceea ce privește determinarea profitului impozabil, nu generează niciodată un singur rezultat, ci o serie de rezultate valabile. Prin urmare, diferența dintre venitul impozabil obținut de FTT (și acceptat de autoritățile fiscale luxemburgheze) și presupusul venit impozabil potrivit Comisiei, nu ar trebui să fie considerată un avantaj în sensul normelor privind ajutoarele de stat. Un astfel de avantaj apare doar dacă măsura se abate în mod evident de la normele standard privind stabilirea prețurilor de transfer și depășește marja de apreciere a administrației fiscale (68). În caz contrar, aceasta ar reprezenta o ingerință a Comisiei în competențele unui stat membru în materie de impozitare.

(177)

În sfârșit, FFT susține că, atunci când Comisia a evaluat existența unui avantaj, aceasta ar fi trebuit să ia în considerare efectul global „asupra grupului”. În acest sens, grupul Fiat nu beneficiază de niciun avantaj, deoarece orice creștere a bazei de impozitare în Luxemburg este compensată de o creștere a deducerii fiscale în alte țări europene (în ultimii ani, în principal în Italia). Potrivit FFT, acest efect a fost recunoscut în mai multe decizii ale Comisiei (69).

(178)

Potrivit FFT, sistemul de referință care trebuie avut în vedere pentru evaluarea selectivității nu poate include decât societățile care fac obiectul normelor privind prețurile de transfer, adică cele care tranzacționează doar cu terți afiliați ai acestora. Acest lucru este recunoscut în Decizia Comisiei privind schema groepsrentebox (70), în care se afirmă, în ceea ce privește activitățile de finanțare prin împrumut, că societățile relaționate se află într-o situație de drept și de fapt care nu este comparabilă cu cea a societăților nerelaționate. De asemenea, pentru a demonstra selectivitatea, Comisia ar trebui să demonstreze că FFT a obținut un APA în condiții diferite de cele aplicate altor entități de grup din Luxemburg care desfășoară activități de finanțare. Cu toate acestea, circulara precizează că APA sunt disponibile pentru toate societățile din cadrul grupurilor financiare. Prin urmare, nu există selectivitate.

(179)

Ca regulă generală, Comisia acceptă deciziile fiscale ca fiind un mijloc de a le furniza contribuabililor securitate și predictibilitate juridică în ceea ce privește poziția lor fiscală. Deciziile fiscale adoptate de administrația fiscală luxemburgheză nu sunt discreționare, având în vedere că acestea respectă principiile circularei, care se referă în mod specific la principiul concurenței depline definit la articolul 9 din Convenția-model OCDE și oferă orientări și clarificări cu privire la cerințele minime de fonduri proprii și analiza prețurilor de transfer pe care o societate luxemburgheză care desfășoară activități de finanțare intragrup trebuie să le respecte. Prin urmare, marja de apreciere a administrației fiscale luxemburgheze, dacă aceasta există, este limitată de orientările stabilite în circulară. De altfel, această marjă de apreciere limitată de care dispune administrația fiscală este inerentă aplicării Liniilor directoare ale OCDE privind prețurile de transfer. Acest simplu element nu poate, în sine, să implice prezența unui ajutor de stat. În plus, FFT susține că APA al FFT face obiectul unei examinări periodice, cu o perioadă de valabilitate de până la cinci ani.

(180)

FFT afirmă, de asemenea, că Comisia nu a demonstrat că aplicarea metodei MTMN în cadrul APA al FFT s-ar îndepărta de alte decizii fiscale încheiate de alte societăți aflate în situații comparabile cu cea a FFT. Potrivit FFT, nu există nicio îndoială că o astfel de societate comparabilă aflată într-o situație similară cu a sa ar fi fost în măsură să solicite o decizie fiscală și să își stabilească profiturile impozabile pe baza MTMN. Întrucât FFT și societățile comparabile sunt supuse aceluiași regim fiscal, este lipsit de sens să se decidă dacă metoda de stabilire a prețurilor de transfer aplicată societății FFT era sau nu conformă cu Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer (cu care era oricum conformă).

(181)

Potrivit FFT, decizia de inițiere a procedurii prezintă mai multe diferențe semnificative în raport cu deciziile anterioare în care Comisia a pus sub semnul întrebării aplicarea unei metode de stabilire a prețurilor de transfer (și anume, metoda cost-plus) ca fiind o măsură fiscală care generează un avantaj selectiv (71). În aceste decizii, schema nu era disponibilă decât pentru contribuabilii care îndeplineau anumite cerințe, în timp ce în decizia de inițiere a procedurii, Comisia contestă doar aplicarea MTMN, și anume determinarea specifică a profiturilor impozabile, în contextul unei proceduri APA disponibilă pentru toți contribuabilii luxemburghezi care desfășoară activități de finanțare cu părți afiliate.

(182)

În plus, în aceste decizii, venitul determinat conform metodei cost-plus putea să difere substanțial de profitul statutar, lucru ce nu se întâmplă în cazul FFT, al cărei venit stabilit prin metoda MTMN este conform cu rezultatul contabil al societății. În mod similar, aplicarea metodei de stabilire a prețurilor de transfer în deciziile anterioare nu era în mod evident conformă cu Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer. În cazul de față, nu există o încălcare a acestor linii directoare. Totuși, spre deosebire de ceea ce s-a constatat în deciziile privind centrele de coordonare, nici Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer nu includ orientări clare cu privire la stabilirea prețurilor de transfer pentru anumite activități desfășurate de FFT (cum ar fi activitățile de finanțare și cele de trezorerie).

(183)

FFT susține, de altfel, că Comisia nu a ținut cont nici de faptul că APA al FFT s-a bazat pe un studiu economic realizat în conformitate cu Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer, ceea ce demonstrează că stabilirea profitului nu a fost arbitrară și că autoritățile fiscale luxemburgheze nu au exercitat nicio putere discreționară.

(184)

Prin scrisoarea din 5 ianuarie 2015, Luxemburgul a declarat că subscrie în totalitate la observațiile formulate de Fiat.

(185)

În temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

(186)

Conform unei jurisprudențe constante, calificarea drept ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, necesită îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de această dispoziție (72). Este astfel consacrat faptul că, pentru ca o măsură să fie calificată drept ajutor de stat în sensul acestei dispoziții, în primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat, în al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, în al treilea rând, aceasta trebuie să acorde un avantaj selectiv unei întreprinderi și, în al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (73).

(187)

În ceea ce privește prima condiție pentru existența unui ajutor, decizia fiscală contestată a fost emisă de Administration des contributions directes, care face parte din administrația fiscală a Marelui Ducat al Luxemburgului. Această hotărâre implică acceptarea de către administrația fiscală luxemburgheză a unei metode de atribuire a profiturilor către societatea FFT din cadrul grupului Fiat, propusă de consultantul fiscal al acesteia, care angajează administrația fiscală luxemburgheză pentru o perioadă de cinci ani și pe baza căreia FFT calculează în fiecare an cuantumul impozitului pe profit pe care aceasta trebuie să îl plătească în Luxemburg. Prin urmare, decizia fiscală contestată este imputabilă Luxemburgului.

(188)

În ceea ce privește finanțarea măsurii prin intermediul resurselor de stat, conform unei jurisprudențe constante a Curții, o măsură prin care autoritățile publice acordă anumitor întreprinderi o scutire fiscală care, deși nu presupune un transfer pozitiv de resurse de stat, îi pune pe beneficiari într-o situație financiară mai favorabilă decât a celorlalți contribuabili constituie un ajutor de stat (74). În secțiunea 7.2, Comisia va demonstra că decizia fiscală contestată determină o reducere a impozitului datorat de FFT Luxemburgului, îndepărtându-se de cuantumul impozitului pe care ar trebui să îl plătească FFT, în caz contrar, în conformitate cu sistemul general al impozitului pe profit din Luxemburg. Prin urmare, trebuie să se considere că decizia fiscală contestată conduce la o pierdere de resurse de stat, având în vedere că orice reducere a impozitului datorat de FFT implică o pierdere de venituri fiscale de care ar fi putut dispune Luxemburgul în absența acestei reduceri.

(189)

În ceea ce privește a doua condiție pentru existența ajutorului, FFT aparține grupului Fiat, care este o entitate prezentă la scară mondială și care își desfășoară activitățile în toate statele membre ale UE, astfel încât orice ajutor în favoarea sa este de natură să afecteze schimburile comerciale din cadrul Uniunii. O măsură acordată de către stat este, de altfel, considerată că denaturează sau amenință să denatureze concurența atunci când aceasta este susceptibilă să consolideze poziția concurențială a beneficiarului acesteia în raport cu alte întreprinderi cu care acesta concurează (75). În măsura în care decizia fiscală atacată exonerează FFT de o datorie fiscală pe care aceasta ar fi trebuit, în mod normal, să o plătească, în temeiul sistemului general al impozitului pe profit din Luxemburg, această decizie fiscală denaturează sau amenință să denatureze concurența prin consolidarea poziției financiare a FFT și a grupului Fiat, astfel încât cea de a patra condiție pentru existența unui ajutor de stat este, de asemenea, îndeplinită în cazul de față.

(190)

În ceea ce privește cea de a treia condiție pentru existența ajutorului, Comisia va explica în secțiunea 7.2, motivele pentru care aceasta consideră că decizia fiscală contestată conferă un avantaj selectiv societății FFT, în măsura în care aceasta determină o reducere a impozitului datorat de societate în Luxemburg, îndepărtându-se de impozitul pe care FFT ar fi trebuit să îl plătească în temeiul sistemului general al impozitului pe profit, îndeplinind prin urmare, toate condițiile pentru existența unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(191)

Conform unei jurisprudențe constante, „articolul 107 alineatul (1) din tratat impune să se determine dacă, în cadrul unui anumit regim juridic, o măsură națională este de natură să favorizeze «anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri» în raport cu altele care, având în vedere obiectivul urmărit de regimul respectiv, se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă. În caz afirmativ, măsura în cauză îndeplinește condiția selectivității” (76).

(192)

În cauzele ce țin de domeniul fiscalității, Curtea a elaborat o analiză în trei etape pentru a determina dacă o anumită măsură fiscală este selectivă (77). Într-o primă etapă, este necesar să se stabilească regimul fiscal comun sau normal aplicabil în statul membru: „sistemul de referință”. În a doua etapă, este necesar să se determine dacă măsura fiscală în cauză constituie o derogare de la acest sistem, în măsura în care aceasta face distincție între operatorii economici care, având în vedere obiectivele inerente ale sistemului, se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă. Dacă măsura constituie o derogare de la sistemul de referință, trebuie să se stabilească, în a treia etapă, dacă această măsura este justificată de natura sau de economia generală a sistemului de referință. O măsură fiscală care constituie o derogare de la aplicarea sistemului de referință poate fi justificată dacă statul membru în cauză poate să demonstreze că această măsură rezultă direct din principiile fondatoare sau directoare ale sistemului său fiscal (78). În acest caz, măsura fiscală nu este selectivă. Sarcina probei în cursul celei de a treia etape revine statului membru.

(193)

Ca regulă generală, în vederea analizării caracterului selectiv al unei măsuri de ajutor, un sistem de referință este format dintr-un set coerent de norme care se aplică, pe baza unor criterii obiective, tuturor întreprinderilor care intră sub incidența domeniului său de aplicare, astfel cum este definit prin obiectivul acestuia.

(194)

În cazul de față, Comisia consideră că sistemul de referință este sistemul general al impozitului pe profit din Luxemburg, al cărui obiectiv îl constituie impozitarea profiturilor realizate de toate societățile supuse impozitării în Luxemburg (79). Sistemul impozitului pe profit din Luxemburg se aplică societăților locale și societăților străine rezidente în Luxemburg, inclusiv sucursalelor luxemburgheze ale societăților străine. În Luxemburg, o societate este considerată rezidentă în cazul în care sediul său social sau administrația centrală se află în Luxemburg. Societățile locale și societățile străine rezidente în Luxemburg sunt obligate la plata impozitului pe profit pentru profiturile pe care le realizează la nivel mondial, cu excepția cazului în care se aplică o convenție privind evitarea dublei impuneri. Societățile nerezidente nu sunt supuse impozitului pe profit decât pentru anumite tipuri de venituri specifice, de proveniență luxemburgheză (80). Impozitul este datorat pentru profiturile realizate, din care se scad cheltuielile și pierderile deductibile din punct de vedere fiscal, care pot fi raportate nelimitat.

(195)

Impozitul pe profit din Luxemburg este format dintr-un impozit pe profiturile societăților („impôt sur le revenu des collectivités” sau „IRC”), a cărui rată este fixată la 21 % și, pentru societățile stabilite în orașul Luxemburg, dintr-un impozit municipal pe profiturile societăților comerciale („impôt commercial communal”), a cărui rată este fixată la 6,75 %. În plus, se aplică o majorare de 5 % a IRC de 21 % pentru a alimenta un fond pentru ocuparea forței de muncă (81). Începând cu 1 ianuarie 2011, rata totală cumulată de impozitare a profiturilor societăților în Luxemburg este, prin urmare, de 28,80 % (82) (83).

(196)

Calculul profiturilor impozabile în vederea stabilirii impozitului pe profit al societăților luxemburgheze se bazează, în principiu, pe contabilitatea comercială a contribuabilului, sub rezerva ajustărilor impuse de legislația fiscală luxemburgheză, care sunt în principal legate de scutirea dividendelor/câștigurilor de capital, reintegrarea cheltuielilor nedeductibile (84), corecțiile aduse rezultatului fiscal al tranzacțiilor care nu sunt efectuate în condiții de concurență deplină și de aplicarea de norme de amortizare diferite în scopuri fiscale și contabile.

(197)

Dacă în cazul societăților autonome neintegrate/locale care efectuează tranzacții pe piață calculul profiturilor impozabile este relativ simplu, având în vedere că acesta se bazează pe diferența dintre veniturile și cheltuielile pe o piață dictată de concurență, în cazul societăților de grup integrate din punct de vedere fiscal, ca FFT, calculul profiturilor impozabile implică utilizarea de date indirecte. Societățile autonome neintegrate pot considera profiturile lor contabile ca punct de plecare pentru stabilirea bazei de impozitare a profitului, având în vedere că aceste profituri depind de prețurile dictate de piață pentru resursele achiziționate și produsele și serviciile vândute de societate. Pe de altă parte, o societate integrată care efectuează tranzacții cu societăți din cadrul aceluiași grup va trebui să realizeze o estimare a prețurilor aplicate în aceste tranzacții intragrup pentru a determina profiturile sale impozabile în scopuri fiscale, această estimare fiind realizată de către aceeași companie care controlează grupul, în loc să fie dictată de piață.

(198)

Această diferență în ceea ce privește calculul profiturilor impozabile între societățile neintegrate, adică cele care nu aparțin unui grup și, prin urmare, clasificate drept „autonome”, și societățile integrate, și anume societățile care fac parte dintr-un grup, nu are totuși niciun impact asupra obiectivului sistemului impozitului pe profit din Luxemburg, care este acela de a impozita profiturile tuturor societăților rezidente în Luxemburg, indiferent dacă acestea sunt integrate sau neintegrate. IRC vizează entitățile prezente în Luxemburg care sunt supuse impozitului pe profit și include „orice entitate economică care poate fi supusă în mod direct impozitul pe profit”. Nici forma întreprinderii, nici structura acesteia (grup de întreprinderi sau nu) nu constituie criterii determinante în ceea ce privește perceperea impozitului pe profit în Luxemburg. În plus, chiar dacă se poate estima faptul că deciziile de finanțare sunt luate în interesul superior al grupului în ansamblul său, impozitul pe profit luxemburghez este perceput de la entități individuale, nu de la grupuri, iar decizia fiscală contestată se referă exclusiv la profiturile impozabile ale FFT, astfel încât orice reducere a veniturilor fiscale se bazează în mod individual pe rezultatele acestei societăți. Deși este adevărat că legislația fiscală conține dispozițiile specifice aplicabile grupurilor (de exemplu, regimul de integrare fiscală (85)), acestea au drept obiectiv să pună pe picior de egalitate societățile neintegrate și entitățile economice structurate sub formă de grupuri, nu să acorde un tratament mai favorabil grupurilor (86).

(199)

În consecință, faptul că profiturile impozabile sunt în mod necesar calculate în mod diferit pentru societățile integrate și pentru cele neintegrate este lipsit de relevanță pentru stabilirea sistemului de referință în vederea analizării selectivității în cazul de față. Având în vedere că, în temeiul sistemului impozitului pe profit din Luxemburg, profiturile tuturor societăților rezidente în Luxemburg sunt impozitate în același mod, fără a face distincție între societățile integrate și cele neintegrate, trebuie să se considere cele două tipuri de societăți ca aflându-se într-o situație de fapt și de drept similară din perspectiva obiectivului intrinsec al sistemului (87). Într-adevăr, având în vedere că obiectivul deciziei fiscale contestate este acela de a determina profiturile impozabile ale FFT în vederea perceperii impozitului pe profit în temeiul sistemului general al impozitului pe profit din Luxemburg, acest sistem constituie sistemul de referință din perspectiva căruia trebuie analizată decizia fiscală pentru a stabili dacă FFT a beneficiat de un avantaj selectiv.

(200)

În sfârșit, pentru a răspunde diverselor argumente invocate de FFT atunci când aceasta susține că societățile de grup și societățile autonome nu se raportează la același sistem de referință, Comisia constată următoarele.

(201)

Potrivit FFT, sistemul de referință care trebuie avut în vedere pentru a aprecia selectivitatea deciziei fiscale contestate nu ar trebui să includă decât întreprinderile care fac obiectul normelor privind prețurile de transfer, și anume cele care tranzacționează exclusiv cu întreprinderi asociate (88), astfel încât, pentru a demonstra selectivitatea acestei măsuri, Comisia ar trebui să demonstreze că FFT a obținut o decizie fiscală în condiții diferite de cele aplicate altor entități de grup care funcționează în Luxemburg și care desfășoară activități de finanțare (89). FFT consideră că această interpretare este confirmată de deciziile Comisiei privind schema groepsrentebox și regimul fiscal al dobânzilor pentru grupuri în Ungaria (90).

