|
7.12.2016 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 332/18 |
DECIZIA (UE) 2016/2143 A CONSILIULUI
din 1 decembrie 2016
privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului Cariforum-UE pentru comerț și dezvoltare al Acordului de parteneriat economic dintre statele Cariforum, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, cu privire la instituirea unui comitet special pentru agricultură și pescuit
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
|
(1) |
Acordul de parteneriat economic dintre statele Cariforum, pe de o parte și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 15 octombrie 2008 și se aplică, cu titlu provizoriu, începând cu 29 decembrie 2008. |
|
(2) |
În temeiul articolului 230 alineatul (4) din acord, Comitetul Cariforum-UE pentru comerț și dezvoltare poate să instituie și să supervizeze orice comitet special care să se ocupe de aspecte care țin de competența sa. |
|
(3) |
În vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite la articolul 37 din acord, ar trebui înființat un comitet special pentru agricultură și pescuit pentru a se ocupa mai eficient de aspectele legate de agricultură și pescuit, astfel cum s-a convenit în cadrul reuniunilor anterioare ale Comitetului Cariforum-UE pentru comerț și dezvoltare. |
|
(4) |
Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului Cariforum-UE pentru comerț și dezvoltare cu privire la înființarea unui comitet special pentru agricultură și pescuit. |
|
(5) |
Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Comitetului Cariforum-UE pentru comerț și dezvoltare ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie atașat, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului Cariforum-UE pentru comerț și dezvoltare al Acordului de parteneriat economic dintre statele Cariforum, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, cu privire la instituirea unui comitet special pentru agricultură și pescuit se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului Cariforum-UE pentru comerț și dezvoltare atașat la prezenta decizie.
Modificările tehnice aduse proiectului de decizie pot fi acceptate de reprezentanții Uniunii în cadrul Comitetului Cariforum-UE pentru comerț și dezvoltare fără a fi necesară o altă decizie a Consiliului.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 1 decembrie 2016.
Pentru Consiliu
Președintele
A. ÉRSEK
PROIECT
DECIZIA NR. …/2016 A COMITETULUI CARIFORUM-UE PENTRU COMERȚ ȘI DEZVOLTARE
din …
instituit prin Acordul de parteneriat economic dintre statele Cariforum, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, cu privire la instituirea unui comitet special pentru agricultură și pescuit
COMITETUL CARIFORUM-UE PENTRU COMERȚ ȘI DEZVOLTARE
având în vedere Acordul de parteneriat economic dintre statele Cariforum, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, în special articolul 230 alineatul (4) litera (a),
având în vedere Regulamentul de procedură al Comitetului Cariforum-UE pentru comerț și dezvoltare, înființat de Consiliul mixt Cariforum-UE la 17 mai 2010 prin Decizia nr. 1/2010, în special articolul 11,
întrucât este oportună instituirea unui comitet special pentru agricultură și pescuit în vederea atingerii obiectivelor privind agricultura și pescuitul prevăzute în Acordul de parteneriat economic între statele Cariforum, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”),
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
(1) Se instituie Comitetul special Cariforum-UE pentru agricultură și pescuit, pentru exercitarea funcțiilor prevăzute la articolul 2.
(2) Comitetul special Cariforum-UE pentru agricultură și pescuit reprezintă, de asemenea un for în cadrul căruia părțile pot face schimb de experiență, informații și cele mai bune practici și se pot consulta în legătură cu orice chestiune legată de obiectivele stabilite în partea II titlul I capitolul 5 din acord și relevantă pentru schimburile comerciale dintre părți.
Articolul 2
Comitetul special pentru agricultură și pescuit:
|
(a) |
în general, monitorizează toate aspectele prevăzute în partea II titlul I capitolul 5 – Agricultură și pescuit – din acord; |
|
(b) |
în general, monitorizează toate celelalte aspecte din acord care au legătură cu agricultura și pescuitul, inclusiv următoarele domenii prevăzute în partea II titlul I – Comerț cu bunuri:
|
|
(c) |
în general, monitorizează toate aspectele prevăzute în titlul IV capitolul 2 – Inovarea și proprietatea intelectuală, deoarece se referă și la produse agricole și pescărești, inclusiv articolul 145 – Indicații geografice și articolul 149 – Soiuri de plante; |
|
(d) |
poartă dialoguri în ceea ce privește agricultura și pescuitul, inclusiv în următoarele domenii:
|
|
(e) |
asistă Comitetul Cariforum-UE pentru comerț și dezvoltare în ceea ce privește următoarele funcții:
|
|
(f) |
face recomandări Comitetului Cariforum-UE pentru comerț și dezvoltare în vederea implementării și a aplicării dispozițiilor acordului în ceea ce privește agricultura și pescuitul. |
Articolul 3
Comitetul special pentru agricultură și pescuit este alcătuit din reprezentanți ai Comisiei, pe de o parte, și din reprezentanți ai Direcției Cariforum și ai statelor semnatare Cariforum, pe de altă parte.
Articolul 4
Prezenta decizie intră în vigoare la …
Adoptată la ….
Pentru Comitetul Cariforum-UE
pentru comerț și dezvoltare