(202)

În primul rând, Comisia reamintește că nu este obligată de practica sa decizională. Fiecare măsură potențială de ajutor trebuie să fie evaluată în mod individual în funcție de criteriile obiective prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE, astfel încât, chiar dacă ar fi stabilită o practică decizională contrară, aceasta din urmă nu poate afecta validitatea prezentei decizii (91).

(203)

În orice caz, contrar celor susținute de FFT, niciuna dintre aceste decizii nu confirmă faptul că, atunci când o măsură fiscală este în favoarea unei societăți integrate, sistemul de referință trebuie în mod necesar să se limiteze la acest tip de societăți. În plus, în ambele cazuri, obiectivul măsurii fiscale care face obiectul deciziei Comisiei nu este comparabil cu cel al măsurii evaluate în cazul de față, iar concluziile care se pot trage din aceste decizii nu se aplică, prin urmare, în cazul de față.

(204)

Schema groepsrentebox a fost pusă în aplicare de autoritățile neerlandeze pentru a reduce diferența în materie de tratament fiscal dintre finanțarea prin capital propriu și finanțarea prin împrumut în cadrul unui grup și astfel, să reducă arbitrajul între aceste două moduri de finanțare intragrup (92). În decizia sa finală, Comisia a precizat că, având în vedere obiectivul măsurii, și anume acela de a reduce diferența în materie de tratament fiscal dintre finanțarea prin capital propriu și finanțarea prin împrumut la nivelul grupului și, astfel, de a reduce arbitrajul între aceste două metode de finanțare intragrup, „doar în cazul grupurilor poate exista arbitraj între finanțarea prin infuzie de capital și finanțarea prin împrumut [nu pentru societățile autonome]” (93). Având în vedere această constatare, precum și obiectivul schemei, care avea scopul „de a reduce stimulentele pentru arbitrajul între finanțarea prin infuzie de capital sau prin împrumut și de a asigura neutralitatea fiscală în această privință” (94), Comisia a considerat că sistemul de referință în acest caz include numai întreprinderile supuse impozitului pe profit implicate în relații intragrup (95).

(205)

În ceea ce privește obiectivul deciziei fiscale contestate, acesta constă în stabilirea bazei de impozitare a FTT utilizată pentru calcularea impozitului datorat de aceasta cu titlu de impozit pe profit în Luxemburg. În primul rând, în timp ce obiectivul care justifica Decizia privind groepsrentebox poate fi considerat ca fiind valabil numai în cadrul unui grup (având în vedere că societățile autonome nu se confruntă cu problema arbitrajului între diferite forme de finanțare), stabilirea bazei de impozitare în vederea calculării impozitului datorat în fiecare an cu titlu de impozit pe profit se referă atât la entitățile care aparțin unui grup, cât și la societățile autonome.

(206)

În al doilea rând, FFT îndeplinește funcția de societate de finanțare și nu oferă servicii decât altor societăți din cadrul grupului Fiat. Cu toate acestea, tranzacțiile pe care le efectuează ar putea fi desfășurate, de asemenea, și în alt context decât cel al unui grup. Circulara compară acest tip de tranzacții de finanțare intragrup cu tranzacțiile efectuate de instituții financiare independente (96) și prevede ca remunerația acestor servicii financiare să fie corelată fie cu suma împrumutată, fie cu valoarea reală a activelor administrate, și anume corespunzătoare remunerației solicitate de către o instituție financiară independentă. Prin urmare, circulara recunoaște că tranzacțiile, chiar și cele efectuate în cadrul unui grup, sunt direct comparabile cu tranzacțiile obișnuite efectuate pe piață.

(207)

Aceste caracteristici ale cazului de față confirmă încă o dată faptul că observația formulată de Comisie în Decizia privind groepsrentebox, și anume că, în ceea ce privește activitățile de finanțare prin împrumut, societățile relaționate nu se află într-o situație de drept și de fapt comparabilă cu cea a societăților nerelaționate, nu poate fi extinsă la situațiile în care o decizie fiscală are drept obiectiv stabilirea bazei de impozitare în vederea perceperii impozitului pe profit. Afirmația care figurează în circulară cu privire la comparabilitatea tranzacțiilor reflectă principiile pe care se bazează principiul concurenței depline conform cărora relațiile comerciale și financiare între întreprinderi asociate nu trebuie să fie diferite de cele care ar fi convenite între întreprinderi independente (97). Normele privind prețurile de transfer au, în special, drept obiectiv compararea tranzacțiilor între societăți relaționate/ale aceluiași grup cu tranzacțiile între societăți independente și garantarea faptului că orice abatere este corectată. Având în vedere aceste elemente, FFT invocă în mod greșit Decizia privind groepsrentebox în susținerea argumentației sale.

(208)

Aceeași concluzie este valabilă și în ceea ce privește Decizia privind regimul fiscal al dobânzilor pentru grupuri în Ungaria, pe care se bazează, de asemenea, FFT. Această decizie viza un regim al cărui obiectiv era reducerea arbitrajului (în relațiile dintre societățile maghiare) apropiind impozitarea dobânzilor intragrup de impozitarea dividendelor interne ale grupului, consolidând astfel neutralitatea sistemului fiscal din punct de vedere tehnic (98). Obiectivul de reducere a arbitrajului, pe care Comisia l-a considerat, la acel moment, specific relațiilor intragrup, este diferit de obiectivul măsurii în cazul de față, care este acela de a stabili baza de impozitare a FTT la care se aplică impozitul pe profit în Luxemburg. Acest obiectiv nu diferențiază FFT, în calitate de entitate a unui grup, de nicio altă entitate (autonomă) care se adresează autorităților fiscale luxemburgheze pentru stabilirea bazei de impozitare. Este adevărat că, în cazul FFT, stabilirea bazei de impozitare este mai dificil de realizat, având în vedere că aceasta presupune aplicarea normelor privind prețurile de transfer și a principiului concurenței depline, în timp ce în cazul unei societăți autonome, venitul impozabil ar fi, în principiu, echivalent cu venitul contabil, sub rezerva eventualelor ajustări, prevăzute de legislația fiscală. Cu toate acestea, obiectivul legislației privind impozitarea profiturilor, precum și cel al deciziilor fiscale, este acela de a preleva impozit pe toate profiturile societăților supuse impozitării în Luxemburg, care se aplică indiferent dacă contribuabilul face parte dintr-un grup sau nu.

(209)

Comisia concluzionează că sistemul de referință în raport cu care trebuie examinată decizia fiscală contestată este sistemul general al impozitului pe profit din Luxemburg format din normele privind impozitul pe profit (IRC) din Luxemburg descrise în considerentele 193-208. În special, acest sistem de referință este format dintr-un set coerent de norme care se aplică pe baza unor criterii obiective pentru impozitarea profiturilor societăților autonome, în al căror caz profitul impozabil coincide de obicei cu profitul contabil (sub rezerva anumitor ajustări prevăzute de legislația fiscală), și ale societăților din cadrul grupurilor, care au recurs la prețuri de transfer pentru repartizarea profiturilor. Având în vedere obiectivul intrinsec al acestui sistem, cele două tipuri de societăți, cele neintegrate și cele integrate, trebuie să fie considerate ca fiind într-o situație de fapt și de drept similară.

(210)

Luxemburgul consideră că sistemul de referință nu ar trebui să includă decât societățile din cadrul grupurilor care intră sub incidența articolului 164 alineatul (3) din Legea privind impozitul pe venit (99), în timp ce FFT pare să meargă mai departe, considerând că sistemul de referință ar trebui să se bazeze pe circulară și să nu includă decât societățile din cadrul grupurilor care desfășoară activități de finanțare (100). Conform acestor puncte de vedere, pentru a putea concluziona cu privire la caracterul selectiv al măsurii, ar trebui demonstrat că FFT a beneficiat de un tratament diferit de cel acordat altor entități din cadrul grupurilor care desfășoară activități de finanțare ce se află într-o situație de fapt și de drept similară cu cea a FTT din perspectiva obiectivelor articolului 164 alineatul (3) din Legea privind impozitul pe venit și/sau ale circularei. Prin urmare, Comisia ar fi trebuit să compare decizia fiscală contestată cu acordurile de preț în avans ale celor 21 de alți contribuabili care i-au fost transmise (a se vedea considerentul 8) (101). Potrivit Luxemburgului și FTT, întrucât tratamentul acordat FFT este în conformitate cu articolul 164 alineatul (3) din Legea privind impozitul pe venit, cu circulara și cu practica administrativă în acest domeniu, nu este acordat niciun avantaj selectiv prin intermediul deciziei fiscale.

(211)

Comisia respinge acest raționament.

(212)

Astfel cum se explică în considerentul 198, sistemul impozitului pe profit din Luxemburg are drept obiectiv să impoziteze profiturile tuturor societăților care intră în competența sa fiscală, fie că este vorba de societăți integrate sau de societăți neintegrate. Astfel cum se explică în considerentul 194, impozitul pe profit din Luxemburg este perceput pe profiturile realizate la nivel mondial de către societățile locale și de către societățile străine rezidente în Luxemburg (cu excepția cazului în care se aplică o convenție privind evitarea dublei impozitări), inclusiv de către sucursalele luxemburgheze ale societăților străine, în timp ce în cazul societăților nerezidente nu sunt impozitate decât anumite tipuri de veniturile de proveniență luxemburgheză.

(213)

Prin considerarea faptului că sistemul de referință nu include decât societățile care fac parte dintr-un grup, întrucât doar acestea din urmă trebuie să utilizeze un sistem tarifar conform cu principiul concurenței depline pentru stabilirea bazei lor de impozitare, astfel cum procedează Luxemburgul și FFT, se creează o distincție artificială între societăți în funcție de structura acestora în vederea stabilirii profiturilor lor impozabile, distincție pe care sistemul general al impozitului pe profit din Luxemburg nu o recunoaște atunci când acesta impozitează profiturile societăților care intră în competența sa fiscală.

(214)

De asemenea, distincția făcută de FFT între grupuri și societăți autonome pe baza activităților desfășurate de entitatea în cauză din cadrul grupului, susținând că sistemul de referință include doar societățile care pun în aplicare circulara, nu este compatibilă cu obiectivul sistemului impozitului pe profit din Luxemburg. Deși este adevărat că activitățile desfășurate de FFT vizează aproape exclusiv tranzacții intragrup (102), tranzacțiile financiare pe care aceasta le desfășoară ar putea fi la fel de bine efectuate în afara unui grup de către instituții financiare independente, astfel cum se menționează în circulară. În scopul perceperii impozitului pe profit în Luxemburg, este necesar, prin urmare, să se compare FFT cu oricare alt tip de societate, integrată sau neintegrată, care desfășoară activități economice, având în vedere că, în temeiul legislației luxemburgheze privind impozitarea societăților, profiturile instituțiilor financiare independente sunt supuse acelorași norme de impozitare a profiturilor ca și profiturile generate de tranzacțiile intragrup, calculate pe baza principiului concurenței depline. În consecință, Comisia respinge argumentul invocat de FFT conform căruia sistemul de referință nu ar trebui să includă decât societățile din cadrul unui grup care efectuează tranzacții de finanțare de grup.

(215)

În consecință, Comisia concluzionează că în cazul de față sistemul de referință în raport cu care trebuie examinată decizia fiscală contestată este sistemul general al impozitului pe profit din Luxemburg descris în considerentele 193-208, indiferent dacă impozitul pe profit este perceput pe profiturile societăților din cadrul unui grup sau ale societăților autonome și oricare ar fi activitățile pe care acestea le desfășoară.

(216)

Având în vedere că sistemul general al impozitului pe profit din Luxemburg este considerat sistemul de referință în raport cu care trebuie examinată decizia fiscală contestată, trebuie să se stabilească dacă această decizie fiscală constituie o derogare de la acest sistem de referință care generează o inegalitate de tratament între societăți care se află într-o situație de fapt și de drept similară.

(217)

În ceea ce privește această a doua etapă a analizei selectivității, întrebarea dacă o măsură fiscală constituie o derogare de la sistemul de referință va coincide, în general, cu constatarea unui avantaj conferit beneficiarului prin intermediul acestei măsuri. Într-adevăr, atunci când o măsură fiscală determină o reducere nejustificată a impozitului datorat de către un beneficiar care, în lipsa acestei măsuri, ar trebui să achite un impozit mai mare în temeiul sistemului de referință, această reducere constituie avantajul conferit prin măsura fiscală concomitent cu derogarea de la sistemul de referință.

(218)

Potrivit Curții, în cazul unei măsuri de ajutor individual, spre deosebire de o schemă, „identificarea avantajului economic permite, în principiu, să se prezume selectivitatea acestuia” (103). În cazul de față, măsura de ajutor individual de care a beneficiat FFT este decizia fiscală contestată care aprobă o metodologie de calcul al profiturilor impozabile ale societății în Luxemburg pentru funcțiile pe care le îndeplinește în cadrul grupului Fiat, aceste profituri fiind ulterior impozitate în temeiul sistemului general al impozitul pe profit din Luxemburg.

(219)

În principiu, obiectul unei decizii fiscale este de a defini în avans aplicarea sistemului general într-un caz particular, ținând seama de o serie de fapte și circumstanțe specifice cazului respectiv, pentru o perioadă determinată, iar acest lucru atât timp cât aceste fapte și circumstanțe nu fac obiectul unei modificări substanțiale pe parcursul perioadei de aplicare a deciziei fiscale respective. O decizie fiscală bazată pe o metodă de evaluare care se îndepărtează nejustificat de rezultatul unei aplicări standard a sistemului fiscal va fi considerată ca oferind un avantaj selectiv beneficiarului acesteia, în cazul în care acest tratament selectiv determină o reducere a datoriei fiscale a beneficiarului respectiv în statul membru în cauză în comparație cu societățile care se află într-o situație de fapt și de drept similară.

(220)

Un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE este orice avantaj economic pe care o întreprindere nu l-ar fi obținut în condiții normale de piață, și anume în absența intervenției statului (104). Prin urmare, un avantaj economic există atunci când situația financiară a unei întreprinderi este îmbunătățită ca urmare a intervenției statului (105). O astfel de îmbunătățire este demonstrată comparând situația financiară a întreprinderii care rezultă din măsura contestată și situația financiară a aceleiași întreprinderi în absența măsurii în cauză (106). Un avantaj poate consta în acordarea de avantaje economice pozitive, precum și în reducerea cheltuielilor care sunt incluse, în mod normal, în bugetul unei întreprinderi (107).

(221)

Astfel cum s-a explicat în considerentul 52 și următoarele, Luxemburgul, prin adoptarea deciziei fiscale contestate, a aprobat o metodă de stabilire a profitului impozabil al FFT în Luxemburg, astfel cum a fost propusă de către consultantul fiscal al acesteia în raportul său privind prețurile de transfer, care permite societății FFT să calculeze impozitul pe profit pe care aceasta trebuie să îl plătească în Luxemburg, pe bază anuală, pe întreaga perioadă de aplicare a deciziei fiscale respective. În special, raportul privind prețurile de transfer aprobat prin decizia fiscală contestată stabilește, în absența unor tranzacții dictate de piață, ca în cazul unei societăți independente neintegrate, profiturile care pot fi atribuite acestei societăți din cadrul grupului Fiat, ce sunt reflectate de stabilirea prețurilor tranzacțiilor pe care aceasta le încheie cu celelalte societăți din cadrul grupului.

(222)

Curtea s-a pronunțat deja în sensul că o reducere a bazei de impozitare care rezultă dintr-o măsură fiscală ce permite unui contribuabil să utilizeze prețuri de transfer, în cadrul tranzacțiilor intragrup, care nu sunt apropiate de prețurile care ar fi practicate în condiții de concurență liberă între întreprinderi independente care negociază în condiții comparabile în conformitate cu principiul concurenței depline, conferă un avantaj selectiv contribuabilului respectiv, prin faptul că impozitul pe care acesta trebuie să îl plătească prin aplicarea sistemului fiscal general este mai redus decât cel pe care trebuie să îl plătească societățile independente care își calculează baza de impozitare pe baza profiturilor lor contabile (108).

(223)

În hotărârea sa privind regimul fiscal aplicat de Belgia centrelor de coordonare (109), Curtea a examinat o acțiune formulată împotriva unei decizii a Comisiei care concluziona în special că metoda de stabilire a venitului impozabil prevăzută de regimul respectiv conferea un avantaj selectiv acestor centre (110). În cadrul acestui regim, profitul impozabil era fixat la o sumă forfetară, care reprezenta un procent din valoarea totală a costurilor și cheltuielilor de funcționare, din care erau excluse cheltuielile cu personalul și cheltuielile financiare. Potrivit Curții „[p]entru a examina dacă metoda de stabilire a veniturilor impozabile, astfel cum este prevăzută în regimul aplicabil centrelor de coordonare, le oferă acestora un avantaj, este necesar, astfel cum sugerează Comisia la punctul 95 din decizia atacată, să se compare regimul menționat cu regimul de drept comun întemeiat pe diferența dintre venituri și cheltuieli pentru o întreprindere care își desfășoară activitățile în condiții de liberă concurență”. Curtea a precizat de asemenea că „excluderea [cheltuielilor cu personalul și a cheltuielilor financiare] din cheltuielile care determină veniturile impozabile ale centrelor în cauză, nu conduce la prețuri de transfer apropiate de cele care ar fi aplicate în condiții de liberă concurență”, fapt care, în opinia sa, „[oferă] un avantaj economic acestor centre” (111).

(224)

Prin urmare, Curtea a admis că o măsură fiscală care determină o societate ce aparține unui grup să factureze prețuri de transfer care nu corespund celor care ar fi facturate în condiții de liberă concurență, și anume prețuri negociate de întreprinderi independente în circumstanțe comparabile în temeiul principiului concurenței depline, conferă un avantaj societății respective prin faptul că aceasta determină o reducere a bazei sale de impozitare și, în consecință, a impozitului datorat prin aplicarea sistemului general al impozitului pe profit.

(225)

Principiul conform căruia tranzacțiile efectuate între societățile din cadrul aceluiași grup ar trebui să fie remunerate ca și când acestea ar fi fost convenite de către societăți independente prin negociere în circumstanțe comparabile, în condiții de concurență deplină este, în general, denumit „principiul concurenței depline”. În hotărârea sa privind centrele de coordonare belgiene, Curtea a aprobat principiul concurenței depline ca fiind un criteriu de referință în stabilirea faptului dacă o societate din cadrul unui grup beneficiază de un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE ca urmare a unei măsuri fiscale care stabilește prețurile sale de transfer și, în consecință, baza sa de impozitare.

(226)

Principiul concurenței depline vizează să garanteze faptul că tranzacțiile realizate între societățile din cadrul aceluiași grup sunt tratate din punct de vedere fiscal ținându-se cont de valoarea profitului care ar fi fost realizat în cazul în care aceleași tranzacții ar fi fost încheiate de către societăți independente; în caz contrar, societățile din cadrul unui grup ar beneficia de un tratament favorabil conform sistemului general al impozitului pe profit în ceea ce privește calculul profiturilor lor impozabile, spre deosebire de societățile independente, fapt care ar conduce la o inegalitate de tratament între societățile care se află într-o situație de fapt și de drept similară, având în vedere obiectivul urmărit de un astfel de sistem, care este acela de a impozita profiturile tuturor societăților aflate în jurisdicția sa fiscală.

(227)

Pentru a evalua dacă Luxemburgul a acordat un avantaj selectiv societății FFT, Comisia trebuie, prin urmare, să verifice dacă metoda aprobată de administrația fiscală luxemburgheză prin intermediul deciziei fiscale contestate în scopul stabilirii profiturilor impozabile ale FFT în Luxemburg se abate de la metoda care conduce la o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață și, prin urmare, de la principiul concurenței depline. În măsura în care metoda aprobată de Luxemburg, prin intermediul deciziei fiscale contestate determină o reducere a datoriei fiscale a FTT prin aplicarea sistemului general al impozitului pe profit din Luxemburg comparativ cu societățile neintegrate ale căror profituri impozabile sunt, conform acestui sistem, determinate de piață, această decizie fiscală va fi considerată drept oferind societății FFT un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(228)

Prin urmare, principiul concurenței depline face, în mod necesar, parte integrantă din evaluarea efectuată de Comisie, în conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din TFUE, a măsurilor fiscale acordate societăților din cadrul unui grup, indiferent dacă un stat membru a integrat sau nu acest principiu în cadrul sistemului său juridic național. Aceasta se aplică pentru a stabili dacă profiturile impozabile ale unei societăți care aparține unui grup, în scopul calculării impozitului pe profit, au fost calculate prin aplicarea unei metode care se apropie de condițiile de piață, astfel încât această societate să nu beneficieze de un tratament mai favorabil prin aplicarea sistemului general al impozitului pe profit, decât cel acordat societăților neintegrate ale căror profituri impozabile sunt determinate de piață. Astfel, pentru a evita orice îndoială, principiul concurenței depline pe care Comisia îl aplică în cadrul evaluării sale a ajutoarelor de stat nu este cel care decurge de la articolul 9 din Convenția-model OCDE, care constituie un instrument fără caracter juridic obligatoriu. Acesta este un principiu general privind egalitatea de tratament în materie de impozitare care intră sub incidența articolului 107 alineatul (1) din TFUE, care este obligatoriu pentru statele membre și al cărui domeniu de aplicare nu exclude normele fiscale naționale (112).

(229)

În consecință, ca răspuns la argumentul invocat de Luxemburg conform căruia Comisia, realizând o astfel de evaluare, se substituie autorităților fiscale naționale în ceea ce privește interpretarea legislației luxemburgheze (113), Comisia reamintește că aceasta nu examinează dacă decizia fiscală contestată respectă principiul concurenței depline astfel cum este definit la articolul 164 alineatul (3) din Legea privind impozitul pe venit sau în circulară, ci urmărește să stabilească dacă administrația fiscală luxemburgheză a conferit societății FFT un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE prin faptul că a adoptat o decizie fiscală care aprobă o distribuire a profiturilor care se îndepărtează de valoarea profiturilor ce ar fi fost impozitate prin aplicarea sistemului general al impozitului pe profit din Luxemburg dacă aceleași tranzacții ar fi fost efectuate de societăți independente prin negociere în circumstanțe comparabile și respectând principiul concurenței depline.

(230)

În sfârșit, ca răspuns la argumentul Luxemburgului și al FFT conform căruia evaluarea realizată de Comisie a acordului privind prețurile de transfer aprobat prin decizia fiscală contestată ar trebui să fie, în mod necesar, limitată, stabilirea prețurilor de transfer nefiind o știință exactă, Comisia reamintește că elementul „aproximare” a prețurilor de transfer trebuie să fie considerat din perspectiva acestui obiectiv. Deși se recunoaște într-adevăr, la punctul 1.13 din Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer, că stabilirea prețurilor de transfer nu este o știință exactă, se explică, de asemenea, în același loc că, în primul rând, „este important să se aibă în vedere obiectivul de a obține o aproximare rezonabilă a unui rezultat în condiții de concurență deplină pe baza unor informații fiabile”. Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer vizează să definească, în beneficiul administrațiilor fiscale și al întreprinderilor multinaționale, metodele cele mai adecvate în vederea estimării prețurilor în condiții de concurență deplină ale tranzacțiilor transfrontaliere realizate de întreprinderi afiliate în scopuri fiscale. Acest obiectiv nu ar putea fi urmărit în cazul în care caracterul aproximativ al stabilirii prețurilor de transfer ar putea fi folosit pentru a ignora consensul privind metodele adecvate de stabilire a prețurilor de transfer pe care îl reprezintă aceste linii directoare. Prin urmare, caracterul aproximativ al principiului concurenței depline nu poate fi invocat pentru a justifica o analiză a prețurilor de transfer care fie nu este coerentă pe plan metodologic, fie se bazează pe o selecție inadecvată de elemente comparabile.

(231)

În concluzie, în cazul în care se poate demonstra că metoda aprobată de administrația fiscală luxemburgheză prin intermediul deciziei fiscale contestate în vederea stabilirii profiturilor impozabile ale FFT în Luxemburg se îndepărtează de o metodă care conduce la o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață și, prin urmare, de la principiul concurenței depline, decizia fiscală în cauză va fi considerată drept oferind societății FFT un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, în măsura în care aceasta determină o reducere a datoriei fiscale a FTT prin aplicarea sistemului general al impozitului pe profit din Luxemburg comparativ cu societățile neintegrate a căror bază de impozitare este determinată de profiturile pe care acestea le realizează în condițiile pieței.

(232)

Prima îndoială exprimată de Comisie în decizia de inițiere a procedurii se referea la faptul că baza de impozitare a FFT, astfel cum a fost aprobată prin decizia fiscală contestată, părea să constituie un interval fix. În plus, documentele furnizate în cursul procedurii oficiale de investigare arată că baza de impozitare a FFT era stabilită la 2 milioane EUR pe an înainte să fie adoptată decizia fiscală contestată. Cu toate că FFT are obligația, în temeiul circularei, să își reînnoiască cererea precedentă de emitere a deciziei fiscale pe baza unui raport privind prețurile de transfer, acest raport privind prețurile de transfer elaborat în vederea deciziei fiscale contestate a produs un rezultat, în ceea ce privește baza de impozitare, aproape identic cu suma forfetară care fusese aprobată anterior.

(233)

Cu toate acestea, în lumina clarificărilor furnizate în timpul procedurii administrative de către Luxemburg, care a explicat că decizia fiscală contestată aproba o metodă, și nu un interval fix (114), precum și a datelor care demonstrează că, pentru anii 2012 și 2013, baza de impozitare a FFT a fost sub limita inferioară a intervalului pretins a fi fost aprobat prin această decizie fiscală (115), Comisia consideră că îndoielile sale au fost înlăturate.

(234)

Decizia fiscală contestată aprobă o metodă de stabilire a unei distribuiri a profiturilor în beneficiul societății FFT care se bazează pe o analiză a prețurilor de transfer realizată de consultantul fiscal al acesteia, care a calculat o remunerație pentru funcțiile de finanțare intragrup și de trezorerie îndeplinite de FFT și pentru riscul suportat de aceasta.

(235)

Mai multe opțiuni metodologice stau la baza acestei analize a prețurilor de transfer: (i) decizia de a aplica MTMN pentru estimarea profitul impozabil al FFT în Luxemburg; (ii) alegerea capitalurilor drept indicator de profit în vederea aplicării MTMN; (iii) alegerea cadrului Basel II pentru calcularea acestor capitaluri; și (iv) decizia de a aplica MEAF pe baza prețurilor acțiunilor pentru determinarea rentabilității necesare a acestor capitaluri proprii.

(236)

Astfel cum se explică în secțiunile următoare în considerentele 241-301, opțiunea (i) este aleasă dintre cele cinci metode descrise și examinate în detaliu în cadrul Liniilor directoare ale OCDE. Liniile directoare ale OCDE se referă, de asemenea, și la alegerea (ii) unui indicator de profit în vederea aplicării MTMN. Cu toate acestea, opțiunile metodologice (iii) și (iv) nu sunt acoperite de aceste linii directoare.

(237)

Consultantul fiscal al FFT realizează ulterior o selecție a mai multor parametri, și anume cifrele reale, care vor fi utilizate pentru estimarea valorii capitalurilor proprii care trebuie remunerate [pentru opțiunea (iii)] și nivelul de rentabilitate necesar al acestor fonduri proprii [pentru opțiunea (iv)]. În ceea ce privește valoarea capitalurilor care trebuie remunerate, consultantul fiscal selectează parametri pentru ponderarea riscurilor și pentru cerințele minime de fonduri proprii în vederea estimării fondurilor proprii reglementate ipotetice ale FFT. În ceea ce privește nivelul de rentabilitate necesar aplicabil acestor capitaluri proprii, consultantul fiscal selectează parametri pentru o rată fără risc, o valoare beta și o primă de piață necesare în vederea aplicării MEAF (116).

(238)

În sfârșit, consultantul fiscal optează să nu țină cont de nivelul total al capitalurilor proprii ale FFT în vederea calculării unei remunerații în condiții de concurență deplină: acesta deduce, în acest scop, din aceste capitaluri proprii valoarea participațiilor pe care FFT le deține în cadrul FFNA și al FFC și calculează o remunerație pentru funcțiile îndeplinite la valoarea rămasă (117). Aceste opțiuni nu par însă să aibă legătură cu parametrii utilizați. Dimpotrivă, acestea par să aducă ajustări metodologiei de stabilire a distribuirii profiturilor în beneficiul FFT, care nu corespund niciunei metodologii aplicate în mod obișnuit.

(239)

În funcție de aceste opțiuni metodologice, de alegerea parametrilor în vederea aplicării acestora și a ajustărilor […], consultantul fiscal obține un nivel al remunerației, pentru activitățile de finanțare intragrup și de trezorerie ale FFT, care este aprobat prin decizia fiscală contestată ca fiind conform cu circulara și cu principiul concurenței depline.

(240)

În secțiunile de mai jos, în considerentele 241-301, Comisia va explica motivele pentru care consideră că mai multe dintre aceste opțiuni metodologice, alegeri de parametri și ajustări […] conduc la o reducere a impozitului datorat de FFT prin aplicarea sistemului general al impozitului pe profit în Luxemburg comparativ cu impozitul pe care ar trebui să îl plătească societățile neintegrate ale căror profituri impozabile sunt determinate de tranzacțiile pe care acestea le încheie în condițiile pieței și, prin urmare, de ce decizia fiscală contestată, prin aprobarea acestor opțiuni și ajustări, oferă societății FFT un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE abătându-se de la principiul concurenței depline.

(241)

În ceea ce privește opțiunea i), remunerația aprobată prin decizia fiscală contestată pentru funcțiile asumate și riscul suportat de FFT este estimată de către consultantul fiscal cu ajutorul MTMN (118). Această opțiune este efectuată dintre cele cinci metode descrise și analizate în detaliu în cadrul Liniilor directoare ale OCDE privind prețurile de transfer. Ca regulă generală, aceste linii directoare prevăd identificarea metodei celei mai adecvate pentru estimarea unui preț în condiții de concurență deplină în contextul prețurilor de transfer (119).

(242)

Aplicarea unei metode necesită, de asemenea, folosirea unuia sau a mai multor parametri pentru ca această metodă să conducă la un rezultat real. Alegerea metodei și a parametrilor nu poate fi făcută în mod aleatoriu. Faptul de a lăsa aceste opțiuni la totala discreție a contribuabilului ar favoriza grupurile transfrontaliere integrate în raport cu societățile care încheie tranzacții pe piață: într-adevăr, primele ar putea alege ele-însele metoda și parametrii de stabilire a prețurilor tranzacțiilor intragrup în vederea calculării bazei lor de impozitare, în timp ce cele din urmă realizează tranzacții în condițiile pieței și nu au posibilitatea să își ajusteze baza de impozitare. Prin urmare, aceste opțiuni trebuie să fie orientate de obiectivul de a stabili unui preț în condiții de concurență deplină pentru tranzacțiile intragrup.

(243)

Cu toate acestea, atunci când se estimează un preț în condiții de concurență pentru a fi utilizat drept preț de transfer, aplicarea unei metode care constituie o a doua cea mai bună alegere nu oferă în mod sistematic un avantaj grupurilor transfrontaliere integrate. Astfel, în cazul în care se optează pentru o astfel de metodă, fiind aplicată în coroborare cu o serie de parametri excesiv de prudenți, remunerația calculată poate totuși să conducă la un rezultat care să fie, în acest caz, egal cu un rezultat bazat pe piață sau să conducă la o sarcină fiscală excesivă, caz în care o decizie fiscală aprobând această a doua metodă nu ar conferi niciun avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(244)

În schimb, chiar dacă se optează pentru metoda cea mai adecvată, atunci când aceasta este utilizată împreună cu parametri excesiv de favorabili, remunerația obținută datorită acestei metode este susceptibilă să subestimeze impozitul datorat de contribuabil și, prin urmare, să confere acestuia un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(245)

În decizia de inițiere a procedurii, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la faptul că MTMN ar putea să nu fie metoda cea mai adecvată în vederea stabilirii unei remunerații în condiții de concurență deplină și, prin urmare, a profitului impozabil al FFT. În comparație cu celelalte patru metode descrise în Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer, metoda CUP este mai directă și ar furniza, dacă ar fi aplicată, o aproximare mai fiabilă a rezultatului bazat pe piață.

(246)

Cu toate acestea, în lumina informațiilor furnizate în cursul procedurii oficiale de investigare, Comisia acceptă argumentul invocat de FFT conform căruia metoda CUP ar putea să nu fie cea mai adecvată în cazul FFT. Din aceste informații rezultă că FFT încheie tranzacții cu diferite contrapărți din cadrul grupului Fiat și că ratele aplicabile, forma și scadența împrumuturilor aprobate și a obligațiilor emise de FFT variază, chiar dacă nivelul instrumentelor corespunzătoare nu pare să difere. În consecință, întrucât aplicarea metodei CUP în vederea stabilirii prețurilor de transfer ar necesita identificarea unor tranzacții comparabile pentru fiecare împrumut individual acordat de FFT, aplicarea MTMN de către consultantul fiscal în vederea estimării unei remunerații în condiții de concurență deplină pentru funcțiile îndeplinite și riscul suportat de FFT pare adecvată.

(247)

În plus, Comisia recunoaște că analiza prețurilor de transfer privind FFT se bazează pe o rentabilitate a capitalurilor proprii care reprezintă un indicator de performanță acceptabil pentru sectorul financiar și că funcțiile asumate de FFT pot fi comparate cu cele ale instituțiilor financiare. Într-adevăr, structura complexă a activelor și pasivelor societății FFT confirmă faptul că aceasta îndeplinește o funcție de transformare a scadențelor, precum și o funcție de intermediere financiară, având în vedere că aceasta apelează la investitori externi pentru a răspunde nevoilor de finanțare ale grupului (120). Prin urmare, Comisia consideră că aplicarea MTMN în vederea stabilirii prețurilor de transfer în cazul FFT constituie o alegere potrivită.

(248)

Deși consideră adecvată utilizarea MTMN de către consultantul fiscal în cazul FFT, Comisia consideră totuși că multe dintre opțiunile metodologice, alegerile de parametri și ajustări […] efectuate de acesta în cadrul aplicării metodei nu sunt adecvate pentru calcularea bazei de impozitare a FFT în Luxemburg.

(249)

Comisia consideră că fondurile proprii reglementate alese de către consultantul fiscal nu constituie un indicator adecvat al nivelului profiturilor în cadrul aplicării MTMN în vederea estimării unei remunerații în condiții de concurență deplină pentru funcțiile îndeplinite de FFT. Mai curând, Comisia consideră că, întrucât consultantul fiscal a ales MTMN, asociată rentabilității capitalurilor proprii estimată cu ajutorul MEAF, ar trebui să se utilizeze capitalurile proprii contabile drept indicator al nivelului profiturilor la care să se aplice o rentabilitate a capitalurilor proprii pentru calcularea acestei remunerații, în cazul în care rezultatul vizat este o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață.

(250)

Mai precis, pentru a se asigura că baza de impozitare a FTT reflectă o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață în conformitate cu principiul concurenței depline, metoda utilizată pentru a ajunge la o remunerație în condiții de concurență deplină în cazul funcțiilor pe care aceasta le îndeplinește trebuie să prezinte o coerență metodologică din punct de vedere contabil, ceea ce nu este valabil în cazul alegerilor făcute de consultantul fiscal.

(251)

Raportul privind prețurile de transfer susține că baza de impozitare estimată de FFT este formată din două elemente: o „remunerare a riscului” și o „remunerare a funcțiilor” (121). Consultantul fiscal obține primul element, remunerarea riscului suportat de FFT, înmulțind o estimare a capitalurilor proprii care trebuie să fie remunerate, realizată prin calcularea fondurilor proprii reglementate ipotetice ale FFT pe baza cadrului Basel II (122), prin analogie, cu o rentabilitate necesară a acestor capitaluri proprii estimată pe baza MEAF.

(252)

Cu toate acestea, estimarea cu ajutorul MEAF se referă la o rată teoretică necesară a rentabilității investițiilor în capitaluri proprii, iar valoarea beta utilizată pentru acest calcul se bazează pe o variație a rentabilității prețului acțiunilor deținute de societăți (sau a rentabilității capitalurilor proprii) (123). În consecință, calculul din cadrul MEAF, generează, prin construcție, o rentabilitate a capitalurilor proprii mai degrabă decât o rentabilitate a oricărui alt tip de fonduri proprii, precum fondurile proprii reglementate ipotetice determinate prin aplicarea, prin analogie, a cadrului Basel II (124).

(253)

Rentabilitatea capitalurilor proprii este rata de rentabilitate. Fondurile proprii sunt remunerate prin intermediul profiturilor nete ale unei societăți, cu alte cuvinte, veniturile din care se scad toate cheltuielile pe care aceasta le suportă în desfășurarea activității sale, dar și toate cheltuielile financiare plătite către creditori. Acest profit net reprezintă, prin urmare, profitul care rămâne societății în vederea remunerării acționarilor: acesta constituie o rentabilitate a capitalurilor proprii, fie prin distribuire, fie prin creșterea valorii societății. Prin urmare, din motive de coerență, ar trebui ca rentabilitatea capitalurilor proprii să fie egală cu profitul net în termeni contabili lăsat acționarilor după plata tuturor celorlalte cheltuieli, împărțit la valoarea acțiunilor în termeni contabili (și anume, fondurile proprii) pe care profitul o remunerează.

(254)

În caz contrar, este incoerent să se ia în considerare profitul net contabil al societății pentru remunerarea fondurilor proprii reglementate. Fondurile proprii reglementate sunt o estimare realizată de un sistem de control al unui nivel minim de capitalizare pe care trebuie să îl mențină o bancă sau o altă instituție financiară; acestea nu constituie, ca atare, un drept în același procent din profiturile entității reglementate. În plus, instituțiile financiare trebuie să dețină acest nivel de fonduri proprii în orice moment; ceea ce înseamnă, de fapt, că acestea dețin, în general, mai mult decât nivelul de fonduri proprii reglementate necesar pentru a dispune de o rezervă care să le permită să nu încalce cerințele minime de fonduri proprii în caz de pierderi, fapt care reduce fondurile proprii disponibile. Toate capitalurile proprii care se adaugă nivelului minim necesar trebuie să fie remunerate în mod identic din punctul de vedere al investitorilor.

(255)

În consecință, pentru a garanta o metodologie coerentă din punct de vedere contabil și, prin urmare, o aproximare fiabilă a unui rezultat dictat de piață, consultantul fiscal al FFT ar fi trebuit să aplice rentabilitatea capitalurilor proprii calculată cu ajutorul MEAF la capitalurile proprii contabile ale FFT. Săgețile orizontale din tabelul de mai jos indică abordările care ar fi coerente din punct de vedere metodologic; săgeata pe diagonală arată, la rândul ei, abordarea adoptată de consultantul fiscal al FFT:

Măsuri ale rentabilității

Bază de capital

Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) = Profituri / Capitaluri proprii IFRS

Estimată de FFT cu ajutorul MEAF valoarea β fiind bazată pe un eșantion format din 66 de societăți

Capitalurile proprii IFRS

Disponibil în bilanțul FFT

Rentabilitatea fondurilor proprii reglementate = Profituri / Fonduri proprii reglementate

Nici o estimare furnizată

Fondurile proprii reglementate în temeiul cadrului Basel II

FTT a furnizat o estimare – incorectă – a fondurilor proprii reglementate

(256)

Adoptând o metodologie incoerentă constând din aplicarea unei rentabilități a capitalurilor proprii la fondurile proprii reglementate ipotetice ale FFT, consultantul fiscal al FFT obține un nivel estimat al remunerării funcțiilor îndeplinite și a riscurilor suportate de FFT care nu constituie o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață. Într-adevăr, lipsa de coerență are un impact considerabil asupra remunerației impozabile a FFT în Luxemburg. În 2011, capitalurile proprii contabile ale FFT s-au ridicat la 287,5 milioane EUR, însă consultantul fiscal utilizează fondurile proprii reglementate ipotetice ale FFT de 28,5 milioane EUR drept indicator al nivelului profiturilor atunci când aplică MTMN. Aplicând rentabilitatea estimată a capitalurilor proprii obținută de către consultantul fiscal prin utilizarea MEAF la fondurile proprii reglementate ipotetice ale FFT, mai curând decât la capitalurile proprii contabile, remunerația impozabilă a FFT în Luxemburg este împărțită la 10 (125). Cu alte cuvinte, opțiunile metodologice efectuate de consultantul fiscal generează o reducere a bazei de impozitare a FFT în Luxemburg comparativ cu societățile neintegrate din punct de vedere fiscal ale căror profituri impozabile sunt definite de condițiile pieței.

(257)

Având în vedere că nivelul capitalurilor proprii al FFT este observabil și că MEAF furnizează o estimare a rentabilității capitalurilor proprii, consultantul fiscal ar fi trebuit să utilizeze capitalurile proprii contabile ale FFT în cadrul aplicării MTMN în loc de un nivel ipotetic al fondurilor proprii reglementate pentru a stabili baza de impozitare a FFT în Luxemburg, în conformitate cu principiul concurenței depline.

(258)

Comisia respinge argumentul invocat de FFT în acest sens, conform căruia nu trebuie să se țină cont de nivelul său efectiv al capitalurilor proprii în vederea stabilirii prețurilor de transfer, întrucât acest nivel este rezultatul unor decizii anterioare (126). Acest argument lasă să se înțeleagă că nivelul capitalurilor proprii al FFT ar fi prea ridicat din motive istorice și nu trebuie remunerat în consecință. Acest argument nu este însă în concordanță cu cerințele pieței, având în vedere că un nivel insuficient al capitalurilor proprii nu este viabil pe o piață concurențială. Într-adevăr, este mai costisitor ca societățile să remunereze capitalurile proprii decât creanțele. Prin urmare, în cazul în care o societate care își desfășoară activitatea într-o situație de concurență liberă ar fi supracapitalizată din motive istorice, astfel cum pretinde FFT, aceasta ar restitui capitalurile proprii excedentare acționarilor săi (prin răscumpărare sau distribuirea de acțiuni, de exemplu), deoarece aceste fonduri ar putea fi folosite mai eficient în alte proiecte de investiții. În momentul calculării bazei de impozitare a societăților care își desfășoară activitatea în condiții de concurență liberă, aceste societăți sunt obligate să remunereze în întregime capitalurile proprii puse la dispoziție de acționarii acestora la un nivel care poate fi considerat ca fiind în conformitate cu cerințele pieței.

(259)

Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer indică, la rândul lor, că rentabilitatea capitalurilor poate fi un bun indicator al nivelului profiturilor în cadrul aplicării MTMN în activitățile financiare care necesită investiții mari de capital (127). Aceleași linii directoare fac trimitere, de asemenea, la „capitalurile angajate” drept posibil indicator adecvat al nivelului profiturilor în cadrul aplicării MTMN (128). Deși conceptul de „capitaluri angajate” nu este definit mai clar în Liniile directoare ale OCDE, acesta nu pare să corespundă unei denumiri a fondurilor proprii reglementate utilizată în cadrul Basel II sau Basel III sau în directivele de transpunere respective.

(260)

Nici circulara nu definește mai detaliat capitalurile destinate să servească drept indicator al nivelului profiturilor în cadrul aplicării MTMN (129). Aceasta face distincția între două baze posibile de remunerare a funcțiilor de finanțare și de trezorerie, și anume valoarea creditelor acordate și volumul activelor administrate (130). Optând pentru MTMN având drept bază fondurile proprii reglementate ipotetice, FFT nu optează însă pentru o remunerație bazată în mod direct pe valoarea creditelor acordate, deși activele administrate se referă la activele deținute în numele unor terți (administratori de fonduri, de exemplu), funcție care, în principiu, nu este exercitată de FFT.

(261)

În orice caz, chiar dacă capitalurile proprii contabile sunt în mod obișnuit utilizate în sectorul financiar drept bază pentru calcularea rentabilității unei societăți, Comisia acceptă faptul că ar putea fi utilizată, în principiu, o altă bază de capital în cadrul punerii în aplicare a MTMN în vederea stabilirii prețurilor de transfer, atâta timp cât metodologia utilizată pentru obținerea unei remunerații a tranzacțiilor intragrup este una coerentă. În cazul specific al FFT, Comisia estimează totuși că alegerea făcută în acest sens de către consultantul fiscal, și anume să considere drept bază fondurile proprii reglementate ipotetice ale FFT, este inadecvată pentru a obține o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață, din motivele prezentate mai jos.

(262)

În primul rând, întrucât FFT nu este o entitate financiară reglementată căreia i se aplică cadrul Basel II, atunci când acesta este utilizat exclusiv în scopuri fiscale, este dificil să se verifice aplicarea acestuia în vederea estimării fondurilor proprii reglementate ipotetice. Într-adevăr, cadrul Basel II definește fondurile proprii reglementate necesare drept un procent din activele deținute de instituție, ponderat în funcție de riscul subiacent al fiecăruia dintre aceste active. Mai precis, ponderarea riscurilor asociate fiecărui activ efectuată în acest scop de reglementare depinde, în principal, de ratingul de credit al contrapărții, dar și de alte criterii evaluate pentru fiecare activ în parte. Sarcina care revine administrației de a verifica ponderarea riscurilor asociate fiecărui obiectiv depășește cadrul său de supraveghere prudențială atunci când această ponderare este utilizată pentru calcularea bazei de impozitare pentru stabilirea prețurilor de transfer, mai degrabă decât cerințele minime de fonduri proprii reglementate. Prin urmare, este puțin probabil ca rezultatele obținute în urma acestui exercițiu să poată fi ușor de verificat de către administrația fiscală și considerate o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață în conformitate cu principiul concurenței depline.

(263)

În al doilea rând, având în vedere că rentabilitatea fondurilor proprii reglementate minime nu este un indicator de performanță utilizat în mod obișnuit în sectorul financiar, valorile medii ale acestor rentabilități nu sunt în mod obișnuit analizate și disponibile (131). Prin urmare, orice rezultat obținut prin intermediul acestei baze de capital va oferi, cu siguranță, o aproximare mai puțin fiabilă a unui rezultat bazat pe piață, comparativ cu utilizarea capitalurilor proprii contabile drept indicator al nivelului profiturilor la care se aplică o rentabilitate a capitalurilor proprii în conformitate cu normele din sector.

(264)

În al treilea rând, cele 66 de societăți comparabile selectate de către consultantul fiscal pentru a estima o rentabilitate a capitalurilor proprii utilizând MEAF sunt în mod clar inadecvate pentru a estima fondurile proprii reglementate medii în cadrul sectorului sau rentabilitatea necesară a acestor fonduri proprii. De fapt, multe dintre aceste societăți nu sunt entități reglementate care intră sub incidența cadrului de la Basel (de exemplu, bursele). Prin urmare, aceste societăți nu ar putea calcula o estimare a cerințelor lor de fonduri proprii reglementate și ar fi imposibil să se estimeze cerințele minime de reglementare ale fiecărei instituții nereglementate doar pe baza informațiilor disponibile public.

(265)

În plus, dacă în cazul de față ar fi fost utilizate capitalurile proprii contabile drept indicator al nivelului profiturilor, nu ar fi fost necesar ca consultantul fiscal să calculeze o „remunerare a funcțiilor” separată, al doilea element al bazei de impozitare estimată a FFT în Luxemburg, care, în sine, nu pare să se bazeze pe nicio metodă fiabilă, astfel cum se explică în considerentul 80 din decizia de inițiere a procedurii. Într-adevăr, ceea ce consultantul fiscal numește în raportul privind prețurile de transfer „fonduri proprii utilizate pentru îndeplinirea funcțiilor” nu pare să corespundă niciunei componente obișnuite a fondurilor proprii utilizate în calcularea cerințelor de rentabilitate în cadrul unei evaluări de piață. Această noțiune nu este definită în raportul privind prețurile de transfer și nimic nu indică faptul că un astfel de risc bazat pe denumirea utilizată de consultantul fiscal nu s-ar încadra în una dintre celelalte categorii de fonduri proprii reglementate, de exemplu, fondurile proprii deținute pentru acoperirea riscului operațional, și în special a riscului legat de proces, în cazul în care fondurile proprii reglementate ipotetice ale FFT ar fi fost corect evaluate de către consultantul fiscal, ceea ce nu este cazul. Alte preocupări legate de repartizarea fondurilor proprii în componente separate la care se aplică niveluri diferite de rentabilitate, de până la zero, sunt detaliate mai jos, în considerentele 277-289.

(266)

Prin urmare, Comisia concluzionează că decizia fiscală contestată se abate de la un rezultat bazat pe piață în conformitate cu principiul concurenței depline prin faptul că acceptă alegerea făcută de consultantul fiscal, și anume aceea de a considera fondurile proprii reglementate ipotetice ale FFT drept indicator al nivelului profiturilor în cadrul aplicării MTMN, utilizând în cazul acestora o rentabilitate a fondurilor proprii estimată pe baza MEAF, pentru a obține o componentă a profiturilor impozabile ale FFT în Luxemburg. Având în vedere că această opțiune metodologică determină o reducere a impozitului datorat de FFT în temeiul sistemului general al impozitului pe profit din Luxemburg în comparație cu societățile neintegrate din punct de vedere fiscal care încheie tranzacții în condițiile pieței (132), trebuie să se considere că decizia fiscală contestată acordă societății FFT un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(267)

În plus și fără a aduce atingere obiecțiilor formulate de Comisie cu privire la utilizarea fondurilor proprii reglementate ipotetice ale FFT în cadrul aplicării MTMN, Comisia consideră, de asemenea, că maniera inconsecventă în care consultantul fiscal al FFT a aplicat, prin analogie, cadrul Basel II pentru a obține acest nivel ipotetic al fondurilor proprii reglementate, acordă societății FFT un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (7) din TFUE, având în vedere că se obține, de asemenea, și o scădere a impozitului datorat de FFT în temeiul sistemului general al impozitului pe profit din Luxemburg în comparație cu societățile neintegrate din punct de vedere fiscal care încheie tranzacții în condițiile pieței.

(268)

O aplicare corectă a cadrului Basel II necesită, în primul rând, o estimare a activelor ponderate în funcție de risc ale FFT și ulterior, aplicarea unei rate adecvate a fondurilor proprii reglementate la această estimare. Consultantul fiscal al FFT subestimează cele două elemente în raportul privind prețurile de transfer.

(269)

În primul rând, activele ponderate în funcție de risc ipotetice ale FFT nu au fost corect calculate, întrucât consultantul fiscal atribuie activelor intragrup o pondere de risc zero (133). Astfel cum reiese, în mod clar, din considerentul 123, împrumuturile intragrup, care reprezintă cea mai mare parte a activelor FFT, nu sunt lipsite de risc, contrar celor susținute de Luxemburg și de FFT și nu există niciun indiciu că aceste împrumuturi prezintă un risc mai scăzut decât împrumuturile acordate de bănci. În orice caz, având în vedere faptul că documentul intern al Fiat privind politica în materie de prețuri de transfer, califică riscul de credit și cel de contraparte ale FFT ca fiind „limitate” mai degrabă decât inexistente, o pondere de risc zero este, în mod clar, inadecvată. În plus, activele ponderate în funcție de risc ipotetice ale FFT nu au fost corect calculate având în vedere că ponderea de 20 % a activelor terțe nu a fost niciodată justificată, nici de Luxemburg, nici de FFT.

(270)

În cazul în care ar fi fost aplicată ponderea europeană medie de risc a activelor băncilor de 36 % în vigoare în 2010, drept element de comparație relevant (134) (care era disponibil în momentul emiterii deciziei fiscale contestate) la totalul activelor deținute de FFT de 14 827 674 000 EUR, pentru a demonstra ceea ce ar fi putut fi un nivel corect al activelor ponderate în funcție de risc ipotetice ale FFT, aceste active ponderate în funcție de risc ipotetice ar fi fost situate în jurul valorii de 5 338 000 000 EUR. În cazul în care ar fi fost utilizată rata de cerințe de fonduri proprii de 8 % prevăzută de cadrul de la Basel drept nivel minim de capitalizare, FFT ar fi trebuit să dispună de un nivel minim ipotetic de fonduri proprii reglementate, conform cadrului Basel II, de aproximativ 427 de milioane EUR, și nu de 28,5 milioane EUR estimat de către consultantul fiscal al FFT în raportul privind prețurile de transfer.

(271)

În al doilea rând, calculul riscului de credit și al riscului de contraparte suportate de FFT pe care îl efectuează consultantul fiscal prin analogie cu cadrul Basel II (135), pe baza căruia băncile trebuie să dețină fonduri proprii proporțional cu activele lor ponderate în funcție de risc, este în contradicție cu cadrul respectiv. Pentru determinarea fondurilor proprii ale FFT expuse la risc în analiza prețurilor de transfer, consultantul fiscal al FFT utilizează o rată de fonduri proprii de 6 % pentru a calcula aceste riscuri, în timp ce rata corectă prevăzută de acest cadru este de 8 %.

(272)

Ca răspuns la îngrijorarea exprimată de Comisie cu privire la acest aspect în decizia de inițiere a procedurii (136), FFT a justificat această rată de 6 % invocând transpunerea acestei cerințe, în Italia, în cazul instituțiilor financiare nebancare (137). Cu toate acestea, FFT nu a furnizat nicio altă trimitere la această transpunere și nici nu a explicat motivul pentru care o transpunere de către legiuitorul italian ar fi aplicabilă în Luxemburg sau utilizată ca referință.

(273)

În plus, în timp ce conform cadrului Basel II, jumătate din cerința de 8 % ar putea consta în fonduri proprii de rangul 2, FFT nu pare să dețină acest tip de fonduri proprii care ar fi putut fi folosite în scopuri de reglementare, în cazul în care cerința ar fi fost aplicată. În absența altor forme eligibile de capitaluri disponibile, cerința de 8 % ar fi trebuit să fie acoperită prin capitaluri proprii.

(274)

Prin urmare, Comisia își menține punctul de vedere conform căruia rata cerinței de fonduri proprii prevăzută în cadrul Basel II este de 8 % și că utilizarea de către consultantul fiscal a ratei de 6 % și acceptarea acesteia de către administrația fiscală din Luxemburg pun sub semnul întrebării concluzia formulată în decizia fiscală contestată, și anume că atribuirea profiturilor în favoarea societății FFT reflectă o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață în conformitate cu principiul concurenței depline.

(275)

În sfârșit, în ceea ce privește calculul riscului operațional efectuat de consultantul fiscal, în cazul în care Comisia acceptă utilizarea procentului de 15 % pe baza explicațiilor furnizate de FFT (138) și de Luxemburg (139), baza la care se aplică acest procent de 15 % nu pare să corespundă unei estimări corecte a veniturilor anuale brute ale FFT. Consultantul fiscal al FFT aplică acest procent doar la venitul net provenit din depozite bancare și împrumuturi (140), fapt ce nu este în conformitate cu metodologia propusă de Luxemburg (141), în timp ce întreaga activitate intragrup este ignorată în calculul venitului anual brut. Împrumuturile și depozitele constituite la bănci nu reprezintă însă decât o mică parte din activele și pasivele FFT.

(276)

Pe scurt, Comisia concluzionează că, chiar și în situația în care fondurile proprii reglementate minime ipotetice ale FFT ar fi putut fi acceptate drept indicator al nivelului profiturilor în cadrul aplicării MTMN, consultantul fiscal a subestimat aceste fonduri proprii aplicând activelor un factor de ponderare de risc arbitrar și scăzut (excluzând cea mai mare parte a activelor din ponderarea de risc), aplicând o rată mai mică decât valoarea minimă prevăzută de cadrul Basel II și omițând să includă venitul generat de activele și pasivele grupului în venitul anual brut al FFT. Prin urmare, Comisia concluzionează că decizia fiscală contestată, prin acceptarea acestor opțiuni, se îndepărtează de un rezultat bazat pe piață în conformitate cu principiul concurenței depline. Întrucât aceste opțiuni au condus la o reducere a impozitului datorat de FFT în temeiul sistemului general al impozitului pe profit din Luxemburg în comparație cu societățile neintegrate din punct de vedere fiscal care încheie tranzacții în condițiile pieței, trebuie să se considere că decizia fiscală contestată acordă societății FFT un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(277)

Consultantul fiscal nu doar a subestimat fondurile proprii reglementate ipotetice ale FFT, ci a efectuat mai multe deduceri din capitalurile proprii rămase ale FFT, care se îndepărtează de un rezultat bazat pe piață. Astfel cum reiese din tabelul 2, pentru a ajunge la o sumă pe care consultantul fiscal o denumește „fonduri proprii care acoperă funcțiile îndeplinite”, din capitalurile proprii rămase ale FFT, mai puțin fondurile sale proprii reglementate ipotetice subestimate, se scade ceea ce consultantul fiscal denumește „fonduri proprii care acoperă investițiile financiare în cadrul FFNA și FFC”. Cu toate acestea, dacă fondurile proprii reglementate ipotetice ale FFT ar fi fost corect estimate, probabil capitalurile proprii nu ar fi fost superioare fondurilor proprii reglementate (142). Prin urmare, niciuna dintre aceste două componente ale fondurilor proprii estimate nu ar fi fost aplicabilă.

(278)

În pofida acestei observații, Comisia consideră, de asemenea, că decizia consultantului fiscal de a izola componenta de fonduri proprii denumită „fonduri care acoperă investițiile financiare în cadrul FFNA și FFC” și de a îi acorda o remunerație zero în vederea estimării bazei de impozitare a FFT este inadecvată (143), deoarece aceasta duce la o reducere a impozitului datorat de FFT în temeiul sistemului general al impozitului pe profit din Luxemburg în comparație cu societățile neintegrate din punct de vedere fiscal care încheie tranzacții în condițiile pieței.

(279)

Cu titlu preliminar, nu reiese în mod clar dacă opțiunea consultantului fiscal de a separa cele două componente ale capitalurilor proprii este o așa-numită aplicare a cadrului Basel II sau dacă deducerea efectuată de consultantul fiscal a participațiilor deținute în cadrul FFNA și al FFC era o ajustare ad-hoc, participații pe care le-ar fi dedus, de asemenea, din capitalurile proprii ale FFT în vederea calculării bazei de impozitare a FFT dacă ar fi ales în mod corect capitalurile proprii contabile ale FFT drept indicator al nivelului profiturilor în cadrul aplicării MTMN. Astfel cum se explică în considerentul 238, acest lucru se datorează faptului că consultantul fiscal nu pare să se bazeze pe nicio metodologie utilizată în mod curent atunci când repartizează capitalurile proprii ale FFT în trei componente (144).

(280)

În orice caz, din motivele expuse în considerentele 281-290, alegerea consultantului fiscal de a acorda o remunerație zero acestei componente a capitalurilor proprii ale FFT denumită „fonduri proprii care acoperă investițiile financiare în cadrul FFNA și FFC” este inadecvată. Având în vedere că această alegere conduce în mod efectiv la o reducere nejustificată a capitalurilor proprii care trebuie remunerate și, prin urmare, a bazei de impozitare a FFT în scopuri fiscale, orice metodologie de stabilire a prețurilor de transfer care se bazează pe această alegere nu poate fi considerată ca generând o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață în conformitate cu principiul concurenței depline.

(281)

În primul rând, argumentele invocate de Luxemburg cu privire la deductibilitatea participațiilor deținute în cadrul altor instituții de credit în temeiul cadrului Basel II nu sunt aplicabile în cazul FFT (145). Motivul nu este doar acela, astfel cum se arată în considerentul 262, că FFT nu este o instituție reglementată, ci și că dispozițiile acestui cadru, la care fac trimitere Luxemburgul și FFT, se aplică în cazul entităților neconsolidate, deși, în cazul de față, FFNA și FFC sunt entități consolidate. Într-adevăr, astfel cum se explică în considerentul 112, FFT transmite conturile consolidate în Luxemburg. În principiu, fondurile proprii consolidate ar fi mai mari decât fondurile proprii prezente în conturile neconsolidate ale FFT înaintea oricărei deduceri a participațiilor. Prin urmare, dacă Luxemburgul și Fiat ar fi aplicat în mod corect și sistematic deduceri reglementate, estimarea capitalurilor proprii la care s-ar fi aplicat rentabilitatea capitalurilor proprii ar fi fost mai mare, și astfel baza de impozitare a FFT care rezultă în Luxemburg ar fi fost, de asemenea, mai mare.

(282)

În al doilea rând și la un nivel mai general în ceea ce privește deducerile operate din capitalurile proprii în cadrul Basel II și în cadrul evaluării capitalurilor proprii contabile ale FFT, argumentul Luxemburgului conform căruia cumpărarea de participații de către FFT era finanțată integral din capitaluri proprii (146), și anume un mod de finanțare care ar însemna în mod automat că aceste fonduri nu mai sunt disponibile pentru a acoperi alte riscuri suportate de FFT, nu este acceptabil pentru Comisie. Sursele de finanțare, indiferent dacă este vorba de capitaluri proprii sau de datorii incluse în pasivul bilanțului, nu sunt atribuite unui activ identificabil, cu excepția cazului în care există dispoziții legale specifice care leagă pasivul de un activ sau de un grup de active specific (cum este cazul pentru obligațiunile funciare). În cazul în care nu există nicio creanță specifică legată de pasivele societății, capitalurile proprii și pasivele contribuie împreună la finanțarea activelor societății. În caz de insolvabilitate, aceste fonduri ar urma să fie puse la dispoziție în vederea absorbției pierderilor generate de activele FFT, contrar argumentului de mai sus invocat de Luxemburg. Faptul că sumele deduse din capitalurile proprii ale FFT menționate în raportul privind prețurile de transfer corespund prețului de cumpărare a FFNA și a FFC (147) nu are niciun impact asupra faptului că sursele de finanțare nu pot fi, în principiu, alocate unor active specifice, lucru valabil pentru orice valoare a participațiilor. Capitalurile proprii ale FFT sunt în întregime disponibile pentru sprijinirea solvabilității FFT și ar trebui să fie remunerate integral în funcție de riscurile activelor deținute de FFT.

(283)

În orice caz, rapoartele anuale ale FFT nu par să confirme afirmația Luxemburgului conform căreia aceste achiziții au fost finanțate din capitaluri proprii, dacă această afirmație înseamnă că grupul ar fi furnizat capitaluri proprii suplimentare societății FFT în vederea achiziționării FFNA și a FFC. Într-adevăr, nivelul fondurilor proprii ale FFT (și anume, capitalul social și rezervele) era în 2010, adică înainte de achiziție, de 286 000 000 EUR, iar acesta s-a menținut la 287 000 000 EUR în 2011, adică după achiziție.

(284)

De asemenea, Luxemburgul susține că în Luxemburg cheltuielile rezultate din participații nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal și că dividendele nu sunt impozabile (148). Având în vedere că participațiile în cadrul FFNA și FFC sunt remunerate sub formă de dividende, acestea nu ar trebui să fie impozitate și luate în considerare în evaluarea funcțiilor îndeplinite și a riscurilor asumate (149). Acest argument trebuie să fie, de asemenea, respins ca și cel similar invocat de FFT (150). În această privință, Comisia observă că FFNA și FFC nu au plătit niciun dividend pe parcursul perioadei de aplicare a deciziei fiscale contestate. Cu toate acestea, dacă una dintre ele ar fi plătit dividende, acest fapt nu ar fi modificat cu nimic calculul remunerației impozabile a FFT, având în vedere că această remunerație a fost stabilită de către consultantul fiscal cu ajutorul MTMN aplicată la capitalurile proprii. MTMN este o metodă tranzacțională bazată pe profituri aplicată la nivelul capitalurilor proprii pentru funcțiile de trezorerie îndeplinite de FFT. În cazul în care consultantul fiscal al FFT ar fi utilizat mai curând metoda CUP pentru a stabili prețurile de transfer, tranzacțiile individuale sau fluxurile de remunerație cum ar fi împrumuturile individuale sau, în cazul FFT, plățile de dividende ar fi fost relevante pentru calcularea remunerației impozabile a FFT. Într-adevăr, metoda CUP constă în stabilirea prețului tranzacțiilor individuale, în timp ce MTMN vizează estimarea rentabilității unei funcții. Cu toate acestea, din motivele menționate în considerentul 161, consultantul fiscal al FFT a considerat că MTMN este metoda cea mai adecvată în cazul FFT. Astfel, subliniind importanța anumitor tipuri de remunerație plătite pentru anumite active ale FFT (dividende), Luxemburgul și FFT încearcă să combine metoda CUP și metoda MTMN în vederea calculării remunerației impozabile a FFT, fără să ofere nicio justificare pentru utilizarea acestei metode hibride în raportul privind prețurile de transfer. Având în vedere faptul că consultantul fiscal a justificat utilizarea MTMN în acest raport, utilizarea acestei combinații fără o altă justificare nu este susceptibilă să ofere o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață.

(285)

În al treilea rând, în momentul aplicării MTMN bazată pe capitalurile proprii, orice estimare a acestor capitaluri proprii ar trebui să garanteze că FFT este corect capitalizată în conformitate cu standardele din acest sector. Acest lucru reiese, de asemenea, din abordarea propusă în circulară, care consideră că funcțiile îndeplinite de societățile de finanțare intragrup sunt, în esență, comparabile cu cele îndeplinite de instituții financiare independente.

(286)

La sfârșitul anului 2011, și anume data de referință indicată în raportul privind prețurile de transfer, rata efectului de levier, definit ca fiind raportul dintre fondurile proprii de rangul 1 și expunerea totală a bilanțului (151), era, potrivit Autorității Bancare Europene, de 2,9 % pentru băncile din grupul 1 controlat (băncile europene de dimensiuni mai mari) și de 3,3 % pentru băncile din grupul 2 controlat (băncile europene de dimensiuni mai mici). Aplicarea unei rate a efectului de levier (fonduri proprii/active totale) în conformitate cu standardele din sector (și cu noul cadru Basel III) arată că valoarea capitalurilor proprii IFRS ale FFT nu era mai mare decât cea de pe piață. Pe baza acestui calcul, rata efectului de levier a FFT se ridica la [2-3 %] (152), […]. Cu alte cuvinte, […] nivelul capitalurilor proprii ale FFT nu permite nicio deducere, fie a fondurilor proprii excedentare estimate, fie a oricărei alte participații, având în vedere că astfel de deduceri ar ridica nivelul capitalurilor proprii al FFT cu […].

(287)

Prin urmare, nivelul de capitalizare a FFT nu permitea nicio reducere a capitalurilor proprii sau a fondurilor proprii reglementate ipotetice în scopuri fiscale (153), […]. Având în vedere această concluzie, preocupările exprimate în considerentul 80 din decizia de inițiere a procedurii privind nivelul redus al ratei de remunerare a fondurilor proprii excedentare sunt lipsite de obiect, având în vedere că nu este aplicabilă o remunerație diferențiată.

(288)

În al patrulea rând, faptul de a deduce din capitalurile proprii ale FFT participațiile sale în cadrul FFNA și FFC pentru a calcula o estimare a capitalurilor care trebuie remunerate în cadrul analizei prețurilor de transfer își dovedește incoerența atunci când aceeași metodologie este aplicată în cazul conturilor FF. În conformitate cu documentul intern al Fiat privind politica prețurilor de transfer (154), remunerația FFT și a FF pentru stabilirea prețului împrumuturilor urmează aceeași metodă, însă acest document descrie doar aplicarea acestei metode în vederea estimării în detaliu a bazei de impozitare a FFT. Cu toate acestea, în cazul în care capitalurile proprii ale FF care trebuie remunerate ar fi fost estimate în conformitate cu aceeași metodă ca cea aplicată societății FFT în raportul privind prețurile de transfer, în 2010, atunci când FF deținea participațiile în cadrul FFNA și FFC, această estimare ar fi indicat o valoare negativă a capitalurilor proprii estimate ale FF (155). Într-adevăr, la sfârșitul anului 2010, capitalurile proprii ale FF se ridicau la 271 de milioane EUR, în timp ce valoarea totală a participațiilor care ar fi trebuit să fie dedusă din aceste capitaluri proprii în cazul în care ar fi fost aplicată aceeași metodă ca cea aprobată în decizia fiscală contestată era de 358 de milioane EUR. Capitalurile proprii ale FF care trebuiau remunerate ar fi fost, prin urmare, negative în valoare de 87 de milioane EUR. Întrucât valoarea participațiilor era mai mare decât valoarea totală a capitalurilor proprii ale FF, estimarea capitalurilor de remunerat cu ajutorul aceleiași metode ca cea aplicată în raportul privind prețurile de transfer pentru determinarea bazei de impozitare a FFT în Luxemburg, ar fi generat capitaluri proprii negative, ca în cazul societăților insolvabile. Cu toate acestea, întrucât FF nu era insolvabilă la momentul respectiv, acest lucru este suficient pentru a demonstra că deducerea participațiilor din capitalurile proprii ale FFT nu pare să constituie o metodă adecvată pentru a calcula o estimare a capitalurilor care trebuie remunerate în vederea determinării bazei de impozitare a FFT în Luxemburg.

(289)

În plus, acest rezultat incoerent ar apărea, de asemenea, și în cazul în care FFT achiziționează noi participații pe durata de valabilitate a deciziei fiscale contestate. Prin validarea unei deduceri a participațiilor eronată din punct de vedere metodologic, decizia fiscală contestată ar putea să conducă efectiv la o impozitare zero a FFT în Luxemburg, cu condiția ca valoarea participațiilor dobândite ulterior să reducă la zero, chiar la o valoare negativă, capitalurile care trebuie remunerate ale FFT. În acest caz, funcțiile de finanțare intragrup îndeplinite de FFT ar putea să rămână aceleași, însă impozitarea ar fi mult mai redusă, chiar inexistentă, dacă ar fi aplicată metoda validată în decizia fiscală contestată.

(290)

În cazul în care consultantul fiscal al FFT ar fi aplicat corect cadrul Basel II în vederea stabilirii prețurilor de transfer, aceste deduceri nu ar fi fost posibile având în vedere nivelul actual de capitalizare a FFT. Cu toate acestea, întrucât FFT nu este o entitate reglementată, nu sunt disponibile informații cu privire la nivelul activelor ponderate în funcție de risc pe care o autoritate de reglementare a instituțiilor financiare l-ar fi considerat acceptabil. Nici acest nivel ipotetic al fondurilor proprii reglementate nu ar permite societății FFT să dețină participații dacă valoarea acestora trebuie să fie dedusă din aceste fonduri proprii (156).

(291)

În lumina acestor observații, Comisia concluzionează că decizia fiscală contestată, prin acceptarea propunerii consultantului fiscal de a aplica o rentabilitate estimată cu ajutorul MEAF la fondurile proprii reglementate ipotetice, aceste fonduri proprii reglementate ipotetice fiind subestimate ca urmare a unei aplicări incorecte a cadrului Basel II și a unor deduceri inadecvate, se abate de la principiul concurenței depline. Având în vedere că această abatere determină o reducere a bazei de impozitare a FFT în temeiul sistemului general al impozitului pe profit din Luxemburg în comparație cu societățile neintegrate din punct de vedere fiscal care încheie tranzacții în condițiile pieței, trebuie să se considere că decizia fiscală contestată acordă societății FFT un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(292)

Pe lângă concluzia sa cu privire la modalitatea incoerentă prin care consultantul fiscal al FFT a obținut valoarea estimată a capitalurilor care trebuie remunerate în cadrul aplicării MTMN, Comisia consideră că modalitatea prin care consultantul fiscal al FFT obține nivelul estimat al rentabilității necesare aplicabile acestor capitaluri nu conduce la o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață și, prin urmare, că aceasta nu este conformă cu principiul concurenței depline, din motivele expuse mai jos, în considerentele 293-300.

(293)

În primul rând, valoarea beta de 0,29 reținută de consultantul fiscal pentru a fi utilizată în cadrul MEAF nu ar fi în concordanță cu valorile beta ale societăților din sectorul financiar considerate ca fiind societăți comparabile valabile în analiza prețurilor de transfer și care ar fi trebuit să fie selectate drept parametru de referință pentru nivelul estimat de rentabilitate necesar. Nivelul beta al acestor societăți tinde să fie foarte ridicat (a se vedea tabelul 3), de cele mai multe ori superior valorii beta medii de pe piață, care este 1. Comisia se referă, de exemplu, la valoarea beta a subindicelui Stoxx 50 Bank, care s-a ridicat la 1,36 pentru perioada cuprinsă între 31 decembrie 2009 și 31 decembrie 2011 (157), precum și la faptul că aproape toate băncile participante la acest subindice aveau o valoare beta mai mare de 1.

(294)

În al doilea rând, lista celor 66 de societăți inclusă în tabelul 3 conține societăți care își desfășoară activitatea în sectoare comerciale foarte diferite de cel al FFT și include, de asemenea, două bănci centrale: Banca Națională a Belgiei și Schweizerische Nationalbank. Multe societăți incluse în eșantion desfășoară activități financiare specializate, cum ar fi leasingul sau factoringul sau sunt burse mai degrabă decât bănci (158), în timp ce numeroase bănci europene care, în principiu, ar participa la activități de finanțare a comerțului cu ridicata nu sunt incluse în acest eșantion. Prin urmare, societățile comparabile selectate de consultantul fiscal în vederea calculării valorii beta nu sunt adecvate pentru acest exercițiu cu scopul de a obține o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață.

(295)

În al treilea rând și indiferent de caracterul adecvat sau nu al societăților comparabile incluse în eșantionul selectat de consultantul fiscal al FFT, analiza prețurilor de transfer nu utilizează mediana pentru calcularea valorii beta, ci percentila 25, fără nicio justificare. Astfel, FFT selectează o valoare beta relativ scăzută, de 0,29, în timp ce mediana eșantionului ar fi oferit o valoare beta de 0,64 (159). Cu toate acestea, în conformitate cu punctul 3.57 din Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer, cu cât sunt mai multe probleme de comparabilitate, cu atât mai mult intervalul de concurență deplină trebuie să țină cont de tendința centrală a eșantionului.

(296)

În această privință, Comisia constată că valoarea beta reprezintă riscul nediversificabil al rentabilității capitalurilor proprii. În acest context, portofoliile de credite ale băncilor ar fi, în principiu, mai diversificate decât cel al FFT, a cărui expunere este axată pe societățile din sectorul autovehiculelor aparținând grupului Fiat. Din acest motiv se poate estima că consultantul fiscal al FFT ar fi trebuit să aleagă un element situat mai sus din lista elementelor de comparație pentru determinarea valorii beta, cu siguranță peste valoarea medianei în loc de percentila 25.

(297)

Într-adevăr, circulara însăși se referă în mod specific la riscul de contraparte și, în special la riscul sectorial, care este amplificat în acest caz de concentrarea FTT în cadrul unui singur sector, în momentul stabilirii unei remunerații corespunzătoare. Deși circulara nu precizează modul în care aceste riscuri trebuie să fie integrate în calculul efectiv al remunerației, metoda aleasă de consultantul fiscal al FFT, în cadrul căreia riscurile împrumuturilor intragrup (spre deosebire de creanțele față de terți) nu sunt afectate de nicio ponderare a riscului și, prin urmare, nu determină nicio cerință de fonduri proprii și nicio remunerație, nu este în conformitate cu circulara. În consecință, considerațiile referitoare la riscul redus al activităților desfășurate de FFT nu pot fi acceptate.

(298)

În plus, documentul intern al Fiat privind politica prețurilor de transfer subliniază o funcție importantă care nu apare în raportul privind prețurile de transfer. Astfel cum se menționează în considerentul 123, FFT nu îndeplinește numai funcțiile menționate în acest raport, ci furnizează, de asemenea, garanții în favoarea societăților din grupul Fiat. Astfel, în 2013, aceste garanții se ridicau la 10 milioane EUR (160). În plus, documentul privind politica prețurilor de transfer recunoaște, de asemenea, că, spre deosebire de ceea ce se afirmă în raportul privind prețurile de transfer, împrumuturile intragrup prezintă un anumit risc de contraparte și de credit (161). […]

(299)

În ceea ce privește garanțiile oferite de Fiat S.p.A societății FFT, invocate în observațiile formulate de Luxemburg (162), aceste garanții acoperă pasivele FFT, și nu activele sale. Prin urmare, acestea sunt în beneficiul titularilor obligațiunilor garantate emise, însă nu reduc riscul activelor deținute de FFT. Profitul în termeni de costuri de finanțare generat de garanția pentru titlurile de creanță emise de Fiat S.p.A. este repercutat asupra societăților din cadrul grupului prin intermediul mecanismului de stabilire a prețurilor descris în considerentul 124. Într-adevăr, prețul împrumuturilor acordate societăților este calculat prin aplicarea unei marje a costurilor de finanțare ale societăților de finanțare, care reflectă eventualul profit generat de garanția societății-mamă.

(300)

În lumina acestor considerații, Comisia consideră că nici garanțiile implicite, nici garanțiile explicite nu reduc în mod semnificativ riscul suportat de FFT în îndeplinirea funcțiilor sale. Acest risc este mai mare decât cel prezentat în raportul privind prețurile de transfer ca urmare a existenței garanțiilor oferite societăților din cadrul grupului care conduc la o expunere extrabilanțieră importantă și, din acest motiv, ar fi trebuit să fie aleasă o valoare beta superioară percentilei 25.

(301)

În concluzie, Comisia consideră că decizia fiscală contestată, prin aprobarea alegerii făcute de consultantul fiscal de a utiliza o valoare beta de 0,29 în momentul aplicării MEAF în vederea determinării rentabilității capitalurilor proprii aplicabilă fondurilor proprii reglementate ipotetice ale FFT, determină o atribuire a profiturilor în favoarea societății FFT care se abate de la condițiile de piață în conformitate cu principiul concurenței depline. Având în vedere că această abatere determină o reducere a impozitului datorat în conformitate cu sistemul general al impozitului pe profit din Luxemburg comparativ cu societățile neintegrate care încheie tranzacții în condițiile pieței, trebuie să se considere că decizia fiscală contestată acordă societății FFT un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(302)

Întrucât consultantul fiscal a ales MTMN în analiza prețurilor de transfer și în lumina observațiilor de mai sus, Comisia este de părere că, pentru a asigura societății FFT un nivel adecvat de remunerare bazat pe piață pentru funcțiile de finanțare și de trezorerie pe care le îndeplinește în cadrul grupului Fiat, în conformitate cu principiul concurenței depline, această remunerație trebuie să fie stabilită pe baza fondurilor proprii contabile ale FFT, pe baza faptelor și a circumstanțelor sale specifice.

(303)

Comisia acceptă anul 2012 ca an de referință pentru evaluarea bazei de impozitare a FFT în Luxemburg. De asemenea, Comisia nu se opune căutării în baza de date comparabile pentru estimarea rentabilităților în condiții de concurență deplină, însă își menține obiecțiile privind alegerea corespunzătoare a societăților comparabile, formulate în considerentul 294.

(304)

Într-adevăr, analiza cuprinsă în secțiunea 7.2.2.9 indică faptul că riscurile suportate de FFT care trebuie luate în considerare în calcularea unei remunerații în condiții de concurență deplină sunt superioare riscurilor prezentate în raportul privind prețurile de transfer și că, în consecință, rentabilitatea capitalurilor proprii înainte de impozitare, de 6,05 % (și cea de după impozitare, de 4,3 %) acceptată prin decizia fiscală contestată, calculată de către consultantul fiscal al FFT prin folosirea MEAF, este cu mult sub nivelul rentabilității necesare a capitalurilor proprii în sectorul financiar, care a rămas în permanență la valoarea de cel puțin 10 %, ceea ce confirmă concluzia Comisiei potrivit căreia elementele de comparație alese de consultantul fiscal nu sunt adecvate.

(305)

În plus, o comparație între rentabilitatea declarată a FF și cea a FFT, societățile de finanțare pentru zona euro ale Fiat, indică faptul că diferența de profit între FF și FFT, în pofida similitudinilor în ceea ce privește structura activelor, funcțiile și veniturile, se explică prin intenția de a reduce nivelul de rentabilitate declarat în Luxemburg. Pe baza structurii activelor și pasivelor și al contului de profit și pierderi al FF și al FFT (163), cele două societăți prezintă un bilanț și o structură a activelor foarte asemănătoare. De asemenea, valoarea veniturilor lor din dobânzi și a cheltuielilor lor sunt comparabile. FF este principala contraparte a FFT, care face apel la piață pentru obținerea de surse de finanțare și transmite o parte din fondurile sale către FF, care, la rândul ei, le împrumută societăților italiene din cadrul grupului Fiat. […]

(306)

Documentul intern al Fiat privind politica prețurilor de transfer pare să aibă drept scop remunerarea celor două societăți cu rentabilități similare (164). Cu toate acestea, la nivelul societăților, rentabilitatea efectivă a capitalurilor proprii înregistrate și impozabile este mult mai ridicată în cazul FF decât în cel al FFT. Pe baza cifrelor prezentate în tabelele care figurează în considerentele 113 și 114, tabelele de mai jos prezintă rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) realizată, calculată pentru FF și FFT.

(307)

Din tabelele prezentate în considerentul 306 reiese că, în perioada 2010-2013, rentabilitatea medie a capitalurilor proprii era de 7,2 % pentru FF și de 0,5 % pentru FFT, fapt care confirmă încă o dată că alegerea elementelor comparabile de către consultantul fiscal în raportul privind prețurile de transfer și rentabilitatea fondurilor proprii care rezultă din acestea nu erau adecvate.

(308)

Pentru a stabili o rentabilitate adecvată a capitalurilor proprii aplicabilă capitalurilor proprii contabile ale FFT, statisticile agregate din sectorul bancar par mai adecvate decât ansamblul celor 66 de societăți financiare, care par, în marea lor majoritate, să desfășoare activități financiare specifice. Prima soluție ar permite, în orice caz, o apropiere mai mare de o tendință centrală.

(309)

Astfel cum s-a menționat în considerentul 304, rentabilitatea capitalurilor proprii necesară actuală pentru băncile europene este de aproximativ 10 %, nivel care a fost menținut chiar și în timpul crizei financiare. Informațiile care datează din perioada deciziei fiscale contestate confirmă acest nivel necesar de rentabilitate a capitalurilor proprii. Astfel, în conformitate cu publicația din 2011 a Băncii Reglementelor Internaționale, „[p]e termen lung, rentabilitățile fondurilor proprii ale întreprinderilor financiare se situează între 11 și 12 %” (165). În plus, un studiu al BCE din 2011 a constatat că „la nivelul mediu de capitalizare din cadrul eșantionului [format din 54 de bănci internaționale], rentabilitatea necesară a capitalurilor proprii este de aproximativ […] 10,3 %” (166). Rapoartele de cercetare privind valorile imobiliare din 2011 confirmă, de asemenea, aceste niveluri; astfel, potrivit Deutsche Bank „[Deutsche Bank] urmărește un [obiectiv privind prețul acțiunilor], care să reflecte valori ale ROE viabile mai mari, însă apropiate de 10 și un cost al fondurilor proprii pe care [Deutsche Bank] speră să îl mențină peste10 % în runda actuală” (167), în timp ce un raport de cercetare privind valorile imobiliare realizat de Morgan Stanley și Oliver Wyman din 19 martie 2015 stabilește rentabilitățile-țintă la 10-12 %.

(310)

Comisia observă, de asemenea, că, o remunerație în condiții de concurență deplină nu trebuie să fie mai mică decât diferența dintre veniturile și cheltuielile societății. Prin urmare, dacă remunerația împrumuturilor furnizate și a depozitelor primite de către FFT ar trebui să fie ajustată și dacă remunerația rezultată a societății FFT ar fi mai ridicată decât o remunerație calculată cu ajutorul prețurilor de transfer, atunci toate profiturile înregistrate ar trebui să fie impozitate, întrucât o parte terță nu ar accepta o reducere a remunerației sale fără o solicitare justificată din partea contrapărților sale în vederea măririi remunerației încasate pentru depozitele acestora sau a reducerii remunerației plătite pentru împrumuturile lor primite.

(311)

Prin urmare, Comisia este de părere că, în cazul în care se utilizează MTMN în vederea stabilirii prețurilor de transfer pentru calcularea remunerației adecvate datorată societății FFT pentru funcțiile pe care aceasta le îndeplinește în cadrul grupului Fiat, estimarea corectă a bazei de impozitare a FFT în Luxemburg ar corespunde cel puțin valorii de 10 % după impozitare aplicată cuantumului integral al capitalurilor sale proprii contabile, care sunt considerate ca fiind în general conforme cu media din sector în ceea ce privește efectul de levier financiar. O bază de impozitare calculată pe această bază ar duce la o distribuire a profiturilor care reflectă condițiile de piață în conformitate cu principiul concurenței depline, întrucât acesta este un nivel de profit pe care instituțiile financiare autonome s-ar așteaptă să îl primească pe piață, astfel încât orice decizie fiscală care acceptă această bază pentru stabilirea impozitului datorat de FFT în temeiul sistemului general al impozitului pe profit din Luxemburg nu ar conferi niciun avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(312)

În observațiile sale privind decizia de inițiere a procedurii, FFT invocă argumentul potrivit căruia Comisia ar trebui să analizeze „efectul asupra grupului” al măsurii, și anume faptul că grupul Fiat nu a beneficiat de niciun avantaj, având în vedere faptul că orice majorare a bazei de impozitare în Luxemburg ar fi integral compensată printr-o creștere a deducerii fiscale în alte state membre (168). Potrivit FFT, acest efect a fost recunoscut în mai multe decizii ale Comisiei (169).

(313)

Comisia reamintește, cu titlu preliminar, că aceasta nu este obligată de practica sa decizională și că fiecare măsură trebuie să fie evaluată pe baza propriilor sale merite, din perspectiva articolul 107 alineatul (1) din TFUE (170). În orice caz, trimiterea făcută de FFT la decizia privind sistemul de deduceri fiscale pentru dobânzile intragrup în Ungaria, pentru care Comisia ar fi recunoscut un astfel de „efect asupra grupului”, se bazează pe o interpretare eronată a deciziei. În această decizie, Comisia a respins argumentul invocat de Ungaria vizând evaluarea existenței unui avantaj la nivelul grupului și a concluzionat că avantajul trebuie să fie evaluat la nivelul fiecărei entități.

(314)

Prezenta decizie examinează dacă Luxemburgul, prin emiterea deciziei fiscale contestate, a conferit un avantaj selectiv societății FFT reducând impozitul datorat de aceasta în statul membru respectiv. Prin urmare, evaluarea conform căreia această decizie oferă un avantaj trebuie să se axeze pe tratamentul la care este supusă societatea în statul membru în cauză, și anume FFT și Luxemburg, și nu trebuie să țină cont de posibilitatea ca impactul să fie neutru la nivelul celorlalte societăți din cadrul grupului Fiat ca rezultat al tratamentului la care sunt supuse în alte state membre (171). În orice caz, conform jurisprudenței (172), simplul fapt că o anumită măsură de scutire este compensată de o creștere a unei sarcini specifice distincte și fără legătură cu măsura în cauză, nu anulează calificarea drept ajutor de stat a măsurii. Cu alte cuvinte, un avantaj acordat unei societăți de către un stat membru nu poate fi compensat de dezavantajul suferit de o altă societate, chiar dacă ambele fac parte din același grup.

(315)

Luxemburgul și FFT au susținut că articolul 164 din Legea privind impozitul pe venit sau circulara reprezintă sistemul de referință în raport cu care trebuie să se stabilească existența unui avantaj selectiv rezultând din decizia fiscală contestată. Luxemburgul a afirmat, de asemenea, că administrația fiscală luxemburgheză a interpretat pur și simplu normele și că nu există niciun indiciu, în cazul FFT, că aceasta s-a abătut de la dispozițiile fiscale aplicabile în general, în cazul în care Comisia le-a examinat (173).

(316)

Astfel cum s-a menționat în considerentele 210-215, Comisia nu împărtășește argumentele invocate de Luxemburg și de către FFT cu privire la sistemul de referință aplicabil. Cu toate acestea, drept raționament subsidiar, Comisia concluzionează că decizia fiscală contestată conferă, de asemenea, societății FFT un avantaj selectiv și în cadrul sistemului de referință mai restrâns format din societățile de grup care aplică prețuri de transfer și care intră în domeniul de aplicare al articolului 164 alineatul (3) din Legea privind impozitul pe venit și al circularei. Această dispoziție stabilește principiul concurenței depline în legislația fiscală din Luxemburg, conform căruia tranzacțiile efectuate între societățile din același grup trebuie să fie remunerate la un nivel de preț care ar fi fost convenit de societăți independente prin negociere în circumstanțe comparabile, în condiții de concurență deplină. Secțiunea 2 din circulară conține, în special, o descriere a principiului concurenței depline, astfel cum este definit în Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer și transpus în legislația națională (174).

(317)

Întrucât Comisia a demonstrat deja în secțiunea 7.2.2 că decizia fiscală contestată aprobă o serie de opțiuni metodologice, de alegeri referitoare la parametrii de aplicare și de ajustări ad-hoc pe care consultantul fiscal le-a efectuat în vederea stabilirii prețurilor de transfer care nu pot fi considerate ca determinând o aproximare fiabilă a unui rezultat bazate pe piață, conducând la o reducere a bazei de impozitare a FTT în Luxemburg, Comisia poate să concluzioneze, de asemenea, că această decizie fiscală conferă, de asemenea, un avantaj selectiv în temeiul sistemului de referință mai limitat de la articolul 164 paragraful (3) din Legea privind impozitul pe venit sau al circularei, având în vedere că aceasta determină o reducere a impozitului datorat de FFT în raport cu situația în care principiul concurenței depline enunțat în această dispoziție ar fi fost corect aplicat.

(318)

FFT a susținut, de asemenea, că, pentru a demonstra existența unui tratament selectiv în favoarea sa care ar rezulta din decizia fiscală contestată, Comisia ar trebui să compare această decizie cu practica administrativă a administrației fiscale luxemburgheze pe baza circularei, în special cu deciziile acordate altor societăți de finanțare și de trezorerie pe care Luxemburgul le-a furnizat Comisiei drept eșantion reprezentativ pentru practica sa în materie de decizii fiscale (175).

(319)

Comisia nu este de acord cu acest raționament, întrucât acest lucru ar însemna că sistemul de referință în raport cu care ar trebui examinată decizia fiscală contestată ar fi practica luxemburgheză în materie de decizii fiscale bazată pe circulară care se raportează la celelalte societăți de finanțare și de trezorerie. Aceasta a demonstrat deja motivul pentru care sistemul general al impozitului pe profit din Luxemburg constituie cadrul de referință adecvat pentru analiza selectivității (176).

(320)

Cu toate acestea, Comisia va demonstra, cu titlul de raționament subsidiar suplimentar, motivul pentru care practica luxemburgheză în materie de decizii fiscale bazată pe circulară constituie un sistem de referință adecvat pentru stabilirea faptului dacă decizia fiscală contestată oferă un avantaj selectiv societății FFT. Acest lucru poate fi explicat, în primul rând, prin faptul că circulara este redactată în termeni prea generali și nu permite, prin urmare, identificarea unor criterii obiective aplicabile tuturor societăților de finanțare și de trezorerie care depun o cerere de decizie fiscală în vederea stabilirii prețurilor de transfer. În al doilea rând, examinarea de către Comisie a deciziilor fiscale furnizate de Luxemburg demonstrează, de asemenea, că nu există niciun set coerent de norme aplicabile de manieră generală pe baza unor criterii obiective în raport cu care ar putea fi examinată decizia fiscală contestată în vederea stabilirii faptului dacă FFT a beneficiat de un avantaj selectiv rezultat din această decizie.

(321)

Astfel cum s-a menționat în considerentul 193, un sistem de referință este format dintr-un set coerent de norme care se aplică de manieră generală – pe baza unor criterii obiective – tuturor întreprinderilor care intră sub incidența domeniului său de aplicare, astfel cum este definit prin obiectivul acestuia. Comisia consideră că pentru societățile de finanțare și de trezorerie din cadrul grupurilor, circulara nu poate constitui un astfel de sistem din cauza lipsei de criterii obiective care să permită o aplicare coerentă a principiului concurenței depline în ceea ce privește tranzacțiile de finanțare intragrup.

(322)

Circulara este formulată în termeni foarte generali, iar factorii care trebuie luați în considerare de către administrația fiscală în vederea aplicării principiului concurenței depline în cazul societăților de finanțare intragrup sunt descriși de o manieră succintă. Printre acești factori se numără necesitatea ca societățile să întreprindă o analiză a riscurilor suportate și să determine costurile suplimentare legate de acordarea de credite care sunt adăugate la costul de bază, fapt care necesită, la rândul său, o analiză a riscului de credit. Circulara prevede, de asemenea, că „societatea de finanțare din cadrul unui grup trebuie să dispună de capitaluri proprii suficiente pentru a-și putea asuma riscurile legate de activitatea sa” și că „trebuie […] să se stabilească, pe baza faptelor și circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, care sunt riscurile asumate […] și dacă societatea care efectuează tranzacțiile de finanțare din cadrul grupului dispune de un nivel suficient de capitaluri proprii pentru a putea să își asume riscurile respective” (177).

(323)

Cu toate acestea, circulara nu furnizează nicio informație cu privire la modul de estimare a rentabilității preconizate a capitalurilor proprii, la faptul dacă utilizarea MEAF este acceptabilă și, dacă este cazul, cu privire la modalitatea de determinare a parametrilor relevanți ai acestui model. Circulara conține, de asemenea, puține informații privind fondurile proprii care trebuie luate în considerare, cu excepția faptului că acestea trebuie să fie „suficiente pentru a putea să își asume aceste riscuri”.

(324)

În observațiile sale privind decizia de inițiere a procedurii, Luxemburgul afirmă că decizia fiscală se bazează pe exercitarea unei puteri discreționare limitate conferită de articolul 164 alineatul 3 din Legea privind impozitul pe venit consacrând principiul concurenței depline în legislația fiscală luxemburgheză (178), însă precizează, de asemenea, că „normele fiscale […] trebuie să fie interpretate în lumina situației de fapt constatate în fiecare caz, ceea ce implică, prin definiție, considerarea caracteristicilor activităților desfășurate efectiv de către contribuabil și a condițiilor sale de exercitare a acestora” (179). Luxemburgul admite astfel, pe de o parte, că normele trebuie să fie interpretate în lumina circumstanțelor fiecărui caz, însă nu explică, pe de altă parte, modul de transpunere a criteriilor generale prevăzute în circulară în cadrul unei evaluări concrete a situației fiscale a FF și nici modul de garantare a unui tratament coerent pentru toți contribuabilii în momentul aplicării circularei. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că, în afara unei singure trimiteri la circulară de la începutul textului, raportul FFT privind prețurile de transfer nu conține nicio trimitere la criteriile prevăzute în circulară și nici nu precizează modul în care aplică dispozițiile circularei în cazul special al FFT.

(325)

Prin urmare, concluzionând că analiza prețurilor de transfer „a fost realizată în conformitate cu Circulara nr. 164/2 din 28 ianuarie 2011 și respectă principiul concurenței depline”, administrația fiscală luxemburgheză nu s-a bazat pe niciun criteriu obiectiv care ar fi fost prevăzut în circulară, întrucât acest document nu conține niciun criteriu precis și obiectiv care să permită o aplicare consecventă a principiului concurenței depline în cazul tranzacțiilor de finanțare intragrup.

(326)

Pe lângă caracterul general al circularei, Comisia a examinat deciziile fiscale care i-au fost comunicate de către Luxemburg și a constatat că practica sa în acest domeniu pentru societățile de finanțare și de trezorerie din cadrul grupurilor ar demonstra, de asemenea, lipsa unui set coerent de norme aplicabile de manieră generală tuturor contribuabililor care se află într-o situație similară, pe baza unor criterii obiective.

(327)

Din cele 21 de decizii prezentate inițial în același timp cu APA al FFT, doar două se referă la activități de finanțare aprobate pe baza circularei și sunt însoțite de un raport privind prețurile de transfer:

(328)

O lectură rapidă a acestor două decizii și o comparație cu decizia fiscală contestată indică lipsa de consecvență în tratamentul acordat societăților de finanțare în temeiul circularei și în evaluarea profiturilor impozabile realizate de către administrația fiscală luxemburgheză. Indiferent dacă cele două decizii în cauză aplică corect metoda CUP, acestea recunosc în mod explicit că, pentru tranzacțiile de finanțare intermediară, această metodă este, în orice caz, cea mai adecvată pe baza analizei funcționale și a disponibilității elementelor comparabile, printre care se numără, în special, bănci. Acest lucru este, de asemenea, în conformitate cu circulara care consideră funcțiile îndeplinite de societățile de finanțare intragrup ca fiind, în esență, comparabile cu cele îndeplinite de instituții financiare independente. Spre deosebire de modul în care s-a procedat pentru aceste două decizii, metoda CUP nu a fost aplicată în cazul deciziei fiscale contestate, deoarece consultantul fiscal al FFT a considerat metoda MTMN ca fiind cea mai adecvată pe motiv că „metoda MTMN pare adecvată” (181).

(329)

Alte trei decizii prezentate de Luxemburg se referă, de asemenea, la activități de finanțare intragrup pe baza circularei, însă acestea nu sunt însoțite de raportul privind prețurile de transfer care să justifice cererea:

(330)

În ceea ce privește comparația dintre deciziile nr. 1, 5 și 22 și decizia fiscală contestată, diferența de tratament evidentă instituită de administrația fiscală luxemburgheză constă în faptul că, spre deosebire de decizia fiscală contestată, cererile de emitere a deciziilor nr. 1, 5 și 22 nu au fost însoțite de un raport privind prețurile de transfer, deși circulara prevede în mod explicit acest lucru (182).

(331)

Alte două decizii furnizate de Luxemburg Comisiei se referă la activități de finanțare, însă acestea nu se bazează pe circulară:

(332)

În sfârșit, Comisia a examinat cele două decizii fiscale furnizate de Luxemburg dintre cele 13 decizii care se referă la o funcție de trezorerie care au fost identificate în lista de 5 323 de decizii comunicate de Luxemburg la 22 decembrie 2014 (183). Ambele decizii se bazează pe circulară:

(333)

Comisia observă că, spre deosebire de decizia fiscală contestată, niciuna dintre aceste două decizii nu aplică metoda MTMN sau MEAF și niciuna dintre acestea nu pare să determine profiturile impozabile ale societății ca fiind rentabilitatea fondurilor proprii reglementate ipotetice. În plus, deși cererea de emitere a unei decizii a societății G face trimitere la un raport privind prețurile de transfer care urma să fie prezentat ulterior, se pare că acest raport nu a mai fost transmis administrației fiscale luxemburgheze (184). În sfârșit, chiar dacă decizia în cazul societății G nu indică în mod clar nici nivelul marjei, nici baza la care se aplică această marjă, decizia respectivă diferă de decizia fiscală contestată deoarece, conform deciziei, marja s-ar baza pe active și s-ar adăuga la o rentabilitate a capitalurilor proprii. În concluzie, tratamentul fiscal acordat acestor două societăți pentru funcțiile lor de trezorerie nu pare să urmeze nicio metodă sau abordare consecventă cu decizia fiscală contestată.

(334)

Luxemburgul susține că FFT nu poate fi comparată cu alte societăți de finanțare, având în vedere faptul că aceasta colectează fonduri de pe piață, în timp ce celelalte societăți de finanțare obțin, în general, finanțări intragrup. Luxemburgul afirmă, de asemenea, că FFT nu poate fi comparată cu nici o altă societate impozabilă din Luxemburg: „situația fiecărui contribuabil este suficient de specifică pentru a împiedica orice comparație pertinentă cu dosarele altor contribuabili” (185).

(335)

Comisia nu este de acord cu aceste afirmații și susține, în această privință, că lipsa unui set coerent de norme aplicabile de manieră generală societăților de finanțare și de trezorerie care au depus o cerere de emitere a unei decizii, pe baza unor criterii obiective, este foarte bine ilustrată de o altă decizie fiscală în favoarea [societății F]. Decizia privind [societatea F], care a fost adoptată în aceeași zi și care se referă la aceleași funcții ca cele din decizia fiscală contestată ([societatea F] ar finanța segmentul industrial […] în cadrul unei alte structuri de societăți de finanțare din cadrul grupului), ajunge la o concluzie considerabil diferită în ceea ce privește bazele de impozitare respective ale societăților, fără o justificare aparentă pentru o astfel de diferență de tratament. Într-adevăr, decizia fiscală contestată aprobă o bază de impozitare de aproximativ 2,5 milioane EUR, în timp ce decizia fiscală în favoarea [societății F] aprobă o remunerație pentru activități de finanțare și de trezorerie similare care conduce la o bază de impozitare de […] EUR. Această diferență de tratament stabilită între societăți practic identice, fără o justificare aparentă demonstrează, de asemenea, că practica luxemburgheză în materie de decizii fiscale, care se bazează pe formulările generale ale circularei, nu constituie un sistem de referință adecvat în vederea analizării selectivității.

(336)

În concluzie, examinarea practicii administrației fiscale luxemburgheze în materie de decizii fiscale nu permite identificarea unui set coerent de norme aplicabile de manieră generală, pe baza unor criterii obiective, tuturor întreprinderilor care intră sub incidența domeniului său de aplicare, astfel cum este definit prin obiectivul acestuia. Prin urmare, această practică nu poate să constituie cadrul în raport cu care trebuie evaluată decizia fiscală contestată în vederea stabilirii faptului dacă societatea FFT a beneficiat de un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(337)

Nici Luxemburg, nici FFT nu a furnizat niciun motiv care să justifice tratamentul selectiv acordat FTT care rezultă din decizia fiscală contestată. Comisia reamintește că este responsabilitatea statului membru să furnizeze o astfel de justificare.

(338)

În orice caz, nu a putut fi identificat niciun motiv care ar putea să justifice acest tratament preferențial în favoarea FFT ca urmare a deciziei fiscale contestate și care ar putea fi considerat ca decurgând direct din principiile de bază sau directoare ale sistemului de referință sau care rezultă din mecanismele inerente ale sistemului, necesare pentru funcționarea și eficiența acestuia (186), indiferent dacă acest sistem de referință este reprezentat de sistemul general al impozitului pe profit din Luxemburg, astfel cum susține Comisia, sau de articolul 164 din Legea privind impozitul pe venit și circulara, astfel cum susțin Luxemburgul și Fiat.

(339)

Comisia concluzionează că decizia fiscală contestată, prin aprobarea unei metode care permite atribuirea unor profituri societății FFT din cadrul grupului Fiat care se abate de la un rezultat de pe piață, în conformitate cu principiul concurenței depline, și care determină o reducere a impozitului datorat de FFT în temeiul sistemul general al impozitului pe profit, în comparație cu impozitul datorat de societățile neintegrate impozabile în Luxemburg, care efectuează tranzacții în condițiile pieței, conferă societății FFT un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(340)

Cu titlu de raționament subsidiar, Comisia concluzionează că decizia fiscală contestată, prin aprobarea unei metode care permite atribuirea unor profituri în favoarea societății FFT din cadrul grupului Fiat care se abate de la un rezultat de pe piață, în conformitate cu principiul concurenței depline, și care determină o reducere a impozitului datorat de FFT în temeiul articolului 164 alineatul (3) din Legea privind impozitul pe venit și al circularei, în comparație cu impozitul datorat de alte societăți din cadrul grupurilor impozabile în Luxemburg, conferă societății FFT un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

(341)

Comisia consideră că decizia fiscală contestată oferă societății FFT un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, întrucât are ca efect reducerea profitului impozabil al acestei entități în Luxemburg comparativ cu companiile neintegrate ale căror profituri impozabile sunt determinate pe baza tranzacțiilor efectuate în condiții de piață. Cu toate acestea, Comisia observă că FFT face parte dintr-un grup multinațional, și anume Grupul Fiat Chrysler Automobiles („FCA”) și că funcția sa în cadrul grupului constă în a furniza servicii de finanțare și de trezorerie celorlalte societăți din grupul Fiat, remunerarea acestei funcții făcând obiectul deciziei fiscale contestate.

(342)

În vederea aplicării normelor în materie de ajutoare de stat, mai multe entități juridice distincte pot fi considerate ca formând o singură unitate economică. Prin urmare, această unitate economică este considerată întreprinderea în cauză care beneficiază de măsura de ajutor. Astfel cum a hotărât Curtea în trecut, „[n]oțiunea de «întreprindere», plasată în contextul dreptului concurenței, trebuie să fie înțeleasă în sensul că desemnează o unitate economică […], chiar dacă din punct de vedere juridic această unitate economică este constituită din mai multe persoane fizice sau juridice” (187). Pentru a stabili dacă mai multe entități constituie o unitate economică, Curtea verifică existența unei participații de control sau a unor legături de natură funcțională, economică sau organică (188). În cazul de față, FFT este deținută de Fiat S.p.A. (în prezent Fiat Chrysler Automobiles, NV) și de FF, care este, la rândul său, deținută integral de Fiat, S.p.A. (189). Prin urmare, FFT este controlată în proporție de 100 % de Fiat S.p.A. care, la rândul său, controlează grupul Fiat (190).

(343)

În plus, grupul Fiat este cel care a luat decizia de a stabili FFT în Luxemburg și a beneficiat, prin urmare, de pe urma deciziei fiscale contestate întrucât, astfel cum s-a indicat în considerentul 52, aceasta stabilește profitul care trebuie să fie atribuit societății FFT în cadrul grupului pentru serviciile de finanțare și de trezorerie pe care le oferă societăților din cadrul grupului. În definitiv, decizia fiscală contestată este o decizie care aprobă o metodă de stabilire a prețurilor de transfer pentru tranzacții efectuate în cadrul grupului Fiat și, prin urmare, orice tratament fiscal favorabil acordat societății FFT de către administrația fiscală luxemburgheză este în beneficiul grupului Fiat în ansamblul său, acordând resurse suplimentare nu doar societății FFT, ci întregului grup. Cu alte cuvinte, astfel cum s-a menționat în considerentul 221, atunci când este necesar să se stabilească prețuri de transfer în vederea determinării prețurilor produselor și serviciilor furnizate în cadrul diverselor entități juridice din cadrul aceluiași grup, mecanismul de stabilire a prețurilor de transfer are, prin însăși natura sa, efecte asupra mai multor societăți din cadrul grupului (o creștere a prețului în cadrul unei societăți va duce la diminuarea profitului unei alte societăți).

(344)

În consecință, în pofida faptului că grupul este împărțit în mai multe entități juridice distincte, în contextul unui acord de stabilire a prețurilor, aceste întreprinderi trebuie considerate ca fiind un singur grup care beneficiază de măsura de ajutor contestată (191).

(345)

În sfârșit, în cazul de față, valoarea impozitului plătit de FFT în Luxemburg are o influență asupra condițiilor de preț aferente împrumuturilor intragrup pe care aceasta le acordă societăților din cadrul grupului Fiat, având în vedere că acestea se bazează pe costul mediu ponderat al capitalului și pe o marjă (192), astfel încât reducerile impozitului datorat de FFT au, în mod necesar, drept efect scăderea condițiilor de preț aferente împrumuturilor sale intragrup. O reducere a impozitului datorat de FFT în Luxemburg este nu doar în beneficiul acesteia, ci și în beneficiul ansamblului societăților din cadrul grupului care obțin finanțare de la FFT și, prin urmare, în beneficiul grupului Fiat.

(346)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia concluzionează că decizia fiscală contestată acordată de Luxemburg societății FFT oferă acesteia și grupului Fiat un avantaj selectiv care este imputabil statului și care este finanțat din resurse de stat, care denaturează sau amenință să denatureze concurența și poate afecta schimburile comerciale în cadrul Uniunii. Prin urmare, decizia fiscală contestată constituie un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(347)

Având în vedere că decizia fiscală contestată are drept efect reducerea taxelor pe care FFT ar trebui, în mod normal, să le suporte în cadrul activităților sale obișnuite, aceasta trebuie considerată ca acordând un ajutor pentru funcționare societății FFT și grupului Fiat.

(348)

Un ajutor de stat este considerat compatibil cu piața internă în cazul în care se încadrează în una dintre categoriile enumerate la articolul 107 alineatul (2) din TFUE (193). De asemenea, acesta poate fi considerat compatibil cu piața internă în cazul în care Comisia a stabilit că acesta se încadrează în una dintre categoriile enumerate la articolul 107 alineatul (3) din TFUE. Cu toate acestea, este responsabilitatea statului membru care acordă ajutorul să demonstreze că ajutorul pe care l-a acordat este compatibil cu piața internă, în temeiul articolului 107 alineatele (2) și (3) din TFUE.

(349)

Luxemburgul nu a invocat niciuna dintre derogările prevăzute în dispozițiile menționate în considerentul 345 pentru a stabili compatibilitatea ajutorului acordat în favoarea societății FFT și a grupului Fiat prin intermediul deciziei fiscale contestate.

(350)

În plus, astfel cum s-a menționat în considerentul 347, decizia fiscală contestată trebuie să fie considerat o măsură prin care se acordă un ajutor pentru funcționare societății FFT și grupului Fiat. În principiu, un astfel de ajutor nu ar fi considerat, în mod normal, compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, ca urmare a faptului că acesta nu favorizează dezvoltarea anumitor activități economice sau a anumitor regiuni economice, iar stimulentele fiscale nu sunt limitate în timp, nu sunt reduse treptat și nu sunt proporționale cu ceea ce este necesar pentru remedierea unui dezavantaj economic specific în regiunile în cauză.

(351)

Rezultă că ajutorul de stat acordat în favoarea societății FFT și a grupului Fiat prin intermediul deciziei fiscale contestate este incompatibil cu piața internă.

(352)

În temeiul articolului 108 alineatul (3) din TFUE, statele membre au obligația de a informa Comisia cu privire la orice proiect de acordare a unui ajutor (obligația de notificare) și nu pot pune în aplicare măsurile de ajutor propuse până când Comisia nu adoptă o decizie finală cu privire la acestea (clauza de standstill).

(353)

Comisia constată că Luxemburgul nu a notificat niciun proiect de adoptare a deciziei fiscale contestate și nu a respectat clauza de standstill prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din TFUE. Prin urmare, în conformitate cu articolul 1 litera (f) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (194), decizia fiscală contestată constituie un ajutor de stat pus în aplicare în mod ilegal prin încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE.

(354)

Articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589 solicită Comisiei să dispună recuperarea oricărui ajutor ilegal și incompatibil cu piața internă. Această dispoziție prevede, de asemenea, ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului ilegal declarat incompatibil cu piața internă. Articolul 16 alineatul (2) din regulamentul respectiv prevede că ajutorul care urmează să fie recuperat include dobânda calculată de la data la care ajutorul ilegal a fost pus la dispoziția beneficiarului până la data recuperării sale. Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei (195) detaliază metodele de calculare a dobânzii care urmează a fi recuperată. În sfârșit, articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/1589 prevede că „recuperarea se efectuează fără întârziere și în conformitate cu procedurile legislației naționale a statului membru în cauză, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei”.

(355)

Articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589 prevede, de asemenea, că Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept al Uniunii.

(356)

Luxemburg susține, în primul rând că, în temeiul principiului încrederii legitime, o decizie prin care se constată existența unui ajutor nu poate intra în vigoare înainte de expirarea perioadei de valabilitate a deciziei fiscale respective, și anume, în cazul de față, înainte de sfârșitul exercițiului financiar 2016. În opinia Luxemburgului, grupul de lucru pentru Codul de conduită și Forumul OCDE privind practicile fiscale dăunătoare l-au asigurat amândouă că practica sa în materie de decizii fiscale pe baza circularei este în conformitate cu Codul de conduită și cu Liniile directoare ale OCDE. Prin urmare, Luxemburgul susține că, în cadrul reuniunii Consiliului din 27 mai 2011, i s-a confirmat în mod expres faptul că, având în vedere adoptarea circularei, practica în materie de decizii fiscale nu trebuie examinată pe baza Codului de conduită (196).

(357)

Conform unei jurisprudențe constante, un stat membru ale cărui autorități au acordat un ajutor cu încălcarea normelor de procedură prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din TFUE nu poate invoca încrederea legitimă a beneficiarilor pentru a justifica nerespectarea obligației de a lua măsurile necesare în vederea punerii în aplicare a unei decizii a Comisiei prin care aceasta îi solicită să recupereze ajutorul. A admite o astfel de posibilitate ar însemna anularea oricărui efect practic al articolelor 107 și 108 din TFUE, în măsura în care autoritățile naționale ar putea să se bazeze pe propriul lor comportament ilegal pentru a submina eficacitatea deciziilor adoptate de Comisie în temeiul acestor articole din TFUE (197). Prin urmare, nu este de competența statului membru în cauză, ci a întreprinderii beneficiare să invoce existența unor circumstanțe excepționale care ar fi putut sta la baza încrederii sale legitime în vederea contestării recuperării unui ajutor ilegal (198). Întrucât FFT nu a invocat niciun argument în acest sens în observațiile pe care le-a prezentat Comisiei, Comisia consideră că argumentul invocat de Luxemburg, bazat pe principiul încrederii legitime nu poate fi acceptat în sensul prezentei decizii.

(358)

În orice caz, pentru ca un argument care invocă încrederea legitimă să poată fi admis, aceasta trebuie să fi fost inspirată de o acțiune anterioară a Comisiei constând în furnizarea de asigurări precise (199). Potrivit Luxemburgului, acordul la care s-a ajuns în cadrul reuniunii grupului de lucru pentru Codul de conduită asupra faptului că nu este necesar să se evalueze măsura fiscală luxemburgheză referitoare la activitățile de finanțare intragrup pe baza criteriilor prevăzute în Codul de conduită constituie o asigurare precisă de natură să dea naștere unei încrederi legitime. Comisia reamintește că Codul de conduită adoptat de către Consiliul ECOFIN (200) este un instrument juridic fără caracter obligatoriu care are ca scop să ofere statelor membre o platformă de discuții privind măsurile care au sau care pot avea un impact semnificativ asupra localizării activităților economice ale întreprinderilor în interiorul UE. Codul de conduită și reglementările privind ajutoarele de stat urmăresc obiective diferite. Într-adevăr, în timp ce Codul de conduită vizează combaterea concurenței fiscale neloiale între statele membre, reglementările privind ajutoarele de stat au drept obiectiv să remedieze denaturările concurenței care rezultă din tratamentul favorabil acordat de statele membre anumitor întreprinderi, în special sub forma reducerilor fiscale. În plus, în timp ce grupul de lucru pentru Codul de conduită dispune de o anumită marjă de apreciere, Comisia nu are, în ceea ce o privește, nicio putere discreționară de a aprecia dacă o măsură intră sub incidența noțiunii de ajutor de stat, această noțiune fiind una obiectivă. În consecință, un acord la care s-a ajuns în cadrul grupului de lucru pentru Codul de conduită nu poate angaja și nici limita acțiunea Comisiei în exercitarea competențelor care îi sunt conferite prin TFUE în domeniul ajutoarelor de stat (201).

(359)

Același raționament se aplică și în cazul acordurilor încheiate în cadrul Forumului OCDE privind practicile fiscale dăunătoare. În cadrul reuniunii sale din 6 decembrie 2011, Forumul OCDE a convenit următoarele (în limba engleză): „[…] următoarele 10 scheme nu necesitau o examinare suplimentară […] Luxemburg – analiza fiscală prezentată cu privire la finanțarea intragrup” (traducere liberă). OCDE nu este o instituție a UE, iar Uniunea nu este membră a acestei organizații (202). Concluziile sale, care nu au un caracter obligatoriu, nu pot fi obligatorii pentru instituțiile Uniunii. Forumul OCDE, departe de a furniza o asigurare precisă, nu a considerat necesar să examineze mai detaliat analiza fiscală luxemburgheză a activităților de finanțare intragrup. Prin urmare, nu este posibil, în baza acestui citat, să se formuleze nicio concluzie sau să se facă vreo deducție în ceea ce privește aplicarea normelor privind ajutoarele de stat în decizia fiscală contestată.

(360)

În al doilea rând, Luxemburgul susține că Comisia a încălcat principiul securității juridice. Aceasta se referă la o practică decizională anterioară a Comisiei conform căreia aceasta a fost de acord să limiteze recuperarea pe baza acestui principiu.

(361)

Or, nu există nicio practică decizională anterioară susceptibilă să fi generat incertitudini cu privire la faptul că deciziile fiscale pot conduce la acordarea de ajutoare de stat. Într-adevăr, în decizia la care face referire Luxemburgul, Comisia a limitat recuperarea ca urmare a incertitudinii create de o decizie anterioară a Comisiei. Dimpotrivă, în cazul de față, Comunicarea privind impozitarea directă a activităților economice se referă în mod explicit la deciziile fiscale și la circumstanțele în care acestea trebuie să fie considerate ca acordând un ajutor de stat.

(362)

În ceea ce privește argumentul invocat de Luxemburg conform căruia valoarea ajutorului nu poate fi cuantificată cu exactitate, ținând seama în special de caracterul novator al abordării utilizate și conform căruia recuperarea ar trebui să fie, prin urmare, exclusă, Comisia menționează că a aplicat principiul concurenței depline în practica sa decizională anterioară, în special în ceea ce privește măsurile adoptate de Luxemburg și a concluzionat că o încălcare a acestui principiu ar putea constitui ajutor de stat (203). În plus, această concluzie a fost confirmată de Curte (204). Prin urmare, abordarea Comisiei în ceea ce privește decizia fiscală contestată nu are niciun element de noutate. Statele membre nu pot ignora faptul că un acord încheiat între o autoritate fiscală și o societate, acord care conferă societății un tratament favorabil constând în reducerea, în mod artificial, a bazei sale de impozitare, ca urmare a faptului că prețurile de transfer utilizate nu oferă o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață, conduce la o încălcare a normelor privind ajutoarele de stat și că acesta trebuie, în cazul unor îndoieli, să fie notificat Comisiei.

(363)

În sfârșit, în ceea ce privește pretinsa dificultate de a cuantifica valoarea ajutorului care ar justifica nedispunerea recuperării, Curtea a stabilit cu alte ocazii anterioare (205) că Comisia nu este obligată să indice valoarea exactă a ajutorului ce urmează a fi recuperat. Legislația UE prevede doar ca ajutorul acordat în mod ilegal să fie recuperat în vederea restabilirii situației anterioare, iar rambursarea să aibă loc în conformitate cu normele din legislația națională (206). Prin urmare, Comisia poate să se limiteze la a declara că există o obligație de restituire a ajutorului în cauză și să lase autorităților naționale obligația de a calcula cuantumul exact al ajutorului care trebuie recuperat (207).

(364)

Prin urmare, Comisia poate concluziona că argumentele bazate pe principiul încrederii legitime și pe cel al securității juridice invocate de Luxemburg sunt nefondate în ceea ce privește obligația de recuperare a ajutorului pe care acesta l-a acordat în mod ilegal societății FFT prin intermediul deciziei fiscale contestate.

(365)

În conformitate cu TFUE și cu jurisprudența consacrată a Curții de Justiție, Comisia are competența, atunci când constată incompatibilitatea unei măsuri cu piața internă, de a decide dacă statul membru în cauză trebuie să anuleze sau să modifice măsura respectivă. De asemenea, Curtea a statuat în repetate rânduri că obligația impusă unui stat membru de a elimina ajutorul considerat de Comisie ca fiind incompatibil cu piața internă are rolul de a restabili situația existentă anterior. În acest context, Curtea a stabilit faptul că obiectivul este atins de îndată ce beneficiarul a rambursat sumele acordate prin intermediul ajutorului ilegal, pierzând astfel avantajul de care beneficiase față de concurenții săi de pe piață și restabilind astfel situația anterioară plății ajutorului.

(366)

În cazul în care ajutorul de stat ilegal este acordat sub forma unei măsuri fiscale, Comunicarea privind impozitarea directă a activităților economice (208) precizează la punctul 35 că suma care trebuie recuperată se calculează pe baza comparației dintre impozitul efectiv plătit și suma care ar fi trebuit plătită dacă s-ar fi aplicat norma general aplicabilă. Pentru a obține valoarea impozitului care ar fi trebuit plătită dacă ar fi fost respectate normele general aplicabile, și anume dacă principiul concurenței depline ar fi fost aplicat în mod corect în vederea stabilirii bazei de impozitare a FFT în Luxemburg, administrația fiscală luxemburgheză trebuie să modifice metoda de calcul anual utilizată de FFT în cadrul metodei MTMN pe baza MEAF și anume: (i) valoarea capitalurilor proprii plătite; și (ii) nivelul de remunerare aplicat la această valoare a capitalurilor proprii necesare, în conformitate cu evaluarea prezentată în considerentul 311 de mai sus.

(367)

Nicio dispoziție a legislației UE nu impune Comisiei ca, atunci când dispune recuperarea unui ajutor declarat incompatibil cu piața internă, să fixeze cuantumul exact al ajutorului ce urmează a fi recuperat. Dimpotrivă, este suficient ca decizia Comisiei să includă informații care să permită destinatarului acesteia să calculeze personal, fără prea multă dificultate, această sumă (209).

(368)

Comisia a propus în secțiunea 7.2.2.10 și în special în considerentul 311, o metodă de natură să elimine avantajul selectiv acordat societății FFT prin intermediul deciziei fiscale contestate (210), în cazul în care Luxemburgul menține metoda MTMN pentru stabilirea bazei de impozitare a FTT. Comisia este, cu toate acestea, conștientă de faptul că și alte metode de stabilire a prețurilor de transfer pot conduce, de asemenea, la o aproximare fiabilă a unui rezultat de pe piață în conformitate cu principiul concurenței depline. Prin urmare, în cazul în care Luxemburgul ar propune, înainte de data punerii în aplicare a prezentei decizii, o metodă de recuperare utilizând o altă metodă de stabilire a prețurilor de transfer, Comisia ar fi pregătită să accepte această metodă, cu condiția ca aceasta să conducă la o aproximare fiabilă a unui rezultat bazat pe piață și ca aceasta, indiferent de opțiunea aleasă, să nu reproducă opțiunile și ajustările efectuate de consultantul fiscal al FFT în raportul privind prețurile de transfer, pe care Comisia le consideră abateri de la principiul concurenței depline.

(369)

Mai precis, Comisia nu vede niciun motiv pentru care ar trebui să fie efectuate astfel de ajustări în ceea ce privește fondurile proprii contabile în vederea calculării valorii fondurilor proprii care trebuie remunerate. În plus, în ceea ce privește remunerarea estimată în condiții de concurență deplină a acestor fonduri proprii, dacă utilizarea MEAF poate părea inutil de împovărătoare, nu există niciun element care să se opună utilizării sale în vederea stabilirii prețurilor de transfer, cu condiția ca aceasta să nu fie utilizată pentru devierea clară de la un rezultat bazat pe piață, fapt care se reflectă în rentabilitatea capitalurilor proprii observabilă în cazul societăților comparabile.

(370)

În lumina observațiilor formulate în considerentele 341-345, Comisia consideră că Luxemburgul trebuie mai întâi să recupereze de la FFT ajutorul ilegal și incompatibil cu piața internă acordat prin intermediul deciziei fiscale contestate. În cazul în care FFT se află în incapacitatea de a restitui valoarea integrală a ajutorului obținut prin intermediul deciziei fiscale contestate, Luxemburgul trebuie să recupereze suma rămasă din acest ajutor de la Fiat Chrysler Automobiles N.V., succesorul Fiat S.p.A., întrucât aceasta este entitatea care controlează grupul Fiat, astfel încât să se restabilească situația concurențială existentă anterior pe piață.

(371)

Comisia constată că Luxemburgul, prin intermediul deciziei fiscale contestate, a acordat, în mod ilegal, un ajutor de stat în favoarea societății FFT și a grupului Fiat, prin încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE, că acest ajutor este incompatibil cu piața internă și că, prin urmare, în temeiul articolului 16 din Regulamentul (UE) 2015/1589, acesta trebuie să fie recuperat de către Luxemburg de la FFT și, în cazul în care aceasta nu restituie valoarea integrală a ajutorului, de la Fiat Chrysler Automobiles N.V. pentru valoarea ajutorului nerestituit,